Duminica a patra din post: Vindecarea fiului demonizat Mc.

9, 1732
POSTUL DEPLIN SI RUGACIUNEA ADEVARATA
Acest neam de demoni cu nimic nu poate iesi, decat numai cu rugaciune si cu post!
(Mc.9, 29)
Iubiti credinciosi,
In pericopa evanghelica pe care am citit-o astazi ati putut auzi cu totii cum un
om a venit la Mantuitorul, rugndu-L sa-i vindece copilul demonizat care cdea
deseori la pamant, zbatandu-se si facand spume la gura, caci diavolul care salasluise
in el de multe ori incercase sa-l omoare.
S-a apropiat, asadar, omul acesta de Domnul Hristos cu durere, zicand:
Doamne, de poti face ceva, ajuta-ne, fiindu-ti mila de noi! Iar Iisus i-a zis: De poti
crede, toate sunt cu putinta celui ce crede! Iar acela a dat un raspuns cat se poate
de interesant: Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!
Aparent este vorba de o exprimare gresita, sau un raspuns lipsit de logica, dar
cuvintele acestea antinomice ale bietului om, ascund altceva!
Acete cuvinte ascund credinta, pentru ca a zis: Cred Doamne, si mai ascund
smerenia, pentru ca a adaugat: ajuta necredintei mele! Este, daca vreti, o
prezentare a credintei in haina smereniei.
Impresionat de acest raspuns al omului, Mantuitorul Hristos S-a apropiat de
copil si a poruncit diavolului care se salasluise in el: Duh surd si mut, Eu iti
poruncesc: iesi din el si sa nu mai intri in el! Si indata a inceput diavolul sa-l zguduie
cu putere si sa-l tranteasca la pamant, dupa care, iesind, a ramas copilul ca mort,
incat toti credeau ca a murit. Domnul insa, apucandu-l de mana, l-a ridicat sanatos. In
acest timp ucenicii ardeau de nerabdare sa-L intrebe pe Domnul:
Pentru ce noi n-am putut sa-l izgonim? Iar El le-a raspuns: Acest neam de
demoni cu nimic nu poate iesi, decat numai cu rugaciune si cu post!
Nu era prima data cand ucenicii erau chemati sa savarseasca o vindecare. Mai
facusera minuni pana atunci. Facusera si vindecari de bolnavi, poate ca vindecasera
si demonizati, dar iata ca de data aceasta, pe copilul acesta demonizat nu a putut sa-l

vindece. De ce? Pentru ca acest soi de diavoli cerea o pregatire speciala; demonii
care se salasluiesc in oameni cer din partea noastra o atentie deosebita: cer un post
special si o rugaciune sporita.
Ce este postul, stim cu totii: abtinerea de la mancarurile de carne, lactate, oua
si peste. Dar nu numai la acest fel de post s-a referit Hristos.
Ce este rugaciunea, iarasi stim prea bine! Ne spunem dimineata si seara
rugaciunile inaintea lui Dumnezeu, ingenunchind in fata icoanei, si rugandu-L sa ne
ierte pacatele si sa ne ajute in viata noastra de zi cu zi. Dar nu doar aceasta simpla
rugaciune a fost vizata de Mantuitorul Hristos astazi, cand a reprosat ucenicilor ca nu
tin destul post, si ca nu se roaga indeajuns.
Postul nu este doar de bucate, ci si de pacate, caci caderea primilor oameni
din rai nu a fost numai mancare, ci si neascultarea fata de Dumnezeu. Neinfranarea
si calcarea poruncilor lui Dumnezeu constituie nepostire.
Nu postim atunci cand nu ne infranam de la mancarurile de dulce, dar, mai
ales, atunci cand nu ne infranam de la pacate, petrecand in neascultare fata de
Dumnezeu.
Ce fel de rugaciune a avut in vedere Hristos astazi?
Mantuitorul a vrut sa sublinieze o dimensiune mult mai larga a rugaciunii.
Rugaciunea, aa cum tim este comunicarea si comuniunea omului cu Dumnezeu. Si
nu este vorba numai de scurtul program de dimineata si seara, ci, adevarata
rugaciune este gandul indreptat permanent catre Dumnezeu, convorbirea si
comuniunea neintrerupta cu El, raportandu-ne in fiecare clipa a vietii noastre, pe cat
putem, la Dumnezeu si voia Sa.
Hristos a vrut sa ceara ucenicilor Sai, cu alte cuvinte, ca intreaga lor
petrecere sa fie in legatura cu Dumnezeu; intreaga lor viata sa fie pusa in slujba Lui,
pentru ca altfel nu vor putea scoate raul nici din ceilalti si, cu atat mai putin din ei
insisi.
Iubiti credinciosi,
Fiecare avem de scos mici demoni din noi, pentru ca fiecare gand murdar,
fiecare cuvant urat, fiecare fapta rea, fiecare lucru neingaduit de Dumnezeu constituie
mici demoni care se salasluiesc in noi. Si iata, Mantuitorul ne arata astazi cum putem

scapa de aceste rele pentru totdeauna: prin post si rugaciune. Acestea insa nu
limitate la sensul lor strict, precum am vazut, ci in sensul lor larg si complet. Acestea
sunt mijloacele prin care putem scoate din noi insine proprii demoni care ne
chinuiesc!
Exist situaii cnd nu ni se mplinesc cererile din rugaciune . Ce facem atunci?
Ne pierdem pentru totdeauna credinta? Avem noi dreptul sa ne suparam pe
Dumnezeu? Sigur c nu! Trei motive ar putea fi acelea pentru care sa nu ni se
implineasca rugaciunea:

intai, pentru ca nu ne-am rugat cum trebuie,

al doilea, pentru ca nu ne-am rugat cnd trebuie, si

al treilea, pentru ca nu am cerut in rugaciunea noastra ce trebuie.

Nu ne-am rugat cum trebuie, adica asa cum vrea Dumnezeu, cu post, cu
nadejde, cu smerenie si cu credinta tare c El poate, intr-adevar, sa raspunda cererii
noastre. Nu ne- am rugat cnd trebuie, nseamn ca nu a considerat Dumnezeu c
este momentul, deocamdata, sa ne implineasca rugaciunea.
Al treilea, pentru ca nu am cerut in rugaciunea noastra ce trebuie: nu stiti ce
cereti!,

I-a certat Mantuitorul pe doi dintre ucenicii Sai la un moment dat, cu

asprime, atunci cand ei I-au cerut un lucru cu adevarat ridicol. Atat au putut ei la
vremea aceea Iar Hristos i-a certat, zicandu-le: Nu stiti ce cereti! (Mt.20, 22).
Nu cerem noi, de multe ori, de la El, lucruri pe care nu le primim, iar dupa o
vreme, gandindu-ne si privind retrospectiv la momentele acelea, suntem nevoi i s
recunoastem c, fie ca ne-ar fi implinit sau nu Dumnezeu cererea, totuna ar fi fost, ori
poate mai rau?!
Dumnezeu a cunoscut, asadar, in intelepciunea Sa, ca nu trebuia sa ne asculte
rugaciunea aceea.
Si as vrea sa va exemplific toate acestea printr-o frumoasa intamplare din viata
unui naufragiat care, spargandu-se corabia cu el, toti tovarasii sai au pierit, iar el, s-a
salvat pe o insula nelocuita. Acolo si-a facut o coliba si, tria cu speranta si
rugaciunea ca Dumnezeu nu-l va lasa sa moara acolo, ci intr-o zi il va ajuta, i va fi
salvat. Cu putinele chibrituri pe care le avea la el a facut foc si avea mare grija sa

intretina focul s nu se sting i sa ramana astfel in imposibilitatea de a-si mai pregati

hrana.
S-a intamplat insa intr-o noapte, din cauza vantului, i-a luat foc coliba si i-a ars
tot ceea ce avea. Apoi s-a pornit o ploaie torentiala si se afla in pericolul de a i se
stinge si focul si a pierde, astfel, posibilitatea de a-si mai putea pregti hrana ori de a
mai putea face lumina pe timp de noapte. Atunci s-a rugat lui Dumnezeu sa-l ajute si
sa poata pastra, acoperita mcar o scanteie, ca sa aib a doua zi cu ce s fac iar i
un foc. S-a rugat lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu i-a ascultat rugaciunea. I s-a stins
focul si a adormit plangand i dezamgit c Dumnezeu nu i-a ascultat cererea.
A doua zi l-au trezit niste voci. Pe cand ii ardea lui coliba, focul acela mare a
fost vazut de niste corabieri care treceau pe acolo si care au acostat pe insula,
cautand sa vada cine acolo. Si aa a fost salvat.
Este un mic exemplu din care putem intelege de ce Dumnezeu uneori intarzie
ori chiar refuza sa ne asculte rugaciunea. Stie El de ce! Pentru noi, important este sa
continuam sa ne rugam si sa speram, sa continuam sa batem la usa Luicu
conditia, insa sa stim ce cerem. El va veni, daca vom posti si ne vom ruga cu
adevarat, si va tmadui n noi micile suferinte, slabiciuni, insuccese etc.; va scoate
micii demoni care ne chinuiesc si ne impiedica sa-I slujim Lui, facand adevarate
minuni si in viata noastra, ca cea cu care Hristos a uimit astazi pana si pe ucenicii
Sai. Amin.