Sunteți pe pagina 1din 57

0x01 graphic: StrangeNoGraphicData

BRASOV

-2008-

Cuprins:

ARGUMENT
Aparitia simbolismului trebuie pusa n legatura, dincolo de conditionarea lui sociala, si
cu o atmosfera diferita de cultura, cu miscarea contemporana a ideilor, cu progresele irationalismului. Parerile cercetatorilor asupra esentei conceptiei estetice a curentului sunt mpartite,
dar ceea ce ramne indiscutabil este faptul ca simbolismul a marcat o etapa superioara n
evolutia poeziei europene si chiar universale. Apropiind poezia de substanta ei, folosind sugestia si simbolul, descoperind corespondente subiective ale realului, simbolismul a contribuit
la elaborarea unei poezii capabile sa surprinda cu exactitate ceva, esential nsa, din sensurile unei alte etape istorice: sfrsitul veacului trecut si prima jumatate a veacului nostru.
Ceea ce impresioneaza din primul moment pe orice cititor al poeziei lui G. Bacovia este
marea ei unitate. Poet simbolist, Bacovia retine n opera sa, n ciuda efectelor poetice care ne
timit la expresionism, temele simbolismului european, francez n special simbolismul lui Verlaine
si al celorlalti decadenti, covrsiti de ploi nesfrsite si de plictisul provincial, cu un orizont cazut.
Bacovia adauga imaginea bolii, a tuberculozei boala sfrsitului dar si a nceputului de veac
sau a abatorului, a alienatilor si vagabonzilor, n sfrsit, un imaginar n care miscarea oamenilor
e ireala prin mecanica ei si n care formele timpului nsusi se prabusesc, amestecnd trecutul si
prezentul ntr-o imagine de o schizofrenie continua, care este, n fond, oglinda lumii moderne.
ORIGINILE SIMBOLISMULUI
[I.] [1.] SFRSITUL

SECOLULUI AL XIX-LEA SI
NCEPUTUL SECOLULUI
AL XX-LEA
Literatura noastra cunoaste spre sfrsitul
secolului al XIX-lea si nceputul secolului al XX-lea o perioada de multiple diversifcari de ordin artistic
si ideologic care i confera un caracter particular. n acel moment coexistau multe directii, tendinte si
formule literare foarte diferite. Scriitori deja afirmati ca Slavici, Cosbuc, Caragiale, Delavrancea continua
sa scrie, se afirma noua generatie a Convorbirilor literare prin Duiliu Zamfirescu, Bratescu Voinesti si
n critica, Mihail Dragomirescu. La ntoarcerea lui Macedonski din Franta se iveste o noua generatie
de simbolisti (Mircea Demetriad, Traian Demetrescu, Iuliu Cezar Savescu, Al. Petroff, Gh.Orleanu,
Cincinat Pavelescu, Al. T. Stamadiat). n Evenimentul literar apar primele idei ale poporanismului,
si ncep activitatea C. Stere, G. Ibraileanu, Raicu Ionescu-Rion, iar la Iasi, in 1981, si termina studiile
N. Iorga, care ncepea sa scrie aproape de pe bancile facultatii studii istorice, articole de directie etc.
Continua sa apara Literatorul, dar apar si reviste noi: Curentul nou al lui Saniclevici, la Galati, Viata
Romneasca, la Iasi, Semanatorul, la Bucuresti. n afara sau chiar mpotriva gruparii macedonskiene
apar si alte reviste simboliste dintre care cea mai importanta este Viata noua a lui Ovid Densusianu.
3

Cei mai multi poeti simbolisti ai acestei perioade au un fond comun


de nemutumire, sentimentul relatarii lor sociale fiind formulat de Macedonski n Noaptea de ianuarie.
Mare parte a simbolistilor: Traian Demetrescu, Stefan

Petica, Iuliu Cezar Stavescu descind dintr-o lume


sarmana. Instabilitatea pozitiei materiale si sociale, concretizata intr-o tinerete plina de privatiuni, de
aspiratii nemplinite, se traduce printr-un fond general de nemutumire, de neacceptare a unei societati
ostile sau dezinteresata de arta. n lirica simbolistilor domina tonul intimist confesiv. Universul poeziei
lor implica o categorie mai larga, suferinta lor este a unei ntregi generatii, a unei lumi, nsa peisajul
concret al acestei lirici se restrnge la drama propriului lor eu. Simbolistii si poetii noii tendinte n care
se amesteca si influente parnasiene sau chiar neoclasice (de tip Moreas) cultiva o serie de teme romantice,
nsa cele mai frecvente ramn motivele melancoliei, tristetii si crizei sufletesti. Poezia lor aduce sugestia
unor teritorii sufletesti obscure, neexprimate nca si greu de exprimat, a starilor de spirit nehotarte.
Bacovia ilustreaza una dintre
cele mai rare directii ale simbolismului nostru de la nceputul secolului. S-a vazut uneori n Bacovia un
simplu produs al unor creatori straini. Este, de aceea, usor sa afirmi ca de exemplu ironia antiromantica si
burgheza, pianele sau clavirele vin din Laforgue, alcoolurile, toamnele si ploile din Verlaine, melancolia
provinciala din Rodenbach etc. Bacovia este un creator autentic a carui marca de originalitate, pentru
ca este dificila de surprins, nu nseamna ca lipseste. Sensibilitatea sa aparte poate fi nteleasa mai bine
dect prin citarea surselor literare, prin analiza, fie ea si sumara, a unor mprejurari biografice si istorice.
[I.] [1.]


SIMBOLISMUL N LITERATURA EUROPEANA
Simbolismul este un curent literar-artistic de mare amploare n literatura universala,
nascut in Franta la mijlocul penultimului deceniu al secolului al XIX-lea ca o reactie mpotriva romantismului retoric, naturalismului pozitivist si plat si a parnasianismului rigid. Simbolismul constituie o
reactie ideologica (mpotriva pozitivismului si rationalismului burghez, o aderare la filozofia lui Bergson; curentul si gaseste o justificare filozofica n teoria elanului vital al lui Bergson, lipsa de stabilitate,
nnoirea, concretizarea lirismului n forme ct mai variate sunt ecouri ale bergsonismului); sociala (mpotriva valului reactiunii dupa nabusirea comunei din Paris); estetica (mpotriva parnasianismului si o
reluare, paradoxal, n profunzime a romantismului). Numele curentului (de la gr. symbolon, semn de
recunoastere; lat. symbolum) este dat de poetul Jean Moreas in 1885 ca o disociere fata de decadenti.
Nu suntem decadenti, ci un grup de poeti declara Jean Moreas care doresc sa interpreteze prin simboluri lumea reala si care cauta, nainte de toate, n arta lor, Conceptul pur si Simbolul etern. Pe
alta parte Paul Verlaine, raspunznd unei anchete, spunea: Ne-a fost aruncat ca pe o insulta acest epitet
(decadent); l-am cules ca pe un strigat de batalie; dar el nu nseamna nimic special, pe ct stiu.
Simbolismul pune accent pe eliberarea de severitatea regulilor. Curentul si reclama descendenta de la naintasi ca Poe, Novalis, Baudelaire, de la predecesori ca Lautreamont, Mallarme si poeti:
Corbiere, Laforgue, Rimbaud, Verlaine. n miscarea literara franceza de sfrsit de secol se contureaza
doua directii: una decadenta revendicndu-se de la Paul Verlaine si cealalta simbolista revendicndu-se
de la Mallarme. Amintita dihotomie simbolist-decadent va functiona la nivelul tematic al textelor poetice. Simbolistii puneau accent pe citadin, necesitatea evadarii din real (La simbolisti, influentati
mai mult de Mallarme dect de Verlaine, constatam tendinta evadarii din real, a negarii realitatii),
parcuri (Albert Samain), visul, fantasticul, exoticul, apropierea muzicii, teoretizarea versului liber.
Decadentii, nu pun accent pe lumea citadina periferica, evoca orase
monstruoase si haotice care si ntind cartierele marginase ca tentaculele unei imense caracatite (Emile
Verhaeren), cafenelele sarace, crciumi, mansarde, femei pierdute, spitale, ospicii, fiinte atinse de ftizie
(Jules Laforgue), nebuni alcoolici etc.: Ce caracterizeaza lirica decadentilor (Verlaine, Rimbaud,
Charles Cros, Tristan Corbiere, Jules Laforgue), peste toate firestile diferentieri individuale, e permanenta contactului cu lumea nconjuratoare, vazuta mai ales n ceea ce are diform, ntristator si oribil.
nruditi n unele privinte cu naturalistii, decadentii si cauta materialul de inspiratie n lumea citadina
periferica, evocnd cafenele sarace, crciumi sordide, mansarde igrasioase, localuri rau famate, spitale, ospicii, blciuri, circuri darapanate, populndu-si versurile cu vagabonzi, ftizici, femei pierdute, alcoolici, nebuni, cu acrobati, saltimbanci, dansatoare palide, clorotice, cu Arlechini, Colombine, Pierrots,
creionnd peisaje dezolante, cu plopi si neguri, comunicnd n genere tristeti mistuitoare, cu aerul, uneori, de a le lua n rs, de a se amuza de propriile lacrimi. Predomina sentimentele de tristete si deziluzie.
Alaturi de un simbolism al
reveriilor si misterelor se afirma un simbolism militant: Emile Verhaerene, Apollinaire, Ady Endre, Blok,
Brinsov, Maiakovski s.a. Spre deosebire de poezia cu simbol, simbolistii opereaza prin intuitii si revelatii,
5

prin stabilirea unor corespondente estetice avnd o preferinta pentru cuvintele de mare sugestie muzicla.
Un cercetator al poeziei simboliste, Guy Michaud, demonstreaza ca unitatea simbolismului este data de
promovarea unui alt tip de cunoastere dect cea logica, o cunoastere sprijinita pe gndirea analogica.
Simbolismul intuieste ca n univers toate lucrurile comunica ca exista o comunicare secreta ntre lume si
el, ca stabilind anumite analogii simbolismul ajunge la unitatea originala a creatiei (Poetul intuieste
ca totul se tine n univers, ca exista o coniventa secreta ntre lume si el, si iata-l determinat de propria
experienta sa purceada nu de la multiplicitatea aparentelor, ci de la unitatea originara a creatiei).
Noutatea pe care o aduce simbolismul este cultivarea simbolului
plurivoc, a simbolului cu multiple sensuri, descifrate n functie de sensibilitatea cititorului, dat fiind ca
aceste simboluri sunt receptate afectiv. Definitorie pentru simbolism este sinestezia, adica perceperea
sintetica, integratoare a unui ansamblu de senzatii (vizuale, auditive, olfactive etc.). Simbolul ntemeiat
pe sinestezie apare n celebrul sonet al lui Baudelaire, Corespondente: parfum, culoare, sunet se-ngna
si-si raspund.... Arthur Rimbaud stabileste raporturi ntre vocale si culori n sonetul Voyelles (Vocale):
A noir, E blanc, I rouge, U vert, O bleu; voyelles.
(A negru, E alb, I rosu, U verde, O albastru: vocale)
O trasatura definitorie a
simblismului o constituie respingerea prozaismului (adica a ceea ce e comun, plat si banal) si a expresiei
discursive, poezia fiind definita ca arta de a simti. O alta trasatura o constituie cultivarea simbolismului
care sa exprime corespondentele, afinitatile invizibile ntre diferitele elemente ale universului: naturasentimente umane. Poetul simbolist intuieste corespondentele peste tot si ncearca sa le descifreze.
Sugestia devine mijloc poetic de exprimare a corespondentelor, a legaturilor
ascunse dintre lucruri, prin cultvarea senzatiilor coloristice, muzicale, olfactive. Mallarme spunea: A
numi un obiect este a suprima trei din patru parti din placerea poemei facuta din fericirea de a ghici,
ncetul cu ncetul. Sa-l sugerezi este visul, sa-l evoci ncetul cu ncetul pentru a crea o stare sufleteasca.
Simbolistilor le este caracteristica nclinatia spre starile sufletesti nedefinite, predispozitia pentru reverie,
pentru proiectia dinafara, nedefinita n timp si spatiu. Preferinta pentru imagini vagi, fara contur, fluide.
Nimic mai frumos dect cntecul gri n care indecisul se mbina cu decisul, considera Paul Verlaine.
Muzicalitatea interioara, nteleasa
ca senzatie interioara, poate fi exprimata prin folosirea refrenului, laitmotivului, sau a anumitor sunete
(vocale, consoane). Muzicalitatea sau sonoritatea cuvintelor strns legate de tonul emotional si realizate
prin cadenta , ritm launtric, repetitii, refrene, armonii. Verlaine scria: De la musique avant toute chose
// De la musique encoreet toujours (nainte de orice muzica // Muzica mereu si ntotdeauna). Pentru
Mallarme Poezia nu este dect muzica prin excelenta iar Macedonski nu se ndoia de faptul ca arta
versurilor nu este nici mai mult nici mai putin dect arta muzicii. Se remarca preferinta pentru anumite
teme si motive: iubire motiv de revenire, nevroza trgul provincial ca element al izolarii, natura
loc al corespondentelor. Obsesia culorilor alb, violet, a unor instrumente ale caror sunete exprima
stari sufletesti: clavirul, vioara, fluierul, armonica, pianul, harfa. Folosirea unui limbaj cu multe resurse
6

sugestive este de asemenea specifica simbolismului. Urmarind muzicalitatea, poezia simbolista utilizeaza
versul liber. Simbolistii au acordat atentie versificatiei, cultivnd ritmuri originale, combinari de cuvinte.
Reprezentantii de seama ai curentului simbolist n Franta sunt:
precursorul Charles Baudelaire, autorul poeziei Corespondente, considerata o adevarata arta poetica
pentru simbolismul francez, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine (cu a sa Art poetique), Stephane Mallarme.
ntiul precursor al simbolismului este Charles Baudelaire (18211867), influentat, la rndul sau, de opera lui Edgar Allan Poe, dar si de nrurirea gruparii engleze The
Pre-Raphaelite Brotherhood. Considerat dupa moarte vizionar, poetii tineri au intuit n poemul Correspondances un ndemn la utilizarea simbolului cu ajutorul caruia ar fi posibil sa se stabileasca un sistem
de corespondente ntre lumea universului fizic, lumea materiala si fenomenele lumii morale, spirituale.
Stephane Mallarme (1842-1898) dezvaluia independent ideea misiunii poetului,
consecinta directa a propriei sale experiente: el nsusi gasise un refugiu n speculatiile abstracte, pure.
Opera lui Arthur Rimbaud (1854-1891) reprezinta o identica tentativa de a atinge inexprimabilul,
ntruchipat n ceea ce poetul numeste Verbul, Cuvntul, Logosul. n volumul Une Saison en enfer (Un
anotimp n infern) publicat n anul 1873, Rimbaud a ncercat sa creeze un limbaj apt sa exprime totul.
Paul Verlaine
(1844-1896), care debutase n umbra parnasienilor cu Poemes Saturniens, 1866, si-a restructurat, cu
LArt poetique conceptia despre poezie. Elaborata ntre anii 1871-1874 si inclusa n volumul Jadis et
naguere (Odinioara si altadata, 1874), Arta Poetica a echivalat cu o revelatie pentru cercurile literare.
Muzica lui Richard (1813-1883) si filozofia
lui Henri Bergson (1859-1941) au contribuit la cristalizarea noului curent literar. Wagner si-a expus
conceptia despre arta n studiul Opera si drama, 1852. Oferindu-ne revelatia unei lumi tulburatoare prin
adncurile dezvaluite, muzica are trasaturi comune cu miscarile sufletului omenesc si, sub scest aspect,
se nrudeste cu poezia. Simbolismul si-a gasit suportul filozofic n opera tnarului Bergson. Studiile
Datele imediate ale constiintei, 1889, mpreuna cu Materie si memorie, 1897, fundamentau conceptul
de intuitie. Intuitia, demonstra Bergson, este apta sa patrunda si sa dezvaluie tainele vietii, deoarece are
scop cercetarea interioara a organicului, a miscarii spiritului; cunoasterea coincide cu obiectul.
Simbolismul s-a manifestat n literatura romna aproape sincronic cu
simbolismul european, avndu-l ca teoretician pe Alexandru Macedonski, conducator al cercului revistei
Literatorul. Initial respins de reprezentantii junimii, de scriitorii de la Contemporanul, ca si de
orientarile traditionaliste (semanatorismul si poporanismul), simbolismul romnesc s-a impus prin poeti
reprezentativi, dupa anul 1900: Dimitrie Anghel, Stefan

Petica, Ion Minulescu si George Bacovia.


[I.] [1.] [1.]

Reprezentanti n literatura universala:


Literatura franceza: Stephane Mallame, Arthur Rimbaud, Tristan Corbiere, Paul Verlaine (care
cultiva misterul dureros, reveria nelinistita), Rene Ghil, Jules Laforgue, Albert Samain, Francis Jammes n poezie; Villiers de LIsle Adam n proza; Paul Claudel n teatru.
Literatura
belgiana:
E.
Verhaeren,
G.Rodenbach,
M.
Maeterlink.
Literatura de limba germana: Austria si Germania: R. M. Rilke, Hugo von Hofmannsthal, G. Trakl.
Liraratura de limba engleza:
W. B. Yeats, T. S. Elliot, E. Pound.
Literatura rusa: A. A. Blok, S. Esenin, V. Briusov, B. Pasternak, A. Ahmatova.
Literatura
italiana:
G.
Pascoli,
G.
Ungaretti,
E.
Montale.
Alte
literaturi:
J.
R.
Jimenez,
R.
Dario,
partial
F.
G.
Lorca
si
N.
Guillen
(poezia
de
limba
spaniola);
Ady
Endre
(Ungaria).
[I.] [1.]


SIMBOLISMUL N LITERATURA ROMNA
O definire a simbolismului romnesc a dat Tudor Vianu: ... simbolismul a
nsemnat, din momentul n care, pe la sfrsitul veacului trecut, Macedonski a introdus notiunea si cuvntul n circulatia literaturii noastre, un curent inovator, cu consecinte nsemnate pentru toata dezvoltarea
ulterioara a literaturii. Contributia simbolistilor la extinderea tematicii si a mijloacelor de expresie ale
poeziei a fost destul de mare, nct nu este posibil a ntelege pe vreunul din poetii mai de seama ai
ultimei jumatati de secol, n frunte cu Tudor Arghezi, fara sa nu tinem seama de influenta simbolista.
O prima etapa a
simbolismului romnesc este cea teoretica estetica, momentul experientelor, al tatonarilor: Alexandru
Macedonski (1854-1920) si revista Literatorul (etapa 1880-1892), primul teoretician al simbolismului romnesc. Macedonski sustine ca poetul nu este dect un instrument al senzatiilor primite de la
natura, pe care le transmite apoi n formulari inedite; poezia i apare ca o revarsare a sentimentului.
n articolul Arta versurilor, 1881, el releva ca poezia
are o muzica interioara, care este altceva dect muzicalitatea prozaica. Ideea o reia n Poezia viitorului,
1892, n care afirma ca poezia este muzica si imagine, forma si muzica, iar originea ei este misterul
universal. Poezia are o logica proprie, iar domeniul poeziei este departe de a fi al cugetarii. El este al
imaginatiuni. n articolul Despre poema acelasi autor sustine ca poezia trebuie sa destepte cugetarea,
sa nu fie ea nsasi cugetare. Poezia sa fie nsasi inima omului si sa cuprinda stari spirituale limite.
Creatia poetica a lui Macedonski mbina tendinte diverse: romantice (ciclul Noptilor, stabatute de
ironie si sarcasm), romantic parnasiene (Noaptea de decemvrie capodopera sa, care ofera o imagine
a confruntarii geniului cu vicisitudinile existentei marunte), simboliste. Prin motive si prin perfectiunea versurilor, rondelurile sale (Poema rondelurilor) pot fi considerate parnasiene. Unele dintre ele
(Rondelul lucrurilor, Rondelul crinilor, Rondelul rozelor) sunt simboliste, prin cultivarea corespondentelor, sugestiei si simbolului. Poezia lui Macedonski este expresia unui spirit al contrastelor (dintre
sublim si grotesc, tragedie si farsa). Alti poeti care se arata receptivi fata de experientele simboliste sunt:
Mircea Demetrid, Tudor Arghezi, Traian Demetrescu, Iuliu Stavescu, Stefan

Petica, Dimitrie Anghel.


Dimitrie Anghel (1872-1914), poet de structura
romantica, se apropie de poezia simbolista prin rafinamentul senzatiilor olfactiv-muzicale, predispozitia
pentru reverie, pornind de la asemenea senzatii (ceea ce se vede n volumul n gradina, 1905), si preferinta pentru starile vagi, nedefinite (Franta,1909). Poetul stabileste corespondente ntre om si elemente ale
universului (flori mai ales). Poezii precum: Fantezie, Moartea narcisului, Paharul fermecat, Reverie
sunt ilustrative pentru atributele simboliste mentionate. Iata doua strofe din Moartea narcisului:
Traieste nca floarea, dar inima mea bate,
Vaznd-o cum paleste din ce n ce mai tare.
Sunt albe flori desigur mai mndre si bogate;
Dar numai eu stiu taina narcisului ce moare.
9

Traieste floarea nca, dar mine-ncet va plnge


Alaturarea de cupa, petala cu petala.
S i flacara ce arde n mine se va stinge,
Ca focul care-l uita pe vatra o vestala...
n scrierile n proza Dimitrie Anghel manifesta preferinta pentru poemul n proza,
cultivat de simbolisti, n care descrierea se mpleteste cu naratiunea simbolica, asa cum se poate vedea n
Culegatorul de stele (eroul fiind un nebun, care vrea sa-si construiasca o casa din resturi de meteoriti).
Etapa experimentala este pseudosimbolista: Ovid Densusianu (1873-1938) si
revista Viata noua (1905-19159). Ovid Densusianu opune poeziei de orientare samanatorista o poezie
citadina. Este primul apologet al orasului n cultura romna: De ce numai ce e la tara ar fi cu adevarat
romnesc? Dar n-avem si o viata oraseneasca, nu gasim si n ea ceva caracteristic, care sa aiba dreptul
sa fie trecut n arta? El nu agrea starile depresive, nevroza n poezie, se simtea atras de energia oraselor.
n articolul Poezia oraselor cere o arta care sa reflecte viata n totalitatea ei, gasind specificul national
si n viata oraselor, nu numai la tara. D. Micu afirma ca Poezia orasului presupunea mijloace de expresie noi. nnoirea vocabularului, a materialului imagistic, a registrului sensibilitatii era o necesitate.
Plenitudinea curentului (1908-1916) o reprezinta simbolismul exterior reprezentat de Ion Minulescu (1881-1944) si simbolsmul autentic reprezentat de George Bacovia (1881-1957). Minulescu manifesta o deosebita atractie fata de tehnica si motivele simboliste. Foloseste numarul fatidic (povestitor)
Romanta celor trei romante; este ispitit de mirajul departarilor Romanta celor trei corabii; l preocupa efectele sonore, obtinute prin utilizarea neologismelor cantabile (matelot, prora, solemn, orgoliu,
cupola, preludiu, nandola, ca n Cnta un matelot la prora) si a numelor proprii exotice, frapante prin
sonoritate (Corint, Ninive, Babilon, Alicante). Mai aproape de simbolismul adevarat este tristetea, nota
grava, plina de sugestii, n care se stinge, uneori, fovialitatea si proza retorica, precum n Ultima oara:
La circ...
Un accident banal Un acrobat,
Un salt mortal
S i...
Acrobatul nu s-a mai sculat...
povestea lui? Hm!...
Povestea mea A mea,
10

A ta
S i-a altora!
Acelasi accident de circ, banal...
O zi relche,
S i-apoi, la fel,
cu aceeasi balerina lnga el
Alt acrobat...
Alt salt mortal!
Orict ni s-ar parea de ciudat, apropierea lui Minulescu de Bacovia ni se impune. Sunt motive
care fac parte din recuzita simbolismului si revin frecvent att la unul ct si la celalalt: sicriul, cavoul,
cadavrele, crciuma, corbii, culoarea violet. La Ion Minulescu, si violetele apusuri ce triste-ti par cnd
n-ai cui spune, ntr-un amurg de toamna, orchestrata / n violet; la George Bacovia, amurg de
toamna violet, Marsul funebru, muzica lui Chopin completeaza circulatia temelor dintre acesti
doi poeti contemporani, colaboratori ai acelorasi reviste, apartinnd aceluiasi curent simbolist, dar att
de diferiti prin structura lor. Bacovia, un izolat, Minulescu, un om al spectacolului; Bacovia, retragnduse n sine, Minulescu, exterioriznd cu voluptate. Minulescu, privind marile plecari ale vapoarelor si
trenurilor, desfasurnd orice act al vietii n decoruri de cele mai multe ori somptuoase; Bacovia, la care
boala si moartea sunt omniprezente, Minulescu manifestnd o adevarata frenezie a vietii; Bacovia care si
afla iubita ntr-un trg mizerabil / de glod si coceni, Minulescu cel care situeaza ntlnirile amoroase
n parcuri, n care nimfele de marmora privesc / Cu ochii ntrebatori. Se pare ca totul i desparte
pe cei doi poeti, desi n versurile amndurora circula imagini si motive specifice curentului simbolist.
Simbolismul autentic este reprezentat de George Bacovia (1881-1957). Creatia lui este
reprezentata de volumele: Plumb (1916), Scntri galbene (1926), Cu voi... (1930), Comedii n fond
(1936), Stante burgheze (1946). Poezia sa are mai toate trasaturile esentiale, specifice simbolismului.
Cea mai rapida lectura a poeziilor din Plumb si Scntei Galbene ne introduce ntr-un decor ale carui elemente se nscriu traditionalei recuzite simboliste. Experienta de viata si
sociala a poetului se consuma n obisnuitul perimetru citadin: parcul cu banci, statui albe, strazile pustii,
cartierele marginase, cafeneaua, abatorul, casa iubitei, camera sa, cimitirul, cavoul etc. Pesonajele ce
populeaza acest cadru sunt: fata ftizica, un convoi mortuar, un elev palid, o cntareata etc. Volumele Cu
voi (1930) si Comedii n fond (1936) continua sa zugraveasca viziunea de infern, lumea absurda si halucinanta, prezente si n volumele anterioare, Plumb si Scntei galbene. Ultimul volum, Stante burgheze
(1946), cultiva cotidianul, biograficul, stereotipia actelor umane, vocabularul prozaic, ironia indiscreta.

11

n primele
doua volume, poetul reia obsesiv, cu insistenta si luciditate, limbajul, motivele, si imaginarul simbolist,
recurenta avnd ca efect monotonia, artificialitatea si uzura formelor. Din lumea bacoviana nu se poate
fugi, este o lume nchisa, fara iluzia unei transcendente salvatoare, sensul existentei fiind vidul, nimicul.
Privindu-l
pe Bacovia din perspectiva simbolismului romnesc, trebuie subliniat, fara ndoiala, rolul decisiv al lui
Al. Macedonski, cenaclul acestuia, unde poetul a citit si a fost apreciat, ca n revista Literatorul, care-i
era cunoscuta nca din anii liceului. Pentru a ntelege mai nuantat simbolismul bacovian, n raport pe de
o parte cu simbolismul autohton si european, iar pe de alta parte cu poetii postbacovieni si modernisti,
se impune examinarea ctorva motive lirice vehiculate, precum si a tehnicii discursului liric bacovian.
Bacovia cultiva frecvent simbolul,
ca modalitate de surprindere a corespondentelor eu-lui cu lumea, natura, universul. n Plumb, citim:
Dormeau adnc sicriele de plumb
S i flori de plumb si funerar vestmnt Stam singur n cavou... si era vnt...
S i scrtiau coroanele de plumb.
Bacovia
pare a stabili aici o corespondenta (analagie) ntre o anumita stare sufleteasca depresiva si un aspect al
naturii. Aceasta corespondenta este exprimata poetic prin folosirea repetata a cuvntului plumb, care
capata valoarea unui simbol (al izolarii). Poetul evoca idei, sentimente, senzatii pe calea sugestiei:
Amurg de iarna, sumbru, de metal,
Cmpia alba - un imens rotund
Vslind, un corb ncet vine din fund,
T a ind orizontul, diametral.
(Amurg de iarna)
ntlnim, la Bacovia, teme si motive tipic simboliste: trgul provincial, element al claustarii (izolarii,
nsingurarii); nevroza (Nevroza, Ploua); descompunerea materiei (Cuptor); peisajul interiorizat:
Amurg de toamna violet...
Doi plopi, n fund, apar n siluete:
(a)
i.
Apostoli n odajdii violete
Orasul tot e violet.
(Amurg violet)
Exista la Bacvia preocupari serioase de simbolist, cum e cea pentru culoare. Ca urmare,
negrul i da senzatii funerare, violetul este amurgul, culoarea plumbului sugereaza toamna, iar galbenul,
12

langoarea si anemia. Interesul pentru mediul citadin, evocarea atmosferei dezolante a parcurilor, starea
de spleen, de nevroza sunt doar cteva teme simboliste care se regasesc frecvent n lirica bacoviana.
Simbolismul literar s-a
manifestat sincronic cu cel pictural si muzical. n pictura, curentul simbolist a fost marcat de afirmarea
impresionistilor si a postimpresionistilor univesali si nationali precum: Eduart Manet, Edgar Degas, P.
A. Renoir, Paul Cezanne, Henri Matisse, Vincent van Gogh. Dintre pictorii nostri, i amintim pe: Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Theodor Aman. Simbolismul s-a manifestat si n muzica, impunnd
compozitori precum: Johannes Brahms, Bedrich Smetana, Manuel de Falla, Edvard Grieg, Charles
Gounod, J. Massenet, Claude Debussy, iar dintre cei nationali Gheorghe Dima si Ciprian Porumbescu.
Declinul simbolismului
ncepe dupa primul razboi mondial. Simbolismul romnesc are o serie de particularitati care-i confera
o indiscutabila personalitate. El este o reactie mpotriva epiginismului eminescian. n egala masura,
este o reactie mpotriva samanatorismului si a poporanismului. Asimilnd obictivitatea lirismului de la
parnasieni, continua actiunea eminesciana de mprospatare a limbajului poetic. De asemenea, prin unele
creatii (Alexandru Macedonski, Imn la Satan) continua romantismul epigonic: byronismul, macabrul,
demonismul etc. Reprezentantii de seama ai simbolismului romnesc sunt Alexandru Macedonski, Dimitrie Anghel, George Bacovia, Stefan

Petica, Iuliu Cezar Savescu, Emil Isac, Elena Farago, I. M. Rascu.


Peisajul literar romnesc de la nceputul secolului al XX-lea era extrem de
divers, scriitorii revendicndu-si apartenenta la grupuri si reviste de orientari diverse, unele traditionaliste
(Viata romneasca, Samanatorul), altele cu o tenta simbolista declarata (Literatorul, Viata noua,
Romnul literar etc.). Aerul nnoitor al schimbarilor nu putea fi, nsa, oprit, iar faptul ca si unele si
altele dintre revisetele amintite ncepea sa publice traduceri din Fr. James, Henri de Regnier, Verlaine,
Samain, Charles Guerin demonstreaza ca simbolismul si facea tot mai mult loc n viata literara de la noi.
Cautand radacinile acestui curent literar si-ncercnd sa-i defineasca
rolul avut n epoca, Lidia Bote noteaza: Teoretizat de Macedonski, la nceput sporadic si tangential,
de fapt, intuitiv, nca din 1880, apoi cu deplina constiinta a formulei, n 1892, 1895, 1899, de Petica
n 1900, de Tudor Arghezi n Linia dreapta, n 1904, de Ovid Densusianu, ncepnd din 1905, n Viata
Noua, simbolismul romnesc precede, n mare, sub raport estetico-ideologic, creatia poetica propriuzisa. Simbolismul macedonskian este intermitent si fragmentar, al lui Traian Demetrescu la fel. Primul
volum oarecum integral simbolist este Fecioara n alb a lui S tefan Petica. El dateaza din 1902, ceea ce
ar face sa coincida nceputul simbolismului romnesc cu nceputul secolului nostru. Totusi, raspndirea formulei nu se costata imediat, si generatia propriu-zis simbolista, aceea a lui Ion Minulescu, nu
ezita sa vada n S tefan Petica, I. C. Savescu si mai ales n Macedonski dect niste precursori .
Tot Lidia Bote, costatnd ca simbolismul,
ca formula de creatie este derivat din romantism si ca realizeza o formula noua: aceea a ntrepatrunderii dintre subiect si obiect (care conduce, n cele din urma, la disparitia cu desavrsire a separatiei
planurilor -facilitnd eului poetic o infinitate de analogii si revelatii) opineaza ca Simbolistii descopera,
13

cei dinti, poezia aglomerarilor urbane, a vietii tumultuoase sau apasatoare, triste, melancolice, caci
stadiul intermediar este nca pentru multi micul trg provincial, plictisitor, glodos, bacovian. Marele
oras cu parcuri stilizate, cu localuri de noapte, produs al tehnicii si civilizatiei, viata moderna si mondena, ncepe a fi prefigurat si el, cu elemente la Pillat , Minulescu, Saulescu, N. Davidescu. Simbolismul
abate poezia romna de la contemplarea exclusiva, pur romantica, sentimentala si eugenica a naturii.
[I.] [1.] [1.]

14

Teoreticieni romni ai simbolismului:


ntile idei simboliste n literara noastra, chiar naintea
cristalizarii simbolismului ca miscare literara n Franta, au fost teoretizate de Al. Macedonski. El nsusi
colaborator, n 1886, al revistei La Wallonie, editata de Albert Mockel, avea sa reaminteasca propriilor
contemporani meritele lui de precursor. Textele sale sunt printre primele n care poezia este nteleasa
n specifcul ei. Ideile formulate n studiul Despre logica poeziei anticipau pe Mallarme si Verlaine.
Stefan

Petica a contribuit
la impunerea simbolismului. n Noul corent literer, St.
Petica sublinia rolul inovator al revistei lui Al.
Macedonski si se declara discipolul maestrului. n Poezia noua, I, II, autorul Fecioarei n alb stabilea
precursorii simbolismului; contributia lui Rimbaud, Mallarme si Verlaine era, de asemenea, mentionata.
n studiile Versul liber si dezvoltarea estetica a limbii literare
si Sufletul nou n poezie, Ovid Densusianu realizeza ntia sinteza referitoare la semnificatiile simbolismului si transformarile petrecute n universul liricii moderne; schitnd istoria simbolismului francez, el
accentueaza continuitatea dintre curentul simbolist si valentele sufletului latin, analizeaza efectele regeneratoare exercitate asupra poeziei, comenteaza inovatiile savrsite n tehnica versificatiei, contureaza
temele si motivele imaginarului simbolist si expune modalitatile stilistice si preceptele noii estetici.
[I.] [1.] [1.]

15

Reviste simboliste romnesti:


Literatorul a fost editat
de Al. Macedonski la Bucuresti, cu mari intreruperi, din ianuarie 1880 pna n martie 1919. Initial, ntre
anii 1880-1885, revista a avut o periodicitate saptamnala, apoi bilunara si lunara, sub directa conducere
a lui Macedonski; n anul 1886, au aparut doar cteva numere; ntre anii 1892-1894, alaturi de Al. Macedonski, la conducerea revistei a participat si Cincinat Pavelescu, prim-redactor; n 1899, Literatorul a
reaparut timp de sase luni, avnd ca secretar de redactie pe Stefan

Petica; n anul 1900, a fost editat un


singur numar si alte cteva n 1904; ultima serie, saptamnala, a reaparut n iunie 1918 pna n martie
1919, sub directia lui Al. Macedonski; prim-redactor era Al. T. Stamatiad, iar redactor, Tudor Vianu.
Sub influenta Literatorului s-au aflat saptamnal Revista literara (7 aprilie 1885-20
noiembrie 1885), ce si-a propus, sub conducerea lui Stefan

Velescu, sa continue traditiile simbolismului, si Forta morala (28 octombrie 1901-17 februarie 1902), care a strns n paginile sale, de asemenea saptamnal, ctiva poeti simbolisti: Al. Macedonski, Mircea Demetriad, Cincinat Pavelescu etc.
Viata noua a apaut la Bucuresti, bilunar, apoi lunar, de la 1 februarie 1905
pna n ianuarie-februarie 1925, sub directoratul lui Ovid Densusianu. Viata noua a strns n pagnile
sale, critici si istorici literari: G. BogdanDuica, D. Caracostea, P. V. Hanes, Pompiliu Eliade, N. Davidescu, Ovid Densusianu, D. Iacobescu, B. Nemteanu, Alexandru Gherghel, Alfred Mosoiu, Oreste etc.
Simbolismul, scrie Dinu Pillat, ajunge sa capete la noi o constiinta de sine abia dupa 1905, cnd ncepe
sa apara Viata noua a lui Ovid Densusianu, revista cu o tinuta surprinzator de academica pentru un
organ de avangarda literara. (...) Evocarea prin aluzii, fara organizare logica, avnd la baza un proces
de alchimie a senzatiilor, se substituie configurarii descriptive sau anecdotice a lucrurilor. Simbolul nu
se mai desemneaza ca o alegorie conventionala (...), ci capata o acceptiune mai subtila, urmnd a sugera
mai eliptic. Considerndu-se exprimarea inefabilului, ramne n ultima instanta o problema de ocultism
euforic, se cere poeziei, dupa dezideratul lui Mallarme, sa reia din muzica ceea ce i este propriu
Sub nrurirea Vietii noi, s-au aflat Versuri si proza, editata
la Iasi de I. M. Rascu, bilunar cu intermitente, de la 15 septembrie 1911 la 23 iulie 1916, si Farul,
al carui director a fost Ovid Densusianu; n cele zece numere aparute ntre 24 februarie-27 aprilie 1912,
Farul si-a propus sa popularizeze poetii Vietii noi si articolele de directiva literara din aceeasi revista.
Alte periodice simboliste au avut
o existenta efemera. Revista celorlalti, editata la Bucuresti, n trei numere, de la 20 martie la 10 aprilie
1908, si Insula, aparuta tot n trei numere, ntre 18 martie si 5 aprilie 1912, amndoua conduse de Ion
Minulescu, au fost publicatii autentic simboliste; printre colaboratori, G. Bacovia, N. Davidescu, Emil
Isac. Revista Gradina Hesperidelor a aparut ntr-un singur numar dublu, n aprilie 1912, cu poeme de
Ion Minulescu si Dimitrie Anghel. Prin cele patru numere din Simbolul, 25 octombrie-25 decembrie
1912, a intrat n literatura generatia lui Tristan Tzara si Ion Vinea. Articole teoretice si poeme simboliste
ntlnim n multe alte periodice ale epocii: Flacara, Viata sociala si Noua Revista Romna.
16

[I.] [1.] [1.]

17

Poeti simbolisti romni:


Perioada de maxima dezvoltare a simbolismului romnesc, aflata la confluenta celor doua etape istorice, poate fi segmentata aproximativ ntre 1895,
anul aparitiei volumului Excelsior, de Al. Macedonski, si 1916, anul editarii de catre Ion Pillat al volumului Plumb, semnat de G. Bacovia. n acest spatiu temporal, au fost publicate operele reprezentative
valoric ale simbolistilor romni: Solii pacii, tragedie n cinci acte, 1901, Fecioara n alb, 1902, Cntecul toamnei si serenade demonice, 1909, de Stefan

Petica; n gradina, 1905, Fantome si Oglinda


fermecata, amndoua aparute n 1911, semnate de Dimitrie Anghel, Romante pentru mai trziu,
1908, si De vorba cu mine nsumi, 1913, de Ion Minulescu; Visari budiste, de Ion Pillat; Salomeea,
1915, de Adrian Maniu; n aceeasi perioada temporala, au publicat n periodice poeme simboliste Tudor
Arghezi si G. Bacovia. Realizarile semnificative ale simbolismului romnesc s-au concretizat n poezie.
n universul liric imagianat de Stefan

Petica
predomina muzica viorilor si a chitarelor. Reprezentarii muzicale a lumii, poetul i adauga predilectia
pentru senzatiile olfactive, obsesia parfumurilor si a nevrozei. Dimitrie Anghel a fost un poet de tranzitie,
care a contribuit la autohtonizarea coventiei, a folosit corespondentele si simbolurile. Ion Minulescu a
cunoscut simbolismul din interior, fiind, n adolescenta , un familiar al cercurilor literare pariziene.
Simbolist pur, prin temperament
si structura sufleteasca, G. Bacovia a imaginat un univers liric dominat de singuratate. Spatiul poeziei
sale este sufocat de ploile nesfrsite; orizontul, srabatut de corbi singuratici, pare fara iesire, trairile
psihice dominante sunt nevrozele, natura este mncata de cancer si ftizie, materia se afla n dezagregare.
Pe un plan valoric secund se situeaza poemele n proza ale lui
Stefan

Petica si Dimitrie Anghel si romanul Thalassa, de Al. Macedonski, publicat initial n franceza,
sub titlul Le calvaire de Feu, la Paris, n 1906. nsa ecourile simbolismului se prelungesc mult dincolo
de limitele temporale ale curentului, prin creatiile lirice semnate de poetii: G. Bacovia (Scntei galbene,
1926, Cu voi..., 1930, Comedii n fond, 1936, Stante burgheze, 1946), Ion Minulescu (Spovedanii,
1927, Strofe pentru toata lumea, 1930, Nu sunt ce par a fi..., 1936), Al. T. Stamatiad s.a. Sub
incidenta esteticii simboliste se situeaza romanul Craii de Curte-Veche, de Mateiu Caragiale, 1929,
piesa Manechinul sentimental, 1926, de Ion Minulescu, basmele dramatizate de Victor Eftimiu s.a.
n prima etapa, simbolismul a provocat
reactii negative n mediile literare. Titu Maiorescu si junimistii au respins poezia simbolista n numele
principiilor clasicismului; I. L. Caragiale a ironizat si parodiat poemele lui Al. Macedonski sub pretextul
facilitatii tematice si a expresiei lingvistice; Contemporanul lui Dobrogeanu-Gherea a criticat estetica
simbolista din perspectiva ideologica. Dupa 1905, simbolismul a continuat sa fie repudiat de intelectualii
de formatie junimista, ca Mihail Dragomirescu, dar mai cu seama de teoreticienii samanatorismului si
ai poporanismului (N. Iorga, Ilarie Chendi, G. Ibrailenu), reprosndu-i-se ndepartarea, prin tematica,
motive si modalitati stilistice, de traditie si de specificul national. Desi, n genere, au fost criticati poetii
18

simbolisti minori si ironizat mai ales Ion Minulescu, prin parodiile lui G. Toprceanu n cercul Vietii
romnesti, simbolismul si realizarile lui au fost privite cu excesiva raceala. n perioada interbelica,
E. Lovinescu si G. Calinescu au analizat simbolismul ca pe un eveniment de istorie literara. Dupa instaurarea totalitarismului comunist, simbolismul a fost etichetat ca un curent literar decadent, iar poezia
simbolista interzisa; abia dupa 1964, simbolismul a renceput sa fie studiat de critica si istoria litarara.
i.
OPERA LUI GEORGE BACOVIA

[I.] [1.]

TEHNICA POEZIEI

Poezia lui George Bacovia a impresionat de la nceput prin transpunerea


n vers a tensiunilor interioare, ca si printr-o compozitie neobisnuita a poeziilor sale. Serban

Cioculescu
afirma ca: Trebuie precizat ca Bacovia e un poet elementar, dar cu mentionarea puterii sale primitive de
sugestie cu totul exceptionala. Din demontarea mecanismului reactiunilor sale reiese limpede un lucru.
Desi nimic nu e deliberat logic n poezia sa, sentimentele au o impresionanta logica fireasca, interna,
implicita. De o opinie contrara este George Calinescu, care vede n Bacovia triumful artificiului: Poezia
lui G. Bacovia a fost socotita n chip curios, ca lipsita de orice artificiu poetic, ca o poezie simpla
fara mestesug. S i tocmai artificiul te izbeste si-i formeaza n definitiv valoarea. Eugen Lovinescu a
socotit poezia bacoviana ca o poezie simpla lipsita de orice artificiu poetic. Ion Caraion acorda un
rol important artificiului: Limbajul sau este limbajul unui simbolism intelectualizat, care se reclama
de la foarte multe artificii. Cuvntul trebuie prizat si urmarit n asociatiile, n complicatiile pe care le
implica, altminteri ar parea ca mormaie stupiditati si impresia ar fi falsa, dezavantajnd att lectorul ct
si poetul. Depinde cum citesti, cum vrei sa citesti si cum stii sa citesti. Un poet care prilejuieste attea
opinii divergente este o personalitate artistica complexa, iar poezia sa ascunde o mare bogatie interioara.
Eugen Lovinescu vorbeste despre poezia lui George Bacovia: e expresia celei mai elementare
stari sufletesti, e poezia cinesteziei imobile, ncropite, care nu se intelectualizeaza, nu se spiritualizeaza,
nu se rationalizeaza; cinestezie profund animalica; secretiune a unui organism bolnav, dupa cum igrasia
e lacrima zidurilor umede; cinestezie diferentiata de natura putreda de toamna, de ploi si de zapada, cu
care se contopeste. O astfel de dispozitie sufleteasca e prin esenta muzicala; i s-ar putea tagadui interesul, nu i se poate tagadui nsa realitatea primara; n ea salutam, poate, cea dinti licarire de constiinta
a materiei ce se nsufleteste. Vianu scrie si el ca poezia lui Bacovia pare mai putin o lucrare literara,
ct un document psihologic, depozitia nefalsificata a unui suflet ulcerat, sucombnt sub greutatea de a
exista. Criticul considera ca opera a absorbit n ntregime pe poet, omul fiind n ntrgime n opera sa.
Pentru Lovinescu, poezia din Plumb ilustra cea dinti licarire de costiinta a materiei ce se nsufleteste. Vladimir
Streinu preia sugestia si o rastoarna. El vede la Bacovia: Sentimentalitatea specific difuza l coboara n
19

zumzetul obscur al organelor si de aici l mprastie sub forma unui plumb universalizat n viata materiei.
[...] Bacovia se rupe, liberat, din robia analogiilor, prin abdicarea de la viata spiritului ce i se ia n
schimbul vietii materiei si prin sensul gravitatiei, ca determinanta a materiei, pe care l urmeaza ca o
piatra. Unanimitatea gnditoare se anuleaza la acest poet n simple acte de adaptare, ca n ordinea vegetala, sau, cel mai adesea, n fenomene de geotropism ale universului inert. Drumul sau launtric pleaca
din constiinta si, trecnd prin organic, patrunde adnc n anorganic, a carui viata dreapta o traieste.
Directia cobortoare catre primordialitate l obliga sa ncalce limita extrema a prabusirii sufletesti. [...]
Dincolo de rutina sufletului si mai jos de fruntaria a ceea ce este silnic articulabil, ncepe jelania fiziologiei: foamea, frigul, umezeala, iar apoi inertia materiei primordiale. Iubire, instinct, afinitate: trepte
care coboara pe Bacovia din sufletesc-uman n fiziologie animala, iar de aici, n traiul orb al materiei, al
primordialitatii concrete. Iata pentru ce nu socotim ca am putea saluta n Plumb cea dinti licarire de
constiinta a materiei care se nsufleteste, dupa cum se exprima Lovinescu. Miscarea poeziei bacoviene
nu se ridica din amorfism spre organizare, ci, dimpotriva, se nscrie ca o cadere din uman n mineral.
Pompiliu Costantinescu a observat, ntr-o cronica pe marginea volumului de Opere din 1944, ca
n poezia bacoviana materia n dezagregare are un fel de constiinta de sine, vizibila n nsusi propriul
ei proces de dezatomizare (...) constiinta umana se prabuseste n reactii fiziologice, dizlocate; Bacovia
sugereaza golirea de orice constiinta umana, nregistrnd numai constiinta fizica de sine. Gheorghe
Grigurcu afirma n monografia lui: Bacovia nregistreaza fortele obiective ale lumii cu o impasibilitate
absoluta. Netulburat la suprafata , adica anafectiv, poetul si rezerva o rezonanta n adncuri, ntr-o
ordine esentiala (...) Incapabil pe de o parte de a se confesa, nepregatit pe de alta parte pentru deplina
rezerva a tacerii, autorul Plumbului a ales calea torturata a unei expresii impersonale (caci ironia, forma
a respingerii, e straina de palpitantele miezuri lirice, e rece ca o crusta) (...) nu exista la Bacovia o alta
evocare a mortii dect figurarea neutrala a dezagregarii, sub sensul unui vid moral, a unei nespus de
dureroase insensibilitati (poezia fiind ea nsasi un anestezic). Chiar daca nu ne propunem, e dificil ca
atunci cnd actionam asupra unei materii sa nu-i lasam o urma de intentionalitate, cu alte cuvinte obiectul vizat adauga la propriile sale calitatii pe aceea de a fi semnal al unui impuls, al unei macar minime
intenti. La Bacovia, thanatosul e prins printr-o totala inaderenta afectiva, printr-o pura identitate cu
lucrurile; singuratatea e la autorul nostru saraca, aproape biologica, nchircita ca o frunza vesteda.
Raportul dintre biografia si opera lui George Bacovia
a fost interpretat de Mihail Petroveanu, care pornea de la etimologia termenului de persoana: Pentru
noi, astazi, lirismul constituie formula de arta cea mai putin artistica, cea mai intima, mai individuala,
mai personala. [...] Or, sensul primitiv al notiunii de persoana (persona) contrazice aproape sensul
contemporan al cuvntului. n tragedia greaca, persona desemna rolul cuvenit fiecarui protagonist, si
era prescris, fixat printr-o masca-tip. A fi personal, putem spune, era a te identifica cu masca, cu persoana identificata. Ceea ce face si Bacovia, cu un dublu adaos. Omul Bacovia, frustrat de eul sau, era
obsedat de fantoma acestuia, pe de o parte, iar pe de alta, artistul Bacovia este constient de sine, n
sensul introdus de Baudelaire, ca o achizitie definitiva a artei, dupa care modern nseamna, nainte de
orice, a fi constient de calitatea de artist. Bacovia alcatuit dintr-un minus si un plus de personalitate,
20

dintr-o exacerbare n plan poetic a unui eu frustrat pe planul vital, si exercita rolul tragic cu cosecventa
blnd ncapatnata, si ntraga lui poezie este vazuta, sub acest raport, ca o tragedie muta, o mimodrama
a eului deficitar, coplexat. [...] Problema sinceritatii sau artificialitatii nu se mai pune n aceasta perspectiva. Argumente de un asemenea tip ndreptatesc o abordare a operei pornind dinspre autorul ei.
Agatha Bacovia nfatiseaza ntreaga viata a poetului drept una de privatiuni si de frustrari. Aceasta da
mereu explicatii scolaresti poeziilor bacoviene, legndu-le de locuri si mprejurari mult prea cocrete.
Existenta chinuita a lui Bacovia,
macinata de boala si lipsuri, chircita de singuratate, tradeaza imediat izvoarele poeziei pe care a creato. Trgul uitat, cu ploi, cu noroaie, cu moima, cu piete pustii, trgul tristetelor autumnale, al mizeriei
tacute este trgul copilariei sale. Dezolarea locurilor n care nu se petrece nimic l-a urmarit toata viata:
Prin trgu-nvaluit de saracie
Am ntlnit un popa, un soldat...
De-acum pe carti voi adormi uitat,
Pierdut ntr-o provincie pustie.
(Plumb de toamna)
S-a vorbit chiar de aspectul de riguroasa costructie al acestei poezii. Baconsky a contrazis parerea
ca Bacovia a scris putin El a concentrat, a condensat, a sublimat - si oricare dintre poeziile sale poate
fi supusa procesului contrariu. n fiecare poezie a adunat un amplu poem, un ciclu. Universul creat de
el e unic nct citindu-l si recitindu-l ai uneori impresia ca ntregul volum e un poem, un singur poem,
ale carui capitole sunt poeziile nsiruite n pagini. Eugen Simion a semnalat uriasul decalaj dintre
omul Bacovia si creatia bacoviana: Viata lui Bacovia nu explica n nici un fel poezia sa: scriitorul
nu are o biografie si e o eroare a ncerca sa-i compui una. El nu e la naltimea versurilor sale....
Examinnd Plumbul, Perpessicius a vorbit despre nsusiri ce se ntlnesc si
n a doua culegere, Scntei galbene, nici o nota diferentiatoare nefiind remarcata n cronica. Ulterior,
criticul va creiona subtiri repere ale unei evolutii: Abia n Scntei galbene [...] poetul schiteaza un
zmbet de critica, acea discreta ironie n care poet si provincie se contopesc n dunga aceluiasi rictus,
de Pierrot fardat, de teama sa nu i se vada sufletul. Impresia ca nimic nu s-a schimbat se datoreaza n
parte faptului ca destule poeme dateaza din etapa precedenta: Singur (Odaia mea ma nspaimnta),
Amurg (Crai-nou verde pal, si eu singur), Ecou de serenada, Balet, Pastel, Nocturna, Vals de
toamna, Toamna (Clavirele plng n oras). Repertoriul sau tematic (toamna, singuratate, doliu) nu
era facut sa se schimbe. Multe texte au aspectul unor rescrieri: putem compara versurile din Nevroza
cu cele din Mars funebru (Afara ninge prapadind, / Iubita cnta la clavir cu ningea bogat, si trist
ningea; era trziu / Cnd m-a oprit, n drum, la geam clavirul), vibrarile de violet din Nervi de
primavara devin vibrare de violete n Nervi de primavara. Cu voi... e un volum mai sumar si de
tranzitie. Cuprinde texte valoroase: cunoscutul Liceu si Proza (Amorul, hidos ca un satir). Scrie nca
despre vnt, ploaie, toamna, moarte etc. Din Comedii n fond (1936), doar doua poezii fusesera tiparite
n periodice nainte de 1930: Sfr
sit de toamna (n Curentul, 1929) si debutul din 1899, Si
toate.
21

Bacovia, ca om, era un personaj cu fobii, cu complexe, dar totodata era omul unor izbucniri spontane, al unor atitudini simple, firesti. I. M. Rascu, care
l-a cunoscut n tinerete, n perioada n care Bacovia era student la Iasi, povesteste ca l-a gasit ntr-o seara
n tovarasia unui poet uitat si rizibil de a carui discutie parea ncntat si pentru care manifesta o slabiciune vadita. Bacovia vede, n general, universul nconjurator sub lumina crepusculara a stingerii, a
dezagregarii, a sfrsitului. l fascineaza moartea, descompunerea materiei organice, universul vazut ntro perspectiva catastrofica. Atmosfera launtrica particulara este, cum spunea E. Lovinescu, deprimanta:
de toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat ntr-un peisagiu de mahala de oras provincial, ntre cimitir si abator (...) atmosfera de plumb (...) n care pluteste obsesia mortii si a neantului.
Creatia artistica a lui Bacovia ilustreaza principiile estetice ale curentului simbolist, aparut la noi la
sfrsitul secolului trecut si nceputul secolului nostru. Prin cromatica si predilectia pentru muzicalitatea
versului, prin motive, tematica si o anume atmosfera, creatia poetica bacoviana tradeaza existenta unor
modele din patrimoniul simbolismului francez, cum ar fi: Baudelaire, Verlaine, Rollinat, Laforgue etc.
n spiritul esteticii simboliste, poezia lui G. Bacovia dezvaluie o realitate a sufletului, a trairii, exprimata
n simboluri si sugestii, n datele unui bogat registru psihologic.
Gasim n poezia lui George Bacovia infuente din E. Poe si din simbolismul francez: Rollinat,
Laforgue, Baudelaire, Verlaine prin atmosfera de nevroza, gustul petru satanic, ideea mortii, cromatica
si predilectia pentru muzica. Impresiile sunt sugerate prin corespondente muzicale, dar si prin culoare,
poetul fiind influentat de pictori impresionisti, ca Renoir si Degas. George Bacovia este poetul toamnelor dezolante, al iernilor ce dau sentimentul de sfrsit de lume, al caldurilor toride, n care cadavrele
intra n descompunere, al primaverilor iritante si nevrotice (Decembre, Lacusra, Cuptor, Nervi de
primavara). Cadrul este orasul de provincie, cu parcuri solitare, cu fanfare militare, cu cafenele sarace.
Fara ndoiala, din punct de vedere al atmosferei, al unor motive etc., poezia lui
Bacovia prezinta adeseori nrudiri de mentaliate, de temperament, de obsesii, si uneori chiar de clisee cu
lirica vremii. Cele mai directe asociatii le trezeste Rollinat. Gustul pentru oribil si satanic vine ndeosebi
de la el. Amanta macabra a lui Rollinat, scheletele lui cntnd la clavir marsuri funebre, Bautoarea de
absint, Cei doi tuberculosi, albi , cu pometii rosii, imaginile nspaimntatoare descoperite n oglinzile
din salon, ploile infinite si obsesia cavourilor (tombe dun ciel funebre et noir comme un caveau),
atmosfera mereu ncarcata de nevroze, precum si alte motive ale lui Rollinat se regasesc la Bacovia.
Lirica subiectiva, prin excelenta , poezia
lui George Bacovia se circumscrie, prin limbaj poetic, teme si motive, prin atmosfeta de plumb n care
pluteste obsesia mortii si a neantului viziunii estetice simboliste. Prin simbolism poezia romneasca
se modernizeaza si devine contemporana cu peisajul liric occidental. Ea ofera o atmosfera, o ambianta , un stil poetic... Fondul sau este sentimentul de izolare si inadaptare, producator de melancolie,
nostalgie si spleen; si dorinta de eliberare si evaziune, complicitate cu forme de adevarata nevroza.
Universul simbolist s-a remarcat prin urmatoarele teme si
motive lirice: motivul citadin al orasului sau al trgului provincial, ale caror monotonie si viata mediocra
22

provoaca nevoia de evadare; tema naturii, receptata nu ca peisaj exterior, ci ca stare sufleteasca; motivul
ploii si al toamnei, care apare n mod constant la toti simbolistii; motivul iubirii ntelese nu ca mplinire
ideala, ci resimtite ca nevroza; motivul instrumentelor muzicale care acompaniaza melancolia sufleteasca
si exprima emotii grave (vioara, mandolina, harfa) ori violente (fluierul, fanfara); motivul solitudinii care
descinde din poezia romantica. Efectele singuratatii sunt melancolia si spleen-ul, un amestec de tristete,
dezolare si plictiseala profunda. Spleen-ul simbolist a fost exprimat, prima oara n literatura universala,
de Ch. Baudelaire, iar la noi, de Stefan

Petica, Traian Demetrescu si, mai ales, de George Bacovia.


Lirica bacoviana e ntr-adevar lovita de o singuratate
nfioratoare. Din ea nsa omenescul nu dispare. Poetul umbla n nestire pe strazi, cutreiera trgul, de la un
capat la altul, ca o umbra. E ...solitarul pustiilor piete / Cu tristele becuri cu pala lumina - (Palind).
Ca
si nervii de primavara, nervii de toamna exprima aceeasi lipsa de armonie a universului unei fiinte
care se izoleza de realitate. Toamna este asociata fosnetului, o ipoteza semnificativa a sunetelor care nu
se mai armonizeaza , si somnul ca alterare treptata a constiintei reflectnd lumea. Sentimentul de tristete
este produs de constiinta ca ntr-o lume ce se epuizeaza sub semnul trziului si al caderii, gesturile
exemplare nu mai sunt posibile. Pierderea sensului lumii este evidenta si la nivelul individului, n ambele
situatii alterarea ordinii (a naturii sau cea interioara) fiind vizibila. Bacovia insista asupra atributelor
acelui univers n care eul si consuma izolarea si n care traieste sentimentul ruperii de ntreg. La Bacovia,
cuvntul sau sintagma care se repeta contine mesajul n sine si, daca restul poeziei s-ar pierde, sensul ei
esential s-ar pastra pentru ca logica poeziei lui Bacovia are o esenta muzicala, ea transmite mesajul ei
nu doar la nivelul lexicului, ci dincolo de el, prin sugestii cinestezice cum le numea Lovinescu.
n Ploua,
refrenul Oh, plnsul talangii cnd ploua se verifica n fiecare dintre cele patru strofe ale poeziei:
Da, ploua cum n-am mai vazut...
S i grele talangi adormite,
Cum suna sub suri nvechite!
Cum suna n sufletu-mi mut!
Imaginea este mbogatita costant,
dar dominanta ramne obsesia sunetului:
Si ce enervare pe gnd!
Ce zi primitiva de tina!
O bolnava fata vecina
Racneste la ploaie rznd...
Acelasi lucru se ntmpla si cu celelalte poezii n care refrenul propriu-zis,
absent e nlocuit cu repetitia obsedanta a unui cuvnt sau a unei sintagme: plumbul, violetul, alternanta
alb-negru (copacii albi, copacii negrii, cu pene albe, pene negre, Si frunze albe, frunze negre
Decor). Este explicata n acest fel si impresia de monotonie pe care o lasa poezia sa la o prima lectura.
23

Iesind
dintr-o crciuma unde ascultase o cntareata cu o voce care-i jignise auzul Bacovia exclama: Barbar
canta femeia aceea. Poezia Seara trista se nascuse de fapt n acest moment. Tot dupa marturisirea
sotiei, care cunoaste din familie numeroase episoade semnificative ale copilariei poetului, la originea
multora dintre aceste chei ale poeziei sale stau astfel de ntmplari reale. Cunoscuta poezie Vobiscum:
...Dar vai, acei nvinsi, pe veci pierduti...
Ori n taverne, ori n mansarde;
S i acei nebuni, ratacitori, tacuti,
Gesticulnd pe bulevarde...
are la origine o ntmplare reala, Bacovia, copil, vazuse de multe ori pe strazile Bacaului un veteran de la 1877, nnebunit n urma unui soc: Un capitan veteran din razboiul de la 1877. Luase parte la asediul Grivitei, cucerise o reduta, capatase trei decoratii de brav comandant de batalioane. A luptat si a rezistat gloantelor, pna a fost si el mpuscat. Aproape mort la dus ambulanta la un spital de raniti. Dupa ce i s-au vindecat ranile doctorii au costatat ca-si ratacise
mintea, iar cnd a iesit din spital, reformat si trimis la vatra, gesticula, vorbea fara sir... Comanda osteni nevazuti... Astfel de puncte de plecare sunt cunoscute si pentru Liceu si pentru altele.
[I.] [1.]

24

A OPEREI BACOVIENE
TIPURI DE LECTURA
Temperament existentialist, scrie Alexandra Indries, Bacovia si prefigureaza universul propriu din elementele preluate din realitatea imediata
(provincia pustie, orasul dominant, cenusiul vietii cotidiene, nervii de toamna sau de primavara etc.),
pentru a exprima o singularitate a traitului: Ceea ce este deosebit la Bacovia este faptul ca exprima
aceasta singularitate a traitului recurgnd n alcatuirea imaginarului sau la elemente luate numai si
numai din realitatea imediata, deci din sfera restrnsa a traitului n sens pragmatic. Este si acesta un
mod de a duce la ultimile consecinte temperamental existentialist, cum l denumim, desigur, ntru-ctva
sumar, dar pentru a-l putea opune unei alte linii, pline de noblete, n dezvoltarea litaraturii, care apartine
temperamentelor metafizice, din care fac parte ceilalti doi mari B ai poeziei romne , Blaga si Barbu.
(...) Iar faptul ca Bacovia si ia si elementele de figuratie din sfera experientei imediate de viata este
o explicatie, din multe posibile, a caracterului inconfundabil al artei sale. Evadarea n sine a reusit.
Bacovia a fost citit din perspectiva existentialista. Marturia cea mai
clara a unei astfel de lecturi e capitolul final al monografiei lui Mihail Petroveanu, referintele sunt aici n
primul rnd Camus, apoi Kafka si Beckett: poezia bacoviana detine, prin postulatul ei tragic, o virtualitate profund contemporana, justificnd confruntarea cu ctiva din marii martori ai aceleiasi tensiuni,
care sunt Kafka, Camus, Beckett. Temele sunt oboseala tragica, alienarea, esecul, suferinta fara vina,
spatiul nchis, infernul cotidian, evadarea dostoievskiana din sine, psihodrama eului. Lectura existentialista se baza pe sugestiile unei lecturi expresioniste. Reperul acestei interpretari e ndeosebi Trakl: Nu
cristalizarea, ci disolutia eului, odata cu aceea a universului, alcatuieste substanta poeziei sale, obsesia,
focarul spaimelor ce-l devora si mpotriva carora se ncordeaza cu succes alternativ. Pozitia e Trakliana,
expresionista, dar Trakl si expresionismul sunt vestitorii de electie ai sensibilitatii contemporane.
n Literatura romna si expresionismul, Ov. S. Crohmalniceanu a
aratat ca implicatia expresionista e firava n lirismul bacovian, pentru ca lipseste tenta obscur-demonica
a destramarii eului, sensul catastrofic al sfrsitului si exacerbarea dinamica a tensiunii. Fenomenul de
autonomizare al culorii fata de obiect tine clar de o tehnica expresionista. Negrul, violetul, rosul, galbenul au violenta subiectiva n compozitia peisagista. n poemul Cuptor, descompunerea e resimtita:
Pe catafalc, de caldura-n oras, ncet, cadavrele se descompun.
Cei vii se misca si ei descompusi,
Cu lutul de caldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
S i azi, chiar snul tau e mai lasat.
n Istoria literaturii romne de la origini pna n prezent, George
Calinescu l prezinta pe Bacovia ca fiind un poet printre altii: Stefan

Petica, Iuliu C. Savescu, Dimitrie


25

Anghel, Ion Minulerscu, N. Davidescu, Al. T. Stamatiad, M. Cruceanu, I. M. Rascu, Barbu Nemteanu,
D. Iacobescu etc. Calinescu considera ca poezia bacoviana, luata n total, este o transplantare,
uneori pna la pastisa , a simbolismului francez, nsa pe temperamentul lui Traian Demetrescu.
n Serenada muncitorului putem observa cea mai clara rabufnire socialista din poezia lui Bacovia. Se remarca aspiratia
spre nalt (Voi urca spre soare n zbor sublim de aeroplan) si o unda de speranta . n ultimul capitol
(Viitorul) al cartii sale Alternative bacoviene, Alexandra Indries vorbeste despre o adevarata sete de
viitor care strabate ntreaga opera bacoviana, aceasta sub influenta operei literaturii socialiste. Motivul
sperantei si al viitorului comporta o alta interpretare n Poema n oglinda (Eu prevad poema roza a
iubirii viitoare...) ct si n Poema finala (O, vino odata, maret viitor) sau n Pumb de iarna (O,
vis... o libertate...). Motivul viitorului apare si n Perpetuum mobile (din volumul Stante burgheze):
Compozitor de vorbe...,
Lumea se schimba.
Egalitate,
Idei tumultoase.
Organzarea
Viitorul ntrevazut.
Sunt grade,
Sunt
Posturi de raspundere...
Putem
observa
un
scenariu
socialist
si
n
poemul
Vizita:
Veacul m-a facut
Atta de cult
nct ma uit
Peste oameni.
Am nvatat attea
n timpul din urma,
Ca suntem
La un punct nsemnat.
S-ar putea face
Multe reforme.
Ma gndeam singur.
Eram fara nimeni.
S i tocmai azi
26

Au venit musafiri.
- Tu ce dai, eu ce dau...
A, de cnd nu ne-am vazut.
n anii urmatori celui de-al doilea razboi
mondial, poezia bacoviana a fost abordata sub latura ei sociala. A. E. Baconsky vorbeste despre Bacovia
ca despre unul dintre cei mai de seama poeti pe care i-a cunoscut n secolul al XX-lea tara noastra.
n acelasi paragraf aflam ca autorul Plumbului incomoda pe exponentii literari si extraliterari ai marii
burghezii, ca un ecou al propriilor crime, n jurul lui agitndu-se cum se spune mai departe, mici
burghezi filistini, snobi, facnd mult zgomot cu palavrageala lor. Serenada muncitorului este anlizata
pe trei pagini drept moment de vrf al creatiei bacoviene (Tonul este aici mai degraba al unei compozitii
hilare de ostentatie eroi-comica, scria Dinu Flamnd). Tema implicarii sociale va fi reluata ulterior.
M. Petroveanu, Gheorghe Grigurcu continua sa constate n poezia bacoviana preocuparea socialista.
[I.] [1.]

27

PROZA
Cteva cuvinte despre putina proza pe care ne-a lasat-o George Bacovia.
Prima culegere, Bucati de noapte, compusa din scurte texte nepublicate n presa, a aparut ntr-o carte,
de 48 de pagini, n 1926, editata cu eforturile chiar materiale, ale Agathei Grigorescu. Mai trziu, fiind
retiparita n editia Opere. Urmatoarea si ultima selectie, Cntec trziu, incluznd fagmente publicate n
periodice si reproduse, n patru foiletoane, de Cezar Petrescu, n 1928, n Curentul, a aparut n ansamblu
abia n cadrul aceleiasi editii, Opere. Cntec trziu (titlul initial) devine aici Dintr-un text comun.
Bucati de noapte par a fi fragmente dintr-un cosmar al sfrsitului.
Episodul din Cuibul negru este ct se poate de semnificativ: el este marturisirea unui individ enervat
de aceasta lunga agonie a unui veac suspect. Noianul de negru alcatuieste scenografia acestui episod.
Insul fara identitate al poemului n proza primeste un plic cu o invitatie scrisa pe fond negru, care fixa o
ntlnire bizara spre miezul noptii. La locul propus (pe un pod) era asteptat de doi necunoscuti mbracati
n negru, care l conduc n salonul unui palat. Cineva cnta Corbul de Edgar Poe, acompaniindu-se de o
chitara neagra. Urmeaza un dans feminin fantastic, lenes, decadent. Momentul senzational al noptii l
constituie aparitia unei fantasme: Deodata, lumina fu stinsa si umbra lui Karl Marx aparu n noaptea
cubului negru, cu ajutorul unei lanterne. Poemul Cuibul negru imagineaza cuibul negru al uitarii.
Mihail
Petroveanu observa ca, la Bacovia, poemul n proza se apropie mai curnd de maniera primei generatii
de simbolisti (Stefan

Petica, Cezar Savescu), strnsi n jurul lui Macedonski si a precursorului Traian


Demetrescu. Tot Mihail Petroveanu afirma ca De dimensiuni reduse, poemul n proza porneste fie de la
o impresie iscata de un stimul extern sau intern nelocalizabil, fie de la o scena, un eveniment fugar, spre a
cladi pe el o stare de spirit fundamentala, un raport decisiv ntre eu si lume, o atitudine de viata . Proza
bacoviana are aceleasi teme si aceeasi atmosfera ca n poezia scriitorului. Treceam pe acel platou melancolic, n plimbarile singuratice, acolo, n provincia departata, n zilele de vara, n ravasirile de toamna,
unde golul ma absorbea pentru a ma contopi cu neantul departarilor senine sau nchise (Undeva).
Recunoastem elementele de constructie
ale viziunii bacoviene: melancolie, singuratate, provincia departata, ravasirile, golul, neantul, pustiul.
Putem observa, la Bacovia, retragerea n camera pustie, surprinderea relatiilor cu umanitatea si banalul:
Astfel nu a fost niciodata... pna ce soarele dezvaluie si aici o sentinela obosita, a singuratatilor despretuite...
Dimineata friguroasa cu vnt... camera goala...pasind, podelele suna; scriind, penita plnge pe hrtie... poate s-a scris... ce vremuri... ce sens... nouri ntunecosi astupa fereastra... gardurile si
lemnaria ude... nouri ntunecosi ntuneca ochii... si vrea sa ploua din nou... Ceasul s-a oprit nu
mai vrea sa nsemne timpul... niste bani stau pe coltul mesei, si gndul e nchis... (Trziu).
ncepnd
din 1929, Bacovia republica Cntec trziu n Viata literara, al carei director, I. Valerian este si autorul
28

interviului preliminar. n autoprezentarea romanului, poetul afirma: E un roman, daca vrei, liric. Un
poet nu poate fi dect astfel. Eroul se numeste Sensitif [...]. E lesne de nteles de ce zadarnicia l urmeaza
ca umbra si este mereu nvins. Ca sa nfloreasca acelasi nume, eroul meu vibreaza dureros de cte ori
lumea interioara vine n atingere cu cea dinafara. Cornitele de melc ale sufletului traiesc continuu n
tremur nervos, pna la deznodamntul final. Omul de idei se zbate n lume ca ntr-o camera de plumb.
Retinnd si comparatia finala, ce fixeaza situatia morala a eroului, putem atrage atentia asupra sensului
negativ al voiajului acestuia: n Orient, de unde se ntoarce mai ntelept, dar si mai deznadajduit.
Romanul Dintr-un text comun (cel intitulat la primele tipariri Cntec trziu)
ncepe banal, n maniera de roman realist, cu pasaje tipice, impersonale, cliseizate: n camera mica a
unui hotel modest, la lumina slaba a unei lumnari, ramas singur, sedea pe marginea patului, obosit
de gnduri si de drum. ntreaga poveste a lui Sensi (Sensitif), profesorul de provincie ndragostit de
femeia delicata la care sta n gazda, pare desprinsa dintr-o bucata melodramatica de gen, unde personajele,
cum spunea la un moment dat naratorul, mprumutasara un fel artistic de a trai, din unele romane.
Mai departe, discursul e cedat perspectivei narative a personajului, apropiindu-se de stilul jurnalului.
Ideea de confort, de caldura, de liniste, de dragoste catre care sufletul poetului aspira, apare
si n putinele fragmente de proza. n Cntec trziu, eroul Sensitif, (un visator idealist, sosise ntr-un
oras unde era numit profesor de cunostinte literare, la un liceu particular, dupa multi ani de munca si de
asteptari), descopera o casa izolata, linistita (Singur n noile odai; o cafea adusa si ncercarea de a se
familiariza cu zidurile att de curnd parasite de altii. Cine au fost ceilalti? Cine ar fi el?... Intereseaza,
oare, cnd viata e att de grabita pentru unii? n doua trei zile, intimitatea locuintei devenii familiara...
La o masa ntorcea foi dupa foi scrise, urmarea sfrsitul unui manuscris ce era discutat de mult [...] Ce
satisfactie ar fi meritat si cum putea sa o ceara?... De la cine? De aceea si vedea de munca lui de visator,
singurul ndemn ce-i mai ramasese.), si dragostea calma, maternala, a Marietei, o vaduva melancolica:
si spuneau, apoi, printre altele, daca s-ar putea gasi, mai trziu, o altfel de viata sociala, sau un concediu.
Erau
ascunsi.
Se
nvaluiau
n
mister.
Din
cnd
n
cund,
se
auzeau pasi pe afara,
de la ceilalti care locuiau n aceeasi curte.
Ei
nsa
vorbeau
despre
cartile
aduse
si
despre
alte
carti,
ce
asteptau
la
ea,
pentru
o
mngiere,
cnd
vor
fi
plictisiti...
Tema are o deschidere existentiala, cum a remarcat Mihail Petroveanu,
dar tensiunea ei intelectuala se consuma la modul excesiv liric sentimental. Sensitif se comporta ca
un singuratic, duce o viata de decadentism si simbolism. Orasul dominat din poezia bacoviana este
si aici prezent. n episodul prezentei n Capitala a lui Sensitif remarca includerea elementului poetic:
Bucuresti... ti vine sa rzi... cu toate ca ti vine sa rzi... Capitala, studii, predispozitiuni directe
spre matematica, pe de alta parte spre literatura... Drepturi sociale... Femei care vorbesc. Curios! Nu
stiu pentru a cta oara sunt pe aici. Se spune ca mai sunt un fel de savanti, care si respecta maseria,
pentru afectiuni neurosimpatice... Rezultatele, adevarate minuni... Pare ca se afla cam multe carute
29

cu motor, ceea ce ne arata ca sunt multi oameni bogati... Socialism... Cluburi... pace... liniste.
Proiectat n timpul ultimului
razboi si chiar nceput n 1944, mpresii de roman a fost redactat, dupa declaratiile sotiei poetului, prin
anii 1948-1949. Impresii de roman reprezinta o ipostaza, s-ar putea spune politica, a scrierii Dintr-un
text comun. Autorul, schimbndu-si nfatisarea, chipul lui Sensitif nspaimntat de viata din Cntec
trziu, ia acum masca Maestrului, situat n atentiile presei literare si ale cercurilor politice locale.
n postumele Impresii de roman personajele sunt botezate simplist: Liberal, Conservator,
Democrat si Proletar (Prin scrisul lor ntlneai: individualism, tovarasism, libationism etc. Dorind a
fi liberi, o libertate culta, ei erau sociali educatori). Numele alese, evocnd anii dinaintea primului
razboi, reprezinta un detaliu semnificativ pentru autoritatea epocii asupra memoriei poetului. Maestrul,
refuznd att rolul de instanta artistica suprema, ct si cel de notabilitate ntr-una dintre gruparile concurente politic, el se recunoaste poet solitar, si, cu toate simpatiile socialiste, un individualist anarhic.
Remarcam si aici prezenta elementului politic. Celor patru li se adauga si Poetul, zis si Maestrul. Pasajul
final merita o atentie speciala: Duminici, cntece, de scripcari, melancolice sau de jale... ngeri cazuti,
reabilitnd pentru un paradis pierdut... Parea un socialism... daca nu se poate pronunta usor, probabil ca ar fi comunism. A, ce moment de a apartine dreptatii pe care, ntructva, o concepea, fata de
fericirea negasita nici n turnul de ivorin. Da, era nsa mpacat. Pleca naintea altora... O lumnare
ardea lnga un cadavru, nu era dect Maestru. Gasim aici o echivalare a viitorului cu moartea.
Frapeata unitatea de motive, de teme si
structuri, de tehnica chiar, analogia universului prozei sale. n ce priveste calitatea prozei sale, ea trebuie
raportata nu numai la poezia bacoviana n sine, dar si la valoarea prozei lirice romnesti din primele
decenii ale veacului, la proza simbolista n special. Simbolismul marcheaza nu numai primele proze din
Bucati de noapte si Dintr-un text comun, dar si pe cea scrisa n anii 48-49, Impresii de roman.
n proza lui Dimitrie
Anghel amintirea trecutului organizeaza imagini nfiorate de lirism, iar la Stefan

Petica senzatia timpului


trecut e tradusa mereu liric, la Bacovia prezentul genereaza senzatiile cele mai persistente. n timp
ce Dimitrie Anghel exalta plinatatea clipelor traite, Bacovia melancolizeaza prezentul, l dramatizeaza
trecndu-l n categorii de senzatii negative: n ecou de pustiu si tacere, de taceri si singuratati, n
forme ale unei muzici dizarmonice. ntlnim frcvent peisajul autumnal, parcuri goale, devastate de vnt,
lume rafinata sau vulgara, interlopa, fiinte ratacite, melancolice, baruri, cafenele, muzica militara etc.
Dinu Flamnd observa
ca, n aceasta proza, Ceea ce trebuie subliniat este faptul ca mecanismele psihologice ale lui Bacovia
nu mai dau aici ambivalenta , nici derutanta psihologie care este att de proprie pooeziei bacoviene.
n proza, situatiile tipice sunt radicale, aproape lipsite de nuante. Sub alt aspect, proza lui Bacovia
marcheaza o noua etapa a prozei poematice romnesti; ea traduce lipsa de coerenta a lumii exterioare
ntr-o incongruenta a frazei, n interferenta diferitelor universuri moleculare la nivelul aceleiasi fraze.

(a) ARTA POETICA


30

[I.] [1.]

ORIGINALITATEA POETULUI

Conditia petului Bacovia este nsingurarea. Poezia sa este saturata


de motive si teme simboliste si n special de cele care releva un eu solitar, angoasant. Bacovia n-a iesit
niciodata din matca lui, fiecare poezie fiind un mod de adncire, de esentializare a eului sau poetic.
Lovinescu deduce originalitatea Plumbului prin
nlaturarea completa a oricarui alt artificiu poetic si identificarea poeziei ca expresie a unei stari de dezorganizare sufleteasca, de descompunere a fiintei organice, ntr-un cuvnt, o nimicire a vietii nu numai n
formele ei spirituale, ci si animale: Bacovia a adus totusi o nota originala. N-a creat, desigur, poezia de
atmosfera; ntrebuintnd-o, cu nlaturarea oricarui alt artificiu poetic, s-a confundat nsa cu ea. Exista
o alta atmosfera bacoviana: o atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamna cu ploi putrede, cu arbori
cangrenati, limitata intr-un peisagiu de mahala de oras provincial, ntre cimitir si abator, cu casutele cinchite n noroaie eterne cu gradina publica ravasita, cu melancolia caterincilor si bucuria panoramelor n
care princese ofteaza mecanic n racle de sticla; si n aceasta atmosfera de plumb, o stare sufleteasca
identica: o abrutizare de alcool, o deplina dezorganizare sufleteasca prin gndul mortii si al neantului,
un vag sentimentalism banal, cu tonul caterincilor, si macabru, n tonul papusilor de ceara ce se topesc,
o descompunere a fiintei organice la miscari silnice si halucinante, ntr-un cuvnt, o nimicire a vietii
nu numai n formele ei spirituale, ci si animale. Poezia lui Bacovia este deci, expresia unei nevroze.
Despre Bacovia, Simion Stolnicu, se exprima: Am nvatat de la Bacovia cum sa imitam, el
nsusi fiind cel mai deliberat si iscusit executant de retele ale... altora. El ne-a nvatat cum se compune
o figura, o masca tragica, un fard, un maquillage. nsusi Simion Stolnicu aspira, la un moment dat, la
un tip de poezie cu mijloace de patetism bacoviene - dar ridicata pna la sentiment (caractere), la idee,
eventual un Bacovia nu cinestezic, ci ideizat, n fine, ridicat acolo unde ar fi vrut el poate sa ajunga...
Omul Bacovia a fost mai toata viata ros de nevroze, dovedindu-se de aceea
ca poet foarte receptiv la lirica decadenta si simbolista a lui Baudelaire, Laforgue, Verlaine, Rollinat s.a.:
Prototipurile sunt Rodenbach, Rimbaud si Verlaine. De la Baudelaire vin cadavrele in putrefactie, snii
surpati ai iubitei, iar de la tuberculosul Jules Laforgue toamnele insalubre, tusea si ftizia, n timp ce
nevrozele, macabrul, sentimentalismul morbid, claviristele, care cnta marsuri funebre de Chopin isi au
originea n Maurice Rollinat. Motivul nevrozelor, frecvent la toti acestia si cu deosebire la Rollinat,
al solitudinii, al spleenului, al ploilor nesfrsite si al tristetii se ntlnesc formnd un univers funebru.
S-a spus, si pe buna dreptate, ca
poezia lui Bacovia sta sub influenta liricii simboliste franceze. N. Manolescu afirma: Poezia lui Bacovia
pleaca nendoielnic din simbolism, mai ales din Rollinat, Corbiere, Laforgue, din Poe sau Baudelaire,
dar aproape deloc din Mallarme si ceilalti. Cam totul - atmosfera, procedee - se poate identifica. Exista totusi diferente importante. Simbolistii scriu o poezie de conceptie. Sinestezia, corespondentele
baudelairiene sunt adeseori procedee intelectuale. Culorile, sunetele, vocalele sunt tratate ca notiuni.
La Bacovia, conceptele se gasesc n substanta nsasi a lirismului. Simbolismul bacovian
31

e, fata de celalalt, ca o lume asemanatoare si paralela. Sunt, nsa, suficient de multe note distinctive si
personale care-l ndeparteaza pe poetul nostru de simbolistii din tara lui Voltaire si-l situeaza printre cei
mai originali si mai importanti poeti ai literaturii romne. Ceea ce la Verlaine si Baudelaire, ca si la ceilalti
simbolisti urmarea, alaturi de semnificatii, muzica si armonia, la Bacovia, dimpotriva, e dizarmonic.
Se pare ca nimic din finetea simbolistilor nostri: Dimitrie Anghel, Stefan

Petica,
Iuliu Cezar Savescu sau Al. Obedenaru nu se mai pastreaza la Bacovia. Peisajul sau este ntunecat, cu
tuse ngrosate. Si
la simbolisti apar circul, blciul, carnavalul, dar, de obicei, ca manifestari pitoresti
ori tragi-comice ale lumii. La Bacovia, circul, blciul sunt lumea nsasi. Bacovia nu mai compune
versuri despre iubiri lugubre, ca Rollinat, nu mai regaseste coerenta ntr-o veselie trista ca Laforgue.
Impresia pe care ti-o da primul contact cu poezia bacoviana este a unei spontaneitati. Tudor
Vianu constata: mijloacele ei deliberate, care nu sunt deloc absente, chiar daca accentele rezultate ne
angajeaza ntr-un chip att de direct si patrunuator. George Calinescu a vorbit de poza, de artificiulcare te izbeste si-i formeaza n definitiv valoarea, dar care provoaca uneori impresia unui manierism
insuportabil. Este n aceste idei o aluzie la parerea lui Eugen Lovinescu care vazuse n poezia lui Bacovia o simpla secretiune a unui organism bolnav, dupa cum igrasia e lacrima zidurilor umede.
O atmosfera apasatoare, dnd sentimentul tristetii domneste peste versurile bacoviene; o atmosfera al carei fenomen este descompunerea, destramarea. Boala guverneaza o lume care se ndreapta
spre moarte. Jur mprejur ne apasa o greutate inerta de plumb: zarea e de plumb, florile de plumb,
amorul cu aripi de plumb a adormit printre sicrie de plumb. Dar aceasta nu e de ajuns. Exista o muzicaliate dezolanta, bocetu mortuar al toamnei, zgomotul pe care-l fac crengile uscate izbite de vnt:
Auzi, cum muzica rasuna clar
n parcul falnic, antic, si solemn, Din instrumente jalnice, de lemn,
La geamuri, toamna cnta funerar.
(Vals de toamna)
Tonalitatea este grava, adaugndu-se sinceritatea confesiunii. Coordonatele universului poetic bacovian se constituie de la nceput nca din primul volum Plumb. Modificari
esentiale nu se vor produce mai trziu. Poetul va adauga nuante noi, dar substanta va ramne aceeasi.
Poezia lui Bacovia nu se remarca printr-o
varietate prea mare. Bacovia nu se repeta dect n aparenta . Tema sau motivul, tratate cndva, sunt reluate
dintr-o perspectiva noua. Registrul liric bacovian este mai restrns, nsa bogatia sensurilor este profunda.
La Bacovia ntlnim
o viziune specifica a lumii. n natura, de pilda, poetul observa doar momentele de destramare. De aici
preferinta pentru peisajul autumnal. Toamna e pentru Bacovia imaginea limita a sfrsitului. n viziunea
poetului florile sunt carbonizate, parcul devastat, mancat de cancer si ftizie, crengile scheletice, amurgul de metal, de aceea anotimpul cnta funerar, din instrumente jalnice de lemn.
32

Toamna-ftizie este de altfel una din cele mai frecvente asociatii bacoviene.
Fetele pale tusind la ferestre, ndragostiti contagiosi se desprind din lirica lui Bacovia ca un cortegiu de
umbre, cu cer de plumb si nesfrsita burnita de toamna. Bacovia se simte obsedat de peisaj, e terorizat
de ploaie, de toamna, de noroiul ulitelor strmte. Iesirea din aceste locuri se face doar blestemnd:
Blestemata mai fie si toamna,
S i frunza ce pica pe noi
Blestemat sa mai fie si trgul
Ursuz, si cu vesnice ploi...
(Aiurea)
n
Note de toamna revine aceeasi tendinta a eului spre spatiul nchis. Moartea si viata nu mai sunt riguros
delimitate (ntreg pamntul pare un mormnt). O toamna universala pare ca staruie asupra orasului:
Da drumu, e toamna n cetate
ntreg pamntul pare un mormnt...
Ploua... si peste trg, duse de vnt,
Grabite, trec frunze liberate
(Note de toamna)
Amestecul de ploaie si de fulgi, sporeste senzatia de frig si de umiditate:
Si toamna, si iarna
Coboara-amndoua;
S i ploua, si ninge, S i ninge, si ploua.
S i noaptea se lasa
Murdara si goala;
S i galbeni trec bolnavi
Copii de la scoala.
(Moima)
Mai rar apare vara si atunci ea e vazuta tot ca un moment al dezagregarii materiei:
Sunt ctiva morti n oras, iubito,
Chiar pentru asta am venit sa-ti spun;
Pe catafalc, de caldura-n oras, ncet, cadavrele se descompun.
(Cuptor)
33

n poemul Decembre, interiorul are ceva paradisiac: caldura


nu mai descompune (ca n Cuptor), ci, dimpotriva si accentueaza rolul protector, devenind garantia
armoniei fiintei si a lumii. Spatiul bacovian nchis primeste, mai mult, ceva sacru, aspect accentuat
de altfel, din moment ce eul marturiseste ca toate... mi-s sfinte. Primavara e singurul anotimp care
pare sa aduca unele note de calm si mpacare: O, cnd va fi un cntec de alte primaveri?!... (Nervi
de primavara). Sentimentul predominant este deceptia, iar starea obisnuita a poetului e singuratatea:
Azi, a murit chiar visul meu final.
S i ninge-n miezul noptii glacial...
S i tu iar tremuri, suflet singuratec, -
(Singur)
sau
n
alta
parte:
Singur,
singur,
singur....
(Rar).
Putem
observa
atractia
spre
macabru:
Iubito, si iar am venit...
Dar astazi, de-abia ma mai port
Deschide clavirul si cnta-mi
Un cntec de mort
(Trudit)
si
setea
de
disparitie:
Si-as vrea ca sa mor
Ca Romulus rege,
Uitat, legendar...
Cuprins de-o furtuna,
Pierdut sa dispar
Prin codrii Bacaului...
(Furtuna)
Emblematica pentru individul bacovian, singuratatea devine o conditie esentiala pentru iesirea din
planul realitatii (singuratatea implica tocmai absenta unor relatii esentiale cu lumea). Lidia Bote noteaza:
Poezia simbolista cu punct de plecare, psihologic vorbind, ntr-un individualism moral, nu exclusiv,
dar n tot cazul destul de raspndit, cultiva din capul locului singuratatea drept una din temele sale
de baza. La prima vedere, s-ar parea ca pozitiile romantismului nu sunt depasite. Marii izolati, marii
nsingurati sunt prin definitie eroii romantici, si simbolistii lasa de multe ori impresia unui romantism
intrziat, oarecum minor. Dar o privire mai atenta dezvaluie tendinta de particularizare, de tratare prin
nuante proprii a singuratatii, care n simbolism este cu totul alta dect la Byron sau Vigny. [...]

34

Momentul cel mai profund al psihologiei singuratatii se constata nsa n poezia lui Bacovia.
El se marturiseste Singur nu odata: Sunt solitarul pustiilor piete sau Cnd voi fi linistit, voi scrie un vers / n care veti vedea ca sunt parasit, sau tot mai tacut si singur, / n lumea mea pustie - / S i tot mai mult m-apasa / O grea mizantropie.
Totul este resimtit la un diapazon acut, patetic, prin confesiuni strangulate, de resemnare:
Ct de strain sunt de tara mea / S i nici un dor nu mi-a ramas.
Reactiunea este retractibila si inhibata: Mai bine singur si uitat, / Pierdut sa te retragi nepasator, / n tara asta plina de umor, / Mai bine singuratic si uitat.
Lirica solitudinii cunoaste cu Bacovia momentul sau cel mai acut. Oricare ar fi experienta
parcursa sau aspiratia dorita, singurtatea si afirma autoritatea. La Bacovia, solitudinea devine un sentiment sumbru, apasator asociat cu spatiul camerei (izolarea) sau cu spatii exterioare: parcul, strazile, sau
orasul de provincie. n multime, eul poetic bacovian se simte nstrainat, inadaptat, fara putinta de comunicare cu ceilalti, rataceste fara sens. Sentimentul inadaptarii produce nstrainarea si dorinta de evadare.
Motivul solitudinii apasatoare este elementul de recurenta n volumul de debut, din 1916: Plumb.
Poezia Lacustra comunica un sentiment al
nsingurarii totale, ntr-o lume de care poetul se simte despartit printr-un gol istoric. Poezia cuprinde
o succesiune de motive, cum ar fi cel al noptii, al ploii, al golului, al mortii, al plnsului, al nevrozei.
Sentimentul este de dezagregare, sub imperiul apei, al lumii si, deci, si a individului, att de aproape de
moarte. Focul purifica si apa fertilizeaza n toata poezia poetilor lumii; la Bacovia cele doua elemente
duc la o dizolvare perpetua, la o surpare continua. Cand apa devine o forta cosmica, dand sentimentul
de sfrsit de lume, Bacovia se depaseste pe sine, ca simbolist, deschiznd orizonturi noi n poezie.
Poezia Lacustra are o
structura armonioasa, dictata de o muzica interioara grava. Poetul tresare dintr-un somn similar mortii si
nceputului, un somn adnc, dar si iritant, pentru ca el genereaza amenintarea mortii (Ion Caraion vorbea
despre sfrsitul continuu bacovian, despre nentreruptul plns, tresarirea continua). Sunt singur si ma duce-un gnd / Spre locuintele lacustre semnifica ntoarcerea n timp, n anistorie, pentru a
sublima sentimentul de solitudine. Prezenta locuintei lacustre genereaza impresia de ntoarcere n timp.
Starea de nevroza, de iritare provocata n prima strofa de plnsul materiei se coreleaza cu spaima, cu frica
din strofa a doua. Poetul ramas la mal, n contextul existentei primitive, nseamna un pericol (locuinta
lacustra, n epoca primitiva, i apara pe oameni de fiare, iar podul pastra legatura cu pamntul, cu lumea).
n poezia Lacustra locuintele lacustre ramn doar iluzia salvarii (att de uscatul incert
si nedimensionat, ct si de acvaticul care ameninta lumea n substanta ei intima), din moment ce tocmai
nelinistea nu dispare: Tresar prin somn si mi se pare / Ca n-am tras podul de la mal. Strofa a doua a
poeziei transcrie n ntregime o anumita violenta a acvaticului: Si parca dor pe scnduri ude / n spate
ma izbeste-un val. Semnificative aici parca si mi se pare, ce exprima ct se poate de convingator
ideea ca fiinta bacoviana nu se poate desprinde n fond de realitate, traind dramatic propria iluzie.
Ceea ce trebuie remarcat n Lacustra e simbolismul poeziei, care se desfasoara pe doua planuri: unul
35

al evadarii, al atmosferei si celalalt al existentei. La Bacovia, reveria primeste un nou sens: ea apare ca
o continuare, ca o prelungire a singuratatii si a starii de nesiguranta , a trairii maladive a sentimentului:
Si parca dorm pe scnduri ude,
n spate ma izbeste-un val
Tresar prin somn, si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal.
Ploaia acopera, ca un plns ntregul orizont vazut si nevazut al lumii. De aici si starea
de depresie, nelinstea, spaima. Ploaia, ca simbol al distrugerii, i da poetului sentimentul nesigurantei.
Alexandra Indries afirma: n opera lui Bacovia, motivul ploii
se combina cu acela al betiei (Rar), al nebuniei (Ploua), al mortii (Spre toamna), al creatiei (Zborul
cartilor) etc., n care variaza conotatiile de tristete si opresiune, dupa cum domina identitatea sau aeteritatea. O conotatie rara a ploii este umilinta, iar comparatia ce ar motiva-o este att de imprevizibila,
nct imaginea devine cutremuratoare: Da, ploua... si suna umil / Ca tot ce-i iubire si ura / Cu-o
muzica trista, de gura, / Pe-aproape s-aude-un copil. (Ploua). Acest sunet umil al iubirii si al urii,
secondat de imaginea att de vie a copilului oropsit si nestiutor, reprezinta, dupa sensibilitatea noastra, veritabilul abis al suferintei, fata de care enervarea, nebunia si moartea din celelalte strofe palesc.
Dar poezia, n ntregime, are ceva dostoievskian, trecut prin filtrul unei delicateti si precizii latine.
Motivul att de raspndit al ploii autumnale este folosit
de majoritatea poetilor. Ploaia este cntata n diverse tonalitati: cantilena plina de langoare (Verlaine Il pleure dans mon coeur), tristete sentimentala (J. Laforgue - Complainte de lautomne monotone;
Dimanches - Le ciel pleut), senzatia unei toropeli funerare (Baudelaire, Spleen Quand le ciel, Brumes
et pluies); (Rollinat, La pluie tombe dun ciel funebre et noir comme un caveau), agonia unui ntreg oras sub ploaie (G. Rodenbach - Tristesse, Le pluie, Paysages de ville), atmosfera depresiva a
ploii nesfrsite (Al. Macedonski - Cantecul ploaiei), ritmica mecanica a unui joc de papusi (Ion Minulescu - Acuarela, Ploaie urbana, Pastel mecanic) etc. Dimpotriva, n poezia bacoviana, ploaia nregistreaza o abundenta deliranta (Rar), e grea (Nocturna), se infiltreaza pretutindeni (Nervi de toamna).
La nici unul dintre poetii romni
imaginea iubitei nu se leaga att de intens de tema mortii. La Bacovia ntlnim un altfel de portret:
Iubito, cu fata de mort,
Fecioara uitata n turn,
Plngnd n balcon
Cu grai monoton,
Cu suflet taciturn n visul meu te port.
(Psalm)
36

Ceea ce surprinde, n gradul cel mai nalt, la Bacovia este lexiul, acesta fiind de
o expresivitate patrunzatoare. Din cteva cuvinte cheie poetul costruieste un univers propriu. ntreaga
evolutie a mijloacelor artistice bacoviene ilustreaza tendinta spre simplitate. Lirica lui Bacovia a fost
nfatisata ca o lirica depresiva, devitalizata. Nascuta la nceputul unui veac plin de izbitoare contradictii
sociale, poezia bacoviana reflecta cotradictiile epocii si ale omului nsingurat n cadrul acelei epoci.
Atmosfera provinciei se degaja puternic
din majoritatea poemelor bacoviene. Este provincia peisajelor cenusii, a orizontului nchis, a ploilor:
Afara ninge prapadind,
Iubita cnta la clavir, S i trgul sta ntunecat,
De parca ninge-n cimitir.
(Nevroza)
sau:
Clavirele plng n oras...
Afara o vreme de plumb
S i vntul mprastie ploaia,
Tomnatice frunze prin trg
Alearga, pe drumuri, cu droaia.
(Toamna)
n lumea provinciei poetul se simte nsingurat si uitat avnd certitudinea
unei lente disparitii. Bacovia pronunta de cteva ori niste sentinte grave mpotriva societatii burghezilor:
Eu sunt un monstru pentru voi
Urzind un dor de vremuri noi,
S i-n lumea voastra-abia ncap...
Dar am sa dau curnd la cap.
(Serenada muncitorului)
Abatorul, pietele pustii, parcurile saracacioase reprezinta
elemete ale universului citadin care provoaca spaima existentiala si, n acelasi timp, constituie fundalul
pe care sunt proiectate ipostazele umane specifice poeziei bacoviene. O imagine concludenta a spatiului
urban este prezentata n Amurg violet. Decorul este aici de o artificialitate intens studiata. Punctul
central este cromatiaca (violet), disipata n atmosfera (amurg) si n tot spatiul: Orasul tot e violet.
n ultimul volum de
versuri, Stante burgheze (1946), Bacovia se arata si mai preocupat de conflictele care macina orasul:
Orasul seara...
37

S antiere n repaos.
S i firme scrise
Din becuri nstelate.
Orasul seara...
Pe o piata
Cu sclipiri de fier
Claxon, armonic, a sunat.
Foburgul
Cu bachice dorinti,
S i cugetari
De opere vazute.
Orasul, seara...
(Estetic urban)
[I.] [1.]

38


MUZICALITATE SI
CROMATICA
Un element definitoriu al poeziei simboliste l
reprezinta cautarea muzicalitatii, obtinuta nu numai prin ritmuri si rime perfecte, ci mai ales prin repetitia
obsedanta a unor cuvinte, a unor vocale sau a refrenului. Paul Verlaine afirma n LArt poetique: De
la musique avant toute chose- Muzica nainte de orice. Aceasta dimensiune muzicala a limbajului
le fusese descoperita simbolistilor de catre Wagner. Mihail Petroveanu afirma: Sunetul si culoarea
au, la poetul nostru, si alte functii dect cele cunoscute simbolistilor cu care a mpartit, la nceputurile sale, afinitatile de epoca. Pentru modernul patimas al sonurilor, mai mult chiar dect Baudelaire
apologeul lui Wagner, sau dect Verlaine promotorul fascinatiei sonore, muzica sonorizeza orice
atom. E de nteles, de aceea, pentru ce intra n repertoriul sau poetic attea instrumente: nai, tambal,
goarna, clavir, vioara, flasneta , fluier, talanga, lira, harfa o adevarata orchestra; cum de ntlnim
n titlurile sale romante, serenade, valsuri, marsuri (funebre...), de ritmuri si nuante diverse (largo, piano), dezvoltate n game stranii (Si gem si plng si rd n h, n ha...); de ce putem delimita cu atta
precizie categoria sunetelor: fosnet, trit, geamat, soapta, murmur, suspin, oftat, chiot, vuiet, raget, bolboroseala, tusit, stranut, ciocnitura, trepidatie, urmarind jocul savant al vocalelor si consoanelor sale.
Ilustrativa este,
din acest punct de vedere, poezia Plumb, n care tnguirea sufletului e sugerata prin contrastul dintre
vocalele deschise a, o, e (fiori, amorul, aripe), cu vocala nchisa u, i sau (adnc, sicriele,
plumb, vnt, ntors, atrnau etc.). Simbolismul urmarea sa fie muzical, sugestiv. Muzica lui Bacovia e
dizarmonica, sincopata, tipata la trompeta, isterica. Fata de violinele lui Verlaine, Bacovia pare amuzical.
Gasim n poezia bacoviana o varietate
de instrumente si forme componistice: romanta , serenada, doina, balada, cntec de lume, vals, simfonie,
concert, opera, muzica de balet, mars funebru etc. Valorizarea psihlogica a muzicii se vede ndeosebi
n corespondenta dintre emotie si instrumentele muzicale. Vioara si violina exprima melancolia grava
, tristetea, langoarea (Studiu, vol. Stante burgheze), clavirul este mai mult un motiv livresc, nelipsit
decorului macabru simbolist (Nevroza, Trudit, Nocturna, Mars funebru, Toamna), flautul compune
cu piculina, violina si clavirul marsul funebru de toamna (Nocturna), fluierul este fie funebru autumnal
(Singur), fie campestru (Note de primavara), fanfara sugereaza ambianta unei gradini publice, ntrun trg de provincie, cntnd muzica de opera (Fanfara), toamna intoneaza din crengile schelete
fanfare funerare (Oh, amurguri), buciumul e agonic (Pastel) sau are sonoritati de alarma (Toamna).
Spre deosebire de emotia provocata de armonia muzicii, urechea bacoviana nregistreaza dureros sunetele stridente din exterior: toamna scrtie discordant si nfiorator (n gradina); ploaia trie; zgomotele metalice (clopote, ceas n turn, gornistii cazarmei), dure ale orasului pustiu
(Plapnd) sau cuprins de panica toamnei (Toamna); vacarmul monstruos al cafenelelor (Seara trista).
Originalitatea lui Bacovia staruie n distinctia dintre armonia ideala a structurii muzicale,
careia i se abandoneaza sufletul (Acorduri, arpegii, armonii... / Orice au voit din mine au facut
Versuri din Comedii n fond), dar si materia nensufletita (Muzica sonorizeaza orice atom Largo).
39

La o analiza mai atenta, Tudor Vianu descopera n poezia lui Bacovia ca dominanta, structura simbolista a procedeelor artistice: muzicalitatea discursului prin obsesiva ntrebuintare a refrenului,
abundenta de imagini decorative. Acestei maniere simboliste din prima faza a creatiei sale, cnd poetul se
dovedea mai estet, mai livresc, mai dependent de modele, Tudor Vianu i opune aspiratia spre denotatie
si tranzitivitate, manifestate prin tendinta de a nota senzatia sa nemijlocita, ingenua si dureroasa.
Culorile simboliste
se grefau pe sunete si mirosuri ntr-un sistem de corespondente. N. Manolescu afirma: La Bacovia,
culoarea devine nu numai persistenta si obsesiva, dar de o mare materialitate, ca la expresionisti. Orice
reprezentare (fiind vorba de tablouri de natura) este distrusa, desfigurata, ca o fata de pe care s-a scurs
fardul. Violetul, negrul, albul, rozul invadeaza lucrurile ca niste prezente fizice, erodeaza peisajele sau
le pateaza. Poetul pare a aplica vopselele pe pnza direct din tub, sau cu latul cutitului. S i aceste
vopsele sunt cteodata halucinante prin intensitate. Simbolistii erau cel mult decorativi: Bacovia e
pictural. Bacovia se remarca prin intensificarea senzatiei (de sunet, culoare), prin marirea expresivitatii.
Laurentiu Ulici insista asupra atitudinii
expresioniste a poetului, sustinnd ca persistenta intr-o culoare, linia melodica si repetarea unor sintagme nu sunt purtatoarele unei estetici simboliste, ci reflex al unui expresionism involuntar: Atmosfera
Plumbului nu e de loc un aspect al formei; ea tine de o pozitie existentialista diferita de a simbolistilor
orientata spre centrul realitatii printr-o zvcnire antipozitivista si printr-un exces de sensibilitste deformaoare, ca n peisajele suferinde ale lui Georges Rouault. Bacovia e primul nostru expresionist.
Volumul Scntei galbene (1926) aduce n discutie
importanta cromaticii n lirica bacoviana. ntr-un interviu din 1929, n revista Viata literara, poetul
declara: n poezie m-a obsedat totdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor sau auditie colorata
[...] mi plce mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influenta colorata. nti am facut muzica si
dupa strunele vioarei am scris versuri. Fie dupa note, fie dupa urechea sufletului, acest instrument m-a
nsotit cu credinta pna azi. Am facut si compozitii pentru mine. Pictorul ntebuinteaza n mestesugul sau
culorile: alb, rosu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am cautat sa le redau cu inteligenta , prin cuvinte. Fiecarui
sentiment i corespunde o culoare. Acum n urma m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdii. De aceea
si ultimul meu volum poarta titlul Scntei galbene. Rosul e sngele, e viata zgomotoasa [...]. n plumb
vad culoarea galbena. Compusii lui dau un precipitat galben. Temperamentului meu i convine aceasta
culoare. Dupa violet si alb am evolut spre galben [...] Plumbul ars e galben. Sufletul ars este galben
[...] Altadata, n Plumb, pe lnga impresia colorata, mai simteam alta statica, de greutate. Plumbul
apasa cel mai greu pe om [...] Ct priveste despre mine am fost si ramn un poet al decadentei.
Gama
de culori este restrnsa n poezia lui Bacovia, centrata pe cteva motive tipic simboliste: urtul, plictisul,
tristetea, monotonia. Culorile, ca si instrumentele muzicale, au rolul de a sugera o stare sufleteasca.
Astfel, melancolia grava este sugerata de vioara si clavir, n timp ce sentimentul de monotonie este dat
de culoarea violet, de armonica si fanfara. Violetul indica, de asemenea, un doliu cosmic. Nevroza este
40

sugerata de verde crud, roz si albastru, muzical ea fiind sustinuta de flaut. Galbenul sugereaza depresia.
Bacovia este poetul culorilor depresive:
gri, violet, galben, negru etc. Un exemplu elocvent pentru functia estetica a culorii, n viziune bacoviana, ni-l ofera poezia Negru. Se repeta cuvinte-cheie care sugereaza nelinistea, durerea si dezolarea
poetului, fie prin culoarea negru (noian de negru, carbonizate flori, negru profund, sicrie negre, vesminte
funerare, carbonizat amorul fumega), fie prin actiuni contraste n verbe la mod nepersonal (sicrie arse,
amor fumegand, parfum de pene arse). Tabloul este static sugernd monotonie si apasare sufleteasca.
n 1936, la aparitia Comediilor n fond, Vladimir Streinu afirma: unic n literatura noastra
si, daca nu ne-ar fi teama de zeflemeaua anonima a cititorului romn, am afirma ca este unic chiar
n cadre mai largi dect ale literaturii noastre. Baconsky surprindea cteva trasaturi de profunzime
ale liricii lui Bacovia, asezndu-l printre cei mai mari poeti ai lumii moderne. Apartenenta la tipologia
auditiv-muzicala tot Baconsky a identificat-o, fapt care va determina modalitatile de receptionare a
impresiilor si senzatiilor venite din afara, anume, el le va receptiona pe cale auditiva, generalizndu-le
pe plan muzical. Lumea din jur se sonorizeaza si urechea atenta distinge dupa sunete elementele ei.
Bacovia nu
produce sugestii muzicale, ci dizarmonii (strigate, gemete, vaiete, scrsnete etc.). Repetitia devine, la Bacovia, obsesiva. Propriu-zis, este figura centrala a liricii sale. Marian Popa a nteles importanta repetitiei
n universul bacovian: unul din cele mai extraordinare exemple de functionare a fixitatilor cu efecte
literare absolute. Al. George comenta astfel: Nu exista o muzica bacoviana cu toata proeminenta
elementului sonor n alcatuirea acestei poezii, ci o invazie de vaiete, plnsete, soapte obscure si gemete.
Ele vin din toate directiile ntr-o ordine, am zice, descendenta, spre deosebire nca o data de aceea a lui
Eminescu, care e unduioasa, extinsa spre nemarginire si radicala prin largirea ei spre orizonturile ei cele
mai vaste. Simbolurile muzicale exprima, ca si cele coloristice, aceleasi stari deprimante. Instrumentele
muzicale acompaniaza melancolia sufleteasca si exprima emotii grave (vioara, mandolina, hafa) ori violente (fluierul, fanfara). Piculina, flasneta, pianul, caterinca, buciumul sunt instrumentele preferate:
Plngea caterinca fanfara
Lugubru n noapte, trziu...
S i singur priveam prin ochene,
Pierdut n muzeul pustiu...
(Panorama)
Retin atentia cu doua poeme semnificative pentru prezenta
cntecului n universul bacovian. n Nevroza, sunetele se armonizeaza n cntecul capabil sa opreasca
caderea lumii. Pe durata cntecului, lumea sta pentru o clipa ntr-un fragil echilibru. O data cu moartea
clavirului si cu pierderea armoniei sunetelor, asocierea realitatii cu cimitirul nu mai este doar iluzorie:
n dezacord clavirul moare,
S i ninge ca-ntr-un cimitir.
41

Cea
tec

de-a
doua
de
mort.

poezie
este
Trudit,
Eul
poeziei
are

cnta
un
cnacest
cntec:
Iubito, si iar am venit...
Dar astaz,i de-abia ma mai port
Deschide clavirul si cnta-mi
Un cntec de mort.
n poetia Balet, imaginea obsedanta a grupului coregrafic se creeza
prin repetarea versului: Lunecau baletistele albe. n lirica bacoviana cromatica concureaza cu muzica:
Copacii albi, copacii negri
Stau goi n parcul solitar
(Decor)
Poezia sa se organizeaza n jurul unui motiv, laitmotiv, principalul procedeu de obtinere
a laitmotivului fiind repetitia unui singur cuvnt, care provine de obicei, din sfera cromatica: negrul,
albul, violetul, galbenul, rosul. Asistam, la Bacovia, la desprinderea culorilor de suportul lor material:
Trec singur spre seara pe ape-nghetate
Cnd flfie, pe lume, violetul.
(Plumb de iarna)
sau:
Acum, sta parcul devastat, fatal,
Mncat de cancer si ftizie,
Patat de rosu carne vie -
( n parc)
Culorile, detasate de sursa lor, delimiteaza o lume apasatoare, nchisa, fara perspective:
Amurgul galben m-a ngalbenit, si m-apasa,
Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg.
(Scntei galbene)
Cromatica indica sentimentul
de neliniste (Carbonizate flori, noian de negru Negru). Poetul considera culorile, n cteva rnduri,
masti ale imposturii: Femeie, marca de culori (Contrast) sau Trec burgheze colorate (Amurg).
Culorile sublimeaza durerea de a trai n mijlocul unei umanitati haotice. Versul devine tot mai apasat:
Plng...
Plng...
Taci...
42

unde
nevoie

iubita
de

Hai...
Hai;
n infinit...
(Dialog de iarna)
S-a remarcat, la Bacovia, simplitatea versului. Repetate, versurile capata o ncarcatura emotionala, de un
efect neobisnuit. Repetitia imprima poeziei o muzicalitate deosebita. Motivele cromatice, ca si cele muzicale, sunt n perfect acord cu senzatiile predilecte ale poetului. Cenusiul transcrie monotonia apasatoare,
rosul reprezinta destramarea vietii, negrul sugereaza neantul. Remarcabila ntru totul este poezia Decor:
Copacii albi, copacii negri
Stau goi n parcul solitar:
Decor de doliu, funerar...
Copacii albi, copacii negri.
n parc regretele plng iar...
Poemul este o splendida stilizare a senzatiilor prin sinteza albnegru, culori fundamrntale. Succesiunea simetrica albnegru din primele doua strofe pregateste imaginea obsedanta a unui cenusiu dezolant, din stofa finala, sinteca cromatica a celor doua culori fiind, griul, culoarea monotoniei, a apasarii:
Si funze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
S i pene albe, pene negre,
Decor de doliu, funerar...
(Decor)
Nicolae Manolescu a remarcat ca poetul nu descrie peisajul, ci l organizeaza n functie de
doua trasaturi opuse, albul si negrul, care nu au numaidect corespondente n stricta lor realitate. Retine
fara ndoiala atentia amestecul de culoare, albul si negrul, care tin de perspectiva conventionala asupra
unei realitati care si-a pierdut atributele diferentiatoare si complexitatea, de unde absenta cromatiului.
Vladimir Streinu considera ca Elementele de baza coloristice nu ntrzie sa se
interiorizeze si, n cufundarea lor ascunsa, se preschimba n doua nuclee ce coaguleaza ntreaga existenta
a sufletului uman: Albul devine principiul vieti Iubirea, iar negrul, principiul negativ Moartea.
Iata acum si explicatia pe care o ofera poetul nsusi: - Cnd ninge - spune el - orice copac ramne
negru, n contrast cu zapada, care nu-l acopera pe tot trunchiul. Atunci ai alternanta celor doua culori.
Parcul casei parintesti mi-a sugerat prima impresie, privind de la fereastra decorul de iarna. Apoi acest
epitet l-am revazut n alte multe parcuri din alte orase. La Cismigiu, de exemplu, la Copoul din Iasi...
n continuare, Bacovia a dat lamuriri cu privire
la intentiile poeziei, mai exact, la sensul imaginilor din strofa a doua; departe de a ncifra un simbol n
zborul pasarilor albe si negre, acestea au menirea de a da miscare vietii ncremenite: Alternanta zborului
43

am folosit-o pentru a da miscare, viata ncremenirii de iarna... Ultima strofa o vedea ca - O sinteza a
acestor doua culori; ele sugereaza un decor de doliu, funerar, ce trezeste un regret, o melancolie fireasca
[...] E un tablou. O creionare a iernii. De aceea i-am spus Decor... n prima faza, poezia a avut doua
strofe. Tot revaznd asemenea decoruri am meditat asupra acestui tablou, i-am adaugat strofa finala,
si mai trziu, cele trei versuri intercalate, pentru a da mai mula viata peisajului ce parea inert....
n cele din urma,
poetul a precizat rostul frazelor de elaborare a poeziei, care, initial de doua strofe, crescuse, ntr-o alta
etapa, la trei, pentru ca , n ultima redactare, versul refren sa fie usor modificat n strofa finala: Versurile
intercalate revin n statica peisajului si l dinamizeaza. E o constructie gndita ndelung. M-a preocupat
tehnica pastelului modern emancipat de cel clasic, hieratic, static, de cele mai multe ori, sau strain de
tesarirea sufleteasca a artustului. Subiectivizarea abia schitata sugereaza prezenta umana. Decorul
este n primul rnd unul de doliu, obligatoriu funerar, att prin accentele lui artificiale, ct si prin
formele care, n absenta unui continut substantial, viu si real, devin niste prezente pur conventionale.
Culorile relevante ale liricii sale, griul, negrul, galbenul sau violetul se supun dispozitiei semnificative
a poetului, dobndind o densitate grea (Decor, Negru, Amurg violet, Note de toamna etc.). Rosul si
violetul, din poezii ca Tablou de iarna, Amurg violet, Matinala, taduc dezagregarea, starii morbide:
Ninge grozav pe cmp la abator
S i snge cald se scurge pe canal;
Plina-i zapada de snge animal
S i ninge mereu pe un trist patinoar
(Tablou de iarna)
Culorile (plumburiu, galben, rosu, alb, gri, negru, argintiu, violet)
au toate acelasi efect: anonimizarea, demantizarea si neantizarea lucrurilor. Un cmp semantic complet articulat, scrie Alexandra Indries n Alternative bacoviene, are violetul, cumulnd semnificatii
sintetizatoare pentru ntreaga poezie bacoviana: Unul din simbolurile stilului bacovian este violetul
(...), acest simbol al nsusi simbolismului bacovian. (...) Astfel violetul apre n contextul ameninta rii,
al agresiunii, de unde, ca metafora de subtext, bazata pe asemanarea fonologic grafica a semnificantelor: violet-violet. Violenta a iernii, a pustietatii, a singuratatii, a fiarelor salbatice... Acel violet care
flfie peste lume sau cade peste salon este straniu val al violentei, a tot ce este finit, nghetat, limitator.
Conotatiile liminar si violenta imprima cmpului semantic al violetului bacovian o pecete aparte.
n cromatica bacoviana culoarea nu are doar valoarea muzicala de
refren, nici numai o valoare picturala, ci si o tendinta de a uniformiza sumbru lumea. Noianul de negru
se aseaza pe lume ca lespede funebra. Ninsoarea are acelasi efect. n Tablou de iarna, ninge grozav,
n Nevroza, ninge prapadind, facnd trgul pustiu. n Plumb de iarna nimicul cade sub forma de
zapada: Ninge cu nimic n noaptea vasta. ntunericul stapneste pna si ziua: E ziua si e ntuneric...
(Decembre). Apele sunt pornite sa nece lumea: E-o noapte uda, grea, te-neci afara (Sonet).
44

Teza
lui B. Munteano despre un simbolism bacovian fara muzica ori amuzical nu sta n picioare. Muzica
absoarbe cuvntul. n codul lui cromatic, culorile obsesive, fundamentale: negrul, violetul, galbenul
sunt constituente ale tristetii perpetue. Persistenta ntr-o culoare dezvaluia poetul am descoperit-o
de la decadentii francezi. De altfel, una din observatiile mele a alcatuit-o simbolismul decadent. Prin
1898-1903, m-au preocupat adnc Verlaine, Rimbaund, Baudelaire, Rollinat, Jean Moreas, pe care i-am
descoperit n colectia Les Hommes dAujourdhui. Carte de capati: les Nevroses de Rollinat.
Afirmat n mediul simbolist, prin formatie, G. Bacovia si depaseste
epoca, apartinnd poeziei romne moderne ca unul dintre marii precursori. Bacovia noteaza Nicolae Manolescu este ntiul nostru antipoet, n sensul modern: expresivitatea lui excesiva, disonantele,
primitivismul, coloristica intensa, amestecul de patetic si umor, ricanarea continua l fac sa traverseze
dinspre simbolism spre epoca moderna, cu iuteala unei comete, cmpurile de atractie planetara ale expresionismului, dadaismului, suprarealismului, ale literaturii absurde. Universul este plasat sub semnul descompunerii, o descompunere ce pare sa ameninte n ultima instanta nsasi conditia creatiei.
(a) ORIZONTUL NCHIS
[I.] [1.]

SENTIMENTUL MORTII

Lidia Bote afirma: Va circula si n simbolism si obsesia mortii ca descompunere, moartea


grea, universala, pe care o sugereaza uneori si Bacovia, anulata totusi printr-o stare de euforie .
Plumbul cavernelor funerare, cavourile, corbii poetului Tradem, n genere aparatura
macabra a lui Bacovia au cu toate acestea un aer suspect, ciudat de enigmatic, stil
Edgar Poe.
Convingerea care se formeaza este ca nu moartea ca reprezentare preocupa (cum ai putea da atribute nimicului, neantului?), ci doar ncularea senzatiei
de straniu, printr-o atmosfera savant construita, cu priza asupra subconstientului.
La prima vedere s-ar parea ca versurile lui Bacovia se nscriu n
traditia simbolismului, cu aceleasi clisee (palatul mort, statui albe, parcul parasit fanfare funebre, iubita
cnta la clavir, flasneta cnta cavernos), aceleasi culori (De sineala, de aur, de snge Amurg
antic) ca la simbolistii reprezentativi: la M. Demetriad, n Spleen (Ocean de snge, aur si vltoare),
D. Karnabat, cu lire de aur, amurgul lac de snge, materia trista (Rubine), la I. Minulescu etc.:
Un larg si gol salon vedeam prin draperii,
Iar la clavir o bruna despletia
Cnta purtnd o mantie cernita,
S i trist cnta, gemnd ntre faclii.
(Mars funebru)
45

Poezia sa este a unui univers


nchis, sufocant, invadat de tristeti autumnale, de o natura contaminata de boli incurabile. Cuvintelecheie, sau mai exact viziunile emblemetice ale universului bacovian sunt plumbul, cerul de plumb, ploaia,
ninsoarea, amurgul violet, de snge sau galben, noaptea uda, grea, orasul adormit sau pustiu ca un cimitir.
Am vazut ca una din constantele complexului psihologic bacovian este presimtirea prabusiri. Elementul care materializeaza acest sentiment este apa; ploaia curge torential, cade greu, apa se infiltreaza n
ziduri, n lemn, n pamnt, n suflet, apa descompune, deschide goluri n materie. Aceasta umezeala cosmica este asociata fie noptii, (Sonet, Moima), fie amurgului apasat de aceeasi materialitate descompusa
(Amurg de toamna). Trairea n afara timpului determina sentimentul golului (Lacustra, Panorama).
Golul, abisul este asociat si altor stari psihice: pustiul, urtul, delirul. Astfel, prada tristetii funebre a
toamnei, orasul e ncremenit sub semnul sau fatidic: E tuse, e plnset, e gol (Nervi de toamna).
Aprecierea poeziei lui Bacovia s-a bizuit pe asimilarea operei cu viata. Raporturile dintre nevroza
si poezia bacoviana sunt nsa de alta natura. Nevroza nu garanteaza valoarea operei si nici nu impune
prin sine o anumita tematica. Poezia lui Bacovia este constituita, n esenta , nainte ca boala sa puna
stapnire pe aceasta. Poezia sa este dominata de obsesii, psihoze si nervi, de o atmosfera apasatoare:
Departe, n cetate viata tropota...
O, simturtile-mi toate se enervau fantastic...
Dar n lugubrul salii pufneau n rs sarcastic
S i Poe, si Baudelaire, si Rollinat.
(Finis)
La Bacovia exista un mod deosebit de a avertiza asupra fetei ntunecate a vietii:
Sunt ctiva morti n oras, iubito,
Chiar pentru asta am venit sa-ti spun;
Pe catafalc, de caldzra-n oras, ncet cadavrele se descompun
(Cuptor)
Sentimentul damnarii,
al izolarii l ntovaraseste; complexele l apasa si-l constrng sa-si marturiseasca declinul, deznadejdea:
Tot mai tacut si singur
n lumea mea pustie
S i tot mai mult m-apasa
O grea mizantropie.
(Ego)
Dar
nu
totdeauna
izolarea
l
apasa:
46

Mai bine singuratic si uitat,


Pierdut sa te retragi nepasator,
(Cu voi)
Tristetea
revine
nsa,
obisnuita,
aceeasi,
monotona:
Si iar toate-s triste.
S i azi, ca si ieri Potop de dureri.
S i visul apune
n negrul destin...
S i vremuri mai bune
Nu vin, nu mai vin,
S i nici mngieri...
S i iar toate-s triste,
S i azi, ca si ieri...
(Piano)
Din siguranta esecului izvoraste tristetea care contopeste totul: clavirele plng,
poetii si plng poema de vana, plopii plng, toamna e pustie, tot ea cnta funerar din instrumente
jalnice, de lemn, noaptea viscoleste, pe bulevarde gesticuleaza acei nebuni ratacitori, totul e un
mars funebru. Aceasta atmosfera de cosmar mbraca orice forma a vietii si zadarniceste lumea nsasi:
Zadarnic e soare, si-un cer ideal
Mereu mai aproape e-al vietii real...
De-aceea, iubito, eu nu te mai vad!
(Ecou de romanta )
O lume trista, crepusculara si fara orizont apare n versurile
lui Bacovia, o lume n care sentimentul nsingurarii nu se mai poate exprima ntodeauna printr-o stare
muzicala. Se poate vorbi de un expresionism al poeziei lui Bacovia (Pozitia e trakliana, expresionista, dar Trakl si expresionismul sunt vestitorii de electie ai sensibilitatii contemporane. Teroarea n fata
lumii convulsive se conjuga la Bacovia cu nclinatia de anonimizare, de anulare a fiintei, prin retragerea
din spatiu si timp, prin refugiul la periferie, n odaile minuscule, n pivnite, pe cmpuri acoperite de
zapada, sau n epocile preistorice, pierdute. Poet saturnian, sumbru, chinuit si ndoit de sine, Bacovia
se manifesta prin impulsuri proprii constiintei moderne.) sau de un primitivism modern al ei, cum
l-a numit N. Manolescu: Ne dam seama, treptat, ca arta poetului Plumbului este una aproape primitiva, n sensul n care, de pilda, dupa 1900, pictura moderna a fost una primitiva. Primitivitate vrea
sa spuna n acest caz naivitate, renuntare la procedeele prea sofisticate ale traditiei lirice a momentului respectiv, neoromantice, parnasiene, simboliste, si cultivarea unui limbaj mai direct, mai realist.
47

Respins n viata tumultoasa, poetul o respinge la rndul sau, acceptndu-si damnarea:


Si-a mea serenada s-a ratacit
n note grele, si blestemate...
(Ecou de serenada)
Poetul
pierde
putinta
de
a
comunica
cu
ceillalti:
Va bate ploaia... si trziu, la geamul tau voi plnge-ncet...
Voi rataci alcoolizat, apoi, n noapte, un schelet,
Nimic tu nu vei auzi din cte voi avea de spus...
(Nervi de toamna)
Simbolismul a acreditat dintotdeauna un univers suferind, un decor
trist, a ilustrat o conditie minora a vietii, dintr-o perspectiva a nvinsului. Acceptndu-l, poetul ajunge
sa se integreze cu totul. Vocabularul este brutal: parcul e devastat, fatal / Mncat de cancer si ftizie
(n Poema n oglinda imaginea revine sub forma gradinei cangrenate), apar scene de spital, cad
foi de snge, se-nsira scene de viol (n parc). Viziunea lumii e dominata de instunctul posedarii:
Lunecau baletistele albe...
Tainic trezind complexul organic
Albe, strnind instinctul satanic,
Lunecau baletistele albe.
(Balet)
Albul exprima inertia mortii (lumea alba,
moarta), ntregeste conditia ei (Pansele negre, catifelate/ Pe marmura alba s-au vestejit Ecou
de serenada). Amorul frusteat, iubirea nemplinita, se transpune n imaginea deformata a iubitei:
Iubito, cu fata de mort,
De geniu trasnita,
De-a pururi monotona,
Goala madona,
De crini prafuita
n visul meu te port...
(Psalm)
Crinul e simbolul puritatii; iubita prafuita de polenul
crinilor poate fi simbolul iubirii nentinate. Crinul este n alta parte si semnul iubirii absente, nemplinite:
De vei veni
Cnd n-o sa vin,
48

Pe banca veche vei gasi:


Un crin
(Romanta )
Poetul
e
ntovarasit
de
dezmatul
simturilor:
Femei nocturne, singurele,
La colt de strada se atin,
Desfru de bere si de vin
Prin berarii, si cafenele.
(Si
ninge)
Se poate observa atitudinea dubitativa a poetului care-si cenzureaza elanurile, ncrederea, dragostea:
Ea crede c-as fi atacat...
S i cnd o sarut se teme,
Dar sclava placerii, ea geme
S i cere un lung sarutat.
Pe urma, cnd spasmul a disparut,
si uda-n parfum o batista
O pune pe gura, si trista
Ea sterge un ftizic sarut.
(Igiena)
Femeia
apare lipsita de gingasie, farmec, tandrete (Femeie masca de culori/ Cocota plina de rafinarii Contrast); viziunea iubirii este sarcastica, meschina (Amorul, hidos ca un satir / Copil degerat Proza).
Concluzia
pesimista
revine:
Zadarnic e soare, si-un cer ideal Mereu mai aproape e-al vietii real...
(Ecou de romanta )
[I.] [1.]

49

DECORUL INTERIOR
Bacovia a creat o lume, ciudat colorata, umeda, amara. Aceasta existenta este dominata sau redusa
la cteva probleme: boala, frica, frigul, dragostea etc. ntlnirile n acest spatiu gol sunt ntmplatoare,
pasagere, ntr-o camera straina, o crciuma, o strada, un maidan. Orice viata a disparut si, implicit, orice
sens. O lume fara viata dominata de obiecte. N. Manolescu retine n cazul poeziei bacoviene constiinta
unui eu care se simte strain nu numai de lume (burgheza sau n general), dar si de sine nsusi. Nici
cnd zice eu, Bacovia nu este eu, ci altul. Je est un autre, ca la Rimbaud, Baudelaire, ca la moderni.
O nstrainare, asadar, un vid existential ce consta n resimtirea universului ca un univers pe de-a-ntregul
reificat. George Bacovia si-a clamat conditia de nsingurat proiectnd o viata n continua deriziune. Eul
sau liric se misca ntr-un orizont nchis, simbolizat printr-un sicriu (Plumb) sau mormnt (ntreg pamntul pare un mormnt Note de toamna). Introvertit, sensibil, poetul si-a asumat destinul, prefernd
calea singuratatii. Orizontul sau este dominat de stari depresive amenintnd continuu cu prabusirea.
Teroarea
cauzata de spatiul nchis l determina sa paraseasca adesea locuinta. Indiferent de anotimp, cutreiera
strazile orasului sau mprejurimile localitatii (Plngeam si rataceam pe strada / n noaptea vasta si
senina Fanfare), alteori, pe vreme autumnala, umbla pe drumuri delirnd (Spre toamna). Imagini
similare se ivesc n cele mai diverse poezii: Trec singur pe poduri de fier solitare (Plumb de iarna);
Crai-nou verde pal, si eu singur / Prin crengile cu sunet de schelet / nvinetit ca un cavou (Amurg);
Fug ratacind n noaptea cetatii (Nocturna). La Bacovia, odaia sporeste senzatia solitudinii:
Eu trec prin odaie-n odaie,
Cnd bate satanica ora.
(Miezul noptii)
Bacovia nu nfrunta, ci evita lumea, ncearca sa treaca pe lnga altii ct mai putin observat:
Singur, singur, singur,
ntr-un had, departe -
(Rar)
sau:
Eu trebuie sa beau, sa uit ceea ce nu stie nimeni
Ascuns n pivnita adnca, fara a spune un cuvnt
Singur fumez acolo nestiut de nimeni.
Astfel, e greu pe pamnt...
(Poema finala)
Iesind din casa la caderea
noptii, se furiseaza, n tacere, pe lnga ziduri, de-a lungul gardurilor batrne si se opreste n ganguri:
50

Vai, e ora de de-altadata, umbre ude se-ntretaie,


S i-n curentul unui gang atipesc, plin de ploaie.
(Nocturna)
sau:
Sunt solitarul pustiilor piete
Cu jocuri de umbra ce dau nebunie;
(Palind)
Se amesteca printre cei care se si adapostesc durerea n ntunericul zidurilor sau al odailor:
...Dar vai, acei nvinsi, pe veci pierduti...
Ori n taverne, ori n mansarde;
S i acei nebuni, ratacitori, tacuti,
Gesticulnd pe bulevarde...
(Vobiscum)
Putem
observa
dorinta
de
retragere:
Si nimeni nu stie ce-i asta
M-afund ntr-o crsma si scriu,
Sau rd si pornesc nspre casa,
S i-acolo ma-nchid ca-n sicriu.
(Spre toamna)
Mersul
se
precipita
intr-o
goana:
Fug ratacind n noaptea cetatii,
n turn miezul noptii bate rar;
(Nocturna)
Mai nti poetul este afara din casa, fiind
expus asfixierii (Pastel, Sonet), pustiirii (Nevroza), zacerii (Toamna). De aceea casa iubitei devine un
refugiu (Note de toamna), o speranta de salvare (Decembre), sau anxietate disperata (Spre toamna).
Orizontul nchis, senzatia de cadere sunt marcate n una din capodoperele poetului,
care de altfel da si titlul celei mai importante culegeri de versuri ale sale Plumb. Aparitia n 1916, a
volumului de poezii Plumb nu a constituit, n epoca, un eveniment literar. Aceasta datorita conjuncturii
nefavorabile poeziei (Romnia se pregatea sa intre n primul razboi mondial), ct si datorita faptului ca
mare parte din poeziile volumului fusesera anterior publicate n periodice. Volumul poate fi socotit ca
o aderenta la simbolism, prin limbaj, prin unele motive, dar si ca o depasire a acestuia; prin constiinta
eului, prin disolutia acestuia atingnd expresionismul. La Bacovia, poezia nceteaza sa reprezinte lumea
de obiecte; poetul dezvaluie o realitate care si are geneza n procesele sale sufletesti, ea fiind o proiectie a
51

starilor sale de spirit. n cazul poeziei Plumb, ridicarea acestei sensibilitati ciudate, bizare, la valoarea de
singura realitate esentiala este n spiritul artei expresioniste. Poetul transfera totul n muzica si culoare,
ipostazele devin masti, si fiecare masca devine o metafora deschisa ce implica trairea teribila a poetului.
Dupa declaratiile lui Bacovia,
germenul acestei poezii, devenita emblematica pentru lirica sa, ar fi ncoltit n anul 1900, cnd, de fata la
nhumarea unei rude n cimitirul din Bacau, a cobort intr-unul din cavouri: Prin 1900 a facut o vizita la
cavoul Sturzestilor din cimitirul din Bacau, dupa ce fusese la o nmormntare a unei rude. n cavou erau
niste sicrie masive de plumb, peste care se aflau depuse coroane de frunze si flori de plumb, cum sunt si
unele la cavoul Hasdeu din cimitirul Bellu. Tnarul poet a fost foarte impresionat de interiorul a carui
stranie atmosfera l-a obsedat. Masivitatea de metal ce parca voia sa nfrunte moartea l zguduise. [...]
Poezia a sfrsit-o n 1902, dupa ce a schimbat cele doua versuri din urma, care sunau altfel n forma anterioara... Atmosfera funebra a gasit ecou n sufletul poetului, imaginile s-au cristalizat n poezia Plumb.
Este interesant de urmarit n aceasta poezie transformarea realitatii obiective, receptata de o sensibilitate
aflata sub imperiul unei stari depresive, ntr-o realitate interioara. Astfel, lucrurile sunt asimilate starilor
sufletesti, reducndu-se la culoare, linie, stare, miscare, prefacnd realitatea n mister. Construit din
doua strofe perfect simetrice ca structura metrica, n a caror versuri predomina iambul, ritmul senzatiilor
melancolice, triste, poemul este o creatie n care toate elementele converg. Cele doua strofe ale poeziei
corespund celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara (cimitirul, cavoul) si realitatea interioara
(sentimentul iubirii, a carui invocare se face cu disperare). Atmosfera acestei poezii este tulburatoare, mai
nti prin simpla evocare a unei realitati: moartea, la nivelul semantic al cuvintelor folosite: sicrie, cavou,
coroanele care scrtie, si prin repetitia cuvntului plumb. Poetul invoca amorul de plumb, indicnd
apasarea sufleteasca, sentimentul nabusit, impresia de univers nchis, ca si cavoul n care se izoleaza.
Plumbul, prin care este
semnificata apasarea, dar si cenusiul obositor al existentei, este foarte expresiv pentru ntelegerea starii de
spirit bacoviene. Dictionarul de simboluri al lui J. Chevalier si Alain Gheerbrant observa ca plumbul,
simbol saturnian (Simbol al greutatii corporale si al individualitatii incapabile), ar semnifica obstacolele de orice fel, opririle, carenta, nesansa, neputinta, paralizia. Obsesia plumbului, metal primitiv
si greu, potenteaza senzatia de coborre si creaza o atmosfera grea, mortuara. Bacovia nsusi asocia
plumbul cu sentimentul deznadejdii: ...m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdii. (...) n plumb vad
culoarea galbena. Compusii lui dau precipitat galben. Temperamentului meu i convine aceasta culoare.
Cavoul dezvaluie existenta unui cimitir launtric, dorinte refulate, iubiri pierdute, ambitii destramate.
Plumbul, cuvnt cu valente pe ct de expresive, pe att de ambigue, proprii liricii
simboliste, este frecvent la Bacovia ntlnindu-se ca atare si n alte poezii: plumb de iarna; zarea grea
de plumb (Gri); o vreme de plumb (Toamna); iarba de plumb (Nervi de toamna); un cer
de plumb (Altfel), ori chiar n alte titluri: Pumb de toamna, Plumb de iarna. ntr-un interviu realizat
de I. Valerian, n 1929, Bacovia afirma: Alta data n plumb, pe lnga impresia colorata, mai simteam
alta statica, de greutate. Plumbul apasa cel mai greu pe om. Cum te simti ntr-un cavou de plumb?
52

Se
retine faptul ca majoritatea verbelor din poezie (dormeau, stam, era, scrtiau) sunt la timpul
imperfect, timp durativ, ca expresie a nemplinirii. Poezia debuteaza cu verbul a dormi: universul
bacovian se plaseaza inevitabil sub semnul somnului ca stare a realitatii surprinse, incert, ntre existenta
si moarte. Somnul vizeaza, asadar, n egala masura viata si moartea. Reluat n cea de-a doua strofa,
verbul a dormi este de data aceasta, pus n relatie cu amorul ntors nu ntmplator spre celalalt pol
al lumii. Conditia individului bacovian se contureaza din perspectiva singuratatii si a lipsei de comunicare
ntr-un univers ce sta nu att sub semnul mortii, ct, mai ales, al acelei dezordini sugerate foarte bine de
vntul care ameninta n primul rnd tocmai armonia lumii. n numai doua strofe poetul creaza att un
cadru ct si o atmosfera apasatoare. Senzatia de cadere, dominanta este potentata nu numai n plan
stilistic prin repetarea cuvntului plumb, ci si prin dispunerea lui n rima (n patru rnduri). Versul
Dormea ntors amorul meu de plumb se nchide prin asocierea consoanelor finale m si b, carora
le corespunde aceeasi nchidere a cuvintelor ritmate vesmnt / vnt din prima strofa si a cuvintelor
strig / frig din cea de a doua, care marcheaza si ele finaluri de vers (cele mediane din ambele strofe).
Muzicalitatea
traditionala, obtinuta prin sugestivele repetitii, ct si prin simetria metrica a versurilor din cele doua
strofe este nuantata de o muzica dura, foarte frecventa n lirica poetului. Disonantele se realizeza aici
prin senzatia de strigat (Am nceput sa-l strig), n contrast cu linistea cavoului care e, tulburata doar de
scrtitul naturii (scrtiau coroanele). Poemul Negru este constituit exact n tehnica poeziei Plumb:
Carbonizate flori, noian de negru...
Sicrie negre, arse, de metal,
Vestminte funerare de mangal,
Negru profund, noian de negru...
Culoarea funerara este dominata, asa cum a observat G. Michaud, si la Baudelaire.
[I.] [1.]

53

DECORUL EXTERIOR
Romancierii descopera n natura
climatul reconfortant, armonia originara a lucrurilor, cosmicitatea lor; la Bacovia natura contribuie la destramarea interioara, adncind disperarea. ntlnim, la Bacovia, un colorit sumbru, extrem de monoton:
S-apropie-ncet miezul noptii,
S i suna a frunzelor hora Eu trec din odaie-n odaie,
Cnd bate satanica ora.
(Miezul noptii)
sau:
Si toamna, si iarna
Coboara amndoua;
S i ploua, si ninge
S i ninge si ploua.
S i noaptea se lasa
Murdara si goala;
S i galbeni trec bolnavi
Copii de la scoala.
(Moina)
M. Petroveanu, n monografia consacrata poetului observa pe drept ca la Bacovia poezia e o
tentativa de desacralizare a mitologiei cosmice: n Bacovia, prestigiul naturii si nadejdea n aptitudinile ei terapeutice nu s-a atrofiat nsa. De aceea se poate sustine ca, asemeni peisajului citadin, care,
orict de infernal, emana o anume atractie, si imaginea despre elementele naturii este ambivalenta.
Bacovia este, cu alte cuvinte, chemat si respins n natura. n cadrul poeziei noastre, dominata de adoratia
naturii, lirica bacoviana nseamna o tentativa de desacralizare a mitologiei cosmice. Poemul modern,
crede Hugo Friedrich, elimina descriptivismul si familiaritatea comunicativa cu cititorul, asa cum o
cultivau poetii veacului trecut. Realitatile le transpune ntr-o atmosfera nefamiliara, le nstraineaza,
le deformeaza. Poemul nu vrea sa fie comparat cu ceea ce n mod curent se numeste realitate.
Metaforele, putine, sunt de o intensitate expresiva: frunzele
n cadere sunt lacrimi de snge; Aud materia plngnd zice poetul; parcul e mnct de cancer si
ftizie; cnd e toamna n cetate / ntreg pamntul pare un mormnt Note de toamna. Starile psihice
sunt n raport cu natura. Prin culori depresive: negrul sau griul, natura rasfrnge sentimentul stingerii:
- Hai, sa valsam, iubito, prin salon,
54

Dupa al toamnei bocet mortuar.


(Vals de toamna)
Mediul
apasator
produce
nervi:
Orasul luminat electric
Dadea fiori de nebunie Era o noapte de septembrie,
Att de rece si pustie!
(Fanfara)
Bacovia are un univers al lui, orasul provincial,
stilizat n linii si culori esentiale, n tonuri de cenusiu, de violet si de galben, sincronizate muzical n
ritmuri si cadente adecvate subiectului. El aducea, textelor poetice, acel sfrsit continuu, cum avea
sa-i defineasca mesajul operei, Ion Caraion. La Bacovia, ntlnim: amurguri violete; zapezi gri,
corbi croncanind a pustiu si a singuratate; pereti umezi de ploaie, copii bolnavi ntorcndu-se de la
scoala, copaci oftnd pe strada, pamntul un mormnt, frunze caznd din copaci ca lacrimi mari de
snge etc. Bacovia are voluptatea mortii, a dezagregarii, a trecerii n neant si toate simbolurile poeziei
lui conduc catre aceasta idee. Cel mai adesea fixarea cadrului n care si plaseaza simbolurile are loc
toamna si iarna, cel dinti dintre aceste anotimpuri fiind prin excelenta el nsusi un simbol al mortii.
Poetul toamnelor umede si al iernilor murdare este un nstrainat printre
lucruri. Nelinistea launtrica duce la o ruptura cu mecanica elementelor din jur, inclusiv cu mediul social:
Uitarea venea... a venit.
O lacrima cade jos, totul tace,
Lampa obosita a clipit,
Orice obiect atins sopteste: lasa-ma-n pace...
(Nocturna)
Femeia nu e idealizata, ea cade ntr-o postura joasa, macinata de boli. Poetul
si plnge amorul (amorul meu de plumb), iubita cnta un mars funebru, este roasa de ftizie:
- Adio, pica frunza
S i-i galbena ca tine, Rami, si nu mai plnge,
S i uita-ma pe mine
(Pastel)
sau:
O bolnava fata vecina
Racneste la ploaie rznd...
55

(Ploua)
(a)

56

NCHEIERE
Pentru a ncheia, sa fixam asadar n cteva concluzii portretul poeziei bacoviene si, o
data cu el pozitia pe care o detine n evolutia literaturii noastre. Opera sa, constituie o inepuizabila sursa de opinii si judecati de valoare. Bibliografia critica a operei lui Bacovia nu
este, n esenta ei, contradictorie. Mai mult sau mai putin, profilul bacovian apare unitar, n
paginile care i s-au consacrat. Studiile despre viata si opera lui George Bacovia impresioneaza
nu att ca numar, ci mai ales ca varietate de aspecte supuse judecatii istoriei si criticii literare.
Elemente apartinnd manierismului decadent pot fi descoperite la Bacovia, dar
el le-a subordonat unei viziuni proprii.
Atmosfera opresiva a versurilor sale este un
argument de vigoare creatoare.
Sub acest aspect Bacovia este incomparabil n ntreaga poezie romneasca.
Prin unitatea sa, poezia bacoviana este inextricabila.
Locul aparte pe care l are n lirica noastra este incontestabil deosebit de important.
Dupa ce din 1946 pna n 1956, perioada n care opera lui Bacovia n-a fost
pretuita cum se cuvine, nu a aparut nici un volum din creatia poetului, peste moarte si
vreme Bacovia devine o prezenta . Una majora si distincta n peisajul literaturii romne.
Din anul debutului editorial produs n 1916 cu volumul Plumb, critica si istoria literara,
n cea mai mare parte, au revelat, semnificatia si unicitatea operei bacoviene. Astfel, de la Ovid
Densusianu, N. Davidescu, I. Vinea (primii cronicari ai volumului Plumb) E. Lovinescu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, G. Calinescu, Serban

Cioculescu si pna la Mihail Petroveanu, Ov. S. Crohmalniceanu, Agatha Grigorescu-Bacovia, Nicolaie Manolescu, Al.
Piru, Const Ciorpaga, Mircea Tomus, Dumitru Micu, Gheorghe Grigurcu, Dinu Flamnd, Daniel
Dimitriu s.a., exegeza bacoviana s-a mbogatit si nuantat sub aspect metodologic si analitic.

57