Sunteți pe pagina 1din 19

Timp

De la Wikipedia, enciclopedia liber


"Big Ben", marele ceas al PalatuluiWestminster din Londra, unul dintre cele mai renumite ceasuri din
lume.

Timpul este unul din conceptele fundamentale ale fizicii i filosofiei. Este o msur a duratei
evenimentelor i are diferite nelesuri n funcie de contextul n care este definit. n fizic, timpul este o
dimensiune a naturii i poate fi vzut ca o msur a schimbrii. n accep ia fizicii clasice, timpul este
un continuu. Fizica modern (mai precis, teoria mecanicii cuantice) disput ns aceast calitate,
sugernd c ar exista doar continuu spaiu-timp. n filosofie, timpul este definit ca un flux nentrerupt,
ireversibil, care nu poate curge dect ntr-o singur direc ie. Este deci un continuu n care
evenimentele se succed de la trecut, prin prezent spre viitor i n cadrul cruia se desf oar toate
procesele din natur. Definirea cu exactitate a timpului este o sarcin dificil, att n filozofie ct i n
tiin. Timpul este o noiune primar (care nu se definete, ci este perceput prin simuri; v. mai jos)
i corelat cu cea de eveniment. Percepia uman sesizeaz ordinea n timp a evenimentelor.
Definiia timpului n fizic[modificare | modificare surs]
Timpul este o marime fizica abstracta.
Durata de timp scurs ntre dou evenimente poate fi definit pe baza unei mi cri uniforme (de
exemplu deplasarea luminii ntre dou oglinzi paralele, rotireaPmntului), sau i pe baza unui
fenomen repetitiv (cum ar fi oscilaia unui pendul gravitaional, a unui pendul elastic, a unui circuit LC,
etc.). Prin aceast metod se poate defini doar timpul pentru punctul din spa iu n care este plasat
instrumentul de msur (ceasul). Pentru alte puncte din spaiu este necesar s se stabileasc mai
nti noiunea de simultaneitate la distan un criteriu dup care s se poat declara dac dou
evenimente ce au loc n puncte diferite din spaiu sunt simultane sau nu.
Timpul n mecanica clasic[modificare | modificare surs]
n mecanica clasic se consider de la sine neles c simultaneitatea a dou evenimente este o
proprietate independent de observator i c ordinea cronologic i duratele fenomenelor sunt
independente de observator sau experimentator. n acest fel, mul imea momentelor de timp este
izomorf cu mulimea punctelor de pe o dreapt:

fiecrui eveniment i corespunde un punct unic de pe axa timpului,

pentru a asocia un numr fiecrui moment de timp este necesar s fixm o origine a timpului
(un moment pe care s-l notm convenional cu 0) i s msurm durata dintre momentul
respectiv i momentul 0.

Timpul n mecanica clasic este omogen (se scurge permanent la fel de repede), nu este influen at de
obiectele sau fenomenele ce au loc, i este independent despaiu.
Timpul n mecanica relativist[modificare | modificare surs]
n teoria relativitii, simultaneitatea, duratele i ordinea cronologic a evenimentelor depind de
observator. Transformrile Lorentz stabilesc (n teoria relativitii restrnse) relaia dintre duratele
fenomenelor aa cum sunt percepute de observatori diferii, n func ie de viteza cu care se deplaseaz
acetia fa de fenomenele studiate.
Ca urmare, timpul nu mai exist independent de observator. n schimb, se poate construi un model
matematic de spaiu cvadridimensional, numit spaiu-timp, astfel c fiecrui eveniment i se poate
asocia un punct din spaiu-timp. Pentru un observator dat, fiecare punct din spa iu-timp este vzut ca
un punct avnd o anumit poziie n spaiu fa de sistemul de referin al observatorului i un anumit
moment n timpul observatorului. n teoria relativit ii restrnse, spa iu-timpul este modelat ca spaiu
Minkowski.

Noiunea absolut (independent de observator) de ordine cronologic se pstreaz doar n anumite


limite. Anume, fiecrui eveniment (fiecrui punct din spaiu-timp) i se pot asocia:

un con de lumin viitor, constituit din punctele aflate la distan (n spaiu) mai mic sau egal
cu timpul scurs de la evenimentul considerat la acel punct nmul it cu viteza luminii n vid; cu alte
cuvinte, mulimea de puncte n care poate ajunge lumina emis n punctul din spa iu-timp
corespunztor evenimentului sau mai trziu;

precum i un con de lumin trecut, constituit din punctele aflate la distan mai mic sau egal
cu timpul scurs de la ele la evenimentul considerat nmul it cu viteza luminii n vid.

Conurile de lumin trecut i viitor ale unui punct din spa iu-timp sunt independente de observator.
Punctele din conul de lumin viitor apar oricrui observator ca fiind ulterioare (n timp) evenimentului
considerat. Punctele din conul de lumin trecut apar oricrui observator ca fiind anterioare
evenimentului considerat. Orice punct aflat n afara conului viitor i a conului trecut apare fa de unii
observatori ca fiind anterior evenimentului considerat, fa de al ii ca fiind ulterior evenimentului i
iari fa de alii ca fiind simultan cu evenimentul considerat. Deoarece viteza luminii n vid este cea
mai mare vitez de deplasare a unei aciuni, rezult c evenimentele din afara conurilor de lumin ale
unui eveniment nu pot influena (cauzal) i nu pot fi influen ate de acel eveniment.
n teoria relativitii generalizate, forma spaiu-timpului este influen at de prezen a materiei; ca
urmare spaiu-timpul nu este o simpl scen n care se desf oar fenomenele fizice, ci este
influenat de acestea.
Sensul curgerii timpului (sgeata timpului)[modificare | modificare surs]
Exist fenomene reversibile, care se desfoar la fel indiferent de sensul n timp, de exemplu
micarea punctelor materiale sub efectul gravitaiei. Dac am avea un film cu micarea planetelor n
jurul Soarelui i am rula filmul nainte i napoi, nu am putea s determinm care sens este nainte i
care napoi derularea filmului napoi nu ar prezenta fenomene incompatibile cu legile fizicii.
Pe de alt parte, exist fenomene ireversibile, n raport cu care timpul curge ntr-un sens bine
determinat, dinspre trecut spre viitor: de exemplu, amestecarea spontan a dou lichide. Dac am
avea un film reprezentnd amestecarea unei picturi de cerneal ntr-un pahar cu ap i am rula filmul
nainte i napoi, am determina uor sensul corect derularea napoi prezint fenomene
contrare celui de-al doilea principiu al termodinamicii.
Exist cel puin trei lucruri care definesc un sens al curgerii timpului [1]:

sensul termodinamic, sensul n care crete entropia

sensul psihologic, determinat de faptul c ne amintim trecutul i nu ne amintim viitorul

sensul cosmologic, cel n care Universul este n expansiune

Sensul termodinamic i sensul psihologic sunt probabil ndreptate n acela i sens deoarece
memorarea unei informaii n memoria unui calculator, i probabil i n memoria uman, este un
proces n cursul cruia entropia crete.
Msurarea timpului[modificare | modificare surs]
Uniti de msur[modificare | modificare surs]
Unitatea de msur pentru timp n Sistemul Internaional de Uniti de Msur este secunda, avnd
simbolul s. Ea este definit pe baza propriet ilor atomului decesiu. Definiia mai veche era fcut pe
baza divizrii zilei solare medii n ore, minute i secunde; aceasta s-a utilizat pn la
apariia ceasurilor atomice, capabile s pun n eviden neuniformitatea rota iei Pmntului.

Standarde de timp[modificare | modificare surs]


Standardele de timp sunt reguli prin care unui moment de timp i se asociaz o nota ie de tip dat i
or. Exist:
timpul terestru (TT), timpul perceput de un observator aflat pe
suprafaa geoidului terestru. Este succesorul timpului efemeridelor, definit ns corect n cadrul teoriei
relativitii.

Geocentric Coordinate Time (TCG)

Barycentric Coordinate Time (TCB)

timpul atomic internaional (TAI), materializarea timpului terestru (TT) realizat


prin corelarea unor ceasuri atomice

timpul universal coordonat (UTC), definit pe baza TAI, dar cu o regrupare


diferit a secundelor n minute pentru a-l menine n sincronism cu rota ia Pmntului.

Timpul astronomic[modificare | modificare surs]


n astronomie exist cteva noiuni de timp, numite colectiv timp astronomic. Aceti timpi sunt
definii ca unghiuri ntre repere de pe Pmnt i repere legate de alte corpuri cereti. Ei sunt
echivaleni cu timpul (fizic) doar n msura n care viteza de rotatie a Pmntului poate fi considerat
constant. Exist:

timpul sideral, definit ca unghiul orar al punctului vernal. Este dependent


de longitudinea observatorului considerat

timpul solar adevrat, definit ca unghiul orar al Soarelui. Este dependent de observatorul
considerat i curge neuniform n timpul anului (vezi ecuaia timpului).

timpul solar mijlociu, definit pe baza timpului solar adevrat dar mediind varia iile din cursul
anului

timpul civil, definit ca timpul solar mediu minus 12 ore (pentru ca ziua s nceap la miezul
nopii, nu la amiaz)

timpul universal, definit ca timpul civil al Observatorului din Greenwitch.

Exemple de intervale de timp[2][modificare | modificare surs]

Vrsta Pmntului: 1,31017 secunde;

vrsta Piramidei lui Keops: 1,51011 secunde;

durata medie de via a unui om: 2109 secunde;

durata revoluiei Pmntului n jurul Soarelui: 3,1107 secunde = 1 an;

durata rotaiei Pmntului n jurul axei sale: 8,610 4 secunde = 1 zi;

timpul de njumtire al neutronilor liberi: 700 secunde;

timpul ntre dou bti normale ale inimii: 0,8 secunde;

perioada notei la a diapazonului: 2,310-3 secunde;

timpul de njumtire al miuonilor: 2,210-6 secunde;

perioada tipic de rotaie a unei molecule: 110-12 secunde;

timpul de njumtire a pionilor neutri: 2,210-16 secunde;

timpul de trecere a unei particule elementare rapide printr-un nucleu de dimensiuni medii:
210-23 secunde.

Istoricmodificaremodificare surs
Dintotdeauna timpul a fost un subiect important al filozofiei, artei, poeziei i tiin ei. Exist multe
divergene n legatur cu nsemntatea lui, din acest motiv este dificil de oferit o defini ie a timpului
care s nu duc la controvese. Multe domenii folosesc o definiie operativ n care unit ile timpului
sunt definite. Academicienii au o opinie diferit n ceea ce prive te posibilitatea timpului de a fi msurat
sau incadrat ntr-un sistem de msurare.
Dicionarul Oxford definete timpul ca fiind procesul indefinit i continuu al existen ei evenimentelor n
trecut, prezent i viitor, privit ca o unitate. O alt definiie de dic ionar standard este Un continuum
nonspaial linear n care evenimentele apar ntr-o ordine aparent ireversibil.
Msurarea timpului a ocupat de asemenea savani i tehnicieni, i a fost o prim motiva ie in
astronomie. Timpul este de asemenea o problem de o mare importan social, avnd valoare
economic (timpul nseamna bani), precum i o valoare personal datorit timpului limitat din fiecare
zi i din vieile noastre. Unitile timpului au fost fcute prin acord pentru a cuantifica durata
evenimentelor i intervalele dintre ele. Evenimentele care se produc regulat i obiectele cu mi care
aparent periodic au servit dintotdeauna ca standard pentru unit ile timpului. Exemple sunt aparenta
micare a soarelui pe cer si fazele lunii.
Timp propriu[modificare | modificare surs]
Einstein a demonstrat c timpul care se scurge pentru un observator aflat pe un corp n mi care este
mai scurt dect timpul scurs pentru un corp n repaus.
Povestile Timpului Eu, daca vrei sa stii, scriu Timpul cu litera mare, pentru ca stiu cat ii
place sa-l respecti. E suparacios. Nu rabda sa fie batut. Daca nu l-ai supara si ati fi
prieteni, ar pune oricand ceasul cum vrei tu, spunea in 1865 matematicianul Lewis
Carroll, prin vocea Palarie rului Nebun din Alice in tara Minunilor
Nevazut si totusi perfect conturat, cel mai probabil Timpul a existat dintotdeauna in mintea oamenilor. A fost insa, odata ca niciodata, o vreme in care oamenilor nici prin cap nu
le trecea sa-l masoare. Ceea ce conta pentru anticul grec sau chinez, pentru
pastorul arab sau taranul mexicanera doar ciclicitatea proceselor din natura: alternarea
zilei cu noaptea si trecerea de la un anotimpla altul; timpul muncii si timpul odihnei, cel
al semanatului si cel al recoltei. Nicaieri, in lumea antica simedievala, nu a existat mai

mult de o minoritate de oameni cu adevarat interesata de timp in termeni de exactitate matematica. Si totusi...Vocabula timp isi afla originea in grecescultemenos si
latinescul temperare, ambii termeni indicand actiunea divizarii unui anumit lucru
dupa ordine si masura. Asa cum o atesta calendarul considerat primul din istorie un os
de vultur pe care, in urma cu 13.000 de ani, un vanator din Paleolitic a scrijelit o serie de
semne indicand fazele Lunii problema calendarului s-a impus ca o exigenta inca din
zorii omenirii. Se gasesc marturii ale acestui fapt la toate civilizatiile antice, de
la mayasi la sumerieni si de la egipteni la chinezi si hindusi. Un soi de orologiu rudimentar, initial calendarul s-a pus in slujba celor dintai comunitati de vanatori-culegatori
pentru a anticipa migratiile pasarilor, a determina perioadele de vanatoare si, mai ales, a
programa ritualurile si ceremoniile religioase. Celebrarile sacre marcau marile
evenimente astronomice ale anului, precum solstitiile, echinoctiile, fazele Lunii. Biserica va fi cea care ii va furniza comunitatii un simt superior al timpului, ritmand ziua cu bataia clopotelor ce reglau munca campului. De altfel, tot ceea ce, din perspectiva moderna, consideram a fi aducator deprogres (social, cultural sau tehnic) era asumat de societatile primitive drept un sir de revelatii divine. Dintr-un motiv sau altul, calendarul comandat de Iuliu Cezar in anul 45 i.Hr. si botezat iulian avea sa acumuleze o sumedenie de
inexactitati si intarzieri, cam 3 zile la fiecare 400 de ani; acestea vor fi corectate in
epoca Renasterii, in urma unui efort concertat al matematicienilor, astronomilor si teologilor; atunci va lua nastere calendarul gregorian, adoptat ulterior in intreaga lume.
Diviziunea
Se spune ca adevarata diviziune a zilelor este de origine egipteana si a fost introdusa
din ratiuni decult: termenul egiptean care indica ora semnifica si inceperea slujbei
sacerdotale. Pentru persani,babilonieni si greci, ziua era impartita in cinci parti:
dupa aurora (pana la rasaritul Soarelui), venea timpul sacrificiului (pana la miezul
zilei), apoi perioada de lumina deplina (dupa-amiaza), urmata de cea a rasaritului astrelor
(de la asfintitul Soarelui pana la aparitia primelor stele) si de timpul rugaciunilor (pana la
miezul noptii). Pe la anul 2100 i.Hr., preotii utilizau asa-numitele ore decanicesi
pesemne ca influenta babiloniana a facut ca la socoteala sa fie adaugate inca doua
ceasuri, pentru ca de la babilonieni ni se trage obiceiul actual de impartire a zilei in 24 de
parti 12 ore de lumina si 12 de intuneric. Cat despre romani, la ei lucrurile erau simple:
de la 8 la 9 era mane, miezul zilei se numea meridies, ceasul apusului
era vespera, timpul somnului se intitula concubium, iar diminetii i se
spunea gallicinum. Celor multi le ajungea clepsidra cu apa sau cu nisip, lumanarea
sau candela, ale caror ramasite nearse de ceara ori de ulei indicau ora. Aceste mijloace
de masurare a timpului nu puteau deveni insa repere absolute fie din cauza conditiilor
atmosferice, fie din cauza comoditatii persoanei care le administra. Tehnicile de masurare
a timpului aveau sa evolueze odata cu progresul stiintelor astronomice, trecandu-se de la
aproximarea rudimentara a umbrelor produse de un bat infipt in sol (gnomonul), la
cadranele solare de mare precizie.
Un orologiu suna

Inventarea ceasului a reprezentat una dintre acele mari creatii umane care, desi ramase
anonime (nascocirea ceasului ii apartine probabil unui mestesugar genial, italian sau
francez, de la finele anilor 1200 d.Hr.), au schimbat cursul istoriei si al vietii sociale.
Primul orologiu in toata puterea cuvantului a aparut in secolul al XIII-lea, dar de-abia un
secol mai tarziu au devenit ceasorniceleornamente obisnuite ale edificiilor publice din
orasele germane. Puse in miscare de greutati, aceste ceasuri nu erau foarte precise, asa
ca nu s-a putut pune prea mare baza pe corectitudinea lor pana in secolul al XVI-lea.
Ideea de masurare a timpului in minute si secunde fusese gandita deja de matematicienii
secolului al XIV-lea, dar ceasurile au devenit suficient de performante pentru a permite
indicarea minutelor si, mai tarziu (in secolul al XVIII-lea), a secundelor abia dupa inventarea pendulului, in 1657.
Stapanii Timpului
Sociologii au sustinut dintotdeauna ca puterea este una dintre dimensiunile-cheie ale
societatii.Exista un stapan al Timpului? Raspunsul era unul facil in epocile trecute, in alte
culturi si alte sisteme sociale decat cele actuale. in vreme ce in cultura moderna occidentala suntem obisnuiti sa ne raportam la timp ca la ceva care curge independent de vointa si actiunile noastre, in culturile antice el nu era o notiune abstracta si
nu avea o valoare uniforma pe tot parcursul zilei sau al anului. Au existat, de pilda, asanumitele intervale ale timpului institutionalizat, cand un imparat (in Chinaantica in
mod deosebit) decreta ca timpul poate porni din nou de la zero, ca este recreat. Apoi,
masurarea timpului a devenit si ea un mijloc de afirmare a puterii, multa vreme fiind
rezervata doar unei elite de oameni de stiinta si artizani aflati in contact direct cu
detinatorul puterii absolute. Asadar, nu doar sistemele de masurare a timpului sunt o
variabila dependenta de culturile diferitelor popoare, ci si timpul insusi. Calendarul si
ceasul, schimband modul de masurare a timpului, au schimbat insusi timpul si cu el
si istoria si cultura occidentului. Sincronizarea societatii este una dintre trasaturile
culturale cele mai caracteristice si mai semnificative ale civilizatiei moderne capitaliste,
iar unii cred ca fara calendar si fara ceas capitalismul n-ar fi existat. Desigur, astfel de
fenomene istorice de o enorma complexitate nu pot fi reduse la raporturi de cauzaefect atat de grosolane. Totusi, fie si rationand prin absurd si intrebandu-ne ce s-ar
intampla cu lumea in care traim daca ar disparea peste noapte toate ceasurile, ne putem
da seama de importanta acestora. In plus, ipoteza ca exista o stransa relatie
intre transformarea conceptiei despre timp, proces definitivat prin secolul al XVII-lea (cu
aproximatie, tinand cont ca a fost vorba despre o evolutie lunga si complexa), si
dezvoltarea uneiburghezii capitaliste este, daca nu dovedit, cu siguranta sugerat de
faptul ca inventarea ceasului nu se datoreaza altor mari civilizatii, ajunse la un grad de
dezvoltare comparabil, iar in anumite aspecte chiar superior celei europene (Islamul,
China). si ca aceste civilizatii n-ar fi produs niciodata in mod autonom o societate capitalista. Totusi, poate fi valabil si rationamentul ca o industrie a orologeriei a reusit sa se

dezvolte doar in Occident intrucat a raspuns la o necesitate din ce in ce mai raspandita


de a masura cu exactitate timpul. In ultima instanta, cu adevarat semnificativa pentru
istoria unei culturi nu este atat schimbarea unei conventii (cum ar fi trecerea de la un
calendar lunar la unul solar sau reforma gregoriana), cat utilizarea care i se da si impactul
pe care il are asupra societatii in ansamblul ei. Dintr-un anumit punct de vedere, se poate
spune ca timpul a inceput sa existe, sa curga, din momentul in care a inceput sa
fie masurat.
Continuare in pagina a 2-a
De la clepsidra la lampa cu ulei
Clepsidrele cu nisip au aparut in secolul al XIV-lea. Ele s-au dovedit mult mai avantajoase decat cele clasice, cu apa: puteau functiona la orice temperatura si erau mai
ieftine si mai usor de fabricat/utilizat. Folosite la fel de frecvent in viata privata si in
cea publica (o legenda malitioasa spune ca au fost inventate pentru a limita discursurile
oratorilor), in biserici, in bucatarii si pecorabii, clepsidrele au masurat timpul
europenilor pana in secolul al XVIII-lea, desi intre timp aparusera si orologiile mecanice.
Marele neajuns al ceasurilor cu nisip era acela ca trebuiau intoarse frecvent si nu puteau
masura intervale temporale lungi, caci ar fi fost nevoie de cantitati sporite de nisip si deci
de recipiente foarte voluminoase. Aceasta problema nu exista in China, unde se folosea o
metoda bazata pe combustie. De niste betigase din lemn etalonate erau legate, cu fire
dematase, bilute metalice. Rand pe rand, firele ardeau, lasand sa cada, la intervale
regulate, micile sfere de metal intr-un recipient. In Europa, lumanarea orara este o
inventie atribuita lui Alfred cel Mare, rege al Angliei intre anii 849-889. Pentru a-i reaminti suveranului orele cand trebuia sa-si facarugaciunile, niste lumanari gradate
masurau scurgerea timpului, proportional cu descresterea lungimii lor. Era insa o metoda
prea putin exacta comparativ cu betisoarele combustibile din Orient. in secolul al XV-lea,
italianul Cardano a perfectionat sistemul, inlocuind lumanarea cu o lampa cu ulei,
prevazuta cu un rezervor transparent, de asemenea gradat. Cand voiai sa afli ce ora este,
n-aveai decat sa citesti lampa, uitandu-te la ce nivel a ajuns uleiul in rezervor.
Orologiul lui Huygens
Initial, ceasurile nu aveau limba si cadran si nu faceau decat sa sune orele. Se gaseau
mai cu seama in biserici si, multa vreme, europenii au trait in ritmul acestor orologii; ele
marcau trecerea orelor intocmai cum sarbatorile religioase ritmau scurgerea anului. Ce-i
drept, primele ceasornice nu erau de foarte mare incredere, dand erori semnificative,
care puteau ajunge pana la o ora pe zi. Ulterior, greutatile au fost inlocuite
cu arcuri metalice care, destinzandu-se treptat, furnizau energianecesara miscarii
pieselor. Pasul urmator pe drumul spre precizia maxima l-a reprezentat

inventareapendulului. Galilei a formulat, in 1583, principiul conform caruia perioada


de oscilatie a unui pendul nu depinde de amplitudinea oscilatiei, daca variatiile nu
depasesc o anumita limita. Concret, micile oscilatii sunt izocrone (constante si regulate)
daca amplitudinea nu depaseste 10 grade desigur, in absenta frecarii cu aerul. Trebuia
deci gasit mijlocul de a se folosi precizia matematica a oscilatiilor pendulului si de a se
intretine miscarea acestuia. Meritul realizarii tehnice ii revine lui Christiaan Huygens,
matematician si astronom olandez (1629-1695), care, impreuna cu un mester ceasornicar
pe nume Salomon Coster, a izbutit sa creeze un orologiu mecanic la care inaintarea
rotilor dintate ce puneau in miscare unica limba a ceasului era reglata in functie de
miscarea unui pendul. Cativa ani mai tarziu, au aparut arcurile spirale, care au imbunatatit considerabil precizia, motiv pentru care a putut fi adaugata si limba mare, care
indica minutele. Toti ceasornicarii au inceput sa utilizeze aceste ameliorari tehnice si,
odata atinsa o precizie multumitoare, cautarile s-au indreptat in alte directii. De la marile
orologii ale catedralelor, trecand prin pendulele inalte pana in tavan, pendulele de masa
si, in fine, ceasurile portabile, ornice din ce in ce mai mici s-au raspandit prin Europa, iar
marile calatorii transoceanice le-au imprastiat pe toate continentele.
Arta si precizie
In secolul al XVIII-lea, un ceasornicar elvetian stabilit in Franta, pe numele
sau Breguet, si-a castigat faima construind ceasornice plate, de buzunar remarcabil
amestec de priceperetehnologica si gust artistic. Forme noi, gravuri in aur si argint,
email si incrustatii de pietre pretioase se adaugau rigorii executiei tehnice. In secolul al
XIX-lea, s-a pus deja problema utilizariielectricitatii la intretinerea miscarii pieselor de
ceasornic. Numeroase modele de ceasuri cu actionare electrica au facut, de-a lungul
vremii, obiectul tot atator brevete de inventie. Bateriaelectrica, in postura de sursa
de energie, a ramas in vigoare pana astazi. Dar energia e una, iar precizia e cu totul
altceva. Ceea ce fusese suficient in secolul al XVIII-lea si chiar al XIX-lea nu mai era
satisfacator pentru exigentele secolului XX.
Ora solara si ora ceasornicului
Ora solara e legata de ideea ca, atunci cand Soarele atinge punctul sau cel mai inalt
(adica atunci cand traverseaza meridianul), este miezul zilei, iar in ziua urmatoare, cand
Soarele traverseaza din nou meridianul, este din nou miezul zilei. Timpul care se scurge
intre doua miezuri de zi succesive este uneori mai scurt, alteori mai lung decat cele 24
de ore ale timpului din ceasornic. in lunile de mijloc ale anului, lungimea zilei este foarte
apropiata de 24 de ore, dar in jurul datei de 15 septembrie, zilele masoara doar 23 de
ore, 59 minute si 40 de secunde, in timp ce in jurul Craciunului, ele dureaza 24 de ore si
20 de secunde. Ora ceasului merge pe ideea ca fiecare zi are exact 24 de ore. Ceea ce nu
este tocmai adevarat, dar e, bineinteles, mult mai convenabil sa jonglezi cu un Soare

mediu, care cheltuieste exact 24 de ore in fiecare zi, avand in vedere faptul ca
ornicele mecanice si, mai recent, cele electronice pot fi construite in asa fel incat sa
indice aceste perioade de timp ca identice. Desigur, micile diferente survenite intre
durata zilelor solare si cea a zilelor medii produc decalaje intre ora solara si ora ceasului.
Aceste decalaje ating un maximum de peste 14 minute la mijlocul lunii februarie (cand
timpul solar este mai lent decat timpul ceasului) si de peste 16 minute la inceputul
lunii noiembrie (cand timpul solar este mai rapid decat timpul ceasului). Exista de
asemenea doua varfuri mai mici, la mijlocul lunii mai (cand timpul solar este cu circa 4
minute mai vioi) si la finele lunii iulie (cand e cu peste 6 minute mai lenes). Diferentele
nu se acumuleaza in cursul anilor datorita faptului ca timpul ceasului a fost proiectat in
asa fel incat la fiecare patru ani sa fie inscris in calendar un an bisect, asa incat cele
doua tipuri de timp revin la o valoare foarte apropiata de valoarea de pornire. Spun foarte
apropiata pentru ca timpul ceasului mai trebuie ajustat o data, ca sa nu apara un an
bisect in primul an al unui secol, exceptie facand situatia in care anul este perfect
divizibil cu 400. Acesta este motivul pentru care 1900 nu a fost un an bisect, pe cand
2000 da. In pofida acestei corectii, recent, la timpul ceasului a fost adaugata o secunda.
Timpul ne insoteste pretutindeni, amintindu-ne de unicitatea fiecarei clipe a trecerii noastre prin
Univers. Dar ce este timpul in esenta sa? Avea dreptate Einstein cand spunea ca timpul este relativ?
Sa fie posibila calatoria in timp?
Timpul lui Einstein
De milenii, cei mai straluciti savanti si oameni de stiinta au incercat sa rezolve una dintre cele mai mari
enigme ale umanitatii: natura timpului. Are timpul un inceput? Va ajunge vreodata la un
sfarsit? De ce se misca doar intr-o directie? Si ce este de fapt timpul? Albert
Einstein a rasturnat toate teoriile existente cand, la inceputul secolului XX, a demonstrat ca timpul
este relativ si ca depinde de miscare si de gravitatie. Teoria sa revolutionara a deschis calea catre
studiul gaurilor negre, al gaurilor de vierme si asupra calatoriilor in timp.
Astazi, la inceput de secol XXI, majoritatea fizicienilor sunt convinsi ca acceptia comuna a timpului
care se scurge ireversibil, zi de zi, este complet gresita si ca, in curand, vom avea instrumentele
teoretice si practice necesare descoperirii adevaratei naturi a timpului, o natura mult mai subtila si mai
complexa decat cea pe care o banuiam.

Timpul este anonimul care ne aluneca printre degete, luand cu el intreaga noastra existenta. Fiecare
stie ce este timpul deoarece il simte cum trece acesta este, probabil, cel dintai aspect al experientei
umane.
La fel de adevarat este insa ca aceasta trecere este perceputa diferit de catre fiecare individ. Timpul
psihologic nu este la fel de obiectiv ca timpul fizic. Albert Einstein spunea ca o
ora petrecuta in compania unei fete dragute trece mult mai repede decat o ora
petrecuta pe scaunul unui dentist. Poate ca de aceea au aparut ceasurile modul stiintific

de a masura timpul obiectiv, in afara trairilor personale. Acum cateva sute de ani, oamenii
presupuneau ca timpul si spatiul sunt pur si simplu date de Dumnezeu. Sf. Augustin din Hippo a
remarcat faptul ca incercarea de a defini timpul se manifesta prin insiruirea unor cuvinte ce se vor
pierde fara a reusi, insa, sa contureze un portret al acestuia.
Demonstratia lui Albert Einstein conform careia timpul este relativ a fost un adevarat soc si pentru
comunitatea stiintifica, si pentru cea religioasa. Pe scurt si pe intelesul tuturor, esenta teoriei este
catimpul meu nu este acelasi cu timpul tau, daca ne miscam diferit. Daca iei, de
exemplu, un avion de la Bucuresti la Cape Town, vei fi in contratimp cu cateva nanosecunde
(nanosecunda este a miliarda parte dintr-o secunda) fata de cei ramasi pe loc.

Mai precis, durata calatoriei va fi un pic diferita daca o masori tu in avion, fata de cea indicata de
ceasul Aeroportului Otopeni. Deci intervalul de timp dintre doua puncte stabile nu este
fix, ci depinde de contextul in care este masurat. Deformarea timpului prin miscare se
numeste efect de dilatatie si poate fi demonstrata folosind ceasuri atomice. Intr-un faimos experiment
din 1971, doi fizicieni au instalat intr-un satelit care urma sa se invarta in jurul Pamantului doua ceasuri
atomice. Ele au inregistrat o diferenta de 59 de nanosecunde fata de ceasurile de pe Pamant exact
cum prezicea teoria lui Einstein.
Teoria lui Albert Einstein s-ar confirma si mai convingator daca am detine tehnologia
necesara pentru a depasi viteza luminii (300.000 km/s) lucru care astazi este irealizabil,
tinand de domeniul fizicii teoretice sau al SF-ului. In sfarsit, ipotetic vorbind, daca am atinge aceasta
viteza, consecintele ar fi cel putin ciudate: de exemplu, am putea calatori cu o racheta timp de doi ani
pana la cea mai apropiata stea, urmand ca apoi sa ne reintoarcem pe Pamant, unde i-am gasi pe cei
dragi mai batrani cu 14 ani decat i-am lasat. Acesta se numeste efectul gemenilor: daca un
membru al unei perechi de gemeni ar pleca in calatorie, la inapoiere cei doi nu
ar mai avea aceeasi varsta.

FACTS: Who`s Who in Time

Galileo Galilei (1564-1642) A fost primul om de stiinta care a demonstrat ca


timpul este un parametru-cheie in legile miscarii. Legenda spune ca, in timpul
unei plicticoase slujbe religioase, Galilei se juca penduland un felinar si astfel a
descoperit principiul ceasului cu pendul, in iunie 1637.

Isaac Newton (1642-1727) Si-a fondat teoria despre timp in anul 1686. A
considerat ca intregul Univers este aidoma unui mecanism de ceasornic si ca
partile acestuia se misca cu precizie matematica, stabilita de legi fixe si
previzile. Timpul lui Newton este absolut si universal, acelasi pentru toata
lumea, si nu depinde de modul in care se misca indivizii.

Alexander Friedman (1888-1925) A demonstrat ca un univers infinit aflat in


continua expansiune poate avea un inceput localizat in timp reluand astfel
ideea Sf. Augustin. Modelul matematic prin care explica expansiunea
Universului este prima teorie in care se foloseste termenul de Big Bang.

Albert Einstein (1879-1955) A revolutionat ideile lui Newton. A demonstrat


ca timpul nu este absolut si universal, ci e relativ. Astfel, timpul tau si timpul
meu nu sunt aceleasi daca ne miscam diferit, pentru ca timpul se dilata prin
miscare. Einstein mai spunea ca trecutul, prezentul si viitorul sunt doar iluzii.

Hermann Minkowski (1864 -1909) A aratat ca teoria lui Einstein despre


relativitatea timpului implica o legatura inexorabila intre timp si spatiu notiuni
ce nu pot fi separate. Minkowski afirma ca de acum inainte, timpul si spatiul in
sine sunt sortite sa se vestejeasca pana vor ajunge simple umbre.

John Archibald Wheeler (1911-2008) Este fizicianul care a inventat si a


definit exact termenul de gaura neagra. El considera gaurile negre niste
tesaturi infinite ale timpului portaluri spre eternitate. Timpul este
modalitatea prin care natura a facut ca lucrurile sa nu se intample toate
deodata, spunea el.

Ambiguitatea timpului
In afara de miscare, mai exista un mod de a dilata timpul gravitatia. Timpul curge cu atat mai
incet, cu cat gravitatia este mai mare. Acest fenomen poate fi demonstrat daca punem
ceasuri in rachete sau daca, de exemplu, masuram frecventa vibratiilor din timpul exploziei unei
cladiri, la baza si la varful acesteia. Pe Terra, acest efect este minuscul, dar daca ne-am apropia de o
gaura neagra, timpul ar deveni din ce in ce mai greoi, pana cand, la intrarea in aceasta, ar ingheta cu
totul. Se pare ca in interiorul gaurii negre se afla punctul fara intoarcere,
eternitatea, timpul fara de timp si spatiul fara de spatiu.
Alta ambiguitate e aceea ca, din moment ce timpul este diferit pentru observatori diferiti, notiunile
de acum sau de prezent universal nu mai au nici un sens. In viata de zi cu zi,
impartim timpul in trecut, prezent si viitor, dar acestea sunt doar niste etichete menite sa ne puna
ordine in viata. Din punctul de vedere al fizicii moderne, in loc de a spune ca doar timpul prezent este
real, pentru ca se intampla acum, mai corect ar fi sa ne gandim la toate evenimentele din trecut si
viitor ca si cum s-ar petrece acum.

Ramane un mister, daca admitem ca fizicienii au dreptate, de ce percepem timpul ca pe ceva ce trece
moment cu moment. Filosofii si fizicienii cerceteaza de milenii daca scurgerea
timpului este un efect fizic, sau o iluzie. Ceea ce se stie sigur este ca in fizica nu exista
nimic care sa corespunda unui flux sau unei miscari a timpului. Sunt unii care ar putea spune ca, desi
conceptele de trecut si viitor nu au un sens universal, cu siguranta exista o distinctie in timp intre
directia spre trecut si directia spre viitor. Ei ar argumenta ca suntem totusi inconjurati de procese care
au o directie in timp: oamenii imbatranesc, focul se aprinde, arde, apoi se stinge. Insa acestora

fizicienii le pot raspunde ca la mijloc se afla o lege fundamentala a naturii caldura paraseste
corpurile calde si intra in corpurile reci.
Cand punem mai multe cubulete de gheata intr-un pahar cu whisky, nu ne asteptam ca lichidul sa
inceapa sa clocoteasca. Intregul Univers pare a fi supus unei degradari termice
continue si ireversibile: toate sursele sale de energie asemenea stelelor se
consuma si mor. Toate procesele din Cosmos se hranesc din resturile de energie ale Big Bangului, pana cand aceasta va fi epuizata in intregime, moment in care Universul va muri. Daca acceptam
aceasta teorie tributara cosmologiei clasice a Big Bang-ului , atunci putem spune ca moartea
termica a Universului va insemna si moartea spatiului si a timpului.

Toate lucrurile care au un inceput ajung la un sfarsit. Daca timpul s-a nascut o data cu Big Bang-ul,
neexistand un inainte, daca credem, asemenea Sf. Augustin, ca lumea a fost facuta cu timp,
nu in timp, atunci e logic ca timpul sa se termine la un moment dat. Aceasta teorie are insa, si in
fizica, si in filosofie, numeroase critici si alternative.

FACTS: Bizarerii ale timpului

Viteza celor mai puternice radiatii cosmice este atat de mare, incat acestea
strabat intreaga Cale Lactee in mai putin de 15 minute.

In 1972, fizicianul american Bruce Partridge a incercat sa detecteze unde radio


venite din viitor, folosind o antena-prototip amplasata in varful unui munte, pe
care a indreptat-o spre spatiul intergalactic. Antena nu a receptionat insa
nimic.

Daca am fi inchisi intr-o cutie vidata si impenetrabila, am muri in cel mult cinci
minute, prin asfixiere. Insa, conform fizicii cuantice, miscarea aleatorie a
moleculelor care ne compun ar face ca, peste un numar de ani ce se
scrie ca un 1 urmat de un milion ori un miliard ori un miliard de
zerouri, sa fim recompusi in starea biomoleculara pe care o aveam
inaintea mortii si sa inviem pur si simplu!

Poate fi credibil ca Universul in care traim s-a format dintr-o raza cuantica a
carei durata a reprezentat doar a zecea parte dintr-o milionime x 1018 x 1018
x 1018 x 1018 dintr-o secunda?

5 intrebari si raspunsuri despre timp


1. Are timpul un inceput? Ce se intampla inainte sa apara timpul?
A intreba ce a fost inainte de aparitia timpului este similar cu a intreba cam cat de la nord este situat
Polul Nord. Stephen Hawking remarca: Polul Nord marcheaza cea mai indepartata limita
geografica a Pamantului, dar Pamantul nu se termina practic acolo. In acelasi mod, timpul poate avea

o limita extrema, Big Bang-ul. Teoria cosmologica a Big Bang-ului a oferit un raspuns despre cum s-au
zamislit spatiul si timpul. Ultimele teorii din fizica sustin insa ca timpul nu ar avea inceput sau sfarsit,
intrucat Universul s-ar afla intr-o eterna miscare de extindere/dilatare si restrangere/contractie. Potrivit
lor, nu ar fi existat un singur Big Bang, ci o infinitate.
2. Putem intoarce timpul inapoi?
Multi scriitori de literatura SF au sugerat ca sageata timpului poate fi aruncata si spre trecut, si spre
viitor. Stiintific vorbind, insa, in lumina celor mai noi teorii din fizica, rasturnarea timpului ar fi posibila
doar daca Universul s-ar extinde la maximum, adica la infinit, si apoi ar incepe, brusc, sa se contracte.
In acest caz, ne-am confrunta cu urmatoarele consecinte: apa ar curge in sus, oamenii ar
intineri, iar stelele ar absorbi toata caldura si lumina. Existenta ar avea sens invers, iar
oamenii ar fi instabili din punct de vedere mental. Practic, ar fi tot lumea noastra, numai ca lucrurile sar petrece pe dos. Pana acum, orice incercare de a descrie din punct de vedere fizic modelul timpului
care inverseaza Universul a esuat.
3. Este posibila intoarcerea in timp cu o viteza mai rapida decat a luminii?
Teoretic, daca am putea depasi bariera luminii, am putea sa vizitam trecutul. Conform teoriei
relativitatii, daca ai incerca sa accelerezi un corp cu viteza luminii, acesta ar deveni foarte greu. In
masa lui ar intra din ce in ce mai multa energie, in timp ce energia necesara pentru cresterea vitezei ar
scadea cantitativ. Ar fi nevoie de o cantitate uriasa de energie pentru a atinge viteza luminii, ceea ce
actualmente este imposibil.
4. Exista ceva care sa poata calatori mai repede decat lumina?
Teoria relativitatii nu exclude posibilitatea unei calatorii cu viteze superioare celei a luminii. Fizicienii au
descoperit tahionii particule ipotetice care pot circula in timp mai repede decat lumina. Ei ar putea fi
folositi pentru a calatori in trecut. Totusi, marea majoritate a comunitatii stiintifice este sceptica in
privinta existentei tahionilor.
5. Exista timpul in realitate?
Spatiul si timpul sunt notiuni de baza ale fizicii. Multe teorii explica fenomene si formule plecand de la
aceste notiuni. Spatiul si timpul sunt miezul multor structuri. Dar ce sunt ele cu adevarat nu stie
practic nimeni.

FACTS: Unitatile de masurare a timpului

Attosecunda. Este a miliarda parte dintr-o miliardime de secunda. O


attosecunda reprezinta cel mai scurt interval de timp care are nume. O miscare
din interiorul atomului dureaza o attosecunda, acest fapt fiind observat de
catre cercetatorii de la Universitatea Tehnica din Viena in cadrul unui
experiment cu raze laser.

Picosecunda. Este a mia parte dintr-o miliardime de secunda. In apa (H2O),


legatura dintre atomii de hidrogen se rupe si se reface la interval de cateva
picosecunde.

Microsecunda. Este a miliona parte dintr-o secunda. Dupa ce fitilul dinamitei


a ars, sunt suficiente 24 de microsecunde pentru ca aceasta sa explodeze. Un
liliac poate percepe ecourile la un interval de doar 2 microsecunde.

Secunda. O pulsatie a inimii unui om dureaza in jur de o secunda. Ritmul


batailor inimii este diferit la fiecare persoana, dar in mod normal au loc intre 50
si 100 de batai pe minut.

Ora. In medie, o persoana consuma intr-o ora aproximativ 350.000 jouli de


energie. In biologie, cea mai rapida reproducere a celulelor prin diviziune
dureaza o ora.

Ziua. Timpul aproximativ in care Pamantul se invarteste o data in jurul axei


sale. Mai precis, miscarea de rotatie dureaza 23 de ore, 56 de minute si 4
secunde.

Cum construim masina timpului?


Calatoria in timp este unul dintre cele mai vechi si mai dragi visuri ale
scriitorilor de anticipatie. Poate fi el realizat? Daca ne raportam la teoria
relativitatii, nu exista motive intemeiate care sa impiedice acest fenomen;
concretizarea lui ar insemna rezolvarea a nenumarate probleme cea mai mare dintre acestea fiind
construirea unei masini a timpului.
La inceputul anilor 80, a fost lansata ideea calatoriei in timp printr-o gaura de vierme.
Gaura de vierme este o structura ipotetica a spatiu-timpului, reprezentata sub forma unui tunel lung si
subtire care face legatura intre doua puncte de spatiu-timp. Ea ar fi o zona de gravitatie intensa,
asemanatoare unei gauri negre; dar, in timp ce gaura neagra este o calatorie catre nicaieri, gaura de
vierme are atat intrare, cat si iesire. In limbajul SF, o gaura de vierme este o scurtatura
intre doua puncte din spatiu-timp.

Obiectele care trec prin ea pot fi proiectate in trecut sau in viitor. Unii fizicieni cred ca gauri de vierme,
de dimensiuni colosale, apar la fiecare Big-Bang, deci ele se afla undeva in Cosmos. Altii considera ca
gaurile de vierme ar trebui cautate in microlumea cuantica. Unii ingineri si fizicieni cu idei mai
nonconformiste au cochetat, la nivel teoretic, cu ideea construirii unei gauri de vierme,
deci a unei masini a timpului. Va prezentam, pe scurt, demersul lor, sfatuindu-va
totodata: Dont try this at home!

1. Coliziunea

Primul pas in construirea unei gauri de vierme ar incepe nu in Cosmos, ci intr-un mediu
controlat (laborator), in interiorul unui accelerator de particule numit collider. Asta
pentru ca, daca am incerca sa cream o gaura de vierme in spatiu, ar trebui sa facem o
taietura in spatiu-timp, ceea ce ar duce la eliberarea unor energii colosale, avand drept
consecinta distrugerea naturii sau formarea de gauri negre. De aceea, cea mai buna idee
ar fi manipularea particulelor la o scara cat mai mica, iar asta ar urma sa intre in sarcina
collider-ului.

Collider-ul recreeaza conditiile care existau la cateva microsecunde dupa Big Bang, atunci
cand temperatura era de 10 miliarde de miliarde de grade Celsius. El izbeste doua nuclee
de uraniu cu o viteza enorma. Socul impactului amesteca nucleele dand nastere unui corp
amorf, compus din constituenti de baza: quarci si gluoni (quarc particula de baza care
formeaza particulele elementare; gluon particula ipotetica, neutra, fara masa, care se
pare ca ajuta, alaturi de quarci, la formarea celorlalte particule). Primul collider din
lume a fost inventat in 2002, in laboratorul CERN din Elvetia.

2. Implozia
Corpul amorf format din quarci si gluoni este pus intr-un shaker, care il amesteca cu o
intensitate de 100 x 1018 x 1018 amperi. Pentru a crea aceasta intensitate, shaker-ul
trebuie sa fie o incapere vidata, securizata, ai carei pereti sa fie formati din campuri
magnetice. In interiorul sau se introduce corpul amorf, apoi se dezvolta o energie
echivalenta cu cea obtinuta prin detonarea a 20 de bombe termonucleare. In acel
moment, campurile magnetice se comprima si strivesc corpul amorf. Teoretic, dupa ce are
loc explozia, la o scara incredibil de mica, spatiul se transforma intr-o agitatie
clocotitoare, numita de fizicieni spuma de spatiu-timp.

Aici se formeaza si dispar in permanenta gauri de vierme temporare. Pentru a captura


una dintre ele, e necesar sa se injecteze, prin implozie, un puls energetic echivalent cu 10
x 1018 jouli. Daca implozia functioneaza, corpul amorf agitat livreaza un impuls din
magnitudinea sa spre o gaura de vierme temporara, luand-o in posesie si stabilizand-o
indeajuns pentru pasul urmator.

3. Marirea

Pentru a trimite un temponaut intr-o gaura de vierme, aceasta ar trebui sa fie, in mod
evident, de cel putin cativa metri latime, deci gaura de vierme microscopica trebuie
marita. Marirea necesita folosirea unui camp antigravitational, care scoate
gaura de vierme din spuma spatiu-timp. Pentru a genera antigravitatie, se poate
injecta in gaura de vierme energie negativa, dar procurarea acesteia nu este usoara. O
energie laser de foarte mare intensitate ar putea sa lanseze impulsuri scurte, gratie
carora s-ar produce atat energie negativa, cat si pozitiva.

Pentru a se capta doar energia negativa, se vor folosi oglinzi rotative, care o vor
directiona spre gura gaurii de vierme. O data ce marirea va fi realizata prin efectul
antigravitational, insasi natura spatiala a gaurii de vierme va genera o antigravitatie
indeajuns de puternica pentru a stabiliza definitiv marimea gaurii.

4. Diferentierea
Pasul final consta in transformarea gaurii de vierme intr-o masina a timpului. Acest
proces necesita manipularea unei guri a gaurii de vierme, in timp ce cealalta ramane
stabila. Procesul implica stoparea cresterii cand gaura de vierme este inca de marime
subatomica. Apoi se injecteaza o forta electrica ce permite mutarea gurilor, prin folosirea
campurilor electrice si magnetice. Una dintre guri poate fi rotita in jurul unui tub circular,
intr-un accelerator de particule special adaptat.

Efectul de dilatare a timpului va imprima o diferenta permanenta de timp intre cele doua
guri. Acest pas ar putea dura ani, dar, in momentul realizarii lui, gaura de vierme ar putea
fi manipulata din nou prin intermediul pasului 3, astfel incat sa creasca pana la
dimensiunile la care ar permite intrarea unui temponaut. In momentul de fata, insa, nu
exista tehnologia necesara decat pentru realizarea pasului 1.

FACTS: Alte moduri de a construi masini ale timpului

In afara de gaurile de vierme, au mai fost studiate alte doua tipuri de masini
ale timpului. In 1937, matematicianul van Stockhum a demonstrat teoretic
ca, daca un cilindru de dimensiuni gigantice s-ar invarti in jurul axei
sale, el ar rasuci spatiu-timpul ca intr-un vortex, permitand astfel
aparatului spatio-temporal ce navigheaza in cilindru sa se intoarca in
trecut (vortex miscare circulara care formeaza vid in centrul cercului pe care
il traseaza si atrage catre acest vid corpurile cu care intra in actiune).

Cealalta metoda implica asa-zisele sfori cosmice. Aceste legaturi subtiri de


energie se presupune ca sunt un fel de urme indepartate ale Big Bang-ului. Ele
ar avea o greutate enorma si ar produce efecte gravitationale puternice.
Matematicianul american J. Richard Gott al III-lea a facut urmatorul calcul: o
pereche de sfori cosmice drepte miscandu-se una langa cealalta cu o viteza
foarte mare, pe cai paralele, ar permite scurte salturi in timp. Un astronaut
care infasoara sforile pe o traiectorie selectata s-ar putea intoarce in timp.
Calculul lui Gott este insa unul idealist, intrucat presupune ca sforile au o
lungime infinita si sunt perfect drepte.

CALATORIA IN VIITOR
Intr-un anumit sens, calatorim in viitor dar secunda cu secunda, pe masura ce trece timpul. Teoria
relativitatii spune, insa, ca am putea ajunge mult mai repede intr-un anumit moment din viitor, daca am
calatori cu viteza luminii. De exemplu, daca am dispune de un aparat care ar atinge 300.000 km/s, am
ajunge in anul 3000 intr-un singur an. Teoretic este posibil, practic e inca imposibil.
CALATORIA IN TRECUT
Gandul, masina a timpului care se afla la dispozitia fiecaruia dintre noi, ne transporta zilnic in trecut,
prin intermediul amintirilor. Totusi, calatoria in trecut este diferita de cea in viitor si e mult mai greu de
realizat. Pentru a reusi, ar trebui sa facem un salt in spatiu-timp, iar apoi ar trebui sa stim sa tinem sub
control si sa exploatam bizarele deformari ale gravitatiei intrucat totul s-ar petrece pe dos.
Dilemele si interdictiile timpului
Chiar daca nimic din teoria lui Einstein nu interzice calatoria in trecut, oamenii de stiinta resping ideea
ca fiind prea ciudata sau chiar paradoxala. Ce s-ar intampla cu un calator care s-ar
intoarce in timp si si-ar omori mama la momentul cand ea este inca doar un
copil? Cu siguranta, el nu s-ar mai fi nascut, deci nu ar fi putut comite crima. Pentru a rezolva
aceasta dilema, Stephen Hawking (foto, jos)) a propus o conjectura de protectie a
cronologiei ce interzice intoarcerea in timp. Aceasta impiedica o gaura de vierme si
orice alt dispozitiv sa fie transformate intr-o masina a timpului. Alta interdictie, venita din fizica
cuantica, se bazeaza pe principiul incertitudinii al lui Heisenberg si se aplica domeniului
subatomic.

Pe de o parte, energia fluctueaza imprevizibil chiar si in spatiul liber; nimic nu poate opri aceste
fluctuatii, intrucat asa este alcatuita natura spatiu-timpului in care traim. De aceea, pentru o calatorie in
timp in eventualitatea in care am avea deja la dispozitie o masina a timpului , am imprumuta
practic energie gratuit, pacalind astfel natura. Natura ne-ar permite acest imprumut atata timp cat
energia ar fi returnata rapid. Conform principiului nesigurantei, cu cat ar fi mai mare cantitatea de
energie de care am avea nevoie, cu atat durata imprumutului ar fi mai scurta.

O masina a timpului ar transforma energia imprumutata intr-un salt in timp. Insa daca respectiva
masina nu s-ar intoarce aproape instantaneu inapoi, energia cuantica lipsa ar genera campuri

gravitationale masive, care ar distruge gaura de vierme folosita. Din perspectiva principiului
incertitudinii al lui Heisenberg, am putea folosi o masina a timpului, dar am
ramane pentru vesnicie captivi in spatiu-timpul destinatiei alese.
Cercetarile profesorului Kip Thorne (foto, jos), de la Institutul de Tehnologie din
California, lasa deschis raspunsul la intrebarea daca fluctuatiile energiei ar
putea distruge gaura de vierme si deci masina timpului. Poate ca o viitoare teorie a
gravitatiei, din perspectiva cuantica, ne va lamuri acest aspect desi fizica cuantica nu se impaca
prea bine cu gravitatia. Cele mai faimoase teorii cuantice care au tangenta cu gravitatia, teoria M
(unificarea tuturor fortelor si particulelor naturii intr-o schema matematica) si teoria sforilor / corzilor
(Universul este format din lanturi si fasii) nu au avut foarte multe de spus cu privire la calatoria in timp.
Nu toti fizicienii sunt adepti ai paradoxurilor calatoriei in timp.

David Deutsch, de la Universitatea din Oxford, crede ca, dimpotriva, fizica cuantica vine in ajutor.
Nesiguranta din principiul lui Heisenberg se datoreaza faptului ca nu se poate sti cu certitudine ce se
va intampla in momentul urmator. Un mod prin care se poate elimina nesiguranta este vizualizarea
unui ansamblu de realitati contradictorii, fiecare reprezentand un posibil viitor atomic. Deutsch
propune ipoteza a doua universuri paralele. Intr-unul dintre ele, atomii se
misca spre dreapta, in celalalt spre stanga.
Din perspectiva cuantica, ambele universuri sunt reale, intrucat in fizica
cuantica exista un numar infinit de realitati paralele. In cazul in care calatoria in timp ar
fi posibila, nesiguranta atomica ar putea fi amplificata la dimensiuni individuale, asa incat un calator in
timp sa nu aiba un singur trecut, ci o multitudine. Ar putea sa-si omoare mama in istoria unei lumi,
lasand-o totusi in viata in universul din care a plecat. Doar cativa savanti cred ca teoria relativitatii este
adevarata in raport cu timpul si gravitatia.
Alte teorii alternative ale gravitatiei evidentiaza indepartari de la teoria relativitatii, ele putand fi
confirmate in laborator, in viitorul apropiat, prin urmatoarea generatie de acceleratoare de
particule.Acceleratorul Large Hadron Collider, de la laboratorul CERN de langa
Geneva, poate deja amesteca protoni si antiprotoni cu o energie nemaiintalnita.
Se presupune ca, in cativa ani, aceste coliziuni cu viteze foarte mari vor putea crea gauri negre
microscopice si, in cele din urma, gauri de vierme. Chiar daca marirea acestor gauri de vierme nu va fi
inca posibila, se va incerca trimiterea prin ele a unor particule in viitor sau in trecut. In functie de
rezultatul acestui experiment, calatoria in timp va fi, in sfarsit, confirmata sau infirmata.

FACTS: Scurta istorie a calatoriilor in timp

1895. H.G. Wells scrie romanul Masina timpului, punctul de plecare al SF-ului
modern.

1905. Albert Einstein publica prima sa lucrare despre teoria relativitatii,


demonstrand ca timpul poate fi incetinit.

1915. Einstein isi completeaza teoria, aratand ca gravitatia are, de asemenea,


capacitatea de a dilata timpul.

1937. Van Stockhum apeleaza la teoria relativitatii pentru a demonstra ca,


folosindu-ne de campul gravitational al unui cilindru gigantic, am putea inventa
masina timpului.

1949. Kurt Godel lanseaza ideea ca, daca intregul Univers s-ar invarti,
intoarcerea in timp ar fi posibila.

1957. John Archibald Wheeler scrie o conjectura despre existenta gaurilor de


vierme, dar nimeni nu il ia in serios.

1968. Wheeler inventeaza termenul de gaura neagra: portiune goala a


spatiului si a timpului unde campul gravitational este atat de intens, incat orice
traiectorie a razelor luminoase este deviata.

1986. Carl Sagan publica romanul Contact, in care o gaura de vierme este
folosita pe post de masina a timpului.

1988. Dupa ce citeste romanul Contact, Kip Thorne cerceteaza la modul cel
mai serios ideea lui Sagan si confirma ca scriitorul a intuit adevarul.

1990. Stephen Hawking intervine impotriva libertatii calatoriei in timp,


publicand lucrareaProtectia cronologiei.