Sunteți pe pagina 1din 5

Ca atare, si "Cartea Legii lui Manu" incearca sa prezinte drepturile si obligatiile membrilor societatii

hinduse, urmand treptele ierarhice propuse de sistemul varnasrama-dharma, castei brahmanilor


alocandu-i-se spatiul cel mai larg (primele sase carti, din totalul celor 12). De altfel, "Cartea" este un
adevarat cod de comportare al castei brahmanice, in ansamblu, ea putand fi apreciata ca o incercare
de justificare organicista a castelor sociale.
3. Femeia in invatatura hindusa
Dupa aceste consideratii de ordin preliminar indispensabile pentru patrunderea spiritului autentic al
societatii religioase hinduse, vom incerca sa analizam starea in care se gasea femeia in perioada
clasica (450 i.Hr - 600 d-Hr.), perioada din care dateaza si "Codul Legii lui Manu".
La toate popoarele femeia isi schimba situatia, dupa rolul pe care-l are in viata sociala, devenind pe
rand: sora, sotie sau mama. In lege accentul cade pe ultimele doua aspecte: femeia ca sotie si femeia
ca mama. In primul rand, este important de retinut ca femeia este dependenta in orice moment al
vietii, de barbat, frate, sot sau fiu. Ea nu poate sa se conduca singura, netrebuind sa faca vreodata
ceva dupa vointa proprie: "In timpul copilariei, femeia trebuie sa depinda de tata". In tinerete depinde
de barbat daca i-a murit barbatul de fii, daca n-are fii de rude; o femeie nu trebuie sa se conduca dupa
placul sau.
Cu toate ca ea nu este chiar obiect de tranzactie, cum se intampla in islamism, totusi inferioritatea
femeii se desprinde limpede si in "Legea lui Manu", in care se afirma ca, indiferent de imprejurari,
femeia virtuoasa trebuie sa-si respecte barbatul ca pe un zeu.
Este de remarcat faptul ca cele patru trepte ale vietii individuale (asramas) nu-i privesc decat pe
barbati, femeile neajungand nici macar la stadiul de ucenic (brahmacarya). De obicei, femeile din clasa
superioara erau maritate inainte de pubertate si se presupunea ca meritul religios al sotilor se va
rasfrange si asupra lor. Daca pentru barbat, prima treapta, cea de initiere, era obligatorie si premergatoare celei in care devenea stapan al casei, Manavadharmashastra afirma ca la femei ceremonia
casatoriei tine locul tainei initierii, prescrisa de Vede, iar ravna lor de a servi barbatilor, petrecerii pe
langa parintele duhovnicesc.
Pentru ca societatea hindusa depindea mult de etapa de "sef de familie" (gri-hastha), deoarece acesta
are descendenti si asigura astfel perpetuarea societatii, desigur ca aici femeia are un rol important; de
abia in calitatea de mama, ea primea cinstea si respectul ce i se cuveneau, care trebuiau sa-i fie aduse
chiar si de brahmani, pentru ca se considera ca "mama este chipul pamantului" si prin respectul fata
de ea, brahmanul dobandea lumea de jos. Trebuie precizat insa, ca adevaratul scop al casatoriei nu era
descendenta cu orice pret, ci in primul rand aducerea pe lume a "fiului datoriei", asa cum era numit
intaiul nascut de parte masculina.
In privinta soartei femeii in viata viitoare, Legea lui Manu nu da lamuriri precise, dar ca si barbatul, ea
este prinsa in ciclul inexorabil al transfigurarii si propulsarea ei intr-un plan fiintial superior este
conditionata de respectul si dragostea aratate barbatului sau: "Nu este nici un sacrifiu, nici practica
pioasa, nici ajunare care sa priveasca indeosebi pe femei; femeia sa iubeasca si sa respecte pe
barbatul sau si va fi cinstita in cer".
4. Casatoria

Avandu-se in vedere importanta acordata perpetuarii societatii, casatoria era aproape obligatorie, atat
pentru barbati cat si pentru femei, Celibatul fetelor, odinioara admis, nu mai era tolerat decat pentru
motive foarte bine intemeiate, cum ar fi, de pilda, o irezistibila vocatie religioasa. Dimpotriva, se
recomanda parintilor sa le marite inainte de nubilitate. Considerand natura feminina prin esenta
perversa si total instinctiva, legiuitorul prevedea ca o fata, ajunsa la nubilitate, care nu mai avea
rabdare sa astepte ceremonia legala a casatoriei pentru a-si satisface dorintele si pierzandu-si
virginitatea, aceasta nu mai era apta pentru casatorie.
Nici unui barbat nu i se permitea, in mod normal, de a lua in casatorie o fata dintr-o casta inferioara;
daca un barbat din castele superioare "ale celor renascuti", datorita initierii in stiinta Vedelor si-ar fi
luat de sotie o femeie din casta cea mai de jos (a servitorilor), se socotea nu numai ca-si dezonoreaza
numele si apartenenta sa la casta respectiva, dar isi cobora chiar toata familia si semintia la treapta de
"sudra". Uniune rituala si sacramentala, cat si sexuala, casatoria trebuia sa se savarseasca cu toate
garantiile, trebuia ca sotii sa fie din aceeasi casta si din doua familii (gotra) la fel de onorabile si una si
cealalta. In orice caz, Codul lui Manu stipuleaza obligativitatea casatoriei celei dintai a nenascutilor (din
primele trei caste) cu femeie din casta lor, neoprindu-i insa sa se recasatoreasca, dar sa-si aleaga
femeia "dupa randuiala fireasca a castelor", adica servitorul nu poate lua de sotie decat o sudra, cel
din casta negustorilor (vaisya) din a sa si a servitorilor, Ksatriya din cele doua caste precedente si din a
sa, iar brahmanul din aceste trei caste si din a sa.
Conditiile si indatoririle ce reveneau fetei sau familiei sale la incheierea unei casatorii sunt incluse in
cele "opt feluri de casatorii" care se obisnuiau la cele patra caste: felul lui Brahma, felul zeilor
(dumnezeiesc), al sfintilor, al creatorilor, al spiritelor rele, al muzicantilor ceresti, al gigantilor si cel mai
murdar, al vampirilor. De pilda: "Cand un tata cumpara fiicei sale rochie si gateli si o da dupa un barbat
priceput in Scrierile Sfinte si virtuos, pe care el insusi l-a poftit si l-a primit cu cinste, o asemenea
casatorie legala se zice a lui Brahma"; sau: "Cand un barbat primeste mana unei fete de buna voia ei si
dupa ce a facut parintilor si fetei daruri dupa puterile sale, o asemenea casatorie se zice a spiritelor
rele" etc. Bineinteles, ca nu toate felurile erau ingaduite si considerate legale pentru mem brii fiecarei
caste, ci numai primele patru in special, erau apreciate ca fiind folositoare, caci de pe urma acestora
"se nasc copii care stralucesc de slava stiintei dumnezeiesti si sunt stimati de toti oamenii virtuosi".
Femeia nu este socotita chiar un obiect de tranzactie, fant ce rezulta din conditiile cu care se incheie
casatoria, de obicei intre tatal fetei si viitorul sot pentru care zestrea fetei nu era obligatorie
intotdeauna, iar darurile pe care le facea ginerele nu se socoteau de obicei a fi pentru socru, ci pentru
implinirea unei ceremonii religioase sau pentru a le da fiicei sale "Cand un tata da mana fiicei sale,
potrivit randuielii, dupa ce a primit de la ginere o vaca si un taur, sau doua perechi de acelasi fel,
pentru implinirea unei ceremonii religioase sau pentru a le da fiicei sale, dar nu ca dar pentru el, acest
fel (de casatorie) se zice al sfintilor". De altfel, stantele urmatoare (51-54) din aceeasi carte (a treia)
subliniaza faptul ca tatal, care cunoaste Legea, nu trebuie sa primeasca nici cel mai mic dar, cand isi
marita fiica, caci omul care primeste un asemenea dar este socotit ca si-a vandut copilul. Darul pe care
l-ar face ginerele nu se socotea deci ca pret de schimb, ci numai un act de curtenire fata de fata si un
semn de dragoste. De aceea, putem spune ca legatura matrimoniala care sta la baza oricarei
organizatii familiale, nu este dupa Legea lui Manu nicidecum un simplu targ, asa cum se intampla in
islamism, unde elementul esential al acestei tranzactii il formeaza cadoul de nunta, pe care barbatul
este dator sa-l faca sotiei sale la incheierea contractului de casatorie.

Indiferent de felul casatoriei, femeile maritate trebuiau tratate cu respect nu numai de soti, dar si de
membrii ceilalti ai familiei. Legea lui Manu acentueaza ca in orice familie, in care barbatul traieste in
intelegere deplina cu femeia si femeia cu barbatul, isi are asigurata fericirea pentru totdeauna.
In cartea a IX-a se arata lamurit ca datoriile principale ale femeii sunt legate de maternitate: a naste
copii, a-i creste dupa ce i-a nascut, a se indeletnici in fiecare zi cu ale casei. Se remarca obligatia
pentru barbatul ce se vrea a fi desavarsit de a avea cel putin un urmas, pentru ca el, in calitatea sa de
stapan al casei, incorporeaza in sine trei persoane: sotie, el insusi si copilul.
De aici, insa, si pana a vorbi de o egalitate a femeii cu barbatul, ramane o distanta, totusi, apreciabila.
Ea trebuie sa-i fie supusa pana la moarte si chiar dupa moartea barbatului, cum vom vedea mai jos,
femeia trebuie sa-i ramana credincioasa, traind in casnicie desavarsita. Femeia era cea dintai care-si
inconjura sotul cu respect si nu i se adresa decat numindu-l "fiu al venerabilului socru". Ea il trata ca
pe un stapan si trebuia sa-si dea silinta sa-i indeplineasca dorintele. In schimb, el o trata in acelasi
timp ca pe o sotie, mama, prietena si sfatuitoare.
O diminuare a rolului femeii se vadeste din faptul ca in privinta copilului (in spe cial, cand era vorba de
baiat), Scrierile Sfinte propovaduiau ideea ca tatal era "sotul mamei copilului" sau chiar "cel care a
dat nastere copilului" scotandu-se in prim plan aportul lui in actul procreatiei. Pentru aceasta, se
recurge la o alegorie: a tarinei si a samantei "femeia fiind socotita de lege tarina, iar barbatul samanta,
iar prin conlucrarea campului (a femeii) cu samanta (barbatul), se savarseste nasterea tuturor fiintelor
insufletite." Dar in acest proces, puterea de zamislire superioara este cea masculina, argumentandu-se
prin aceea ca "prasila tuturor fiintelor insufletite se deosebeste prin semnele puterii masculine",
purtand, asadar, pecetea tatalui.
5. Divortul. Vaduvia. Poligamia
Desi obligatia sacra era aceea de a da nastere la copii si de a-si respecta barbatul chiar si dupa
moarte, femeia neavand voie nici macar sa incerce sa se desparta de sot, caci in acest caz se
considera ca ar expune dispretului amandoua familiile, existau si unele cazuri in care divortul era
legiferat. De obicei, initiativa venea din partea barbatului, dar ea putea, se pare, sa apartina, in
anumite cazuri si femeii. Principalele cauze care-l determinau pe barbat de a-si parasi sau repudia
sotia erau neputinta fiziologica de a-i darui urmasi (in special baieti) si adulterul. La barbati, faptul de a
avea copii de sex barbatesc era extrem de imporportant. Legea lui Manu afirma obligativitatea
barbatului de a-si indeplini obligatiile sale ce decurgeau din treapta de "stapan al casei" (grihastha),
numai dupa aceea putand trece in alt stadiu de viata, cel de "eremit" (vanaprastha). Una din obligatii
se indrepta spre "mani", adica catre sufletele stramosilor. De aceea, dupa o anumita perioada de timp,
barbatul isi putea alege o alta femeie, daca cea dintai era stearpa sau nastea numai fete. Cartea a IX-a
stipula ca femeia stearpa trebuie inlocuita in al optulea an; cea care naste numai fete, in al
unsprezecelea. Totusi, daca ea e o femeie virtuoasa, sa nu fie inlocuita decat cu con simtamantul ei,
neputand fi tratata niciodata cu dispret.
Nu toate femeile erau la fel de virtuoase: unele comiteau tot felul de greseli si trebuiau, in consecinta,
sa plateasca tot timpul niste amenzi; al caror tarif era dupa gravitatea faptei savarsite. Aceste
circumstante puteau antrena fie un blam public, fie chiar repudierea. Adulterul era socotit ca cel din
care se naste in lume amestecarea castelor si din amestecarea castelor provine violarea datoriilor si
distrugerea neamului omenesc. In cazul barbatilor adulteri, pedepsele erau mai usoare, ele fiind de
cele mai multe ori doar niste amenzi. Totusi, pentru un barbat din casta cea mai de jos (a servitorilor)

violarea unei femei de brahman atragea dupa sine pedeapsa capitala. Pentru femei insa, pedepsele
erau mult mai grele, variind desigur in functie de circumstanta si de apartenenta la casta, mergand
pana la infamanta expunere a femeii pe magar sau uciderea prin sfasiere de catre caini intr-un loc
public.
In privinta vaduvelor, Cartea a V-a interzice recasatorirea acestora. Femeia vaduva trebuie sa duca o
viata casta si austera, neavand voie sa pronunte numele unui alt barbat. Dimpotriva, vaduva care, in
dorinta de a avea copii, este necredincioasa barbatului sau decedat, "isi atrage pe pamant numai
dispret, fiind exclusa din locuinta cereasca in care este admis sotul ei". Mai mult, orice copil nascut de
o femeie cu altcineva decat cu barbatul sau nu era copilul ei legitim, iar stanta 162 conchide ca:
"nicaieri in acest cod, nu se recunoaste femeii virtuoase dreptul de a lua un al doilea barbat".
Disparitia sotului o punea intr-o pozitie de inferioritate atat pe plan legal, cat si pe plan social.
A doua casatorie nu intervenea decat dupa o perioada de timp, variind intre opt si unsprezece ani,
suficient pentru a se convinge ca prima sotie nu putea darui sotului ei copii, sau in al doilea caz, cand
prima sotie nu-i nastea un baiat.
Poligamia mai putea rezulta si din situatia tinerelor vaduve fara copii, uneori maritate abia nubile.
Desigur, ele erau supuse in general, aceluiasi regim aplicat vaduvelor mai in varsta, neavand voie sa
se recasatoreasca, existand insa o singura imbunatatire pentru ele: pentru a asigura o descendenta
masculina, seful familiei le putea "recomanda" sa se recasatoreasca. Bineinteles, nu cu barbatul ales
de ele, ci cu ruda cea mai apropiata a defunctului sot, in genere cu fratele lui, chiar daca acesta avea
deja o sotie. Aceasta era recasatorirea "prin atribuire" la a "leviratului", obligatie ce dainuia din
timpurile antice.
Aceasta practica, din secolul al VI-lea, incepe sa cada in desuetudine.

6. Mostenirea si dreptul succesoral


Cu privire la mostenire si la dreptul succesoral, Legea lui Manu o aseza pe femeie intr-o si mai evidenta
stare de inferioritate, pentru ca "sotia, copilul si sclavul sunt socotiti ca neavand nimic prin ei insisi; tot
ceea ce ei pot castiga este proprietatea celui de care depind". Partajul era in general facut din timpul
vietii proprietarului, cand acesta incredinta conducerea familiei fiului sau cel dintai nascut, inainte de a
se retrage intr-o sihastrie. In cazul poligamiei, mostenirea era impartita tinandu-se seama cu precadere
de mamele cu mostenitori si de castele lor, un Ksatriya avand dreptul sa ia in casatorie, pe langa o
femenie din aceeasi casta cu el (care era sotia legitima), cel putin inca doua sotii de casta inferioara.
Daca femeia era privata de dreptul de a detine sau mosteni bunuri imobiliare, Cartea a IX-a care,
printre altele, reglementeaza si impartirea mostenirilor, arata ca o femeie putea detine si avere
proprie. Aceasta era de sase feluri: ceea ce i s-a daruit in fata focului nuptial, ceea ce i s-a dat cand a
plecat la casa barbatului ei, ceea ce i s-a dat in semn de dragoste, ceea ce a primit de la frate, de la
mama sau de la tata.
Se accentueaza printre altele, pornindu-se de la cele opt feluri de casatorie existente, ca averea unei
femei maritate dupa cele cinci feluri superioare (al lui Brahma, al zeilor, al sfintilor, al muzicantilor

ceresti sau al creatorilor), sa ramana barbatului sau, daca ea moare fara urmasi; pe cand in cazul
averii primite de femeia casatorita dupa cele trei feluri reprobabile (al spiritelor rele, al gigantilor si al
vampirilor), aceasta sa se inapoieze tatalui sau mamei ei, daca ea moare fara urmasi.
Asadar, in succesiune, femeia era lipsita in general de drepturi, ea fiind intot deauna la mana sefului
familiei, care era tata sau fiu. Cat despre fete, situatia lor nu a fost niciodata bine definita. In teorie, ele
nu mosteneau decat "peculiul" mamei lor, adica averea mostenita de aceasta de la parintii ei, si isi
pastrau dreptul asupra obiectelor care le erau lasate mostenire personal, dar nu aveau decat
uzufructul bunurilor care le puteau reveni cand era vorba de imobile. Se admitea in mod curent ca,
atunci cand tatal murea, ele sa fie intretinute de fratii lor, care trebuiau sa aiba grija de cheltuielile de
casatorie si de zestrea lor.
La cele expuse mai sus, sa mai adaugam ca femeia mai avea si obligatii rituale, ea trebuind sa se
indeletniceasca cu implinirea actelor religioase zilnice, dar numai cand facea parte din aceeasi casta
cu barbatul ei, amandoi apartinand primelor trei, numite ale celor "renascuti". Cartea a II-a specifica
faptul ca pentru curatirea trupeasca, femeia trebuie sa indeplineasca aceleasi ceremonii ca si barbatul
(e vorba de cel aflat in stadiul de ucenic) la vremea si ordinea stabilita, insa fara rugaciuni (mantras),
ea fiind cu totul exclusa de la savarsirea actelor cu caracter sacramental.
In privinta celor trei cai traditionale pentru realizarea cunoasterii supreme si a eliberarii din lantul
transmigrarii: "calea faptelor" (karma-marga), "calea cunoasterii" (jnana-marga) si "calea dragostei"
(bhakti-marga), numai cea dintai ii era femeii accesibila. Dar, daca exista o "cale a faptelor" si pentru
femei, aceasta se rezuma la datoria de a sluji cu abnegatie si daruire totala pe barbatii lor, femeia
neputand fi, cum afirma in dese randuri Legea lui Manu, niciodata independenta.
Aceasta este in mare, situatia femeii din societatea hindusa a perioadei clasice asa cum se desprinde
din Cartea Legii lui Manu. Cu mici exceptii, in mai toate privintele, statutul femeii era unul defavorizat,
ea fiind mai tot timpul in umbra barbatului.
Toate aceste scaderi ale societatii hinduse, in care femeia are o situatie destul de precara, isi au, fara
indoiala, cauza in sistemul "Varnasrama-dharma", care a dominat societatea indiana pana astazi, desi
eforturi pentru eliminarea lui s-au facut, incepand cu secolul nostru, in special de catre marea
personalitate politica care a fost Mahatma-Gandhi. Cu toate ca acest sistem poate fi considerat din
exterior ca un sistem rigid de nesuportat, unii cercetatori afirma ca din interior, el pare cu totul diferit:
"Desi identitatea ereditara de casta face ca mobilitatea sociala sa fie imposibila in timpul unei singure
vieti omenesti, principiile de Karma si de renastere nu numai ca pot sa explice conditia prezenta a
individului, dar ofera si speranta unei ameliorari viitoare. Aceasta ameliorare se realizeaza prin
implinirea corecta a acelei dharma care inseamna acum seria completa de indatoriri date de varna si
de casta. Se obtine nu o egalitate sociala, ci o stabilitate sociala bazata pe principiile karmice ale
justitiei cosmice si ale evolutiei in etape, catre ultimul scop, acela al eliberarii."