Sunteți pe pagina 1din 4

O scrisoare pierduta de I.L.

Caragiale
-argumentare-

Ion Luca Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un observator ironic al societatii


romanesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un exceptional creator de
personaje. Comediile sale ilustreaza un spirit de observatie necrutator pentru
cunoasterea firii umane, de aceea personajele lui traiesc in orice epoca prin vicii,
impostura, ridicol si prostie.
El foloseste cu maestrie satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii
romanesti si a contura personajele dominate de o trasatura de caracter
reprezentativa pentru tipul uman. Intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane
memorabile, unor tipologii unice in literature romana, G. Ibraileanu afirma ca
dramaturgul face concurenta starii civile, iar Tudor Vianu considera ca formula
artistica a lui Caragiale este realismul tipic.
Aparuta pe 13 noiembrie 1884, comedia O scrisoare pierduta este a treia dintre
cele patru scrise de autor, o comedie de moravuri, in care sunt satirizate aspecte ale
societatii contemporane a autorului, fiind inspirata de evenimetele politice ale anului
1883, scindarea partidului liberal in doua grupari.
George Calinescu remarca afinitatea lui Ion Luca Caragiale pentru estetica
balcanismului prin tipurile sociologice, categoriile individuale, satirizarea
moravurilor, trasaturi esentiale ale unei atitudini ce implica mai ales bufoneria,
farsa, pentru ca studiul atitudinilor sociale vesnice s-a concentrat in cateva formule
fara grea, constituiind un comic aproape pur, afirma acelasi Calinescu in Istoria
literaturii romane de la origini pana in prezent. Scriitor lucid, obiectiv si ironic,
Caragiale este autorul unei dramaturgii inegalabile, un spirit critic profund si creator
de viata. Apartinand epocii Marilor Clasici, dramaturgul scrie despre realitatea
sociala si politica a timpului sau, pe care o simte enorm si o vede monstruos. Scriitor
realist, Caragiale marturiseste ca rasul indreapta moravurile si nu supara decat pe
prosti.
Comedia este o opera dramatica al carei subiect si deznodamant provoaca rasul si
care poate ridiculiza relatii sociale si etice, tipuri umane sau poate lua nastere din
succesiunea unor intamplari neasteptate si hazlii. O scrisoare pierduta este o
comedie de moravuri.
Temele sunt lupta pentru putere, viata politica si de familie a burgheziei, satirizarea
parvenitismului, falsa electorala. Tema central este reprezentata de degradarea
vietii politice, sociale si private, concretizata prin surprinderea uni episode din
Campania electorala oentru desemnarea unui candidat la viitoarele alegeri
parlamentare, respective alegerile din anul de gratie 1883. Sursa de inspiratie o
constituie, asadar, viata politica din acest an cand, din cauza problemei revizuirii
constitutiei, partidul liberal s-a scindat in 2 grupari: cea moderata condusa de I.C.
Bratianu si cea radical condusa de C.A. Rosetti. Motivele literare sunt cel al scrisorii,
cel al ziarului si cel al pacalitului pacalit.

Titlul subliniaza intriga textului. Scrisoarea devine simbol pentru coruptie,


compromisuri, depersonalizare prin violarea corespondentei, onoarea si prietenia
ajungand sa se piarda o data cu pierderea scrisorii. Aceasta devine un obiect al
negocierii, de asemenea al umilintei, al degradarii.
Inca din lista de persoane se simte ironia cu care sunt tratate personajele,
observandu-se grupurile politice; in josul liste se fixeaza spatiul si timpul (In
capitala unui judet de munte, in zilele noastre.). Actiunea se petrece intr-o durata
limitata de 3 zile. Dupa ce autorul anunta la inceput ca aceasta are loc in zilele
noastre (ceea ce inseamna ca timpul poate fi dedus prin raportarea la
evenimentele cunoscute ale epocii, respectiv referendumul pentru revizuirea
Constitutiei si alegerile parlamentare din 1883), evenimentele din primele 3 acte se
aglomereaza intr-o singura zi, ziua numirii in sedinta publica a candidatului. Actul
final muta actiunea peste 2 zile in momentul incheierii alegerilor, al desemnarii
castigatorului si al sarbatoririi publice a acestuia. Si spatiul este precizat de autor in
didascaliile initiale: capitala unui judet de munte, iar actiunea se desfasoara in trei
locuri, toate semnificative. In primele doua acte, anticamera bine-mobilata din
casa prefectului sugereaza faptul ca deciziile politice nu se iau in spatiul public ci in
culise, asa cum se intampla si in actul al 3-lea. Desi intrunirea publica are loc in
sala de sedinte a primariei, hotararea desemnarii lui Dandanache se ia in cabinetul
primarului. Ultimul act are ca decor gradina casei lui Trahanache, loc vecin cu
gradina publica.
O scrisoare pierduta cuprinde patru acte structurate in scene, dupa cum urmeaza:
actul I (9 scene), actul II (14 scene), actul III (7 scene), actul IV (14 scene). Scena
initiala din actul I (expozitiunea) prezinta personajele Stefan Tipatescu si Pristanda,
care citesc ziarul lui Nae Catavencu si numara steagurile. Venirea lui Trahanache cu
vestea detinerii scrisorii de amor de catre adversarul politic declanaeaza conflictul
dramatic principal si constituie intriga comediei. Convingerea sotului inselat ca
scrisoarea este o plastografie ti temerea acestuia ca Zoe ar putea afla de
machiaverlacul" lui Catavencu sunt de un comic savuros. Naivitatea (aparenta) a
lui Zaharia Trahanache si calmul sau contrasteaza cu agitatia amorezilor Tipatescu si
Zoe Trahanache, care actioneaza impulsiv si contradictoriu pentru a smulge
scrisoarea santajistului. Intriga piesei porneste de la o intamplare banala: pierderea
unei scrisori intime, compromitatoare pentru reprezentantii locali ai partidului aflat
la putere si gasirea ei de catre adversarul politic, care o foloseste ca arma de santaj.
Actul II prezinta in prima scena o alta numaratoare, cea a voturilor, dar cu o zi
inaintea alegerilor. Se declanseaza conflictul secundar, reprezentat de grupul
Farfuridi-Branzovenescu, care se teme de tradarea prefectului. Daca Tipatescu ii
ceruse lui Pristanda arestarea lui Catavencu si perchezitia locuintei pentru a gasi
scrisoarea, Zoe dimpotriva, ordona eliberarea lui si foloseste mijloacele de
convingere feminina pentru a-l determina pe Tipatescu sa sustina candidatura
avocatului din opozitie, in schimbul scrisorii. Cum prefectul nu accepta compromisul
politic, Zoe ii promite santajistului sprijinul sau. Depesa primita de la centru solicita
insa alegerea altui candidat pentru colegiul al II-lea. In actul III (punctul culminant),
actiunea se muta in sala mare a primariei unde au loc discursurile candidatilor
Farfuridi si Catavencu, in cadrul intrunirii electorale. Intre timp, Trahanache gaseste

o polita falsificata de Catavencu, pe care intentioneza s-o foloseasca pentru contrasantaj. Apoi anunta in sedinta numele candidatului sustinut de comitet: Agamita
Dandanache. Incercarea lui Catavencu de a vorbi in public despre scrisoare esueaza
din cauza scandalului iscat in sala de Pristanda. In incaierare, Catavencu pierde
palaria cu scrisoarea, gasita pentru a doua oara de Cetateanul turmentat, care o
duce destinatarei.
Actul IV (deznodamantul) aduce rezolvarea conflictului intial, pentru ca scrisoarea
ajunge la Zoe, iar Catavencu se supune conditiilor ei. Intervine un alt personaj,
Dandanache, care intrece prostia si lipsa de onestitate a candidatilor locali.
Propulsarea lui politica este cauzata de o poveste asemanatoare: si el gasise o
scrisoare compromitatoare. Este ales in unanimitate si totul se incheie cu
festivitatea condusa de Catavencu, unde adversarii se impaca.
Actiunea piesei este constituita dintr-o serie de intamplari care se deruleaza
concentric in jurul pretextului (pierderea scrisorii). Atmosfera destinsa din final
reface starea initiala a personajelor, fara nicio modificare a statutului initial
(dinaintea pierderii scrisorii). Personajele actioneaza stereotip, simplist, ca niste
marionete lipsite de profunzime sufleteasca, fara a evolua pe parcursul actiunii, fara
a suferi transformari psihologice (personaje plate). Personajele din comedii au
trasaturi care inlesnesc incadrarea lor tipologica. Caragiale este considerat cel mai
mare creator de tipuri din literatura romana. Ele apartin viziunii clasice pentru ca se
incadreaza intr-o tipologie comica, avand o dominanta de caracter si un repertoriu
fix de trasaturi. Pompiliu Constantinescu precizeaza in studiul Comediile lui
Caragiale noua clase tipologice, dintre care urmatoarele sunt identificate si in O
scrisoare pierduta: tipul incornoratului (Trahanache), tipul primului amorez si al
donjuanului (Tipatescu), tipul cochetei adulterine (Zoe), tipul demagogului
(Tipatescu, Catavencu, Farfuridi, Branzovenescu, Trahanache, Dandanache), tipul
cetateanului derutat (Cetateanul Turmentat), tipul functionarului, tipul servitorului
(Pristanda), tipul confidentului, tipul raisonneurului (Pristanda).
Principalul mod de expunere este dialogul, prin care personajele isi dezvaluie
intentiile, sentimentele, opiniile. Prin dialog se prezinta evolutia actiunii dramatice,
se definesc relatiile dintre personaje si se realizeaza caracterizarea directa sau
indirecta. In dialogul dramatic, stilul este marcat prin oralitate: mijloace nonverbale
(gesturile, mimica) si paraverbale (intonatie, ritm, accent, pauza) se substituie
replicilor sau le insotesc sub forma indicatiilor scenice. Limbajul oral este mai
spontan, mai putin elaborat, fiind este marcat prin: forme populare sau familiare,
repetitii, exprimare eliptica, interogatie, exclamatie, simplitatea frazei.
Sursele comicului sunt diverse si servesc intentia autorului de a satiriza defectele
omenesti puse in evidenta pe fundalul campaniei electorale. Comicul de moravuri
vizeaza viata de familie (triunghiul conjugal Zoe Trahanache Tipatescu) si viata
politica (santajul, falsificarea listelor electorale, satisfacerea intereselor personale).
Comicul de intentie, atitudinea scriitorului fata de personaje, se identifica prin
limbajul lor, si anume utilizarea neologismului reflecta adancimea contrastului comic
(ceea ce vor sa para / ceea ce cred ca sunt fata de ceea ce sunt cu adevarat).
Personajele mai modeste in pretentii sunt ironizate: ele doar pronunta gresit

(Pristanda, Cetateanul turmentat), fapt care sugereaza dorinta de integrare intr-o


lume superioara, in consonanta cu noua lor stare sociala. In schimb, ambitiosul
Catavencu, incult, dar snob, cu pretentii de eruditie, este satirizat: pronunta corect,
dar atribuie sensuri gresite neologismelor. Un singur personaj este grotesc:
Dandanache, alesul trimis de la centru. Senil, cazut in copilarie, mai prost decat
oricare provincial, este incapabil de a asimila neologismul, nici macar in mod
incorect. Vorbirea lui este incoerenta, iar neologismul este inlocuit de interjectie si
onomatopee.
Comicul de situatie sustine tensiunea dramatica prin intamplarile neprevazute,
construite dupa scheme comice clasice: scrisoarea este pierduta si gasita succesiv
(acumularea progresiva, coincidenta, repetitia), rasturnarea de statut / evolutia
inversa a lui Catavencu, teama exagerata de tradare a grupului Farfuridi
Branzovenescu, confuziile lui Dandanache, care o atribuie pe Zoe cand lui
Trahanache, cand lui Tipatescu si interferenta finala a intereselor in impacarea
ridicola a fortelor adverse.
Comicul de caracter reliefeaza defectele general-umane, pe care Caragiale le
sanctioneaza prin ras (de exemplu: demagogia lui Catavencu, prostia lui Farfuridi,
servislismul lui Pristanda, senilitatea lui Dandanache).
Comicul numelor proprii este o forma prin care autorul sugereaza dominanta de
caracter, originea sau rolul personajelor in desfasurarea evenimentelor: numele
Trahanache este provenit de la cuvantul trahana", o coca moale, ceea ce sugereaza
ca personajul este modelat de enteres"; numele Dandanache vine de la dandana
(boacana, gafa), nume sugestiv pentru cel care creeaza confuzii penibile; numele
Farfuridi si Branzovenescu au rezonante culinare, sugerand prostia.
Lumea eroilor lui Caragiale este o lume a compromisului moral, alcatuita dintr o
galerie de arivisti, care actioneaza dupa principiul Scopul scuza mijloacele,
urmarind mentinerea sau dobandirea unor functii politice unui statut social
nemeritat. Desi comicul se opune tragicului, s-a constatat de multa vreme ca, in
profunzimea viziunii asupra existentei, despartirea nu mai este atat de transanta.
Dupa cum aprecia si Maiorecu, intr-un articol polemic, ca o cheie a interpretarii
operei lui Ion Luca Caragiale este faptul ca indaratul oricarei comedii se scunde o
tragedie.