Sunteți pe pagina 1din 2

Balta-alba

Vasile Alecsandri
Opera Balta-alba, una dintre prozele lui Vasile Alecsandri a
fost scrisa in vara anului 1847 si spune povestea unui pictor
francez, care este de asemenea si narator si care hotaraste sa
intreprinda un voiaj in Orient, vrand sa traverseze Dunarea de
la Viena pana la varsarea ei in Marea Neagra. Ca specie
literara, aceasta este e o povestire, reprezentand o naratiune
subiectivizata, realizata din perspectiva naratorului implicat ca
protagonist al intamplarii, naratiune care se limiteaza la
relatarea unui singur fapt epic. Cateva aspecte importante ale
povestirii sunt oralitatea, in mare, naratiunea la persoana intai
si atmosfera creata care intretine suspansul pe toata durata
povestirii, avand rolul de a capta atentia receptorului.
Actiunea incepe intr-o seara obisnuita si ploioasa in Iasi, unde
un francez, aflat impreuna cu prietenii sai, incepe sa le spuna
despre voiajul sau in Valahia. De atunci, actiunea se muta intr-o
alta lume si anume cea in care naratorul isi face calatoria.
Acesta marturiseste ca se simtea ca un Cristofor Columb,
deoarece descoperise in Europa o Moldavie si o Valahie, despre
care profesorul sau de geografie nici macar nu-i spusese, fiind
foarte nerabdator sa afle ce minunatii se ascundeau pe acest
taram necunoscut lui. Nestiind ce pericole l-ar putea astepta,
francezul isi incarca pistoalele doar pentru a fi pregatit, dar de
fapt nu avea de ce sa se apere, Valahia nefiind o lume in care
se aflau numai hoti si cine stie ce minunatii. De-a lungul
povestirii, tanarul nostru protagonist are parte de destule
necazuri in drumul sau spre Balta-alba, o balta facatoare de
minuni, despre care aflase la debarcarea sa la Braila: in loc sa
aiba parte de o trasura, asa cum se astepta, in fata consulatului
il asteapta o caruta foarte primitiva, din care cade de cateva
ori, in ciuda sfatului dat de consul (ii face un drum de care ti-i
aduce aminte cat ii trai. Tine-te bine, insa!). La un moment dat,
caruta se opreste la asa-zisa destinatie, francezul fiind lasat in
pustiu, unde nu se vedea nici macar un om si pe deasupra,
trebuia sa isi gaseasca si un loc in care sa stea, facandu-se in
curand noapte. Dupa numeroase intamplari comice,
povestitorul ajunge in cele din urma la faimoasa Balta-alba
unde, fiind invitat de niste romani, are parte de un bal pe
cinste.

Aceasta aventura are doua parti: drumul parcurs pana la


Balta-alba si descrierea societatii romanesti din acea vreme. In
aceasta opera este de fapt exclusa ideea ca in estul Europei se
afla numai salbatici si hoti, asa cum credeau occidentalii.
Naratorul face o calatorie intr-un spatiu necunoscut,
descoperind numeroase aspecte care resping aceasta idee.
Cat despre tema operei, aceasta o constituie imaginea
Valahiei de la mijlocul secolului XIX, conturata prin punerea in
evidenta a unor aspecte cheie din aceasta lume orientala:
carutele trase de cai, oamenii specifici acelei perioade si locatii,
cat si caracterul acestora, cu totii aratand cat de prietenosi
sunt.
Un aspect important pe care il prezinta opera este ideea de
povestire in povestire sau povestire in rama, adica nararea unei
povestiri in cadrul unui alt text epic. Un lucru care favorizeaza
acest lucru si care este prezentat la inceputul textului il
prezinta imprejurarile in care naratorul incepe relatarea
intamplarilor, acestea fiind plictiseala si vremea mohorata dintro seara obisnuita si ploioasa.
Un alt aspect important il reprezinta si prilejul autorului de a
pune in oglinda lumea occidentala cu cea orientala, recurgand
la numeroase pasaje descriptive in care sunt prezentate locurile
in care se afla tanarul pictor, dar si unele personaje episodice,
cum ar fi strajerul care il primeste la el acasa in noaptea in care
statea si ratacea prin sat, incercand sa-si gaseasca o gazda.
Naratorul descrie cu lux de amanunt aceasta lume necunoscuta
lui, care pare a fi la prima vedere foarte inapoiata si
periculoasa, dar pe parcurs, incepe sa o descopere cu
adevarat si isi schimba parerea total fata de cea cu care venise
in acest taram uitat de lume.
In concluzie, opera Balta-alba, scrisa de Vasile Alecsandri,
reprezinta descrierea perfecta a societatii romanesti de la
mijlocul secolului XIX, ideea de povestire in rama imbinandu-se
excelent cu faptele comice in text si cu pasajele descriptive,
prin care sunt caracterizate atat unele personaje, cat si unele
locurile pe care naratorul are ocazia sa le viziteze.