Sunteți pe pagina 1din 8

Cristina Ştefan

Eugen Dorcescu- alchimie existenţială

A scrie despre scriitorul Eugen Dorcescu, din punct de vedere al cititorului,


poate fi o îndrăzneală demnă de satiră sau poate fi, şi impulsul meu a fost ca
atare, un periplu pe un traseu de călătorie dificil, cu peşteri în care homo
spiritualis a făcut din cuvânt arealul „acasă” (cf. un interviu al autorului, în
Eugen Dorcescu, Poetica non-imanenţei, Editura Palimpsest, Bucureşti,
2009, p. 238 – 240).
Mă voi opri din aventura cunoaşterii, la peşterile poeziei, pentru că înţeleg
această lucrare ca zbaterea intelectuală dintre conştient şi subconştient, ceea
ce Eugen Dorcescu a recunoscut a explora în lirica sa:
„Tema şi chiar stilul scrierilor mele îşi au sursa exact în penumbra ce rezultă
din impactul subconştientului şi conştiinţei” (Op. cit., p. 239)
Ultimul volum de poezii al autorului, cu incipitul drumul spre tenerife m-a
dus cu gândul la o călătorie în locuri exotice, pe tărâmuri edenice şi
ezoterice, deşteptându-mi asimilări odiseice, mitologice. Nu era să fie doar
atât.
Critica elitistă de specialitate, de care Eugen Dorcescu beneficiază cu
prisosinţă, pune acest itinerar într-o ramă mistică, un drum iniţiatic în scopul
ultim uman, apropierea de Dumnezeu, cu o argumentare religioasă amplă,
pornind de la perceptele Sfântului Augustin şi continuând cu apostolatul
Sfântului Pavel. Sensul dat călătoriei eremitului sau scribului este cel de
înalt standard duhovnicesc.
Eu, simplu cititor, l-am întrevăzut un parcurs amplu, lirizat în limbaj
modernist, un traseu spiritual de purificare, în sensul cunoaşterii etapelor
sale. L-am interpretat mistic, într-o o glisare arhetipală a călătoriei pe
conştientizarea spiritual-religioasă a omului scrib, însă în forma laică a
aspectelor vieţii.
Am citit poemul, şi este un poem alegoric unitar în 50 de trepte, pe
nerăsuflate. Dat fiind designul fluvial al cuvintelor, te arunci în lotca
sensurilor şi priveşti riveran, nu ai insule, drumul e lin şi detaliat atât de
contemporan, încât doar descrierile relevate îţi amintesc de momentul
lecturii. Altminteri, călătoreşti imagistic şi sonor, printre metafore şi armonii
muzicale aparte, siderale, în acest limbaj eteric, propriu spiritualităţii.

1
Itinerarul e scrisul în sine, este cuvântul cel fără de moarte, care porneşte
din ocenul gândurilor şi devine circumferinţă, un parcurs închis, finalizat în
voinţa lui Dumnezeu. Călătoria este destinul scribului, în triada, poet,
scrib(eremit) şi drum, ca elemente de analiză ale acestui parcurs: Omul
Poet, Spiritul lui(eremitul) şi evoluţia lui(drumul). În simbolistica
aceasta, reflexiile, întrepătrunderile de sensuri şi concluzii trasează crezul
filozofic demonstrat al autorului.

Chiar prologul anunţă un trio călător. Dungile prelungi sunt scrisul,


călimara e inspiraţia, muza, iar oceanul substituie universul gândurilor, toate
sunt arsenalul Poetului, care nu bănuia, poate, acest destin ce s-a trasat de la
sine, desenat pe suflet.

prolog

dungile prelungi
paralele
ale norilor peste
ocean
la orizont călimara
ascuţită
a insulei
oceanul
nesfârşit
manuscris
papirus lichid
scris cu alb pe
albastru

***

călătoria spre tenerife


a început când nimeni
absolut nimeni nu
bănuia că drumul se şi
desenează în negura serii

2
în negura sufletului
eu bănuiam desigur cel mai
puţin sau la fel de puţin
precum oricare altul

Toate crâmpeiele de viaţă sunt cuprinse: zboruri


mici...amintirile, refrenul florilor de bounganvillea:

bouganvillea multicolore
cu insuportabila lor
frumuseţe
eu merg
spre acel palmier înflorit
spre acel palmier
calcinat

Toate momentele zilei- zorii, dimineţile, serile, miezul


nopţii, anumite alte ore, sunt filtrate spiritual.

în fine acasă seara


cina conversaţii prelungite
până târziu
apoi
somnul negru morbid
somnul îngrozitor infernal
somnul duşmanul meu

Poetul le cuvântă gradat, în scara evoluţiei înţelegerii de


sine, într-o spirală creativă a propriului misticism şi a propriei
viziuni filozofice.

dinspre noi cei ce suntem înspre noi cei


ce devenim călătorind
amintindu-ne că unul din îndemnurile

3
supreme s-ar putea formula astfel
încearcă să fii ceea ce vei deveni
iată Eu Cel ce sunt Eu singurul
care sunt

Fiecare pas înseamnă devenire, fiecare element ambiant înseamnă


clarviziune existenţială, înseamnă treaptă pe destinul Poetului,
oglindit de însoţitorul său la bord, scribul.
Acest poem este alchimia existenţială a creatorului de cuvinte
potrivite, ideatica lui Eugen Dorcescu. Drumul spre Tenerife
devine parte spirituală, devine un al treilea Eu, în această operă, în
triptic vieţuitor:

drumul goneşte
mă dă deoparte
mă lasă în urmă
îşi zice eremitul în
aspra lui clipă de luciditate
în tăioasa lui clipă
de cumpănă de ezitare
de îndoială

Toate elementele riverane acestui drum sunt, ce-i drept, accesorii


mai mult sau mai puţin importante, dar triada în permanenţă
simbiotică , eu-ul poetic, scribul şi drumul, sunt diagnosticate pas
cu pas în devenirea lor.

Dialogul cu alter ego-ul:

depărtarea de unde
izvorăşte
imensa tăcere roşie
incendiată

4
a soarelui
nu suntem liberi
a rostit însoţitorul meu
nevăzut
nimeni nu este şi
nici n-a fost
liber
vreodată
acum
bătrânul eremit târăşte
cu sine la
lumină
cadavrul coşmarului
târăşte cu sine
piatra de moară
a tuturor viselor
negre prin care-a trecut
târăşte cu sine
coşmarul nocturn
coşmarul
diurn
se târăşte pe sine
ca pe-o strivitoare
povară
pe drumul limpede
măturat în
zori
de aceiaşi îngeri
leneşi, calmi şi
romantici

Un final metafizic al unei parcurgeri depinzând de destin, un


crez resemnat, asumat sentinţei finale, în sens ortodox şi moral, la
confluenţa dintre real (conştient) şi ireal (subconştient), îmi relevă
un poem psiho-filozofic rafinat şi cuprinzător.

5
a pus un capăt începutului
şi a pus un început
capătului
scoţând drumul din
neant din increat din
abis
scoţându-l curat nou
pur neatins
drumul
în sfârşit
drumul spre ceea ce numeam
real ireal
convenţional nonconvenţional
probabil
improbabil oniric

Circumferinţa existenţială, cercul creator şi reluarea din orice


punct al unei predestinări, confirmă spre final ineluctabilul destin.

în hanul acesta nu
se întâmplă
niciodată nimic deşi
s-a nimerit să fie
construit chiar pe
drumul spre
tenerife
totul se reia se
repetă iată
până şi hangiul
care-a pierit
a fost înlocuit de
el însuşi

6
şi-am înţeles
desigur
că şi cronica drumului
această însorită cronică
a eternităţii
cum am numit-o
cândva nu
de mult
se încheiase

Şi pentru ca noema să fie subliniată, ireprehensibilitatea mistică a


ursitei Poetului se localizează imanent în legea divină. Pumnul lui
Dumnezeu care face acest drum spre Tenerife, spre început şi
sfârşit, orbita avatarurilor creatoare.

epilog

tenerife
pumnul lui Dumnezeu
strângând laolaltă
ţinând împreună
infernul şi
paradisul

drum de întoarcere?
nu există drum
de întoarcere
din tenerife

7
Un final mai puţin resemnat, îl voi
circumscrie acestei călătorii în spirit poetic,
după Osho:
„Numai primul pas e greu. Mai departe călătoria e
simplă. E o vorbă care spune că primul pas e aproape
întreaga călătorie”.

Când devii conştient de spiritul tău,


iluminarea aceasta te-apropie de Dumnezeu,
drumul spre Tenerife e calea.

Februarie 2010