Sunteți pe pagina 1din 3

Violenta in Familie

Fiecare dintre noi stie foarte bine ce este violenta. Ea ne evoca in minte moarte, tortura,
masacre, razboi, oprimare, criminalitate sau terorism, epurare si genocid. Intr-un registru mai
putin dramatic, ne gandim la lipsa de civilizatie , insulte si injurii, nepolitete si atitudini
nerespectuoase. Cu toate ca e un fenomen atat de cunoscut, nu e usor sa ajungem la o
definitie satisfacatoare si in acelasi timp consensuala. Unii evoca in mod spontan folosirea fortei
si se focalizeaza asupra vatamarilor fizice. Avand in vedere variabile juridice sai socioinstitutionale, altii pun accentul pe transgresarea sau violarea normelor si in special pe cele care
se refera la legalitate. Lucrarile bine cunoscute ale lui Georges Sorel, Hannah Arendt sau, mai
aproape de noi, cele ale lui Charles Tilly sau Julien Freund, ne permit sa mergem mai departe si
ne atrag atentia asupra urmatoarelor aspecte privind violenta : extinderea fenomenului si
relativitatea sa, modalitatile de abordare si evolutia sa, uzajul si finalitatile sale, caracteristicile
fenomenului si factorii sai explicativi, politicile duse pentru medierea si prevenirea fenomenului
si eficacitatea lor. Dictionarul enciclopedic roman defineste violenta ca fiind un viciu de
consintamant, care consta in constrangerea exercitata pe cale psihica asupra unei persoane
spre a o determina sa faca un anumit act juridic. Pe langa aceasta se aminteste si de o Teorie
a violentei -teorie sociologica a violentei- potrivit careia inegalitatea sociala isi are izvorul in
folosirea, pe o anumita treapta a dezvoltarii sociale, a violentei de catre unii oameni impotriva
altora. De exemplu, E.Duhring afirma despre clasele sociale ca isi au originea in supunerea prin
violenta a unei parti a societatii de catre cealalta (violenta interna). Alti sociologi burghezi, ca de
pilda L.Gumplowicz, au considerat ca la originea claselor si a statutului se afla supunerea unor
triburi sau popoare de catre altele (violenta externa). Marxismul recunoaste rolul violentei in
istorie, inclusiv rolul ei pozitiv in imprejurarile revolutionare,cand ea devine necesara datorita
impotrivirii armate a fortelor reactionare, dar arata ca atat scopul in vederea caruia e pusa in
actiune violenta, cat si mijloacele prin care se realizeaza (armatele, tehnica militara) sunt
determinate in ultima analiza de conditiile economice. Desi violenta domestica e un fenomen
care a insotit dintotdeauna construirea si dinamica familiei, intrarea ei in atentia stiintelor juridice
si sociale este de data recenta. Doar in ultimii 20 de ani, stiintele sociale si reglementarile legale
internationale fac referinta la violenta domestica. Abordarea fenomenului de violenta domestica
s-a petrecut,ulterior generalizarii, in randurile profesionistilor si ale comunitatilor, a interesului
privind prevenirea maltratarii copilului. Ete interesant de remarcat faptul ca majoritatea femeilor
implicate intr-o relatie violenta constientizeaza amploarea pericolului violentei pe care o suporta,
abia in momentul in care manifestarile copiilor le trezesc sentimentul responsabilitatii parentale.
Principala functie a familiei si a parintelui izolat protejarea copiilor- este cel mai adesea
neglijata in cazul familiilor violente. Cu toate acestea, unul dintre cele mai frecvente argumente
ale femeilor care raman in relatie cu un partener violent e : in momentele bune, el stie sa fie un
tata bun, iar copiii au nevoie de amandoi parintii... Ideea ca familia reprezinta celula de baza a
societatii apare in mod implicit in dezvoltarea masurilor de protectie in cazul violentei in familie.

Agresivitatea in cuplu conduce la stabilirea unui raport de forte. Cand avem de-a face cu niste
cupluri egalitare, in care puterea de decizie apartine ambilor parteneri, dandu-le sentimentul de
satisfactie, riscul de violenta domestica e foarte scazut. In raporturile de dominare-supunere,
violenta ia o forma punitiva. Cel care domina se bucura de o judecata morala, imatura. In
majoritatea cazurilor, raportul de putere il desemneaza pe barbat ca fiind pe pozitia dominanta,
iar femeia supusa. Limitele comportamentului social uman sunt impuse de regulile moralei.
Familia, ca grup social cu existenta privata, e guvernata de valorile, normele si tiparele
comportamentale ale adultilor formand cuplul. Acest corp de judecati morale vor fi apoi, in
procesul educatiei directe si indirecte, prin imitatie, inculcate copiilor. Regulile morale pe care
individul le achizitioneaza in familie in primul rand si care fac parte din procesul numit nasterea
psihica a copilului, sunt actul de identitate al individului in lume, in societate. Kant cristaliza
conditiile necesare unei existente implinite ca fiind cerul instelat deasupra capului si legea
morala in inima. Daca privim familia ca spatiu al satisfacerii nevoilor existentiale ale tuturor
membrilor ei, e evidenta nevoia unei morale bazate pe cunoastere si dragoste care sa regleze
relatiile intre membrii familiei. In absenta acestei morale, cei mai slabi membrii ai familiei vor fi la
bunul plac al celor puternici, al unor sentimente perisabile ce pot determina incredibile oscilatii
comportamentale. O gandire morala cu principii clare, cunoasterea si respectarea nevoilor
umane in general si a nevoilor copilului pentru o dezvoltare normala, in special de catre toti
membrii adulti, pot garanta calitatea vietii familiei. Cel mai bun predictor al violentei domestice
este existenta unui incident produs anterior momentului in care se discuta riscul de violenta in
familie. Indiferent de forma pe care a luat-o manifestarea violentei, aparitia ei in relatiile dintre
membrii familiei reprezinta o bresa ce treptat va ingadui forme si manifestari tot mai ample, mai
variate si mai frecvente. O nevinovata remarca de genul nu-mi place cum ti-ai aranjat parul
sau nu-mi place cum te-ai imbracat va atrage dupa sine, in timp, consecinte tot mai
dramatice. Aceste remarce pot fi apreciate de cel /cea caruia ii sunt adresate ca o manifestare a
interesului sau, altfel spus, a iubirii. In realitate, apare aici deja o arogare a dreptului de a
impune celuilalt limitele existentei si ale manifestarilor, dupa bunul plac al celui care se simte in
pozitia dominanta. Cel supus nu are dreptul la o existenta proprie, la nevoi proprii. Existenta si
nevoile lui se vor forma conform principiilor si ingradirilor impuse, adeseori arbitrat, de catre cel
care domina. In timp, variatiile care apar privesc gravitatea si perioada de timp a fazelor dintre
incidente. Dupa cativa ani, incidentele pot fi tot mai grave, iar faza remuscarilor, a insistentelor
pentru iertare si impacare tot mai scurta, pana la absenta totala. In orice stat democratic,
drepturile omului sunt legi pentru a caror respectare exista un aparat bine articulat si detinand
depline puteri puse in slujba protejarii cetatenilor. Ignorarea prevederilor legale nu permite
derogari de la obligativitatea fiecarui cetatean de respectare a lor. Drepturile omului reprezinta
nevoile umane pentru o dezvoltare si functionare normala, implinita. De la Declaratia de
Independenta a Statelor Unite, ce stipuleaza dreptul la fericire al fiecarui individ, si pana la legile
care se regasesc la nivelul fiecarui stat si care protejeaza bunurile private ale individului, toate
aceste reglementari alcatuind corpul drepturilor omului, la nivel national sau international,
transforma in lege nevoile fiecaruia si, in acelasi timp, pun limite modalitatilor de implinire a lor
astfel incat nici un individ sa nu sufere. In masura in care societatea are nevoie de indivizi
eficienti, implicati social, ea are nevoie de indivizi ale caror nevoi de baza sa nu mai constituie o
problema indivizi care sa poata functiona fericiti. Dar satisfactia unui individ nu este permisa
daca realizarea ei se face in detrimentul celorlalti, caci egalitatea indivizilor, in drepturi si

obligatii e o lege de baza in orice stat democratic. Violenta domestica, comparativ cu alte tipuri
de violenta, are aspectele ei specifice, incriminate prin lege. Acestea sunt : Accesul
permanent al agresorului la victima. In spatiul privat al caminului nu exista locuri sigure, de
adapostire si tocmai de aceea agresorul are contro total asupra victimei sau victimelor.Se
evidentiaza aici un aspect de terorizare si de neputinta a victimelor. Desfasurarea previzibila
a evenimentelor de violenta, in forma ciclica, cu episoade multiple, inevitabile si tot mai
frecvente si severe in timp. Angrenarea intregului sistem al familiei. Toti membrii familiei
violente devin victime -directe si indirecte- ale agresorului. In cazul violentei domestice apar
modificari de structura a personalitatii tuturor celor implicati. Victima isi va pierde incet stima de
sine si va dezvolta indezirabile mecanisme defensive prin care va incerca sa faca fata situatiei.
Riscul de a ceda intr-un anumit moment creste pe masura ce situatia se cronicizeaza. El poate
ajunge un somer cronic, un alcoolic pastrand relatii cu mediul social din afara familiei doar in
grupuri selectate din mediile marginale, cu tulburari de integritate sociala. Cat despre
modificarile de personalitate ale copiilor sub influenta atmosferei de violenta in familie,
statisticile care arata o trecere a comportamentelor violente de la o generatie la alta in proportie
de 75% , sunt probabil cea mai convingatoare si cruda marturie. Relatiile emotionale dintre
cei doi poli ai conflictului sunt un alt specific al violentei domestice. Poate ca cea mai devianta
manifestare emotionala in relatia agresor-victima e sindromul Stockholm. Sindromul, descris in
situatii de teroare in care victimele ajung sa se simta legate emotional de agresor, sa fie de
partea acestuia in cazul cand s-ar lua masuri din afara impotriva lui, e o manifestare patologica
a atasamentului. Regulile dupa care se instaureaza aceasta traire sunt : amenintarea vietii si
intercalarea unor momente de slabire a amenintarii sau chiar de ingaduinta si intelegere, in
cursul amenintarii.