Exam la filozofie: Ultimile 24 intrebari

25.

Noiunea de contiin. Structura contiinei. Problema contiinei n filosofie i psihologie.

constiinta din lat =a cunoaste, a sti. ca notiune incepe a fi folosita doar in filosofia moderna in
Descartesm, si anume de indoiala carteziana cuget inseamna ca exist. In continuare notiunea data a
ft mult dezvoltata de catre filosofia clasica germana. Constiinta are o anumita structura: Senzatiile,
Reprezentarile, Perceptiile, Gindirea, Intuitia, Memoria, Emotiile.
Asertiunea gindesc deci exist la Descartes reprezinta propozitia liprita de orice dubiu. In timp ce la
Augustin constiinta atesta certitudinea fiintei omenesti ca atare, aceasta functie afirmativa este
limitata de Descartes la unica existenta a gindirii, inteleasa ca substanta care gindeste si care face
abstractie de materie. In fenomenologia spiritului, Hegel a determinat parcursul prin intermediul
caruia se elaboreaza continutul constiintei reale, pt a ajunge la nivelul de constientizare a subiectului
absolut, adica la nivelul unei constiinte perfecte de sine, identice cu stiinta absoluta, unde este
integrata orice instrainare sau alienare. In psihologie termenul de constiinta desemneaza fie
constientizarea faptului ca indivizii au propriile procese psihice, fie functia de control, exercitata de
individ asupra propriilor procese psihice.
Freud a vzut contiina ca parte a incontientului, i credea c apre ca rezultat al experienelor
neplacute din trecut, precum i dezaprobarea de la prini i societate. Acest aspect negativ al
psihicului uman numit "Supraeul" nu este in concordanta cu aciunile noastre; "eul", personalitatea
noastr contient, echilibreaza "sinele" (dorinele) i "Supraeul" (vina).
Daca ne conducem de supraeu devenitm inflexibili i iraionali. Freud este impotriva permiterii
constiintei de a controla actiunile noastre.
26.

Contiina de sine: esena, caracteristica, manifestarea.

Contiina de sine - contientizarea de sine, de necesitile personale. n copilrie contiina de sine

apare n momentul cnd micuul sesizeaz diferena dintre eu i noi. Contiina se manifest sub
form individual, specific fiecrei persoane n parte. Kant mparte contiina de sine n contiin a
intelectului i contiin a simului intern, prin care eul este n acelai timp, subiect al gndirii i obiect
al percepiei. La Schelling actul contiinei de sine este ideal i real deopotriv. La hegel contiina de
sine este raiunea neleas ca subtsan, realitate.
27.

Contientul i incontientul. nvtura lui S. Freud i neofreidismul.

Numai omul ca fiin superioar capt atributul contiinei i aceasta l definete ca existen
specific. ca form a psihicului uman este totodat o reflecie anticipativ, graie creia ne proiectm
n viitor, prin scopurile i planurile noastre, prin idealurile i speranele de via, opiuni, decizii etc.
Incontientul uman are o dimensiune social colectiv. Despre un asmenea incontient colectiv a
vorbit i psihanalistul Carl Jung, n viziunea cruia acesta este format din arhetipuri culturale
motenite. Lucian Blaga identific un incontient cultural colectiv n coordonatele stilistice ale
culturilor naionale. Pe plan sociologic, despre un asemenea incontient vorbea i Marx, care meniona
chiar un instinct de clas.
Freud lanseaz o concepie nou a contiinei care depete concepia tradiional i afirm c
psihica omului conine i alte componente dect raiunea. Sunt 3 componente: libido mulimea
instinctelor din care predomin cele sexuale; Ego (eul) sau aceeai contiin de sine; Super ego sau
contiina social. ntemeind psihanaliza, Freud relev funcia crucial a incontientului n dinamica
vieii psihice, menionnd c omul este o fiin att raional pe ct se crede. Cnd vbim despre acele
3 elemente naintate de ctre Freud trebuie s menionm c eul reprezint dorinele proprii, super
ego societatea, iar sinele fora care trebuie s decid pasul urmtor. Statistic vbind, n marea
majoritate a cazurilor, eul ctig.

28.

Constiinta si limba. Constiinta si memoria. Intelectul artificial si modelarea procesului de gindire.

Limbajul ca si constiinta armonizeaza relatiile individului cu semenii sai, ii integreaza in societate, ii

asigura controlul si autocontrolul actiunilor sale. In fiecare limba se reflecta ideile, mentalitatile,
viziunile asupra lumii proprii, comunitatea care o intrebuinteaza. Originalitatea fiecarei limbi este mult
mai mare decit se crede de obicei. Astfel, cum gindirea este o parte componenta a constiintei,
gindirea nu se poate realiza in afara limbajului. Limba include ansamblul semnelor prin intermediul
carora se cunoaste si se comunica intr-o comunitate umana, totalitatea normelor gramaticale
sintactice si semantice de formare a propozitiilor si frazelor cu sens. Limba sub aspect semantic, apare
ca un sistem ce nu se schimba cu fiecare act al gindirii individuale, ci formeaza o baza stabila. Astfel
putem afirma ca gindirea, constiinta si limba se afla intr-o strinsa legatura. Constiinta este memorie,
fara de care nu am ajunge la noi insasi. Memoria la fel ca si limba este un element al gindirii. Memoria
este capacitatea constiintei, a gindirii de a actualiza trecutul, de a mentine, si de a nu da uitarii
cunostintele dobindite. Memoria este si un factor cultural pe care se bazeaza cultura oricarui popor,
care consta din obiceiuri, traditii, norme morale. Memoria este identitatea eului nostru pe axa
timpului. Bergson definea constiinta in primul rind ca memorie. Un om care si-a pierdut memoria, si-a
pierdut in mare parte constiinta, identitatea de sine. memoria ca fenomen al culturii determina si
spiritul national prin care un popor se caracterizeaza.
Intelectul artificial este inteligenta tehnologiilor si a ramurei stiintei calculatoarelor. Esenta problemei
intelectului artificial este de a rezolva si a face repede si efectiv ceea ce nu poate sa faca creierul
uman. Tehnologiile sunt intelectul artificial si dezvoltarea lor a dus la utilizarea lor tot mai larga in
diverse domenii de activitate. Viteza cu care informatia este prelucrata, sistematizata si transmisa, si
multe alte operatii pe care le indeplinteste computerul a schimbat radical viata omului contemporan.
In ciuda faptului ca intelectul natural sta la baza celui artifial, o eficienta mai mare Ii se atribuie
intelectului artificial. O caracteristica esentiala a intelectului consta in evidentierea celor 3
particularitati ale sale: surprindere, constructivism, premeditare, insa este doar masina creata de om
intru tendintel sale, de aceea calitatea oricarei masini va fi apreciata de om, in functie de utilitatea ei
pt realizarea scopurilor puse. Masinile nu au si nici nu pot poseda capacitatile omului, deoarece ele
functioneaza conform programelor elaborate de om. Ele pot doar realiza acest program. noi nu avem
nici o dovada a considera ca masina singura de la sine poate deveni superioara omului, iar intelectul,
la rindul sau, nu este decit un mecanism de realizare a scopurilor umane.
Dei menionarea propriu-zis a proceselor cognitive face parte din modelarea proceselor
metacognitive, e important s se modeleze procesele de gndire astfel nct s se influeneze
capacitile proprii ale elevilor. Modelarea strategiilor de nvare, cum ar fi metode de nelegere a
textelor (de ex., prin punerea de ntrebri) sau rezolvarea unor probleme legate de cuvinte (de ex.,
identificarea variabilelor), este o metod eficient de a le preda elevilor strategiile de nvare, dar,
spre deosebire de contientizare, planificare i monitorizare, modelarea nu va avea un efect asupra
metacogniiei elevilor.
29. Gnoseologia ca teorie a cunoasterii. Notiunea de cunoastere si cunostinte. Subiectul si obiectul
cunoasterii.
Gnoseologia este teoria cunoasterii in general,ea cerceteaza obiectul si subiectul; Subiectul este
elementul activ,cel care cunoaste,parte pasiva este ceea ce cunoaste constituie obiectul
cunoasterii,acesta poate avea natura:materiala,sociala,spirituala.De asemenea obiect al cunoasterii
pot fi si rezultatele cunoasterii.
Cunoastere procesul insusirii obiectului de catre subiect; este procesul descoperirii esentei,
caracteristicilor, particularitatilor unui oarecare lucru, este procesul de obtinere a cunostintelor.
Cunostinte informatia ideala obtinuta in urma reflectarii obiectelor studiate; este rezultatul activitatii
cognitiva a omului.
Subiectul actiunea individului, grupului, adica cel care intreprinde, manifesta actiunea, activitatea de
cunoastere a obiectului dat.
Obiectul este fenomenul supus studierii. Subiectul poate avea caracter individual, ordinar sau
complex.

Activitatea psihica constienta a oamenilor presupune capacitatea de abstractizare proprie gindirii,

formata prin interiorizarea, sub forma unui sistem de imagini notionale si scheme logico-verbale, a
unor procedee si operatii din planul activitatilor umane. Ca proces de cunoastere, gindirea, asociata cu
alte procese psihice (memorie, imaginatie, atentie), se desfasoara in 3 coordonate temporale (trecut,
prezent, viitor), ceea ce ii imprima un caracter explorator, investigator. Structurile cognitive constituie
nucleul in jurul caruia graviteaza intreaga activitate a psihicului uman.
30.

Cunoasterea stiintifica, specificul si structura ei. Epistemologia. Paradigma stiintifica.

Cunoasterea stiintifica - rezultat al unor specializari crescinde si al folosirii mijloacelor, tehnici s.a. pt
descoperirea legilor, structurilor si controleaza diverse genuri de obiecte. - necesara pt examinarea
principalelor metode de cercetare si a formelor de organizare, selectie, evolutie.- presupune dou
niveluri relativ distincte, care se implic reciproc: nivelul empiric i nivelul teoretic. Nivelul empiric din fapte, date empirice ale tiinei. cunoatere tiinifica- pornete i se spijin permanent pe un
mare numr de fapte, care reprezint nregistrri, "decupaje" specifice ale caracteristicilor obiectelor
i fenomenelor individuale. Prin gruparea i compararea faptelor, ea descoper regularitilor empirice
sau legile empirice. Acestea nu sunt inc legi teoretice ntruct nu explic i nu prevd fenomenele ci
surprind o repetabilitate observata. Regularitile empirice apar adesea sub form de corelaii. Ele
reprezint materia prim a tiinei care ns nu se rezum la acestea. Ea aspira constant ctre
elaborarea de teorii, de explicaii eseniale, generale, fundamentate pe o concepie determinist, n
cardul creia se urmrete sa se descopere cauzele acestor regulariti. Epistemologia context de
abordare a problemei in cauza prin care se urmareste elaborarea unui concept integral al adevarului
reprezinta teoria stiintei (studiul stiintei). Problema fundamentala se dezvolta din problema
principala a gnoseologiei: raportul dintre subiect si obiect. - se axeaza pe corelatul dintre un subiect
pregatit pt a cunoaste un obiect ales. Subiectul epistemic este savantul. Obiectul epistemic este
pregatit pt o investigatie profunda, asupra lui s-au produs unele acte de abstractizare si generalizare,
format din enunturi, principii, modele anturale sau ideale, este cunoasterea stiintifica, analiza
activitatii oamenilor de stiinta. Epistemologia reprezinta o ramura a teoriei stiintei si a filosofiei. Ea
analizeaza aparitia, structura, metodele de verificare cunoasterii stiintifice. Una din sarcinile
epistemologiei consta in a stabili conditiile, valoarea si limitele cunoaterii stiintifice, gradul de
certitudine a cunostintelor obtinute, de a analiza metodele ce duc la sporirea certitudinii ei. Ca ramura
a teoriei stiintei, epistemologia cuprinde filosofia stiintei, logica si metodologia stiintei, sociologia
stiintelor. Fondator al filosofiei stiintei este considerat Socrate- primul a aratat rolul si locul notiunilor
generale a procesului cunoasterii. Epistemologia ofera savantului aparatul necesar pt dobindirea
cunostintelor din experienta, modul si limitele de folosire a acesteia. Ea examineaza problema
organizarii observatiei stiintifice, studiaza posibilitatea justificarii inductiei si deductiei. Ideea de
paradigma stiintifica a ft elaborate de epistemologul American Thimas S. Kuhn in lucrarea sa
fundamentala Structura revolutiilor stiintifice care se refera la realizari stiintifice exemplare. Pt o
perioada data este aplicabila si in stiinta economica. Unii economisti vb despre 3 sau 4 asemenea
paradigme ale stiintei economice referinduse in acest sens la perioada clasica, neoclasica, marxista si
Keynesista la care alti economisti adauga o noua revolutie stiintifica ca s-ar contura in prezent in
economia politica. La Thomas Kuhn baza practicii cercetrii i a consensului ntr-o tiin care a atins
stadiul maturitii nu este teoria tiinific, ci ceva mai complex, paradigma. Kuhn argumenteaz c
cercetarea tiinific n disciplinele care au ajuns n acest stadiu nu este condus n primul rnd de
teorii i reguli metodologice generale, ci de experiene mprtite n comun, ce sunt ncadrate n
paradigme. Paradigmele nelese ca realizri tiinifice exemplare, ca exemple concrete de formulri i
soluii ale problemelor tiinifice, sunt baza acelui acord al oamenilor de tiin asupra fundamentelor,
ce distinge orice cercetare tiinific matur. Cunoaterea cuprins ntr-o paradigm este n mare
msur una tacit. Formularea i rezolvarea de probleme pe baza cunoaterii tacite cuprinse n
paradigme constituie ceea ce Kuhn numete tiin normal sau cercetare normal.Regulile deriv
din paradigme, dar paradigmele pot ghida cercetarea chiar n lipsa regulilor.
31.

Logica si metodologia cunoasterii stiintifice. Specificul cunoasterii economice.

Metode de cunoastere:

 Dialectica-se prezinta ca logica, ca teorie a cunoasterii si metodologie generala cercetarilor

stiintifice.
Analiza-reprezinta o metoda de cercetare care descompune intregul,fenomenul,in parti
constituente,elementare si evidentiate, laturile,proprietatile ,legaturile acestora.

Sinteza-reprezinta unirea partilor obiectelor dezmembrateb mai inainte intr-un intreg unic.

Abstractizarea-reprezinta procedeu deosebit al gindirii, care consta in dezicerea de la un sir de

proprietati si relatii ce ne intereseaza,in rezultatul acestei operatii logice apar abstractiile.
Generalizarea-reprezinte procedeul de gindire,in rezultatul caruia se stabilesc proprietati si
trasaturi generale ale obiectelor
Inductia-reprezinta metoda de trecere de la cunoasterea anumitor fapte la cunoasterea
generalului, la generalizarea emprica si stabilirea tezelor generale.
Deductia-este metoda de judecata ,cind din premise generale cu necesitate urmeaza cocluzia cu
caracter particular.
Analogia-procedeu de cunoastere prin care din asemanarile obiectelor in unele trasaturi coincid si
asemanarile pentru alte trasaturi.

Modelarea-reprezinta studierea obiectului pe calea crearii si cercetarii unei copii.

Logica este o specie a cunoasterii exacte. Obiectul cunoasterii sale este forma abstracta a gandirii
umane. In studiul formelor gandirii umane logica separa forma de continutul informational, afectiv si
volitiv , de mijlocul exteriorizarii formei gandului adica limba naturala luand in cercetare numai forma
intelectiva, cognitiva, rationala, obiectiva a gandirii considerand mijlocul de comunicare ca element
conventional. Odata facuta aceasta prima separatie logica efectueaza a doua operatie: separarea
formelor corecte de cele incorecte adica a celor valide de cele nevalide. In continuare se ocupa
preponderent de cercetarea formelor valide de gandire. Scopul final este practic, deoarece exista
nevoia individuala si sociala de eficienta a gandirii aplicate.
32.

Problema adevarului in stiinta si filosofie. Obiectivitatea adevarului. Adevarul si credinta.

Conceptul adevarului se inscrie in cadrul uneia dintre temele fundamentale ale reflectiei filosoficetema valorii cunoasterii umane in genere, acele stiintifice in particular. Aceasta tema, la rindul ei,
poate fi situate in contexte mai largi, sau mai restrinse, intrebarile puse si solutiile cautate stind sub
semnul unor obtiuni si idei directoare in care recunostem o gama intinsa de interese, de cai de
abordare si interpretare mai mult sau mai putin distincte.
Adevarul este determinat de subiectul cunoasterii cit si de obiectul cunoasterii,ce produce realitatea
asa cum este el in afara si independent de cunostinta.Adevarul este un ideal reglamentator al
cunoasterii. Nu este vesnic,neschimbat,stabilit o data pentru totdeauna.Este obiectiv ,deoarece
corespunde lumii obiective. Adevarul este valoarea cognitiva fundamentala. Forma de exprimare a
adevarului obietiv, dependenta de conditiile concret istorice,ce caracterizeaza gradul
preciziei,strictetii, e numita adevar relativ. Adevarul relativ este cunoasterea limitata veridica despre
ceva.Cunostintele depline, precise, multilaterale,referitaore la un anumit fenomen, constituie adevarul
absolute.Adevarul absolut este acel continut al cunostintelor care nu este combatut de dezvolatrea
ulterioare a stiintei.
Teoria adevarului este una din cele mai fundamentale teme filosofice, referindu-se la valoarea
cunoasterii umane in genere si acele stiintifice in special. Gnoseologia plaseaza tema adevarului
cunoasterii in contextual restrins al relatiei cognitive- relatia dintre om si lume. In afara teoriei
corespondentei sint de retinut:
a) teoria coerentii, ea sustine in esenta ca adevarul exprima acordul formal intre instituentii unui
system epistemic, absolutizarea acestui moment real al adevarului si ignorarea acordului cu realitate
extraconceptuala si extralingvistica conduc la formalism.

b) teoria pragmatista, ea identifica adevarul cu ceea ce se dovedeste a fi util si eficace in rezolvarea

unor situatii problematice, in stapinirea practica a proceselor. Situarea consecventa pe pozitiile
materialismului impune aducerea in primplan a ideii obiectivitatii adevarului si, corelativ, respingerea
pozitiilor subiectivist- relativiste si agnostice. Obiectivitatea adevarului inseamna reproducerea
adecvata a unui continut real care exista independent de vointa si constiinta subiectului cunoscator.
c) teoria adevarului-corespondenta. Apare in formularea sa deplina deja cu Aristotel, este considerate,
pentru raspindirea sa si datorita prestigiul filosofilor care au sustinut-o teoria clasica a adevarului. Ea
se bazeaza pe faptul ca propozitiile au o functie afectiva, adica spun ceva despre realitate, astfel incit
daca spun cum este realitatea, atunci sunt adevarate si daca nu spun cum este realitatea atunci sunt
false. Este numita astfel, intrucit adevarul consta in corespondenta intre continutul propozitiei (starea
de lucruri exprimata de ea) si realitate.
d) teoria redundantei. Isi propune sa reduca la minim sau chiar sa elimine semnificatia teoretica a
notiunii de adevar. Teoria redundantei sustine un punct de vedere asemanator cu cea pragmatica,
intrucit identifica afirmarea adevarului cu actul acordului, realizind transformarea predicatului
adevarului intr-o locutiune cu o functie performativa, adica avind valoare de actiune.
33.

Societatea ca obiect de studiu al filosofiei. Structura societatii, elementele ei.

Termenul societate este de origine Latina (socio- a uni, a imbina; si substantivul sociatas- uniune,
unire) si reprezinta un ansamblu, o uniune de oameni, dintre ei. Societatea este obiectul de studiu al
sociologiei. Cuvintul sociologie apare in vocabularul filosofic dupa 1830. In anii 30 ai sec XIX cind
filosoful francez Comte Augustin evidentiaza sociologia, termen neintilnit pina atunci, ca stiinta despre
societate. Pina la el societatea era studiata in cadrul filosofiei mai mult prin notiunea de stat. In
continuare filosofia devine o stiinta specifica cu obiect si mijloacele sale de cercetatre cu aspectul sau
teoretic si empiric. Societatea are o anumita structura si notiunea de societate concentreaza:
Primul element ce se contine in societate este poporul. Prin notiunea de popor in notiunea
marxista se intelegea masele muncitoare, cei care produc bunuri, la care mai erau alipite si
elementele progresiste, cei care sustineau masele, din rindul maselor exploatate, adica cei bogati nu
erau atribuiti la notiunea de popor, alcatuiesc forta motrice a istoriei. Astazi prin notiunea de popor,
intr-un mod se intelege toti membrii societatii: liderii politici, functionarii de stat, aparatul birocratic,
adica este poporul si conducatorii lor.
Un alt element al structurii sociale il constituie natiunea. Ea este o formatie istorica de oameni
careia ii este caracteristic comunitatea de teritoriu, comunitatea de cultura, de limba, constiinta si
caracter psihologic. Natia este o categorie etnica, dar nu pur sociala, si ea apare la o etapa tirzie de
dezvoltare a societatii, ea apare in tarile capitaliste incepind cu sec. 18. Avind caracter etnic,
interpretarea esentei natiei, interpretarea raportului dintre notiuni, are o importanta diferita in starea
societatii, fiindca deseori acest fenomen ce se numeste natie, provoaca absolutizarea sau diminuarea
ale unor structuri respective si ca rezultat apar curente idiologice legate de interpretarea natiei.
Exista natiuni mari si mici, uneori are loc absolutizarea neintemeiata, supraaprecierea nejustificata a
natiunii mari insotita concomitant de subaprecierea, ignorarea, diminuarea valorilor mici - sovinism. El
este caracteristic natiunilor mari. Opus sovinismului dar strins legat de el este nationalismul, care
psihologic este a 2-a parte a lui, caci el reprezinta absolutizarea, supraaprecierea valorii natiunii mici
si subaprecierii valorii natiunilor mari, adica si nationalismul reprezinta niste interpretari neadecvate,
neobiective, cu scopul de a jigni anumite comunitati entice ce pot provoca conflicte in societate.
Exista si notiunea de patriotism ce semnifica sentimentul iubirii pronuntate fata de patrie, constiinta
apartenentei natiunii date, sentimentul devotamentului fata de natiune, apararea intereselor, cauzelor
natiunilor respective. Reiesind din faptul ca nationalismul se refera si caracterizeaza psihologia
natiunii mici trebuie de spus ca reiesind din faptul ca in istorie deseori natiunile mari au cucerit,
cotropit, exploatat natiunile mici, apoi nationalismul, caracteristic natiunii mici, in anumite conditii
istorice poarta caracter pozitiv, fiindca cresterea, trezirea constiintei nationale la natiunile asuprite e
un imbold si o sustinere psihologica indreptata spre lupta de eliberare nationala, de obtinere a
autonomiei statale si de iesire sub jugurile stapinilor straini.

 O alta structura a societatii o constituie clasele. Clasele reprezinta grupuri mari de oameni care se
deosebesc intre ele dupa atitudinea lor, dupa rolul lor in procesul de organizare a muncii. Mijloacele de
productie sunt fabricile, uzinele, instrumentele, uneltele, tehnologiile, tot prin ce se produc bunurile.
34.

Sistemul economic al societatii. Economia ca scop si mijloc de existenta a societatii.

Unul dintre principalele sectoare de activitate a oricarei societati este sistemul economic. Aici membrii
societatii se autorealizeaza, de aici se aprovizioneaza cu bunuri si marfuri absolut necesare pt
supravietuirea lor, aici ei isi formeaza un anumit capital pt a activa liber in societate, pt a-si putea
asigura existenta si la urma urmei pt a asigura activitatea si vitalitatea continua a societatii. Economia
a fost mereu un factor important atit in dezvoltarea societatii, cit si in studierea ei, si in divizarea
societatii si a membrilor ei, a cetatenilor. Din cele mai vechi timpuri, cetatenii se clasificau anume
dupa criteriul economic, in diverse clase, ceea ce le determinau si pozitia ocupata in societate. In
depententa de activitatea economica practicata, de meseria imbratisata, de venitul pe care i-l asigura
munca depusa cetatenii se calsificau in sclavi, tarani, meseriasi, mestesugari, aristocrati s.a.
Unul dintre scopurile primare ale economiei in cadrul unei societati este aprovizionarea indivizilor cu
resurse si bunuri strict necesare pt mentinerea vietii, a nevoilor, si tokmai dupa aceea apare si dorinta
de a acumula o avere, de a extinde o anumita afacere etc. In principiu, scopul oricarei economiii este
formarea profitului, insa economia, ca activitate, a aparut din necesitatea individului de a-si asigura
viata, de a face schimb de marfuri si de a-si diversifica bunurile consumate. Cu timpul oamenii au
realizat ca asta ar putea deveni o modalitate extraordinara de a maximiza veniturile. Fara economie si
activitatile economice orice societate ar inceta sa mai existe. Sistemul econommic este un element
absolut necesar pt existenta oricarei societati, fara activitati economice, pornind dele cele mai
primitive, precum barterul, orice societate si-ar inceta imediat existenta sau ar fi una foarte slab
dezvoltata care ar fi in continuu regres si ar sfirsi pina la kapat in disparitie. De aici conchidem ca
economia este un mijloc indispensabil al existentei unei societati si este scopul pe care o societate il
urmareste pt a prospera.
35.

Societatea si natura, corelatia lor. Problemele ecologice contemporane, biosfera si noosfera.

Societatea inseamna o uniune, o unire de oameni. Societatea se structureaza prin actiuni umane, eset
un univers de procese si relatii obiective pe baza carora apar si se dezvolta niste relatii intre indivizi.
Notiunea de natura este una din ce in ce mai largi, inglobind si lucrurile din natura lumea stelelor
indepartate, transformarile reciproce ale particulelor elementare etc, adica tot ce exista, universul, si
este identica in acest sens cu notiunea de natura. Gindirea antica concepea natura ca pe un tot intreg
ce se schimba, iar omul era iterpretat ca o parte a lor. O alta interpretare a naturii s-a cristalizat in
cultura crestina a epocii medievale. Se considera ca Dzeu a creat natura si natura era inferioara
omului. In epoca renasterii atitudinea fata de natura se schimba: omul descopera frumusetea si
splendoarea naturii, incepe a vedea in ea izvorul bucuriei, placerii. In perioada timpurilor noi apare o
atitudine a omului fata de natura si anume dominatia asupra ei. Aceasta epoca se caracterizeaza prin
atitudinea consumatoare fata de natura care a durat pin la sec 20. Cele mai generale reprezentari
despre corelatia dintre oameni si natura ni le furnizeaza notiunea "mediul inconjurator". De obicei se
distinge mediul natural si artificial. Mediul natural cuprinde geo si biosfera, adica sistemele materiale
care au aparut si exista in afara si independent de om dar care pot deveni un obiect al activitatii lui.
Mediul artificial include nu numai corpurile neisufletite, dar si organismele vii: plantele si animalele
create de om drept rezultat al selectiei. Corelatia dintre om si natura, societate si mediu, in urma
cresterii furtunoase a productiei industriale a atins cote maxime si critice. In aceasta ordine de idei
apara pericolul pieirii omenirii ca rezultat al epuizarii resurselor naturale si poluarii excesive a
mediului, ce pune in pericol viata omului. Anume aceste relatii dintre societate dsi natura determina
esenta problemei ecologice. In ultimii 500 de ani oamenii au nimicit 2/3 din padurile ce acopereau
pamintul, iar in ultimii 100 de ani omenirea a marit de 1000 de ori consumul resurselor energetice.
omenirii s-a micsorat uimitor autocuratirea biosferei. Datorita formarii in jurul pamintului a aparut un
strat de dioxid de carbon a aparut pericolul schimbarii climei, fapt ce poate provoca consecinte
catastrofale. In ultemele decenii realizarile stiintifice au modificat essential fortele de productie, au
ridicat nivelul de dezvoltare social economica, au contribuit la acutizarea problemei ecologice. Printre
conceptiile filosofice ce se refera la problemele ecologice pot fi evidentiate conceptia rousseau-ista
sau neorousseau-ista. Adeptii ei propaga idea intoarcerii la natura. In principiu ei pornesc de la idea

justa a unitatii omului si naturii, ei ignora faptul ca omul devine sir amine om nu prin acomodarea lui
pasiv si prin transformarea lui active. Pe linga conceptii pesimiste, exista si conceptii optimiste
conform carora problema ecologica poate fi solutionata, tinind cond de faptul ca radacinile ei se trag
din interactiune dintre societate si natura. Prin esenta sa problema ecologica este o problema sociala
care a aparut in urma revolutiei tehnico stiintifica, care poate fi solutionata numai pe baza unor
transormari sociale, schimbari radicale in sferele economice de productie, social culturale si
axiologice. Problema ecologica are un character global si poate fi rezolvata reiesind din conditiile
dezvoltarii inegale a diferitor tari si popoare. Este necesara o colaborare internationala, elaborarea
detaliata si realizarea practica a noilor realizari in stiinta si tehnica in scopul amortizarii relatiilor dintre
om si natura. Biosfera spatial ocupat de lumea organica. Noosfera care semnifica spatiul maxim
okupat de relatiile posibile ale omului, hotarele pina unde omul cu mintea sa poate sa ajunga.
Noosfera (sfera ratiunii) ar fi un nor mare care nconjoar planeta ca i atmosfera sau ionosfera. Acest
nor sferic imaterial ar fi format din incontientele umane emise de creierele drepte. Ansamblul ar
forma un mare Spirit imanent, Spiritul uman global ntr-un fel.Astfel credem c ne imaginm sau c
inventm lucruri pe care, n realitate, creierul nostru drept le ia pur i simplu de acolo. Iar cnd
creierul nostru stng ascult cu atenie creierul drept, informaia trece i duce la o idee apt s se
concretizeze n fapte.Conform acestei ipoteze, un pictor, un muzician, un inventator sau un romancier
n-ar fi dect nite receptori radio capabili, cu creierul lor drept, s ia din incontientul colectiv apoi s
lase emisferele dreapt i stng s comunice destul de liber ca s reueasc s pun n practic
aceste concepte care se gsesc n noosfer. Noosfera este stadia superioar a biosferei, n care
activitatea raional uman este factorul determinant n dezvoltarea planetei noastre. Cunoscnd
legitile naturii i perfecionnd tehnologiile, omenirea devine o for contient transformatoare a
spaiului planetar i cosmic, o form nou de interaciune dintre natur i societate. Noosfera are
tendina de a se lrgi permanent, transformndu-se ntr-un element structural al cosmosului. Etapele
dezvoltrii noosferei snt civilizaia informaional, ecologic i cosmic.
36.

Sistemul social si politic al societatii.

Sistemul social- ansamblul raporturilor ce apar in presegmentele unei societati, rezultatul incercarii
de specificare de system, dezvoltarea stiintelor pentru a legitima studiul fenomenologiei sociale.
Descrie complexul tuturor actiunilor ca societate. Consta in mod exclusive din capacitatea de a
produce si reproduce comunicari optime. Oamenii actioneaza din necessitate, motivele si interesele
lor, urmaresc scopuri, actioneaza constient. Acest fapt este bazat pe baza cunoasterii legilor sociale,
acordului reciproc dintre scopurile activitatii si mijloacele ei si legile sociale. Cunoasterea si folosirea
legilor rational in organizarea intregii vieti a societatii.
Sistem politic face referire de regula la oamenii politici. Pe plan politic libertatea se coreleaza cu
respectarea legilor statului. Libertatea rezida in garantarea securitatii cetatenilor, dispune de o
independenta relative. Politica este arta administrarii, se bizuie pe realizarile stiintei sis a corespunda
criteriilor moralitatii. Sistemul politic in perioada contemporana se caracterizeaza prin democratie ca
regim politic si ca forma.
37.

Raportul dintre natural si social in om. Notiunile de individ, individualitate, om, personalitate.

Natura omului este redusa de la cuget la ratiune. Actul gindirii reprezinta argumentele confirmarii
existentei individuale. Timpul e caracterizat de intindere, iar sufletul de gindire. Precum mentiona
Aristotel ca omul este un animal politic adica se poate manifesta ca om si se deosebeste de animal
numai in societate fiind educat si activind in stat. Gindirea umana nu poate anula legitatile obiective
ale lumii. Dupa Bacon, gindirea nu asculta de natura, ea nu are nici o puterea asupra obiectului.
Omul e un element al naturii, dar totodata si o aprenta a esentei sociale. Individ- caracterizeaza tot ce
este in comun in aspect biologic tuturor oamenilor ca fiinta a naturii. Personalitatea semnifica produsul
si elemental societatii. Individualitatea semnifica deosebirea caracterului si intelectului uman, social.
Omul este subiect al relatiilor sociale.
O problema care exista pina azi este cea a corelarii dintre aspectul biologic si social in om, datorita
caruia unuia dintre acesti 2 factori omul este om, fiindca este evident ca omul apartine si naturii, dar

omul este om datorita factorului social, fiindca inafara societatii omul nu poate exista, deci la fel
putem afirma ca omul exista datorita societatii, dar si societatea apare si exista numai atunci si acolo
unde sunt oameni. Natura biologica a omului reprezinta acel substrat inafara caruia substanta sociala
nu poate exista. Ca fiinta biologica omul este inrudit si identic in mare masura cu animalul (fiziologic,
legile carora li se supune lumea biologica, toate se extind asupra omului). Despre influenta si
importanta elementului natural, biologic asupra fiintei umane ne demonstreaza foarte simplu oricare
afectare, dereglare a sanatatii, a functionalitatii mecanismelor biologice, abaterea de la manifestarea
legitima a elementului biologic, cu atit mai mult daca sint afectate organele vitale, este si respectiva
starea sociala si chiar intelectuala, toate capacitatile si posibilitatile individului. Totodata rolul
factorului biologic tot nu se poate absolutiza, fiindca este dovedit ca inafara mediului social, insotit de
cel intelectual, omul nu poate deveni om. De la natura, in forma sa biologica, omul deja se naste om,
dar el este om numai in potentie, fiindca capacitatile lui naturale pot deveni umane numai fiind
sustinute si realizate in mediul social respectiv. In cazul in care omul nascut, sau inka la o virsta foarte
frageda, nimereste nu in spatiu social, ci in altul animalic, sau pur si simplu lipsit de oricare posibilitate
de a comunica cu societatea, de a socializa, el fiind mai apoi reintors in mediul socio-cultural, un om
cu toate straduintele care s-ar aplica, nu devine om in sensul deplin al cuvintului. Si invers, daca
omului cu multe abilitati, neajunsuri extreme, sunt pusi in conditii socio-culturale speciale, ei obtin
rezultate extraordinare.
38. Obiectul si problematica antropologiei filosofice, notiunile ei de baza. Principalele conceptii
filosofiece despre om.
Obiectul de studiu al antropologiei filosofice este omul. Apare intrebarea ce este omul? Care este
valoarea sa, sensul vietii omenesti? Scopul vietii omenesti? Toate aceste intrebari in sine accentueaza
problematicile antropologice. Problema omului e structurata pentru studiere a 2 lumi: interioara si
exterioara, constatarea actualitatea investigatiilor problematicii umane, dar si orientarea lor catre
conditia existentei individului si a omenirii catre potentialul creator al persoanei, catre ambianta
sociala, fizica si lumii sale interioare.
Conceptii:
1. Omul este parte a naturii, element al ei, vine din natura si il caracterizeaza trasaturi naturale,
fizice, bilogice si se supun legilor naturii.
2. Omul este om datorita esentei sociale
3. Pentru Hegel, omul este purtator al gindirii, ratiunii, subiectul activitatii spirituale, creatorul culturii.
4. Pentru Marx, omul e apreciat prin prisma muncii, pe activitate a productiei. El sustine ca omul e
ansamblu relatiilor sociale.
5. In lumea contemporana specificul omului e descoperit in fenomenul vietii (de exemlu Schopenhauer
evidentiaza vointa, Freud subordoneaza constientul inconstientului).
39.

Sensul si scopul vietii omului. Fenomenul alienarii.

Procesul de existenta, dezvoltare a functiilor de cunoastere, de comunicare in relatiile cu mediul si cu

altii. In fiintele vii exista in mod necesar 2 ordine de fenomene: Fenomenele creatiei vitale si
fenomenele mortii. Omul pe parcursul vietii se autoeduca pentru a actiona si lupta pentru realizarea
justa asupra lucrurilor si scopurilor propuse.
Fenomenul alienarii este procesul in care omul se instraineaza de ceea ce tine de esenta sa sau de
ceea ce este produs prin activitatea sa, cedarea drepturilor naturale, individuale catre comunitate.
Pentru Hegelsemnifica actul prin care constiinta devine straina de sine, abandoneaza caracterul sau
nemediat si trece in altul, devine lucru. Depasirea alienarii se desfasoara intr-o dialectica care
culmineaza prin dezvoltarea deplina a vietii spirituale, idiologie prin care omul proiecteaza in Dzeu
nevoi si idealuri umane.
40.

Axiologia stiinta despre valori. Esenta valorii si caracteristicile ei.

Axiologia este o teorie a creatiei orientate spre finalitatea inconstienta cu trasaturi differentiate in
functie de domeniul de studii. Este stiinta desspre originea caracteristicile si legaturile dintre valori.
Valoarea exprima atitudinea omului fata de lucrurile, fenomenele ce se intimpla, exista. Valoarea
poate avea un character obiectiv prin existenta omului in activitati, dar totodata si un character
subiectiv, unde valorile erau considerate ca exprima reflectarea sentimentelor, emotiilor, conditionate
de catre un oarecare obiect. Ca univers de semnificatii, lumea valorilor reflecta nu aprecieri, necesitati
si aspiratii individuale, ci idealurile, necesiattile si nazuintele unei perioade istorice concrete. Totodata
valorile sunt o realitate artificiala, construita de om in procesul realizarii anumitor scopuri. Valoarea e
caracteristica a obiectelor care satisfac anumite nevoi, ele sunt relationale, ele pe parcurs evolueaza,
unele pierzindu-si calitatea de valoare, altele capatind-o. Caracteristici:
1. polaritatea ce are loc in interiorul valorii
2. Ierarhizarea dupa importanta pentru om
3. Egalitatea proclama suprematia principiului egalitatii oamenilor
4. Raritatea unele valori se bucura de pretuirea maxima, care implica sacrificial, altele nu se bucura
de pretuire.
Valoarea constituie obiectivizarea fortelor creatoare, esentiale omului, iar natura si componentele ei
obiecte valorizate sau dupa Marx natura umanizata. Valorile: nu sint concepte (orice rationamente
ar face cineva, nu poate explica de ce ii place muzica lui Verdi sau sculptura lui Brincusi); nu sint
lucruri, dimpotriva constituie o lume aparte de cea a lucrurilor, o lume de sensuri care o dubleaza pe
cea a obiectelor fizice, ele nu se pot confunda cu purtatorii lor materiali; nu sint fenomene psihice,
chiar daca sint strins legate de dorintele subiectului uman; nu sint obiecte ideale, asemeni modelelor
din fizica teoretica. Valoarea este proprie subiectului, implica un suport obiectiv si un act subiectiv de
semnificatie. Odata cinstituite, valorile au o relativa independenta de subiectul creator, o evolutie
proprie si o obiectivitate specifica. Referitor la geneza valorilor, ele sunt creatia omului si reprezinta o
dimensiune esentiala a existentei umane.
41.

Cultura ca obiect de studiu al filosofiei. Cultura si natura.

Cultura reprezinta experienta spirituala a omenirii, este tot ce e creat de om, e o lume artificiala. Se
poate manifesta la nivel de individ popor natie clasa religie persoana istorica activitate profesionala.
Cultura este tot ceea ce omul acumuleaza si duce prin veacuri. Ea are un character social sin u se
poate transmite prin ereditate, ci numai prin comunicare. Este acel fenomen spiritual creator de valori
care inainteaza si promoveaza idei. Opozitia dintre natura si cultura e relative. Cultura il transforma e
om din rob al naturii in stapin al ei, dar nu total ca un fel de tiran al ei. In consecinta omul e nevoit sa
ramina in armonie cu natura. Natura exista independent de om si natura insa omul si cultura nu pot
deveni total independetne de natura. Ea, natura, ramine si este substratul si cadrul permanent al
tuturor creatiilor umane si celor culturale. Relatia dintre cultura si natura se refera si la om ca individ
care este o fiinta culturala si una biologica, depinde de fiecare om in parte. Actul creatiei indifferent de
domeniu depinde de anumite disponibilitati naturale. Cultura poate fi defenita ca o sinteza, consecinta
intre natura si societate, intre natura si om, cu toate creatiile lor.
Cultura ca axiosfera, ca univers specific, autonom de valori, contureaza un atribut definitoriu omului
si constituie un factor esential al progresului social. Notiunea de cultura desemneaza totalitatea
produselor materiale si spirituale ale muncii omenesti, rezultate ale practicii transformarii mediului
natural si social, ale dezvoltarii si perfectionarii omului. Ca inteles fundamental cultura ia nastere si se
defineste in opozitie cu natura, naturalul opozitie valabila nu numai pt cultura exterioara, obiectiva,
ci si pt cea interioara, subiectiva, deoarece omul insusi, in alcatuirea sa specifica, este o unitate dintre
biologic si spiritual, dintre natural si cultural. Gratie omului, natura devine cultura in timp ce prin
cutura omul dobindeste adevarata sa natura umana. Cultura este detasare de natura, etapele culturii
sint etape ale umanizarii. Cultura cuprinde ansamblul fenomenelor social-umane care, sub raport
gnoseologic, apar ca produse cumulative ale cunoasterii, iar sub raport axiologic ca valori autentice.
1. Daca natura este existenta obiectiva ce exista in sine, in afara si independent de constiinta
omului, atunci cultura reprezinta existenta constientizata sau constiinta finalizata in ezistenta. Cultura

reprezinta acele realitati pe care omul le adaoga la natura. Frontiera dintre natura si cultura incepe
akolo unde omul prelucreaza naturalul, transformindu-l in cultural. Natura prin actiune umana
constienta natura cultivata.
2. in timp ce obiectele si procesele din natura exista si se manifesta in mod spontan, realitatile
domeniului cultural presupun cu necesitate prezenta factorului constient. Cultura poarta caracter
subiectiv.
3. relatiile culturale nu exista ca acte in sine, ele traiesc prin oameni, in interiorul raporturilor dintre
acestia, chiar si in cazul cind acestea sunt produsele unor generatii trecute.
4. natura este supusa determinismului obiectiv (unor egi, cauze, necesitati care sint obiective), in
timp ce domeniul culturii se situeaza la polul opus, fiind supus determinismului social, ca expresie a
libertatii umane, ca rezultat al progresului repurtat de om impotriva necesitatilor oarbe a fortelor
spontane.
5. din punct de vedere al devenirii, proceselor naturale le este specifica repetabilitatea, celor
culturale creatia originala, unicitatea si irepetabil.
Pretutindeni unde traiesc oameni ei creeaza cultura, neexistind societati aculturale si nici macar
indivizi lisiti de cultura. Orice societate are o cultura, oricit de simpla ar fi ea, si fiecare fiinta umana
este culturala in sensul ca participa la o anumita cultura. Cu toate ca viata omului este imposibila fara
cultura, cultura nu cuprinde intreaga viata soviala, deoarece cultura, rezultatul viu, in continua
miscare si transformare a activitatii indivizilor pe trepte a societatii nu se confunda cu socieattea.
Daca tott ce este cultura este, in acelasi timo si societate, nu tott ce este social este totodata si
cultura. Cultura trebuie privita ca un subsistem integrat in sistemul social. Legile generale ale
dezvoltarii sociale isi lasa amprenta si asupra continutului, structurii si dinamicii culturii.
Cultura reprezinta experienta spirituala a omenirii, este tot ceea ce e creat de om, ea este lumea
artificiala. Este tot ceea ce omul acumuleaza si duce prin veacuri. Ea poate sa se manifeste la nivel de
istorie individ, natie, popor, activitate profesionala etc.
Subcultura ansamblu de credinte si perspective coerente caracteristice unui grup social particular
care le deriva din cultura larga a societatii careia ii apartin. Mai pot fi definite ca mediatii intre
structurile sociale si indivizi: tind sa accentueze sis a absolutizeze valorile si comportamentul present
in societate. Prezenta unei subculture este dedusa dintr-o contrare geografica sau generatoare a unui
anumit comportament.
Contracultura Ansamblu de norme si valori dezvoltate de catre un grup aflat in opozitie deschisa fata
de cultura dominanta.
Functiile culturii in societate:
Factorul fundamental al identitatii nationale
Cultura influenteaza dezvoltarea economica chiar si modelul de management
Pastreaza si mentine valorile poporului
Spiritual national prin care se caracterizeaza de alta cu alta cultura
Cultura si societatea se afla intr-o corelatie strinsa, deoarece anume memoria unei societati
actualizeaza trecutul, mentine sin u da uitarii cunostintele obtinute. Cultura se bazeaza pe memoria,
constiinta societatii ai carui popor consta in obiceiuri, traditii, norme morale, specifice ce determina
locul ei in istoria culturii.
42.

Cultura de masa si cultura de elita. Cultura si globalizarea.

CULTURA DE MAS- este cultura ce caracterizeaz societatea de mas, fiind definit tot n mod
negativ si globalizator fiind caracterizat prin:

a.) generalizarea modului industrial de producere a bunurilor culturale

b.) standardizare produselor
c.) cresterea distanei sociale ntre creatorii de bunuri culturale si publicul respectiv
d.) nlocuirea criteriilor estetice de valorizare prin criterii economice
e.) simplificarea continuturilor si eliminarea dimensiunii intelectuale n favoarea atributelor afective
etc.
Cultura de mas este produsul societii industriale care e i o societate de mas att pe plan
economic ct i politic,i este totodat legat de dezvoltarea mijloacelor de comunicare de mas.
Acestea tind s omogenizeze i s schematizeze cultura pentru a o face accesibil i gustat de
publicul larg.O foarm degradat a culturii de mas este i Kitch-ul n art,o art pe gustul omului
mediocru.Kitch-ul este modul estetic al vieii de toate zilele.
Hegel presupune c individul bogat vede n culturun mijloc de satisfacere a necesitilor i a
capriciilor subiective.El nelege c aceasta duce la degradare moral,de aceea consider c interesele
subiective trebuie nlate pn la conceperea de ctre individ a cerinelor universalului ,absolutului
adic a ideii pn la conceperea raionalului.
Cultura de mas devine un fenomen global.De aceea lupta mpotriva culturii de mas a devenit n
prezent una din sarcinile importante ale forelor democratice progresiste din lume.E necesar de a lrgi
schimbul reciproc de experien ntre popoare n domeniul pstrrii motenirii culturale de a propaga
originalitatea culturilor moderne de a depune eforturi comune n asigurarea dezvoltrii limbilor i
culturilor naionale a metodelor creaiei artistice din trecut i prezent.
43.

Cultura si civilizatia: unitatea si deosebirea. Contradictiile civilizatiei contemporane.

Civilizatia: toatalitatea mijloacelor cu ajutorul carora omul se adapteaza mediului (fizic si social),
reusind sa-l supuna si sa-l transforme, sa-l organizeze si sa i se integreze: satisfacerea nevoilor
materiale, confortului si securitatii, alimentatia, imbracaminte, constructii, tehnologie, activitati econ,
soc, pol, educatie, invatamint etc.
Unitatea:
Dupa Blaga, civilizatia si cultura sunt forme ale creatiei umane
Ambele sunt forme ale creatie prin care omul a devenit o fiinta unica in univers
Civilizatia este insertia culturii in existenta oamenilor, circulatia valorilor culturale sau cultura in
actiune
Deosebirea:
Civilizatia e considerate ca o cultura material ape cind cultura e privita ca domeniu spiritual
Pentru Spenglov, cultura reprezinta prima faza de plamadeala si dezvoltare a formelor creatiei
culturale miturile, religia , artele. Civilizatia este etapa finala cind elementele creatiei culturale incep
sa se ofileasca, secatuind. E considerate declinul fatal al culturii
Tot la Blaga, cultura are o finalitate spirituala insa civilizatia una practica
Intre cultura si civilizatie nu este un raport de pozitie reductibila ci de interactiune permanenta, de
conjugare.
Contradictiile civilizatiei contemporane: civilizatia a fost interpretata in mod diferit pe de o parte ca
criteriu a dezvoltarii, pasirea barbarismului, nivelul trecerii, depasirii de catre societate a starii si
originii inculte si animalice. Pe de alta parte civilizatia era interpretata ca dauna a progresului social.
Criza valorilor morale se exprima si in degradarea relatiilor umane, care extinde violenta,

infractionalitatea, criminalitatea. In secolul nostrum se desfasoara criza civilizatiei industriale si

trecerea spre o noua civilizatie postindusriale. Sunt aparente disproportiile intre dezvoltarea stiintelor
si tehnicii si alte domenii ale creatie si valorilor spirituale, care au ramas in urma. Accentuarea unor
fenomene de pierderea increderii si sperantei in viitor. Este vadita si criza moralitatii, combaterea
saracimii sufletului marei mase a indivizilor. Criza valorilor morale se exprima si in degradarea
relatiilor umane cotidiene.
44.

Notiunea de morala. Structura moralei. Specificul normelor morale.

Morala fenomen spiritual si social ce se caracterizeaza si intruneste in sine un sir de norme, valori,
idei, ce caracterizzeaza individual si societatea la o anumita etapa de dezvoltare. Morala
(Latinamossi morales-traditie, obicei) e inclus in vocabularul filosofic si in vocabularul latin- romancrestin de catre filosoful Cicero, care in lucrarea sa despre destin analizind etica greciilor, pentru a
imbogati limba Latina propune ca sinonim al cuvintului etica cuvintul latin morala. Morala ca fenomen
social, spiritual are un character istoric, adica apare la o anumita etapa de dezvoltare a omului si
societatii. Conditiile aparitiei si existentei ei sunt urmatoarele:
1. aparitia constiintei de sine a individului care semnifica in aspectul moral aparitia egoismului, adica
inaintarea prioritatii valorii individului fata de societate
2. aparitia in epoca primitive a interdictiilor sub forma de table, care se formeaza in constiinta
colectiva si care reprezinta nishte norme interdictii, care nu admit anumite tipuri de comportare
3. Aparitia asa numitului talion ce reprezinta principiul dreptatii, in romana dinte pentru dinte,
singe pentru singe
Odata cu aparitia societatii capitaliste sau burgheze pe prim plan e inaintata calitatea egoismului. In
epoca contemporana, in urma globalizarii, In structura valorii morale au loc schimbari. Datorita
globalizarii, adica stergerii specificul valorilor nationale, datorita internationalizarii vietii economice si
sociale, migrarii si amestecului diferitor natiuni, dar si datorita schimbarilor ce au loc in fiecare
societate cum ar fi daca vorbim despre socieatatea noastra natala , liberalizarea activitatii bisericelor,
fapt ce duce la schimbarea atitudinii fata de multe valori. Morala contine un system de notiuni, valori
etc. In morala pot fi deosebite 3 domenii:activitatea morala, relatiile morale, constiinta morala.
Constiinta morala include in sine normele , valorile, motivarea, constiinta de sine a individului.
Normele reprezinta un system de cerinte care sunt inaintate de catre societatea fiecarui individ si care
se cer a fi resprectate in baza constientizarii valorii importantei lor de catre fiecare om.
Normele morale promoveaza anumite determinatii ale binelui (cinstea, generozitatea, modestia) atit
sub aspectul continutului valoric, cit si al datoriei, intentionind sa armonizeze universuol a ceea ce
este dezirabi cu situatiile concrete. Ele stabilesc limite intre care sunt si pot fi acceptate variatiuni ale
comportamentelor individuale.
Structura moralei:

Constiinta;

Normele morale (sunt descrise sau prescrise: fa sau nu face asa sau altfel);

Idealurile.

45.

Etica in afaceri: esenta si principiile fundamentale.

Etica semnifica initial obiceiurile, normele de conduita caracteristice unei comunitati de oameni. Stim
ca una dintre cele mai importante lucrari ale filosofiei antice consecrate studierii moralei a fost etica
lui Nicomah scrisa de Aristotel. Astazi in literature de specialitate termenul etica semnifica stiinta
despre morala si in literature se intilnesc 2 interpretari ale corelatiei dintre morala si etica:
1. se afirma ca etica si moral anus identice fiindca morala este obiectul de studio al eticei, etica fiind
stiinta despre morala, si deci morala reprezinta partea empirica, iar etica nivelul theoretic al
constiintei ce studiaza aceastarealitate empirico morala

2. A 2 interpretare consta in afirmatia: etica si morala sunt notiuni identice, sinonime, semnificind
aceleasi realitati.
3. Etica in afaceri e un domeniu ce urmareste sa clarifice problemele de naura moral ace se ridica in
mod current in activitatea agentilor economici dintr-o societate capitalista
4. Dupa Laura Nash etica in afaceri e studiul modului in care normele morale personale se aplica in
activitatie si scopurile intreprinderii comerciale. Nu este un standart moral separate, ci studiul modului
in care contextual afacerilor pune personae morale, ce actioneaza ca agent al acestui system,
propriile sale probleme specifice. Etica se straduie sa afle raspunsi cu valoare universal valabila: c ear
trebui sa faca un om spre asi realize dorintele, scopurile si idealurile, astfel incit sa poata atinge
maxima implinire a finite sale, fara a face inutil rau celorlalti, ci lasind pe fiecare sasi caute propria
implinire personala si chiar contribuind la progresul intregii societati? aceata e interogatia
fundamental ace sta in miezul investigatiilor etice. Care sunt concret valorile si principiile morale
indispensabile in afaceri? In primul rind maximizarea valorii de TL a proprietarilor solicita o perspective
de lunga durata. Dar aceasta solicita considenta si cu necessitate posesie si ca atare solicita
respectful dreptului de proprietate. Prin urmare afacerile presupun un comportament care exclude
minciuna, inselatoria , furtul etc, luate laolalta aceste constringeri intrupeaza valorile ce sar putea
numi decenta elementara. In al doilea rind putem mentiona principiile interesului rational, ca unicul
mod de concepere a obligatiilor etice ale intreprinzatorilor.

46.

Religia ca fenomen social si cultural. Religia credinta individul.

Religia, este un fenomen spiritual, social aparent in anumite conditii istorice. Religie (lat. relegere,
religio- revedere cu sine) in forma etimologica initiala inseamna revederea cu Dzeu. Notiunea de
revedere implica notiunea de legatura. Legaturile in religie au 2 directii: verticala si orizontala.
Verticala semnifica locul omului fata de Dzeu, omul fiind jos, Dzeu sus si dominind asupra intregii
existente.
Orizontala semnifica legatura dintre oameni, legatura care exista dintre oameni in baza unei
comunitati religioase, numite de crestini BISERICA (lat eclezia). Acelasi cuv grecesc eclezia sta si
la baza sinagogii evreesti si a moscheei musulmane.
Credinta este un fenomen psihologic indispesabil vietii umane. Ea consta in fixarea afectiva a
anumitor cunostinte, teze, judecati (prejudecati, explicatii, valori, simboluri). Prin aceasta se obtine
sentimentul de securitate interioara, respectiv de siguranta in raport cu viata si lumea.
47.

Religiile mondiale: particularitati, unitatea si deosebirea dintre ele.

Printre religiile contemporane mondiale se intilnesc religii ca: budismul, crestinismul si islamul. Insasi
religiile mondiale, fiecare din ele avind aparte peste 1 mlrd de adepti, exista directii si confesiuni,
Budismul apare ca conceptie filosofica din sec VI i.e.n. Denumirea vine de la fondatorul Budha, ce
inseamna iluminatul. La baza budismului stau 4 raspunsuri, care reprezinta si 4 principii ce
caracterizeaza raspunsurile la intrebarile fundamentale a budismului ce este viata?:
1.

viata este suferinta

2.

daca viata este suferinta, inseamna ca exista anumite cauze care o fac astfel

3.

daca sunt cauze exista si mijloace de depasire a suferintelor

4. exista 8 cai: necesitatea de a duce un mod de viata normal, moral, folosirea corecta a cuvintelor,
adica excluderea cuvintelor cu mai multe sensuri, excluderea erorilor constiente, intentionate
(minciunilor) s.a., dar exista o cale suprema care consta in emitarea to..cla, in inabusirea absoluta a
tuturor pasiunilor, dorintelor, instinctelor si obtinerea linistii corporale totale si aceasta stare se
numeste NIRVANA.

Crestinismul este religia intemeiata pe persoana, invatatura si viata lui Iisus Christos. In crestinism sint
3 directii: ortodoxia, catolicismul, protestatismul, aparut in sec 16. in crestinism exista mai multe
confesiuni, numite secte: baptismul, adventismul, cincizecistii s.a. Toate acestea
exista si in RM si oricare iserica sociala dominanta are atitudine negativa fata de aceste confesiuni si
adeptii lor.
Aceasta religie s-a nascut in sec 1, in Imperiul Roman, conform marturiei unor istorici latini precum
Tacitus (55-120 d.Ch.), Suetoniu (70-128 d.Ch.) si un scriitor guvernator al Bitiniei, Pliniu cel Tinar (61114 d.Ch.). Dar aceasta religie ne este cunoscuta de la originea sa si pina in zilele noastre in primul
rind datorita discipolilor lui Iisus Christos, crestinii. Mai multe scrieri elaborate pe vremea primelor
generatii de crestini constituie o referire obligatorie:
- cele 4 evanghelii de la Matei, Marcu, Luca, Ioan, sint o marturie despre viata, vorbele si faptele,
moartea si invierea lui I. Christos.
- faptele Apostolilor, opera lui Luca, relateaza despre inceputurile Bisericii, primele sale forme de
organizare.
- Epistolele, scrisori adresate unor Biserici locale, unnui discipol sau tuturor Bisericilor decatre Pavel,
Iacub, Petru, Ioan, Iuda
- Epistola catre evrei, ai carei autor nu este cunoscut, este o sinteza care scoate in evidenta Noul
Legamint, pecetluit de I.Christos, comparindu-l cu vechiul Legamint
- Apocalipsul atribuit lui Ioan, foloseste un limbaj simbolic pt a dezvalui sensul si sfirsitul istoriei
izbavirii
Aceste carti alcatuiesc Noul Testament, recunoscut de crestini drept Sfinta Scriptura.
Islamul beneficiaza de peste un mlrd de adepti, a dat nastere unei civilizatii prestigioase a carei
influenta se exercita asupra omului pina in zilele noastre. Aceasta religie propavaduieste supunerea si
stapinirea de sine, are adepti care dau dovada de nesupunere si rebeliune, se bazeaza mai presus
de orice pe evidenta intima si implicarea personala, refuzind existenta preotilor, este resimtita ca o
lege severa permanent in vigoare.
Islam (araba - supunere), este aderarea la pacea lui Dzeu, sau denumirea oricarei religii adevarate.
Islamul este ultima dintre religiile monoteiste, este mesajul lui Dzeu revelat profetului Mohamed prin
mijlocirea arhanghelului Gavril. Aceasta religie s-a nascut la Mecca in Arabia, inc.sec.7 d.Ch.
Musulmanul crede profund ca coranul este cuvintul lui Dzeu, Stapin Absolut, creator a tot ce este. Din
aceasta credinta decurge principiul ca numai coranul este dictionarul adevarurilor absolute. Cu toate
acestea, Coranul mentioneaza si alte surse, carora loe acorda incredere. Atfel, dreptul musulman, desi
este de origine coranica, isi are radacinile si in mai multe alte surse umane si naturale, cum ar fi
Hadith, consensul Ummei, traditiile locale, Binele insusit de om si efortul intelectual al legislatorului.
48.

Religia si stiinta. Religia si libera cugetare.

Stiinta si religia sunt doua exemple ale dorintei omului de a cunoaste adevarul, dar exista o diferenta
semnificativa intre modul de cautare a adevarului stiintific si cel al adevarului religios. Tocmai de
aceea, de-a lungul timpului cele doua (stiinta si religia) au fost in conflict datorita ipotezelor si
conceptiilor pe care le promovau. De fapt, conflictul dintre stiinta si religie s-a nascut ca urmare a
incercarilor disperate a comunitatii religioase de-a insista asupra adevarului absolut al tuturor
enunturilor cuprinse in Biblie. Citit literal, mesajul biblic nu mai este compatibil cu progresul stiintei.
De aici un conflict intre adevarurile oferite de stiinta si cele oferite de religie.
Inca de acum cateva secole teologii au realizat faptul ca aparitia si progresul stiintei va zdruncina
increderea in imaginea propusa de religie. Datorita acestei temeri fetele bisericesti au plasat stiinta
undeva pe un plan secundar, plus de asta, stiintei i s-au impus anumite limite in cautarea adevarului.
Faptul ca evolutionismul are asa de multi adepti astazi se datoreaza esecului religiei traditionale, atat
in ce priveste invatatura si modul de prezentare a relatarii biblice, cat si in ce priveste

comportamentul bisericii. Sunt bine cunoscute actele de ipocrizie si opresiune intreprinse de inchizitie.
Religia a avut si are in continuare un efect negativ asupra omenirii, ea facand diferente de rasa,
determinand crime in societate si chiar razboiaie. Coranul le vorbeste musulmanilor despre Jihad,
razboiul sfant prin care ei vor stapanii lumea si religia lor va domina.
Intrucat teologia a progresat foarte lent in comparatie cu stiinta, astazi multi teologi nu mai incearca
sa conteste cuceririle fundamentale ale stiintei cum faceau acum 300 de ani, ci au tendinta sa includa
in conceptia despre lume anumite rezultate stiintifice, respingandu-le insa pe cele care li se par
contrarii. Cu toate ca religia nu dispune de dovezi faptice sau logice care sa confirme ideea de putere
divina, biserica si teologii lasa impresia ca ar detine niste dovezi aparte, ceva ce ratiunea si stiinta nu
ar fi capabile sa combata. Pentru multi altii insa religia se tine departe de stiinta, restrangandu-se doar
la conceptul de morala si la sistemele de valori. Insa Inaltarea (trupului) Fecioarei Maria, Invierea lui
Isus, viata de dupa moarte nu sunt nici pe departe probleme de morala si de valori, ci sunt fapte de
natura stiintifica.
Exista o conexiune intre acestea doua. Stiinta, prin salturile sale uluitoare, a lasat in urma evolutia
morala, astfel a ajuns in preajma unor adevaruri periculoase pentru existenta umana (fizica nucleara
si ingineria genetica sunt doar doua exemple in acest sens). De aceea este necesar un arbitru
moral. Tocmai aici religia ar trebui sa sugereze moduri in care va trebui folosita cunoasterea nascuta
din stiinta si in nici un caz sa impuna adevaruri imposibil de demonstrat. Ramane evident ca nu se
poate demonstra strict rationl nici existenta, nici inexistenta lui Dzeu. Numai experienta personala a
credintei este potrivita pentru a gasi un raspuns cautarii lui Dzeu. Oamenii trebuie sa accepte religia,
indiferent ca e cea crestina, budista, islamica etc., ca o forma de comunicare cu puterea suprema si
nu numai, iar stiinta ca o forma de cunoastere a adevarului dedus teoretic si experimental.