PROBLEME SELECTATE REFERITOARE LA RECUNOASTERE IN CADRUL

ACTIVITATILOR POLITIEI SLOVACE

Dr. Martin SAMEK JUDr.
Departamentul de criminalistica
Academia de Politie, Bratislava, Slovacia

Adnotare: Autorul se ocupa de regulile criminalistice in procesul de recunoastere si de probleme legate

de realizarea practica a recunoasterii persoanelor in natura la departamentele de politie. Accentul se
pune pe alegerea corecta a subiectilor adusi si a figurilor persoanelor recunoscute. Scopul acestei munci
este de a prezenta cunostintele criminalistice pentru a crea o imagine mai clara a consecintelor
recunoasterii efectuate in mod incorect.
Sumar:
Cuvinte cheie: recunoastere, reguli criminalistice de recunoastere, recunoasterea persoanelor in viata in
natura, pregatirea fetei persoanei recunoscute, regula de similaritate a persoanelor prezentate

Criminalistica, ca si stiinta independenta, dispune de cunostinte extinse

organizate intr-un sistem creat de metodele tehnologiei criminalistice si ale tacticii
criminalistice. Sistemul criminalisticii este dedus din subiectul cercetarii, care este urma
criminalistica. Criminalistica foloseste de asemenea cunoasterea altor stiinte / naturale,
tehnice, juridice, sociale, etc./ in masura in care este vizibila din punctul de vedere al
tacticii criminalistice legatura lor in principal cu procedura penala. Tactica
criminalistica, in legatura cu procedura penala, elaboreaza un mare numar de reguli
tactice si recomandari, care se ocupa cu metoda necesara pentru a realiza actul
procedural penal respectiv, pentru indeplinirea scopului acestuia.
Tacticile criminalistice se ocupa de actele procedurale penale din punctul de
vedere al criminalisticii ca stiinta, si in acest moment sunt considerate metode proprii, al
caror uz practic este direct conditionat de reglementarile legale ale Codului de
Procedura Penala in vigoare.1
Recunoasterea este atunci cand o persoana recunoaste obiecte particulare in
baza semnelor externe, functiilor si caracteristicilor dinamice si caracteristici date
de structura interna.2
Este una din metodele criminalistice si tactice folosite pentru necesitatile
procedurii penale. Recunoasterea se foloseste in cazurile in care este necesar sa se
recunoasca persoane, animale sau lucruri inca o data, cu conditia sa existe o persoana
care in legatura cu evenimentul investigat a perceput in trecut obiectul recunoscut.
Rezultatul perceptiei imediate este reflectat in memoria persoanei, care pastreaza
imaginea obiectului recunoscut in forma unei engrame salvate.
Cunostintele obtinute prin recunoastere sunt folosite ca probe. Poate fi vorba de
orice poate ajuta la clarificarea lucrurilor si care a fost obtinut in mod legal prin
mijloace legale.3 Recunoasterea reprezinta de asemenea un mijloc probatoriu, care este
amendat in actul No.301/2005 Col., codul de Procedura Penala. Aprobarea recunoasterii
ca mijloc de proba arata semnificatia ei in procesul probatoriu si in acelasi timp se poate
afirma ca exista o acceptare a nevoii de practica criminalistica si judiciara.
1

Compara: KUBIKOVA, I., METENKO, J. , SAMEK, M. Kriminalisticko-takticke podnety k

rekodifikacii Trestneho poriadku. In : Rekodifikacia trestneho prava. Bratislava: A PF, 2004, p.177
2
Compara: KRAJNIK V. et al. Kriminalistika. Bratislava: A PF, 2002, p.345
3
Compara: Act N. 301/2005 Col., Codul de Procedura Penala
72

Scopul lucrarii mele nu este de a caracteriza recunoasterea in detalii, ci de a

prezenta probleme legate de realizarea recunoasterii la sectiile de politie in baza
experientei mele practice si teoretice, in special; in problema legata de alegerea
subiectilor prezentati si a figurilor persoanelor recunoscute.
Pentru a ajunge la intentiile specificate este necesar sa acordam o privire mai
atenta la scopul specificat al recunoasterii criminalistice. Scopul metodei nu poate fi
considerat simplul fapt al efectuarii sale, ci si efectuarea sa in baza legii luand in acelasi
timp in considerare recomandarile tactice ale criminalisticii. Aplicatiile practice ale
metodei cazului ales trebuie sa reflecte recomandarile criminalisticii in cazul in care
recunoasterea isi va indeplini telul, constand in recunoasterea subiectului persoana
care a observat cu propriile simturi subiectul recunoscut in trecut si este capabila sa
recunoasca din nou subiectul dupa ce il vede din nou intr-un grup de subiecti prezentati.
Persoana compara engrama stocata in mintea sa cu realitatea in forma concreta a
persoanelor prezente si fizice.
In randurile care urmeaza, pentru scopuri explicative, ma voi ocupa numai de
recunoasterea persoanelor vii in natura, potrivit caracteristicilor exterioare, ca fiind
una din cele doua mai des folosite recunoasteri in practica politiei/ a doua fiind
recunoasterea persoanei in baza unei fotografii/.
Criminalistica a elaborat urmatoarele reguli tactice pentru procesul de recunoastere:4
- aratarea subiectului recunoscut intr-un grup de subiecti luati,
- aratarea intr-un grup de subiecti luati a unui singur subiect recunoscut,
- aratarea subiectului recunoscut in grupuri diferite de subiecti luati,
- pastrarea caracterului conectat in procesul de recunoastere.
A arata subiectul recunoscut intr-un grup de subiecti luati inseamna de obicei ca
subiectul recunoscut si subiectii luati sunt aratati impreuna intr-un grup. Procesul ales
decurge din cunoasterea psihologiei atentiei focale. Exista o exceptie in acest proces,
d.ex. recunoasterea imobilelor datorita faptului ca substanta lor materiala permite numai
aratarea lor gradata, unul cate unul.
Numarul de obiecte dintr-un grup nu este specificat in mod exact, dar trebuie sa fie
un grup cuprinzand cel putin trei subiecti, implicand un subiect recunoscut si doi
subiecti luati. Limita superioara a numarului de subiecti prezentati intr-un grup este
specificata de posibilitatea observarii tuturor subiectilor in campul vizual al unei
persoane. Criminalistica, in baza psihologiei generale si forensice si in baza experientei
generale din practica, recomanda ca numarul de subiecti prezentati in procesul de
recunoastere sa nu depaseasca 7 sau 8 subiecti, daca sunt aratati impreuna intr-un grup,
dat fiind ca un numar mai mare poate distrage atentia persoanei care recunoaste
subiectul.5
Determinarea numarului de subiecti luati in numarul specificat/3 pana la 8 obiecte/
depinde in principal de calitatea caracteristicilor de identificare descrise, care sunt
inregistrate in declaratia precedenta a persoanei care efectueaza recunoasterea. Cu cat
calitatea subiectului descris este mai joasa si in acelasi timp cu cat conditiile de
observare a subiectului recunoscut au fost mai dificile, cu atat mai mare va trebui sa fie
numarul de subiecti luati specificati.6
A se arata doar un singur subiect recunoscut intr-un grup de subiecti luati, sub
nici o conditie nu pot fi aratati impreuna intr-un grup alti subiecti, a caror identitate
trebuie sa fie descoperita prin recunoastere in acelasi caz penal. Regula trebuie pastrata
fara exceptii privitoare la tipul subiectului, in mod special atunci cand este vorba de
recunoasteri de persoane vii in natura dupa caracteristicile exterioare. 7
4

Compara: KRAJNIK V. et al. Kriminalistika. Bratislava: A PF, 2005, p. 326

Compara: PJESCAK J. et al. Kriminalistika. Bratislava: Obzor, 1981, p. 264
6
Compara: MUSIL, J., KONRAD, Z., SUCHANEK, J. Kriminalistika. Praga: C.H. Beck, 2001, p.324
5

Compara: HERMANEK, J. et al. Kriminalistika. Praga: Sprava vedy a skolstvi MV CSSR, 1975, p.181
73

Datorita faptului ca numarul minimal de obiecte prezentate intr-un grup este de trei,
identificarea curenta a trei persoane identificabile intr-un grup comun ar insemna
aratarea a cel putin noua persoane. Daca regula nu ar fi respectata, ar duce la confuzii
in recunoasterea persoanelor si observarea focala a grupului de persoane aratate ar
deveni imposibila.
A se arata obiectul recunoscut in grupuri diferite de obiecte luate, aceasta regula
se aplica daca una si aceeasi persoana observatoare, in cadrul termenilor aceleiasi
recunoasteri, este pe cale de a observa mai multe persoane, de exemplu cativa complici
la infractiune, pe care persoana care face recunoasterea i-a observat in timpul comiterii
infractiunii. Este necesar sa alegem noi obiecte luate la fiecare obiect observat punand
accentul pe similaritatea tuturor caracteristicilor.8
A pastra caracterul conectat in procesul de recunoastere presupune crearea unui
grup de obiecte aratate in prezenta unui singur obiect de recunoastere in timp ce fiecarui
obiect ii este data posibilitatea selectarii numarului de identificare si locului in cadrul
grupului pentru pastrarea regularitatii. Persoana recunoscuta are prioritate in alegerea
numarului si locului sau. Desigur, toti participantii sunt avizati cu privire la drepturile si
datoriile lor in procesul de recunoastere si de asemenea sunt instruiti in privinta
comportarii lor.
Persoana care recunoaste este plasata in fata grupului de obiecte, in timp ce i se cere
sa priveasca cu atentie la obiectele aratate. In caz ca recunoaste obiectul, il indica
aratandu-l cu degetul si spunandu-i numarul consecutiv. Persoanei care recunoaste i se
permite sa observe obiectul din toate partile si in timp suficient.
Dupa ce a marcat unul dintre obiecte, persoanei care recunoaste i se cere sa declare
caracteristicile particulare in baza carora au recunoscut obiectul indicat. In consecinta,
aceste caracteristici sunt comparate cu decsrierea caracteristicilor de identificare care
sunt inregistrate in marturia precedenta. Stadiile subliniate sunt o caracteristica tipica a
recunoasterii obiectului in campul visual, metoda folosita cel mai frecvent in practica
politiei.
Daca acelasi obiect ar fi examinat de mai multe persoane pentru o singura
recunoastere, numarul de acte de recunoastere trebuie sa corespunda cu numarul de
persoane care efectueaza recunoasterea. Anterior si in timpul acestor acte este necesar sa
separam subiectii de recunoscut si examinat si persoanele luate astfel incat sa nu
exercite influenta unii asupra altora.9
Cu privire la regulile referitoare la recunoasterea regulamentara, este evident ca
rezultatele obtinute depind de pregatirea metodei criminalistice. Pregatirea cu acuratete
a recunoasterii nu este usoara deoarece una din probleme este procurarea numarului
necesar de persoane luate/subiecti care sa fie similare in caracteristicile generale cu
persoana recunoscuta. Exista mijloacele legale de a chema pe cineva la proba, totusi
este complicata folosirea acestei posibilitati pentru procurarea unor persoane pentru
recunoastere in natura. In acelasi timp nu e ceva obisnuit sa abordezi o persoana pe
strada explicandu-i nevoia noastra de a efectua recunoasterea. Am convinge cu greu
niste persoane neimplicate sa stea in rand cu persoana recunoscuta in efortul de a nu
avea persoana inconjurata numai de ofiteri de politie care sunt in timpul liber la
momentul respectiv.
Optiunile in alegerea subiectilor luati sunt in mod substantial limitate si de aceea
in cele mai multe cazuri ofiterii de politie care sunt cunoscuti publicului si persoanelor
care fac recunoasterea inlocuiesc alte persoane care ajuta politia. Totusi, in urmatoarele
cazuri nu ar trebui sa fim stanjeniti daca un ofiter de politie este indicat ca infractor.10
8
9

Compara: KRAJNIK V. et al. Kriminalistika. Bratislava: A PF, 2002, p.346

Compara: KRAJNIK, V., STRAUS J. et al. Kriminalisticka taktika. Bratislava : A PF, 2000, p.167

10

Compara: ZAPLETAL, R. Rekognice. In: Policista, 2002, c.5, p.31.

74

Procurarea persoanelor neimplicate in evenimentul de investigatie pentru

recunoastere ramane o problema. Pentru motivele mai sus mentionate majoritatea
ofiterilor de politie efectueaza recunoasterea bazata pe fotografii, pentru implementarea
careia este nevoie de mai putina pregatire.
Recunoasterea persoanelor vii in natura conform caracteristicilor externe
necesita astfel aranjamente consistente, incluzand necesitatea de a pastra regula
similitudinii tuturor persoanelor aratate, ceea ce are drept rezultat cerinta logica de a
pregati figura tuturor participantilor la recunoastere. Pregatirea unei figuri depinde de
caracteristici unice aflate in legatura cu persoana recunoscuta pe care o persoana care
are sarcina recunoasterii a cunoscut-o inainte de efectuarea recunoasterii, de
subiectul/persoana/obiectul de recunoastere care percepe obiectul direct prin simturile
sale si este capabil sa recunoasca obiectul aratat intr-un grup de obiecte luate in baza
caracteristicilor descrise.
Scopul pastrarii acestei reguli este sa ne asiguram ca persoana care recunoaste nu
este influentata sau fortata de persoanele aratate sa selecteze persoana a carei
caracteristici de identificare se armonizeaza cu engrama lor. Persoana care efectueaza
recunoasterea nu identifica obiectul recunoasterii sale la intamplare, ci doar in baza a
ceea ce a pertceput prin simturile sale. Este important pentru persoana care recunoaste
sa /nu/ fie in stare sa distinga persoana recunoscuta de cele cu o figura similara.
Justetea aplicarii regulii similaritatii persoanelor aratate este indisputabila dar nu este
posibil sa stabilim puncte de vedere specifice de similaritate pentru toate cazurile.
Recomandarile criminalistice incep de la punctele de vedere generale de aplicare
a acestei reguli si exista o agentie anume de aparare a legii care alege punctele de vedere
potrivite fiecarui caz in parte, in functie de unicitatea acestuia.
Folosirea efectiva a regulii mai sus mentionate este in acelasi timp conditionata
de solutionarea problemei daca trebuie alese persoanele similare in baza caracteristicilor
pe care persoana recunoscuta le-a afirmat in interogatoriul anterior sau numai in baza
caracteristicilor pe care le are in realitate persoana identificata. In opinia mea, ambele
tipuri de caracteristici ar trebui exploatate. Preferarea si obstructionarea unui anume
grup de caracteristici ar fi in detrimentul valorii evidentiatorii cu privire la rezultatele
recunoasterii. A face caracteristicile de identificare utile atunci cand determinam gradul
de similaritate al persoanelor aratate este in intentia de a face o persoana care recunoaste
sa solutioneze alegerea unei persoane; alegerea bazata pe conceptul unei persoane deja
vazute. Caracteristicile sunt legate de figura unei persoane/parti vizibile ale corpului/ca
si vestimentatie.
Este esential sa indeplinim cerintele in legatura cu similaritatea dintre persoane
bazat pe caracteristici pe care persoana care face recunoasterea le-a declarat in
interogarea precedenta pentru a nu lua in considerare solutia inechivoca a persoanei care
face recunoasterea deoarece in caz de similitudine accidentala a unei persoane
identificate cu persoanele luate poate avea loc o falsa recunoastere. Intr-un asemenea
caz, persoana care face recunoasterea s-ar putea sa arate singura persoana posibil
identificabila care ar indeplini criteriile descrierii desi s-ar putea sa fie o chestiune de
sansa.11
Necesitatea de a respecta prerechizitele similaritatii reale, adica caracteristici
generale ale unei persoane care nu au fost declarate in marturia anterioara, poate fi
intalnita in cazurile in care la interogatoriul preliminar persoana care recunoaste descrie
persoana intr-un mod indepartat de cel in care aceasta arata cu adevarat. Motivul acestei
discrepante poate fi gasit in lipsa unei perceptii concentrate a persoanei, respectiv in
insuficienta reproducere din partea acesteia a ceea ce-si aminteste in interogatoriul
preliminar. In ciuda acestui fapt, recunoasterea se efectueaza si se stabileste prin luarea
11

Compara: PROTIVINSKY, M. Rekognice v pripravenem rizeni. Praha: UK PF UK, 1971, p.125

75

unor persoane similare cu persoana identificata in caracteristicile generale / sex, varsta,

inaltime, structura corpului, culoarea parului, vestimentatie/.
Persoana care recunoaste are in vedere felul in care o persoana recunoscuta arata
ultima data cand a observat-o. Din acest motiv este important sa nu schimbam figura
persoanei recunoscute in mod susbtantial pentru a evita riscul obstructionarii scopului
recunoasterii.12
Daca figura persoanei recunoscute s-a schimbat de la ultima observare, este
necesar sa se obtina prin orice mijloace cea mai apropiata similaritate cu figura
originala/ tundere, radere a fetei, furnizarera de imbracaminte similara etc/. Chipul unei
persoane este pregatit conform modului in care persoana recunoscuta arata atunci cand a
fost observata de catre persoana care face recunoasterea. Vestimentatia si figura
persoanelor luate sunt de asemenea aranjate in asa fel incat persoana identificata sa nu
para ca se diferentiaza in mod clar de restul grupului la prima vedere.
As dori sa subliniez, pe scurt, utilizarea regulilor tactice criminalistice in indeplinirea
particulara a recunoasterii prin intermediul studiului de caz.
Cazuistica:13
Martorul care a fost in contact direct cu infractorul a devenit persoana care a facut recunoasterea.
Recunoasterea nu s-a desfasurat in conformitate cu toate cerintele facute de criminalistica pentru a asigura
aplicarea efectiva a metodei, inclusiv necesitatea de a pregati figura persoanei identificate/acuzatului/.
Desi acuzatul ca si alte persoane luate aveau peruci, acestea nu erau cu par cret/saten asa cum descrisese
martorul, ci ondulat/saten. Persoanelor li s-a dat o banda alba de legat capul si ochelari intunecati.
Martorul a descris ochelari de soare mari si rotunzi in contrast cu ochelarii intunecati dar mai mici si de
forma eliptica asa cum s-a inregistrat in fotodocumentatie in timpul recunoasterii. Mai mult, unele
persoane aveau un bandaj mai degraba decat o banda pentru cap infasurata in jurul capului. Trebuie
mentionat faptul ca persoana recunoscuta a facut o obiectie in scris la inregistrare din cauza faptului ca
fusese singura persoana nebarbiertita dintre participanti in timpul recunoasterii. Conform
fotodocumentatiei doar inca o persoana mai era nebarbierita, ceea ce nu respecta cerintele tactice
relevante. In ciuda conditiilor de recunoastere de mai sus, persoana care trebuia sa faca identificarea a
reusit sa il recunoasca pe acuzat in grup la prima si a doua actiune de recunoastere. Totusi, trebuie sa
indicam faptul ca acuzatul a fost recunoscut dupa partea faciala neluandu-se in considerare faptul ca
martorul nu observase figura infractorului asa cum spusese in interogatoriul preliminar.
In alt caz martorul l-a intalnit pe infractor/acuzat cu putin inainte de comiterea infractiunii. I-a descris
figura dupa cum urmeaza: fata destul de rotunda, par drept blond care parea unsuros, chelie deasupra
fruntii in parti, tricou, sort si incaltaminte sportiva. Totusi, in timpul primei actiuni de recunoastere
persoana recunoscuta impreuna cu persoanele aduse erau echipate cu peruci de diferite culori, imbracate
in pantaloni lungi si camasi si doar una dintre persoanele aduse la identificare purta incaltari sport. In
timpul celui de-al doilea act de recunoastere toti subiectii adusi erau fara peruci. In mod nesurprinzator,
martorul nu a reusit sa-l identifice pe acuzat ca fiind persoana recunoscuta in nici unul dintre cazuri, in
baza conditiilor mai sus mentionate.

Scopul meu a fost de a sugera conditii importante pentru recunoastere, adica

prerechizitele pentru a ne asigura ca persoana recunoscuta si subiectii adusi nu se
deosebesc in mod substantial in ceea ce priveste caracteristicile exterioare in termeni de
recunoastere a persoanelor vii in natura.Nu trebuie sa existe diferente in inaltime,
greutate, figura si culoarea parului, barbi, mustati etc. Toate persoanele in grupul de
subiecti adusi trebuie sa se asemene intre ele in cel mai inalt grad posibil. Regula
similaritatii trebuie de asemenea aplicata imbracamintii similare, care sa nu fie prea
diferita in ceea ce priveste tipul sau culoarea. Ideal ar fi daca subiectiii adusi ar fi
imbracati in aceleasi haine ca si infractorul la momentul comiterii infractiunii sau daca
imbracamintea lor ar corespunde cu descrierea data in marturie de catre persoana care la perceput in mod direct pe infractor in timp ce comitea infractiunea.
12

Compara: FRYSTAK, M. Nektere aspekty rekognice v praxi pripravneho rizeni a povinnost ucasti
obvineneho jako poznavane osoby na ni. In Kriminalistika, 2004, c.4, p.283
13
Compara: KRATOCHVIL, V. Zakonnost a ustavnost rekognice. In Kriminalistika, 2003 c.3, p.197
76

Constatarile din contributia mea ar putea fi de folos agentiilor de aparare a legii

pentru ca acestea sa se familiarizeze cu consecintele recunoasterii efectuate in mod
gresit si cu modurile in care se previn riscurile si consecintele erorilor.

Bibliografie
FRYSTAK, M. Nektere aspekty rekognice v praxi pripravneho rizeni a povinnost ucasti
obvineneho jako poznavane osoby na ni. In Kriminalistika, 2004, c.4, p.282-291.
HERMANEK, J. et al. Kriminalistika. Praha: Sprava vedy a skolstvi MV CSSR, 1975,
343 p.
KRAJNIK, V., STRAUS J. et al. Kriminalisticka taktika. Bratislava : A PF, 2000 , 221
p.
KRAJNIK V. et al. Kriminalistika. Bratislava: A PF, 2002, 381 p.
KRAJNIK V. et al. Kriminalistika. Bratislava: A PF, 2005, 360 p.
KRATOCHVIL, V. Zakonnost a ustavnost rekognice. In Kriminalistika, 2003 c.3,
p.196-204
KUBIKOVA, I. METENKO, J. SAMEK M. Kriminalisticko-takticke podnety k
rekodifikacii Trestneho poriadku. In : Rekodifikacia trestneho prava. Bratislava: A PF,
2004, p.177-183.
MUSIL, J., KONRAD, Z., SUCHANEK, J. Kriminalistika. Praha: C.H. Beck, 2001,
512 p.
PJESCAK J. et al. Kriminalistika. Bratislava: Obzor, 1981, 263 p.
PROTIVINSKY, M. Rekognice v pripravenem rizeni. Praha: UK PF UK, 1971, 183 p.
ZAPLETAL, R. Rekognice. In: Policista, 2002, c.5, p.31.
Act N. 301/2005 Col., Codul de Procedura Penala

77