Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pluralitatea ocazionala ( participatia penala ) este forma pluralitatii de infractori in care, la comiterea faptei
prevazuta de legea penala participa un numar mai mare de personae decat era necesar; adica, la savarsirea faptei
prevazuta de legea penala au participat un numar mai mare de persoane decat era necesar potrivit naturii faptei.
Daca o fapta putea fi comisa de o singura persoana datorita naturii ei, la savarsirea ei au participat doua sau
mai multe persoane , iar daca potrivit naturii ei fapta putea fi comisa de doua persoane, la savarsirea ei au
participat trei sau mai multe persoane. Prin aceasta caracteristica se subliniaza posibilitatea existetei unei
pluralitati ocazionale la o pluralitate naturala si la o pluralitate constituita de infractori.
In literatura juridica, existenta unei pluralitati ocazionale la o pluralitate constituita, este controversata.
Se sustine ca pluralitatea ocazionala ar fi posibila numai cand se savarsc infractiunile ce si le-au propus cei
care s-au constituit.
Nu este posibila participatia penala la constituire, cand prin actele de sprijinire, inlesnire a unei pluralitati
constituite, se intra intr-o astfel de pluralitate constituita. Alta opinie este de parerea ca, participatia penala este
posibila in cazul depasirii numarului de faptuitori necesari pentru existenta pluralitatii constituite.
In cazul pluralitatii ocazionale de infractori, spre deosebire de pluralitatea naturala sau pluralitatea constituita,
fiecare participant este considerat ca a contribuit cu o pate la savarsirea infractiunii si va raspunde penal in
functie de contributia adusa la savarsirea infractiunii.
4. Care sunt deosebirile ntre participaia penal i celelalte forme ale pluralitii de
infractori?
Spre deosebire de celelalte forme ale pluralitatii de infractori, pluralitatea ocazionala sau participatia nu este
determinate de natura faptei ori de conditiile in care aceasta ar putea fi realizata, ci are un character intamplator,
ocazional, fiind determinate de anumite conditii concrete, in care realizarea prin cooperare a unei infractiuni
apare ca mai avantajoasa sub raportul savarsirii sau al ascunderiii urmelor.
Participatia penala se deosebeste insa de celelalte forme ale pluralitatii de infractori nu numai prin caracterul
sau ocazional, neobligatoriu, pentru realizarea faptei, dar si prin pozitia juridica a faptuitorilor.
Astfel, daca in cazul pluralitatii naturale sau al pluralitatii constituite fiecare dintre faptuitori in parte este
considerat ca a savarsit infractiunea si raspunde pentru savarsirea acesteia, sin u pentru contributia data, in cazul
participatiei dimpotriva, fiecare faptuitor este considerat ca a participat la savarsirea infractiunii, ca a adus o
parte de contributie la infractiune; de aici, si denumirea de participatie data acestei forme a pluralitatii de
infractori.
a) s-a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, adica o actiune sau o inactiune prevazuta de lege ca
element material al unei anumite infractiuni.Atunci cand fapta savarsita corespunde infractiunii fapt
consumat sau tentativei pedepsibile a acelei infractiuni, conditia este indeplinita.
b) fapta a fost savarsita in cooperare de catre doua sau mai multe persoane, deci exista o pluralitate de
infractori. Nu este necesar ca toti faptuitorii sa aiba calitatea de infractori; este de ajuns ca unul dintre ei
sa aiba aceasta calitate, adica sa indeplineasca conditiile generale si speciale cerute pentru existenta
subiectului activ al infractiunii si sa fi actionat cu vinovatie sub forma intentiei.
Contributia faptuitorilor la savarsirea faptei poate fi prin acte de executare directa si nemijlocita de
autor; sau prin inlesnire, sprijinire materiala si morala- de complice; ori de determinare la savarsirea
infractiunii de instigator.
In orice modalitate in care participantii isi aduc contributia la savarsirea faptei este indeplinita conditia
privind cooperarea mai multor persoane la comiterea faptei.
c) sa existe o vointa comuna a participantilor de a savarsi in cooperare
aceeasi fapta prevazuta de legea penala, aceasta vointa de cooperare fiind de esenta participatiei penale.
Existenta si caracterul participatiei penale sunt determinate de existenta unei duble legaturi psihice intre
participantoi si anume, pe de o parte, vointa lor comuna de a coopera la savarsirea aceleiasi fapte
prevazuta de legea penala, iar pe de alta parte, scopul sau rezultatul comun urmarit de participanti prin
savarsirea faptei.
d) existenta participatiei este conditionata de calificarea faptei comise
prin contributia mai multor persoane ca infractiune. Aceasta presupune ca fapta sa fie savarsita de catre
cel putin unul dintre participanti cu vinovatia ceruta de lege.
Notiune. Autoratul este forma de participatie penala in care o persoana savarseste prin acte de executare fapta
prevazuta de legea penala.
Cand o persoana savarseste singura, direct si nemijlocit o infractiune pentru care a luat singur hotararea
infractionala sin u a fost sprijinit la executarea infractiunii de nici o persoana, este autorul acelei infractiuni. Nu
se poate sustine ca el a savarsit fapta in autorat.
Autoratul, ca forma de participatie presupune cooperarea mai multor persoane la comiterea infractiunii ca
instigator ori complice. Autoratul este forma de participatie esentiala si necesara, fara de care nu pot exista
celelalte forme de participatie: instigarea si complicitatea. Sub raport subiectiv, autorul actioneaza intotdeauna
cu intentie in cazul participatiei proprii,iar in cazul paricipatiei improprii actioneaza din culpa sau fara
vinovatie.
9. Definii instigarea.
Dupa importanta contributiei participantilor la savarsirea faptei si producerea rezultatului se face deosebire
intre formele principale de participatie si forme secundare de participatie.
Participatia este secundara cand contributiile participantilor nu se inscriu in realizarea actiunii sau inactiunii
ce reprezinta insasi fapta incriminata.Este contributia specifica instigatorilor si complicilor.Este unanim admis in
practica judiciara si in doctrina penala ca formele principale ale participatiei le absorb pe cele secundare.
Notiune. Ca forma a participatiei penale, instigarea este fapta unei persoane ( instigator) care, cu intentie,
determina prin orice mijloace, pe o alta persoana (instigat) sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.
Csaracteristic instigarii este deci faptul ca instigatorul, care ia cel dintai hotararea de a savarsi infractiunea, nu
trece la savarsirea faptei respective, ci transmite aceasta hotarare altei personae, pe care o determina printr-o
activitate materiala( indemnuri, rugaminti, amenintari etc.) sa savarseasca ea fapta planuita, ceea ce aceasta si
face, devenind autor al infractiunii.
1) efectuarea unei activitati de determinare din partea unei persoane, instigator, fata de o alta
persoana numita instigat. Determinarea presupune o operatie de transplantare, de inoculare in
constiinta instigatului a hotararii de a savarsi o infractiune, si insusirea hotararii de a savarsi fapta
prevazuta de legea penala de catre instigat. Activitatea de determinare trebuie sa se situeze in timp
anterior luarii hotararii de a savarsi fapta de catre autor.
2) activitatea de determinare sa priveasca savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.
Determinarea trebuie sa priveasca savarsirea unei fapte concrete prevazute de legea penala si sa se
faca in asa fel incat instigatul sa inteleaga intentia instigatorului.
3) instigatorul sa actioneze cu intentie. Activitatea de determinare se desfasoara deci, sub raport
subiectiv, numai cu intentie, atat directa cat si indirecta.
4) Instigatul sa fi savarsit fapta la care a fost instigat ori sa fi realizat cel putin o tentativa pedepsibila.
11.Felurile instigrii.
a) Dupa forma de vinovatie cu care instigatul savarseste fapta distingem: instigare proprie sau perfecta
care se caracterizeaza prin realizarea unei concordante sub raport subiectiv intre instigator si instigat, in care si
instigatul savarseste fapta cu intentie, si instigare improprie sau imperfecta care se caracterizeaza prin lipsa
coeziunii psihice intre instigsator si instigat.Instigatul savarseste fapta din culpa sau chiar fara vinovatie.
b) Dupa mijloacele folosite de instigator pentru determinarea instigatului sa savarseasca o fapta
prevazuta de legea penala distingem intre: instigare simpla, cand mijloacele de determinare sunt simple (ex.
indemnuri, rugaminti) si instigare calificata, cand se folosesc mijloace deosebite ( ex. exercitarea de presiuni,
oferirea de daruri).
c) Dupa numarul persoanelor fata de care se desfasoara activitatea de instigare; pentru existenta instigarii
este necesara prezenta a doua persoane si anume una care desfasoara activitatea de instigare (instigatorul) si o
alta asupra careia se efectueaza aceasta activitate (instigatul). Instigator poate fi orice persoana care indeplineste
conditiile generale pentru a putea fi subiect al infractiunii, nefiind necesara o calitate speciala. Instigarea poate fi
savarsita nu numai de o singura persoana, ci si de doua sau mai multe persoane care determina, simultan ori
succesiv, aceeasi persoana la savarsirea aceleiasi infractiuni. In astfel de cazuri exista doi sau mai multi
coinstigatori, daca acestia au actionat in intelegere unii cu altii; daca insa intre instigatori nu a existat o astfel de
intelegere, asa incat s-au realizat intamplator acte de instigare a aceleiasi persoane, la savarsirea aceleiasi fapte
prevazute de legea penala, va exista concurs de instigari si nu coinstigare.
Instigat sau persoana asupra careia se exercita instigarea poate fi, de asemenea, orice persoana fizica,
indifferent daca indeplineste sau nu conditiile generale pentru a fi subiect active al infractiunii la care a fost
instigat. Cand instigarea este adresata unei singure persoane sau unor persoane determinate, ea este denumita
instigare individuala, iar atunci cand este adresata unui numar indeterminat de persoane, ea este denumita
instigare colectiva.
d) Dupa modul de actiune al instigatorului pentru determinarea instigatului la savarsirea faptei
cunoastem: instigarea imediata, in care instigatorul se adreseaza nemijlocit instigatului pentru determinarea
acestuia la savarsirea infractiunii, si instigare mediate, cand determinarea are loc prin intermediul altei persoane.
e) Dupa modul deschis sau ascuns in care actioneaza instigatorul distingem: instigarea evidenta sau
deschisa (explicita) si instigarea insiduoasa sau ascunsa .
f) Dupa rezultatul obtinut avem: instigare cu efect pozitiv, reusita, cand instigatorul a reusit sa-l determine pe
instigat sa accepte hotararea de a savarsi infractiunea si instigare cu efect negativ, in care instigatorul nu a reusit
sa determine pe instigat sa accepte hotararea de a savarsi infractiunea. Cand instigatul a inceput savarsirea faptei,
dar s-a desistat, ori a impiedicat producerea rezultatului , sunt realizate conditiile instigarii, dar consecintele
juridice ale activitatii instigatorului sau ale instigatului sunt diferite. Instigatul va beneficia de cauza de
impunitate a desistarii si impiedicarii producerii rezultatului( art.22 c.p.), dar instigatorul va raspunde penal dupa
regulile prevazute in art. 29 al. 1 c.p., pentru instigare neurmata de executare.
12.Definii complicitatea.
Dupa importanta contributiei participantilor la savarsirea faptei si producerea rezultatului se face deosebire
intre formele principale de participatie si forme secundare de participatie.
5
Participatia este secundara cand contributiile participantilor nu se inscriu in realizarea actiunii sau inactiunii
ce reprezinta insasi fapta incriminata.Este contributia specifica instigatorilor si complicilor.Este unanim admis in
practica judiciara si in doctrina penala ca formele principale ale participatiei le absorb pe cele secundare.
Noiune. Complicitatea este forma participatiei penale ce consta in fapta unei persoane care cu intentie
inlesneste sau ajuta in orice mod la comiterea faptei prevazute de legea penala ori promite, inainte sau in timpul
savarsirii faptei, ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe infractor, chiar daca, dupa
savarsirea faptei, promisiunea nu este indeplinita. Complicitatea reprezinta o contributie indirecta, mediata la
savarsirea infractiunii, de aceea este considerate forma de participatie secundara.
In raport cu natura contributiei date la savarsirea faptei si in raport cu atitudinea psihica a celui
care a dat aceasta contrubutie, participatia improprie se realizeaza in urmatoarele modalitati:
a) modalitatea intentie si culpa - aceasta modalitate este reglementata prin dispozitiile prin
dispozitiile art. 31 alin.1 c.p.
b) modalitatea intentie si lipsa de vinovatie aceasta modalitate este reglementata prin
dispozitiile art.31, alin.2 c.p.
17.Trsturile sanciunilor de drept penal.
Noiune. Sanctiunile de drept penal sunt consecintele coercitive pe care legea le leaga de incalcarea
preceptelor normelor penale.
In esenta, ele sunt masuri de constrangere specifice, pe care le atrage savarsirea faptelor interzise de legea
penala si care functioneaza ca mijloc de restabilire a ordinii de drept incalcate si de realizare a scopului
reglementarii juridice a relatiilor de aparare sociala. Aceste sanctiuni trebuie sa fie totodata de natura sa
determine, prin aplicarea lor fata de cei care au trecut totusi la savarsirea faptei interzise, o schimbare in
mentalitatea lor si in special in atitudinea fata de valorile sociale vatamate sau periclitate prin fapta savarsita.
Sanctiunile de drept penal prezinta anumite trasaturi caracteristice care le deosebesc de toate celelalte categorii
de sanctiuni juridice.
Spre deosebire de sanctiunile de drept civil care au in genere un character reparatoriu sau restitutiv, constand
in masuri de resatabilire a starii anterioare a lucrurilor , prin restituire de lucruri, reparari de pagube, anulari de
acte, sanctiunile de drept penal au in genere character represiv sau retributive fiindca ele implica o anumita
privatiune si au ca scop prevenirea savarsirii de noi fapte ilicite atat de catre cel caruia i se aplica, cat si prin
exemplaritate de catre alte persoane care ar fi inclinate sa-I urmeze exemplul. Sanctiunile de drept penal au in
genere si caracter preventiv, cum sunt masurile educative sau masurile de siguranta. Caracteristic sanctiunilor de
drept penal este faptul ca acestea au drept origine imediata savarsirea unei fapte prevazuta de legea penal si ca
aplicarea lor nu este posibila decat ca urmare a savarsirii faptelor prevazute de legea penala. Ele actioneaza
totdeauna post delictum.
administrativ sau disciplinar ori sanctiuni de drept civil( repararea prejudiciului cauzat prin fapta prevazuta de
legea penala ( art.91 c.pen.).
Potrivit acestui principiu, nu numai raspunderea penala dar si sanctiunile de drept penal au caracter personal,
adica se rasfrang asupra celui caruia I se aplica sin u pot fi transferate asupra altuia. Caracterul personal al
sanctiunilor de drept penal decurge din natura si mai ales din finalitatea acestora care este prevenirea savarsirii
de noi infractiuni, in primul rand de cel caruia I se aplica si care este insusi subiectul active al infractiunii.
Datorita caracterului lor personal, sanctiunile de drept penal, inclusive cele cu caracter pecuniar, se sting odata
cu decesul persoanelor carora li s-au aplicat sun u pot fi transmise succesorilor.
20.Definii pedeapsa.
Pedeapsa este acea sanctiune de drept penal care consta intr-o masura de constrangere si reeducare prevazuta
de lege pentru savarsirea unei anumite infractiuni si care se aplica de instanta judecatoreasca infractorului, in
scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni.( art. 52 c.pen- pedeapsa si scopul ei)
Preventia speciala si generala constituie scopul imediat al pedepsei, scop care este determinat de aplicarea
concreta a pedepsei pentru savarsirea de infractiuni. Scopul mediat al pedepsei, care este tot prevenirea
savarsirii de infractiuni, se realizeaza prin incriminarea unor fapte periculoase si prevederea pedepsei
corespunzatoare.
Deci, prin amenintarea cu pedeapsa, se realizeaza prevenirea savarsirii de infractiuni chiar din momentul
incriminarii faptei periculoase.
Pentru realizarea scopului sau, pedeapsa indeplineste anumite functii prin care influenteaza asupra
condamnatului, determinand schimbarea conduitei viitoare a acestuia si avertizand alte persoane asupra
consecintelor pe care le-ar putea avea de suportat daca ar urma exemplul lui.
11
Ele trebuie sa asigure respectarea si protejarea vietii, sanatatii si demnitatii persoanelor private de libertate,
a drepturilor si libertatilor acestora, fara sa cauzeze suferinte fizice si nici sa injoseasca persoana
condamnata.
3. Amenda Legislatia noastra penala reglementeaza cea de a treia pedeapsa principala si anume, amenda
penala. Amenda penala consta intr-o suma de bani pe care condamnatul este obligat sa o plateasca in contul
statului. Este o pedeapsa cu caracter pecuniar si represiv. Amenda penala, ca orice pedeapsa se inscrie in cazierul
judiciar al condamnatului.Codul penal, in art. 63 cuprinde cateva reguli privin stabilirea amenzii, si anume:
- ori de cate ori legea prevede ca o infractiune se pedepseste numai cu amenda, fara a-i arata limitele,
minimul special al acesteia este de 150 lei, iar maximul de 10000 lei;
- cand legea prevede pedeapsa amenzii fara a-i arata limitele, alternativ cu pedeapsa inchisorii de cel mult
un an , minimul special al amenzii este de 300 lei, iar maximul special este de 15000 lei.
- Cand legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa inchisorii mai mare de un an, minimul
special este de 500 lei si maximul special de 30000 lei. Dispozitiile art. 53 al. 1, lit.c prevad limitele
generale ale amenzii, care nu pot fi depasite in caz de atenuare sau de agravare a pedepselor. Daca cel
condamnat se sustrage cu rea-credinta de la executarea amenzii , instanta poate inlocui aceasta pedeapsa
cu pedeapsa inchisorii in limitele prevazute pentru infractiunea savarsita.
Noiune.
Raspunderea penala este o institutie fundamentala a dreptului penal. Impreuna cu celelalte doua
institutii fundamentale ale acesteia ( infractiunea si sanctiunea) reprezinta componentele de baza ale intregului
sistem de drept. Realizarea ordinii de drept penal are loc, de regula, prin conformare, adica prin adoptarea de
buna voie, sau de teama pedepsei, a conduitei pretinse destinatarilor de normele de drept penal ( in cadrul
raportului juridic de conformare). Raspunderea penala este o forma a raspunderii juridice si reprezinta
consecinta nesocotirii dispozitiei normei penale.
In aceasta situatie realizarea ordinii de drept este posibila numai prin constrangere, adica prin aplicarea
sanctiunilor prevazute de normele incalcate, fata de cei care au savarsit faptele interzise prin normele
incriminatorii. Realizarea prin constrangere a ordinii de drept penal are loc intr-un cadru juridic determinat, si
anume in cadrul unor raporturi juridice de constrangere. In ca priveste ordinea de drept penal realizarea acesteia
prin constrangere are loc in cadrul raportului juridic penal de conflict nascut ca urmare a savarsirii infractiunii.
In cadrul acestui raport juridic are loc tragerea la raspundere penala a faptuitorului, judecata si in cazul in care
este dovedit vinovat de savarsirea infractiunii, sanctionarea lui, potrivit legii, precum si executarea sanctiunii
aplicate. De aceea, raportul juridic penal de conflict poate fi numit si raport juridic de raspundere penala, ca
mijloc de realizare a ordinii de drept penal.
Raspunderea penala poate fi definita ca fiind insusi raportul juridic penal de constrangere- nascut ca urmare a
savarsirii infractiunii- intre stat pe de o parte, si infractor pe de alta parte -raport complex al carui continut il
formeaza:1) dreptul statului (ca reprezentant al societatii): de a trage la raspundere pe infractor, de a-i aplica
sanctiunea prevazuta pentru infractiunea savarsita si de a-l constrange sa o execute, precum si, 2) obligatia
infractorului de a raspunde pentru fapta sa si de a se supune sanctiunii aplicate, in vederea restabilirii ordinii de
drept si restaurarii autoritatii legii. Raspunderea penala reflecta reactia imediata a societatii fata de infractor.
Cadrul juridic al raspunderii penale cuprinde dispozitiile din art. 17 al.2 c.pen. referitoare la temeiul raspunderii
penale, dispozitiile din Titlul al-IV-lea al partii generale al c.pen. ce cuprinde inlocuirea raspunderii penale( art.
90-98 c.pen.) si dispozitiile din Titlul al-VII-lea cu privire la cauzele care inlatura raspunderea penala( art.119132 c.pen.).
Mijloacele de individualizare constau in acele posibilitati acordate prin lege judecatorilor de a stabili genul,
cuantumul si modul de executare a pedepsei. Ei au facultatea, in cazul cand legea prevede pedepse alternative
sa se fixeze asupra oricareia dintre ele, si anume: pot stabili cuantumul pedepsei principale intre minimul si
maximul special; pot sa depaseasca maximul special in limitele sporurilor prevazute de lege, sau sa reduca sub
minimul special pedeapsa ca efect al constatarii unor cause de agravare sau de atenuare a pedepsei; pot sa
completeze actiunea represiva a pedepsei principale prin aplicarea de pedepse complementare. Alegerea
mijloacelor de individualizare de catre judecatori se face tinand cont de anumite criterii prevazute de lege,
respectiv acele elemente dupa care instanta de judecata este obligata sa se calauzeasca in activitatea de
individualizare a pedepsei.
vatamate. Pentru existenta circumstantei atenuante a provocarii trebuie sa fie indeplinite urmatoarele
conditii:
1. infractiunea sa fi fost savarsita sub stapanirea unei puternice
tulburari sau emotii;
2. starea de tulburare sau emotie sa fi avut drept o cauza provocatoare din partea persoanei vatamate;
3. provocarea sa fi fost produsa de victima prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii
persoanei sau printr-o alta actine ilicita grava.
4. riposta infractorului la actiunea provocatoare a victimei trebuie sa fie indreptata impotriva acesteia
si nu a altei persoane.
Cand toate aceste conditii sunt indeplinite instanta este obligata sa
retina aceste circumstante si sa reduca pedeapsa in mod corespunzator,
tinand
cont si de culpa persoanei vatamate la stabilirea cheltuielilor judiciare.
organelor obstesti( comisiile de judecata) sa administreze justitia printr-o formulare mai riguroasa si precisa a
conditiilor in care instantele pot dispune inlocuirea raspunderii penale. Inlocuirea raspunderii penale este
reglementata prin art. 90, 91 si 98 c.pen, care stabilesc conditiile inlocuiriii si sanctiunile administrative
aplicabile.
In legislatia noastra penala, cauzele care inlatura raspunderea penala sunt: amnistia, prescriptia raspunderii
penale, lipsa plangerii prealabile si impacarea partilor. Ele au aplicabilitate generala, in sensul ca privesc orice
infractiune si se deosebesc de asa-numitele cause de nepedepsire sau de impunitate, care au incidenta doar in
cazul acelor infractiuni pentru care sunt prevazute ( in partea speciala a Codului penal).
Cauzele care inlatura raspunderea penala sunt, prin natura lor juridica, cauze care inlatura consecintele penale
ale infractiunii savarsite, adica posibilitatea aplicarii sanctiunilor penale prevazute pentru acea infractiune. Ele
nu inlatura consecintele civile ale acestora.
41.Definii amnistia.
. Amnistia este un act de clementa al autoritatii legiuitoare( Parlamentul Romaniei ) prin care este
inlaturata raspunderea penala pentru infractiuni savarsite pana la data aparitiei actului de amnistie. Aceasta
uitare a caracterului penal al faptei, reprezinta de fapt o renuntare din partea sociatatii la folosirea raspunderii
penale si a pedepsei pentru restabilirea ordinuii de drept incalcate. Ea este prevazuta in art.119 c.pen. Potrivit art.
73 al Constitutiei ea se acorda prin lege, legea fiind aceea care stabileste infractiunile pentru care se acorda
amnistia, precum si conditiile in care se acorda si limitele incidentei sale. Amnistia este dictata de ratiuni de
politica penala, fiind in corelatie cu anumite situatii social-politice care au putut influenta asupra fenomenului
infractional intr-o anumita perioada sau care marcheaza momentele importante in evolutia societatii.
Este o institutie juridica complexa ce cuprinde atat norme juridice de drept constitutional, cat si norme de
drept penal.
42.Criteriile dup care se face distincia ntre felurile amnistiei; felurile amnistiei.
In teoria dreptului penal se face distinctie intre mai multe feluri de amnistie, dupa anumite criterii, si anume:
- dupa aria de incidenta a acesteia, amnistia poate fi: a) generala, atunci cand este acordata pentru orice
infractiune savarsita pana la data acordarii ei, indiferent de natura, gravitatea si sediul legislativ al
infractiunilor, si b) speciala, atunci cand este acordata numai pentru anumite infractiuni (de un anumit fel,
de o anumita gravitate exprimata in pedeapsa prevazuta de lege), inume prevazute in actul de clementa.
- dupa conditiile in care se acorda, amnistia poate fi: c) neconditionata( pura si simpla), atunci cand
acordarea ei nu este subordonata indeplinirii anumitor conditii speciale cu privire la fapta savarsita, si d)
conditionata, atunci cand acordarea ei este subordonata indeplinirii unor astfel de conditii( de exemplu,
fapta san u fie savarsita in circumstante aggravate, faptuitorul sa nu fie recidivist,etc).
- dupa momentul in care intervine actul de amnistie, distingem intre amnistia intervenita inainte de
condamnarea definitiva, denumita si amnistie proprie si amnistia intervenita dupa condamnarea
definitive, denumita si amnistie improprie. Amnistia proprie( amnistia antecondamnatorie), constituie,
dupa caz, o cauza de incetare a urmaririi penale sau cauza de incetare a procesului penal. Cea improprie
18
( amnistia postcondamnatorie), pe langa inlaturarea raspunderii penale, are drept efect si inlaturarea
pedepsei pronuntate si a celorlalte consecinte ale condamnarii.
Amenda incasata anterior amnistiei nu se restituie, dupa cum partea executata din pedeapsa inchisorii nu
poate face obiectul unei cereri de dezdaunari din partea statului. De asemenea, legea prevede ca amnistia
produce efecte asupra pedepselor complementare, in masura in care ele nu au fost executate. Amnistia
improprie, produce efecte si in privinta celorlalte consecinte care decurg din condamnare( decaderille,
interdictiile si incapacitatile prevazute in legile speciale, penale sau extrapenale. Ea inlatura si starea de recidiva.
Amnistia nu produce efecte asupra masurilor de siguranta si a masurilor educative luate prin hotararea de
condamnare, asupra despagubirilor civile sau cheltuielilor judiciare, care pot fi puse in executare potrivit legii
civile. Ea are un caracter obligatoriu, persoana condamnata neputand sa refuse amnistia, iar organele competente
trebuie sa aplice din oficiu dispozitiile legii de amnistie. Inculpatul are insa dreptul de a cere continuarea
procesului penal atunci cand doreste sa-si demonstreze nevinovatia; atunci cand se constata nevinovatia acestuia,
se va dispune, dupa caz, scoaterea de sub urmarirea sau achitarea.
44.Definii graierea.
Cauzele care nlatura executarea pedepsei sunt gratierea si prescriptia executarii pedepsei.
Gratierea este un act de clementa care are ca efect inlaturarea in tot sau in parte a executarii pedepsei ori
comutarea acesteia in alta mai usoara. Condamnatul este iertat de executarea pedepsei, fie in total, fie in parte,
sau pedeapsa i se comuta intr-una mai usoara. Ea este in dreptul nostru, un act al Presedintelui Romaniei,(care se
acorda prin decret), atunci cand este individuala si sau al Parlamentului, cand este colectiva, care se acorda din
oficiu, prin lege.
Gratierea se poate prezenta sub diverse forme sau modalitati diferite, si anume:
1. in raport de caracterul pe care il are, se face distinctia intre : gratierea individuala si gratierea colectiva.
Gratierea individuala produce efecte in personam, acordandu-se unor persoane determinate in mod nominal, in
timp ce gratierea clectiva are un caracter mixt, ea operand atat in personam dar si in rem, in raport de natura
infractiunii comise sau in raport de natura si cuantumul pedepsei aplicate.
2. in raport de conditiile de acordare, gratierea poate fi neconditionata si conditionata. Gratierea este
neconditionata sau pura si simpla, cand acordarea beneficiului ei nu este subordonata indeplinirii vreunei
conditii de catre condamnat. Gratierea este conditionata atunci cand impune condamnatului anumite
obligatii( exp. de a nu comite o noua infractiune o anumita perioada de timp, sub sanctiunea executarii pedepsei
gratiate, cumulata arithmetic cu pedeapsa aplicata pentru o noua infractiune.)
3. in raport de intinderea efectelor sale, gratierea poate fi totala, partiala, ori poate avea forma comutarii.
Gratierea este totala cand prin actul de clementa respective se inlatura executarea intregii pedepse
aplicate( remiterea pedepsei)
Gratierea este partiala atunci cand, de asemenea, prin actul de clementa, se inlatura numai o parte din
executarea pedepsei( reducerea pedepsei).
Comutarea este o forma a gratierii, prin care se schimba insusi genul pedepsei aplicate de instanta de
judecata(de exp. pedeapsa inchisorii este inlocuita cu amenda). Ea se acorda sub aceasta forma, de regula,
individual. Gratierea are ca obiect pedepsele principale aplicate de instantele de judecata, a caror executare este
inlaturata in tot sau in parte. Ea are ca efect inlaturarea, totala sau partiala, a executarii pedepsei principale sau
comutarea acesteia intr-o pedeapsa mai usoara. Deoarece gratierea nu inlatura raspunderea penala, pedeapsa
gratiata constituie, ca si pedeapsa executata, un antecedent penal, care determina potrivit legii, interdictii,
incapacitate, decaderi sau poate forma primul termen al recidivei.
Gratierea produce efecte si asupra pedepselor accesorii, deoarece ele insotesc pedepsele privative de libertate
in cursul executarii lor. Art.71 al.2 c.pen.- condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viata sau a inchisorii atrage
de drept pedeapsa accesorie ( interzicerea drepturilor prevazute in art.64 c.pen) din momentul in care hotararea
de condamnare a ramas definitiva si pana la terminarea executarii pedepsei , pana la gratierea totala sau a
restului de pedeapsa, ori pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei.
In privinta pedepselor complementare, prin dispozitiile art. 120 al.3 c.pen. s-a prevazut ca gratierea nu are
efecte asupra pedepselor complementare, afara de cazul cand se dispune altfel prin actul de gratiere. Sunt situatii
rare cand actul de gratiere prevede si inlaturarea pedepselor complementare ; el se refera, de regula numai la
cazurile de gratiere totala.
Gratierea nu produce efecte asupra masurilor de siguranta si masurilor educative.
In cazul gratierilor partiale, interventia, in cursul executarii pedepsei, a doua sau mai multe acte de gratiere
are ca efect reducerea succesiva a pedepsei, corespunzator fiecarei gratieri.
savarsirea de fapte prevazute de legea penala) si a pedepselor principale contra umanitatii( datorita gravitatii lor
deosebite).
48.Definii reabilitarea .
Consecintele condamnarii cuprind o serie de decaderi, interdictii si incapacitati care decurg din condamnare.
Incetarea acestor consecinte ale condamnarii tine de esenta institutiei reabilitarii.
Reabilitarea
Noiune. Reabilitarea constituie o cauza care inlatura consecintele penale si extrapenale care au rezultat
dintr-o condamnare, facand ca fostul condamnat sa se bucure din nou de dreptul la egalitate in fata legii.
Reabilitarea urmareste sa stimuleze efortul de reintegrare social al fostului condamnat, prin repunerea sa in
deplinatatea drepturilor politice si social-economice.
In stiinta dreptului penal se cunosc doua forme de reabilitare: reabilitarea de drept si reabilitarea
judecatoreasca.
Reabilitarea de drept intervine, in anumite cazuri prevazute de lege, dupa trecerea unui anumit interval de
timp, iar reabilitarea judecatoreasca se obtine la cererea fostului condamnat, repectandu-se conditiile prevazute
de lege, pe calea unei proceduri speciale in fata instantei de judecata.
Reabilitarea face sa inceteze decaderile, interdictiile si incapacitatile care rezulta din condamnare. Inlatura
antecedentele penale. Ea produce si alte efecte juridice,cum ar fi spre exemplu, recunoasterea drepturilor de
pensionar sau a vechimii in munca. Reabilitarea nu opereaza o repunere situatia de dinainte de condamnare. Nu
are efecte nici asupra masurilor de siguranta, cu exceptia celei prevazute de art.118 lit.e si d- interzicerea de a se
afla in anumite localitati si interzicerea de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinate.
Reabilitatea poate opera si in cazul detentiunii pe viata.
50.Efectele reabilitrii.
Reabilitarea face sa inceteze decaderile, interdictiile si incapacitatile care rezulta din condamnare. Inlatura
antecedentele penale. Ea produce si alte efecte juridice,cum ar fi spre exemplu, recunoasterea drepturilor de
pensionar sau a vechimii in munca. Reabilitarea nu opereaza o repunere situatia de dinainte de condamnare. Nu
are efecte nici asupra masurilor de siguranta, cu exceptia celei prevazute de art.118 lit.e si d- interzicerea de a se
afla in anumite localitati si interzicerea de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinate.
Prezinta unele trasaturi caracteristice, prin care se deosebeste de celelalte institutii cu efecte extinctive
( amnistia, gratierea, prescriptia). Reabilitarea produce efecte in personam, numai cu privire la condamnatul care
a indeplinit conditiile legale pentru obtinerea dreptului de a fi reabilitat.
Este indivizibila, in sensul ca ea n poate fi obtinuta numai pentru o parte din condamnarile suferite de o
persoana. Reabilitarea poate fi obtinuta pentru orice condamnare, de catre orice infractor care indeplineste
conditiile legale; produce efecte numai pentru viitor.
22