Sunteți pe pagina 1din 22

ANUL II 2009-2010

SUBIECTE DE EXAMEN - DREPT PENAL-PARTEA GENERAL


1. Definii i caracterizai pluralitatea de infractori.
Prin pluralitatea de infractori este desemnata situatia in care mai multe persoane savarsesc o singura
infractiune.O singura infractiune, avand nu unul ci doi sau mai multi subiecti activi, aceasta caracterizeza in
esenta pluralitatea de infractori, care presupune contributii effective ce tin de latura obiectiva a infractiunii si
vointa comuna de a coopera la savarsirea unei infractiuni.
Nu orice fapta comisa de mai multe persoane presupune si o pluralitate de infractori.
Daca nici o persoana nu a actionat cu vinovatie la comiterea faptei nu se poate retine o pluralitate de
infractori, ci o pluralitate de faptuitori, iar fapta fiind savarsita fara vinovatie nu este infractiune.
Daca dintre persoanele care au savarsit fapta numai una a actionat cu vinovatie, fapta este infractiune, iar
pluralitatea de faptuitori devine si o pluralitate de infractori.

2. Enumerai i definii formele pluralitii de infractori.


In doctrina dreptului penal sunt cunoscute trei forme ale pluralitatii de infractori : pluralitatea naturala,
pluralitatea constituita si pluralitatea ocazionala.
Pluralitatea naturala denumita si pluralitatea necesara este forma pluralitatii de infractori in care cooperarea
mai multor persoane la comiterea faptei este ceruta de insasi natura acesteia.
Exista anumite fapte pevazute de legea penala care nu pot fi savarsite de o singura persoana ci presupun,
cooperarea mai multora.
Exemplu de infractiuni care presupun cooperarea a doua persoane si de aceea se mai numesc si infractiuni
bilaterale: infractiunile de bigamie, (art.303 c.p., incest (art.203 c.p. ), adulter ( art.303 c.p.).
Infractiuni care presupun cooperarea mai multor personae: incaierarea ( atr.322 c.p. ), subminarea puterii de
stat ( art.162 c.p.).
Ceea ce este caracteristic pluralitatii naturale de infractori este faptul ca fiecare participant la savarsirea
faptei este privit ca autor al infractiunii , alaturi de ceilalti faptuitori si raspunde de rezultatul produs.
Nu este necesar ca toti faptuitorii sa aiba si calitatea de infractori.Este suficient ca numai unul sau numai unii
dintre faptuitori sa actioneze cu vinovatie si deci sa aiba calitatea de infractori.
Spre exemplu, va exista intotdeauna infractiunea de bigamie, si in cazul in care unul din subiectii infractiunii
savarseste fapta fara vinovatie fiind in eroare( art. 51 c.p. ) cu privire la starea civila a celuilalt; sau in cazul
celorlalte infractiuni bilaterale cand unul dintre subiecti este constrans ( art. 46 c.p.) si sub imperiul acestei
constrangeri savarsesc fapta.
Pluralitatea constituita este forma pluralitatii de infractori , ce presupune gruparea mai multor persoane
pentru savarsirea de infractiuni.Prin asocierea mai multor persoane in vederea comiterii de infractiuni se
realizeaza pluralitatea constituita, care datorita scopului ei antisocial este incriminata ca infractiune de sine
statatoare.
Pluralitatea constituita nu este reglementata in partea generala a codului penal ci in partea speciala, gruparea
mai multor persoane devine infractiune si prin aceasta sunt evidentiate conditiile pluralitatii constituite de
infractori.
Spre exemplu, prin dispozitiile care incrimineaza complotul ( art.167 c.p.) ca si asocierea pentru savarsirea de
infractiuni ( art. 323 c.p.) sunt prevazute conditiile cu privire la gruparea de persoane, la scopul urmarit
savarsirea de infractiuni la organizarea acesteia de durata pentru pentru a reprezenta o infractiune, pentru a
realiza pluralitatea constituita.
Pluralitatea constiutita exista indifferent daca s-au savarsit sau nu fapte infractionale din cele pe care si le-au
propus cei care s-au constituit.
Atunci cand s-au savarsit infractiuni pentru care se initiase sau constituise asociatia sau gruparea sunt
aplicabile dispozitiile privind concursul de infractiuni. Fiecare persoana este considerata ca a savarsit
infractiunea si va raspunde penal pentru aceasta ca autor.
1

Pluralitatea ocazionala ( participatia penala ) este forma pluralitatii de infractori in care, la comiterea faptei
prevazuta de legea penala participa un numar mai mare de personae decat era necesar; adica, la savarsirea faptei
prevazuta de legea penala au participat un numar mai mare de persoane decat era necesar potrivit naturii faptei.
Daca o fapta putea fi comisa de o singura persoana datorita naturii ei, la savarsirea ei au participat doua sau
mai multe persoane , iar daca potrivit naturii ei fapta putea fi comisa de doua persoane, la savarsirea ei au
participat trei sau mai multe persoane. Prin aceasta caracteristica se subliniaza posibilitatea existetei unei
pluralitati ocazionale la o pluralitate naturala si la o pluralitate constituita de infractori.
In literatura juridica, existenta unei pluralitati ocazionale la o pluralitate constituita, este controversata.
Se sustine ca pluralitatea ocazionala ar fi posibila numai cand se savarsc infractiunile ce si le-au propus cei
care s-au constituit.
Nu este posibila participatia penala la constituire, cand prin actele de sprijinire, inlesnire a unei pluralitati
constituite, se intra intr-o astfel de pluralitate constituita. Alta opinie este de parerea ca, participatia penala este
posibila in cazul depasirii numarului de faptuitori necesari pentru existenta pluralitatii constituite.
In cazul pluralitatii ocazionale de infractori, spre deosebire de pluralitatea naturala sau pluralitatea constituita,
fiecare participant este considerat ca a contribuit cu o pate la savarsirea infractiunii si va raspunde penal in
functie de contributia adusa la savarsirea infractiunii.

3. Definii noiunea de participaie penal.


Participatia penala ( pluralitatea ocazionala de infractori ), desemneaza situatia in care la savarsirea unei fapte
penale au participat mai multe persoane decat era necesar potrivit naturii acelei fapte.
Spre deosebire de celelalte forme ale pluralitatii de infractori, pluralitatea ocazionala sau participatia nu este
determinate de natura faptei ori de conditiile in care aceasta ar putea fi realizata, ci are un character intamplator,
ocazional, fiind determinate de anumite conditii concrete, in care realizarea prin cooperare a unei infractiuni
apare ca mai avantajoasa sub raportul savarsirii sau al ascunderiii urmelor.
Participatia penala se deosebeste insa de celelalte forme ale pluralitatii de infractori nu numai prin caracterul
sau ocazional, neobligatoriu, pentru realizarea faptei, dar si prin pozitia juridica a faptuitorilor.
Astfel, daca in cazul pluralitatii naturale sau al pluralitatii constituite fiecare dintre faptuitori in parte este
considerat ca a savarsit infractiunea si raspunde pentru savarsirea acesteia, sin u pentru contributia data, in cazul
participatiei dimpotriva, fiecare faptuitor este considerat ca a participat la savarsirea infractiunii, ca a adus o
parte de contributie la infractiune; de aici, si denumirea de participatie data acestei forme a pluralitatii de
infractori.

4. Care sunt deosebirile ntre participaia penal i celelalte forme ale pluralitii de
infractori?
Spre deosebire de celelalte forme ale pluralitatii de infractori, pluralitatea ocazionala sau participatia nu este
determinate de natura faptei ori de conditiile in care aceasta ar putea fi realizata, ci are un character intamplator,
ocazional, fiind determinate de anumite conditii concrete, in care realizarea prin cooperare a unei infractiuni
apare ca mai avantajoasa sub raportul savarsirii sau al ascunderiii urmelor.
Participatia penala se deosebeste insa de celelalte forme ale pluralitatii de infractori nu numai prin caracterul
sau ocazional, neobligatoriu, pentru realizarea faptei, dar si prin pozitia juridica a faptuitorilor.
Astfel, daca in cazul pluralitatii naturale sau al pluralitatii constituite fiecare dintre faptuitori in parte este
considerat ca a savarsit infractiunea si raspunde pentru savarsirea acesteia, sin u pentru contributia data, in cazul
participatiei dimpotriva, fiecare faptuitor este considerat ca a participat la savarsirea infractiunii, ca a adus o
parte de contributie la infractiune; de aici, si denumirea de participatie data acestei forme a pluralitatii de
infractori.

5. Condiiile participaiei penale.


Participatia penala exista atunci cand sunt indeplinite urmatoarele conditii:

a) s-a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, adica o actiune sau o inactiune prevazuta de lege ca
element material al unei anumite infractiuni.Atunci cand fapta savarsita corespunde infractiunii fapt
consumat sau tentativei pedepsibile a acelei infractiuni, conditia este indeplinita.
b) fapta a fost savarsita in cooperare de catre doua sau mai multe persoane, deci exista o pluralitate de
infractori. Nu este necesar ca toti faptuitorii sa aiba calitatea de infractori; este de ajuns ca unul dintre ei
sa aiba aceasta calitate, adica sa indeplineasca conditiile generale si speciale cerute pentru existenta
subiectului activ al infractiunii si sa fi actionat cu vinovatie sub forma intentiei.
Contributia faptuitorilor la savarsirea faptei poate fi prin acte de executare directa si nemijlocita de
autor; sau prin inlesnire, sprijinire materiala si morala- de complice; ori de determinare la savarsirea
infractiunii de instigator.
In orice modalitate in care participantii isi aduc contributia la savarsirea faptei este indeplinita conditia
privind cooperarea mai multor persoane la comiterea faptei.
c) sa existe o vointa comuna a participantilor de a savarsi in cooperare
aceeasi fapta prevazuta de legea penala, aceasta vointa de cooperare fiind de esenta participatiei penale.
Existenta si caracterul participatiei penale sunt determinate de existenta unei duble legaturi psihice intre
participantoi si anume, pe de o parte, vointa lor comuna de a coopera la savarsirea aceleiasi fapte
prevazuta de legea penala, iar pe de alta parte, scopul sau rezultatul comun urmarit de participanti prin
savarsirea faptei.
d) existenta participatiei este conditionata de calificarea faptei comise
prin contributia mai multor persoane ca infractiune. Aceasta presupune ca fapta sa fie savarsita de catre
cel putin unul dintre participanti cu vinovatia ceruta de lege.

6. Felurile participaiei penale.


In stiinta dreptului penal, se face distinctie intre mai multe feluri de participatie penala, folosindu-se drept criterii
fie felul contributiei date de participanti la savarsirea faptei, fie atitudinea subiectiva a participantilor, fie modul
in care contributiile date de acestia se integreaza in activitatea care a dus la savarsirea infractiunii.
Dupa criteriul atitudinii psihice fata de rezultatul faptei comise cu vointa comuna de a coopera se disting:
paticipatia proprie si participatia improprie.
a) participatia proprie (propriu-zisa sau perfecta) se caracterizeaza prin aceea ca toti participantii la
savarsirea infractiunii actioneaza cu aceeasi forma a vinovatiei intentie , sau culpa. In literatura juridica
se sustine ca exista participatie proprie si atunci cand toti participantii actioneaza din culpa la comiterea
unei fapte din culpa, dar numai prin acte de executare directa si nemijlocita.(prin acte de coautorat)
b) participatia improprie( imperfecta) se caracterizeaza prin aceea ca participantii nu actioneaza cu aceeasi
forma a vinovatiei: unii din intentie si altii din culpa; sau unii din intentie si altii fara vinovatie.
Aceste doua forme ale participatiei pot fi intalnite in practica cel mai adesea separate, dar nimic nu impiedica
coexistenta lor in cazul savarsirii unei singure infractiuni.
Exemplu: la savarsirea unei infractiuni isi aduc contributia mai multi participanti care actioneaza cu forme
diferite de vinovatie.
Dupa criteriul contributiei participantilor la comiterea infractiunii distingem intre:
1) activitatea de executare directa si nemijlocita a faptei - activitate specifica autorului si coautorilor;
2) activitatea de determinare la comiterea unei fapte - activitate proprie instigatorului;
3) activitatea de inlesnire, de ajutare la savarsirea faptei activitate de complice.
Principalele forme ale participatiei penale sunt autoratul, instigarea si complicitatea. Ele sunt prevazute si
de legea penala, in vigoare.( art.23-26 c.p.)

7. Autoratul form a participaiei penale.


Dupa importanta contributiei participantilor la savarsirea faptei si producerea rezultatului se face deosebire
intre formele principale de participatie si forme secundare de participatie.
Participatia este principala cand prin contributia participantului se realizeaza insasi continutul infractiunii.
Este contributie specifica autorilor si coautorilor.
3

Notiune. Autoratul este forma de participatie penala in care o persoana savarseste prin acte de executare fapta
prevazuta de legea penala.
Cand o persoana savarseste singura, direct si nemijlocit o infractiune pentru care a luat singur hotararea
infractionala sin u a fost sprijinit la executarea infractiunii de nici o persoana, este autorul acelei infractiuni. Nu
se poate sustine ca el a savarsit fapta in autorat.
Autoratul, ca forma de participatie presupune cooperarea mai multor persoane la comiterea infractiunii ca
instigator ori complice. Autoratul este forma de participatie esentiala si necesara, fara de care nu pot exista
celelalte forme de participatie: instigarea si complicitatea. Sub raport subiectiv, autorul actioneaza intotdeauna
cu intentie in cazul participatiei proprii,iar in cazul paricipatiei improprii actioneaza din culpa sau fara
vinovatie.

8. Definii i caracterizai coautoratul.


Dupa importanta contributiei participantilor la savarsirea faptei si producerea rezultatului se face deosebire
intre formele principale de participatie si forme secundare de participatie.
Participatia este principala cand prin contributia participantului se realizeaza insasi continutul infractiunii.
Este contributie specifica autorilor si coautorilor.
Notiune. Coautoratul este forma de participatie in care, la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, siau adus contributia in mod nemijlocit doua sau mai multe persoane. Coautoratul presupune contributia a cel
putin doua persoane la comiterea faptei, contributii ce reprezinta elementul material al laturii obiective a
infractiunii.Activitatile coautorilor de executare nemijlocita a infractiunii nu trebuie sa fie identice , ci sa se
completeze intr-o activitate unica.
Acte de executare, de coautorat, sunt si cele prin care se contribuie indirect la comiterea faptei, cum sunt
actele prin care se face imposibila rezistenta, apararea care sunt un obstacol al energiilor ce tind sa combata
producerea rezultatului.
In practica judiciara s-a precizat ca, in cazul infractiunilor complexe este coauthor acela care savarseste una
din actiunile ce formeaza elementul material al infractiunii complexe respective( de exemplu, in cazul talhariei,
amenintarea sau constangerea ) , cealalta actiune fiind realizata de un alt coautor).
Coautoratul fiind o forma de participatie propriu-zisa sau perfecta, se caracterizeaza,din punct de vedere
subiectiv, prin existenta la toti participantii a aceleiasi forme de vinovatie, adica fie intentie, fie culpa.
De regula, coautoratul se realizeaza cu intentie, adica toti coautorii sunt constienti ca savarsesc si vor sa
savarseasca acte de executare a aceleiasi fapte prevazute de legea penala, si al carei rezultat socialmente
periculos il prevad si il urmaresc.
In literatura juridica se sustine opinia ca in cazul infractiunilor din culpa nu poate exista coautorat, faptuitorii
care actioneaza din culpa fiind autori ai unor infractiuni distincte.

9. Definii instigarea.
Dupa importanta contributiei participantilor la savarsirea faptei si producerea rezultatului se face deosebire
intre formele principale de participatie si forme secundare de participatie.
Participatia este secundara cand contributiile participantilor nu se inscriu in realizarea actiunii sau inactiunii
ce reprezinta insasi fapta incriminata.Este contributia specifica instigatorilor si complicilor.Este unanim admis in
practica judiciara si in doctrina penala ca formele principale ale participatiei le absorb pe cele secundare.
Notiune. Ca forma a participatiei penale, instigarea este fapta unei persoane ( instigator) care, cu intentie,
determina prin orice mijloace, pe o alta persoana (instigat) sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.
Csaracteristic instigarii este deci faptul ca instigatorul, care ia cel dintai hotararea de a savarsi infractiunea, nu
trece la savarsirea faptei respective, ci transmite aceasta hotarare altei personae, pe care o determina printr-o
activitate materiala( indemnuri, rugaminti, amenintari etc.) sa savarseasca ea fapta planuita, ceea ce aceasta si
face, devenind autor al infractiunii.

10.Care sunt condiiile instigrii?


Pentru existenta instigarii ca forma a participatiei penale se cer indeplinite conditiile:
4

1) efectuarea unei activitati de determinare din partea unei persoane, instigator, fata de o alta
persoana numita instigat. Determinarea presupune o operatie de transplantare, de inoculare in
constiinta instigatului a hotararii de a savarsi o infractiune, si insusirea hotararii de a savarsi fapta
prevazuta de legea penala de catre instigat. Activitatea de determinare trebuie sa se situeze in timp
anterior luarii hotararii de a savarsi fapta de catre autor.
2) activitatea de determinare sa priveasca savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.
Determinarea trebuie sa priveasca savarsirea unei fapte concrete prevazute de legea penala si sa se
faca in asa fel incat instigatul sa inteleaga intentia instigatorului.
3) instigatorul sa actioneze cu intentie. Activitatea de determinare se desfasoara deci, sub raport
subiectiv, numai cu intentie, atat directa cat si indirecta.
4) Instigatul sa fi savarsit fapta la care a fost instigat ori sa fi realizat cel putin o tentativa pedepsibila.

11.Felurile instigrii.
a) Dupa forma de vinovatie cu care instigatul savarseste fapta distingem: instigare proprie sau perfecta
care se caracterizeaza prin realizarea unei concordante sub raport subiectiv intre instigator si instigat, in care si
instigatul savarseste fapta cu intentie, si instigare improprie sau imperfecta care se caracterizeaza prin lipsa
coeziunii psihice intre instigsator si instigat.Instigatul savarseste fapta din culpa sau chiar fara vinovatie.
b) Dupa mijloacele folosite de instigator pentru determinarea instigatului sa savarseasca o fapta
prevazuta de legea penala distingem intre: instigare simpla, cand mijloacele de determinare sunt simple (ex.
indemnuri, rugaminti) si instigare calificata, cand se folosesc mijloace deosebite ( ex. exercitarea de presiuni,
oferirea de daruri).
c) Dupa numarul persoanelor fata de care se desfasoara activitatea de instigare; pentru existenta instigarii
este necesara prezenta a doua persoane si anume una care desfasoara activitatea de instigare (instigatorul) si o
alta asupra careia se efectueaza aceasta activitate (instigatul). Instigator poate fi orice persoana care indeplineste
conditiile generale pentru a putea fi subiect al infractiunii, nefiind necesara o calitate speciala. Instigarea poate fi
savarsita nu numai de o singura persoana, ci si de doua sau mai multe persoane care determina, simultan ori
succesiv, aceeasi persoana la savarsirea aceleiasi infractiuni. In astfel de cazuri exista doi sau mai multi
coinstigatori, daca acestia au actionat in intelegere unii cu altii; daca insa intre instigatori nu a existat o astfel de
intelegere, asa incat s-au realizat intamplator acte de instigare a aceleiasi persoane, la savarsirea aceleiasi fapte
prevazute de legea penala, va exista concurs de instigari si nu coinstigare.
Instigat sau persoana asupra careia se exercita instigarea poate fi, de asemenea, orice persoana fizica,
indifferent daca indeplineste sau nu conditiile generale pentru a fi subiect active al infractiunii la care a fost
instigat. Cand instigarea este adresata unei singure persoane sau unor persoane determinate, ea este denumita
instigare individuala, iar atunci cand este adresata unui numar indeterminat de persoane, ea este denumita
instigare colectiva.
d) Dupa modul de actiune al instigatorului pentru determinarea instigatului la savarsirea faptei
cunoastem: instigarea imediata, in care instigatorul se adreseaza nemijlocit instigatului pentru determinarea
acestuia la savarsirea infractiunii, si instigare mediate, cand determinarea are loc prin intermediul altei persoane.
e) Dupa modul deschis sau ascuns in care actioneaza instigatorul distingem: instigarea evidenta sau
deschisa (explicita) si instigarea insiduoasa sau ascunsa .
f) Dupa rezultatul obtinut avem: instigare cu efect pozitiv, reusita, cand instigatorul a reusit sa-l determine pe
instigat sa accepte hotararea de a savarsi infractiunea si instigare cu efect negativ, in care instigatorul nu a reusit
sa determine pe instigat sa accepte hotararea de a savarsi infractiunea. Cand instigatul a inceput savarsirea faptei,
dar s-a desistat, ori a impiedicat producerea rezultatului , sunt realizate conditiile instigarii, dar consecintele
juridice ale activitatii instigatorului sau ale instigatului sunt diferite. Instigatul va beneficia de cauza de
impunitate a desistarii si impiedicarii producerii rezultatului( art.22 c.p.), dar instigatorul va raspunde penal dupa
regulile prevazute in art. 29 al. 1 c.p., pentru instigare neurmata de executare.

12.Definii complicitatea.
Dupa importanta contributiei participantilor la savarsirea faptei si producerea rezultatului se face deosebire
intre formele principale de participatie si forme secundare de participatie.
5

Participatia este secundara cand contributiile participantilor nu se inscriu in realizarea actiunii sau inactiunii
ce reprezinta insasi fapta incriminata.Este contributia specifica instigatorilor si complicilor.Este unanim admis in
practica judiciara si in doctrina penala ca formele principale ale participatiei le absorb pe cele secundare.
Noiune. Complicitatea este forma participatiei penale ce consta in fapta unei persoane care cu intentie
inlesneste sau ajuta in orice mod la comiterea faptei prevazute de legea penala ori promite, inainte sau in timpul
savarsirii faptei, ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe infractor, chiar daca, dupa
savarsirea faptei, promisiunea nu este indeplinita. Complicitatea reprezinta o contributie indirecta, mediata la
savarsirea infractiunii, de aceea este considerate forma de participatie secundara.

13.Care sunt condiiile complicitii?


a. Fiind o forma de participatie secundara, complicitatea presupune drept conditie de baza, comiterea de
catre autor a unei fapte prevazute de legea penala; este indeplinita conditia si atunci cand autorul a savarsit doar
o tentativa pedepsibila.
b. Savarsirea de catre complice a unor activitati menite sa inlesneasca, sa ajute pe autor la savarsirea
infractiunii.
c. Savarsirea actelor de ajutor sau de inlesnire numai cu intentie directa, indirecta sau chiar cu intentie
depasita. Participarea sub forma complicitatii este posibila in cazul infractiunilor praeterintentionate daca se
dovedeste ca in raport de rezultatul mai grav, complicele a avut o pozitie subiectiva similara, aceleia a autorului.

14.Felurile complicitii n funcie de anumite criterii.


1. Dupa natura ajutorului dat la savarsirea infractiunii complicitatea poate fi : materiala si morala.
Complicitatea materiala consta in savarsirea de acte de sprijin material ca: procurarea de instrumente, mijloace
pentru savarsirea infractiunii, inlaturarea de obstacole etc.
Complicitatea morala consta in acte de sprijin moral, in vederea realizarii laturii subiective a infractiunii ca:
promisiunea de tainuire a bunurilor si de favorizare a infractorului, procurarea de date, informatii cu privire la
locul si timpul unde urmeaza sa fie savarsita infractiunea, etc.
2. Dupa momentul in care se acorda ajutorul la comiterea infractiunii complicitatea poate fi:
complicitate la pregatirea infractiunii (priveste activitatile complicelui pentru pregatirea infractiunii fiind
cunoscuta si sub denumirea de complicitate anterioara) si complicitate la executarea infractiunii (priveste actele
executate de complice prin care se da sprijin autorului, in momentul savarsirii infractiunii ex. incurajarea
infractorului, deschiderea unei usi, oferirea unei arme, etc.
3. Dupa modul direct sau indirect in care se realizeaza contributia complicelui la savarsirea infractiunii
se disting: complicitatea nemijlocita, in care complicele acorda sprijin direct autorului si complicitate mediate
cand sprijinul este dat prin intermediul altui participant( instigator sau alt complice).
4. Dupa aspectul dinamic al contributiei complicelui la savarsirea faptei prevazute de legea penala,
cunoastem: complicitatea prin actiune( comisiva), atunci cand complicele acorda ajutor prin actiune ( aduna
informatii, ofera instrumente) si complicitatea prin inactiune, cand ajutorul complicelui consta in neindeplinirea
unor obligatii (ex. portarul de la o societate omite intentionat sa inchida poarta, inlesnind o sustragere de
bunuri).
5. Dupa forma de vinovatie cu care autorul savarseste fapta , complicitatea poate fi: proprie (atunci
cand autorul savarseste fapta cu intentie, realizandu-se coeziunea psihica intre complice si autor) si improprie
(cand autorul savarseste fapta din culpa sau vinovatie).

15.Definii participaia penal improprie.


Noiune. Participaia improprie este acea forma de participatie penala la care persoanele care savarsesc, prin
vointa comuna, o fapta prevazute de legea penala, nu au toate aceeasi atitudine psihica, nu actioneaza cu aceeasi
forma de vinovatie, unii participanti actionand cu intentie, iar altii din culpa sau fara vinovatie. Este posibila la
toate formele de participatie, adica poate exista sub forma coautoratului, a instigarii si complicitatii.

16.Modalitile participaiei improprii.


6

In raport cu natura contributiei date la savarsirea faptei si in raport cu atitudinea psihica a celui
care a dat aceasta contrubutie, participatia improprie se realizeaza in urmatoarele modalitati:
a) modalitatea intentie si culpa - aceasta modalitate este reglementata prin dispozitiile prin
dispozitiile art. 31 alin.1 c.p.
b) modalitatea intentie si lipsa de vinovatie aceasta modalitate este reglementata prin
dispozitiile art.31, alin.2 c.p.
17.Trsturile sanciunilor de drept penal.
Noiune. Sanctiunile de drept penal sunt consecintele coercitive pe care legea le leaga de incalcarea
preceptelor normelor penale.
In esenta, ele sunt masuri de constrangere specifice, pe care le atrage savarsirea faptelor interzise de legea
penala si care functioneaza ca mijloc de restabilire a ordinii de drept incalcate si de realizare a scopului
reglementarii juridice a relatiilor de aparare sociala. Aceste sanctiuni trebuie sa fie totodata de natura sa
determine, prin aplicarea lor fata de cei care au trecut totusi la savarsirea faptei interzise, o schimbare in
mentalitatea lor si in special in atitudinea fata de valorile sociale vatamate sau periclitate prin fapta savarsita.
Sanctiunile de drept penal prezinta anumite trasaturi caracteristice care le deosebesc de toate celelalte categorii
de sanctiuni juridice.
Spre deosebire de sanctiunile de drept civil care au in genere un character reparatoriu sau restitutiv, constand
in masuri de resatabilire a starii anterioare a lucrurilor , prin restituire de lucruri, reparari de pagube, anulari de
acte, sanctiunile de drept penal au in genere character represiv sau retributive fiindca ele implica o anumita
privatiune si au ca scop prevenirea savarsirii de noi fapte ilicite atat de catre cel caruia i se aplica, cat si prin
exemplaritate de catre alte persoane care ar fi inclinate sa-I urmeze exemplul. Sanctiunile de drept penal au in
genere si caracter preventiv, cum sunt masurile educative sau masurile de siguranta. Caracteristic sanctiunilor de
drept penal este faptul ca acestea au drept origine imediata savarsirea unei fapte prevazuta de legea penal si ca
aplicarea lor nu este posibila decat ca urmare a savarsirii faptelor prevazute de legea penala. Ele actioneaza
totdeauna post delictum.

18.Enumerai i definii categoriile de sanciuni de drept penal.


Ca rezultat al evolutiei sistemului sanctionar penal, evolutie care se accentueaza continuu, se cunosc in dreptul
penal, in genere, trei categorii de sanctiuni de drept penal, si anume: pedepsele, masurile educative si masurile
de siguranta.
Pedepsele sunt sanctiuni proprii dreptului penal si reprezinta cea mai importanta categorie de sanctiuni de drept
penal. Sunt masuri de constrangere ce se aplica infractorilor si in cele mai grele sanctiuni, putand viza persoana
acestora si atributele ei esentiale, cum ar fi: libertatea, bunurile, drepturile cetatenesti.
Scopul lor este apararea societatii impotriva infractiunilor si prevenirea savarsirii de noi infractiuni atat de cei
carora li se aplica, cat si de catre alte persoane.
Sunt singurele sanctiuni represive sau sanctiuni penale destinate sa curme activitatea infractionala si sa
determine schimbarea mentalitatii antisociale a infractorului.
Masurile educative sunt sanctiuni aplicabile exclusive infractorilor minori si constau in masuri de refacere sau
de corectare a procesului educativ cu acestia.
Desi au si ele caracter coercitiv, fiindca implica anumite restrictii ale libertatii minorilor, masurile educative
sunt lipsite de caracter represiv, avand o functie exclusiv educativa.
Masurile de siguranta sunt sanctiuni de drept penal, avand un cararcter eminamente preventive. Ele se iau
fata de persoanele care savarsesc fapte prevazute de legea penala, chiar daca aceste fapte nu constituie
infractiuni, insa dau in vileag o stare de pericol care ar putea determina savarsirea de noi fapte antisociale.
Scopul lor este acela de a inlatura o stare de pericol decurgand din starea psihofizica a faptuitorului, din modul
periculos in care exercita o anumita activitate, functie sau profesie datorita inaptitudinii sau incapacitatii
personale (obligarea la tratament medical, interzicerea unor functii sau profesii).
N Pe langa sanctiunile de drept penal, in cadrul legislatiei penale pot fi prevazute si alte feluri de sanctiuni care
pot fi folosite in legatura cu solutionarea conflictelor de drept penal. Astfel, pot fi prevazute sanctiuni cu caracter
7

administrativ sau disciplinar ori sanctiuni de drept civil( repararea prejudiciului cauzat prin fapta prevazuta de
legea penala ( art.91 c.pen.).

19.Care sunt principiile sanciunilor de drept penal?


Ca si celelalte institutii fundamentale ale dreptului penal, infractiunea si raspunderea penala, sanctiunile de
drept penal nu pot actiona efficient decat daca corespund principiilor fundamentale ale dreptului penal si daca
sunt guvernate de aceste principii, si anume:
A. Legalitatea sanctiunilor de drept penal.
Acest principiu exprima regula ca nu pot fi aplicate alte sanctiuni de drept penal pentru o infractiune, decat
acelea pe care legea le prevede pentru acea infractiune ( principiu inscris in dispozitiile art. 2 c. pen.).
Prevederea in lege a sanctiunii inseamna indicarea pentru fiecare infractiune a sanctiunii aplicabile, aratandu-se
natura acesteia( inchisoare, amenda internare intr-un centru de reeducare, precum si cuantumul sau durata ei.).
Dupa gradul de determinare a sanctiunilor in legea penala se face distinctie
intre:
a) sanctiuni absolut determinate, care sunt prevazute in lege nu numai in natura ori felul acestora, dar si in
cuantumul sau durata lor exacta( sistemul este in genere abandonat in prezent, fiindca exclude individualizarea
judiciara a sanctiunii, contravenind unui alt principiu fundamental, acela al individualizarii sanctiunilor de drept
penal
b) sanctiuni relativ determinate, care sunt prevazute in lege in natura lor, insa in ce priveste durata sau
cuantumul sunt sunt numai relative determinate, legea prevazand limitele maxime si minime ale acestora , sau
numai una dintre limitele speciale, cea maxima sau cea minima, cealalta fiind echivalenta cu limita generala.
Este sistemul in genere admis cu privire la determinarea in lege a pedepselor constituind in acelasi timp
expresia individualizarii legale a pedepsei si cadrul de realizare a individualizarii judiciare a acesteia.
c) sanctiuni nedeterminate, care sunt prevazute in lege numai in natura sau felul acestora, iar durata ori
cuantumul lor urmeaza sa fie stabilite de instanta judecatoreasca ori de catre organele de executare a sanctiunilor
aplicate. Sistemul nu este in genere admis pedepselor, cid oar in cazul masurilor de siguranta care se iau pe
durata nedeterminata de regula, urmand sa inceteze numai odata cu disparitia cu disparitia cauzei care le-a
impus.
B. Umanismul sanciunilor de drept penal.
Acest principiu fundamental isi gaseste expresia in natura, cuantumul, functiile si finalitatea sanctiunilor de
drept penal. Prin natura si cuantumul lor aceste sanctiuni trebuie sa fie in deplina concordanta cu constiinta
morala si juridica a societatii. Nu pot fi admise ca pedepse sau alte sanctiuni care ar provoca suferinte fizice,
chinuri sau torturi ori care ar injosi demnitatea umana. In dreptul penal, sanctiunile de drept penal au la baza
conceptia umanista cu privire la posibilitatea educarii si reeducarii omului, inclusive a infractorului, iar scopul
sanctiunilor de drept penal il constituie apararea omului si a ordinii de drept , care constituie cadrul de
dezvoltare a personalitatii acestuia. Umanismul orienteaza deci nu numai stabilirea in lege a sanctiunilor de
drept penal, dar si determinarea concreta a acestora de caatre instanta de judecata, precum si executarea lor.
C. Revocabilitatea sanciunilor.
Potrivit acestui principiu, sanctiunile de drept penal trebuie sa fie esentialmente revocabile , adica sa poata fi
oricand retrase atunci cand se constata ca ele au fost aplicate din eroare ori cand nu mai sunt necesare.
Sanctiunile de drept penal trebuie sa fie deci remisibile( inlaturarea lor prin iertare) si reparabile ( raul cauzat
prin aplicarea lor sa poata fi pe cat posibil reparat). Deci, alaturi de preocuparea de a exclude pe cat posibil
riscurile oricaror erori judiciare, trebuie sa manifeste grija corespunzatoare in alegerea si instituirea prin lege ca
si in aplicarea sanctiunilor de drept penal.
D. Adaptabilitatea sanciunilor de drept penal
Acest principiu contine regula ca sanctiunea de drept penal trebuie sa fie individualizata, adica adaptata
cantitativ si calitativ in raport cu gravitatea faptei si cu persoana faptuitorului. Pentru a putea fi individualizate,
sanctiunile trebuie sa fie, prin natura lor, adaptabile adica sa poata fi proportionate in raport cu fapta si cu
persoana faptuitorului.
E. Personalitatea sanciunilor de drept penal
8

Potrivit acestui principiu, nu numai raspunderea penala dar si sanctiunile de drept penal au caracter personal,
adica se rasfrang asupra celui caruia I se aplica sin u pot fi transferate asupra altuia. Caracterul personal al
sanctiunilor de drept penal decurge din natura si mai ales din finalitatea acestora care este prevenirea savarsirii
de noi infractiuni, in primul rand de cel caruia I se aplica si care este insusi subiectul active al infractiunii.
Datorita caracterului lor personal, sanctiunile de drept penal, inclusive cele cu caracter pecuniar, se sting odata
cu decesul persoanelor carora li s-au aplicat sun u pot fi transmise succesorilor.

20.Definii pedeapsa.
Pedeapsa este acea sanctiune de drept penal care consta intr-o masura de constrangere si reeducare prevazuta
de lege pentru savarsirea unei anumite infractiuni si care se aplica de instanta judecatoreasca infractorului, in
scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni.( art. 52 c.pen- pedeapsa si scopul ei)

21.Trsturile eseniale ale pedepsei ca sanciune penal.


Pedeapsa este acea sanctiune de drept penal care consta intr-o masura de constrangere si reeducare prevazuta
de lege pentru savarsirea unei anumite infractiuni si care se aplica de instanta judecatoreasca infractorului, in
scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni.( art. 52 c.pen- pedeapsa si scopul ei)
Din analiza acestei definitii reies trasaturile esentiale ale pedepsei ca sanctiune penala si ca institutie a
dreptului penal, si anume:
a) Pedeapsa este o masura de constrangere.
Ea implica o anumita suferinta impusa infractorului ca reactie sociala la infractiunea savarsita de acesta.
b) Pedeapsa este un mijloc de reeducare.
Constrangerea pe care o implica pedeapsa nu poate fi conceputa ca un scop in sine ori ca expresie a unor
idei de justitie absoluta, ci este ea insasi un mijloc de impiedicare a repetarii conduitei antisociale.
Constrangerea apare ca un mijloc sau instrument de continuare, in conditii speciale a procesului educativ.
c) Pedeapsa este un mijloc de constrangere statala.
Ea nu poate fi aplicata decat de stat in numele societatii, constituind o reactie a societatii fata de savarsirea
infractiunii. Statul prin organele sale specializate, are dreptul si indatorirea de a exercita actiunea penala in
numele societatii, in vederea tragerii la raspundere penala a infractorului, iar in cazul stabilirii vinovatiei, in
vederea aplicarii pedepsei si constrangerii condanmatului la executarea acesteia.
d) Pedeapsa este prevazuta de lege pentru o anumita infractiune.
Este o sanctiune specifica dreptului penalsi exprima consecinta incalcarii preceptului unei norme penale
incriminatoare.Nu exista pedeapsa in general, ci numai pedeapsa ca sanctiune pentru o anumita infactiune.
e) Pedeapsa se aplica infractorului.
Adica numai unei persoane care a savarsit o infractiune. In aceasta trasatura se reflecta caracterul personal al
pedepsei care nu poate fi aplicata decat infractorului; este legata de persoana acestuia. Nu este pasibil de
pedeapsa decat subiectul active al infractiunii( art.144 c.pen.- savarsirea oricaror fapte pe care legea le
pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea acestora ca autor,
instigator sau complice).
f) Pedeapsa se aplica in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni.
Aceasta trasatura esentiala a pedepsei reflecta nu numai ratiunea pedepsei sub raportul consecintelor
ulterioare ale executarii sale, dar si increderea in aptitudinea pedepsei de a determina schimbarea mentalitatii
condamnatului in asa fel incat sa nu mai savarseasca din nou infractiuni.
In afara acestei finalitati pedeapsa nu poate fi conceputa sau justificata.

22.n ce const scopul pedepsei?


Este consacrat in dispozitiile art.52, alin 1 c.pen. care prevede ca scopul pedepsei este prevenirea
savarsirii de noi infractiuni, care se realizeaza atat pentru cel caruia I se aplica o pedeapsa care este menita sa
asigure constrangerea si reeducarea infractorului, asa numita preventie speciala, cat si pentru ceilalti
destinatari ai legii penale care sub amenintarea cu pedeapsa prevazuta in norma penala isi conformeaza
conduita exigentelor acesteia, asa numita preventie generala.
9

Preventia speciala si generala constituie scopul imediat al pedepsei, scop care este determinat de aplicarea
concreta a pedepsei pentru savarsirea de infractiuni. Scopul mediat al pedepsei, care este tot prevenirea
savarsirii de infractiuni, se realizeaza prin incriminarea unor fapte periculoase si prevederea pedepsei
corespunzatoare.
Deci, prin amenintarea cu pedeapsa, se realizeaza prevenirea savarsirii de infractiuni chiar din momentul
incriminarii faptei periculoase.
Pentru realizarea scopului sau, pedeapsa indeplineste anumite functii prin care influenteaza asupra
condamnatului, determinand schimbarea conduitei viitoare a acestuia si avertizand alte persoane asupra
consecintelor pe care le-ar putea avea de suportat daca ar urma exemplul lui.

23.Funciile pe care le ndeplinete pedeapsa pentru realizarea scopului su.


Pentru realizarea scopului sau, pedeapsa indeplineste anumite functii prin care influenteaza asupra
condamnatului, determinand schimbarea conduitei viitoare a acestuia si avertizand alte persoane asupra
consecintelor pe care le-ar putea avea de suportat daca ar urma exemplul lui.
FUNCIA DE CONSTRNGERE
Este unanim recunoscuta de literatura juridica si consacrata expres in definitia legala a pedepsei (art.52
c.pen.), pedeapsa este o masura de constrangere. Functia de constrangere a pedepsei este de esenta
acesteia implicand o privatiune de repturi, de bunuri, o restrangere a acestora. Condamnatul este fortat sa
suporte privatiunile, restrictiile prevazute ca pedeapsa, ca raspuns la conduita lui periculosasa, prin care a
nesocotit dispozitiile legii penale. Caracterul represiv al pedepsei creste sau se diminueaza in functie de
gravitatea infractiunii savarsite.
FUNCIA DE REEDUCARE
Este functia pedepsei evidentiata in doctrina penala si consacrata legislativ ( art.52 c.pen.). Aceasta functie
decurge din caracterul de mijloc de reeducare pe care il are pedapsa si consta in influentarea asupra
mentalitatii si deprinderilor condamnatului, in sensul inlaturarii celor antisociale. Functia de reeducare a
pedepsei, impreuna cu cea de constrangere asigura realizarea scopului urmarit de stat prin aplicarea de
pedepse fata de infractori. Dispozitiile art.52 alin.2 prevad ca executarea pedepsei nu trebuie sa cauzeze
suferinte fizice sau sa injoseasca persoana condamnatului. Pe langa functiile de constrangere si reeducare ale
pedepsei care servesc in principal prevenirii speciale, in doctrina penala mai sunt examinate functiile de
exemplaritate si de eliminare care, ar indeplini in principal preventia generala.
FUNCIA DE EXEMPLARITATE
a pedepsei se manifesta si decurge din caracterul ei inevitabil atunci cand a fost savarsita o infractiune. Ea
nu se poate reastrange la exemplaritatea pedepsei aplicate, in sensul de gravitate, care ar viza maximul
pedepsei prevazute pentru respectiva infractiune. Fermitatea, intransigenta, promtitudinea cu care este
pedepsit infractorul exercita o influenta pozitiva asupra altor indivizi care vor fi determinati astfel sa nu
savarseasca infractiuni caci pedeapsa este inevitabila.
Pentru realizarea scopului sau, pedeapsa poate actiona si prin
FUNCTIA DE ELIMINARE
temporara sau definitiva a condamnatului din cadrul societatii. In codul nostru pena, aceasta functie a
pedepsei se realizeaza in ambele forme: izolarea temporara a infractorului cand I se aplica pedeapsa
inchisorii care intotdeauna este pet imp marginit si eliminarea definitiva, cand in cazuri exceptionale, strict
prevazute de lege, infractorului i se aplica pedeapsa detentiunii pe viata. Functia de eliminare serveste in
aceeasi forta si la realizarea preventiei speciale.

24.Clasificai pedepsele dup rolul i importana lor.


In stiinta dreptului penal au fost propuse diferite clasificari care servesc la o mai buna cunoastere si folosire
a pedepselor, dupa diverse criterii, cum ar fi:
Dupa obiectul asupra caruia poarta coercitiunea, se cunosc: pedepse corporale, pedepse privative sau
restrictive de libertate, pedepse pecuniare pedepse privative sau restrictive de drepturi morale.
Dupa gravitatea lor:
pedepse criminale, pedepse corectionale, pedepse de simpla politie.
10

Dupa durata lor:


pedepse perpetue si pedepse temporare.
Dupa rolul si importanta atribuita pedepsei din punct de vedere functional se face distinctie intre :
pedepse principale sau de sine statatoare si pedepse secundare sau alaturate. La randul lor, pedepsele
secundare sunt de doua feluri: pedepse complementare si pedepse accesorii.
Pedepsele principale au un rol principal in sanctionarea infractorului, de aceea pentru orice fapta
incriminata, este prevazuta de lege, in mod obligatoriu pedeapsa principala aplicabila in cazul savarsirii
acesteia. Este pedeapsa care se poate aplica singura infractorului fara a fi conditionata de aplicarea altor
sanctiuni de drept penal.
Pedepsele complementare sunt acele pedepse care au rolul de a complini, completa represiunea si sunt
aplicabile numai pe langa o pedeapsa principala. Pedepsele complementare nu pot fiinta de sine statator, de
aceea sunt numite si pedepse secundare sau alaturate.
Pedepsele accesorii sunt un accesoriu al pedepsei principale, decurg din pedeapsa principala.

25.Definii i caracterizai pedepsele principale.


Pedepsele principale sunt acele pedepse care au rolul important in sanctionarea infractorului, care sunt
prevazute in lege pentru orice infractiune, ce se pot aplica singure sau insotite de alte pedepse
complementare si de alte sanctiuni de drept penal ( exp.: masuri de siguranta). In cuprinsul art.53 c.pen.
pedepsele principale sunt prevazute in ordinea gravitatii. Potrivit art.53 indice 3 executarea pedepselor
principale privative de libertate se bazeaza pe sistemul progresiv. Condamnatii au posibilitatea sa treaca
dintr-un regim de executare in altul in conditiile prevazute de legea privind executarea pedepselor. Aceste
pedepse pot fi aplicate numai pers fizice.
1. Pedeapsa deteniunii pe via
Detentiunea pe viata este o pedeapsa principala si reprezinta cea mai severa pedeapsa din legislatia
penala actuala.
Pedeapsa detentiunii pe viata este prevazuta pentru infractiunile cele mai grave, care sunt nominalizate de
textile din partea speciala a Codului penal: infractiuni contra sigurantei statului( art.155-163, 165 si 167
c.pen.) infractiunea de omor deosebit de grav ( art.176 c.pen.), tortura care a avut ca urmare moartea
victimei, si altele, infractiunile militare prevazute de art. 338,339,341(alin 2), 342( alin.2), 343-345( alin.3)
c.pen. In cazul infractiunilor mentionate, pedeapsa detentiunii pe viata este prevazuta alternativ cu pedeapsa
inchisorii pana la 25 ani.
Pedeapsa detentiunii pe viata este privativa de libertate, darn u cu caracter temporar ci cu caracter
perpetuu ( permanent).
Sunt insa doua cazuri in care pedeapsa detentiunii pe viata este prevazuta ca pedeapsa unica: art.357 al.2
c.pen., pentru infractiunea de genocide, savarsita in timp de razboi si art.358, al.4 c.pen. pentru infractiunea
de tratamente neomenoase savarsite in timp de razboi.
Pedeapsa detentiunii pe viata nu se poate aplica anumitor categorii de persoane, si anume: minorilor( art.
109 c.pen.- acestora li se aplica pedeapsa inchisorii de la 5 la 20 ani) si persoanelor care au implinit varsta de
60 de ani. Spre deosebire de pedeapsa cu moartea, detentiunea pe viata are avantajul ca poate fi retrasa in
caz de eroare judiciara.
2. Pedeapsa nchisorii
Inchisoarea este o pedeapsa principala, privativa de libertate si consta in lipsirea condamnatului de libertate
prin plasarea lui intr-un mediu inchis, sub regimul prevazut de Legea nr. 275/ 4 iulie 2006 privind executarea
pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal si a carei durata nu pote
depasi 30 ani.
Inchisoarea se executa in locuri anume destinate detinerii, barbatii, femeile si minorii fiind detinuti separat.
In art.53 indice 3 sunt prevazute mai multe regimuri de executare a pedepsei.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de reguli care stau la baza
executarii pedepselor privative de libertate.

11

Ele trebuie sa asigure respectarea si protejarea vietii, sanatatii si demnitatii persoanelor private de libertate,
a drepturilor si libertatilor acestora, fara sa cauzeze suferinte fizice si nici sa injoseasca persoana
condamnata.
3. Amenda Legislatia noastra penala reglementeaza cea de a treia pedeapsa principala si anume, amenda
penala. Amenda penala consta intr-o suma de bani pe care condamnatul este obligat sa o plateasca in contul
statului. Este o pedeapsa cu caracter pecuniar si represiv. Amenda penala, ca orice pedeapsa se inscrie in cazierul
judiciar al condamnatului.Codul penal, in art. 63 cuprinde cateva reguli privin stabilirea amenzii, si anume:
- ori de cate ori legea prevede ca o infractiune se pedepseste numai cu amenda, fara a-i arata limitele,
minimul special al acesteia este de 150 lei, iar maximul de 10000 lei;
- cand legea prevede pedeapsa amenzii fara a-i arata limitele, alternativ cu pedeapsa inchisorii de cel mult
un an , minimul special al amenzii este de 300 lei, iar maximul special este de 15000 lei.
- Cand legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa inchisorii mai mare de un an, minimul
special este de 500 lei si maximul special de 30000 lei. Dispozitiile art. 53 al. 1, lit.c prevad limitele
generale ale amenzii, care nu pot fi depasite in caz de atenuare sau de agravare a pedepselor. Daca cel
condamnat se sustrage cu rea-credinta de la executarea amenzii , instanta poate inlocui aceasta pedeapsa
cu pedeapsa inchisorii in limitele prevazute pentru infractiunea savarsita.

26.Caracterizai pedeapsa deteniunii pe via.


Detentiunea pe viata este o pedeapsa principala si reprezinta cea mai severa pedeapsa din legislatia penala
actuala.
Pedeapsa detentiunii pe viata este prevazuta pentru infractiunile cele mai grave, care sunt nominalizate de
textile din partea speciala a Codului penal: infractiuni contra sigurantei statului( art.155-163, 165 si 167
c.pen.) infractiunea de omor deosebit de grav ( art.176 c.pen.), tortura care a avut ca urmare moartea
victimei, si altele, infractiunile militare prevazute de art. 338,339,341(alin 2), 342( alin.2), 343-345( alin.3)
c.pen. In cazul infractiunilor mentionate, pedeapsa detentiunii pe viata este prevazuta alternativ cu pedeapsa
inchisorii pana la 25 ani.
Pedeapsa detentiunii pe viata este privativa de libertate, darn u cu caracter temporar ci cu caracter
perpetuu ( permanent).
Sunt insa doua cazuri in care pedeapsa detentiunii pe viata este prevazuta ca pedeapsa unica: art.357 al.2
c.pen., pentru infractiunea de genocide, savarsita in timp de razboi si art.358, al.4 c.pen. pentru infractiunea
de tratamente neomenoase savarsite in timp de razboi.
Pedeapsa detentiunii pe viata nu se poate aplica anumitor categorii de persoane, si anume: minorilor( art.
109 c.pen.- acestora li se aplica pedeapsa inchisorii de la 5 la 20 ani) si persoanelor care au implinit varsta de
60 de ani. Spre deosebire de pedeapsa cu moartea, detentiunea pe viata are avantajul ca poate fi retrasa in
caz de eroare judiciara.

27.Caracterizai regimul de maxim siguran.


Se aplica initial persoanelor condamnate la pedeapsa pe viata si persoanelor condamnate la pedeapsa
inchisorii mai mare de 15 ani. In mod exceptional, natura si modul de savarsire a infractiunii si persoana
condamnatului pot determina includerea persoaanei condamnate in regimul de executare imediat inferior ca
grad de severitate.
Art.21 din Lege nr.275/2006 prevede anumite categorii de persoane carora li se aplica regimul de maxima
siguranta.: femeile insarcinate sau care au in ingrijire un copil de pana la un an, minorii, barbatii care au
implinit varsta de 55 ani, persoaanele incadrate in gradull I de invaliditate precum si cele cu afectiuni
locomotorii grave.
Persoanele care executa pedeapsa in regim de maxima sigurantasunt supuse unor masuri stricte de paza,
supraveghere ssi escortare, sunt cazate individual, presteaza munca si desfasoara activitatile de consiliere
psihologica si asistenta sociala in grupuri mici, in spatii anume stabilite in interiorul penitenciarului sub
supraveghere continua.

28.Definii rspunderea penal.


12

Noiune.
Raspunderea penala este o institutie fundamentala a dreptului penal. Impreuna cu celelalte doua
institutii fundamentale ale acesteia ( infractiunea si sanctiunea) reprezinta componentele de baza ale intregului
sistem de drept. Realizarea ordinii de drept penal are loc, de regula, prin conformare, adica prin adoptarea de
buna voie, sau de teama pedepsei, a conduitei pretinse destinatarilor de normele de drept penal ( in cadrul
raportului juridic de conformare). Raspunderea penala este o forma a raspunderii juridice si reprezinta
consecinta nesocotirii dispozitiei normei penale.
In aceasta situatie realizarea ordinii de drept este posibila numai prin constrangere, adica prin aplicarea
sanctiunilor prevazute de normele incalcate, fata de cei care au savarsit faptele interzise prin normele
incriminatorii. Realizarea prin constrangere a ordinii de drept penal are loc intr-un cadru juridic determinat, si
anume in cadrul unor raporturi juridice de constrangere. In ca priveste ordinea de drept penal realizarea acesteia
prin constrangere are loc in cadrul raportului juridic penal de conflict nascut ca urmare a savarsirii infractiunii.
In cadrul acestui raport juridic are loc tragerea la raspundere penala a faptuitorului, judecata si in cazul in care
este dovedit vinovat de savarsirea infractiunii, sanctionarea lui, potrivit legii, precum si executarea sanctiunii
aplicate. De aceea, raportul juridic penal de conflict poate fi numit si raport juridic de raspundere penala, ca
mijloc de realizare a ordinii de drept penal.
Raspunderea penala poate fi definita ca fiind insusi raportul juridic penal de constrangere- nascut ca urmare a
savarsirii infractiunii- intre stat pe de o parte, si infractor pe de alta parte -raport complex al carui continut il
formeaza:1) dreptul statului (ca reprezentant al societatii): de a trage la raspundere pe infractor, de a-i aplica
sanctiunea prevazuta pentru infractiunea savarsita si de a-l constrange sa o execute, precum si, 2) obligatia
infractorului de a raspunde pentru fapta sa si de a se supune sanctiunii aplicate, in vederea restabilirii ordinii de
drept si restaurarii autoritatii legii. Raspunderea penala reflecta reactia imediata a societatii fata de infractor.
Cadrul juridic al raspunderii penale cuprinde dispozitiile din art. 17 al.2 c.pen. referitoare la temeiul raspunderii
penale, dispozitiile din Titlul al-IV-lea al partii generale al c.pen. ce cuprinde inlocuirea raspunderii penale( art.
90-98 c.pen.) si dispozitiile din Titlul al-VII-lea cu privire la cauzele care inlatura raspunderea penala( art.119132 c.pen.).

29.Care sunt principiile rspunderii penale?


In reglementarea raspunderii penale isi gasesc reflectere in primul rand principiile fundamentale ale dreptului
penal cat si unele principii institutionale specifice(ca si in cadrul celorlalt edoua institutii de drept penalinfractiunea si sanctiunea.)
a) Principiul legalitatii raspunderii penale
Principiul fundamental al intregului sistem de drept si al dreptului penal.Acest principiu prsupine ca aparitia,
desfasurarea si solutionarea raportului penal are loc pe baza legii si in stricta conformitate cu aceasta.
b) Infractiunea- unic temei al raspunderii penale
Acest principiu consta in faptul ca infractiunea fiind o fapta grava, ea creeaza pericol social,iar aplicarea
pedepselor are menirea de a preveni astfel de fapte.
c) Principiul umanismului
Acest principiu decurge de asemenea din lege, deoarece ea determina sistemul de valori ocrotite penal si
exigentele de conduita impuse de necessitatea acestei ocrotiri, continutul constrangerii juridice. Raspunderea
penala, in sistemul nostrum de drept penal apare ca o institutie cu caracter umanist care tine cont de conditia
umana in determinarea conduitei umane a omului.
d) Principiul unicitatii raspunderii penale
O persoana care a savarsit o infractiune nu poate fi trasa la raspundere penala decat o singura data, potrivit
acestui principiu.
In dreptul procesual penal si in practica judiciara acest principiu este cunoscut sub demunirea de autoritate de
lucru judecat.
e) Principiul raspunderii penale personale
Presupune ca raspunderea penala revine numai persoanei care a savarsit ori a participat la savarsirea unei
infractiuni ca instigator sau complice. Raspunderea penala nu poate interveni pentru fapta altuia, nu poate fi
colectiva. Moartea infractorului are drept consecinta stingerea raspunderii penale, a sanctiunilor si
consecintelor ce decurg din aceasta.
13

f) Principiul inevitabilitatii raspunderii penale


Potirvit acestui principiu, raspunderea penala este o consecinta inevitabila a savarsirii infractiunii, oricine
savarseste o infractiune trebuie sa raspunda penal.
g) Principiul individualizarii raspunderii penale
Raspunderea penala trebuie sa fie diferentiata in functie de gravitatea infractiunii, de persoana infractorului, in
scopul asigurarii sanctionarii corecte a infractorului cat si a realizarii preventiunii generale si speciale.
h) Principiul prescritibilitatii raspunderii penale
Potrivit acestui principiu raspunderea penala este inlaturata prin prescriptie, adica prin tracerea unui anumit
interval de timp, prevazut de lege, de la savarsirea infractiunii, fara ca infarctorul sa fi fost tras la raspundere
penala sau fara ca aceasta raspundere sa fi fost definitive stabilita.
Atunci cand raspunderea penala intervine mai tarziu, dupa savarsirea infractiunii se diminueaza eficienta ei, iar
rezonanta infractiunii se reduce treptat.Cu cat raspunderea penala este mai prompt angajata, cu atat finalitatea
ei si a legii penale, in general va fi mai bine realizata.

30.Definii noiunea de individualizarea pedepselor.


Noiune.
Pentru ca pedeapsa sa-si poata indeplini functiile care ii sunt atribuite, in vederea realizarii scopului
sau, ea trebuie sa corespunda gravitatii infractiunii si nevoilor de indreptare ale infractorului.
Operatiunea prin care pedeapsa, ca expresie a reactiei antiinfractionale, este adaptata( adecvata) in raport
cu gravitatea abstracta sau concreta a infractiunii si cu persoana infractorului in vederea realizarii scopului de
preventie generala si speciala poarta denumirea de individualizare a pedepsei.
Institutia individualizarii pedepsei isi are fundamental juridic in dispozitiile cap. V din titlul III al Partii
generale a codului penal (art.72-89) la care se adauga si cele privind individualizarea pedepselor in cazul starilor
de agravare ( concurs,, recidiva, infractiune continuata) sau de atenuare( tentative, minoritate).

31.Care sunt formele de individualizare a pedepselor?


Din definitia individualizarii pedepselor rezulta ca aceasta este o operatiune complex ace se realizeaza in trei
faze diferite: faza elaborarii legii, cand se stabileste pedeapsa aplicabila pentru fiecare infractiune, faza de
aplicare a pedepsei si a celorlalte sanctiuni de drept penal si faza de executare a pedepsei.
Pornind de la aceasta realitate, in teoria dreptului penal se face distinctie intre trei forme de individualizare,
corespunzatoare celor trei faze mentionate, si anume: individualizarea legala, individualizarea judiciara si
individualizarea administrativa.
a) Individualizarea legala a pedepselor - este o forma de individualizare in cadrul careia operatiunea de
individualizare este facuta de legiuitor in procesul elaborarii legii penale. Pentru realizarea ei, legiuitorul
stabileste: cadrul general al pedepselor, prevazand natura si limitele generale ale fiecarei pedepse pentru
persoana fizica cat si pentru persoana juridica; pedeapsa pentru fiecare infractiune in parte in raport de
gradul de pericol social abstract al faptei, tinand cont de importanta valorii sociale lezate si de gravitatea
vatamarii la care e supusa; cadrul si mijloacele legale in care se va realiza individualizarea judiciara si
administrativa.
b) Individualizarea judiciara sau judecatoreasca consta in stabilirea si aplicarea pedepsei pentru savarsirea
infractiunii pentru care acea pedeapsa este prevazuta de catre instanta judecatoreasca, prin adaptarea
pedepsei la cazul individual ( infractor concret ).
Individualizarea judiciara se realizeaza in cadrul si limitele determinate prin individualizarea legala. Ea
realizeaza atat o preventie generala cat si o preventie speciala.
c) Individualizarea administrativa se relizeaza in faza executarii de
catre organele administrative de executare, concretizandu-se in: modificari ale regimului de executare,
reducerea duratei executarii pe calea eliberarii conditionate sau gratierii.
Legea 275/2006 stabileste cadrul legal privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele
judiciare in procesul penal.
Individualizarea judiciara nu se poate realiza decat in baza legii, in conditiile si in limitele stabilite de lege,
fiind o parte a activitatii de aplicare a legii. Legea penala fixeaza coordonatele in cadrul carora judecatorii
efectueaza operatia de stabilire si aplicare a pedepsei concrete.
14

Mijloacele de individualizare constau in acele posibilitati acordate prin lege judecatorilor de a stabili genul,
cuantumul si modul de executare a pedepsei. Ei au facultatea, in cazul cand legea prevede pedepse alternative
sa se fixeze asupra oricareia dintre ele, si anume: pot stabili cuantumul pedepsei principale intre minimul si
maximul special; pot sa depaseasca maximul special in limitele sporurilor prevazute de lege, sau sa reduca sub
minimul special pedeapsa ca efect al constatarii unor cause de agravare sau de atenuare a pedepsei; pot sa
completeze actiunea represiva a pedepsei principale prin aplicarea de pedepse complementare. Alegerea
mijloacelor de individualizare de catre judecatori se face tinand cont de anumite criterii prevazute de lege,
respectiv acele elemente dupa care instanta de judecata este obligata sa se calauzeasca in activitatea de
individualizare a pedepsei.

32.Care sunt criteriile generale de individualizare a pedepselor ?


Art. 72 alin.1 c.pen. prevede urmatoarele criterii generale de individualizare: dispozitiile partii generale
a C.pen., limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, gradul de pericol social al faptei savarsite, persoana
infractorului, imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala. Cand legea prevede alternative
pentru infractiunea savarsita se tine seama de criteriile de individualizare, atat pentru alegerea uneia dintre
pedepsele alternative, cat si pentru proportionalizarea acesteia.

33.Ce se nelege prin imprejurri care atenueaz sau agraveaz rspunderea


penal?
Prin expresia imprejurari care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala in sensul art.72 intelegem,
acele stari, situatii, calitati sau alte date ale realitatii care desi nu fac parte din continutul constitutive al
infractiunii, au totusi legatura fie cu fapta savarsita, fie cu persoana infractorului si determina reducerea sau
agravarea pedepsei. In stiinta dreptului penal sunt denumite cauze care agraveaza sau atenueaza raspunderea,
in functie de efectul lor facandu-se distinctia intre cauze de atenuare si cauze de agravare a pedepsei.
De asemenea, in cadrul fiecarei categorii se face distinctie intre stari si circumstante care se
intemeiaza pe modul diferit in care actioneaza asupra pedepsei in caz de concurs de stari sau de circumstante.
Starile de atenuare si agravare actioneaza succesiv, fiecare in parte producand efecte asupra pedepsei.
Circumstantele provoaca doar o singura atenuare sau agravare a pedepsei indifferent daca instanta a retinut una
sau mai multe circumstante.
Exemplu. Stari de atenuare: minoritatea faptuitorului si tentative,
Stari de agravare: infractiunea continuata, starea de recidiva, concursul de infractiuni.

34.Caracterizai circumstanele atenuante.


A) Circumstanele atenuante legale
Legea noastra penala prevede prin dispozitiile art.73 c.pen. trei circumstante atenuante legale:
a) depasirea limitelor legitimei aparari;
b) depasirea limitelor starii de necessitate;
c) provocarea.
a) C.pen. prevede in art.44 ca nu constituie infractiune fapta savarsita in stare de legitima aparare adica
pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust indreptat impotriva faptuitorului, altei persoane
sau impotriva unui interes obstesc si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat , ori
interesul obstesc. Pentru a fi legitima apararea trebuie sa fie proportionala cu gravitatea pericolului pe care
il reprezinta atacul. Daca apararea este excesiva riposta va constitui circumstanta atenuanta ( art. 73 lit.a)
teza I.
b) Cand fapta comisa in stare de necessitate a produs urmari vadit mai grave decat acelea care s-ar fi putut
produce daca pericolul nu era inlaturat si daca in momentul comiterii faptuitorul si-a dat seama de aceasta
disproportie raspunderea penala a acestuia va fi in mod obligatoriu atenuata ( art. 73 lit.a) teza II.
c) Dispozitiile art.73 lit b prevad circumstanta atenuanta a provocarii atunci cand infractiunea a fost savarsita
sub stapanirea unei puternice tulburari sau emotii determinate de o provocare din partea persoanei
15

vatamate. Pentru existenta circumstantei atenuante a provocarii trebuie sa fie indeplinite urmatoarele
conditii:
1. infractiunea sa fi fost savarsita sub stapanirea unei puternice
tulburari sau emotii;
2. starea de tulburare sau emotie sa fi avut drept o cauza provocatoare din partea persoanei vatamate;
3. provocarea sa fi fost produsa de victima prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii
persoanei sau printr-o alta actine ilicita grava.
4. riposta infractorului la actiunea provocatoare a victimei trebuie sa fie indreptata impotriva acesteia
si nu a altei persoane.
Cand toate aceste conditii sunt indeplinite instanta este obligata sa
retina aceste circumstante si sa reduca pedeapsa in mod corespunzator,
tinand
cont si de culpa persoanei vatamate la stabilirea cheltuielilor judiciare.

B. Circumstanele atenuante judiciare


Legea prevede prin dispozitiile art. 74 c.pen., intr-o enumerare exemplificativa unele imprejurari care pot
constitui circumstante atenuante, daca judecatorul le constata in realitate si daca apreciaza ca pot fi retinute ca
atare: instanta poate refuza acordarea acestor circumstante atunci cand in raport de datele cauzei, nu s-ar justifica
stabilirea pedepsei sub minimul special. Potrivit legii pot constitui circumstante atenuante urmatoarele
imprejurari:
- conduita buna a infractorului inainte de savarsirea faptei;
- staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infractiunii sau pentru a repara paguba pricinuita
(cainta infractorului pentru fapta comisa);
- atitudinea infractorului dupa savarsirea infractiunii rezultata din prezentarea de buna voie in fata
organelor judiciare, in comportarea sincera in cursul procesului penal, ajutorul dat la descoperirea ori
arestarea participantilor. Instanta poate retine orice imprejurari ca circumstante atenuante daca apreciaza
ca ele au semnificatia unor indici de mai mic pericol social al faptei si de mai mica periculozitate a
infractorului.

35.Caracterizai circumstanele agravante.


Circumstantele agravante legale( art. 75 c.pen.)
a) savarsirea faptei de trei sau mai multe personae impreuna;
b) savarsirea infractiunii prin acte de cruzime, prin violente asupra membrilor societatii, ori prin
metode sau mijloace care prezinta pericol public;
c) savarsirea infractiunii de catre un infractor major, daca aceasta a fost comisa impreuna cu un minor;
d) savarsirea infractiunii pe temei de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare sexuala,
opinie, avere, apartenenta politica, varsta, boli cronice contagioase, dizabilitati etc;
e) savarsirea infractiunii din motive josnice;
f) savarsirea infractiunii in stare de betie anume provocata in vederea comiterii faptei;
g) savarsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de o calamitate.
Circumstante agravante judiciare( art.75 al.2 c.pen. )
Instanta poate retine ca circumstante agravante si alte imprejurari care imprima faptei un caracter
grav( exemplu: premeditarea si modul sau mijloacele de savarsire a infractiunii).

36.Definii noiunea de nlocuirea rspunderii penale.


. Inlocuirea raspunderii penale desemneaza acea institutie juridica in baza careia instanta de judecata dispune,
in conditiile legii, inlocuirea raspunderii penale pentru infractiunea savarsita cu o alta forma de raspundere,
extrapenala, care atrage o sanctiune cu caracter administrativ. Deoarece constrangerea penala reprezinta forma
cea mai grava de constrangere, ea trebuie sa reflecte intotdeauna gravitatea faptei.
In cazul unor fapte penale savarsite in conditii deosebit de atenuante, s-a admis posibilitatea inlocuirii
raspunderii penale cu o raspundere mai usoara, care sa se afle in concordanta cu gravitatea faptei comise.
Inlocuirea raspunderii penale a fost instiutita, pentru prima oara la noi, de legiuitorul Codului penal de la
1969. Legea nr. 104/1992 a adus importante modificari in materie, in special prin eliminarea posibilitatii
16

organelor obstesti( comisiile de judecata) sa administreze justitia printr-o formulare mai riguroasa si precisa a
conditiilor in care instantele pot dispune inlocuirea raspunderii penale. Inlocuirea raspunderii penale este
reglementata prin art. 90, 91 si 98 c.pen, care stabilesc conditiile inlocuiriii si sanctiunile administrative
aplicabile.

37.Condiiile nlocuirii rspunderii penale privitoare la pedeaps i la infraciunea


svrit.
Conditiile inlocuirii raspunderii penale se pot clasifica in doua categorii, si anume:
a) conditii privitoare la pedeapsa si la infractiunea savarsita;
Art. 90 prevede ca pentru a se putea dispune inlocuirea raspunderii penale cu raspunderea care atrage o
sanctiune cu caracter administrativ, este necesar, in primul rand ca:
1) pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita sa fie inchisoarea de cel mult un an sau
amenda. De asemenea, se poate dispune cand s-au savarsit infractiuni de furt, inselaciune, delapidare, abuz
de incredere, distrugere din culpa, distrugere, daca valoarea pagubei cauzate prin infractiune nu depaseste
10 lei, sau in cazul infractiunii de neglijenta in serviciu daca valoarea pagubei nu depaseste 50 lei.
2) Inlocuirea raspunderii penale se poate dispune, atat in cazul infractiunilor la care pedeapsa prevazuta
de lege este amenda sau inchisoarea de cel mult un an, cat si celor enumerate limitativ de lege , numai
daca paguba a fost integral recuparata pana la pronuntarea hotararii.
3) A treia conditie o reprezinta gradul de pericol social redus al faptei; gravitatea faptei, mai mare sau mai
mica se determina de catre instanta de judecata in raport de continutul concret si de imprejurarile in care a
fost savarsita , precum si de urmarile produse. Prin continut concret intelegem, modul specific in care se
realizeaza ,in fiecare caz in parte , elementele constitutive ale continutului legal al infractiunii. In toate
cazurile instanta va trebui sa ia in considerare aceste conditii.
b) conditii privitoare la persoana faptuitorului.

38.Condiiile nlocuirii rspunderii penale privitoare la la persoana infractorului.


Aceste conditii vizeaza conduita faptuitorului anterior savarsirii infractiunii, conduita dupa savarsirea
infractiunii si aptitudinea acestuia acestuia de a se indrepta fara a i se aplica o pedeapsa.
Conditiile inlocuirii raspunderii penale se pot clasifica in doua categorii, si anume:
a) conditii privitoare la pedeapsa si la infractiunea savarsita;
b) conditii privitoare la persoana faptuitorului.
Cu privire la conduita anterioara a faptuitorului, s-a prevazut in dispozitiile art. 90 al. ultim c.pen. ,
interdictia inlocuirii raspunderii penale in cazul a doua categorii de persoana: recidivistii si persoanele carora li
s-au mai aplicat de doua ori sanctiuni cu caracter administrativ.
In ceea ce priveste conduita faptuitorului dupa savarsirea infractiunii, art. 90 lit.d c.pen. prevede ca din
atitudinea faptuitorului dupa savarsirea infractiunii sa rezulte ca acesta regreta fapta.
Cea de a treia conditie a fost instituita prin dispozitiile art. 90, lit.e c.pen., si se refera la existenta unor
date suficiente ca faptuitorul poate fi indreptat fara a i se aplica o pedeapsa. Legea nu arata care sunt acele date
suficiente, lasand la aprecierea instantelor de judecata posibilitatea aprecierii semnificatiei lor.

39.Caracterizai noiunea de cauze care nltur rspunderea penal.


. Cauzele care inlatura raspunderea penala au fost definite ca institutii de drept penal destinate sa asigure
constrangerii juridice penale, o incidenta si functionare care sa corespunda scopurilor legii penale si scopurilor
pedepsei. Ele se intemeiaza pe anumite realitati care se pot ivi in legatura cu aplicarea sanctiunilor penale si
care, din punct de vedere socio-uman si politico-penal, trebuie sa fie luate in seama la realizarea unei juste si
utile represiuni. Cauzele care inlatura raspunderea penala sunt reglementate in Titlul VII din partea generala a
Codului penal , art.119-139, impreuna cu cauzele care inlatura executarea pedepselor si alte consecinte ale
condamnarii.
17

In legislatia noastra penala, cauzele care inlatura raspunderea penala sunt: amnistia, prescriptia raspunderii
penale, lipsa plangerii prealabile si impacarea partilor. Ele au aplicabilitate generala, in sensul ca privesc orice
infractiune si se deosebesc de asa-numitele cause de nepedepsire sau de impunitate, care au incidenta doar in
cazul acelor infractiuni pentru care sunt prevazute ( in partea speciala a Codului penal).
Cauzele care inlatura raspunderea penala sunt, prin natura lor juridica, cauze care inlatura consecintele penale
ale infractiunii savarsite, adica posibilitatea aplicarii sanctiunilor penale prevazute pentru acea infractiune. Ele
nu inlatura consecintele civile ale acestora.

40.Care sunt cauzele care nltur rspunderea penal?


Cauzele care inlatura raspunderea penala au fost definite ca institutii de drept penal destinate sa asigure
constrangerii juridice penale, o incidenta si functionare care sa corespunda scopurilor legii penale si scopurilor
pedepsei. Ele se intemeiaza pe anumite realitati care se pot ivi in legatura cu aplicarea sanctiunilor penale si
care, din punct de vedere socio-uman si politico-penal, trebuie sa fie luate in seama la realizarea unei juste si
utile represiuni. Cauzele care inlatura raspunderea penala sunt reglementate in Titlul VII din partea generala a
Codului penal , art.119-139, impreuna cu cauzele care inlatura executarea pedepselor si alte consecinte ale
condamnarii.
In legislatia noastra penala, cauzele care inlatura raspunderea penala sunt: amnistia, prescriptia raspunderii
penale, lipsa plangerii prealabile si impacarea partilor. Ele au aplicabilitate generala, in sensul ca privesc orice
infractiune si se deosebesc de asa-numitele cause de nepedepsire sau de impunitate, care au incidenta doar in
cazul acelor infractiuni pentru care sunt prevazute ( in partea speciala a Codului penal).
Cauzele care inlatura raspunderea penala sunt, prin natura lor juridica, cauze care inlatura consecintele penale
ale infractiunii savarsite, adica posibilitatea aplicarii sanctiunilor penale prevazute pentru acea infractiune. Ele
nu inlatura consecintele civile ale acestora.

41.Definii amnistia.
. Amnistia este un act de clementa al autoritatii legiuitoare( Parlamentul Romaniei ) prin care este
inlaturata raspunderea penala pentru infractiuni savarsite pana la data aparitiei actului de amnistie. Aceasta
uitare a caracterului penal al faptei, reprezinta de fapt o renuntare din partea sociatatii la folosirea raspunderii
penale si a pedepsei pentru restabilirea ordinuii de drept incalcate. Ea este prevazuta in art.119 c.pen. Potrivit art.
73 al Constitutiei ea se acorda prin lege, legea fiind aceea care stabileste infractiunile pentru care se acorda
amnistia, precum si conditiile in care se acorda si limitele incidentei sale. Amnistia este dictata de ratiuni de
politica penala, fiind in corelatie cu anumite situatii social-politice care au putut influenta asupra fenomenului
infractional intr-o anumita perioada sau care marcheaza momentele importante in evolutia societatii.
Este o institutie juridica complexa ce cuprinde atat norme juridice de drept constitutional, cat si norme de
drept penal.

42.Criteriile dup care se face distincia ntre felurile amnistiei; felurile amnistiei.
In teoria dreptului penal se face distinctie intre mai multe feluri de amnistie, dupa anumite criterii, si anume:
- dupa aria de incidenta a acesteia, amnistia poate fi: a) generala, atunci cand este acordata pentru orice
infractiune savarsita pana la data acordarii ei, indiferent de natura, gravitatea si sediul legislativ al
infractiunilor, si b) speciala, atunci cand este acordata numai pentru anumite infractiuni (de un anumit fel,
de o anumita gravitate exprimata in pedeapsa prevazuta de lege), inume prevazute in actul de clementa.
- dupa conditiile in care se acorda, amnistia poate fi: c) neconditionata( pura si simpla), atunci cand
acordarea ei nu este subordonata indeplinirii anumitor conditii speciale cu privire la fapta savarsita, si d)
conditionata, atunci cand acordarea ei este subordonata indeplinirii unor astfel de conditii( de exemplu,
fapta san u fie savarsita in circumstante aggravate, faptuitorul sa nu fie recidivist,etc).
- dupa momentul in care intervine actul de amnistie, distingem intre amnistia intervenita inainte de
condamnarea definitiva, denumita si amnistie proprie si amnistia intervenita dupa condamnarea
definitive, denumita si amnistie improprie. Amnistia proprie( amnistia antecondamnatorie), constituie,
dupa caz, o cauza de incetare a urmaririi penale sau cauza de incetare a procesului penal. Cea improprie
18

( amnistia postcondamnatorie), pe langa inlaturarea raspunderii penale, are drept efect si inlaturarea
pedepsei pronuntate si a celorlalte consecinte ale condamnarii.
Amenda incasata anterior amnistiei nu se restituie, dupa cum partea executata din pedeapsa inchisorii nu
poate face obiectul unei cereri de dezdaunari din partea statului. De asemenea, legea prevede ca amnistia
produce efecte asupra pedepselor complementare, in masura in care ele nu au fost executate. Amnistia
improprie, produce efecte si in privinta celorlalte consecinte care decurg din condamnare( decaderille,
interdictiile si incapacitatile prevazute in legile speciale, penale sau extrapenale. Ea inlatura si starea de recidiva.
Amnistia nu produce efecte asupra masurilor de siguranta si a masurilor educative luate prin hotararea de
condamnare, asupra despagubirilor civile sau cheltuielilor judiciare, care pot fi puse in executare potrivit legii
civile. Ea are un caracter obligatoriu, persoana condamnata neputand sa refuse amnistia, iar organele competente
trebuie sa aplice din oficiu dispozitiile legii de amnistie. Inculpatul are insa dreptul de a cere continuarea
procesului penal atunci cand doreste sa-si demonstreze nevinovatia; atunci cand se constata nevinovatia acestuia,
se va dispune, dupa caz, scoaterea de sub urmarirea sau achitarea.

43.Definii prescripia rspunderii penale.


. Prescriptia raspunderii penale desemneaza acea cauza de stingere a obligatiei infractorului de a suporta
consecintele penale ale faptei savarsite, ca efect al trecerii unui interval de timp, anume determinat prin
dispozitii legale. Spre deosebire de prescriptia pedepsei, prescriprtia raspunderii penale opereaza prin simpla
trecere a timpului, fara a se cere indeplinirea vreunei conditii active. Prin implinirea termenului prevazut de lege,
prescriptia isi produce automat efectul, inlaturand posibilitatea aplicarii sanctiunilor de drept penal.
Art. 112 c.pen. prevede termenele de prescriptie a raspunderii penale pentru persoana fizica, care sunt fixate
in raport cu gravitatea infractiunii, (maximul pedepsei). Acestea sunt:
1) 15 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau inchisoarea mai
mare de 15 ani;
2) 10 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, dar care
nu depaseste 15;
3) 8 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu
depaseste 10 ani;
4) 5 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an, dar care nu
depaseste 5 ani;
5) 3 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii care nu depaseste 1 an sau
amenda.
Termenele de prescriptie a raspunderii penale se reduc la jumatate pentru cei care la data savarsirii
infractiunii, erau minori.
Pentru persoana juridica, termenele de prescriptie sunt urmatoarele:
- 10 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana juridica detentiunea pe viata sau
pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani;
- 5 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa inchisorii de cel
mult 10 ani sau amenda. Raspunderea penala a persoanei juridice se prescrie in conditiile prevazute de lege
pentru persoana fizica, dispozitiile prevazute in art. 121-124 c.pen. aplicandu-se in mod corespunzator.

44.Definii graierea.
Cauzele care nlatura executarea pedepsei sunt gratierea si prescriptia executarii pedepsei.
Gratierea este un act de clementa care are ca efect inlaturarea in tot sau in parte a executarii pedepsei ori
comutarea acesteia in alta mai usoara. Condamnatul este iertat de executarea pedepsei, fie in total, fie in parte,
sau pedeapsa i se comuta intr-una mai usoara. Ea este in dreptul nostru, un act al Presedintelui Romaniei,(care se
acorda prin decret), atunci cand este individuala si sau al Parlamentului, cand este colectiva, care se acorda din
oficiu, prin lege.

45. Care sunt formele graierii?


19

Gratierea se poate prezenta sub diverse forme sau modalitati diferite, si anume:
1. in raport de caracterul pe care il are, se face distinctia intre : gratierea individuala si gratierea colectiva.
Gratierea individuala produce efecte in personam, acordandu-se unor persoane determinate in mod nominal, in
timp ce gratierea clectiva are un caracter mixt, ea operand atat in personam dar si in rem, in raport de natura
infractiunii comise sau in raport de natura si cuantumul pedepsei aplicate.
2. in raport de conditiile de acordare, gratierea poate fi neconditionata si conditionata. Gratierea este
neconditionata sau pura si simpla, cand acordarea beneficiului ei nu este subordonata indeplinirii vreunei
conditii de catre condamnat. Gratierea este conditionata atunci cand impune condamnatului anumite
obligatii( exp. de a nu comite o noua infractiune o anumita perioada de timp, sub sanctiunea executarii pedepsei
gratiate, cumulata arithmetic cu pedeapsa aplicata pentru o noua infractiune.)
3. in raport de intinderea efectelor sale, gratierea poate fi totala, partiala, ori poate avea forma comutarii.
Gratierea este totala cand prin actul de clementa respective se inlatura executarea intregii pedepse
aplicate( remiterea pedepsei)
Gratierea este partiala atunci cand, de asemenea, prin actul de clementa, se inlatura numai o parte din
executarea pedepsei( reducerea pedepsei).
Comutarea este o forma a gratierii, prin care se schimba insusi genul pedepsei aplicate de instanta de
judecata(de exp. pedeapsa inchisorii este inlocuita cu amenda). Ea se acorda sub aceasta forma, de regula,
individual. Gratierea are ca obiect pedepsele principale aplicate de instantele de judecata, a caror executare este
inlaturata in tot sau in parte. Ea are ca efect inlaturarea, totala sau partiala, a executarii pedepsei principale sau
comutarea acesteia intr-o pedeapsa mai usoara. Deoarece gratierea nu inlatura raspunderea penala, pedeapsa
gratiata constituie, ca si pedeapsa executata, un antecedent penal, care determina potrivit legii, interdictii,
incapacitate, decaderi sau poate forma primul termen al recidivei.
Gratierea produce efecte si asupra pedepselor accesorii, deoarece ele insotesc pedepsele privative de libertate
in cursul executarii lor. Art.71 al.2 c.pen.- condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viata sau a inchisorii atrage
de drept pedeapsa accesorie ( interzicerea drepturilor prevazute in art.64 c.pen) din momentul in care hotararea
de condamnare a ramas definitiva si pana la terminarea executarii pedepsei , pana la gratierea totala sau a
restului de pedeapsa, ori pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei.
In privinta pedepselor complementare, prin dispozitiile art. 120 al.3 c.pen. s-a prevazut ca gratierea nu are
efecte asupra pedepselor complementare, afara de cazul cand se dispune altfel prin actul de gratiere. Sunt situatii
rare cand actul de gratiere prevede si inlaturarea pedepselor complementare ; el se refera, de regula numai la
cazurile de gratiere totala.
Gratierea nu produce efecte asupra masurilor de siguranta si masurilor educative.
In cazul gratierilor partiale, interventia, in cursul executarii pedepsei, a doua sau mai multe acte de gratiere
are ca efect reducerea succesiva a pedepsei, corespunzator fiecarei gratieri.

46.n ce const prescripia executrii pedepsei?


Prescriptia executarii pedepsei consta in inlaturarea fortei executive a unei hotarari definitive de
condamnare, prin trecerea unui anumit interval de timp, prevazut de lege, fara ca ea sa fie executata.
Este o cauza de stingere a dreptului de a pretinde si de a impune, prin constrangere, executarea pedepsei si
a obligatiei condamnatului de a executa pedeapsa ce i-a fost aplicata.
Prescriptia executarii pedepsei are sediul in dispozitiile art. 125-130 c.pen., al caror obiect de reglementare
il constituie tocmai efectele juridice ale acestei cauze de inlaturare a pedepsei.
Potrivit dispozitiilor art.125 c.pen. prescriptia executarii pedepsei inlatura executarea pedepsei principale.
De asemenea, produce efecte si asupra pedepselor accesorii, care in conformitate cu art. 71 al.2 c.pen. se executa
din momentul ramanerii definitive a hotararii de condamnare si pana la terminarea executarii pedepsei, pana la
gratierea totala sau a restului de pedeapsaa ori pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei.
Prescriptia executarii pedepsei stinge , o data cu pedeapsa principala si pedeapsa accesorie.
Prescriptia executarii pedepsei nu produce efecte asupra pedepselor complementare. De asemenea. c.pen. a
consacrat in art. 126 al. ultim regula imprescriptibilitatii masurilor de siguranta( ele sunt imprescriptibile datorita
scopului pentru care au fost instituite- necesitatea de a inlatura acele stari de pericol care ar putea contribui la
20

savarsirea de fapte prevazute de legea penala) si a pedepselor principale contra umanitatii( datorita gravitatii lor
deosebite).

47.ntreruperea i suspendarea cursului prescripiei executrii pedepsei.


Intreruperea cursului prescriptiei executarii pedepsei constituie, ca si intreruperea cursului prescriptiei
raspunderii penale o cauza care lipseste de eficienta timpul scurs anterior, facand sa curga un nou termen de
prescriptie. Potrivit art.127 c.pen. prescriptia executarii pedepsei se intrerupe prin: incetarea executarii pedepsei,
savarsirea din nou a unei infractiuni si sustragerea de la executare, dupa inceperea executarii pedepsei. Pentru ca
prescriptia executarii pedepsei sa opereze, este necesar ca dupa intreruperi, indiferent de numarul acestora,
termenul sa curga neintrerupt si in intregime.
Suspendarea are drept efect doar o oprire a curgerii termenului de prescriptie, aceasta reluandu-si cursul
dupa incetarea cauzei de suspendare.
Potrivit legii, au efect suspensiv de executare,in primul rand apelul si recursul declarate in termen. Cursul
prescriptiei executarii pedepsei se suspenda si in cazurile de amanare sau de intrerupere a executarii pedepsei.
Prescriptia isi reia cursul din ziua in care a incetat cauza de suspendare.

48.Definii reabilitarea .
Consecintele condamnarii cuprind o serie de decaderi, interdictii si incapacitati care decurg din condamnare.
Incetarea acestor consecinte ale condamnarii tine de esenta institutiei reabilitarii.
Reabilitarea
Noiune. Reabilitarea constituie o cauza care inlatura consecintele penale si extrapenale care au rezultat
dintr-o condamnare, facand ca fostul condamnat sa se bucure din nou de dreptul la egalitate in fata legii.
Reabilitarea urmareste sa stimuleze efortul de reintegrare social al fostului condamnat, prin repunerea sa in
deplinatatea drepturilor politice si social-economice.
In stiinta dreptului penal se cunosc doua forme de reabilitare: reabilitarea de drept si reabilitarea
judecatoreasca.
Reabilitarea de drept intervine, in anumite cazuri prevazute de lege, dupa trecerea unui anumit interval de
timp, iar reabilitarea judecatoreasca se obtine la cererea fostului condamnat, repectandu-se conditiile prevazute
de lege, pe calea unei proceduri speciale in fata instantei de judecata.
Reabilitarea face sa inceteze decaderile, interdictiile si incapacitatile care rezulta din condamnare. Inlatura
antecedentele penale. Ea produce si alte efecte juridice,cum ar fi spre exemplu, recunoasterea drepturilor de
pensionar sau a vechimii in munca. Reabilitarea nu opereaza o repunere situatia de dinainte de condamnare. Nu
are efecte nici asupra masurilor de siguranta, cu exceptia celei prevazute de art.118 lit.e si d- interzicerea de a se
afla in anumite localitati si interzicerea de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinate.
Reabilitatea poate opera si in cazul detentiunii pe viata.

49.Care sunt formele de reabilitare?


In stiinta dreptului penal se cunosc doua forme de reabilitare: reabilitarea de drept si reabilitarea judecatoreasca.
Reabilitarea de drept intervine, in anumite cazuri prevazute de lege, dupa trecerea unui anumit interval de
timp, iar reabilitarea judecatoreasca se obtine la cererea fostului condamnat, repectandu-se conditiile prevazute
de lege, pe calea unei proceduri speciale in fata instantei de judecata.

50.Efectele reabilitrii.
Reabilitarea face sa inceteze decaderile, interdictiile si incapacitatile care rezulta din condamnare. Inlatura
antecedentele penale. Ea produce si alte efecte juridice,cum ar fi spre exemplu, recunoasterea drepturilor de
pensionar sau a vechimii in munca. Reabilitarea nu opereaza o repunere situatia de dinainte de condamnare. Nu
are efecte nici asupra masurilor de siguranta, cu exceptia celei prevazute de art.118 lit.e si d- interzicerea de a se
afla in anumite localitati si interzicerea de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinate.

51.Care sunt trsturile reabilitrii?


21

Prezinta unele trasaturi caracteristice, prin care se deosebeste de celelalte institutii cu efecte extinctive
( amnistia, gratierea, prescriptia). Reabilitarea produce efecte in personam, numai cu privire la condamnatul care
a indeplinit conditiile legale pentru obtinerea dreptului de a fi reabilitat.
Este indivizibila, in sensul ca ea n poate fi obtinuta numai pentru o parte din condamnarile suferite de o
persoana. Reabilitarea poate fi obtinuta pentru orice condamnare, de catre orice infractor care indeplineste
conditiile legale; produce efecte numai pentru viitor.

52.Definii reabilitarea de drept.


Reabilitarea de drept este o forma de reabilitare care opereaza in virtutea legii, in momentul indeplinirii
conditiilor prevazute de lege. Art. 134 c.pen. prevede ca reabilitarea persoanei fizice are loc de drept in cazul
condamnarii la amenda sau la pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an, daca in decurs de 3 ani condamnatul
nu a savarsit nici o alta infractiune; reabilitarea persoanei juridice are loc de drept, daca in decurs de 3 ani de la
data la care pedeapsa amenzii, sau, dupa caz, pedeapsa complementara, a fost executata sau considerata ca
executata si persoana juridical nu a mai savarsit nici o alta infractiune.

53.Condiiile reabilitrii de drept.


Reabilitarea de drept este o forma de reabilitare care opereaza in virtutea legii, in momentul indeplinirii
conditiilor prevazute de lege. Art. 134 c.pen. prevede ca reabilitarea persoanei fizice are loc de drept in cazul
condamnarii la amenda sau la pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an, daca in decurs de 3 ani condamnatul
nu a savarsit nici o alta infractiune; reabilitarea persoanei juridice are loc de drept, daca in decurs de 3 ani de la
data la care pedeapsa amenzii, sau, dupa caz, pedeapsa complementara, a fost executata sau considerata ca
executata si persoana juridical nu a mai savarsit nici o alta infractiune.

54.Definii reabilitarea judectoreasc.


Reabilitarea de drept este o forma de reabilitare care opereaza in virtutea legii, in momentul indeplinirii
conditiilor prevazute de lege. Art. 134 c.pen. prevede ca reabilitarea persoanei fizice are loc de drept in cazul
condamnarii la amenda sau la pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an, daca in decurs de 3 ani condamnatul
nu a savarsit nici o alta infractiune; reabilitarea persoanei juridice are loc de drept, daca in decurs de 3 ani de la
data la care pedeapsa amenzii, sau, dupa caz, pedeapsa complementara, a fost executata sau considerata ca
executata si persoana juridical nu a mai savarsit nici o alta infractiune.

55.Condiiile reabilitrii judectoreti .


Reabilitarea de drept este o forma de reabilitare care opereaza in virtutea legii, in momentul indeplinirii
conditiilor prevazute de lege. Art. 134 c.pen. prevede ca reabilitarea persoanei fizice are loc de drept in cazul
condamnarii la amenda sau la pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an, daca in decurs de 3 ani condamnatul
nu a savarsit nici o alta infractiune; reabilitarea persoanei juridice are loc de drept, daca in decurs de 3 ani de la
data la care pedeapsa amenzii, sau, dupa caz, pedeapsa complementara, a fost executata sau considerata ca
executata si persoana juridical nu a mai savarsit nici o alta infractiune.

22