Sunteți pe pagina 1din 69

VIAA, AMORUL, MOARTEA

ARTHUR SCHOPENHAUER

Cuprins:
Viaa
Amorul
Moartea

VIAA
SENSUL VIEII
Instinctul vital Lupta pentru existenta Egoismul Mila.
Scopul filosofiei este cunoaterea i explicarea existentei Universului. Expresia
acestei existente este Voina de a trai. Aspiraia la existenta se manifesta prin
organizare, via fiind unul dintre sensurile posibile de dezvoltare. La animale, Voina de
a trai, ca principiu fundamental al existentei, este imuabila i unica.
Fora germinatoare este universala, infinita n timp i spatiu, multiplicndu-se
divers n forma i coninut, lanul fecundare germinare fecundare germinare fiind
fara nceput i fara sfrit. Orice materie susceptibila de a deveni vie este atrasa, orice
element bnuit a ntrerupe acest ciclu este respins. Cnd acesta Voina de a trai se
epuizeaz ntr-o fiin oarecare sub imperiul unei cauze oarecare, n msura n care
fiina concretizeaz acesta stare, lupta dintre existenta i nonexistena se desfoar
violent, direct, excluznd variantele.
Omul prin excelenta reacioneaz prompt la suferin sa sau a anturajului sau i,
reciproc, anturajul sau participa afectiv. De aceea, o condamnare la moarte, orict de
justificata, este primita de societate i de individul n cauza ca un soc, rmnnd, n
final, un simplu act distrugtor de via, menit sa anihileze Voina de a trai. Viaa n
ansamblul ei este perceputa pe plan social sau pentru fiecare individ n parte ca o
perioada de timp mai lunga sau mai scurta, trit ntr-o existenta nesigura i trista,
inspirata de schimbri a cror amploare este cel mai adesea prea trziu contientizate.
Oare nu se acorda prea mare importanta unui episod pe care orice fiin il traverseaz
n drumul sau ctre eternitate?
Toate acestea demonstreaz ca am avut dreptate de a pune voina de a trai la
baza oricrei explicaii i ca, raportat la concepte ca absoult, infinit, idee, conceptul viaa
este cel mai real din cte cunoatem, centrul n jurul cruia se rotete nencetat
realitatea neschimbtoare.
Voina de a trai ct mai mult posibil care nsufleete toate fiinele organizate este
inascuta, absoluta; ea nu este rezultatul unei cunoateri obiective a valorii noiunii de
via, situndu-se n afara oricrui examen sau cunotina apriori.
Sa trecem n revista regnul animal, sa contemplam nesfrit varietate a formelor,
perfeciunea structurilor i mecanismelor, continua risipa de putere, iscusina i
inteligenta n activitatea utila fiecrei fiine n ciclul sau de via riguros determinat.
Astfel, la colectivitile de insecte organizarea muncii atinge perfeciunea, sfidnd omul
n orice activitate manageriala. i, totui, viaa celei mai mari parti a colectivitii este o
munca continua, menita sa pregteasc nutrimentul i habitaclul seminei sale, care nu
intra n via dect pentru a rencepe aceeai munca.
Studiind viaa psrilor, lungile lor cltorii, construirea cuiburilor, hrnirea puilor
care vor prelua acelai ciclu, constatam aceeai risipa de efort.
Totul este munca efectuata n vederea asigurrii unui viitor necunoscut. De unde
i ntrebrile: care este rsplata activitii, care este scopul ei? Scopul nu poate fi dect
satisfacerea unor necesiti naturale, fireti, instinctuale: necesitatea de a mnca i de a
procrea. Starea de satisfacie rezultata este momentana i comuna individului,

indiferent de condiia sa. Aceasta satisfacie momentana se numete placere. Fiecare


individ ajunge la placere pe un drum propriu.
Cnd vorbim de rasa umana, lucrurile se complica, dar caracterul lor fundamental
nu se schimba, caci pentru om viaa nu este un lucru dat, este un scop n sine.
Indiferent de poziia sociala a individului, lupta pentru existenta este severa,
acaparatoare, iar fiina lui prin aceasta lupta nu se apropie n nici un fel de nimicnicia
din care a venit sau de infinitul spre care tinde.
Mai multe milioane de oameni, consituind popoare, aspira la binele comun i prin
acesta la binele individului; dar mai multe mii de suflete sunt sacrificate interesului
general.
Lipsa de scrupul a politicienilor angajai n lupta pentru putere, aciunile lipsite de
judecata ale acelora angajai sa asigure binele celor multi, greelile, diletantismul,
inutilitile sunt susinute de sudoarea celor multi i adesea ndreptate cu sngele
acestor popoare.
n timp de pace industiile i comerul prospera, relaiile i contactele interumane
se nmulesc, toat lumea participa, unii gndesc, ceilali lucreaz, vuietul produs de
aceste fiine prinse n angrenajul social este indescriptibil. Scopul final? Pentru cei mai
norocoi o via suportabila, relativ scutita de ocuri. Rezulatul? O imensa plictiseala.
Aceasta disproporie intre efort i recompensa reduce obiectiv voina de a trai la o
simpla nebunie, subiectiv la un vis.
Analiznd voina de a trai, ea ne apare ca o inclinare necugetata i lipsita de
motivaie, ca un impuls orb, nejustificat, caci daca orice manifestare a unei puteri
naturale are o cauza, fora naturii nsei nu are niciuna; daca fiecare act voluntar are un
motiv, voina, prin ea nsi, nu-i gsete motivaia, voina fiind unul i acelai lucru cu
motivaia.
De aceea, orice fiin umana, care desfoar o activitate motivata,
contientizeaz acesta activitate, dar aceeai fiin, pusa n fata realitii existentei sale,
nu-l va gsi motivaie. ntrebarea: de ce existam? Apare lipsita de sens. Contiina
individuala constata ca voina de a exista nu are nevoie de motivaie dect n actele
sale distincte.
Voina de a exista ca principiu este o aspiraie nesfrit pentru care legea fizica
a gravitaiei este exemplul cel mai pregnant. Imposibilitatea acestei voine de a-i atinge
scopul final este vdit.
Chiar daca ntreaga materie ar constitui o masa unica n interiorul ei, fora
gravitaional crescnd proporional cu apropierea de miezul masei, acesta fora este,
n acelai timp, independenta de elasticitatea i gradul de penetrabilitate al materiei.
Fora centrifuga poate fi ncetinit, chiar oprita, dar niciodat anulata. ntregul univers
este voina, voina este esena tuturor lucrurilor. Din tulpina puietului cresc ramuri, din
ramuri frunze, apoi vin florile, fructele care, sub forma seminelor, sunt masa unor forme
viitoare, posibile germinaii ce vor urma acelai curs, ntr-un acelai sens, din neant
ctre infinit. Aceeai matrice se aplica i vieii animale.
Prin statornicie omul este manifestarea proprie a existentei voinei. Aspiraiile
omeneti ar putea apare ca un ultim scop al voinei. i, totui, dup atingerea scopului
apare uitarea. Scopul devine lucru fcut, neantizat cu fiece clipa care ne duce spre
viitor. Scopul devine iluzie, iluzia dispare, mine devine azi, apoi ieri Din fericire,
rmne ntotdeauna ceva de dorit i de urmrit, spiritul fiind scutit de rtcire i de

plictiseala. Fiecare act particular are un scop, numai voina este unica, fara scop, se
regsete n toate i n tot.
Manifestarea voinei duce la acutizarea suferinei.
n regnul vegetal nu exista sensibilitate i nici durere. Durerea apare n forme
incipiente la animalele inferioare. Chiar i la insecte, facultatea de a simi este foarte
redusa. Durerea se manifesta odat cu apariia sistemului nervos, la vertebrate fiind
legata direct de gradul de nelegere. Inteligenta dezvoltata presupune sesizarea
schimbrii; cu ct nivelul mintal global depete ascendent anumite stadii ale
dezvoltrii cu att sensibilitatea sa creste, reacia de rspuns la durere fiind simitor mai
rapida. Se considera astfel ca la omul de geniu suferina este condiia sa existeniala.
Pictorul-filozof Fischlein zugrvete alegoric, ntr-un tablou remarcabil, cele de mai sus.
Tabloul este conceput pe doua planuri: n plan superior sunt pictate femei n suferin,
crora li s-au rpit pruncii; n plan inferior, fiecrei femei ii corespunde o oaie creia i sa luat mielul. Pictorul ilustreaz clar durerea posibila n ntunecat contiina animala,
ridicndu-se n valuri n planul superior, n care chipurile femeilor oglindesc suferina
fara margini ce n-ar fi putut exista fara percepia prin intermediul unei contiine
luminate.
Daca n natura lipsita de contiin fiina inferioara se manifesta prin dorine lipsite
de scop dar permanente, la om dorin este cu att mai puternica cu ct contiin este
mai prezenta. Voina i dorina sunt determinantele fiinei umane. Ostilitatea mediului
ascute voina i dorina. Dar daca lipsete scopul sau acesta este prea lesne atins,
atunci plictiseala va face existenta omului greu de suportat. ntr-o astfel de situaie
mintea oscileaz intre duerere i plictiseala, ca elemente eseniale ale vieii.
Plictiseala nu e un rau minor. Daca exprimarea interioara a plictiselii atinge
disperarea la indivizi desprii prin educaie, poziie sociala, mentaliti, ea va funciona
ca un liant devenind raiunea socialului i chiar a unei anumite simpatii. Dincolo de
unele aspecte benefice, o asemenea stare poate determina acte antisociale (desfru,
banditism etc.) S-a constat, de asemenea, ca plictiseala, singurtatea, inactivitatea,
ntrebuinate n penitenciare ca instrumente punitive, conduc la sinucidere.
Daca mizeria este flagelul continuu al poporului, plictiseala este flagelul societii
aa-zis instruite. In viaa celor lipsii de grija zilei de mine plictiseala este reprezentata
prin week-end, iar n popor prin zilele lucrtoare.
Cauza durerii, ca i a bucuriei, nu are ca singura sursa numai realitatea palpabila,
ci i cugetarea; aceasta, la rndul ei, ne creeaz necazuri infinit superioare. Suferina
fizica, nsoit de suferin morala se pot anihila reciproc, n timp ce o durere morala
violenta se cere adesea compensata printr-o suferina fizica manifesta. Astfel se explica
strile depresive care conduc la sinucidere, ca manifestare exterioara a durerii, menita
sa anihileze suferine morale i de neconceput ntr-o stare de fericire sau de echilibru.
O violenta suferina morala poate cauza ntmplri teribile i neateptate.
Explicaia se afla n faptul ca durerea ia proporiile unui eveniment real. Daca acest
eveniment este limitat n timp (trector) durerea este suportabila. Dar o durere
nesfrit devine cugetare, stare obsesiva, dominnd spiritul i memoria afectiva.
Sfritul unei asemenea stri este ruperea echilibrului, dezorganizarea, dezintegrarea
contient sau incontient.

Vzut de departe i de sus, viaa fiecrui om, n ntregul ei i n ceea ce o


caracterizeaz, se prezint totdeauna ca un spectacol dramatic; luata n amnunt, ea
are caracterul unei comedii.
Dorinele nesatisfcute, speranele nerealizate, greelile ntregii viei, suferina
sfrind n moarte sunt o tragedie. Existenta umana cuprinde toate nefericirile unei
tragedii, fara ca omul sa poat atinge demnitatea personajelor tragice. Omul este nevoit
sa ating tragicul parcurgnd deci etape comice. Cum s-ar spune, amnuntele ne fac
ridicoli.
Istoria popoarelor nu este deci o niruire de rzboaie i revoluii. Anii de pace
sunt pauze scurte intre acte risipite. Nu este o metafora cnd spunem ca viaa fiecrui
om este o lupta continua, cu mizeria, cu plictiseala, cu semenii sai, cu realitatea. Omul
gsete adversari pretutindeni i moare cu armele n mini. Dar existenta noastr nu
este posibila fara toate acestea. Fara presiunea exercitata de atmosfera corpul
plesnete; tot asa, lipsa durerii, mizeriei, a necazurilor i nevoilor de tot felul ar provoca
o cretere nemsurat a orgoliului friznd extravaganta. Oricare om are nevoie de griji,
de mizerie, de durere, aa cum nava are nevoie de balast pentru a pluti singura i drept
ctre tinta.
Pornirea ctre rau ia adesea natere din ciocnirea pornirilor egoiste. Pornirea ctre
rau i are originea n mod obiectiv n viciile, slbiciunile, nebuniile de tot felul pe care
fiecare dintre noi le manifesta n relaiile cu aproapele sau. Ea poate merge att de
departe incit fiecruia dintre noi ntr-un moment de indispoziie i n raport cu propriile
nclinaii lumea s-l para reprezentativ ca un muzeu de caricaturi, intelectual ca o
casa de nebuni, moral ca o peter de hoi. Aceasta indispoziie, daca tine mult, da
natere mizantropiei.
Principala sursa a mizantropiei este, n fond, invidia, o specie de suferin pe care
o ncearc unele suflete la vederea fericirii, prosperitii sau realizrilor altuia.
Gradele invidiei sunt foarte diferite. Ea este, n mod suveran, nempcata i rea
cnd este provocata de caliti personale, pentru ca atunci invidiosului nu-l rmne nici
o ans. Invidia este imorala pentru ca individul urte ceea ce ar trebui sa respecte i
sa iubeasc.
S-ar prea ca, mai mult dect alii, sunt invidiai mai ales aceia care se ridica prin
singura puterea aripilor lor i se elibereaz de cuc n care ceilali rmn nchii,
spune Petrarca.
Cu toate acestea, invidia este n firea omeneasca, dar este diavolesc sa te bucuri
de raul altuia. Nu exista semn mai infailibil al unui suflet rau i al unei profunde lipse de
moralitate, dect un sentiment de bucurie la vederea nefercirii altuia. Asemenea oameni
trebuie neaprat ocolii.
Este n firea omeneasca a te folosi de cineva sau a vedea altcineva un instrument
menit a-i atinge propriile scopuri. De altfel, punem ntotdeauna n seama aproapelui o
astfel de intuiie. Deci, cernd cuiva un sfat sau o explicaie, pierdem ncrederea n
afirmaiile acelei persoane daca aflam ca are un oarecare interes n aceeai afacere: ne
temem sa nu fim folosii mpotriva intereselor noastre, iar sfaturile cerute sa fie adaptate
intereselor i nu raionamentului sau.
Este o mare fericire pentru noi ca ineligenta i politeea arunca un val asupra
gndirii noastre, atenund sub aspect exterior dorina de a face rau, obinuina de a-i

urmri interesul, lupta omului contra tuturor oamenilor clocotind nencetat n fundul
sufletului nostru.
Brfa, att de frecventa i cruda, este proba cea mai evidenta. Rutatea se
amplifica atunci cnd izbucnete o suprare neateptat, n care ura, multa vreme
stpnit i ascunsa, se ridica i izbucnete ca praful de puc aprins.
Omul cruia semenii sai ii sunt strini, care nu se vede dect pe sine, iar cei din
jur ii par simple manechine, fcute s-l serveasc sau s-l contrarieze, acesta vede, n
momentul morii sale, stingndu-se ntreaga lume. Dimpotriv, acela ce se recunoate
n aproapele sau n tot ceea ce face i-i triete viaa innd cont de existenta oricrei
fiine, acela nu pierde murind dect o parte nesemnificativa a vieii sale.
Distrugnd iluzia care desprea cosntiinta sa de restul universului, continua sa
triasc n toi cei care l-au iubit. De aici, modul diferit n care, n momentul suprem,
oamenii i accepta moartea.
Raul rmne ntiprit n fizionomia celui care a murit. Suferina acestui om,
manifestndu-se n clipa suprema, ar fi o rzbunare dreapta pentru ceilali.
O mila fara margini pentru toate fiinele vii este dovada sigura a unei purtri
corecte.
Cel care este animat de mila nu va face rau altcuiva, va fi ngduitor i va ajuta pe
fiecare dup mijloacele sale.
Nu stiu o rugciune mai frumoasa dect aceea cu care se ncheie vechile drame
indiene: De-ar putea toate vieuitoarele sa fie scpate de durere.
Nimic nu linitete mai uor suprarea noastr, chiar cnd e dreapta, dect
aceste vorbe: E un nefericit!.
Caci ceea ce este apa pentru foc, mila este pentru suprare. De aceea, sftuiesc
pe acela care se teme sa fac un rau aproapelui sau, stpnit fiind de suprare, s-i
reprezinte raul ca fiind deja fcut, s-i vad viitoarea victima n culmea durerii i s-i
spun: Iat fapta mea!. Aceasta imagine i-ar liniti minia, caci mila este antidotul
necazului, prin acest artificiu reuind sa se stpneasc la vreme.
Nu ncercai s-l tratai pe oameni dup ct merita. Spiritul superior nu trebuie sa
se lase antrenat de asprimea celui cruia i se adreseaz, caci aceasta-l conduce la ura,
nici de prostia lui, care nu i-ar provoca dect dispre. Sa vedem mai bine suferina,
mizeria, mhnirea, duererile interlocutorului. Atunci ne vom simi ruda lui, il vom
simpatiza i n loc de ura i dispre vom simi mila ctre care nsi Evanghelia ne
ndeamn.
Orice muritor care renun sa mai fac diferene intre sine i aproapele sau, care
asculta suferinele semenilor sai ca pe ale sale, care este gata s-i sacrifice viaa
pentru vieile altora, va considera ca suferinele nesfrite ale vieuitoarelor ca de
nesuportat pentru sine, umplnd fara rgaz sufletul de durerea universala. Din acel
moment, fericirea nu mai este posibila, fiina sa risipita n umanitate nu va mai aspira
dect la neant.
Un caracter egoist i va gsi ntotdeauna motive egoiste epntru a-i explica
modul de a aciona: mila sau rutatea nu-l influeneaz. i va sacrifica chiar o mica
parte din avatajele sale pentru a se rzbuna pe un inamic, dar niciodat pentru a ajuta
un prieten.

Rutatea i are rdcinile n suferinele celor apropiai, iar cel inclinat sa practice
raul se arunca cu placere ntr-o lupta n care se ateapt sa primeasc tot attea rani
cte poate face el nsui adversarului sau.
Buntatea este nduioarea universala pentru tot ce triete, mai ales pentru om,
pentru ca este, dintre toate fiinele, cel mai capabil de a suferi. Orgoliul nemsurat
aduce dup sine ura i dispreul, numai mila anuleaz orgoliul.
Mila ia, de asemenea, sub protecia sa ntregul regn animal, de care sistemul
moral european s-a ocupat foarte putin.
Legea dreptului animalelor, credin greit ca aciunile noastre fata de ele nu au
nici o importanta morala, e o barbarie a Occidentului, a carei rdcina este n iudaism.
Principiul de via la om, ca i la animal, este identic; ceea ce le deosebete nu
rezida n voina individuala, ci n elementul intelectual care, la om, se numete raiune.
Dar egalitatea fizica intre om i animal este de necontestat. Cel care dispreuiete
animalele ar trebui s-i rememoreze copilria, faptul ca a fost odat alptat de mama
lui ca orice mamifer neajutorat.
Mila fata de animale este esenial legata de buntatea caracterului; oricine e crud
cu ele nu poate fi bun cu semenii sai.
Aceste doua feluri de mila au acelai izvor.
Vocea contiinei rsuna la fel de puternic n sufletul omului cu sentimente nalte
atunci cnd nedreptete un animal sau un semen de-al sau.
Cu toate acestea, mila pentru animale nu trebuie sa anuleze necesitatea de a te
hrni cu carne deoarece n natura facultatea de a suferi este legata direct de inteligenta.
Numai cruzimea este aceea care trebuie nlturat.
n aceeai msur, omul obliga animalul sa munceasc pentru el, dar este imoral
ca foamea i btaia sa chinuie animalul care i-e credincios i te-ajuta s-i ctigi
existenta.

VOINA IN VIA.
Despre libertate sau voina de a trai n planta, animal i om Inteligenta ca
instrument al voinei Sensibilitatea, element nedesprit al voinei Caracterul.
A fi liber i a fi fost creat sunt doua noiuni diametral opuse. Caci este
contradictoriu sa afirmi n acelai timp ca Dumnezeu a creat fiinele i ca le-a nzestrat
cu libertate.
Daca fiina este rau ntocmita sau comite raul este din cauza ca a fost greit
creata, iar greaseala aparine Creatorului. Exista Dumnezeu? Atunci raul i pcatul a
crui cauza unica este Creatorul, distruge propria sa divinitate. Pentru ca o fiin sa fie
moral libera trebuie sa aib o origine depinznd de natura sa proprie i sa fie
perfectibila prin ea nsi, nu prin intermediul aproapelui sau.
Existenta sa fiind un act de creaie personala, care se dezvolta n timp, devine
rspunztoare de toate manifestrile sale. Din responsabilitatea care ne este dovedita
de contiin rezulta, aadar, libertatea voinei ca principiu esenial al fiecrei fiine.
Sa privim cu atenie lumea anorganica, sa observam fora apelor rostogolindu-se
n abis, statornicia acului magnetic poziionat ctre Nord, atracia fierului ctre magnet,
violenta pilelor electrice; sa studiem un corp care se cristalizeaz, regularitatea structurii
sale; sa remarcam siguran cu care corpurile, ajunse n stare lichida se cauta sau fug
unul de altul, se unesc sau se despart. Sau sa constatam, n sfrit, acea for care,
legnd corpul nostru de masa pmnteasc, il apas fara preget, sub propria sa
aspiraie.
Printr-un efort minim de imaginaie putem recunoate, n aceste stri aparent att
de deprtate de noi, principiul propriei noastre existente, acela care, n om, i
urmrete scopurile n deplina lumina a contiinei.
n manifestrile infinite ale anorganicului, aspiraia spre devenire este oarba i
neschimbtoare. Aa cum primele licriri ale zorilor mpart numele de lumina cu razele
soarelui la amiaza tot astfel acest principiu, manifestndu-se elementar n formele
inferioare de via, poarta numele de voin, desemnnd, la general, cauza oricrei
aciuni.
Natura creeaz condiii apte sa dea natere vieii, dar ea lucreaz mecanic, aa
cum, n fulgul de zpad forma sub care se cristalizeaz nu este datorata gndirii, ci
unei aspiraii incontiente a voinei originare.
Simplificnd raportul dintre animal i om este acelai cu raportul dintre planta i
animal. In regnul vegetal, voina de a trai se manifesta orbete, fara scop. Planta
prezint ntreaga ei fiin, la prima vedere, ntr-o completa nevinovie. De aceea,
organele de reproducere sunt la vrf, n locurile cele mai vizibile. De unde i
concluziaca raul nu exista neaprat n voina, dar este prezent n voina contient.
Fiecare planta, prin urmare, expune concomitent clima i natura pmntului n
care s-a format. Chiar fara a fi botanist, este uor sa recunoti ntr-o planta daca e de la
tropice sau din zona temperata, din apa sau din pustiu etc. Ea exprima prin voina
specifica genului sau, ceea ce i-ar fi imposibil de explicat ntr-un alt mod.
Sa contemplam nenumratele forme de via animala. Fiecare nu este dect
expresia vdit a aspiraiilor voluntare care formeaz caracterul vieuitoarei respective,
ca incarnare a voinei sale.

Varietatea formelor nu este dect o imagine a varietii caracterelor.


Animalele slbatice, de prada au flci mari, gheare i muchi puternici, privire
agera, ptrunztoare. Ierbivorele, care i cauta scparea prin fuga nu au arme coli i
gheare, dar sunt nzestrate cu picioare iui i auz delicat. Interiorul corespunde
exteriorului: carnivorele au un tract intestinal scurt, ierbivorele aparat digestiv propriu
unei lungi funcii de asimilare. La fel nu exista nici o contradicie intre celelalte aparate i
organe i funciile fiziologice pe care le reprezint.
Fiecare aspiraie a voinei corespunde unei modificri particulare a formei. De
aceea, lcaul ordinar al przii determina forma vntorului.
Prada s-a retras n locuri putin accesibile, vntorul ia o forma caracteristica
pentru a o descoperi, caci voina de a trai ii va nzestra i pe unul i pe celalalt cu
calitile necesare supravieuirii.
Astfel, pentru a extrage smna din fruct unele psri au un cioc ncrligat.
Pentru a culege reptile prin mlatini, psrile de balta picioare, git i cioc lungi. Pentru a
dezgropa furnici exista tapiri cu picioare scurte, gheare puternice i bot lung, prevzut
cu o limba subire i lipicioasa. Pelicanul se duce la pescuit cu o gu enorma, bufnita
i vede prada n plina noapte, pestii electrici i anihileaz complet prada nainte de a o
atinge. Orice fiin vie are un adversar gata s-o nimiceasc. De aceea, pentru cei mai
putin musculoi exista mimetismul, carapacea, substanele vezicante, rau mirositoare,
epii, iretlicurile etc.
Voina de a trai se sprijin pe elemente ofensive i defensive. Se mai sprijin, de
asemenea, pe un element intelectual ca mijloc de conservare a individului. De aceea,
vechii greci au denumit inteligenta Hegemonicon (cluz). Elementul intelectual este
pus n serviciul voinei i distribuit la toi n acest scop.
Animalele slbatice au mai multa voina dect ierbivorele. Prdtoarele merg la
vnat, vulpile fura nu pentru ca sunt mai inteligente, ci fiindc vor sa triasc din vnat
i hoie. La vulpe, iretenia a nlocuit muchii.
Scopul voinei la om este acelai cu al animalului: hrana i reproducerea. Dar
lipsa muchilor, o mai buna organizare a vieii sociale, cerinele sale specifice au
desprins inteligenta sa de regnul animal, sitund-o la un nivel superior. Elementul
intelectual conform cu natura sa devine un instrument cu ntrebuinri multiple i
aplicabil scopurilor cele mai diverse. Natura, credincioasa spiritului sau economic, putea
de la nceput sa satisfac toate cerinele necesitailor devenite att de variate. De
aceea, l-a creat pe om fara vesminte, fara un scut natural de aprare, imperfect,
inconsecvent, lipsit de fora fizica. Singurele instrumente pe care natura le-a dat omului
au fost minile.
Prin superioritatea inteligentei, omul i mbogete conceptual motivaia, precum
i varietatea i ntinderea ei.
Omul trece de la stadiul simplelor sclipiri la idei coerente, apare gndirea
abstracta, mergnd pina la reflecie, construind concepte i noiuni; analiznd i
sintetiznd actul volitiv este contientizat. Sub imperiul voinei de a trai biciuita de
intelect, se dezvolta procesele afective aprnd pasiunile ca elemente noi, necunoscute
lumii animale.
Conceptualizarea faptului exterior micoreaz violenta caracterului, punnd
impresia pe planul superior.

De exemplu, un vitelus se ls uor desprit de mama lui, n timp ce un pui de


leu, n aceeai situaie, se agita de diminea pina seara, iar un copil desprit de
prini, este de-a dreptul traumatizat. Maimua este cea mai vie i mai violenta dintre
patrupede pentru ca este cea mai inteligenta.
Procesele afective se manifesta infinit mai complex la om, comparativ cu animalul.
De asemenea, elementul intelectual ridicat il face mult mai sensibil la plictiseala.
Omul, prin prisma propriei sale existente, poate nelege gesturile i aciunile unui
animal, menite sa exprime reprezentri ale voinei de a trai, acceptndu-le n mod
diferit.
Inteligenta este insa un criteriu dup care numai omul poate fi msurat. Dar poate
ca intre omul prost i un animal, dotat cu nelegere, deprtarea nu este mai mare ca
intre un idiot i un geniu. Deci, te poi mira, cteodat, de asemnarea existenta intre
om i animal n afeciunile i instinctele lor.
Animalul, chiar dotat cu inteligenta, nu vede n obiecte dect ceea ce-l intereseaz
momentan sau n viitor, n raport cu voina lui.
Pisicile cerceteaz cu grija locul n care ar putea da peste o eventuala prada.
Vulpea miroase cotiturile ascunse. Dar nu merg independent de acesta preocupare. A
privit vreun animal cerul nstelat? Cinele meu s-a ascuns ngrozit cnd a vzut soarele
pentru prima data. Animalele domestice mai inteligente au uneori o concepere fugitiva a
mediului ambiant, independent de scopurile interesate. Cinii merg pina la a privi fara a
avea ceva precis naintea ochilor. Se aeaz chiar la ferestra i urmresc tot ce se
mica pe strada. Maimuele privesc uneori ca i cum ar dori sa cunoasc spaiul.
Motivul i actul, conceperea i executarea prin voina se prezint n mod distinct
numai la om.
Inteligenta suscita n om cugetarea care difereniaz total contiina sa de cea a
animalului i care il obliga sa aib, n timpul trecerii sale pe pmnt, o atitudine att de
diferita de cea a celorlalte fiine nsufleite. Prin cugetarea sa omul ntrece animalul n
for i suferina. Animalele triesc numai n prezent, omul percepe timpul n toate
coordonatele sale. Animalele lupta pentru a-i satisface necesiti imediate, omul este
preocupat de viitor, chiar de un viitor pe care nu-l va vedea, anticipndu-l i
mpodobindu-l n culorile ideale ale artei.
Animalele sunt supuse impresiei momentului, rspunznd direct cauzei; omul se
desfat cu noiuni abstracte, independente de prezent. De aceea lucreaz planificat,
dup percepte fixe, fara a tine seama de impresiile momentane, ntmpltoare. Poate,
prin urmare, sa redea, fara emoie, reprezentarea artistica a propriei sale mori. Sau
poate sa se stpneasc pina la a deveni impenetrabil. Poate sa discearn, sa ofere
mai multe motivaii uneia i aceleiai cauze.
Determinantul n lumea animala este momentul. Numai teama de constrngere
exercitata imediat poate pune fru dorinelor sale, prin repetare acea teama
transformndu-se n obicei, n deprinderea de a executa un lucru strain firii lui. Din acel
moment teama il conduce. Aa a luat natere arta dresajului. Animalul simte, privete,
reacioneaz. Omul simte, privete, gndete, concepe, reacioneaz. Dar i unul i
celalalt i exercita voin proprie.
La animal, voina este principiul creator al cunoaterii obiective, directe, voina
oarba, dirijata de nevoile sale organice, impulsionnd direct sistemul nervos, creierul.
Lumea exista atunci pentru el, n mod obiectiv. Omul, odat ce a atins pragul cunosterii

obiective, contientizeaz actele sale exterioare productoare la rndul lor de alte


cauze i motive ca rod al imaginaiei, conducnd la idei, concepte, noiuni,
abstractizare, generalizare, particularizare, analiza, sinteza, ntr-un cuvnt la gndire.
Animalul nu depete stadiul intuitiv. Omul abstractizeaz. Singura lege care conduce
fiinele inferioare omului este supravieuirea speciei prin asigurarea hranei i a nmulirii.
Voina de a supravieui apare i la omul a crui contiin nu se ridica mai presus de
cerinele ei. Voina este stpn, iar contiina sluga. Firete, spiritele superioare
depesc acesta stare inversnd rolurile, admind suveranitatea contiinei asupra
voinei de a trai. Astfel, supravieuirea nu mai este scopul vieii dect n situaii limita, iar
contiina, eliberata de servitui, percepe lumea obiectiv i dezinteresat.
Intuiia estetica situeaz omul deasupra voinei de a trai i a dorinelor niciodat
satisfcute, dar ea nu reprezint dect un moment de evadare. Voina neostoita este
fora vitala i, ca viaa ce ne e data, este legata intim de durere.
Moartea nu poate distruge voina de a trai, caci moartea distruge numai individul,
ca mainfestare trectoare a voinei. Voina precede individul, este indestructibila i prin
urmare sinuciderea sau omuciderea nu dau ceea ce promit.
Fora vitala este eterna.
Dar voina de a trai este libera n sine? Fora vitala se manifesta sub multiple
reprezentri bune sau rele, ea poate da viaa sau poate nega viaa. Fora vitala,
manifestndu-se n rau, are o individualitate puternica, mergnd pina la anihilarea celor
care o nconjoar. Dimpotriv, n manifestrile ei pozitive, merge pina la autoanihilarea
propriei personaliti n interesul celorlali.
Acesta completa alienare a vieii, aceasta negare de sine, aceasta blinda
resemnare, acceptare a morii intru ispirea raului universal apare la limita ei extrema
numai n domeniul religios; manifestndu-se ca o eliberare temeinica i venic de sub
imperiul voinei de a trai.
Ingeniozitatea animalului dovedete ca voina lucreaz n afara contiinei. Nu
putem considera ca animalul are sentimente sau contiina lucrului fcut pentru ca
scopul spre care tinde ca i cum i-ar fi cunoscut ii rmne cu totul necunoscut. La un
an, pasarea nici nu are habar de oule pentru care face cuib; nici pianjenul nu se
gndete la prada, cnd i ese pnza s.a.m.d.
Admind ideea ca starea de imaginaie, ca sursa a actului volitiv, nu este o
condiie neaprat necesara activitii voinei, vom recunoate mai uor actul volitiv n
cazuri n care voina este mai putin formala.
De exemplu, vom considera ca nesemnificativa voina exterioara la construirea
cochiliei unui melc, precum nu consideram casa ridicata de noi ca rezultat al unei voine
strine de noi.
Dar vom admite casa noastr ca expresie a voinei care lucreaz n noi n mod
obiectiv i motivat. La melc, voina de a construi un nveli este instinctuala.
Aceeai voin oarba lucreaz i-n noi atunci cnd este vorba de funciile
organice ale corpului, menite sa asigure continuitatea fluxului vital.
Animalul nu cunoate moartea dect n momentul ultimei expiraii, pe cnd omul
se apropie de momentul fatal contient fiind de paii care-l apropie nenincetat de abisul
insondabil.
Acela care n-a admis nimicirea completa este obligat se mediteze asupra vieii.

Asa s-au nscut filosofiile i religia, care presupun liberul arbitru i ideile morale
pe care le consideram adesea ca prea putin fundamentate.
Elementul constant este dat pe de-o parte de datele raiunii exprimate de filosofi i
de cealalt parte de obiceiurile, cteodat crude, ale preoilor diferitelor religii.
Concepia generala a vieii de care omul are parte poate fi comparata cu un plan
geometric abstract i incolor. In cazul acesta, omul este, n raport cu animalul, ca un
cpitan de corabie fata de un simplu luntra. Cel dinti, cu ajutorul unei hri marine i
al unei busole, cunoate exact traseul i poziia sa pe mare n orice moment; luntraul
nu privete dect valurile i cerul. Omul are ntotdeauna, alturi de existenta sa
concreta, o via abstracta. In viaa concreta, omul este expus vicisitudinilor, realitii,
prezentului: trebuie sa triasc, sa sufere i sa moara ca un animal. Numai viaa
abstracta ii ofer planul geometric asupra cruia cugeta. Aa ncepe rolul de spectator.
Prin aceasta retragere n forul sau interior se aseamn astfel unui actor care intre
doua replici asista, din sala, la pregtirea morii sale, urca apoi pe scena i moare.
Stpnirea de sine caracterizeaz viaa omului. Raiunea domina n situaiile cele mai
dramatice. Omul, spre deosebire de animal, i stpnete i chiar reprima instinctele,
subordonndu-le gndirii.
Fiind lipsit de raiune i prin urmare de capacitatea de a generaliza i abstractiza,
animalul este incapabil sa vorbeasc i sa rida. Acestea sunt manifestri specifice
omului.
Cu toate acestea, singurul sau amic din lumea animala, cinele, face un act
particular, necunoscut celorlalte animale: i manifesta bucuria dnd din coada. Ct de
mult contrasteaz aceasta fireasca i simpla salutare cu politeurile adesea de
suprafaa cu care se ntmpina intre ei oamenii.
Asa cum lumea ar rmne n ntuneric, daca n-ar exista corpuri care sa reflecteze
lumina soarelui, aa cum o coarda are nevoie de aer ca sa vibreze i de un mediu
rsuntor pentru a produce un sunet, tot astfel actul voinei nu devine lucru fcut dect
sub influenta inteligentei.
Elementul intelectual este mijlocul prin care se exprima voina, iar efectul produs
poate fi comparat cu o manifestare de contiin.
Asa cum o buna digestie pretinde un stomac sntos, fora atletica brae
musculoase, tot astfel o inteligenta ieit din comun are nevoie de un creier dezvoltat,
bine proporionat, cu o structura particulara. Activitatea voinei nu este legata de un
organ anume. Cea mai mare greeala este situarea centrului calitilor morale n
organele cerebrale.
Se conisdera ca elementul intelectual, din punct de vedere fiziologic, este
rezultatul funciei unui organ; se considera ca elementul intelectual, din punct de vedere
metaforic, este opera voinei a carei obiectivitate sau existenta vizibila este corpul
ntreg. Prin urmare, voina de a cunoate, considerata n mod obiectiv, este n creier,
aa cum voina de a merge este n picioare, voina de a apuca n mini, de a digera n
stomac etc.
Elementul intelectual se epuizeaz, voina este neobosita. Dup o ndelungat
munca intelectuala oboseala creierului este evidenta, aa cum obosesc braele dup o
munca fizica grea.
A acumula cunotine presupune efort; dimpotriv, voina este propria noastr
existenta; manifestrile noastre exterioare i au sursa n voina, producndu-se fara

efort. De aceea, sentimentele ca necazul, frica, dorina, tristeea, stimuleaz voina i


pentru justificarea fiecruia din aceste sentimente este necesara refacerea deviaiei
voinei de la natura sa originara la abaterile de la funcia sa ordinara, spre care natura a
fost deviata.
Copiii mici, a cror inteligenta pina la o vrsta este n stadiu incipient, au de la
natere o voin proprie. Prin ipete imposibil de stvilit i manifesta vitalitatea; voina
lor neavnd inca obiect, ei vor fara a ti ce vor.
Din zelul neobosit al voinei se nasc graba, repezeala n vorba i fapta, care sunt
mai mult sau mai putin proprii tuturor oamenilor i care pot fi domesticite prin educaie.
Aceasta graba ca expresie a voinei s-ar materializa prin atingerea scopului nainte de a
fi venit momentul cel mai propice. Execuia propriu-zis i faptul care rezulta din
aceasta se materializeaz numai dup expunerea i discutarea motivelor determinante,
adic dup ce elementul intelectual i-a jucat rolul.
i totui cte unul e mai grbit. Abia a prins i a adunat cteva idei fugitive asupra
mprejurrilor prezente, a evenimentului zilei sau opiniilor comunicate i voina
totdeauna gata, neobosita iese din adncimi de sensibilitate i se manifesta prin frica,
teroare, sperana, bucurie, dorina, invidie, tristee, zel, necaz, furie, amor etc.
Ea conduce la vorbe i aciuni precipitate, de care mai trziu individului ii pare rau,
atunci cnd timpul l-a nvat ca elementul intelectual, cu puterea sa de a discerne
mprejurrile, meditnd asupra relaiilor, nu s-a manifestat pentru ca nu a fost obinuit
s-i stpneasc voina.
Din zece motive care ne nspresc, noua i-ar pierde motivaia daca am cerceta
cu grija fondul cauzelor lor i daca am recunoate necesitatea i adevrata lor valoare.
Ceea ce frul i zbala sunt pentru calul slbatic, elementul intelectual este
pentru voin omului. Voina trebuie mblnzit prin nvtura, cultura i motivaia
acestora. i totui sub impresia unei emoii violente i neateptate, voina musca zbala
i-i urmeaz natura proprie.
Acesta dovedete ca intelectul este total diferit de voin.
Este plcut constatarea ca voina este la om elementul real i esenial i ca
inteligenta este secundara.
ntr-adevr, inteligenta nu-i poate ndeplini corect i direct funciile sale daca
voina tace i se odihnete; dar nici extrema nu duce la nimic; daca voina este aata
peste msur, funcionarea intelectuala este perturbata, chiar distrusa, rezultatul fiind
nul sau greit.
Elementul intelectual nu este opus voinei n mod egal. Luna nu poate lumina cnd
soarele strlucete i cu toate astea ea nu-l influeneaz ctui de putin. O spaima
mare ne blocheaz sau ne conduce la acte din cele mai nebuneti, ne face, de
exemplu, ca ntr-un incendiu sa ne aruncam tocmai n flcri. Necazul nu ne permite sa
tim ce facem i mai putin inca ceea ce spunem. Pasiunea oarba n dragoste ne face
incapabili de a cntri argumentele sau chiar de a le ordona pe ale noastre.
Bucuria ne face necugetai. Frica ne mpiedic sa vedem i sa ntrebuinm
mijloacele de scpare cele mai eficiente; de aceea, ntr-un pericol neprevzut sau ntr-o
lupta cu adversarii sngele rece i prezenta de spirit sunt mijloacele cele mai sigure.
Sngele rece reduce la tcere voina, lsnd cale libera inteligentei. Prezenta de spirit
nseamn reacia echilibrata a inteligentei sub necesitatea ntmplrilor care pun la
lucru voina. Aceste doua aciuni, desi nrudite, se mainfesta rareori mpreun.

Ele sunt de o nepreuit valoare, caci permit utilizarea elementului intelectual la


momentul potrivit i, prin aceasta, nlesnesc raionamente decisive. Prin coordonarea
sngelui rece i a prezentei de spirit, individul va ti ceea ce trebuie sa fac i sa spun
ntr-un moment dat.
Se spune, cu drept cuvnt, despre acela care-i pierde capul, adic a crui
voina scapa de sub controlul raiunii, ca este furios, elementul furor reprezentnd
pierderea relaiei exacte i a mprejurrilor necesare individului n lupta cu mediul.
Dragostea i ura deformeaz judecata. Chiar i defectele par agreabile, iar
calitile devin defecte atunci cnd procesul afectiv intervine n procesul gndirii.
Inamicii comit numai greeli, prietenii fac numai lucruri bune, judecata i pierde
caracterul obiectiv.
Interesul personal exercita, n secret, o influenta analoaga asupra judecii. Ceea
ce este profitabil pare drept i firesc; ceea ce se opune interesului personal devine
absurd, de neconceput i nedrept. De aici attea prejudeci conservate de naiuni,
secte, religii, doctrine politice etc.
Mgulirile apar limpezi i devenim orbi n fata defectelor noastre.
Nu putem nelege ceea ce contrariaz planurile, dorinele, speranele noastre, pe
cnd ceea ce este favorabil ne sare-n ochi.
Inima conduce raiunea.
Greim mai mult dect contientizam i ne ferim de a ne revedea trecutul n
ntregime de teama incontienta fata de erorile comise anterior.
Astfel, elementul nostru intelectual este n permanenta corupt de capriciile i
slbiciunile noastre.
Elementul intelectual, instrumentul unic al voinei, este tot att de diferit de ea, ca
ciocanul de fierar. Orict ar fi de activa inteligenta, discuia rmne pasiva. Este ca i
cum omul n-ar participa. Dar cnd voina intr-n joc, omul i dezvluie caracterul:
atunci este violent, pasional. Voinei i se atribuie ntotdeauna cldura caracterului, iar
inteligentei rceala cugetrii raionale. Discuia la rece nu cade sub incidenta voinei.
Inversarea raporturilor, respectiv considernd voina ca instrument al elementului
intelectual conduce la alienare.
Cu drept cuvnt inima, acest organ fundamental al vieii animale, a fost aleasa ca
simbol al voinei, privita ca principiu al existentei noastre. Tot ceea ce privete actul
volitiv ca: dorina, pasiunea, bucuria, durerea, buntatea, ura, ntr-un cuvnt
sentimentul, este atribuit inimii.
De aici vin expresii ca: inima rece inima larga asta sfie inima plesnete
inima de bucurie cine poate ti inima omului?
E fara inima afaceri de inima.
Afacerile de inima au la baza nclinaia sexuala, sexul fiind culcuul voinei.
Byron, n Don Juan, face o satira amara la adresa femeilor care transforma dragostea
ntr-o afacere de cap uitnd ca au inima. Capul vine dup inima, caci nu el este
centrul corpului, ci o dezvoltare a lui. Cnd moare un erou i se mblsmeaz inima, n
timp ce filosofii i poeii au parte, dup moarte, de cercetarea amnunit a craniului i
creierului.
Atunci cnd despre un om se spune ca are inima buna, dar e sec al minte, iar
despre altul ca are mintea agera, dar e rau la inima, fiecare simte ca n prima
formulare lauda ntrece prejudiciul, n timp ce n a doua formulare efectul e contrar.

De asemenea, comiterea erorilor, a greelilor este pusa, ntotdeauna, pe seama


voinei intelectuale. Faptele grave vor fi numite greeli, necugetare, uurin, nebunie.
Nu spui niciodat asa am simit, ci nu m-am gndit, n-am tiut. Pagubele materiale
sunt puse adesea pe seama prostiei i nu a rutii. Toate acestea demonstreaz ca
voina singura este reala i esenial n om; inteligenta nu este dect un instrument care
poate comite greeli, fara ca voina sa ia parte la ele.
Prostia este iertata adesea, viciul niciodat. Cu toate acestea, nclinaia ctre viciu
este tot att de nnscut, ca i lipsa de spirit.
n toate timpurile, facultile mari ale spiritului au fost considerate un dar natural
sau dumnezeiesc, iar beneficiarii lor au trecut drept favorizai ai sortii.
Nu s-au considerat niciodat astfel facultile morale, desi sunt nnscute,
tratndu-le ca pe ceva ctigat, depinznd de bunvoin omului de a i le nsui.
De aceea, religiile promit recompense n viaa de apoi pentru operele morale pe
care omul le face prin voina inimii, dar nu recompenseaz niciodat binefacerile
izvorte din superioritatea spiritului. Toi martirii credinei au fost canonizai pentru ca au
simit prezenta dumnezeiasca i au crezut n ea cu inima, nu cu mintea. Caci virtutea i
aduna recompense ntr-o alta lume, inteligenta spera sa le aib n lumea aceasta,
geniul nici aici, nici dincolo, caci el este propria sa recompensa. Prin urmare, voina este
eterna, elementul intelectual tine de timp.
Pentru a deveni tolerani cu vederile altora, opuse vederilor noastre, pentru a privi
cu nelepciune contradiciile este suficient sa ne reamintim cte opinii diferite, chiar
opuse am avut, n mod succesiv, asupra aceluiai subiect.
n aprarea unei cauze, multe persoane utilizeaz adevrul aparent sau jumtile
de adevr. Falsul adevr este insa depistat i desprit de adevr i de concluzia
fireasca: prin urmare, omul este dator sa se fereasc de a prezenta falsul adevr prin
argumentaie sofisticata sau insuficienta, caci se va gsi ntotdeauna un alt om care sa
restabileasc adevrul pur.
Chinezii merg poate prea departe n proverbul: Acela care este elocvent i dibaci
la limba poate ntotdeauna sa prezinte o fraza pe jumtate, iar acela care are dreptatea
de partea lui sa lase a treizecea aarte din ceea ce pretinde.
Se arata inteligent acela care cu prostii i nebunii nu sta de vorba. Dar multi vor
spune ce dansatorul invitat la balul paraliticilor:Eu cu cine dansez?
Anticii spuneau: Puterile lumii sunt trei: inetligenta, fora i fericirea.
Cred ca fericirea, sau destinul, joaca cel mai mare rol n viaa noastr, suferina
avnd mai putina influenta. Viaa noastr e ca o corabie ale carei pnze sunt umflate
sau dezumflate de vintul destinului i se ajuta de suferin ca de nite vsle. Daca dup
o munca ncordat ajungem la tel, suferina va fi uitata, rmnndu-ne meritul realizrii.
Virtutea, ca i geniul, nu se nva. Sistemele morale produc tot attea caractere
nobile, cte personaliti artistice produc teoriile estetice.
Cu toate acestea, faptele unui individ sau ale unui popor pot fi modificate prin
dogme, fie religioase, fie sociale, fie politice. Prin ele insele aciunile noastre sunt
imagini lipsite de coninut; numai ideea le poate dirija ctre un coninut moral.
Manifestarea poate fi diferita, ideea rmne aceeai n realitate. Cu acelai grad de
rutate un om poate muri pe eafod sau n patul sau nconjurat de familie. Aceleai
defecte i n aceleai scopuri se exprima la un popor fie prin acte primitive (omucidere,
viol, canibalism), fie prin acte subtile: intriga, dezinformare, dezorganizare.

Asa cum pestele se simte bine n apa, pasarea n aer, oarecele n pmnt,
fiecare om are atmosfera proprie i nu poate fi judecat dect n cadrul sau natural.
Numai experienta ne nva deosebirea dintre ceea ce vrem i ceea ce putem.
Pina atunci beneficiem de un caracter neformat. Numai prin asprimea ncercrilor vom
descoperi drumul drept. Caracterul este cunoaterea profunda a individualitii noastre
cu slbiciunile i virtuile sale.
O cultura morala nu aduce dect mbuntiri limitate. Mintea e luminata, dar
inima rmne rmne n umbra: principiul a fi n elementul moral, ca i n elementul
fizic sau intelectual este nnscut. Fiecare dintre noi este un dar al lui Dumnezeu.
Orict i vei schimba nfiarea, ramii ceea ce eti.
Vom putea schimba modul nostru de lucru, niciodat insa nu vom putea schimba
voina reala, care singura are o valoare morala.
Astfel i s-ar putea arata egoistului avantajele mari pe care le-ar obine prin
sacrificarea intereselor mrunte; necinstitului i s-ar prezenta pedepsele care decurg din
raul pe care-l va comite. Chiar celui animat de buntate, educaia i raiunea l-ar putea
ajuta sa fie mai aproape de perfeciune.
Imputrile contiinei, care par deocamdat sa ating faptele, se adreseaz, n
fond, personalitii noastre intime.
Aciunile sunt msura caracterului nostru, manifestndu-se tot att de sigur ca
simptomele unei boli menite sa descrie starea patologica a bolnavului. Precum unui
botanist ii este suficienta o frunza pentru a determina specia creia ii aparine planta, tot
astfel caracterul omului poate fi dedus din manifestrile sale mrunte.
Pentru lucrurile importante oamenii i iau precauii; n gesturile mici ei se
manifesta dup natura lor i fara a da osteneala sa se mai ascund.
Precum drumul i urmeaz linia lui dreapta fara sa se mprtie pe o suprafa
mare, aa i omul trebuie s-i urmreasc tinta, lsnd de-o parte i de alta inutilitile.
Nehotrrea, amgirea creeaz aspiraii false, oamenii devenind copii n blciuri i
lund tot ceea ce le place. Viaa se va scurge ntr-o alergtur continua i nefolositoare.
Voina i puterea nu ajung: omul trebuie sa tie ce vrea i ce poate.
Caracterul bun triete ntr-o lume n armonie cu fiina lui. Relaiile cu semenii
sai sunt amicale; se simte ruda cu toate fiinele; ia parte la bucuriile i necazurile lor i
ateapt cu ncredere sa se bucure de acelai interes afectuos. Prin aceasta pacea
adnca a sufletului sporete i fiecare se simte bine n cercul sau.
Cel mai mare om din lume nu este cuceritorul, ci acela care se stpnete pe sine
nsui.
Ne nchipuim ntotdeauna un om cu un caracter nobil cu o fizionomie marcata de
paloare i tristee, care nu este dect contiina nimicniciei tuturor lucrurilor i
suferinelor din lumea aceasta.
Cnd soarta sfrma cu o lovitura dorina de a trai, omul nu mai vrea nimic,
caracterul sau devine trist i nobil resemnat. Omul caut sa rup legturile care-l tin pe
pmnt. Simte pacea dulce a morii i un fel de bucurie secreta il nsoete n aceasta
stare, numita de cel mai melancolic dintre popoare bucuria necazului.

NELEPCIUNEA IN VIA.
Ceea ce este Ceea ce are Ceea ce reprezint Viaa n sine Viaa n
raporturile sale cu societatea.
Pentru linitea interna a omului, chiar pentru ntregul sau mod de a fi, este
esenial starea lui psihica. In aceasta stare se afla izvorul migiierii sau al dezndejdii,
al senzaiilor, al voinei i al gndirii sale, pe cnd mediul extern are numai o influenta
indirecta.
De aici rezulta ca n acelai context relaional i faptic fiecare individ reacioneaz
sau este afectat altfel, fiecare trind n mod diferit, particular, acelai eveniment.
Reprezentarea mediului ambiant este condiionat de modul de receptare al celui
care primete stimulul; receptarea nsi este condiionat de nivelul de nelegere,
gradul de pregtire, sensibilitatea, experienta individului. De exemplu, un om care
invidiaz peripeiile interesante ale vieii vecinului sau ar trebui mai degrab sa invidieze
starea de spirit care a dat pre acestor ntmplri. Incidentul devenit pasionant pentru un
observator fin, devine pentru observatorul superficial un fapt banal de via. De aceea,
melancolicul va interpreta un episod dramatic ca pe o tragedie, sanguinul ca pe un
conflict interesant, iar flegmaticul ca pe un fapt lipsit de importanta.
Realitatea n sine cuprinde doi termeni: subiectul i obiectul, legai printr-o
legtur unanima i intrinseca.
Realitatea obiectiva (a obiectului) este mereu aceeai; realitatea subiectiva (a
subiectului care recepteaz obiectul) este diferita pentru fiecare dintre noi. Se mai poate
spune ca realitatea este diferita pentru fiecare dintre noi. Un obiect frumos, vzut de un
spirit mediocru, produce asupra acestuia un efect mediocru. Sau altfel spus, fiecare
este ndesat n contiin ca n propria sa piele i nu triete dect prin ea. De aici
rezulta influenta slaba a lumii exterioare asupra lumii interioare a fiecrui individ.
Realitatea, ca obiect al receptrii noastre, este determinata de destin i, prin
urmare, variabila; noi isine suntem partea subiectiva a realitii, invariabila n esen sa.
Viaa omului, cu toate schimbrile exterioare, i pstreaz caarcterul permanent. Este
ca un ciclu de variaiuni executate pe o tema data.
De aceea, fericirea noastr depinde de ceea ce suntem, de individualitatea
noastr i nu de ceea ce destinul ne impune.
Personalitatea individului este mult mai importanta dect averea sa. De aceea
englezii, pe buna dreptate, spun: mi place la Paris i nu Parisul mi place.
Un caracter nobil, un spirit drept, o natura vesela i un corp sntos sunt bunurile
supreme i cele mai de pre pentru fericirea noastr.
Izvorul direct al fericirii este veselia; acesta calitate i gsete recompensa n ea
nsi. Cel care este vesel va gsi totdeauna motiv sa fie vesel, i de aceea chiar este
vesel.
Orict ar fi un om de frumos, avut, respectat, daca nu e vesel se va simi nefericit
i, invers, poi fi btrn, srac sau cocoat, veselia cu care este nzestrat spiritul tau te
va face fericit.
Prezentul obiectiv este n mina destinului i, prin urmare, schimbtor. Numai
spiritul omului este schimbtor i individual.
De aceea, viaa fiecrui om, cu toate schimbrile exterioare are ntotdeauna
aceleai caracteristici.

Fericirea noastr depinde de ceea ce suntem, de individualitatea noastr. i,


totui, prea adesea oamenii dau vina pe soarta.
Sntatea este bunul cel mai de pre i inca ntr-o msur aa de mare, incit se
poate spune ca un ceretor sntos este mai fericit dect un rege bolnav.
Un temperament linitit i vesel, produs al unei snti perfecte va fi izvorul unei
inteligente vii, ptrunztoare i al unui spirit echilibrat. O voin moderata, o fire blinda
sunt daruri pe care nici rangul, nici avuia nu le pot nlocui.
Prin utilizare permanenta muchii se fortifica, dar nervii slbesc. Trebuie, aadar,
sa ne ntrim muchii prin exerciii potrivite i sa ne menajam nervii printr-un mod de
via echilibrat.
Ochii trebuie ferii de lumina prea puternica i mai ales de lumina reflectata, de
oboseala produsa de lectura ntr-o lumina crepusculara sau de cercetarea ndelungat
a obiectelor prea mici.
Sa ne ferim urechile de zgomote prea puternice, dar mai ales sa nu supunem
creierul la eforturi silite, ndelungate, nepotrivite capacitii lui.
n timpul siestei sau dup un efort fizic deosebit, creierul are iari nevoie de
repaus.
Pentru a se reface, creierul are nevoie mai ales de somn. Cu ct creierul este mai
dezvoltat i mai activ, cu att el are nevoie de odihna completa, caci ceea ce pare a se
ctiga prin starea de veghe n timp, se pierde calitativ.
Avuia contribuie putin la starea de bucurie. Ceea ce alimenteaz bucuria este
sntatea.
Viaa este micare permanenta.
Continua micare interioara a organismului necesita echilibrarea micrilor
exterioare. Pina i copacii, pentru a se nmuli i a creste, au nevoie sa fie micai de
vint.
Sa comparam efecetul produs n noi de aceleai evenimente ntr-o zi n care
suntem bolnavi i ntr-o zi n care suntem n deplintatea forelor. Numai aa vom
nelege ct preuiete sntatea.
i, totui, raportul mai mult sau mai putin echilibrat dintre sensibilitatea,
irascibilitatea, imaginaia fiecruia i realitatea obiectiva poate modela personaliti
melancolice temperamental, dar perfect sntoase fizic.
Omul care-i petrece viaa n tumultul afacerilor sau placerilor, uitndu-i trecutul,
pierde calitatea de a raiona limpede.
Trebuie sa tim sa sacrificam raului o prticic din fericirea noastr, aceasta
pentru a evita necazuri mai mari.
O judecata falsa, plina de iluzii, instabilitatea oricrui lucru ne obliga la prudenta n
manifestarea bucuriei sau a durerii. Un fleac poate deveni un izvor de rele. In fata unei
mari nenorociri trebuie sa ne dovedim nelepi, cunoscnd ca poate fi i mai rau.
Ferete-te s-i bazezi fericirea pe pretenii mari, nlesnind adesea ntmplri
nefericite. Cu ct edificiul are baza mai solida, cu att este mai stabil.
Cu ct cercul nostru de vederi, de aciune, de contact este mai limitat, cu att vom
fi mai fericii. Cu ct este mai larg cu att vom avea mai multe griji.
A-i fi de ajuns ie nsui, a fi tot pentru tine este cea mai buna condiie a fericirii
tale.

Nimic nu te fereste mai bine de plictiseala, care este flagelul vieii omeneti, dect
bogia spirituala.
Omul ordinar este preocupat s-i omoare timpul, omul de spirit va ti ntotdeauna
cum sa i-l ntrebuineze. De aceea, jocul de cri a ajuns ocupaia predilecta n orice
societate. Neavnd idei de schimbat, oamenii schimba cartea la masa i-i ctiga banii
unii altora. Cei care nu stiu nici att, sau sunt de-a dreptul prosti, bat darabana cu
degetele-n masa.
igarea nlocuiete, de asemenea, gndirea, atunci cnd nu are ce stimula.
Precum tara cea mai fericita este aceea care importa putin pentru nevoile sale,
aa i muritorul cel mai binecuvntat este acela care se mulumete cu avuia sa
interioara, ateptnd mai puine placeri exterioare. Caci nu mai trebuie sa ateptm
mare lucru de la alii i nici dinafara noastr, n general.
Nimic nu ne desparte mai profund de fericire dect viaa de petreceri zgomotoase
i sofisticate, pe care englezii o numesc high life.
n tineree, cnd oamenii sunt n deplintatea forelor fizice i sexuale voina este
pe deplin satisfcut. Mai trziu i rmne numai fora intelectuala; n lipsa ei, mizeria e
mare.
Voina este fara de sfrit, dar pierzndu-se interesul, ea trebuie stimulata prin
excitarea unor pasiuni artificiale: sportul, vntoarea, cursele, muzica, poezia, filosofia.
Voina omului se manifesta prin: fora de reproducere, nervozitatea i
sensibilitatea.
Forei sexuale (reproductive) ii corespund: butura, hrana buna, siesta i somnul.
Nervozitatea are drept corespondent placerea de a cltori, dansul, clria, artele
rzboinice.
Sensibilitatea se regsete n poezie, muzica, invenii sau filosofie.
Aceasta din urma expresie a voinei ne fereste de plictiseala i de efectele ei:
anturajul dubios, risipa etc.
Filosofia mea nu mi-a adus nici un ctig dar m-a ferit de multe rele.
n tineree, am citit urmtoarea fraza: cel ce rde mult e fericit, iar acela care
plnge este nefericit. Observaia este cel putin neroada, dar cuprinde atta adevr,
incit n-am putut s-o uit.
Ori de cte ori veselia ne bate la usa, trebuie s-l deschidem i ferestrele, fara a
mai cumpni daca suntem ndreptii s-o primim sau sa fim mulumii, sau daca ne
scoate din meditaiile profunde, ocupaiile serioase. Veselia vine ntotdeauna la timp.
Veselia este moneda suntoare a fericirii, ctigul nostru imediat.
Nimic nu contribuie mai putin la veselie ca averea. Oamenii mari sau bogai sunt
venic ngrijorai. Oamenii modeti, meseriai sau rani, au mai adesea fete mulumite
i plcute.
Ar trebui, prin urmare, sa pstrm cu grija aceasta floare a sntii i echilibrului
numita veselie. Pentru aceasta trebuie sa evitam excesele, emoiile violente, desfrul,
certurile. O via igenica, doua ore petrecute n aer liber ne vor readuce placerea de a
trai.
Preponderenta anormala a sensibilitii produce adesea o dispoziie inegala dup
o stare euforica, urmnd adevrate prbuiri melancolice.
Aristotel a observat, cu drept cuvnt, ca toi oamenii ilutri sunt melancolici, geniul
fiind adesea dublat de o mare sensibilitate.

Shakespeare a descris aceasta mare divizare a temperamentului n general, ntrun mod foarte plcut:
Natura se amuza cteodat formnd combinaii caraghioase. Sunt unii care-ntruna casca ochii la nimicuri i rid ca papagalii n fata unui simplu cntre din cimpoi; iar
alii au o nfiare aa de posomorita, incit nici mcar n-ar surde auzind o gluma
buna. Nu s-a spus adesea ca, n fond, spiritul cel mai limitat este cel mai fericit?
Orice ar fi, nimeni nu-l va invidia pentru aceasta fericire. Nu vreau sa trag
concluzii pripite intru soluionarea definitiva a acestei controverse, cu att mai mult cu
ct nsui Sofocle emite doua preri diametral opuse:
tiina este msura completa a fericirii.
Nu neleptul i petrece viaa n modul cel mai plcut.
Filosofii Vechiului Testament nu se mai neleg intre ei; Isus, fiul lui Sirah, a zis:
Viaa nebunului este mai rea dect moartea. Ecleziastul obiecteaz: Unde e multa
tiin sunt i multe dureri.
Deocamdat, tin sa menionez aici ceea ce se nelege n particular printr-un
cuvnt propriu limbii germane: Philister (negustor, burghez).
Este tocmai omul care, prin msura strimta, strict limitata a forelor sale
intelectuale n-are nevoie de spirit.
Acesta expresie aparine vieii studeneti i a fost ntrebuinata mai trziu ntr-o
accepiune mai larga, analoga nelesului sau primitiv, caracteriznd spiritul prozaic,
lipsit de imaginaie. Privind la modul superior lucrurile, s-ar putea spune ca filistinii sunt
oameni n permanenta ocupai de o realitate care nu exista.
Placerea adevrat este direct legata de necesitate. Nici o aspiraie de a ctiga
adevruri sau o judecata corecta asupra acestor doua noiuni nu nsufleete existenta
filistinului.
Cnd moda sau alte constrngeri le impun aceste placeri, se achita de ele ct mai
repede cu putin, ca un ocna de munca lui. Singurele placeri pentru el sunt strict
senzuale, din care gusta din plin. Mncarea buna, vinurile alese iat scopul suprem al
existentei; s-i procure tot ce contribuie la binele sau material este tinta vieii sale.
Seriozitatea rece, lipsita de sens este proprie filistinului i-l caracterizeaz. Nimic
nu-l nveselete, nimic nu-l mica, nu-l intereseaz nimic. Odat sfrite placerile
materiale, societatea filistinilor devine curnd plictisitoare. Pina i jocul de cri devine
monoton.
Ii rmn filistinului placerile vanitii: goana dup bogii, influenta, putere politica,
avantajele decurgnd din toate acestea i menite sa stimeasca invidia confrailor sunt
singura lumina la care se dezmorete.
Cea mai firava nelinite produsa de oameni sau lucruri, rumegata constant, poate
sa se mreasc monstruos. Lucrurile neplcute trebuie judecate la rece, prozaic, fara
ncrctur emoional pe care o produc.
Dimpotriv, marile faculti intelectuale, temperamentul, ca o condiie a
percepiilor ce le nsoesc, suscita darul de a nsoi durerea. Ecleziastul are de doua ori
dreptate cnd afirma ca Viaa nebunului e mai rea dect moartea i Unde este multa
nelepciune, este multa durere.
Este greu, daca nu chiar imposibil, sa determini limita raional a dorinelor noastre
de navuire. Mulumirea fiecruia deriva din raportul dintre avuie i dorina de a avea.

Avuia, n ea nsi, este tot att de lipsita de sens, ca i mpritorul unei fracii ordinare
fara de mprit.
A micora preteniile raportndu-le la mijloace este cel mai sigur drum pentru a
evita nefericirea.
Discrepanta dintre proiectele mari i modalitatea de realizare a acestora duce
adesea la o deviaie de la normal.
Presupunnd ca att proiectele, ct i mijloacele de realizare sunt la ndemna
celui care le concepe, el va trebui sa ia n calcul factorul timp, ntmplarea, uzura fizica
i morala, nu numai a proiectului, dar i a realizatorului.
Uneori, o singura via nu-l de ajuns pentru un proiect; el va fi dus mai departe
sau ngropat de urmai, odat cu creatorul sau, care oricum nu se poate bucura de un
lucru neterminat.
Apoi, piedicile de tot felul, chiar daca nu-l descumpnesc pe cel care de dragul
scopului reuete sa le nfrng, acestea ajung s-l uzeze n timp, micorndu-l
rezistenta nervoasa.
Mai intervine timpul, cu schimbrile sale. De aceea, un lucru odat realizat poate
aprea ca inutil.
Concluzia? Bogia ctigat cu attea greuti i pericole este lsat altora sa se
bucure de ea.
Caci avuia este ca apa srat: cu ct bei cu-att i-e mai este. La fel este i
gloria.
O imputare frecventa adusa oamenilor este c-i ndreapt dorinele spre ctigul
bnesc. Este firesc, aproape de nenlturat, sa iubeti acesta nestatornica putere, care
poate n orice moment sa ia forma dorinelor i nevoilor noastre.
Alimentele nu au pre dect n ochii flamandului; medicamentele sunt pentru
bonav ca apa vie, o blana e buna iarna, iar o femeie ct eti tnr. Toate acestea sunt
bunuri relative. Numai banii sunt un bun absolut, pentru ca prin intermediul lor i poi
procura oricare din aceste bunuri.
Banii de care dispune cineva trebuie sa fie un scut mpotriva unor posibile
neajunsuri, nu o nlesnire i cu att mai putin o obligaie.
Se tie ca cei care-s legai de mizerie se tem mai putin de ea i sunt n mod
paradoxal mai risipitori dect cei care cunosc srcia din auzite.
S-ar putea crede ca nevoia nu este att de teribila pe ct se pare. Adevrul este
ca pentru omul nscut bogat averea e tot att de necesara ca aerul, caci el nu tie sa
triasc altfel. Pentru omul srac, srcia este condiia sa naturala.
Pstrai averea strnsa sau dobndit, caci este un avantaj nepreuit, fie i numai
pentru a trai uor, independent, fara nevoia de a munci.
Aceasta singura favoare a sortii face din noi, oameni nscui liberi, stpni pe
puterile i pe timpul nostru, ndreptii sa exclamam: Ziua este a mea.
Pentru individul cu o origine obscura, dar cu oarecare talent, a fi srac este un
avantaj, o recomandare reala menita s-l fac util n serviciul public sau privat, caci
fiecare tine sa se puna n evidenta prin inferioritatea aproapelui sau.
Numai omul srac se nchina mult i des, ncovoindu-i spinarea n fata
semenului sau. Numai srcia il face sa admire inepiile, sa laude erorile superiorilor
sai. Astfel, cu drept cuvnt a zis Goethe: Nimeni sa nu se plng de njosire, caci ea e
puterea.

Preul onoarei este relativ. Caci opinia altora nu poate avea valoare dect
raportata la noi.
Precum ntr-un stat civilizat datoram siguran i dreptul de proprietate numai
societii, avem nevoie de alii n tot ceea ce ntreprindem, avem nevoie de ncrederea
partenerului pentru a ncheia o afacere, tot astfel prerea altora despre noi are un pre
mare, dar care se manifesta indirect.
Onoarea noastr nu este cunoscuta dect n lumea n care trim; numai gloria
ajunge naintea noastr, surprinztor de repede.
Fiecare poate pretinde onoare, dar numai excepiile i merita gloria, renumele,
caci gloria se ctig prin aciuni deosebite. Drumurile spre glorie sunt doua: calea
sufletului sau a mintii. Faptele nobile sunt svrite cu inima, n timp ce marile creaii
ale omenirii se svresc cu capul. Fiecare dintre cele doua drumuri are avantajele i
inconvenientele sale. Principala diferena este ca faptele lasa n urma lor amintiri care,
neconsemnate istoric sau artistic se sting n timp i sunt date uitrii. Dimpotriv, opera
odat creata, exista prin ea nsi devenind nemuritoare.
De la Alexandru cel Mare ne-a rmas numai numele, n ce Platon i Aristotel,
Homer i Horaiu sunt inca prezeni, triesc i lucreaz prin operele lor.
Gloria adevrat se maturizeaz n timp, pe nesimite, ca un stejar, ieind ncet
din smna sa. Gloria efemera seamn cu iarba, care ntr-un an creste i moare.
Gloria falsa este buruiana ieind iute din pmnt, dar care tot att de repede e smulsa
pentru a lsa locul curat.
Cu ct un om aparine mai mult posteritii, cu att el este mai strain secolului n
care a trit. Omul ncoronat de adevrata glorie aparine umanitii i nu poate fi vopsit
n culoarea locala. De aceea, se poate ntmpla ca el sa triasc ignorat de
contemporanii sai.
Prezentul ii stimeaz mai mult pe cei aservii scopurilor sale imediate, omul epocii
sale triete i moare odat cu ea.
Istoria literaturii i a artelor abunda n exemple ale unor ilutri creatori ignorai sau
incorect receptai de contemporanii lor, lipsii de o viziune superioara, de ansamblu a
creaiei artistice.
Toate acestea se sprijin, la o ultima analiza, pe faptul ca fiecare nu poate
nelege i respecta dect ceea ce-l permite inteligenta sa.
n timp ce onoarea gsete ntotdeauna juctori coreci, fiind presupusa fiecruia
pe credit, gloria lupta permanent cu invidia, laurii fiind distribuii de un tribunal putin
favorabil.
Onoarea putem i voim s-o mprtim cu fiecare; gloria este mpovrtoare
pentru cel ce-a ctigat-o i, n acelai timp, se micoreaz n clipa n care vrei s-o
mpari cu cineva.
Gloria este un fel de onoare conceputa diferit de ceea ce se nelege n mod
curent prin aceasta noiune, de care grecii, romanii, indienii, chinezii sau arabii nici
mcar nu aveau idee. Gloria a luat natere n Evul Mediu, fiind rspndit numai n
Europa cretin, ntr-o mica fraciune a populaiei numita nalta societate.
Acesta este onoarea cavalereasca sau punctul de onoare.
Punctul de onoare nu e deloc un principiu original i nscut din natura
omeneasca.

Este, bineneles, un copil al acelei epoci, n care pumnii erau folosii mai des
dect mintea i-n care preoii nlnuiser raiunea.
De altfel, se lasa lui Dumnezeu nu numai grija vieii, ci i aceea de a judeca. De
aceea, judecile mai dificile erau hotrte prin judecata lui Dumnezeu, care consta n
lupte nu numai intre cavaleri, dar chiar i intre burghezi.
Puterea fizica i ndemnarea, adic natura animala, erau aezate pe scaunul
judectorului i ele hotrau asupra a ceea ce e drept sau nedrept.
Se mai afla i azi oameni care triesc dup acest principiu al onoarei i care nu
sunt n general cei mai instruii sau raionali.
O bucurie debordanta i o durere prea violenta se ntlnesc, n general, n aceeai
persoana, caci amndou se condiioneaz mutual i sunt cauzate de o mare voiciune
a spiritului. Amndou strile sunt produse nu numai de prezent, dar chiar i de
anticiparea viitorului.
Fondul oricrei bucurii sau dureri exagerate este o grerseala sau o nebunie. Prin
urmare, aceste doua exaltri ale sentimentului pot fi nlturate prin gndire.
Starea de euforie se sprijin pe iluzia de a fi gsit n via ceva ce nu se ntlnete
de obicei; adic satisfacerea durabila a dorinelor tulburtoare i mereu renscnde.
Este greu i chiar imposibil sa determini marginile dorinelor noastre raionale sub
raportul posesiunii. Caci mulumirea oricruia consta n raportul dintre pretenii i
posesie: de aceea, posesia privita singura nu are nici o importanta.
Bunurile pe care un om nu i le-a dorit niciodat sa le posede nu-l cauzeaz
privaiuni i fara ele este cu desvrire satisfcut; pe cnd un altul, care are de o suta
de ori mai mult dect el, se simte nefericit pentru c-l lipsete ceva ce-ar dori sa obin.
Fiecare om are, sub raportul acesta, un orizont diferit de acela pe care ar putea
s-l ating: preteniile sale sunt n raport cu posibilitile i orizontul sau. Cnd i se
prezint un scop personal i poate fi sigur c-i va atinge acest scop, omul se simte
fericit i, dimpotriv, este nefericit cnd greutile il mpiedic s-i ating scopul. De
aceea, averea bogatului nu-l linitete pe cel srac i tot ceea ce poseda bogatul nu-l
mngie atunci cnd scopul pentru care lupta nu este realizat.
Cnd se simte ca ultimul scop pe care oamenii il urmresc fara preget ntreaga
via cu eforturi de nenchipuit, cu pericole i greuti, este de a se ridica n ochii
celuilalt; cnd se observa ca nu numai funciile, titlurile i decoraiile, chiar i averea,
tiina, arta vor fi dorite n principal pentru a obine respectul i consideraiunea
celorlali, toate acestea arata din nefericire cita exagerare nebuna ne caracterizeaz.
A da prea multa importanta prerii altuia este o greeal comuna, care i are
originea fie n natura umana, fie n relaiile omului cu civilizaia i societatea din care
face parte. Oricum, ea exercita asupra tuturor aciunilor noastre o influenta
preponderenta i contrarie fericirii noastre. Spaima, dependenta permanenta fata de
prerea semenilor, ii mpinge pe oameni la gesturi necugetate, sacrificndu-i pentru
gloria viitoare odihna, sntatea i chiar viaa.
Acesta nebunie prezint, de altfel, un mijloc eficace n mina celor care vor sa
conduc, menit s-l fac pe cei condui sa mearg nainte, chiar daca nu le e pe plac.
Onoarea este n mod obiectiv opinia altora asupra valorii noastre i subiectiv o
teama fata de acesta judecata.
n ultima instan, are adesea un efect binefctor, cu toate ca nu este intru totul
moral.

Onoarea are n unele cazuri un caracter negativ, contrar renumelui care are un
caracter pozitiv.
Subiectul care are onoare poate fi din punct de vedere social i nu numai un
oarecare, adic un tip banal. Renumele afirma fara excepie ca subiectul sau este unic.
Prin urmare, renumele trebuie sa fie mai nti cptat. Onoarea, dimpotriv, trebuie
pstrat. Prin urmare, lipsa de renume, obscuritatea este o stare negativa; lipsa de
onoare, insa, este o ruine, o stare pozitiva.
De asemenea, precum pisica toarce cnd o mingii, omului i se citete pe fata o
dulce mulumire cnd este ludat.
Contribuie foarte mult la fericirea noastr corectitudinea judecii sau a formulrii
care se aplica atunci cnd prerea noastr asupra a ceea ce reprezentam pentru noi
nine (ce este individul n sine i pentru sine) coincide cu ceea ce suntem pentru alii.
Ceea ce reprezentam cuprinde: gradul, onoarea, gloria. In acesta ntreita grija
corespund trei feluri de nebunii: vanitatea, orgoliul i ambiia.
Rangul nu este dect un bilet de ordine tras asupra opinei publice: taota valoarea
lui consta n creditul debitorului.
Decoraiile au i ele utilitatea lor. Mai multe merite ar trece neobservate de public,
de aceea nu este rau sa le subliniezi cu o stea sau o cruce. Cu att mai mult cu ct
publicul are ochi, urechi, chiar putin spirit, dar uita repede.
Toate actele noastre sunt sub supravegherea opiniei publice, care nu iart nimic,
nici chiar o prima greeal de tineree i o privete ca pe o pata de neters.
Morala nu este dect necesitatea recunoscuta a unui renume bun sau al onoarei
necesare pentru ca cineva s-i poat face drum n societate.
Pentru foarte multi probitatea i onoarea nu sunt dect faada la adpostul creia
i desfoar n siguran aciunile ilicite.
Onoarea burgheza este respectul drepturilor tuturor i presupune ignorarea
totala a mijloacelor nelegale.
Onoarea funciei presupune ca un om investit cu o funcie are toate calitile
cerute spre a o ndeplini i cere sa se achite punctual i corect de datoriile inerente
sarcinii sale.
Onoarea sexuala nseamn, pentru femeie, obligaia de a respecta contractul
matrimonial, atunci cnd exista, sau de a rmne fidela partenerului ei. Pentru brbat
nseamn crearea siguranei conjugale pentru sotie, cnd este nsurat. Precum i o
anumit corectitudine fata de o eventuala partenera.
Onoarea cavalereasca sau punctul de onoare, n sfrit, depinde, pentru brbat,
nu de ceea ce face, ci de ceea ce i se face. A fi insultat devine o ruine i insulta o
isprava.
A raspunde la o palma cu moartea este cea mai revolttoare absurditate. Sa
imitam, dar, exemplul lui Cato care, primind o palma, n-a dat-o napoi, n-a cerut
dreptate, nici n-a iertat-o: a tgduit-o.
Gloria se nate din actele unui suflet mare sau din operele unui spirit mare. Cu ct
gloria vine mai trziu, cu att este mai durabila.
In societe sunt oameni celebri i alii, care merita sa fie celebri a spus Lessing.
Gloria nu este deci ntmplare. Esenialul este sa fii mereu demn de ea.
A ridica un monument unui om, fiind inca n via, este ca i cum ar declara ca se
teme de posteritate.

Acela care dorete sa triasc printre oameni nu trebuie sa ndeprteze pe nimeni,


orict de ciudat sau rau. Cel mai nelept lucru este s-i spui: Nu-l voi schimba, dar
vreau s-l folosesc.
Interesul cluzete toate legturile noastre. Un om urmrit de dumanii sai,
zdrobit de oboseala, ntreab un negustor ambulant drumul pe care ar putea sa scape
de ei. Negustorul i-l arata, apoi adug: Nu-i trebuie nimic? Poate cumperi ceva.
Politeea este ruda cu diplomaia, nepoliteea este o prostie. A-i face dumani cu
orice pre nseamn s-i dai foc acoperiului.
Pentru a intra n lume este necesara foarte multa rbdare i ngduina: una
fereste de accidente, cealalt de certuri i invidie.
Sa ne abinem sa criticam, fie chiar cu buna intenie, caci a rani pe cineva este
uor, a-l ndrepta este imposibil.
n opoziie, pentru a deveni blnd nu-i rmne dect s-i aminteti de propriile
tale schimbri n modul de a judeca: Tot aa am gndit oare i odinioar?.
Comportamentul oamenilor este adesea infantil, rsfat; deci nu trebuie sa fim
nici prea indulgeni, nici ngduitori cu nimeni.
i pierzi mai uor un prieten dndu-l bani dect daca nu-l dai. Acela care nu-l
recunoate pe drac dect dup coarnele sale, ori pe nebun dup clopoei, va fi adesea
sub biciul lor.
Oamenii sunt ca luna i cocoaii: nu-i arata dect o fata; ei au darul nnscut de
a-i folosi fizionomia ca pe o masca, exprimnd ceea ce le este util n acel moment.
A ierta, a uita nseamn a arunca pe fereastra o experienta cptat cu mare
strdanie.
Precum cineva poarta greutatea propriului corp, fara a o simi sau fara a-l fi
strin, tot astfel nu ne deranjeaz copiii notri, ci numai ai altora. De aceea, fiecare are
n aproapele sau o oglinda, n care-i vede propriile defecte, greeli, vicii, obiceiuri rele.
Reacia este aceea a cinelui care privindu-se n oglinda latra netiind c-i
atenioneaz propria sa imagine.
Prin viclenie, minciuna, disimulare, oamenii nu fac dect sa se insele pe ei nii.
ntrebuinam adesea biletul de hrtie n locul monedei autentice. Demonstraiile
exterioare i gesturile mimice sunt moneda fara valoare, folosita n locul adevratei
stime i prietenii. Pe de alta parte, cineva ar putea sa se ntrebe daca exista persoane
demne de sentimente adevrate. Prietenia sincera presupune un interes cu totul
obiectiv util fericirii prietenului, prietenul la rndul sau conformndu-se. Prietenia
presupune reciprocitate.
Pe lumea acesta sunt legturi care se sprijin inca pe motive egoiste, dar care,
printr-un grunte de iubire adevrat, sunt transformate i poarta cu oarecare justee
numele de prietenie.
Ele nu sunt, prin urmare, mai presus de legturile obinuite, care sunt n general
de aa natura ca nu le-am mai adresa nici un cuvnt cunotinelor noastre, daca le-am
auzi vorbind de noi n lipsa.
Prietenii se numesc sinceri; dumanii sunt sinceri. De aceea, pentru a ne
cunoate pe noi nine, ar trebui sa ntrebuinm prerea lor ca pe o doctorie amara,
dar utila.
Perfeciunea este ruda cu imperfeciunea, n care amenina sa se schimbe. Pe de
alta parte, fiecare defect are ruda o calitate. De aceea, confundam adesea la o

persoana calitile cu defectele sau invers. Prudentul trece drept las, economul pare
avar, mincinosul pare sincer, risipitorul e libertin, timidul pare a se prezenta cu o nobila
ncredere n sine nsui etc.
Oamenii care poseda caliti cu adevrat remarcabile, strlucite, nu se sfiesc s-i
mrturiseasc greelile lor, mai ales cnd sunt raportate tocmai la calitile
recunoscute, conform expresiei lui George Sand: Fiecare are defectele virtuilor sale.
Dimpotriv, sunt persoane cumsecade, de caracter, crora nu li se poate imputa
nimic, care nu greesc niciodat, iar daca greesc i ascund cu grija greeal,
neadmind vreo aluzie la ea; acesta pentru ca tot meritul lor consta n suficiente, n
strdania lor de a nu grei, meritul lor fiind lesne diminuat cu fiecare greeal fcut.
Singura lor virtute, singurul lor crez este de a nu grei.
Fiecare fata omeneasca este o hieroglifa care merita sa fie descifrata i al carei
alfabet il purtam n noi nine. Fizionomia spune mai mult dect vorbele. Ea este
rezumatul a tot ceea ce gura nu pronuna, litera iniial a tot ceea ce va urma n
gndirea i n aciunile persoanei respective.
Cuvntul este intrumentul i reprezentarea gndirii omului, chipul reproduce
subcontientul sau.
De aceea, merita s-l observam pe cei din apropierea noastr, chiar daca nu
avem ce sa le spunem.
Daca fiecare om merita atenie pentru ca exprima o gndire diferita de natura sa,
cu att mai mult buntatea merita sa fie contemplata, caci ea traduce n modul cel mai
general i mai nalt reflectarea naturii asupra operei! De aceea, ea subjuga att de
puternic privirea noastr.
Frumuseea este o noema generala a naturii; individul nu este dect un corolar al
ideii.
Tacit admitem ca fiecare este ceea ce pare i e drept sa fie asa. Dificultatea
consta n a-l determina pe semenii notri sa fie ceea ce par a fi; aici este momentul n
care i cel mai exersat greete. Aceasta nu pentru ca chipul minte, cum zice Figaro, ci
pentru ca noi nu tim ce spune.
Este o adevrat arta sa descifrezi fizionomia cuiva, iar principiile acestei arte nu
se nva n abstract.
Prima condiie este observaia obiectiva i aceasta nu-l uoar. Cea mai mica
urma de antipatie sau simpatie, de ura sau speran sau simpla influenta personala se
interpune, modificnd observaia obiectiva.
Sunetul unei limbi nu izbete dect pe acela care n-o nelege, sensul comunicrii
acoperind senzaia auditiva propriu-zis. De aceea, figura unui om nu-l poate oca
dect pe acela care nu-l cunoate.
De aceea, prima vedere ne da cea mai curata impresie obiectiva i prima condiie
n a o descifra.
nfiarea cuiva ne afecteaz la prima vedere, ca mirosul cnd intram undeva, ca
gustul atunci cnd bem sau mncam.
Daca e adevrat ca Socrate a zis ntr-o zi unui tnr care-l era prezentat spre a-l
examina: Vorbete, ca sa te vad, este de la sine neles ca acesta nu se aplica numai
la sunet. Voia s-l vad ochii animindu-l-se, pasiunea expresiei dndu-l adevrat
imagine a omului, precum i capacitile sale intelectuale descoperindu-se n micrile
lui. Dar s-ar putea obiecta uor: nti ca nsuirile morale sunt prea ascunse pentru a se

descoperi att de uor; al doilea, ca n focul discuiei, dezvoltarea fizionomiei exercita


asupra noastr o influenta autentica, menita sa ni-l apropie pe cel care vorbete, dar
care tulbura propria noastr facultate de a cunoatere i reprezentare. Deci, s-ar putea
spune mai corect: Nu vorbi, ca sa te vad.
Pentru a prinde adevrata i temeinica fizionomie a unui om, trebuie s-l
observam cnd e singur, cu el nsui. Orice societate, orice convorbire ii arunca un
reflex strain, n genere, n avantajul sau; aciunea din jurul sau il ridica peste nivelul sau.
Acelai om, privit n singurtate, adncit n gndurile sale, copleit de propriile
sale sentimente i senzaii, i va arata adevrata sa nfiare, ceea ce simte i ceea ce
este.
Cea mai spirituala i mai neleapt dintre naiunile europene a dictat o datorie de
politee ca niciodat sa nu fie ntrerupi arbitrii: aceasta se numete a unsprezecea
porunca. Zgomotul este cea mai neplcut ntrerupere.
Chiar un zgomot moderat, dar continuu, ma tulbura adesea nainte s-l aud
contient i simt un fel de greutate n gndire. E ca i cum mi-ar fi mpiedicate picioarele
fara sa bag de seama.
Mai ales cnd este bogat, prostia il degradeaz pe om. Nevoile i srcia il string
n chingi pe cel lipsit de mijloace; serviciile sale nlocuiesc tiina i ii ocupa toat ziua.
Dar bogii care sunt prosti se aseamn cu o turma care nu traiesete dect dup
toanele ei.
Cnd citim, autorul cugeta pentru noi. Rencepem mersul interior al spiritului sau,
ca colarul care deseneaz cu creionul pentru a nva sa scrie semnele pe care
nvtorul le-a fcut pe tabla.
De aici vine teribila uurare pe care ne-o da lectura, cnd ntrerupe firul propriilor
noastre cugetri; mintea noastr este atunci ca o pia publica, n care se aduna ideile
strine.
Acela care citete toat ziua i nu se odihnete dect prin nemicare, pierde
ncetul cu ncetul facultatea de a gndi prin sine nsui ca un om care clrete mereu
i uita sa mai mearg.
Acesta este cazul multor nvai, pe care cititul i-a prostit de-a dreptul.
Herodot povestete ca Xerxes a plns dezastrul armatei sale innecate,
observnd, n acelai timp, ca peste o suta de ani niciunul din oamenii sai n-ar mai fi
trit. Cine ar putea oare sa nu plng la vederea unor voluminoase cataloage n care
toate crile, n zece ani, vor fi moarte i uitate?
Politia sanitara ar trebui sa fixeze, n interesul sntii ochilor notri, un minimum
al dimensiunii literelor de tipar. Giuvaergii veneieni povesteau ca toi acei care lucreaz
faimoasele lnioare de Veneia orbesc n mai putin de treizeci de ani.
Cu ct un om este mai capabil i mai serios, cu att are simul umorului mai
dezvoltat. Oamenii care insa rid sau zmbesc, indiferent daca e cazul sau nu, ori sunt
saraci cu duhul, ori sunt meschini moral i intelectual; de aceea, felul n care rde
cineva, motivul pentru care rde sunt caracteristice fiecrui individ n parte.
n ceea ce privete fericirea sau nefericirea noastr, trebuie sa ne stpnim
fantezia; sa nu facem planuri mari pentru ca nerealizarea sau distrugerea lor ne costa
scump. De asemenea, sa ne ferim inima de reprezentrile nefericite, dar nentmplate
inca ale imaginaie.

Pentru a ne stpni nchipuirea este necesar s-o mpiedicm sa ne reaminteasc


i sa ne zugrveasc nedreptatea, stricciunea, pierderile, injuriile, umilinele,
mortificaiile suferite cndva. Caci prin aceasta sunt excitate ura i reaua voina
adormite cndva, sufletul nostru pierzndu-i astfel curenia.
Daca un om arata prin purtarea lui ca sensul dreptii ii este strain, nu-l ncredina
o lecaie fara garaniile potrivite.
Trebuie rupta orice prietenie cu aa-ziii amici buni care, pentru un fleac, se arata
rai i vulgari. Prin aceasta se evita situaii neplcute pentru viitor.
Fa tot astfel i cu servitorii. E de preferat sa te descurci singur, dect sa te
nconjori de trdtori.
Ne purtam defectele cum ne purtam corpul: fara sa le sintm. Sa ne ferim de
orice prefctorie, caci izvorul ei este totdeauna n firca; apoi, disimularea presupune
neltorie i implica, mai devreme sau mai trziu, o dezaprobare a gestului n sine i
asta pentru ca cineva dorete sa para ceea ce nu este.
Cel ce vrea sa triasc printre oameni nu trebuie sa condamne o individualitate,
chiar rea, mizerabila sau ridicola fiindc este creata de natura. Aadar, sa le perceap
ca atare, ca pe ceva necesar, neschimbtor, care, ca urmare a unui principiu etern i
metafizic trebuie sa fie asa; n cazul cel mai rau sa cugete ca trebuie sa existe i astfel
de creaturi. Ignornd aceste aspecte, devii nedrept i-i faci dumani.
Caci nimeni nu poate s-i schimbe radical personalitatea, caracterul, etica sa,
fora sa spirituala, temperamentul, fizionomia. Daca vom condamna un om n totalitate
nu-l rmne altceva de fcut dect sa ne combat, la rndul sau, pina la moarte; caci ii
suspendam dreptul la existenta proprie, obligndu-l, n acelai timp, sa devina altceva
dect este n mod invariabil.
De aceea, pentru a trai printre oameni trebuie sa respectam individualitatea
fiecruia, oricare ar fi i trebuie sa ne gndim s-l utilizam dup posibilitile i
nclinaiile sale, fara sa speram vreo schimbare i fara sa condamnam. Acesta este
adevratul sens al proverbului sa triesc lsnd i pe alii sa triasc. Sarcina nu este
deloc uoar, pe ct este dreapta; prin urmare, acela care respecta personalitatea
semenului sau se poate socoti fericit.
Politeea nseamn ndemnare, nepoliteea este sinonima cu prostia. Nu fii
economi cu politeea. Vei dovedi astfel o mare lipsa de nelepciune. Dar acela care
mpinge politeea pina la a-i sacrifica propriile sale interese reale pltete prea scump
pentru o recunotin sau eventual un serviciu modest.

AMORUL.
INSTINCTUL GENERATOR.
Despre amor: obiectul sau, efectele i cauzele sale aparente Importanta i
seriozitatea pasiunii amoroase Iluzia individului i triumful speciei.
Dragostea este, ca instinctul vital, cel mai puternic dintre toate resorturile. Deci,
daca s-ar gndi cineva ca dragostea absoarbe, fara ncetare, vlaga tinereii, ca este
scopul suprem aproape al oricrui efort omenesc aducnd dezordinea n afacerile cele
mai serioase, ca ncurca cele mai mari spirite, ca arunca deertciunile sale printre
ncurcturile diplomatice i lucrrile academice, ca strecoar biletele dulci n mapele
minitrilor i florii uscate n mapele filosofilor, ca rupe relaii preioase, sfrma legturi
ce preau de nezdruncinat, i face victime din via, sntate, bogie, rang, fericire, ca
face din omul cinstit un desfrnat i din prieten trdtor, dragostea rufctorului care
se strduiete sa rstoarne, sa ncurce, sa distrug tot, atunci acel cineva ar fi gata sa
strige: Pentru ce atta zgomot i efort, attea necazuri i suferine?
Este vorba, firete, de un lucru ct se poate de simplu: fiecare face ce dorete si aib n barca lui.
Pentru gnditorul serios insa adevrul este altul. Caci importanta chestiunii este
pe msur goanei furioase ce se desfoar n acest scop.
Ce este omul?
Voina care aspira sa triasc ntr-o fiin noua i deosebita.
Dragostea este vicleugul ntrebuinat de natura pentru a-i atinge scopul, care nu
este, n realitate, dect crearea unei fiine noi, determinata n esen sa.
Proba?
Iat-o. Amorul platonic este o prostie, caci amorul nu se mulumete nici chiar cu
un sentiment reciproc ceea ce dorete, ce cauta, ce pretinde este posedarea nsi,
este a simi fiina iubita, dorita, n puterea sa vitala, brbteasc, sa simt posednd n
toat plenitudinea, cu toat fora simurilor dezlnuite prin placere.
Scopul unic, adevrat, scopul real al oricrei uniri din dragoste este procreaia,
naterea unui copil, cu toate ca ndrgostiii nici nu viseaz ct de trdtoare este
natura cu ei, aruncnd peste actul propriu-zis cel mai strlucitor i mai minunat val.
Placerea, voluptatea posedrii reciproce nu este dect o cursa. Natura umple
golurile cu indivizi noi. Examinai doua fiine care caut s-i satisfac acest instinct
imperios numit dragoste. In privirile lor, ncrcate de dorine, se vede cuprinzndu-se
viaa unei fiine noi; n mpreunarea sexuala, dup care tnjesc, este contopirea a doua
fiine ntr-una singura. Acest al treilea individ, pe care-l vad creat din strngerea lor n
brae i n mijlocul voluptoaselor lor placeri, va recrea n el calitile ereditare ale
prinilor, care astfel vor supravieui.
Dragostea nu este aadar dect voina de supravieuire a speciei, necesitatea de
perpetuare n dauna iluziilor i bucuriilor efemere pe care omul le simte.
Oare exista vreun ndrgostit care, dup ce i-a satisfcut pasiunea, sa nu simt
ca vraja s-a risipit? Numai specia a profitat din mpreunarea amoroasa a doua fiine;
individul nici mcar nu realizeaz cine pierde i cine ctig. mpins de geniul speciei,

i impune toate sacrificiile fara mcar sa bnuiasc scopul adevrat al dragostei, faptul
ca adesea este total diferit de aspiraiile sale.
Animalele sunt, de asemenea, nelate de aceasta mistificare a naturii care,
inventnd placerea, le face sa cread ca lucreaz pentru satisfacia individuala. In
realitate, numai perpetuarea speciei conteaz.
Ceea ce probeaz faptul ca dragostea se reduce la un instinct de reproducere a
speciei este ca brbatul, prin natura sa, este inclinat spre instabilitate, n timp ce femeia
este obligata, mcar un timp, sa rmn fidela.
Brbatul este poligam. Numrul popoarelor poligame este de patru ori mai mare
dect numrul popoarelor monogame. Scopul naturii, ndreptat spre meninerea speciei,
mpinge brbatul sa caute mai multe femei. El poate cu uurin sa nsmneze o suta
de copii pe an daca are attea femei la dispoziie.
Care sunt femeile pe care dorim sa le posedam?
Acelea care sunt tinere, vitale, sntoase, avnd vrsta cuprinsa intre 18 i 30 de
ani. O femeie btrn, incapabila de a mai avea copii, nu mai are farmec, nu mai
atrage. Instinctul ascuns care ne conduce se vdete n intenia de a avea copii. Apoi,
vedei fata sau femeia care, dup calendarul ei, cnd natura o face fecunda cauta un
brbat. Reciproc, atracia noastr scade n ochii sexului frumos dup perioada proprie
germinaiei sau cnd conceperea este mai mult sau mai putin deprtata.
Daca vitalitatea i sntatea femeii ne atrag n egala msur din teama de a nu
procrea o fiin slaba i bolnvicioas, scheletul care este fundamental modelul speciei
reprezint pentru noi un motiv puternic de atracie sau de respingere. O talie care se
abate de la proporie nu poate fi despgubita de un obraz frumos. Un corp frumos,
mldios i drept, cu picioare mici, ne incinta. nsi Biblia spune despre picioarele
frumoase ale unei femei ca sunt ca nite coloane de aur pe socluri de argint. Dam, de
asemenea, mare importanta dorinelor care servesc nutriia i sunt ereditare. Mai
cutam iari rotunjimea camurilor, frumuseea plastica pentru ca acestea promit ftului
o nutriie corecta i ndestultoare. Sinii bine reprezentai produc asupra brbatului un
adevrat farmec pentru ca, aflndu-se n raport direct cu organele genitale feminine,
sinii puternici sunt ca nite rezervoare ateptnd guria ftului.
Femeia prea grasa, femeile-colos ne displac pentru ca starea lor morbida arata o
atrofiere a uterului i este un semn sigur de sterilitate.
Regularitatea i frumuseea fetei rmn la urma. Se cauta un nas bine fcut, caci
natura lucreaz la vedere pentru conservarea tipului speciei. Ne place o gura mica,
opusa unui bot de animal. Ochii frumoi, o frunte frumoasa, brbia proeminenta sunt, de
asemenea, elemente atrgtoare.
Din partea lor, femeile prefera brbaii intre 30 i 35 de ani fata de tinerii care
reprezint totui eleganta i frumuseea masculina. Caci nu gustul conduce voina
femeii ci instinctul care recunoate, n acesta vrsta, apogeul forei virile i generatoare.
Femeia nu este atrasa de chipul brbatului, ci de for i curajul sau. Aceste
caliti par a asigura copilului o protecie viguroasa. Femeile iubesc vigoarea muchilor,
umerii lati. Nu le pasa daca brbatul e grosolan, e de ajuns sa fie puternic. Chiar daca
brbatul se arata iubare i amator de aventuri sexuale, va fi refuzat de femeia care
vede n el un brbat, nu doar un sex.
Ceea ce cucerete femeia este curajul, hotrrea, buntatea inimii, spiritul de
dreptate al brbatului, caci toate aceste caliti tatl le va transmite copilului.

Darurile spirituale nu influeneaz atracia sexuala, pentru acestea nu se transmit


copilului. De aceea, brbaii prosti, dar bine fcui, au adesea mai multa trecere dect
cei spirituali. S-au vzut uniri din dragoste dintre brbai grosolani, stupizi, dar robuti, i
fete blnde, instruite i cu gust; s-au vzut i brbai instruii, mperechindu-se cu cte o
femeie bine fcut, dar total necorespunztoare spiritual.
Ceea ce natura are n vedere n timpul mperecherii nu este o ntreinere mai mult
sau mai putin spirituala, ci procrearea de copii robuti. Unirea nu se face cu capul, ci cu
inima.
Sexul este constituit incomplet, caci ntr-unul i n celalalt sex este o parte care
caut pe cealalt pentru a se completa unindu-se.
Orice individ gsete complementul sau firesc ntr-un alt individ de sex opus, care
are ceea ce lui ii lipsete i este neaprat necesar pentru a produce tipul deplin al
umanitii, conceput n noua creatura, care trebuie sa se nasc; totul tinde, concura la
construirea acestei fiine viitoare. Fiziologii ne nva ca la brbat i la femeie
sexualitatea se gsete n grade diferite: printre femei se gsesc hermafrodite
graioase; hermafroditismul feminin i masculin dau indivizi neputincioi, neaparinnd
nici unuia dintre sexe.
Pentru ca doua individualiti s-i gseasc complementul lor firesc, trebuie ca
gradul lor determinat de sexualitate sa corespunda la brbat i la femeie. Din instinct
ndrgostiii msoar aceasta parte proporional, necesara fiecruia dintre ei. Dincolo
de orice mare pasiune sta acest calcul incontient i cnd amanii vorbesc de unirea
sufletelor, trebuie sa subneleag ntotdeauna armonia calitilor fizice, caci nu sufletele
se cauta, ci trupurile, n scopul de a procrea fiina cea mai deplina.
Pe lng acestea se mai adaug i alte consideraii: cutam sa neutralizam
slbiciunea i imperfeciunile noastre prin calitile altor persoane. Astfel, cu ct un
brbat are mai putina for musculara, cu att va iubi mai mult femeile puternice i
invers. Dar cum femeia este ntotdeauna mai slaba, ea prefera brbaii robuti. De
altfel, brbaii nu au gust pronunat pentru femeile masive, iar femeile cu o structura
fizica solida nu iubesc brbai nali. Instinctual, natura evita insa o rasa de gigani sau
de pigmei, creia n-ar putea s-l transmit vigoarea necesara pentru a-l asigura durata.
De altfel, s-a observat ca progeniturile unui cuplu masiv sunt slabe i rahitice.
Devierile i defectele noastre sunt corectate de natura pina n cele mai mici
amnunte. Persoanele cu nasc cim privesc admirativ la nasurile acviline, brbaii nali,
cu oase lungi, prefera femei minione, plinue, cu posterior accentuat.
Fara sa tie, brbatul se supune naintea femeii unui ordin superior, acela al
speciei. Priviti seriozitatea, subcontienta cu care se studiaz la prima ntrevedere un
brbat i o femeie: se scruteaz reciproc, se observa n amnunt ncepnd cu fata i
terminnd cu ceea ce e ascuns privirii. Acest examen nu este dect meditaia speciei
asupra copilului pe care acest cuplu ar putea s-l creeze. Rezultatul acestei meditaii va
decide gradul lor de apropiere i dorinele lor reciproce.
Scopul ultim al oricrui demers amoros, indiferent daca se ncheie dramatic sau
optimist, este n relitate deosebit de serios, i n acelai timp cel mai inportant din viaa
omeneasca: n orice fiin n stare sa procreeze geniul speciei pregtete generaia
viitoare.

Acesta este marea opera a lui Cupidon, fara ncetare activ i creator. Comparate
cu importanta intereselor speciei, interesele individuale, n existenta lor efemera, sunt
nensemnate. De aceea, Dumnezeu este gata de a le sacrifica fara mila.
Caci geniul speciei este n raport cu individul ceea ce este un nemuritor pentru
muritor i interesele sale, infinitul pe lng universul finit.
Pentru a raspunde unor interese superioare acelora care fac obiectul fericirii sau
nefericirii noastre personale, Dumnezeu le urmrete cu o constanta sublima n
vacarmul rzboiului sau al mbulzelii afacerilor, n mijlocul ororilor unei epidemii, prin
pustieti sau n preajma lcaurilor sfinte.
Nevoia de iubire pe care poeii din toate timpurile o descriu n fel i chip i al carei
subiect este fara sfrit, acesta dorina, care leag de posesiunea unei femei ideea unei
fericiri inexorabile i a unei dureri nesfrite, la teama ca n-ar putea s-o aib, aceste
frmntri fara margini ale dragostei nu pot avea ca motivaie necesitile unei fiine
trectoare. Ele sunt tendinele geniului speciei care nu vede prin aceasta dect un
incomparabil mijloc de aciune. Numai specia are o via nesfrit i numai ea poate
sa creeze dorine, satisfacii i dureri nesfrite. Dar nchis cum e n strimtul piept al
muritorului, nu-l de mirare ca acest piept pare cteodat ca vrea sa izbucneasc i nu
poate gsi nici un fel de expresie pentru presentimentul unei volupti sau al unei torturi
nesfrite.
Acesta exaltare supraomeneasca se constituie n fondul oricrei poezii amoroase,
ndemnndu-l pe poet sa se exprime prin metafore fara msur, ireale. Acesta stare
exaltata i-a creat pe Petrarca, Werther, Ortis i alii. Altfel nu se pot explica.
Nu numai insatisfacia n dragoste poate duce la finaluri tragice, dar i
satisfacerea amorului, caci pasiunea duce adesea la conflicte att de incompatibile cu
starea personala a individului, incit adesea distruge totul pentru a se putea menine.
Amorul poate fi n opoziie cu toate relaiile noastre sociale, chiar cu persoana
celui iubit, legndu-se de o fiin care, n afara de nclinaia sexuala, nu este dect un
obiect de teroare i dispre.
Voina speciei este superioara individului i nchide ochii la toate viciile, rmnnd
solidar cu obiectul pasiunii sale.
ndat ce voina speciei este satisfcut, ea dispare i placerea individului
risipindu-se, il readuce la cruda realitate.
De aceea, nsui Amor este nfiat legat la ochi.
Rezultatul final al amorului este asigurarea generaiei viitoare. Personajele care
vor urca pe scena cnd noi vom cobori vor fi astfel strict determinate n existenta i
calitile lor de acest fleac numit pasiunea n dragoste. Marea importanta a dragostei
pasionale strns legata de existenta umanitii se prezint ca expresia cea mai nalt a
voinei individuale, care se transforma n voina a speciei.
ntr-adevr, din amorul pasional i voina individuala se nasc pateticul i sublimul
n dragoste. Nici un subiect nu poate egala interesul timit de acela ce face fericirea i
nefericirea speciei.
O aciune dramatica, desfurndu-se fara episoade amoroase, este greu de
susinut, n timp ce ntmplrile pe aceasta tema suscita permanent interesul cititorului
sau al asculttorului i este, practic, inepuizabila.
n toi aceia care sunt capabili de procreaie geniul speciei creeaz generaia
viitoare.

Un erou care-i plnge nfrngerile sau durerile fizice este demn de dispre, dar
acelai erou nu se simte umilit cnd i plnge nefericirile din dragoste, caci atunci nu
el, ci nsi specia plnge. De asemenea, oamenii cei mai cinstii, mai coreci, comit
adulterul, dispreuind i ncalcind morala, caci interesul speciei a pus stpnire pe ei.
mpotriva oricror proteste se ridica nsi pilda Mntuitorului, ndemnnd sa
arunce cu piatra n femeia adultera pe acela care cu adevrat n-a greit.
Prima consideraie care determina nclinaie i alegerea este aceea a vrstei:
tinereea fara frumusee este atractiva; frumuseea fara tineree nu prezint sex-appeal.
A doua consideraie este sntatea: bolile acute nu tulbura inclinaiile noastre
dect trector; bolile cronice sperie sau deprteaz pentru ca ele se transmit copilului.
Dup vrsta i boala nimic nu deprteaz mai mult dect o conformaie
defectuoasa.
Un ndrgostit este cnd tragic, cnd comic pentru ca i-ntr-unul i-n celalalt caz
este n minile speciei, care-l domina pina la a-l scoate din fire: aciunile lui depind
numai de caracterul sau. De aici vine, atunci cnd pasiunea atinge un nivel superior,
acea culoare att de sublima n care se mbraca sugestiile amantului, acea nlare
transcendenta i supranaturala care pare a-l face sa piard din vedere scopul fizic al
amorului.
Aceasta pentru ca geniul speciei i instinctele sale superioare il atta acum. El a
primit misiunea de a ntemeia un sir nedefinit de generaii dotate cu oarecare constituie
fizica i formate din oarecare elemente care nu se poate ntlni dect ntr-un singur tata
i ntr-o singura mama; aceasta unire i numai aceasta poate forma o generaie
determinata strict de voina de a trai.
Sentimentul care-l ajuta n aceste circumstane de importanta transcedentala il
face pe ndrgostit sa se ridice deasupra lumii materiale, sa se depeasc pe sine, i-l
mbrc dorinele astfel incit iubirea devine un episod poetic uneori pina la ridicol.
Voluptatea este serioasa. Imaginai-v cea mai frumoasa pereche, cea mai
fermectoare. Cum se atrage i se respinge, cum se doresc i cum fug unul de altul cu
gratie i frumusee. Vine momentul voluptii. Orice gluma a disprut. Perechea a
devenit serioasa. De ce? Pentru ca voluptatea este animala i animalitatea nu rde.
Forele naturii lucreaz pretutindeni n mod serios.
Se ntmpl ca amorul sa se mpace cu ura cea mai violenta pentru fiina iubita; de
aceea, Platon l-a comparat cu iubirea lupilor pentru oi. Aceasta situaie ia natere cnd
un ndrgostit pasional nu poate cu nici un pre sa se fac ascultat. Il iubesc i il ursc,
exclama Shakespeare n Cymbeline.
Ura cuiva mpotriva fiinei iubite se poate aprinde att de tare, incit se ajunge la
crima pasionala i la sinucidere.
Cnd pasiunea atinge stri paroxistice aceasta himera este att de tulburtoare,
incit daca cineva nu poate s-o ating viaa nsi i pierde sensul i pare att de lipsita
de placere, incit ndrgostitul i depete frica de moarte chiar.
n acest caz, voina omului este deosebita de voina speciei sau altfel spus voina
speciei ntrece att de mult voina individului, incit ndrgostitul care nu poate lucra n
calitate de reprezentant al speciei dispreuiete s-i fie util lui nsui. Individul este mult
prea fragil pentru a nchide n el aspiraia nesfrit a voinei speciei, concentrata
asupra unui obiect determinat. Sinuciderea devine singura modalitate de eliberare a

individului sau chiar a cuplului, exceptnd cazul n care natura nsi rupe zgazurile
contientului, lsnd libera nebunia.
Dar nu numai pasiunea nesatisfcut are un sfrit tragic i disperat, ci i
dragostea mplinit poate duce la nefericire. Exigentele dragostei n confllict cu starea
personala a ndrgostitului sunt att de incompatibile cu celelalte circumstane ale vieii
i planurilor sale de viitor, incit cel mai adesea le distruge n loc de a le susine.
Dragostea nu intra n contradicie numai cu relaiile sociale, adesea bulversnd
natura intima a individului atunci cnd se fixeaz asupra unor persoane care n afara
raporturilor sexuale ar fi dispreuite de partener.
De ndat ce amorul pasional, adic interesul speciei, intra n joc, onoarea,
datoria, credina nu mai exista, rmnnd vorbe goale. Omul cel mai onest, cel mai
drept este n stare sa comit un adulter, dispreuind normele morale cnd dragostea il
mpinge n interesul speciei omeneti. Sub acest raport iat insa o cugetare a lui
Chamfort:
Cnd un brbat i o femeie au unul pentru altul o pasiune violenta mi pare
ntotdeauna ca, oricare ar fi piedicile care-l despart, un so, prini etc., cei doi amani
sunt unul pentru celalalt prin natura, i aparin prin drept divin, n ciuda tuturor legilor i
conveniilor omeneti.
Mntuitorul nsui cu cita indulgenta trateaz femeia adultera, cnd spune
asistenilor sai ca nu e niciunul printre ei care sa nu fi fcut acelai pcat.
Geniul speciei nltura toate barierele sociale, risipete rigorile impuse de instituii,
legi, spulbera rigorile de casta sau rasa, neavnd grija dect de asigurarea generaiilor
viitoare.
De ce ne intereseaz att de mult comedia, drama, romanul sau lirica?
Pentru ca vedem n ele fiine care-i apara dragostea, adic interesul speciei i
care triumfa asupra celor care nu au dect interese individuale.
Subiectul fundamental al oricrei opere literare este rolul pe care-l joaca geniul
speciei cu aspiraiile i proiectele sale, n care izbutete ntotdeauna. Cititorii i
spectatorii cred ca amanii i-au ntemeiat propria lor fericire, dar n realitate au
sacrificat-o n folosul speciei, cu toat prevederea i opoziia celor din anturajul lor.
Geniile protectoare ale individului sunt ntotdeauna n lupta cu geniul speciei, care
e fara mila, care nu lucreaz dect pentru a-l distruge fericirea lui individuala, ca s-i
ating scopurile. Cei vechi au personificat n Cupidon specia, au fcut din el un zeu
crud cu toat nfiarea lui copilroas, un zeu capricios, despotic, stpn al zeilor i-al
oamenilor, un zeu narmat cu sgei veninoase, ucigae, legat la ochi i naripat. Aripile
simbolizeaz instabilitatea lui, urmare a dorinei satisfcute.
Pasiunea se sprijin pe iluzia unei placeri, unei fericiri personale, n profitul
speciei. Aceasta iluzie dispare odat cu achitarea tributului datorat de om naturii i
speciei sale.
Individul odat scpat de sgeat care-l mpungea reintra n posesia libertii
sale, redevine contient de sine, cade n marginile strimte ale srciei sale i se mira
vznd dup attea eforturi, struina i pasiune, ca nu-l rmne dect satisfacia
grosolana a simurilor. i nchipuia ca posesiunea il va face fericit, pe cnd n realitate
starea lui a rmas aceeai. Recunoate ca a fost nelat de voina speciei i, fericit ca
Tezeu, o prsete pe Ariadna. Daca Petrarca i-ar fi satisfcut pasiunea ar fi ncetat
sa mai cnte, precum pasarea dup ce i-a depus oule n cuib.

Cstoriile din dragoste sunt fcute n interesul speciei, nu al individului. Este


adevrat ca ndrgostiii i imagineaz c-i gsesc propria lor fericire, dar scopul real
le este cu desvrire ascuns, caci el sta n procrearea individului, care nu este posibila
dect prin ei. Mergnd mpreun spre acest scop este necesar ca ei sa se puna insa de
acord, sa se potriveasc pe ct le va fi cu putin mai bine.
Foarte adesea acesta pereche, unita printr-o iluzie ce tine de instinct cum e
caracterizat amorul pasional se gsete asupra ntregului rest n cel mai complet
dezacord. Aceasta se vede limpede cnd iluzia se risipete.
Iat de ce cstoriile din dragoste au, n general, un sfrit nefericit, caci ele
asigura fericirea generaiei viitoare n dauna individului. Un proverb spaniol zice: Cine
se cstorete din dragoste va trai n suferina. ntr-o cstorie de convenienta
consideraiile care o determina sunt cel putin reale i nu pot sa dispar prin ele insele.
Prin ele fericirea soilor este asigurata, dar n detrimentul generaiei viitoare.
Brbatul care n cstorie considera mai importanta situaia materiala dect
satisfacerea inclinaiilor fireti, triete mai mult n individ, dect n specie, ceea ce este
contrar naturii i demn de dispreuit.
O tnr care mpotriva sfatului prinilor sai refuza cererea n cstorie a unui
brbat mai n vrsta, dar cu o buna situaie materiala, pentru a alege dup nclinaia sa
fireasca, neglijnd convenienta, i sacrifica fericirea individuala de dragul speciei.
Tocmai acest lucru nu i se poate refuza caci ea a acionat n sensul naturii, nu n sensul
egoismului individual.
La ntemeierea unei familii trebuie sacrificate ori interesele individuale, ori
interesele speciei.
Rar se ntmpl s-i dea mina convenientele cu amorul pasional pentru a realiza
o cstorie fericita.
Precaritatea constituiei fizice, morale sau intelectuale a unei mari parti dintre
brbai i are cauza n aceste uniri, care nu se ntemeiaz pe alegere i afinitate
fireasca, ci pe consideraii exterioare sau mprejurri ntmpltoare. Cstoriile fericite
sunt rare tocmai pentru ca scopul natural al cstoriei nu este fericirea generaiei
actuale, ci a generaiei viitoare.
Cu toate acestea, pentru mngierea sufletelor blnde i iubitoare, ds adaugam
ca uneori se altur pe lng amorul sexual un sentiment de cu totul alta origine; o
prietenie adevrat, fondata pe potrivirea gndurilor i caracterelor. Dar aceasta
profunda amiciie nu se declara dect dup ce amorul sexual s-a stins.
Capriciile nscute din amor sunt ca licuricii: ne atrag cu fanteziile cele mai vii, ne
bga-n mocirla i apoi dispar.
Voluptatea simurilor este opusa entuziasmului, care ne deschide lumea ideala.
Amorul este compensaia morii.
Naterea i moartea sunt cumpna existentei noastre, constituindu-se n cele
doua poluri ale tuturor manifestrilor vieii.
La indieni zeul Siva, simbol al morii, poarta la git, pe lng lanul sau de cranii,
lingamul, ca organ i simbol al generaiei viitoare. Romanii i mpodobeau sarcofagele
cu reliefuri vesele reprezentnd satiri i bacante, vntori, lupte, dansuri, scene lubrice
simboliznd contrastul dintre trupul ntins n mormntul sau, plns de cei apropiai i
via animala intensa, fara de moarte a naturii.

FEMEILE.
Urenia i slbiciunea fizica ale femeii Defectele spiritului i caracterului sau
Rolul ei n casa i n educaia copiilor sai.
A trebuit ca spiritul brbatului sa fie ntunecat de iubire ca sa numeasc frumos
acest sex de talie mica, cu umeri strmi, cu soldurile largi i cu picioarele scurte. Toat
frumuseea femeii sta n instinctul amoros.
ntreaga conformaie a femeii arata ca n-a fost fcut pentru marile realizri ale
spiritului sau ale trupului, ci numai pentru propirea speciei.
Ea i pltete datoria ctre viaa nu prin aciune, ci prin suferin, prin grija fata
de copii, prin supunerea sa fata de brbat, cruia trebuie s-l fie o tovar rbdtoare
i devotata.
Viaa ei trebuie sa curg ncet, mai blinda i mai nensemnat dect a brbatului,
fara a fi n fond nici mai fericita, nici mai nefericita.
E plcut sa constai ca femeia este fcut pentru ascultare. Pusa ntmpltor ntro situaie de o deplina independenta, fiecare din ele se leag cu toate acestea de un
brbat pentru a fi conduse i stpnite. Femeile au nevoie de stpn. Este tnr? Are
un amant. Este btrn? Are un duhovnic sau preot.
Femeia este un animal cu par lung i idei scurte.
Rousseau a spus-o cu dreptate: Femeile n general nu iubesc nici o arta, nu se
pricep n niciuna i n-au geniu. Daca nu te opreti la aparente ai putut deja constata
acest lucru.
E de ajuns sa se observe, de exemplu, ce le preocupa i le atrage n mod
deosebit atunci cnd asista la un concert, la opera sau la teatru. A se vedea nepsarea
cu care flecresc n cele mai nepotrivite momente.
Grecii, daca e adevrat, au avut mare dreptate sa nu admit prezenta femeilor la
teatru; cel putin aa puteau sa neleag ceva din spectacol.
Dar la ce sa ne ateptm din partea femeilor daca ne gndim ca, n ntreaga
lume, acest sex n-a putut sa produc nici un spirit mare, nici o opera completa i
originala sau oricare alta valoare durabila.
Lipsa obiectivitii spiritului, att de necesara n artele plastice, este hanidcapul lor
cel mai serios. Din punct de vedere tehnic, i pot nsui temeinice cunotine necesare
practicrii unei meserii artistice sau chiar tehnice, dar nu se pot depi pe ele insele.
Excepiile izolate, pariale nu schimba cu nimic situaia. Femeile sunt i vor
rmne un univers nchis, strimt, limitat. Ele sunt filistinii cei mai deplini i incurabili.
Datorita organizrii noastre sociale att de absurda, care le pune n situaia de a
mprti titlurile i situaia brbatului, orice ar fi el, femeile suscita cu nverunare
amibitiile ignobile, fireti acestei absurditi: dominaia lor, tonul pe care-l impun corup
societatea moderna.
Femeia este un animal care trebuie strunit, ngrijit bine i pstrat n interiorul casei.
Femeile ar trebui sa se ocupe numai de interior; trebuie hrnite bine, mbrcate
corect, chiar frumos, dar inute n afara societii. nvtura religioasa este cea mai
potrivita pentru ele, iar poezia i politica mai ales, cele mai duntoare. Femeile sa nu
citeasc dect cri cuvioase, din care sa nvee mila, i cri de buctrie. Muzica,

desenul, dansul, grdinritul i putina munca le vor da acea stare att de plcut
brbatului. Numai aa nu se vor vesteji, vor fi permanent fecunde.
Acest sex nu trebuie numit frumos, caci femeile nu-i pot nsui cu adevrat nici
o arta. Ele nu au sentimentul poeziei, nici inteligenta muzicii, iar exersarea unui talent
este curata maimureala, un pretext, o afacere exploatata din dorina de a plcea, caci
nu pot concepe nimic n mod dezinteresat. Din punct de vedere estetic femeile sunt
nonestetice.
n timp ce brbatul domina direct prin inteligenta i puterea sa, femeia a recurs
ntotdeauna la mijloace indirecte n scopul cuceririi brbatului.
Acest interes fata de activitile exterioare nu-l dect prefctorie i cochetrie.
Champfort a zis cu drept cuvnt: Ele sunt fcute sa negutoreasc slbiciunea
noastr, nebunia noastr, dar nu i raiunea noastr. Exista intre femeie i brbat o
simpatie de epiderma i foarte puine afiniti spirituale i de caracter.
Femeile sunt sexus sequior, adic al doilea sex menit a fi inut de-o parte, n
planul secund, ceea ce de altfel au aplicat cu succes anticii i popoarele orientale, carei ddeau mai bine seama de rolul secund ce se cuvine femeilor n societate.
Vechea galanterie franuzeasc i prostia germano-crestina ne-au condus la cea
mai stupida dintre veneraii. Ce-am ctigat prin aceasta?
Femeile au devenit mai arogante, mai cu tupeu. i nchipuie ca le este permis
totul, pentru ca au luat cunotin de sfnta lor demnitate i de inviolabilitatea lor.
n Occident ceea ce numim doamna se afla ntr-o poziie cu totul falsa, caci
femeia, sexus sequior al anticilor, nu avea dreptul la veneraie i omagii, ocupnd o
poziie inferioara aceleia a brbatului. A suprima doamna, a pune acest zero la locul
lui, ar fi o excelenta reforma politica i sociala. Doamna europeana este un fel de fiina
contra naturii; n casele noastre n-ar trebui sa avem dect femei de interior i fete care,
nvnd atribuiile unei viitoare menajere, sa fie formate prin munca i ascultare, n loc
de a face din ele fiine lipsite de bun simt.
Daca femeile din clasele inferioare sunt mai de plns la noi, n Occident, este
pentru ca avem doamne.
Femeile rmn toat viaa copii.
La femei, raiunea atinge dezvoltarea completa la optsprezece ani, pe cnd la
brbat ea se dezvolta pina la douzeci i opt de ani.
Raiunea femeii este, aadar, strict msurat ca la vrsta de optsprezece ani.
De aceea, femeii ii scapa trecutul i viitorul, ea negindind dect n prezent. Ea ia
aparenta drept realitate, nlocuind cu fleacuri lucrurile cele mai importante. Femeia
sufer de miopie intelectuala i nu tie nimic. Risipa pe care o face frizeaz nebunia
uneori, caci n inima ei este convinsa ca brbatul a fost creat i adus pe pmnt pentru
a servi, a ctiga bani pe care ea s-l cheltuie.
Daca n timpul vieii brbatul n-o lsa sa risipeasc banii, ct de tare se
revaneaz ea dup moartea lui!
Confirmarea rolului lor de cheltuitoare este data de nsui faptul ca brbaii le
dau bani i le ncredineaz gestiunea bugetului familial.
Femeile nu au sentimentul dreptii, caci natura lipsindu-le de fora fizica, le-a
nzestrat n schimb cu iretenie pentru a se apra n slbiciunea lor; disimularea,
minciuna sunt defecte cu care ele se nasc.

Leul are dini i gheare, elefantul i mistreul au coli, taurul coarne, femeia are
viclenia. La ea prefctoria este nnscut. Pina i cea mai proasta are un dram de
iretenie i este aproape imposibil sa descoperi o femeie absolut sincera i adevrat.
Din disimulare se nasc necredina, nerecunotin, trdarea.
Femiele sunt create numai n vederea propagrii speciei, ele triesc aadar mai
mult pentru specie dect pentru individ. Prin natura lor, se dumnesc intre ele
ntotdeauna caci au aceeai meserie: dragostea.
ntr-o competiie amoroasa, femeile ntrebuineaz mai multa iretenie, stpnire
de sine, rezerva dect o armata de diplomai.
Dar cu ce ton superior se adreseaz o femeie din lumea buna unei alte femei
aflate pe o treapta sociala inferioara!
Numai instinctul, prezentul, concretul exista pentru ele, caci nu pot asimila noiuni
abstracte sau deprtate n timp i spatiu. De aici trebuie sa se fi nscut defectele dar i
calitile lor prin compensaie.
Femeile ntrec brbaii n mila, abnegaie, umanitate, iubire fata de aproapele sau.
Justiia este mai mult o virtute masculina, mila este virtutea femeii. Femeilejudecator rar se ridica la nlimea misiunii lor, dar surorile de caritate preuiesc mult mai
mult dect doctorii.

CSTORIA.
Pericolul cstoriei pentru brbai Avantajele poligamiei pentru femei
Cstoriile morganatice Cstoriile din dragoste Cstoriile din interes.
Ce este cstoria?
O cursa pe care ne-o ntinde natura.
Cnd cineva nu-i face iluzii trebuie sa vad n cstorie avantajele de a fi ngrijit
la btrnee sau la boala, de a avea un cmin.
Trebuie sa se considere, de asemenea, i inconvenientele cstoriei: cheltuieli,
grija copiilor, capricii, ncpnare, btrnee sau urire dup civa ani, coarne,
isterie, gusturi trznite, amani, infern. Baltazar Ciraciau numete brbatul de patruzeci
de ani camila, pentru ca are nevasta i copii. Tnrul nsurndu-se devine dobitocul
de frunte al nevestei. Chiar daca este vorba de o sotie buna, ea este un pcat al
tinereii, pe care-l trte dup sine toat viaa.
Brbatul nsurat duce toat povara existentei. Celibatarul n-o are dect pe a sa.
Oricine se consacra muzelor trebuie sa rmn celibatar.
Filosoful are nevoie de timpul sau. Toi marii poei nsurai au fost, fara excepie,
nefericii. Shakespeare purta un ndoit rnd de coarne.
Rezulta din toate acestea ca orice brbat prudent refuza sa contracteze acest
pact inegal. In Orient, la popoarele poligame, fiecare femeie este sigura ca va gsi pe
cineva care s-l poarte de grija, pe cnd la popoarele monogame numrul femeilor
nemritate este cu mult mai mare dect al celor mritate; rmn o mulime de fete
btrne, de femei vegetnd cu tristee, fara protecie, mai ales n clasele inferioare.
Dintre acestea unele ajung prostituate mizere, legate de o via ruinoas, formnd un
fel de clasa publica destinata a feri de pericolele seduciei femeile att de fericite de a
avea un so sau care spera s-l gseasc.
Pentru femei, considerate n general, poligamia ar fi o binefacere. Cu ce ar afecta
logica sau bunul simt raional, ce-ar putea fi iraional n faptul ca n cazul n care sotia
are o boala cronica sau e stearpa sau mbtrnete pur i simplu, ca soul s-i mai ia o
femeie?
Succesul sectei mormonilor consta n suprimarea acestei monstruoase
monogamii.
Pina la reforma la toate popoarele civilizate concubinajul a fost un lucru admis,
nicidecum dezonorant, i chiar recunoscut legal. Dar Luther, care a gsit n aceasta
instituie admisa pina la el o justificare a cstoriei preoilor, a atacat-o cu violenta i
biserica catolica a trebuit sa se pronune, de asemenea, mpotriva concubinajului.
De fapt, poligamia exista pretutindeni, aa ca orice discuie devine inutila; nu e
vorba dect de lipsa reglementarii i a organizrii.
Unde sunt adevraii monogami? Cea mai mare parte din noi am trit n
poligamie. i pentru ca orice brbat are nevoie de mai multe femei, nu este drept ca
brbatul sa fie liber s-i ia mai multe femei?
Acestea vor fi atunci reduse la rolul unor fiine subordonate i doamna, acest
monstru al civilizaiei europene, doamna cu preteniile ei ridicole la respect i onoare va
disprea.

Cnd nu vor mai fi doamne, Europa va fi curat de toate acele fete a cror
via nu-l dect mizerie i ruine.
A ntreine o amanta este o aciune cu mult mai morala dect a contracta o
cstorie morganatica. Copiii din asemenea uniri pot ridica pretenii n cazul n care
descendenta legitima s-ar stinge; de aici tot felul de procese. Acest tip de cstorie nu
este dect o concesie fcut femeilor i popilor, doua categorii cu care brbaii trebuie
sa fie prudeni.
Orice brbat, n tara lui, poate sa se cstoreasc cu femeia pe care i-o alege;
unul singur nu are acest drept; acest srman om este Suveranul. Mina lui aparine tarii
i nu se acorda dect din raiuni de stat n interesul naiunii. i cu toate acestea, printul
este i el brbat, i-ar face placere s-i urmeze, mcar o data, nclinaia inimii.
Este tot att de nedrept i ingrat, pe ct e de vulgar, sa impui sau s-l opreti pe
Suveran sa triasc cu iubita lui orict de mult, firete fara ca ea sa se amestece n
treburile statului.
Sigur ca femeia care accepta un asemenea rol este o femeie excepional, ieit
din comun. Ea aparine unui singur brbat, il iubete i este iubita de el i nu va putea,
cu toate acestea, s-l ia vreodat de so.
Brbatul se simte lezat n onoarea lui atunci cnd tovara lui de via se
comporta contrar cerinelor sexului ei. Orice brbat care consimte sa se cstoreasc,
adic cedeaz avantajele libertii sale, capitulnd n condiii att de avantajoase pentru
adversara sa, contracteaz n acelai timp obligaia de a veghea la respectarea
contractului ncheiat, cunoscnd ca orice slbire a vigilentei este n defavoarea sa.
Nu trebuie ca brbaii, dup ce au dat totul, sa ajung sa nu fie cel putin asigurai
de singurul lucru pe care l-au stipulat n schimb, adic posesiunea n exclusivitate a
sotiei.
Onoarea brbatului pretinde atunci rzbunarea adulterului femeii, pedepsind-o cel
putin cu desprirea.
Daca accepta adulterul, comunitatea masculina il va acoperi de ruine. Dar
ruinea femeii adultere va fi cu mult mai mare, caci n viaa brbatului relaiile sexuale
sunt o afacere secundara, data fiind mulimea i importanta celorlalte relaii ale sale. In
flagrantul delict de adulter onoarea soului este satisfcut numai prin pedepsirea femeii
adultere, nefiind necesara i pedepsirea amantului.
Onoarea feminina, atunci cnd este vorba de o fata, consta n starea ei de
virginitate din punctul de vedere al opiniei publice, iar pentru o femeie mritat
consta n aceea ca nu a ntreinut relaii sexuale dect cu brbatul cu care s-a cstorit.
Greeala femeii mritate, mai mult dect aceea a oricrei fete, are un dublu
aspect: nelarea soului i nerespectarea cuvntului dat. Prin aceasta greeal, femeia
cstorit i pierde onoarea i decade pe plan social. Scuzele i circumstanele
atenuante de care se bucura o fata care a greit nu pot fi invocate niciodat n
favoarea unei femei care a greit.
Se poate atribui cea mai mare importanta n viaa femeii onoarei sexului ca
valoare relativ mare, dar niciodat ca valoare absoluta, depind pe aceea a vieii cu
destinele sale.
Nu se va admite niciodat ca valoarea onoarei feminine sa ajung sa fie pltit cu
preul vieii. Aadar n-o putem aproba nici pe Lucreia, dar nici pe Virginia, cu exaltarea

lor degenernd n farsa tragica. Cnd sentimentul onoarei atinge manifestri extreme,
scopul este uitat de dragul mijloacelor.
Sunt, de asemenea, conveniente sociale care exclud oficierea formala a
cstoriei, n special n tarile de religie catolica, unde nu exista divor.
Daca se tine seama de inteligenta nativa i de caracterul fiecrui om se poate
admite ca pentru nnobilarea rasei umane nu sunt necesare interveniile exterioare;
acest rezultat s-ar putea obine nu prin educaie i instruciune, co pe calea seleciei
artificiale. Aceasta e ideea lui Platon cnd, n cartea a cincea a Republicii, expune un
plan eficient de nmulire i nnobilare a castei rzboinicilor. Daca s-ar putea face din toi
neputincioii eunuci, daca toate femeile srace cu duhul ar fi nchise n mnstiri i s-ar
procura brbailor nobili i viteji un harem, dndu-li-se fete inteligente i de spirit, s-ar
crea o generaie care ar sfida prin realizrile ei secolul de aur al lui Pericle.
Fara a ne lansa n utopii, ar fi locul sa ne gndim ca daca s-ar restabili, dup
pedeapsa cu moartea, castrarea ca pedeapsa maxima, societatea ar scpa de generaii
ntregi de tlhari i ucigai, cu att mai mult cu ct se tie ca vrst delicvenilor de acest
gen este cuprinsa intre 20-30 de ani n cea mai mare parte.
Pentru ca un brbat i o femeie sa manifeste o inclinare deosebita unul fata de
celalalt este necesara o condiie care se poate exprima printr-o metafora scoasa din
chimie: cele doua fiine trebuie sa se neutralizeze una pe alta ca un acid cu o substan
alcalina, din care ar rezulta o substan neutra.
ntrebarea care se pune atunci cnd cineva vrea sa se hotrasc daca sa se
cstoreasc sau nu, se reduce n multe cazuri la a ti daca care nevoie mai mare de
mncare dect de iubire.
Exista supoziia ca poeii sau filosofii cstorii sunt inclinai s-i mbunteasc
starea materiala mai degrab dect s-i aduc prinosul pe trmul tiinei sau al artei.
Poligamia ar avea inca un avantaj: evitarea oricror legturi i obligaii fata de
familia sotiei.
Legile care reglementeaz cstoria n Europa presupun egalitatea femeii cu
brbatul, ceea ce inca din start creeaz o situaie falsa.
Cu ct legile vor consfini femeilor drepturi i onoruri care le depesc meritele, cu
att aceste legi restrng numrul acelora care ar putea beneficia de ele, restrngndule, n acelai timp, drepturile lor naturale.
Cu fetele deci, natura a avut deci ceea ce se numete n teatru efect scenic. Ea
le-a nzestrat cu farmec sau frumusee pentru a putea la tineree sa stpneasc
fantezia unui brbat. Din acest moment grija ntregii sale existente a fost preluata de
so. Gratia este arma care asigura viitoarei femei existenta viitoare.
Dup unirea cu brbatul, femeia-furnica i pierde aripile nefolositoare n timpul
incubaiei. De asemenea, dup doua, trei nateri, femeia i pierde gratia i frumuseea;
nici nu mai are nevoie de ele.
De aceea, fetele nu se ocupa cu placere de menaj. Adevrata lor vocaie este
cucerirea inimilor, ademenirea brbatului n mrejele iubirii.
Onoarea femeii tine de modul n care-i respecta trupul.
Femeia ateapt i pretinde de la brbat tot ceea ce ii este necesar i tot ce-i
dorete; brbatul nu pretinde de la femeie dect un singur lucru. Femeia trebuie s-l
ofere brbatului ceea ce-i dorete ntr-un schimb ct mai avantajos pentru ea, iar

brbatul trebuie sa se angajeze n schimb sa asigure traiul femeii i al copiilor pe care-l


vor avea. ntreaga lor fericire viitoare sta n felul n care este realizat acest angajament.
Prima cerin de care femeia trebuie sa tina seama este refuzul placerilor i
legturilor nelegitime, pentru ca astfel brbatul sa fie constrns sa capituleze semnnd
actul de cstorie.
n acest scop toate femeile, n rnduri strnse, vegheaz asupra fiecreia n
parte.
O fata care a greit, s-a fcut vinovata de trdare fata de ntreg sexul ei; daca
aceasta aciune s-ar generaliza, interesul comun ar fi compromis. Aadar, comunitatea
astfel o acoper de ruine, considernd ca i-a pierdut onoarea.
O asemenea soarta o ateapt i pe femeia adultera, pentru ca ea a nclcat una
din condiiile acceptate liber de brbat la contractarea cstoriei. Exemplul ei ar putea
s-l duca pe brbat sa nu mai semneze asemenea acte de care tine fericirea ntregului
sex feminin.
Ceea ce dovedete ca onoarea femeilor nu este conforma cu natura. De unde i
cazurile tragice de pruncucidere, sinuciderea mamei etc.
Daca o fata care-i ia un amant comite o trdare fata de sexul ei, sa nu uitam ca
pactul feminin a fost primit de ea fara a-l ti i fara consimmntul ei formal.
Cum adesea ea este prima victima, nebunia i disperarea ei ntrec cu mult pcatul
formal de care s-a fcut vinovata.
Fetele srace sunt adesea mai pretenioase i mai cheltuitoare dup ce se
cstoresc dect acelea care au avut zestre.
Fetele bogate depun mai mult zel i instinct pentru a putea pastra averea,
comparativ cu fetele srace.
Brbatul poate zmisli uor mai mult de o suta de copii ntr-un an daca va avea la
dispoziie attea femei; femeia orici brbai ar avea, nu poate duce pe an dect o
sarcina.
Deci brbatul cut mereu alte femei, n timp ce femeia rmne cu credina legata
de un singur brbat; natura o mpinge din instinct sa pstreze lng ea pe acela care
trebuie sa hrneasc i sa protejeze mica ei familie.
Credina n cstorie este artificiala pentru brbat i fireasca pentru femeie i, prin
urmare adulterul femeii, din cauza consecinelor i pentru ca este mpotriva firii, este cu
mult mai de neiertat dect acela comis de brbat.
Dragostea brbatului scade vizibil din momentul n care el este satisfcut sexual.
El aspira la o schimbare i oricare alta femeie prezint mai mult interes dect aceea pe
care o poseda. Dragostea femeii, dimpotriv, creste din momentul satisfaciei sexuale.
O antipatie reciproca i ndrtnica intre o femeie i un brbat este semnul ca nu
vor zmisli dect o fiin rau constituita, lipsita de armonie i nefericita.

MOARTEA.
MENIREA DE A TRAI.
Vanitatea religiei Despre filosofie, despre tiina Despre arta.
Cine iubete adevrul urte pe Dumnezeu.
Cnd apare credina filosofia nu mai exista, dispare.
Poi crede ca o identitate individuala a creat lumea, dar nu poi conceptualiza
aceasta.
Va veni o vreme n care ipoteza unui Dumnezeu creator va fi cosiderata ca aceea
a cercurilor n astronomie.
De cnd suprema raiune a teologilor rugul nu mai este n joc, acela care ar
veni sa ne mai insele cu ceremonii ar fi un las.
Unii ar fi mulumii s-l readuc pe germani n stadiul n care i-au gsit Frederic
cel Mare i Iosif al doilea.
Blestemul poporului german consta n aceea de a nu recunoate n originalitatea
sa adevrata esen interna, intima, eterna a tot ce exista i poate exista pentru a-l
cobori la nivelul unui zero.
Progresul raiunii anuleaz efectele religiei. Manifestrile religioase fiind din ce n
ce mai abstracte, iar esena lor situndu-se n domeniul ficiunii, de ndat ce la un
animal un anumit nivel de perfeciune va fi atins, ruina sa va fi completa.
Simbolistica religioasa se limiteaz, la o prima luare de contact, n a fi
reprezentata printr-un centru de unde pleac nenumrate raze, imagine pe care fiecare
o interpreteaz diferit, conform punctului sau de vedere, cu toate ca imaginea este
aceeai pentru toi.
Dumnezeu este n noua filosofie ceea ce erau cei din urma regi franci sub primarii
palatului: un nume gol, pstrat pentru a putea lucra n spatele lui uor i sigur.
Religia catolica este o cale de a obine raiul cerind. Dar pentru ca i aa este
prea greu s-l obii, preoii servesc drept intermediari.
Moartea lui Socrate i crucificarea lui Isus sunt doua mari micri caracteristice
umanitii.
Atacul formal mpotriva miturilor iudaice se reduce la acest principiu: Ceea ce a
fost creat din nimic trebuie sa se ntoarc n nimic. Ceea ce exista n deplina realitate nu
poate nici sa nceap sa fie, nici s-i sfreasc existenta vreodat. Realitatea nu are
nceput sau sfrit. Ea exista.
Din pcate, la autorii Noului Testament inspiraia nu s-a extins i asupra limbii i
stilului.
n bisericile protestante, ceea ce se vede mai nti este amvonul; n bisericile
catolice altarul. Aceasta este o dovada ca protestantismul se adreseaz, nainte de
toate, raiunii, iar catolicismul credinei.
Religia a fost, timp de 1800 de ani, botnia raiunii. Datoria profesorilor de filosofie
este de a face sa treac prin contrabanda mitologia iudaica drept filosofie.
n nici o doctrina religioasa distincia dintre smbure i coaja nu este att de
importanta ca n cretinism. Tocmai pentru ca mi place smburele, sparg cteodat
coaja.

Daca antichitatea ne apare plina de nevinovie, acest lucru se datoreaz


necunoaterii cretinismului.
Exista ucigai pltii pentru a distruge adevrul i civilizaia; pot sa se prefac sau
sa se ascund, vor fi recunoscui ntotdeauna.
Daca adevrul este cu mine, nu voi regreta i nici nu-mi voi invidia adversarii care
au de partea lor Biserica, Vechiul i Noul Testament.
Dialoguri.
Demopheles Intre noi fie zis, draga prietene, nu apreciez acest mod de a
susine filosofia denigrnd religia. Credina este un lucru sfnt pentru credincios i cu
att mai mult se cuvine sa fie respectat.
Philalethes Mego consequantiam, nu vad pentru ce prostia altora m-ar sili sa
respect minciuna i neltoria. Mai presus de orice iubesc adevrul, de aceea am
oroare de oricine il ataca. Deviza mea este: Vigeat veritas et pereat mundus, ca i
aceea a judectorului: Fiat justiia et pereat mundus. Fiecare profesiune ar trebui sa
aib o asemenea deviza.
Demopheles Da, i deci Facultatea de medicina ar trebui sa strige: Fiat pilulae
et pereat mundus, a carei ndeplinire ar fi oricum mai uoar.
Philalethes Sa ne pzeasc cerul.
Demopheles Bine! Dar tocmai de aceea as dori sa nelegi religia i sa vezi ca
nevoia poporului de a fi religios trebuie satisfcut dup msura nelegerii lui. Religia
este singurul mijloc al sensibilizrii unui suflet asprit de munca fizica pentru care
sentimentul religios este marea semnificaie a vieii. Caci la natere omul nu are criterii
generale de emancipare spirituala, nimic altceva dect instinctul de a-i satisface
necesitile i pasiunile, de a se distra, de a petrece omorndu-i timpul. Fondatorii
religiei i filosofiei au venit pe lume cu misiunea de a-l trezi din amoreal, de a da un
sens superior existentei. Filosofii aparin unui numr mic de privilegiai, iar preoii i alti
religioi se adreseaz poporului, masei umane mai putin difereniata. Platon, nu uita, a
firmat deja ca religia i metafizica populara nu i se pot lua i, prin aceasta, devin
respectabile. A discredita religia nseamn a i-o lua. Precum exista folclorul,
nelepciunea populara, aa exista i metafizica populara, caci oamenii au nevoie, orict
de suprtor ar fi acest aspect, de o explicare a existentei vieii, adaptata la posibilitile
lor de nelegere. Metafizica nu este dect un vemnt alegoric al adevrului i aceasta
le ajunge pentru a le uura greutile vieii, a le-o face mai plcut, a le trasa o regula
de via simplu de urmat i a le aduce o mngiere n ceasul morii, precum ar face i
adevrul daca am putea s-l posedam. Nu fi aadar ocat de forma lui ciudata,
nclcit, absurda chiar caci tu, ca beneficiar al culturii, al tiinei, nu poi nelege prin
cte colturi trebuie sa ptrund adevrul profund n sufletul grosolan al omului simplu.
Diferitele religii nu sunt dect schismele prin care poporul atrage i incorporeaz n
duhul sau adevrul pur. De aceea, nu te supra, dar batjocura la adresa religiei este
nedreapta i dovedete necunoatere i lipsa de nelegere.
Philalethes Dar nu este oare nedrept i unilateral sa doreti sa existe numai
acea metafizica adaptata la nelegerea populara? Nu este oare nedrept ca filosofia,
metafizica pura, accesibile unui numr mic de oameni iniiai, daca vrei sa nu poat
comenta i mbunti metafizica populara? In acest mod, cele mai dotate forte ale
spiritului omenesc trebuie mai degrab sa se nbue i sa rmn sterile dect sa
nfrunte i sa se mpotriveasc unor concepii larg reprezentate i bine primite de popor.

Oare mai are dreptul religia sa predice blndeea i ngduina cnd este bine
cunoscuta prin intoleranta ei? Iau drept marturii Inchiziia, rzboaiele religioase,
cruciadele, uciderea lui Socrate, rugul lui Giordano Bruno sau al lui Vanini. i ce este
mai rau pentru cel care s-a dedicat scopului nobil de a cuta i a concepe cea mai
solida i mai stimata filosofie este aversiunea permanenta cu care este ntmpinat de
adepii acestei metafizici convenionale, care ngreuneaz organizaia statala prin
caracterul ei monopolist i ale carei principii sunt ntiprite n fiecare cap din cea mai
frageda tineree att de categoric i de profund, att de dur, incit este de mirare i
numai datorita unei anumite elasticiti a spiritului reuete s-i asigure o percepie
corecta a lucrurilor, n loc sa rmn toat viaa un inadaptat.
Ceea ce caracterizeaz permanenta micare, activitatea universala n general i
cu precdere activitatea umana este lipsa de perfeciune, indiferent ca aciunea se
desfoar n plan moral, intelectual sau fizic.
Spiritul lumii Iat rsplata tuturor necazurilor tale: exiti precum exista orice
lucru.
Omul Dar ce-mi da mie existenta? Daca sunt ocupat, obosesc; daca nu sunt
ocupat, ma plictisesc. Cum poi s-mi oferi o astfel de recompensa vrednica de mila?
Spiritul lumii i cu toate acestea este echivalentul tuturor necazurilor i relelor
tale; este raiunea lor de a exista.
Omul Adevrat? Aceasta ntrece posibilitatea mea de-a nelege.
Spiritul lumii O, stiu. (Aparte) S-l spun, oare, ca preul vieii este tocmai de a
nva ca nu preuiete nimic?
Daca dam dovada de caliti este mai mult dintr-un sentiment de invidie care le
deteapt, sentiment cu att mai amar cu ct motivaia lui este mai absconsa.
Inferioritatea spiritului este un titlu bun de recomandare. Caci sentimentul
superioritii este pentru suflet ceea ce este cldur pentru corp. Fiecare dintre noi se
apropie de omul care-l procura aceasta satisfacie prin acelai instinct care ne mpinge
sa ne apropiem de soba sau sa ne aezm la soare.
Nu trebuie s-l spui prietenului tau ceea ce vrei sa rmn secret pentru
dumanul tau.
Nici un ban nu este pstrat mai bine dect acela care ne-a fost furat; caci ne-a
servit sa ne cumprm prudenta.
A-i manifesta prin vorbe ura sau necazul este periculos, ridicol i imprudent. Nu
te poi rzbuna dect prin fapte; numai animalele cu snge rece sunt veninoase.
Dispreul vine de la cap, ura de la inima, una exclude pe cealalt.
Nici sa iubeti, nici sa urti; iat jumtatea oricrei nelepciuni.! Sa nu spui nimic
i sa nu crezi nimic, iat cealalt jumtate.
Daca lumea a fost fcut de un Dumnezeu, n-a vrea sa fiu n locul lui: modestia
operei mele mi-ar sfia inima.
Cnd societatea va fi att de cinstita incit nu va mai fi necesara predarea
nvmntului religios mai devreme de vrsta de 15 ani, atunci vom putea avea
oarecare ncredere n acesta societate.
Numesc pseudofilozofie filosofia care sub pretextul de a cuta adevrul, lucreaz
premeditat la perpetuarea vechilor noastre greeli.
Cretinismul zice: Iubete-i aproapele ce pe tine nsui. i eu zic: Recunoatete n aproapele tau caci toi oamenii n realitate nu sunt dect una i aceeai substan.

Toate actele noastre sunt sub supravegherea opiniei publice care, implacabila i
severa, nu iart niciodat, nici chiar o prima greeal, pe care o privete ca pe o pata
de neters.
Pentru foarte multi probitatea i lealitatea nu sunt dect o simpla eticheta, un
drapel la adpostul cruia i exercita urtele lor meteuguri, iar succesul este cu att
mai mare cu ct sunt mai ipocrii.
Frazele scurte i limpezi ale muzicii de dans, uor ritmate, par a vorbi de o fericire
comuna, uor de apucat. Dimpotriv, alegro maestuozo, cu frazarea sa ampla, exprima
efortul nobil i puternic spre un scop deprtat atins ntr-un final. Adagio vorbete de
suferin, de efortul dispreuind bucuriile vulgare.
Dar ceea ce surprinde este efectul bemolului i al diezului. Nu este de mirare ca
schimbarea unei jumti de ton, introducerea unei tere minore n locul unei majore, sa
creeze senzaia de melancolie i grija pe care diezul le determina numaidect.
Adagiul n bemol se ridica la expresia celei mai mari dureri, devine plngere
sfietoare.
Muzica de dans n bemoli exprima decepia unei fericiri mediocre; ascultnd-o,
constai ca dup multe eforturi i truda rezultatul este cel putin minor.
Armoniile pline de noblee sunt o baie a spiritului; curata orice pata, orice este rau
i njositor. Prin aceasta omul se ridica deasupra condiiei sale, atingnd cele mai nobile
cugetri la care este susceptibil, simind lmurit ct preuiete, mai precis ct ar putea
preui.
O coroana de lauri este o coroana de spini, mpodobit cu foi.
Cnd un om este mai presus de ceilali i nu vrea sa rmn singur, trebuie sa se
coboare la ei; ceilali nu se vor ridica niciodat pina la el.
Se da tot att de uor dreptate autorului viu, ca i autorului trecut n nefiin, cnd
generaia pentru care scria a disprut.
Tinerii care i fac studiile pentru a-i ctiga pinea sunt adesea criticai. Dar
profesorii lor fac acelai lucru i oricine gsete ca e natural.
Este o mare necuviina ca cineva s-i niruie titlurile i funciile pe coperta unei
cri. In literatura numai superioritatea spiritului are trecere; aceia care ncearc s-i
puna n valoare alte caliti arata ca le lipsete spiritul.
Omul este un animal nefericit care cugeta dup criteriile altora. Multi oameni sunt
pentru filosofi ca nite paznici de noapte care le strica somnul cu pasul lor.
Profesorii de filosofie trebuie sa neleag ca filosofia i propune un alt scop
dect acela de a definitiva educaia viitorilor refereni, preoi, medici.
Filosofia lui Kant ne nva ca lumea trebuie cutat n noi nine, nu n afara
noastr.
Scrierile politice ale lui Voltaire sunt cele mai sublime exemple de ceea ce Kant
numete subtiliti.
nelepciunea lui Hegel se exprima ntr-un cuvnt: lumea este un silogism
cristalizat.
Logica este baza fundamentala a raiunii i, reciproc, baza fundamentala a logicii
este raiunea.
Mai trebuie considerata relaia dintre tiinele pure i logica.
Dialectica prin etimologie este arta conversaiei. Dar pentru ca nici o convorbire
nu poate tine mult fara dizertaie, dialectica, prin natura ei, devine arta de a disputa.

Spaiul, prin antiteza substanei care-l ocupa este un dat material, ca noiune
necesara gndirii i formulata. In matematica, raiunea este n disputa permanenta cu
propriile sale noiuni privind timpul, spaiul i categoria. Este ntocmai ca o pisica
jucndu-se cu propria ei coada.
Un om nzestrat cu spirit s-a uitat vreodat sui? Nu cred, cu toate ca stiu cele
doua defecte care nlesnesc privirea cruci. Animalele sunt saii?
Omul de geniu i alienatul se aseamn prin aceea ca triesc fiecare ntr-o lume
diferita de cea a oamenilor obinuii.
Inteligenta, puterea creatoare, talentul sunt pe lng valoarea morala a sufletului
ceea ce o simpla reprezentare este pentru realitate.
Filosofii i-au dat mare osteneala pentru a spune ca voina este libera; eu voi
spune numai ca ea este atotputernica.
Voina este inima universului, iar subiectul absolut al cunoaterii este spiritul.
Stilul este fizionomia spiritului: ea e mai putin falsa dect cea a trupului.
A scrie ntr-un stil strain este ca i cum ai purta o masca i orict de frumoasa ar
putea fi, lipsa de via o face searbda i neplcut, astfel ca preuieti mai mult deci un
obraz urt.
Intre toi scriitorii timpului nostru Goethe este cel mai obiectiv, iar Byron cel mai
subiectiv, caci el nu vorbete dect despre sine. Pina i-n genurile obiective drama,
epopeea, gsete mijloace de a se prezenta sub figura eroilor sai. Edmond, eroul lui
Goethe, care nu ia n serios viaa, trebuie sa plteasc acesta greeal. Tocmai
caracterul sau uuratic il face sa trateze facil moartea. Scenele populare joaca pe lng
el rolul corului.
La Veneia, la Academia de Arte Frumoase, exista un tablou n care Dumnezeu
este reprezentat deasupra norilor stnd pe un tron de aur la o masa de aur i aruncnd
n profunzimile nopii pe aceia care vin sa se bucure de prezenta lui. Goethe a vzut
sigur acest tablou cnd a scris Iphigenia n Torida.
Orice cntec de dragoste nu este dect un capitol al patologiei sufletului, spune
Platon undeva.
La filosofi, ca i la poei, morala nu trebuie sa treac peste adevr.
Se poate spune de Shakespeare ca este un om care vede treaz fiind ceea ce noi
vedem visnd. La fel, Phidias a fcut n deplina cunotin fiind ceea ce noi nu putem
face dect incontient a creat oameni.
Frumuseea unui biat este pe lng aceea a unei fete ceea ce este pictura n ulei
pe lng un pastel.
Cu ct sunt mai multe tirade ntr-o carte, cu att conine mai puine cugetri.
Celelalte parti ale lumii au maimue, Europa are francezi, asta prin compensaie.
Ceea ce francezii numesc glorie n limbaj militar, este sinonim cu prada. In toate
rzboaiele nu e vorba dect de a fura a spus Voltaire; el era francez.
Saxonia Inferioara este populata de saxoni greoi fara a fi nendemnatici; saxonii
din Saxonia Superioara sunt nendemnatici fara a fi greoi.
S-a imputat germanilor c-l imita cnd pe francezi, cnd pe englezi. Este tot ceea
ce pot face mai bun, caci prin ei nii n-ar face nimic inteligent.
Trstura dominanta a caracterului italienilor este un tupeu care vine din prerea
ca ei se situeaz nici deasupra, nici dedesubtul a nimic; ceea ce nseamn ca sunt,
rnd pe rnd, trufai i ndrznei, lai i slugarnici.

Caracteristica americanului din Nord este vulgaritatea sub toate formele: morala,
intelectuala, sociala i artistica.
Bigotismul a degradat naiunea engleza, cea mai ineligenta i poate prima naiune
a Europei. Ar fi timpul sa trimitem mpotriva reverenzilor i pastorilor misionari ai
Raiunii, cu scrierile lui traus ntr-o mina i Critica lui Kant n cealalt.
Nu-l de mirare ca limba germana numra mai mult de o suta de expresii nemeti
pentru a exprima beia, cnd se tie ca naiunea germana a fost faimoasa prin placerea
cu care se-mbata. Ceea ce este extraordinar este ca n limba naiunii germane,
renumita pentru onestitatea ei, exista mai mult dect n toate celelalte limbi expresii
care definesc neltoria.
Este absurd sa te certi cu cineva pentru a ti daca exista sau nu fantome;
fantomele sunt pentru creier, nu pentru celelalte simuri.
Ceea ce deosebete vedenia reala de o apariie imaginara este ca nu dispare, ca
formele nchipuite apar ca tangibile i sunt luate drept oameni reali.
Nu este dect o putere curativa, aceea a naturii. Aceasta nu se gsete nici n
balsamuri, nici n pilule, care cel mult pot sa mpiedice viaa sa acioneze corect.
Materialismul modern este gunoiul din care se ngra filosofia.
De ce e considerat nebun cel care vrea sa se bucure ct mai intens de prezent,
ca de singurul moment de care e sigur? Pentru ca viaa ntreag nu este dect o parte
mai mare din acest prezent, ea nsi trectoare.
Omul se obinuiete cu orice; de aceea, linitea sufleteasca este superioara
obinuitei. A nu avea nevoie de obiceiuri, ce avantaj!
Cel mai nelept om este cel care nu simte mila, caci tie ca nimeni nu i-o va da.
Intre regi se tie acest lucru.
Daca fiecare nu s-ar interesa att de exagerat de sine nsui, viaa ar fi att de
putin interesanta incit ar deveni de nesuportat.
Cu ct omul cugeta mai putin cu att el vede mai multe; vederea la el nlocuiete
gndirea!
Il poate duce n orice loc n via i n orice situaie, numai sa aib puterea, dar i
puterea este mereu n mini rele pentru ca raii sunt totdeauna i pretutindeni majoritari.
S-i bati joc de atacul simurilor tale ca de executarea unui furt ndreptat
mpotriva ta prin tine nsui.
Este mai nelept ca cineva sa se foloseasc de bogie, de putere, de aparente
dect de valoarea adevrat i ascunsa. Care e cea mai corecta, mai buna este o alta
ntrebare.
Daca un om are motive sa se teama de plictiseala cauta societatea semenilor sai;
daca are motive sa se teama de ntristare, fuge de ea.
Mizantropia i teama de singurtate sunt unul i acelai lucru.
Dorina de dragul dorinei, dorina arztoare i fara un scop este cel mai apropiat
vecin al plictiselii.
Invidia aproape demodata de btrnee dispare odat cu moartea.
Daca educaia i sfaturile bune ar putea sa influeneze benefic, oare putea deveni
elevul lui Seneca un Nero? Seneca ar fi putut sa ajung Nero?
Unii oameni dispreuiesc bunurile pe care le au; alii, dimpotriv, nu dispreuiesc
dect ceea ce nu au. Acetia din urma sunt mai nobili i mai nefericii.

Sunt fiine care nu pot nelege ca vor ajunge sa mearg, insa cu propriile lor
picioare, orict de simplu ar fi aceasta.
n lume sunt o mulime de bipede i patrupede, care nu fac alteceva dect sa
existe.
Unii nu sunt nelepi dect cu condiia sa triasc ntr-o lume de nebuni.
Cineva s-ar putea mira, chiar ntrista, vznd ca marea diferen intre oamenii din
clasa superioara i cei din clasa inferioara n-a fost de ajuns pentru a crea doua specii.
Daca copilul nu are contiina n pntecele mamei sale e pentru ca nu respira.
Respiraia este necesara activitii creierului i reciproca este aproape de adevr.
Insectele i animalele inferioare pot fi considerate n funciile, actele i inteniile lor
ca pzitori ai abeceului creaiei: aprovizioneaz elementele propriilor noastre fapte i
micri.
Orice revoluie de pe glob, care a nghiit cu ea suprafee ale planetei i rase
omeneti, suportata pentru a zmisli alte rase noi, nu este dect o schimbare de decor
pe scena lumii.
Numai pentru ca voina nu este supusa timpului rnile contiinei sunt de
nevindecat i nu pot deveni suportabile dup un timp ca attea altele. Anii nu pot uura
remucrile.
Contiina i are originea n natura?
Ne putem ndoi totui. Exista o contiin bastarda, care se confunda cu cea
adevrat. Durerea i remucarea, cauzate de aciunile noastre, nu sunt adesea dect
teama de urmri.
Violarea unor reguli exterioare, arbitrare i chiar ridicole, deteapt scrupule
asemntoare remucrilor contiinei. Aa cum unii evrei vor fi chinuii de ideea ca au
fumat o lulea la ei acas, ntr-o zi de smbt, contrar perceptului lui Moise, cap. XXXV,
paragraf 3: Nu vei aprinde focul deloc n casele voastre n ziua de sabbat.
Un domn sau un ofier vor fi neconsolai daca ntr-o mprejurare oarecare nu vor
respecta prescripiile acelui codice nebun care se numete punctul de onoare,
contiina eludrii acelor principii mpingndu-l la gesturi necugetate (sinucideri chiar).
Acelai om i va nclca insa zilnic i cu senintate cuvntul dat, mai ales daca pe
lng acest cuvnt nu apare formula magica de onoare. Cuvntul de onoare capta
valoare de jurmnt, iar nerespectarea lui atrage consecine de neevitat. In general,
orice neprevedere, lipsita de consecine, orice aciune contrara judecailor, principiilor,
conveniilor noastre de orice natura ar fi, chiar o indiscreie, stngcie, gafa lasa n
urma lor un vierme care ne roade n tcere, un ghimpe vrt n inima.
Fara ndoial, mi se va reproa ca filosofia mea nu consoleaz pe nimeni i
aceasta pentru ca spun adevrul, iar oamenii vor sa aud: Domnul a fcut bine tot ce-a
fcut. Ducei-v la biserica i lsai-l n pace pe filosofi. Cel putin nu pretindei s-i
modeleze doctrinele lor dup catehismul vostru: asta fac numai pungaii. Acestora
putei sa le comandai doctrine ct va place. Nimic mai simplu dect sa tulburi pacea i
optimismul profesorilor de filosofie.
nchipuii-v o clipa ca actul procreaiei nu este necesar, nici plcut, ci se reduce
la un simplu act de reflexie, de gndire: specia umana ar mai putea subzista? Cine oare
n-ar avea suficienta clementa fata de generaia viitoare pentru a o scuti de corvezile
existentei sau cel putin s-l impun sa trateze la rece?

Chiar daca demonstraia lui Leibnitz ar fi adevrat, chiar daca s-ar admite ca
printre variantele posibile aceasta este cea mai buna, aceasta demonstraie n-ar
conduce la teozofie. Creatorul n-a creat numai lumea, ci i posibilitatea chiar. Prin
urmare, ar fi trebuit sa creeze posibilitatea unei lumi mai bune.
Vrei sa avei ntotdeauna la ndemna o busola sigura pentru a va orienta n via
i a o privi nencetat n adevrata ei lumina? Obinuii-v sa considerai lumea asta ca
pe un loc de pedeapsa, ca pe o colonie penitenciara.
nelepciunea din toate timpurile, brahmanismul, budismul, Empedocle i
Pythagora, confirma acest mod de a vedea. Cicero spune ca nelepii din vechime n
iniierea misterelor foloseau formula:
Nos ab aliqua scelera suscepta n vita superiore, poenarum luendarum causa
natos isse.
Vanini exprima acesta idee ntr-un mod energic, Vanini pe care mai degrab l-au
ars dect sa repete dup el:
Iot, tandisque homo repletus misteriis ut i christinae religioni non repugnaret,
diceri auderem; i daemones clantier, ipsi, n homminum corpora transmigrantes
sceleris poenas lunt.
nsui cretinismul originar considera existenta noastr urmarea unei cderi, a
unei greeli. In consecin, daca cineva se familiarizeaz cu aceasta gndire nu va
atepta de la via dect ceea ce viaa ii poate da, deci suferinele, necazurile mari sau
mici nu-l vor contraria, le va accepta ca pe un lucru firesc tiind ca fiecare pe pmnt
poarta pedeapsa existentei sale, ca urmare a felului sau de a fi.
Printre relele unei colonii penitenciare cel mai mic nu este societatea aflata
nluntrul ei. Aceia care preuiesc societatea omeneasca, aceia care merita o soarta
mai buna vor ti acest lucru fara sa li-l mai repete cineva.
Am mbtrnit i inca vom mai mbtrni. Viaa este o lunga noapte, al carei vis se
transforma adesea n vedenie.
Cnd ascult muzica mai ales, imaginaia mea se unete cu gndirea. Viaa tuturor
oamenilor, firete i a mea, nu este dect visul unui spirit nemuritor. Moartea este
deteptarea.
Viii sau morii se prezint n visele noastre fara sa ne gndim daca mai sunt sau
nu n lumea aceasta. Cnd visul actual al vieii noastre se va sfri un altul nou ii va
urma, fara ca viaa sau moartea noastr s-l fie cunoscute.
Cadavrul unui om sau al unui animal ne ntristeaz pentru ca exprima lmurit:
aceasta forma nu era o idee, ci o simpla manifestare a ei.
Flacra care strlucete n ochii animalelor este o flacr nemuritoare, altceva
dect produsul efemer al organismului i umorilor care-l pun n micare.
Este posibil sa existe fiine crora viaa noastr pmnteasc sa le para tot att
de strin ca noua viaa animalelor.
Regii i lacheii sunt singurii chemai pe nume: numai aa se ntlnesc cele doua
extreme ale segmentului social.
Republicanii doresc un singur sef n Germania, precum Nero dorea ca lumea sa
aib un singur cap, pentru a-l putea tia dintr-o lovitura de sabie.
O mare piedica n calea progresului omenirii este faptul ca oamenii nu asculta pe
aceia care vorbesc prudent, ci pe aceia care striga mai tare.

Cretinismul zice: Moartea a venit pe lume prin pcat. Dar moartea nu este
dect expresia exacerbata a continuitii vieii. Deci este adevrata formularea lumea
nu exista dect prin pcat. Lumea este un spital de incurabili: Voltaire, Burne, Kant au
recunoscut-o.
Nici un grunte de praf, nici un atom nu poate deveni Nimic. i omul crede ca
moartea nseamn nimicirea fiinei sale.
Este o mngiere s-i poi spune oricnd:Moartea este tot att de firesca pe ct
e de fireasca viaa.
Daca am putea vedea n viitor tot att de bine ca n trecut, ziua morii noastre near prea atunci tot att de cunoscuta ca i timpul tinereii sau copilriei noastre.
Cnd strivesc o musca este clar ca nu omor fiina n sine, ci manifestarea ei.
Cauza btrneii i a morii nu este fizica ci metafizica.
Va plngei de trecerea timpului. Daca ceva n noi n-ar fi demn de oprit, trecerea
lui n-ar fi de nenvins.
Ct este de lunga noaptea eternitii pe lng visul att de scurt al vieii!
Daca cineva s-ar gndi bine, ar gsi ca tot ceea ce trece n-a existat niciodat cu
adevrat.
Pentru ca, dup ce suferinele au fost ornduite n infern, pentru cer n-a mai
rmas dect plictiseala; ceea ce nseamn ca n viaa nu mai exista dect aceste doua
elemente.
Ce poi sa mai atepi de la o lume n care aproape toi nu triesc dect din
laitatea de a se sinucide?
Roeaa de seara n-ar fi att de frumoasa daca n-ar fi dincolo de ea un viitor mai
bun.
Lupta societii nalte nu e dect o lupta disperata mpotriva plictiselii; aceea a
poporului, o lupta mpotriva mizeriei. Fericita clasa de mijloc!
Este corect dar este greu sa fii obligat toat viaa sa auzi copii tipind pentru ca i
tu ai ipat civa ani.
Precum cel mai perfect corp omenesc conine excremente i exhalatii mefitice, la
fel cel mai bun caracter are momente de rutate i cele mai mari genii, ngustimi de
spirit.
Perceperea mizeriei trebuie sa ne fac umili sau orgolioi? i una i alta tin de
caracter i acest lucru este semnificativ.
Natura este interesata de existenta i nu de fericirea noastr.
Lumea exista i o percepem cum se prezint la prima vedere: la ce servete
aceasta?
Modalitatea de critica eronata conduce la evidenierea contradiciilor n lume.
Dragostea nesfrit de aproapele nostru, chiar de inamic, este trstura
principala pe care cretinismul o are n comun cu brahmanismul i budismul. In nici o
doctrina religioasa credinciosul nu are de desprit smburele de coaja ca n cretinism.
Protestantismul, nlturnd ascetismul i punctul sau central, meritul celibatului, a
prsit deja teoria fundamentala a cretinismului.
Aceasta s-a observat n trecerea gradata a protestantismului la linititul
raionalism, care este n fond o doctrina recunosctoare a unui tata iubitor, care a creat
lumea pentru ca ea sa fie vesela, i care daca ii face voia sub diferite raporturi, va

pregti pentru viitor o lume mult mai frumoasa (creia i se poate imputa numai ca are o
intrare att de fatala).
Aceasta poate sa fie o religie buna pentru pastorii protestani, trii bine, nsurai i
luminai, dar nu este cretinism. Cretinismul este doctrina profundei vinovaii a genului
omenesc prin existenta sa chiar i a profundei dorine a inimii de o salvare care nu
poate fi obinut dect prin sacrificiile cele mai grele, prin renunarea absoluta la tot ce
tine de lumea noastr.
A-i sfrma cineva voina este un bine, n orice mod ar ajunge la aceasta, cu
condiia ca distrugerea sa fie completa. Caci numai voina ne face nefericirea.
Continuitatea vieii genului omenesc nu e dect o proba a fecunditii sale.
Ce sunt oare poeziile foarte melancolice ale lui Byron i Petrarca daca nu
expresia fatalitii n raporturile sale cu viaa?
Adevrul nu este n stare sa mblnzeasc sufletele vulgare i sa le fereasc de
nedreptate i cruzime, caci aceste suflete nu-l neleg. Au nevoie de minciuna unei
parabole. De aici vine necesitatea unei credine pozitive.
Filosofia religiei este un cuvnt la moda pentru religia naturala. Nu exista insa
religie naturala, toate fiind produsul artei.
Acela care crede ca n lume dracii nu umbla fara coarne i nebunii fara clopoei,
va fi ntotdeauna prada i jucria lor.
Sa adugm pe lng aceasta ca n relaiile cu oamenii, acetia fac precum luna
i cocoaii: nu-i arata dect o fata. Nu e cine rau care sa nu dea din coada spune
un proverb italian.
Sa ne ferim sa formulam o opinie favorabila relativ la o persoana pe care abia am
cunoscut-o, caci vom fi nelai ntr-o stare confuza i poate chiar pgubii.
Inca o observaie demna de reinut: omul i dezvluie caracterul n gesturile i
aciunile mrunte, momente n care nimeni nu se gndete la disimulare.
Nici un caracter nu se poate manifesta numai prin el nsui: are nevoie sa fie
condus de noiuni i maxime. Dar daca, n extremis, caracterul ar deveni numai
produsul unei deliberri raionale, fara trsturi native, nnscute, prin urmare un
caracter cptat, artificial, se va verifica n curnd vechea sentina: Gonii naturalul i el
se va ntoarce n galop.
Pe lng inteligenta, curajul este o calitate esenial pentru fericirea noastr. Din
pcate, nici inteligenta, nici curajul nu se primesc din exterior, ele se motenesc
inteligenta de la mama, curajul de la tata. Dar ceea ce poate exista se dezvolta prin
hotrre i exerciiu. E nevoie de voin pentru a lupta mpotriva sortii i de pregtire
pentru a te rzboi cu semenii tai. Via ntreag este o lupta, fiecare pas ne este
disputat i Voltaire zice pe buna dreptate:
Reuita se afla n vrful sabiei, iar de murit se moare cu arma n mina. Este las
acela care ndat ce vede norii adunai la orizont vrea sa renune la lupta i se plnge.
Via ntreag chiar, i cu att mai putin bunurile sale nu sunt demne nici mcar de o
btaie de inima.
Curajul n exces, pina la uitarea de sine poate duce la nefiina. Deci, pentru a ne
menine n aceasta lume, pe lng curaj avem nevoie i de prudenta. Laitatea
nseamn o prudenta exagerata.
Privind retrospectiv cursul vieii, considernd labirintul ei i vznd ca nu tot ceea
ce dorim s-a mplinit, am putea fi tentai sa ne aducem imputri grave. Dar cursul vieii

noastre nu este propria noastr opera, ci produsul a doi factori: evenimentele n


desfurarea lor i consecina deciziilor care se modifica pe tcute.
Viaa se poate compara cu un joc de ah: ne facem un plan; el se poate modifica
dup jocul adversarului, iar n via dup al sortii. Modificrile pe care le sufer planul
nostru sunt n cea mai mare parte att de mari incit nu se mai pot recunoate dect
dup anume trsturi fundamentale.
Dar mai presus de toate acestea, n cursul vieii noastre adevrul vulgar ca noi
suntem mai incontieni dect credem sau bnuim ca suntem iese din pcate la iveala;
iar atunci cnd, dimpotriv, ne credem mai nelepi i mai cumptai constatam ca
prevederea o datoram unor experiente anterioare evenimentului dat, iar concluziile le
tragem dup o lunga perioada de timp scursa dup evenimentul dat.
Nu cunotinele distincte de drept sunt factorii care determina comportamentul
nostru n principalele faze sau trsturi ale vieii, ci impulsul luntric. S-ar putea spune
ca reacionam dup instinctul care vine din strfundurile fiinei noastre, instinct care
definete modul nostru de a lucra prin noiuni distincte, cptate cu greutate, chiar
mprumutate.
n asemenea momente uor vom fi nedrepi cu noi nine i numai btrneea se
dovedete, din fericire, n msur sa judece lucrurile n mod obiectiv i subiectiv.
Cursul i evenimentele noastre individuale pot, sub raportul adevratului neles i
dup construirea lor, sa se compare cu lucrrile de mozaic. Cu ct ne apropiem de ele
cu att imaginea reprezentata se pierde i o data cu ea frumuseea i importanta ei.
Numai de la o oarecare distanta viaa noastr ni se nfieaz, retrospectiv, aa
cum a fost.
Caci nu poi nelege adevrata relaie dintre faptele mai importante ale propriei
tale viei nici n timpul curgerii lor, nici curnd dup aceea, ci numai dup o lunga
perioada de timp.
Este oare acesta efectul de lupa al fanteziei? Sau oare amestecul de fapte i
ntmplri se vede mai bine de departe? Sau lava pasiunii trebuie sa se rceasc? Sau
avem nevoie de coal experientei pentru a ne maturiza judecata?
Poate din cauza tuturor acestora la un loc; este sigur ca faptele i aciunile
noastre sau ale altora apar n adevrata lor lumina numai peste civa ani.
Aceeai lege retrospectiva, care acioneaz n viaa particulara, acioneaz i n
istorie.
Ceea ce oamenii numesc, n mod comun, soarta lor nu este dect suma aciunilor
lor ridicole.
Nu exista laude suficiente pentru acel pasaj din Homer care ndeamn la reflecie
neleapt. Caci actele rele se vor ispi n viaa viitoare, dar aciunile stupide se
ispesc n viaa aceasta.
Omul de lume perfect va fi acela pe care nu-l va opri nehotrrea, iar graba nu-l
va rtci niciodat.
Nu este nimic stabil n aceasta trecere: nici durere eterna, nici bucurie nesfrit,
nici impresie permanenta, nici entuziasm durabil, nici hotrre care sa tina via
ntreag. Totul se desompune n torentul anilor; limitele, nenumrai atomi, fragmente
ale fiecreia din aciunile noastre sunt viermi care devoreaz tot ce este nobil i
ndrzne.

Viaa trebuie considerata o minciuna perfecta i perpetua, att n lucrurile mari,


ct i n cele mici. A promis? Nu se va tine de cuvnt dect pentru a ne arata ca telul
odat depit, nu merita efortul. Cteodat ne neal sperana, cteodat ceea ce
speram. A dat? Nu-l dect pentru a avea de unde lua. Magia desartarii desfoar un
paradis care dispare odat atins. Fericirea este situata n viitor ntotdeauna, iar
prezentul este ca un mic nor negru peste o cmpie scldat n soare. naintea i
napoia lui totul e lumina, numai el aunca o umbra.
Sa examinam rezultatele frumoase ale acestei opere universale att de ludata:
sa studiem actorii care se agita chinuii pe scena lumii acesta scena att de solid
trucata. Ce vom vedea?
Gradul de sensibilitate la durere i frustrare creste proporional cu sintrea i
inteligenta, dorina nsoete suferina, se dezvolta perpetuu, ajungnd subiect de
tragedie sau comedie.
Daca suntei sinceri, suntei dispui sa cntai Aleluia alturi de cei optimiti?
n lume, nefericirea i durerea sunt generale.
Scopul imediat al existentei noastre este durerea, caci nu se poate admite ca
durerea fara margini, care se nate din mizeria inerenta a vieii, sa fie numai o
ntmplare i nu scopul nsui.
Nimeni nu-l de invidiat i-s prea numeroi aceia care-s de plns.
Cel care triete ndeajuns pentru a vedea doua, trei generaii umane trebuie sa
se afle n starea spectatorului care, n timpul blciului, intra ntr-o baraca de circari i sta
doua, trei reprezentaii la rnd. Nu mai simte aciunea, orice iluzie i orice noutate
dispar pentru el.
Ar ajunge nebun acela care ar observa n ordinea lor neschimbtoare numrul
infinit de stele care lumineaz indiferente o lume n care mizeria i vicreala, n cel mai
fericit caz plictisul, sunt spectacolul obinuit.
Viaa este prinosul pe care-l avem de ndeplinit. De aceea, cuvntul sfrit suna
bine.
Lumea este adevratul infern: de-o parte sunt sufletele chinuite, de cealalt clii
lor.
Nici un om n-a fost pe deplin fericit n prezent, poate doar daca nu i-a luat vinul
minile.
Cea mai mare mngiere n nefericire este vederea nefericirii altora mai lovii
dect noi. Asta sta n puterea fiecruia. Dar cine oare ar putea sa se resemneze pentru
toi?
Convingerea ca lumea i prin urmare omul sunt att de imperfeci incit n-ar trebui
sa existe este de natura sa ne stimuleze indulgenta unora fata de alii: la ce te poi
atepta ntr-adevr de la o asemenea specie de fiine? Uneori cred ca modalitatea cea
mai potrivita de a-l apropia pe oameni este de a nlocui politicosul domnule cu tovar
de suferin. Orict de ciudata ar prea expresia, ea este corecta, arunca aproapelui
lumina cea adevrat i recheam la indulgenta, dragoste fata de aproapele, fara de
care nimeni nu poate trai i pe care, prin urmare, oricine o datoreaz semenului sau.
Suntem ca mieii care se joaca n livada sub privirea mcelarului. Nu tim ce
dezastre ne pregtete destinul n acel moment de fericire: boli, persecuie, ruina etc.
Brahma produce pcatul printr-un fel de greeal sau rtcire i rmne chiar el
pe pmnt pentru a-l ispi pina la rscumprare. Foarte bine face.

n budism, lumea se nate dintr-un luxus inexplicabil, producndu-se dup mult


timp de edere n aceasta lumina a cerului, n aceasta beatitudine senina numita
Nirvana, care va fi recucerita prin suferin: ca un fel de fatalitate ce trebuie neleas
n sens moral, cu toate ca explicaia ei i are analogia i imaginea exacta,
corespunztoare n natura prin formarea inexplicabila a lumii primitoare, nebuloasa i
vasta, de unde va rsri un soare. Dar greelile morale au fcut lumea fizica n mod
gradat mai rea, tot mai rea, pina ce a luat trista ei forma actuala.
Pentru greci, lumea i zeii ndeplineau o cerin incognoscibila, erau opera unor
nevoi neptrunse. Aceasta explicaie are, pentru noi, un caracter provizoriu.
Ormuz triete n rzboi cu Ahriman; aceasta se mai poate admite. Dar un
Dumnezeu ca acest Jehova, care din cauza de fireasca placere i pentru nveselirea
inimii creeaz aceasta lume de mizerie i de vicreli i care se felicita pentru isprava,
asta-l prea mult!
Sa consideram, aadar, religia iudaica din acest punct de vedere ca cea din urma
printre doctrinele religioase ale popoarelor civilizate; ceea ce concorda cu faptul ca nu
propvduiete nemurirea.
Lumea este cimpul de lupta al fiinelor agitate, suferinde i care nu subzista dect
numai pentru ca una sfie pe cealalt. Orice animal de prada ajunge mormntul viu a
inca o mie de alti prdtori i nu rezista n timp dect cu preul unui lung sir de martirii.
Inteligenta mrete capacitatea de a suferi, atingnd la om gradul cel mai nalt.
n aceasta lume un sistem optimist de evaluare este absurd i inutil. A fi optimist
este modalitatea simplista de a percepe lumea, universul n ceea ce are luminos:
splendoarea munilor, diversitatea plantelor i animalelor, lumina soarelui sunt ca o
lampa magica, frumoasa la vedere. E cu totul alta afacere s-i trieti efectiv viaa!
Dup optimist vine biologul, care lauda perfeciunea i ordinea universala ce
mpiedic planetele sa se ciocneasc intre ele, pmntul sa se contopeasc cu apa,
etc.
Raul, abulia domnesc n lume i nu concorda cu deismul.
Singurtatea trebuie sa domneasca n ceruri, de aceea deismul a cutat sa se
justifice prin diferite subterfugii teologice, care au distrus argumentaia lui Hume i
Voltaire.
Pantesimul, raportat la univers, nu este mai uor de susinut. Rezista numai prin
metafora i cnd se ia n calcul numai ordinea aparent imuabila a fenomenului fizic.
Numai aa s-ar putea vorbi de divin.
Daca, ptrunznd n adncime, se adauga caracterul subiectiv i moral, cu trena
de excese a oricrei cercetri i interpretri, sesizam cutremurai ca ne aflam n fata lui
Dumnezeu.
Vrem sa tim ct preuiesc oamenii vzui concomitent cu sufletul lor? Sa
contemplam cita concordanta este intre ei i destinul lor i vom vedea suferinele,
lipsurile, agitaia i moartea. Justiia eterna lucreaz: daca n-ar fi att de rai, soarta lor
ar fi mai buna.
n acest sens, putem spune ca lumea i face singura o justiie distributiva. Daca
s-ar putea pune n talerul unei balante, de-o parte toate nefercirile lumeti, de cealalt
toate greelile, s-ar recunoate adevrul acestei aseriuni.
Ce poate fi luat n serios n viaa omeneasca? Praful nu merita osteneala.

Efortul nencetat de a izgoni suferina nu are alt rezultat dect o schimbare de


suprafa. La origine ea apare sub forma necesitii i a grijilor materiale. In cazul n
care prin munca i eforturi deosebite reuim s-o izgonim sub aceasta forma i
nfiare, suferina se transforma, fiind n continuare prezenta, raportata la vrsta i
innd seama de factorul ntmplare, sub forma instinctului sexual, geloziei, pasiunii,
invidiei, urii, fricii, bolii, zgrceniei etc. Daca suferina nu gsete alte cai de manifestare
atunci mbraca mantia posomorita i ntunecat a plictiselii, saietii i trebuie din nou
alungata. Am izbutit s-o nlturm dup eforturi ndelungate; ea i reia prima nfiare
i jocul rencepe.
Viaa este o mare plina de stnci i vrtejuri pe care omul le ocolete cu mare
prudenta i grija. Daca izbutete sa scape de ele, nu poate, cu ct nainteaz, sa
ntrzie mareele, totalul naufragiu de nenlturat: moartea, care alearg naintea lui.
Daca fiecare om ar viziona, cu proprii sai ochi, spectacolul durerilor i
vicisitudinilor de tot felul la care este expusa propria lui via, i-ar pierde minile de
spaima. Daca optimistul cel mai fervent s-ar plimba prin spitale, lazarete, sali de
chirurgie, prin nchisori, camere de tortura i de execuie, pe cmpurile nsngerate de
rzboi; daca i s-ar deschide apoi toate locuinele ntunecoase ale mizeriei ar
recunoate, fara ndoial, adevrata fata a acestei lumi, cea mai buna posibila.
De unde a luat Dante fondul Infernului sau, daca nu din lumea reala? Noi toi
sintm ca a zugravit adevrul. Pe cnd, dimpotriv, cnd ajunge sa descrie cerul cu
bucuriile sale, se ncurca i ntmpina greuti de nenlturat, pentru ca raiul nu are
referine n lumea noastr. De aceea nu-l rmne dect sa ne expun nvtura ce-l
fusese data de strmoii lui, de Berenice i de sfini.
Iat o dovada n plus asupra aspectelor pe care le mbrac lumea noastr.
Optimismul este de fapt lauda nemeritata adusa creatorului i operei sale
pmntul, a puterii de via care se reflecta ademenitor n operele sale, este, aadar, o
doctrina falsa, chiar corupta. Caci ne prezint viaa ca pe o stare demna de a fi dorita,
scopul vieii fiind fericirea omului. Conducndu-se dup aceste fgduieli, fiecare crede
ca are dreptul de necontestat la placere i la fericire. Daca nu-l fericit, aa cum se
ntmpl de obicei, se crede nedreptit i-i pierde scopul existentei sale. Astfel, i se
pare firesc sa considere munca, mizeria, constrngerile i suferina ncoronate de
moarte ca scop al vieii noastre, ele conducnd implicit la nimicirea voinei. De aceea, n
Noul Testament lumea este prezentata ca o vale a plngerii, viaa ca o coal de
curire, un instrument al martirajului i simbol al cretinismului.
Nu exista dect o singura fericita greeala nnscut: aceea de a crede ca
suntem aici pentru fericirea noastr. Aceasta greeal se scurge odat cu existenta
noastr, ntreaga noastr fiin nu-l dect perifraza ei, trupul nostru este monograma ei.
Dar daca nu suntem dect expresia voinei de a exista, nemulumirea succesiva a
voinei noastre ar trebui sa fie fericirea.
Cu ct vom strui n aceasta greeal nnscut i ne vom ntri n ea prin dogme
simpliste, lumea ne va prea mai plina de contradicii. Caci la fiecare pas pe care-l
parcurgem, ct trim att n exteriorul, ct i n interiorul fiinei noastre, nvtura ne
este cu totul contrarie. Pe cnd omul fara minte sufer numai n urma impactului cu
realitatea, la nelinitea celui care cugeta se adauga uimirea teoretica de a ti pentru ce
o lume i o via care sunt fcute pentru ca oamenii sa fie fericii rspund att de rau
scopului lor.

Filosoful se ntreab oftnd: Pentru ce sunt attea lacrimi n lume? i multe


altele. ncepe sa caute cauza, motivaia. Oricnd, oricine poate ncerca sa justifice
nefericirea sa individuala, fie prin intervenia nefasta a hazardului sau a semenilor sai,
fie prin influenta constelaiei rele sub care s-a nscut sau cte putin din toate. Aceasta
nu schimba nimic din faptul ca i-a pierdut scopul vieii, acela de a fi fericit.
Deci aproape toate fizionomiile vrstei a treia au ntiprit expresia nemulumirii.
Caci fiecare zi din viaa ne-a nvat ca bucuriile sunt neltoare, neoferind ceea ce
promit, neaducind mulumire inimii i ca posedarea lor este cel putin nveninata de
necazurile care le nsoesc sau care le dau natere.
Motivele care-l determina pe oameni sa acioneze sunt n numr de trei: a)
Egoismul, care determina bunstarea individului; el este fara margini; b) Rutatea, care
dorete nenorocirea aproapelui; c) Mila, care vrea binele aproapelui; ea merge pina la
noblee i grandoare.
Orice aciune omeneasca are drept cauza unul din aceste mobile, lucrnd n parte
sau mpreun.
Egoismul de care cu toii suntem plini i pe care-l ascundem din politee se
trdeaz n momentul n care instinctiv cutm n fiecare persoana pe care-o vedem o
relaie sau un mijloc de parvenire ctre unul din scopurile pe care le urmrim. Cnd
facem o cunotin noua primul nostru gnd este de a ti daca i ct ne poate fi
folositoare; daca nu poate, nu reprezint nimic pentru noi. Este n natura fiinei umane
sa vad n aproapele sau un posibil mijloc pentru a-i atinge scopurile.
Se poate schimba modul de a aciona, dar nu i voina reala, care singura poate
avea valoare morala.
Nimeni nu poate schimba scopul spre care tinde voina; poate schimba doar calea
care duce ctre acest scop.
nvtura, experienta modifica alegerea mijloacelor, dar nu schimba scopul final
i general.
Egoistul poate fi nvat ca prin sacrificarea avantajelor mrunte va accede ctre
altele majore. Omului rau i se poate arata ca raul pe care-l face atrage un altul mai
mare asupra sa. Omul dotat cu un caracter pozitiv poate, prin amplificarea gndirii, prin
cultura i experienta, sa se manifeste pe un plan superior, apropiindu-se de perfeciune.
Cultura morala poate mbunti aciunea, dar limitele ii sunt uor de sesizat.
Mintea e luminata, dar inima sta n umbra. Principiul fiinei, din punct de vedere moral,
ca i elementul intelectual sau fizic este nnscut.
Oricine este ceea ce este: un dar al lui Dumnezeu!
Lumea trebuie sa se ntoarc i sa urce la cauza sa primara, primordiala, la
creatorul ei.
Daca o fiin trebuie sa fie moralmente libera, ea nu trebuie sa fie creata, ci sa
aib o existenta determinanta, depinznd de propria sa cauza i de puterea ei proprie
de perfecionare.
Aadar, existenta i actul sau particular de creaie, desfurat n timp, sunt
rspunztoare de toate manifestrile lor.
Pentru ca o fiin sa fie responsabila de actele sale, de intenionalitatea lor,
trebuie sa fie libera.
Prin urmare, din responsabilitatea care este proba contiinei noastre, rezulta ca
voina este libera i ca ea este principiul determinant al fiecrui individ.

Pedeapsa pcatului i a raului revine asupra creatorului sau. Daca aceasta este
chiar voina, prezentndu-se n manifestrile sale cele mai diverse, pcatul vine chiar
de la om; daca dimpotriv exista Dumnezeu, cauza raului i a pcatului contrazice
divinitatea sa.
n via este necesar, daca vrem sa ne atingem scopul, sa urmam o singura linie,
lsnd la dreapta i la stnga ei o mulime de lucruri. Caci drumul vieii este lesne
comparabil cu un drum pe pmnt, care nu-l dect o linie cu un minimum de suprafa.
Daca renunrile i sacrificiile ni se par inutile i precum copiii la blci luam tot ce
ne place n treact, vom suferi urmrile datorate unor false iluzii i aspiraii.
Linia drumului nostru este transformata ntr-o suprafa pe care o parcurgem n
zig-zag, fara sa ajungem nicieri. De aceea, numai atunci va arata caracter i va putea
sa acioneze corect.
Invidiem poziia sociala a unora din semenii notri, cu toate ca n-ar fi potrivit
caracterului nostru i ne-ar aduce numai nefericire.
Precum pestele nu sta bine dect n apa, pasarea n aer, iar oarecele n pmnt,
tot astfel se simte bine n atmosfera lui specifica: aerul palatului devine astfel de
nerespirat pentru multi.
Numai experienta ne nva ce vrem i ce putem: pina atunci suntem lipsii de
caracter i numai ncercrile grele ne pun pe adevratul drum. Caracterul omului sta n
legtur directa cu experienta sa de via.
Caracterul da msura cunoaterii propriei noastre individualiti, a voinei
abstracte, a calitilor ferme, a msurii i direciei capacitilor fizice i intelectuale, cu o
singura propoziie omul este suma puterilor i tuturor slbiciunilor personalitii.
Faptele i aciunile unui individ, ca i acelea ale unui popor, pot aprea foarte
modificate prin dogma. Prin ele insele, aciunile sunt numai imagini golite de coninut:
intenia este aceea care le dirijeaz, le da o semnificaie morala. i totui n realitate
semnificaia morala poate fi aceeai chiar daca manifestarea ei exterioara este diferita.
Cu acelai grad de rutate omul poate muri pe eafod sau linitit n mijlocul familiei.
Acelai grad de rutate exista i la primitivi, exprimat prin omor i canibalism, dar
i n societile avansate prin asuprire, intriga, pervertire: individul n sine rmne
acelai. In asemenea condiii greu ii va fi celui lipsit de ipocrizie sa intoneze intru slava
Aleluia.
Cea mai slaba referire la eul personal ataca din rdcina grija permanenta i
nelinitea pentru acesta. Virtutea i o contiin luminoasa aduc veselia i linitea.
Egoistul se simte permanent nconjurat de dumani, caci toate speranele sale se
sprijin pe binele sau propriu.
Omul bun triete n mijlocul prietenilor: fericirea lor este fericirea sa proprie. Caci
interesul legat de o mulime de alti oameni nu poate sa neliniteasc tot att ca acela
care nu se raporteaz dect la o singura persoana.
Hazardul lovind totalitatea indivizilor, se echilibreaz cauznd fiecruia fericire
sau nefericire.
Orice act benefic, n totalitate dezinteresat, avnd drept scop diminuarea
nenorocirii aproapelui, devine la o examinare atenta un act misterios, un gest
aparinnd misticismului practic, practic de neexplicat i generat de acelai principiu
care sta la baza oricrui misticism. Caci nu e cu putin sa mpari pomana fara a avea

un scop mai ndeprtat dect acela de a ndulci srcia altuia, excepie fcnd numai
actul recunoaterii propriului eu ntr-o fiin strin.
Cel care moare pentru patrie i-a pierdut iluzia cre-l restrnge existenta la propria
sa persoana: propriul sau eu ii apare n compatrioii sai.
Muritorul care nu mai face diferena dintre persoana sa i celelalte, care-i
sacrifica viaa pentru a o salva pe-a celor din jur, acest muritor recunoscnd intimul i
adevratul eu n toi semenii sai, considera durerile neexprimate i inexprimabile ale
tuturor celor vii ca pe ale sale, apropiindu-i suferina lumii ntregi. Nici durerea nu-l este
strin. Caci fericirea i nefericirea personala sunt caracteristice numai omului egoist.
mbrieaz existenta ntregii umaniti i vei constata ca nu aspira dect la
neant ntr-o lupta interioara i o suferin continue.
Voina de a trai este sfrmat de suferin mai nainte ca negaia, renunarea la
sine nsui sa se produc. Omul ajuns la paroxismul disperrii de toate gradele reintra
n el nsui, nvaa sa se cunoasc, schimba sensul aciunii sale i se ridica mai presus
de suferin sa. Atunci, sfinit, intra ntr-o fericire nespusa, renuna detaat la tot ceea ce
dorea pina atunci, cu tot sufletul i primete moartea ca pe-o izbvire.
Din flacra purificatoare a durerii, negarea voinei de a trai, adic eliberarea,
izbucnete ca un fulger.
Durerile mari purifica pina i animalele.
Goethe a zugravit cu mare intensitate n povestea Margueritei aceasta eliberare
de dorina de a trai, cauzata de o mare disperare.

DORINA DE A MURI.
Despre renunare Quietismul Ascentismul n diferite religii Sinuciderea
Moartea Eternitatea.
Daca ne ridicam un moment prin contemplare estetica deasupra grelei atmosfere
terestre, suntem n acele momente cele mai binecuvntate fiine dintre toate. In ce grad
se ridica, aadar, fericirea omului a crui voina este absolut linitit, nu numai pentru
un moment, ca n placerea frumosului, ci pentru totdeauna?
Un om care dup lupte crncene se regsete biruitor nu e dect o fiin
gnditoare, o oglinda a lumii. Nimic nu-l mai poate neliniti sau mica, caci s-a rupt de
miile de fire ale voinei: dorinele, frica, invidia, necazul etc.
Viaa cu fiinele ei aluneca deasupra lui ca visele de diminea n somnolenta
sufletelor noastre: numai realitatea suferinei rmne prezenta.
Cel care ajunge sa cunoasc acest adevr va gsi lumea n armonie cu vederile
sale, daca nu cu dorinele sale.
ntmplrile de orice natura, cu toate c-l chinuie, nu-l vor mai mira: va
recunoate ca durerea i necazul lucreaz pentru adevratul scop al vieii: distrugerea
voinei de a trai.
Sa ne ntoarcem privirea de la propria noastr suficienta, de la ngustimea
sentimentelor noastre, de la prejudecile de tot felul spre aceia care au nvins lumea.
Vom cunoate acea pace superioara oricrui raionament, acea mare linitit de
sentimente, acea odihna, acea siguran neclintita al carei singur reflex pe chipurile
pictate de un Corregio sau Rafael este o evanghelie n care oricine poate avea
ncredere: nu rmne dect cunoaterea, dorin a disprut.
Sinucigaul iubete viaa; se plnge numai de condiiile sub care i se ofer.
Aadar, el nu renuna la voina de a trai, ci numai la apariia sa accidentala ca expresie
a vieii, creia ii distruge n persoana sa unul din fenomenele trectoare.
Sinucigaul este precum bolnavul care refuza un tratament dureros dar salvator,
preferind s-i pstreze boala. Suferina suportata cu curaj suprima voina.
Quietismul, adic renunarea la voina, ascentismul, adic distrugerea intenionat
a voinei i misticismul, adic contiina identitii fiinei sale cu universul au relaii att
de adnci, incit acela care se recunoate ca partizan al unui din aceste sisteme le va
primi implicit i pe celelalte.
Nimic mai suprinzator dect conformarea doctrinelor unor scriitori att de diferii n
timp, spatiu i religie, precum i siguran i ncrederea cu care ne prezint rezultatul
experintei lor profunde.
nelesul adevratei viei monastice este ca cineva se simte demn i capabil de o
existenta mai buna dect a noastr, dorind sa ntreasc i sa menin aceasta
convingere prin dispreul artat placerilor i bucuriilor vulgare ale pmntului. Aici se
ateapt n linite sfritul acestei viei, lipsita de orice atracie vana pentru a saluta ora
eliberrii i a morii.
Cu att mai mult iudaismul, brahmanismul i budhismul se apropie de spiritul se
tendina morala ale lui Cristos. Acesta este miezul, esena religiei i nu povetile cu
care se nconjoar.

Protestantismul, eliminnd ascetismul i celibatul, a devenit prin aceasta o


adevrat apostazie.
Astfel, protestantismul a degenerat ctre un raionalism rigid, care se rezuma la
doctrina unui bun printe ce a creat lumea pentru amuzament (lucru n care n-a prea
reuit).
Aceasta poate fi o religie buna pentru pastorii protestani avui, nsurai i instruii,
dar nu se poate spune ca ar mai conine i ceva cretinism.
Din obinuin spunem ca tinereea reprezint partea fericita a exisentei noastre,
iar btrneea perioada trista. Aceasta afirmaie ar fi adevrat daca pasiunile ne-ar
putea face fericii. Dar tinereea este prada pasiunilor care descresc odat cu naintarea
n vrsta, cnd cunosterea devine libera i capt un rol dominator. Menionnd ca
orice placere este negativa, orice durere este pozitiva, vom nelege ca pasiunile nu
fericesc pe nimeni i ca btrneea nu-l tocmai de plns. Orice placere reprezint
satisfacerea unei necesiti. Odat cu eliminarea necesitii, placerea este tot att de
regretata ca i cnd cineva nu mai poate mnca dup ce s-a saturat. Platon preuiete
mult mai corect ca senectutea este fericita datorita eliberrii ei de sexualitate.
Tinereea nseamn agitaie; btrneea e timpul odihnei. Copilul ntinde mina
ctre orice obiecte atrgtoare. Este incitat de diversitatea lumii, de formele ei
nenumrate: a-i imagina toate acestea presupune un univers mult mai vast dect poate
oferi lumea reala. De aceea, copilul este mbibat de dorine vagi fara de care nici o
fericire nu poate exista.
La btrnee experienta asupra valorii lucrurilor i a fondului placerilor purifica
sufletele. In sfrit, au fost alungate una cte una mii de himere care mai nainte
ascundeau i alterau adevrata fata a lucrurilor. Totul se lmurete, se recunoate i se
ia aa cum este. Astfel se ajunge la detaare ca element esenial al fericirii.
Diferena fundamentala intre tineree i btrnee este ca cea dinti are via n
perspectiva, cea de-a doua, moartea; cea dinti are un trecut scurt i un viitor fara
margini, cealalt dimpotriv.
Moartea sta n fata oricui, n timp ce viaa a trecut odat cu tinereea. La ce oare
merita sa ne gndim? La viaa sau la moarte, la tineree sau la btrnee?
Trebuie neaprat sa trieti mult ca sa poi recunoate ct de efemera este viaa.
La oricare om caracterul pare a fi preferenial, potrivit unei anumite vrste. Unii
sunt plini de politee la tineree, calitate disprut odat cu vrsta; alii sunt activi,
btrneea anulndu-le orice valoare; multi sunt mai avantajai la btrnee, cnd devin
mai blajini pentru ca sunt mai experimentai i mai calmi.
La tineree domina intuiia, la btrnee cugetarea; de aceea, la tineree omul este
mai mult poet, iar la btrnee mai mult filosof. Practic, la tineree conduc intuiia i
impresia, iar la btrnee reflecia. Obiceiul modeleaz impresia cu vrsta. De aceea, la
tineree domina partea exerioara a lucrurilor, de aceea tinerii tin sa se evidenieze cu
orice pre.
Cei dinti patruzeci de ani ai existentei noastre ne furnizeaz textul; urmtorii
treizeci de ani sunt comentariile care explica adevratul sens i legtura textului cu
morala i toate fineturile ei.
Sfritul vieii nseamn sfritul balului, cnd mtile sunt aruncate, rmnnd
fiecare sa se arate celorlali dup cum i-a fost firea.

tim ca prin contemplarea frumosului artistic putem cunoate fericirea. Prin


aceasta, mergnd mai departe cu raionamentul, nelegem la ce grad se ridica fericirea
aceluia a crui voina este linitit nu numai ntr-un moment dat, acela al cunoaterii
frumosului, ci pentru totdeauna.
Teoretic, viaa poate nfia trei extreme. Mai nti, este voina puternica,
generatoare de pasiuni mari, caracteristica marilor personaliti istorice, zugrvita n
drame i epopei.
Urmeaz contiina curata eliberata de voin, caracteriznd viaa oamenilor de
geniu.
n sfrit, marea letargie a voinei i, prin urmare, dorina fara scop, plictiseala
paraliznd viaa este cea de-a treia extrema.
Viaa individului, departe de a se rtci ntr-una din aceste extreme, nu le atinge
dect foarte rar, cel mai adesea oscilnd excitata intre aceste trei elemente, o voin
legata de lucruri mrunte reproducndu-se mereu i scpnd de plictiseala.
Daca nevoia constanta i nesatisfcuta de fericire caracterizeaz prima jumtate
a vieii, cea de-a doua parte a vieii este caracterizata prin teama de nefericire.
Caci odat cu trecerea timpului se contientizeaz suferina ca realitate
permanenta n dauna fericirii himerice, disprut n trecut. La tineree, cnd
necunoscutul mi batea n usa eram fericit, gndind ca iat vine fericirea mea. Spre
btrnee impresia mea n aceeai ocazie era ceva ce semna mai degrab cu frica.
Indivizii nzestrai intelectual, care nu aparin cu totul lumii, trind mai mult singuri,
ncearc doua senzaii opuse: la tineree au adesea impresia ca ar fi prsii de lume; la
maturitate, nu lumea-l prsete, ci ei fug de ea. La tineree senzaia de prsire i are
originea n lipsa de experienta i de cunoatere. La maturitate, starea oarecum mai
plcut de mizantropie se bazeaz tocmai pe cunoaterea vieii. De aceea cea de-a
doua parte a vieii poate fi socotita mai plcut ca cea dinti.
Veselia i curajul tinereii noastre vin n parte din faptul ca ndreptndu-ne spre
vrful unei nlimi, nu vedem moartea ascunsa de cealalt parte. Cum trecem de vrf,
moartea se vede bine, obligndu-ne sa cunoatem direct ceea ce nu tiam dect din
auzite. Prin aceasta cunoatere fora vieii ncepe sa scad i veselia sa dispar.
Negarea dorinei de a trai nu poate fi considerata ca un bun ctigat; ea nu poate
fi pstrat dect printr-o lupta continua, caci cu-l linite definitiva pe pmnt. De aceea
viaa intima a sfinilor ni se releva plina de lupte interioare i de ncercri de tot felul.
Comuniunea suferinei micoreaz raul. Tot un rau este i plictiseala, i oamenii
se grupeaz pentru a se plictisi n comun. Aa cum dragostea de via nu este dect
frica de moarte, instinctul sociabilitii i are rdcinile mai putin n iubirea fata de
semeni i mai mult n teama de singurtate.
Pentru a scpa de singurtate, chiar i o tovrie rea pare buna. Dar cnd
cineva este nscut pentru singurtate, ntrit mpotriva primei impresii pe care i-o
produce, poate sa triasc foarte bine totdeauna singur.
Singurtatea este soarta tuturor spiritelor superioare. Cteodat vor fi triti, dar se
vor refugia ntotdeauna n singurtate, alegnd-o ca pe cel mai mic dintre doua rele.
Omul este singura fiin care se mira de propria sa existenta, animalul triete n
odihna sa i nu se mira de nimic. Natura, dup ce a trecut prin cele doua stpniri
incontiente ale mineralului i vegetalului, dup ce a depit lunga domnie animala,
ajunge n sfrit, prin om, la raiune i contiina i atunci se mira de opera sa i se

ntreab ce este. Aceasta mirare, care se produce mai ales n fata morii i la vederea
distrugerii i dispariiei tuturor fiinelor, este izvorul nevoilor noastre metafizice: prin ea
omul devine un animal metafizic. Daca viaa noastr era fara sfrit i fara durere poate
nu s-ar fi ntrebat nimeni de ce exista lumea i care e soarta ei, caci acestea s-ar fi
neles de la sine. Dar vedem ca toate sistemele filosofice i religioase au drept scop sa
rspund la ntrebarea ce este dup moarte?. i cu toate ca religiile par ca avea ca
obiect existenta Dumnezeilor lor, ele nu influeneaz omul dect att ct aceasta
existenta este legata de aceea a nemuririi i pare nedesprita de ea. Fapt care explica
lipsa de influenta i durabilitate a sistemelor materialiste sau sceptice.
Templele i bisericile, pagodele i moscheile din toate tarile i din toate timpurile
nu dovedesc necesitatea metafizica a omului. El se poate mulumi cteodat cu fabule
grosolane i cu povesti absurde, dar cnd aceste povesti sunt imprimate n el de
timpuriu, sunt de ajuns pentru a-l da un neles existentei sale i a-l susine moralitatea.
Sa luam de exemplu Coranul: aceasta carte proasta a fost de ajuns pentru a
fonda una din marile religii ale lumii, pentru a satisface o mie trei sute de ani nevoia
metafizica a milioane de oameni, pentru a deveni baza moralei lor, pentru a-l nva sa
dispreuiasc moartea, pentru a le inspira curajul n rzboaie sngeroase i n cele mai
ndeprtate cuceriri. Aici se manifesta forma cea mai srac i searbd a teismului.
Poate sa fi pierdut mult prin traduceri, dar n-am gsit nici o idee preioas n Coran.
Aceasta demonstreaz ca facultatea metafizica nu merge mn-n mina cu necesitatea
metafizica. La origine omul, mai aproape de natura, prindea mai bine nelesul lucrurilor
i fenomenelor: iat de ce strmoii brahmanilor ajunseser la concepii supraomeneti.
neleg prin metafizica acel mod de cunoatere care depete posibilitile oferite
de experiment, natura, fenomenele ntmplate, pentru a explica de ce fiecare lucru este
condiionat n nelesul sau, sau n termeni limpezi, ce se afla dincolo de natura i o face
posibila.
Din exterior nu vom putea niciodat sa ajungem la esena lucrurilor: orict de mult
s-ar strdui cineva nu va ctiga dect nchipuiri i vorbe. E ca i cum te-ai nvrti n
jurul unui castel, cutnd zadarnic o intrare i, ateptnd, schiezi faad. Acesta este
drumul pe care l-au urmat toi filosofii naintea mea. Care este, aadar, acea metoda
care ne poate conduce pina la esena i principiile lucrurilor, pina la voina? Iat-o:
Daca omul n-ar fi dect o fiin cugettoare, capul unui nger naripat, fara corp,
un subiect curat al contiinei n lumea care il nconjoar, ea nu i-ar prea dect o
reprezentare. Dar el i are rdcina n lume, exista ca individ al ei, contiina sa, care
este reazemul lumii ca reprezentare depinde un corp ale crui afeciuni sunt punctul de
plecare al intuiiilor noastre. Acest corp este pentru gnditorul pur o reprezentare, un
obiect printre alte obiecte: micrile i aciunile acestui corp nu sunt cunoscute de
gnditorul pur dect ca schimbri ale celorlalte obiecte simitoare i i-ar fi tot att de
strine, de neneles, daca semnificaia lor nu i-ar fi descoperita ntr-un alt mod. Ar
vedea actele sale urmnd motivele cu constanta unei legi naturale, precum fac celelalte
obiecte care se supun unor cauze de naturi diferite. N-ar nelege deloc influenta
motivaiei ca legtura a efectului cu cauza sa. Ar putea, dup plac, sa numeasc
putere, calitate sau caracter intrinsec esena neneleas a actelor sale; dar n-ar ti mai
mult. i totui nu-l asa: exista o noiune care explica taina subiectului contiinei,
aceasta noiune se numete voina.

Aceasta noiune i numai ea ii ofer cheia de sine nsui ca fenomen, ii descoper


nelesul, ii arata resortul interior al fiinei, actelor i micrilor sale. Orice act concret al
voinei este asemenea unei micri a corpului sau: nu poate voi actul n realitate fara sa
perceap n acelai timp ca acel act se manifesta ca micare a corpului. Actul voluntar
i micarea corpului nu sunt doua stri obiectiv diferite i legate de cauzalitate: intre ele
nu exista raportul cauz-efect; sunt un singur i acelai lucru dat n doua moduri diferite,
dintr-o direcie imediat n cealalt prin intenie intelectuala. Aciunea corpului nu este
altceva dect actul voinei obiective manifestata prin intuiie. Fcnd se deosebete de
voind numai ca acte reflexive, n realitate e unul i acelai lucru. Concluzia este ca
fondul fiinei noastre este voina; manifestarea ei imediata este corpul.
Prin urmare, este necesar sa nelegem natura dup noi nine i nu pe noi nine
dup natura.
Am ales acest cuvnt voina n lipsa de altul mai bun, dnd conceptului de voina
un neles mult mai larg, pe care nu l-a avut pina azi. Nu s-a recunoscut pina acum
identitatea esenial a voinei cu toate forele care lucreaz n natura i ale cror
manifestri variate aparin speciilor a cror voina este genul. S-au considerat toate
aceste lucruri ca eterogene. Prin urmare, nici un cuvnt nu poate exprima aceasta
concepie. Aadar, genul l-au numit dup specia cea mai nalt, aceea de care avem
imediat cunotina n noi i care ne conduce cunoaterea imediata a celorlalte.
Pina la mine s-a luat conceptul voinei drept conceptul puterii; eu am fcut
contrariul i consider orice for naturala ca pe-o voin: aici nu-l numai o disputa inutila.
Este dimpotriv un punct de cea mai mare importanta, caci concepia puterii are la baza
cunoaterea intuitiva a lumii obiective. Reprezentarea ca fenomen i are originea n
domeniul n care stpnesc cauza i efectul. Reprezint ceea ce este esenial n cauza,
acel punct la care explicarea fenomenului prin cauzalitate se oprete. Singura concepia
voinei nu-i are izvorul n fenomen, nici n reprezentarea intuitiva, ci vine dinuntru,
emannd din contiina fiecruia; n ea fiecare recunoate propriul sau eu fara vreo alta
forma, nici chiar aceea a subiectului i a obiectului, caci aici ceea ce se cunoate i
ceea ce este cunoscut coincid. Aadar, daca punem fora n locul voinei, punem
necunoscutul n locul cunoscutului, singurul lucru cunoscut imediat.
Sa punem dimpotriv, aa cum s-a fcut pina acum, concepia voinei n locul
concepiei puterii; prsim singura concepie pe care o avem despre lume, o lsm sa
se piard ntr-o concepie abstracta rezultata din fenomen.
Sfritul att de evideniat n fiecare din prile organismului animal dovedete ca
nu-l vorba de o putere oarba, ci de voin. Dar multi concep voina ca pe un act condus
de spirit. Voina i spiritul sunt luate drept un tot unitar, n care spiritul este determinant.
Ce se ntmpl? Spiritul apare ca existnd n afara animalului, coordonnd voina ctre
sfrit. De aici concluzia ca animalul ar exista n spirit nainte de a deveni real. Iar
sfritul deriva n mod esenial din voina i cum voina este fondul fiinei vii, cum orice
fiin organizata nu este dect exprimarea exterioara vizibila a voinei, rezulta ca acest
sfrit se extinde la nsi fiina, ca este interioara i permanenta.
Uimirea noastr n fata nesfritei perfeciuni, concomitent cu caracterul finit al
oricrei creaii a naturii are la baza modul limitat de a vedea al omului, care considera
ca exista semnul egal intre creaia umana i cea naturala. Din acest punct de vedere
voina i creaia sunt doua concepte diferite. Intre aceste doua concepte mai deosebim
inca:

1) Spiritul strain voinei n ea nsi i care nu e dect modalitatea, calea prin care
acesta trebuie sa treac nainte de a se concretiza.
2) Materia strin voinei care trebuie cu toate acestea sa primeasc de la o alta
forma, pentru ca aceasta voin se lupta mpotriva alteia natura acestei materii.
Creaiile naturii, spre deosebire de cele umane, sunt o manifestare imediata, nu
mediata, a voinei. Natura lucreaz primitiv, fara contiin. Voina i creaia ei nu sunt
desprite prin vreo reprezentare intermediara ele sunt una. Materia nsi este una
cu ele, caci materia este pur i simplu voina n stare vizibila. Aici materia este total
ptruns de forma. Materia, depit de forma ca n opera de arta este abstracie
pura, copil al raiunii fara vreo experienta posibila. Materia speciei de arta este,
dimpotriv, empirica. Identitatea materiei i a formei este caracterul produsului natural;
diversitatea lor nate opera de arta.
Nu se poate spune ca viaa omeneasca este lunga sau scurta, caci n fond ea
este scara cu care msurm toate celelalte lungimi ale timpului. In Vede i Upaniade
durata fireasca a vieii este apreciata la o suta de ani. Caci am observat ca numai aceia
care trec de nouzeci de ani se sfresc fara boala, fara convulsii, fara horcieli,
cteodat fara sa pleasc, uneori eznd dup masa. La orice alta vrsta se moare
prematur.
n Vechiul Testament viaa omului este apreciata la aptezeci, optzeci de ani, cifra
confirmata i de Herodot. Experienta zilnica este interpretata fals, grosolan. La
aptezeci de ani oamenii nu mor de btrnee, ci de boala, la fel cu cei mai tineri dect
ei. Deci boala fiind esenialmente o anomalie nu reprezint un sfrit natural.
Diferena fundamentala dintre tineree i btrnee este aceea ca tinereea are n
perspectiva viaa, iar btrneea moartea. Care dintre perspective prezint mai multe
inconveniente? E de preferat oare sa ai viaa napoia ta sau n fata ta? Ecleziastul a
spus-o deja: Ziua morii este mai buna dect a naterii. Caci Cine triete mult, vede
mai mult rau, zice un proverb spaniol.
Planetele nu nscriu, dup cum pretinde astrologia, existenta individului, ci mersul
general al vieii omeneti, ordinea desfurrii ei n timp, corespunznd unei anumite
vrste, fiind rnd pe rnd, guvernata de ele.
Mercur stpnete al zecelea an. Cu planeta aceasta omul se mica repede i
uor ntr-o orbita restrnsa; orice fleac este cauza perturbatoare, dar nvaa mult i uor
sub mina Domnului, ireteniei i elocinei.
Cu al douzecilea an ncepe stpnirea planetei Venus; dragostea i femeile il
stpnesc.
n al treizecilea an stpnete Marte; la vrsta aceasta omul este violent,
ndrzne, orgolios i rzboinic.
La patruzeci de ani brbatul e stpnit de patru planete mici: cimpul vieii sale
creste. Este frugi, adic practic, prin influenta lui Ceres; are un cmin datorita Vestei; a
devenit nelept i nvat datorita lui Palas i, asemenea Junonei, sotia sa domnete
stpna n casa.
n al cinzecilea an stpnete Jupiter: omul a supravieuit celei mai mari parti a
contemporanilor sai, se simte superior generaiei actuale. Are multa for, experienta i
cunotine. Este, n funcie de personalitatea sa, autoritar cu cei ce-l nconjoar. Nu
suporta sa i se porunceasc i vrea sa comande. Acum este mai apt sa devina
conductor.

n al aizecilea an vine Saturn i cu el greutatea, ncetineal, tenacitatea


plumbului. Multi btrni par ca i mori: sunt palizi, greoi i ineri ca plumbul.
Cu Uranus, ciclul se ncheie. Este momentul, se zice, de a merge n cer.
Nu pot s-l prind n calcul pe Neptun, pentru ca nu-l pot numi cu adevratul sau
nume Eros. Prin Eros nceputul se leag de sfrit. Eros este n conexiune
misterioasa cu Moartea. Poate de aceea Horus sau Amentes al Egiptenilor este n
acelai timp cel care ia i cel care da.
Moartea este marele rezervor al vieii. Numai nelegnd marea trecere, ordinea i
ritmul ei vom fi mpcai cu noi nine.
Aproape aizeci de planete au fost descoperite cu telescopul, aceasta inovaie de
care nu vreau sa aud vorbindu-se. Procedez n privina lor cum au procedat cu mine
profesorii mei de filosofie: nu vreau sa stiu nimic, caci ele-mi discrediteaz marfa ce-o
am n prvlie.
Unii se ntreab de ce viaa pare la tineree sa nu aib sfrit. Pentru ca ne
trebuie multe spatii pentru nesfritele sperane pe care le nutrim i pentru care
Matusalem ar fi murit prea tnr.
Aciunea de a recunoate eul personal n fiinele strine, sursa a oricrei drepti
i oricrei iubiri, distruge instinctul vital.
Orice aciune dezinteresata intru uurarea necazurilor altora este o aciune
mistica, o prelungire a propriei sale viei n vieile viitoare pentru care lucreaz.
Moartea este rezolvarea dureroasa a nodului format de generaie cu voluptatea.
Este distrugerea violenta a greelii fundamentale a fiinei noastre, marea dezamgire.
Pare ca sfritul oricrei activiti vitale este o minunata uurare pentru fora careo ntreine: de aici senintatea de pe chipul omului mort.
Lunga este noaptea timpului fara margini i repede se deapn firul vieii.
Exista vreun alt joc de noroc mai hazardat dect jocul vieii i al morii? Ne
preocupa fiecare partida, caci am angajat tot ce aveam.
Natura singura nu minte. Ea declara ca nu-l pasa de moartea sau viaa unei fiine.
Materia, prin persistenta ei absoluta, ne asigura o indestructibilitate n virtutea
creia acela care nu poate sa conceap altceva se poate crede nemuritor.
Orice animal de prada devine mormntul viu a o mie altora i nu se pstreaz n
via dect cu preul a o mie de alti martiri.
Inteligenta sporete facultatea de a suferi, atingnd la om gradul cel mai nalt.
Ca existenta noastr implica deja o greeal este dovedit prin natere.
Justiia eterna lucreaz. Daca oamenii n-ar fi fost rai, soarta lor ar fi fost mai buna.
n acest sens putem spune ca lumea i-a mprit singura o dreptate distributiva.
Cnd dintr-o mare ingratitudine a sortii voina este sfrmat, omul nu mai vrea
nimic, firea i se mblnzete, este trist, nobil, resemnat. Daca gndirea i pierde
obiectul determinat, risipindu-se n lumea nconjurtoare, ea anuna o dispariie gradata
a voinei. Omul caut o scpare proprie de legturile care-l tin pe pmnt, are dulcele
presentiment al morii, care anuna ieirea timpului de sub comanda imperioasa a
voinei.
O bucurie secreta, bucuria necazului, nsoete aceasta stare.
Cnd suferi i te lamentezi fara sa te resemnezi ai pierdut i pmntul i cerul; nui mai rmne dect o sentimentalitate searbd.

Baza oricrei voine este nevoia, lipsa; prin urmare durerea. Daca scopul voinei
lipsete sau daca este atins prea uor, omul este cuprins de o mare plictiseala. Viaa lui
oscileaz atunci intre durere i plictiseala, ca elemente eseniale ale vieii. Plictiseala
sfrete adesea n disperare, este trstura de unire intre fiine i deci raiunea
sociabilitii.
Efortul identificndu-se cu actul contiinei se numete voina. Orice mpiedica
voina se numete durere. Orice permite voinei s-i ating scopul se numete placere.
Voina nsi concretizeaz mai slab sau mai pregnant durerea i placerea. Satisfacia
este repede depit dnd natere unei noi necesiti, unei noi dureri i tot asa
A voi nseamn a suferi i cum a trai este voina, orice via este prin esena
dureroasa.
Viaa omului este o lupta permanenta pentru a exista cu siguran de a fi nvins.
Asta pina la sfritul acestei planete, pe care existam i vieuim.
Buditii ntrebuineaz cu mult discernmnt termenul negativ de nirvana, ca
negare a acestei lumi (sansara). Daca nirvana este neantul, asta nseamn ca sansara
nu conine nici un element propriu care se poat servi la definirea sau construirea
nirvanei.
Atunci cnd prin simpatie universala sau caritate omeneasca cineva se identifica
n toate fiinele, suprimnd principiul individualismului pur; cnd i-a negat propriul timp
prin ascetism, alungind de la sine orice dorin, atunci voina amorete, subiectul
cugettor i obiectul cugetat dispar i nu mai este nici voina, nici reprezentare, nici
lume. Recunoatem bucuroi ca ceea ce rmne dup suprimarea completa a voinei
nu reprezint nimic pentru cei care sunt plini de voina de a trai. Dar pentru aceia la
care voina s-a negat, lumea noastr ce este?
Nimic!
i-ar putea cineva nchipui un stat perfect, n care o dogma inspiratoare a unei
credine absolute n rsplti i pedepse dup moarte sa mpiedice orice crima?
Politicete ar fi mult; moral nu s-ar ctiga nimic numai actele n sine ar fi nlnuite,
nu i voina. Aciunile ar putea sa fie corecte, dar voina ar rmne pervertita.
Cnd privim n viitor i ne gndim la generaiile care vor veni dup noi, milioane
de fiine omeneti, diferite de noi prin moravuri i ncercam sa le reprezentam, ne
ntrebam: De unde vor veni? Unde sunt acum?. Unde este acest sin bogat al neantului
plin de lume, care ascunde pe cei ce vor sa vina? i unde ar putea sa fie daca nu unde
a fost i va fi orice realitate? In prezent i-n ceea ce conine, n tine nsui ntrebtor
nebun, care nerecunoscind propria ta esen, ce se aseamn cu frunza arborelui care
se vestejete toamna, cugeta ca va cdea i se plnge de moartea sa fara a voi sa se
mngie la vederea verdelui fraged n care primvara arborele va fi mbrcat. Ea zice
plngnd: nu sunt nimic. Frunza verde nebuna, unde vrei sa te duci? De unde-ar
putea veni celelalte frunze? Unde este neantul acela de a crui prpastie te sperii?
Recunoate-i propria ta fiina n aceasta putere interioara, ascunsa, totdeauna lucrnd,
n arborele care prin toate generaiile de frunze nu cunoate nici naterea i nici
moartea. i acum, omul nu este ca frunza?
Cum poate fi redusa existenta noastr temporala la simpla persistenta a unei
pulberi? Se vor ntreba unii nedumerii. tii oare ce este i ce poate aceasta pulbere?
nva sa o cunoti nainte de a o dispreui. Aceasta pulbere, praf, cenu, aceasta
materie, odat dizolvata n apa va deveni metal, sticla, va strluci n stele, i va

manifesta puterea magnetica, se va fasona n plante i n animale i din sinul ei


misterios se va dezvolta aceasta via, a carei pierdere frmnta att de mult spiritul
nostru mrginit. Nu nseamn oare nimic sa durezi sub forma acestei materii?
Spinoza are dreptate sa afirme ca noi ne sintm eterni i natura, n neles
transcendent, se aseamn cu castelul acela de care vorbete Diderot n Jacques
Fatalistul i pe frontispiciul cruia se putea citi:
Nu aparin nimnui i aparin ntregii lumi: erai n el nainte de a intra i vei fi
cnd vei iei.
Individul moare, specia este indestructibila. Individul este expresia n timp a
speciei care este n afara de timp.
Moartea este pentru specie ceea ce somnul este pentru individ.
Specia reprezint unul din aspectele voinei ca lucru n sine. Cu acest titlu ea
reprezint ceea ce este indestructibil n individul viu Ea conine tot ce este, tot ce-a
fost, tot ce va fi.