Impresionismul

Impresionismul este un curent artistic care i are originile n Frana, unde un grup de pictori
resping temele oficiale (istorice, anecdotice, mitologice), adoptnd o viziune originala asupra lumii
sensibile i o tehnica noua ce consta n transpunerea pe suport a senza iilor vizuale fugitive pe care le au
n fata motivului. O fac cu ajutorul divizrii tuei n culorile componente ale spectrului. Din acest moment,
pictnd n aer liber fr clarobscur i fr contururi, imaginea topindu-se n atmosfera n timp ce chiar
umbrele sunt redate prin culoare, artitii respective aplica o lovitura de gratie artei academiste oficiale.

Numele curentului
Termenul de Impresionism a fost folosit pentru prima data de catre Louis Leroy, critic de arta al
timpului, in articolul satiric, Expozitia impresionistilor, publicat in Le Charivari pe 25 aprilie 1874.
Pornind de la titlul lucrarii lui Claude Monet, Impression, soleil levant, Louis Leroy reda de sub forma
unui dialog contradictoriu intre 2 privitori ai lucrarilor expuse, parerea sa si a publicului, comparand
lucrarea lui Monet cu o schita de fundal, fiind mai degraba o versiune neterminata decat o lucrare finala.

Primele semne ale Impresionismului

Deci, Impresionismul e semnalat prin plain-airism, diviziunea tonurilor si coloritul clar. Umbra este
considerate o alta nuana a unei culori, fiind ea ns i o culoare, in general de nuan a slab albstrie sau
violeta.
Manet nu a fost plain-airist, dar punea culoarea asa cum o vedea la lumina zilei. El observa foarte bine
variaiunile suferite de un obiect n aer liber, variaiuni cauzate de lumina i deprtare.
Cu venirea democraiei, elita formata din Curte, nobili i nalta burghezie dispare. Publicul comun, adic
omul de pe strada, nu are o cultura vasta, scznd astfel criteriul dup care se apreciau operele de arta.
Are loc o lupta continua intre publicul ostil ctre tot ceea ce ii contrazice obiceiurile i arti tii, care vor sa
aduc noutatea n arta.
Manet introduce aceasta noutate n arta prin subiectele abordate, prin felul sau de a n elege un motiv.
Execuia simpla, sigura, franca ii ilustreaz din plin temperamental.
Artistul introduce un raport precis si contrastant intre lumina i culoare. Pana la el, anumite par i erau
prezentate n culorile lor natural, n tonul local, iar cele umbrite erau acoperite de un ton brun pana la
ruginiu. La Manet, lumina rezulta din raportul tonurilor clare fata de cele ntrebuin ate pentru pr ile
umbrite.

Importanta luminii pentru impresioniti

Sentimentul cu care aceti novatori privesc natura e un sentiment liric, de admira ie entuziasta n fata
aspectelor ei, determinate n mare parte de aciunea luminii. Lumina este agentul principal care da viata,
nsufleete i modifica personajele mereu, dei elementele componente rmn acelea i. Cnd e
prezenta, natura este colorata, vesela, vibreaz, iar cnd e absenta, totul e mohort, trist, nuan ele
tinznd spre cenuiu.
O tema din natura nu e ceva invariabil, nu rmne mereu asa cum a fost vzuta de un artist ntr-un
anumit moment, cum credeau peisagitii secolelor trecute. Natura e n continua schimbare, iar aceasta
schimbare depinde n primul rnd de lumina, care la rndul ei variaz cu anotimpul, cu ora zilei, cu
condiiile atmosferice.

Tehnica impresionista

Stilul impresionist este reprezentat de miscari scurte ale pensulei, subtiri,

abia vizibile, prind surprinderea calitatilor schimbatoare ale luminii (deseori
accentuand efectele trecerii timpului), includerea miscarii ca si element crucial al
experientei si perceptiei umane si unghiuri de reprezentare neobisnuite.
Fiind priviti ca si radicalisti ai timpului lor, impresionistii timpurii au incalcat
multe din regulile picturii academice. Au inceput prin a acorda o importanta
crescuta culorii in locul formei. Mai mult, impresionistii au descoperit ca efectele
efemere ale luminii pot fi surprinse mult mai bine pictand in aer liber (en plein air).
Pictand scene realiste ale vietii moderne, ei redau efecte vizuale de ansamblu in
locul detaliilor, ilustrate anterior in compozitii precum natura moarta, portrete sau
peisaje pictate in studio. Folosind miscari neterminate ale pensulei, culori diluate
dar si culori pure, nediluate, ei reuseau sa recreeze senzatia din ochiul privitorului
mai degraba decat recrearea subiectului in sine.

Continut si compozitie
Anterior curentului Impresionist, pictorii, in special cei olenadezi ai secolului
al 17lea, precum Jan Steen, si-au concentrat atentia asupra unor subiecte
obisnuite, insa abordarea lor in ceea ce priveste compozitia era traditionala. Isi
organizau compozitia in asa fel incat subiectul principal capta si directiona toata
atentia privitorului. Impresionistii au avut o abordare mai relaxata in ceea ce
priveste granitele dintre subiect si fundal, ceea ce a condus adesea la formarea
unui efect fotografic, o parte a unei realitati mai largi, surprinsa ca din intamplare.
In acea perioada, fotografia prindea popularitate si au fost introduse camerele foto
portabile. Fotografia i-a insiprat pe impresionisti sa captureze momentul, nu in
lumina trecatoare a unui peisaj, ci in viata de zi cu zi a oamenilor.

Curentul impresionist poate fi vazut in parte ca o miscare reactionara a

artistilor impotriva nasterii fotografiei. Initial, prezenta fotografiei parea a submina
abilitatea pictorilor de a reda natura si de a oglindi realitatea. Atat pictura
portretistica cat si cea peisagistica se dovedeau a fi cumva deficiente si lipsite de
adevar, pe cand fotografia producea imagini intr-un mod mult mai eficient si fidel.
In ciuda acestora, fotografia i-a inspirat pe artisti ca caute si alte mijloace de
exprimare artistica. Si mai degraba decat sa concureze cu fotografia in emularea
realitatii, artistii s-au concentrat asupra dezvoltarii unei noi forme de arta, care sa
exprime perceptia lor asupra naturii.

Reprezentanti

Monet, Sisley, Morisot si Pissarro pot fi considerate cei mai puri

impresionisti, in incercarea de a reda o arta spontana, plina de lumina si culoare.
Degas a respins aceasta conceptie, deoarece considera mai importanta forma
asupra culorii si nu simpatiza practica de a picta in afara studioului. Renoir a intors
si el spatele impresionismului in anii 1880 si nu a revenit niciodata cu aceleasi
devotament asupra ideilor acestuia. Edouard Manet, in ciuda rolului sau de lider al
grupului, nu a abandonat niciodata folosirea culorii negre in picturile sale si nu a
participat niciodata la expozitiile impresionistilor. A continuat sa submiteze lucrari
catre Salon, unde Cantareata spaniola (Spanish Singer) a castigat o medalie clasa a
2a in 1861, incurajandu-i si pe alti artisti sa faca acelasi lucru, intrucat considera
Salonul ca fiind adevaratul campul de batalie si in care se putea construi o
reputatie.