Rolul puterii constituante in statul de drept

Titlul ne prezinta doua notiuni distincte: notiunea de putere constituanta si notiunea de

stat de drept. Pentru a intelege rolul puterii constituante, in cazul nostru, in cadrul statului de
drept, este nevoie sa cunoastem ceea ce semnifica aceste doua elemente.
Pornind de la ideea ca puterea de autoorganizare este constituanta rezulta faptul ca
puterea constituanta este distincta de stat, astfel putem spune ca ea creeaza statul.
Puterea constituanta poate fi atribuita diferit in functie de legitimare(Dumnezeu, clasa sociala,
print etc), iar in democratie ea este atribuita poporului si anume organului poporului care este
corpul electoral.
Puterea constituanta a poporului este naturala in democratie, dar asta nu inseamna ca poporul
poate face dreptul din nimic, deoarece puterea puterea acestuia nu este absoluta.Nu inseamna ca
se inlocuieste puterea absoluta a monarhului cu puterea absoluta a unui colectiv. Nu reprezinta
inlocuirea puterii lui cu puterea noastra ci de a inlocui puterea oamenilor cu puterea
dreptului.In concluzie, vom folosi notiunea de putere constituanta doar cand ne referim la
puterea poporului de a impune o constitutie statului.Aceasta inseamna ca ea este anterioara si
superioara statului pe care il creeaza prin actul sau constitutive si ca este atat fundamental
validitatii, cat si fundamental eficacitatii constitutiei politice.Vointa puterii constituante este
juridica, iar principiile de autoorganizare devin normative, astfel constitutia politica nu este
valida decat daca transpune juridic acest continut normativ autoorganizator.
In ceea ce privete notiunea stat de drept, in literatura de specialitate au fost elaborate cateva
zeci de definiii ale ei, ceea ce este firesc dac avem n vedere faptul c cel mai adesea este
tratat n interdependen cu categoria de democraie careia i gasim alte cateva zeci de
definiii. Jaques Chevallier definete statul de drept ca fiind tipul de regim politic n care
puterea statului se afla ncadrat i limitat de ctre drept.
Conceptul statului de drept a fost elaborat n Europa continentala la sfirsitul secolului al XX-lea
de ctre doctrina juridica germana, nsasi expresia stat de drept Rechtsstaat- apare pentru
prima dat n terminologia juridica germana n secolul al XIX-lea , apoi doctrina franceza
Etait et droit-, pentru ca treptat s se generalizeze pe continent sub diferite terminologii
proprii fiecrei limbi.
Specialitii apreciaza ca izvorul de la care a plecat teoria juridica in elaborarea categoriei
Rechtsstaat este filosofia kantiana referitoare la societatea civila, n care individului ii sunt
garantate drepturile naturale; pentru Kant constrangerea transforma starea precar a libertatilor
subiective n stat de drept. Principiile statului de drept sunt repere metodologice de construire
a lui.

In opinia profesorului Tudor Drganu principiile statului de drept sunt urmtoarele:

1.Principiul drepturilor i libertatilor naturale fiinei umane: ceea ce presupune asigurarea
drepturilor si libertatilor omului conform lui John Locke scopul oricrei asociaiuni politice
este pstrarea drepturilor naturale i imprescriptibile ale omului, orice societate n care
grania drepturilor nu este asigurat i nici separaia puterilor determinat, nu are constituie
2. Principiul filosofic al drepturilor i libertatilor naturale ale fiintei umane inseamn nu numai
c fiinta umana, n individualitatea ei, se naste purtandu-le, ci i faptul ca, de cand exista fiinta
umana, exista drepturile i libertatile ei. Drepturile i libertatile inerente naturii umane sunt
imprescriptibile de ctre stat, pe de o parte, iar pe de alta sunt inalienabile de ctre cel care este
titularul lor.
Asadar, statul de drept reflect interdependenta dintre cele doua fenomene sociale, fiecare
avand tendine opuse: statul (puterea) i supunere, dreptul de ordonare i franare.
Astfel, luand in considerare cele mai sus mentionate, observam ca titularul puterii constituante in
cadrul statului de drept este poporul, iar regimul politic este democratia.
Putem vorbi astfel in continuare despre functia originara a puterii constituante, functia
constituanta si implicit despre popor ca putere constituanta, continuand cu cele trei functii
rezultante din cea originara: instituirea si revizuirea constitutiei, delegarea puterii.
Functia constituanta se situeaza in amontele separatiei puterilor in stat.Aceasta separate nu
priveste decat puterile constituite, adica cele care exercita functiile legislativa, executiva si
jurisdictionala tipice statului. Aceste functii sunt separate intre ele, dar sunt separate si fata de
functia care le creeaza si deci le este superioara.
Poporul este:
1. revolutionar atunci cand, actionand contra unei puteri politice careia nu-i mai recunoaste
legitimitatea, inlocuiteste o ordine juridica cu alta, practic un stat cu altul.El comanda o
schimbare de constitutie, chiar daca in numele lui o anumita autoritate face opera
transpunerii in termini juridici a acelei constitutii.Poporul revolutionar fiind in mod
natural o putere constituanta.
2. refendar atunci cand se manifesta prin referendum pentru a opera o schimbare a
constitutiei, adica o schimbare care nu inlocuieste fundamentele ordinii juridice si ale
statului, el exercitand puterea de revizuire.
Functiile puterii constituante:
1.Instituirea constitutiei are ca fundament puterea constituanta.Cand vorbim de instituirea unei
constitutii intelegem prin aceasta o constitutie noua.Insa aceasta instituirea presupune mai multe
procedee, iar din categoria celor democratice avem trei modalitati:

a) Poporul intervine inainte de adoptarea constitutiei aceasta modalitate porneste de la o

acceptare fara reserve a reprezentarii; nu exista o diferenta de princpiu intre vointa
poporului si vointa reprezentantilor; vointa este transmisa prin actul alegerii. Conform
procedeului, poporul isi exprima, prin alegerea unei adunari special care va adopta
constitutia, acordul pentru opera acesteia. Acordul este deci generic si abstract; el este a
priori. Alegandu-si reprezentatii, poporul isi alege constitutia; nu mai exista posibilitatea
de control ulterior al conformitatii acesteia cu vointa reala a electoratului.
b) Poporul intervine dupa adoptarea constitutiei Procedeul are ca fundament idea lui
Rousseau ca sistemul reprezentativ nu are o justificare de principiu, ci doar una de
utilitate practica, simplitatea aplicarii.Vointa reprezentantilor nu se confunda cu vointa
poporului.Constitutia fiind adoptata de o adunare ordinara, deci nu special aleasa pentru a
adopta constitutia, care este deci o putere constituita, emanand de la stat.Constitutia nu
dobandeste eficacitate juridical decat dupa aprobarea ei prin referendum constitutional.
Pentru ca referendumul sa fie cu adevarat eficient trebuie sa existe posibilitatea alegereii
intre doua variante de constitutie, cel putin.Altfel, poporul fiind supus intre a alege intre o
constitutie si nimic, votul este viciat de o presiune psihologica: o constitutie fiind mai
buna decat nimic.
c) Interventia poporului atat inainte cat si dupa adoptarea constitutiei este vorba de o
combinative a primelor doua.Pe de o parte, nu lasa, printr-o pripita confuzie a puterii
constituante cu autoritatea constituanta, loc unui arbitrariu al reprezentantilor,
sanctionand opera acestora prin referendum si de pe alta parte, nu absolutizeaza valoarea
referendumului, constientizand faptul ca a spune da sau nu unei constitutii dj
adoptata de o adunare formata pentru alte scopuri decat cel al adoptarii constitutiei nu
inseamna decat o rareori o exprimare a vointei poporului.
2.Revizuirea constitutiei este o procedura distinct de simpla abrogare.Presupune o modificare a
constitutiei, deci presupune o continuitate a regimului. Daca regimul insusi este schimbat nu mai
suntem in prezenta unei revizuiri, ci a unei manifestari noi a puterii constituante, suntem in
prezenta unei noi constitutii, a unui nou stat.
3.Delegarea puterii este o alta functie a puterii constituante, prin constitutie, catre puterile
constituite, adica cele care exercita cele trei functii ale statului: legislativa, executiva si
jurisdictionala. Odata aceste puteri delegate, ele nu pot redelegate prin vointa titularilor lor,
conform principiului delegata potestas non delegator.
In concluzie, rolul puterii constituante in statul de drept este acela de a crea statul, de a
impune o constitutie din care rezulta o ordine juridica, puterea fiind totodata limitata de ceea ce
presupune statul de drept, de existenta drepturilor si libertatilor naturale ale omului.
Clugrescu Dnu
An I, Gr.2