Realismul, obiectivitate si omniscienta

Realismul este un curent literar care ia nastere in secolul al XIX-lea ca reactie impotriva romantismului. Astfel, sensibilitatea subiectiva, imaginatiei debordanta, emotia si reveria
specifice romantismului, curent literar studiat in lectia precedenta, sunt inlocuite cu obiectivismul relatarii, constiinta lucida, verosimilitatea faptelor.
Daca poezia este o specie literara cultivata cu predilectie de marii romantici, scriitori realisti plaseaza in prim-planul preocuparilor romanul. Totodata, vom sesiza elemente realiste
in dramaturgie, in schita si nuvela. Revenind la roman, realismul prefera prefera romanul-fluviu, desfasurat pe planuri narative multiple, cu actiune dezvoltata, ampla si personaje
numeroase.
In
romanul
realist
sunt
reconstituite
cu
minutiozitate
amanuntele,
realitatile,
detaliile
unei
epoci
istorice.
Personajele sunt descrise atent, cu lux de detalii, de la aspectul fizic, pana la creionarea acestora prin actiuni, replici, ganduri, de la descrierea hainelor, pana la dezvaluirea mimicii.
Marii reprezentanti ai realismului in literatura universala sunt: Balzac, Dickens, Stendhal, Flaubert, Tolstoi, Dostoievski.

Elemente definitorii ale realismului:

naratorul este omniscient, omniprezent, stie ce gandesc, ce fac, ce au de gand sa faca personajele. El le hotaraste destinul, perspectiva narativa fiind de tip demiurgic
(naratorul este omnipotent, se comporta ca un Dumnezeu). Perspectiva narativa este una obiectiva detasata. Aceste doua caracteristici confera veridicitate operei

naratorul este preocupat de problematica sociala, construind astfel tablouri-fresca ale unei societatii

este creata iluzia de realitate, prin dezvaluirea unor scene, imagini verosimile, desprinse din realitate. Banalul, rutina cotidiana, aspectele traiului obisnuit fac parte din
zugravirea unui tablou realist, care da impresia de adevar

actiunea se desfasoara pe mai multe planuri, este creata prin fapte, intamplari si personaje preluate din realitatea imediata

incipitul operei literare realiste introduce cititorul in iluzia vietii reale

este utilizata cu preponderenta naratiunea, epicul, in detrimentul analizei. Sunt povestite in mod coerent, usor de inteles, evenimente din viata personajelor, precum si
relatiile dintre acestea

personajele din operele realiste sunt reprezentative pentru o tipologie umana, sunt caractere si se supun valorilor etice si morale ale colectivitatii din care face parte

personajul realist este creionat in stransa legatura cu mediul in care traieste; personajele sunt tipice, in situatii tipice

constructia romanului realist este echilibrata, se observa precizia, detaliul, veridicitatea, transparenta

expresiile artistice, figurile de stil au rol caracterizator si nu de infrumusetare a limbajului

Ion: un roman realist, o fresca a satului ardelean

In literatura roman scriitorii reprezentativi ai realismului sunt: Nicolae Filimon, I.L.Caragiale, Ion Creanga, loan Slavici, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, George
Calinescu,
Marin
Preda.
Poate cea mai reprezentativa opera a lui Liviu Rebreanu este "Ion", un roman realist care aduce in atentia cititorului realitatile satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea,
ilustrand
evenimentele
importante
din
viata
omului,
obiceiuri,
relatii
de
familie,
destine
individuale
si
colectivul
rural.
Asadar este construit un tablou al realitatii epocii, printr-o actiune desfasurata pe mai multe planuri, cu conficte si o intriga ampla si complicata. Principalul mod de expunere este
naratiunea,
iar
personajele
sunt
creionate
direct,
prin
descriere,
si
indirect,
din
propriile
actiuni,
ganduri
si
vorbe.
Perspectiva narativa este una realista, cea a naratorului omniscient si omniprezent. Evenimentele sunt relatate la persoana a III-a, romanul avand un caracter obiectiv, fara
interventii
subiectice
ale
naratorului.
Perspectiva temporala este reala si cronologica. Povestirea faptelor are loc in ordinea derularii lor, iar perspectiva spatiula dezvaluie un loc real, deschis, cel al satului Pripas,
precum
si
unul
imaginar,
inchis,
cel
al
trairilor,
al
constiintei
personajelor.
Dupa cum am punctat in elementele definitorii ale realismului, incipitul romanului realist, simetric cu sfarsitul, are rolul de a ne introduce intr-o realitate verosimila, naratiunea
incepand
descrierea
drumului
care
duce
spre
satul
Pripas:
"Din soseaua ce vine de la Carlibaba, intovarasind Somesul cand in dreapta, cand in stanga, pana la Cluj si chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece
raul peste podul batran de lemn, acoperit cu sindrila mucegaita, spinteca satul Jidovita si alearga spre Bistrita, unde se pierde in cealalta sosea nationala care coboara din Bucovina
prin
trecatoarea
Barladului".
Cu o structura bine echilibrata, in doua parti intitulate sugestiv Glasul Pamantului si Glasul iubirii, romanul prezinta treisprezece capitole care au titlurisinteza: "Inceputul", "Sfarsitul", "Rusinea", "Nunta", "Streangul", "Vasile","George", "Blestemul" etc. Aceste titluri-rezumat sunt obiective, nu lasa loc interpretatilor si au rolul de
a
anunta
un
nou
eveniment
prin
care
trec
personajele.
In realizarea tabloului satului transilvanean inainte de razboi, considerata o adevarata epopee a satului dintre munti, un rol important il joaca creionarea ierarhiilor sociale dupa
locul unde stau, cu cine vorbesc oamenii: primarul sta cu batranii fruntasi, barbatii isi scot palariile la apropierea preotului Belciug si a familiei Herdelea, invatatorul satului. Astfel,
sunt surprinse in mod realist, verosimil si complex toate straturile lumii taranesti: intelectualitatea taraneasca: invatatorul, preotul, apoi autoritatile: primarul, notarul, liota
politicienilor
in
goana
dupa
voturi;
de
asemenea,
datinile,
cutumele
ardelene
specifice,
legate
de
hora,
nunta,
inmormantare.

Ion, personajul principal al romanului cu acelasi nume, duce doua batalii sufletesti: patima, iubirea pentru pamant (care se dovedeste a fi mai puternica) si dragostea pentru Florica,
fata fara zestre. Dupa ce pune ochii pe averea Anei si se casatoreste cu ea, patima pentru pamant se manifesta intr-un gest de adorare: saruta pamantul, iar fata "ii zambea cu o
placere
nesfarsita".
Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt "glas", iubirea patimasa pentru Florica, conduce eroul catre un destin tragic: Ion este omorat cu sapa de George, dupa ce zdruncina
atatea
familii,
precum
si
intreaga
comunitate.
Caracterul lui Ion, patimile si simtirile sale sunt descrise atat direct de narator, cat si prin actiunile, vorbele si gandurile personajului: "Adica ce ar fi oare daca as lua pe Florica si
am
fugi
amandoi
in
lume,
sa
scap
de
uratenia
asta?
[...]
Si
sa
raman
tot
calic...
pentru
muiere!...".
Limbajul artistic al lui Liviu Rebreanu se supune respectului pentru adevar, prin precizia termenilor si a expresiilor. Iar daca figurile de stil isi fac loc, acestea au rolul de a contura
cat mai obiectiv si mai complet caracterul personajelor. Aceste doua aspecte, precum si cele mentionate mai sus asigura caracterul realist, obiectiv, verosimil al romanului Ion.