Sunteți pe pagina 1din 16
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR PROIECT:POLUAREA RADIOACTIVĂ Programul de studii:

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

PROIECT:POLUAREA RADIOACTIVĂ

Programul de studii: MARKETING ECOLOGIC Student:

Anul: II Grupa: 8112 MK

1 .Conceptul de poluare 2.Poluarea radioactivă

CUPRINS

  • 2.1. Poluare radioactivă directă

  • 2.2. Poluare radioactivă indirectă

3.Surse de poluare radioactivă

  • 4. Efectele radioactivităţii asupra omului

  • 4.1 Radiaţiile ionizante şi biosfera

  • 4.2 Particularităţile efectelor biologice 5.Poluări datorate unor centrale electronucleare (CEN)

    • 6. Accidente nucleare

    • 7. Accidentul de la Cernobâl

1.Conceptul de poluare

Cuvântul poluare vine din latină, „polluo-ere” şi înseamnă a murdări, a pângări, a profana, a degrada. Acesta desemnează o acţiune prin care omul îşi degradează propriul mediu de viaţă. O astfel de acţiune nu este caracteristică numai omului contemporan şi nici măcar omului în general. Ea este o lege naturală, conform căreia orice fiinţe vii produc deşeuri care, neeliminate din mediul lor de viaţă, le fac imposibilă nu numai continuarea activităţii, ci şi a vieţii însăşi. Mediul este afectat prin acţinuea umană pe două căi principale: prin poluare şi prin activităţi distructive pentru echilibrul ecologic, precum eliminarea anumitor specii, despăduririle şi supraexploatarea resurselor naturale. Conform definiţiei elaborate de Consiliul OCDE(Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare)în 1974, poluarea este „introducerea de către om, direct sau indirect, de substanţe ori de energie în mediu care antrenează consecinţe prejudiciabile de natură a pune în pericol sănătatea umană, a vătăma resursele biologice şi ecosistemele, a aduce atingeri agrementelor ori a împiedica alte utilizări legitime ale mediului”. Această definiţie limitează poluarea la modificările mediului produse de către activităţile umane. Prin „substanţe ori energie” se înţeleg nu numai materiale solide, lichide sau gazoase, dar şi, zgomotul, vibraţiile, căldura şi radiaţiile. În legislaţia românescă actuală, poluantul reprezintă „orice substanţă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori enrgie (radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii) care,introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia sau al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale”.

1.Conceptul de poluare Cuvântul poluare vine din latină, „polluo-ere” şi înseamnă a murdări, a pângări, a

2.Poluarea radioactivă

Un tip de poluare a mediului ambiant a apărut odată cu prepararea şi utilizarea pe scară largă a substanţelor radioactive. Se ştie că acestea emit radiaţii ionizante, care pot să devină extrem de periculoase pentru toate vietăţile dacă nu se iau anumite măsuri de protecţie.

Poluarea radioactivă poate fi definită ca o creştere a radiaţiilor, ca urmare a utilizării de către om a substanţelor radioactive. Radiaţiile emise de substanţele radioactive sunt de trei tipuri:

– radiaţii gamma – sunt

de frecvențe foarte mari produse de interacțiuni

 
între <a href=particule subatomice , cum anihilarea unei perechi electron " id="pdf-obj-3-24" src="pdf-obj-3-24.jpg">

între

cum

unei perechi

 

ar

fi

la

dezintegrările

sau

la

ciocnirea

și

-
-
 
2.Poluarea radioactivă Un tip de poluare a mediului ambiant a apărut odată cu prepararea şi utilizareaţ ii gamma – sunt unde electromagnetice de frecven ț e foarte mari produse de interac ț iuni între particule subatomice , cum anihilarea unei perechi electron ar fi la dezintegrările radioactive sau la ciocnirea ș i - pozitron . Radiatia Gamma – radiaţii beta – aceste radiaţii nu sunt influenţate de câmpul electric sau magnetic. Ele sunt de natură electromagnetică şi pot suferi fenomene de reflexie refracţie, difracţie şi interferenţă Radiatia Beta – radiaţii alfa – cercetările experimentale au arătat că radiaţiile alfa sunt constituite din particule încărcate pozitiv care s-au dovedit a fi nuclee de He în mişcare rapidă 2 " id="pdf-obj-3-77" src="pdf-obj-3-77.jpg">

Radiatia Gamma

– radiaţii beta – aceste radiaţii nu sunt influenţate de câmpul electric sau magnetic. Ele sunt de natură electromagnetică şi pot suferi fenomene de reflexie refracţie, difracţie şi interferenţă

2.Poluarea radioactivă Un tip de poluare a mediului ambiant a apărut odată cu prepararea şi utilizareaţ ii gamma – sunt unde electromagnetice de frecven ț e foarte mari produse de interac ț iuni între particule subatomice , cum anihilarea unei perechi electron ar fi la dezintegrările radioactive sau la ciocnirea ș i - pozitron . Radiatia Gamma – radiaţii beta – aceste radiaţii nu sunt influenţate de câmpul electric sau magnetic. Ele sunt de natură electromagnetică şi pot suferi fenomene de reflexie refracţie, difracţie şi interferenţă Radiatia Beta – radiaţii alfa – cercetările experimentale au arătat că radiaţiile alfa sunt constituite din particule încărcate pozitiv care s-au dovedit a fi nuclee de He în mişcare rapidă 2 " id="pdf-obj-3-85" src="pdf-obj-3-85.jpg">

Radiatia Beta

– radiaţii alfa – cercetările experimentale au arătat că radiaţiile alfa sunt constituite din particule încărcate pozitiv care s-au dovedit a fi nuclee de 4 He în mişcare rapidă

2

Radiatia Alfa Din punctul de vedere al modului de acţiune al radiaţiilor, poluarea poate fi de

Radiatia Alfa Din punctul de vedere al modului de acţiune al radiaţiilor, poluarea poate fi de două categorii:

  • 2.1 Poluare radioactivă directă – atunci când omul inhalează aerul poluat. Acest tip este

provocat fie datorită accidentelor de la reactorii nucleari sau uzinele atomo-electrice, fie printr-un război atomic. Se cunosc, până în prezent, aproximativ 170 de accidente nucleare serioase, dintre care cel de la Cernobâl este mai cunoscut şi mai apropiat de noi. Un real pericol îl constituie centrala atomo-electrică de la Kozlodui, Bulgaria.

  • 2.2 Poluare radioactivă indirectă – începe prin căderile radioactive din atmosferă şi

depunerea lor pe sol, pe culturile agricole etc. Aceste depuneri se concentrează în lungul

lanţurilor trofice, după următorul traseu: aer sol, culturi, ierburi şi apeanimaleom.

Algele concentrează de 1000 de ori mai multe substanţe radioactive decât se află în apă, fitoplanctonul de 5000 de ori, iar animalele acvatice le concentrează şi mai mult. Plantele terestre le concentrează mai ales în frunze şi tulpini, de aici pericolul pentru ierbivore, care le concentrează şi mai mult, laptele fiind cel care vehiculează masiv aceste radiaţii. Moluştele bivalve de apă dulce concentrează de 100 de ori mai mult iod radioactiv faţă de concentraţia din apă. Peştii de apă dulce, care se află în verigile superioare ale lanţurilor trofice, sunt de 20.000- 30.000 de ori mai radioactivi decât apa în care trăiesc.

Iradierile experimentale au arătat că numeroase specii vegetale şi animale prezintă o mare variabilitate a rezistenţei lor faţă de doza letală, organismele cele mai rezistente fiind bacteriile, iar cele mai puţin rezistente, mamiferele superioare, inclusiv omul. Radiosensibilitatea variază cu vârsta indivizilor, organismele tinere şi embrionii fiind mult mai sensibile. De asemenea, expunerea cronică la radiaţii reduce longevitatea indivizilor, precum şi diminuarea coeficientului de creştere naturală.

3. Surse de poluare radioactivă

Sursele de radioactivitate se pot grupa în două categorii:

  • a) surse naturale

  • b) surse artificiale

Radioactivitatea naturală este determinată de substanţele radioactive de origine terestră (precum uraniul), la care se adaugă radionuclizii cosmogeni (H-3, Be-7, C-14 etc.) rezultaţi în urma interacţiei radiaţiilor cosmice cu straturile superioare ale atmosferei. Un aspect important al radioactivităţii naturale este legat de gazele radioactive – radon (Rn-222) care provine din uraniul existent în scoarţa terestră, ce difuzează prin sol şi ajung în atmosferă. Toate radiaţiile ionizante, de origine terestră sau cosmică, constituie fondul natural de radiaţii care acţionează asupra organismelor vii. Radioactivitatea artificială este datorată prezenţei în mediul înconjurător a unor radionuclizi care îşi datorează existenţa activităţii omului. Radiaţia artificială este folosită în multe ramuri de activitate. De exemplu, în industrie este folosită pentru controlul proceselor şi a calităţii produselor, iar în scop de studiu, este folosită în institute de cercetare şi învăţământ superior. Tot aici trebuie inclusă şi activitatea medicilor sau a personalului sanitar care lucrează cu radiaţii.

La fondul natural de radiaţii se adaugă iradierea artificială datorată procedurilor medicale, utilizării TV, ceasurilor electronice, materialelor de construcţie, etc.

S-a stabilit o scală a nivelelor de iradiere:

0,001 rad – iradiere anuală datorată activităţilor nucleare;

0,005 rad – iradiere anuală datorată ecranului de televiziune;

0,05 rad – examen radiologic;

0,1 rad – iradiere naturală media anuală;

0,5 rad – pragul oficial de securitate pentru public;

200-400 rad – mortalitatea în 5% din cazuri;

400-600 rad – mortalitatea în 50% din cazuri până în a 30-a zi;

peste 600 rad – moarte sigură în 90% din cazuri, în maxim 2 săptămâni. În clinici şi spitale radiaţiile sunt folosite:

la radiografii, unde se folosesc în special radiaţiile X (Rőentgen)

în scop terapeutic se utilizează iradierea pentru distrugerea ţesuturilor tumorale

maligne unde frecvent folosite sunt radiaţiile X de mare energie sau radiaţiile gama date de sursele Co-60. în scopuri de investigaţie se utilizează administrarea de radionuclizi cu timpi scurţi de înjumătăţire, după care se realizează tomografierea, în special a plămânilor, oaselor şi creierului.

4. Efectele radioactivităţii asupra omului

S-a constatat că populaţia este supusă unei radiaţii naturale de 100-150 mremi (mremul fiind unitatea de radiaţii care produce aceleaşi efecte biologice ca şi un roentgen de radiaţii X). Omul poate suporta o radiaţie de până la 1000 mreni, însă Comisia Internaţională de Protecţie contra Radiaţiilor a stabilit norma maximă admisibilă de 5000 mremi/ind./an. Efectele fiziologice ale radiaţiei se manifestă prin diverse tulburări: ameţeli, dereglări intestinale ce pot merge până la decese. Efectele directe se manifestă prin arsuri diverse. De asemenea, radiaţiile se comportă ca agenţi cancerigeni sau mutageni. Mai întâi rezultă o alterare a cromozomilor, apoi o modificare a codului genetic.

4.1 Radiaţiile ionizante şi biosfera

Prin contaminarea radioactivă a mediului are loc pătrunderea substanţelor radioactive în organismele vegetale, animale şi umane, producându-se un fenomen de iradiere internă, datorită prezenţei unor izotopi radioactivi (I 131 , Sr 90 , Cs 137 ). Radiaţiile afectează materialul biologic în mod variat, însă efectul cel mai critic este cel la nivelul informaţiei genetice, adică la nivelul ADN-ului. În mod natural, o parte din leziunile ADN-ului sunt reparate cu ajutorul unui echipament enzimatic complex din celulă vie. Este vorba despre aşa-numitul “proces reparator al ADN-ului”. O altă parte a leziunilor provoacă modificări în structura şi numărul cromozomilor din celulă, precum şi a genelor, astfel că celula vie suferă mutaţii sau, în cazul unor doze mari de iradiere, efectul acestora poate fi letal.

Leziunile la nivelul ADN-ului, provocate de radiaţiile ionizante, au ca efect transformarea protooncogenelor în oncogene, fapt ce determină apariţia de cancere. Inducţia de cancere este primul efect somatic tardiv al radiaţiilor. De asemenea, la femeile însărcinate, radiaţiile ionizante determină, mai ales în primele luni de sarcină, modificări genetice la nivelul embrionilor şi al fătului, care pot duce la apariţia unor malformaţii la copiii nou-născuţi.

Important este faptul că nu există doze-limită sub care radiaţiile sunt total inofensive. Există numai doze de risc redus.

4.2 Particularităţile efectelor biologice

Indiferent de urmările provocate de impactul radiaţiilor ionizante cu organismul viu, acţiunea biologică prezintă unele particularităţi şi anume :

organismul omenesc nu este dotat cu un organ de simt care să sesizeze prezenţa

radiaţiilor ionizante, iar efectul biologic nu este vizibil în momentul iradierii; efectele biologice sunt cumulative şi nu au un caracter particular care să ne permită

deosebirea de efectele apărute altfel decât prin iradiere; modificările şi simptomele evoluează lent după iradiere. Unele sunt imediate sau

precoce şi apar după un răgaz care variază de la câteva ore, la câteva săptămâni. Altele sunt întârziate şi survin după mai mulţi ani (leucemia), după mai multe zeci de ani (cancerul fatal) sau pot provoca efecte genetice. În realitate, efectele biologice produse de acţiunea radiaţiilor ionizante asupra fiinţelor, în special a omului, sunt rezultatul unei lungi serii de fenomene care se declanşează la trecerea radiaţiilor prin organismele vii. Evenimentele iniţiale, sunt ionizări şi excitări ale atomilor şi moleculelor din mediul de interacţiune de-a lungul traiectoriilor particulelor ionizante. Ulterior aceste perturbări fizice antrenează reacţii fizico-chimice, urmate de reacţii chimice, generând în final efecte biologice.

5.Poluări datorate unor centrale electronucleare (CEN)

În prezent, după interzicerea pe plan mondial a testelor cu armă nucleară, principalele surse de poluare radioactivă a mediului ambiant se datoresc reactoarelor nucleare de putere utilizate în centralele electronucleare, la producerea energiei electrice. Deficienţa acestor tehnologii constă în faptul că, în mod inevitabil, ele sunt însoţite de acumularea unor uriaşe cantităţi de produse de fisiune în totalitate radioactive.

Principalele surse de poluare pot apărea cu ocazia deschiderilor periodice a reactoarelor pentru schimbarea parţială a combustibilului nuclear uzat, precum şi cu prilejul golirii circuitelor de răcire a reactoarelor şi a curăţirii cu fluide. Uneori emisiile de efluenţi gazoşi ( 85 Kr, 133 Xe, 131 I) pot apărea din crăpăturile din circuitul primar şi din curăţirea acestuia. În sfârşit, o altă sursă de poluare o constituie îndepărtarea deşeurilor solide provenind de la filtre, răşini schimbătoare de ioni, de la nămolul de decantare ori a reziduurilor deşeurilor de slabă activitate, care deşi sunt gestionate şi controlate cu stricteţe, de regulă sunt dispersate în împrejurimi, direct sau după tratament, sub formă de lichide, gaze sau aerosoli. În mod curent, resturile lichide, după depozitare în vederea scăderii radioactivităţii, se elimină în cursul apelor curgătoare sau în mare, astfel încât să nu se ridice în mod semnificativ radioactivitatea mediului.

O altă sursă riscantă de poluare radioactivă a mediului o constituie accidentarea unor reactoare nucleare din cadrul centralelor electronucleare. Un exemplu recent îl constituie explozia unuia din reactoarele nucleare ale centralei electronucleare de la Cernobâl (26 aprilie 1986). Accidentele de la Windscale din Marea Britanie (1957) şi de la Harrisburg din S.U.A. (1979) nu s-au soldat cu decese şi nu au provocat nici o iradiere semnificativă.

Impactul funcţionării CNE Cernavodă asupra populaţiei şi mediului

Prima centrală nuclearoelectrică din România s-a construit lângă oraşul Cernavodă, oraş situat la 180 Km est de Bucureşti, la confluenţa între Dunăre şi Canalul Dunăre – Marea Neagră. Lucrările de construcţie au început în anul 1979, proiectul cuprinzând iniţial 5 unităţi, cu o putere de 706,5 MW fiecare. Tehnologia de producere a energiei nucleare la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă are la bază conceptul de reactor nuclear de tip CANDU (Canadian Deuterium Uranium), care funcţionează cu uraniu natural şi utilizează apa grea (D 2 O) ca moderator şi agent de răcire.

Printr-o evaluare la scară globală, rezultă că energetica nucleară constituie o parte a soluţiei pentru reducerea poluării mediului înconjurător.

Impactul radiologic datorat exploatării CNE PROD Cernavodă este măsurat în termeni de doză pentru populaţie. Evaluarea dozei pentru populaţie (neexpusă profesional) se face pe baza rezultatelor programului de monitorizare a efluenţilor lichizi şi gazoşi. În cadrul programului de monitorizare radiologică a mediului, rezultatele analizelor confirmă impactul neglijabil pe care îl are asupra populaţiei şi mediului înconjurător funcţionarea Centralei Nuclearo-electrice Cernavodă. Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare aprobă limite pentru cantităţile din anumiţi radionuclizi care pot fi evacuaţi în mediu, în decursul unui an, de către o centrală nuclearoelectrică, fabrică de combustibil nuclear, mină de uraniu, reactor de cercetare sau alt obiectiv în care se produc sau se utilizează surse de radiaţii. Aceste limite sunt cunoscute ca Limite Derivate de Emisie (LDE). Ele sunt calculate pe baza dozei de radiaţii la care poate să fie expus un membru al „grupului critic”, ca rezultat al transferului radionuclizilor emişi în mediu. Grupul Critic este un grup ipotetic format de persoanele din public care pot primi cele mai mari doze datorate funcţionării unui obiectiv nuclear. În acest caz s-a considerat un grup, care ar locui chiar la limita zonei de excludere, ar consuma apă din Dunăre, lapte provenind de la ferme amplasate în aceeaşi zonă, produse alimentare din gospodăriile proprii sau ferme locale, peşte din Dunăre.

La nivelul anului 2008, programul de supraveghere a mediului în zona de influenţă a CNE- PROD Cernavodă a avut ca scop principal identificarea unor eventuale eliberări radioactive în mediu peste limitele de reglementare, precum şi estimarea expunerii suplimentare a populaţiei ca urmare a funcţionării obiectivului nuclear. Punctele de prelevare din zona de influenţă a CNE Prod Cernavodă, cuprinse în acest program de supraveghere au fost alese la diferite distanţe de centrală, pe toate direcţiile de vânt, în limita a 20 km. S-au ales puncte de prelevare din mai multe sectoare ale Dunării şi Canalului Dunăre – Marea Neagră, în amonte şi aval de centrală, precum şi din Canalul Ecluză şi Canalul Seimeni, în scopul monitorizării emisiilor lichide.S-au ales ca puncte de control, oraşele Constanţa, Călăraşi şi Slobozia. Alegerea acestor locaţii a avut la bază următoarele considerente:

se află la distanţe relativ mari (la aproximativ 60 km fiecare, faţă de centrală), comparativ

cu celelalte locaţii de prelevare, care se află în zona de influenţă a CNE Prod Cernavodă; sunt aşezări urbane mari;

sunt situate pe două cursuri importante de apă: Călăraşi pe Braţul Borcea (în amonte de centrală), Slobozia pe râul Ialomiţa (care se varsă în Dunăre), ceea ce permite prelevarea şi compararea aceloraşi tipuri de probe; nu se află pe direcţii predominante de vânt, motiv pentru care nu sunt puternic influenţate de emisiile provenite de la centrală. S-au analizat următoarele tipuri de probe: aerosoli atmosferici, depuneri atmosferice, precipitaţii, apă de suprafaţă, apă freatică, apă potabilă, sol necultivat, sol arat, vegetaţie spontană, vegetaţie comestibilă şi probe biologice (peşti, lapte).

Obiective:

monitorizarea emisiilor în mediu de la CNE Prod Cernavodă, în scopul comparării cu limitele derivate de concentraţie pentru fiecare radionuclid analizat; determinarea radioactivităţii zonelor de provenienţă a probelor, prin analize globale şi spectrometrice; calculul dozelor efective şi echivalente către populaţie, pe baza concentraţiilor radionuclidice măsurate în probe. În probele analizate nu a fost detectată prezenţa unor radionuclizi artificiali gama emiţători a căror sursă să fie CNE-PROD Cernavodă.

6. Accidente nucleare

Sursele majore de contaminare radioactivă a mediului, implicit a omului, care s-au dovedit destul de grave sunt date de:

defectarea uneia sau mai multor componente ale reactorului nuclear, al instalaţiei unde se produc sau se separă diverşi radionuclizi;

revenirea pe sol şi deci scăparea de sub control a unor sateliţi purtători de mici reactori nucleari;

testele nucleare;

pierderi de surse puternice de radiaţii.

Accidentul nuclear, conform definiţiei date de Normele Republicane de Securitate Nucleară din Romania, este evenimentul care afectează instalaţia nucleară şi provoacă iradierea şi/sau contaminarea populaţiei şi a mediului înconjurător peste limitele admise. Centralele nucleare electrice, cu reactori a căror putere depăşeşte 300-400 MWe constituie sursele potenţiale cele mai periculoase de contaminare a mediului şi expunere la radiaţii a populaţiei, în caz de accident nuclear. În funcţie de impactul posibil asupra mediului în caz de accident, reactorii energetici se împart în reactori cu anvelopă şi fară anvelopă.

Anvelopa este o construcţie din beton armat, având pereţii cu grosimea de 1-2 m, care constituie ultima barieră împotriva răspândirii radionuclizilor în caz de accident; importanta anvelopei este subliniată de două accidente grave care au avut loc în ultimii 20 de ani. Primul, la un reactor anvelopat american, s-a soldat cu topirea zonei active, dar cu influenţa minimă asupra mediului şi asupra omului (Three Mile Island – SUA, martie 1979), iar al doilea la un reactor neanvelopat sovietic (Cernobâl – 1986), dar cu influenţa catrastofală asupra mediului şi populatiei umane. Impactul celui de-al doilea a fost mărit şi de tipul moderatorului folosit (grafit, material care arde în caz de accident).

7. Accidentul de la Cernobâl

Accidentul de la Cernobâl poartă în sine o crimă dublă: primă, de sorginte tehnică, ca rezultat

Accidentul de la Cernobâl poartă în sine o crimă dublă: primă, de sorginte tehnică, ca rezultat al nerespectării tehnicii securităţii regimului de exploatare a centralei termonucleare, şi a doua, de caracter statal – politic. Conducerea de vârf a fostei URSS a încercat să camufleze dimensiunile, proporţiile şi pericolul acestei tragedii, din care cauză nu s-au luat măsurile de protecţie corespunzătoare. Nu au fost cruţate nu numai ţările vecine, ci nici propriul popor. Pentru confirmare e de ajuns amintirea ieşirii unei brigăzi de elevi din Cernobâl, în ziua accidentului, la lucrările de câmp, de organizare şi desfăşurare la 1 mai la Kiev a tradiţionalei parade şi demonstraţii în timp ce vântul aducea dinspre Cernobâl mase enorme de substanţe radioactive.

Reactoarele de la Cernobâl sunt cu uraniu slab imbogăţit (deci mari producători de plutoniu – material cu importanţă strategică militară), având ca moderator o prismă de grafit şi ca agent de răcire apa. Aceşti reactori sunt în întregime de construcţie rusească şi au trecut prin toate fazele de proiectare şi construcţie tipice pentru un reactor de putere, aşa încât personalul de exploatare cunoştea foarte bine tipul de reactor şi considera că nu este posibil niciun accident. Această convingere a dus la neglijarea grosolană, de către personalul de exploatare, a tuturor regulilor stabilite pentru funcţionarea reactorului. Una din cele mai importante reguli era interzicerea funcţionării reactorului la o putere sub 90% din puterea nominală.

Neţinând cont de normele de exploatare şi dorind să facă un experiment pentru verificarea funcţionării turbinelor generatoare de curent electric în regim inertial, personalul de exploatare a coborât puterea reactorului la 10% din puterea instalată (experimentul se desfăşura în noaptea dintre 25 spre 26 aprilie). Revenirea la normal nu s-a mai putut realiza, puterea reactorului a crescut brusc la sute de mii de MW în numai 2 secunde.

Aceasta a dus la creşterea mare a temperaturii zonei active şi la imposibilitatea opririi reactorului (deşi operatorul a dat drumul barelor pentru oprirea în caz de avarie – locaşele de coborâre se deformaseră datorită temperaturii ridicate). Au urmat, la interval de câteva secunde, două explozii succesive, care au aruncat placa de beton de 1000 de tone aflată deasupra reactorului, cu rol de protecţie, precum şi cantităţi mari de combustibil nuclear încărcat cu radionuclizi de fisiune şi moderator arzând, în curtea centralei. Moderatorul de grafit a luat foc şi a ars cca două săptămâni, cu toate eforturile masive făcute de pompieri pentru stingere. Primele victime au apărut din rândul pompierilor care au stins aceste focare de incendii. În cursul exploziei iniţiale, precum şi a îndelungului incendiu, produşi de fisiune, produşi de activare, precum şi părti ale combustibilului nuclear au ajuns în atmosferă şi s-au depus nu numai în jurul centralei, ci în toată emisfera nordică.

Cele mai afectate au fost regiunile din Ucraina, Belarus şi Rusia, poziţia imediat următoare, în privinţa contaminării, o ocupă ţările nordice (Norvegia, Suedia, Finlanda) deoarece direcţia de deplasare a maselor de aer deasupra Europei a fost în primele zile ale accidentului, spre nord şi nord-vest. În zilele de 29, 30 aprilie şi 1 mai, direcţia de deplasare a maselor de aer s-a schimbat spre sud ceea ce a dus la contaminarea atmosferei din ţara noastră. Datorită precipitaţiilor şi fenomenelor naturale de depunere uscată, radionuclizii au ajuns pe sol, intrând în celelalte componente ale mediului (apa, sol biosferă).

În imediata apropiere a centralei de la Cernobâl au avut loc iradieri puternice care au provocat arsuri grave: 20 de accidentaţi având arsuri de peste 30% din suprafaţa corporală. În total s-au înregistrat 31 decese. Reactorul avariat a fost închis într-un sarcofag de beton pentru a se evita contaminarea aerului şi a pânzei de apă freatică. În prezent au apărut fisuri în pereţii sarcofagului; se execută continuu măsurări de doze de iradiere în interior şi de contaminare radioactivă în exterior.