Sunteți pe pagina 1din 10

ESEU TEMA I VIZIUNEA DESPRE LUME IONA DE MARIN

SORESCU
Iona, piesa lui Marin Sorescu, publicat n anul 1968 n revista Luceafrul, modific
fundamental concepia despre teatru, propunnd o nou viziune dramatic. Renunnd
la sensul tradiional al conceptului de teatralitate, aceast creaie ilustreaz
modernitatea viziunii soresciene prin renunarea la recuzita complicat din teatru clasic,
folosind doar elemente decorative cu valoare simbolic: moara de vnt, undia, acvariul.
Tragedia este specia dramatic n care se dezvolt un conflict prin intermediul cruia un
personaj extraordinar, eroul, se opune zeului (momentul de hybris al textului), moment
din care destinul eroului se deruleaz invariabil ctre moartea acestuia. Aceat definiie
a tragediei este specific lumii antice, civilizaiei clasice greco-latine, n care imaginea
eroului ca aprtor al oamenilor simpli era des cultivat. Conflictul tragic din interiorul
tragediei clasice pune n opoziie formal omul i zeul, existnd n spaiul acestei
tragedii o interfa ntre cele dou entiti: corul.
Fa de aceast construcie a tragediei clasice, prin care literatura reflect mentalitatea
epocii respective, tragedia modern se poziioneaz diferit, n spiritul noilor valori ale
lumii moderne. Astfel, dac n tragedia clasic raporturile de putere sunt clar conturate,
eroul intrnd n conflict prin hybris cu zeul, n tragedia modern decuplarea omului
modern de la divinitate, de la credin, a fcut ca acest conflict s fie rescris. n absena
unu zeu, care s fac posibil salvarea din absurdul existenei umane, omul modern
resimte imposibilitatea configurrii unui sens al existenei ca pe o absurditate a vieii
nsi. Din aceast cauz omul modern ncearc s nving absurdul existenei prin
gsirea unui sens, prin salvarea prin semnificare a lumii. Aceast ncercare este, aa cum
vedem i n textul lui Sorescu, sortit eecului, iar acest lucru constitue tragedia omului
modern: a fi parte a unei existene absurde, ntr-o lume absurd i a nu putea s te
salvezi prin nimic.
Textul lui Sorescu este o parabol, configurnd o descriere simbolic a condiiei omului
modern n interiorul unei istorii de inspiraie biblic. Trebuie spus ns c din textul
biblic nu se pstreaz n parabola lui Sorescu dect foarte puine elemente: numele
personajului, condiia sa de pescar i faptul c a fost nghiit de chit. n rest, textul lui
Sorescu se dezvolt ntr-o direcie metafizic, n direcia tragediei de tipfatum malus i
nu ntr-o direcie orientat teologic, aa cum se plasa parabola biblic.
n ceea ce priveste tema, problema singurtii omului modern este cea care, n sine,
induce toate celelalte probleme pe care omul modern trebuie s le rezolve. n tabloul I
Iona i pierde ecoul, simbol al nstrinrii de sine. Dispariia propriului ecou: Gata i
cu ecoul meu... / Nu mai e, s-a isprvit. / S-a dus i sta. / Semn ru pare a-i anula
existena.Singurtatea omului e efect al decuplrii acestuia de la divinitate, n sensul
refuzului de a mai considera divinitatea o prezen dinamic, care se rsfrnge asupra
existenei umane, modulnd-o. Astfel, existena divinitii este pus sub semnul
ntrebrii, n lumea modern omul raportndu-se la zeu ntr-o manier existenialist:
Dumnezeu fie nu exist, fie se manifest ca o absen, plasndu-se extern n raport cu

creaia i neinfluiennd-o n niciun fel. n consecin, omul este singur n lume, n afara
oricrei posibile salvri i cu toate problemele pe mas. Aceast situaie n care omul
modern se zbate singur s raspund la toate ntrebrile ruseti este ceea ce amplific
sentimentul su de singurtate. Exist n acest text o situaie n care Iona ar fi putut
scpa de izolarea sa fat de semeni, momentul n care prin scen trec cei doi pescari,
Iona ncercnd s iniieze o relaie dialogic, ns acest lucru nu se realizeaz.
Discutnd tema i viziunea despre lume, spunem c elementele textului narativ sunt
semnificative.
Problema configurrii realitii, a modului n care omul modern se gndete pe sine ca
element al lumii cunoscute, este sugerat simbolic prin prezentarea spaial a lui Iona.
Textul are o structur simetric n ceea ce privete plasamentul lui Iona n raport cu
chitul, tablourile 1 i 4 plasndu-l exterior petelui, pe cnd tablourile 2 i 3 l pleaseaz
n burta acestuia. Aceste poziionri sunt relevante simbolic dac avem n vedere
percepia general a lui Iona cum c toate lucrurile sunt peti, cci dac ntreaga lume
reprezint o nchidere atunci plasamentul exterior/interior este irrelevant. De aici i
senzaia c oriunde te-ai plasa eti captiv. Percepiile spaiale ale lui Iona sunt i ele
tulburate, simboliznd, nc o dat, aceast incapacitate a omului modern de a defini
domeniul realului.
Iona ntruchipeaz n mod alegoric singurtatea i cutrile omului modern.
Caracterizarea direct este realizat de autor prin intermediul indicaiilor scenice, care
individualizeaz drama existenial a personajului. Fiecare tablou surprinde eroul n
alt etap a cltoriei i a devenirii sale. Prin multitudinea tririlor, Iona devine
imaginea generic a omului modern. Sugestive sunt notaiile autorului din primul
tablou:explicative, nelept,imperativ, uimit,vesel, curios, nehotrt,
fcndu-i curaj. n concordan cu aceste stri, limbajul personajului asociaz diverse
registre stilistice: colocvial i metaforic, ironic i tragic, acest amestec fiind o
caracteristic a teatrului modern. n text, regsim i procedee moderne de caracterizare
precum introspecia i monologul interior: Eu cred c exist n viaa lumii o clip cnd
toi oamenii se gndesc la mama lor. Chiar i morii. Fiica la mam, mama la mam,
bunica la mam... pn se ajunge la o singur mam, una imens i bun....
Din punct de vedere al particularitilor de construcie, piesa Iona, subintitulat
tragedie, conine 4 tablouri n care protagonistul, personaj creat dup modelul biblic,
rostete un monolog pe tema singurtii, tem care se grefeaz pe o supratem, a fiinei
umane aflate ntr-o dramatic lupt cu destinul impus de o instan divin, ntotdeauna
absent.
n ceea ce privete limbajul, Iona ncearc s neleag cine este, fcnd un efort de
anamnez, ncercnd s defineasc lucrurile fundamentale (familia, lumea, existena
social etc.), ns anamneza nu se produce dect odat cu rostinea numelui: - (Strig)
Ionaaa! [] De fapt, Iona sunt eu. Iona rostete iluminat, aa cum spune autorul n
didascalii, iar rostirea produce realitatea identitii sale, produce anamneza de care
personajul are atta nevoie.

n opinia mea, tragedia Iona este o imagine a modului n care condiia omului modern
se reflect n textul literar, un text care armonizeaz poeticul cu dramaticul n incercarea
de a oferi spectatorului/cititorului un om n faa ntrebrilor fundamentale, o parabol
care ilustreaz indirect o situaie de via specific tuturor gnditorilor din epoca
modern.

Subiect III - Varianta 77

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini n care s prezini tema i viziunea despre lume, reflectate ntr-untext
dramatic studiat, aparinnd perioadei postbelice. n elaborarea eseului, vei avea n vedere
urmtoarele repere:

Cerine:
- evidenierea trsturilor operei dramatice pentru care ai optat, care fac posibil ncadrarea ntr-o
tipologie, ntr-un curent cultural/ literar, ntr-o perioad sau ntr-o orientare tematic;
- prezentarea temei reflectate n textul dramatic ales, prin referire la dou scene/ secvene/ situaii ale
conflictului;
- sublinierea a patru elemente ale textului dramatic, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre
lume a autorului/ a unuia dintre personaje (de exemplu: aciune, relaii temporale i
spaiale, construcia subiectului, particulariti ale compoziiei, construcia personajului, modaliti
de caracterizare, limbaj etc.);
- exprimarea unei opinii argumentate, despre modul n care tema i viziunea despre lume sunt
reflectate n opera dramatic aleas.
Not! Ordinea integrrii reperelor n cuprinsul lucrrii este la alegere.
n vederea acordrii punctajului pentru redactare, eseul trebuie s aib minimum 2 pagini.

Rezolvare:

Pentru a prezenta tema i viziunea despre lume reflectate ntr-o oper dramatic aparinnd perioadei
postbelice, trebuie s remarcm c n istoria evoluiei teatrului au existat cteva momente de ruptur,
care au condus la inovarea structurilor dramatice tradiionale.
n literatura romn postbelic, speciile dramatice tradiionale nu se mai disting i, n general, se
estompeaz limitele dintre epic, liric i dramatic. Estomparea granielor n dramaturgie este anticipat
de cteva forme teatrale lansate n modernismul interbelic, cum sunt comedia absurdului ( Gheorghe
Ciprian ), comedia liric i sentimental (Mihail Sebastian ), drama expresionist sau drama mitic
( Lucian Blaga, G. M. Zamfirescu), comedia tragic ( Mihail Sorbul ) etc. Se cultiv: teatrul
suprarealist, care parodiaz simboluri, convenii literare ale anumitor specii i folosete automatismul
verbal; teatrul istoric, avnd drept caracteristici demitizarea istoriei, parodia clieelor ( destinul
naional ), cultivarea comicului bufon i burlesc, dar i gravitatea meditaiei care transpare sub
aspectul ludic ( Marin Sorescu, Rceala, A treia eap ); teatrul parabolic, care prezint, n form
alegoric, poveti despre libertatea i limita uman, impune motivul spaiului nchis, se distinge prin
ironie i lirism ( Marin Sorescu, Setea muntelui de sare ); farsa tragic, prin care se parodiaz
structuri ale tragediei i se cultiv absurdul, comicul i burlescul. Teatrul postmodern va impune noi
structuri dramatice, dizolvnd subiectul i deconstruind personajul. Teatrul postbelic e caracterizat
de sintagma anti: se vorbete despre antiteatru, antiliteratur, antipiese.
Piesele de teatru asociaz elemente comice i elemente tragice ( pn la suprapunere), reiau n sens
parodic structuri ale teatrului anterior ( personajul, conflictul, tipuri de personaje consacrate, cum ar fi
confidentul, mesagerul, primul amorez ), practic impuritatea stilului ( se mbin frecvent stilul nalt
cu cel familiar i chiar argotic ). Foarte des, autorii recurg la metateatru, implicit sau explicit, ceea ce
denot evoluia nivelului de receptare a textului. n aceste condiii, este aproape imposibil de clasificat
teatrul contemporan n tipuri sau de stabilit o formul de identificare a ctorva specii teatrale. Teatrul
st sub semnul absurdului, care produce o ruptur fa de teatrul clasic.
Fragmentarea fabulei, lipsa dialogului, abandonarea definitiv a scriiturii literare sunt alte
caracteristici ale teatrului modern. Teatrul nu mai este discurs n jurul unei aciuni, nici limbaj al
ideilor sau cmp de probleme; el nu mai face demonstraia analitic a condiiei umane, nu mai
vorbete de angoasele i incertitudinile umane, ci le arat. Subiectele sunt apropiate de cotidian,
nararea se face pe baza unor tablouri succesive, fr legtur ntre ele. Aciunea scenic se
construiete pe nararea discontinu, pe tablouri disparate, decupate, care, ntr-un final, concep un
sens, ducnd spre o viziune ordonat. Monologul sufer o modificare n modul de organizare:
personajele se succed i se ntlnesc fugitiv n scen, i recit monologul, fr a exista ntre ele
eventuale puncte comune ( reprezint, de exemplu, puncte de vedere diferite asupra realitii privite
sau trite divers.
Personajele sunt stilizate, nu au tipicitatea caracterologic sau social din dramaturgia epocilor
anterioare. Renunarea la psihologia verosimil a personajului se produce treptat, ncepnd cu
simbolismul i cu expresionismul. Personajele nu au, uneori, identitate, alteori identitatea stranie este
sugerat prin nume Runa, Rilda, Hunar, Mira, Gman sau devin personaje generice ( Mama, Fiul,
Btrna, Paznicul ).

Este interesant de observat c teatrul modern revine la funcia sa etimologic de spectacol, prsind
cmpul literaturii i redescoperind posibilitile de a-l emoiona pe spectator prin mimic, muzic,
scene simbolice, patetic exterior. Spectatorul nsui devine parte a reprezentaiei, comunicnd cu
actorii prin desfiinarea granielor dintre scen i sal, ntr-o revenire la funciile procesiunilor din
perioada antic.
Iona, de Marin Sorescu, este una dintre piesele reprezentative pentru formele de manifestare
ale teatrului modern. Integrat ntr-o trilogie, Setea muntelui de sare, cuprinznd parabole pe
tema destinului uman, piesa este structurat la nivel compoziional n patru tablouri, n care apar trei
personaje: Iona, Pescarul I, Pescarul II ( cele din urm fr nicio replic n text ). Renunnd la
conveniile de compoziie ale textului dramatic aciune, dinamism, dialoguri care determin evoluia
aciunii - , piesa lui Marin Sorescu este o metafor pe tema destinului uman, dup cum mrturisea
nsui scriitorul: mi vine s spun c Iona sunt eu Cel ce triete n ara de Foc este tot Iona,
omenirea ntreag este Iona, dac-mi permite. Iona este omul n condiia lui uman, n faa vieii i n
faa morii. Aadar, ni se propune o alt formul de spectacol dramatic. Pentru c, n opinia lui Marin
Sorescu, teatrul este el nsui o form a poeziei, metafor concretizat, imagine complex la diverse
niveluri de semnificaie i asociere, de la cel mai rudimentar concret la cel mai ezoteric abstract.
Consecvent n ilustrarea noii formule teatrale, autorul valorific elemente din mitul biblic al lui
Iona, dei personajul creat de Marin Sorescu nu a svrit nici un pcat pe care s-l
ispeasc. Singura lui vin este condiia uman, n limitele creia triete, intuindu-le, dar neputnd
s le depeasc. Dac profetul biblic i recunotea neputina de a exista n afara cuvntului divin,
Iona din teatrul modern monologheaz n deert. Modificnd mitul biblic din perspectiva vieii
contemporane, autorul creeaz un personaj atipic, simbol al individului nsingurat, al crui
strigt e o ncercare de regsire a identitii. El nu vorbete cu Dumnezeu ns, ci cu el nsui.
Iona lui Marin Sorescu nu e un profet, care se mpotrivete poruncii divine i este pedepsit, ci un
pescar umil. De aici, singurtatea absolut a personajului, care nu are nici un interlocutor simbolic,
pescarii care trec prin scen, anonimi, nu intr n dialog cu Iona, purtndu-i povara cotidian.
Pescarul Iona se afl n faa mrii, i simte mirosul, briza i mngie obrajii, i totui, aceast mare
rmne intangibil, e o iluzie, pe care personajul crede c o poate atinge. Eroul triete ntr-o
permanent ateptare, a petelui fabulos. ncercnd s-i nele destinul, pescarul i aduce de acas
un acvariu, ca s-i creeze iluzia propriei utiliti. Jocul n care se nscrie este, ns, acela al unei viei
nchise. Soarta lui accentueaz una dintre temele fundamentale ale dramaturgiei moderne
lupta cu moartea.
n aceste circumstane spaiu scenic limitat ( Iona se afl n interiorul burii unei balene ), absena
interlocutorilor - , conflictul principal al piesei este interior. Prin tehnica monologului ( dislocat ),
autorul evideniaz micarea sufleteasc a personajului, care ca orice om foarte singur, vorbete tare,
cu sine nsui, i pune ntrebri i-i rspunde, se comport tot timpul ca i cnd n scen ar fi dou
personaje. Se dedubleaz i se strnge dup cerinele vieii sale interioare i trebuinele
scenice. Scena nfieaz nenumrate buri de pete, unele despicate, altele ateptnd s
fie despicate, ntr-o ncercare de eliberare mereu sortit eecului. Aadar, Iona e prizonier,
nghiit de o balen. Neacceptnd destinul ca pe o fatalitate, Iona se zbate pentru a iei din aceast

situaie, pentru a gsi o soluie, reflectnd, pe msur ce nainteaz, asupra condiiei umane, a
raportului om divinitate, a iubirii. Prin aplecarea nspre sine, personajul ncearc s refac
elementele caracteristice unei realiti familiare, n plin atmosfer absurd. Spintecnd
burta balenei, pentru a gsi o ieire, Iona intr n spaii din ce n ce mai limitative, iar gestul su se
dovedete inutil, pentru c absurdul nu are i nu poate avea soluii raionale. Orizontul lui Iona se
definete ca un ir nesfrit de buri, sugernd, simbolic, limitarea condiiei umane. Iona nsui
vorbete despre existena uman ca despre un eec: ne scap mereu cte ceva din via, de aceea
trebuie s ne natem mereu. De altfel, personajul lui Marin Sorescu are darul de a rosti adevruri
profunde ntr-un limbaj nonsentenios, simplu. Fiecare dintre cele patru tablouri o ultim
concesie fcut structurii dramatice tradiionale conine cte o replic memorabil: Apa asta e plin
de nade, tot felul de nade frumos colorate. Noi, petii, notm printre ele, att de repede, nct prem
glgioi. Visul nostru de aur e s nghiim una, bineneles, pe cea mai mare. Ne punem n gnd o
fericire, o speran, n sfrit, ceva frumos, dar peste cteva clipe observm mirai c ni s-a terminat
apa. ( tabloul I); Dac a avea mijloace, n-a face nimic altceva dect o banc de lemn n mijlocul
mrii. [] Ar fi ca un loca de stat cu capul n mini n mijlocul sufletului ( tabloul al II-lea ). ).Eu
cred c exist, n viaa lumii, o clip cnd toi oamenii se gndesc la mama lor, Ne scap mereu cte
ceva n via, de aceea trebuie s ne natem mereu, Un sfert din via l pierdem fcnd legturi
ntre idei, ntre fluturi, ntre lucruri i praf ( tabloul al III-lea ); Cum se numeau btrnii aceia buni,
care tot veneau pe la noi cnd eram mic? [] Cum se numea drcia aceea frumoas i minunat i
nenorocit i caraghioas, format din ani, pe care am trit-o eu? (tabloul al IV lea).
Iona nu este un personaj tipic pentru un text dramatic. De altfel, n condiiile n care ntregultext
nu reliefeaz o aciune, ci urmrete evoluia unor stri sufleteti, conflictul devine atipic.
Iona i ncheie cutarea mrii i a nadei celei mari printr-un gest decisiv. nelegnd c nu demersul
cunoaterii sau al depirii limitelor proprii este greit, ci modul n care este acesta condus, Iona
ndreapt cuitul cu care spintecase burile de balen spre propria burt: Am pornit-o bine.
Dar drumul, el a greit-o. Trebuia s-o ia n partea cealalt. [] E invers. Totul e invers. Dar nu m las.
Plec din nou. De data aceasta, te iau cu mine. Ce conteaz dac ai sau nu noroc? E greu s fii singur.
Gestul final al lui Iona a fost interpretat n mai multe moduri: poate sugera dubla identitate a
individului n labirintul vieii jucrie a destinului (prizonier n burile succesive ), dar i destin propriu
zis ( Iona i spintec burta ntr-un gest care afirm libertatea absolut a oricrui individ ). S-a
afirmat (Eugen Simion ) c sinuciderea nu este, n cazul lui Iona, o soluie a ieirii din comedia
existenei, cum este n cazul eroilor lui A. Camus. Pe eroul lui Marin Sorescu l preocup posibilitatea
ieirii din ceva, o dat nscut, iar personajul fiind convins c moartea nu e dect un prag simbolic,
un nou capt de drum. n esen, nu att asumarea morii ca rezolvare a unui destin limitat
conteaz, ct mai ales afirmarea revoltei ca atitudine polemic fa de un destin insumabil. Tragicul nu
rezid n moartea propriu-zis, ci n curajul confruntrii destinului propriu ( omul jucrie a
destinului ) cu destinul lumii. Regsirea identitii (Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona) este
echivalent cu descoperirea unui adevr simplu: orict de limitativ ar fi condiia uman, omul e liber
att timp ct se descoper/cunoate pe sine. Imposibilitatea de a se da un singur
rspuns acestui act susinnd o alt caracteristic a teatrului modern: pluralitatea
sensurilor, finalul deschis interpretrilor.

Piesa lui Marin Sorescu propune cititorului un conflict atipic i un personaj original. Caracterul simbolic
al situaiilor reprezentate susine caracterul de metafor scenic al textului, structurat sub forma unui
amplu monolog dedublat. Minimalizarea decorurilor, simplitatea gesturilor personajului, care triete
exclusiv la nivel interior, transform piesa lui Marin Sorescu ntr-o ampl meditaie pe tema destinului
uman i accentueaz ideea c n Iona, personaj simbolic i original, se poate regsi oricine, oricnd.

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, in care sa prezinti tema si viziunea despre lume, reflectate intr-o opera
dramatica studiata, apartinand perioadei postbelice. in elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele
repere:
- evidentierea trasaturilor operei dramatice pentru care ai optat, care fac posibila incadrarea intr-o tipologie,
intr-un curent cultural / literar, intr-o perioada sau orientare tematica;
- prezentarea temei reflectata in textul dramatic ales, prin referire la doua scene / secvente / situatii ale
conflictului;
- sublinierea a patru elemente ale textului dramatic, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume a
autorului / a unuia dintre personaje ( de exemplu: actiune, relatii temporale si spatiale, constructia
subiectului, particularitati ale compozitiei, cons
tructia personajului, modalitati de caracterizare, limbaj etc. );
- exprimarea unei opinii argumentate despre modul in care tema si viziunea despre lume sunt reflectate in
opera dramatica aleasa.
Pentru a prezenta tema si viziunea despre lume reflectate intr-o opera dramatica apartinand perioadei
postbelice, trebuie sa remarcam ca in istoria evolutiei teatrului au existat cateva momente de ruptura, care
au condus la inovarea structurilor dramatice traditionale.
in literatura romana postbelica, speciile dramatice traditionale nu se mai disting si, in general, se
estompeaza limitele dintre epic, liric si dramatic. Estomparea granitelor in dramaturgie este anticipata de
cateva forme teatrale lansate in modernismul interbelic, cum sunt comedia absurdului ( Gheorghe Ciprian ),
comedia lirica si sentimentala (Mihail Sebastian ), drama expresionista sau drama mitica ( Lucian Blaga, G.
M. Zamfirescu), "comedia tragica" ( Mihail Sorbul ) etc. Se cultiva: teatrul suprarealist, care parodiaza
simboluri, conventii literare ale anumitor specii si foloseste automatismul verbal; teatrul istoric, avand drept
caracteristici demitizarea istoriei, parodia cliseelor ( destinul national ), cultivarea comicului bufon si burlesc,
dar si gravitatea meditatiei care transpare sub aspectul ludic ( Marin Sorescu, Raceala, A treia teapa );
teatrul parabolic, care prezinta, in forma alegorica, "povesti" despre libertatea si limita umana, impune
motivul spatiului inchis, se distinge prin ironie si lirism ( Marin Sorescu, Setea muntelui de sare ); farsa
tragica, prin care se parodiaza structuri ale tragediei si se cultiva absurdul, comicul si burlescul. Teatrul
postmodern va impune noi structuri dramatice, "dizolvand" subiectul si deconstruind personajul. Teatrul
postbelic e caracterizat de sintagma "anti": se vorbeste despre antiteatru, antiliteratura, antipiese.
Piesele de teatru asociaza elemente comice si elemente tragice ( pana la suprapunere), reiau in sens parodic
structuri ale teatrului anterior ( personajul, conflictul, tipuri de personaje consacrate, cum ar fi confidentul,
mesagerul, primul amorez ), practica impuritatea stilului ( se imbina frecvent stilul "inalt" cu cel familiar si
chiar argotic ). Foarte des, autorii recurg la metateatru, implicit sau explicit, ceea ce denota evolutia
nivelului de receptare a textului. in aceste conditii, este aproape imposibil de clasificat teatrul contemporan
in tipuri sau de stabilit o formula de identificare a catorva specii teatrale. Teatrul sta sub semnul absurdului,
care produce o ruptura fata de teatrul clasic.
Fragmentarea fabulei, lipsa dialogului, abandonarea definitiva a "scriiturii literare" sunt alte caracteristici ale
teatrului modern. Teatrul nu mai este "discurs in jurul unei actiuni", nici "limbaj al ideilor" sau "camp de

probleme"; el nu mai face demonstratia analitica a conditiei umane, nu mai vorbeste de angoasele si
incertitudinile umane, ci le "arata". Subiectele sunt apropiate de cotidian, nararea se face pe baza unor
tablouri succesive, fara legatura intre ele. Actiunea scenica se construieste pe nararea discontinua, pe
tablouri disparate, decupate, care, intr-un final, concep un "sens", ducand spre o viziune ordonata.
Monologul sufera o modificare in modul de organizare: personajele se succed si se intalnesc fugitiv in scena,
isi recita monologul, fara a exista intre ele eventuale puncte comune ( reprezinta, de exemplu, puncte de
vedere diferite asupra realitatii privite sau traite divers
Personajele sunt stilizate, nu au tipicitatea caracterologica sau sociala din dramaturgia epocilor anterioare.
Renuntarea la psihologia verosimila a personajului se produce treptat, incepand cu simbolismul si cu
expresionismul. Personajele nu au, uneori, identitate, alteori identitatea stranie este sugerata prin nume Runa, Rilda, Hunar, Mira, Gaman - sau devin personaje generice ( Mama, Fiul, Batrana, Paznicul ).
Este interesant de observat ca teatrul modern revine la functia sa etimologica de "spectacol", parasind
campul literaturii si redescoperind posibilitatile de a-l emotiona pe spectator prin mimica, muzica, scene
simbolice, patetic exterior. Spectatorul insusi devine parte a reprezentatiei, comunicand cu actorii prin
desfiintarea granitelor dintre scena si sala, intr-o revenire la functiile procesiunilor din perioada antica.
Iona, de Marin Sorescu, este una dintre piesele reprezentative pentru formele de manifestare ale teatrului
modern. Integrata intr-o trilogie, Setea muntelui de sare, cuprinzand parabole pe tema destinului uman,
piesa este structurata la nivel compozitional in patru tablouri, in care apar trei personaje: Iona, Pescarul I,
Pescarul II ( cele din urma fara nicio replica in text ). Renuntand la conventiile de compozitie ale textului
dramatic - actiune, dinamism, dialoguri care determina evolutia actiunii - , piesa lui Marin Sorescu este o
metafora pe tema destinului uman, dupa cum marturisea insusi scriitorul: "imi vine sa spun ca Iona sunt
eu... Cel ce traieste in tara de Foc este tot Iona, omenirea intreaga este Iona, daca-mi permite. Iona este
omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii". Asadar, ni se propune o alta formula de spectacol
dramatic. Pentru ca, in opinia lui Marin Sorescu, "teatrul este el insusi o forma a poeziei, metafora
concretizata, imagine complexa la diverse niveluri de semnificatie si asociere, de la cel mai rudimentar
concret la cel mai ezoteric abstract."
Consecvent in ilustrarea noii formule teatrale, autorul valorifica elemente din mitul biblic al lui Iona, desi
personajul creat de Marin Sorescu nu a savarsit nici un pacat pe care sa-l ispaseasca. Singura lui vina este
conditia umana, in limitele careia traieste, intuindu-le, dar neputand sa le depaseasca. Daca profetul biblic
isi recunostea neputinta de a exista in afara cuvantului divin, Iona din teatrul modern monologheaza in
desert. Modificand mitul biblic din perspectiva vietii contemporane, autorul creeaza un personaj atipic,
simbol al individului insingurat, al carui strigat e o incercare de regasire a identitatii.
El nu vorbeste cu Dumnezeu insa, ci cu el insusi. Iona lui Marin Sorescu nu e un profet, care se impotriveste
poruncii divine si este pedepsit, ci un pescar umil. De aici, singuratatea absoluta a personajului, care nu are
nici un interlocutor - simbolic, pescarii care trec prin scena, anonimi, nu intra in dialog cu Iona, purtandu-si
povara cotidiana. Pescarul Iona se afla in fata marii, ii simte mirosul, briza ii mangaie obrajii, si totusi,
aceasta mare ramane intangibila, e o iluzie, pe care personajul crede ca o poate atinge. Eroul traieste intr-o
permanenta asteptare, a pestelui fabulos. incercand sa-si insele destinul, pescarul isi aduce de acasa un
acvariu, ca sa-si creeze iluzia propriei utilitati. Jocul in care se inscrie este, insa, acela al unei vieti inchise.
Soarta lui accentueaza una dintre temele fundamentale ale dramaturgiei moderne - lupta cu moartea.
in aceste circumstante - spatiu scenic limitat ( Iona se afla in interiorul burtii unei balene ), absenta
interlocutorilor - , conflictul principal al piesei este interior. Prin tehnica monologului ( dislocat ), autorul
evidentiaza miscarea sufleteasca a personajului, care "ca orice om foarte singur, vorbeste tare, cu sine
insusi, isi pune intrebari si-si raspunde, se comporta tot timpul ca si cand in scena ar fi doua personaje. Se
dedubleaza si se strange dupa cerintele vietii sale interioare si trebuintele scenice". Scena infatiseaza
nenumarate burti de peste, unele despicate, altele asteptand sa fie despicate, intr-o incercare de eliberare
mereu sortita esecului. Asadar, Iona e prizonier, inghitit de o balena.

Neacceptand destinul ca pe o fatalitate, Iona se zbate pentru a iesi din aceasta situatie, pentru a gasi o
solutie, reflectand, pe masura ce inainteaza, asupra conditiei umane, a raportului om - divinitate, a iubirii.
Prin aplecarea inspre sine, personajul incearca sa refaca elementele caracteristice unei realitati familiare, in
plina atmosfera absurda. Spintecand burta balenei, pentru a gasi o iesire, Iona intra in spatii din ce in ce mai
limitative, iar gestul sau se dovedeste inutil, pentru ca absurdul nu are si nu poate avea solutii rationale.
Orizontul lui Iona se defineste ca "un sir nesfarsit de burti", sugerand, simbolic, limitarea conditiei umane.
Iona insusi vorbeste despre existenta umana ca despre un esec: "ne scapa mereu cate ceva din viata, de
aceea trebuie sa ne nastem mereu".
De altfel, personajul lui Marin Sorescu are darul de a rosti adevaruri profunde intr-un limbaj nonsententios,
simplu. Fiecare dintre cele patru tablouri - o ultima concesie facuta structurii dramatice traditionale - contine
cate o replica memorabila: "Apa asta e plina de nade, tot felul de nade frumos colorate. Noi, pestii, inotam
printre ele, atat de repede, incat parem galagiosi. Visul nostru de aur e sa inghitim una, bineinteles, pe cea
mai mare. Ne punem in gand o fericire, o speranta, in sfarsit, ceva frumos, dar peste cateva clipe observam
mirati ca ni s-a terminat apa." ( tabloul I); "Daca as avea mijloace, n-as face nimic altceva decat o banca de
lemn in mijlocul marii. [...] Ar fi ca un locas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului" ( tabloul al IIlea ). ). "Eu cred ca exista, in viata lumii, o clipa cand toti oamenii se gandesc la mama lor", "Ne scapa
mereu cate ceva in viata, de aceea trebuie sa ne nastem mereu", "Un sfert din viata il pierdem facand
legaturi intre idei, intre fluturi, intre lucruri si praf" ( tabloul al III-lea ); "Cum se numeau batranii aceia
buni, care tot veneau pe la noi cand eram mic? [...] Cum se numea dracia aceea frumoasa si minunata si
nenorocita si caraghioasa, formata din ani, pe care am trait-o eu?" (tabloul al IV lea).
Iona nu este un personaj tipic pentru un text dramatic. De altfel, in conditiile in care intregul text nu
reliefeaza o actiune, ci urmareste evolutia unor stari sufletesti, conflictul devine atipic. Iona isi incheie
cautarea marii si a nadei "celei mari" printr-un gest decisiv. intelegand ca nu demersul cunoasterii sau al
depasirii limitelor proprii este gresit, ci modul in care este acesta condus, Iona indreapta cutitul cu care
spintecase burtile de balena spre propria burta: "Am pornit-o bine. Dar drumul, el a gresit-o. Trebuia s-o ia
in partea cealalta. [...]
E invers. Totul e invers. Dar nu ma las. Plec din nou. De data aceasta, te iau cu mine. Ce conteaza daca ai
sau nu noroc? E greu sa fii singur." Gestul final al lui Iona a fost interpretat in mai multe moduri: poate
sugera dubla identitate a individului in labirintul vietii - jucarie a destinului (prizonier in burtile succesive ),
dar si destin propriu - zis ( Iona isi spinteca burta intr-un gest care afirma libertatea absoluta a oricarui
individ ). S-a afirmat (Eugen Simion ) ca sinuciderea nu este, in cazul lui Iona, o solutie a iesirii din
"comedia existentei", cum este in cazul eroilor lui A. Camus. Pe eroul lui Marin Sorescu il preocupa
posibilitatea iesirii din "ceva", o data nascut, iar personajul fiind convins ca moartea nu e decat un prag
simbolic, "un nou capat de drum". in esenta, nu atat asumarea mortii ca rezolvare a unui destin limitat
conteaza, cat mai ales afirmarea revoltei ca atitudine polemica fata de un destin insumabil. Tragicul nu
rezida in moartea propriu-zisa, ci in curajul confruntarii destinului propriu ( omul - jucarie a destinului ) cu
destinul lumii. Regasirea identitatii ("Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona") este echivalenta cu
descoperirea unui adevar simplu: oricat de limitativa ar fi conditia umana, omul e liber atat timp cat se
descopera/cunoaste pe sine. Imposibilitatea de a se da un singur raspuns acestui act sustinand o alta
caracteristica a teatrului modern: pluralitatea sensurilor, finalul deschis interpretarilor.
Piesa lui Marin Sorescu propune cititorului un conflict atipic si un personaj original. Caracterul simbolic al
situatiilor reprezentate sustine caracterul de metafora scenica al textului, structurat sub forma unui amplu
monolog dedublat. Minimalizarea decorurilor, simplitatea gesturilor personajului, care traieste exclusiv la
nivel interior, transforma piesa lui Marin Sorescu intr-o ampla meditatie pe tema destinului uman si
accentueaza ideea ca in Iona, personaj simbolic si original, se poate regasi oricine, oricand.