Sunteți pe pagina 1din 7

Lirica lui George Bacovia

Lirica bacoviana a sedus critica literara inca de la inceput si, in ciuda aparentei
monotonii, aproape nimeni nu l-a acuzat pe poet de manierism. Pe rand, criticii au
vorbit despre Bacovia poet simbolist sau expresionist, despre Bacovia sentimental
sau antisentimental, despre o lirica a rupturii (intre volumele Plumb si Stante
burgheze) sau una a continuitatii. S-a ajuns pana la a se afirma ca poetul joaca un
rol, ca-si construieste o masca in spatele careia se ascunde ironic si detasat de o
lume degradata, infinit de lucid insa, iar poezia lui este o continua explorare.
Ansamblul operei bacoviene degaja o atmosfera specifica, de pustiu in lume.
Exista, intr-adevar, o atmosfera bacoviana: o atmosfera de coplesitoare dezolare,
de toamna cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitata intr-un peisagiu de
mahala de oras provincial, intre cimitir si abator, cu casutele scufundate in
noroaie eterne (). Si in aceasta atmosfera de plumb, o stare sufleteasca identica:
o abrutizare de alcool, o deplina dezorganizare sufeteasca prin obsesia mortii si a
neantului, un vag sentimentalism banal, in tonul caterincilor, si macabru, in tonul
papuselor de ceara ce se topesc(E. Lovinescu Istoria literaturii contemporane,
vol.2, p. 404). Obiectele care creeaza atmosfera sunt putine, corelate cu ideea de
gol si inventariate cu insistenta: sicrie, coroane de plumb, copaci, abatoare, camere,
clavire, etc. Aceasta atmosfera este specific simbolista prin evocarea parcurilor
deprimante, a targului provincial, prin starea de spleen, de nevroza, prin eros
isterizat sau presimtirea bolii si a degradarii fizice. Ion Negoitescu va afirma si el
ca poezia bacoviana apartine expresiilor celor mai specifice ale simbolismului.
Temele si motivele intalnite in opera bacoviana sunt cele dintai care o
incadreaza in curentul simbolist. Motivul singuratatii este printre cele mai
exploatate de Bacovia: Stam singur in cavou si era vant, Stam singur langa

mort si era frig... (Plumb); Sunt singur, si ma duce-un gand/ Spre locuintele
lacustre (Lacustra), Sunt solitarul pustiilor piete (Palind); Si ninge-n miezul
noptii glacial/ Si tu iar tremuri, suflet singuratec (Singur), etc. Acesta este
esential in definirea relatiei om-univers si simbolizeaza izolarea. Prin intermediul
sau poetul mediteaza asupra conditiei umane, aflata in situatia unei imposibile
comunicari cu universul din afara.
Un alt motiv important din lirica bacoviana este plumbul. In poezia Plumb,
acest cuvant este repetat in mod obsesiv, de trei ori in fiecare strofa, fiind asezat
chiar in rima (Dormeau adanc sicriele de plumb/ Si flori de plumb si funerar
vestmant/ Stam singur in cavou si era vant/ Siscartaiau coroanele de pumb. ()
Dormea intors amorul meu de plumb () Si-i atarnau aripile de plumb). Luand
drept coordonate greutatea, culoarea si sonoritatea, plumbul poate simboliza fie
apasare sufleteasca, fie monotonie si plictis, fie o cadere grea, fara ecou.Greutatea
plumbului aduce caderea, prabusirea in abisul temporal (Lacustra) sau in moarte
(Asculta cum greu, din adancuri/ Pamantul la dansul ne cheama Melancolie),
astfel, plumbul pare a fi, in plan poetic, substantivizarea verbului ,,a cadea
(Adriana Iliescu Poezia simbolista romanesaca).
Ploaia care acompaniaza toamna in poeziile bacoviene este perceputa atat
vizual (Da, ploua, Cum n-am mai vazut Ploua, Plouasi peste targ, duse de
vant/ Grabite trec frunze liberate Note de toamna), cat si auditiv (I-auzi cum
mai ploua/ Ce melancolie/ Singur, singur, singur Rar, De-atatea nopti aud
plouand Lacustra, Da, ploua... si suna umil - Ploua), sau ca o desfasurare
monotona si obsedanta (Ploua, ploua, ploua/ Vreme de betie Rar). Ploaia
simbolizeaza, la randul ei, dezagregarea materiei, facand ca totul sa se
prabuseasca: Si simt cum de atata ploaie/ pilotii grei se prabusesc (Lacustra).
Orasul tentacular (targul provincial) este un alt motiv simbolist intalnit si in
opera lui George Bacovia. In poezia Amurg, el este conotat ca spatiu citational:

trec corbii ah, ,,corbii/ Poetului Tradem/ Si curg pe-nnoptat/ Pe-un targ
inghetat. Tehnica citatului, a colajului, a referintei intertextuale apare in poezia
bacoviana ca procedeu regizoral. Prin comparatie targul din poezia bacoviana este
echivalent fie cu un cimitir (Afara ninge prapadind/ Iubita canta la clavir/ Si
targul sta intunecat/ De parca ninge-n cimitir Nevroza), fie cu un salon (Orasul,
cu-ncetul, pare un salon Noapte), fie cu un cavou (Pe cand, de argint/ In amurg
de argint/ S-aprinde crai-nou// Pe zari argintii/ In vastul cavou - ), sau cu o
crasma (E-o noapte uda, grea, te-neci afara/ Prin ceata- obosite, rosii, fara zare/
Ard, afumate, triste felinare/ Ca intr-o crasma umeda, murdara - Sonet ). Tot prin
comparatie orasul este echivalent cu azilul, in poezia Aiurea, in care se intalnesc
conotatiile de loc malefic, blestemat (Si stam impietrit si de veacuri/ Cetatea
parea blestemata - Panorama) si morbid, alienant (Orasul luminat electric/ Dadea
fiori de nebunie - Fanfara). Astfel, targul bacovian este mai mult decat un loc
fatidic din universul sau poetic, este unicul loc spiritual care poate fi si salon si
crasma si cimitir si cavou.
In afara de oras, in textele bacoviene mai apar si alte locuri fatidice. Unul dintre
acestea este stada, legata de o situatie bacoviana specifica, ratacirea. Este un loc al
singuratatii, al nebuniei si al nedreptatii sociale. Singuratatea este motivul cel mai
des intalnit in opera lui Bacovia, insa cel mai bine este subliniata pe strazile goale
(Strazile-s desarte/ Singur, singur, singur - Rar). In lista temelor poetice, dupa
strada goala se intalneste cea a parcurilor inghetate. In poezia Decor, parcul este
descris ca solitar si secular, si definit ca Decor de doliu, funerar. Este decor
pentru amintirile pe care le provoaca (In parc regretele plang iar, In parc
fantomele apar, si, totodata, profetie a mortii prin glasul pasarilor cobitoare (Cu
pene albe, pene negre/ O pasare cu glas amar/ Strabate parcul secular/ Cu pene
albe, pene negre). Poezia Amurg accentueaza trasatura fatidica a parcului, ca loc
marcat prin culorile cu conotatii simbolice clare (sineala, aur, sange) care se

imprima pe fondul neutru al albului sau al transparentei: Havuzul din dosul


palatului mort/ Mai arunca, mai ploua, mai plange - / Si stropii cazand, in amurg
iau culori: / De sineala, de aur, de sange. Imaginea vizuala a parcului bacovian
este completata de cea auditiva a muzicii de famfara si a cantecului imaginar al
tomanei: Auzi, cum muzica rasuna clar/ In parcul falnic, antic si solemn, - / Din
instrumente jalnica, de lemn / La geamuri, toamna canta funerar (Vals de
toamna). Parcul si strada nu sunt marcate de prezenta feminina, ele fiind locuri ale
intalnirilor ratate: Melancolia m-a prins pe strada. / / E o vibrare de violete; /
/Trece si Ea; / As vrea, / Dar nu pot s-o salut/ Oh, si cum a trecut, / Intr-o vibrare
de violete (Nervi de primavara). Odaia goala urmeaza parcurilor inghetate.
Aceasta, prin culoare (negru), prin umezeala si prin frig, simbolizeaza mormantul:
Si-s umezi peretii/ Si-un frig ma cuprinde/ Cu cei din morminte/ Un gand ma
deprinde (Moina). Odaia iubitei este insa singurul loc bacovian conotat benefic,
aici intalnindu-se o atmosfera de intimitate si intelegere intre el si ea. Un alt loc
fatidic din lirica bacoviana este cafeneaua. In cafenea omul este predispus
divagarii, fiind un loc al visarilor, al poeziei, consacrat de Simbolism, / Curentul
decadent. Cu ea se incheie ansamblul locurilor bacoviene, care fac din oras un
adevarat univers poetic.
Printre motivele bacoviene care se incadreaza in curentul simbolist este si cel al
golului, care poate fi atat gol spatial echivalent cu pustiul camerei, al orasului cu
piete luminate de agonice, cat si gol temporal care sugereaza haosul (Imensitate,
vesnicie/ Tu, haos care te-aduni/ In golul tau e nebunie - Pulvis).
Culorile maladive fac parte, la randul lor, din categoria temelor si motivelor
simboliste din opera lui Bacovia. O prima culoare care simbolizeaza boala, agonia
este galbenul frunzelor toamnei, care insoteste negrul funerar (O femeie in doliu pe
strada/ O frunza galbena tremura dupa ea; Si galbeni trec bolnavi/ Copii de la
scoala). Negrul este cel mai intens exploatat in poezia cu acelasi nume, sugerand

ca totul s-a redus la scrum, la cenusa: Vibrau sacntei de vis noian de negru/
Carbonizat amorul fumega/ Parfum de pene arse si ploua/ Negru, numai noian de
negruO alta culoare folosita este rosul, fiind de cele mai multe ori corelat cu
sangele: Si-nsangerat, amurgul/ Patrunde-ncet prin geamuri; Pe dealurilealbastre/ De sange urca luna/ De sange pare lacul/ Mai ros ca-ntotdeauna
(Amurg).
Pe langa argumentele tematice care permit incadrarea operei bacoviene in
curentul simbolist mai exista si argumente stilistice - folosirea sinesteziei (O
picatura parfumata cu vibrari de violet; Ploua roua de culori/ Venus plina de fiori/
Pare-o vie violeta); aparitia unor simboluri obsedante, care circula de la o poezie la
alta (plumbul, corbii, ploaia, sicriul, amurgul), acuitatea senzoriala in descrierea
unor imagini care reprezinta, de fapt, o stare interioara - dar si argumente
intertextuale citarea unor poeti simbolisti (Edgar Poe, Verlaine, Tradem,
Boudelaire si Rollinat) sau referiri la poezia decadenta (Tu citesti nazalizand/ O
poema decadenta, cadaveric parfumata/ Monotona Poema in oglinda). Bacovia
cofera diverse acceptiuni in opera sa termenului decadent: alcoolism (Ca Edgar
Poe ma reintorc spre casa/ Ori ca Verlaine, topit de bautura Sonet); funebru
(Trec corbii ah, corbii/ Poetului Tradem Amurg); sarcasm tragic (Dar in
lugubrul salii pufneau in ras sarcastic/ Si Poe, si Boudelaire, si Rollinat - Finis).
Cu tote acestea, au existat totusi critici literari care au incercat sa demonstreze
ca opera lui Bacovia se indeparteaza de simbolism, putand fi identificate elemente
expresioniste. In lucrarea sa Despre poezie, Nicolae Manolescu arata ca lirica
bacoviana se indeparteaza de simbolism prin faptul ca, in locul muzicii, poetul
cultiva sunete dizarmonice, ajungand pana la tipatul specific expresionist: Poezia
simbolista era una a armoniei muzicale, caracterizata de o simtire discreta si
evaziva (). La Bacovia insa, ,,scartaielile ating urechea ca sunete
,,infioratoare si frunzele cazatoare produc pe retina imagini ,,sinistre. Instinctul

melodiosului, care conduce mana tuturor modernistilor, este absent in poeziile lui
Bacovia, a carui arta pare sa invedereze () o ureche in stare sa accepte
disonanta, zgomotosul, dezordinea sonora. El afirma ca pastelurile bacoviene
descriu de fapt peisaje mentale. Spre exemplu, in poezia Decor, se poate observa
ca poetul nu descrie peisajul, ci il organizeaza in functie de doua trasaturi opuse,
albul si negrul. Alternanta (sau opozitia) intre alb si negru (Copaci albi, copaci
negri) formeaza o imagine a mortii, tema consatnta a acestui univers poetic. Intr-o
alta lucrare a sa, Teme, Nicolae Manolescu sustine ca spre deosebire de culorile
simboliste care se grefau pe sunete si mirosuri, intr-un sistem de corespondente
menite a arata intelectualitatea unui lirism interesat de esente, la Bacovia
culoarea devine nu numai persistenta si obsesiva, dar de o mare materialitate, ca
la expresionisti (). Bacovia se remarca prin intensificarea senzatiei (de sunet
culoare sau cinetica), prin marirea expresivitatii uneori pana dincolo de limita
suportabila. El e modren fiindca socheaza: ochii, urechea, imaginatia, arta.
Definind lirica bacoviana ca expresie a unui sfarsit continuu, Ion Caraion
demonstreaza ca nu exista nici o inovatie sau ruptura in opera scriitorului. Este
propusa o lectura mai putin muzicala, si mai mult analitica, mergand la intelesul
constitutiv pentru a inlatura unele prejudecati (obsesia sinistrului la Bacovia,
nihilismul intelectual). Acesta realizeaza si un studiu al lexicului bacovian, din care
reiese ca trasatura principala severitatea limbajului. El obserava ca majoritatea
orientarilor, cheilor, temelor lui Bacovia sunt scrise pe anumiti piloni: rasul si
plansul, starea planului inclinat, neintrerupta agitatie, obsesia mortii, frica de
viata, abulia, vesnicul du-te-vino, ponderea senzatiilor sonore si optice, caseta cu
tremure, vibratii, tresariri, dardaieli si alarme, incarcatul deviz al buletinelor
meteorologice, statismul, impietrirea, dar si turuiala in vid, sarcasmul, asteptarea
si neasteptarea, renuntul, in sfarsit artele si indeosebi

muzica. Se observa

preponderenta verbelor (o cincime din dictionarul cuvintelor de care s-a folosit

Bacovia, e formata din verbe), care, la inceputul poeziilor sunt la prezent sugerand
o actiune ce debuteaza in forta, tonica. Verbul bacovian cel mai frecvent utilizat
este ,,a fi, mai numeric decat ,,a plange si decat ,,a avea. El afirma totodata ca
Bacovia este poetul negatiilor de felurite nuante, autorul in literatura noastra al
intaiului nu ideistic si structural, opera sa comparandu-se si comportandu-se ca
un repros inextingibil adresat lumii.
Daca la inceput opera bacoviana intriga, pe masura ce inaitezi in lectura,
poeziile sporesc ambiguitatea