Sunteți pe pagina 1din 29

Mama

Intr-o zi, asteptand sa vina liftul la parterul unui


hotel am vazut, intr-un tarziu, cum, in pragul usilor
automate care se deschideau, a aparut faptura
blanda a unui copilas de o mare frumusete. In spate,
discreta ca o umbra, mama lui.

Dar, vai, la prima miscare pe care a facut-o, mi-am dat seama ca pustiul suferea de
un handicap. Se misca greu, cu o incordare a intregului sau trupusor ce facea ca
aerul sa se crispeze. Isi indrepta ochii rugatori spre mama sa si apoi, simtind
sprijinul, indrazni sa paseasca. Dar pasul acela era cat o Golgota, nu pentrul sufletul
lui, inca nestiutor, cat pentru biata sa mama.

Si astfel, de acolo, din lift am vazut cum a coborat dragostea absoluta a mamei
pentru copilul ei. Zeci de brate invizibile se intindeau in jurul lui ca aerul sa
nu-l sfarame, sau ca privirea curioasa a celor din jur sa nu-i raneasca sufletul
mai mult decat o facuse viata. Il apara parca, mangaindu-l incontinuu.

Si, nu stiu de ce, in clipa aceea am


avut revelatia ca asa trebuia iubit si
acest popor roman de o frumusete
rara, dar handicapat de o istorie
mizerabila.

M-am gandit instantaneu ca numai dragostea materna, cu dimensiunea ei


absoluta ce putea iubi neclintit in fata istoriei potrivnice, ne mai poate ridica
din tragedia prezenta.

Dragostea de mama are


ceva din dragostea lui
Dumnezeu catre om, este
acea dragoste care nu
cade niciodata.

Oare, astfel de mame nu sunt in fond niste martiri


anonimi, ce zilnic isi ascund jertfa in tresaririle
tacute ale fiintei?

Si, de ce oare, m-a dus gandul ca la o


prabusire dureroasa in gol, la poporul
roman ?

Pesemne ca am fost rapit de amintirea


acelui biet preot de tara care, in timp ce
neamul romanesc gemea sub piroanele
criminale ale comunismului ce-ncerca
sa-i zdrobeasca atata trupul cat si fiinta,
indraznea sa spuna :Ideologiile nu sunt
bune pentru ca nu au mama..

Am citit candva o mica povestioara. Se spune ca, intr-o


companie comerciala, un om tanar si cumsecade a murit. Mare
a fost durerea colegilor sai, cand au vazut ce s-a intamplat, dar
mai mare a fost surprinderea cand au aflat, nu se stie cum, ca
sufletul bietului om, ajunsese in iad.

Iar povestea spune mai departe cum, revoltati, acestia s-au dus
pana la portile Iadului ca sa-l scoata de acolo. Dar, cu toate
rugamintile si eforturile, nu au reusit.

Apoi a venit directorul companiei, care s-a dus la


randul sau sa-i roage pe cei care ii rapisera sufletul
bietului om, sa-l elibereze. Dar totul a fost zadarnic.

Disperati, in cele din urma, oamenii au apelat la episcopul locului, sancerce sa faca ceva. Dar si in fata acestuia, portile Infernului au ramas
inchise. Si astfel, peste toata aceasta nedreptate, zilele treceau fara speranta,
adancind durerea celor care il iubeau.

Pana cand, intr-o dimineata, in


fata portii Iadului, cu pasi
marunti, garbovita parca de o
durere care-i tinea inima ca
intr-un cleste, aparu o
batranica.

-Tu, cine mai esti?


rasuna vocea, o voce
inspaimantatoare coborata ca
un trasnet din neantul
Infernului.

Necutremurata de nimic,
decat de propria-i durere,
batrana raspunse:
_Sunt mama lui. Lasati-ma
sa intru!
Si abia atunci, ca prin
minune, portile Iadului s-au
deschis, s-au deschis pentru
intaia oara iar mama a intrat
acolo ca sa-si salveze fiul.

Niciun copil din


lume nu a crescut
vreodata atat de
mult fata de mama
lui, incat sa poata
sa nu-i spuna
mama. Ce sfanta
ierarhie!

De cand am fost mic si pana-n ultima ei clipa, mama imi dadea un sfat:
-Dragul mamei, nu-ti arata inima oricui!

Si nu stiu de ce, atunci cand imi spunea adevarul acesta, frumosii ei ochi
albastri, erau strafulgerati pentru o clipa de o indefinita tristete. Parca ar fi
vrut sa ma apere pentru tot restul vietii, si realiza ca nu putea.

Dureroasa fatalitate, ce o facea sa-si traiasca viata din inabusite strangeri


de inima, infinite griji ce-i marcau necrutator fiinta.O asiguram instinctiv
ca totul o sa fie bine. Ca apoi, pe ascuns, sa ma arunc in valurile vietii.

Iar viata, imi cerea sa nu imi ascund inima si abia atunci, destinul
indiferent o lovea cu tarie, zdrobind-o.Prabusit, dezamagit cumplit de
tradarile vietii, ma-ntorceam in mica ei garsoniera.

Mama se facea ca nu-mi vede rana adanca ce ma-ngenunchease. Imi facea


de mancare, apoi imi intindea masa avand grija sa am in farfurie bucatile
cele mai bune.Lasa, dragul mamei, ca trece si asta!

Inima mea se refacea incet-incet, oblojita de invizibile


si tandre mangaieri.N-aveam de unde sa stiu ca,
vindecat, plecand apoi, inima ei ramanea cuprinsa de
un suvoi de tristete, coplesita de singuratati.

Se spune ca in realitatea de Rai oamenii aveau


trupul acoperit de haina de har a inimii. Si
atunci, oamenii isi vorbeau de la inima la inima.
Ce minune facuse Dumnezeu, cand spusese ca
totul o sa fie la vedere!

Dar, ce cumplit ca acest totula fost distrus, mai


apoi, prin pacat.Si atunci, de rusine, se spune ca
inima s-a ascuns in trup.

Trei inimi ai in tine, muritorule! spun sfintii, Cea a lui


Dumnezeu, cea a sufletului tau si cea de carne si sange prin
care curge viata . Si toate trei bat dimpreuna. Dar atunci cand
in tine, inima Domnului nu mai bate, sa stii ca esti in moarte
sufleteasca.

Dar eu, simt ca langa inima


lui Dumnezeu, mai este o
inima cea a mamei.

Iar cand aceasta


nu mai bateesti
singur!

Mama
Muzica

autor

Dan Puric

Dumitru Farcasu

Dute dor in munti de piatra

gfv@yahoo.com