Sunteți pe pagina 1din 6

SIDA - Infectia cu Virusul Imunodeficientei Umane (HIV)

Faza grava si tardiva a infectiei cu virusul imunodeficientei umane (H.I.V.1 si


H.I.V.2). SIDA este
abrevierea
franceza
pentru sindromul
imunodeficientei
dobandite echivalentul in limba engleza este AIDS. H.I.V.1 si H.I.V.2 distrug uneleglobule albe,
anume limfocitele T4 sau CD4, care constituie baza activa a imunitatii antiinfectioase. Aceasta
distrugere provoaca in consecinta o deficienta a sistemului imunitar. Numele de sida, sau de
SIDA declarata, se da formelor majore ale acestei deficiente imunitare: scaderea numarului
de limfocite T4 sub 200 pe milimetrul cub desange - numarul normal al acestora fiind intre 800
si 1000. O persoana seropozitiva la h.i.v. (al carei sange contineanticorpi specifici indreptati
impotriva virusului hiv, ceea ce dovedeste infectarea sa cu acest virus) nu prezinta in mod
obligatoriu semnele bolii. Ea este totusi purtatoare de virus si deci susceptibila sa il transmita.
Istoric - Izolat in 1983 la Institutul Pasteur din Paris de catre echipa Prof Luc
Montagnier, H.I.V. face parte din familia retrovirusurilor (virusuri cu A.R.N., capabile sa-l
copieze pe acesta in A.D.N. proviral datorita unei enzime pe care o contine, reverstranscriptaza).
In 1986, cercetatorii francezi au demonstrat existenta unui al doilea virus. Botezat H.I.V.2, cu
structura apropiata de cea a lui H.I.V.1, a carui origine geografica se situeaza esentialmente in
Africa de Vest. Nici pana in prezent nu exista certitudinea originii lui H.I.V.1, desi prevalenta sa
este foarte mare in Africa Centrala.
Propagarea SIDA - Primele manifestari diagnosticate de SIDA merg pana in anul 1981.
Actualmente se estimeaza (1997) ca mai mult de 14 milioane de persoane sunt infectate cu
virusul, din care mai mult de jumatate (9 milioane) in Africa. Numarul de cazuri de SIDA
declarata, din intreaga lume, este evaluat la aproape 1,6 milioane. Proportia printre acesti
bolnavi, a subiectilor "cu risc", considerati multa vreme ca fiind singurii expusi infectiei
(homosexualii masculini, toxicomanii utilizatori de seringi, transfuzatii), tinde sa scada, in timp
ce proportia heterosexualilor afectati creste. Boala afecteaza actualmente mai ales femeile, care
pot s-o transmita copilului lor atunci cand sunt gravide, si are drept consecinta cresterea
numarului
de
cazuri
de
SIDA
la
copii.
Contaminarea - Transmiterea virusului SIDA se face in trei modalitati principale: pe
cale sexuala (la nivelul mucoaselor genitale, fie ca este vorba de sperma, de lichid prostatic sau
de secretii vaginale); pe cale sangvina (transfuzia sangelui sau a produselor sangvine
contaminate, utilizarea de seringi infectate): pe cale transplacentara (de la mama seropozitiva la
copil, in timpul sarcinii) si in cursul alaptarii materne. Virusul fiind, de asemenea, prezent in
lacrimi si in saliva, este deci posibila o contaminare prin muscatura, precum si o contaminare in
cazul unui sarut profund, in caz de leziuni ale mucoaselor bucale. Totusi, n-a fost raportat nici un
caz de transmisie de acest tip.
Calea sangvina -Este un mod de transmisie puternic contaminant, riscul fiind evaluat la
90%, fie ca este vorba de transfuzii, fie ca se intampla prin injectarea de droguri pe cale venoasa.
De asemenea hemofilicii, care necesita injectari frecvente de produse de sange, au fost deosebit
de afectati de SIDA pana cand s-au luat masurile preventive (verificarea si incalzirea produselor
transfuzate) care sa puna capat acestei contaminari. Reutilizarea materialului medical (seringi de
plastic, ace) fara sterilizarea lui, un act legat de penuria de material, este un factor subestimat de
contaminare, a carui importanta ramane de evaluat si care justifica cea mai mare atentie, cel
putin individuala. Transmisia prin acele de acupunctura sau prin cele de tatuaj si prin lamele de
ras este posibila din punct de vedere teoretic.

Calea sexuala -Este calea de contaminare cea mai raspandita, toate practicile sexuale
putand fi contaminante in diferite grade. In tarile occidentale, ea priveste inca in principal
homosexualii masculini, dar boala se propaga in sanul populatiei heterosexuale, mai cu seama in
cursul raporturilor sexuale cu toxicomani deja contaminati. In tarile in curs de dezvoltare,
propagarea se face in majoritate pe cale heterosexuala. Transmisia infectiei este favorizata de
microtraumatismele mucoaselor si de bolile transmisibile sexual care antreneaza ulceratii la
nivelul organelor sexuale, prin raporturile sexuale in perioada fluxului menstrual (perioada cea
mai contaminanta la femeiaseropozitiva) si prin sodomie (coit anal), din cauza fragilitatii relative
a mucoasei rectale. Riscul de transmisie heterosexuala este mai putin important decat cel legat de
homosexualitate. Este suficient un singur raport care sa fie contaminant. Se manifesta un
dezacord in transmisia de la barbat la femeie si de la femeie la barbat, riscul parand sa fie mai
mare pentru o femeie de a fi contaminata de catre un barbat decat invers.
Transmisia de la mama la copil -Procentajul de transmisie a virusului de la mama
la fat in timpul sarcinii variaza dupa starea clinica a femeii gravide. Dupa studii efectuate in
Europa, mai putin de 20% dintre copiii nascuti dintr-o mama seropozitiva, dar care inca nu
prezinta simptomele bolii, ar fi la randul lor contaminati. In Africa, procentajul de transmisie
constatat este de ordinul a 30 pana la 40%, acest fapt fiind legat probabil de afectiunile cu
transmisiesexuala netratate, mai frecvente in Africa, si care favorizeaza penetrarea virala.
Toti copiii nascuti din mame seropozitive sunt seropozitivi la nastere, deoarece ei
poarta anticorpii mamelor lor. Atunci cand nu sunt infectati, ei devin seronegativi spre varsta de
15 pana la 18 luni. Se poate incerca totusi sa se verifice daca este prezent chiar virusul incepand
cu varsta de 3 luni, multumita tehnicilor de cultivare a virusurilor. Boala evolueaza lent (in vreo
zece ani) la aproximativ 75% dintre copii si foarte rapid (in mai putin de 5 ani) la aproximativ
20% din cazuri.
Exista un risc de transmisie a H.I.V. prin laptele matern. Desi n-a fost inca posibil sa se
masoare cu precizie,organizatia mondiala a sanatatii estimeaza ca la copiii hraniti la san de
mamele seropozitive pana la 15% dintreinfectiile cu h.i.v. ar putea fi ocazionate de alaptare,
oricum nerecomandata, in tarile occidentale, femeilor seropozitivesau bolnave de sida.
Diferitele etape ale infectiei cu virus - O data intrat in limfocite, H.I.V. difuzeaza foarte
rapid in organism. Acesta produce ca reactie anticorpi anti-h.i.v. specifici, ceea ce se poate pune
in evidenta in serul sangvin la sfarsitul perioadei de seroconversie (momentul in care
apar anticorpii de la o persoana contaminata), adica dupa 3 luni cu certitudine; exista deci o
perioada de 3 luni, care urmeaza contaminarii si in timpul careia individul este purtator
devirus fara ca acest lucru sa fie decelabil prin teste. O data infectata, persoana se numeste
seropozitiva pentru h.i.v.
Anticorpii anti-h.i.v. dovedesc reactia organismului fata de infectia cu virus, dar sunt
incapabili sa distruga virusul; in fapt, H.I.V. isi modifica structura pentru a scapa de anticorpi. In
saptamanile care urmeaza infectiei, un anume numar de pacienti sufera de tulburari trecatoare
grupate sub denumirea de primo-infectie; la altii, infectia trece total neobservata. Dupa o
perioada de latenta, de o durata variabila - in medie intre 7 si 11 ani dupa seroconversie -in
timpul careia virusul continua sa se multiplice, manifestarile clinice de SIDA apar la majoritatea
pacientilor, sub o forma fie minora, fie majora. Procentajul de pacienti care dezvolta boala nu
este cunoscut inca decat cu aproximatie. La anumite persoane, perioada de latenta este foarte
scurta (de la 1 la 3 ani).
Exista, de asemenea, subiecti seropozitivi, zisi supravietuitori de durata lunga (Long
Term Survivors, sau LTS) la care SIDA nu se declara decat dupa vreo cincisprezece ani.

La copil, evolutia este, in general, mai rapida si mai grava decat la adult. Doua evolutii sunt
posibile: o forma severa, cu prognostic sumbru, care se declara inaintea varstei de 6 luni si se
traduce prin semne neurologice grave si deficit imunitar foarte mare; o alta forma mai putin
grava, cu evolutie cronica.
Faza acuta a primo-infectiei -Aceasta survine la 20 pana la 50% dintre persoanele
infectate, indiferent de modul de contaminare, in urmatoarele 15 zile sau 3 luni dupa
contaminare. Aceasta primo-infectie ia aspectul unei mononucleoze infectioase: febra care poate
dura si o luna, tumefactie a ganglionilor limfatici, curbaturi, dureri articulare, eruptie cutanata
care evoca o rujeola - sau uneori urticarie - disfagie (greutate la inghitit) dureroasa. In cursul
acestei faze au mai fost descrise si candidoze acute, care afecteaza mucoasele, ca si ulceratii
bucale. Mult mai rar survin manifestari neurologice: meningita acuta limfocitara, paralizie
faciala, mielopatie, neuropatie periferica, encefalita. Aceasta primo-infectie dispare spontan in
aproximativ o luna.
Faza de infectie cronica asimptomatica -Aceasta dureaza de la 1 la 7 ani (sau mai mult)
si corespunde unei faze de multiplicare a virusului. Aceasta perioada poate sa nu se traduca prin
nici un simptom. In 20 pana la 50% din cazuri, ea se manifesta prin adenopatii (umflarea
ganglionilor limfatici) generalizate si persistente. Acestea sunt, in general, simetrice si afecteaza
mai frecvent regiunile cervicala, maxilara, submaxilara si occipitala.
Forme minore ale infectiei - Acestea semnaleaza o atingere inca moderata a sistemului
imunitar.
- Infectiile minore cutanate sau mucoase, virale sau micotice, nu sunt specifice infectiei cu
H.I.V., dar iau la subiectii afectati o forma cronica sau recidivanta: candidoze bucale
(margaritarel) sau anogenitale, dermatita seboreica a fetei, foliculite, prurigo, veruci, zona zoster.
- Bolile auloimune sunt relativ putin frecvente. Se poate observa o parotidita (inflamatie a
glandei parotide), un sindrom al lui Raynaud (vasoconstrictie care afecteaza mainile in cursul
expunerii lor la frig si antreneaza o oprire a circulatiei arteriale, apoi o cianoza locala), un
sindrom uscat (uscaciune excesiva a gurii si a ochilor, iar la femei si a vaginului), manifestari
articulare inflamatorii si dureroase, miozite (inflamatii dureroase ale tesuturilor musculare).
- Semnele generale constau intr-o alterare a starii generale, intr-o febra prelungita, transpiratii, o
slabire, o diaree persistenta. Denumirea acestuia de sindrom inrudit cu SIDA (ARC) a fost
abandonata.
Sida declarata -Formele majore ale infectiei, ori SIDA declarata, sunt, de asemenea,
foarte
variabile.
- Infectiile oportuniste: atunci cand imunodepresia este majora, riscul de infectii oportuniste
este important; se numeste infectie oportunista o infectie legata de un microorganism (bacilul lui
Koch responsabil de tuberculoza, de exemplu) care "profita" de starea precara a apararii
imunitare pentru a se dezvolta. Aceste infectii sunt foarte des legate intre ele, in cadrul aceluiasi
organ, ceea ce complica diagnosticarea si tratarea lor. Pe de alta parte, aceste infectii tind sa
recidiveze, tinand cont atat de persistenta lor in mediu sau in organism, cat si de neameliorarea,
chiar degradarea, treptata, a imunitatii pacientului.
- Infectiile bacteriene sunt mai frecvente in cursul infectiei cu H.I.V. Tuberculoza afecteaza
indeosebi pacientii care traiesc in conditi defavorabile (toxicomani, tari in curs de dezvoltare).
Infectiile fungice sunt socotite printre cele mai frecvente dintre cele oportuniste in cursul SIDA.
- Infectiile parazitare care afecteaza bolnavii de SIDA sunt in numar de patru:
- criptosporidioza care antreneaza la imunoderpimati o diaree masiva responsabila de o alterare a
starii generale, de o puternica deshidratare, si este insotita de febra si de dureri abdominale

- microsporidioza ar putea fi responsabila de 20 pana la 30% din diareile inexplicabile


- pneumocistoza constituie infectia inaugurala pentru SIDA in 15 pana la 50% dintre cazuri daca
nu a fost instituit un tratament preventiv. Ea se manifesta printr-o tuse uscata si crescanda, si
poate conduce la insuficienta respiratorie.
- toxoplasmoza duce, in cursul SIDA, la reactivarea unei infectii vechi, care trece neobservata.
Ea antreneaza tulburari neurologice majore in caz de localizare cerebrala.
- Infectiile virale observate in cursul SIDA privesc in special infectiile cu virusuri latente,
integrate in genomul anumitor celule, care sunt reactivate din cauza deficitului imunitar. Ele
afecteaza 20 pana la 50% dintre pacienti.
In afara infectiilor oportuniste, cea de a doua mare manifestare a SIDA este dezvoltarea
anumitor tumori canceroase: tumorile care afecteaza bolnavii de SIDA sunt sarcomul lui Kaposi
si limfoamele maligne.
- Sarcomul lui Kaposi are o prevalenta mai ridicata la pacientii seropozitivi homosexuali
comparabil cu alti pacienti, ceea ce sugereaza responsabilitatea unui agent transmisibil pe cale
sexuala. Forma cutanata, cu leziuni plane, violacee, nedureroase, constituie expresia cea mai
frecventa. Sunt posibile localizarile viscerale, mai ales in caz de imunodepresie majora.
- Limfoamele maligne sunt cauzate de o proliferare canceroasa a precursorilor limfocitelor,
limfocitele T si B.
Diagnostic - Diagnosticarea infectiei cu H.I.V. se face prin punerea in evidenta in sange a
anticorpilor indreptati impotriva virusului. Diagnosticul nu poate fi stabilit cu certitudine decat
dupa 3 luni de la momentul infectarii (perioada muta in timpul careia anticorpii sunt prezenti in
cantitate prea mica, pentru a fi decelabili). Se face apel la doua teste specifice, testele ELISA si
Western-Blot. Testul ELISA - care este utilizat in primul rand - dand uneori rezultate fals
pozitive, este controlat cu ajutorul testului Westem-Blot. Depistarea este obligatorie pentru
donatorii de sange sau de organe. Testarea este in mod deosebit recomandata femeilor gravide
sau persoanelor care doresc sa conceapa un copil, precum si subiectilor expusi (toxicomani,
prostituate
etc.)
In majoritatea tarilor, medicul este dator sa declare autoritatilor sanitare orice caz de SIDA de
care are cunostinta. Aceasta declaratie nu este nominativa, anonimatul bolnavului fiind astfel
respectat.
Tratament - Acesta cuprinde doua capitole: tratamentele de inhibitie a virusului si
tratamentele preventive sau curative ale diferitelor boli dezvoltate. De altfel, un oarecare numar
de reguli de viata sunt recomandate persoanelor seropozitive, cu scopul de a frana evolutia spre
SlDA declarata si transmisia bolii.
- Tratamentul impotriva virusului se bazeaza pe mecanismele care inhiba replicarea virala, ca
zidovudina (AZT) sau didanozina. Se folosesc, de asemenea, antiproteazele, proteazele fiind
enzimele care permit virusului sa fabrice proteine necesare supravietuirii sale. Uneori, este util sa
fie asociate unele cu altele pana la trei astfel de medicamente (triterapie), cu scopul de a-i creste
eficacitatea globala. Aceste diferite metode de tratament antreneaza o ameliorare provizorie a
starii bolnavului. In plus, dupa studii recente, luarea de AZT de catre o femeie gravida
contaminata ar diminua cu 50% riscul contaminarii fatului. Totusi, nici o terapeutica nu permite
actualmente sa se aiba in vedere o eradicare a virusului din organism, deoarece el este integrat in
genomul (totalitatea genelor purtate de catre cromozomi) limfocitelor pe care le infecteaza.
- Tratamentele preventive sau curative, a consecintelor deficitului imunitar (infectii
oportuniste, tumori), se bazeaza pe administrarea de antibiotice, de antifungice si de antimitotice
(ehimioterapie, interferon), precum si pe radioterapie si chirurgie.

- Sfaturile pentru igiena vietii cuprind precautiile care trebuie sa fie luate de o persoana
seropozitiva pentru a nu se recontamina. In fapt, contaminarile multiple, prin aporturile repetate
de virus pe care le antreneaza, precipita evolutia bolii, deci trecerea la faza de SlDA declarata.
Seropozitivului i se mai recomanda sa-si asigure o urmarire medicala regulata: medicamente
administrate preventiv sau precoce si asociate cu o buna igiena a vietii (alimentatie corecta,
curatenie corporala, odihna, abtinerea de la medicamente sau de la droguri care pot deprima
suplimentar imunitatea, abtinerea de la activitati care risca provocarea unor raniri), intarzie
deosebit de eficace evolutia bolii.
Prevenirea - Prevenirea SIDA consta in prevenirea contaminarii cu H.I.V. Orice persoana
contaminata poate transmite imediat virusul, chiar in timpul perioadei care precede
seroconversia, adica atunci cand contaminarea sa nu poate fi constatata.
- Prevenirea infectiei prin contaminare sangvina consta in analizarea sistematica a
produselor sangvine inainte de utilizarea lor. Subzista totusi un risc legat de perioada muta de 3
luni, risc evaluat la 300.000; este in consecinta recomandat sa se limiteze indicatiile de transfuzie
si, atunci cand lucrul acesta este posibil (interventie chirurgicala care nu este realizata in regim
de urgenta), sa se procedeze de preferinta la autotransfuzii (transfuzarea bolnavului cu propriul
lui sange prelevat inainte de interventie). Intepaturile si taieturile accidentale facute cu
instrumente contaminate sau banuite de a fi contaminate trebuie dezinfectate imediat. Deseurile
medicale trebuie sa fie ambalate in recipiente etanse si incinerate.
Procentajul de contaminari noi crescand din ce in ce mai mult la toxicomanii care-si
transmit seringile de la unul la altul, masurile de prevenire privesc insasi toxicomania: programe
de droguri de substitutie, incitarea la dezinfectarea seringilor, programe de furnizare de material
nou: H.I.V. este distrus sau inactivat dupa un contact de 15 minute cu apa de Javel (solutie 5-10%
hipoclorit de potasiu in apa) proaspata cu alti germeni, intre care virusul hepatitei B.
- Prevenirea transmiterii pe cale sexuala consta, in cursul raporturilor sexuale, in
utilizarea prezervativului masculin. Acesta constituie actualmente singura protectie eficace
impotriva SlDA si impotriva bolilor cu transmisie sexuala in general. prezervativul trebuie sa fie
utilizat
indiferent
de
tipul
practicilor sexuale.
Orice
rabat
facut
in
folosireaprezervativului favorizeaza extinderea bolii. Orice persoana infectata care are relatii
sexuale neprotejate, fie ca sunt heterosexuale sau homosexuale, trebuie sa fie constienta de
riscurile la care isi supune partenerii. Infatisarea sau clasa sociala a partenerilor nu pot constitui
indicatii cu privire la faptul ca sunt sau nu purtatori ai virusului.
Prezervativul trebuie sa fie utilizat in conformitate cu modul lui de intrebuintare
(aplicarea lui inainte de oricepenetrare, nefolosirea unui agent lubrifiant pe baza de vaselina,
retragere inaintea detumescentei). Raporturile bucogenitale sau bucoanale trebuie sa fie evitate,
deoarece ele nu sunt fara risc. Utilizarea de creme sau de gelurispermicide nu poate constitui
decat o masura complementara fata de prezervativ in cazul ca el ar fi prost utilizat (scapari) sau
ca
s-ar
rupe.
- Prevenirea contaminarii pe cale transplacentara consta intr-o mai buna informare a femeilor
in cauza: conceptiaeste contraindicata in cazul femeilor contaminate, care pot
transmite virusul copilului, dar si in cazul barbatilor contaminati, susceptibili sa contamineze
mama si, in consecinta, copilul.
- Prevenirea contaminarii prin laptele matern consta in practicarea unei depistari a virusurilor
H.I.V.1 si H.I.V.2, pe de o parte, la femeile gravide care doresc sa-si alapteze copilul.

Cum nu se transmite virusul sida - Majoritatea actelor vietii cotidiene nu comporta


absolut nici un risc de infectare cuvirusul sida; este deci total nejustificat a te teme sau a evita
frecventarea persoanelor purtatoare ale acestui virus. O strangere de mana, un sarut pe obraz sunt
inofensive, ca si frecventarea locurilor publice (localuri de munca, scoala, piscina, transportul in
comun, cinema), contactul cu obiecte precum clanta usii, toaletele publice sau telefonul,
oriintepatura unei insecte (tantarilor, purice). Doar ustensilele care pot taia pielea (acele
pentru acupunctura, injectiile, dispozitivele de facut gauri in urechi, tatuajele, lamele de ras,
materialul pentru tratament dentar si cel pentru manechiura si pedichiura). Trebuie sa constituie
obiectul unei sterilizari atente inaintea fiecarei utilizari.
De altfel, donatorii de sange nu intampina nici un risc de a contracta boala, materialul
utilizat fiind steril si de folosinta unica.
Perspectivele - La ora actuala, inca nu exista un medicament care sa permita
intreruperea totala si definitiva a propagarii bolii.
Dificultatile de elaborare a unui vaccin rezida indeosebi in utilizarea unor "modele"
animale (cimpanzeu), a caror reactie la infectia cu virus este diferita de cea a omului sau este
inexistenta. In plus, un eventual vaccin ar trebui sa tina cont de variabilitatea virusului: se
estimeaza ca in lume ar exista vreo 1 000 de varietati de H.I.V .
In afara modurilor de contaminare mentionate (sange, raporturi sexuale, sarcina,
alaptare), nu exista posibilitatea de transmisie a virusului SIDA de la o persoana seropozitiva la
anturajul ei. La ora actuala, cea mai buna arma impotriva acestei boli redutabile ramane
prevenirea. Reactiile de respingere din colectivitati a persoanelor seropozitive si a bolnavilor
de sida tind sa dispara atunci cand o informare corecta a populatiei este realizata, chiar daca
bolnavii desida se mai lovesc inca destul de regulat de neintelegerea celor din jur.
Sinonim: sindrom al imunodeficientei dobandite.