CURS SELECTIV DE LOGICA JURIDICA - pt.

FR
Paralimbajele - limbajul trupului, gesturilor(privirea,atitudinea,pozitia). Relatia dintre limbajgandire - in istoria stiintei, intr o conceptie initiala s-a considerat ca gandirea e echivalenta limbajului.
Limbajul ar fi aspectul gandirii, in timp ce gandirea, latura interioara a limbajului. Ulterior s a considerat
ca gandirea ar functiona independent iar limbajul nu ar face decat sa exteriorizeze rezultatul
rationamentelor. Mai apoi, intr o alta faza s a ajuns la concluzia ca gandirea si limbajul nu pot fi
echivalente, identice ci sunt entitati distincte, dar interdependente.
Lipsa de identitate dintre gandire si limbaj se resimte cel putin in 2 situatii:
1)cand avem o idee relativ clara, in minte dar nu gasim cuvintele potrivite pt a o exprima.
2)cand ne autoimpunem un control rational asupra a ceea ce vorbim.
Cand acest control se pierde, vorbirea noastra, devine ilogica,irationala,si neinteligibila. Este cazul
situatiilor de neglijenta, in starile febrile, in stare de ebrietate, sau in situatiile de restructurare patologica
mentala. Si totusi cuvantul ca element central al limbajului are UN ROL FUNDAMENTAL IN
STRUCTURAREA GANDIRII. Pt copilul mic, cuvintele sunt doar simple sonoritati fara sens. Asociate
in mod repetat cu aceleasi obiecte, fiinte, fenome, relatii, persoane, cuvintele directioneaza atentia, se
fixeaza si inlesnesc treptat=treptat operatiile gandirii. Astfel incat fiecare cuvant devine un punct de fixare
a semnificatiilor.
Initial, semnificatiile cuvintelor, sunt legate de experienta individului= fiecare poate intelege in
felul lui. Treptat, semnificatiile sunt corectate si precizate tot mai mult de societate. Cu alte cuvinte,
societatea si experientele noastre in cadrul societatii, ne obliga la rationalizarea si socializarea gandirii.
Pentru a deveni rationali, logici in ganduri, exprimare, gesturi, atitudini, trebuie sa eliminam din
semnificatia cuvintelor ceea ce este prea personal sau prea afectiv, adica sa cizelam limbajul facandu-l
impersonal, riguros, precis, clar, rational, universal. Concomitent cu cizelarea limbajului se face datorita
interdependentei si cizelarea gandirii.
Functiile limbajului
I - O prima functie este aceea de Comunicare
II a doua este cea Practica - se refera la capcitatea acestuia de a influenta semenii in sensul de a i
determina la actiune sau de a i opri de la o actiune deja pornita. Exista o varianta simpla a functiei
practice cand se utilizeaza termeni ca :"vino", pleaca , stai , aseaza te". Exista si varianta complexa a
functiei practica - arta oratorica/retorica, cand se influenteaza mase mari de oameni. Functia practica
poate fi considerata si o functie reglatoare a conduite proprii sau a conduitei altora. Cand ne reglam
propria conduita.
PERSUASIUNEA - CAPACITATEA DE A CONVINGE PE CINEVA DE UN ANUMIT LUCRU
SAU A I DESTRUCTURA O CONVINGERE SI A O INLOCUI CU ALTA. Aceasta e influentata de
cateva elemente:
1)de caracteristicile sursei persuasive. Respectiv credibiliatte, atractivitate sau puterea ori dreptul de
a recompensa sau sanctiona.
2)Persuasiunea mai e influentata si de caracteristicile mesajului. sa fie logic, coerent, convingator.
3)caracteristicile receptorului,masura in care e dispus sa accepte, masura in care e dispus sa accepte
mesajul, masura in care e atent. De aceea e f important in cazul exercitarii persuasiunii si punerea in garda
a receptorului, atentionarea cu privire la intentia cu privire la sursa persuasiunii.
III A 3a functie a limbajului - functia ludica de joc. Copiii au tendinta de a inventa cuvinte sonore,
retin poezioare, dar si adultii sa joaca cu limbajul dezlegand rebusuri, facand bancuri, glume, catrene, cu
precizarea ca jocul limbajului a adultilor au o profunzime mai mare, o incarcatura logica.
IV functia - afectiva - consta in faptul ca prin cuvinte se pot exprima stari emotionale - bucuria,
dispretul,panica,frica. Atat prin continutul celor spuse cat mai ales prin caracteristicile extralingvistice.
1

V functia - catartica - capacitatea limbajului de a elibera de tensiune. Functie terapeutica (de aici
vine acesta denumire) este vorba de faptul ca : povesti cuiva, a relata suferintele, temerile, echivaleaza cu
o reducere a tensiunii emotionale.Pt realizarea acestei functii se recurge la o serie de tactici cum sunt;
injuria,barfa,defaimarea,calomnia,demigrarea.
Functiile limbajului - cu privire la individ- functie de integrare(mediul social). Functia de
dezvaluire - a sinelui, a personalitatii in fata celorlalti. Functia valorizatoare - prin functia acesta, ne
facem cunoscute celorlalti punctele noastre forte.
In cadrul grupului - functia productiva - limbajul perminte cooperarea inter individuala in
problemele din sarcina grupului. Functia facilitatoare a coeziunii. Functia rezolutiva a problemelor
grupului. Functia de valorizare a grupului.
2 forme de limbaj - interior si exterior. Cel interior - este cel pe care se sprijina gandirea. Limbajul
exterior este de 3 feluri:oral in forma monologului si a dialogului ,limbajul trupului. Dialogul poate fi
situativ sau contextual. Situativ e atunci cand cei care participa la dialog au inform. comune despre sub.
sau tema pusa in discutie astfel incat pt a 3 persoana, dialogul are adesea sens partial.CONTEXTUALINTELESUL e deplin. Limbajul trupului - prin limbajul corpului., mimica, ochi, gura, putem transmite
mesaje.
Limbajul juridic - gandirea juridca e inseparabila de limbaj pt ca in ultima instanta insusi dreptul e
o profesie a cuvintelor. Prin intermediul cuvintelor sunt formulate, fixate, toate normele juridice.
Totalitatea termenilor utilizati in dom. dr constituie universul discursului juridic. Avantajul discursului
juridic sau al limbajului jurudic specializat consta in eliminarea ambiguitatilor pr care le presupune
limbajul natural. In limbajul natural avem de a face cu sinonime, omonime.
O particularitate a limbajului juridc o reprzinta. abundenta de reguli de maxime, de adagii, de
argumente care adesea sunt formulate in limba latina. Utilizarea maximelor si adagiilor in latina inlatura
un risc major - acela de a se altera sensul original, prin traducerea in orice limba folosita. MAXIMELE
sunt in fond scurte definitii ale unor principii. Adagiile sunt formule generale concise si usor de retinut
care ofera o sugestie, in situatia in acre avem de a face cu o lege obscura, insuficienta. Ex de adagii: idem
est non esse et non probari - a nu proba o fapta e acelasi lucru cu a nu exista acea fapta. orce afirmatie
trebuie insotita de probe. Un alt exemplu: error cummunis facit ius - eroarea comuna face drept. Nemo
cen setul ignorare legem - nimeni nu poate invoca necunoasterea legii. Un alt adagio: Nulla poena sine
lege - nici o pedeapsa fara lege, nulla regula sine exceptione, malla gramatica non chalta - gramatica
deficitara nu afecteaza validitatea unui act juridic.
REGULI DE INTERPRETARE A JURIDICITATII - lacuna juridica.Lacuna juridica (lacuna
legii, lacuna dr.) consta in lipsa intr un sistem de drept a unei norme care sa poata fi aplicata la un caz
determinat. Tot lacuna juridica exisa si in situati cand norma e incompleta si pe baza ei nu poate fi
formulata nici o solutie. Existenta lacunei juridice si modul lor de complinire constituie una dintre temele
centrale ale logicii juridice. lacunele juridice sunt in ultima instanta inerente oricarui sist. de drept pt. ca
orice lege este in fapt o creatie umana, si ca tot ce e uman poate fi incompleta, limitata, incerta sau o lege
nu poate epuiza, acoperi, intr un simplu text ansamblul relatiilor sociale care se pot crea intre oameni atat
acelor prezente cat mai ales a celor viitoare. lacuna nu este similara cu antinomia, daca lacuna consta in
lipsa unei regelmentari unui sistem de drept privitoare la un caz determinat. Antinomia este un conflict,
incompatibilitate intre norme care se bat cap in cap. si consta la dificultatea de a alege o solutie din 2 sau
mai multe solutii contradictorii. Situatia de conflict a legilor numita de unii autori si LACUNA LOGICA
A DREPTULUI poate fi solutionata prin 2 metode: 1)in cazul unei diferente ierarhice a normelor de ex:
dif dintre o norma constitutionala si una ordinara se aplica legea situata pe o pozitie superioara. Conform
principiului "lex superior derogat lex inferiori". 2) in cazul unor legi plasate pe acelasi nivel ierarhic se
aplica ultima lege, conform principiului lex posterior derogat lex anteriori. Pt ca o antinomie sa fie
perfecta si sa genereze o lacuna logica a dreptului este necesar ca 2 norme sa fie promulgate in aceeasi zi,
sa se afle pe acelasi nivel ierarhic, iar contradictia sa priveasca aceeasi actiune, acelasi subiect si aceleasi
circumstante. In dreptul international privat exista numeroase cazuri de antinomii pt ca avem de a face nu
cu 1 ci cu 2 sau mai multe sisteme juridice la care cele 2 norme sunt inaplicabile. Cand rezolvarea
2

antinomiei nu e posibila cu nici un chip, se creaza o lacuna in drept. Tipuri de antinomii in practica: sitiuatia in care 2 norme de drept trebuie aplicate la aceasi relatie juridica, dar ele sunt simultam
inaplicabile. Ex: casatoria sau adoptia unor persoane de nationaliatte diferita, cand legiuitorii celor 2 tari
au prevazut solutii divergente la aceasta situatie. O alta situatie: legea nationala contravine ordinii publice
internationale. Alta cauza: cea in care e imposibil sa aplicam simultan doua norme asa cum sunt ele
enuntate ,formulate. In acest caz este vb de o antinomie de interpretare care este rezolvabila recurgand la
o alta tehnica de interpretare. In concluzie, de cele mai multe ori acest gen de conflicte, pot fi rezolvate
printr o tehnica de interpretare, cum ar fi apelul la interpretarea extensiva, apelul la spiritul legii, apelul la
spiritul epocii, sau apelul la intentiile legiutorului, dar validitatea cestei rezolvari este relativa, adesea
poate sta sub semnul intrebarii.
Regula ab-absurdum sau ab-absurdo-sensum. Aceasta regula este similara cu procedeul
cunoscut in matematica. sub denumirea de reducere la absurd. Si consta in stabilirea adevarului unei teze
de demonstrat prin infirmarea tezei sau ideii care o contrazice.
Aceasta regula AB absurdum presupune 2 operatii:
- admiterea ca teza sau ideea si implicit teza contrara ar fi adevarate.
- dovedirea falsitatii tezei contrarii cu ajutorul inferentei bazate pe anumite argumente. In acest
mod, din falsitatea unei judecati, decurge in mod necesar adevarul tezei,solutiei,etc contrare.
Plecand de la 2 teze contradictorii, acest procedeu determina obtinerea din teza presupus adevarata
a unor consecinte false de unde prin rationament a contrario se ajunge la considerarea celeilalte teze ca
fiind adevarata.
Regula ab-absurdum se foloseste de regula in cauze controversate si in mod deosebit, pt combaterea
unor argumente ce se invoca in sustinerea sau in sprijinul,tezei,etc contrare.
Pe langa regulile de interpretare extensiva, exista si niste argument care se pot utiliza in acelasi
sens.Unul dintre acesta este arg. PER A CONTRARIO(arg. a contrario sensum).
Acest arg. se bazeaza pe una din legile fundamentale ale logicii, legea tertului exclus, care spune
indirect, "dintre 2 notiuni care se leaga reciproc adica sunt contradictorii, numai una este adevarata,
cealalta este falsa, a 3a posibilitate neexistand".
In conformiate cu acest principiu, ori de cate ori un text de lege prevede un anumit lucru, implicit el
neaga contrariul. Valoarea acestui argument per a contrario este totusi relativa intrucat nu intotdeauna
tacerea legii poate fi luata spre exemplu drept echivalenta cu o solutie contrara celei prevazute expres de
lege.
Arg. per a contrario impune cel putin 2 reguli indeosebi in materia probatoriului, care insa
functioneaza doar atunci cand aprecierea valorii unei probe este aceeasi pt. toti participantii la proces.
Aceste reguli sunt:
- un mijloc de proba nu poate dovedi ca un eveniment a avut loc si in acelasi timp ca el nu a avut
loc.
- un arg. probatoriu nu poate sa dovedeasca si in acelasi timp sa nu dovedeasca acelasi lucru despre
acelasi fapt prin intermediul aceluias mijloc de proba.
Aceeptarea unui arg. probatoriu sau a unui mijloc de proba exclude acceptarea mijlocului de proba
opus. Adica, un justitiabil nu va putea avansa intr o situatie data un arg. de proba oarecare si cu acelasi
prilej si opusul sau.
Un alt arg utilizat in interpretarea extensiva e argumentarii ratiunii superioare(ratiunii mai puternice
sau arg a fortiori ratione). Acest arg. extinde aplicarea unei norme la un caz neprevazut de norma in sit. in
care motivele avute in vedere la stabilirea acestei norme, se regasesc cu mai multa tarie in respectivul caz.
De ex: daca intr un parc public este interzis a se calca pe iarba cu atat mai mult este interzis a se parca
autoturisme, a se sapa gropi a se rupe flori a se taia arbori,etc.
Chiar daca aceste cazuri enumerate nu sunt expres prev de lege, ele se pot incrimina prin extinderea
normei care interzice calcarea ierbii.
In acest mecanism consta practic argumentul a fortiori ratione, el implicand compararea a 2 situatii
de tarii diferite si extinderea prevederilor de la situatia mai slaba la cea mai tare.
3

In acelasi sens daca instanta este dispusa sa accepte declaratia unui martor oarecare, cu atat mai
mult ea tre sa accepte declaratia expertului deoarece , aceasta e mai puternica.

Criterii logice de utilizare a reg. de interpretare a legilor.

- Cel conform caruia norma juridica trebuie interpretata in sensul in care sa se aplice si nu in sensul
inlaturarii aplicarii ei. In fond normele juridice sunt create pentru a fi aplicate, altfel ele nu isi mai au
rostul.
- Acolo unde legea nu distinge nici noi, nu trebuie sa distingem. Acest criteriu, se refera la faptul ca
interpretul unui text de lege, text conceput in termeni generali NU ARE voie sa-i restranga aplicatia si nici
sa creeze vreun fel de distinctii in cadrul normei pt. a solutiona diferentiat sau preferential unele situatii.
- Exceptiile sunt de stricta interpretare. Conform acestui criteriu, textele de exceptie trebuie sa si
gaseasca aplicare exclusiv la situatiile la care se refera neputand fi extinse si la alte impoteze sau cazuri.
Un caz particular al acestei reguli in constituie interpretarea legii speciale in rap. cu legea generala.
In acest caz legea speciala constituie exceptia iar legea generala, regula.
Cel mai adesea raportul lege-generala, lege-speciala se instituie intre 2 acte de aceeasi valoare
juridica, in cadrul aceluiasi act normativ intre normele de principiu si normele de exceptie.
Rezolvarea problemei raportului dintre legea generala si legea speciala se face conform urm. reguli:
- legea speciala deroga(se abate)de la cea generala
- legea generala nu deorga de la cea speciala.
Trebuie avut in vedere ca termenii de general si special in acest context sunt relativi. In sensul ca
raportul general special se realizaeaza prin comparatie ca operatie logica, adica o dispozitie poate fi
considerata speciala in raport cu o alta dispozitie cu o aplicare mai larga dar in acelasi timp, ea poate fi si
o norma generala fata de o dispozitie cu o sfera de aplicatie mai restransa.
CONSTRUCTIILE JURIDICE
Avem in vedere 3 concepte: acela de construct juridic, de prezumtie si de fictiune.
Constructia juridica este un procedeu logic, complex, care are drept scop sa ofere solutiilor legale o
configurare consistenta sintetica, logica.
Constructiile apar ca niste idei generale in drept in masura sa-si exprime si sa-si explice propria
logica interioara.
Intrucat acestea se prod. in planul mental, in planul ideilor, conceptelor, denumirea lor corecta este
aceea de constructe.
De ex.: conceptele de stat, patrimoniu, dr. subectiv,etc. sunt constructe.
In situatia in care se refera la realtii sociale concrete cu care au legatura, constructele juridice se
transforma adesea in institutii juridice. Functia acestora fiind aceea de a induce un element de coerenta
logica in complexul, ansamblul de reglementari juridice. De ex: in cazul institutiei transmisiunii
succesorale, constructul juridic care leaga intre ele diferitele elemente ale acestei institutii, il constituie
ideea potrivit careia, eredele(mostenitorul) chemat la succesiune continua persoana defunctului.
Constructul uzeaza de procedeul artificial al fictiunii spre a oferi un principiu explicativ pt variatele
reguli care se pot grupa in jurul acestui principiu, ci conduce implicit la realizarea scopurilor urmarite de
legiuitor.
CELE MAI UTILIZATE procedee de realizare a constructelor juridice sunt prezumtiile si
fictiunile. In esenta, prezumtia consta in transformarea unei probabilitati intr-o certitudine.
Prezumtia e un artificiu si in nici un caz, o fortare sau o deformare a realitatii ci are un rol atat
economic cat si de stabilitate juridica.
De cele mai multe ori probabilitatea pe care se bazeaza prezumtia este stabilita fie pe baze stintifice,
fie pe evidente faptuale.De aici rezultand si deosebirea dintre procedeul prezumtiei si cel al fictiunii.
In cazul prezumtiei se tinde la o justa reflectare a realitatii pe cand in cazul fictiunilor avem de aface
cu o deformare voita , constienta a faptelor reale in scopul atingerii unor obiective de politica legislativa.
4

Fundamentarea adevarului juridic - in general fundamentarea sau intemeierea este o operatiune

logica prin care se indica temeiul, baza afirmatiilor facute. Temeiul este o judecata, in sensul ei logic sau
un sir de judecati din care se poate deriva o noua judecata/asertiune. In doemniul juridic, cele mai
importante forme ale fundamentarii sunt demonstratia si argumentarea.
Delimitatrea intre cele 2 forme de fundamentare se face dupa criteriul valorii cognitive a
premizelor, astfel demonstratia se carcterizeaza prin premize certe care se impun datorita vizibilitatilor,
evidentelor intuitive, in timp ce argumentarea se deruleaza pe opinii, pareri care pot fi in anumite
circumstante, doar premise probabile dar care sunt acceptate de toata lumea.
Daca demonstratia tine doar de logica formala fiind alcatuita din lanturi de silogisme, rationamente,
argumentarea recurge in principal la logica informala si la retorica.
Daca demonstratia poate fi corecta/incorecta, argumentarea poate fi convingatoare ori din potriva,
slaba mai putin convingatoare.
Demonstratia se utilizeaza atunci cand textul de lege in care se incadreaza faptele este cunoscut,
argumentatia este folosita in cazu lacunei, obscuritatii legii, din aceasta cauza in argumentatie, punctul de
plecare trebuie sa fie admis de auditoriul care urmeaza a fi convins.
Demonstratia si argumentarea pot fi folosite pentru a proba un adevar faptil.
Avem de a face cu o demonstratie cand judecatorul aduce drept proba o pata de sange care poate fi
atribuita acuzatului cu ajutorul anaizei ADN. Dupa cum, avem de a face cu o argumentare atunci cand
acelasi procuror arata ca acuzatul s-a aflat in apropierea locului in care a fost gasita victima omorului. Sau
ca ameninat-o pe aceasta de mai multe ori cu moartea iar hainele cu care acuzatul a fost imbracat in ziua
respectiva si care ar fi putut fi patate cu sange au disparut.
Posibilele argumente irelevante in fundamentarea adevarului juridic: Argumentul la persoana
-cand se face referire la calitatile personale ale inculpatului :intergitate, respectabilitate, mediu de
provenienta relevat.
Argumentul prin care se face referire la pozitia oficiala a persoanei, la competenta sa la statutul sau
social.
Argumentul prin apelul la opinia poporului. --------prin apelul la mila.
Argumentul prin apelul la modestie. Se face apel la ideea de modestie a unui acuzator in raport cu o
persoana cu o functie publica.
Argumentul prin apelul la ignoranta prin care se incearca acreditarea ideii prin acre o afirmatie,
acuzatie prin care apartine unui om simplu este falsa din capul locului si nedemna de a fi luata in
considerare, ca apartine unui ignorant.
Argumentul prin flatarea validitatii care consta in incercarea de a obtine adeziunea interlocutorului,
sprijinul/intelegerea unui martor advers, buna vointa judecatorului prin flatarea acestuia din urma.
Argumentul bastonului.
TEORIA SI LOGICA INTREBARILOR
Intrebarile numite si propozitii interogative detin un loc special si au o inportanta speciala atat in
activitatea stiintifica propriu zisa cat si in preocuparile noastre practice de zi cu zi. Studiul si analiza
intrebarilor reprezinta continutul unei discipline speciale numita logica interogativa sau logica
intrebarilor.
Se mai numeste si logica erotetica, erotema in greaca inseamna intrebare.
Intre aplicatiile logicii interogative intalnim deopotriva sisteme de intrebari cu particularitati si
caracteristici speciale cum sunt de ex. instrumentele folosite in cercetarile psiho-sociale => interviul,
ancheta soc, sondajele de opinie, dar intalnim si sisteme de intrebari necesare juristilor in diferitele etape
esentiale ale activitatii lor. Interogatoriul, ancheta sau detectia comportamentului simulat.
Pentru justa solutionare a caz. cu care se confrunta, investigatorul si mai apoi magistratul au nevoie
de anumite informatii pe care nu le pot obtine decat prin intermediul intrebarilor. Intr o prima faza , aceste
informatii vor viza faptele persoanelor implicate intr o anume cauza, ce s-a petrecut, unde cum, cand, din
ce motive, in ce scop, in ce conditii. Pentru ca raspunsurile la astfel de intrebari sa poate fi valorificate ca
5

probe pro sau contra anumitor ipoteze legate de fapta, investigatorul, anchetatorul, magistratul trebuie sa
respecte o serie de exigente privind felul in care intrebarile se formuleaza si se adreseaza.
Analiza logica a intrebarilor. O intrebare autentica poate fi recunoscuta dupa anumite
caracteristici. In limbajul oral, dupa intonatie, sau dupa contextul iin care e formulat, in limbajul scris
intrebarea e recunoscuta dupa ?. De regula, o intrebare nu exprima o informatie ci o solicita. Exceptie
fac poate intrebarile retorice care sunt utilizate ca mijloace de convingere si care mascheaza un continut
informational.
Intrebarea este aparenta, in fapt este vorba de o informatie mascata, potrivit careia orice incalcare a
legii se sanctioneaza.
Intrebarile autentice; CELE CARE SUNT LIPSITE DE continut informational sunt, in consecinta
utilizate in situatia in care avem nevoie de anumite informatii despre ceva necunoscut, incert si care
trebuie descoperit.
Intrebarile au prin natura lor, constructia lor un caracter imperativ. Ele seamana cu un ordin, o
cerinta ferma. Daca cel care adreseaza intrebarea se poate numi investigator, anchetator, cercetator
stiintific,etc cel caruia i se adreseaza poarta numele de respondent si poate fi: un cetatean, un elev, martor
la un fapt, un banuit, suspect, un inculpat.
Raspunsul la o intrebare este ceea ce se cheama raspuns cognitiv si poate fi adevarat, fals, sau
problematic. O intrebare in general e constituita din 2 parti:
- o particula interogativa, ex cine ce cand, unde ce pt ce, etc.
- "datul" intrebarii, este partea din raspunsul asteptat care apare si in constructia intrebarii si in
schema de raspuns a respondentului.
Datul intrebarii, o substituire , dupa cum urmeaza: cine e inlocuit cu un nume de persoana, cand
inlocuim cu o ora si data, ce este inlocuit cu descrierea faptei, de ce inlocuim cu prezentarea motivelor, in
ce scop, inlocuim cu descreierea obiectivului.
Se mai poate observa ca raspunsurile asteptate sunt prefigurate prin insasi constructia
intrebarilor.Intrebarea sugereaza la ce anume trebuie sa se refera raspunsul si cum ar trebui sa fie
formulat.Din acest motiv se considera ca intrebarile in general, au o functie directional sugeratoare.
Dincolo de faptul ca ele reprezinta un factor stimulativ, catalizator pentru reactiile respondentului.
Tipurile de intrebari - diversitatea larga a intrebarilor pe de o parte iar pe de alta parte necesitatea
necesitatii adecvate acestora, impune un minim efort de clasificare a lor. Orice intrebare implica o
solicitare si atunci un prim criteru de clasificare a intrebarilor il constituie tipul de solicitare pe care il
introduc intrebarile in sine. Din acest pct de vedere, avem 2 tipuri de intrebari: decizionale si
completive(cunoscand la randul lor 2 forme - intrebari deschise si inchise). Prin intrebarile decizionale se
solicita respondentului sa aleaga un raspuns din 2 sau mai multe care ii sunt oferite prin insasi constructia
intrebarii si care cel mai adesea sunt exclusive unul fata de altul.
ex: persoana in cauza purta o haina,geaca sau un tricou? Respondentul are practic 3 variante de
raspuns exclusive: purta o haina, purta o geaca sau purta un tricou. La aceste 3 variante posibile in
practica se poate adauga o a4-a sau o a5a varianta: persoana in cauza purta o camasa sau o bluza saau o
a5a varianta, persoana nu purta nimic.
O astfel de intrebare decizionala poate avea si o forma mai simpla si cea mai simpla forma a
intrebarii decizionale, persoana in cauza era imbracata cu ceva sau nu purta nimic? In acest caz nu exista
decat 2 variante posibile de raspuns: da era imbracata cu... sau nu nu era imbracata cu nimic. In aceeasi
ordine de idei, intrebarea poate fi una decizionala plurala: de ex: cu ce era imbracata persoana respectiva:
o camasa, o bluza, un tricou, un maieu, helanca sau nu purta nimic.?
Intrucat raspunsul la o astfel de intrebare nu poate fi decat singular sau unic de ex: purta o bluza,
camasa, ori varianta nu purta nimic. Intrebarea este de tipul decizionala plurala exclusiva.
Daca la variantele ENUMERATE am adauga si articolele: palton, haina, geaca , sacou pluover,
intrebarea ar deveni de un alt tip: intrebare decizionala plurala neexclusiva: purta o bluza si un pulover, nu
purta nimic,etc.
6

Intrebarile completive: se solicita informatii care permit completarea unor lacune de cunoastere
referitoare la o anumita situatie , intamplare, fenomen, persoana, etc.
Lacuna a carei completare se urmareste de catre cel ce intreaba, este sugerata oarecum de insasi
configurarea intrebarii care se pune respondentului. Ex: ce poti sa mi spui despre... sau ce parere aveti
despre.... sau ce stiti despre...ce s-a intamplat in data de..sau la Pavilionul expozitional...
Intrebarile completive pot fi si deschise .In aceste intrebari nu se sugereaza un raspuns sau o chema
posibila de raspuns. Nu este foarte clar pentru respondent ce se vrea de la el, ce i se cere sau cum ar trebui
sa raspunda si prin urmare, el are dificultati in formularea unor raspunsuri, clare precise, satisfacatoare.
Intrebarile completive inchise contin sau macar sugereaza posibilitatile de raspuns, acestea seamana
cu intrebarile decizionale, simple sau plurale exclusive sau neexclusive la care respondentul trebuie sa
opteze pt. varinatele care le considera adevarate.
Un alt criteriu de clasificare al intrebarilor => particula interogativa utilizata in constructia
intrebarilor: ce cine, unde cand cum din ce scop/motiv??? acestea sunt particule interogative dupa care
evidentiem intrebari referitoare la evenimente, persoane, tip, locuri, moduri, scopuri, motivatii,etc.
Datul intrebarii: avem intrebari factuale si normative. Prin intrebarile factuale, se solicita informatii
concrete:unde este, cine a ...?? Prin intrebarile normative se solicita anumite "instructiuni" care trebuie
urmate pt. a solutiona o problema.
Dupa domeniu, sunt intrebari cu domeniul vid: intrebari aberante, inconsistente, fanteziste la care
nu se poate raspunde, nu e necesar sa se raspunda, sau e inutil sa se raspunda.
Si intrebari cu domeniul concret, se pot referi la orice domeniu din realiatate.
Un al 5lea criteriu il reprezinta contextul in care intrebarile sunt formulate: intrebari proprii
contextului stiintific si intrebari proprii contextului didactic.
Intrebarile prorpii contextului stiintific, se utilizeaza in situatia lacunelor de informare, de
cunoastere, fie ea institutionala.
Intrebarile didactice sunt specifice activitatile didactice. Intrebarile profesorilor: ex: intrebari test,
intrebari ajutatoare, intrebari pregatitoare si intrebari incuietoare, intrebari capcana sau intrebari indirecte.
Aceste intrebari pot fi completive, decizioanle si pot fi organizate in forma unor teste grila,
extemporale, lucrari de control, teze, lucrari scrise sau clasica ascultare orala la clasa.
Tipuri de intrebari in domeniul juridic. Aceste intrebari din domeniul juridic se inscriu intr o paleta
larga. Situatiile din cadrul activitatii juridice, care impun folosirea intrebarilor sunt: anchetele,
interogatoriile, audierile si bio-detectia judiciara, iar persoanele competente sa formuleze asemenea
intrebari sunt: anchetatorul, procurorul, politistul,avocatul, judecatorul sau specialistul in bio-detectie.
Cea mai generala clasificare a intrebarilor din dom. dr. cuprinde intrebari prealabile si intrebari
privid faptele. Intrebarile preabalie se pot adresa suspectului invinuitului, inculpatului si martorilor si se
refera pe de o parte la date persoanle(nume, varsta,,etcc) pe de alta parte la fondul cauzei.
Intrebarile privind faptele trebuie abordate, analizate in raport cu o serie de elemente si anume:
pozitia respondentului in respectivul context juridic, apoi in functie de starea psihica a respondentului,
apoi in raport cu nivelul cultural al respondentului.
In raport cu pozitia celui care formuleaza si adreseaza formularile, intr un fel ne ilumineaza
anchetatorul, pshihologul, judecatorul,procurorul,etc apoi ele trebuie analizate si in contextul anchetei in
curs si in raport cu scopul urmarit prin respectivele intrebari.
Alte intrebari utilizate in activitatea juridica sunt intrebarile de sprijin, de completare, de precizare,
de control, de detaliu, sau intrebari ajutatoare, neutre si intebari critice.
Exigente in formularea si adresarea intrebarilor specifice dreptului.
exigente in formularea si adresarea intrebarilor
1. intrebarile sa fie concise, clare, precise.
2. intrebarile sa fie accesibile respondentului, adaptate capacitatilor mentale ale acestuia
3. intrebarile indeosebi in modul de adresare nu trebuie sa implice elemente de intimidare.
4. intrebarile trebuie sa fie neutre, sub aspectul sugerarii sau inducerii unor varinate de raspuns
7

5. intrebarile trebuir sa fie neutre si sub aspectul incarcaturii emotionale care a putea fi transferata
de la cel care intreaba la respondent.
6. intrebarile nu trebuie sa sugereze respondentului in mod explicit sau implicit ideea unor
promisiuni care nu pot fi respectate.
Analiza
logica
a
raspunsurilor
1 raspunsuri adevarate si false.
2. raspunsuri adecvate sau inadecvate.
3. raspunsuri complete sau incomplete/partiale
4. directe, explicite sau raspunsuri indirecte/implicite
5. raspunsuri consistente sau inconsistente
6. raspunsuri simple/monosilabice sau supraincarcate.
7. raspunsuri aberante.
Pentru examen:
Limbajul uman si functiile sale, - limbajul juridic,- lacuna juridica,- tipuri de lacune,- reguli de
interpretate logica a legilor,- interpretare extensiva a legilor,- criterii logice de utilizare a regulilor de
interpretare a legilor-constructii;e juridice, -fundamentarea adevarului juridic,- teoria si logica intrebarilor,
- analiza logica a intrebarilor,tipuri de intrebari in drept,-exigente in formularea si adresarea
intrebarilor.