Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
cadrul pieei interne. n fapt, acesta stabilete un cadru de control i monitorizare a produciei, de
prevenie i de gestionare a riscurilor. De asemenea, regulamentul instituie Autoritatea European pentru
Sigurana Alimentar (EFSA), ca punct de referin pentru controlul i evaluarea tiinific a alimentelor.
ACT
Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European i al Consiliului din 28 ianuarie
2002 de stabilire a principiilor i a cerinelor generale ale legislaiei alimentare, de instituire a
Autoritii Europene pentru Sigurana Alimentar i de stabilire a procedurilor n domeniul
siguranei produselor alimentare
SINTEZ
Regulamentul asigur calitatea produselor alimentare destinate consumului uman i a hranei pentru
animale. Acesta garanteaz astfel libera circulaie a produselor sntoase i sigure n cadrul pieei interne.
n plus, legislaia alimentar a Uniunii Europene (UE) protejeaz consumatorii mpotriva practicilor
comerciale frauduloase sau neltoare. Aceast legislaie este menit, de asemenea, s protejeze sntatea
i bunstarea animalelor, sntatea plantelor, precum i mediul nconjurtor.
Norme de siguran
Niciun produs alimentar periculos pentru sntate i/sau impropriu consumului uman nu poate fi
introdus pe pia. Pentru a determina dac un produs alimentar prezint sau nu siguran, trebuie s se
aib n vedere:
n cazul n care un operator consider c un aliment este nociv pentru sntatea uman sau animal,
acesta trebuie s iniieze imediat procedurile de retragere de pe pia i s informeze n acest sens
autoritile competente. n cazul n care s-ar putea ca produsul s fi ajuns la consumatori, operatorul
informeaz consumatorii i recheam produsele deja furnizate.
Analiza riscurilor alimentare
Analiza riscurilor pentru sntate se efectueaz n mai multe etape: evaluarea, gestionarea i
comunicarea riscurilor ctre public. Acest proces trebuie s se deruleze n mod independent, obiectiv i
transparent i s se bazeze pe dovezile tiinifice disponibile.
n cazul n care analiza indic existena unui risc, statele membre i Comisia pot aplica principiul
precauiei i pot adopta msuri provizorii i proporionale.
Piaa internaional
Legislaia se aplic produselor exportate sau reexportate din UE n vederea introducerii pe piaa unei
ri tere, cu excepia cazului n care ara importatoare decide altfel.
UE contribuie la elaborarea standardelor tehnice internaionale privind produsele alimentare i hrana
pentru animale i a standardelor internaionale n domeniul sanitar i fitosanitar.
Autoritatea European pentru Sigurana Alimentar (EFSA)
Misiunea EFSA este de a furniza consultan i asisten tiinific i tehnic n toate domeniile cu
impact asupra siguranei alimentare. Aceasta constituie o surs independent de informaii i asigur
comunicarea riscurilor ctre publicul larg.
Participarea n cadrul EFSA este deschis statelor membre ale UE i rilor care aplic legislaia
comunitar n materie de siguran alimentar.
EFSA este, de asemenea, responsabil cu:
crearea de reele europene ale organismelor care activeaz n domeniul siguranei alimentare.
Sistemul de alert rapid
Sistemul de alert rapid RAPEX implic statele membre, Comisia i EFSA. Acesta permite
schimbul de informaii referitoare la:
msurile care vizeaz restrngerea introducerii pe pia sau retragerea de pe pia a alimentelor;
respingerea unui lot de alimente de ctre un punct de control la frontier din UE.
n cazul identificrii unui risc alimentar, informaiile difuzate n cadrul sistemului de alert trebuie s
fie puse la dispoziia publicului larg.
Situaii de urgen
n cazul n care alimentele, inclusiv cele importate dintr-o ar ter, prezint un risc major i
necontrolabil pentru sntatea uman i animal sau pentru mediu, Comisia instituie msuri de protecie
i: