Sunteți pe pagina 1din 30

Universitatea de tiine Agricole i Medicin

Veterinar Cluj-Napoca

Referat
Ambalaje i de design

Student:
Crciun
Loredana

AMBALAREA SI ETICHETAREA MARFURILOR


1. Definirea, functiile, rolul si necesitatea ambalajelor
2. Designul ambalajelor
3. Materiale pentru confectionarea ambalajelor
4. Metode de ambalare
5. Reciclarea ambalajelor
6. Eficienta economica a ambalajelor
7.Tendinte si perspective privind ambalajele bunurilor de consum
8.Etichetarea
1. Definirea, functiile, rolul si necesitatea ambalajelor
O data cu dezvoltarea activitatii de comert, deci cu marfurile care trebuiau transportate,
manipulate si depozitate, s-a impus necesitatea ambalarii lor in functie de mijloacele de
transport folosite (terestru, maritim), de modul de manipulare (manual, automatizat) si de
conditiile de depozitare (durata, temperatura, umiditate).
Cuvantul ambalaj, din punct de vedere etimologic, provine de la
prefixul francez en si de la balle, care, la randul sau, vine de la vechiul
cuvant german balla, al carui sens era de a strange in balot.
Ambalajul este definit prin Directiva Parlamentului European si a Consiliului Europei
nr.94/62/EC/1994 astfel: Ambalaj inseamna toate produsele executate din orice material, de
orice natura, destinate a fi utilizate pentru cuprinderea, protectia, manipularea, livrarea si
prezentarea de bunuri, de la materii prime la bunuri procesate, de laproducator la
utilizator. Ambalajele consta din [1]:

Ambalaje de vanzare sau ambalaje primare de exemplu, ambalajele


concepute in asa fel incat sa constituie o unitate de vanzare catre
consumator la punctul de cumparare;

Ambalaje grupate sau ambalaje secundare, de exemplu ambalaje


concepute in asa fel incat sa constituie la punctul de cumparare o grupare
de un anumit numar de unitati de vanzare, fie ca acesta din urma este
vandut ca atare utilizatorului, fie ca serveste numai ca mijloc de umplere
a rafturilor la punctul de vanzare; el poate fi despartit de produs fara a-i
afecta caracteristicile;

Ambalajele de transport sau ambalaje tertiare, de exemplu ambalajele


concepute in asa fel incat sa faciliteze manipularea si transportul unui
numar de unitati de vanzare cu scopul de a preveni deteriorarea fizica a
marfurilor.

Toate produsele, fie in stare naturala, fie manufacturate, trebuie sa fie transportate de la
locul fabricarii pana la cel al utilizarii sau pana la consumatorul final, in conditii de mentinere a
calitatii si integritatii lor.
Ambalajul este elementul material care asigura protejarea produsului
in timpul depozitarii, transportului si utilizarii, iar in alte cazuri protejarea
mediului inconjurator fata de eventualele influente nocive ale produsului. El
inlesneste vanzarea si utilizarea produsului. Prezinta optim produsul si prin
aceasta stimuleaza politica vanzarii.
Un ambalaj ideal trebuie sa protejeze bine produsul, sa fie usor si ieftin, iar
caracteristicile sale tehnice trebuie sa usureze manipularea, transportul si depozitarea produsului,
fiind in acelasi timp un instrument eficient de marketing. De aici deriva si existenta a trei
functii specifice ale ambalajului:

Conservarea si pastrarea intacta a calitatii produselor contra


actiunii factorilor interni si externi;

Inlesnirea transportului, manipularii, depozitarii;

Promovarea vanzarilor si reclama produselor.

1. Functia de conservare si pastrare a calitatii produselor


Aceasta functie include toate acele caracteristici ale ambalajelor prin
intermediul carora produsul este protejat impotriva distrugerii, degradarii si
actiunii mediului inconjurator. Ea presupune si protejarea mediului
inconjurator impotriva unor produse toxice, nocive. Se mai numeste functie
de protectie si prezinta trei aspecte particulare:
-

Conservarea calitatii produsului; produsul ambalat trebuie sa-si


pastreze caracteristicile sale, sa nu piarda din greutate, iar
fragezimea, culoarea, aroma, gustul, forma sau aspectul sa nu fie
modificate; ambalajul trebuie sa protejeze produsul de efectele
urmatoarelor grupe de factori: mecanici (trepidatii, loviri), biologici
(bacterii, rozatoare), climatici (aer, lumina), alti factori (praf, mirosuri,
furturi);

Protectia mediului din spatiul inconjurator impotriva caracterului toxic


al produselor, cum sunt: produsele chimice, gaze, derivate din petrol;

Pastrarea intacta a calitatii marfii prin contactul direct produs


ambalaj, adica ambalajul sa nu influenteze negativ produsul in urma
unor reactii chimice.

Aceasta functie are un accent marit in cazul ambalajelor de transport


precum si in situatia in care produsele care fac obiectul ambalarii sunt
alimente periculoase pentru sanatatea organismului uman sau pentru mediul
inconjurator.
2. Functia de transport, manipulare si depozitare
Aceasta functie mai este numita si functie de rationalizare si urmareste realizarea si
promovarea unor ambalaje tipizate, modulare, care sa faciliteze manipularea, transportul si
depozitarea. Aceasta functie are tendinta de crestere, avand in vedere volumul marfurilor
manipulate si depozitate. Importanta acestei functii nu trebuie uitata in etapa de proiectare a
ambalajelor si a alegerii materialelor, deoarece s-a constatat ca, pe parcursul unui circuit tehnic,
fiecare tona de produse si ambalaje sufera 30-40 operatii de manipulare, ceea ce inseamna ca in
loc de o tona se manipuleaza 30-40 tone. Aceasta presupune ca cheltuielile aferente acestor
operatii ating 15-50% din costul produselor, ceea ce duce la concluzia evidenta ca ambalajul
poate juca un rol important in reducerea acestor cheltuieli. Functia de transport, manipulare si
depozitare presupune rationalizarea procesului de manipulare, depozitare, transport, distributie,
prin urmatoarele procedee: paletizare, containerizare, modulare.
Paletizarea este o metoda ce permite manipularea, deplasarea si
stivuirea usoara a unor produse, grupate in unitati de incarcatura, folosind in
acest scop palete si electrostivuitoare. Utilizarea paletei de transport este
posibila cand marfurile sunt omogene si au o buna stabilitate in timpul
transportului si depozitarii. Utilizarea paletelor de transport este importanta
pentru ca se asigura rationalizarea manipularii, se asigura legatura dintre
transportul din interiorul intreprinderii si cel din exterior. Se asigura utilizarea
conceptului unitate de incarcare = unitate de transport = unitate de
depozitare.
In comert exista mai multe categorii de palete, dintre care cele mai
folosite sunt:
Palete plane de uz general (interschimbabile);
De uz special (de ex. portuare);
Palete lazi;
Palete cu montanti.

Containerizarea se asigura prin utilizarea unui utilaj special numit


container, pentru transportul economic al marfurilor, alcatuit din materiale
rezistente. Acest procedeu permite pastrarea integritatii si calitatii marfurilor,
in conditiile eliminarii ambalajelor individuale si a manipularilor repetate.
Modularea consta in corelarea dimensiunilor ambalajelor de desfacere
cu cele ale ambalajelor de transport general, cu ale containerului, ale
mijlocului de transport, precum si cu cele ale spatiului de depozitare.
Functia de rationalizare are in vedere si alte caracteristici ale
ambalajului prin care se obtine comoditate in manipulare. Astfel, se
urmareste deschiderea si inchiderea repetata a ambalajelor, fara a fi distruse
sau deteriorate, accesul facil la continut etc.
3. Functia de reclama si promovare a vanzarii
Se mai numeste functia de comunicare si completeaza importanta
ambalajului in perioada contemporana. Aceasta functie are importanta mai
mare in cazul ambalajelor de prezentare si desfacere a produselor,
constituind in prezent un factor semnificativ in diversificarea sortimentala a
produselor si contribuind la aprecierea calitativa a marfurilor si chiar la
stimularea vanzarilor. Functia de reclama si promovare a produselor se refera
la capacitatea acestuia de a atrage atentia asupra produsului, de a-l
diferentia si a-l convinge pe cel care il priveste sa il cumpere. Se mai
urmareste informarea clientilor prin elementele care alcatuiesc textul, prin
grafica, desen, culoare, expresivitate, personalitatea marcii de fabrica
inlesnirea vanzarii prin identificarea rapida a ambalajului si portionare,
accelerarea vanzarii. In ultimii ani, s-a constatat un schimb intre functiile
ambalajului, in sensul cresterii valorii de marketing, ceea ce se realizeaza in
momentul vanzarii produsului. Se poate deci desprinde ideea ca a avut loc o
schimbare a opticii privind ambalajul, care se transforma dintr-un auxiliar al
produsului intr-un produs industrial ce reprezinta un tot unitar de
componente interconectate, un set organizat de cunostinte si conceptii, un
mod ordonat de actiune, vizand in ansamblu realizarea optima a unor
obiective economice specifice. In acest context, functia de promovare si
reclama capata noi valente atat ca urmare a multitudinii de informatii cu
caracter obligatoriu ce trebuie mentionate pe ambalaj, cat si cu cerintele
potentialilor cumparatori de a beneficia de informatii ample, corecte cu
privire la produsul ambalat si la natura si caracteristicile ambalajului.
Ambalajul trebuie sa creeze imaginea calitatii ambalajului, conferita de
soliditate, greutate redusa, durabilitate si eficienta in utilizare. El trebuie sa
puna in valoare caracteristicile principale ale produsului, astfel incat
consumatorii sa il deosebeasca usor de cele similare. De asemenea,
ambalajul trebuie sa faca o publicitate produsului pentru care este folosit,
dar nu trebuie sa induca in eroare cumparatorii. Ambalajul are rolul de a

comunica potentialilor cumparatori caracteristicile produsului in limitele


cadrului juridic si tehnic. In cazul produselor alimentare care sunt vandute in
regim de autoservire, ambalajul are un rol sporit el inlocuind arta
vanzatorului si realizand contactul direct al produsului cu cumparatorul. De
aceea, el trebuie sa aiba insusiri care sa ii confere capacitatea de a provoca
vanzarile. In conditiile unui raport calitate pret egal la mai multi agenti
economici, produsele se pot diferentia prin intermediul ambalajului, stilul si
creativitatea ingenioasa a ambalajului, reusind astfel sa iasa in evidenta fata
de produsele concurente.
Rolul crescand al ambalajelor este o consecinta fireasca a revolutiei
tehnico stiintifice si a consecintelor acesteia in domeniul productiei si
schimbului, in domeniul obiceiurilor de viata si de cumparare a produselor.
Ambalajul
joaca
multiple
roluri,
incepand
cu
manipularea,
stocarea, prezentarea si in sfarsit atragerea atentiei cumparatorului. Un rol
esential al ambalajelor in epoca moderna il constituie promovarea formelor
moderne de comert, intre care autoservirea ocupa unul din locurile
importante.
9.2. Designul ambalajelor
Designul ambalajelor este considerat un instrument care confera distinctie produselor si
un mijloc eficace de comunicare a imaginii produselor. Comunicarea este asigurata de forma,
culoarea, grafica, materialul ambalajului, elemente care sunt strans legate si care trebuie bine
coordonate pentru a asigura eficienta mesajului informational.
Designul ambalajului este o preocupare dinamica. In SUA se considera
ca un ambalaj isi pierde valoarea publicitara dupa un interval de noua luni.
Dupa acest interval, trebuie modificata forma si grafica ambalajului, pentru a
sustine in continuare concurenta.
Elementele de baza ale designului ambalajului sunt: forma, culoarea,
grafica si mesajul informational transmis.
Forma ambalajului trebuie privita ca elementul estetic in stabilirea caruia isi pun
amprenta constrangerile pe care le aduce natura produsului pe care il contine, conditiile de
producere si utilizare si, mai ales, puterea de sugestie pe care este chemat sa o furnizeze
cumparatorului. Forma este configuratia generala a liniei, suprafetei sau volumului si mai precis,
aranjamentul care determina aceasta configuratie.
La proiectarea formei ambalajului trebuie sa se aiba in vedere
urmatoarele conditii:
Capacitatea de protectie fizico-mecanica si chimica ceruta de produs pe
tot parcursul pe care-l suporta acesta;

Importanta componentei informationalestetice pentru formarea deciziei


de cumparare;
Modularea, daca este posibila;
Forma ambalajului trebuie corelata cu materialul utilizat pentru
confectionare, cu sistemul de constructie, cu particularitatile de utilizare,
cu destinatia.
Forma ambalajului poate sugera calitatea produsului (de lux, de
calitate superioara sau inferioara) si trebuie sa fie adaptata la continut,
pentru a se elimina formatele exagerate si spatiile goale ce dau iluzia unui
continut mai mare. Ultimul deceniu a inregistrat variatii dimensionale si de
forma ale ambalajelor. Au aparut astfel:

format gigant (anumiti detergenti);

format special (tavite pentru semipreparate);

ambalaj economicos (pliculetele de sampon);

formate fantezii (cadouri).

Culoarea este elementul preponderent al esteticii ambalajului si unul


din mijloacele cele mai importante pe care il detin design-erii pentru a face
din ambalaj un mijloc efectiv de comunicare. Prin intermediul culorii, la
nivelul inconstientului, consumatorul isi poate forma o prima impresie asupra
produsului, impresie care il poate conduce la depistarea altor caracteristici
ale acestuia, ceea ce il poate determina sa aleaga aprioric produsul.
Culoarea are ca obiective:

stimularea vanzarilor;

continutul si ambianta estetica a spatiilor comerciale;

personalitatea produselor;

promovarea unor elemente cu specific national, zonal;

crearea din punct de vedere psihologic a unui climat comercial;

contributia directa la crearea unei traditii a produselor intreprinderii.

Grafica cuprinde totalitatea fotografiilor, desenelor, sloganurilor si


simbolurilor. Ea contribuie la impactul initial pe care un produs (prin
ambalajul sau) il are asupra consumatorilor si joaca un rol important in
comunicarea de informatii si impresii despre produs. Cerintele unui comert
modern impun o grafica expresiva care presupune urmatoarele stiluri:
grafica comerciala, care reprezinta produsul prin fotografii, desene,
diverse combinatii figurative;
grafica intelectuala sau sintetica, cu simboluri vizuale usor de descifrat;
grafica umoristica, care prin caricaturi sau alte elemente apropie produsul
de consumator (este folosita mai ales la produsele pentru copii).
Tendinta actuala in conceperea ambalajelor produselor se caracterizeaza
printr-o grafica simpla, dar expresiva, de regula prin fotografii color fidele.
Ele trebuie sa stimuleze imaginatia, sa prezinte produsul intr-o forma
atragatoare, astfel incat sa fie remarcat, individualizat si dorit de
consumator. O etapa mai noua in realizarea grafica a ambalajelor o
constituie ambalajul seductie sau ambalajul legat de consumator. In
aceasta etapa, ambalajul se adreseaza consumatorului printr-o grafica
speciala, care nu frapeaza, dar subliniaza avantajele materiale, economice,
sociale pe care i le ofera produsul respectiv. Daca celelalte categorii de
ambalaje aveau rolul de a impinge produsul catre consumator, aceasta
categorie de ambalaje trebuie sa impinga consumatorul catre produs.
Mesajul informational completeaza functia ambalajului de informare
si promovare, prin corelarea imaginii cu textul publicitar si coloristica.
Mesajul informational se concretizeaza in:
transmiterea unei cantitati de date prin intermediul carora produsul sa fie
recunoscut sau identificat in stransa legatura cu categoria merceologica
din care face parte;
evidentierea caracteristicilor de calitate si a destinatiei;
informarea detaliata asupra naturii, reciclarii, recuperarii si a implicatiilor
ecologice ale ambalajelor;
medierea implicarii emotive a potentialului cumparator.
Elementele informationale ale ambalajelor se pot grupa in trei
categorii:

Informatii si marketing, in care se include denumirea produsului, marca


comerciala,
informatiile
nutritionale,
simbolurile
reciclabilitatii
ambalajului, instructiuni de utilizare, simboluri grafice de avertizare.
Elemente promotionale, si anume: cupon de fidelitate, oferta de inapoiere
a ambalajului de transport sau chiar de prezentare pentru a fi recuperat
sau reciclat, prezentarea altor elemente ale gamei.
Elemente obligatorii: denumire generica, compozitia in ordine
descrescatoare a cantitatilor de ingrediente, identificarea fabricantului
sau a comerciantului, termenul de valabilitate, continut net.
Realizarea acestor elemente in conditii optime au contributii efective,
cu eficienta majora, in cadrul relatiilor competitive de comert interior si
exterior. De asemenea, contribuie la formarea si influentarea cererii de
marfuri si la ridicarea nivelului de prezentare si desfasurare a comertului.
9.3. Materiale pentru confectionarea ambalajelor
Alegerea materialului folosit pentru ambalaje depinde de mai multi factori,
dintre care cei mai importanti sunt:
Caracteristicile produsului ce urmeaza a fi ambalat;
Domeniul de utilizare a ambalajului;
Marimea factorilor care actioneaza
manipularii, transportarii si depozitarii;

asupra

produsului

in

timpul

Tehnica de ambalare;
Destinatia produsului;
Nivelul de dezvoltare si putere economica;
Cerintele ecologice si de protectie a mediului.
Dintre materialele cele mai utilizate pentru confectionarea ambalajelor, sunt:
Lemnul. Este cel mai vechi material utilizat ca ambalaj. In prezent,
ponderea acestui material in confectionarea ambalajelor este in continua
scadere (in tarile dezvoltate a ajuns sa reprezinte (3-5% din total). Lemnul nu
mai este folosit ca ambalaj, dar a ramas folosit la confectionarea paletelor.

Motivele abandonarii
ambalajelor sunt:

lemnului

ca

material

scaderea masei lemnoase la nivel mondial;

aparitia maselor plastice;

economicitatea si caracteristicile altor materiale.

de

confectionare

Proprietatile lemnului luate in considerare atunci cand este folosit ca


ambalaj, sunt:

proprietatile fizice - masa specifica,


proprietatile acustice, electrice, termice;

proprietatile mecanice, care exprima modul de comportare a lemnului la


actiunea factorilor statici sau dinamici care tind sa-i modifice forma si
volumul (rezistenta la compresiune, la tractiune, la incovoiere);

higroscopicitatea,

umflarea,

proprietatile estetice (culoarea, luciul, textura, desenul).


Lemnul poate avea o serie de defecte care sa-i scada calitatea sau sa ii
anuleze atuurile:
defecte de forma, care micsoreaza randamentul de prelucrare si chiar
influenteaza anumite proprietati;
defecte de structura, care micsoreaza valoarea de intrebuintare a pieselor
din lemn;
defecte cauzate de factori biologici (microorganisme, insecte) sub a caror
actiune isi schimba culoarea si isi reduce rezistenta mecanica.
In ultimele decenii se utilizeaza cu bune rezultate derivatele din lemn,
cum sunt: furnirele, placajele, placile din fibre de lemn (PEL), placile
aglomerate din aschii de lemn (PAL).
Materialele celulozice. Ambalajele din materiale celulozice detin
ponderea principala in totalul ambalajelor. Materialele celulozice utilizate
pentru confectionarea ambalajelor sunt:
Hartia. Se obtine din celuloza si din materiale de umplutura, de incleiere si
coloranti. Hartia poate fi de mai multe feluri:

a) Hartie netratata pentru ambalaje: hartie inferioara de ambalaj; hartie


obisnuita de ambalaj; hartie superioara de ambalaj;
b) Hartie tratata pentru ambalaje: hartii cerate; hartii metalizate; hartii
acoperite cu polimeri;
c)Hartie speciala pentru ambalare: hartie creponata; hartie anticorosiva.
Caracteristicile de calitate ale hartiei sunt determinate de: gradul de
alb (cu cat este mai mare cu atat este mai buna, se exprima in procente),
gramajul, structura, dimensiunile, aspectul suprafetei si existenta sau nu a
defectelor. Principalele defecte care pot sa apara la hartie sunt:
neuniformitatea suprafetei, nuanta neuniforma, impuritati, zgarieturi.
Cartonul este usor, lesne de transportat, se imprima fara dificultati si
ocupa putin loc. Dezavantajul este ca se poate usor deforma. Principalul
domeniu in care cartonul a facut progrese importante este cel al
ambalarii unor lichide alimentare, in special lapte. Cartonul pentru
ambalaje poate fi:
-

Carton duplex, destinat pentru ambalaje care se imprima prin procedeul


offset si de tipul 0 (obisnuit), pentru alte ambalaje, confectii, lucrari
poligrafice;

Carton triplex, cu rezistenta mare la plesnire, utilizat in special pentru


ambalaje de transport;

Carton ondulat, care are o rezistenta si o elasticitate bune.

Mucavaua, care este mai putin spectaculoasa, dar extrem de rentabila din
punct de vedere economic. Ea poate inlocui ambalajele din duplex sau
carton ondulat.
Sticla este ambalajul cel mai vechi pentru produsele lichide si pastoase.
Este inerta din punct de vedere chimic, impermeabila, transparenta,
inodora, igienica, se spala si se sterilizeaza usor. Dezavantajele constau
in faptul ca este destul de grea, este fragila si rezista cu greu la diferente
mari de temperatura. De asemenea, daca nu este tratata specia,l este
permeabila pentru razele ultraviolete. Sticla este considerata materialul
ideal de ambalat pentru ca ofera o protectie buna si, in acelasi timp,
transparenta pentru vizualizarea produsului, devenind un factor activ de
promovare a vanzarii. Nu influenteaza calitatea produsului, nu
reactioneaza chimic cu componentii din produs.

In prezent, se observa o revigorare si o crestere a ambalajelor de sticla


datorita faptului ca materia prima pentru obtinerea sticlei este ieftina si
suficienta, iar tehnologiile de fabricare au condus la obtinerea de ambalaje
cu caracteristici mult imbunatatite. S-au obtinut rezultate bune pentru o
sticla ultrausoara, subtire, incasabila si rezistenta la socuri termice. Ultimii
ani de cercetari in domeniu au adus pe piata sticla ondulata. Principalele
proprietati ale sticlei care sunt luate in considerare in cazul folosirii sticlei
pentru ambalaje, sunt:
-

Proprietatile fizice: masa specifica, proprietatile termice, optice, electrice;

Proprietatile mecanice: duritatea, elasticitatea, fragilitatea, rezistenta la


tractiune, la compresiune si la incovoiere;

Proprietatile chimice legate de comportarea sticlei la actiunea distructiva


a apei, acizilor, bazelor, sarurilor si gazelor din atmosfera.

Materialele metalice. Acestea ocupa un loc important in tarile dezvoltate


(2-3 din totalul ambalajelor). Metalul este folosit pentru cutiile de
conserve in industria alimentara. Principalele metale folosite pentru
ambalaje sunt:
1) Tabla utilizata in special in industria alimentara pentru conserve, se
preteaza in multe cazuri asocierii cu capace de aluminiu, care asigura o
deschidere usoara. Ea face obiectul unor preocupari profunde cu privire la
procedeele contra coroziunii, de compatibilitate cu alte materiale. Tinand
seama de pericolul pe care il prezinta pentru industria de conserve
coroziunea ambalajelor metalice, se impune o reconsiderare a factorilor care
influenteaza coroziunea.
Acesti factori sunt:
-

Natura materialului din care se obtine ambalajul;

Structura si starea suprafetei metalului;

Compozitia mediului;

Natura fizico-chimica a materialelor in contact;

Temperatura;

Durata de depozitare.

Pentru confectionarea ambalajelor din tabla, se utilizeaza:

a) Tabla din otel carbon neprotejata, care se utilizeaza in special pentru


confectionarea de ambalaje pentru produse chimice ieftine si pentru
butoaie in care se transporta si depoziteaza produsele petroliere;
b) Tabla din otel carbon protejata tabla zincata sau cositorita se
utilizeaza pentru cutiile de conserve;
c) Tabla cromata, care nu are o extindere foarte mare, poate fi utilizata de
exemplu pentru ambalarea pestelui.
2) Aluminiul are o serie de proprietati avantajoase pentru confectionarea
ambalajelor: masa redusa, durabilitate, bun conducator termic, maleabil,
aspect atractiv, fara miros, fara gust, netoxic, asigura impermeabilitate
perfecta la trecerea luminii, umiditatii, gazelor si aerului, uleiurilor,
grasimilor, se preteaza bine la imprimare, nu favorizeaza dezvoltarea
bacteriilor, nu este atacabil decat de solutii acide sau baze puternice. Pentru
fabricantii de ambalaje din aluminiu, acesta ofera o serie de avantaje, legate
de utilizarea foliei si a benzii de aluminiu si posibilitatile de combinare
aproape nelimitate cu filmele plastice, cu hartia si cu diferite acoperiri care
permit o serie de aplicatii legate de caracterul ecologic al acestui metal.
Materialele plastice. Ambalajele din materiale plastice au inceput sa
fie folosite in perioada anilor 1935 -1950. Dupa anul 1965 exista o adevarata
expansiune a acestor ambalaje. In intervalul 1950 1968, productia si
consumul de ambalaje plastice s-a marit de 15 ori. Cu toata expansiunea lor,
pretul ramane ridicat din cauza materiei prime (petrolului si derivatelor
sale). La confectionarea ambalajelor se utilizeaza urmatoarele materiale
plastice:
-

Polietilena are pretul cel mai scazut, ceea ce determina si raspandirea


cea mai larga. Pe piata ambalajelor se gaseste sub forma polietilenei de
joasa presiune, care datorita rezistentei mecanice ridicate si a
permeabilitatii reduse se utilizeaza pentru recipiente de pana la 400 kg.
la confectionarea lazilornavete si a foliei subtiri de 8-10
microni; polietilenei de inalta presiune care este utilizata pentru
confectionarea de pungi, saci si alte ambalaje suple si semirigide, precum
pahare, dopuri, capace; polietilenei de presiune medie care se
intrebuinteaza pentru produse de toaleta, papetarie, dulciuri; polietilenei
expandate care este utilizata in special ca material de umplere antisoc, la
ambalare.

Policlorura de vinil (PVC) se utilizeaza sub forma de folii pentru


ambalarea produselor alimentare. Se utilizeaza si pentru ambalarea in
flacoane a uleiului comestibil, siropurilor, otetului etc. In industria
farmaceutica este utilizat pentru ambalarea comprimatelor, pastilelor,
drajeurilor.

Polistirenul este insolubil, inactiv fata de lichide, netoxic, din el se poate


obtine o gama larga de nuante de culoare, se imprima usor, are
rezistenta la acizi slabi, baze, alcooli, uleiuri. Este utilizat pe scara larga
pentru ambalarea produselor alimentare, farmaceutice si a zarzavaturilor.

Polipropilena (PP) se utilizeaza sub forma de folii, filme, cutii, tuburi


suple, canistre pentru solutii de infuzie supuse sterilizarii, seringi
nerecuperabile sterile, lazi pentru produse calde de panificatie. Polipropilena
prezinta proprietati bune legate de sudabilitate, rezistenta la grasimi si
uleiuri, impermeabilitate la mirosuri, rezistenta chimica.
-

Policlorura de viniliden este folosita sub forma de folii la ambalarea


pasarilor in pungi, care introduse in apa fierbinte, se contracta, aderand
la pielea pasarii.

Materialele plastice celulozice cele mai utilizate sunt: celofanul, acetatul


de celuloza, acetobutiratul de celuloza.

Alte materiale: poliamidele, elastomerii, poliesterii, lonomerii.

Ambalajele complexe. Sunt din ce in ce mai mult folosite, cu scopul de


a compensa in felul acesta avantajele si dezavantajele diverselor materiale.
Utilizarea unui material tinde sa devina ceva exceptional, caci pare exclusa
sa indeplineasca toate conditiile de ordin tehnic, comercial si mai ales
psihologic, ce se cer unui ambalaj corespunzator. S-a ajuns astfel la
combinarea a doua sau mai multe materiale. De exemplu, cutia de conserve
din tabla este combinata cu un capac de aluminiu, care asigura deschiderea
usoara; pentru cutiile de biscuiti, cartonul se combina cu foliile de aluminiu
sau cu peliculele celulozice; metalul se combina cu masele plastice in cazul
cutiilor de conserve de lux; lemnul cu cartonul pentru ambalarea fructelor si
legumelor; combinatia cea mai neasteptata este dintre sticla si mase plastice
(buteliile de sticla usoara sunt puse intr-un recipient de mase plastice).
Combinatia considerata cea mai reusita este din cartoane si un alt material,
de exemplu polietilena, acest complex raspandindu-se cu o viteza de doua
ori mai mare decat celelalte combinari.
Ultimul deceniu se remarca prin aparitia si raspandirea ambalajelor
flexibile, care sunt, in general, combinatii de mai multe straturi, care implica
diferite pelicule de plastic, hartie dublata cu plastic si doua, trei sau mai
multe straturi de folii sau fasii de aluminiu. Toate avantajele materialelor
individuale sunt combinate in produsul final, care se obtine cu ajutorul unei
varietati de procedee distincte si tehnici de transformare. Materialele de
baza folosite pentru obtinerea ambalajelor flexibile sunt:
-

Materiale plastice: poliamida, polietilena, poliesterul, polipropilena;

Aluminiul: folie de aluminiu, banda reflectoare, pelicule metalizate;

Hartie: hartie dublata, stratificata, hartie Kraft, pergament;

Stratificarea se realizeaza prin ceruire, emoliere, incleiere, lacuire, iar


asamblarea necesita adezive pentru etansare la rece; parafine, emolienti.
Compania Tetra Pak (creata de Ruben Rausing in 1951) este in prezent
cea mai mare companie din lume in productia de ambalaje si distributia
produselor alimentare fluide sau semifluide. Dupa 4 ani de cercetari aceasta
firma a scos pe piata ambalajul Tetra Pak. Pentru confectionarea ambalajului
se foloseste o combinatie de material plastic si hartie. Plasticul este tras sub
forma unui film subtire si facut sa adere pe hartie prin presare intre o rola de
cauciuc si o rola racita; marimea ambalajului si viteza hartiei determina
grosimea filmului. Ambalajul este folosit in special pentru ambalarea
produselor alimentare: lapte, deserturi, sucuri, vin, ceai, supe, etc. O alta
firma celebra in productia de ambalaje este Societatea Montonate Italia,
care s-a specializat in folii termoformabile, bazate pe polistiren si PET
(fereftalat de polietilena) si se adreseaza pietei de produse alimentare prin
sigla MO, din care fac parte PET amorf (cu un singur strat sau mai multe)
pentru realizarea recipientilor transparenti; PETG amorf, din care sunt
realizate folii cu caracteristici optice ridicate;
C- PET amestec special
pentru producerea de cutii formate la cald, opace, cu caracteristici de
rezistenta termica de la 25 C la + 240C. Din primele doua familii se obtin
recipienti transparenti, cu rezistenta deosebita la lovituri si grasimi, destinate
sectorului alimentar. Cutiile C-PET reprezinta, se pare, solutia ideala pentru
pastrarea preparatelor proaspete (chiar mancaruri gatite) si pentru
reincalzirea directa (atat la cuptorul traditional, cat si la cel cu microunde).
Societatea Metal SA din Franta produce o gama larga de ambalaje cu
destinatii menajere: saci pentru congelator, filme plastice, folii plastice
pentru reincalzirea mancarurilor si saci pentru congelare cu inchidere etansa
care pot fi folositi chiar si pentru conservarea lichidelor. Mai produce, de
asemenea, hartie speciala pentru fripturi facute la microunde, farfurii
cronstill ondes special create pentru a prezenta placut diferite preparate
refrigerate.
Materialele auxiliare utilizate pentru producerea ambalajelor sunt:
Materialele colorante (coloranti, pigmenti, cerneluri) contribuie
realizarea unui aspect placut si la diversificarea ambalajelor;

la

Materialele pentru consolidare, adica sporirea rezistentei ambalajelor


sunt: benzile de balotare si adezive. Acestea pot fi din hartie adeziva,
benzi textile pentru balotare, benzi pentru balotare din materiale plastice.

Materialele pentru calare si protectie impotriva socurilor. Aceste


materiale protejeaza produsele impotriva socurilor, a frecarilor si in unele
cazuri chiar pentru rigidizarea ambalajelor. Cel mai des intalnite sunt:
cartonul ondulat; lana minerala, cauciucul celular, materialele expandate.
Lacurile si vopselele contribuie la cresterea calitatii estetice al ambalajelor
si la cresterea rezistentei lor la actiunea factorilor atmosferici, la
coroziune, la razele solare, la schimbarile de temperatura.
9.4. Metode de ambalare
Prin diversele metode si tehnici de ambalare se cauta sa se obtina
urmatoarele performante:
Mai buna realizare a functiilor ambalajelor;
Cresterea productivitatii muncii la confectionarea ambalajelor si la
ambalarea produselor;
Rationalizarea materiilor prime folosite in confectionarea ambalajelor.
Ambalarea colectiva. Metoda ambalarii colective se foloseste pentru
ambalarea intr-un singur ambalaj a mai multor produse. Aceasta metoda
usureaza mult manipularea si transportul produselor. Metoda poate fi
utilizata cu succes si pentru ambalarea unor produse deja preambalate,
acest lucru ajutand la paletizarea produselor. Ca materiale, dupa caz, se
utilizeaza cartonul, foliile contractabile sau hartia. O amploare tot mai mare o
cunoaste folia contractabila.
Ambalarea portionata. Ambalajul portionat este acela al carui continut
se consuma o singura data. Aceste ambalaje pot fi: plicuri, cutii, pungi,
borcane, tavi compartimentate. Materialele folosite pentru acest tip de
ambalaje sunt diverse. Astfel se pot ambala atat produsele perisabile, cat si
cele neperisabile.
Ambalarea celulara. Este folosita sub forma de casete comprimate.
Aceasta metoda consta In asezarea individuala a produselor intre doua
pelicule de materiale plastice, de regula transparente, care sunt presate din
loc in loc, unde adera, alcatuind astfel celule in care se afla produsul
ambalat. Se aplica mai ales la produsele farmaceutice. Avantajele acestei
metode sunt atat din punct de vedere economic, cat si merceologic. Se
realizeaza pe linii automatizate, deci in conditii de mare productivitate,
permite desfacerea produselor in conditii de igiena si intr-o forma de
prezentare atractiva.

Ambalarea sub vid sau sub gaz protector. Aceste tehnici de ambalare
se utilizeaza in special la produsele care supuse unei pastrari mai
indelungate intra in contact cu oxigenul, ducand in timp la degradarea
calitativa a produsului. Se utilizeaza materiale termosudabile, impermeabile.
Ambalarea sub vid urmareste inlaturarea actiunii degradante a oxigenului
asupra produsului, prin reducerea presiunii aerului din interiorul ambalajului
cu ajutorul unei instalatii speciale. Ambalarea cu gaz protector este folosita
pentru produsele care se prezinta sub forma de bucati, granule sau pulberi.
Pungile sunt umplute cu produsul care se ambaleaza, sunt vidate si apoi
umplute cu gaze protectoare.
Ambalarea in sistem Cryovac. Este o varianta a ambalarii sub vid si
consta in introducerea produselor in pungi din folii de material plastic, vidate
anterior si scufundarea lor in apa fierbinte, care determina contractarea foliei
cu 50-85%, etanseizand astfel produsul. Materialul plastic folosit trebuie sa
fie impermeabil si contractabil. Aceste caracteristici sunt intrunite de foliile
de polietilena, celulozice sau celofanpolietilena (folia Cryovac), obtinuta prin
copolimerizarea clorurii de vinil cu clorura de viniliden. Aceasta metoda se
foloseste la preambalarea carnii si preparatelor din carne, a pasarilor taiate,
a pestelui, a fructelor si legumelor.
Ambalarea tip Tetra Pak. Este inovatia companiei suedeze Tetra Pak si
ideea de la care s-a pornit a fost trecerea de la operatia de scurgere a unui
volum masurat de lichid intr-un container la un proces continuu prin care
containerul este fabricat, umplut si sigilat, toate operatiunile fiind realizate
de o singura masina. Inovatia s-a extins in special in industria laptelui,
deoarece acesta este un produs cu cerere permanenta si in crestere, iar
consumatorii cer standarde de igiena inalte. Ideea ambalarii aseptice
dateaza din anul 1958, cand s-a pus problema maririi termenului de garantie
a laptelui. Pentru realizarea acestui obiectiv, ambalajul trebuie sa fie golit
initial de aer, apoi sa fie etansat si impermeabilizat contra luminii. Mai tarziu,
compania Tetra Pak a conceput ambalaje si pentru alte produse decat
laptele, cum sunt vinul, berea, sucurile, cremele.
Ambalarea tip aerosol. Este unul din tipurile cele mai moderne de
ambalare, utilizandu-se pentru produsele cosmetice, chimice, farmaceutice.
In prezent a inceput sa fie folosita si pentru unele produse
alimentare (creme, sucuri, mustar, maioneze). Aceasta metoda consta in
introducerea unui produs impreuna cu un gaz lichefiat sau comprimat (gaz
propulsor) intr-un recipient rezistent, de unde poate fi evacuat, prin
deschiderea unei valve, datorita suprapresiunii din interior. Un astfel de
ambalaj consta din: un recipient de presiune, o valva comandata de un
buton, un agent propulsor si produsul activ. Recipientii se confectioneaza din
tabla cositorita, aluminiu, sticla si materiale plastice, in functie de produsul
ambalat si presiunea necesara in interior. Propulsorii sunt cei de care

depinde pulverizarea produsului ambalat. Gazele utilizate ca propulsori pot fi


gaze in stare lichefiata sau in stare comprimata (azotul, dioxidul de carbon,
butanul si propanul). Starea de dispersie si consistenta produsului difera in
functie de natura si proprietatile lui, precum si in functie de caracteristicile
sistemului de ambalat, si anume:
Sub forma de ceata fina cu stabilitate relativ ridicata (de exemplu
pulverizarea insecticidelor);
Sub forma de ceata grosiera, umeda, cu stabilitate redusa (de exemplu,
pulverizarea lacurilor, vopselelor, antidaunatorilor);
Sub forma de jet, avand substanta activa in stare coloidala, emulsie sau
suspensie;
Sub forma de jet consistent de spuma, emulsie sau suspensie concentrata
(de exemplu creme cosmetice, farmaceutice, detergenti).
Ambalarea in folii contractabile. Acest sistem este utilizat pentru:
Prezentarea si desfacerea unor produse de larg consum;
Gruparea de unitati de vanzare in ambalaje colective;
Protejarea si rigidizarea incarcaturilor pe palete.
Acest procedeu consta in desfasurarea produsului de ambalat cu un
film contractabil. Filmul contractabil sub actiunea caldurii ia forma produsului
sau grupului de produse ce se ambaleaza. Materialele folosite sunt:
polietilena termocontractabila, policlorura de vinil, polipropilena. Acest
procedeu are doua variante:
Procedeul Skin Pak, care consta in asezarea produselor pe suporturi
imprimate din carton, pe care adera o folie din plastic, transparenta,
termosudabila. Ambalarea se mai poate face si in folii extensibile. Aceste folii
concureaza serios foliile contractabile. Efectele obtinute cu ajutorul acestor
folii sunt aceleasi, dar metoda de ambalare este mai ieftina si mai simpla,
pentru ca nu mai sunt necesare tunelele de contractie.
Procedeul Blister Pak folosit in majoritatea tarilor lumii consta in asezarea
produsului pe suport din carton sau masa plastica, peste care se aplica,
prin vacuumare cu un dispozitiv special, o folie de masa plastica mulata
pe forma produsului. Sistemul este folosit pentru o gama larga de
produse si are urmatoarele avantaje: introducerea produselor in sistemul
de autoservire; prezentarea integrala a produselor; pastrarea in conditii

bune; accentuarea caracterului publicitar al ambalajului; reducerea


consumurilor de carton; prezentarea in magazine, cu ajutorul unor stative
speciale, a intregii game de produse existente, pe suprafete mici de
expunere.
Ambalarea aseptica. Aceasta metoda presupune trei etape:
Sterilizarea prealabila a produsului;
Sterilizarea materialului de ambalare;
Umplerea ambalajului si inchiderea lui intr-un mediu steril.
Ambalajul aseptic consta dintr-o folie unica, multistratificata, care
combina cele mai bune caracteristici ale hartiei, materialului plastic si
aluminiului, pentru a alcatui un recipient cu performante ridicate. Ambalarea
aseptica are mai multe avantaje:
O mare flexibilitate in conceperea formei ambalajelor;
Un sistem de ambalare mai economic;
Marirea duratei in care produsul isi pastreaza intacte proprietatile;
Calitatea sporita a produsului ambalat.
Ambalarea alveolara. Aceasta metoda utilizeaza o placa suport cu
alveole termoformate in care se asaza bucati mici si uniforme de produs. Se
inchide ambalajul prin acoperire cu o folie si termosudare. Aceasta metoda
se utilizeaza pentru ambalarea fructelor, legumelor, produselor de cofetarie
si patiserie.
Ambalarea tip cocon. Este o metoda costisitoare si rar folosita.
Principiul metodei consta in urmatoarele: produsul se fixeaza pe un suport
platforma acoperit cu tabla, ale carei margini se indoiesc pe conturul
produsului in sus. Partile sensibile ale produsului se acopera cu material de
amortizare si se unesc cu benzi gumate. Peste aceste benzi, cu pistolul de
stropire se aplica un strat de substante plastice. Ultimul strat contine praf de
aluminiu, care protejeaza ambalajul de actiunea razelor solare. Produsele
astfel pregatite se introduc in containere sau atelaje. La un invelis de 0,75
mm., protectia produsului este asigurata pentru aproximativ 2 ani, iar la un
invelis de 1,2 mm., de aproximativ 10 ani. De regula, astfel se protejeaza
armamentul, rezervele de alimente, aparatele electronice.

Ambalarea in spuma de poliuretan tip Bibbipak. Este o metoda


aplicabila produselor sensibile la soc. Produsele sunt invelite intr-o folie de
material plastic si asezate in ambalaj, dupa care se injecteaza un lichid pe
baza de poliuretan de joasa densitate. Dupa cateva secunde, lichidul isi
mareste volumul de circa 100 de ori, devenind spongios.
9.5. Reciclarea ambalajelor
Mediul inconjurator a devenit preocuparea permanenta a natiunilor lumii,
afectand dezvoltarea pe doua cai: relatia dintre potentialul resurselor de
ecosistem; valorile fizice si estetice ale componentelor naturale ale mediului,
transformate sau faurite de om. Relatia dezvoltare economica echilibru
ecologic ridica numeroase si complexe probleme comune intregii omeniri,
cu atat mai mult cu cat, de exemplu, in timpce economistii considera
specializarea o virtute, ecologistii o considera un risc.
Managerul preocupat de marketing nu poate face astazi abstractie de
faptul ca orientarea spre consumator scoate in evidenta perceperea din ce in
ce mai dura de catre acesta a ambalajului ca fata vizibila a deseurilor si
poluarii. Ambalajul, vanzatorul tacut, a devenit un simbol al poluarii, un
obiectiv in lupta pentru protectia mediului. Nu se poate ignora faptul ca un
procent considerabil din cantitatile de deseuri in crestere constanta revine
deseurilor de ambalaje. Aceasta, in timp ce incercarile de deschidere a noilor
depozite de deseuri sau uzine de incinerare dau nastere celebrului sindrom
NIMBY (not in my backyard), deoarece nimeni nu vrea sa aiba asemenea
vecini. Daca inainte de a se transforma in deseu ambalajul trebuie sa joace
un rol benefic pentru consumator, la randul sau insa, consumatorul trebuie
sa se pregateasca sa faca un pas inapoi si sa renunte la o parte din confort,
in scopul de a proteja mediul. In acest context, este necesara reorientarea
gandirii manageriale spre preocupari legate de dimensiunile ambalajului,
axate pe conceptul de Conserpreneur, care inseamna o simbioza dintre
conservarea mediului natural (conservation) si antreprenor (entrepreneur).
De asemenea, trebuie largita relatia produs-ambalaj-piata si inlocuita cu
relatia produs-ambalaj-piata-poluare.
In scopul reducerii poluarii mediului inconjurator din cauza ambalajelor,
se poate actiona pe mai multe cai.
O prima cale ar fi reducerea ponderii ambalajelor nereciclabile.
Ambalajele nereciclabile se afla in fata a doua aspecte importante. Primul se
refera la reticentele consumatorului, care nu intelege sa piarda definitiv banii
dati pe ambalaje. Al doilea aspect este determinat de problema distrugerii
ambalajelor stranse de serviciile de salubritate. Este vorba de cantitatii
uriase, care ameninta sa inabuse viata oraselor. Pentru a limita raspandirea
ambalajelor nereciclabile, s-a propus ca acestea sa fie impuse cu o taxa,
fondurile rezultate urmand a fi folosite pentru procurarea si exploatarea

mijloacelor de colectare si tratare a resturilor menajere care contin ambalaje.


Masura devine rentabila atunci cand taxa cu care sunt impuse ambalajele
nereciclabile este mai mare decat cheltuielile de recuperare si reconditionare
a ambalajelor. Se incearca, de asemenea, si educarea consumatorilor, in
ideea de a nu consuma in exces ambalaje.
O a doua cale vizeaza introducerea unor noi ambalaje mai
putin poluante. Un astfel de ambalaj este si ambalajul aseptic care, pe
langa avantajele legate de valoarea nutritiva a produsului, siguranta,
comoditate, prezinta si avantaje privind conservarea energiei si protejarea
mediului. Tehnologia prelucrarii si ambalarii aseptice a fost considerata, in
1989, de catre U.S. Institute of Food Technologists, cea mai importanta
inovatie stiintifica a ultimilor 50 de ani. In industria ambalarii aseptice,
renumita pentru calitatea ambalajelor produse este firma Tetra Pak. In 1996,
Casa Alba a decernat Premiul pentru dezvoltare durabila acestei firme,
care a fost selectionata din 300 de candidati. Ambalajele aseptice implica o
cantitate mica de energie, in vederea fabricarii, umplerii si depozitarii, si
creeaza avantaje ecologice imediate. Aceasta pentru ca, datorita consumului
redus de material, acest tip de ambalaj genereaza cantitatii foarte mici de
deseuri.
O alta cale ar fi realizarea de ambalaje din materiale
autodegradabile. Primele realizari in acest domeniu au fost in 1970, cand
in Suedia s-a fabricat o polietilena autodegradabila, prin adaugarea in
materia prima a unor substante care favorizeaza actiunea distructiva a
radiatiilor ultraviolete din lumina solara. Dupa cateva saptamani de expunere
la razele soarelui, aceasta polietilena se degradeaza si se pulverizeaza. Tot in
Suedia s-a realizat o sticla, care sub actiunea indelungata a razelor de soare
capata striatii si devine friabila.
Directiva Parlamentului European si a Consiliului Europei nr.
94/62/EC din 1994, privind ambalajele si deseurile din ambalaje, prevede:
Deseurile de ambalaje biodegradabile trebuie sa fie de o asemenea natura
incat sa poata fi supuse descompunerii fizice, chimice, termice sau biologice,
in asa fel incat cea mai mare parte a compostului finit sa se descompuna in
final in dioxid de carbon, biomasa si apa.
O a patra cale o reprezinta reciclarea ambalajelor. Adoptarea unei
legislatii speciale privind reglementarea gestionarii si reciclarii ambalajelor
este unul dintre subiectele care stau in centrul atentiei legislatorilor din
lumea intreaga. In Europa, doua tari exceleaza in acest domeniu: Franta si
Germania. In Franta, potrivit decretului 92377/1992, cunoscut sub
denumirea Decretul Lalonde, care a intrat in vigoare in 1993,
responsabilitatea recuperarii deseurilor de ambalaje cade in mod
preponderent asupra industriei (in primul rand a fabricantilor si importatorilor
de produse ambalate). Fiecare intreprindere poate sa recurga la una din

solutiile propuse de legislator: sa-si aplice propriul program de recuperare, sa


apeleze la un tert sau sa adere la un organism national constituit in acest
scop. A fost creata astfel societatea ECO Ambalaj, al carei scop fixat de
autoritatile publice a fost de a valorifica in proportie de 75% cantitatea
provenind din circuitul deseurilor menajere, pana in anul 2002. Aceasta
societate nu este o structura de monopol, iar participarea la ea nici nu este
obligatorie. ECOAmbalaj este o societate anonima, cu capital strict privat,
din care fac parte fabricanti si importatori de produse ambalate, diversi
profesionisti etc. Abordarea franceza prevede responsabilitati pe tipul de
produs ambalat si nu pe materialul de ambalaj.
In Germania, incepand cu 1993, toate firmele germane sau straine care
isi desfac marfurile pe piata germana au obligatia sa asigure recuperarea si
reciclarea ambalajelor lor. Pentru a se putea rezolva aceasta problema,
societatea Dualea System Deutschland GmbH a propus o solutie globala:
toate ambalajele marcate in prealabil cu un punct verde, sa fie inregistrate si
reciclate dupa folosire. Un numar mare de intreprinderi au fost de acord cu
aceasta initiativa.
Legislatia italiana este diferita de cele doua: ea atribuie aproape in
mod exclusiv gestionarea deseurilor provenite din ambalaje fabricantilor si
importatorilor de materii prime.
Reciclarea deseurilor si ambalajelor este o activitate care cunoaste o
ampla dezvoltare in tarile membre ale U.E., unde exista restrictii in privinta
depozitarii deseurilor menajere. Acestea trebuie separate de tipuri: plastic,
hartie, metal, resturi. Cei care nu respecta legea pot fi aspru sanctionati ca
urmare a existentei unui sofisticat sistem de monitorizare. Exista niste
principii ferme care privescreutilizarea, reciclarea, recuperarea energiei si
recuperarea organica.
Reutilizarea inseamna orice operatie prin care un ambalaj care a fost
proiectat sa indeplineasca un numar minim de rotatii este reumplut sau
utilizat in acelasi scop pentru care a fost conceput.
Reciclarea inseamna reprocesarea materialelor din deseuri intr-un
proces de productie, pentru scopul initial sau alte scopuri, incluzand
reciclarea organica, dar excluzand recuperarea energiei.
Recuperarea energiei inseamna utilizarea deseurilor din ambalaje
combustibile, ca mijloc de generare a energiei, prin incinerare directa cu sau
fara alte deseuri, dar cu recuperarea caldurii.
Reciclarea organica inseamna tratamentul aerobic sau anaerobic, in
conditii controlate si folosind microorganisme, aplicat partilor biodegradabile

ale deseurilor ambalaje, care produce reziduuri organice stabilizate sau


metan.
9.6 Eficienta economica a ambalajelor
Eficienta reprezinta o latura esentiala a oricarei activitati economice si
ea trebuie sa ghideze in permanenta actiunile si deciziile manageriale. In
functie de natura efectelor putem vorbi despre eficienta economica, tehnica,
comerciala, ecologica. Este eficient din punct de vedere comercial acel
ambalaj care contribuie la aprecierea favorabila a produsului de catre
consumatori si asigura in mod eficace desfacerea produsului. Este eficient
din punct de vedere tehnic acel ambalaj care asigura pastrarea cantitatii,
integritatii si calitatii produsului, de la locul de productie si pana la destinatie
si care permite transportul, manipularea, depozitarea, distribuirea si
consumul corect al produsului. Un ambalaj este eficient din punct de vedere
economic cand este corespunzator din punct de vedere tehnic si care
permite realizarea cat mai rapida si cat mai usoara a operatiilor de
ambalare, transport, distributie, vanzare si consum al produsului; ocupa
spatii reduse; are masa si costul cat mai reduse.
Eficienta economica a ambalajelor se stabileste pe baza urmatorilor
indici [2]:
indici spatiali;
indici de masa;
indici de consum;
indici de cost;
indici de reutilizare;
indici de productivitate.

9.7 Tendinte si perspective privind ambalajele bunurilor de


consum
Se evidentiaza o serie de tendinte actuale pentru ambalajele
produselor, cum sunt:

Gasirea de noi materiale pentru ambalare care sa respecte cerintele


tehnice, comerciale si de marketing impuse ambalajelor;
Modernizarea metodelor de ambalare;
Innoirea si diversificarea continua a ambalajelor, in
interdependenta cu modificarea continua a gamei sortimentale;

stransa

Protectia si refacerea mediului inconjurator.


Perspectivele privind ambalajele bunurilor de consum sunt determinate, potrivit
specialistilor si in viitorii 20-30 de ani de cerintele consumatorilor. De aceea, eforturile industriei
ambalajelor trebuie sa se axeze, in principal, pe satisfacerea acestor exigente, pe asigurarea unei
calitati optime cu investitii minime.
Referitor
urmatoarele:

la

cerintele

consumatorului,

acestea

au

in

vedere

Cresterea gradului de cultura, informare, civilizatie;


Starea materiala aflata in continua crestere;
Timp disponibil tot mai scurt, dedicat cumparaturilor, care vor necesita
identificare si selectionare rapida a marfurilor;
Dotarile casnice tot mai moderne (bucatarii dotate cu cuptoare
microunde, cafea expresso etc., produse electrocasnice sofisticate);
Cresterea sensibilitatii consumatorului pentru protejarea mediului, prin
evitarea factorilor de risc. In acest scop exista deja bazele tehnice pentru
ca in anul 2011 gospodina sa plece la cumparaturi cu bagheta NIRA (near
infrared analysis analiza rapida in infrarosu), sistem folosit pentru prima
data in SUA pentru evidentierea impurificarii medicamentelor. Este un
procedeu rapid, prin care in produsul ambalat se poate semnala orice
material daunator.
Se preconizeaza cresterea numarului familiilor cu unul sau doi membrii
aspect care va necesita adaptarea la acest fenomen a portiilor de
alimente ambalate. In astfel de familii vor fi tot mai multi batrani pentru
care este importanta o manipulare simpla a ambalajelor.
Un numar tot mai mare de cetateni isi vor rezolva problemele de
alimentatie in locuri publice (cantine, camine, restaurante), fiecare
necesitand ambalaje diferite ca forma, dimensiuni, cantitati.

Pornind de la efectele dezvoltarii tehnicii de calcul, care pot modifica atat proiectarea si
fabricarea ambalajelor, cat si modul lor de utilizare, se poate imagina ca in secolul urmator
cumparatorul va intra in magazin avand in buzunar un cititor laser, cu ajutorul caruia va obtine
informatii cu privire la produs, pret, cantitate, folosire, putand emite cu microcalculatorul pe
care-l detine si cecul pentru plata, in caz de cumparare.
Productia de ambalaje va trebui sa raspunda in viitoarele decenii si
multitudinii de cerinte generate de formele moderne de comert ale sec. al
XXI- lea. Astfel, in SUA se prevede ca ponderea cea mai mare a desfacerilor
de marfuri sa revina, in continuare, magazinelor cu autoservire, centrelor
comerciale si depozitelor. Dar se apreciaza ca va creste, in acelasi timp,
numarul magazinelor specializate care vor solicita ambalaje pretentioase si o
sporire a exigentei fata de procesul de ambalare a produselor.
9.8. Etichetele si rolul lor in comertul contemporan
A. Importanta si functiile etichetei
Un rol important in definirea calitatii si identificarii cu usurinta a
caracteristicilor specifice ale produselor precum si a modului de intretinere
pe durata utilizarii il are etichetarea marfurilor.
Eticheta reprezinta totalitatea informatiilor care insotesc produsul
respectiv si pe care sunt inscrise detalii privind caracteristicile de calitate ale
acestuia. Scopul etichetarii este acela de a furniza consumatorilor toate
informatiile necesare, verificabile si usor de comparat, pentru ca acestia sa
poata efectua in cunostinta de cauza o alegere corecta, alegand acel produs
care corespunde cel mai bine cu nevoia lor, cu posibilitatile lor financiare,
sau cu interesul lor de moment. De asemenea, eticheta trebuie sa informeze
consumatorii asupra riscurilor la care acestia ar putea fi expusi.
Eticheta reprezinta orice material scris, imprimat, litografiat, gravat
sau ilustrat care contine elementele de identificare a produsului si care
insoteste produsul sau este aderent la acesta.
Asadar, rolul esential al etichetei este acela de a oferi informatii
despre produs. Etichetarea formeaza, pe plan international, un obiect al
cercetarilor si preocuparilor continue, concretizate in reglementari si
recomandari speciale, cu atentie sporita si grad mare de exigenta. Si la nivel
national, gradul de detaliere, limba folosita pentru transmiterea informatiilor
sunt reglementate, astfel incat producatorii si comerciantii au un control
redus asupra etichetei.
Eticheta indeplineste doua functii:
Functia persuasiva;

Functia informationala.
Functia persuasiva pune accent pe convingerea consumatorului prin
evidentierea temei promotionale sau a logo-ului, in timp ce informarea
consumatorului trece pe locul doi. Cuvintele standard, precum nou,
imbunatatit, super, au un impact redus asupra consumatorilor care
evalueaza marfurile, acestia fiind de cele mai multe ori saturati de aceste
noutati. Prin aceasta functie, eticheta joaca un rol important de marketing,
care este des folosit, pentru ca este primul lucru pe care il analizeaza
consumatorul atunci cand este in faza de analiza a produsului pentru a-l
cumpara.
Functia informationala are drept scop ajutarea consumatorului
selectioneze marfa conform propriilor convingeri si necesitati.

sa

Informatiile obligatorii pe care trebuie sa le includa o eticheta in


Romania, sunt:
Denumirea produsului;
Numele
si
adresa
producatorului,
distribuitorului inregistrat in Romania;

importatorului

sau

Cantitatea neta;
Conditii de depozitare sau folosire;
Locul de origine ( daca este cazul);

Lista ingredientelor folosite;

Instructiuni de folosire;
Mentiuni suplimentare pe grupe de produse.
Informatia inscriptionata trebuie sa fie de asa natura mentionata incat sa fie
usor de inteles de catre oricine. Mentiunile de etichetare trebuie redactate in
limba nationala, lizibil si inteligibil, asezate in mod vizibil. Fac exceptie de la
prevederea redactarii in limba nationala marcile de fabrica sau de comert,
denumirile de firme si denumirile arhicunoscute publicului larg (pizza, chips,
snacks, croissant, pop-corn). In plus, informatiile de pe eticheta nu trebuie sa
prezinte modificari (stersaturi, inlocuiri sau adaugari) care pot induce in
eroare consumatorul. In ceea ce priveste alimentele, se interzice
reetichetarea acestora.

Informatiile inscrise pe eticheta nu trebuie sa induca in eroare consumatorii


la achizitionarea produselor in privinta caracteristicilor, naturii, identitatii,
proprietatilor, compozitiei, cantitatii, durabilitatii, originii sau provenientei
produselor; este interzisa atribuirea unor proprietati pe care produsele nu le
poseda, dupa cum este interzisa sugerarea unor caracteristici speciale,
atunci cand in realitate toate produsele similare au aceleasi caracteristici (de
exemplu, mentiunea fara colesterol pe unele sticle de ulei, cand se stie ca
toate sortimentele de ulei vegetal sunt fara colesterol doar produsele de
origine animala au colesterol). Suplimentar, elementele de etichetare nu
trebuie sa faca referire la proprietati medicale, precum :
ajuta la reducerea riscului de . Sau: ajuta la intarirea sanatatii este un
aliment sanatos etc. Aceste mentiuni pot fi facute in cazul alimentelor
destinate special bolnavilor cu anumite afectiuni sau in general alimentelor,
cu conditia sa fie in prealabil testate si avizate ca avand proprietati medicale
speciale. Aceste restrictii de inducere in eroare si cele referitoare pe
proprietatile medicale - se aplica, de asemenea, si la prezentarea alimentelor
(forma, aspectul, ambalarea, materialul de ambalare) precum si in
publicitatea acestora.
B. Evolutia etichetarii pe plan international
Pe plan international, se acorda o importanta deosebita etichetarii produselor
alimentare. Aceasta face obiectul unor reglementari speciale, mai ales din
punctul de vedere al sortimentului si amplorii informatiilor privind specificul
valorii de intrebuintare, a modului de pastrare si de utilizare. Cele mai
importante reglementari internationale privind etichetarea marfurilor
alimentare, desi cu caracter de recomandare, sunt cele elaborate de
Comitetul pentru etichetarea bunurilor alimentare din cadrul Comisiei Codex
Alimentaries, organism ce-si desfasoara activitatea sub egida FAO/OMS. Cele
mai importante documente sunt Codul de etichetare a bunurilor alimentare.
Comitetul Codex pentru etichetarea produselor alimentare are in cuprinsul
recomandarilor sale urmatoarele precizari mai importante:
eticheta se aplica pe ambalajul produselor si poate cuprinde: marci,
imagini imprimate, stantate sau aplicate, fise sau alte materiale
descriptive;
este interzisa cu desavarsire crearea unei imagini eronate, false,
mincinoase cu privire la produs astfel incat consumatorul sa fie dus in
eroare cu privire la unele caracteristici ale acestuia.
SUA sunt preocupate de educatia prin intermediul etichetei, urmarindu-se
constientizarea consumatorului asupra preocuparii pe care trebuie sa o aiba
pentru o alimentatie sanatoasa si asupra alegerii cu responsabilitate a
produselor alimentare in special, dar si a produselor industriale. Intrucat in

SUA exista in prezent o preocupare deosebita pentru incurajarea


schimbarilor pozitive in alimentatie, au aparut reglementari in ceea ce
priveste obligativitatea etichetelor produselor alimentare de a mentiona
declararea continutului nutritiv al produselor. Aceasta reglementare exista
inca din anul 1973, dar avea un caracter facultativ si putine etichete aveau
aceste informatii. Intrucat problema alimentatiei sanatoase este o prioritate
in aceasta tara, a fost elaborat Documentul Educatiei si Etichetarii
Nutritionale. Acest document este alcatuit din 23 de reguli care urmaresc:
continutul etichetei si declararea ingredientelor folosite, reguli privind
produsele alimentare care necesita etichetare nutritionala, anumite reguli
medicale. Prin elaborarea acestui document si mediatizarea lui se spera ca
educarea consumatorilor va inregistra efecte pozitive cu consecinte
favorabile asupra starii de sanatate si siguranta in alimentatie.
Reglementarile adoptate in tarile U.E. sunt mult mai detaliate si precise.
Astfel, Directiva Consiliului C.E.E. din 18 decembrie 1978 actualizata in 1989
extinde intelesul termenului de etichetare la mentiunile, indicatiile, marcile
de fabrica sau comerciale, imaginile sau simbolurile referitoare la un produs
ce figureaza pe orice ambalaj, document afis si eticheta care insotesc
produsul sau se refera la el.Tot aici sunt precizate interdictii sau limitari ale
etichetarii in ceea ce priveste identitatea, calitatea, conservarea, originea,
provenienta produsului etichetat.
Uniunea Europeana are preocupari intense pentru crearea unui cadru
adecvat institutiilor guvernamentale si nonguvernamentale de protectie a
consumatorului, care au in vedere generalizarea etichetei nutritionale.
Aceasta insoteste produsele alimentare si ofera informatii de ordin nutritional
prezentat intr-o ordine anume:
-

valoarea energetica a produsului ambalat si etichetat, exprimata in


Kcal sau Kj;

cantitatea de proteine, grasimi si glucide, exprimata in g la 100 g de


produs;

valoarea biologica a produsului.

Aceste elemente au fost denumite cei patru CODEX si obligativitatea


prezentarii lor pe etichetele produselor alimentare apare in prezent in tari ca:
Germania, Belgia, Olanda, Anglia, Irlanda. Consumatorii europeni sunt in
prezent preocupati de informatii privind elemente ca zaharul, colesterolul,
grasimile, de aceea preocuparea pentru introducerea obligativitatii
etichetelor nutritionale in toate tarile Europei este foarte intensa. De altfel,
aceasta eticheta este agreata si de firmele europene, care doresc in acest fel
sa se distanteze de marfurile contrafacute sau falsificate care pot aparea pe
piata, la preturi mai mici, fiind totodata un stimulent in realizarea unor

produse superioare calitativ. Consumatorul este multumit ca ii sunt


respectate drepturile de optiune pentru un produs sau altul, iar sistemele de
administratie publica considera ca prin intermediul etichetei se poate face in
mod eficient o adevarata educatie in calitate de consumator,
constientizandu-l pe acesta de propriile sale necesitati si cerinte biologice.
Prin aderarea la Uniunea Europeana, Romania a creat conditiile de aliniere la
normele europene din punct de vedere legislativ in domeniul etichetarii. In
acest sens au aparut HG 106/2002 privind etichetarea alimentelor, HG 785
din 1996 privind etichetarea produselor textile si OG nr. 21/1992 privind
protectia consumatorului, prin care se prevad drepturile consumatorilor
privind produsele alimentare si nealimentare comercializate pe teritoriul
romanesc, precum si caracteristicile esentiale ale produselor comercializate.
Sunt enumerate principalele mentiuni care trebuie sa fie cuprinse in etichete,
elementele de identificare obligatorii, modalitatea in care se aplica etichetele
pe ambalajul produsului.
C. Eco-eticheta
Incepand cu anul 1993, pentru a incuraja sectoarele industriale si comerciale
sa produca si sa distribuie bunuri de consum mai putin nocive pentru mediul
inconjurator U.E. a propus crearea si utilizarea eco-etichetei.
Eco-eticheta are drept scop pe de o parte, de a incuraja industria sa
proiecteze si sa realizeze produse care au un impact minor asupra mediului,
iar pe de alta parte, sa informeze consumatorii asupra impactului pe care
produsele utilizate il au asupra mediului inconjurator.
Tarile europene au raspuns extrem de favorabil acestei provocari. Anglia a
fost prima tara care a hotarat introducerea eco-etichetei pentru bunurile de
consum, urmata de Franta si tarile europene nordice Norvegia, Suedia,
Finlanda, Islanda. Acestea au stabilit un sistem comun de etichetare
ecologica coordonat din 1989 de Nordic Council. Datorita dezvoltarii
acestui tip de etichetare si interesului crescut al tarilor Uniunii Europene fata
de acest mijloc de informare a consumatorilor, se incearca in prezent sa se
creeze un cadru legislativ armonizat, prin care vor fi promovate produsele
care au un impact ambiental redus, pe intregul lor ciclu de viata. Dreptul de
aplicare a eco-etichetelor este foarte restrictiv, nefiind permise produselor
care contin substante considerate a fi periculoase pentru viata si sanatatea
consumatorilor sau sunt produse prin procedee poluante. In comertul
exterior produsele insotite de eco-etichete trebuie sa fie insotite de
certificate sanitare care sa ateste ca in tara de provenienta nu exista boli ale
plantelor sau animalelor. Standardele pentru aceste produse stabilesc cadrul
adecvat pentru cultivarea produselor agricole sau cresterea animalelor.
Aceste standarde sunt stabilite de catre asociatii private, intreprinderi,
organisme de certificare sau de catre stat. De exemplu, sistemele de

etichetare sponsorizate de guverne de gasesc in Germania (Ingerul albastru),


Japonia (Eco Mark), Tarile Nordice (Lebada Alba), iar sisteme de etichetare
private se gasesc in SUA(Crucea Verde), Suedia (Optiunea Ecologica Buna).
Incadrarea produselor in categoria produse ecologice este voluntara, dar
odata sumata aceasta obligatie, intreprinderea trebuie sa se conformeze
standardelor severe existente.
Daca in trecut imaginii grafice a produselor i se acorda o atentie modesta, in
prezent grafica produselor reprezinta o adevarata virtuozitate estetica si in
acelasi timp o reprezentare fidela a produsului in cauza. Exista in prezent o
metodologie a proiectarii si executarii etichetelor, care prin utilizarea unor
tehnici speciale, capteaza atentia cumparatorilor asupra acelor elemente ale
etichetei pe care un producator sau altul doresc sa le puna in evidenta in
mod deosebit, astfel incat produsul sa fie remarcat, individualizat si dorit.
Pentru etichetele alimentare, declararea potentialului nutritiv prin
transmiterea mesajului informational se face folosind mijloace vizuale care,
dupa psihologilor, au cea mai mare sansa de a fi percepute de consumator.
Astfel, din totalul informatiilor percepute prin intermediul organelor de simt,
73% sunt receptate prin vaz.
In Uniunea Europeana exista si etichete regionale care atesta ca produsele
sunt obtinute din anumite regiuni si poseda caracteristici specifice datorate
particularitatii regiunii lor. De asemenea, odata cu dezvoltarea marcii de
calitate, in tarile Uniunii Europene exista etichete specifice care atesta ca
produsul poseda un anumit ansamblu de caracteristici distincte care ii
confera o calitatea deosebita si particularitati de exceptie. Astfel este in
Franta eticheta rosie. Rolul jucat de etichete in ultimul deceniu este tot mai
mare, oferind un avantaj comercial considerabil produselor de calitate, co

[1] Purcarea Anca, Ambalajul, atitudine pentru calitate, Ed. Expert, Bucuresti, 1999.
[2] Falnita Eugen, Bazele merceologiei, Ed. Mirton, Timisoara, 2000.

ntribuind de asemenea la informarea corecta si completa a consumatorilor.