Sunteți pe pagina 1din 8

Personalitati ale muzicii romanesti de tip bizantin pana

la inceputul secolului al XX-lea


Prin patrunderea ideilor inaintate ale iluminismului apusean si in tarile
romane in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, in mod direct, cat si prin intermediul
culturii grecesti, laicizarea culturii romanesti in aceste canditii constituie un proces
lent, progresiv. Caracteristic este faptul ca in cadrul literaturii religioase se intrevad
preocupari istorice, filozofice si beletristice. Din randurile clerului se afrima
carturari luminati, interesati in dezvoltarea limbii literare, dornici de a-si asimila
elementele culturii europene contemporane lor, cum sunt: Amfilohie Hotinul,
Iacob Stamati, Veniamin Costachi (in Moldova), Antim Ivireanul, Damaschin,
Inocentiu, Filaret, Grigorie al IV-lea (in Muntenia). Ideile progresiste din aceasta
vreme au avut rezonante puternice si in propagarea muzicii in general si a muzicii
psalte in special.
Astfel, la sfarsitul secolului al XVII-lea, in secolul al XVIII-lea si in primele
decenii ale secolului al XIX-lea se desprind figuri de psalti romani ca Iovascu
Vlahul, "Protopsaltul Curtii Ungrovlahiei", Filothei sin Agai Jipei, Coman,
protopsaltul bisericii Domnesti din Bucuresti, Stoica, Vasile, Radu si Nica, de
asemenea dascali la aceeasi biserica. Arsenie Ieromonahul Cozianul, Calist,
protopsaltul Mitropoliei Ungrovlahiei, Sarban Protopsaltul, Ioan Duma
Brasoveanu, Constantin Protopsaltul, Mihalache Moldoveanu, Naum
Rimniceanu, Iosif Monahul (de la Neamt), Ianuarie Protosinghelul, Macarie,
Anton Pann si altii - care au adus valoroase contributii la dezvoltarea muzicii
psaltice romanesti.
Incepand cu secolul al X-lea, Athosul - spatiul celor mai multe, mai vechi si
mai mari manastiri ortodoxe din lume - intra in istoria Bizantului, a lumii si a
intregului monahism ortodox, ca o unica, autentica, constanta si neintrerupta vatra
de arta si cultura ortodoxa.
Preluand de la Bizant frumusetea slujbelor din vremea marilor imparati
bizantini, manastirile athonite au pastrat, nealterat de influentele staine, tezaurul
patristic al cultului ortodox, tipicul, cartile de slujba, cantarea de strana si toata
traditia eclesiastica, constituindu-se - in acelasi timp - intr-o inalta scoala de
randuiala ortodoxa, implicit muzicala, in ca 242h76c re a fost promovata, un
mileniu, fara intrupere, cea mai autentica muzica de cult ortodox - muzica
bizantina.

Pentru cultura si istoria poporului roman, Athosul reprezinta un interes


considerabil, de el fiind legate multe pagini de instorie strabuna, aici aflandu-se
cele mai mari si mai multe ctitorii ale domnitorilor romani, in afara de hotare.
Fiind liberi, cu intinse puteri politice, diplomatice, culturale si bisericesti,
Domnitorii Tarilor Romane, in locul imparatilor bizantini, timp de cinci secole au
zidit, restaurat si intretinut, cu o darnicie si cu o bunavointa fara egal aproape toate
importantele edificii athonite, exercitand aci o neintrerupta asistenta materiala si
hegemonie sipirituala astfel incat ne putem socoti un "Byzance apres byzance"
intrucat "nici un alt popor pravoslavnic n-a facut atata bine pentru Athos cat au
facut Romanii" cum spunea - pe buna dreptate - cercetatorul rus, Porfir Uspenschi.
Se pastreaza aici o multime de carti - tiparite in vechile tiparnite romanesti si de manuscrise rare si mii de acte de danie.
Cea mai veche mentiune referitoare la Iovascu Vlahul o gasim in volumul lui
G.Papadopulos, tiparit in 1890 unde se afirma ca susnumitul melod a activat (a
inflorit)in secolul al XIII-lea. Curand dupa aceea, in 1898, informatia a fost
preluata de Alexandru Luca, si-n anul urmator de catre Ionescu-Gion, care spune: "
Muzica datoreste in mare parte cantarile sale lui Cucuzel Albanezul din secolul al
XII-lea si lui Iovascu Vlahul "1[1], adica Romanul din secolul al XIII-lea. O alta
sursa ce afirma faptul ca Iovascu Vlahul a inflorit in secolul al XIII-lea, aflam si
din lucrarea lui Egon Wellesz, History of Bizantine Music en Hymnogrfy insa in
manuscrisele psaltice de pe teritoriul Romaniei nu gasim informati despre el.
Referitor la activitatea componistica a lui Iovascu Vlahul, G.Papadopulos
afirma : "melod neimitat (original) // a compus diferite cantari si in special
doxologii dintre care se distinge aceia de la Inaltarea Sfiintei Cruci panegirica
(sarbatoreasca) si vesela"2[2].
Doxologia mai sus mentionata este prezenta intr-un numar de 25 de
manuscrise printre cele mai vechi fiind cea din manuscrisul aflat in Biblioteca
Academiei Romane, Xiropotamu-Athos, numarul 266 si 328 scrise la sfarsitul
secolului al XVII-lea - inceputul secolului al XVIII-lea.
In trei manuscrise din cele mentionate mai sus, la inceputul doxologiei, gasim
mentiuni privind calitatea compozitiei lui Iovascu Vlahul.
1
2

G.Papadopulos aminteste in continuare si de "doua cantari asmatice in acelasi


glas, una mai intinsa si alta mai scurta care s-au transpus de Petru Paleoponesiu in
metoda lui iar in metoda cea noua de catre Hurmuziu Hartofilaxul. Aceste cantari
asmatice se canta inca (si azi) la sarbatoarea Inaltarii Crucii si in Duminica a III-a a
Paresimilor.
Asmaticon-ul lui Iovascu Vlahul - existent in 26 de manuscrise mentionate are intr-adevar doua variante : "una mai intinsa " in majoritatea manuscriselor si
una mai scurta in cateva manuscrise, ultimul manuscris, cel de la 1805, continand
ambele forme.
In afara de doxologie si cele doua cantari mentionate de G. Papadopulos, se
gasesc si alte compozitii ale lui Iovascu Vlahul si anume : in doua manuscrise un
heruvic , in cinci manuscrise un Chinonic duminical.
Compozitiile lui Iovascu Vlahul, datorita calitatii lor au patruns repede in
literatura universala de specialitate, impunandu-l inca din timpul vietii, acestea
fiind interpretate deopotriva la Curtea si Mitropolia Ungrovlahiei, ca si la
Constantinopol, la Manastirile Neamt, Bistrita, Putna, Cozia, Caldarusani, etc., ca
si in cele din Meteora si Athos, avand o circulatie de peste 12 decenii. Acesta nu a
fost insa numai un "original" si "neimitat melod" ci, mai ales un bun interpret al
muzicii bizantine, asa cum ni-l dezvaluie doua manuscrise athonite : Protopsalt al
Curtii Ungrovlahiei.
Astfel, Iovascu Vlahul intra in galeria marilor interpreti si creatori de muzica
bizantina din secolele XVII - XVIII , alaturi de Filothei sin Agai Jipei, Sarban
"Protopsaltul Tarii Romanesti", Duma Brasoveanu, Constantin Ftori Psalt,
Mihalache Moldovlahu, Naum Ramniceanu, Iosif Monahul si altii.
Filothei sin Agai Jipei se afirma in istoria muzicii bizantine romanesti ca
autor al Psaltichiei rumanesti , nascut din parinti romani insa prezentat in anumite
manuscrise ca fiind de origine greaca.
Prin activitatea si credinta lui partiotica, nu se abata nicio clipa de la lupta ce
se dadea pentru romanirea cantarilor bisericesti, care se adresau paturilor celor mai
largi ale poporului, aceasta avand loc intr-o vreme in care insusi mitropolitul
Theodosie - fata de care Filothei sin Agai Jipei avea respectul datorat celui ce ii
fusese ucenic - sustinea cu vehementa ca slujba sa se savarseasca numai in
slavoneste, intrucat limba romana este "proasta, saraca si ingusta, fata de cea
elina si slavona".

In asemenea conditii este cu atat mai meritorie activitatea desfasurata de


acesta, alaturi de alti membri ai "academiei brancovene".
Cunoscand bine limbile greaca si slavona, dupa cum reiese din prefata
Psaltichiei, unde precizeaza ca a alcatuit cantarile sale "nu dupa mestesuguri
latinesti si rusasti", Filothei sin Agai Jipei se dovedeste un perfect manuitor al
metaforelor, comparatiilor si subtilitatilor dogmatice din cele doua limbi, reusind
sa gaseasca cel mai potrivit corespondent in limba lui materna, romana.
Intr-o vreme cand tot mai mult se impunea nevoia de libertate a neamului,
lupta pentru omniprezenta limbii romane se constituie ca parte integranta a luptei
nationale. In acest context, Filothei sin Agai Jipei reuseste sa invinga piedicile
inerente. Limba expresiva, bogatia de procedee lingvistice artistice ni-l impun
drept un mare om de cultura, care ne-a lasat ca mostenire de valoare adevarate
monumente de limba romaneasca. Si astazi, dupa scurgerea atator ani de schimbari
ale limbii romane, lucrari literare ale lui se citesc usor, cu placere si interes.
Cele trei carti traduse de Filothei sin Agai Jipei - Invataturi crestinesti,
Floarea Darurilor si Catavasierul - oglindesc in mod real cea mai ingrijita forma
pe care o avea limba romana literara la sfarsitul secolului al XVII -lea si inceputul
secolului al XVIII -lea. Prin aceste carti cuprinzatoare de limba romaneasca, clara,
simpla si armonioasa, cu filoane puternice izvorate din limba rostita de popor, se
consolideaza unitatea de limba si de cultura pe intreaga arie romaneasca.
Cartile si cantarile traduse sau alcatuite de Filothei sin Agai Jipei au o mare
circulatie. Astfel, Floarea Darurilor s-a raspandit - prin multe retipariri si prin
copii manuscrise - in toate tinuturile romanesti, inlocuind traducerile mai vechi
facute dupa texte slavone, iar Catavasierul - carte de strana intens folosita, cu o
larga intrebuintare in cultul bisericii ortodoxe romane - este retiparit, de la intaia
editie a lui Filothei sin Agai Jipei, 1714, pana la1826, in cel putin 38 de editii
romanesti bilingve sau trilingve. Si un numar mare de cantari din Psaltichia sa a
circulat in toate cele trei provincii romanesti.
Circulatia intensa a operei sale literare si muzicale pe intreg teritoriul
romanesc a contribuit la faurirea unei limbi literare romanesti unitare si totodata a
dus la consolidarea unitatii constiintei nationale a tuturor romanilor, premize care
au contribuit la pregatirea unirii lor de mai tarziu intr-un singur stat suveran, liber
si independent.
Din prefata Irmologhionului lui Macarie Psaltul avem un fragment care se refera la
Sarban, unul dintre marii protopsalti ai Tarii Romanesti: "In zilele fericitului intru

pomenire dascalului Sarban Protopsaltul, viind cel mai desavarsit si cel mai vestit
dascal al vremii aceia dintre greci, Anastasie Rapsaniotul cu socoteala ca sa-si
gaseasca norocul si sa ramaie in tara noastra, cand au vazut desavarsirea
mestesugului si au auzit prea dulcea fireasca glasuire a lui Sarban, a lui
Constandin si a celorlalti dascali din neamul nostru s-au inspaimantat si singur
judecandu-se ca nu iaste trebuincios, nearatandu-se in multe zile, s-au intors si au
murit in tara lui".
Cea mai indepartata referire la Sarban Protopsaltul, o gasim in hrisovul dat
de Constantin Brancoveanu preotilor, diaconilor, cantaretilor si gramaticilor de la
biserica domneasca din Bucuresti.
Cand s-a nascut Sarban nu se stie cu precizie insa putem presupune ca la
data emiterii hrisovului brancovenesc amintit, Sarban ar fi putut avea 11-14 ani
adica s-a nascut in jurul anilor 1675-1678. Acesta nu a fost numai un desavarsit
interpret al muzicii bizantine si un mare talent, ci si un exceptional pedagog, in
lunga-i funtie de gramatic si mai ales de dascal, formandf un numar mare de
cantareti, dintre care trei sunt atestati documentar: Ioan sin Radului Duma
Brasoveanu, Gheorghe si Constandin.
Ioan sin Radului Duma Brasoveanu face parte dintr-o cunoscuta familie
brasoveana care era renumita printr-o temeinica pregatire in domeniul muzicii
bisericesti. Acesta isi incepe studiile in Bucuresti apoi dupa finalizarea lor se
intoarce in la Brasov unde pe langa preocupari carturaresti promoveaza muzica
psaltica in calitate de dascal de scoala si cantaret de strana.
In timpul studiilor, el creeaza unul dintre cele mai frumoase exemplare de
Psaltichie romaneasca ce curpindea toate slujbele din timpul anului. Psaltichia
este un manuscris voluminous - mult mai complet fata de cel al lui Filothei sin
Agai Jipei - care ne arata faptul ca muzica psaltica, aflata in circulatie in epoca
aceeea, a fost mentinuta nu numai in Tara Romanesca 3[3] ci si in Transilvania,
Brasov.
Naum Rimniceanu este un invatat calugar ardelean ce incheie lista
cronicarilor din Tara romaneasca avand o activitate multipla: istorica, teologica,
filologica si literara. Se cunosc putine date si despre acesta fiind nascut in 1764 in
Jina Sibiului. Acesta a dus, pe langa pe langa o activitate stiintifica prodigioasa si
multilaterara, si o lunga cariera de cantareti si dascal dand ore de psaltichie in
diferite manastiri, bisrici, scoli si case particulare, calatorind prin tara: la Sinaia,
3

Ploiesti, Ramnicu-Valcea, Buzau, Pitesti, Targoviste, Lipova, deci nu numai in Tara


Romaneasca, ci si in Transilvania si Banat.
Ocupatia lui Naum Rimniceanu, dupa terminarea studiilor superioare de la
Academia Domneasca, era de dascal, la Margineni, manastirea Sinaia si Episcopia
Buzaului.
In Banat, Naum Rimniceanu a venit in 1788 promovand cantarea psaltica si in
aceste parti ale tarii, unde a ramas sapte ani, lc in care a scris psaltichia sa, care
cuprinde si Mestesugul cantarilor bisericesti pe glasuri. Manuscrisul lui a avut un
scop didactic, cuprinzand o propedie sumara a muzicii psaltice, in limba romana,
in care s-a pastrat valoarea si semnificatia neumelor vechi, necesare descifrarii
textelor musicale anterioare reformei lui Chrisant din Madyte.
Meritul deosebit a lui Naum Ramniceanu consta in aceea ca, din numarul
mare de cantari psaltice existe pe vremea sa, el a stiut sa aleaga cantari scurte
(syntomon), concise, in stilul irmologic si stihiraric - copiind cateva si din stilul
papadic - neinfluentate de muzica orientala.
Manuscrisul are o deosebita valoare istorica si documentara, dovedind prin
continutul sau, ca Naum Rimnicenu a cultivat aceeasi muzica pe care o
promovasera Filothei sin Agai Jipei (in Tara Romaneasca) la inceputul secolului al
XVIII-lea, Bucur Gramaticul (la Sambata de sus) in prima jumatate a secoluluoi al
XVIII-lea si Ioan Duma (in Brasov si Tara Birsei), in a doua jumatate.
Sebastian Bucur-Barbu (n.1930) s-a nascut in comuna Talea, judetul
Prahova intr-o familie in care nici un membru nu a facut parte din lumea
muzicienilor. Stelian, mai tarziu Sebastian, Bucur- Barbu face primii pasi pe
drumul cunoasterii muzicii psaltice alaturi de preotul satului, Iosif Popescu si de
fiul acestuia, invatatorul Stelian Popescu, pentru ca mai apoi sa-si aprofundeze
cunoasterea muzicala la scoala de cantareti de la manastirea Caldarusani unde i-a
avut ca profesori pe Anhirmandritul mitrofor Atanasie Dinca, ca indrumator la
muzica psaltica, avandu-l pe Protosinghelul Silvan Nistor, Calistrat Stoleru la
muzica liniara, Protosinghelul Chiril Arvinte, profesor de tipic.
Dupa absolvirea scolii de la Caldarusani, tanarul Stelian a fost inchinoviat la
manastirea Cheia, acolo unde urmeaza o perioada de aprofundare a cantecului
romanesc bizantin, dar si a Imnogrfiei, Tipicului, Liturgicii, Istoriei Bisericii
Romanesti si Universale, Dogmaticii etc.

La varsta de 18 ani, dupa terminarea gimnaziului, tanarul Stelian se inscrie la


Seminarul Teologic de la Manastirea Neamt unde ii va avea profesori pe
Arhimandrit Menedict Ghius si Ghenadie Nitoiu, Petroniu Tanase, Nicodim
Sachelarie, Andrei Scrima, Ioan Ivan, Demostene Tibeica dar si pe renumitii psalti
arhidiaconii Ghimnazie Cerbu, Emilian Merlescu si Stelian Lazarica,
protosinghelul Neofit Lazarica etc.
In anul 1950 tanarul Stelian imbraca haina monahala, primind numele de
Sebastian, iar peste doi ani este hirotonisit diacon de Episcopul Vicar Teoctist. La
varsta de 23 de ani se inscrie la Institutul Teologic de grad universitar din Bucuresti
pe care il va absolvi, cu rezulatate remarcabile, 4 ani mai tarziu, cu o impresionanta
lucrare de licenta apreciata de prof. Univ. Nicolae Lungu, "Scoala de psaltichie din
Buzau, centru al culturii si dezvoltarii muzicii psaltice la romani"
Pana in anul 1970, activeaza ca si profesor la diferite scoli si manastiru din
Romania colaborand mai tarziu cu corul Madrigal condus de Marin Constantin
timp de treizeci de ani in care au sustinut multiple concerte ib tara si peste hotare.
In acel an, datorita studiilor efectuate, devine Prof. Univ. Dr. Sebastian BarbuBucur fiind angajat ca lector la disciplina Paleografie muzicala bizantina in cadrul
Conservatorului "Ciprian Porumbescu" din Bucuresti. In acelasi timp se inscrie la
doctorat in cadrul Conservatorului "Gheorghe Dima" din Cluj trudind la teza
"Cultura muzicala de traditie bizantine pe teritoriul Romaniei in secolul XVIII si
inceputul secolului XIX si aportul original al culturii autohtone" si atribuindu-se
de abia in 1982 titlul de Doctor in muzicologie datorita unor motive politice. De
asemenea absolva si Conservatorul macedonean de muzica din Tessalonik.
Creatia maestrului Sebastian Bucur - Barbu este incununata cu succes de
Psaltichia rumaneasca in care sunt culese date despre viata si etica lui Filothei sin
Agai Jipei; depune o munca titanica, timp de 36 de ani, in a culege documente si a
le descifra subtilitatile. Aceasta este constituita din 4 volume: - volumul I Catavasier
- volumulII - Anastasimatar
- volumul III - Stihirariu
- volumul IV - Stihirar Penticostar
Pe langa Psaltichia rumaneasca Sebastian Bucur - Barbu a mai scris o alta
lucrare de mare amploare "Cultura muzicala romaneasca de traditie bizantina pe
teritoriul Romaniei in secolul XVIII si inceputul secolului XIX si aportul original

al culturii autohtone", un corpus de studii cu profil teoretic, studii referitoare la


muzica secolelor XVI-XVIII, lucrarea Anastasimatarul Protosinghelului Victor
Ojog, cursuri si culegeri de cantari psaltice, piese corale: Pre Stapanul, Iubi-te-voi
Doamne si multe altele.
O mare realizare a maestrului Bucur - Barbu este reinfiintarea Academiei de
Muzica Religioasa in forma unei sectii care sa funtioneze in cadrul actulei
Universitati de Muzica din Bucuresti.