DIPLOMATIA EUROPEAN SI ORIGINILE PRIMULUI RAZBOI

MONDIAL 1870-1907.
1871
Rzboiul Franco-Prusac. Germania unit, devine o dominant putere european.
Franta umilit pierde Alsacia si Lorena. Cancelarul german, printul Otto von
Bismarck, si d seama ca e nevoie ca ntr-o Europ de cinci puteri: Germania,
Britania, Austro-Ungaria si Rusia, Germania trebuie s stea ntr-o alianta de trei
puteri, iar izolarea diplomatic a Frantei va fi o necesitate pentru a-si asigura
pacea. Deci diplomatia extern a lui Bismarck se orienta spre aceste directii.
Referitor la Anglia, observ intentia acesteia de a sta libera fata de aliantele
europene. Bismarck observa posibilitatea unei aliante cu Austro-Ungaria si Rusia.
Asa o alianta o ferea de atac dinspre est, o punea intr-un grup de trei puteri, si lasa
Franta intr-o izolare diplomatica.
1873
Prima miscare in atemptul de asi implini politica de aliante, Bismarck invita si
negociaza idea unei Ligi, numita Liga celor trei imparati, si la care in 1873, se
si grupara Germania, Austro-Ungaria si Rusia. (William I, Franz Ioseph, si tarul
Alexandru al II-lea). Agrementul lor era de a se consulta impreuna in orice
problema internationala importanta, si de a sta in neutralitate in cazul ca una va fi
atacata de a patra natiune.(Franta) Dar problema majora pentru Bismarck in aceste
Arang geamente era sa nu cada Germania intre rivalitatea ce exista intre Rusia si
Austro-Ungaria, asupra influientei acestora in Balcani. De asta s-a sesizat
expertul prusac cu ocazia razboiului din 1877, dintre Rusia si Turcia. Mai exact,
dupa ce Serbia se revolta impotrivastapanirii turcesti, Rusia le sare in ajutor, iar
Turcia fiind invinsa, da Rusilor acces in Balcani. Austro-Ungaria protesteaza
vehement, impreuna cu Britania. Austro-Ungaria se anunta gata de razboi, pentru
a limita influienta rusa in regiune, influienta pe care o pretindea in schimb Viena si
Londra, ca fiind si de o mare importanta strategica. Fiind tot Bismarck strategul
care in razboaiele din 1864 cu Danemarca pentru tinuturile Schleswig si
Holstein, si respectiv 1866 cu Austria, pe care o elimina din Confederatia
Germana, el ramanea prusacul devotat Prusiei sale, si avea in minte nu numai
revolutiile de la 1848, ori razboiul Crimeii din 1854/56, cand Anglia si Franta
pornira razboi impotriva Rusiei, atunci intra si Italia alaturi de cele doua,
castigand ocazia unificarii Italiei, sub Cavour, dar in 1866, Bismarck capata
capacitatea strategului deplin. Observa cum imperiul Austrian(habsburg) se
clatina cu cele aproape 11 nationalitati subjugate, si care il rodeau intruna,
inca de la succesele diplomatiei anilor 1848. Ungaria simti momentul si

slabiciunea Vienei, astfel prin ausgleich-ul din 1867, deveni parte duala
monarhiei austriene, stand pe picior de egalitate cu fostul stapan, sub
denumirea de imperiul Austro-Ungar. Ungaria nu a adaogat imperiului decat
teritoriul sau, minoritatile subjugate fiind deja acolo, astfel ca dupa
incheerea Marelui Razboi 1914/1918, si desfiintarea dualei monarhii, fiecare
si-a recapatat prin Tratatul de la Versailles, teritoriul avut. Nu si cel al
confratilor inrobiti la acea vreme. Oricum, Bismarck si Kaiserul sau, se vazura
acum, dupa razboiul din 1877, prinsi intre ambitiile de influenta in Balcani a
celor doi aliati, Austro-Ungaria si Rusia.
1878
Bismarck gasi de bine, probabil si dintr-un preventiv orgoliu, a media disputa
dintre ei, stabilind acea Conferinta din 1878, cunoscuta sub denumirea de
Congresul de la Berlin. Aici, diplomatia lui Bismarck se dovedi din nou
eficienta, dar cu urmari negative. Adica, Rusia a fost presata sa predea multe din
teritoriile castigate de la Turci. La acest Congres se mai stabilesc doua aspecte
teritoriale, de o significanta importanta, ce se vor lega de lantul evenimentelor ce
vor precede cauzele Primului Razboi Mondial. Serbia a fost constituita ca stat
independent, iar Bosnia si Hertegovina, au fost date in administrarea AustroUngariei. Imediatul impact al acestor rezolutii a fost, ca, Rusia deveni
suspicioasa fata de diplomatia germana, si parasi conferinta indignata, hostila
chiar. Fenomenul se va manifesta cu fiece ocazie.
1879
Fata de aceasta situatie, Bismarck strange legaturilr cu Austro-Ungaria prin un
tratat secret, care de fapt stabilea acea cunoscuta alianta sub denumirea de Dubla
alianta. Partile se angajau sa se ajute una pe alta, daca vor fi atacate de Rusia, si
sa ramana in neutralitate daca vor fi atacate de alta putere(Franta). Aceasta alianta
de aparare dintre Germania si Austro-Ungaria, va merge ca o piatra unghiulara in
diplomatia germana, pana la declansarea Marelui Razboi.
1881
A doua semnare a Ligii celor trei Imparati Rusia nu sta prea mult distantata de
Germania, fiindca aliatul ei posibil nu mai ramasese decat Franta. Pentru o Rusie
tarista autocratica, alianta cu Franta republicana, era inafara oricarei asteptari la
acea vreme. Astfel Rusia era ingrijorata de faptul ca intarirea legaturii GermanoAustro-Ungare, poate fi impotriva intereselor ei in Balcani. Asadar, in 1881, Rusia
cere
reinoirea aliantei, Liga celor trei Imparati, la care Bismarck si
AustroUngaria raspund si accepta. Aceasta insemna de fapt restabilirea aliantei.

Fiecare dintre parteneri se angajau la neutralitate, daca una din ele vor pleca la
razboi cu a patra putere europeana. Vedem deci, cum Bismarck prin diplomatia sa
externa, tinea un ochiu direct asupra Frantei.
1882
Tripla Alianta. In 1882 Dubla Alianta dintre Germania si AustroUngaria se
extinde in Tripla Alianta, prin includerea Italiei. Aceasta miscare o face Italia,
fiindca intrase in conflict cu Franta pe motive coloniale asupra Tunisiei din
Africa de Nord. De mentionat ca la acea vreme, Italia nu era considerata ca o
putere europeana. Dar, prin punctele de tratat al aliantei, Germania si AustroUngaria se angajau sa intervina in ajutorul Italiei, daca aceasta va fi atacata de
Franta. La fel Italia, accepta sa intre in razboi daca Franta va ataca Germania, si
sa lupte cu Germania si Austro-Ungaria, daca vor fi atacate de doua ori mai multe
puteri.1883 Romania se alatura Triplei Aliante, contand pe promisiunile de
asigurare teritoriala. Astfel Otto von Bismarck, isi vede diplomatia sa implinita,
stand intr-o majoritate europeana, iar izolarea diplomatica a Frantei e deplina.
1887
Tripla Alianta dintre Germania, Austro-Ungaria si Italia este reinoita. Se observa
insa o tensiune intre Rusia si Austro-Ungaria, pentru intaietatea de influenta asupra
Bulgariei, fapt ce se si concretizeaza in refuzul Rusiei de a mai reinoi Liga celor
trei Imparati Raspunsul lui Bismarck fu precaut, interesul lui era sa tina Rusia
aliata Germaniei, astfel negociaza un asa zis: Tratat de Reasigurare, semnat intre
Germania si Rusia , in iunie 1887. Acest tratat asigura partile semnatare,
neutralitate in cazul ca una dintre ele ar fi sa fie atacata de o alta putere europeana.
Acest complicat sistem de aliante secrete, altele suprapuse, avea sa fie sortit
esecului, curand. In tot acest timp insa, Britania ramase inafara acestor aliante
europene.
1890
In acest an, Otto von Bismarck, se retrage din diplomatia germana, ca urmare a
neintelegerilor dintre acesta si William al II-lea (Kaiserul Wilhem al II-lea), care
urcase acum pe tronul Germaniei. Acesta fiind tanar, voind sa-si porneasca
diplomatia sa proprie, il aduse in cancelaria germana pe, General Count Leo von
Caprivi. Neavandul la carma diplomatiei germane pe Bismarck, aceasta incepe sa
se destrame. Prima schimbare consta in faptul ca acum Germania fu aceea care
refuza Rusiei reinoirea Tratatului de Reasigurare, realizat de Bismarck. Aceasta
idee a kaiserului a pornit din faptul ca Rusia si Britania fiind ostile, se
intrevedea ca o indepartare a Rusiei, ar putea apropia Anglia de Germania.

1891
Raspunsul Rusiei fu prompt, urmarind alianta Frantei. In 1892, cele doua state
ajung la intelegerea ca fiecare sa se consulte la o eventuala amenintare a pacii in
Europa. Evenimentele se precipita, puterile europene aproape ca isi dublara
efectivele militare, semnaland un viitor nu prea pasnic.In Ianuarie 1894, Franta si
Rusia semneazaconventia militara, devenind aliati. Aceasta alianta, avea sa fie
cunoscuta in istorie ca: Dubla Antanta Intr-alt plan diplomatic, Rusia si Franta
erau rivale ale Britaniei in problemele coloniale ale acesteea. Deci totul parea
favorabil Germaniei sa castige alianta Britaniei. Lucrurile insa nu se petrecura asa.
Din nou se observa o slabire a diplomatiei Kaiserului si cancelarului sau Caprivi,
caci nu dadura atentie dorintei Angliei pentru asi mentine coloniile in Africa,
venind cu pretentiile lor nesabuite. La fel si in problema dominatiei maritime,
domeniu in care britanicii nu acceptau a fi depasiti. Kaizerul german era tanar, si
pierduse mult prin inlaturarea lui Bismarck de la carma diplomatiei germane. Apoi,
aliatii Austro-Ungari erau experimentati in ale artei aliantelor si urmarirea
intereselor lor, deci, pretindeau cu vehementa valabilitatea aliantelor din vremea
lui Bismarck, caci Germania avea forta si economie puternica. Italia intrase in
alianta dintr-o ambitie coloniala ce o puse in conflict cu Franta, alianta ce se
dovedi ulterior fara temei. Intr-o negociere secreta din anii 1900-1902, Italia
asigura Franta , ca nu va participa sub nici o circumstanta, alaturi de Germania,
intr-un razboi impotriva Frantei. De aceasta data, Anglia considera ca ar fi
dezavantajos pentru ea, a sta prea mult inafara problemelor de pe continent, astfel
apropierea Frantei de diplomatia engleza prinde radacini. In 1904, cele doua state
semneaza un agrement care punea in ordine diferentele lor diplomatice in problema
coloniilor. Aceasta punere de acord a divergentelor lor coloniale din Africa, este
cunoscuta in istorie ca: Intelegerea Cordiala. O asemenea intelegere se realizeaza
in 1907, intre Anglia si Rusia, cunoscutaca:Intelegera Anglo-Rusa, prin care se
rezolva aceleasi neintelegeri coloniale in Afganistan si Persia. Asadar, cele doua
intelegeri, din 1904,Franta/Germania, si 1907,Anglia/Rusia, formara o noua
alianta, cunoscuta ca:Tripla Antanta. Aceasta alianta era de fapt o alianta
impotriva Germaniei. Perioada dintre anii 1890-1907, este perioada in care
diplomatia lui Otto von Bismarck, era de faptm inlaturata. Acum, Franta apartinea
unei aliante de trei mari puteri, si nu Germania. Era o alianta formata mai mult pe
principiul apararii. Vesnica dorinta de influienta a Austro-Ungariei, impinge
puterile europene tot mai mult spre conflictul militar, din care Germania va iesi
cea mai apasata de suferinti. Izbucnesc cele doua razboaie balcanice din 1912 si
1913, dar totusi puterile vremii isi tinura capetele treze, iar Marele Razboi, nu
izbucni inca. Fatalitatea veni in 1914.

Termini diplomatici
1) Avocatul
-Poporului

Institutia Avocatul Poporului are drept scop apararea drepturilor si

libertatilor cetatenilor in raporturile acestora cu autoritatile publice.
In activitatea sa, avocatul poporului este independent fata de orice
autoritate publica. In exercitarea atributiilor sale, avocatul poporului
nu se substituie autoritatilor publice. Avocatul poporului nu poate fi
supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu il
poate obliga pe avocatul poporului sa se supuna instructiunilor sau
dispozitiilor sale. Avocatul poporului este numit de Senat pe o durata
de 4 ani. Mandatul avocatului poporului poate fi reinnoit o singura
data. Institutia Avocatului Poporului este reglementata de Legea nr.
35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul
Poporului.

2) Consultatie
-juridica

Consultatiile juridice pot fi acordate, conform legii, doar de catre

Avocatii inscrisi in Barouri membre ale UNBR, in scris sau verbal in
domenii de interes pentru client, precum: a)redactarea si/sau
furnizarea catre client, prin orice mijloace, dupa caz, a opiniilor
juridice si informatiilor cu privire la problematica solicitata a fi
analizata; b)elaborarea de opinii legale; c)elaborarea proiectelor de
acte juridice (contracte, conventii, statute etc.) si asistarea clientului
la negocierile referitoare la acestea; d)elaborarea proiectelor de acte
normative; e)participarea in calitate de consultant la activitatea
organelor deliberative ale unei persoane juridice, in conditiile
legii; f)orice
alte
consultatii
in
domeniul
juridic.
Cadrul legal al consultatiei juridice este definit in Statutul profesiei
de avocet.

3) Drept national - Studiaza constituirea Statusului si a puterilor publice, raporturile

public
dintre Stat si particulari si in genere toate actele facute in vederea

unui interes general sau in virtutea unei delegari directe sau indirecte
a Statului si a autoritatii publice. Se imparte in trei ramuri:
a) Dreptul constitutional
b) Dreptul administrativ
c) Dreptul penal (C. Hamangiu, Drept Civil Roman)

4) Jurisprudenta-

Jurisprudenta este constituita prin hotararile pe care instantele

judecatoresti de toate gradele (Judecatorii, Tribunale, Curti de apel,
Inalta Curte de Casatie si Justitie...) le dau in spetele ce au de judecat,
spre a rezolva conflictele ce le sunt supuse. Principalul rol al
jurisprundentei, ca si acela al doctrinei, este de a interpreta legea,
judecatorul avand rolul de a aplica legea.

5) DIPLOMAE s.f. 1. Activitate desfurat de un stat prin reprezentan ii si peste grani pentru
a asigura legturi reciproce cu celelalte state i a realiza obiectivele politicii sale externe.
Ansamblu de metode i de procedee folosite n domeniul rela iilor interna ionale dintre state.
Carier, funcie de diplomat. Totalitatea diplomailor. 2. Abilitate, dibcie, pricepere (n purtri
6)

7)
8)

9)

10)

etc.). [Cf. fr. diplomatie, it. diplomazia].

DIPLOMT2, -, diplomai, -te, subst., adj. I. 1. S. m. i f. Persoan oficial care are misiunea
de a ntreine relaii cu reprezentanii oficiali ai altor state sau de a trata n numele statului
su. 2. S. m. i f. Persoan care tie cum s trateze o afacere, cum s se comporte ntr-o situa ie
(pentru a-i atinge scopurile). 3. Adj. Care este abil, subtil, iret n relaiile sociale; care arat,
trdeaz abilitate, subtilitate, iretenie; diplomatie 2. II. S. n. Prjitur preparat dintr-o crem
aromat cu rom peste care se adaug fri c i fructe zaharisite. Din fr. diplomate.
GUVRN, guverne, s. n. Organ de stat care exercit puterea executiv; cabinet, consiliu de
minitri. Din guverna (derivat regresiv).
PARLAMNT, parlamente, s. n. Organ legislativ din unele ri, compus din una sau din dou
camere i constituit din reprezentani ai diferitelor partide politice ale i, total sau par ial, prin
votul cetenilor; p. ext. sesiune, edin de lucru n care se ntrune te acest organ. Cldire n
care au loc edinele acestui organ. Din fr. parlement.
PREEDNTE, -, preedini, -te, s. m. i f. 1. Persoan care conduce un organ de stat, o
instituie, o organizaie de stat, o asociaie; persoan care prezideaz o adunare, o dezbatere, o
comisie etc.; prezident. 2. Denumire oficial dat efului de stat al unor republici.
Din fr. prsident, lat. praesidens, -ntis (dup edea).
DEPUTT, -, deputai, -te, s. m. i f. 1. Persoan aleas pentru a face parte, pe o anumit
perioad, dintr-un organ reprezentativ al statului. 2. (nv.) Persoan aleas i trimis ntr-o
misiune important; delegat, sol. Din fr. dput, it. deputato.

Afla mai mult:

1) Ministrul de Externe israelian isi critica dur diplomatii.
Ministrul israelian de Externe, ultranationalistul Avigdor Lieberman, a acuzat diplomatii
israelieni ca nu pun pe primul loc onoarea nationala si considera ca sunt prea sensibili la critici,
relateaza AFP. "Onoarea nationala este o valoare care conteaza in Orientul Mijlociu si timpul
atitudinilor de alt gen a trecut", a spus ministrul.El a avertizat ca Israelul nu "se va lasa pe alta zi
si nu se va abtine de la a reactiona" de fiecare data cand este acuzat de ceva."Fireste, trebuie sa
avem relatii bune cu statele in care avem o reprezentare diplomatica, dar nu vom mai suporta
insulte si umilinte", a declarat Lieberman. Aceste declaratii fara precedent din partea unui
ministru de externe au fost primite cu o tacere deplina, semn al uimirii audientei, a declarat un
diplomat care a asistat la reuniune. Liderul populist Lieberman vrea sa fie vazut ca un om dur,
gata sa-i expulzeze pe arabii israelieni care nu jura credinta Israelului. El este boicotat de Egipt,
singura tara araba care, impreuna cu Iordania, are relatii cu statul israelian.

2) Fost diplomat american, condamnat pentru rasism.

Un fost diplomat american a fost condamnat vineri la un an de inchisoare si o amenda de 10.000
de dolari pentru ca a trimis mesaje rasiste de amenintare unei organizatii americano-arabe, a
anuntat Departamentul de Justitie. Diplomatul, Patrick Syring, originar din Arlington, Virginia, a
trimis e-mailuri si mesaje vocale injurioase si amenintatoare angajatilor Institutului Arab
American de la Washington, transmite Reuters. El a fost condamnat de o instanta federala din
capitala americana, dupa ce a pledat vinovat de incalcarea legii privind drepturile civile, a aratat
Departamentul de Justitie. Printre altele, Syring a scris ca "singurul arab bun e un arab mort".
Tinta principala a amenintarilor sale era presedintele institutului, James Zogby, pe care il acuza
de infratire cu Hezbollah. "Vor arde in focul iadului pe acest pamant si in viata de apoi", scria
fostul diplomat, in varsta de 50 de ani, intr-un e-mail inclus in dosarul de acuzare anul trecut.
Syring a avut misiuni diplomatice in Orientul Mijlociu si lucrase anterior la departamentul de
resurse umane din Departamentul de Stat. Syring, care s-a retras din Departamentul de Stat anul
trecut, va face 100 de ore de munca in folosul comunitatii si va fi supravegheat timp de trei ani
dupa ce va fi eliberat, potrivit Departamentului de Justitie. "Nu exista loc in societatea noastra
pentru intoleranta fata de alte rase sau origini, in special din partea unor oameni care au functii in
Guvern", a spus...

Diplomaia i problema recunoaterii international.

Reaciile marilor capitale au variat n funcie de poziia acestora fa de problemaoriental.
Astfel, Anglia, care era partizana tradiional a integritii Imperiului otoman i preocupat n
permanen de mpiedicarea Rusiei de a acapara strmtorile Bosfor iDardanele i prin aceasta
ieirea spre Mediterana - fapt ce i-ar fi ameninat drumul spre India- nu privea cu ochi buni o
astfel de aciune care nu ducea dect la o slbire a puterii Porii ila favorizarea naintrii Rusiei
ctre Constantinopol. Ambasadorul Angliei la Paris, cruiaagentul romn n capitala Franei i
notificase proclamarea independenei, s-a abinut de laorice comentariu. ns la ntrevederea cu
Callimachi-Catargi, agentul Romniei la Paris,lordul Lyons, ambasadorul Marii Britanii, avea s
exprime la 19 iunie dezacordul cabinetuluienglez n ceea ce privete aciunea ntreprins de
romni la 9 / 21 mai. Frana, pe sprijinul creia romnii mizau cel mai mult, avea s trezeasc
viinemulumiri. De la nfrngerea ei n rzboiul din anii 1870-1871, Frana se va afla n
umbraImperiului german, de aceea era adepta unei politici prudente. Ministrul de Externe
francez,Decazes, a evitat chiar s primeasc personal nota prezentat de agentul rii noastre,
aceastafiindu-i remis prin pot. Decazes avea s-i declare agentului romn c
proclamareaindependenei dezlegase puterile garante de orice obligaie . n ciuda atitudinii
rigideadoptate de ministrul francez, diplomatul romn avea s remarce ntr-o telegram trimis
n19 / 31 mai 1877, c la momentul oportun Frana va interveni n favoarea Romniei, elgsind
n sprijinul acestei afirmaii urmtoarele argumente: atitudinea favorabil a Franeifa de statele
mici, pe de o parte, iar pe de alta, nu ar fi vrut s se arate ostil Rusiei i mai ales Germaniei, la
acestea adugndu-se i faptul c n fruntea statului romn se afla unmembru al dinastiei de
Hohenzollern. Nici atitudinea Berlinului fa de situaia Romniei nu era favorabil. n
cadrulntrevederii dintre agentul diplomatic romn de la Berlin, A. Degr i Blow,
reprezentantulguvernului german, acesta din urm avea s declare la 15 mai c problema
independeneiRomniei va putea fi rezolvat abia la ncheierea pcii, neuitnd a meniona i de
rezolvareaafacerii Strousberg-Bleichrder. ntr-o telegram din 1 / 13 iunie 1877, Degr arta c
Blowi-a declarat clar c soluionarea problemei romneti de ctre cabinetul german va
fiinfluenat de evoluia evenimentelor sau de grija neobosit a guvernului romn
pentruinteresele supuilor germani rezideni n Romnia sau avnd afaceri n Romnia.n ceea
ce privete atitudinea Italiei , aceasta nu s-a deosebit de cea a celorlalte puterieuropene. n mod
tacit, guvernul italian i-a dat consimmntul fa de politica curajoasntreprins de Romnia.
Att Tornielli, secretarul general al Ministerului de Externe, ct iMelegari, ministrul de Externe,
au fcut o serie de declaraii ncurajatoare agentuluidiplomatic romn la Roma, Obedenaru.
Contele Tornielli sftuia la adoptarea politiciilucrului mplinit. Tot el atrgea atenia dv. ocupai

o poziie foarte important, gurileDunrii sunt dorite de mai multe puteri, ceea ce face nc mai
grav poziiunea dv. este prezena Austriei. Nu este imposibil ca Austria i Rusia s ajung a se
pune de acord asupraatitudinii ce trebuie inut fa de dv.. El mai avea s declare c totul va
depinde de soartaarmelor, Italia neputndu-se pronuna oficial, drepturile romnilor nefiind
recunoscute dectdac ctigai rzboiul i dac Rusia v susine .Temerile secretarului italian
aveau s fie ndreptite. Rusia, dei avea nevoie desprijinul Romniei n rezolvarea problemei
orientale, a adoptat o poziie extrem derezervat. Aflat la data de 10 / 22 mai la o reprezentaie
de gal dat la teatrul din Bucuretii cerndu-i-se prerea referitor la proclamarea
independenei, Marele duce Nicolae se inecam rezervat, necunoscnd prerea guvernului su.
Agentul diplomatic romn de laPetersburg telegrafia la sfritul lunii mai, c Rusia consider
inoportun proclamareaindependenei Romniei, aceasta crendu-i ncurcturi n politica sa
extern i este de prerec romnii ar trebui s lase soluionarea acestei probleme pe seama
congresului de pace de dup rzboi. Rusia se mai temea s nu fie ea considerat vinovat de
nclcarea tratatelor dectre Romnia.

Relatiile diplomatice
A. Stabilirea relatiilor diplomatice
Stabilirea relatiilor diplomatice este o consecinta normala a recunoasterii internationale
a statelor. Ea constituie un act international politic si juridic in acelasi timp. Desi
necesitatea mentinerii pacii si dezvoltarii relatiilor de prietenie si cooperare
internationala fac de dorit stabilirea de relatii diplomatice intre state, dreptul
international nu creeaza nici o obligatie, fiecare stat fiind suveran sa hotarasca in acest
domeniu.Pentru stabilirea relatiilor diplomatice este necesar un acord intre cele doua
state interesate. Conventia de la Viena din 1961 cu privire la relatiile diplomatice
prevede la art. 1:
"Stabilirea de relatii diplomatice intre state si trimiterea de misiuni permanente se fac
prin consimtamant mutual''. Stabilirea de relatii diplomatice si trimiterea de misiuni
permanente sunt doua acte diferite. Statele pot stabili intre ele relatii diplomatice fara a
trimite reprezentanti si fara a infiinta misiuni permanente, ci prin misiuni temporare sau
prin intermediul misiunilor diplomatice ale unui stat tert. Acordul prin care se infiinteaza
o misiune diplomatica poate avea forma unui tratat special sau poate sa faca parte
dintr-un tratat general; el poate fixa data in care vor fi infiintate misiunile diplomat

747i87h ice sau sa prevada numai in general; poate stabili rangul sefului misiunii
diplomatice. De obicei, dupa stabilirea relatiilor diplomatice, precum si dupa incheierea
acordului cu privire la infiintarea de misiuni diplomatice permanente, statele parti publica
un comunicat.
Relatiile diplomatice pot fi suspendate. Aceasta nu inseamna ca relatiile inceteaza de a
mai fiinta, relatiile diplomatice intrerupte pot fi reluate. Incetarea relatiilor diplomatice
are loc prin ruperea lor din initiativa unuia dintre state, care o comunica celuilalt
stat. Ruperea relatiilor diplomatice este urmata de retragerea reciproca a misiunilor
diplomatice. Ea poate fi cauzata de o politica dusmanoasa a unui stat impotriva
celuilalt, de comiterea unor actiuni care exclud posibilitatea desfasurarii normale a
misiunii diplomatice etc. Ruperea relatiilor diplomatice are loc intotdeauna cand
izbucneste un razboi intre statele respective. Aceasta nu exclude posibilitatea ca,
pentru rezolvarea unor probleme curente, ele sa mentina contacte prin intermediul
reprezentantului unui stat tert.Restabilirea relatiilor diplomatice care au fost rupte se
face printr-un acord intre cele doua state interesate. Relatiile diplomatice se deosebesc
de cele consulare. Acestea din urma pot subzista si dupa incetarea relatiilor diplomatice
( de exemplu, in caz de razboi ), daca statele in cauza convin la aceasta. Relatiile
diplomatice constituie cea mai insemnata forma a relatiilor dintre state si dezvoltarea lor
constituie una dintre cele mai importante cerinte ale securitatii internationale.
B. Misiunile diplomatice
Misiunea diplomatica este definita in literatura de specialitate ca ,,organul unui subiect
de drept international, instituit in mod permanent sau temporar, pe langa un alt subiect
de drept international, in scopul mentinerii de relatii diplomatice intre cele doua entitati".
B.1. Crearea si intrarea in functie a reprezentantei diplomatice
Conform art.2 din Conventia de la Viena din 18 aprilie 1961 cu privire la relatiile
diplomatice, misiunea diplomatica ia fiinta prin acordul care intervine intre cele doua
entitati, ca urmare a stabilirii relatiilor diplomatice intre ele. Tot printr-un acord de vointa
se va stabili si rangul misiunilor.Desemnarea membrilor unei misiuni diplomatice se face
de statul acreditant, conform dreptului sau intern.Pentru numirea (acreditarea) sefului
de misiune se cere acordul prealabil al statului de resedinta, care poarta denumirea de
agrement. In caz de refuz, statul acreditar nu este obligat sa motiveze neacordarea
acestuia (art. 4 din Conventia de la Viena).

In privinta restului personalului diplomatic al misiunii si al personalului administrativ si

tehnic, statul acreditant are libertatea deplina de a alege si nu are nevoie, in principiu,
de acordul prealabil al statului acreditar (art. 7 din Conventia de la Viena).
Preluarea functiilor de catre seful reprezentantei
Se face dupa o anumita procedura, astfel:
a) El primeste, la plecarea din tara sa, scrisorile de acreditare prin care se atesta
numirea sa in tara de resedinta. Scrisorile sunt semnate de seful statului trimitator.
Insarcinatii cu afaceri nu primesc scrisori de acreditare, ci scrisori de cabinet din partea
ministrului lor adresate omologului din statul de resedinta. La plecarea ambasadorului
din tara de resedinta (incheierea misiunii; concediu de odihna etc.) sau in alte situatii
fortuite (spitalizare, parasirea de urgenta a teritoriului statului acreditar), acesta va
desemna un insarcinat cu afaceri ad interim (a.i.) din randul colaboratorilor sai
(diplomatul in rangul imediat inferior sefului de misiune), pe care il va comunica prin
Nota Verbala, atat la MAE al tarii de resedinta, cat si misiunilor diplomatice acreditate in
statul respectiv.Daca insarcinatul cu afaceri ad interim este in imposibilitatea de a-si
indeplini atributiile, el nu poate numi un alt insarcinat cu afaceri in locul sau; acest lucru
il poate face doar MAE. Daca nici un membru al personalului diplomatic nu este
disponibil pentru a indeplini o asemenea sarcina, pe perioada absentei sefului de
misiune poate fi numit, cu acordul statului acreditar, un membru al personalului tehnic
sau administrativ.
b) Dupa sosirea in tara de resedinta, reprezentantul diplomatic face o vizita la seful
protocolului pentru a lua la cunostinta despre practica locala in materie de protocol. Va
solicita o audienta la ministrul afacerilor externe pentru a-i prezenta acestuia copiile
scrisorilor de acreditare.
c) Efectueaza vizita de prezentare la ministrul afacerilor externe, caruia ii prezinta
copiile scrisorilor sale de acreditare si ale celor de rechemare a predecesorului sau.
d) Urmeaza audienta solemna, in cadrul careia se prezinta scrisorile de acreditare,
respectiv de rechemare a predecesorului. Exista in unele state practica prezentarii
colaboratorilor de catre seful de misiune (ex. Marea Britanie, Regatul Suediei s.a.).
e) Dupa depunerea copiilor scrisorilor de acreditare, seful misiunii poate vizita pe
decanul corpului diplomatic, precum si pe diversi diplomati din MAE al statului acreditar.

f) Inmanarea scrisorilor de acreditare sefului statului marcheaza, de obicei, data intrarii

in functie a sefului reprezentantei diplomatice.
B.2. Categoriile misiunilor diplomatice si rangul/clasa sefului de misiune
Intre categoriile de misiuni si clasa (sau rangul) sefului de misiune exista o stransa
legatura.Misiunile diplomatice existente astazi se impart in urmatoarele categorii:
1)
a)

Misiuni diplomatice permanente de tip clasic

Ambasada, condusa de un ambasador extraordinar si plenipotentiar care face

parte din prima clasa diplomatica - art.14 Conventia de la Viena -, reprezinta practic
categoria general utilizata de toate statele.
b)

Nuntiatura Apostolica este denumirea misiunii diplomatice a Sfantului Scaun,

echivalentul ambasadei, condusa de un nuntiu, care are rangul de ambasador.

c)

Inaltele Comisariate, echivalente ale ambasadelor, sunt folosite in relatiile

Marii Britanii cu statele membre ale Commonwealth-ului sau ale Frantei cu o serie de
state din comunitatea francofona. Ele sunt conduse de un inalt comisar, rang din prima
clasa diplomatica, respectiv, cea a ambasadorilor.
d)

Legatia, misiune diplomatica de rang inferior ambasadei, este condusa de

ministru plenipotentiar sau trimis extraordinar, care fac parte din cea de-a doua clasa
diplomatica (Conventia de la Viena, art.14).
e)

Internuntiatura Apostolica este echivalentul Legatiei, fiind condusa de un

internuntiu, corespondentul ministrului plenipotentiar sau a trimisului extraordinar

.f)

O categorie aparte o reprezinta Birourile Populare, entitati care apartin Jamahiriei

Arabe Libiene Populare Socialiste si care functioneaza in diverse state ale lumii in rol
de ambasada. Aceste birouri nu au in conducerea lor un ambasador, ci un colegiu
conducator. Nu prezinta scrisori de acreditare si nu se cere agrementul. In tarile arabe
reprezentantele libiene sunt numite birouri fratesti.
2)

Misiuni sau reprezentante diplomatice permanente de tip nou, acreditate pe

langa ONU si alte organizatii internationale guvernamentale. Aceste misiuni pot fi

conduse de catre reprezentanti diplomatici din prima clasa/rang, respectiv ambasadori
(de exemplu Misiunea Romaniei la ONU, Misiunea Romaniei pe langa Uniunea
Europeana, Misiunea Romaniei la NATO, Misiunea Romaniei pe langa Consiliul
Europei, Misiunea Romaniei la UNESCO s.a.), din cea de-a doua clasa/rang de agenti

diplomatici (ministri plenipotentiari, trimisi extraordinari) sau din cea de-a treia
clasa/rang de agenti diplomatici, cea a insarcinatilor cu afaceri, cei cu titlu permanent
(en pied), respectiv , insarcinati cu afaceri ad interim (a.i.).
3)

Misiuni diplomatice cu caracter temporar (denumite si misiuni ad-hoc), sunt

trimise intr-un stat strain pentru a indeplini o anumita insarcinare precisa (de exemplu
participarea la anumite solemnitati, la negocierea unor tratate etc.).
B.3. Functiile misiunii diplomatice:
Potrivit prevederilor art. 3 al Conventiei de la Viena din 1961 cu privire la relatiile
diplomatice, misiunile diplomatice trebuie sa contribuie prin activitatea lor la dezvoltarea
unor relatii pasnice intre state si la strangerea legaturilor de colaborare dintre ele in
domeniul economic, cultural si tehnico-stintific. Pe langa aceasta functie generala , care
trebuie sa determine intregul continut al activitatii reprezentantelor diplomatice, acestea
indeplinesc urmatoarele functii speciale:
a) reprezentarea statului acreditant pe langa statul acreditar;
b) protejarea, in statul acreditar, a intereselor statului acreditant si ale cetatenilor sai in
limitele admise de dreptul international;
c) negocierea cu guvernul statului acreditar;
d) informarea, prin toate mijloacele licite, asupra conditiilor si evolutiei evenimentelor in
statul acreditar si raportarea celor aflate guvernului statului acreditant;
e) promovarea de relatii amicale si dezvoltarea relatiilor economice, culturale si
stiintifice intre statul acreditant si statul acreditar.
In indeplinirea functiilor sale, reprezentanta diplomatica are anumite obligatii fata de
statul pe teritoriu caruia isi desfasoara activitatea (art. 4 din Conventia de la Viena), si
anume:
- sa respecte legile si dispozitiile statului acreditar, fara ca prin aceasta sa se aduca
atingere privilegiilor si imunitatilor de care se bucura membrii unei reprezentante
diplomatice;
- sa nu se amestece in treburile interne ale statului acreditar;

- sa nu foloseasca localurile reprezentantei in alte scopuri decat cele ale indeplinirii

functiei reprezentantei diplomatice.La randul sau, statul acreditar are anumite obligatii
destinate sa asigure buna functionare a reprezentantei diplomatice. El trebuie sa
acorde toate inlesnirile necesare indeplinirii functiilor acestuia (art. 25 din Conventia de
la Viena), astfel:
- sa inlesneasca obtinerea localurilor necesare misiunii si sa o ajute la gasirea unor
locuinte potrivite pentru membrii ei (art. 21 din Conventia de la Viena);
- sa asigure libertatea de circulatie a membrilor reprezentantelor diplomatice, in masura
in care aceasta nu contravine legilor sale privind anumite zone de securitate (art. 26 din
Conventia de la Viena);
- sa asigure posibilitatea de comunicare libera a reprezentantei diplomatice in scopuri
oficiale (art. 27 din Conventia de la Viena)
B.4. Structura misiunii diplomatice
Functiile misiunii sunt reflectate de structura acesteia, modelul de mai jos fiind valabil
chiar daca in anumite circumstante ele sunt indeplinite de o singura sau un numar
restrans de persoane:
a) - conducerea misiunii/seful misiunii;
b) - sectiile politica, economica, culturala, presa, consulara;
c) - biroul atasatului militar;
d) - secretariatul, contabilitatea si arhivele;
e) - comunicatiile si alte servicii tehnice;
f) - personalul de serviciu.
a) Seful misiunii - coordonator al Sectiei politice a misiunii diplomatice
Conventia de la Viena din 1961 cu privire la relatiile diplomatice prevede ca seful
misiunii diplomatice este ' diplomatul insarcinat de statul acreditant pentru a actiona in
acesta calitate'. Sefii misiunilor diplomatice apartin unor ranguri sau clase diferite. Ei
sunt numiti si acreditati de statul caruia ii apartine misiunea diplomatica (statul
acreditant ) in statul de resedinta (statul acreditar) potrivit unei proceduri speciale.

Seful misiunii este raspunzator pentru toate problemele legate de misiune. El

poate sa delege diferite functii personalului misiunii, dar este singurul responsabil, atat
fata de propriul guvern, cat si fata de guvernul pe langa care este acreditat, pentru
conducerea misiunii.Seful misiunii acorda atentie deosebita urmatoarelor aspecte:
- indeplinirea obiectivelor politico-diplomatice care revin misiunii;
- transmiterea catre guvernul tarii gazda a opiniilor propriului guvern asupra problemelor
importante de interes comun sau implicand o politica comuna; in asemenea cazuri
actioneaza drept canal de comunicatie intre cele doua guverne;
- elaborarea pentru propriul guvern de rapoarte asupra evenimentelor politice si
economice s.a. semnificative din tara de resedinta;
- informarea guvernului si a altor institutii si organisme din tara de resedinta asupra
unor aspecte ale politicii interne si externe ale tarii sale;
- cunoasterea si stabilirea de relatii cu persoane cu influenta in statul in care este
acreditat;
- frecventarea unui cerc de relatii cat mai larg si cat mai variat posibil, pentru a putea
indeplini sarcinile prezentate mai sus.
b) Cancelaria
In statele care au adoptat acest sistem, seful cancelariei este in mod obisnuit
responsabil pentru doua functii importante: a.) coordonarea activitatii misiunii si b.)
supravegherea administrarii misiunii. In alte state, aceste sarcini revin adjunctului
sefului de misiune (primului colaborator), sau sunt incredintate altor membrii ai
personalului diplomatic al misiunii.Seful cancelariei asigura, totodata, rezolvarea cu
promptitudine a corespondentei.Una dintre cele mai importante sarcini ale sefului
Cancelariei este intocmirea unor fise documentare continand toate informatiile locale pe
care orice nou sef de misiune sau membru al personalului ar trebui sa le cunoasca la
sosirea la post.Asemenea fise contin in mod obisnuit:
-

organizarea MAE al tarii gazda, precum si a altor departamente si institutii cu

care misiunea intretine relatii; problemele de care se ocupa fiecare sectie in parte; cum
se poate obtine o intrevedere, ce persoane sunt abordabile etc;
-

o scurta prezentare a tarii gazda si a situatiei politice interne la zi;

un repertoar continand probleme de interes practic pentru membrii personalului

(inlesniri de ordin medical, de calatorie, informatii despre clima, locuinte, obiceiuri si

sarbatori, scoli, biserica etc); in mod normal aceste informatii sunt trimise in tara, la
Directia Generala de Resurse Umane si la Directia de Spatiu din MAE pentru ca viitorii
membrii ai misiunii sa se poata informa;
-

o lista a personalitatilor, incluzand persoane deosebite avand influenta in sferele

politice, economice, culturale, administrative, militare etc.

c) Sectia economica
Se ocupa, in mod deosebit, de dezvoltarea relatiilor economice si a celor comerciale
dintre cele doua tari. Sarcina diplomatului responsabil cu activitatea economica a
misiunii diplomatice este aceea de a sustine prin toate mijloacele posibile interesele
economice ale propriului stat ; de a-i sprijini pe oamenii de afaceri aflati pe teritoriul
statului acreditar, de a raspunde cu promptitudine la toate intrebarile specifice si, in
general, de a furniza toate informatiile de baza care sa permita tarii sale sa elaboreze o
strategie si o politica economica si comerciala adecvate, iar oamenii de afaceri sa poata
evalua avantajele pietii locale. El studiaza in special schimbarile privind tarifele vamale,
regulamentele de import, cele privind contingentarea precum si organizarea licitatiilor, el
sfatuieste pe seful misiunii asupra oricarui act sau schimbare de politica economica si
comerciala ce se poate dovedi utila sau in detrimentul intereselor propriei tari.
Transmite, periodic, in Centrala MAE date privind conjunctura pietii locale, nivelul
productiei economice in diverse sectoare, posibilitati de import/export etc.
d) Sectia cultura-presa
Diplomatii responsabili cu problemele de cultura si presa trebuie sa cunoasca bine
situatia din tara de resedinta in aceste domenii, pentru a putea sa fie in masura sa
furnizeze informatii utile pentru tara sa si sa identifice cele mai potrivite si eficiente
canale de comunicare. Ei trebuie sa dispuna de o paleta vasta de relatii in sectoarele
respective si sa mentina un dialog activ cu personalitatile cele mai reprezentative din
domeniu. Este de la sine inteles ca diplomatii cu sarcini culturale si de presa trebuie sa
fie excelenti cunoscatori ai realitatilor din propria tara, experti in domeniile lor de
activitate. Diplomatia culturala a devenit astazi unul dintre mijloacele cele mai eficiente
de cunoastere si apropiere a statelor.

Diplomatul responsabil cu activitatea culturala face propuneri de imbunatatire

permanenta a cadrului juridic bilateral in materie si urmareste derularea la timp a
actiunilor culturale convenite de cele doua state prin Acordul Cultural sau prin
Programul de Aplicare a Acordului Cultural. El este principalul coordonator al actiunilor
culturale majore desfasurate de misiunea diplomatica in statul acreditar (expozitii
tematice - din domeniul istoriei, literaturii, artei s.a.; vernisarea unor expozitii - de carte,
pictura, cu obiecte din patrimoniul national s.a.; traducerea, publicarea si lansarea unor
lucrari de referinta din literatura statului acreditant; turnee ale unor teatre, ansambluri
artistice, orchestre s.a.; prezentarea la posturile de radio si televiziune nationale si
locale a unor momente cu semnificatie deosebita in istoria statului acreditant;
organizarea unor manifestari culturale reunite sub genericul ,,Zilele culturii ..., in statul
acreditar" - gale de filme, spectacole artistice, etc.; infiintarea de sectii sau lectorate de
limba a statului acreditant la cele mai reprezentative universitati din statul acreditar s.a.
Lui ii revine, totodata, responsabilitatea de a tine la zi documentarul constituit la misiune
pe problematica de presa - principalele cotidiene, lista pincipalilor ziaristi si a
formatorilor de opinie, relatiile utile ale misiunii in domeniu etc. El informeaza statul
acreditant asupra evolutiei politice interne pe baza analizei presei locale.
e) Sectia consulara
Conform prevederilor art. 3 din Conventia de la Viena din 1961 privind relatiile
diplomatice, ,, nici o dispozitie a prezentei Conventii nu poate fi interpretata ca
interzicand misiunii diplomatice exercitarea functiilor consulare."Zona sa de competenta
teritoriala nu coincide, intotdeauna cu intregul teritoriu al statului acreditar, aceasta
datorita faptului ca in anumite zone statul acreditant are infiintate, cu acordul
autoritatilor competente, consulate generale, consulate, viceconsulate sau agentii
consulare. De asemenea, este posibil ca pe teritoriul statului acreditar sa functioneze
unul sau mai multe consulate onorifice ale statului acreditant.Diplomatilor incadrati la
sectia consulara le revine, in aceasta situatie, sarcina de a indeplini doua mari categorii
de functii, respectiv:
a) ale misiunii diplomatice - de reprezentare si ocrotire a intereselor statului si
conationalilor sai, de promovare a relatiilor prietenesti si de cooperare intre statul
trimitator si statul de resedinta si de informare prin mijloace licite cu privire la evolutia
vietii politice, economice, comerciale, culturale si stiintifice din statul acreditar;

b) functii specifice - privind reprezentarea, protectia si asistenta acordata conationalilor

aflati pe teritoriul statului de resedinta si in unele domenii cu caracter civil sau
comercial.
Functii consulare specifice (art. 5 din Conventia de la Viena din 1963 privind relatiile
consulare):
b.1) Ocrotirea in statul de resedinta a intereselor statului trimitator si ale cetatenilor sai,
persoane fizice sau juridice, in limitele admise de dreptul international.
Pentru indeplinirea functiei, Conventia de la Viena din 1963 prevede la art. 36
urmatoarele drepturi ale functionarilor consulari : - de a comunica in mod liber cu
conationalii lor; - de a fi avertizati de autoritatile competente ale statului de resedinta
cand in circumscriptia consulara a fost arestat un cetatean al statului trimitator; - de a
vizita pe cetateanul statului trimitator daca este incarcerat sau detinut preventiv, ori in
executarea unei hotarari judecatoresti, si de a lua masuri pentru apararea lui.Pentru
acordarea protectiei consulare trebuie respectate o serie de reguli, intre care: persoana
fizica sau juridica sa aiba cetatenia, respectiv nationalitatea statului trimitator, aceasta
legatura trebuind sa fie dovedita; infractiunea trebuie sa se bazeze pe incalcarea
normelor de drept international de catre statul de resedinta; interventia se face la
organul la care consulul are acces potrivit statului de resedinta; trebuie respectate cu
strictete principiile fundamentale ale dreptului international pentru a nu se interpreta de
catre statul acreditar ca un amestec in treburile sale interne.
b.2) Favorizarea dezvoltarii relatiilor comerciale, economice si stiintifice intre statele in
cauza si promovarea in orice alt mod a relatiilor amicale intre ele
b.3) Eliberarea unor categorii de pasapoarte si alte documente de calatorie
conationalilor, precum si acordarea de vize la cerere
b.4) Acordarea de asistenta cetatenilor statului trimitatorAsistenta consulara consta intro activitate complexa care urmareste sa inlesneasca sederea conationalilor in statul
acreditar. In acest scop se stabilesc contacte multiple intre consul si conationalii sai,
carora acesta le da diferite sfaturi, ajutoare materiale, asistenta in fata organelor
administrative sau judiciare ale tarii de resedinta.
b.5) Functii notariale si de ofiter de stare civila

Consulii pot intocmi variate acte notariale: autentificarea de acte si documente

cuprinzand declaratii, precum si dispozitii testamentare, certificarea unui fapt constatat
personal, legalizare de sigilii, semnaturi, traduceri, eliberarea de extrase si copii simple,
eliberarea de documente privind marfurile s.a.Consulilor le revine, de asemenea,
reponsabilitatea intocmirii si eliberarii unor acte de stare civila care isi vor produce
efectul pe teritoriul statului acreditant, cum ar fi, de exemplu, certificatul de
casatorie, nastere si deces.
b.6) Functii in materie succesorala
Conventiile consulare prevad, in general, obligatia autoritatilor statului acreditar de a
anunta oficiul consular despre decesul unui conational si despre masa succesorala a
defunctului. De asemenea, autoritatile sunt obligate sa informeze despre masurile de
conservare luate in legatura cu bunurile mobile si imobile care au apartinut defunctului.
b.7) Apararea intereselor minorilor si incapabililor, cetateni ai statului trimitator
Functia are in vedere, in principal, situatia in care se cere instituirea unei tutele sau
curatele.
b.8) Functia de reprezentare
Consulii au dreptul de a reprezenta ex officio pe cetatenii statului trimitator in justitie sau
in fata altor autoritati ale statului acreditar.
b.9) Functii privind navigatia si aviatia civila.
Se refera la exercitarea dreptului de control si de inspectie asupra navelor maritime si
fluviale avand nationalitatea statului trimitator si asupra aeronavelor inmatriculate in
acel stat, precum si asupra echipajelor lor.f. Birourile militare - care in raport cu
importanta misiunilor diplomatice se pot subdivide in birou militar propriu-zis, birou
naval si al aerului - au aparut in structura misiunilor diplomatice in secolul al IX-lea.
Practica atasatilor militari a fost inaugurata de Austria, Prusia si Rusia, fiind urmata de
celelalte state.Birourile militare sunt conduse de un atasat militar, care face parte din
cadrele armatei statului acreditant, dar care, indiferent de gradul sau, este subordonat
ierarhic sefului misiunii diplomatice. Aceasta subordonare ierarhica nu impiedica pe
atasatii militari sa comunice direct cu ministerele in privinta problemelor strict militare si
in special acelora care se refera la secrete militare.
Atasatii militari indeplinesc functii:

de observare si informare asupra situatiei militare din tara de resedinta;

de cooperare cu autoritatile militare ale tarii de resedinta, in cadrul acordurilor

stabilite intre cele doua state;

-

de reprezentare a statului acreditant la ceremoniile oficiale care au loc in tara de

resedinta (asista la defilari cu ocazia sarbatorilor nationale, participa la exercitii si

manevre militare la care sunt invitati etc.);
-

de consilier tehnic al sefului misiunii diplomatice, in domeniile de specialitate

tehnico-militara, a caror cunoastere este necesara pentru o justa apreciere a situatiilor

care fac obiectul analizelor politico-diplomatice.
B.5. Personalul misiunii diplomatice
Personalul unei misiuni diplomatice se imparte in trei categorii (art.15 din Conventia de
la Viena) :
a.) personalul diplomatic (sau agentii diplomatici);
b.) personalul tehnic si administrativ;
c.) personalul de serviciu.
a) Personalul diplomatic (sau agentii diplomatici)
Este alcatuit, pe langa seful misiunii, din ministri - consilieri, consilieri, secretari I, II, III si
atasati. Diplomatul cel mai mare in rang este numit prim colaborator (DHM - deputy
head of mission) al ambasadorului si coordoneaza activitatea celorlalti diplomati aflati la
oficiu diplomatic. La acestia se adauga atasatii militari si, de catre unele state, atasatii
de telecomunicatii (cifratorii).Atat in literatura de specialitate, cat si in practica, este des
uzitat termenul de atasat comercial, respectiv, atasat de presa (cu toate ca acestia, au
de regula, alte ranguri diplomatice, de exemplu ministrii consilieri, consilieri, secretari I,
II si III).
b) Personalul tehnic si administrativ
Este alcatuit din: secretari tehnici, translatori, dactilografi, arhivari, contabili, referenti de
specialitate (ex. personal de executie cu studii medii la sectia consulara), cifratori (in
sistemul nostru, dupa anul 1990, cifratorii sunt posesori de pasapoarte diplomatice si
anuntati la autoritatile statului acreditar in calitate de atasati).

Membrii personalului tehnic si administrativ sunt posesori de pasapoarte de serviciu,

recunoscute ca atare de statul acreditar.
c) Personalul de serviciu
Acest personal cuprinde soferi, curieri, portari, oameni de serviciu, gradinari, mecanici,
muncitori calificati (MC 1 si 2) etc. Trebuie sa se faca distinctie intre oamenii de serviciu
ai misiunii diplomatice si persoanele din serviciu agentului diplomatic: menajerele,
personalul care a fost angajat la resedinta diplomatului de catre acesta.Personalul
tehnic si administrativ si personalul de serviciu formeaza personalul neoficial al
reprezentantelor diplomatice, avand un rol auxiliar, si anume acela de a-i ajuta pe
agentii diplomatici sa-si desfasoare activitatea in cat mai bune conditii.
B.6. Corpul diplomatic
In sens larg cuprinde totalitatea agentilor diplomatici, impreuna cu membrii familiei lor
aflati pe teritoriul statului de resedinta.In sens restrans din corpul diplomatic fac parte
numai sefii reprezentantelor diplomatice.Decan al corpului diplomatic devine diplomatul
cu cea mai mare vechime in post pe teritoriul statului acreditar, diplomat care apartine
clasei intai de reprezentare. In tarile catolice, nuntiul papal este considerat de drept
decan al corpului diplomatic, indiferent daca indeplineste sau nu conditia referitoare la
vechime.
B.7. Activitatea diplomatica
Se desfasoara in doua sensuri, pe de o parte, in raport cu guvernul statului acreditant,
iar pe de alta parte, in raport cu statul acreditar.Activitatea diplomatica se manifesta in
trei faze:
-

primirea instructiunilor (scrise si orale) din partea guvernului inainte de plecarea

diplomatului in misiune, ca si in timpul indeplinirii misiunii in statul acreditar;

-

indeplinirea de catre diplomat a functiilor sale diplomatice adresandu-se statului

acreditar prin diferite note, comunicari, notificari, interventii, diverse alte demersuri;
-

comunicarea diplomatului cu propriul sau Minister al Afacerilor Externe pe cale

operativa (telegrame), e-mail, fax, telex, telefon, radiograma, infograma sau prin
transmiterea de rapoarte prin curier (diplomatic, ocazional - diplomati aflati temporar in
spatiu sau prin comandantii aeronavelor statului acreditant - ).

Activitatile diplomatice sunt desemnate cu termenul general de demers.

Din punctul

de vedere al scopului urmarit, un demers diplomatic poate avea ca obiect transmiterea

unor comunicari din partea statului acreditant sau obtinerea de informatii de la statul
acreditar, formularea unor propuneri (ex. cu privire la incheierea unui tratat),
indeplinirea de catre statul acreditar a unor actiuni concrete (ex. acordarea unor
drepturi speciale), ori incetarea unor actiuni neprietenesti. Demersurile pot fi de mai
multe feluri:
-

orale , constand in declaratii cu privire la pozitia statului acreditant, notificari prin

care statul acreditar este avertizat cu privire la anumite situatii si consecintele pe care le
pot atrage, si proteste fata de o anumita comportare in relatiile statul acreditar;
-

scrise, concretizandu-se intr-o nota diplomatica;

mixte, atunci cand demersul oral este urmat de o nota diplomatica.

Notele diplomatice se prezinta sub mai multe forme, si anume :

- Nota semnata sau oficiala este redactata, in general, ca orice scrisoare
obisnuita, adica la persoana intai sau a treia, este adresata personal ministrului
afacerilor externe sau sefului misiunii diplomatice si este semnata de cel care a
intocmit-o. Cand este nevoie de o expunere mai detaliata, nota este insotita si de un
memorandum.
- Nota verbala este mai putin protocolara decat nota personala, dar este, in schimb,
mult mai uzitata in practica. Nota verbala este scrisa la persoana a treia, nu poarta
semnatura, ci numai sigiliul cancelariei care o expediaza. Ea poate sa urmeze unui
demers oral sau sa-l inlocuiasca, fiind trimisa, de obicei, spre a solicita rezolvarea unei
probleme sau pentru a reaminti celelaltei parti o anumita problema a carei rezolvare
este asteptata.
- Memoriile : a.) memorandum si b.) aide-memoire au o importanta mai mica decat
notele semnate sau verbale, nepurtand nici semnatura si nici sigiliu.
a) Memorandumul se prezinta sub forma unei expuneri redactate la persoana a treia si
este anexat, de obicei, la o nota, spre a dezvolta pe larg aspectele politice si juridice ale
punctului de vedere exprimat in nota. El poate emana si de la delegatia uni stat
participant la o conferinta internationala.

b) Aide-memoire-ul se prezinta si ca document de sine statator, constituind o nota prin

care o parte, in cursul unor tratative sau convorbiri, o inmaneaza celelaltei parti cu
scopul de a rezuma aspectele juridice si de a arata punctul de vedere al statului care il
trimite.
- Mesajele (scrisorile) au devenit deosebit de uzuale in ultima perioada, la toate
nivelele. Ele se refera, in general, la probleme de mare insemnatate, a caror rezolvare
este urgenta sau comporta anumite dificultati.
- Notele (circularele), sunt note obisnuite, transmise de unul si acelasi stat mai multor
state si avand acelasi continut.
- Notele identice sunt note cu acelasi continut, schimbate intre doua sau mai multe
state, pe baza unui aranjament stabilit in prealabil, consemnand un punct de vedere
comun intr-o problema a relatiilor dintre ele sau prevederile unui acord cu valoare
juridica obligatorie.
B.8. Incetarea misiunii diplomatice survine prin:
a) ruperea, din diferite cauze, a relatiilor diplomatice. Statul acreditar este obligat sa
respecte si sa asigure protectia localurilor reprezentantei impreuna cu bunurile si arhiva
ei (art. 45 din Conventia de la Viena). Se poate apela la un stat tert agreat de cele doua
parti pentru reprezentarea intereselor pe timpul cat relatiile diplomatice sunt rupte;
b) disparitia unuia dintre state (fuziune sau dezmembrare) constituie un alt mod de
incetare a activitatii unei misiuni diplomatice;
c) refuzul de recunoastere a guvernelor nou instalate in unul din cele doua state;
d) suprimarea din motive bugetare;
B.9. Incetarea functiei unui agent diplomatic se produce prin:
a.) pensionare;
b.) demisie;
c.) deces;
d.) rechemare in centrala de catre statul acreditant;

e.) declararea agentului diplomatic, de catre statul acreditar, ca persona non grata (art.
9 din Conventia de la Viena).