Sunteți pe pagina 1din 18

ECOSISTUL MARII NEGRE

MAREA NEAGRA
Marea Neagr este ntinderea de ape din bazinul geomorfologic denumit
pontic, unul din bazinele complexului tectonic tethysian, el nsui parte a
orogenezei alpino-himalayene, din care fac parte i munii care o mrginesc
la nord (n Crimeea), la nord-est (Caucazul) i la sud (lanurile pontice). Este
situat ntre Europa i Asia, avnd ca state
riverane Rusia, Ucraina,Romnia, Bulgaria, Turcia i Georgia.
Prin Strmtoarea Cherci este legat de Marea Azov, prin Bosfor de Marea
Marmara, iar prin strmtoarea Dardanele de Marea Egee i deci de Marea
Mediteran. Marea Neagr este, din punct de vedere hidrologic, un rest
al Mrii Sarmatice i prezint o serie de aspecte unice n lume : ape
salmastre (n medie 16-18 grame de sare pe litru fa de 34-37 n n alte
mri i oceane), stratificare ntre apele de suprafa oxigenate i cele adnci
anoxice (fenomen denumiteuxinism), limane la gurile fluviale, flor i faun
cu multe specii-relicve. n zona litoralului romnesc salinitatea scade i mai
mult, n mod obinuit fiind ntre 7 i 12 la mie.
Marea Neagr se ntinde pe o suprafa de 423.488 km. Cel mai adnc
punct se afl la 2211 m sub nivelul mrii n apropierea de Ialta. Mareele sunt
n general de mic amploare (cca. 12 cm).
Desi nu are o diversitatea biologica ridicata, Marea Neagra formeaza un
ecosistem complex cu trasaturi unice in cea ce priveste caracteristicile fizicochimice si biologice.
Mediul propice vietii se desfasoara in general pe platforma continentala
marina, pana la adancimea de 150-200 m si este influentat intr-o larga
masura, de conditiile mediului ambiant si de dinamica apei. Mai jos, prezenta
hidrogenului sulfurat (H2S), face ca 85-90% din intreaga masa a apei, cu
exceptia bacteriilor anaerobe, sa fie complet lipsita de viata.

Ecosistemul este alcatuit din biotop (apa, natura substratului, factorii


geografici si climatici, salinitate, elementele minerale) si biocenoza
(totalitatea organismelor vii din biotop, ce apartin unor specii diverse si sunt
interdependente din punct de vedere functional), care impreuna formeaza un
ansamblu integrat si in permanenta interactiune.
Biotopul Marii Negre. Bentalul este format din stanci, nisipuri, maluri,
depuneri organice sau minerale. O caracteristica a Marii Negre o constituie
salinitatea ei redusa, care se explica prin insemnatul aport de ape dulci ce il
primeste de la fluviile mari care se varsa in bazinul ei. Un rol insemnat in
dinamica speciilor marine il au miscarile apelor marii. Valurile si curentii de
suprafata ocazionali se rasfrang in transportul de aluviuni. Variatia termica
este destul de mare intre lunile de vara, cand apele ajung la 25-27C si cele
de iarna cand pot cobora sub 0C. Variatiile de temperatura cu inversarea lor
intre anotimpul cald si rece au loc numai pana la adancimea de 75-100 m.
Sub aceasta adancime exista o temperatura constanta de 7C ce creste catre
fund pana la 9C. Reactia mediului este alcalina. Oxigenarea apei variaza cu
anotimpul si adancimea, in perioada rece paturile superficiale sunt
suprasaturate de oxigen. Concetratia oxigenului scade odata cu adancimea.
De la 150-200 m pana la fundul marii gazul solvit este hidrogenul sulfurat
(H2S).
Structura biotopului determina configuratia ecosistemului. In Marea
Neagra acesta poate fi impartit in sase etaje principale (supralitoral,
mediolitoral, infralitoral, circalitoral, periazoic, azoic).
Hidrologie
Dispunerea circular a surselor de ap i existena unei singure legturi
externe - prin Strmtoarea Bosfor, Marea Marmara,Strmtoarea Dardanele cu Oceanul planetar, alturi de nclzirea relativ moderat a apei de
ctre Soare, determin lipsa aproape total a curenilor marini verticali i
existena doar a curenilor orizontali pe un imens traseu circular mpotriva
sensului acelor de ceasornic. Temperatura apei variaz la suprafa: vara
pn la 29 de grade Celsius care ajung iarna pn la 0 grade Celsius. Lumina
ptrunde n largul mrii la o adncime de 150-200 m. Oxigenul este
inexistent la adncime [CO2,H2S]. Curenii au intensitate redus pe vertical
i mai mare pe orizontal; iarna sau n timpul unor variaii ale strii vremii,
pot aprea valuri care ating 5-10 m.

Fluvii i ruri care se vars n Marea Neagr


Sunt mai multe fluvii i ruri care se vars n Marea Neagr. n zona
european principalele sunt Casimcea, Dunrea, Nistru, Nipru, Bugul de
Sud i Cubanul. nAsia Mic principalele ape care se vars n Marea Neagr
sunt Scaria, Enige,Czl-Irmac i Ieil-Irmac. Alte ape care se vars n Marea
Neagr
sunt Cioruhul nArmenia turceasc, Rionul n Gruzia, Provadia i Camcia n
Bulgaria etc. Un aport mare de ap este primit de Marea Neagr de la Don,
prin intermediul Mrii Azov. Pe de alt parte, n august 2010, grup de
cercettori britanici de la universitatea din Leeds au studiat sub partea de
nord-vest a Mrii Negre o important scurgere de ap freatic dulce, al crei
debit este de 350 de ori mai mare dect cel al Tamisei[1]. Scurgerea de ap
freatic se gsete aproximativ sub valea Carasu, provine parial i din
Dunre, i ajunge n mare, prin nisipul de la fund, n largul Constanei, ora
ale crui puuri de captare preleveaz o parte din ea. Dac s-ar afla la
suprafa, aceast scurgere ar forma un fluviu care ar fi al aselea din lume,
din punctul de vedere al debitului.[1]. Scurgerea are loc la o adncime de 35
de metri i pe o lrgime de peste 800 de metri[1], iar viteza apei ajunge la 6,5
kilometri pe or.[1]
Salinitatea
Apa oxigenat din straturile superioare ale mrii are o salinitate relativ mic:
circa 17 la mie, datorat revrsrii fluviilor, cu circa 600 Km de ap dulce pe
an. n straturile mai adnci, mai jos de 150 de metri, coninutul de sare este
mult mai ridicat, deoarece aceste ape provin, prin Strmtoarea Bosfor,
din Marea Mediteran. Anual se scurg prin Bosfor circa 450 Km de ap
salmastr la suprafa dinspre Marea Neagr spre Mediterana, cu o
concentraie a srii de 17-19, iar de-a lungul fundului circa 50 Km de ap
cu o concentraie a srii de 38-39 dinspre Mediterana spre Marea
Neagr[2], provocnd n strmtoare cureni primejdioi pentru navigaie. Circa
200 Km de ap se evapor anual.
Marea Neagr reprezint cel mai mare bazin de ap salmastr al lumii,
cu biotopi variai i cu o faun ce a fost supus unor transformri continue
datorate puternicelor influene contrarii exercitate de apele dulci i de Marea
Mediteran. Apele Mrii Negre au toate caracteristicile apelor salmastre, au o
mare variabilitate a salinitii totale n corelaie cu suprafaa, adncimea i

sezonul, o puternic variabilitate ionic, nu numai fa de Mediterana, dar i


de diferitele sale pri[3]. Ecosistemul depinde de aceste condiii hidrologice.
Ecosistemul Mrii Negre
Face parte din categoria ecosistemelor stttoare de ap srat. Din punct
de vedere al salinitii, Marea Neagr se mparte n:

zona de suprafa;

zona de adncime;

Sub aspect biocenotic gsim trei zone:

zona litoral;

zona pelagic;

zona abisal.

Biocenoza cuprinde alge inferioare, alge verzi, brune i roii. Animalele sunt
reprezentate prin viermi, molute, peti iar n atmosfera apropiat psri i
pescrui.
Biotopul pontic
Biotopul pontic poate fi mprit n 4 etaje principale.
Etajul supralitoral
Etajul supralitoral este format din zonele de rm acoperite ori stropite de
valuri n mod ocazional. Zona prezint o umiditate accentuat,
inundabilitate, o cantitate n general mare ori mcar semnificativ de materii
organice aduse de valuri sau de origine local. De obicei materiile organice
se afl n descompunere, formnd depozite cu mirosde metan i sulfur de
hidrogen. Flora este format mai ales din anumite forme de alge - rar licheni
cu rezisten la variaii de mediu i hidrofile. Cu o frecven mai redus se
ntlnesc i angiosperme, mai ales n partea dinspre uscat a etajului
supralitoral. Pe lngbacterii aerobe i - mai puin - anaerobe, fauna include
numeroase crustacee, insecte i viermi. Mare parte din aceste vieti se

hrnesc din depozitele de materie organic. O parte mai mic este format
din mici prdtori. La acestea trebuie adugate vietile pasagere, n special
psrile de mare.
Pescarusi pe tarmul marii

Etajul mediolitoral sau pseudolitoralul, cuprinde zona de spargere a


valurilor (intre 0 si 0,5 m adancime) si se imparte dupa substratul solului in
zone pietroase, respectiv nisipoase sau maloase.
Zonele pseudolitorale pietroase adapostesc organisme capabile a rezista
perioadelor scurte de deshidratare si care se pot fixa bine de substrat. Aici
intra unele specii de alge si scoici cum sunt bancurile de midii. Lor li se
adauga vietuitoare care vin periodic din etajul supralitoral sau infralitoral. In
cadrul zonelor cu substrat dur, pseudolitoralul ocupa o fasie lata de 2-10 m
in functie de inclinatia platformei stancoase. In anumite conditii si in acest
mediu apar depozite de materie organica facand legatura cu biotopul
anterior.
Bancuri de midii

Zonele pseudolitorale nisipoase, constituie mediul de viata pentru


animalele capabile de ingropare rapida in substrat. Biocenoza caracteristica
zonei de spargere a valurilor pentru pseudolitoralul nisipos de granulatie
medie si grosiera este cea a bivalvei Donacilla cornea si a polichetului
Ophelia bicornis, carora li se mai asociaza izopodul Eurydice dollfusi si
polichetele Scolelepis (Scolelepis) squamata, Pisione remota si Saccocirrus
papillocercus. Zona nisipurilor fine este caracterizata de predominarea
populatiilor de amfipode din genul Pontogammarus, misidul Gastrosaccus
sanctus si turbelaridul Pseudosyrtis subterranea.

Etajul mediolitoral
Etajul mediolitoral cuprinde zona de spargere a valurilor (ntre cca. 0 i -0,5
m altitudine). Etajul mediolitoral al lui Bcescu (1971) corespunde cu etajul

mezolitoral al lui Peres i Picard (1958,1960) sau cu etajul talantofotic al lui


Ercegovic (1957). Dup substratul solului se mparte n zone pietroase,
respectiv nisipoase ori mloase. Mediolitoralul ocup n cadrul zonelor cu
substrat dur o fie lat de 2-10 m n funcie de nclinaia platformei
stncoase. Zonele mediolitorale pietroase (stncoase) adpostesc organisme
capabile a rezista perioadelor scurte de deshidratare i care se pot fixa bine
de substrat (de exempu midiile se fixeaz prin firele cu bissus). Aici intr
unele specii de alge i scoici. Li se adaug vieuitoare care vin periodic din
etajul supralitoral sau infralitoral. n anumite condiii i n acest mediu apar
depozite de materie organic, fcnd legtura cu biotopulprezentat mai sus.
Cele mai cunoscute vieuitoare ale etajului mediolitoral pietros sunt bancurile
de midii i stridii. Etajul mediolitoral nisipos cuprinde n special animale
capabile de ngropare rapid n substrat. Biocenoza caracteristic zonei de
spargere a valurilor pentru mediolitoralul nisipos de granulaie medie i
grosier este cea a bivalvei Donacilla cornea i polichetului Ophelia bicornis,
crora li se mai asociaz misidul Gastrosaccus sanctus i polichetele Nerine
cirratulus, Pisione remota i Saccocirrus papillocercus(Bcescu. et al 1967).
Mediolitoralul nisipurilor fine este caracterizat de predominarea populaiilor
amfipodului Euxinia maeotica i turbelariatul Otoplana subterranea (Bcescu.
et al 1971).
Etajul sublitoral
Etajul sublitoral (infralitoral) este aflat la adncimi de 0,5 pn la 12
(maximum 17,7) metri. Este zona cea mai favorabil vieii, n care se afl
majoritatea speciilor de plante i cea mai mare parte
a biomasei organismelor multicelulare. Etajul sublitoral cuprinde poriunea
de fund marin permanent imersat, situat ntre limita inundrii permanente
i adncimea care permite existena organismelor fotosintetizante.

Etajul elitoral
Etajul elitoral se situeaz de la limita inferioar a algelor unicelulare sau
pluricelulare (60 m) pn la marginea platformei continentale.
n Marea Neagr, din cauza euxinismului, nu exist etajele batial, abisal i
hadal, apele adnci fiind anoxice.

Fauna
De la o anumit adncime, apa mrii nu mai conine oxigen dect n cantiti
neglijabile.[4] Exist totui microorganisme care folosesc sulfat
pentru oxidarea hranei i produchidrogen sulfurat i dioxid de carbon.[4] Ele
formeaz un biosistem anaerob care se apropie tot mai mult de suprafa.
[4]
Biologii se tem c Marea Neagr ar putea deveni o mare moart,
sulfuroas.[4]
Numrul delfinilor a sczut de la 1,5 milioane de exemplare, n anii 1950,
pn la cteva zeci de mii de exemplare, n 2006.[4]
Producatorii primari din Marea Neagra formeaza un ansamblu de organisme
unicelulare si pluricelulare, autotrofe, fotosintetizante sau chemosintetizante
(intr-o proportie mai mica) ce pot crea substante organice complexe (lipide,
glucide, protide), cu ajutorul energiei luminoase sau chimice si substantelor
minerale.
Vegetatia marina este sursa de baza si principala de hrana, pentru verigile
trofice superioare (consumatorii primari), asigurand intrarea de energie in
ecosistemul marin. Existenta si dezvoltarea organismelor vegetale este in
stransa corelatie cu procesul de introducere in circuit a elementelor
minerale, datorat organismelor reducatoare si conditionata de factorii de
mediu, de radiatia luminoasa patrunsa in adanc, de cantitatea de nutrienti
(azotati si fosfati) din masa apei, la care se adauga influenta diferitelor
activitati antropice.
Cele mai cunoscute componente ale vegetatiei marine sunt algele.
Algele sunt considerate un grup extrem de heterogen de organisme, foarte
dificil de definit. Fara a putea considera algele un singur taxon, acestea ar
putea fi definite ca organisme autotrofe fotosintetizante, cu aparatul
vegetativ foarte simplu organizat, numit tal, care poate fi microscopic
(unicelular) sau macroscopic (pluricelular).
Se accepta existenta a trei grupe mari de alge si a mai multor increngaturi:
grupul cromofitelor se remarca prin prezenta clorofilei a si c alaturi de
care exista diferite tipuri de pigmenti carotenoizi care determina culoarea lor
variata: galbuie, brun-galbuie, bruna. Este un grup inchis filogenetic;

grupul rodofitelor caracterizat prin prezenta clorofilei a si d, precum si a


ficobilinelor si in special a ficoeritrinei, care le confera culoarea rosie. Este
considerat un grup filogenetic inchis;
grupul clorofitelor caracterizat prin prezenta clorofilei a si b, au culoarea
verde si reprezinta o linie evolutiva fundamentala.
Algele microfite sunt alge microscopice, unicelulare, cu forme si
dimensiuni foarte variate, izolate sau reunite in colonii sau cenobii. Intra in
alcatuirea fitoplanctonului si a microfitobentosului.
Alge microfite (Chlorophyceae)

Algele macrofite sunt alge pluricelulare, in general de dimensiuni vizibile cu


ochiul liber, lamelare sau filamentoase, simple sau ramificate, care traiesc in
mare, realizand fotosinteza cu ajutorul pigmentilor clorofilieni simpli sau in
asociatie cu alti pigmenti. Dupa culoarea pigmentului predominant se impart
in: alge brune (Phaeophyceae), alge rosii (Rhodophyta) si alge verzi
(Chlorophyta).
Alge verzi (Chlorophyta)

Intre algele microfite (fitoplancton) din masa apei si algele macrofite de pe


substratul marin, exista deseori o relatie inversa. In zonele unde macroflora
algala e bine dezvoltata, fitoplanctonul e mai sarac, iar valorile mari ale
biomasei fitoplanctonului atrag dupa sine o importanta scadere a nutrientilor
si a patrunderii radiatiei luminoase in stratul de apa, fapt ce impiedica si
reduce dezvoltarea algelor macrofite.
Cresterea cantitatii de nutrienti (fenomenul de eutrofizare), azotati si
fosfati, care ajung in apa marii datorita folosirii extensive a fertilizantilor in
agricultura si a deversarilor apelor menajere netratate, duce la inmultirea
exploziva a algelor (infloririle algale) in anumite perioade ale anului (aprilieiulie), avand ca efect:
consumul masiv al oxigenului din apa (in unele zone duce la sufocarea si
moartea in masa a organismelor care traiesc pe fundul marii (Mya arenaria,
Mytilus galloprovincialis, etc.);

modificari in structura calitativa si cantitativa a asociatiilor bentale


(saracirea calitativa si cantitativa, aproape continua, a populatiilor animale si
vegetale, avand drept consecinte majore reducerea puterii biofiltrului si
accentuarea uniformizarii biocenotice);
modificari in structura populatiilor de animale marine (scaderea
numarului de specii zooplanctonice, disparitia aproape totala, cel putin la
litoralul romanesc a unor specii de pesti, etc.);
aparitia valurilor de alge la tarm.
Cainele de mare (Squalus acanthias), un consumator din varful lantului trofic

Un loc aparte in categoria consumatorilor il ocupa detritofagii, animalele


care se hranesc cu detritus vegetal sau animal (fragmente de material
organic) si parazitii, heterotrofe care isi asigura nutritia pe seama altor
organisme, numite gazde, hrana lor provenind din animalele vii. In aceste
grupe ecologice pot fi inclusi numerosi viermi marini si crustacee.
Reducatorii (descompunatorii), sunt organisme microscopice (bacterii si
fungi) care intervin succesiv in descompunerea si transformarea substantelor
organice. Bacteriile ataca mai ales cadavrele animalelor, iar fungii
(ciupercile) celuloza vegetala. Descompunerea materialului organic
elibereaza substantele minerale continute, facand posibila reutilizare acestor
elemente de catre producatori.
Biocenoza cuprinde si formeaza doua medii marine principale: pelagosul si
bentosul.
Pelagosul este format din organismele vegetale si animale care populeaza
masa apei si este alcatuit in principal din plancton si necton.
Planctonul reprezinta biocenoza acvatica alcatuita din organisme de
dimensiuni mici si microscopice ce se gasesc in masa apei si au ca trasatura
comuna plutirea activa sau pasiva in masa apei, fara a avea capacitatea de a
se impotrivi curentului. Este prezent pana la adancimea de 175 m si are in
componenta trei grupe specifice:
planctonul vegetal sau fitoplanctonul, cuprinde producatori primari din
grupul microfitelor ce traiesc in zonele luminate ale pelagialului;

planctonul animal sau zooplanctonul, cuprinde consumatori primari sau


secundari (rotiferi, copepode, chetognate, apendiculari);
planctonul bacterian sau bacterioplanctonul, cuprinde bacterii
reducatoare care populeaza intreaga masa a apei.
In componenta planctonului intra organismele holoplanctonice, care isi
desfasoara intregul ciclu de viata in pelagial (algele microfite, radiolarii,
rotiferele, cladocerele, copepodele etc.), si organismele meroplanctonice,
care isi petrec numai anumite stadii de dezvoltare din ciclul lor biologic in
pelagial, restul avand loc in bental. Printre ultimele se numara larvele
planctonice ale viermilor (pillidium, trocophora, nectochaeta),
echinodermelor (echinopluteus, ofiopluteus), molustelor (larve veligere si
protoconce), crustaceelor (nauplius, mysis, zoa, copepodite etc.) si altor
animale marine bentonice, meduzele hidroide, statoblastele briozoarelor,
precum si organisme ale caror chisti si oua latente coboara ulterior pe fund
pentru dezvoltarea biologica.
Fitoplanctonul, cuprinde in Marea Neagra peste 1300 de specii (1365?), din
care aproximativ jumatate identificate si in apele litoralului romanesc. Este
format in cea mai mare parte din diatomee 35% (Cerataulina, Chaetoceros,
Cyclotella, Navicula, Nitzschia, Skeletonema, etc.), dinoflagelate 28%
(Peridinium, Gymnodinium, Gonyalaux, Dinophysis, Prorocentrum, etc.),
cloroficee microfite 23% (Dictyosphaerium, Euastrum, Oocystis, Pediastrum,
Scenedesmus, Zygnema, etc.), urmate de cianofite 5-6% (Lyngbya,
Microcystis, Oscillatoria, Phormidium, Spirulina etc.), crisofite (Chromulina,
Dinobryon, Ochromonas), euglenofite (Euglena, Trachelomonas) si criptofite
(Cryptomonas, Hillea, Plagioselmis, etc.).
Fitoplanctonul nu este distribuit si nu se dezvolta uniform in apele marii,
fiind bine dezvoltat in stratul superior bine luminat al apei (0-50 metri) din
zona litorala, si mai slab dezvoltat in larg. In zonele unde se varsa apele
curgatoare, exista un amestec de specii fitoplanctonice, dulcicole,
salmastricole si marine.
Se constata in fitoplancton o pronuntata variatie sezoniera. Dinoflagelatele
(Dinoflagellata) au o dezvoltare maxima in sezonul cald (iunie-august), iar
diatomeele (Bacillariophyceae) in sezonul rece (decembrie-februarie).
Biomasa maxima a fost pusa in evidenta in luna iunie si in luna noiembrie.
Fitoplanctonul constituie un pretios material nutritiv pentru zooplancteri dar
si pentru pestii planctonofagi (hamsie, sprot).

Diatomee (Cerataulina pelagica)

Zooplanctonul, mai sarac in specii decat fitoplanctonul (in Marea Neagra


aproximativ 150 de specii holoplanctonice, din care 70 de specii si in apele
litoralului romanesc), se compune din unele specii de dinoflagelate (Noctiluca
scintillans), rotifere, crustacee (Acartia clausi, Pseudocalanus elongatus,
Calanus euxinus), celenterate, ctenofore (Pleurobrachia rhodopis),
chetognate (Parasagitta setosa), etc., (jumatate sunt specii de apa dulce sau
salmastra, in zonele de varsare a fluviilor si raurilor in mare), la care se
adauga larvele animalelor marine care alcatuiesc meroplanctonul (circa 100
specii).
Hrana zooplanctonului este constituita din particulele aflate in suspensie
in apa, fitoplancton, detritus sau bacterii si este la randul lui sursa de hrana
pentru puietul de peste (alevini), dar si pentru unii pesti adulti sau alte
animale marine.
Pe anotimpuri zooplanctonul cel mai bogat este intalnit iarna, iar cel mai
sarac vara. Mai ales in partea a doua a toamnei zooplanctonul are o crestere
cantitativa vertiginoasa. Pe timp de primavara si vara, zooplanctonul se
diminueaza cantitativ din cauza consumarii lui de catre puietul de peste si
pestii planctonofagi. Zooplanctonul scade cantitativ pe verticala.
Copepod (Acartia clausi)

Nectonul este reprezentat de vietuitoarele acvatice care se pot misca liber


in masa apei si este format din pesti si din mamifere marine. In Marea
Neagra au fost inregistrate 168 specii de pesti, grupate dupa origine in specii
relicte 18%, specii migratoare mediteraneene 60%, specii de apa dulce
adaptate la mediul salmastru 22%. Alaturi de acestea, au mai fost semnalate
exemplare ale unor specii, patrunse accidental in apele bazinului pontic.
Scrumbie albastra (Scomber scombrus)

Dintre mamifere, in Marea Neagra sunt mentionate: foca sihastru


(Monachus monachus) (?), o subspecie de marsuin (Phocoena phocoena

relicta) si doua subspecii de delfin, afalinul (Tursiops truncatus ponticus) si


delfinul comun (Delphinus delphis ponticus).

Foca sihastru (Monachus monachus)

Bentosul este format din organismele vegetale si animale care traiesc pe


fundul marii. Alcatuit din fitobentos si zoobentos el este foarte diversificat ca
structura.
Fitobentosul este reprezentat prin microfitobentos si alge macrofite.
Microfitobentosul este prezent in zona unde lumina ajunge la fundul apei.
Este format din diferite specii microscopice de alge verzi, cianobacterii si
diatomee.
Macrofitele algale sunt formele care caracterizeaza si ocupa substratul dur
de pe fundul bazinului marin pana la adancimea de 10 m (cel mai mare
numar de specii concentrandu-se la adancimi de 1-5 m). In Marea Neagra
sunt reprezentate toate cele trei grupe majore de alge macrofite, unele din
ele perene, altele sezoniere, alaturi de 6 specii de plante superioare
(Tracheophyta), din care iarba de mare (Zostera noltei) si la litoralul
romanesc.

Iarba de mare

Algele macrofite cuprind in Marea Neagra, 325 de specii, cele mai


numeroase fiind rodofitele cu 169 de specii, urmate de clorofite cu 80 de
specii si de feofite cu 76 de specii. Numarul acestora este mult mai mic in
comparatie cu cel al speciilor mediteraneene si reflecta in buna masura
modul in care algele marine s-au adaptat la conditiile particulare ale
bazinului pontic.
Reprezentative pentru flora algala a Marii Negre sunt speciile din genurile
Ceramium, Cladophora, Enteromorpha, Kylinia si Polysiphonia.
Macroflora algala are un rol ecologic important in ecosistemul litoral de
mica adancime, reprezentand un factor de epurare biologica a nutrientilor si

a metalelor grele, substrat si adapost pentru algele epifite si fauna asociata


si baza trofica pentru multe nevertebrate si pesti marini.
Urmare a activitatilor antropice, ecosistemele din zonele marine litorale
sunt intr-o continua transformare. Modificarile de mediu produse ca urmare a
schimbarilor parametrilor hidrochimici, a colmatarii substratului dur, a
cresterii cantitatilor de substante biogene, a diminuarii accentuate a
transparentei apei, a deversarilor de reziduri petroliere au dus la
selectionarea si dezvoltarea unor specii de macrofite tolerante
(Enteromorpha, Cladophora, Ceramium), pentru care noile conditii de mediu
sunt favorabile, afectand diversitatea specifica, alternanta sezoniera si
abundenta vegetatiei marine. In consecinta, se remarca o scadere drastica a
numarului de specii de plante marine perene si o restrangere a raspandirii
acestora (Cystoseira, Phyllophora, Zostera).
In apele costiere romanesti din cele 162 de specii de alge macrofite
identificate de-a lungul anilor (studiul macrofitelor la litoralul romanesc
debuteaza in anul 1907, odata cu publicarea lucrarii lui Emanoil C.
Teodorescu Materiaux pour la flore algologique de la Roumanie), foarte
multe au disparut sau si-au redus populatiile pana aproape de disparitie. In
anul 2006 au mai fost inventariate 37 de specii, din care: alge verzi 17
specii, alge rosii 15 specii, alge brune 5 specii.
Zoobentosul este format din populatii de animale ce traiesc pana la
adancimea de 180-200 m. In functie de adancime se intalnesc anumite
polichete, amfipode, moluste, crabi si pesti.
Pisica de mare (Dasyatis pastinaca)

Dupa tipul de substrat se creaza o varietate a biocenozelor bentale. Unele


specii de plante si animale traiesc pe stanci (biocenoze litofile), altele pe
nisip (biocenoze psamofile) si pe mal (biocenoze pelofile). Dupa S. A. Zernov,
in bentosul Marii Negre se deosebesc urmatoarele complexe biocenotice:
1. Complexul faciesului de stanca si al pietrelor imobile, (0-15 m
adancime), populat cu algele Ceramium, Enteromorpha, Zostera, Cystoseira,
Phyllophora. Intre talurile primelor doua specii de alge isi desfasoara viata
populatii de crabi, ciripede, moluste (Patella sp. si Littorina sp.), iar in
ultimele trei grupari cenotice traiesc polichete, oligochete, izopode,
amfipode, crabi si pesti. In campurile de Phylophora ierneaza morunul;

2. Complexul nisipului curat si amestecat cu namolul, (15-28 m adancime),


populat cu viermi policheti, oligocheti, nemertieni, moluste si crustacei,
organisme ce se afunda in nisip;
3. Complexul de scradis, format din cochilii si valve de moluste, populat de
diferite specii de viermi, spongieri, actinii, midii, stridii etc;
4. Complexul malului, (40-80 m adancime), lipsit de plante dar populat cu
specii de viermi tunicieri si moluste (Modiolula phaseolina).

Impactul antropic asupra ecosistemului Marii Negre. Scaderea


biodiversitatii din ecosistemul marin, prin disparitia sau diminuarea
accentuata a efectivelor unor specii de la litoralul romanesc al Marii Negre se
inscrie intr-un proces extins, care a afectat intreaga biodiversitate a bazinului
pontic in ultimele decenii ale sec. XX.
Marea Neagra este in prezent una dintre marile cele mai profund afectate
de presiunea umana. Dezvoltarea tot mai accentuata a industriei de toate
tipurile si a unei agriculturi intens chimizate in bazinele riverane ale fluviilor
si raurilor tributare Marii Negre, corelata cu dezvoltarea unor mari aglomerari
portuare in vestul, nord-estul si nord-vestul marii, ca si pe coastele Anatoliei
a provocat mai ales in ultimele decenii bulversari majore in ecosistemul
marin.
Etimologie, istorie i alte caracteristici
Cei mai dinti menionai locuitori ai rmurilor mrii Negre,
anume Cimerienii i Sciii (popoare indo-europene), o denumeau Axaina ,
adic "albastru nchis". n vremea colonizrii greceti marea se numea
Pontos Euxeinos , adic "marea primitoare", poate prin preluare fonetic a
denumirii Axaina . Romanii au transcris denumirea sub forma Pontus
Euxinus , folosind ns i Mare Scythicum , iar ulterior, n
vremea mpriei Bizantine, n Evul Mediu, apar denumirile de
("Megali thalassa" preluat n romnete ca Marea cea mare
din documentele lui Mircea cel Btrn i n italiana genovezilor ca Mare
maggiore ) i de K ("Chechias thalassa", anume "marea
crivului", preluat n bulgrete ca : "marea oarb" sau
"nchis"), denumiri prezente n hrile veneiene precum i n cronicile
lui Wavrin i lui Villehardouin.

Calificativul Neagr, apare n secolul XV e.n. odat cu extinderea Imperiului


turcesc, i exist trei ipoteze explicative, toate trei discutate :

Cea mai popular, dar neconfirmat de nicio surs, afirm c ar fi


culoarea mrii la vreme rea (de fapt, sub nori, toate mrile sunt
ntunecate) ;

Teoria cea mai des citat n sursele anglo-saxone este c Neagr ar fi o


traducere a cuvntului scitic axana ;

O alt ipotez este c denumirea i-ar fi fost dat de Turcii Selgiuci


(Seluk Trklar) instalai n Anatolia din secolul XI, apoi generalizat
de Otomani (Osmanl Trklar) de jur mprejurul mrii, i nsfrit tradus n
rusete, romnete, bulgrete pe msur ce aceste popoare au acces
din nou la rmurile Mrii cea Mare. Aceast ipotez este dezbtut
inclusiv n rndurile turcologilor, dat fiind ca desemnarea tradiional a
punctelor cardinale prin culori, la Turci, nu totdeauna folosete Kara (adic
ntunecat ) pentru Miaznoapte i Ak (adic luminos ) pentru
Miazzi, cum este cazul aici (Karadeniz fiind Marea Neagr, la nord de
Turcia, iarAkdeniz fiind Marea Mediteran la sud de Turcia) : de obicei, se
folosesc alte culori[5].

Ca urmare a poziiei sale, rmurile mrii Negre au fost parcurse, colonizate


u sunt astzi populate de numeroase popoare sosite din timpuri mai vechi
sau mai noi. Cele mai vechi popoare pontice sunt Grecii pontici, Armenii,
Romnii, Lazii, Gruzinii i Abhazii. Alte popoare pontice sunt Bulgarii, Turcii i
alte popoare turcice (de exemplu Gguzii i Ttarii) sau Mongolii (venii n
regiune n sec. XIII), Ucrainienii, Ruii (printre care Lipovenii) i alii. Toate
aceste popoare prezint astzi o serie de tradiii, legende i alte forme de
folclor legate de Marea Neagr.
Marea Neagr face legtura ntre Europa i Asia. Grania stabilit de geografi
ntre cele dou continente, pe Caucaz i strmtoarea Bosfor taie aceast
mare n dou pri inegale, cea mai mare parte fiind european. Marea
Neagr este srac n insule, avnd un rm puin dantelat. Cele mai
importante insule sunt Insula erpilor i cele formate de Dunre, dincolo de
vrsare, ca Insula Sacalinul Mare. Cea mai important peninsul
este Peninsula Crimeea, "mprit" cu Marea Azov. Golfurile Mrii Negre sunt

fie largi, puin prielnice adpostirii vaselor pe furtun (ca Golful


Burgas, Golful Varna, Golful Sinop, Golful Samsun i altele), fie separate de
larg de de curenii transversali prin cordoane litorale ( grinduri ) i
transformate astfel n limane (de exemplu Limanele Dobrogene sau Limanul
Nistrului).
Etajul mediolitoral al Mrii Negre, cuprinznd zona de spargere a valurilor (00,5 m adncime), adpostete n poriunile pietroase organisme - animale i
vegetale - care se fixeaz puternic i pot suporta unele perioade de uscare.
Cteva orae importante se afl la Marea Neagr, cum ar
fi Burgas, Varna, Constana, Odessa, Ialta, Sevastopol, Soci, Suhumi, Batumi
i Trabzon. Un ora care nu se afl propriu-zis la Marea Neagr, dar este mult
legat istoric i economic de aceast mare este oraul Istanbul (mai
demult Constantinopol i capitala Imperiului Bizantin).
Ipoteza potopului pontic
n 1997, hidrologul William Ryan i geologul Walter Pitman, americani,
descoper lucrrile hidrologilor i sedimentologilor romni, bulgari i rui,
publicate n analele institutelor de cercetri marine de
la Constana, Varna i Sevastopol, i relatnd cercetrile ntreprinse prin
anii1970, ndeosebi analiza cu metoda carbon-14 a cochiliilor subfosile
de molute de ap dulce, prezente n straturile de sub sedimentele marine
actuale de pe platforma continental. Analizele concord : cochillile
respective au circa 7000 de ani. Cercettorii romni, bulgari i rui conclud
c acum 7000 de ani, Marea Neagr a cunoscut, cel puin n straturile de ape
superficiale, un episod ligohalin (adic de mare scdere a salinitii), datorat,
poate, scurgerii spre bazinul pontic a unei mase de ap de topire postglaciar prin fluviile ruseti. Dar Ryan i Pitman emit alt ipotez, bazndu-se
pe legenda Potopului din Biblie, ea nsi motenit din mitologia Sumerian,
anume din legenda lui Ghilgame.
Ei presupun c bazinul pontic adpostea de zeci de mii de ani un lac de ap
dulce, pe care l numesc Lacul Pontic, al crui nivel era cu 180 m mai jos
dect nivelul actual al mrii, astfel c platforma continental era la aer liber
i adpostea primii agricultori europeni (arheologia ne spune c SudEstul Europei a fost prima zon n care s-a rspndit agricultura). Cnd
nivelul apelor oceanice i ale Mediteranei au depit altitudinea cea mai

joas a istmului Bosforului, apa marin a format o scurgere (actuala


strmtoare) care a umplut n mod catastrofal bazinul pontic, n cteva luni,
printr-o cascad gigantic, oblignd agricultorii s-i prseasc brusc
aezrile.
Ryan i Pitman afirm c aceste populaii s-au rspndit, cutnd alte cmpii
de cultivat, n Anatolia i n Mesopotamia, vehiculnd astfel
legenda Potopului. Ei popularizeaz nS.U.A. aceast teorie, prin articole,
cri i filme documentare care au ntlnit un succes cu att mai mare, cu ct
cultura popular american este n mod tradiional consumatoare de teorii
care mbin, ntr-un fel sau ntr-altul, Biblia cu tiina.
Majoritatea cercettorilor specialiti ai Mrii Negre, ns, nu au admis ipoeza
Ryan-Pitman, fiindc aceasta las prea multe date ne-explicate i contrazice
cunotinele hidrologicerelative la Euxinism[6]. n prezent exist trei
reconstituiri diferite ale istoriei Mrii Negre:

ipoteza catastrofist Ryan-Pitman, care a fost abandonat de aproape


toi oamenii de tiin (rmnnd ns foarte popular n public),

ipoteza gradualist, care presupune o schimbare lent i imperceptibil


contemporanilor, a caracteristicilor hidrologice ale Mrii Negre (mai are
nc partizani),

ipoteza conform creia nivelul i salinitatea au oscilat de mai multe ori


n decursul perioadelor glaciare, inter-glaciare i n ultima perioad postglaciar, care are acum sprijinul majoritii specialitilor, fiindc explic
cel mai satisfctor fenomenele observate.[7]