Cablare structurata.

Standardele EIA/TIA
568.

Mediile de comunicatie sunt definite de largimea lor de banda, intarziere,

cost, si usurinta de instalare si de intretinere. Aceste medii pot fi impartite
in doua grupe mari:
- mediile ghidate, cum ar fi cablul de cupru si fibrele optice, si
- mediile neghidate, cum ar fi undele radio si laserul.
Cablul torsadat.
Un cablu torsadat este format din 2 fire de cupru izolate, avand o
grosime tipica de 1 mm. Firele sunt impletite intr-o forma elicoidala, pentru a
reduce interferenta electrica (2 fire paralele constituie o antena; daca le
impletim nu mai formeaza o antena).
Cablurile torsadate pot fi folosite atat pentru transmisia analogia cat
si pentru cea digitala. Banda de frecventa depinde de grosimea firului si de
distanta parcursa, dar in multe cazuri poate fi atinsa o viteza de mai multi
megabiti/secunda pe distante de cativa kilometri.
Exista numeroase feluri de cablu torsadat, doua dintre acestea fiind
importante pentru retelele de calculatoare. Cablurile torsadate din Categoria 3
sunt formate din 2 fire izolate impletite impreuna. In mod obisnuit 4 astfel de
perechi sunt grupate intr-un material din plastic pentru a le proteja si a le
tine impreuna. Incepand cu 1988, au fost introduse cablurile din Categoria 5,
care sunt similare celor din categoria 3, dar au mai multe rasuciri pe
centimetru, si sunt izolate cu teflon, rezultand o interferenta redusa si o mai
buna calitate a semnalului pe distante mari. Aceste 2 categorii sunt cunsocute
sub denumirea de cabluri UTP Unshielded Twisted Pair (cablu torsadat neecranat).
Cablul coaxial in banda de baza.
Acesta are o ecranare mai buna decat cablurile torsadate, putand acoperi
distante mai mari la rate de transfer mai mari. Exista 2 tipuri de cabluri
coaxiale folosite pe scara larga. Primul, cablul de 50 de ohmi, este folosit in
transmisia digitala, iar al doilea, cablul de 75 de ohmi, este frecvent folosit
in transmisia analogica.
Un cablu coaxial este format dintr-o sarma de cupru dura, protejata de un
material izolant. Acest material este incapsulat intr-un conductor circular, de
obicei sub forma unei plase strans intretesute. Conductorul exterior este
acoperit cu un invelis de plastic protector.
Structura si ecranarea cablului coaxial asigura o buna combinatie intre o
banda de frecventa larga si o imunitate la zgomot excelenta. Banda de frecventa
poate depinde si de lungimea cablului. Pentru cabluri de 1 km este posibila de
transfer a datelor intre 1 si 2 Gbps. Pe distante lungi calburile coaxiale au
fost deja in mare parte inlocuite cu fibre optice.

Cablul coaxial de banda larga.

Celalalt model de cablu lcoaxial este folosit pentru transmisia analogica in
sistemele de televiziune prin cablu. Deoarece retelele de banda larga se bazeaza
pe tehnologia standard a televiziunii prin cablu, cablurile pot fi folosite pana

la 300 MHz (si de multe ori pana la 450 MHz), si datorita transmisiei analogice
pot acoperi distante de aproape 100 km.
Sistemele de banda larga sunt impartite in mai multe canale, in televiziune
fiind frecvent folosite canalele de 6 MHz. Fiecare canal poate fi folosit in
televiziunea analogica, in transmisia audio de calitateaaa CDului (1.4 Mbps) sau
intr-un flux de date la o viteza de 3 Mbps (de exemplu), independent de
celelalte. O diferenta majora intre banda de baza si banda larga este aceea ca
sistemele de banda larga acopera de obicei o suprafata mai mare, fiind nevoie de
amplificatoare
analogice
care
sa
reamplifice
periodic
semnalul.
Aceste
amplificatoare pot transmite semnalul intr-o singura directie, astfel ca un
calculator care transmite un pachet nu poate sa primeasca date de la alte
calculatoare daca intre ele se afla un amplificator. Pentru a ocoli aceasta
problema, au fost dezvoltate 2 tipuri de sisteme de banda larga: sisteme cu
cablu dual (pe un cablu se transmite, pe celalalt se receptioneaza), si sisteme
cu cablu simplu (pentru transmisie si receptie sunt alocate benzi diferite de
frecventa).
Fibre optice.
Folosind tehnologiile actuale de fibre optice, banda de frecventa care poate
fi atinsa este de peste 50.000 Gbps (50 Tbps). Limita practica actuala de circa
1 Gbps este o consecinta a imposibilitatii de a converti mai rapid semnalele
electrice in semnale optice. Oricum, in laborator sunt posibile rate de 100 Gbps
pe distante scurte, iar in cativa ani se va obtine o viteza de 1 Tbps. Sunt de
asemenea in curs de realizare sistemele integral optice (inclusive intrarea si
iesirea din calculator).
Un sistem de fibre optice este format din 3 componente: sursa de lumina,
mediul de transmisie si detectorul. Prin conventie, un impuls de lumina inseamna
bitul 1 si absenta luminii indica bitul 0. Mediul de transmisie este o fibra
foarte subtire de sticla. Atunci cand intercepteaza un impuls luminos,
detectorul genereaza un impuls electric. Prin atasarea unei surse de lumina la
un capat al fibrei optice si a unui detector la celalalt capat, obtinem un
sistem unidirectional de transmitere a datelor care accepta semnale electrice,
le converteste si le transmite ca semnale luminoase si apoi le reconverteste la
iesire in semnale electrice.
Fenomenul fizic care sta la baza transmisiei luminii prin mediu este
urmatorul: cand o raza luminoasa trece de la un mediu la altul, de exemplu de la
siliciu la aler, raza este refractata la suprafata de separatie intre cele 2
medii. Pentru unghiuri de incidenta mai mari decat o anumita valoare critica,
lumina este refractata inapoi in siliciu fara nici o pierdere. Fenomenul este
cunoscut sub numele de reflexie totala.
Se pot transmite mai multe raze cu unghiuri de incidenta diferite datorita
faptului ca orice raza de lumina cu unghi de incidenta la suprafata de separare
mai mare decat unghiul critic va fi reflectata total. Se spune ca fiecare raza
are un mod diferit, iar fibra care are aceasta proprietate se numeste fibra
multimod. Daca insa diametrul fibrei este redus la cateva lungimi de unda ale
luminii, fibra actioneaza ca un ghid si lumina se va propaga in linie dreapta,
fara reflexii, rezultand o fibra monomod. Aceste fibre sunt mai scumpe, dar pot
fi folosite pe distante mai mari. Fibrele monomod curente pot transmite date la
mai multi Gbps pe distante de 30 km. Rate de transfer mai mari au fost obtinute
in laborator pe distante mai scurte.
Atenuarea luminii prin sticla depinde de lungimea de unda a luminii. Pentru
tipul de sticla folosit la fibre optice, atenuarea in decibeli este data de
formula:
Atenuare_in_decibeli= 10 * log (putere_transmisa /

putere_consumata)

In practica sunt folosite razele infrarosii. Lumina vizibila are lungimi de

unda putin mai mari, de la 0.4 la 0.7 microni. Trei benzi din acest spectru sunt

folosite in comunicatii; ele sunt centrate respectiv la 0.85, 1.3 si 1.55

microni. Ultimele 2 au proprietati bune de atenuare (mai putin de 5% pierderi
pe kilometru). Banda de 0.85 microni are o atenuare mai mare, dar are avantajul
ca la aceasta lungime de unda, laserul si echipamentul electronic pot fi facute
din acelasi material (arseniura de galiu). Toate cele 3 benzi au o largime a
benzii de 25.000 pana la 30.000 de Ghz.
Cablurile din fibra de sticla
Cablurile din fibra de sticla sunt similare celor coaxiale cu singura
deosebire ca nu prezinta acel material conductor exterior sub forma unei plase.
In centru se afla miezul de sticla prin care se propaga lumina. In fibrele
multimod, miezul are un diametru de 50 de microni, aproximativ grosimea firului
de par uman. In fibrele monomod, miezul este de 8 pana la 10 microni.
Miezul este imbracat in sticla cu un indice de refractie mai mic decat
miezul, pentru a pastra lumina in miez. Totul este protejat cu o invelitoare
subtire de plastic. De obicei, mai multe fibre sunt grupate impreuna, protejate
de o teaca protectoare.
Fibrele pot fi conectate in 3 moduri. Primul mod consta in atasarea la
capatul fibrei a unor conectori care se pot lega la un soclu pentru fibra.
Conectorii pierd aproape 10-20% din lumina, dar aceste sisteme sunt usor de
reconfigurat.
Al doilea mod consta in imbinarea mecanica. Imbinarile mecanice se obtin prin
atasarea celor 2 capete unul langa altul intr-un invelis special si fixarea lor
cu ajutorul unor clame. Alinierea se poate face prin trimitere de semnale prin
jonctiune si relizarea de mici ajustari pentru a
maximiza semnalul. Unui
specialist ii trebuie circa 5 minute pentru a realiza o jonctiune, aceasta avand
ca rezultat o pierdere a luminii de 10%.
A treia posibilitate este de a imbina (topi) cele 2 bucati de fibra pentru a
forma o conexiune solida. Insa chiar si aici poate apare o mica atenuare.
Pentru semnalizare se pot folosi 2 tipuri de surse de lumina, LED-uri si
laserul din semiconductori. Ele se pot ajusta in lungime de unda prin
introducerea unor interferometre intre sursa si fibra optica. Interferometrele
sunt simple cavitati rezonante formate din 2 oglinzi paralele. Lumina cade
perpendicular pe oglinzi. Lungimea acestei cavitati selecteaza acele lungimi de
unda care incap in interior de un numar intreg de ori.

Criteriu

LED

Viteza de transfer a Joasa

datelor

Laser
cu
semiconductor
Mare

Mod

Multimod Multimod
monomod

Distanta

Scurta

Lunga

Durata de viata

Lunga

Scurta

Sensibilitatea
temperatura
Cost

la Minora
Redus

sau

Substantiala
Scump

Capatul fibrei optice care receptioneaza semnalul consta dintr-o fotodioda,

care declanseaza un impuls electric cand este atinsa de lumina. Raspunsul tipic
al unei diode este de 1 ns, ceea ce limiteaza viteza de transfer de date la
aproximativ 1 Gbps.

Retelele din fibre optice

Transmisia prin fibra optica este mult mai complexa decat conectarea la
Ethernet. O retea in inel este doar o colectie de legaturi punct-la-punct.
Interfata fiecarui calculator lasa sa treaca impulsul de lumina catre urmatoarea
legatura si totodata are rolul unei jonctiuni T pentru a face posibila
transmiterea si receptia mesajelor.
Se folosesc 2 tipuri de interfete. O interfata activa consta din 2 conectori
sudati pe fibra centrala. Unul din ei are la capat un LED sau o dioda cu laser
(pentru transmisie) si celalalt are la capat o fotodioda (pentru receptie).
Conectorul este complet pasiv si prezinta incredere, deoarece un LED sau o
fotodioda defecta nu intrerupe inelul, ci doar scoate un calculator din circuit.
Un alt model de interfata este repetorul activ. Lumina receptionata este
convertita intr-un semnal electric, regenerat la puterea maxima daca este
atenuat, si retransmis ca semnal optic.
Interfata cu calculatorul este o sarma de cupru obisnuita care se leaga
la regeneratorul de semnal.
In prezent sunt folosite si repetoare integral optice, care nu necesita
conversiile optic - electric - optic, ceea ce le permite sa operese cu largimi
de banda foarte inalte.
In cazul in care repetorul activ se deterioreaza, inelul este intrerupt si
reteaua cade.
Pe de alta parte, deoarece semnalul este regenerat la fiecare interfata,
legaturile intre 2
calculatoare adiacente pot avea lungimi de kilometri,
practic fara nici o limita in dimensiunea totala a inelului. Interfetele pasive
pierd lumina la fiecare jonctiune, ceea ce are ca efect
restrictii drastice in ce priveste numarul de calculatoare ce pot fi conectate
si lungimea totala a inelului.
Comparatie intre fibrele optice si firul de cupru
Fibra are multe avantaje. In primul rand, largimea de banda pe care o suporta
este mai mare decat a cuprului. Datorita atenuarii scazute, repetoarele sunt
necesare la fiecare 30 km pe liniile lungi, in comparatie cu 5 km pentru cupru.
Fibra are avantajul ca nu este afectata de socurile electrice, de interferenta
campului electromagnetic sau de caderile de tensiune. De asemenea, nu este
afectata de substantele chimice corozive din aer, fiind ideala pentru mediile
aspre din fabrici.
Companiile de telefoane prefera fibra si din alt motiv: este subtire si
foarte usoara.
Canalele cu cabluri sunt in general pline pana la refuz, iar prin inlocuirea
cuprului cu fibra se golesc canalele, iar cuprul are o valoare foarte buna pe
piata. In plus, 1000 de cabluri torsadate de 100 km lungime cantaresc 8000 kg.
Doua fibre au o capacitate mai mare si cantaresc doar 100 kg, acest lucru
reducand drastic necesitatea unor echipamente mecanice scumpe care trebuie
intretinute.
Pe traseele noi fibra castiga detasat in fata cuprului datorita costului de
instalare foarte scazut.
In fine, fibrele nu pierd lumina si sunt foarte dificil de interceptat. Acest
lucru le ofera o excelenta securitate.
Motivul pentru care fibra este mai buna decat cuprul este intrinsec.
Electronii in miscare dintr-un cablu interactioneaza cu alti electroni, si sunt
influentati de alti electroni din afara
cablului. Fotonii dintr-o fibra nu
interactioneaza intre ei si nu sunt afectati de fotonii din exterior.
Pe de alta parte, fibra este o tehnologie nefamiliara si necesita o pregatire
pe care cei mai multi dintre ingineri nu o au. Deoarece transmisia optica este
prin natura ei unidirectionala, comunicatiile bidirectionale necesita fie 2
fibre, fie 2 benzi de frecventa diferite pe aceeasi fibra. In sfarsit,
interfetele pentru fibra costa mult mai mult decat interfetele electrice.

Insa este o certitudine faptul ca in viitor toate comunicatiile de date pe

lungimi mai mari de cativa metri se vor face prin fibra.
Transmisiile fara fir.
Transmisia radio
Undele radio sunt usor de generat, pot parcurge distante mari, penetreaza
cladirile cu usurinta, fiind larg raspandite in comunicatii, atat interioare cat
si exterioare. Undele radio sunt de asemenea omnidirectionale (se pot propaga
in orice directie de la sursa), ceea ce elimina necesitatea unei alinieri fizice
a receptorului cu emitatorul. Proprietatile undelor radio sunt dependente de
frecvente. La frecvente joase, undele radio se propaga bine prin obstacole, dar
puterea semnalului scade mult odata cu distanta de la sursa, aproximativ cu
cubul distantei in aer.
La frecvente inalte, undele radio tind sa se propage in linie dreapta si sa sara
peste obstacole.
De asemenea, ele sunt absorbite de ploaie. Toate undele radio sunt supuse la
interferente datorate motoarelor si a altor echipamente electrice.
Datorita capacitatii undelor radio de a se propaga pe distante mari,
interferenta intre utilizatori devine o problema. In benzile inalte si foarte
inalte, undele de la sol tind sa fie absorbite de pamant. Oricum, undele care
ating ionosfera (intre 100 si 500 km) sunt refractate de aceasta si trimise
inapoi spre pamant.
Transmisia prin microunde
Peste 100 MHz, undele se propaga in linii drepte si pot fi din acest motiv
directionate.
Concentrand toata energia intr-un fascicul ingust cu ajutorul unei antene
parabolice, se obtine o valoare mult mai ridicata a ratei de semnal - zgomot,
dar antenele care transmit si cele care receptioneaza trebuie sa fie aliniate cu
precizie una cu alta.
In plus, faptul ca aceste unde sunt orientate permite ca mai multe
transmitatoare sa fie aliniate si sa comunice cu mai multe receptoare fara
interferente.
Datorita faptului ca microundele se propaga in linii drepte, daca turnurile
sunt foarte departate, atunci sta in cale pamantul. De asemenea sunt necesare,
periodic, repetoare. Cu cat turnurile sunt mai inalte, cu atat repetoarele se
pot afla la distante mai mari. Distanta intre repetoare creste aproximativ cu
radicalul inaltimii turnului. Pentru turnuri cu o inaltime de 100 m, repetoarele
se pot afla la distante de 80 km.
Spre deosebire de undele radio la frecvente joase, microundele nu trec bine
prin cladiri.
In plus, cu toate ca unda poate fi bine directionata la emitator, apare o
divergenta in spatiu.
Unele unde pot fi refractate de straturile atmosferice joase si sosi intarziate
(defazate) fata de celelalte. Undele intarziate pot anula semnalul (unda
directa). Acest efect se numeste atenuare multicai (multipath fading) si este o
problema serioasa, care depinde de vreme si de frecventa.
La frecventa de aproape 8 GHz apare o noua problema: absorbtia de catre apa.
Undele sunt absorbite de catre ploaie.
Microundele au mai multe avantaje semnificative fata de fibra. Cel mai
important avantaj este ca nu sunt necesare drepturi de acces la drum, cumparand
un mic teren la fiecare 50 km si montand un turn pe el se poate ocoli sistemul
telefonic si se poate realiza o comunicare directa.

Comunicatiile cu microunde sunt prin comparatie cu alte medii de transmisie

mai ieftine. Pretul ridicarii a doua turnuri simple (doi stalpi inalti asigurati
cu 4 cabluri) si prin montarea unei antene pe fiecare turn, poate fi mult mai
mic decat pretul ingroparii a 50 de km de fibra intr-o zona urbana foarte
populata sau peste un munte, si poate fi mai mic decat costul inchirierii fibrei
de la o companie telefonica, mai ales cand acestea nu au platit inca integral
cuprul care a fost inlocuit cu fibra.
Undele infrarosii si milimetrice
Acestea sunt larg folosite pentru comunicatiile pe distante reduse.
Telecomenzile pentru tv, aparate video si stereo folosesc comunicatiile in
infrarosu. Ele sunt relativ directionale, ieftine si usor de construit, dar
prezinta un dezavantaj major: nu penetreaza obiectele solide. (In general, cum
ne deplasam de la undele lungi catre lumina vizibila, undele se comporta din ce
in ce mai mult ca lumina si din ce in ce mai putin ca undele radio).
Pe de alta parte, faptul ca undele infrarosii nu trec prin obiecte este un
avantaj din punctul de vedere al interferentei intre sisteme diferite, si al
securitatii (al susceptibilitatii la interceptare).
Aceste calitati au facut din undele infrarosii un candidat serios pentru LANurile interioare fara fir.
Satelitii de comunicatie
Primul satelit de comunicatie a fost lansat in 1962. Principalul avantaj al
unui satelit artificial fata de unul natural (pana atunci Luna fusese folosit pe
post de satelit, nu cu prea mult succes) este acela ca satelitul artificial
poate amplifica semnalele inainte de a le transmite inapoi. Un satelit de
comunicatie poate fi gandit ca un mare repetor de microunde, aflat
pe cer. Acesta contine mai multe dispozitive de emisie-receptie automata
(transponderi) fiecare dintre acestea ascultand pe o anumita portiune din
spectru, amplificand semnalul receptionat, si redifuzandu-l pe o alta frecventa
pentru a nu interfera cu semnalul care este receptionat.
Unda descendenta poate fi difuzata, acoperind astfel o fractiune substantiala
din suprafata Pamantului, sau poate fi concentrata pe o zona de cateva sute de
km in diametru.
Satelitii geosincroni
La o altitudine de 36000 km deasupra ecuatorului, perioada unui satelit este
de aproape 24 de ore (23h, 56 minute si 4.09 secunde), si deci satelitul se
invarteste la aceeasi viteza ca si Pamantul. Este ideal ca satelitul sa apara
fix pe cer deoarece altfel ar fi nevoie de o antena rotativa foarte scumpa
(pentru urmarirea sa). Pentru a evita interferentele, in conditiile
tehnologiilor actuale, nu este bine sa existe sateliti mai aproape de 2 grade in
planul ecuatorial de 360 de grade. La o spatiere de 2 grade, pot exista pe cer
la un moment dat doar 360 / 2 = 180 de sateliti de comunicatie geostationari. O
parte din acesti sateliti sunt rezervati (in scopuri guvernamentale, militare,
TV, etc).
Din fericire, satelitii care folosesc portiuni diferite din spectru nu
interfera, si de aceea fiecare din cei 180 de sateliti posibili pot avea mai
mult fluxuri de date care urca si coboara simultan.
Pentru a preveni haosul, s-au realizat acorduri internationale in urma carora
au fost stabilite cine poate folosi ce benzi de frecventa. Cele mai importante
sunt listate in tabelul urmator.

Banda Frecvente Legatura

Legatura Probleme
descendenta ascendenta
(GHz)
(GHz)
C

4/6

3.7 - 4.2

5.925
6.425

- Interferente
terestre

Ku

11/14

11.7 - 12.2

14.0 - 14.5 Ploaie

Ka

20/30

17.7 - 21.7

27.5 - 30.5 Ploaia; costul

echipamentelor

Un satelit obisnuit are 12 - 20 de transpondere, fiecare cu latime de banda

de 36 - 50 MHz. Un transponder de 50 Mbps poate fi folosit pentru a codifica un
singur flux de date de 50 Mbps, sau 800 de canale vocale digitale de 64 kbps,
etc. Mai mult decat atat, doua transpondere pot folosi polarizari diferite ale
semnalului si prin urmare pot folosi acelasi domeniu de frecvente fara sa
interfere. In trecut, impartirea transponderilor pe canale s-a facut static,
prin FDM. In prezent,
se foloseste de asemenea TDM datorita marii sale
flexibilitati.
Satelitii de comunicatie au cateva proprietati care se deosebesc substantial
de legaturile terestre punct-la-punct. Ca prim aspect, desi semnalele spre si
dinspre satelit se propaga cu viteza luminii, distanta mare dus-intors introduce
o intarziere substantiala. Depinzand de distanta intre utilizator si statia
terestra si de inaltimea satelitului deasupra orizontului, timpul depropagare
capat-la-capat este intre 250 si 300 msec. Pentru comparatie, legaturile
terestre prin microunde au o intarziere in jur de 3 microsecunde/km, iar
legaturile pe cablu coaxial sua fibra optica au o intarziere de 5
microsecunde/km (semnalele electromagnetice se propaga mai repede in aer decat
in materiale solide).
O alta proprietate importanta a satelitilor este aceea ca ei sunt in mod
inerent sisteme cu difuzare. Transmiterea unui mesaj catre miile de statii din
raza de actiune a unui transponder costa tot atat de mult cat pentru o singura
statie, ceea ce reprezinta un avantaj evident din punct de vedere al pretului.
Pe de alta parte, din pucnt de vedere al securitatii si confidentialitatii,
satelitii sunt un dezastru complet: oricine poate asculta orice. Atunci cand
este necesara securitate, criptarea
este esentiala.
Satelitii au de asemenea proprietateaa ca pretul transmisiei unui mesaj este
independent de distanta parcursa. Satelitii au rate de eroare excelente si pot
fi instalati aproape instantaneu, un considerent major pentru comunicatiile
militare.
Sateliti de joasa altitudine
In anii '90, Motorola obtinuse acordul FCC pentru instalarea unei retele de
sateliti de joasa altitudine - 77 de sateliti pentru proiectul Iridium. S-a
dovedit totusi ca 66 de sateliti ar fi fost suficienti, deoarece in momentul in
care un satelit dispare din campul vizual, ar putea sa ii ia locul un altul.
Scopul principal al sistemului Iridium este sa furnizeze servicii mondiale de
telecomunicatie, folosind dispozitive portabile care sa comunice direct cu
satelitii Iridium. Sistemul furnizeaza servicii vocale, de date, paging, fax si
navigare in orice loc de pe glob.
Sistemul foloseste ideea din radioul celular, dar cu o modificare. In mod
normal, cererile sunt fixe si utilizatorii mobili. In acest caz fiecare satelit
are un numar considerabil de raze punctuale care pot scana Pamantul pe masura
ce satelitul se deplaseaza.De aceea, in acest system atat celulele cat si
utilizatorii sunt mobili, dar tehnicile de transfer folosite pentru radioul

celular se aplica la fel, atat pentru cazul in care celula paraseste

utilizatorul, cat si pentru cazul in care utilizatorul paraseste celula.
Satelitii ar fi pozitionati la 750 km deasupra Pamantului, fiecare satelit
avand maximum 48 de raze punctuale, cu un total de 1628 de celule pe suprafata
Pamantului. Frecventele pot fi
refolosite doua celule mai incolo ca si in
radioul celular conventional. Fiecare celula va avea 174 de canale full-duplex,
cu un total de 283.272 canale pe tot globul. Se estimeaza ca 200 MHz ca largime
de banda ar fi suficienti pentru intregul sistem.
Sateliti versus fibre optice
In timp ce o singura fibra optica are in principiu mai multa latime
potentiala de banda decat toti satelitii lansati vreodata, aceasta latime de
banda nu este disponibila majoritatii utilizatorilor. Fibrele optice instalate
la ora actuala sunt folosite in sistemul telefonic pentru a gestiona simultan
mai multe apeluri de distanta lunga, si nu pentru a furniza utilizatorilor
individuali latime de banda ridicata. Mai mult decat atat, putini utilizatori
pot avea acces la
un canal pe fibra optica, deoarece le sta in drum vechea
bucla local din cablu torsadat (Daca oficiul final al companiei de telefoane se
acceseaza pe 28.8 kbps, nu se va obtine niciodata o latime de banda mai mare de
28.8 kbps, indiferent de cata latime de banda are cablul intermediar). In cazul
satelitilor, un utilizator poate sa scoata o antena pa acoperisul cladirii si sa
ocoleasca complet sistemul telefonic.
O alta nisa o reprezinta comunicatiile mobile. In zilele noastre multi oameni
doresc sa comunice in timp ce fac jogging, navigheaza, zboara, etc. Legaturile
terestre prin fibre optice nu le sunt deci de nici un folos, in schimb le pot fi
utile legaturile prin satelit. Este posibil
totusi ca o combinatie intre radioul celular si fibra optica sa satisfaca
cerintele majoritatii utilizatorilor (cu exceptia celr din avion sau de pe
mare).
O alta nisa o reprezinta situatiile in care este esentiala difuzarea. Un
mesaj transmis de satelit poate fi receptionat simultan de mii de statii
terestre.
O alta nisa o constituie comunicatia in locurile cu terenuri greu accesibile
sau cu o infrastructura terestra slab dezvoltata.
O alta nisa pe piata satelitilor este acolo unde dreptul de instalare a
fibrei optice este dificil de obtinut sau nejustificat de scump.
In fine, atunci cand instalarea rapida este critica, de exemplu in cazul
sistemelor militare, satelitii obtin castig de cauza fara probleme.
Pe scurt, se pare ca in viitor fluxul principal de comunicatie va fi pe fibra
optica combinata cu radioul celular, iar pentru cativa utilizatori specializati,
satelitii. Mai exista un factor demn de luat in calcul: economia. Desi fibra
optica ofera mai multa latime de banda, daca progresele tehnologice vor reduce
radical costul de instalare al unui satelit sau daca vor deveni populari
satelitii de joasa altitudine, este posibil ca pe unele piete fibrele optice sa
isi piarda pozitia de lider.

Cablarea Ethernet.
Tabelul urmator arata principalele tipuri de cabluri utilizate.

Nume

Cablu

10Base5 coaxial gros

Seg.
maxim

Noduri
seg

500 m

100

/ Avantaje
Bun pentru backbone

10Base2 coaxial subtire 200 m

30

Cel mai ieftin sistem

10Base-T perechi
torsadate

100 m

1024

Intretinere usoara

10Base-F fibra optica

2000 m

1024

Cel mai
cladiri

bun

intre

Din punct de vedere istoric, cablul 10Base5, numit si thick Ethernet

(Ethernet gros), a fost primul. De asemenea el mai este denumit si "cablu
galben", deoarece standardul 802.3 sugereaza utilizarea unui cablu de culoare
galbena (desi nu impune acest lucru). Conexiunile sunt in general facute cu el
prin intermediul unor vampiri (vampire taps), la care un pin este introdus
cu grija pana in miezul cablului coaxial. Notatia 10Base5 inseamna ca
functioneaza la 10Mbps, ca utilizeaza semnalizare in banda de baza, si ca poate
suporta segmente de pana la 500 de metri.
Tot cronologic vorbind, al doilea a fost cablul 10Base2, sau thin Ethernet
(Ethernet subtire). Conexiunile cu el sunt facute utilizand conectori BNC
standard pentru a forma jonctiuni in T. Ei sunt mai usor de instalat si de
folosit decat vampirii. Ethernetul subtire este mult mai ieftin si mai usor de
instalat, dar el poate suporta lungimi ale cablului de maximum 200 m si poate
trata numai 30 de calculatoare pe segment de cablu.
Merita mentionata reflectometria in domeniul timp, care este o tehnica ce se
bazeaza pe
injectarea in cablu a unui impuls de o forma cunoscuta; daca
impulsul gaseste un obstacol pe drum sau ajunge la capatul cablului, genereaza
un ecou care este trimis inapoi. Masurand timpul scurs intre cele 2 impulsuri,
se poate localiza defectul eventual al cablului.
Problemele asociate cu gasirea intreruperilor de cablu au dus la un alt tip
de model de cablare, in care toate statiile au un cablu care conduce la un
concentrator (hub). De obicei, aceste fire sunt perechi torsadate ale companiei
de telefoane.
La 10Base5, un cablu de transceiver conecteaza transceiverul (care contine
partea de electronic ce se ocupa cu detectia purtatoarei si a coliziunilor)
(care face contact cu miezul cablului) cu o placa de interfata din calculator.
Cablul transceiverului poate avea pana la 50 m lungime si
contine 5 perechi
torsadate izolate individual. Doua dintre perechi sunt pentru datele de intrare
si respectiv datele de iesire. Alte doua sunt pentru semnalele de control de
intrare si de iesire.
A
cincea
pereche,
care
nu
este
intotdeauna
folosita,
permite
calculatoarului sa alimenteze electronica transceiverului. Unele transceivere
permit sa le fie atasate pana la 8 calculatoare invecinate.
La 10Base2, conexiunea cu cablul se face printr-un conector BNC pasiv cu
jonctiune in T.
Electronica transceiverului este pe placa controllorului si fiecare statie are
intotdeauna propriul transceiver.
La 10Base-T nu exista nici un cablu, ci doar un hub. Adaugarea sau scoaterea
unei statii este mult mai simpla in aceasta situatie, iar intreruperile cablului
pot fi detectate usor. Dezavantajul acestei optiuni este ca dimensiunea maxima a
cablului ce pleace din hub este 100 metri. O versiune rapida a lui 10Base-T este
100Base-T.
A patra optiune de cablare este 10Base-F, care foloseste fibra optica. Este o
alternativa scumpa datorita costului conectorilor si a terminatorilor, dar are
o imunitate excelenta la zgomot si este metoda aleasa atunci cand transmisia se
face intre cladiri sau intre huburi aflate la distante mari.
Standardul Token-Bus (IEEE 802.4)

Pentru nivelul fizic, acest protocol utilizeaza cablul coaxial de banda larga
de 75 de ohmi, utilizat la televiziunea prin cablu. Sunt admise atat sistemele
cu cablu simplu, cat si cele cu cabluri duale, cu sau fara terminatori. Sunt
permise trei scheme diferite de modulatie analogica:
deplasare de frecventa cu faza continua, deplasare de frecventa cu faza
coerenta, si deplasare de faza cu modulatie de amplitudine duo-binara
multinivel. Sunt posibile viteze de 1, 5 si 10 Mbps.
In plus, schemele de modulatie nu furnizeaza doar modalitati de reprezentare
pentru 0, 1 si cablu liber, ci si alte 3 simboluri utilizate pentru controlul
retelei. In concluzie, nivelul fizic este total incompatibil cu 802.3 si mult
mai complicat.
Standardul Token-Ring (IEEE 802.5)
Un inel nu este de fapt un mediu real de difuzare, ci o colectie de legaturi
punct-la-punct individuale care intamplator formeaza un inel. Legaturile punctla-punct implica o tehnologie bine pusa la punct si testata in practica si pot
functiona pe cabluri din perechi torsadate, cabluri coaxiale, sau fibra optica.
Ingineria inelului este de asemenea aproape in intregime digitala, in timp ce
802.3 are o componenta analogica substantiala pentru detectia coliziunii.
La nivelul fizic, 802.5 cere perechi torsadate ecranate functionanad la 1 sau
4 Mbps, desi IBM a introdus ulterior o versiune la 16 Mbps. Semnalele sunt
codificate cu Manchester diferential.
O problema ar fi aceea ca daca undeva cablul se intrerupe, inelul moare.
Aceasta poate fi rezolvata prin introducerea unui centru de cablaj (wire
center). Desi logic este un inel, din punct de vedere fizic fiecare statie este
conectata la centrul de cablaj printr-un cablu continand cel putin 2 perechi
torsadate, una pentru datele catre statie si cealalta pentru datele
de la statie. Acest tip de inel se mai numeste si star-shaped ring, sau inel cu
configuratie de stea. Pot fi folosite mai multe centre de cablaj.

Link-uri diverse:
1. Data Communications Cabling FAQ
2. Basic Network and Telecommunication Information
3. Introduction to TIA/EIA 568A
4. EIA/TIA-568 Commercial Building Telecommunications Wiring Standard
5. Comparatie intre UTP, coaxial si fibra...si ceva mai mult decat atat
6. Un mic overview asupra catorva topologii fizice
7. Exemplu de problema complexa de cablare structurata, si alegere a locatiei pentru wiring
closets, MDF s

MEDIUL DE TRANSMISIE - RETELE

Scopul nivelului fizic este de a transporta o secventa de biti de la o masina la
alta. Pentru. transmisie, pot fi utilizate diverse medii fizice. Fiecare dintre ele este
definit de largimea lui de banda, ntrziere, cost si de usurinta de instalare si de
ntretinere. Aceste medii pot fii mpartite n doua grupe mari: mediile ghidate, cum ar
fi cablul de cupru si fibrele optice si mediile neghidate, cum ar fi undele radio si
laserul. Vom arunca o privire asupra acestora n sectiunea de fata si n urmatoarea.

1.3.1

Mediul Magnetic

Una din cele mai obisnuite metode de a transporta date de la un calculator la

altul este sa se scrie datele pe o banda magnetica sau pe un disc flexibil, sa se
transporte fizic banda sau discul la masina de destinatie, dupa care sa se citeasca din
nou datele. Cu toate ca aceasta metoda nu este la fel de sofisticata ca folosirea unui
satelit de comunicatie geosincron, ea este de multe ori mai eficienta din punct de
vedere al costului, mai ales pentru aplicatiile n care o banda de frecventa larga sau
costul pe bit sunt factori cheie.
Un calcul simplu va confirma acest punct de vedere. O banda video standard
de 8 mm poate nmagazina 7 gigaocteti. ntr-o cutie cu dimensiunile 50 x 50 x 50 cm
pot ncape cam 1000 de astfel de benzi, ceea ce nseamna o capacitate totala de 7000
de gigaocteti. O cutie cu benzi poate fi distribuita oriunde n Statele Unite n 24 de
ore de catre Federal Express sau de alte companii Banda de frecventa efectiva a
acestei transmisii esle de 56 gigabiti / 84600 sec sau 648 Mbps, care este cu putin
mai buna dect versiunea rapida a ATM-ului (622 Mbps). Daca destinatia ar fi numai
la distanta de 828g62i o ora cu masina, largimea benzii de frecventa s-ar mari la
peste 15 Gbps. Pentru o banca cu gigaocteti de date care sunt salvati zilnic pe o alta
masina (pentru ca banca sa poata face fata chiar si unor inundatii puternice sau unui

cutremur), probabil ca nici o alta tehnologie de transmisie nu e comparabila cu

performanta atinsa de banda magnetica.
Daca ne uitam la cost, vom obtine aceeasi situatie. Atunci cnd sunt cumparate
en gros, costul a 1000 de benzi video este probabil de 5000 de dolari. O banda
magnetica poate fi refolosita de cel putin 10 ori, reducnd costul benzilor la
aproximativ 500 de dolari. Daca adaugam nca 200 de dolari pentru transport, vom
avea un cost de 700 de dolari pentru a transporta 7000 de gigaocteti. Costul a unui
gigaoctet transmis este de 10 centi. Nici una dintre companiile care asigura
transportul de date pe retea nu poate concura cu un astfel de pret. Morala povestii:
Niciodata nu subestima largimea benzii de frecventa a unui camion ncarcat
cu benzi magnetice.

1.3.2 Cablul Torsadat

Desi caracteristicile benzii de frecventa a unei benzi magnetice sunt excelente,
caracteristicile! legate de ntrziere sunt slabe. Timpul de transmisie nu se masoara n
milisecunde, ci n minute si n ore. Pentru multe aplicatii este nevoie de o conexiune
on-line. Cel mai vechi si nca cel mai utilizat mediu de transmisie este cablul
torsadat. Un cablu torsadat este format din doua fire de cupru izolate, avnd o
grosime tipica de l mm. Firele sunt mpletite ntr-o forma elicoidala, exact ca o
molecula de ADN. Scopul mpletirii firelor este de a reduce interferenta electrica.
(Doua fire paralele constituie o antena; daca le mpletim, nu mai formeaza o antena.)
Cea mai cunoscuta aplicatie a cablului torsadat este sistemul telefonic.
Aproape toate telefoanele sunt conectate la centrala telefonica printr-un cablu
torsadat. Cablurile torsadate se pot ntinde pe mai multi kilometri iara amplificare,
dar pentru distante mai mari, sunt necesare repetoare. Atunci cnd sunt grupate n
paralel mai multe cabluri torsadate, de exemplu toate firele de la un bloc de locuinte
la centrala telefonica, ele sunt legate mpreuna si ncapsulate ntr-un material
protector. Daca nu ar fi fost mpletite perechile de fire, grupate astfel mpreuna, ar fi
interferat, n anumite parti ale lumii, unde liniile telefonice sunt montate pe stlpi,
sunt des ntlnite cablurile de mai multi centimetri n diametru.
Cablurile torsadate pot fi folosite att pentru transmisia analogica ct si pentru
cea digitala. Banda de frecventa depinde de grosimea firului si de distanta parcursa,
dar, n multe cazuri, poate fi atinsa o vite/a de mai multi megabiti pe secunda pe
distante de ctiva kilometri. Datorita performantei satisfacatoare si a costului scazut,
cablurile torsadate sunt foarte larg folosite n prezent si probabil ca vor ramne larg
folosite si n urmatorii ani.

Exista numeroase feluri de cablaj torsadat, doua dintre acestea fiind

importante pentru retelele de calculatoare. Cablurile torsadate din Categoria 3 sunt
formate din doua fire izolate mpletite mpreuna, n mod obisnuit patru astfel de
perechi sunt grupate ntr-un material din plastic, pentru a le proteja si pentru a le tine
mpreuna. Pna n 1988, cele mai multe cladiri cu birouri aveau un cablu de
categoria 3, care pornea din panoul central de la fiecare etaj catre fiecare birou.
Aceasta schema permitea ca pna la patru telefoane obisnuite, sau doua telefoane cu
mai multe linii, aflate ntr-un birou, sa fie cuplate la centrala telefonica prin panoul
central.
ncepnd din 1988, au fost introduse cablurile mai performante din Categoria
5. Ele sunt similare celor din categoria 3, dar au mai multe rasuciri pe centimetru si
sunt izolate cu teflon, rezultnd o interferenta redusa si o mai buna calitate a
semnalului pe distante mari, ceea ce le face mai adecvate comunicatiilor la viteze
mari ntre calculatoare, Pentru a le deosebi de cablurile torsadate voluminoase,
ecranate si scumpe, pe care IBM le-a introdus la nceputul anilor 80, dar care nu au
devenit populare n afara instalatiilor IBM, aceste doua tipuri de cabluri sunt
cunoscute sub numele de cabluri UTP (Unshielded Twistcd Pair, - cablu torsadat
neecranat).
1.3.3 Cablu Coaxial n Banda de Baza
Un alt mediu uzual de transmisie este cablul coaxial (cunoscut printre
utilizatorii sai sub numele de "coax''). El are o ecranare mai buna dect cablurile
torsadate, putnd acoperi distante mai mari la rie de transfer mai mari. Exista doua
tipuri de cabluri coaxiale folosite pe scara larga. Primul, cablul de 50 - ohmi, este
folosit n transmisia digitala si constituie subiectul acestei sectiuni. Al doilea tip,
cablul de 75 de ohmi, este frecvent folosit n transmisia analogica, aceasta
reprezentnd subiectul urmatoarei sectiuni. Aceasta clasificare are la baza un criteriu
stabilit mai mult pe considerente istorice dect pe considerente tehnice (de exemplu,
primele antene dipol aveau o impedanta de 300 de ohmi, transformatoarele de
impedanta 4 : l erau usor de construit).

Miez de

cupru

Un cablu coaxial este format dintr-o srma de cupru dura, protejata de un

material izolant. Acest material este ncapsulat ntr-un conductor circular, de obicei
sub forma unei plase strns ntretesute Conductorul exterior este acoperit cu un
nvelis de plastic protector, n Fig. 2-3 este prezentata: vedere n sectiune a cablului
coaxial.
Material
izolator

Conductor exterior
ntretesut

nvelis
protector
din plastic

Fig. 2-3. Un cablu coaxial.

Structura si ecranarea cablului coaxial asigura o buna mpletire a necesitatilor

de banda de frecventa larga si totodata de imunitate excelenta la zgomot. Banda de
frecventa poate depinde de lungimea cablului. Pentru cabluri de 1 Km, este posibila
o viteza de transfer a datelor ntre l si 2 Gbps. Pot fi folosite si cabluri mai lungi, dar
la
rate
de
transfer
mai
joase
sau
folosind
periodic
amplificatoare. Cablurile coaxiale sunt larg folosite n sistemul telefonic, dar pe
distantele lungi, au fost n mare parte nlocuite de fibre optice. Numai n Statele
Unite, sunt instalate n fiecare zi 1000 Km de fibre optice (socotind o rola de 100 km
cu 10 fire ca fiind echivalenta cu 1000 km). Sprint foloseste deja 100 % fibre optice
si multe alte companii vor atinge acest standard n scurt timp. Oricum, cablul coaxial
este foarte uzual n televiziunea prin cablu si n unele retele locale.

1.3.4 Cabluri coaxiale de banda larga

Celalalt model de cablu coaxial este folosit pentru transmisia analogica n
sistemele televiziune prin cablu. Acesta este numit cablu de banda larga. Cu toate ca
termenul de "banda larga" provine din lumea telefoniei, unde se refera la o banda de
frecventa mai larga dect 4 kHz. lumea retelelor de calculatoare "cablu de banda

larga" nseamna orice retea prin cablu foloseste transmisia analogica, (vezi Cooper,
1986).
Deoarece retelele de banda larga se bazeaza pe tehnologia standard a
televiziunii prin t cablurile pot fi folosite pna ia 300 MHz (si de multe ori pna la
450 MHz) si datorita transmisi analogice pot acoperi distante de aproape 100 Km,
care este mull mai putin critica dect transmis digitala. Pentru a transmite semnale
digitale pe o retea analogica, fiecare interfata trebuie sa contina un echipament
electronic care sa converteasca secventa de biti ce urmeaza a fi transmisa n senii
analogic si semnalul analogic de la intrare ntr-o secventa de biti. Depinznd de
echipament electronic respectiv, l bps poate ocupa aproximativ l Hz din largimea de
banda. La frecvente mai mari, se pot obtine mai multi biti pe Hz folosind tehnici
avansate de modulare a semnalului.
Sistemele de banda larga sunt mpartite n mai multe canale, n televiziune
fiind frecvent folosite canalele de 6 MHz. Fiecare canal poate fi folosit n
televiziunea analogica, n transmisia audio de calitatea compact discului (1,4 Mbps),
sau ntr-un flux de date la o viteza de - sa zicemn - 3 Mbps, independent de celelalte.
Televiziunea si datele se pot mixa pe acelasi canal.
O diferenta majora ntre banda de baza si banda larga este aceea ca sistemele
de banda larga acopera, de obicei, o suprafata mai mare, fiind nevoie de
amplificatoare analogice care sa reamplifice periodic semnalul. Aceste
amplificatoare pot transmite semnalul tntr-o singura directie, astfel ca un calculator
care transmite un pachet nu poate sa primeasca date de la alte calculatoare, daca ntre
ele se afla un amplificator. Pentru a ocoli aceasta problema, au fost dezvoltate doua
tipuri de sisteme de banda larga: sisteme cu cablu dual si sisteme cu cablu simplu.
Sistemele cu cabluri duale au doua cabluri identice care functioneaza n
paralel, unul lnga altul. Pentru a traasmite date, un calculator emite pe cablul l, pna
la un echipament numit capat de distributie (head-end), care se afla la radacina
arborelui de cabluri. Capatul de distributie transfera semnalul pe cablul 2 pentru
transmisia napoi pe arbore. Toate calculatoarele transmit pe cablul l si receptioneaza
pe cablul 2. Un sistem cu cablu dual este prezentat n Fig.-2-4 (a).
Cealalta schema aloca diferite benzi de frecventa pentru transmisie si receptie
pe un singur cablu [vezi Fig. 2-4(b)]. Banda de frecvente joasa este folosita pentru
comunicatia ntre calculatoare si capat, apoi capatul transfera semnalul n banda de
frecventa nalta si I retransmite, n sistemele cu mpartire inegala (subsplit),
frecventele de la 5 la 30 MHz sunt folosite pentru transmisie si frecventele de la 40
la 300 MHz sunt folosita pentru receptie.

Amplificator
Calculato
r

C
abl
u
de
emi
sie

Cablu deemisie

Fig. 2-4. Retele de banda larga, (a) Cablu dual. (b) Cablu simplu.
(b)
(a)

n sistemele cu njumatatire (midsplit), transmisia se tace n banda 5-116

MHz, iar receptia n banda 168 - 300 MHz. Alegerea acestor frecvente este de ordin
istoric si are legatura cu modul n care Comisia Federala a Statelor Unite (U.S.
Federal Communications Commission) a atribuit frecventele pentru televiziune,
aceasta fiind implementata pe sisteme de banda larga. Pentru ambele sisteme este
necesar un capat activ care accepta semnale pe o banda si le retransmite pe alta.
Aceste tehnici si frecvente au fost dezvoltate pentru televiziunea prin cablu si au fost
preluate de retele fara modificari, datorita fiabilitatii si a echipamentelor relativ
ieftine.
Sistemele de banda larga pot ti folosite n numeroase moduri. Unor perechi
de calculatoare li se pot atribui canale permanente pentru uzul lor exclusiv. Alte
calculatoare pot face o cerere de canal pentru o conectare temporara si apoi pot
comuta, pe durata legaturii, frecventele proprii la cele ale canalului. O alta
posibilitate este ca toate calculatoarele sa se afle n competitie pentru accesul la un
singur canal sau la un grup de canale, folosindu-se n acest scop tehnici ce vor fi
prezentate de capitolul 4.
Cablul de banda larga este inferior tehnic cablului pentru banda de baza (cu un
singur canal) pentru transmisia datelor digitale, dar are avantajul ca este deja instalat
pe scara extrem de larga, in Olanda, de exemplu, 90 Ia suta din case au cablu TV. n
Statele Unite, cablul TV acoperi aproximativ 80 la suta din case. Aproape 60 la suta
dintre ele sunt conectate. Datorita competitiei aflata n plina desfasurare, dintre
companiile telefonice si companiile de televiziune prin cablu, ne putem astepta ca
sistemele de televiziune prin cablu sa nceapa sa opereze ca MN - uri si sa ofere tot
mai frecvent servicii telefonice si alte servicii. Pentru mai multe informatii
referitoare la folosirea televiziunii prin cablu pe post de retea de calculatoare vezi
(Karshmer and Thomas, 1992).

1.3.5 Fibre optice

Multe persoane din industria calculatoarelor sunt foarte mndre de rapiditatea
evolutiei tehnologiei calculatoarelor, n 1970, un calculator rapid (de ex. CDC 6600)
putea executa o instructiune n 100 de nsec. Douazeci de ani mai trziu, un calculator
CRAY rapid putea executai instructiune n l nsec, o mbunatatire cu un factor de 10
la
fiecare
deceniu.
Un
rezultat
care
nu
este
de neglijat.
In aceeasi perioada, comunicatiile de date au evoluat de fa o viteza de 56 Kbps
(ARPANET pna la l Gbps (comunicatiile optice moderne), un cstig cu un factor

mai mare de 100 pe fiecare decada. In aceeasi perioada, frecventa erorilor a scazut de
la 10-5 per bit pna aproape de zero.
Mai mult, procesoarele se aproprie de limitele lor fizice, date de viteza luminii
si problemele de disipare a caldurii. Prin contrast, folosind tehnologiile actuale de
fibre optice, banda de frecventa care poate fi atinsa este cu siguranta mai mare dect
50,000 Gbps (50 Tbps) si sunt nca multi oameni care cauta materiale mai
performante. Limita practica actuala de aproximativ l Gbps este
consecinta a imposibilitatii de a converti mai rapid semnalele electrice n semnale
optice, l laborator, sunt posibile rate de 100 Gbps pe distante scurte, n doar ctiva
ani se va putea obtine viteza de l Terabit/sec. Sunt n curs de realizare sistemele
integral optice (inclusiv intrarea si iesirea din calculator) (Miki, 1994a).
In cursa dintre calculatoare si comunicatii, acestea din urma au nvins.
Implicatiile unei benzi de frecventa, prin natura ei infinita (desi nu la un cost nul), nu
au fost nca remarcate de unii oameni de stiinta si de unii ingineri care au nvatat sa
gndeasca n termenii limitelor joase ale lui Nyquist si Shannon impuse pentru srma
de cupru. Noua maniera de abordare consta n a considera calculatoarele ca fiind
extrem de ncete, astfel ca retelele ar trebui sa evite calculele la orice cost indiferent
de largimea de banda risipita. In aceasta sectiune vom studia fibrele optice pentru a
ne familiariza cu aceasta tehnologic de transmisie.
Un sistem de transmisie optic este format din trei componente: sursa de
lumina, mediul de transmisie si detectorul. Prin conventie, un impuls de lumina
nseamna bitul l, iar absenta luminii indica bitul zero. Mediul de transmisie este o
fibra foarte subtire de sticla. Atunci cnd intercepteaza un impuls luminos, detectorul
genereaza un impuls electric. Prin atasarea unei surse de lumina la un capat al fibrei
optice si a unui detector la celalalt, obtinem un sistem unidirectional de transmisie a
datelor care accepta semnale electrice, le converteste si ie transmite ca impulsuri
luminoase si apoi le reconverteste la iesire n semnale electrice.

Acest sistem de transmisie ar fi fost lipsit

de importanta n practica, cu exceptia unui principiu interesant al fizicii. Cnd o raza
luminoasa trece de la un mediu la altul, de exemplu, de la siliciu la aer, raza este
refractata (ndoita) la suprafata de separatie siliciu / aer ca n Fig. 2-5. Se observa o
raza de lumina incidenta pe suprafata de separatie la un ungi ai care se refracta la un
unghi pY Marimea refractiei depinde de proprietatile celor doua medii (n particular,
de indicii lor de refractie). Pentru unghiuri de incidenta mai mari dect o anumita
valoare critica, lumina este refractata napoi n siliciu fara nici o pierdere. Astfel o
raza de lumina, la un unghi egal sau mai mare dect unghiul critic, este ncapsulata
1

n interiorul fibrei, ca n Fig. 2-5(b) si se poate propaga pe multi kilometri, aparent

fara pierderi.

Suprafata de
separare aer/siliciu 1
3

Reflexie totala

Siliciu
Sursa de lumina

Fig. 2-5. (a) Trei exemple de raze de lumina n interiorul unei fibre de siliciu care cad pe suprafata
de separatie aer / siliciu la unghiuri diferite.
(b) ncapsularea luminii prin reflexie totala.

(
a)

(b
)

n Fig. 2-5(b) se poate observa o singura raza ncapsulata, dar se pot

transmite mai multe raze cu unghiuri de incidenta diferite, datorita faptului ca
orice raza de lumina cu unghi de incidenta la suprafata de separatie mai mare
dect unghiul critic va fi reflectata total. Se spune ca fiecare raza are un mod
diferit, iar fibra care are aceasta proprietate se numeste fibra multi-mod.
Oricum, daca diametrul fibrei este redus la cteva lungimi de unda ale
luminii, fibra actioneaza ca un ghid de unda si lumina se va propaga n linie
dreapta, fara reflexii, rezultnd o fibra mono-mod. Aceste fibre sunt mai scumpe,
dar pot fi folosite pe distante mai mari. Fibrele mono-mod curente pot transmite
date la mai multi Gbps pe distante de 30 Km. Rate de transfer de date mai mari au
fost obtinute n laborator pe distante mai scurte. Experimentele au aratat ca lasere
puternice pot transmite pe fibre de lungimi de 100 Km, fara repetoare, nsa la
viteze mai mici. Cercetarile referitoare la fibrele dopate cu erbium promit
transmisii pe distante chiar mai lungi, fara a utiliza repetoare.
Transmisia luminii prin fibre
Fibrele optice sunt fabricate din sticla, iar sticla este fabricata la rndul ei
din nisip, un material brut necostisitor, care se gaseste n cantitati nelimitate.
Producerea sticlei era cunoscuta de egiptenii din Antichitate, dar sticla lor trebuia
sa nu fie mai groasa de l mm pentru ca lumina sa treaca prin ea. Sticla suficient de
transparenta pentru a putea fi folosita ca fereastra a aparut n tin Renasterii, Sticla
folosita pentru fibrele optice modeme este att de transparenta nct, daca ocea ar
fi fost plin cu sticla n loc de apa, fundul oceanului s-ar vedea tot att de clar, cum
se vede din avion pamntul ntr-o zi senina.

Atenuarea luminii prin sticla depinde de lungimea de unda a luminii. Pentru

tipul de sticla folosit la fibre optice, atenuarea este prezentata n Fig. 2-6 n
decibeli pe kilometru linear de fibra. Atenuarea n decibeli este data de formula:

De exemplu, pentru un factor de pierdere egal cu 2 rezulta o atenuare de

10log102 = 3dB. Figura prezinta valorile atenuarii pentru lungimi de unda
apropiate spectrului razelor infrarosu sunt folosite n practica. Lumina vizibila are
lungimi de unda putin mai mici, de la 0.4 la 0.7 microni (l micron este 10 -6
metri).
Trei benzi din acest spectru sunt folosite n comunicatii. Ele sunt centrate
respectiv la 0.85, l 1.55 microni. Ultimele doua au proprietati bune de atenuare
(mai putin de 5 la suta pierderi pe kilometru). Banda de 0.85 microni are o
atenuare mai mare, dar o proprietate care o avantajeaza ca, la aceasta lungime de
unda, laserul si echipamentul electronic pot fi facute din acelasi material
(arseniura de galiu). Toate cele trei benzi au o largime a benzii de 25,000 pna la
30,000 GHz.
Impulsurile de lumina transmise pe o fibra si extind lungimea n timpul
propagarii. Aceasta extindere se numeste dispersie. Marimea ei este dependenta
de lungimea de.unda. Un mod de a preveni suprapunerea acestor impulsuri
extinse este de a mari distanta dintre ele, dar a poate face doar prin reducerea ratei
de semnalizare. Din fericire, s-a descoperit ca, dnd acestor impulsuri o forma
speciala, legata de reciproca cosinusului hiperbolic, se anuleaza toate efectele de
dispersie, devenind astfel posibil sa se trimita impulsuri pe mii de kilometri, fara
distorsiuni apreciabile ale formei. Aceste impulsuri se numesc solitonuri. Pentru a
implementa n practica aceasta solutie de laborator se desfasoara cercetari intense.
Cablurile din fibra de sticla

Miez
(sticla)

Teaca
Protectie

mbracaminte
(sticla)
(a)

Protectie
(plastic)
Miez
mbracaminte

Cablurile din fibra de sticla sunt similare celor coaxiale, cu singura

deosebire ca nu prezinta acel material conductor exterior sub forma unei plase.
Figura 2-7(a) prezinta o sectiune a unei singure fibre, n centru se afla miezul de
sticla prin care se propaga lumina, n fibrele multi-mod, miezul are un diametru
de 50 microni, aproximativ grosimea parului uman, n fibrele mono-mod miezul
este de 8 pna la 10 microni.
Fig. 2-7 (a) Vedere n sectiune a unei singure fibre,
(b) Vedere n sectiune a unei teci cu trei fibre.

(b)

Miezul este mbracat n sticla cu un indice de refractie mai mic dect

miezul, pentru a pastra lumina n miez. Totul este protejat cu o nvelitoare subtire
din plastic. De obicei, mai multe fibre sunt grupate mpreuna, protejate de o teaca
protectoare. Figura 2-7(b) prezinta un astfel de cablu cu trei fibre.
Aceste teci protectoare sunt ngropate n pamnt pna la adncimi de un metru,
fiind ocazional deteriorate de buldozere sau de crtite. Lnga tarm, fibrele sunt
ngropate n santuri cu ajutorul unui fel de plug de mare. n apele adnci, ele stau pe
fundul apei, unde pot fi agatate de traulere de pescuit sau pot fi mncate de rechini.
Fibrele pot fi conectate n trei moduri. Primul mod consta n atasarea la
capatul fibrei a unor conectori care se pot lega la un soclu pentru fibra. Conectorii
pierd aproape 10-20 la suta din lumina, dar aceste sisteme sunt usor de reconfigurat.
Al doilea mod consta n mbinarea mecanica, mbinarile mecanice se obtin
prin atasarea celor doua capete unul lnga altul, ntr-un nvelis special, si fixarea
lor cu ajutorul unor clame. Alinierea se poate face prin trimitere de semnale prin
jonctiune si realizarea de mici ajustari pentru a maximiza semnalul. Unui
specialist i trebuie n jur de 5 minute sa faca o mbinare mecanica, aceasta avnd
ca rezultat o pierdere a luminii cu 10 la suta.
A treia posibilitate este de a mbina (topi) cele doua bucati de fibra, pentru a
forma o conexiune solida. O mbinare prin sudura este aproape la fel de buna ca si
folosirea unui singur fir, dar chiar si aici, apare o mica atenuare.
Criteriu
viteza de transfer a datelor
Mod
Distanta
Durata de viata
Sensibilitatea la temperatura
Cost

LED
Joasa
Multi-mod
Scurta
Viata lunga
Minora
Cost redus

Laser cu semiconductor
Mare
Multi-mod sau mod unic
Lunga
Viata scurta
Substantiala
Scump

Fig. 2-8. O comparatie ntre diodele cu semiconductoare si LED-uri ca surse de lumina.

Pentru semnalizare se pot folosi doua tipuri de surse de lumina, LED-uri

(Light Emitting Diode -dioda cu emitere de lumina) si laserul din semiconductori.
Ele au proprietati diferite, dupa cum arari Fig. 2-8. Ele se pot ajusta n lungime de
unda prin introducerea interferometrelor Fabry-Perot sau Mach-Zender ntre sursa

si fibra optica. Interferometrele Fabry-Perot sunt simple cavitati rezonante,

formate din doua oglinzi paralele. Lumina cade perpendicular pe oglinzi.
Lungimea acestei cavitati selecteaza acele lungimi de unda care ncap n interior
de un numar ntreg de ori. Interferomtrele Mach-Zender separa lumina n doua
fascicole. Cele doua fascicole se propaga pe distante usor diferite. Ele sunt apoi
recombinate si se afla n faza doar pentru anumite lungimi de unda.
Capatul fibrei optice care receptioneaza semnalul consta dintr-o fotodioda,
care declanseaza un impuls electric cnd este atinsa do lumina. Raspunsul tipic al
unei diode este de l nsec, ceea ce limiteaza viteza de transfer de date la
aproximativ l Gbps. Pentru a putea fi detectat, un impuls luminos trebuie sa aiba
suficienta energie ca sa evite problema zgomotului termic. Viteza de aparitie a
erorilor se poate controla prin asocierea unei puteri suficient de mari a semnalului.

1.3.6. Comunicatiile fara fir

Secolul nostru a generat dependenta de informatie : oameni care au nevoie
sa fie n permanenta conectati. Pentru acesti utilizatori mobili, cablul torsadat,
cablul coaxial si fibrele optice nu sunt de nici un folos. Ei au nevoie de date
pentru calculatoarele lor portabile, de buzunar, fara a fi legati de infrastructura
comunicatiilor terestre. Pentru acesti utilizatori, raspunsul l constituie
comunicatiile fara fir. n aceasta sectiune vom arunca o privire generala asupra
comunicatiilor fara fir, deoarece acestea au multe aplicatii importante peste
serviciile de conectare oferite utilizatorilor care doresc sa-si citeasca posta
electronica n avion.
Unii oameni cred ca viitorul rezerva numai doua tipuri de comunicatii: prin
fibre optice si fara fir. Toate calculatoarele, faxurile, telefoanele fixe (nemobile)
vor folosi fibre, iar cele mobile vor folosi comunicatia fara fir.
Oricum, comunicatia fara fir este avantajoasa chiar si pentru echipamentele
fixe, n anumite mprejurari. De exemplu, n cazul n care conectarea unei cladiri
cu ajutorul fibrei este dificila datorita terenului (munti, jungle, mlastini etc.),
comunicatia fara fir este preferabila. Este de remarcat faptul ca sistemele de
comunicatie digitala fara fir au aparut n Insulele Hawaii, unde utilizatorii erau
despartiti de mari ntinderi de apa din oceanul Pacific, sistemul telefonic fiind
inadecvat.

1.3.6.1. Spectrul electromagnetic

Atunci cnd electronii se afla n miscare, ei creeaza unde electromagnetice

care se pot propaga n spatiu (chiar si n vid). Aceste unde au fost prezise de
fizicianul britanic James Clerk Maxwell n 1865 si au fost produse si observate
pentru prima data de fizicianul german Heinrich Hertz n 1887. Numarul de
oscilatii pe secunda este numit frecventa, f, si este masurata n Hz (n onoarea lui
Heinrich Hertz). Distanta dintre doua maxime (sau minime) consecutive este
numita lungime de unda. Notatia universala a lungimii de unda este A (lambda).
Prin atasarea unei antene corespunzatoare unui circuit, undele
electromagnetice pot fi difuzate eficient si interceptate de un receptor, aflat la o
anumita distanta. Toate comunicatiile fara fir se bazeaza pe acest principiu.
n vid, toate undele electromagnetice se transmit cu aceeasi viteza,
indiferent de frecventa, Aceasta viteza, de obicei numita viteza luminii, c, este de
aproximativ de 3 x 108 msec, sau aproape 1 picior (30 cm) pe nanosccunda. In
cupru sau n fibra, viteza scade la aproape 2/3 din aceasta valoare si devine usor
dependenta de frecventa. Viteza luminii este viteza maxima care se poate atinge.
Nici un obiect sau semnal nu se va deplasa vreodata cu o viteza mai mare ca
aceasta.
Relatia fundamentala dintre, f, si c (n vid) este:
f = c
Deoarece c este o constanta, daca stim f, putem afla si invers. De
exemplu, undele cu o frecventa de l MHz au o lungime de aproape 300 metri, iar
cele cu o lungime de l cm au o frecventa de 30GHz.
Spectrul electromagnetic este prezentat n Fig. 2-11. Domeniile
corespunzatoare undelor radio, microundelor, undelor infrarosii si luminii vizibile
din spectru pot fi folosite pentru transmiterea informatiei prin modularea
amplitudinii, frecventei, sau fazei undelor. Lumina ultravioleta, razele X si razele
gama ar fi chiar mai performante datorita frecventei lor mai nalte, dar ele sunt
greu de produs si de modulat, nu se propaga bine prin cladiri si sunt periculoase
fiintelor vii. Benzile listate n partea de jos a Fig. 2-11 sunt numele oficiale ITU si
se bazeaza pe lungimile de unda, LF acoperind intervalul de la l Km la 10 Km
(aproximativ de la 30 kHz la 300 kHz). Termenii de LF,MF si HF se refera la
frecventele joase, medii si respectiv nalte. Este evident ca atunci cnd au fost
date aceste nume, nimeni nu se astepta sa foloseasca frecvente mai mari de 10
MHz. Benzile mai nalte au fost numite mai trziu benzi de frecventa Foarte,
Ultra, Super, Extrem si Extraordinar de nalte. Dincolo de aceste frecvente nu mai

exista denumiri consacrate, dar am putea sa folosim termeni de frecvente

Incredibil, Uimitor si Miraculos de nalte.
Cantitatea de informatie pe care o unda electromagnetica o poate transporta
este legata de largimea ei de banda. Folosind tehnologia curenta, este posibil sa
codificam ctiva biti pe Hertz la frecvente joase si deseori pna la 40 biti / Hz n
anumite conditii, la frecvente nalte, deci un cablu cu
largime de banda de 500 MHz poate transporta mai multi gigabiti / sec. Din
Fig. 2-11 ar trebui sa reiasa acum clar de ce oamenii care se ocupa de retele
apreciaza asa de mult fibrele optice.
Daca rezolvam Ec. (2-2) pentru/si o diferentierii n raport cu lungimea de
unda, obtinem:

Fig. 2-11. Spectrul electromagnetic asa cum este folosit n comunicatii.

Daca acum trecem la diferente finite n loc de diferentiale si alegem

doar valorile pozitive, obtinem:

Astfel, fiind data largimea unei benzi de lungimi de unda, , putem

calcula banda de frecventa corespunzatoare, f, si, din aceasta, viteza de transfer
de date pe care banda o poate produce. Cu ct banda este mai larga, cu att creste
viteza de transfer a datelor. De exemplu, sa consideram banda de 1.30 microni din
Fig. 2-6. Aici avem = 1.3 x 10-6 si = 0.17 x10-6, cu f aproape 30 THz.
Pentru a preveni un haos total, exista conventii nationale si internationale
relative la ce frecvente pol fi folosite si de catre cine. Fiecare vrea o viteza de
transmisie mai mare, adica vrea un spectru de frecvente mai larg. In Statele Unite,
FCC aloca spectru pentru radio AM si FM, televiziune si telefoanele celulare si
totodata pentru companiile de telefoane, politie, navigatie, armata, guvern si multi
alti competitori. Pe scara globala, acest lucru il face o agentie a ITU-R (WARC).
De exemplu, Ia ntlnirea din Spania din 1991, WARC a alocat echipamentelor de
comunicatie portabile o anumita portiune din spectru. Din pacate, FCC, care nu
este limitata de recomandarile WARC, a ales o alta portiune din spectru (deoarece
oamenii din Statele Unite care detineau banda respectiva nu au vrut sa renunte la
ea si au avut o influenta politica suficienta), n consecinta, echipamentele de
comunicatie personale construite pe piata S.U.A. nu vor functiona n Europa sau
Asia si vice-versa.

Majoritatea transmisiilor folosesc o banda ngusta de frecventa (f / f 1)

pentru a obtine cea mai buna receptie (multi W/Hz). Oricum, in unele cazuri,
transmitatorul sare de la o frecventa la alta, n conformitate cu anumite reguli, sau
transmisia este intentionat ntinsa pe o banda de frecventa larga. Aceasta tehnica
se numeste spectru mprastiat (spread spectrum) (Kohno 1995). Ea este foarte
populara n comunicatiile armatei, deoarece face transmisia greu de detectat si
aproape imposibil de bruiat. Saltul peste frecvente nu este de mare interes pentru
noi (n afara de faptul ca a fost co-inventat de actrita de cinema Hedy Lamarr).
Spectrele cu adevarat largi, numite uneori spectru mprastiat eu secventa directa
(direct sequence .spread spectrum), cstiga popularitate n lumea comerciala si
vom reveni la ele n capitolul 4. Pentru o istorie fascinanta si detaliata a
comunicatiilor n spectru larg, vezi (Scholtz, 1982).
Pentru moment, vom considera ca toate transmisiunile folosesc o banda de
frecventa ngusta. Vom discuta despre diferitele parti ale spectrului, ncepnd cu
banda radio.

1.3.6.2. Transmisia radio

Undele radio sunt usor de generat, pot parcurge distante mari, penetreaza
cladirile cu usurinta, fiind larg raspndite n comunicatii, att interioare ct si
exterioare. Undele radio sunt de asemenea omnidirectionale, ceea ce nseamna ca
se pot propaga n orice directie de la sursa, deci nu este nevoie de o aliniere fizica
a transmitatorului si a receptorului.
Uneori aceasta proprietate de propagare omnidirectionala este buna, alteori
nu. n anii '70, General Motors a decis sa echipeze noile sale Cadillac-uri cu un
calculator care sa previna blocarea frnelor. Atunci cnd soferul apasa pedala de
frna, calculatorul frna treptat, n loc sa preseze frna complet, ntr-o frumoasa zi
de vara, un ofiter de pe o autostrada din Ohio a nceput sa-si foloseasca statia
radio mobila pentru a chema sediul central si deodata Cadillac-ul situat n
apropriere a nceput sa se cabreze ca un cal salbatic. Atunci cnd ofiterul a oprit
masina, soferul a pretins ca el nu a facut nimic si ca masina a nnebunit.
n cele din uima a reiesit ca lucrurile se petreceau dupa un anumit tipar:
Cadillac-urile erau scapate uneori de sub control, dar numai pe marile autostrazi
din Ohio si numai cnd patrula era n zona. Pentru o foarte lunga perioada de
timp, cei de la General Motors nu au nteles de ce Cadillac-urile mergeau foarte
bine n toate celelalte state, ca si pe strazile secundare din Ohio. Dupa ndelungi

cautari ei au descoperit ca n Cadillac, cablajul forma o antena foarte buna pentru

frecventa folosita de noul sistem radio al politiei rutiere din Ohio.
Proprietatile undelor radio sunt dependente de frecvente. La frecvente
joase, undele radio se propaga bine prin obstacole, dar puterea semnalului scade
mult odata cu distanta de la sursa, aproximativ cu l/r3 n aer. La frecvente nalte,
undele radio tind sa se propage n linie dreapta si sa sara peste obstacole. De
asemenea, ele sunt absorbite de ploaie. Toate frecventele radio sunt supuse la
interferente datorate motoarelor si altor echipamente electrice.
Datorita capacitatii undelor radio de a se propaga pe distante mari,
interferenta dintre utilizatori devine o problema. Din acest motiv, toate guvernele
acorda cu foarte mare atentie licentele pentru utilizatorii de transmitatoare radio,
cu o singura exceptie (discutata mai jos).
Unda la suprafatapamntului

Suprafata pamntului
(b)

Suprafata pamntului
(a)

Fig. 2-12. (a) n benzile VLF, LF si MF, undele radio urmaresc curbura pamntului,
(b) n banda HF undele revin din ionosfera.

n benzile de frecventa foarte joase, joase si medii, undele radio se propaga

Ia sol, dupa cum este ilustrat n Fig. 2-12(a). Aceste unde pot fi detectate pna la
aproximativ 1000 Km pentru frecvente joase si mai putin pentru cele mai nalte.
Difuzarea undelor radio AM foloseste banda MF, acesta fiind motivul pentru care
statia radio AM din Boston nu poate fi auzita cu usurinta n New York, Undele
radio n aceasta banda trec usor prin cladiri, fiind astfel posibila utilizarea
radiourilor portabile n spatii interioare. Problema principala care apare la
comunicarea de date la aceste frecvente este largimea relativ mica a benzii pe care
o ofera [vezi Ec. (2-2)].
n benzile nalte si foarte nalte, undele de la sol tind sa fie absorbite de
pamnt.
Oricum, undele care ating ionosfera, un strat de particule care nvelesc
atmosfera la o naltime de 100 pna la 500 Km, sunt refractate de aceasta si
trimise napoi spre pamnt, dupa cum arata Fig, 2-12(b). In anumite conditii
atmosferice, semnalele pot parcurge acest drum de mai multe ori.
Operatorii radio amatori folosesc aceste benzi pentru a realiza convorbiri la
mare distanta. De asemenea, armata comunica n benzile de unda nalte si foarte
nalte.

1.3.6.3. Transmisia prin microunde

Peste 100 MHz, undele se propaga n linii drepte si pot fi, din acest motiv,
directionale, Concentrnd toata energia ntr-un fascicol ngust, cu ajutorul unei
antene parabolice (ca o antena de satelit obisnuita) rezulta o valoare mult mai
ridicata a ratei de semnal-zgomot, dar antenele care transmit si cele care
receptioneaza trebuie sa fie aliniate cu precizie una cu alta. n plus, faptul ca
aceste unde sunt orientate permite ca mai multe transmitatoare sa fie aliniate si sa
comunice cu mai multe receptoare fara interferente, naintea fibrelor optice,
microundele au format, timp de decenii, inima sistemului telefonic de comunicatie
pe distante mari. De fapt, numele companiei MCI provenea de la Compania de
Comunicatii prin Microunde (Microwave Communication Inc.) Datorita faptului
ca microundele se propaga n linii drepte, daca turnurile sunt foarte departate,
atunci sta n cale pamntul (gnditi-va la o legatura ntre San Francisco si
Amsterdam). De asemenea sunt necesare, periodic, repetoare. Cu ct turnurile
sunt mai nalte, cu att repetoarele se pot afla la distante mai mari. Distanta dintre
repetoare creste aproximativ cu radicalul naltimi turnului. Pentru turnuri cu o
naltime de 100 m, repetoarele se pot afla la distante de 80 Km.

Spre deosebire de undele radio la frecvente joase, microundele nu trec bine prin
cladiri, n plus, cu toate ca unda poate fi bine directionala la transmitator, apare o
divergenta n spatiu. Unele unde pot fi refractate de straturile atmosferice joase si
pot ntrzia mai mult dect undele directe. Undele ntrziate pot sosi defazate fata
de unda directa, anulnd astfel semnalul. Acest efect este numit atenuare multi-cai
(multipath fading) si constituie deseori o problema serioasa. Este dependenta de
vreme si de frecventa. Unii operatori pastreaza nefolosit un procent de 10 la suta
din canalul propriu pentru a putea comuta pe acesta atunci cnd atenuarea multicai anuleaza temporar anumite benzi de frecventa.
Cererea de spectre din ce n ce mai larg contribuie la mbunatatirea
tehnologiilor, astfel nct transmisia poate folosi frecvente si mai nalte. Benzi de
pna la 10 GHz sunt acum uzuale, dar la aproape 8 GHz apare o noua problema:
absorbtia de catre apa. Aceste unde sunt doar de ctiva centimetri lungime si sunt
absorbite de ploaie. Acest efect ar fi fost potrivit pentru cineva care ar ncerca sa
construiasca un imens cuptor cu microunde n aer liber, dar pentru comunicatii
este o problema dificila. La fel ca si n cazul atenuarii multi-cai, singura solutie
posibila este de a ntrerupe legaturile acolo unde ploua si sa se gaseasca o alta
ruta.
Comunicatiile cu microunde sunt att de larg folosite de telefonia pe
distante mari, telefoanele celulare, televiziune si altele, nct a aparut o criza n
ceea ce priveste spectrul. Microundele au mai multe avantaje semnificative fata de
fibra. Cel mai important avantaj este ca nu sunt necesare drepturi de acces la
drum, cumparnd un mic teren la fiecare 50 Km si montnd un turn pe el, se poate
ocoli sistemul telefonic si se poate realiza o comunicare directa. Astfel a reusit
MCI sa porneasca att de rapid ca o companie de telefoane pe distante mari.
(Sprint a aplicat o alta tactica : a fost formata de Southern Pacific Railroad (caile
feroviare sudice), care deja detinea destule drepturi de acces si tot ce a avut de
facut a fost sa ngroape fibra fanga sine.)
Comunicatiile cu microunde, prin comparatie cu alte medii de transmisie,
sunt ieftine. Pretul ridicarii a doua turnuri simple (doi stlpi nalti asigurati cu
patru cabluri) si de montare a unei antene pe fiecare turn, poate fi mai mic dect
pretul ngroparii a 50 de Km de fibra ntr-o zona urbana foarte populata sau peste
un munte si poate fi mai mic dect costul nchirierii fibrei de la o companie
telefonica, mai ales atunci cnd acestea nu au platit nca integral cuprul care a fost
nlocuit cu fibra.

In afara de utilizarea pentru transmisia pe distante mari, microundele mai

au o alta aplicatie importanta si anume benzile industriale, stiintifice si medicale.
Aceste benzi sunt o exceptie de la regula acordarii licentelor: transmitatoarele
care folosesc aceste benzi nu necesita licente de la guvern. Este alocata global o
singura banda: 2.400-2.484 GHz. n plus n Statele Unite si Canada, .exista benzi
ntre 902-928 MHz si ntre 5.725 - 5.850 GHz. Aceste benzi sunt folosite de
telefoanele fara fir, usile de garaj cu telecomanda, boxe Hi-Fi fara fire, porti
securizate etc. Banda de la 900 MHz functioneaza cel mai bine, dar este
suprasolicitata, iar echipamentul care o utilizeaza poate fi folosit numai n
America de Nord. Benzile mai largi necesita un echipament electronic mai scump
si sunt supuse la interferente datorate cuptoarelor cu microunde si instalatiilor
radar. Nu mai putin adevarat este faptul ca aceste benzi sunt foarte uzuale pentru
diferite forme de retele fara fir pe arii restrnse, deoarece nu necesita procurarea
unei licente.
1.3.6.4. Undele infrarosii si milimetrice
Undele infrarosii si milimetrice sunt larg folosite pentru comunicatiile pe
distante reduse. Telecomenzile pentru televizoare, aparatele video si stereo
folosesc comunicatiile n infrarosu. Ele sunt relativ directionale, ieftine si usor de
construit, dar au un dezavantaj major: nu penetreaza obiectele solide (ncercati sa
stati ntre telecomanda si televizor si vedeti daca mai merge). In general cum ne
deplasam de la undele radio lungi catre lumina vizibila, undele se comporta din ce
n ce mai mult ca lumina si din ce n ce mai putin ca unde radio.
Pe de alta parte, faptul ca razele infrarosii nu trec prin obiecte
constituie un avantaj. Aceasta nseamna ca un sistem cu infrarosii dintr-o
camera a unei cladiri nu va interfera cu un sistem similar situat n
camerele adiacente. Mai mult, protectia sistemelor cu infrarosii mpotriva
interceptarilor este mult mai buna dect sistemele radiofonice, exact din
acest motiv. Datorita acestor motive, pentru operarea unui sistem cu
infrarosii nu este necesara procurarea unei) licente, spre deosebire de
sistemele radiofonice, care trebuie sa detina o licenta.
Aceste proprietati au facut din undele infrarosii un candidai demn de luat n
scama pentru LAN-urile interioare fara fir. De exemplu, calculatoarele si birourile
dintr-o cladire pot fi echipate a transmitatoare si receptoare infrarosii relativ
nedirectionate (adica oarecum omnidirectionale), acest fel, calculatoarele
portabile cu posibilitati de comunicare prin infrarosu pot face parte din reteaua
locala fara a fi nevoie sa se conecteze fizic la ea. Atunci cnd mai multi oameni se

prezinta b o ntlnire cu calculatoarele lor portabile, ei pot sta ntr-o sala de

conferinte si sa fie total conectai fara a ntinde cabluri. Comunicatiile cu infrarosii
nu pot fi folosite n exterior, deoarece soarele emite tot attea raze infrarosii ct
unde n spectrul vizibil. Pentru mai multe informatii despre comunicatiile cu
infrarosii vezi (Adams ct al., 1993;si Bantz and Bauchot, 1994).
1.3.6.5. Transmisia de undelor luminoase
Semnalele optice neghidate au fost folosite secole ntregi, naintea
faimoasei lui calatorii, Paul Revere a folosit semnale optice binare de la Old
North Church. O aplicatie mai moderna este conectarea retelei locale n doua
cladiri prin intermediul laserului montat pe acoperisul| lor. Semnalizarea optica
folosind laserul este inerent unidirectionala, deci fiecare cladire nevoie de propriul
ei laser si de propria ei fotodioda. Aceasta schema ofera o banda foarte larga la un
cost foarte redus. De asemenea, este usor de instalat si, spre deosebire microunde,
nu necesita o licenta FCC.
Puterea laserului, un fascicol foarte ngust, este aici o slabiciune,
ndreptarea unui fascicol lumina de Imm latime catre o tinta de l mm latime aflata
la 500 de metri departare necesita tehnica de vrf. De obicei, sunt introduse lentile
pentru a defocaliza usor fascicolul.
Un dezavantaj este ca fascicolul laser nu penetreaza ploaia si ceata groasa,
dar n mod normal ele functioneaza bine n zilele nsorite. Oricum, autorul a
participat odata ntr-un hotel modern din Europa la o conferinta la care
organizatorii conferintei s-au gndit sa puna la dispozitie o camera plina cu
terminale, n care participantii sa-si poala citi posta electronica n timpul
prezentarii plictisitoare. Deoarece PTT-ul local nu dorea sa instaleze un numar
mare de linii telefonice pentru 3 zile, organizatorii au montat pe acoperis un laser
orientat catre cladirea departamentului de calculatoare al universitatii de
calculatoare aliata la o distanta de ctiva kilometri. Ei 1-au testat cu o noapte
nainte si totul a decurs perfect. La ora 9, dimineata urmatoare, ntr-o zi nsorita,
legatura cazut si a ramas asa toata ziua. Seara, organizatorii au testat-o din nou cu
atentie si a functional inca o data perfect. Acelasi lucru s-a ntmplat timp de
doua zile consecutiv.

Fig. 2-13.Curentii de convectie pot interfera cu sistemele de comunicatie prinlaser.

Aici este prezentat un sistem bidirectional, cu doualasere.

Dupa conferinta, organizatorii au descoperit problema. Caldura datorata

soarelui din timpul zilei a determinat nasterea unor curenti de convectie din
acoperisul cladirii, ca n Fig. 2-13. Acest aer turbulent a deviat fascicolul si 1-a
facut sa oscileze n jurul detectorului. Aceasta "vedere" atmosferica face ca stelele
sa plpie (acesta este motivul pentru care astronomii si pun telescoapele pe
vrful muntilor - sa fie ct se poate de mult deasupra atmosferei). Efectul
respectiv este responsabil si pentru "tremurul" soselei ntr-o zi nsorita si a
imaginii n 'valuri' deasupra unui radiator fierbinte.