Camil Petrescu propune o creatie literara autentica, bazata pe experienta traita
a autorului si reflectata in propria constiinta: Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu. In Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este surprinsa drama intelectualului lucid, insetat dupa absolutul iubirii, care se salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, cea a tragismului unui razboi absurd. Naratiunea la persoana I, realizata sub forma unei confesiuni a personajului pricipal, Stefan Gheorghidiu, cu focalizare exclusiv interna si viziune impreuna cu, construieste un punct de vedere unic si subiectiv, al personajului-narator. Situarea eului narativ in centrul povestirii confera autenticitate, iar faptele si personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate si analizate. Protagonistul romanului, personaj rotund, traieste doua realitati temporale, cea a timpului obiectiv, in care povesteste intamplarile de pe front si cea a timpului subiectiv, in care analizeaza drama iubirii. Prima experienta de cunoastere, iubirea, declansata de memoria afectiva in urma unei discutii pe front, este traita sub semnul incertitudinii. Dezechilibrul produs de mostenirea din partea unchiului Tache o face pe Ela din ce in ce mai atrasa de viata mondena si de lux, fapt ce intra in contradictie cu viziunea lui Gheorghidiu despre dragoste. Fire pasionala si sensibila, personajul-narator aduna progresiv semne ale nelinistii si incertitudinii pe care le diseca minutios. Conflictul
interior al
protagonistului este de natura filozofica, incercand sa adevarul in privinta relatiei cu Ela.
Gelozia reiese din suferinta de neinchipuit traita de personaj in timpul excursiei la Odobesti, in care Ela pare ca acorda cam multa atentie unui anume domn G. Suspicios, studiaza fiecare gest cu minutiozitate (Nevasta-mea avea o voce usor emotionata) si sufera prin faptul ca afiseaza o indiferenta falsa, ascunzandu-si framantarile (Ma chinuiam launtric ca sa par vesel si eu ma simteam imbecil si ridicol si naiv). Idealul iubirii pe care izbutise sa-l gaseasca in Ela s-a prabusit treptat, odata cu schimbarea suferita de aceasta.
Pasionat de filozofie si inzestrat intelectual, Stefan traieste intr-o lume a ideilor
pure, aspira la dragostea absoluta cautand in permanenta certitudini care sa-i confirme unicitatea sentimentului de iubire, dar neputand afla siguranta linistitoare, hotaraste sa se desparta definitiv. A doua experienta de viata in planul cunoasterii existentiale este razboiul, o experienta traita direct, dictata de atractia pentru cunoasterea existentiala in cat mai multe domenii ale vietii protagonistului. Imaginea razboiului este demitizata, fiind dominat de tragic, absurd, disperare, frica si moarte. In capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu este dezvaluit tragismul confruntarii cu moartea cu un realism zguduitor, Gheorghidiu privindu-se din exterior ca pe un obiect a carui existenta tine de hazard. Ranit, spitalizat si schimbat in totalitate de experienta traita pe front, este detasat de ceea ce il lega pana atunci de Ela, privind-o acum cu indiferenta cu care privesti un tablou. Drama iubirii lui intra in umbra experientei razboiului. Cu toate acestea, personajul-narator nu poate fi considerat un invins, deoarece reuseste sa depaseasca gelozia care ameninta sa-l dezumanizeze, se inalta deasupra societatii dominate de interese materiale, cea a dramei omenirii silite sa indure un razboi tragic si absurd. El este, de altfel, singurul supravietuitor dintre toate personajele camilpetresciene. Originalitatea moderna a personajului este data de statutul de intelectual lucid, de subtilitatea analitica, de memoria involuntara prin care este retraita drama iubirii, dar si de faptul ca autorul este in acelasi timp personaj si narator. In conceptia lui George Calinescu, Stefan Gheorghidiu este un om cu suflet clocotitor de idei si pasiuni, un om inteligent, plin de subtilitate, patrundere psihologica. Pompiliu Constantinescu sustincea ca Jurnalul de campanie al lui Gheorghidiu e marturia unui combatant si inovatia unui artist care isi confeseaza propria mutilare morala.