Sunteți pe pagina 1din 2

Introducere []

Camil Petrescu propune o creatie literara autentica, bazata pe experienta traita


a autorului si reflectata in propria constiinta: Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce
aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu.
In Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este surprinsa drama
intelectualului lucid, insetat dupa absolutul iubirii, care se salveaza prin constientizarea
unei drame mai puternice, cea a tragismului unui razboi absurd.
Naratiunea la persoana I, realizata sub forma unei confesiuni a personajului
pricipal, Stefan Gheorghidiu, cu focalizare exclusiv interna si viziune impreuna cu,
construieste un punct de vedere unic si subiectiv, al personajului-narator. Situarea eului
narativ in centrul povestirii confera autenticitate, iar faptele si personajele sunt
prezentate ca evenimente interioare, interpretate si analizate.
Protagonistul romanului, personaj rotund, traieste doua realitati temporale,
cea a timpului obiectiv, in care povesteste intamplarile de pe front si cea a timpului
subiectiv, in care analizeaza drama iubirii.
Prima experienta de cunoastere, iubirea, declansata de memoria afectiva in
urma unei discutii pe front, este traita sub semnul incertitudinii. Dezechilibrul produs
de mostenirea din partea unchiului Tache o face pe Ela din ce in ce mai atrasa de viata
mondena si de lux, fapt ce intra in contradictie cu viziunea lui Gheorghidiu despre
dragoste.
Fire pasionala si sensibila, personajul-narator aduna progresiv semne ale
nelinistii si incertitudinii pe care le diseca minutios. Conflictul

interior al

protagonistului este de natura filozofica, incercand sa adevarul in privinta relatiei cu Ela.


Gelozia reiese din suferinta de neinchipuit traita de personaj in timpul excursiei la
Odobesti, in care Ela pare ca acorda cam multa atentie unui anume domn G.
Suspicios, studiaza fiecare gest cu minutiozitate (Nevasta-mea avea o voce
usor emotionata) si sufera prin faptul ca afiseaza o indiferenta falsa, ascunzandu-si
framantarile (Ma chinuiam launtric ca sa par vesel si eu ma simteam imbecil si ridicol si
naiv). Idealul iubirii pe care izbutise sa-l gaseasca in Ela s-a prabusit treptat, odata cu
schimbarea suferita de aceasta.

Pasionat de filozofie si inzestrat intelectual, Stefan traieste intr-o lume a ideilor


pure, aspira la dragostea absoluta cautand in permanenta certitudini care sa-i confirme
unicitatea sentimentului de iubire, dar neputand afla siguranta linistitoare, hotaraste sa
se desparta definitiv.
A doua experienta de viata in planul cunoasterii existentiale este razboiul, o
experienta traita direct, dictata de atractia pentru cunoasterea existentiala in cat mai
multe domenii ale vietii protagonistului. Imaginea razboiului este demitizata, fiind
dominat de tragic, absurd, disperare, frica si moarte. In capitolul Ne-a acoperit
pamantul lui Dumnezeu este dezvaluit tragismul confruntarii cu moartea cu un realism
zguduitor, Gheorghidiu privindu-se din exterior ca pe un obiect a carui existenta tine de
hazard.
Ranit, spitalizat si schimbat in totalitate de experienta traita pe front, este
detasat de ceea ce il lega pana atunci de Ela, privind-o acum cu indiferenta cu care
privesti un tablou. Drama iubirii lui intra in umbra experientei razboiului. Cu toate
acestea, personajul-narator nu poate fi considerat un invins, deoarece reuseste sa
depaseasca gelozia care ameninta sa-l dezumanizeze, se inalta deasupra societatii
dominate de interese materiale, cea a dramei omenirii silite sa indure un razboi tragic
si absurd. El este, de altfel, singurul supravietuitor dintre toate personajele
camilpetresciene.
Originalitatea moderna a personajului este data de statutul de intelectual
lucid, de subtilitatea analitica, de memoria involuntara prin care este retraita drama
iubirii, dar si de faptul ca autorul este in acelasi timp personaj si narator.
In conceptia lui George Calinescu, Stefan Gheorghidiu este un om cu suflet
clocotitor de idei si pasiuni, un om inteligent, plin de subtilitate, patrundere
psihologica. Pompiliu Constantinescu sustincea ca Jurnalul de campanie al lui
Gheorghidiu e marturia unui combatant si inovatia unui artist care isi confeseaza
propria mutilare morala.