CURSUL 3

STRUCTURA PSIHIC SI ACTIVITATEA DE NVARE

3.1. Argument
3.2. Mecanismele psihice implicate n structura nvrii
3.3. Structura i dinamica personalitii (temperament, caracter, aptitudini)
3.4. Mecanisme i legi ale nvrii
3.5. Niveluri, forme i tipuri de nvare
3.6. Vocaia i cariera didactic
3.1 Argument
Activitatea de nvare poate fi definit ca fiind o activitate cu structur psihologic eterogen,
complex n care sunt incluse toate mecanismele psihice ca pri componente, indispensabile i
sinergice.
Precizia i coerena n stabilirea i analiza structurii psihologice a nvrii este limitat de
faptul c nu a putut fi studiat dect prin prisma performanelor subiectului, observate intr-o situaie
determinat, performane care pot fi efectul i altor factori care nu in strict de structuri i funcii
psihice.
Psihologia a descris activiti ale gndirii i activiti cognitive, procese ale memoriei i
strategii metacognitive respectnd semnificaia psihologic a termenului consacrat deja ca activitate de
nvre. nvarea ca activitate se difereniaz de acestea cu toate c le activeaz conform principiilor
sinergiei, afirmndu-se ca un fenomen multidimensional i plurinivelar, avnd structuri, organizri i
funcii, mecanisme i moduri de desfurare proprii.
Analiznd activitatea de nvare dup criteriile de analiz a activitii psihice in general se pot
identifica:
- triada activitate-aciune-operaie;
- unitate motiv-scop-sarcin;
- lanul de structuri, organizri i forme de activitate cruia i corespunde un lan de orientri i
sensuri interne ale personalitii celui care acioneaz.
Operaiile nvrii sunt mobile in cadrul aciunilor de nvare iar aciunile de nvare, cu una
sau cu ambele laturi (de orientare i de execuie) sunt mobile n cadrul activitii (aciunea de
observare poate glisa de la activitatea de descriere la cea de comparare).
n concluzie, se poate spune c activitatea de nvare are o structur proprie, mecanisme i legi
specifice, se desfaoar n etape, n forme i la niveluri proprii, sub influena unor factori specifici.
3.2. Mecanismele psihice implicate n structura nvrii
nvarea, tratat ca o complex activitate de procesare a informaiei, a dus la focalizarea
interesului in cercetarea acesteia cu privire la patru procese care o guverneaz:
- atenia;
- retenia;
- producia;
- motivaia.
Prin modelul lui R. Gagne se evideniaz natura procesului nvrii n legtur cu urmtoarele
evenimente ale actului nvrii (unele interne, altele externe elevului/studentului) nelese ca fapte de
natur psihic activate n procesul nvrii:
- motivaia sau expectana;
- aprehensiunea sau perceperea;
- diferenierea;
- codarea cunotintelor ntr-un cod propriu;
- stocarea sau reinerea informaiei n MSD sau MLD;
- reactualizarea sau destocarea informaiei din memorie.
Succint, aprehensiunea sau perceperea materialului i diferenierea lui de ali stimuli concurenti
la atenia subiectului, achiziia sau codarea cunotintelor ntr-un cod, stocarea sau reinerea informaiei,

producerea de noi imagini mentale n baza crora se dezvolt noi forme de rspuns la mediu, activeaz
difereniat, n funcie de sarcina de nvare i de etapele ei, toate mecanismele psihice.
Clasificare actual a mecanismelor psihice se prezint astfel:
- mecanismele informaional-operaionale:
- mecanisme de prelucrare primar a informaiilor (senzaii, percepii, reprezentri);
- mecanisme de prelucrare secundar a informaiilor (gndire, memorie, imaginaie);
- mecanisme stimulator energizante ale activitii (motivaia, afectivitatea);
- mecanisme reglatoare (comunicarea, limbajul, atenia, voina);
- mecanisme integratoare ale personalitii (temperamentul, aptitudinile, inteligena,
creativitatea, caracterul).
Mecanismele informaional-operaionale
Receptarea i prelucrarea primar a informaiilor (senzaii, percepii, reprezentri) abordare
general:
- este condiia prim, necesar dar nu i suficient pentru nvare;
- mecanismele psihice care asigur aceast condiie sunt recepia senzorial, percepia i
reprezentarea obiectelor, evenimentelor i situaiilor ntlnite de individ n mediu;
- activitatea acestei categorii de mecanisme psihice se finalizeaz n imagini mentale
(subiective, ideale) ale obiectelor, imagini n baza crora individul i gestioneaz resursele adaptative:
senzatii, percepii i reprezentri;
- fiecare dintre ele conine un anumit gen de informaie:
- senzaia conine informaii despre parametrii fizici ai stimulilor;
- percepia conine informaii despre structura ansamblului de stimuli;
- reprezentarea conine informaii despre ceea ce are caracteristic acea structur.
Prelucrarea secundar a informaiilor (gndire, memorie, imaginaie) abordare general:
- imaginile mentale obinute prin procesarea iniial a informaiilor realizat de ctre
mecanismele de prelucrare primar sunt procesate n continuare prin mecanismele de prelucrare
secundar a informaiilor concentrate n gndire, memorie i imaginaie;
- prin gndire sunt condensate n imagini mentale (imaginea, simbolul, prototipul i conceptul)
informaii eseniale despre obiectele din mediu i despre relaiile dintre ele; acestea se obin prin
operaii ca generalizarea/particularizarea, abstractizarea/particularizarea, analiza/sinteza, comparaia,
structurarea algoritmic sau euristic a informatilor aduse de simturi; n concept, ca produs nalt
elaborat al gndirii, sunt condensate informaii cu diferite grade de esenializare (abstractizare) despre
mediul nconjurtor, nivel de abstractizare cu influent foarte mare n formele complexe ale nvrii;
- memoria, proces psihic cu care a fost cel mai frecvent asimilat nvarea (reinere, pstrare,
reamintire) asigur stocarea, reinerea informaiei, reactualizarea sau destocarea ei n conformitate cu
particularitile informaiei i ale sarcinii de nvare; activitatea creierului n procesul reactualizrii
informaiilor a fost comparat cu banca de date a computerului, numai c n computer, informaia este
stocat ntr-o locaie precis i este regsit de fiecare dat n aceeai form; n creier, informaia este
stocat mai degrab difuz i forma n care este depozitat difer n funcie de durata (scurt sau lung)
a stocrii; tehnicile de scanare a creierului au evideniat c encodarea (ntiprirea informaiei) implic
activitatea emisferei drepte iar reactualizarea acesteia implic activitatea emisferei stngi; s-au
evideniat chiar i localizri diferite pentru operaiile memoriei de scurt i de lung durat;
- implicarea imaginaiei n nvare este tratat sporadic deoarece, n ceea ce privete acest
proces psihic, a domnit ntotdeauna o mare confuzie chiar i n psihologia general; este recunoscut
faptul c prin imaginaie lumea este reprezentat indirect, n contrast cu modul direct prin care apare
obiectul n mintea omului n cadrul senzaiei sau percepiei; imaginaia se activeaz atunci cnd, dintrun motiv sau altul, lucrul nu poate s se prezinte n carne i oase sensibilitii, ca de exemplu n
amintirea copilriei, n imaginarea peisajelor de pe planeta Marte, n nelegerea micrii electronilor
n jurul nucleului atomic etc.; neglijat uneori sub aspectul ei de component a nvrii, imaginaia are
un rol foarte important n procesarea profund a informaiilor, n codificarea lor simbolic i
semantic.
n nvare sunt implicate i unele constructe psihice intrate mai recent n atenia psihologilor i
pedagogilor ca metacogniia i stilul cognitiv. Acestea au importante consecine n plan educativ.
Metacogniia a fost definit ca fiind modul de a fi contient de propria mainrie de
cunoatere i de cum funcioneaz aceast mainrie" i include cunotinele personale despre propriile
resurse cognitive i despre compatibilitatea dintre acestea i situaia de nvare.

Aceste cunotine pot fi despre:

- tipul predominant de gndire (divergent sau convergent, reproductiv sau creatoare,
concret sau abstract, intuitiv sau reflexiva);
- calitile memoriei (volum, specializare pentru material concret sau abstract, imagistic sau
verbal);
- raportul dintre procesele memoriei (dac este mai eficient ntiprirea dect stocarea; dac
reactualizarea este mai eficient cnd presupune recunoatere sau cnd presupune reproducere; dac
este mai eficient stocarea de lung sau cea de scurt durat; dac este fidel sau aproximativ etc.).
Se tie c aceste cunotinte sunt stabile n timp, se dezvolt mai trziu i sunt cu att mai
complete cu ct cel care nva este mai n vrst. Utilizarea priceperilor metacognitive n procesarea
informaiei este descris prin analogie cu utilizarea meniurilor unui calculator: individul decide de care
procedur are nevoie n pasul urmtor, selecteaz procedura din mai multe alternative, monitorizeaz
efectul alegerii, se rentoarce la meniu dac rezultatul este nesatisfctor sau dac are nevoie de o alt
procedur. Prin cele dou componente ale sale (cunoaterea declarativ i cunoaterea procedural),
metacogniia implic faptul de a ti ce s faci i a ti cum s faci, ceea ce atrage atenia asupra
importanei ei n realizarea unui deziderat al instruirii, acela de a nva nu doar ceva anume ci de a
nva s nvei.
Stilul cognitiv este o noiune relativ nou care s-a dezvoltat pe baza cercetrilor asupra modului
n care oamenii percep i i organizeaz informaia despre lume, asupra modului n care rspund la
stimulii receptai din media, avand unele caracteristici, astfel:
- stilul cognitiv (utilizat pe la nceputul anilor '60 de Witkin i alii), a fost definit ca o
dimensiune cuprinztoare a funcionrii individuale manifestat n domeniul perceptual, intelectual, al
personalitii i n cel social;
- pe baza teoriei procesrii informaiei i a fiziologiei creierului (Letteri i alii, anii '80), stilul
cognitiv a fost definit ca o form a controlului prin care individul se conduce activ i contient n
fluxul informaional, de la recepia ei i de la memoria perceptiv, pn la sistemul filtru care decide
relativ la viitoarea secven de procesare a informatiei. Decizia poate nsemna rejectarea informaei,
memorarea sau transformarea i nvarea acesteia. A memora informatia nseamn a o reine printre
altele, n mod izolat; a nva informaia nseamn a o asimila i integra ntre alte informaii relevante
ntr-o structur cognitiv care prin acest proces poate fi modificat.
Literatura de specialitate abordeaz frecvent urmtoarele aspecte ale stilului cognitiv:
dependena/independena de cmp (Witkin, apud. Negovan, 2014):
- oamenii care percep mediul ca o totalitate gndesc altfel dect cei care percep preponderent
detaliile;
- indivizii dependeni de cmp tind s perceap structura, totalitatea, s nu decupeze elementul
din ntreg; ei au dificulti n a se focaliza pe un singur element al situaiei, n a-i puncta detaliile sau n
a o diviza n pri pentru a o analiza;
- indivizii independei de cmp percep mai degrab detaliile dect ntregul, analizeaz situatiile
n toate componentele lor i pot s descrie o situaie printr-unul din aceste elemente.
reflexie/impulsivitate (Kagan, apud. Negovan, 2014):
- indivizii impulsivi lucreaz foarte repede, dar fac multe greeli;
- indivizii reflexivi lucreaz mai ncet i fac mai putine erori.
nivel conceptual (Hunt, apud. Negovan, 2014): consider nivelul conceptual ca o dimensiune
care nglobeaz att complexitatea cognitiv (difereniere/integrare) ct i maturitatea interpersonal
(inclusiv autoresponsabilitatea).
abordarea sarcinilor holist/serialist (Pask), prin care se utilizeaz calculatorul ca o metafor
pentru activitatea mental uman, operaiile creierului fiind comparate cu un ansamblu format dintr-un
mare numr de computere foarte lente, toate opernd n paralel (n acelai timp), fiecare computer fiind
centrat pe o sarcin specific.
Mecanismele stimulativ-energizate (motivaia, afectivitatea) abordare general:
Motivaia reprezint o component de importan major n structura activitii de nvare:
- n cadrul activitii, n general, aceasta se include ca factor declanator i de orientare, de
susinere energetic i potenare a nvrii;
- ca form de activitate integral, nvarea este funciarmente motivat, ea izvornd sau
corespunznd unor stri de necesitate, unor sarcini de adaptare a individului la mediu i de autoreglare;
- forma primar de motivaie, din care i trage izvorul nvarea, este instinctul curiozitii,

care se manifest prin intermediul comportamentului reflex-necondiionat de orientare-investigare/

explorare) a ambianei;
Afectivitatea este inclus n structura nvrii ca mecanism stimulator energizant i reglator n
strns relaie cu motivaia. Hiperemotivitatea, hipoemotivitatea, anxietatea, distimiile au un impact
deosebit asupra nvrii.
Mecanismele reglatoare (comunicarea, limbajul, atenia, voina) abordare general:
Atenia, din perspectiva teoriei procesrii informaiilor, const n alocarea de ctre persoan a
resurselor cognitive necesare rezolvrii unei sarcini i este legat de efortul mental, astfel:
- a fost comparat cu fora care alimenteaz activitatea mental aa cum fora electric
alimenteaz o main;
- favorizat de condiii fiziologice, psihologice i fizice, obiective, atenia este indispensabil
oricror forme, niveluri i etape ale nvrii;
- inteligena i interesul sunt considerai cei mai importani factori care susin atenia;
- atenia poate fi concentrat i distibutiv;
- tulburrile atentiei au fost legate de tulburrile emoiei i activitii: aprosexia (neatenia) i
hiperprosexia (distracia) pot perturba grav nvarea.
Voina, alturi de atenie, n structura nvrii se include ca mecanism psihic de reglare a
activitii, astfel K.Lewin afirm c procesul voluntar debuteaz prin trecerea de la tendin la dorin
i continu cu trecerea de la dorin la aspiraie i apoi la vrere, explicand:
- aceast procesualitate s-a evideniat studiindu-se modul de elaborare al conduitei voluntare la
copil (actele lui primare de voin par s nu-i aparin ci s fie induse de adult prin solicitri exprese,
prin angajri n sarcin sau prin solicitri verbale);
- tulburrile voinei au efecte grave asupra activitii n general i asupra nvrii n special,
fiind legate de tulburrile afectivitii;
- actul voluntar final, vizeaza decizia.
Limbajul este un instrument psihic cu mare for reglatoare a activitii n general i a activitii
de nvare n special, n strns relaie cu procesul de comunicare. De asemenea, este mediator pentru
toate procesele cognitive i, n special, pentru cele care opereaz cu semnificaii.
Competenele i aptitudinile de comunicare sunt considerate eseniale att n transmiterea ct i
n receptarea informaiilor care se nva (indiferent de forma lor de codificare). Angajarea n relaie
(dorina unei mpliniri reciproce prin relaionarea cu alt persoan i dorina de a dialoga), reprezint
una din condiiile obligatorii ale oricrei relaii. Deficienele de comunicare pot s afecteze nvarea
ca i deficienele cognitive.
Mecanismele integratoare (temperamentul, aptitudinile, inteligena, creativitatea, caracterul)
abordare general:
Personalitatea ca produs ultim, sintetic, al funcionrii mecansimelor psihice este implicat n
nvare (i n acelai timp este rezultat al nvrii) cu toate subsistemele sale fundamentale: de
orientare, bioenergetic, instrumental, relaional valoric i de autoreglaj.
Temperamentul ca latura dinamico-energetic a personalitii, i pune amprenta asupra
conduitei i comportamentului actorilor implicai n comunicare (micrile, reaciile afective, vorbirea)
i prin aceasta asupra dinamicii nvrii. Au fost studiate n relaie cu efectele lor asupra nvrii
tipologiile temperamentale difereniate dup:
- diferitele umori care se gsesc n corp (snge, limf, bil galben, bil neagr) (Galenus i
Hipocrate),
- tipologia lui Pavlov realizat dup tipul de activitate nervoas superioar (puternic-echilibratmobil; puternic-echilibrat-inert; puternic-neechilibrat-excitabil; slab),
- tipologii cum este cea a lui C.G.Jung (care descrie coexistena n psihic a dou atitudini de
baz, extra- i intro-versia),
- s-au emis ipoteze cu privire la faptul c forarea (prin educaie) a dezvoltrii unei alte funcii
dect cea predispozant determin dificulti i crize de neadaptare i chiar ntrzieri n dezvoltare.
Aptitudinea (latura instrumental a personalitii) a fost una dintre cele mai frecvent analizate
componente ale nvrii. Aptitudinile exprim, n forma concentrat att experiena acumulat de
individ n procesul activitii ct i motenirea lui genetic. Se recunoate c procesul de formare a
aptitudinilor include att activitatea spontan, incontient ct i activitatea contient. n contextul
activitii are loc selecia operailor adaptative eficiente, consolidarea i generalizarea lor n structuri
psihice de genul aptitudinilor, inclusiv a formelor lor superioare de expresie, talentul i geniul.

Caracterul ca latura relaional-valoric i de autoreglaj a personalitii (compus din atitudini i

trsturi de caracter) se afl n legtur cu dezvoltarea moral, cu energia, voina i hotrrea cu care
se raporteaz individul la realitate. Caracterul este una dintre cele mai puternice fore de reglare a
nvrii la nivel macrostructural.
Inteligena ca latur rezolutiv productiv a personalitii asigur maximal eficiena nvrii. n
sens psihologic inteligena semnific eficiena mental i capacitatea de a raiona abstract adic prin
utilizarea limbajului simbolic. Exist opinii dup care termenul ambiguu de inteligen ar trebui
inlocuit cu cel de comportament inteligent. Inteligena asigur adaptarea persoanei la situaii noi,
generalizarea, deducia, corelarea, integrarea informaiilor, anticiparea consecinelor, compararea
variantelor i reinerea celor optime.
Cele trei categorii de abiliti mentale care conduc la un comportament inteligent, descrise de
Robert Sternberg (1990) i anume activarea strategiilor gndirii, adaptarea la nou (adaptarea rapid i
original ntr-o situaie nentlnit pn atunci) i adaptarea la context (prin selectarea i reconfigurarea
propriului mediu nconjurtor) ofer noi repere n nelegerea i explicarea nvrii. De asemenea,
teoria inteligenei multiple a lui H. Gardner ofer o descripie a inteligenei care sprijin nelegerea
nuanat a implicrii acestui factor n nvare.
Creativitatea se regsete n nvare sub toate aspectele ei (produs, proces, potenialitate i
dimensiune complex a personalitii) cu toate caracteristicile produsului creat (noutate, originalitate,
valoare social, aplicabilitate). Factorii creativitii care in de subiect (inteligena, afectivitatea,
motivaia pentru autorealizare, atitudinile, iniiativa, tenacitatea, asumarea riscului, ndrzneala) n
interelaie cu factorii psihosociali (ambiana relaional, climatul psihosocial n care triete subiectul)
i cu factorii socio-educaionali sunt condiii care susin creativitatea i prin ea nvarea.
Alte concepte utilizate ca factori ai nvrii (i in acelai timp ca aproape tot ce nseamn
produs" psihic efecte ale acesteia):
- constructe i trsturi ale personalitii care intervin n afirmarea persoanei (sigurana de
sine, imaginea de sine i adecvarea interpersonal, asumarea responsabilitii, interesele pentru viaa
social, culturale i intelectuale); opiunile valorice i maturitatea interrelaional (responsabilitatea,
socializarea, autocontrolul, tolerana); nivelul motivaional (realizare prin conformism sau prin
independen); modalitile intelectuale (intuiia psihologic, flexibilitatea etc.);
- imaginea de sine un concept central al personalitii care este, din ce n ce mai frecvent, pus
n relaie cu nvarea; autopercepia, ceea ce crede individul despre el nsui, reprezentarea i
evaluarea pe care individul i le face despre el nsui, n diferite etape ale dezvoltrii sale i n diferite
situaii n care el se afl au fost dovedii ca factori nu doar ai reuitei colare ci i ai succesului global
n via; aceste reprezentri se construiesc prin identificri cu persoane din propriul anturaj, cu figuri
de eroi reali sau imaginari, in functie de felul in care individul se simte privit i acceptat de cei din jur;
- ncrederea in sine (legat de autoeficacitatea perceput, de sentimentul eficienei personale)
reprezint o alt ,,achiziie" a personalitii care influeneaz nvarea n toate domeniile de activitate;
autoeficacitatea perceput (Perceived self-efficacy) drept credina persoanei asupra propriei capaciti
de a performa la un anumit nivel ateptat, credin care influeneaz modul n care persoana se
raporteaz la evenimentele care i afecteaz viaa; credinele cu privire la propria eficien (Selfefficacy beliefs) influeneaz modul n care oamenii simt, gndesc, se automotiveaz i se comport;
ncrederea n forele proprii susine asumarea provocrilor n diferitele situaii cu care se confrunt
individul n viata, i limiteaz tendina de evitare a dificultilor, conduce la fixarea unor scopuri i
eluri de via incitante, menine implicarea profund i angajarea personal deplin n activitate,
susine energetic amplificarea efortului necesar pentru a face fa greutilor ntmpinate i asigur o
rapid refacere a forelor interne dup situatii de eec, reduce stresul i vulnerabilitatea care ar provoca
depresii; persoanele care nu au ncredere n ele nsele se raporteaz la dificultile vieii cu team, au
aspiraii sczute i o slab angajare personal n atingerea scopurilor pe care singure i le-au propus, n
urma unor eecuri se redreseaz greu, tind s se autoculpabilizeze i sunt mai vulnerabile la stres i
depresii; un puternic sentiment al autoeficientei permite obinerea unor performane nalte i in
consecin un mai accentuat sentiment de bine subiectiv;
- stima de sine este un alt construct psihic implicat n nvare i se definete ca o trstur de
personalitate n raport cu valoarea pe care un individ o atribuie persoanei sale; pe linia teoriilor
echilibrului stima de sine este definit ca o funcie a raportului dintre trebuinele satisfcute i
ansamblul trebuinelor resimite; pe linia teoriilor comparaiei sociale, este definit ca rezultatul

comparaiei pe care o efectueaz subiectul ntre el nsui i ali indivizi semnificativi pentru el;
literatura de specialitate prezint o cretere a interesului manifestat de psihopedagogii actuali cu privire
la influena imaginii de sine i a stimei de sine asupra succesului colar i nu numai, chiar asupra
succesului global al individului;
- contiina de sine, la care se ajunge prin corelarea imaginii de sine i stimei de sine, ca factor
extrem de important n dezvoltarea personal i cu mare for de susinere a unui traseu mereu
ascendent al dezvoltrii deci i a nvrii;
- sentimentul de bine subiectiv (subjectiv well-being) ne arat o intensificare a interesului
specialitilor n educaie pentru implicarea acestuia att obiectiv ct i subiectiv-emoional) n nvare;
sentimentul de bine subiectiv nu este considerat o trstur a personalitii (personality trait), dar este
legat de unele dintre trsturile de personalitate; sentimentul de bine subiectiv este o atitudine care
include dou componente de baz: cogniie i afect;
- componenta cognitiv se refer la aspectele raionale sau intelectuale i exprim satisfacia cu
privire la via n ansamblul ei sau doar cu privire la anumite aspecte ale vieii individului iar
componenta afectiv implic aspectele emoionale i exprim starea de fericire pe care o triete
individul;
- componenta afectiv este divizat n dou segmente segmentul pozitiv (Positive Affect) care
se refer la entuziasmul/optimismul cu care se raporteaz individul la propria experien i segmentul
negativ (Negative Affect) care se refer la gradul de anxietate sau depresie al individului; unele
msurtori ale fericirii (happiness measures) au reflectat prezena n componena acesteia a unor
cantiti mari de afect, n particular afect pozitiv i relativ puin cogniie; msurtorile satisfaciei
(satisfaction measures), au artat ns o consistent prezen n componena ei nu doar a cogniiei ci i
a afectului pozitiv i negativ; mai multe investigaii focalizate pe relaiile acestora cu trsturile
personalitii au descoperit c afectul pozitiv coreleaz pozitiv cu extraversiunea, interesul fa ali
oameni, implicarea social activ, optimismul i respectul de sine (self-esteem) i este mult mai puin
legat de neuroticism; afectul negativ coreleaz pozitiv cu neuroticism-ul i nu cu extraversiune;
msurtorile globale ale sentimentului de bine subiectiv au legat acest sentiment de:
a) variabilele demografice i de apartenenta social,
b) variabilele de personalitate,
c) evalurile preocuprilor de via specifice.
Au fost apreciate ca relevante pentru sentimentul de bine subiectiv: stresul, sprijinul social
(social support) i locul controlului (intern sau extern).
Toate aceste componente ale structurii psihologice a nvrii se activeaz n grade diferite, sub
influena unor constelaii de factori i condiii diferite determinnd o mare diversitate de forme, tipuri
i niveluri n care (i la care) se realizeaz nvarea.
3.3. Structura i dinamica personalitii (temperament, caracter, aptitudini)
Notiunea psihologica de personalitate se deosebeste semnificativ de acceptiunile pe care le are
in celelalte domenii. Are sfera cea mai larga de cuprindere, utilizandu-se pentru caracterizarea omului,
nediscriminatoriu pe baza diferitelor criterii de valoare.
In acceptiune psihologica, orice individ normal poseda atributele personalitatii si este o
personalitate.
Teoriile biologiste ale personalitatii se intemeiaza pe absolutizarea componentei biologice si
personalitatea este privita prin prisma biologica, structurile interne fiind considerate factorul
primordial, generator al tuturor tipurilor de influenta ce actioneaza asupra individului.
Tipologiile elaborate pe baza acestor teorii sunt tipologii biologice constituite, avand ca baza
niste indicatori care au dus la deducerea prsonalitatii pe baza acestora, a definirii trasaturilor.
Teoriile sociologiste au separate dimensiunea sociala a intregului, au absolutizat-o, formuland
teza ca personalitatea este rezultatul exclusiv al modelarilor presiunilor. Astfel, intreaga explicare a
personalitatii se realiza prin prisma principiilor si legilor sociale, lasandu-se la o parte legile naturale,
biologice. Iesirea din aceasta dilema metodologica se incearca prin modelul paradigmei interactionarii
dinamice, biopsihocultural.
In virtutea acestei paradigme s-a elaborat o definitie sintetica a personalitatii, si anume:
Personalitatea este acea unitate biopsihosociala care se constituie progresiv si evolutiv in cadrul
procesului de adaptare la mediu. In aceasta definitie se realizeaza luarea in considerare atat a

componentelor naturale ale omului cat si a celor dobandite in cursul evolutiei ontogenetice si istorice
sub actiunea factorilor mediului sociocultural.
Personalitatea nu este nici excusiv constient biologica dar nici sociala, ci un complex eterogen
mixt, bio-psiho-social.
Componenta psihologica are o organizare sistemica care se reflecta in diversitatea
componentelor, in saturatie de legaturi ce se stabilesc intre aceste componente si in saturatie de
conexiuni stabilite intre ansamblul sistemului si mediul ambiant. Nu este un sistem dat, nu este un
sistem static sau inchis ci un sistem evolutiv, dinamic, deschis. Abordarea personalitatii trebuie sa tina
seama de aceste atribute generale a organizarii ei ca sistem.
Poate fi abordat la nivel biologic, fiziologic, neurofiziologic, antropologic, culturologic si
psihologic. Psihologia se include ca o componenta a unui sistem corelat de discipline pe o anumita
dimensiune a unui sistem global al personalitatii. Pentru ca este vorba de un sistem integral, din punct
de vedere metodologic se emite exigenta ca fiecare din abordarile particulare sa tina seama si sa faca
jonctiunea cu celelalte prin crearea deschiderii necesare catre acestea si renuntarea la absolutizari si
primordialitati.
Componenta psihologica a personalitatii este rezultanta integrarilor succesive a tuturor
functiilor, proceselor si starilor psihice particulare. Notiunea de personalitate devine un concept
integrative in cadrul psihologiei, reprezentand punctul terminus al demersului analizei psihologice, si
la nivelulu sau, diferite functii si procese psihice isi pierd autonomia initiala, devenind dependente
unele de altele, prin legea de integrare sistemica supraordonata.
Sistemul personalitatii, sub aspectul sau psihic, evidentiaza existenta a trei blocuri functionale
principale:
- subansamblul sau blocul functional dinamico-energetic;
- subansamblul sau blocul functional conativ-relational;
- subansamblul sau blocul functional instrumental.
Analog motivelor si scopurilor fundamentale ale activitatii umane in structura personalitatii
intalnim subsisteme de orientare care cuprind conceptia despre lume si viata, ansamblul de valori,
idealuri de viata, imaginea de sine, sistemul motivelor si intereselor si sistemul dominantelor afective.
Acest subsistem orienteaza si directioneaza celelalte subsisteme ale personalitatii.
Subsistemul substantial-energetic al activitatii ii corespunde in structura personalitatii
subsistemul bioenergetic: intercorelatiile neurohormonale, tipul somatic, tipul de activitate nervoasa
superioara si temperamentul.
Mijloacelor interne si externe ale activitatii le corespunde subsistemul instrumental al
personalitatii care arata ce poate face persoana, care este cauzalitatea raspunsurilor si actiunilor sale
asupra ambiantei. Sunt incluse particularitatile manifestarii si gradului de dezvoltare a diferitelor
procese psihice, include deprinderi, priceperi si obisnuinte, aptitudinile si capacitatile.
Componentelor autoreglatoare si organizatoare ale activitatii le corespunde in structura
personalitatii, subsistemul relational-valoric si de autoreglaj reprezentat de caracter.
Analog mecanismelor rezolutiv-productive ale activitatii se elaboreaza in structura
personalitatii subsistemul rezolutiv-productiv care cuprinde inteligenta.
Analog finalitatilor transformativ-creative ale activitatii in structura personalitatii se elaboreaza
subsistemul transformativ-constructiv reprezentat de creativitate.
Componentele ce alcatuiesc primul bloc se numesc structuri temperamentale. Ele raspund la
intrebarea: Cum se manifesta in afara o anumita persoana din punct de vedere al vitezei, al intensitatii
si al mobilitatii. Acestea sunt caracteristici dinamico-energetice ale personalitatii ce se
individualizeaza in orice comportament indiferent de situatia la care se raporteaza.
Componenta dinamico-energetica este eminamente nnscuta, determinate genetic, structurile
temperamentale la nivelul individual constituindu-se pe baza interactiunii dintre diferite forte
biofiziologice, fie de ordin substantial, fie energetic. Aceste forme de temperament difera de la individ
la individ si analiza lor se realizeaza prin recurgerea la procedeul tipologizarii.
Tipul reprezinta un ansamblu de insusiri de ordin dinamico-energeticv ce pot fi regasite in
combinatiile si valorile respective la un anumit numar de indivizi.
Un tip reprezinta o clasa de indivizi ce poseda in comun aceeasi formula temperamentala de
principiu. Studiul temperamentelor a inceput inca din antichitate intrucat sunt cel mai usor observabile.

Temperamentele
Temperamentul, ca subsistem dinamico-energetic al personalitatii, constituie latura dinamicoenergetica a personalitatii si, spunem dinamica pentru ca ne furnizeaza informatii cu privire la felul
cum este individul si energetica deoarece ne arata care este cantitatea de energie de care dispune
individul si modul in care este cobsumata aceasta energie.
Temperamentul este una din laturile personalitatii care se exprima cel mai pregnant in conduita
si comportament; este latura care se manifesta cel mai de timpuriu.
Parametrii de identificare ai temperamentului sunt:
- Impresionabilitatea = adancimea si taria cu care sunt traite fenomenele psihice;
- Impulsivitatea = caracterul brusc al raspunsurilor;
- Ritmul reactiilor si al trairilor interioare;
- Tempoul modificarilor neuropsihice temperamentale = frecventa fenomenelor pe unitatea de
timp;
- Expresivitatea psihica = intonatia vorbirii, debitul si viteza limbajului, mersul, expresiile
emotionale si mimice, acte voluntare complexe, relatii interpersonale.
Temperamentele redau tabloul comportamental al individului sub aspectul lor dinamic si indica
asupra proprietatilor fundamentale ale sistemului nervos central.
Temperamentul este latura de forma, de manifestare, de exteriorizare a personalitatii, latura
stilistica si nu latura de continut a personalitatii. Temperamentul influenteaza personalitatea dar nu
determina continutul vietii psihice. Prin sine insusi temperamentul nu genereaza nici continuturi
psihice, nici performante ci reprezinta modul de a fi a cuiva.
Portrete temperamentale :
Temperamentul coleric sau irascibil, nota dominanta o constituie neechilibrul, inegalitatea in
manifestare. In plan emotional se caracterizeaza prin sentimente intense dar de scurta durata. Este
nestapanit, cu stari de panica, teama, furie, alarma. Individul este inclinat spre exagerare. In plan
intelectual este productiv dar in activitati de scurta durata, este omul marilor initiative dar si oscilant.
In planul activitatii este activ, rezistent, dar manifesta risipa de energie si se constata o evolutie
sinusoidala a capacitatii de munca. In plan relational se caracterizeaza prin reactivitate prompta,
nerabdare si agresivitate, impulsivitate, iritabilitate. Este schimbator, nelinistit, predispus la explozii
afective, la furie violenta dar si la afectiuni neobisnuite. El exagereaza fie amicitia, fie ostilitatea.
Temperamentul sangvinic, nota dominanta o constituie mobilitatea, ritmicitatea, echilibrul pe
fondul vioiciunii si rapiditatii reactiei. In plan emotional prezinta efervescenta emotionala, este sensibil
dar fluctuant si inegal in trairile afective, manifesta o oarecare superficialitate in acest plan. In plan
intelectual este productiv in activitati de scurta durata. Isi fixeaza greu scopurile, prezinta mobilitate si
flexibilitate intelectuala. Se angajeaza usor in activitati dar nu le duce pana la capat. Este vioi, mobil,
dar nepersistent. In plan relational reactioneaza repede, este vesel, vorbaret, destins spiritual,
influentabil, nestatornic, renunta usor fara a suferi, este sociabil si se adapteaza repede.
Temperamentul flegmatic sau apatic, nota dominanta o constituie inertia. In plan emotional pare
a fi indiferent dar este capabil de trairi afective intense si durabile. Este predispus la explozii afective
datorita acumularii in sine. In plan intelectual, datorita rabdarii obtine performante de lunga durata. In
planul activitatii manifesta o mare capacitate de munca, se angajeaza greu in activitate dar este
perseverent. In plan relational este foarte calm, rabdator, temperat, imperturbabil. Este inert, manifesta
reactii intarziate, stereotipe. Este usor nesociabil si se adapteaza mai greu.
Temperamentul melancolic sau hipotonic, individul prezinta un tonus scazut, posibilitati
energetice scazute. In plan emotional prezinta hipersensibilitate, procese afective intense, de lunga
durata, este predispus la depresii si manifesta blocaj, in special asupra solicitarii. In plan intelectual
este productiv in activitati migaloase si prezinta o tendinta de subapreciere. In planul activitatii se
angajeaza cu toata fiinta sa, este persistent, desi se descurajeaza des. In plan relational este interiorizat,
constiincios, meticulos, linistit, sobru, retras, anxios, pesimist, nesigur, rigid. Este nesociabil, are
dificultati de adaptare sociala datorita lipsei increderii in sine, este exigent cu sine insusi.
Aptitudinile
Aptitudinile sunt componente instrumental-operationale ale personalitatii care permit
desfasurarea cu rezultate superioare a anumitor tipuri de activitati. Sunt mijloace de actiune ale
personalitatii, constituie subsistemul executiv, productiv si eficient al personalitatii.

Aptitudinile sunt un complex de insusiri si procese psihice individuale, structurate intr-un mod
original, care permit efectuarea cu succes a anumitor activitati. Doar insusirile psihice individuale
diferentiatoare in planul randamentului pot constitui aptitudini. Insusirea psihica care contribuie efectiv
la realizarea cu succes la anumite activitati este aptitudine.
Aptitudinile presupun un ansamblu de elemente componente, insa este semnificativ modul lor
de structurare.
Putem diferentia persoanele care detin aptitudini din domenii diferite, insa mai greu
diferentiem persoanele care detin aptitudini din domenii asemanatoare sau identice. Difera modul de
structurare a elementelor.
Aptitudinile sunt sisteme operationale care presupun relationarea si interactiunea reciproca a
elementelor lor, in urma carora apar fenomene compensatorii care asigura functionalitatea si eficienta
lor maxima.
Putem clasifica aptitudinile astfel:
Dupa natura psihologica a elementelor componente:
- aptitudini senzoriale;
- aptitudini psihomotorii;
- aptitudini intelectuale.
Dupa structura si dupa gradul lor de complexitate:
- aptitudini simple, centrate pe un singur element al aptitudinii respective;
- aptitudini complexe, structurate pe mai multe elemente;
Aptitudinile complexe, dupa gradul de activitate in care subiectul reuseste in mod deosebit
sunt: aptitudini lingvistice, metematice, tehnice, muzicale, sportive, psihologice, pedagogice.
Dupa gradul de operationalitate si aplicabilitate:
- aptitudini generale, permit succesul in diverse domenii (de exemplu: inteligenta generala,
spiritul de observatie, senzitivitatea);
- aptitudini speciale, permit succesul intr-un singur domeniu de activitate (de exemplu: simtul
melodiei, rationamentul matematic, orientarea spatiala, empatia).
Efectuarea calitativ superioara a oricarei activitati presupune actiunea sinergica atat a unor
aptitudini generale cat si a unor aptitudini speciale.
Imbinarea originala a aptitudinilor care asigura posibilitatea infaptuirii creatoare a unei
activitati constituie talentul. Acesta reprezinta un nivel superior de inzestrare, de dezvoltare si de
reusita, ceea ce face posibil crearea de noi valori. Reprezinta forma calitativ superioara de manifestare
a aptitudinii complexe.
Cea mai inalta forma de dezvoltare a aptitudinii este geniul. El presupune crearea de valori de
importanta istorica pentru viata societatii.
Caracterul
Caracterul reprezinta cea mai inalta si sintetica formatiune a personalitatii; apare ca expresie a
intregului sistem de personalitate; este cel care regleaza sistemul de conduite in raport cu solicitarile
socialului. Caracterul constituie nucleul psihosocial al relatiilor individuale, format din atitudinile sale
esentiale fata de lume si din trasaturile mai stabile si mai constante, manifestate in raport cu munca, cu
ceilalti indivizi, fata de valorile individuale si fata de propria persoana.
Caracterul a fost definit ca pecete, amprenta care se imprima in comportament, ca un mod de a
fi al individului, ca o structura complexa prin care se filtreaza cerintele externe si in functie de care se
elaboreaza reactiile de raspuns. Intrucat caracterul exprima valoarea morala a individului, a mai fost
denumit profilul psihomoral al individului, apreciat, in principal dupa criterii de unitate, consistenta si
stabilitate.
Caracterul este o structura psihica individuala, relativ stabila si definitorie pentru om, cu mare
valoare adaptativa, deoarece pune in contact individul cu societatea.
In structura caracterului conceptia despre lume si viata, convingerile, mentalitatile, aspiratiile si
idealurile, continutul si calitatea actiunilor, stilul de viata al individului. Toate trebuie privite nu izolat,
fluctuant, ci ca fiind corelate si integrate intr-o structura caracteriala prin mecanisme de selectie si
valorizare.
Caracterul este definit in termeni de atitudini si trasaturi. El este un ansamblu inchegat de
atitudini si trasaturi care determina o modalitate relativ stabila, constanta de orientare si raportare a
individului la cei din jur, la sine, la activitate, la societate.

Cand vorbim despre caracter, ne referim la conduita umana. Omul nu actioneaza la intamplare,
ci comportamentele lui izvorasc dintr-o anumita atitudine, pozitiva pe care individul o ia fata de
anumite aspecte ale realitatii. Deoarece caracterul este un sistem de atitudini stabile in fata diverselor
situatii, el se exprima prin diferite atitudini. Atitudinile fac parte integranta din caracter.
Atitudinea caracteriala este rezultatul interactiunii dintre eu si lume, nu este o simpla pecete a
socialului asupra individului si nici o pura proiectie subiectiva ci rezulta din relationarea dintre interior
si exterior.
Atitudinea este o structura complexa si durabila dobandita prin invatare, ce se manifesta ca
predispozitie, ca tendinta a individului de a aprecia afectiv, conform conceptelor si convingerilor sale,
un anumit obiect, caracteristicile acestuia, simbolul obiectului respectiv.
Atitudinea este o structura multidimensionala care include motive, sentimente, idei, deprinderi,
scopuri. Intre atitudini pot exista relatii de coordonare, cooperare, sustinere reciproca, dar si relatii de
contradictie, de incompatibilitate, de excludere reciproca si de compensare. Toate aceste tipuri de
relatii conduc la profilul caracterial al persoanei.
Particularitatile structurale ale acestui profil sunt:
- Unitatea caracterului;
- Expresivitatea caracterului;
- Originalitatea caracterului;
- Bogatia caracterului;
- Statornicia caracterului;
- Plasticitatea caracterului;
- Taria sau forta de caracter.
Caracterul este un ansamblu de trasaturi caracteriale. Dobandind stabilitate, pregnanta si
semnificatie, atitudinile devin caracteristice pentru individ, se transforma in trasaturi caracteriale.
Acestea exprima notele specifice ale atitudinilor caracteriale sau atitudinile se exprima cel mai adesea
in comportament prin intermediul trasaturilor caracteriale.
Nu orice trasatura este caracteriala. Aceasta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :
- sa fie esentiale, definitorii sau specifice pentru om;
- sa fie stabile, durabile, sa determine un mod constant de manifestare a individului si sa
permita anticiparea reactiilor viitoare ale individului;
- sa fie corelate cu toate celelalte trasaturi caracteriale;
- sa aiba o valoare morala sau etica;
- sa fie specifice si unice, irepetabile, ireductibile, diferentiatoare de la un individ la altul,
formandu-se prin istoria personala a fiecarui individ.
Trasaturile caracteriale care exprima atitudinea fata de societate sunt:
- umanismul;
- principialitatea;
- solidaritatea de grup;
- sociabilitatea;
- sinceritatea;
- ncrederea in oameni;
- independenta;
- spiritul critic si autocritic;
- compativitatea;
- spiritul revolutionar.
Trasaturile caracteriale care exprima atitudinea fata de munca sunt:
- dragostea fata de munca;
- sarguinta;
- constiinciozitatea;
- initiativa;
- spiritul novator;
- disciplina in munca.
Trasaturile caracteriale care exprima atitudinea fata de propria persoana sunt:
- demnitatea personala;
- modestia;
- ncrederea in fortele proprii.

Trasaturile voluntare de caracter se exteriorizeaza prin atitudinea activa a omului fata de

obstacolele care apar. Trasaturile voluntare de caracter sunt:
- spiritul hotarat;
- perseverenta;
- stapanirea de sine;
- curajul.
Spiritul hotarat, este caracterizat prin capacitatea de a lua decizia cea mai adecvata la momentul
oportun, atunci cand o situatie cere acest lucru si capacitatea de a executa fara tergiversari inutile si
fara ezitari.
Perseverenta, reprezint capacitatea de a depune un efort continuu prin statornicie si staruinta
in lupta pentru executarea scopurilor. Se caracterizeaza prin multa rabdare, tenacitate si rezistenta.
Stapanirea de sine, reprezint controlul propriei emotionalitati si dominarea impulsurilor
primare. Implica prezenta de spirit prin capacitatea de a stapani anumite porniri emotive sau impulsive,
prin pastrarea calmului, prin dominarea situatiei si luarea deciziei corespunzatoare. Pe plan moral, se
manifesta si prin rezistenta la tentatii si infrangerea dorintelor.
Curajul, reprezint capacitatea omului de a infrunta si depasi cu succes situatiile primejdioase
fara a tine seama de riscurile propriei vieti. Implica placerea de a lupta cu obstacolele si satisfactia
dupa invingerea lor. Implica constiinta riscului care trebuie infruntata.
Exista si trasaturi negative de caracter, cum ar fi: lenea, minciuna, egoismul, impertinenta,
grosolania, timiditatea, negativismul.
3.4. Mecanisme i legi ale nvrii
nvarea are dou laturi, una cognitiv i una practic.
Latura cognitiv include funciile cunoaterii, capacitile de cunoatere i cantitatea
cunotintelor. Latura practic cuprinde formarea deprinderilor, dezvoltarea obinuintelor i
interiorizarea modurilor de comportament social.
n cadrul fiecreia dintre aceste dou laturi ale nvrii s-au identificat i descris o serie de
mecanisme specifice. Dat fiind structura psihologic att de eterogen a aciunilor i activitilor de
nvare s-ar putea afirma c toate legile proceselor psihice (pe care nvarea le include ca i
componente) pot fi considerate, n anumite circumstane legi ale nvrii".
Sarcina de nvare, indiferent de gradul ei de complexitate este o structur de stimuli a cror
receptare ascult de o serie de reguli sau legi, prezentate in randurile urmatoare.
Legile sensibilitii: legile intensitii, sensibilitii difereniale, adaptrii, semnificaiei,
compensrii senzoriale etc, pentru care vom exemplifica in randurile urmatoare (Negovan, 2013).
Legea intensitii, precizeaza c pentru receptarea unui stimul este necesar ca el s aib o
minim intensitate (prag absolut minimal) i s nu depeasc o maxim intensitate (prag absolut
maximal). La un stimul cu intensitatea sub pragul minim receptorul analizatorului nu rspunde. La un
stimul cu intensitatea peste pragul maxim receptorul nu mai rspunde n modul su specific ci se
produce o senzaie nespecific (de durere la sunete foarte puternice, de cldur la unde
electromagnetice .a.m.d.). Cu ct minimul intensiti stimulului, la care rspunde receptorul
analizatorului are valoare mai mic cu att sensibilitatea este mai ridicat (i mai performant n
receptarea informaiei);
Legea sensibilitii difereniale, evideniaz capacitatea de a surprinde diferenele dintre
intensitatea aceluiai stimul, adic sensibilitatea diferenial i care ca i sensibilitatea absolut
difereniaz oamenii ntre ei.
Legea adaptrii senzoriale, evideniaz c acele creteri peste anumite limite ale intensitii
unui stimul sau modificri ale condiiilor de stimulare, determin scderea sensibilitii la acel stimul
iar scderea sub anumite valori ale intensitii stimulului determin creterea sensibilitii la acesta.
Legea contrastului senzorial arat c sensibilitatea la un stimul se modific i n funcie de
contextul n care acioneaz asupra organelor receptoare, astfel c un sunet nalt va fi resimit ca mai
nalt dac este perceput dup un stimul grav; (apa rece va fi resimit ca mai rece dac este testata dup
ap cald; un ptrat gri va prea mai alb pe un fond negru dect pe un fond alb).
Legile percepiei, care regleaz i perceperea materialului de nvat, spun c obiectul este
perceput clar, ca avnd pregnan, ca fiind o bun form", dac dimensiunile sale, elementele sale
componente:

- sunt dispuse ct mai aproape una de alta (Legea proximitii),

- sunt una n continuarea alteia (Legea continuitii),
- sunt dispuse de o parte i de alta a unei axe de simetrie (Legea simetriei),
- sunt asemntoare (Legea similaritii),
- au tendinta de a se nchide ntr-o forma oarecare (Legea nchiderii).
Legile memoriei, prin componenta sa mnezic, nvarea se supune legilor care guverneaz
activitatea psihic de memorare, caracterizate prin:
- legile au fost formulate n contextul unor studii asupra nvrii),
- nvarea n funcie de distribuia repetiiilor se supune legii lui Jost (achizitia este mai
economic atunci cnd eforturile de achizitie sunt separate de intervale convenabile de timp),
- reinerea materialului n funcie de dimensiunea lui se supune legii formulate de M.Foucault
(timpul necesar fixrii fiecrui element de coninut crete proporional cu numrul total de elemente ce
urmeaz a fi memorate),
- uitarea informaiei stocate se supune, n general, legii lui Ebbinghaus (amintirea pstrat este
invers proporional cu logaritmul timpului de pstrare ridicat la o anumit putere),
- pierderile din memorie se supun legilor lui Ribot (se pierd mai uor informaiile noi dect cele
vechi, mai uor cele complexe dect cele simple, cele mai puin organizate dect cele organizate).
Legile motivaiei:
Legea optimului motivaional, sau legea Yerkes Dodson, care spune c nvarea este o
activitate motivat i, n consecin, cu ct este mai dificil o sarcin de nvat cu att este mai mic
gradul optim de motivaie necesar pentru nvarea cea mai rapid).
Legea participrii formulat de Haggard i Rose evideniaz c atunci cnd un individ are un
rol activ ntr-o situaie de nvare:
a) el tinde s dobndeasc rspunsul care trebuie nvat mai repede i
b) acest rspuns tinde s fie mai stabil dect atunci cnd individul rmne pasiv.
Invarea nu este reglat doar de aceste regulariti (legi) ale funcionrii diferitelor
componente ale ei ci i de legile generale ale dezvoltrii.
Asemeni dezvoltrii desfurarea ei are un caracter ascendent i gradual, mergnd de la
inferior la superior, de la simplu la complex, de la uor la greu, de la concret la abstract, de la
individual (particular) la general ( ... ) caracterul gradual al desfurrii nvrii reflect i respect
stadialitatea dezvoltrii psihice: trecerea la o etap urmtoare, considerat superioar, nu se poate face
fr parcurgerea etapelor anterioare".
n acest sens, M.Golu (2005) menioneaz i o serie de legile proprii ale activitii de nvare:
- legea receptivitii optime, exprim relaiile legice dintre disponibilitatea psihofiziologic,
nivelul receptivitii subiectului pentru sarcina de nvare i pentru demersul nvrii;
- legea semnificaiei i selectiviii, evideniaz importana relaiei dintre materialele i
coninuturile nvrii pentru subiect, seturile motivaionale i ateptrile subiectului cu privire la
rezultatele nvrii;
- legea efectului, adic efectul agreabil sau dezagreabil al nvrii, sau rezultatul evalurii
critice a comportamentului (n termeni de corect/incorect) nvat;
- legea transferului, posibilitatea cunotintelor (dobndite n sarcini de nvare diferite) de a-i
facilita reciproc nsuirea;
- legea interferenei, influena negativ pe care un coninut nsuit ntr-o sarcin de nvare
anterioar o are asupra nsuirii coninutului actual;
- legea sistemicitii, cu referire la organizarea i sistematizarea ansamblului de cunotine
anterioare cu care se angajeaz individul n sarcina de invare actual.
Mentionm c legile nvrii, ca toate legile care guverneaz activitatea psihic, au caracter
statistic, probabilist i teleologic. Acestea exprim relaii ntre evenimente psihice cu parametri de
funcionare medii (nu acoper toat paleta posibil de variabilitate a comportamentului uman) deci nu
se vor verifica la toi subiecii i in toate situaiile, probabilitatea de regsire a lor n realitatea concret,
cotidian, fiind determinat de multicondiionarea i multideterminarea specifice psihismului uman.
3.4. Niveluri, forme i tipuri de nvare
Nivelurile, formele i tipurile de nvare s-au relevat in contextul analizei congruenei
multitudinii de date particulare, culese experimental n studiul nvrii. Contradicia, altfel

inexplicabil, ntre rezultatele unor cercetri, recunoscute ca riguroase i obiective, nu mai este
contradicie dac se accept c modelele experimentale aveau n vedere nu un singur obiect
(NVAREA) ci forme i niveluri diferite de funcionare a acestui obiect.
n literatura de specialitate se ntlnesc frecvent dou criterii de clasificare a nenumratelor
faete pe care le relev nvarea:
1. Nivelul de integrare al activitii psihice, n funcie de care se disting:
nvare elementar (controlat de stimulii din mediu) ;
nvare complex (mediat de reprezentri simbolice).
2. Zona psihismului preponderent implicat, n funcie de care se difereniaz:
nvare cognitiv;
nvare psihomotorie;
nvare afectiv.
nvare elementar vs. nvare complex
nvarea elementar este comun omului i animalului i este controlat de stimulii din
mediu. Ca factori ai acesteia se mentioneaz:
- contiguitatea (simultaneitatea) stimulului conditional i a celui neconditional;
- repetarea asocierii ntre cele dou categorii de stimuli;
- intensitatea stimulului necondiional (la care se instaleaz comportamentul nvat) sau
mrimea recompensei primite ca efect al manifestrii noului comportament.
nvarea complex este mediat prin simboluri i are ca rezultate:
- cunotinte factuale care sunt cunotinte referitoare la obiectele din universul cotidian al
omului, cunotine n baza crora de exemplu, un fruct este recunoscut ca fruct nu ca animal; acestea
sunt achiziionate n cursul experienei personale sau din experiena altora, prin observare sau prin
comunicare interpersonal, prin text sau imagine;
- cunotine noionale care sunt informaii cu privire la proprieti sau relaii ale obiectelor care
nu sunt receptate direct pe cale senzorial (curgerea timpului, relaiile de filiaiune, lungimea
obiectelor etc.); acestea se achiziioneaz prin instruire expres i prin aciune;
- cunotine procedurale care cuprind succesiuni de operaii i aciuni ce permit atingerea unui
obiectiv definit (utilizarea unui aparat, calculul, desenul); acestea se achiziioneaz uneori exclusiv
prin aciune, alteori prin instructaj i aciune.
Factorii nvrii complexe, sunt:
- cunotintele anterioare, care pot fi activate;
- activitile cognitive de tratare a informaiei (inferene, analogii etc.).
Formele nvrii, sunt:
- cea mai simpl form a nvrii este considerat producerea unui rspuns la un nou stimul
(condiionarea clasic);
- una dintre cele mai complexe forme este nvarea rezolvrii de probleme; rezolvarea de
probleme prin insight este un gen de nvare (kind of learning) n care producerea rspunsului nu este
imediat aciunii stimulului; se presupune c n timpul scurs de la sesizarea problemei se recurge la
observarea unor relaii, la raionamente i generalizri.
O soluie achiziionat printr-un bun insight se caracterizeaz prin:
- reproductibilitate (soluia se poate aplica la o nou confruntare cu aceeai situaie);
- transferabilitate (metoda poate fi transferat n rezolvarea unei probleme similare).
nvare cognitiv, psihomotorie i afectiv
Cele trei forme au fost difereniate din raiuni didactice dup procesul care poate predomina n
patternul comportamental. Fiecreia dintre acestea i se descriu rezultate diferite, dar i acestea trebuie
privite tot n conexiunea lor real.
Rezultatele nvrii cognitive sunt (n ordine ierarhic):
- forme simple (percepii preverbale, informaii factuale, semnificaii, percepii, concepte,
principii);
- paternuri complexe (rezolvare de probleme, gndirea creativ, teorii, cunotinte
sistematizate).
Rezultatele nvrii psihomotorii sunt:
- produse simple (deprinderi locomotorii, manuale, manipulatorii, expresiile faciale, abiliti
verbale, grafice, posturale, gesturi);

- produse complexe (implicate n activiti complexe ca actorie, expresia muzical, artistic,

tehnic, artizanal).
Rezultatele nvrii afective sunt:
- produse simple (plcere, neplcere, gusturi, preferine);
- produse complexe (atitudini, discriminri i judeci de valoare).
Dup aria activitii psihice n care se produce nvarea, psihologia nvrii distinge ntre:
- nvarea perceptiv;
- nvarea motric;
- nvarea conceptelor;
- nvarea verbal;
- nvarea social.
nvarea perceptiv
nvarea perceptiv se refer la diferitele modificri n percepie care se produc prin nvare.
Percepia ca proces presupune o modificare intern produs de stimuli, nvarea perceptiv se
datoreaz exerciiului, experienei (astfel prin exerciiu descrete distana minim dintre doi stimuli,
care apas pe piele, la care cei doi stimuli nu mai sunt percepui ca unul singur adic se modific
pragul diferenial pentru sensibilitatea cutanat).
Fiecare dintre etapele percepiei (detecia, discriminarea, recunoaterea, identificarea,
interpretarea) poate fi perfecionat prin exerciiu.
Dezvoltarea abilitilor (skill) perceptive prin experien (cotidian sau antrenament specific)
const n:
- descreterea timpului de cutare necesar localizrii unui stimul printre alii;
- creterea numrului de inte detectate;
- perfecionarea deprinderilor de scanare a cmpului perceptiv;
- creterea specificitii rspunsului;
- perfecionarea deteciei trsturilor distinctive;
- perfecionarea deteciei regularitilor existente n formele obiectelor percepute.
Se nva:
- recunoaterea melodiilor;
- identificarea formelor la microscop;
- corectarea iluziilor perceptive;
- perceperea detaliilor structurilor complexe (un instrument ntr-o orchestr, un element al unei
figuri ambigue);
- reducerea pragurilor absolut (mai ales vizual i auditiv) i difereniale (discriminarea relativ);
- atitudinea perceptiv (fixare, concentrare);
- evoluia atitudinii sincretice nspre analitic sau sintetic.
Cercetrile asupra nvrii perceptive au urmrit:
- efectul exerciiului asupra abilitilor perceptive;
- efectul factorilor recompens i sanciune asupra percepiei;
- adaptarea la transformrile stimulilor;
- transferul intermodal (ntre modalitile senzoriale);
- efectul etichetrii verbale asupra percepiei;
- nvarea schemelor perceptive.
Exemple de experiene:
a) Experienele cu stimuli ambigui ca dublul profit au artat c se percep mai uor stimulii
asociai cu recompensa. n aceste experiene s-au artat separat profile ambigue i numai recunoaterea
unuia a fost recompensat, cnd s-a revenit i s-a solicitat recunoaterea unui profil n figura dubl, a
fost recunoscut profilul recompensat.
b) n experienele de recunoatere perceptiv a cuvintelor, cnd s-au introdus cuvinte tabu (de
exemplu viol) timpul de recunoatere a fost mai mare, comparativ cu cuvinte acceptate.
c) Recunoaterea n condiiile n care se produc modificri ale stimulilor (Transformed
stimulation) a fost studiat n experimente realizate cu ochelari prin care lucrurile erau vzute
rsturnate. n aceste experimente s-a constatat c la revenirea la percepia obinuit apar o serie de
dificulti.
d) Transferal intermodal exprim faptul c nvarea ntr-o modalitatea senzorial se transfer i

la alt modalitate (de la vizual la tactil). n experienele cu prisma care deplaseaz imaginea minii
recunoaterea a fost facilitat de tact.
e) Cercetrile cu privire la influena etichetrii verbale asupra percepiei au artat c aceeai
stimuli sunt mai greu difereniai dac li se ataeaz o etichet verbal comun dect dac nu au o
etichet verbal. Etichetele verbale pot fi utilizate pentru a media sau facilita noi rspunsuri la stimulii
din situaiile cotidiene.
f) Principiile nvrii perceptive se studiaz i aplic n managementul nvrii care implic
senzorialitatea uman, cum ar fi expresia plastic, muzical, sport, nvarea deprinderilor de citire,
deprinderi care:
- ncep cu nvarea vorbirii;
- continu cu discriminarea literelor tiprite;
- apoi cu combiriarea litere-sunet;
- cu citirea cuvntului ntreg;
- cu citirea propoziiei i a frazei.
nvarea deprinderilor motorii
nvarea depriderilor motorii se refer la activitatea de achiziionare a unei secvene dintr-un
rspuns motor precis. Formarea deprinderilor motorii a fost studiat mai ales n sarcini de educaie
fizic. Cercetrile au utilizat 2 categorii sarcini motorii:
- sarcini cu rspunsuri discrete (separate prin intervale de non rspuns lovirea n fotbal;
rsucirea cheii de contact);
- sarcini cu rspunsuri continui (alergarea cu mingea, condusul mainii).
Teoria clasic a nvrii vede acest tip de nvare ca asemntor nvrii instrumentale. Dup
Thorndike aceasta este dependent de legea efectului. J.Adams o explic pe baza feed-back-ului
(closed loop theory) dup care se ncearc micarea, primete feedback-ul; fiecare ncercare primete
informaii proprioceptive, sunt detectate discrepanele i se realizeaz autoreglarea.
Se descriu ca faze ale nvrii deprinderilor motorii:
- faza cognitiv (cnd se nelege sarcina, se verbalizeaz, se conceptualizeaz componentele;
de exemplu n nvarea limbilor strine se obin informaiile despre pronunie vocale, consoane,
diftongi; n nvarea dansului se obin informaii despre paii de baz etc);
- faza asociativ (asemntoare cu asocierea care se realizeaz n nvtarea dactilografiei);
- faza autonom (n care micrile se pot realiza fr control voluntar).
nvarea deprinderilor motorii este influenat de feedback (intrinsec i extrinsec), de
distribuirea exerciiului, de stres i oboseal.
nvarea verbal
Puine sunt sarcinile de nvare uman care s nu implice nvarea verbal, poate aceasta este
explicaia faptului c studiul sistematic al nvrii umane a nceput cu sarcini de nvare verbal.
nvarea verbal se realizeaz n situaii n care sarcina cere ca elevul/studentul s rspund la
un material verbal (cuvinte) sau s formuleze rspunsuri verbale.
Un exemplu familiar de nvare verbal serial este nvarea recitrii alfabetului, zilelor
sptmnii, lunilor anului, erelor geologice etc., iar un exemplu familiar de nvare prin asociere n
perechi este nvarea vocabularului unei limbi strine n care fiecare cuvnt nou are o pereche n
limba matern.
nvarea conceptelor (conceptual)
Invarea conceptelor (concept learning) a fost abordat n psihologia nvrii ca situndu-se
aproximativ la jumtatea drumului dintre un proces simplu de discriminare a stimulilor, nvarea
rspunsului i formarea de asociaii pe de o parte i procesele complexe ale gndirii, raionamentului i
rezolvrii de probleme pe de alt parte. nvarea conceptual se refer la orice activitate n care
individul trebuie s nvee s clasifice dou sau mai multe evenimente sau obiecte ntr-o singur
categorie. Ea implic un rspuns comun la un grup de stimuli care au n comun anumite proprieti sau
caracteristici.
Conceptele sunt reprezentri ale unor categorii de lucruri, aciuni sau situaii. Acestea permit
oamenilor s includ n aceeai categorie stimuli cu caracteristici similare, corelate n aa fel nct s
afirme ceva despre lume, ceva ce poate fi judecat n termeni de adevrat sau fals. Pe baza conceptelor
este posibil identificarea regularitilor experienei personale, organizarea informaiilor despre lume

n uniti de semnificaie care s poat fi pstrate n memorie.

Dup cantitatea de informaie condensat n i dup forma de codificare (simbolic sau
semantic) conceptele sunt:
- individuale, particulare i generale;
- empirice i tiinifice;
- concrete i abstracte.
In practica pedagogic este important s se evite asimilarea activitii de nvare a conceptelor
cu activitatea gndirii de conceptualizare. nvarea conceptelor pare un caz special de generalizare i
discriminare, o combinare a discriminrii ntre clase de evenimente cu generalizarea asupra acestora.
Un concept se consider nvat dac sunt ndeplinite dou condiii:
- sunt identificate exemplele i excluse non-exemplele (alb/nonalb);
- sunt recunoscute caracteristicile relevante i ignorate cele nerelevante (la cerc se vizeaz
forma, se ignor mrimea sau culoarea).
nvarea conceptelor este influenat de factori care in de sarcin i cei care in de subiect.
n ceea ce priveste factori care in de sarcin, evidentiem:
- exemplele pozitive i negative (n general se nva mai mult i mai repede din exemplele
pozitive pentru c acestea sunt mai sigure, cele negative fiind mai numeroase i mai ambigue (de
exemplu n diagnosticul diferenial se poate recurge cu succes la exemplul negativ deoarece o boal
poate fi identificat uneori prin simptomul care nu este prezent dar n ,,predarea" de ctre prini a
conceptului de onestitate prin exemple de neonestitate tehnica" poate s nu fie de folos;
- atributele relevante i irelevante (cu ct numrul atributelor irelevante este mai mare cu att
sarcina de nvare a conceptului va fi mai dificil; unele atribute relevante pot fi redundante dar cu ct
sunt mai multe atribute relevante redundante, cu att conceptul va fi nvat mai uor);
- proeminena (tipicalitatea) stimulilor i concreteea/abstractizarea (copilul mic nva
conceptul de culoare mai repede dect pe cel de form);
- feedback-ul i factorii temporali (este important timpul n care se ofer feedback-ul);
- regulile conceptualizrii (cel mai uor de nvat sunt conceptele care utilizeaz regulile
afirmaiei i conjunciei i cel mai greu cele care utilizeaz regula condiional i bicondiional).
nvarea social
nvarea social este definit ca proces de asimilare a experienei sociale manifestat prin
schimbare n conduit", de asimilare a experienei concentrate n norme, valori i roluri sociale, n
atitudini i modele de comportament realizate sau practicate n contexte microsociale (interaciuni i
relaii interpersonale) sau macrosociale (de la grupuri mici la comuniti sociale).
P.Murean, n fina analiz pe care o realizeaza cu privire la nvarea social, menioneaz ca i
contribuii semnificative la clarificarea conceptului de nvare social lucrrile lui Miller, McDollard,
G.H.Homans, J.W.Thibot, H.H.Kelley i desigur, teoria lui A.Bandura.
Astfel, Miller, McDollard identific drept principii de baz ale nvrii sociale: impulsul de a
imita conduita altuia care este unul dintre cei mai importani stimuli n nvarea social.
G.H.Homans evideniaz rolul ntririi conduitei sociale elementare prin schimbul reciproc de
recompense i pedepse n cadrul interaciunilor.
J.W.Thibot i H.H.Kelley (teoria rezultatelor interaciunii) accentueaz efectul rezultatelor
interaciunii asupra nvrii.
Bandura relev faptul c n cadrul interaciunilor sau relaiilor interpersonale, mai ales prin
expunerea la model, au loc:
- procese de atenionare (observatorul identific anumite comportamente ale modelului n
vederea nvrii;
- procese de stocare codificarea comportamentelor sub forma reprezentrilor sau a
semnificaiilor (verbal);
- reproducerea psihomotorie a comportamentelor (ntrirea celor recompensate i eliminarea
celor sancionate).
Alte forme de nvare:
nvare dintr-o singur ncercare (one-trial learning), este nvare bazat pe unica
experien, fr repetiii ce apare ntr-un anumit context n strns corelaie cu procese motivaionalafective i cognitive. A fost evideniat mai ales n situaii cu consecine negative severe (durere,

intoxicare).
nvare incidental (incidental learning), const n fixarea coninuturilor fr intenie sau
fr o instruire prealabil (activitile conexe unor alte activiti cu scop bine precizat).
nvare latent (latent learning), ntlnit ca efect al familiarizrii cu o anumit sarcin.
nvarea prin ncercare i eroare (trial and error learning) evideniat de Thoradike, n care
eseniale sunt:
- setul privind pregtirea de a atinge un anumit scop;
- o cale neobinuit de a atinge acest scop;
- explorarea situaiei, identificarea unei posibile soluii i ncercarea ei, rentoarcerea la ceea ce
o blocheaz, schimbarea cu alta;
- gsirea soluiei potrivite i atingerea scopului.
nvarea prin observaie, prin model (observational learning, vicarious learning), descris
de A.Bandura, presupune nvarea noilor reacii sau modificarea celor vechi prin observarea unui
model, fr ntrire sau cu ntrire vicariant (este recompensat/sancionat modelul nu observatorul).
nvare programat (programmed leaming), descris de Skinner, este o forma de nvare n
care materialul este oferit n fraciuni mici, succesive, iar ntrirea nvrii se realizeaz imediat.
nvare secvenial (serial learning, rote learning), const n nvarea unor componente ntro ordine prestabilit.
nvare subliminal (subliminal learning), const n achiziia unor priceperi sau obinuine
fr intervenia contiinei, la prezentarea unui material de o intensitate sczut (apropiat de prag) sau
fragmentar sau la receptarea unui material n momente de activare nervoas sau senzorial de nivel
jos (n somn).
R.Gagne a identificat opt forme (type) de nvare, fiecare cernd seturi diferite de condiii.
Condiiile nvrii sunt acele evenimente care trebuie s apar pentru ca un anumit tip de nvare s
se produc. Sunt evenimente care se produc n cel care nva (impulsul, scopul, satisfacia, personal)
sau n situaie (caracteristicile sarcinii).
n ordinea nivelului de complexitate, cele opt tipuri de nvare sunt:
- nvarea de semnale n care se nva un rspuns difuz la un semnal; este cazul rspunsului
condiional clasic (Pavlov);
- nvarea prin conexiunea stimul-rspuns n care se achiziioneaz un rspuns precis la un
anumit stimul (discriminat); ceea ce este nvat este o conexiune (Thorndike) sau un operant
(Skinner);
- nvarea lanurilor motorii n care sunt nvate lanuri de conexiuni stimul-rspuns,
condiiile pentru o asemenea nvare fiind descrise de Guthrie i Skinner;
- asociaiile verbale sau lanul verbal n care se nva tot lanuri dar asocierile se produc ntre
cuvinte ca semnificani ai obiectelor;
- nvarea prin discriminare multipl n care se nva n" rspunsuri diferite la n" stimuli
diferii;
- nvarea de concepte (conceptual) prin care se achiziioneaz capacitatea de a da un rspuns
comun la o clas de stimuli diferii prin anumite caracteristici i asemntori prin altele, cele comune
fiind criterii de integrare a obiectelor n clasa respectiv;
- nvarea regulilor care presupune nvarea unor lanuri de concepte i verbalizarea regulii n
termeni de genul dac A atunci B";
- rezolvarea de probleme care const n combinarea de noiuni, principii i reguli.
Una dintre cele mai complexe taxonomii a formelor, tipurilor i nivelurilor nvrii este cea
realizat n M. Zlate (apud. Silvastru, 2004), taxonomie din care transpare i relaia varietilor de
nvare (tip, form, nivel) cu nivelurile de structurare a psihicului uman i cu structura activitii
psihice umane, care se prezint astfel:
Ca tipuri de nvare se difereniaz:
- nvarea didactic (se obine n cadrul exclusiv al colii) i nvarea social (realizat i n
cadrul colii dar i n afara ei);
- nvarea din propria experien i nvarea din experiena altora.
Ca forme ale nvrii se descriu dup:
- coninutul celor nvate: nvare perceptiv, verbal, conceptual, motorie;
- modul de operare cu stimulii: nvare prin discriminare, prin repetare, prin asociere, prin
transfer, prin generalizare;

- modul de organizare al informaiilor: nvare algoritmic, euristic, programat, creatoare;

- nivelul activitii psihice la care se realizeaz actiunea nvrii: latent, spontan
neintentionat, hipnotic, contient, inteligent, prin descoperire, creatoare, inventiv;
- modul de administrare a situaiilor de nvare: algoritmic, euristic, prin modelare i
analogie, prin creaie;
- procesele psihice angajate n actul nvrii: senzorial, cognitiv-mental, bazat pe impuls
emoional.
Ca niveluri ale nvrii se identific:
- nivelul nvrii contiente;
- nivelul nvrii necontientizate.
Pentru a utiliza eficient informaiile cu privire la multitudinea de forme, tipuri i niveluri la care
se realizeaz nvarea este foarte important s reinem c diversificarea acestora este determinat de
extrema diversitate a formelor, ipostazelor i nivelurilor la care se desfaoar activitatea psihic
uman.
3.6. Vocaia i cariera didactic
Realitatea sistemului personalitatii echivaleaza cu prezenta unui model interior al persoanei,
care intr-un anumit mod i vectorializeaza conduita acesteia, schitandu-i un unghi de deschidere fata de
lume si viata, iar in mod propriu o vocative profesionala in campul productiei.
Cercetarile in materie conduc spre urmatoarele constatari:
Personalitatea insati, care nu-i un dat, ci o rezultanta a concurentei unei multitudini de factori,
depinde de luarea sau neluarea in consideratie a unor indici, ce se manifesta inca din copilarie, in timp
ce respectarea in evolutia persoanelor a liniilor sale interne conduce spre construirea unei personalitati
armonioase, nerespectarea poate sa concureze la obtinerea unui sistem deficitar. Se evidentiaza astfel
ca, pe cand o corespunzatoare dirijare a puberilor spre scoli potrivite cu modelul lor interior, se
soldeaza cu o foarte buna integrare in campul psihosocial, echilibru optim, succes scolar, o orientare
necorespunzatoare constituie o cauza a unui echilibru precar, o sursa a unor impedimente de adaptare;
Orice persoana prezinta o anumita disponibilitate auto-socio-reglatoare fata de structurile de
activitate productiva, in functie de gradul de corespondenta sau necorespondenta dintre modelul
personalitatii si o structura de activitate productiva, se ajunge la un gradient de integrare in rolul
profesional; asa se explica de ce unele persoane au un randament mediu sau sub medie in unele
profesii, rezultand ca integrarea in productie se afl in stransa corelatie cu vocatia;
Respectarea vocatiei reprezinta pentru persoana, in plus, un factor de sanogeneza cu implicatii
individuale si sociale, sanatatea fiind definita ca o stare de plenitudine fizica, psihica si sociala, o
corespunzatoare incadrare vocationala, genereaza sentimentul de excelenta functionare a organismul,
determina un tonus psihic perfect si conduce la o integrare sociala optima.
Se stie ca vocatia este un rezultat al unui lung proces de definire, in promovarea ei dandu-si
concursul institutiile de educatie si invatamant; o defectuoasa indrumare, contrar vocatiei, poate fi
pentru acesta o cauza a unei conduite ineficiente, precum si a unor tulburari psihice, de obicei din
categoria nevrozelor.
Fata de constatarile de mai sus, in raportul dintre om si profesie se impune activarea
principiului vocational. Orientarea vocationala da satisfactie persoanei, aceasta prin intermediul unei
incadrari vocationale realizandu-se optimal, atingand cel putin in parte ceea ce se intelege prin
notiunea de fericire: serveste deci principiul individual, in egala masura satisface si principiul social.
Printr-o orientare vocationala se promoveaza valorile, acestea constituind promisiunea ridicarii
nivelului material si cultural al societatii, asigurarii cresterii bunastarii sociale. Beneficiarii orientarii
vocaionale sunt, ca atare, individul si societatea, intelegandu-se atat societatea civila cat si statul.
Individul apare ca beneficiar intrucat printr-o integrare vocationala intr-o activitate productiva munca
devine pentru el un complement al personalitatii sale; societatea, deoarece printr-o incadrare
vocationala a persoanei a persoanei in procesul productive factorul social, isi imbunatateste calitatea,
iar elementele sale de risc scad la minimum.

Evaluarea cunostinelor:
1. Enumerai cele patru procese care guverneaz nvarea:
__________________________________________________________________________________
2. Prezentai clasificare mecanismelor psihice implicate n procesul de nvare:
__________________________________________________________________________________
3. Descriei pe scurt legea sensibilitii difereniale:
_________________________________________________________________________________
4. Enumerai mecanismele integratoare implicate n procesul de nvare:
__________________________________________________________________________________
5. Enumerai rezultatele nvrii cognitive n ordine ierarhic:
__________________________________________________________________________________
6. Prezentai fazele nvrii deprinderilor motorii:
_________________________________________________________________________________
Tem de reflecie:
Un mod nou de a gndi educaia (positive education) pornind de la psihologia pozitiv