Sunteți pe pagina 1din 11

CUPRINS

INTRODUCERE
CAPITOLUL I RELATII PUBLICE SI COMUNICARE
1.1.Relaiile publice cadru general
1.1.1 Istoria relatiilor publice
1.1.2.O tipologie a definiiilor
1.1.3.Definiii bazate pe activitile de relaii publice
1.2. Comunicare, comunicare publica si relatii publice
1.2.1. Comunicarea ca relatie
1.2.2 Comunicare interpersonala si comunicare publica
1.3 Relatiile publice ca si comunicare
CAPITOLUL II DEFINITII SI CARACTERISTICI ALE CAMPANIILOR DE RELATII
PUBLICE
CAPITOLUL III CAMPANIILE DE RELATII PUBLICE IN FUNCTIE DE ACTORII
SOCIALI: CAMPANIILE COMERCIALE, CAMPANIILE POLITICE
CAPITOLUL IV CAMPANIILE DE RELATII PUBLICE IN FUNCTIE DE OBIECTIVE:
CAMPANIILE DE INFORMARE, CAMPANIILE DE EDUCARE PUBLICA
CAPITOLUL V CAMPANIILE DE RELATII PUBLICE - PROCESE DE PLANIFICARE
STRATEGICA A COMUNICARII: PUBLICURI, SCOPURI SI OBIECTIVE, STRATEGII SI
TACTICI, CALENDAR SI BUGET, PROCESUL EVALUARII
CAPITOLUL VI CAMPANIILE DE RELATII PUBLICE ONLINE - DE LA WEB 1.0 LA WEB
2.0: DIGITALIZAREA SI IDENTITATILE DIGITALE, STRATEGII IN CAMPANIILE DE
RELATII PUBLICE ONLINE
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

CAPITOLUL I RELATII PUBLICE SI COMUNICARE

1.1.Relaiile publice cadru general


1.1.1 Istoria relatiilor publice
Desi relatiile publice sunt un fenomen comunicational al secolului XX radacinile acestei
activitati sunt la fel de vechi ca si comunicarea. Istoria lor nu este decit istoria perfectionarii si
autonomizarii managementului si tehnicilor acestei activitati comunicative. 1Am putea spune
spre ex. ca Iulius Cesar si-a promovat imaginea personala prin astfel de tehnici, ca in Roma
antica existau campanii electorale, ca Jocurilor Olimpice antice li se facea publicitate, ca in
Anglia sec. XVIIlea mesaje publicitare: si quis daca cineva doreste, mesaje prin care indivizii
isi faceau cunoscute capacitatile, iar cine dorea sa ii foloseasca le raspundeau etc. Probabil ca
evenimentul ce caracterizeaza cel mai bine sensul actual al relatiilor publice este Revolutia
americana. Aici intilnim organizatii care modeleaza opinia publica, utilizarea diferitelor
simboluri, producerea de evenimente inscenate (afacerea ceaiului de la Boston), difuzarea rapida
a propriei versiuni asupra evenimentului, utilizarea a cit mai multe canale de comunicare,
campanie sustinuta care satureaza publicul cu mesaje. Aceasta perioada, mai ales cea dintre 1600
si 1799, este preliminara, intrucit infrastructura, canalele de comunicare si tehnicile relatiilor
publice abia se creaza si se dezvolta.Tot aici apare primul purtator de cuvint prezidential, Amos
Kendall, cel care a redactat articole si discursuri pentru presedintele Andrew Jackson, ajutindu-l
sa gaseasca cele mai pregnante formule pentru ideile sale, cel a cercetat opinia publica si a
distribuit diferite materiale pentru ziarele din toata tara. Agentiile de presa, primele practicante
autonome ale relatiilor publice apar tot in America la inceputul sec. XIX-lea, odata cu aparitia
presei ieftine.2 Aceste Agentii produceau povestiri si relatari despre evenimente neobisnuite,
dupa care erau ahtiati oamenii simpli si prin intermediul lor promovau intereselor unei persoane,
firme sau institutii. Unul dintre cei mai remarcate figuri a fost Phineas T. Barnum, creator al unui
circ despre personajele caruia a lansat in presa povestiri senzationale (Fratii siamezi, doica lui
Washington). Este totodata intre primii care a organizat pseudoevenimente, intimplari anume
construite pentru a fi difuzate de presa. Etapa agentului de presa, intre 1800-1899, se
caracterizeaza prin comunicare prin actiune, comunicare intr-un singur sens, de la agent spre
public, fara a tine seama de valorile si interesele publicului, informatia distribuita era cel mai
adesea incompleta, exagerata sau chiar falsa, cu scopul de a controla publicul si de a obtine cit
mai multa publicitate, de a cistiga faima pentru client. Sub presiunea revendicarilor sociale,
1

Viorel Miulescu, Relatii publice-note de curs, Editura Fundatia Roma ia de Maine, Bucuresti, 2014
Iacob, Dumitru; Cismaru, Diana-Maria; Pricopie, Remus, RelaTiile Publice. Coeziune i eficienT prin
comunicare, Editura Comunicare.ro, Bucureti, 2011, p. 34
2

restrictiilor guvernamentale si atacurilor presei, aceasta practica a fost inlocuita de aceea a


birourilor de publicitate.
Birouri de publicitate sunt infiintate incepind cu anul 1889. In anul 1904 apare o Agentie
de relatii publice condusa de Ivy Lee care a lucrat si pentru bolsevici, si pentru I.G.
Farbenindustrie - a umanizat figura lui Rockefeller (prezentind reprezentantii familiei la
aniversari, biserica, opere de caritate) 3. In general aceasta etapa 1900-1939 - este aceea a
informarii publicului si a refacerii imaginii unor institutii afectate de crizele socio-economice si
politice ori de atacurile presei. Comunicarea ramine tot unidirectionata, dar informatiile sunt in
general corecte si adevarate, iar munca relationistilor este similara celei a ziaristilor. Henri Ford a
formulat in cadrul propriei firme doua tehnici de relatii publice: pozitionarea: cine intra primul in
atentia publicului obtine recunoasterea; accesibilitatea: cu cit e mai accesibil, cu cit ajunge mai
repede la presa, cu atit numele va deveni mai popular. Woodrow Wilson a fost primul presedinte
american care a folosit agentiile care se ocupau cu reclama comerciala in persuasiunea
guvernamentala si in efortul de razboi (Comitetul Creel). Cei care au lucrat sub conducerea
jurnalistului Creel si-au infiintat dupa razboi firme de relatii publice. Edward T. Bernays, nepotul
lui Freud, a predat primul curs de relatii publice, a conceput intre primii consilierea ca o
inginerie a consimtamintului, concentrindu-se asupra mijloacelor psihanalizei in prelucrarea
simbolica a imaginilor. El a schimbat orientarea relatiilor publice de la informarea publicului la
intelegerea publicului. In aceasta etapa modelul este al comunicarii bilaterale, dar asimetrice,
pentru ca urmareste numai transformarea publicului, nu si a organizatiei. Este o perioada in care
se practica cercetarea, prevenirea si planificarea, iar relationistul este un manager al comunicarii.
Dupa 1980, in lumea modernitatii tirzii si in cea postmoderna societatile postindustriale au
economia orientata spre consum si servicii. Consecinta este cresterea importantei relatiilor
publice, pina la a deveni decisive, profesionalizarea lor definitiva iar raspindirea lor de-a dreptul
exploziva. Diferitele crize (Tylenol etc.) au fixat definitiv rolul relationistului ca moderator
introducind modelul comunicarii bilaterale simetrice, in care el joaca rolul de mediator. Scopul
este atingerea unei intelegeri reciproce prin dialog, iar mijloacele sunt schimbarea nu numai a
publicului prin persuasiune, ci si a organizatiei.

1.1.2.O tipologie a definiiilor


3

Viorel Miulescu, Relatii publice-note de curs, Editura Fundatia Roma ia de Maine, Bucuresti, 2014

Numrul mare de definiii sau numrul mare de elemente care sunt incluse n corpul
definiiilor se datoreaz marii varieti a modurilor de nelegere (de ctre practicieni i
teoreticieni) a relaiilor publice. 4 Acest lucru i are explicaia n faptul c activitile de relaii
publice se desfoar n organizaii extrem de diverse, cunosc forme de lucru variate i implic
obiective nu o dat greu de conciliat. Relaiile publice sunt practicate n (i pentru) instituii
guvernamentale, dar i n/pentru organizaii non-guvernamentale, pentru firme care urmresc
profitul, dar i pentru asociaii civice sau ecologice, pentru instituii bancare, dar i pentru
instituii educaionale sau culturale .a.m.d. Ele pot avea obiective diferite: de la persuadarea
publicului n favoarea unei organizaii, pn la forarea organizaiei s i schimbe atitudinea fa
de public, de la sprijinirea funcionrii democratice a unei societi, pn la promovarea
intereselor unei firme sau personaliti erc. Specialitii n acest domeniu lucreaz fie n firme de
consultan autonome, fie n departamentele de profil ale guvernelor, ntreprinderilor,
asociaiilor, univeritilor etc. n plus, relaiile publice implic numeroase tipuri de activiti 5:
-scrierea i editarea de mesaje: communicate, tiri de pres scris, radio i televiziune,
scrisori, anunuri, cuvntri, rapoarte de activitate, newsletter etc.;
-relaiile cu pres: contactarea jurnalitilor, plasarea unor materiale n pres, meninerea
legturilor cu jurnalitii, distribuirea prompt a informaiilor cerute de gazetari, nlesnirea
legturii dintre jurnaliti i liderii sau sepcialitii din organizaie, verificarea informaiilor, etc.;
-cercetarea: identificarea categoriilor de public care interfereaz cu organizaia,
strngerea informaiilor din interiorul organizaiei i din afara acesteia referitoare la opinia
diferitelor categorii de public, situaia politic, materialele aprute n pres, atitudinea grupurilor
cu interese specifice; monitorizarea i evaluarea modului n care programele de relaii publice sau desfurat i a impactului acestora;
-activitile de management: programarea i planificarea activitilor, n colaborarea cu
conducerea organizaiilor; administrarea personalului din departamentul de relaii publice,
stabilirea bugetelor i programelor de lucru;
-consilierea: specialitii n relaii publice formuleaz recomandri pentru liderii
ntreprinderilor, oamenii politici, alte persoane cu funcii de conducere, n ceea ce privete
atitudinile publicului, comportamentul organizaiilor, rspunsurile adecvate n situaii de criz,
mesajele referitoare la probleme sensibile etc.;

Iacob, Dumitru; Cismaru, Diana-Maria; Pricopie, Remus, RelaTiile Publice. Coeziune i eficienT prin
comunicare, Editura Comunicare.ro, Bucureti, 2011, p. 40
5
Cutlip Scott, Center Allen,Broom Glenn - Effective Public Relations, New Jersey Prentice Hall,1994, p. 33-34

-organizarea de evenimente speciale: pregtirea i coordonarea conferinelor de pres,


6

inaugurrilor unor obiective sau lansrilor de programe, aniversrilor, campaniilor de strngere

de fonduri, vizitelor, concursurilor, etc.;


-cuvntrile n public: specialitii n relaii publice apar n faa unor publicuri interne sau
externe, ori pregtesc liderii organizaiilor pentru asemenea apariii publice;
-producie: crearea unor produse de comunicare pe baza tehnicilor tipografice, de radio i
televiziune, de design clasic sau multimedia, etc.;
-pregtire profesional: specialitii n relaii publice execut activiti de pregtire pentru
comunicare cu liderii organizaiilor, cu personalul din subordine, cu purttorii de cuvnt, cu ali
membri ai organizaiei;
-contacte: crearea de legturi cu reprezentanii comunitii, ai presei, ai lumii politice sau
de afaceri, cu membrii organizaiei, cu cei care vizeaz organizaia.
Efortul de a defini relaiile publice sau de a face ordine n definiiile existente este
ngreunat i de faptul c formulrile respective conin att aspecte conceptuale (ce sunt relaiile
publice?), ct i aspecte instrumentale (ce proceduri de lucru folosesc cei care le practic?). n
plus, relaiile publice interfereaz, prin unele tehnici, cu alte tipuri de activitate, cum ar fi:
marketingul, reclama, publicitatea, afacerile publice, promoiunea, lobby-ul, fund-raising-ul etc. 7
Toi factorii de mai sus nmulesc elementele care compun definiiile, deoarece rezultatele acestei
activiti sunt numeroase, iar uneltele folosite de practicieni sunt deosebit de variate.
1.1.3.Definiii bazate pe activitile de relaii publice
Relatiile publice preiau in sens specializat si de masa o serie de activitati de informare si
transmitere a informatiilor care, pina la aparitia mijloacelor de comunicare de masa se desfasurau
empiric si restrins, in maniera comunicarii interpersonale, sau dogmatic si extins, in maniera
propagandei. Relatiile publice nu se bazeaza pe propaganda, ci pe persuasiune. Propaganda este
o forma de persuasiune fara interactiune directa intre emitator si destinatar. (Sacra Congregatio
de Propaganda Fide apare in 1662 ca o consecinta a Contrareformei si are menirea de a propaga
credinta catolica; datorita protestantismului a primit o conotatie negativa.) In functie de sursa si
acuratetea informatiei: propaganda neagra (sursa incorecta, informatie incorecta), gri (sursa
in/corecta, informatie in/corecta) si alba (sursa corecta, informatie corecta = comunicare
informativa). Sub-propaganda presupune facilitarea comunicarii, impunerea unei doctrine noi
prin crearea unei atitudini pozitive prealabile. Propaganda este o comunicare intens controlata
intr-o societate centralizata, care difuzeaza o anume doctrina. Propaganda inseamna in primul
6
7

Viorel Miulescu, Relatii publice-note de curs, Editura Fundatia Roma ia de Maine, Bucuresti, 2014
Coman Cristina - Relatii publice- principii si strategii, Ed. Polirom, Iasi, 2001, p.18-30

rind indoctrinare8. Relatiile publice, in schimb, incearca sa convinga publicul cu privire la


obiectivele si strategiile unei institutii. Institutiile si organizatiile intervin ca persoane in
comunicarea din spatiul public. Practica relatiilor publice se datoreaza in mare parte
transformarii interesului privat in interes economic, social sau politic. Unii autori considera
publicitatea primul scop identificabil istoric al relatiilor publice (promovarea identitatii si
cunoasterea de catre public a institutiei, grupului, persoanei a avertiza, a anunta despre
existenta, scopurile si motivatiile sale), altii, promovarea intereselor respectivelor persoane sau
grupuri. Spatiul public este populat nu numai de relatii publice, ci si de reclama si publicitate.
Reclama produce si transmite mesaje persuasive. Ea utilizeaza un mediu de comunicare contra
cost, adica recurge la cumpararea spatiului sau timpului de emisie a diferitelor mass-media.
Publicitatea transmite si faciliteaza publicarea in mass-media a diferitor informatii despre o
organizatie, fara a face plati directe (nu achizitioneaza direct spatiu mediatic). Relatiile publice
reprezinta un management al comunicarii prin care se defineste si mentine imaginea identitatii
unei organizatii prin controlul si ameliorarea comunicarii interne si externe.9 Ea vizeaza opinia si
formarea convingerilor si nu au finalitate financiara directa si masurabila (ex.: activitatea de
lobby a obtine atmosfera favorabila unei legi, atitudini sau politician). Relatiile publice sunt un
management al comunicarii care contribuie la stabilirea si mentinerea comunicarii si, pe aceasta
cale la acceptarea reciproca si cooperarea, intre o organizatie si publicul ei. Relatiile publice
evalueaza atitudinile publicului si apropie comunicational politicile si procedurile unui individ
sau ale unei organizatii de interesele publicului printr-un program de actiune comunicativa care
urmareste sa cistige intelegerea, acceptarea si increderea publicului.
Functiile relatiilor publice10:
a) prezentarea unui grup din exterior
b) a ajuta pe cei din exterior sa-i inteleaga ideile si modul de functionare
c) a arata grupului care este imaginea sa exterioara actiuni comunicative pentru a obtine
bunavointa celorlalti, a publicurilor exterioare

Iacob, Dumitru; Cismaru, Diana-Maria; Pricopie, Remus, RelaTiile Publice. Coeziune i eficienT prin
comunicare, Editura Comunicare.ro, Bucureti, 2011, p. 43
9
Iacob, Dumitru; Cismaru, Diana-Maria; Pricopie, Remus, RelaTiile Publice. Coeziune i eficienT prin
comunicare, Editura Comunicare.ro, Bucureti, 2011., p. 46
10
Dobrescu, Emilian M. (coord.), RelaTii publice de carier, Editura Eurolobby, Bucureti, 2010, p. 98

Definiii bazate pe activitile de relaii publice


Numeroase definiii se concentreaz asupra a ceea ce fac specialitii din relaii publice;
ele sunt enumerative i ncearc s circumscrie acest domeniu prin nsuirea tipurilor majore de
activiti: scrierea de communicate, consilierea liderilor, cercetarea publicurilor de care depinde
o instituie, organizarea de evenimente, planificarea i implementarea unor campanii de
comunicare etc. n acest sens, cea mai important definiie este aceea propus de Asociaia
Internaional a Relaiilor Publice, cu ocazia Conveniei anuale din 1978 inut n Mexic:
Practica relaiilor publice este arta i tiina social a analizrii unor tendine, a anticiprii
consecinelor lor, a sftuirii liderilor unei organizaii i a implementrii unor programe de
aciune, care vor servi att interesele organizaiei, ct i interesele publicului 11.
Dup sinteza realizat de revista profesional Public Relations News, relaiile publice
sunt: Funcia de conducere care evalueaz atitudinile publicului, apropie politicile i procedurile
unui individ sau ale unei organizaii de interesele publicului, planific i execut un program de
aciune pentru a ctiga nelegerea i acceptarea publicului 12.
Aceast modalitate de a circumscrie conceptual domeniul relaiilor publice se ntemeiaz
pe identificarea rolurilor pe care practicienii le ndeplinesc sau i le atribuie atunci cnd trebuie
s-i defineasc sfera de activitate. Astfel, dou mari cercetri, una coordonat de profesorii de
profil de la univeritile americane din San Diego i Wisconsin i cealalt de David Dozier au
identificat urmtoarele roluri (J.E. Grunig, T.Hunt, Relaiile publice, 1984, p.90-9213):
-rolul de tehnician al comunicrii: practicienii scriu, editeaz, fac producie audiovizual,
creeaz sigle, grafice i orice alte mesaje necesare pentru executarea programelor de relaii
publice; ei nu trebuie s ia decizii organizaionale, ci doar s aplice deciziile altora, nu fac
cercetri, nu planific i nu evalueaz anumite activiti;
-rolul de manager al comunicrii: aceti practicieni planific i conduc un program de
relaii publice, consiliaz conducerea i ia decizii n ceea ce privete politica de comunicare a
organizaiei; ei sunt implicai n toate segmentele lurii deciziilor, utilizeaz cercetarea pentru a
planifica i evalua munca lor; n cadrul acestui rol, cercetrile au identificat trei subtipuri:
a) rolul de expert specialistul are funcia de conducere, cerceteaz i definete
problemele specifice ale relaiilor publice, dezvolt programe i i asum responsabilitatea
pentru implementarea acestora;
b) rolul de a facilita comunicarea specialistul asigur un flux continuu i bilateral al
informaiei ntre organizaie i public; el este om de legtur, de interpretare i de mediere;

11

Newsom Doug, Carrel Bob - Redactarea materialelor de relatii publice, Ed. Polirom, Iasi, 2004, p. 4
Cutlip Scott, Center Allen,Broom Glenn - Effective Public Relations, New Jersey Prentice Hall,1994, p. 3
13
Grunig James.E., T. Hunt, Managing Public Relations, Holt, Rinehart&Winston, Philadelphia, 1992, p.7
12

c) rolul de a facilita rezolvarea problemelor specialistul ajut alte persoane din


organizaie s i rezolve dificultile de comunicare.
Dup David Dozier, pe lng rolurile de tehnician al comunicrii i manager al
comunicrii, ar mai exista nc dou roluri:
-rolul de legtur cu media: specialitii menin contactele cu presa i informeaz membrii
organizaiei asupra activitilor presei; ei asigur o comunicare n dou sensuri, ntre mass-media
i organizaie (prin fiierele de pres i revista presei) i ntre organizaie i pres (prin
materialele pe care le produc i distribuie);
-rolul de legtur comunicaional: specialitii sunt manageri ai comunicrii,
reprezentnd organizaia la diferite evenimente sau crend evenimente n care conducerea
organizaiei are ocazia de a comunica direct cu publicul intern sau extern.
La rndul lor, S.M. Cutlip, A.H. Center, G.M. Broom

14

propun un alt model al tipurilor

de roluri, bazat pe o alt combinare a datelor oferite de cercetarea realizat de echipele din cele
dou univeriti: ei consider c rolurile majore sunt tehnician al comunicrii, expert, facilitator
al comunicrii i facilitator al rezolvrii problemelor.
Combinnd aceste elemente, John Marston a propus definirea relaiilor publice prin ceea
ce el numete funcii (n fapt tot roluri) ale specialitilor n relaii publice: cercetarea, aciunea,
comunicarea i evaluarea. Astfel, relaiile publice implic:
-cercetarea atitudinilor n legtur cu o anumit problem, identificarea problemelor de
aciune, comunicarea acelor programe n vederea obinerii nelegerii i sprijinului;
-evaluarea efectului pe care l-au avut programele de comunicare asupra publicului
(Stanton W. J. Fundamentals of Marketing, McGraw Hill, Book, Co., New York, 1981, p. 815).
Aceste roluri arat c specialitii n relaii publice i plaseaz activitatea ntre doi poli:
unul de execuie (tehnicieni) i altul de conducere (manageri). La primul pol, ei i revendic
(pentru ei, dar i pentru domeniul relaiilor publice) numai activiti de producere a unor mesaje
(communicate, relatri, invitaii, dosare de pres, etc.), n timp ce la al doilea ei i asum
activiti de concepie, planificare, cercetare i evaluare a unor programe de comunicare. O
asemenea polarizare a rolurilor conduce la o extindere a cmpului atribuit relaiilor publice i
face, din nou, dificil i circumscrierea acestui domeniu.

14

Managementul Instituiilor Publice,1994, p. 42-44


Stanton W. J. Fundamentals of Marketing, McGraw Hill, Book, Co., New York, 1981, p. 8

15

1.2. Comunicare, comunicare publica si relatii publice


1.2.1. Comunicarea ca relatie
Prima dintre cele 4 axiome ale comunicarii ale lui Paul Watzlawick (Scoala de la Palo
Alto) ne spune ca: Orice comunicare prezinta doua aspecte: continutul si relatia, in asa fel incit
cel de-al doilea il include pe primul si, ca urmare, este o metacomunicare. Ceea ce numim
comunicare nu se limiteaza prin urmare la transmiterea unei informatii; ea implica intotdeauna o
relatie. Sensul termenului de comunicare, utilizat de la sfirsitul sec. al XII-lea asa cum ne
sugereaza radacina sa latina munus priveste intilnirile intre indivizi, schimbul, impartasirea. A
comunica inseamna a fi in relatie; originea comunicarii se afla in necesitatea de a relationa
oamenii, de a-i face sa coopereze in vederea unor scopuri comune. Comunicarea apare pentru a
permite oamenilor sa-si coordoneze actiunile in vederea unor scopuri generale comune. In viata
sociala nu se poate obtine nimic fara comunicare (Henri Lefebvre). Informatia e de fapt doar o
ultima etapa a evolutiei comunicarii, deloc indispensabila. Oricum, in comunicare, relatia
influenteaza continutul, se plaseaza la un nivel superior, este metacomunicare. Iar scopul ultim al
comunicarii este tocmai metacomunicarea, construirea de relatii interpersonale. Doctrinele
cistigatoare cum sint spre ex. crestinismul, psihanaliza -, scolile, sint acelea care si-au rezolvat
inainte de toate problemele de relatii de comunicare, de retea: fara orchestra orice mesaj ramine
litera moarta.

1.2.2 Comunicare interpersonala si comunicare publica


Ca relatie, comunicarea se poate stabili intre doua personae, intre o persoana si un grup si
intre grupuri de diferite dimensiuni. In principiu putem deci diferentia domeniul comunicarii
interpersonale de domeniul comunicarii publice.16
Marea diferentiere in domeniul vast al comunicarii generalizate este cel dintre
comunicarea interpersonala si publica. Desigur, multe dintre principiile, tehnicile si procedurile
comunicarii interpersonale functioneaza si in comunicarea publica, diferitele forme ale
comunicarii putind fi la fel de bine privite si dinspre persoane si dinspre public (publicuri). Daca
detaliem conceptual de comunicare generalizata avem pe linga comunicarea interpersonala cu
formele ei detaliate diverse, comunicarea publica ce poate lua forma comunicarii institutionale,
politice, mediatice sau comerciale.

16

Dobrescu, Emilian M. (coord.), RelaTii publice de carier, Editura Eurolobby, Bucureti, 2010, p. 100

Comunicarea publica se diferentiaza apoi in ceea ce se numeste pe de o parte relatii


publice, respective comunicare institutionala si politica, pe de alta publicitate si marketing,
respective comunicare comerciala, totul scufundat in mediul insasi al comuncarii postmoderne
care este comunicarea mediatica. Din punctul de vedere al mass-mediilor, comunicarea
generalizata rezolva problema moderna a parcelarii prin specializare a cunoasterii. Desigur, nu
poti cunoaste la fel ca specialistul, dar poti sa te intilnesti cu el intr-o reprezentare a cunoasterii
lui. Comunicarea inseamna atunci ceea ce vechea pretentie elitista de cunoastere numea
vulgarizare17.

1.3 Relatiile publice ca si comunicare


Confuzia terminologica cea mai raspindita pentru centrul si estul Europei unde abia se
infiripa chiar relatiile cu publicul (penurie, absenta personalului, masivitatea cererilor etc.) - este
cea dintre relatiile publice si relatii cu publicul. De altfel, Europa in general nu este scutita de
aceasta confuzie pentru ca termenul este de origine americana si isi hraneste semnificatiile dintrun anumit context socio-politicoeconomic si general uman. 18 Pentru Europa de vest, regalista si
centralista relatiile publice au fost relatii cu publicul in sensul ca deciziile luate de autoritatile
regale superioare aflate la centru erau comunicate masei supusilor care le executau. Prin urmare
relatiile publice se reduceau la comunicarea unilaterala cu publicul. Serviciile publice din tarile
europene, universale in sensul centralismului regal traditional, au continuat sa practice acest gen
de relatii cu publicul si au fost in general urmate ca model de restul institutiilor si chiar de
firmele si intreprinderile comercialeconomice in stilul comunicarii comerciale (marketing si
publicitate) ale acestora19. In America si, in general, in lumea anglo-saxona, comunicarea publica
primeste sens de relatii publice, adica grupurile comunica public unele cu altele in numele
impunerii propriilor interese si isi promoveaza propria imagine.
In principiu, Declaratia drepturilor omului de la 1789, prin art. 11: "Libera comunicare a
gindurilor si opiniilor este unul din drepturile cele mai pretioase ale oamenilor." Ne spune ca
spatiul public este deschis tuturor. El defineste chiar aceasta deschidere spre toti a comunicarii,
care e folosita insa de diferitele puteri sau sisteme in interesul lor. Desigur, comunicarea publica
se face in numele interesului general, dar interesul general rezulta dintr-un compromis al
intereselor indivizilor si grupurilor societatii sau, cum spune Platon prin intermediul lui
17

Pricopie, Remus, Participarea public. Comunicare pentru dezvoltare durabil, Editura Comunicare.ro, Bucureti,
2010, p. 56
18
Pricopie, Remus, Participarea public. Comunicare pentru dezvoltare durabil, Editura Comunicare.ro, Bucureti,
2010, p. 67
19
Dobrescu, Emilian M. (coord.), RelaTii publice de carier, Editura Eurolobby, Bucureti, 2010, p. 112

10

Protagoras, valorile fundamentale rezulta din influente complementare. Interesul general ramine
deschis controverselor si recursului facut de indivizi sau minoritati frustrate de o decizie publica
(ex. interdictia fumatului). Dreptul american, Common law se hraneste din empirismul anglosaxon, care accepta compromisul, medierea, in vreme ce formula mesajului informativ venit de
la centru, ce pare sa caracterizeze Europa traditionalista, provine din practica dreptului roman.

11