Sursele de finantare a investitiilor

La originile oricarei investitii se afla intotdeauna acumulari anterioare ale investitorului

direct sau ale altor investitori dispusi sa-si angajeze economiile, in diferite forme, in realizarea
proiectului in cauza.
Sursele din care pot fi finantate investitiile sunt:
- surse din interiorul tarii, reprezentate de fondurile proprii ale firmelor, emitere de actiuni,
credite bancare pe termen lung sau terrnen mijlociu, alocatii (subventii) de la buget;
- surse din exterior, sub forma imprumuturilor bancare, a investitiilor directe de capital,
etc.
Sursele investitionale mai pot fi c1asificate in:
- surse proprii (rezultate din exploatarea capitalului propriu sau din autofinantare);
- surse atrase (credite sau imprumuturi, subventii, colaborari cu a1ti parteneri, etc.).

Surse interne de finantare

Acoperirea nevoilor de finantare a investitiilor se sprijina, in marea majoritate a cazurilor, pe
surse interne (autohtone). Fondurile proprii ale intreprinderii sau autofinantarea exprima capacitatea
acesteia de a produce resurse de investitii din activitatea de exploatare si din alte activitati.
Fondul de dezvoltare ce se constituie de catre societatea comerciala (firma) este alimentat
din:
- o parte din profitul net repartizat pentru investitii;
- amortizarea destinata acestui scop;
- sume incasate din vanzarea activelor fixe sau a materialelor rezultate din dezmembrarea
celor scoase din functiune etc.
Profitul net rezultat din exercitiul financiar este repartizat atat pentru dezvoltare, cat si
pentru alte destinatii: dividendele actionarilor, premii pentru salariati etc.
Amortismentul cumulat serveste firmei pentru f 757j92h inantarea innoirii aetivelor fixe
(imobilizarilor) ajunse la limita duratei lor de functionare, precum si pentru nevoile de dezvoltaremodernizare (mai rar). Prin amortizare intreprinderea realizeaza de fapt recuperarea investitiilor
realizate anterior.
In procesul de amortizare a capitalului si de reinvestire a sumelor astfel recuperate intervin
insa cateva influente importante care determina posibile decalaje intre sumele recuperate prin
amortizare si nivelul si structura capitalului. Aceste influente sunt determinate de:
- progresul tehnic;
- frecventa inlocuirilor;
- inflatie.

Incasarile din vanzarea utilajelor scoase din functiune pot fi utilizate drept capital pentru
investitii. Unele elemente de active fixe sunt vandute inainte de incheierea duratei lor de functionare
sau la sfarsitul acesteia, ca materiale vechi. Sumele incasate alimenteaza fondul de dezvoltare din
care se finanteaza investitiile. De aceste sume se tine seama la aprecierea necesarului de capital
pentru achizitia noului utilaj. Pentru aceasta ele se scad din pretul de achizitie al noului utilaj.
Pot exista situatii cand unele masini, cladiri etc., existente in proprietatea firmei sunt utilizate
la un nou proiect al sau de dezvoltare-modernizare.
Alte active fixe devenite disponibile, datorita restructurarii activitatii firmei, dar inca bune
pentru exploatare, sunt vandute, inchiriate, date in locatie de gestiune etc.
Emiterea si vinderea de actiuni este o cale importanta de crestere a capitalului firmei.
Cresterea capitalului se poate realiza fie prin emisiuni de noi actiuni (crestere efectiva), fie
prin emisiuni de actiuni prin mobilizarea rezervelor (restructurarea capitalului).
Emisiunile de noi actiuni sunt supuse unor fundamentari riguroase ai reglementari precise.
Ele se fac la valoarea nominala a actiunilor, iar firma stabileste un pret tinand cont de doua cerinte:
- pretul sa fie interesant pentru cumparatorii potentiali, adica sa fie inferior cursului
ultimei cotatii, daca firma este cotata;
- pretul sa fie peste o anumita limita pentru a nu dispersa prea mult capitalul.
Diferenta dintre valoarea de piata (pretul obtinut la emisiune) si valoarea nominala a
actiunilor nou emise constituie 'prima de emisiune'. Aceasta acopera diferitele cheltuieli ocazionate
de cresterea capitalului (reuniuni ale adunarii actionarilor, publicitate etc.) sau poate fi utilizata
pentru cresterea capitalului.
Operatiunile de mobilizare a rezervelor au loc prin emisiuni de actiuni care nu maresc
valoarea capitalului. Se realizeaza un transfer al pasivului societatii din postul de 'rezerve' in
posturile de 'capital' si 'prima de emisiune'.
Nefiind vorba decat de o redistribuire, actiunile emise in contul rezervelor sunt atribuite
gratuit. Operatiunea poate fi realizata si prin cresterea valorii nominale a vechilor actiuni.
In vederea recapitalizarii, o serie de intreprinderi mici si mijlocii din tara noastra au folosit
metoda MEBO, constand in emiterea si plasarea de actiuni catre conducere si salariatii proprii.
Astfel, a fost solutionata pe moment problema lichiditatilor.
In intreprinderile mari, propuse pentru privatizare, concomitent cu transferul gratuit al unei
parti din patrimoniu catre populatie, are loc vinderea de actiuni prin licitatie, contra numerar.
Un rol important pentru constituirea unor resurse de investitii il au fondurile mutuale, pe
calea emiterii si vanzarii de actiuni, prin care se mobilizeaza economiile banesti ale populatiei.
Detinatorii incaseaza numai dividende.
Exista unele fonduri mutuale si de investitii, care functioneaza pe principiul participarii
deponentilor la investitiile efectuate de fondul respectiv, primind o cota parte din profit, proportional

cu valoarea participarii. Cei care doresc sa-si converteasca actiunile in bani lichizi, o pot face prin
intermediul bursei de valori.

Imprumuturile bancare pe termen lung si mijlociu

Firmele apeleaza la credite bancare atunci cund resursele proprii sunt insuficiente, in cazul
unora cu activitati mai putin rentabile, iar in cazul altora, cu activitate prospera, atunci cand isi
propun proiecte de mare anvergura. Recurgerea la imprumuturi bancare este subordonata unor
cerinte specifice pietei financiare, in sensul de a respecta principiul echilibrului financiar al firmei si
solvabilitatii sale in caz de conjunctura nefavorabila.
In economia romaneasca, utilizarea creditelor pentru investitii intampina mari obstacole, din
cauza dobanzilor extrem de ridicate. Motivul principal il constituie existenta inflatiei. In astfel de
imprejurari, bancile practica o rata real-pozitiva a dobanzii (mai mare decat rata infiatiei).
Creditele pentru investitii, in functie de garantiile care stau la baza lor, imbraca mai multe
forme:
a) Imprumuturi bancare ce se acorda pe baza de garantii materiale. Aceste garantii se refera
la capitalul sau patrimoniul firmei, in special unele elemente ale activului imobilizat, care ar putea fi
valorilicate la nevoie pentru recuperarea datoriei.
b) Credite ipotecare. Cel care solicita creditul ipotecheaza o valoare, in general cladiri,
terenuri si mijloace circulante cu mare transferabilitate (convertire rapida in lichiditati).
Aceasta categorie de credite este, mai restransa, fiind legata de micii investitori, si se refera
la locuinte, la micile investilii din agricultura, la micile investitii ale antreprenorilor care lucreaza pe
cont propriu, asociatii familiale, mici SRL-uri etc.
c) Credite de cash-flow. Aceste credite nu sunt garantate material. Singura garantie este
studiul de fezabilitate al afacerii. In tarile dezvoltate acest tip de credit este categoria cea mai
raspandita. In principiu, creditul de cash-low implica cele mai mari riscuri, comparativ cu celelalte
categorii de credite. Astfel, daca din volumul creditelor acordate cu garantie materiala doar 5%
ajung in pierdere, la creditele de cash-flow pierderea este de 20% si chiar mai mare. Acest lucru este
inteles si acceptat de catre banci, care isi constituie societati de asigurare si provizionare de risc.
Bancile comerciale romanesti evita sa acorde astfel de credite, datorita riscului pe care-l
presupun. Pentru acoperirea eventualelor pierderi, bancile trebuie sa instituie masurile care se impun
si sa exercite un control asupra agentului economic in cauza, control care sa cuprinda toate laturile
activitatii.
Pentru a veni in sprijinul intreprinderilor private, s-a creat Fondul Roman de Garantare a
Creditelor, a carui menire este, pe de o parte, sa contribuie la consolidarea sistemului bancar prin
asumarea unei parti a riscului existent in acordarea unor imprumuturi. Partea de garantie este de
maxim 70% din valoarea creditului asigurat. Stabilirea acestui plafon urmareste implicarea mai
activa a bancilor in asumarea raspunderii de impartire a riscului.

In faza initiala, au existat si ezitari din partea bancilor comerciale in a-si asuma riscul acestui
gen de credit (cash-flow). Desi existii riscul de a se inregistra si pierderi, la creditul de cash-flow
(suportate din provizioanele de rise) trebuie retinut ca ele contribuie intr-o buna masura la
dezvoltarea sectorului intreprinderilor private.
Garantiile de credite se acorda pe baza unor criterii privind eficienta si rentabilitatea
proiectului. Se au in vedere si unele prioritati, fiind preferate firmele care produc o valoare adaugata
mare, isi exporta productia sau amelioreaza infrastructura.
Bugeul de stat aloca fonduri pentru investitii in volume cat mai mici posibil, asigurand
resurse doar pentru domenii care nu pot face fata pietei si concurentei, deci nu prezinta interes
pentru investitorii particulari, dar a caror existenta este necesara in dezvoltarea economico-sociala a
tarii. Se au in vedere domenii de interes national, imbunaitiri funciare, protectia mediului etc.
(centrale nucleare, lucrari in domeniul mineritului, petrolului, energiei electrice etc.).
De asemenea, se intervine cu fonduri de la buget pentru facilitarea acordarii de credite
bancare unor agenti economici (credite cu dobanzi stimulative, reduse) diferenta pana la nivelul ratei
de pe piata capitalului fiind suportata de stat.

Studiul de oportunitate
Studiul de oportunitate identifica posibilitatile de investitii si are ca scop evaluarea generala
a cererii de bunuri si servicii concomitent cu punerea in evidenta a unor caracteristici, avantaje,
trasaturi dominante ale ramurii economice, zonei geografice, domeniului de activitate, etc., vizate de
studiul respectiv.
Prin acest studiu se urmarete atragerea potentialilor investitori, actionari, antreprenori, etc.,
precum si formularea de formule de proiect cu scopul de a trezi interesul partilor interesate. De
regula, studiul de oportunitate este schematic, prezinta estimari generale si are un cost redus.
Studiile de oportunitate pot fi: regionale, sectoriale si studii de oportunitate speciale.
Studiile regionale identifiea posibilitatile de investire intr-o anumita regiune, zona
administrativa, cu un anumit potential economic, dar cu un excedent de forta de munca, cu piata de
desfacere asigurata, potential al cumparatorilor, posibilitati de aprovizionare cu materii prime, in
functie de traditiile din zona, gradul de atractivitate a zonei, etc.
In general, studiul regional de oportunitate cuprinde referiri la:
- caracteristicile esentiale ale regiunii: suprafata si aspectele fizice naturale definitorii;
- populatia, structura profesionala, venitul mediu, situatia economico-sociala a regiunii,
particularitati;
- situatia exporturilor si importurilor regiunii din ultimii ani;
- situatia factorilor de productie existenti, pusi in valoare sau a potentialilor;
- factori de productie in viitor;
- prezentarea infrastructurii existente si perspectivele de dezvoltare a acesteia;
- strategiile de dezvoltare regionala viitoare, cu referire expresa la:

activitatile pentru care cererea actuala locala este ridicata;

sectoarele economico-sociale fara o concurenta puternica in regiunile invecinate.
studii estimative privind cererea actuala si perspectivele de dezvoltare viitoare;
identificarea capacitatii aproximative a unitatilor ce pot face obiectul unor constructii
initiale sau al unor extinderi;
costul estimat al lucrarii de investitii, luand in calcul si costul terenului aferent, al
tehnologiei si echipamentului folosit;
identificarea surselor de finantare potentiale, examinate si recomandate;
analiza preliminara a avantajelor economice globale, in special pentru obiectivele
economice nationale cu caracter public (repartizarea echilibrata a activitatii economice,
estimarea economiilor de valuta, crearea locurilor de munca, diversificarea economica a
regiunii, etc.).

Toate aceste intormatii privind regiunea considerata pot contine valori orientative, de regula
estimari medii ale costurilor.
Studiile de oportunitate sectoriale urmaresc posibilitatile de a investi intr-un sector de
activitate cum ar fi: industria alimentara, usoara, activitatea de turism, industria materialelor de
constructii, etc.
De regula, acest studiu cuprinde informatii ca:
- Locul si importanta seetorului in economia nationala, in contextul politicii economice
promovate de administratia centrala.
- Dimensiunea, structura si rata medie de crestere a sectorului respectiv.
- Volumul actual si rata de crestere a cererii productiei in sectorul prezentat.
- Planificari aproximative ale cererii de produse.
- Estimari privind sursele potentiale de finantare.
- Estimari privind incasarile si necesarul de valuta.
- Analize preliminare privind impactul global.
Studiile de oportunitate speciale cuprind referiri prioritare la resursele necesare (umane,
materiale, financiare). Aceasta prezentare se face din punct de vedere calitativ, cantitativ si
structural. Prin acest studiu se prezinta potentialilor investitori si sau actionari, informatii cu privire
la resursele necesare investitiei.
Un studiu de oportunitate special cuprinde:
- Principalele caracteristici ale resurselor, rezervele verificate, rata anterioara de crestere
economica, perspective de dezvoltare.
- Rolul resurselor in economia nationala, utilizarea acestora, cererea interna si exporturile.
- Principalele activitati prezente bazate pe resursele specificate, structura si dezvottarea
lor, capitalul si forta de munca utilizate, productivitatea si criteriile de eficienta, planurile
de viitor si perspectivele de crestere economica durabila.
- Restrictii si conditii de crestere a ramurilor economice bazate pe resursele respective.
- Cresteri estimate ale cererii si perspective de export pentru sortimentele a caror fabricatie
se bazeaza pe resursele prezentate de studiu.
- Identificarea perspectivelor privind investitiile potentiale in zona.
Studiile de oportunitate sunt cu atat mai apreciate cu cat se afla in concordanta cu politica
economica globala promovata la nivel macroeconomic de guvern, in domeniul de activitate vizat;

masura in care propunerile elaborate se inscriu in strategia de dezvoltare generala economico sociala a tarii pe termen mediu si lung.

Studiul de prefezabilitate
Prin studiul de prefezabilitate se asigura solutia preliminara si definirea proiectului.
Deoarece elaborarea uni studiu de fezabilitate necesita cheltuieli financiare mari, este de preferat
realizarea anterioara a unui studiu detaliat dar care angreneaza resurse financiare reduse.
Acest studiu preliminar este studiul de prefezabilitate, studiu care urmareste urmatoarele
obiective:
- determinarea capacitatii pietei si agentului economic; studiul pietei; programul si
capacitatea de productie;
- determinarea factorilor materiali de productie;
- determinarea amplasamentului viitorului obiectiv;
- aspecte tehnice relevante ale proiectului: determinarea tehnologiei si echipamentelor
necesare; lucrarile de constructii necesare;
- determinarea termenelor generale de fabricatie, de administrare si vanzare;
- determinarea fortei de munca necesare, a personalului de executie si de conducere;
- realizarea analizei financiare privind costurile de investitii, finantarea proiectului,
costurile de productie estimate si rentabilitatea obiectivului.
Analiza financiara efectuata asupra investitorilor se bazeaza pe estimarea indicatorilor
mentionati de obiectivele studiului de prefezabilitate, facand referire la perioada de rambursare a
creditelor angajate de investitor si marimea dobanzilor, raportul veniturilor - costuri din punct de
vedere actual, pragul de rentabilitate, rata interna de rentabilitate financiara, cursul de revenire la
export net actualizat, venitul net actualizat, analiza cash - flow, etc.
Analiza economica se realizeaza in context national si cuprinde precizarea economiilor sau
cheltuielilor in valuta, gradul de diversificare a productiei, estimarea numarului de locuri de munea
nou create, gradul de protectie a mediului, venitul net actualizat, rata interna de rentabilitate, etc.