Aci sosi pe vremuri de Ion Pilat

Tema si viziunea despre lume

Poezia "Aci sosi pe vremuri" este publicata in volumul "Pe Arges in sus" in anul 1923,
incadrandu-se in traditionalism prin tema, modul de constructie a textului, abordarea
stilistica si modul de structurare a textului.
Poezia este o meditaie nostalgic pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociat cu
repetabilitatea destinului uman/ ciclicitatea vieii. Comunicarea poetic se realizeaz n dou
registre: lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate simbolic i meditaie cu caracter
general-uman, i lirismul subiectiv, cu prezena eului liric i comunicarea direct a tririlor i a
sentimentelor, la persoana I singular. Sentimentul elegiac i meditativ are ca suport lirismul
subiectiv, susinut de prezena mrcilor lexico-gramaticale specifice (pronume personale,
adjective posesive i verbe la persoana I i a II-a singular; elemente deictice spaiale i
temporale: aci -acolo", acum" - atunci). Dar iubirea evocat, dei aparine planului tririi
subiective, este ridicat la grad de generalitate, obiectivndu-se, prin repetabilitate.
Titlul fixeaz cadrul spaio-temporal al iubirii ce va fi evocat (timp i spaiu mitic,
nedefinit), prin indicii de spaiu (adverbul de loc, cu form regional: aci), de timp
(locuiune adverbial de timp: pe vremuri) i forma verbal, de perfect simplu: sosi. Aci
este elementul semantic definitor n raport cu eul liric vzut din perspectiva timpului: ieri acum".
Textul este alcatuit din 19 distihuri si un monostih, grupate in trei parti, respectiv in
patru secvente poetice.
Prima parte cuprinde doua secvente poetice, prima secventa (distihurile 1>3)
conturand cadrul povestii de dragoste, iar cea de a doua (distihurile 4>10) ilustrand
povestea de iubire a bunicilor.
Cea de-a doua parte, respectiv a treia secventa poetica cuprinde distihurile 1112, avand rol de legatura intre planul poetic al treutului si cel al prezentului.Secventa este o
meditatie asupra trecerii timpului care lasa urme asupra trupului perisabil si confera
perenitate amintirii "Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita..." .
Cea de-a treia parte , corespunzatoare celei de-a 4 secvente, cuprinde
distihurile 13>19, si monostihul final, reprezentand o reflectare in oglinda a scenariului
povestii de iubire in prezent.
Prima si cea de a treia parte contin versul "de nunta sau de moarte, in turnul
vechi din sat" ceea ce confera poeziei structurare simetrica.
Tema poeziei priveste mai multe aspecte, universul rural specific traditionalismului,
asociindu-i-se doua teme de larga circulatie iubirea si timpul. Universul rural este ales drept
cadru al concretizarii iubirii care este traita in doua planuri temporare, trecutul iubirii
bunicilor si prezentul iubirii nepotului . Universul rural este particularizat prin cateva motive
specifice: casa, hornul, trecerea timpului, uitarea, satul. Doua motive romantice de larga
circulatie , (noaptea si luna) sunt revalorizate in maniera traditionalista ca si motivul plopilor
asupra caruia Ion Pillat are o viziune diferita de cea romantica : romanticii considera natura

eterna opunandu-se fiintei umane efemere, in timp ce la Ion Pillat natura insasi este
afecatata de trecerea timpului "In drumul lor spre zare imbatranira plopii".
Incadrandu-se in traditionalism, poezia lui Ion Pillat propune in mod evident o
viziune traditionalista . Universul rural este privit cu nostalgie , ne fiind perceput ca un
spatiu intim de traire in prezent, ci ca spatiu al recuperarii traditiei. A iubi in viziunea lui Pillat
inseamna a retrai ceea ce sa trait deja, ambele iubiri fiind reflectari ale iubirilor din carti.
Prima secventa atrage atentia prin natura descriptiva, motivul poetic central fiind
"casa amintirii", simbol al casei traditionale, cu obloane, pritvor,poarta cu zavor. Senzatia de
nemiscare este aici sugerata si prin simbolistica panzei de paianjen, respectiv imbatranirea
plopilor.
In cea de a doua secventa poetica, impresia creata este cea a derularii unor
cadre cinematografice ,spatiul prinde viata prin prezenta cuplului de indragostiti. Iubita de
atunci a bunicului este individualizata printr-o metafora ("ochii de peruzea") care poate fi
interpretata prin aluzia la ochii ca lumina a sufletului, respectiv valoarea de talisman ,iubirea
fiind considerata protectoare.
In cea de a treia secventa poetica, meditatia asupra trecerii timpului este
evidentiata prin exclamatia retorica "ce straniu lucru: vremea!".
Ultima secventa poetica incepe cu o comparatie (" Ca ieri sosi bunica...si vii
acuma tu") prin care se evidentiaza opozitia dintre planul poetic al trecutului si cel al
prezentului , opozitia fiind pusa insa in umbra de seria identitatilor dintre cele doua povesti
de iubire. aceasta este de asemenea individualizata prin metafora ("ochi de
ametist")accentuand ideea ca iubirea are rol protector purificator.