Sunteți pe pagina 1din 6

BOLILE MIOCARDULUI

Definitie: bolile miocardului sunt afectiuni inflamatorii si neinflamatorii ale


muschiului cardiac. Afectiunile inflamatorii se numesc miocardite, iar cele
neinflmatorii - mio-cardopatii.
Etiopatogenie: miocarditele apar n R.A.A., difterie, febra tifoida, scarlatina,
angine, tifosul exantematic, viroze, alergii. O forma clinica speciala este miocardita
acuta primara sau idiopatica, descrisa de Friedler, cu febra, insuficienta cardiaca si
sfrsit letal n cteva saptamni; miocardopatiile reunesc numeroase cauze. Facnd
abstractie de miocar-dopatia ischemica (cardiopatia ischemica, care va fi descrisa
separat), se descriu miocar-dopatii secundare care apar n unele carente vitaminice
(beri-beri), tulburari electrolitice (hipopotasemie), endocrine (tireotoxicoze,
mixedem), anemii si disproteinemii, lupusul eritematos, hemocromatoza si
miocardopatii primitive cu etiologie si patogenie necunoscute (miocardopatia
obstructiva sau stenoza subaortica, fibroza subendocardica, mio-cardopatia postpartum).
Tabloul clinic este variabil, unele simptome fiind legate de suferinta miocardica
altele de afectiunea cauzala. n miocardite este frecvent sindromul miocardic:
tahicardie, suflu sistolic functional apical, diminuarea zgomotului /, tulburari de
ritm si de conducere, galop, puls alternant, marirea inimii. Insuficienta cardiaca
poate fi stnga, dreapta sau globala, acuta sau cronica. n miocardopatii aspectul
clinic este divers, uneori asimpto-matic, alteori sunt prezente hipertrofia
ventriculara, tulburari de ritm sau conducere, insuficienta cardiaca. Hemodinamic,
se descrie forma hipertrofica, obstructiva (hipertrofia septurilor interventriculare),
restrictiva (cu aspect de pericardita) sau congestiva (cu mare dilatare ventriculara).
Evolutia si prognosticul depind de etiologie. Miocarditele se vindeca de obicei.
Prognosticul este rezervat n miocardopatii, n special n cele primitive.
Tratamentul variaza n raport cu etiologia. In formele inflamatorii - digitalizarea
asociata cu corticoterapia. n stenoza subaortica, hipertrofia idiopatica, sunt indicati
beta-blocantii adrenergici si n toate formele, prevenirea sau tratamentul
insuficientei cardiace si al tulburarilor de ritm.
BOLILE PERICARDULUI
Bolile pericardului cuprind pericarditele acute, cronice si revarsatele pericardice
neinflamatorii.
PERICARDIT ACUT

Definitie: inflamatie acuta a pericardului, cu aparitia la nceput a unui exsudat fibrinos (pericardita uscata) si apoi serofibrinos (pericardita cu lichid). Apare rar
izolata, fiind de obicei asociata unei leziuni endocardice sau miocardice. Exista
deci o pericardita uscata si una exsudativa (cu lichid). Dupa natura lichidului ultima
poate fi serofibrinoasa, hemoragica, purulenta si chiloasa.
Etiopatogenie: reumatismul articular acut, tuberculoza si pericardita acuta benigna
(probabil de nautra virotica sau alergica) sunt cele mai frecvente cauze. Mai rar se
ntlnesc forma purulenta (cu pneumococ sau stafilococ), pericardita din uremie,
din infarctul miocardic, din mixedem, neoplasme si diateze hemoragice.
Anatomie patologica: forma uscata prezinta depozite de fibrina si uneori false
membrane pe foitele pericardului. n forma cu lichid apare un revarsat care
depaseste rar 1 - 2 1. Lichidul poate fi serofibrinos, hemoragie sau purulent.
Simptome: pericardita uscata are tablou clinic variabil, frecvent trecnd
neobservata, mascata de boala de baza. Primul semn caracteristic este durerea
retrosternala, cu iradiere spre umarul si zona supraclaviculara stnga, agravata de
inspiratia profunda si pretnd la confuzia cu infarctul miocardic. Al doilea semn
caracteristic este frecatura pericardica, zgomot independent de sistola si distola,
superficial si variabil de la o zi la alta. Dispare pe masura ce apare lichidul.
Pericardita uscata se poate vindeca sau poate evolua catre o pericardita cu lichid;
pericardita exsudativa (cu lichid) se caractrizeaza prin diminuarea sau disparitia
durerii precordiale, cu accentuarea dispneei, uneori foarte intensa, oblignd
bolnavul sa ia anumite pozitii care o amelioreaza: pozitia seznd si aplecat nainte
sau pozitia genu-pectorala. n functie de boala de fond si de cantitatea de lichid,
apar semne toxiinfectioase, febra cu frisoane, transpiratie, astenie, tahicardie si
semne de compresiune a organelor din jur (disfagie, tuse, cianoza).
Exameul fizic aduce importante elemente diagnostice: la percutie, marire a matitatii
cardiace de la o zi la alta, iar la auscultatie, asurzirea zgomotelor inimii si, uneori,
persistenta frecaturii. De la o cantitate de cel putin 300 ml lichid, semnele fizice
devin nete.
Examenul radiologie este un pretios mijloc de precizare a diagnosticului: volumul
inimii creste, dispar arcurile si pulsatiile, inima ia o forma triunghiulara sau de
carafa. Punc-tia pericardica confirma existenta lichidului si permite stabilirea
naturii sale (serofibros, hemoragie, purulent). Cnd lichidul pericardic devine brusc
abundent, atriul drept si marile vene sunt comprimate, presiunea diastolica
ventriculara creste, n timp ce volumul sistolic scade si apare tamponada cardiaca,
cu tablou de insuficienta cardiaca hipodias-tolica. Durerea si dispneea se
accentueaza, apar disfagie, greturi, durere abdominala, anxietate mare, transpiratii,
polipnee si stari confuzionale. Creste staza retrograda si apar turgescenta exagerata
a venelor jugulare, pulsatii exagerate ale venelor gtului, cianoza periferica,
tahicardie, hipo-tensiune, diminuarea zgomotelor inimii, marirea rapida a inimii

(clinic si radiologie), hepa-tomegalie si cresterea presiunii venoase. Tamponada


cardiaca impune, de urgenta, punctia evacuatoare a pericardului.
Forme clinice:
Pericardita reumatismala apare n cursul unui reumatism articular acut, mai ales la
tineri, si este asociata de obicei cu o miocardita si o endocardita. Lichidul lipseste
sau este redus, fiind de obicei serofibrinos, rareori hemoragie.
Pericardita tuberculoasa este secundara de obicei unei tuberculoze pulmonare.
Lichidul este abundent, serofibrinos si uneori hemoragie. Endocardita si miocardita
sunt absente. Uneori, se nsoteste de o pleurezie sau de o peritonita, realiznd
tabloul clinic numit poliserozita. Evolutia spre pericardita constrictiva este posibila.
Pericardita acuta benigna se caracterizeaza prin debut brutal, dureros, de obicei la
un tnar. Regreseaza spontan.
Evolutia si prognosticul depind de forma clinica si afectiunea de fond. Prognosticul
este sever n tamponada cardiaca, formele cu lichid abundent, cu pancardita sau cu
insuficienta cardiaca.
Tratamentul este n primul rnd etiologic:
- n pericardita tuberculoasa: tuberculostatice;
- n pericardita reumatismala: tratamenul R.A.A.;
- n pericardita acuta benigna, vindecarea spontana; corticoterapia si salicilatul de
sodiu dau rezultate bune;
- n pericardita purulenta: antibiotice n doze mari, dupa natura germenului; n acest
sens se indica tratamentul parenteral sau local (intrapericardic) cu Penicilina
(pentru pneumococ sau streptococ), cu Meticilina (1 g) sau Oxacilina (0,5 g), cnd
germenul este stafilococul, sau cu Gentamycin (5-15 mg), n cazul bacililor
gramnegativi; hidrocor-tizonul, intracardiac, mpiedica organizarea fibroasa a
exsudatelor; la nevoie drenaj chirurgical.
n caz de lichid abundent, se procedeaza la punctie evacuatoare. n rest, tratament
simptomatic: sedarea durerii cu analgetice sau punga cu gheata precordial.
Repausul si dieta completeaza tratamentul.
PERICARDITA CRONIC CONSTRICTIV
Definitie: pericardita cronica constrictiva este o afectiune cronica, caracterizata prin
simfizare, transformarea fibroasa si, uneori, calcifierea pericardului.
Etiopatogenia este adeseori necunoscuta. Tuberculoza pare sa fie cauza principala,
mult mai rar pericardita purulenta si cea acuta benigna. Apare de obicei la barbati
tineri.
Anatomie patologica: sacul pericardic prezinta o ngrosare fibroasa sau
fibrocalcara, cu simfizarea (sudarea) celor doua foite, astfel nct este strnsa ntr-o
carapace rigida si inextensibila.

Simptome: datorita nvelisului fibro-calcar, inextensibil, care strnge inima si n


special cavitatile drepte, ventriculii, ndeosebi cel drept, nu se pot umple suficient.
Rezulta o staza sanguina n venele cave, cu cresterea presiunii venoase si
micsorarea debitului cardiac. Datorita mecanismului sau de producere (micsorare a
umplerii diastolice), insuficienta cardiaca consecutiva este numita insuficienta
hipodiastolica.
Tabloul clinic este de tamponada cardiaca, stnga sau dreapta, cu manifestari mai
reduse, n tamponada stnga, predomina semnele stazei pulmonare (dispnee de
efort, ortop-nee, raluri de staza, edem pulmonar acut); n cea dreapta turgescenta
venelor jugulare, hepatomegalia, ascita.
Semnele cardiace sunt sterse, adeseori putnd fi trecute cu vederea. Dispneea este
rara, iar cianoza apare n formele avansate. Inima este de dimensiuni normale sau
mai mica (n discordanta cu semnele periferice); auscultatia evidentiaza uneori
asurzirea zgomotelor cardiace, aparitia unui suflu sistolic la vrf, prezenta
fibrilatiei atriale sau a unor zgomote supraadaugate, datorita mobilizarii placilor
calcare. Ritmul este tahicardie.
Semnele periferice sunt caracteristice. Pulsul este rapid si mic, T.A. adesea
coborta, presiunea venoasa constanta si precoce crescuta. Datorita stazei si
hipertensiunii venoase din teritoriul venei cave inferioare se instaleaza
hepatomegalie, turgescenta jugularelor, ascita abundenta, care se reface repede
dupa evacuare, si edeme discrete ale membrelor pelviene.
Aspectul este asemanator insuficientei cardiace drepte sau cirozei hepatice
hipertro-fce. La copii, preteaza la confuzii si peritonita tuberculoasa, din cauza
ascitei.
Examenul radiologie precizeaza diagnosticul, evidentiaza calcifierile pericardice.
Electrocardiograma si cateterismul dau indicatii suplimentare. Laboratorul
semnaleaza, uneori, hipoproteinemie si alterarea probelor hepatice.
Evolutie: n absenta interventiei chirurgicale, maladia evolueaza spre insuficienta
cardiaca, cu prognostic fatal.
Tratamentul consta n regim hiposodat, diuretice, paracenteze, eventual
tonicardiace, corectarea hipo-proteinemiei. Singurul tratament eficace este cel
chirurgical (decorticarea inimii). Interventia are loc dupa stingerea procesului
evolutiv, dar nainte de a fi aparut leziuni hepatice si miocardice ireversibile.
MEDIASTINOPERICARDITA
Mediastmopericardita sau pericardita cronica adeziva neconstrictiva se
caracterizeaza prin existenta unor aderente ntre pericard si organele nvecinate din
mediastin, iar radiologie, prin imobilitatea cordului n cavitatea toracica. Cordul

poate fi marit, iar boala, deseori nu are o simptomatologie proprie. Cauzele


principale sunt tuberculoza si reumatismul articular acut.
REVRSATELE PERICARDICE NEINFLAMATORII
Hidropericardul este prezenta n cavitatea pericardica a unui revarsat neinflamator,
care depaseste 100 ml si care de obicei este un transsudat ce se instaleaza insidios.
Diagnosticul este sugerat de marirea inimii. n caz de anasarca, apar si alte
localizari (pleural, peritoneal). Se ntlneste n insuficienta cardiaca,
glomerulonefrita, mixedem, stari casectice.
Hemopericardul este prezenta unei cantitati de snge n cavitatea pericardica si
apare n caz de ruptura a inimii dupa un infarct miocardic, ranirea inimii sau a
marilor vase n portiunea intrapericardica, tumori pericardice, ruptura a unui
anevrism aortic. n caz de hemoragie rapida si masiva poate surveni moartea subita.
Daca hemoragia apare lent, tabloul clinic este dominat de dureri precordiale,
dispnee intensa si semne de hemoragie interna. Tratamentul este chirurgical.
Pneumopericardul este prezenta unei cantitati de aer n pericard. De obicei se
ntlnesc forme asociate: hidropneumo- sau hemopneumopericard. Apare n caz de
perforatie traumatica a pericardului sau de stabilire a unei comunicari ntre pericard
si organele vecine (plamn, esofag, stomac). Debutul este brutal cu dureri violente,
precordiale, disp-nee, cianoza, stare lipotomica. La percutia cordului se constata
timpanism. Examenul radiologie precizeaza diagnosticul.
Prognosticul este n general foarte grav. Tratamentul se adreseaza bolii cauzale.
BOLILE CONGENITALE ALE INIMII
Definitie: bolile congenitale ale inimii sau cardiopatiile congenitale sunt anomalii
ale inimii ori ale marilor vase, aparute n timpul vietii intrauterine. Survin ntre a
cincea si a opta saptamna de viata embrionara, cnd atriile si ventriculii sunt
separate n doua jumatati printr-un sept. In etiologia lor intervin factori ereditari si
externi de mediu, dintre care cei mai frecventi sunt virozele, nseosebi rubeola,
varicela, gripa, medicamentele teratogene si iradierea mamei, n primele luni de
sarcina. Exista numeroase clasificari. Cea mai simpla mparte cardiopatiile
congenitale n cianogene, n care domina cianoza, si necianogene.
CARDIOPATII CONGENITALE NECIANOGENE
Coarctatia aortei consta n strmtarea (stenoza) portiunii terminale a crjei aortice,
aproape de locul unde ia nastere artera subclavie stnga. Boala se manifesta prin
hiper-pulsatilitate si hipertensiune arteriala la membrele toracice, circulatie
colaterala inter-costala, cu erodarea marginilor inferioare ale coastelor, vizibila
radiologie, si prin micsorarea sau absenta pulsatiilor arterelor femurale. La nivelul
cordului se aude un suflu sistolic, care se percepe si pe fata posterioara a toracelui,
ntre omoplati.

Tratamentul este numai chirugical.


Stenoza aortica si stenoza pulmonara prezinta tablouri clinice asemanatoare
formelor dobndite, manifestarile clinice fiind n functie de gradul stenozei.
Tratamentul este chirugical.
Persistenta canalului arterial este o anomalie congenitala constnd n persistenta
acestui canal, care la fat leaga artera pulmonara cu aorta. Se manifesta printr-un
suflu continuu sistolic-diastolic cu ntarire sistolica, cu intensitate maxima n
spatiile al II-lea -III-lea intercostale stngi, nsotit de freamat, si prin semne
periferice care sugereaza insuficienta aortica: puls amplu, tensiunea arteriala
divergenta. Tratamemtul este chirurgical.
Defectul septal ventricular consta n persistenta dupa nastere a unei comunicari
inter-ventriculare, aproape totdeauna n partea superioara a septului
interventricular. Se manifesta printr-un suflu sistolic intens parasternal stng n
spatiul al III-lea sau al IV-lea, iradiind n toate directiile. Este nsotit de un freamat
sistolic, iar la examenul radiologie - n caz de comunicare larga - se constata
marirea inimii si intensificarea circulatiei pulmonare.
Defectul septal atrial este persistenta dupa nastere a comunicarii interatriale. Boala
este de obicei bine suportata, iar diagnosticul se bazeaza pe existenta unui suflu
sistolic slab n cel de al III-lea spatiu intercostal stng. Tratamentul este chirurgical.
CARDIOPATII CONGENITALE CIANOGENE
Simptomul principal al acestui grup de boli este cianoza, care se datoreaz
patrunderii sngelui venos din inima dreapta n inima stnga. Pentru a se produce
acest fenomen este necesar ca presiunile din inima dreapt s fie mai mari dect
acelea din inima stng i s existe o comunicare ntre cavitile drepte i stngi.
Tetralogia Fallot este o cardiopatie congenitala, caracterizata prin stenoza
pulmonara, comunicare interventriculara, aorta situata n dreapta si hipertrofia
ventriculara dreapta. Tabloul clinic este dominat de cianoza generala, mai evidenta
la extremitati, accentuata la efort. Cianoza apare de la nastere si progreseaza cu
vrsta. Bolnavii prezinta dispnee la cele mai mici eforturi, la plns, la frig si chiar
n repaus. Adeseori, copiii iau spontan pozitia pe vine care le mbunatateste
circulatia cerebrala. Se mai constata hipocratism digital si suflu sistolic n spatiul al
Ill-lea intercostal stng. Radiologia si cateterismul precizeaza diagnosticul.
Prognosticul este sever, durata medie de viata fiind scurta. Tratamentul este
chirurgical.
Trilogia Fallot este o anomalie care asociaza o stenoza a arterei pulmonare la o
comunicare mteratriala si o hipertrofie ventriculara dreapta. Simptomele sunt
asemanatoare tetralogiei, dar mai moderate. Tratamentul este chirurgical.