Sunteți pe pagina 1din 4

Adaptarea la lumina si la intuneric

In cazul unei persoane care a stat in lumina puternica mai multe ore, o mare parte din
substantele fotosensibile atat din conuri cat si din bastonase vor fi reduse la retinal si opsine. Mai
mult, o mare parte a retinalului din conuri si bastonase va fi transformat in vitamina A. Din cauza
acestor doua efecte, concentratiile substantelor fotosensibile ramase in bastonase si conuri sunt
considerabil scazute, iar sensibilitatea ochiului la lumina este redusa in consecinta. Aceasta
situatie este denumita adaptare la lumina. In mod contrar, in cazul unei persoane care ramane in
intuneric o perioada indelungata, retinalul si opsinele din bastonase si conuri sunt retransformate
in pigmenti fotosensibili. Mai mult, vitamina A este reconvertita in retinal, care contribuie la
sinteza unor cantitati crescute de pigmenti fotosensibili, limita finala fiind determinata de
cantitatea de opsine din bastonase si conuri disponibile pentru a se combina cu retinalul. Aceasta
situatie este denumita adaptare la intuneric.
Astfel, adaptarea la intuneric are o durata mare deoarece:

are loc recompunerea lenta a retinalului, acesta fiind redus la forma II-cis retinal;
se recompune rodopsina la nivelul discurilor;
nivelul de GMPc este refacut;
canalele Na2+ se redeschid;
celulele se depolarizeaza;
transmisia este reluata;

In figura urmatoare este ilustrata evolutia adaptarii la intuneric la o persoana expusa la


intuneric total dupa ce a fost expusa cateva ore la lumina stralucitoare. Se observa ca initial,
imediat dupa expunerea la intuneric, sensibilitatea retinei este foarte redusa, insa dupa un minut
sensibilitatea a crescut deja de 10 ori - sau altfel spus, retina poate raspunde la o lumina cu o
intensitate de 10 ori mai mica decat anterior. Dupa 20 de minute sensibilitatea a crescut de
aproximativ 6000 de ori, iar dupa 40 de minute de aproximativ 25.000 de ori.

Curba rezultanta din figura este denumita curba adaptarii la intuneric. Se remarca faptul
ca aceasta curba prezinta o incizura. Portiunea initiala a curbei este determinata de adaptarea
conurilor, deoarece toate evenimentele chimice ale procesului vizual, inclusiv adaptarea, se
produc de aproximativ 4 ori mai rapid in conuri comparativ cu bastonasele. Conurile nu prezinta
insa nici pe departe acelasi grad de variatie a sensibilitatii la intuneric in comparatie cu
bastonasele. Din acest motiv, cu toate ca se realizeaza rapid, adaptarea conurilor inceteaza dupa
numai cateva minute, in timp ce bastonasele care se adapteaza mai lent continua sa se adapteze
timp de mai multe minute sau chiar ore, in paralel cu cresterea marcataa sensibilitatii proprii. In
plus, sensibilitatea bastonaselor este augumentata si mai mult de convergenta semnalului
neuronal a mai mult de 100 de bastonase spre o singura celula ganglionara a retinei; semnalul
provenit de la aceste bastonase se sumeaza pentru cresterea sensibilitatii.
Alte mecanisme ale adaptarii la lumina si la intuneric.
Pe langa adaptarea determinata de modificarile concentratiilor rodopsinei sau pigmentilor
fotosensibili din conuri, ochiul detine alte 2 mecanisme pentru adaptarea la lumina si la intuneric.
Primul dintre acestea este reprezentat de variatia diametrului pupilar. In acest mod se produce o
2

adaptare de aproximativ 30 de ori intr-o fractiune de secunda, datorita modificarii cantitatii de


lumina care patrunde prin apertura pupilara.
Diametrul pupilar
Functia principala a irisului este reprezentata de cresterea cantitatii de lumina care
patrunde la nivelul globului ocular atunci cand este intuneric si reducerea acestei cantitati in
timpul zilei.
Cantitatea de lumina care patrunde la nivelul globului ocular prin pupila este propotionala
cu suprafata pupilei sau eu patratul diametrului pupilar. Pupila ochiului uman se poate micsora
pana la aproximativ 1,5 milimetri si se poate mari pana la un diametru de 8 milimetri. Cantitatea
de lumina care patrunde Ia nivelul ochiului se poate modifiea de aproximativ 30 de ori ca rezultat
al variatiiloraperturii pupilare.
Controlul diametrului pupilar
Stimularea nervilor parasimpatici determina si contractia muschiului sfincter pupilar,
urmata de reducerea diametrului pupilar; fenomenul este denumit mioza. In mod contrar,
stimularea nervilor simpatici excita fibrele radiale ale irisului
si determina dilatatie pupilara, fenomen denumit midriaza.
Reflexul pupilar la lumina.
Cand lumina patrunde prin ochi, pupila se contracta, iar reactia este denumita reflex
pupilar la lumina. Cand lumina ajunge la nivelul retinei, cateva dintre impulsurile generate sunt
transmise pe calea nervi lor optici la nucleii pretectali. De la acest nivel, impulsuri secundare
sunt conduse la nucleul Edinger-Westphal si in final retrograd pe calea nervilor parasimpatici
pentru a determina constrictia irisului. In mod contrar, la intuneric, reflexul este inhibat,
rezultatul fiind dilatarea pupilei.
Reflexul pupilar la lumina contribuie la adaptarea extrem de rapida a ochilor la variatiile
radiatiilor luminoase.
Celalalt mecanism este adaptarea neurala, care implica neuronii din segmentele
succesive ale lantului vizual, atat la nivelul retinei cat si la nivel cerebral. Cand intensitatea

luminii creste initial, impulsurile transmise de celulele bipolare, celulele orizontale, celulele
amacrine si celulele ganglionare sunt intense.
Totusi, aceste impulsuri se reduc rapid la diferite niveluri ale transmiterii prin circuitul
neural. Cu toate ca gradul de adaptare neurala este de numai cateva ordine de marime in
comparative cu adaptarea de mii de ori mai mare care se realizeaza la nivelul fotopigmentilor
vizuali, adaptarea neurala se realizeaza intr-o fractiune de secunda, spre deosebire de cele cateva
minute sau ore necesare pentru adaptarea completa a pigmentilor fotosensibili.
Importanta adaptarii la lumina si la intuneric pentru sistemul vizual
Intre adaptarea maximala la intuneric si adaptarea maximala la lumina, ochiul isi poate
modifica sensibilitatea la lumina de 500.000-1 milion de ori, aceasta find automat ajustata in
functie de variatia iluminarii.
Deoarece inregistrarea imaginilor pe retina necesita atat detectarea punctelor intunecate
cat si a celor luminoase ale imaginii, este esential ca sensibilitatea retinei sa fie intotdeauna
ajustata astfel incat receptorii sa raspunda la arii iluminate insa nu si la cele intunecate. Un
exemplu de adaptare retiniana deficitara este cel al unei persoane care paraseste o sala de
cinematograf si iese la soare. In aceasta situatie, chiar si punctele intunecate ale imaginilor par
foarte stralucitoare, iar in consecinta intreaga imagine devine mai alba, contrastul intre diferitele
parti componente fiind diminuat. Vederea este afectata si ramane astfeI pana cand retina se
adapteaza suficient de mult incat regiunile intunecate ale imaginii nu mai stimuleaza in exces
receptorii vizuali.
In mod contrar, cand o persoana paraseste o incinta iluminata si patrunde in intuneric,
sensibilitatea retinei este initial atat de redusa incat nici macar punctele luminoase ale imaginii
nu o pot stimula. Dupa adaptarea la intuneric, punctele luminoase incep sa fie percepute. Ca
exemplu al adaptarilor extreme la lumina si la intuneric, intensitatea luminii solare este de
aproximativ 10 miliarde de ori mai puternica decat lumina stelelor, insa ochiul poate functiona
atat in lumina stralucitoare dupa adaptarea la lumina, cat si la lumina stelelor dupa adaptarea la
intuneric.

S-ar putea să vă placă și