Sunteți pe pagina 1din 2

Cum sa privim o fotografie

de Calin-Stefan Ragalie
Intr-o lume grabita, tot mai grabita, suntem aproape mereu in criza de timp. In afara domeniului nostru
profesional, deseori, ca o masura de protectie la supra-incarcarea cu informatie, nu sesizam decat lucririle
sau evenimentele care ne atrag atentia in mod evident. Daca prima impresie nu este puternica, ne lasam
purtati mai departe de iuresul cotidian...
Si cand privim o fotografie, prima impresie este foarte importanta! Trebuie sa recunoastem, prima impresie
este aceea care ne starneste interesul si ne determina sa insistam cu privirea asupra unei imagini, sa
cercetam cauzele pentru care acea fotografie ne atrage, sa-i descifram mesajul. Percepem o emotie? Care
este aceea? Bucurie sau tristete, siguratate sau comuniune, compasiune, etc. Cu cat o fotografie este mai
buna, cu atat emotia pe care vrea sa ne-o inspire autorul este mai evidenta iar sentimentul ce rezoneaza in
privitor este mai pregnant.
In analiza unei fotografii, prima impresie este un foarte bun punct de plecare. Emotiile si sentimentele
izvorate din "prima impresie" sunt cel mai putin influentate de educatie si de domeniul nostru de interes
profesional. De aceea, o data resimtite aceste emotii si sentimente, este util sa le identificam si le clarificam,
daca dorim sa continuam analiza noastra asupra fotografiei.
Cateva conditii necesare
Expunerea corecta
Expunerea corecta a unei fotografii nu este decisiva pentru ca o fotografie sa fie buna, dar una prost
expusa, are mai multe sanse de a declansa reactii negative din partea privitorilor. Ce inseamna o fotografie
corect expusa?
Un prim aspect este cel al corectei focalizari. Examinarea fotografiei cu o lupa va poate oferi date despre
acest parametru.
Un alt parametru ce trebuie analizat este echilibrul culorilor - pentru fotografiile color -, respectiv intervalul
nuantelor de gri, alb pur si negru, dintr-o fotografie alb-negru.
In cazul fotografiilor color, reproducerea incorecta a culorilor este imediat sesizata si, daca nu exista un
motiv evident, prompt sanctionata. De exemplu, reproducerea culorii pielii personajelor din fotografie este
analizata de privitori si orice modificare a culorii creeaza o impresie dezagreabila. De asemenea, aveti grija
ca cerul albastru sa fie redat albastru, iar vegetatia verde sa fie reprodusa cat mai natural.
Impact
Impactul unei fotografii reprezinta puterea sa de atractie, cea care atrage privirea si il determina pe vizitator
sa se opreasca asupra ei! O fotografie cu impact puternic va determina o reactie, un raspuns, o emotie sau
un sentiment in constiinta privitorului. Bucurie sau tristete, neliniste sau pace, mila sau furie, amuzament,
orice reactie este mult mai buna decat nici o reactie sau decat celebrul "ei si?".
Pentru a vedea cat impact are fotografia dvs., cea mai buna metoda este de a o arata prietenilor sau
cunostintelor si de a observa reactiile lor.
Subiectul
In fiecare fotografie trebuie sa fie vizibila o poveste. O buna fotografie comunica privitorului un mesaj, cu
valoare universala, accesibil tuturor privitorilor. O buna fotografie atrage atentia privitorului prin relatarea
unui subiect de larg interes si pe il expune intr-un mod cat mai accesibil. Fotograful trebuie sa incerce sa
expuna subiectul intr-un mod cat mai pregnant si, daca se poate, intr-un mod original. Pentru a creste
puterea de comunicare, fotograful va trebui sa aiba grija sa simplifice imaginea, inlaturind/scotind din cadru
tot ce este neesential si, mai ales, acele elemente care distrag atentia de la tema propusa.
Mesajul
Mesajul fotografiei ne atrage?
Fiecare fotografie transmite un mesaj, iar fotograful, dupa puterile sale, face ca acest mesaj sa fie mai
puternic exprimat si deci mai evident, sau, din contra, mai greu de inteles.
Fotograful traduce mesajul in simboluri, pe care le cauta in mediu si le transpune in fotografie, selectind din
noianul de posibile simboluri, pe acelea care intaresc mesajul dorit si eliminind, dupa puteri, simbolurile
distractive. Cu alte cuvinte recurge la un limbaj, bazat pe simboluri, prin care incearca sa comunice cu
privitorul.
In opinia mea, mesajul depinde in cel mai inalt grad de nivelul de educatie, atat al emitatorului-fotograf, dar
si al receptorului-privitor al fotografiei. Existenta limbajului comun, a identitatii - sau cel putin a similitudinii -,
dintre semnificat si semnificant, permite transmiterea mesajului. In schimb absenta limbajului comun face
aceasta comunicare intotdeauna dificila, iar deseori rezultatele sunt contradictorii.
Simboluri general recunoscute, precum copii infometati si rau imbracati transmit un mesaj despre saracie;

din contra, o fotografie cu un automobil de lux, un mesaj de opulenta. Sau o fotografie in care o serie de
obiecte sunt dispuse pe randuri si coloane, un mesaj de ordine, de simetrie.
Alteori insa mesajul este incifrat in simboluri pe care nu toti privitorii le identifica si deci nu le recunosc
semnificatia, iar uneori fotograful poate fi contrariat de comentariile - de altfel corete -, pe care le fac unii
vizitatori, referitoare la mesajul receptionat si care este complet diferit de cel emis.
De aceea, privitorul fotografiei ar trebui sa se gandeasca mai degraba la "ce mesaj percep eu?" decat la "ce
mesaj incearca sa transmita fotograful?".
Iata cateva idei la care sa va ganditi cand priviti o fotgrafie:
- fotografia are impact? Va capteaza interesul?
- zonele luminoase sunt echilibrate in raport cu cele intunecoase?
- are un centru de interes?
- elementele fotografiei si compozitia sustin centrul de interes?
- privirea va este atrasa spre centrul de interes sau, din contra, unele elemente din fotografie va distrag
atentia?
- zonele redate clar sunt echilibrate cu cele redate neclar?
- mesajul este evident?
- exista elemente care dilueaza mesajul transmis?
- modificarea compozitiei ar permite intarirea mesajului transmis?
- aspectele tehnice ale fotografiei, intaresc sau diminueaza din puterea mesajului?
- va place, v-ati fi dorit sa o fi realizat dvs?
Si, in incheiere, in loc de concluzie: fotografia nu se reduce doar chestiuni de tehnica, de expunere corecta
sau de compozitie dupa regula treimii de aur. Orice fotografie capabila sa trezeasca o emotie puternica, are
multe sanse sa fie o fotografie buna, chiar daca i se pot aduce unele critici pe planul realizarii tehnice.

S-ar putea să vă placă și