Sunteți pe pagina 1din 5

Aurel Vlaicu

(1882-1913)

Inginer constructor de avioane, inventator si pilot romn, unul din pionerii aviatiei mondiale. A
proiectat si a construit doua avioane monoplane (Vlaicu I in 1910 si Vlaicu II in 1911), cu care a
realizat performante de zbor remarcabile pentru acea vreme. A obtinut la concursul aviatic
international de la Aspern- Viena (iunie 1912), premiul I pentru aruncarea la tinta a unui proiectil si
premiul II pentru aterizare la punct fix. Avioanele construite de el se deosebeau de cele straine prin:
forma de sageata a corpului, dispunerea in fata a profundorului si a crmelor, aripa cu profil
variabil, care in zbor lua forma apropiata de cea optima, prezenta a doua elice in tandem, care,
invrtindu-se in sensuri contrare, isi compensau reciproc cuplul de torsiune, prezenta trenului de
aterizare cu roti independente, precum si aceea a reductorului dintre motor si elice. Caracteristic
pentru avioanele sale era de asemenea faptul ca pilotul avea cmp de vedere liber in toate directiile.
In 1912-1913 a proiectat avionul Vlaicu III, primul avion de constructie metalica din lume. S-a
prabusit lnga Cmpina, la 13 septembrie 1913, incercnd sa treaca Carpatii cu avionul Vlaicu II.

Aripa variabila in zbor


Aurel Vlaicu s-a nascut la 19 nov. 1882 in satul Bintinti (jud. Hunedoara) si a murit la 13 sept. 1913
langa Ploiesti in timp ce incerca sa treaca in zbor cu avionul sau Vlaicu II. Si-a facut studiile liceale
la Orastie si si-a luat bacalaureatul la Sibiu (1902). A urmat apoi cursurile politehnicii din Munchen
a carui diplomat este din 1907. Dupa ce a fost inginer ls uzinele Oppel din Russelheim se intoarce
in 1908 in tara si incepe construirea primului sau avion. Avionul sau, deosebit de bine construit,
extrem de stabil si foarte manevrabil, la aceea vreme, i-a permis sa castige diferite premii in
confruntari internationale in compania unor alti pioneri istrustri cum a fost francezul Rolland Garos.
. La concursul aviatic de la Aspern (iunie 1912), de langa Viena, cu Vlaicu II, castiga doua premii I
la probele de aterizare la punct fix, aruncarea la tinta a unui proiectil. Dupa moartea sa colaboratorii
sai C. Silisteanu si G. Magnani au terminat de construit avionul sau Vlaicu III, complet metalic.

Ion Dodu-Balan despre Aurel Vlaicu


Cred, precum vechii egipteni, ca a evoca mortii inseamna a-i invia, a-i smulge din ghearele mortii si
a-i renaste in constiinta urmasilor. Sambata 13 septembrie 1913. Exact acum 84 de ani! Pe Valea
Prahovei cadea frunza... Peste noapte cazuse bruma; din cer cazuse o stea cu un destin uman legat
de ea. Al cui o fi fost? In lumina melancolica a unei toamne timpurii din castanul singuratic de la
marginea drumului dintre Ploiesti si Campina, peste un loc blestemat de pe campul comunei Banesti
se desprindea melancolica o frunza ruginie. Scuturata parca de o mana nevazuta paraseste creanga
pe care a stat toata vara, se zbate cateva clipe in vant si-apoi se culca linistita la pamant, ca un om
rupt de oboseala.
Atat au durat rosturile si trecerea ei prin lume... Cadeau frunzele.. unele se scurgeau repede la
pamant, indiferente ca o piatra. Altele aveau ceva din misterioasa cadere a stelelor, antrenand dupa

ele destine... Cateva cadeau, cad uneori oamenii; cad cu o anumita parere de rau si cu un soi straniu
de disperare care trezeste sentimentul infricosator al mortii. Cad cum a cazut legendarul Icar in
Marea Egee, cu aripile topite de soare, cum a cazut mesterul Manole de pe manastirea de Arges,
semanand in spiritualitatea romaneasca mitul jertfei pentru creatie, mitul fundamental al civilizatiei
romanesti pe care l-a intruchipat cu sclipiri de geniu, Aurel Vlaicu. E mitul fundamental,
reprezentativ, al istoriei noastre, care ne-a cerut mereu jertfe pentru ca sa putem dura peste
vrajmasiile vremurilor mastere. In ziua aceea fatala, inginerul, inventatorul si aviatorul Aurel
Vlaicu din Bintintii Hunedoarei, sat aflat, cu intregul Ardeal, in robia austro-ungara, se hotarase sa
treaca Muntii Carpati, in chip simbolic, sfidand granita arbitrara, cu avionul inventat, construit si
condus de el.
Astfel, el incerca o unire simbolica a Ardealului cu patria-muma. Vlaicu a plecat de la Bucuresti
spre Orastie, unde urma sa aiba loc adunarea anuala a Astrei, unde-l asteptau mii de romani cu
sufletele pline de mandrie patriotica. Vlaicu, pe unde umblase, lasase peste tot un nume bun care va
deveni renume: la liceul din Orastie, la cel din Sibiu, unde a fost coleg de clasa cu Octavian Goga,
la Universitatile din Budapesta, Viena, in armata, la marina, la uzinele Oppel din Germania, unde
facuse interventii, demne de invidiat de orice savant. Cand a inventat avionul sau, multi bogatasi
straini au incercat sa-i cumpere inventia. Era vremea pionieratului aviatiei. Vlaicu, desi stramtorat
din punct de vedere material, n-a acceptat sa-si vanda inventia, socotind ca inventiile sale sunt parti
din sufletul sau care nu poate fi de vanzare, ca o marfa. El poate fi, doar, daruit neamului din care
face parte si apoi neamul sa-l ofere patrimoniului civilizatiei si culturii universale.
Ce pilda de demnitate si patriotism! Ca intreaga lui generatie, ca toti scriitorii care-l pretuiau, ca pe
un simbol al geniului creator romanesc, Vlaicu a fost un roman modern, plin de demnitate care nu sar fi aplecat in fata nimanui, nici de a ridica de pe jos o coroana de imparat. Se povesteste ca primit
in audienta la Palat, el nu a vrut sa se adreseze regelui cu Majestate ci cu apelativul obisnuit, dar
respectos, Domnule.
Cata diferenta intre un atare comportament si cei care nu stiu cum sa-si vanda strainatatii produsele
mintii lor luminate.
Cata deosebire intre slugarnicii nostalgi regalisti, de la opinca, pana la vladica! Cata deosebire,
Doamne, de la vierme pana la astru!...
Pentru Vlaicu singura Majestate era neamul sau!
Odata, pe cand zbura peste Dealul Pomului, de langa Orastie, de pe care-l admirau mii de romani si
cativa membrii a familiei imperiale care voiau sa-l felicite dupa aterizare, Vlaicu a coborat din
avion si nu s-a dus mai intai la ei, ci la mama sa, taranca lelea Ana, imbratisand-o si spunandu-i:
- Mama draga, am zburat peste sura noastra...
O mare de oameni plangeau, impreuna cu lelea Ana, plansul bucuriei si-al mandriei romanesti
satisfacute.
Trist destin, care ne obliga sa ne plangem si victoriile si bucuriile...
Iata in acea zi de sambata, 13 septembrie 1913, repede bucuria unui neam s-a transformat intr-un
plans mioritic. Pe cand dintr-un castan de la marginea drumului ce leaga Ploiestiul de Campina a
cazut o frunza, cum cad cateodata oamenii de pe inaltimi, cum cad cateodata stelele, cum a cazut,
poate, aceea a ciobanului din Miorita, unind ceremonialul nuntii cu cel al mortii:

Si la nunta mea/A cazut o stea... a cazut si Aurel Vlaicu."


In sambata aceea blestemata, 13 septembrie 1913, din marele arbore al natiunii noastre s-a scuturat
o frunza de aur pe campul satului Banesti. Mana rea a sortii, rautatea si invidia omeneasca cu chip
de sabotaj, un atac de care, in urma unei trude si sicane chinuitoare, nenorocul sau toate la un loc lau fulgerat in vazduh. Oamenii indurerati au inceput repede sa-l planga in balada, ca pe un FatFrumos al cerului: Plangu-l frati/Plangu-l surori/Plange-l gradina cu flori/Plange-l mama/Plange-l
tata/Plange-l Romania toata.
Il pomenim de 84 de ani de la caderea lui care a insemnat inaltarea neamului romanesc in ochii
lumii, afirmarea geniului nostru tehnic creator, o pilda de patriotism care ne spune chiar in vremuri
de pierzanie si instrainarea de noi insine ca: sufletul nu-i de vanzare, ca geniul l-a nascut poporul si
lui ii este dator pana la jertfa, ca mai intai trebuie sa fii al neamului tau si pe urma al lumii.
Din pacate, traim vremuri in care, printr-o condamnabila uitare ne ucidem marii morti a doua oara.

Aurel Vlaicu (* 19 noiembrie 1882, Binini, lng Ortie, Judeul Hunedoara; 13 septembrie
1913, Baneti lng Cmpina) a fost un inginer romn, inventator i pionier al aviaiei romne.
A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Ortie, care din 1919 ncoace a fost numit
"Liceul Aurel Vlaicu", lundu-i bacalaureatul la Sibiu n 1902.
i-a continuat studiile inginereti la Universitatea din Budapesta i Maximilians-Universitt
Mnchen, n Germania, obinndu-i diploma de inginer n 1907. Dup ce a lucrat ca inginer la
uzinele Opel n Russelheim, se ntoarce la Binini unde construiete un planor cu care efectueaz
un numr de zboruri n 1909. n toamna lui 1909 se mut n Bucureti i ncepe construcia primului
su avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboar fr modificri (lucru unic pentru
nceputurile aviaiei mondiale) n iunie 1910. n anul 1911 construiete un al doilea avion, Vlaicu II,
cu care n 1912 a ctigat dou premii memorabile la mitingul aerian de la Aspern, Austria.
A murit n 1913, n timpul unei ncercri de a traversa Munii Carpai cu avionul su Vlaicu II.
n anul urmator, prietenii si Magnani i Siliteanu finalizeaz construcia avionului Vlaicu III, i cu
ajutorul pilotului Petre Macavei, efectueaza cteva zboruri scurte. Autoritile vremii interzic
continuarea ncercrilor; n toamna anului 1916, n timpul ocupaiei germane, avionul este expediat
la Berlin. A fost vzut ultima data n anul 1940.