Mecanica Astronomie

Partea I
Elemente de mecanic
a
teoretic
a
Capitolul 1
Cinematica
1.1
1.1.1
Cinematica punctului material

Viteza unui punct material
Fie O; i1 ; i2 ; i3 un reper cartezian n spatiul tridimensional euclidian E3 :

Vom nota cu
r = OP = xi1 + yi2 + zi3
(1.1)
vectorul de pozitie al punctului generic P: Presupunnd c
a P si schimb
a
pozitia n timp, avem
r = r(t):
(1.2)
Relatia (1.2) poate considerat
a ca reprezentnd ecuatia unei curbe
numit
a traiectorie.
n general se presupune c
a r(t) are derivate de ordinul doi. Viteza punctului P este derivata n raport cu timpul a vectorului de pozitie
v(t0 ) =
1.1.2
:
dr(t0 )
r(t)
= r(t0 ) = lim
t!t0
dt
t
r(t0 )
P (t0 ) P (t)
= lim
:
t!t0
t0
t t0
Accelera
tia unui punct material
Acceleratia punctului material P este derivata vitezei n raport cu timpul,

sau echivalent, derivata a doua a vectorului de pozitie n raport cu timpul
a(t0 ) =
d2 r(t0 )
dv(t0 )
v(t)
= r(t0 ) =
= lim
t!t0
dt2
dt
t
3
v(t0 )
:
t0
CINEMATICA
Cum derivata a doua poate denita direct, f

ar
a calculul prealabil al
derivatei nti, avem de asemenea
a(t0 ) = r(t0 ) = lim
r (t0 + ) + r (t0
= lim
2r (t0 )
P (t0 ) P (t0 + ) + P (t0 ) P (t0
!0
1.1.3
!0
Proiec
tiile vitezei
si accelera
tiei pe axele
triedrului lui Frenet ata
sat traiectoriei
Fie
s(t) =
Z tq
x(t)2 + y(t)2 + z(t)2 dt
t0
abscisa curbilinie a traiectoriei. Viteza punctului material este

v(t) =
dr(t)
dr ds
ds
=
=
= s= v
dt
ds dt
dt
(1.3)
iar acceleratia
a=
dv
d2 s d
=
+
dt
dt2
ds
ds
dt
v2
= v+
(1.4)
unde reprezint
a tangenta la traiectorie, este normala la traiectorie,
este raza de curbur
a iar v = kvk este m
arimea vitezei.
1.1.4
Proiectiile accelera
tiei pe axele triedrului lui Darboux
n cazul n care punctul material se misc

a pe o suprafata, putem atasa
traiectoiei triedrul lui Darboux (!; !
n;!
m) ; unde ! este versorul tangentei
la traiectorie iar !
n versorul normalei la suprafata. Notnd cu unghiul
!
!
dintre
si n , din (1.4) rezult
a
2
v
v
!
+!
m
;
a = !v + !
n
unde
1
n
cos
curbura geodezic
a.
reprezint
a curbura normal
a iar
(1.5)
1
m
sin
repezint
a
CINEMATICA PUNCTULUI MATERIAL
1.1.5
Coordonate curbilinii
Presupunem c
a putem determina vectorul de pozitie al unui punct n functie
de trei parametri independenti (numiti coordonate curbilinii)
r = xi1 + yi2 + zi3 = r q 1 ; q 2 ; q 3
astfel nct
det
@ (x; y; z)
=
@ (q 1 ; q 2 ; q 3 )
@r @r @r
;
;
@q 1 @q 2 @q 3
6= 0:
@r @r @r
;
;
sunt liniar independenti si putem considera
@q 1 @q 2 @q 3
c
a determin
a o baz
a n E3 numit
a baza locala naturala : S
a consider
am n
@r
spatiul euclidian E3 reperul local fP; e1 ; e2 ; e3 g cu ei =
: Schimbnd
@q i
eventual ntre ei pe q 1 si q 2 ; putem considera c
a acesta este un reper drept
Asadar vectorii
(e1 ; e2 ; e3 ) > 0:
Fie n continuare matricea simetric
a (gij )1
i;j 3
cu
gij = gji = ei ej:

Dac
a gij = 0 pentru i 6= j spunem c
a avem un sistem de coordonate
ortogonale. Notnd cu g = det (gij ) s
a demonstr
am relatia
(e1 ; e2 ; e3 ) =
g:
(1.6)
Folosind identitatea lui Lagrange avem succesiv

(e1 ; e2 ; e3 )2 = [e1 (e2
= e21 (e2
=
e21
e22 e23
e3 )2
2
(e2 e3 )
[e1
(e2
[e2 (e1 e3 )
e1 e1 e1 e2 e1 e3
e2 e1 e2 e2 e2 e3
e3 e1 e3 e2 e3 e3
de unde rezult
a (1.6).
e3 )]2 =
e3 )]2 =
e3 (e1 e2 )]2 =
= det (gij ) = g > 0;
1.1.6
CINEMATICA
Baze reciproce. Componentele contravariante

si covariante ale unui vector din E3
Dac
a fe1 ; e2 ; e3 g este o baz
a n E3 atunci si e1 ; e2 ; e3 cu
e1 =
e2 e3 2 e3 e1 3 e1 e2
p ; e = p ; e = p
g
g
g
este o baz
a, numit
a baza reciproca. n raport cu baza fe1 ; e2 ; e3 g ; orice
vector X 2 E3 se poate scrie sub forma
X=
3
X
X i ei :
i=1
Coordonatele X i poarta numele de componente contravariante al vectorului

X: n raport cu baza reciproc
a e1 ; e2 ; e3 ; orice vector X 2 E3 se poate
scrie sub forma
3
X
X=
Xi ei :
i=1
Coordonatele Xi poart
a numele de componente covariante al vectorului X:
P n cele ce urmeaza, n aceasta sectiune, vom omite sa mai folosim semnul
; considernd implicit ca daca n cadrul unui produs un indice se repeta
atunci se face sumare dupa acel indice de la valoarea 1 pna la valoarea 3 a
indicelui.
Fie n continuare matricea simetric
a g ij 1 i;j 3 cu
g ij = g ji = ei ej :
S
a ar
at
am c
a
g ij = (gij )
echivalent cu
g ji gik =
j
k:
(1.7)
Pentru aceasta este sucient s

a veric
am c
a
g ij =
Gij
g
unde Gij reprezint

a complementul algebric al lui gij: Vom efectua vericarea
pentru g 12 : Avem succesiv
g 12 = e1 e2 =
(e2
e3 ) (e3
g
e1 )
(e2
e3 ; e3 ; e1 )
=
g
(e3 ; e1 ; e2 e3 )
e3 (e1 (e2 e3 ))
=
=
g
g
g31 g32 g33 g12
G12
e3 [e2 (e1 e3 ) e3 (e1 e2 )]
=
=
=
:
g
g
g
Vom stabili n continuare regula de coborre si ridicare a indicelui, adic
a
regula de calculare a componentelor covariante cnd cunoastem componentele contravariante si invers.
Pornim pentru aceasta de la egalitatea usor de vericat
=
ei ej =
j
i:
In relatia
X = X j ej = Xk ek
(1.8)
nmultind scalar cu ei avem

X j gij = Xk
k
i
de unde
Xi = gij X j :
ei
Dac
a n (1.8) nmultim scalar cu
Xj
i
j
(1.9)
avem
= Xk g ki
de unde rezult
a
X i = g ik Xk :
si leg
aturile dintre baze pot exprimate cu ajutorul regulii de ridicare si
coborare a indicelui. Plec
am de la relatia
ei =
j
je :
nmultind scalar cu ek avem

gik =
j
j k
deci
ei = gik ek :
nmultind n (1.10) cu
g ji
(1.10)
(cu sumare subnteleas

a dup
a i) avem
g ji ei = g ji gik ek
de unde, n virtutea lui (1.7) rezult

a
ej = g ji ei :
(1.11)
Observatie. Dac
a fP; e1 ; e2 ; e3 g este un reper cartezian, atunci gij =
i
= j iar componentele covariante si contravariante ale unui vector coincid
si acelasi lucru se ntmpl
a cu baza initial
a si baza reciproc
a.
g ij
CINEMATICA
1.1.7
Componentele zice ale unui vector
Prin normarea bazei

X = X j ej =
3
X
j=1
X p
ej
ek
p
= Xk ek =
Xk g kk p
X j gjj p
gjj
g kk
k=1
se asociaz
a ec
arei componente a unui vector o m
arime numit
a componenta
zic
a:
p
p
X j(f iz) = X j gjj ; Xj(f iz) = Xk g kk (f ara sumare).
1.1.8
Componentele contravariante
si covariante ale vitezei
si accelera
tiei
Din relatia
v = v i ei =
i
@r i
q = q ei
i
@q
calcul
am componentele contravariante ale vitezei n cazul sistemului de coordonate curbilinii q 1 ; q 2 ; q 3 :
i
v i = q ; i = 1; 2; 3:
(1.12)
Cu regula de coborre a indicelui rezult

a componentele covariante ale
vitezei
j
vi = gij q ; i = 1; 2; 3:
(1.13)
Pentru a calcula componentele acceleratiei tinem cont de relatia
a=
d
dv
=
dt
dt
@r j
q
@q j
@2r j k
@r j
q
q
+
q :
@q j
@q j @q k
Pentru a calcula componentele covariante ale acceleratiei, n relatia

a = aj ej ;
nmultind scalar cu ei obtinem
j k
ai = a ei = q ej ei + q q ei
echivalent cu
j k
ai = q gji + q q
i;jk ;
@ej
@q k
i = 1; 2; 3;
(1.14)
unde
i;jk
@ej
@q k
= ei
reprezint
a coordonatele covariante ale lui
(1.15)
@ej
si poart
a numele de simbolul
@q k
lui Christo el de speta nti.

Observ
am c
a
i;jk
= ei
@ej
@2r
@ek
=
e
= ei
=
i
k
j
k
@q j
@q
@q @q
i;kj :
(1.16)
Pentru a calcula componentele contravariante ale acceleratiei folosim regula de ridicare a indicelui:
al = g li ai = q
j l
j
j k
+ q q g li
i;jk :
(1.17)
Din egalitatea
@gij
@ej
@ei
= k ej + k ei
k
@q
@q
@q
si din (1.15) deducem pentru simbolul lui Christoel de speta nti formula
de calcul
@gjk
@gij
1
@gik
+
:
+
k;ij =
j
k
2
@q
@q i
@q
Introducnd simboliul lui Christo el de speta a doua:
l
jk
= g li
i;jk
= g li ei
@ej
@ej
= el
k
@q
@q k
avem alt
a expresie pentru componentele contravariante ale acceleratiei:
l
j k l
jk :
al = q + q q
(1.18)
Vom expune n continuare o noua metod

a de calcul a componentelor
covariante ale acceleratiei. Introducnd energia punctului de mas
a egal
a cu
unitatea
j i
i
1
1 j
1
T = v2 =
q ej
q ei = gji q q ;
2
2
2
s
a demonstr
am c
a
"
#
d @T
aj =
dt @ q: j
@T
:
@q j
(1.19)
10
CINEMATICA
Avem succesiv
#
"
d @T
dt @ q: j
@T
d
:i
=
gji q
j
@q
dt
@gji : k : i
:: i
q q + gji q
k
@q
:: i
= gji q +
i;jk
j;ik
j;ik
:: i
= gji q +
1 @
:k :i
(ei ek ) q q =
j
2 @q
:: i
= gji q +
1
2
1
2
1 @gki : k : i
q q =
2 @q j
@
(ei ej )
@q k
:: i
= gji q +
k i
1
gki q q
2
@
@q j
1
2
i;kj
i;jk
:k :i
j;ik q q
1
2
:k :i
k;ij
q q =
:k :i
k;ji
q q =
= aj :
Aplicatii. 1) Sa se determine componentele vitezei si acceleratiei n coordonate cilindrice.

Rezolvare. Fie coordonatele cilindrice ( ; ; z) ; 2 (0; 1) ; 2 [0; 2 ) ; z 2
R introduse prin relatiile
x = cos ; y = sin ; z = z:
Fie vectorul de pozitie r = xi1 +yi2 +zi3 si baza local
a natural
a fe1 ; e2 ; e3 g =
fe ; e ; ez g introdus
a prin relatiile
e =
@r
@r
= cos i1 + sin i2 ; e =
=
@
@
sin i1 + cos i2 ; ez = i3 :
Coordonatele cilindrice sunt ortogonale deoarece

0
1
0
1
1 0 0
(gij )1 i;j 3 = @ 0 2 0 A ; : g ij 1 i;j 3 = @ 0
0 0 1
0
0
1
2
1
0
0 A:
1
Componentele contravariante ale vitezei sunt date de relatia

:
v = e + e + zez
iar componentele contravariante zice ale vitezei le sunt date de relatia
:
v= i +
i + ziz

cu
i =e ; i =
11
; iz = ez :
Componentele covariante ale vitezei sunt date de relatia

:
v= e +
e + zez
iar componentele covariante zice ale vitezei le sunt date de relatia

:
v= e +
+ zez = i +
i + ziz
si coincid cu componentele contravariante zice.

Fie energia cinetic
a a punctului material cu masa egal
a cu unitatea
1
1
T = v2 =
2
2
:2
:2
:2
+z
Componentele covariante ale acceleratiei sunt

a =
a =
d
dt
d
dt
@T
:
@
@T
=
@
@T
@T
=
@
@
d
az =
dt
@T
:
@z
:2
::
::
+2
: :
@T
::
= z;
@z
iar cele contravariante

a =a ; a =
a ; az = az :
Componentele zice ale acceleratiei se obtin din relatia

a=
::
:2
::
i +
+2
::
::
i + ziz :
Observatie. n cazul n care miscarea punctului material are loc ntr-un

plan (s
a zicem planul Oxy ) avem
= r = krk ; z = 0
iar componentele zice ale vitezei si acceleratiei se obtin din relatiile
:
v = ri + r i ;
12
CINEMATICA
::
a=
:2
::
::
i + r + 2r
i :
Coordonatele (r; ) poart

a numele de coordonate polare.
1) Sa se determine componentele vitezei si acceleratiei n coordonate
sferice.
Rezolvare. Fie (r; ; ') ; r 2 (0; 1) ; 2 [0; ] ; ' 2 [0; 2 ),
coordonatele sferice introduse prin relatiile
x = r sin cos '; y = r sin sin '; z = r cos :
Baza local
a natural
a este format
a din vectorii
e1 = er = sin cos 'i1 + sin sin 'i2 + cos i3 ;
e2 = e = r cos cos 'i1 + cos sin 'i2
e3 = e' = r sin
sin i3 ;
sin 'i1 + cos 'i2 :
Avem de asemenea
1
0
1 0
0
A ; g ij
0
(gij )1 i;j 3 = @ 0 r2
2
2
0 0 r sin
1 i;j 3
1
@
0
=
0
0
1
r2
0
0
1
r2 sin 2
A;
coordonatele sferice ind deci coordonate ortogonale. Vectorii bazei reciproce

sunt
er = sin cos 'i1 + sin sin 'i2 + cos i3 ;
1
cos cos 'i1 + cos sin 'i2 sin i3 ;
r
1
e' =
sin 'i1 + cos 'i2 :
r sin
Componentele contravariante si componentele contravariante zice ale
vitezei se obtin din relatiile :
e =
v = rer + e + 'e' = rer + r
e
r
+ r sin '
e'
r sin
Componentele covariante si componentele covariante zice ale vitezei se

obtin din relatiile :
:
v = rer + r2 e + r2 sin 2 'e' = rer + r
re
+ r sin ' (r sin e' ) :
CINEMATICA SOLIDULUI RIGID
13
Energia cinetic
a a punctului cu masa egal
a cu unitatea este
1
1
T = v2 =
2
2
:2
r + r2
:2
:2
+ r2 sin 2 '
iar coordonatele covariante ale acceleratiei sunt

ar =
a =
d
dt
d
dt
1.2
:2
::
@T
::
= r2 + 2rr
@
@T
:
a' =
@T
::
=r
@r
@T
:
@r
d
dt
@T
:
@'
:2
r sin 2 ' ;
:2
r2 ' sin cos ;
d 2
@T
:
=
r sin 2 ' :
@'
dt
Cinematica solidului rigid
1.2.1
Vectorul de rota
tie instantanee. Formulele lui Poisson
Fie n spatiul euclidian E3 reperul cartezian x O1 ; i1 ; j 1 ; k 1 : Fie de

asemenea reperul mobil O; i; j; k solidar legat de corpul solid rigid (S)
(vezi gura 1.1). Notnd cu M un punct al solidului, s
a consider
am vectorii
de pozitie
!
!
!
!
r1 = O1 M ; !
r = OM ; r!
O = O1 O;
astfel ca
r1 = x1 i1 + y1 j 1 + z1 k 1 ; r = xi + yj + zk; rO = xO i + yO j + zO k:
n timpul misc
arii solidului coordonatele x; y; z sunt constante iar coordonatele xO ; yO ; zO precum si versorii i; j; k variaz
a cu timpul.
Consider
am relatiile
di
= ! 11 i + ! 12 j + ! 13 k;
dt
(1.20)
dj
= ! 21 i + ! 22 j + ! 23 k;
dt
(1.21)
dk
= ! 31 i + ! 32 j + ! 33 k:
dt
(1.22)
14
CINEMATICA
Figure 1.1: Miscarea solidului rigid

tinnd cont de conditiile de ortonormalitate
2
i = 1; j = 1; k = 1; i j = 0; j k = 0; k i = 0
deducem
i
di
dj
dk
= 0; j
= 0; k
= 0;
dt
dt
dt
(1.23)
dj
di
dk
dj
di
dk
+j
= 0; j
+k
= 0; k
+i
= 0:
dt
dt
dt
dt
dt
dt
Din (1.20) - (1.24) rezult
a
(1.24)
! 11 = ! 22 = ! 33 = 0;
! 12 + ! 21 = 0; ! 13 + ! 31 = 0; ! 23 + ! 32 = 0:
Am denit n felul acesta tensorul antisimetric !
! = (! ij )1
si tensorul rotatie.
Punnd
dj
k
= ! 23 = p(t);
dt
i
dk
= ! 31 = q(t);
dt
di
= ! 12 = r(t)
dt
i;j 3
numit
CINEMATICA SOLIDULUI RIGID
15
se deneste un vector ! = pi + qj + rk numit vectorul rotatie (viteza unghiulara). Cu noile notatii avem
di
= rj
dt
qk = !
i;
(1.25)
dj
= pk
dt
ri = !
j;
(1.26)
dk
= qi
dt
pj = !
k:
(1.27)
Formulele (1.25) - (1.27) poart

a numele de formulele lui Poisson.
1.2.2
Distribu
tia vitezei
si accelera
tiei n cazul
mi
sc
arii solidului rigid
Vom demonstra mai nti relatia

dr
=!
dt
r:
(1.28)
Avem succesiv
dr
di
dj
dk
=x +y +z
= x!
dt
dt
dt
dt
i + y!
j + z!
k=!
r:
Viteza punctului generic M al solidului, raportat

a la reperul x va
v(t) =
dr1
drO
dr
=
+ ;
dt
dt
dt
de unde, notnd cu v O viteza punctului O avem

v = vO + !
r:
(1.29)
Acceleratia punctului M este

a=
dv
dv O
d!
=
+
dt
dt
dt
r+!
dr
;
dt
sau notnd cu aO acceleratia punctului O rezult

a
:
a = aO + !
r+!
(!
r) :
(1.30)
16
CINEMATICA
1.3
1.3.1
Teoria mi
sc
arii relative
Cazul unui reper x
si al unui reper mobil
Vom considera reperul x O1 ; i1 ; j 1 ; k 1 si reperul mobil O; i; j; k : Notnd

cu M un punct oarecare vom folosi notatiile
r1 = O1 M = x1 i1 + y1 j 1 + z1 k 1 ; r = OM = xi + yj + zk; rO = O1 O:
Vom deni viteza relativ
a (adic
a viteza n raport cu reperul mobil O; i; j; k )
a punctului M prin relatia
vr =
@r
:
:
:
= xi + yj + zk;
@t
(1.31)
@
indic
am o derivare partial
a n sensul ca vectorii i; j; k nu sunt
@t
derivati.)
Viteza absolut
a (adica viteza n raport cu reperul x O1 ; i1 ; j 1 ; k 1 ) a
punctului M va
(prin
va =
drO
dr
dr1
d
=
+
= vO +
xi + yj + zk =
dt
dt
dt
dt
:
= v O + xi + y j + z k + xi + yj + zk
sau, tinnd cont de (1.31) si de formulele lui Poisson,
va = vO + !
r + vr
(1.32)
unde ! este vectorul rotatie al reperului mobil O; i; j; k n raport cu reperul x O1 ; i1 ; j 1 ; k 1 : Introducnd viteza de transport (ca ind viteza unui
punct solidar legat de reperul mobil):
vt = vO + !
putem rescrie relatia (1.32) sub forma

va = vt + vr :
(1.33)
Pentru a obtine expresia acceleratiei absolute aa a punctului M , deriv

am
n raport cu timpul relatia (1.32):
aa =
:
dv a
dv O
=
+!
dt
dt
r+!
dr dv r
+
:
dt
dt
(1.34)

TEORIA MI
SCARII
RELATIVE
17
Vom introduce acceleratia relativ

a (adic
a acceleratia n raport cu reperul
mobil O; i; j; k ) a punctului M prin relatia
ar =
@v r
::
::
::
= xi + yj + zk:
@t
(1.35)
Tinnd
cont de (1.34) si de formulele lui Poisson obtinem

dv r
d :
:
:
xi + yj + zk = !
=
dt
dt
Cum
dr
=!
dt
v r + ar :
(1.36)
r + vr ;
din (1.34) - (1.36) rezult

a
:
aa = aO + !
r+!
(!
unde
aO =
r) + 2!
v r + ar ;
(1.37)
dv O
dt
reprezint
a acceleratia punctului O:
Introducnd acceleratia de transport (ca ind acceleratia unui punct solidar legat de reperul mobil):
:
at = aO + !
r+!
(!
r) ;
si acceleratia complementar a (sau acceleratia lui Coriolis)

ac = 2!
vr ;
putem rescrie relatia (1.37) sub forma

aa = at + ac + ar :
(1.38)
18
CINEMATICA
Capitolul 2
Dinamica punctului
si a
sistemelor de puncte
materiale
2.1
Legile mecanicii clasice
Mecanica newtonian
a clasic
a admite ca realitate zic
a existenta unui spatiu
absolut si a unui timp absolut , independente ntre ele si f
ar
a nici-o relatie
cu materia, n sensul c
a modelul matematic al acestui spatiu este spatiul
euclidian R3 , iar oric
arui eveniment mecanic, care se traduce prin prezenta
unei particule materiale ntr-un punct al acestui spatiu la un moment dat,
i corespunde un element al produsului cartezian R3 R:
n mecanica clasic
a se postuleaz
a existenta unui sistem de referinta numit reper inertial astfel ca, n cadrul geometriei euclidiene s
a e vericate
urm
atoarele principii enuntate de Newton:
1. Principiul iner
tiei. Acest principiu arm
a c
a daca asupra unui
punct material nu actioneaza nici-o forta, el se mi
sca rectiliniu si uniform sau este n stare de repaus fata de reperul inertial .
2. Legea a doua a lui Newton. Conform acestei legi forta F care
actioneaza asupra unui punct material este egala cu produsul dintre
masa m a punctului si acceleratia sa (notata cu a) :
F = ma
(2.1)
3. Principiul ac
tiunii
si reac
tiunii. Acest principiu postuleaz
a c
a
daca actiunea exercitata de punctul material M2 asupra lui M1 se
19
20
DINAMICA PUNCTULUI SI A SISTEMELOR DE PUNCTE

reprezinta prin forta F12 si daca F21 este forta exercitata de punctul
material M1 asupra lui M2 , atunci F12 si F21 au ca suport dreapta
M1 M2 si
F12 + F21 = 0:
(2.2)
2.1.1
Principiul de relativitate n mecanica clasic

a
Ecuatia (2.1) este valabil

a fata de un reper inertial O1 x1 y1 z1 a c
arui existenta a fost postulat
a. S
a consider
am un nou reper Oxyz animat fata de
O1 x1 y1 z1 de o miscare de translatie rectilinie si uniform
a de vitez
a (evident constant
a) vO : Cum vectorul de rotatie al reperului Oxyz n raport
cu reperul O1 x1 y1 z1 este nul, conform legilor de compunere a vitezelor si
acceleratiilor, ntre viteza v si acceleratia a a unui punct M fata de reperul
O1 x1 y1 z1 si viteza relativ
a vr si acceleratia relativ
a ar fata de noul reper,
avem relatiile
v = vr + vO
(2.3)
a = ar
(2.4)
Din relatia (2.3) deducem c

a principiul inertiei este valabil si fata de
reperul Oxyz iar din relatia (2.4) rezult
a c
a fata de acest reper isi p
astreaz
a
valabilitatea si legea a doua a lui Newton c
aci
F = mar :
(2.5)
Rezulta de aici c
a daca avem un reper inertial, exista o innitate de astfel
de repere inertiale, deducndu-se unul din altul printr-o translatie rectilinie
si uniforma.
Aceast
a armatie constituie principiul de relativitate al lui Galileu.
2.2
Mi
scarea punctului material liber
Legea a doua a lui Newton, scris

a pe coordonate sub forma
m
x = F1 (x; y; z; x;
_ y;
_ z;
_ t);
m
y = F2 (x; y; z; x;
_ y;
_ z;
_ t); m
z = F3 (x; y; z; x;
_ y;
_ z;
_ t)
constituie un sistem de 3 ecuatii diferentiale ordinare de ordinul doi.
(2.6)
MI
SCAREA PUNCTULUI MATERIAL LIBER
2.2.1
21
Legi de conservare n dinamica punctului material
Integrarea sistemului (2.6) este usurat

a de cunoasterea unei sau mai multor
integrale prime, adica relatii de forma
f (x; y; z; x;
_ y;
_ z;
_ t) = C
(2.7)
n care C = const: iar (x; y; z) reprezint

a o solutie a sistemului (2.6).
Putem avea cel mult 6 integrale prime independente de forma
fi (x; y; z; x;
_ y;
_ z;
_ t) = Ci ; i = 1; 2; :::; 6
(2.8)
Integralele prime sunt independente dac

a avem relatia
det
@(f1 ; f2 ; f3 ; f4 ; f5 ; f6 )
6= 0:
@(x; y; z; x;
_ y;
_ z)
_
(2.9)
n acest caz, cu teorema functiilor implicite, din (2.9) se obtine

x = x(t; C1 ; :::; C6 ); y = y(t; C1 ; :::; C6 ); z = z(t; C1 ; :::; C6 )
(2.10)
x_ = x(t;
_ C1 ; :::; C6 ); y_ = y(t;
_ C1 ; :::; C6 ); z_ = z(t;
_ C1 ; :::; C6 )
(2.11)
constantele C1 ; :::; C6 obtinndu-se din conditiile initiale.

Integralele prime ale sistemului (2.6), continnd relatii ntre coordonatele
punctului material, componentele vitezei si timp, poart
a numele de legi de
conservare.
2.2.2
Teoremele generale ale mecanicii punctului material
Teoremele generale ale mecanicii punctului material sunt teorema impulsului, teorema momentului cinetic si teorema energiei cinetice. Ele sunt importante printre altele pentru c
a n anumite cazuri ne pot furniza integrale
prime ale sistemului (2.6).
Teorema impulsului
Deoarece masa punctului material este constant
a se deduce
ma =
d(mv)
= F:
dt
Introducnd impulsul (sau cantitatea de mi

scare) ca produsul dintre
masa punctului material si viteza sa
H = mv
obtinem:
(2.12)
22

1. Teorema impulsului. Derivata impulsului n raport cu timpul este
egala cu forta :
dH
=F
(2.13)
dt
Dac
a forta F ndeplineste anumite conditii, putem deduce de aici integrale prime ale sistemului (2.6).
De exemplu, daca forta F este perpendicular
a pe un vector x u( ; ; )
vom avea din (2.13):
d
(H u) = F u = 0 ) H u = C;
dt
C ind o constant
a. Proiectiile vectorului H pe axe ind
Hx = mx;
_ Hy = my;
_ Hz = mz_
integrala prim
a obtinut
a se scrie
m( x_ + y_ + z)
_ = C:
Teorema momentului cinetic
Fie r =OM vectorul de pozitie al punctului material M n raport cu reperul
inertial Oxyz. Avem asadar
v=
dr
d2 r
; a= 2:
dt
dt
Deducem de aici
mr
d
d2 r
= m(r
2
dt
dt
dr
)=r
dt
F:
Vectorul
K=r
mv = r
este momentul lui H, aplicat n M fata de originea O. El se numeste moment

cinetic sau moment al cantitatii de mi
scare fata de punctul O. Pe de alt
a
parte, r F este momentul MO al fortei F , aplicate n punctul M , fata de
punctul O. Avem deci
Teorema momentului cinetic. Derivata momentului cinetic fata de
un punct x O este egala cu momentul fortei fata de acel punct,
MI
23
dK
(2.14)
= MO :
dt
Din consideratiile f
acute mai sus, observ
am c
a teorema momentului cinetic este valabil
a nu numai fata de originea O a reperului, ci si fata de
orice punct x n raport cu reperul inertial considerat. Dac
a ns
a se iau
momentele fata de un punct mobil, enuntul teoremei se modic
a.
Fie punctul mobil A de vector de pozitie rA (t) si viteza vA : Notnd prin
KO momentul lui mv fata de O si prin KA momentul lui mv fata de A, apoi
cu MO momentul lui F fata de O si cu MA momentul s
au fata de A; avem
KO = KA + OA
MO = MA + OA
mv = KA + rA
H;
F = MA + rA
F:
Prin urmare relatia (2.14) conduce la

dKA
+ vA
dt
H + rA
dH
= MA + rA
dt
F:
tinnd cont de (2.13) deducem

dKA
= MA
dt
vA
aceasta relatie reprezentnd teorema momentului cinetic fata de un punct

mobil A:
Teorema ariilor
Daca momentul MO este perpendicular pe versorul x u( ; ; ) atunci din
(2.14) se deduce
d
(KO u) = MO u = 0
dt
deci
KO u = mC
unde C este o constanta. Avem o integral
a prim
a. Fie
Kx = m(y z_
z y);
_ Ky = m(z x_
xz);
_ Kz = m(xy_
y x)
_
proiectiile vectorului KO pe axele de coordonate. Integrala prim

a obtinut
a
se mai scrie
Kx + Ky + Kz = mC:
24
Considernd c
a u este versorul axei Oz, vom avea
integrala prim
a se va scrie mai simplu
(xy_
y x)
_ = C:
= 0;
= 1 si
(2.15)
Fie M (x; y; z) punctul mobil considerat, de vitez

a v si P (x; y; 0), proiectia
sa pe planul Oxy, care este perpendicular pe versorul u:
Punctul P va descrie n planul Oxy o traiectorie care este proiectia ortogonal
a pe acest plan a traiectoriei punctului M ; viteza lui P este vP (x;
_ y;
_ 0),
proiectia ortogonal
a a lui v:
Fie Sz (t) suprafata descris
a de raza vectoare OP de la momentul initial
t0 , cnd M era n M0 iar P era n P0 pn
a la momentul t: Not
am cu Az (t)
aria suprafetei Sz (t) si cu @Sz (t) frontiera ei. Pornind de la relatia
Z Z
Az (t) =
dxdy
Sz (t)
si folosind formula lui Stokes

Z Z
@Q @R
@x
@y
Sz (t)
dxdy =
x
;R=
2
Q=
1
Az (t) =
2
Rdx + Qdy
@Sz (t)
cu
obtinem
y
2
xdy
ydx:
@Sz (t)
Cum @Sz (t) este alc

atuit din segmentele OP; P0 O si din arcul P0 P ,
obtinem n denitiv,
Z
1
Az (t) =
xdy ydx
(2.16)
2 P0 P
deoarece avem
dy
y
= ; (x; y) 2 OP [ P0 O:
dx
x
Din (2.16) rezult

a
1
Az (t) =
2
t0
(xy_
y x)dt:
_
MI
25
tinnd cont de (2.15) obtinem

Az =
C
(t
2
t0 ):
(2.17)
Prin urmare avem

Teorema ariilor. Daca momentul fortei F este mereu nul fata de axa
Oz, atunci n proiectie pe planul Oxy, aria descrisa de raza vectoare OP , de
la pozitia sa initiala OP0 ; este proportionala cu intervalul de timp parcurs.
dAz
1
M
arimea
= (xy_ y x)
_ poart
a numele de viteza areolara a punctului
dt
2
P.
Dac
a momentul fortei este mereu nul fata de o alt
a dreapt
a trecnd prin
origine, de directie x
a, teorema ariilor se aplic
a n proiectie pe un plan
perpendicular pe dreapt
a si care trece prin origine. Constanta C se numeste
constanta ariilor.
Teorema energiei cinetice
S
a relu
am ecuatia de miscare (2.1) sub forma
dv
=F
(2.18)
dt
nmultind ambii membrii scalar cu v si integrnd ntre momentele t0 (cnd
viteza ia valoarea v0 ) si t, obtinem
Z t
1
1
2
2
mv
mv =
F vdt
(2.19)
2
2 0
t0
m
M
arimea
1
1
T = mv 2 = mv 2
2
2
poart
a numele de energie cinetica
arimea F v
R t a punctului material , m
de putere a fortei iar m
arimea t0 F vdt de lucru mecanic total al fortei.
Conform celor de mai sus avem
Teorema energiei cinetice. Variatia energiei cinetice ntre momentele
t0 si t este egala cu lucrul mecanic total al fortei ntre aceste momente.
Putem formula teorema energiei cinetice si sub forma diferential
a dac
a
n relatia (2.18) nmultim cu dr = vdt: Obtinem atunci relatia
d
1
mv 2
2
= F dr
(2.20)
care ne arat
a c
a diferentiala energiei cinetice a punctului material este egal
a
cu lucrul mecanic elementar al fortei F dr:
26
Cmp de for
te care admite un poten
tial
Dac
a forta F nu depinde dect de r, adic
a de pozitia punctului material,
avem
F = F (x; y; z):
Se spune c
a n acest caz avem de-a face cu un cmp de forte. n cazul n
care cmpul de forte admite un potential U (x; y; z), adic
a
F = gradU (x; y; z)
relatia (2.19) devine
1
mv 2
2
1
mv 2 =
2 0
t0
@U dx @U dy @U dz
+
+
)dt =
@x dt
@y dt
@z dt
t0
dU
dt
dt
echivalent
a cu
1
mv 2
2
1
U (x; y; z) = mv02
2
U (x0 ; y0 ; z0 )
(2.21)
Se obisnuieste ca functia V = U s
a e denumit
a energia potentiala a
punctului material iar functia T +V energia mecanic
a total
a. Asadar relatia
(2.21) se mai scrie
T + V = const:
(2.22)
Avem deci legea de conservare : n cazul unui cmp de forte care admite
un potential, energia mecanica totala a punctului material supus actiunii
acelui cmp este constanta.
Cmpul de forte se numeste din acest motiv cmp de forte conservativ.
2.2.3
Mi
scarea unui punct material sub ac
tiunea unei for
te
centrale
Spunem c
a o forta este centrala dac
a suportul s
au trece printr-un punct x
numit pol sau centru
Propozi
tie. Traiectoria unui punct material care se mi
sca sub actiunea
unei forte centrale este plana.
Demonstratie. Fie O polul fortei. Din relatia
:
K O = MO = 0
deducem
KO = r
mv = C = const:
MI
27
Asadar C r = 0 deci miscarea are loc ntr-un plan perpendicular pe vectorul

C: Considernd reperul Oxyz = O; i1 ; i2 ; i3 astfel nct C k i3 , rezult
a c
a
miscarea are loc n planul Oxy: Trecnd la coordonate polare,
x = r cos ; y = r sin
deducem din teorema ariilor c
a
:
2.2.4
y x = r2 = C:
xy
Formula lui Binet
n cazul unei forte centrale avem asadar

F = Fi :
(2.23)
tinnd cont de expresiile coordonatelor zice ale acceleratie n coordonate

polare din (2.23) deducem n virtutea legii a doua a lui Newton
::
m r
::
::
m 2r + r
=0)
:2
= F;
:
d
r2
dt
(2.24)
:
= 0 ) r2 = C:
(2.25)
:
Observ
am c
a reg
asim teorema ariilor cu C = r(t0 )2 (t0 ) = r02 0 :
Din (2.24) si (2.25) deducem relatia
::
mr = F +
C2
:
r3
(2.26)
Cautnd ecuatia traiectoriei plane sub forma r = r( ); avem

:
dr :
C dr
r=
= 2
=
d
r d
:
::
r=
d2
d 2
1
r
d
d
1
r
C 2 d2
r2 d 2
;
1
r
(2.27)
(2.28)
Din (2.26) - (2.28) deducem formula lui Binet:

F =
mC 2 1
d2
+
r2
r d 2
1
r
(2.29)
28
Dac
a F = F (r; ) cu formula lui Binet se poate aa traiectoria punctului
material care se misc
a sub actiunea fortei centrale. Urmeaza apoi s
a se ae
= (t); adica legea orara a misc
arii pe traiectorie.
Aplicatie. Un punct material M de masa m este atras de centrul O cu
km
o forta F =
unde r = OM iar k este o constanta cunoscuta. Ce
r5
viteza initiala v 0 paralela cu axa Oy trebuie sa se imprime punctului M aat
n A 2 Ox pentru ca el sa descrie un cerc de diametru OA (se va exprima
n functie de k si R)? Dupa ct timp ajunge mobilul n O ?.
Rezolvare. Deoarece punctul M descrie semicercul de raz
a R (g. 2.1)
avem
:
v0
r = 2R cos ; C = r2 = (2R)2
= 2Rv0;
2R
de unde
1
d
1
=
;
r
2R cos
d
1
r
sin
d2
;
2
2R cos
d 2
1
r
1 + sin2
:
2R cos3
nlocuind n formula lui Binet obtinem

1 + sin2
2R cos3
1
2R cos
k
k
2
3
2 ) v0 = 32R2 :
(2R cos ) (2Rv0 )
Figure 2.1: Aplicatie la formula lui Binet

Timpul dup
a care mobilul ajunge n O se calculeaz
a din legea ariilor
:
C = r2 = 2
A
A
R2
R
)t=2 =
=
:
t
C
2Rv0
2v0

PUNCTUL MATERIAL SUPUS LA LEGATURI
29
2.3
Mi
scarea punctului material supus la leg
aturi
2.3.1
Cazul leg
aturilor ideale (f
ar
a frecare)
Mi
scarea pe o suprafa
ta
n cazul misc
arii unui punct material pe suprafata ' (x; y; z; t) = 0, din legea
a doua a lui Newton obtinem
ma = F + N
(2.30)
unde F este rezultanta fortelor active iar forta de leg

atur
a (reactiune) este
N = grad':
n cazul unei suprafete xe de ecuatie '(x; y; z) = 0; notnd cu r =
r(s); ecuatia traiectoriei (unde s reprezint
a abscisa curbilinie), se consider
a
dr
grad'
triedrul lui Darboux ( ; m; n) cu
=
; n =
; m = n
:
ds
kgrad'k
Cunoscnd proiectiile acceleratiei pe axele triedrului lui Darboux
a= v+n
v2
+m
v2
m
si considernd rezultanta fortelor active

F =F
+ Fm m + Fn n;
obtinem ecuatiile de miscare n proiectie pe axele triedrului lui Darboux

:
mv = F ;
m
v2
= Fn + N;
(2.31)
(2.32)
v2
= Fm:
(2.33)
S
a presupunem n continuare c
a forta F este conservativ
a avnd potentialul
U (x1 ; x2 ; x3 ) (F = grad U ). nmultind n (2.31) cu v avem
dT
@U dx1
@U dx2
@U dx3
dU
:
= mv v = vF = F v =
+
+
=
; (2.34)
dt
@x1 dt
@x2 dt
@x3 dt
dt
de unde rezult
a integrala prim
a a energiei
T
U = const:
(2.35)
30
Mi
scarea pe o suprafa
ta
a dat
a sub form
a parametric
a
x
Fie r = r q 1 ; q 2 ecuatia parametric
a a suprafetei. Avem relatiile
:
:1
:2
r = r0q1 q + r0q2 q ;
::
:: 1
:: 2
:1
:1 :2
:2
r = r0q1 q + r0q2 q + r00q1 q1 (q )2 + 2r00q1 q2 q q + rq002 q2 (q )2 :
(2.36)
Tinnd
cont de relatiile (2.36), avem n virtutea relatiilor (??) din anex

a
(formulele lui Gauss)
::
:: 1
:: 2
r r0qi = g1i q + g2i q +
:1 2
i;11 (q )
::
+2
:1 :2
i;12 q q
:1
:1 :2
:2 2
i;22 (q ) ;
i = 1; 2: (2.37)
:2
r U = G11 (q )2 + 2G12 q q + G22 (q )2 :
(2.38)
Cu acestea ecuatia (2.30) n proiectie pe suporturile tangentelor r0q1 ; r0q2

r0q1 r0q2
la suprafata ne d
a
si normalei U =
r0q1 r0q2
:: 1
:: 2
m g1i q + g2i q +
:1 2
i;11 (q )
+2
:1 :2
i;12 q q
:2 2
i;22 (q )
= Qi ; i = 1; 2
(2.39)
cu Qi = F r0qi si
:1
:1 :2
:2
m G11 (q )2 + 2G12 q q + G22 (q )2 = F U + N:
(2.40)
Dac
a n (2.39) nmultim cu g ij si sum
am dup
a i obtinem ecuatia echivalent
a
:: j
m q +
j :1 2
11 (q )
+2
j :1 :2
12 q q
j :2 2
22 (q )
= Q1 g 1j +Q2 g 2j ; j = 1; 2: (2.41)
Mi
scarea pe o suprafa
ta
tie sub inuen
ta for
tei de greutate
de rota
Fie n raport cu reperul Oxyz suprafata de rotatie dat
a de ecuatiile parametrice
x = f (z) cos ; y = f (z) sin ; z = z:
Cu notatiile folosite mai sus facem identic
arile q 1 = ; q 2 = z si avem
r0 = f (z) sin i + f (z) cos j
r0z = f 0 (z) cos i + f 0 (z) sin j + k;

31
r00 = f (z) cos i f (z) sin j;

r00z = f 0 (z) sin i + f 0 (z) cos j;
r00zz = f 00 (z) cos i + f 00 (z) sin j;
g11 = r0 r0 = f (z)2 ; g12 = r0 r0z = 0; g22 = r0z r0z = 1 + f 0 (z)2 ;
1;11
= r0 r00 = 0;
2;11
1;12
= r0 r00z = f (z) f 0 (z) ;
1;22
= r0 r00zz = 0;
= r0z r00 = f (z) f 0 (z) ; 2;21 = r0z r00z = 0;

0
00
0
00
2;22 = r z r zz = f (z) f (z) ;
U=
r0
r0
r0z
r0z
cos i + sin j f 0 (z) k

q
;
1 + f 0 (z)2
f (z)
f 00 (z)
G11 = U r00 = q
; G12 = U r00zz = 0; G22 = q
:
1 + f 0 (z)2
1 + f 0 (z)2
S
a consider
am mai nti cazul n care axa de simetrie a suprafetei de
rotatie este vertical
a, deci forta de greutate este
F = mg =
mgk:
Ecuatiile (2.41) devin

::
::
f (z)2 + 2f (z) f 0 (z) z =

::
1 + f 0 (z)2 z
f (z) f 0 (z)
:2
F r0
= 0;
m
:2
+ f 0 (z) f 00 (z) z =
F r0z
=
m
(2.42)
g:
(2.43)
Dup
a ce solutiile (t) si z (t) sunt aate se calculeaz
a forta de leg
atur
a
(reactiune) din ecuatia
1
0
00 (z)
:2
f
(z)
f
mgf 0 (z)
:2
+q
z A= q
+ N:
(2.44)
m @q
1 + f 0 (z)2
1 + f 0 (z)2
1 + f 0 (z)2
Se veric
a imediat c
a ecuatia (2.42) are integrala prim
a (care de altfel
poate obtinut
a si din teorema ariilor)
:
f (z)2 = C:
(2.45)
32
nlocuind n (2.43) rezult

a
::
1 + f 0 (z)2 z
Cf 0 (z)
F r0z
:2
0
00
+
f
(z)
f
(z)
z
=
=
m
f (z)3
(2.46)
Ecuatia (2.46) are integrala prim

a
:2
1 + f 0 (z)2 z +
C2
+ 2gz = 2gh;
f (z)2
(2.47)
care este de fapt integrala prim

a a energiei.
n cazul cilindrului circular drept ca axa vertical
a avem f (z) = l: Din
:
::
(2.45) rezult
a = C iar din (2.46) deducem z = g:
S
a consider
am si cazul cilindrului circular drept cu axa de simetrie orizontal
a. n acest caz putem lua F = mgi iar ecuatiile (2.42) si (2.43) vor
nlocuite cu
::
g
sin = 0;
l
::
z = 0:
(2.48)
(2.49)
Ecuatia (2.49) are solutia

z (t) = v0z t + z0 :
Alegnd conditiile initiale v0z = 0; z0 = 0; miscarea are loc n planul Oxy:
n acest caz, modelul mecanic prezentat se numeste pendulul matematic si
l vom studia n detaliu ntr-o subsectiune urm
atoare.
Mi
scarea pe o curb
a
n cazul misc
arii pe curba de ecuatii
'1 (x; y; z; t) = 0; '2 (x; y; z; t) = 0
din legea a doua a lui Newton obtinem
ma = F + N
unde F este rezultanta fortelor active iar forta de leg
atur
a (reactiune) este
N=
1 grad'1
2 grad'2 :

33
n cazul unei curbe xe, considernd triedrul lui Frenet atasat curbei
; ; ; notnd
F =F
+F
+F
; N =N
+N
avem
:
mv = F ;
mv 2
(2.50)
=F +N ;
0=F +N :
(2.51)
(2.52)
Dac
a ecuatia curbei este dat
a sub form
a parametric
a
r = r (s) ;
s reprezentnd abscisa curbilinie, deducem
::
ms = F
s; s; t :
:
Integrnd aceast
a ecuatie diferential
a cu conditiile initiale s (t0 ) = s0 ; s (t0 ) =
v0 se obtine legea de miscare pe curba dat
a s = s (t) : n cazul n care F
depinde doar de pozitia punctului, avem din teorema energiei cinetice (2.19)
:
Z t
Z t
Z s
1
1
:
2
2
mv
mv =
F vdt =
F sdt =
F (s) ds;
(2.53)
2
2 0
t0
t0
s0
:
de unde deducem v = v (s) : Avnd pe v = s, putem aa timpul printr-o

cuadratur
a
Z s
ds
t t0 =
;
s0 v (s)
de unde obtinem apoi s = s (t) : Dac
a functia F are potentialul U; atunci
F v = grad U
dr
dU
=
dt
dt
si din (2.53) deducem integrala prim

a a energiei
T
U = const:
34
Pendulul matematic
Consider
am un reper cartezian Oxyz cu axa Ox avnd directia si sensul
verticalei descendente. Ne propunem s
a studiem miscare unui punct material
greu M pe cercul vertical x2 + y 2 = l2 ; z = 0:
Pentru simplitate vom omite s
a mai scriem a treia variabil
a spatial
a.
Normala la cerc este de forma N = xi + yj iar ecuatiile de miscare sunt
::
::
mx = x + mg; my = y:
\
Fie = (Ox;
OM ). Trecnd la coordonate polare x = l cos ; y = l sin
(gura 2.2) ecuatiile de miscare devin
::
ml
:2
sin
::
ml
cos
:2
cos
= l cos + mg;
(2.54)
sin
= l sin :
Figure 2.2: Pendulul matematic

Prin eliminarea lui
se obtine ecuatia pendulului matematic

::
g
sin = 0:
l
::
Eliminnd
g
asim valoarea lui
=
ml
:2
mg cos
;
l
(2.55)

35
si de aici m
arimea algebric
a a reactiunii
:2
N = mg cos + ml :
(2.56)
Putem reg
asi mai usor relatiile (2.55), (2.56) scriind ecuatiile de miscare n proiectie pe axele triedrului lui Frenet. Tinnd
cont c
a tangenta si
normala la curb
a sunt
=
sin i + cos j;
iar viteza
= cos i + sin j;
:
v = xi + yj =
l sin
i + l cos
j;
ecuatiile (2.50), (2.51) devin

::
ml =
ml
:2
mg sin ;
mg cos + N;
adic
a tocmai ecuatiile (2.55), (2.56).
Ecuatia pendulului matematic poate obtinut
a si din teorema momentului cinetic. Momentul cinetic fata de O este
KO = r
mv = ml2 cos i + sin j
sin
i + cos
j = ml2 k
iar momentul rezultant al fortelor de greutate si reactiune

MO = r
N +r
mg = r
r + l cos i + sin j
mgi =
mgl sin k:
Aplic
am teorema momentului cinetic si g
asim ecuatia pendulului matematic:
:
::
KO = M O ) +
g
sin = 0:
l
nmultind (2.55) cu l2 si integrnd g

asim integrala prim
a
l2
:2
2gl cos = h = const:
(2.57)
:2
1
1
Cum energia cinetic
a a punctului material este T = mv 2 = ml2 iar
2
2
potentialul fortei de greutate este U = mgx = mgl cos ; integrala prim
a
(2.57) este chiar integrala prim
a a energiei.
Tipuri de mi
scari ale punctului material greu pe cerc.
36
Miscarea punctului material greu pe un cerc vertical va determinat

a
de conditiile initiale
:
:
(0) = 0 ; (0) = 0 :
(2.58)
M
arimea vitezei initiale si abscisa pozitiei initiale sunt
:
v0 = l 0 ; x0 = l cos
0:
Integrala prim
a a energiei (2.57) se expliciteaz
a
l2
:2
2gl cos = v02
2gx0 :
(2.59)
Fie xA abscisa denit

a prin
xA = x0
v02
;
2g
astfel nct integrala prim

a se scrie sub forma
l2
:2
= 2gl(cos
xA ):
(2.60)
Aceast
a relatie ne arat
a c
a n cursul misc
arii xA x l:
1. Cazul l < xA (mi
scarea oscilatorie)
n acest caz exist
a pe cerc dou
a puncte A si A0 cu abscisa xA si se poate
nota
xA = l cos ; 0 < < ;
iar ecuatia de miscare devine
:
l =
Punnd
cos = 1
p
2gl (cos
2 sin2 ; cos
2
cos ):
=1
2 sin2
(2.61)
se obtine ecutia diferential

a
d
=
dt
r r
g
2
sin2
l
2
sin2 :
2
(2.62)
Fie 0 > 0: Din ecuatia de mai sus,

n care se ia semnul " + "; rezult
a c
a
:
va creste pn
a la valoarea :cnd se anuleaz
a. Lund apoi semnul " " n
fata radicalului, se vede c
a va descreste pn
a la valoarea
, cnd iar
asi

:
37
:
se anuleaz
a etc. Intervalul de timp n care si revin la aceeasi valoare
este perioada de oscilatie
s Z
d
l
r
=
:
(2.63)
g
2
2
sin
sin
2
2
Notnd
sin
= u sin ;
2
2
sub forma integralei eliptice
s Z
l 1
du
p
=4
2
g 0
(1 u ) (1
se exprim
a
k 2 u2 )
(2.64)
(forma normal
a Legendre), unde parametrul
k 2 = sin2
depinde de conditiile initiale.
Pentru calculul numeric al lui
p
(1
1
k 2 u2 )
=1+
<1
se poate folosi dezvoltarea n serie
1
X
1 3 ::: (2n 1) 2n 2n
k u ;
2 4 ::: 2n
n=1
valabil
a pentru k 2 u2 < 1, urmat
a de integrarea termen cu termen a seriei
uniform convergente. Dar
Z
u2n du
1 3 ::: (2n 1)
p
=
2
2 4 ::: 2n
2
1 u
si prin urmare
=2
l
g
1+
1
X
n=1
1 3 ::: (2n 1)
2 4 ::: 2n
sin2n
n cazul oscilatiilor mici

sin
l
g
1+
16
(2.65)
38
Dac
a si
este neglijabil, atunci avem formula lui Galileu

=2
l
:
g
(2.66)
2. Cazul xA < l (mi

scarea de rotatie)
n acest caz v02 > 2g (x0 + l) si punctul descrie complet cercul n acelasi
:
sens, impus de semnul lui 0 . Ecuatia diferential
a care descrie miscarea este
:
l =
2g (l
xA ) 1
unde
k12 sin2
2l
< 1:
l xA
k12 =
Intervalul de timp n care punctul plecat din pozitia dat

a de
n aceeasi pozitie cu = 0 + 2 este dat de
l
=p
2g (l
xA )
0 +2
q
1
k12 sin2
2l
=p
2g (l xA )
q
(1
revine
du
u2 ) 1
3. Cazul xA < l (mi

scarea asimptotica)
Pentru realizarea acestui caz, pur teoretic, ar trebui ca v02 = 2g (x0 + l) :
n aceast
a ipotez
a, se aplic
a formulele din primul cazcu = : Alegnd de
exemplu semnul " + ", avem
:
l =
2gl (cos + 1)
si prin integrare, dup

a separarea variabilelor
1
t=
2
s Z
l
g
d
0
cos
= ln tan
Mobilul se misc
a n sensul n care creste; el ajunge n punctul
ntr-un timp innit
lim t ( ) = 1;
!
4. Micile oscilatii
:
k12 u2

39
Dac
a pozitia initial
a si viteza initial
a sunt astfel nct punctul material s
a
r
amna n vecin
atatea pozitiei de echilibru = 0 atunci ecuatia de miscare
(2.55) se poate lineariza
::
sin
) +
g
= 0:
l
(2.67)
Solutia ecuatiei de miscare linearizate, cu conditiile initiale (2.58) este

s
r
r
:
g
l
g
t+ 0
sin
t:
= 0 cos
l
g
l
Miscarea este periodic
a cu perioada dat
a de formula lui Galileu
s
l
:
=2
g
Conditia ca linearizarea s
a aib
a sens ( <
2
0
l :2
g 0
= 50 ) este ca
40
Capitolul 3
Mi
scarea sistemelor de
puncte materiale
3.0.2
Ecua
tiile lui Newton pentru sisteme de puncte materiale
Fie un sistem de n puncte materiale Pj ; j = 1; 2; :::; n de mase mj a c

arui
miscare ne propunem s
a o studiem. Aplicnd legea a doua a lui Newton
ec
arui punct material obtinem
mj aj = F j +
n
X
F ij ; j = 1; :::; n:
(3.1)
i=1
n relatiile (3.1) aj reprezint

a acceleratia punctului Pj ; F j reprezint
a
rezultanta fortelor active ce actioneaza asupra punctului Pj iar Fij forta cu
care punctul Pi actioneaz
a asupra punctului Pj : Fortele Fij 1 i;j N sunt
forte interioare. Ele au mai fost intlnite si n sectiunea referitoare la statica
sistemelor de puncte materiale si au urm
atoarele propriet
ati
Fij =
ij Pi Pj ;
(3.2)
Fij + Fji = 0:
(3.3)
Din relatiile precedente rezult

a
M O (F ij ; F ji ) = OP i
F ij + OP j
41
F ji = 0:
(3.4)
42
3.0.3
Teorema impulsului
Din (3.3) rezult

a
n X
n
X
F ij = 0:
j=1 i=1
tinnd apoi cont de (3.1) obtinem

n
X
mj aj =
j=1
n
X
F j:
(3.5)
j=1
S
a consider
am n continuare vectorul
H=
n
X
mj v j
(3.6)
j=1
numit impuls total sau cantitate de mi

scare totala a sistemului precum si
F =
n
X
Fj
(3.7)
j=1
reprezentnd rezultanta generala a fortelor active (exterioare). Din (3.5)

deducem
dH
= F:
(3.8)
dt
Relatia (3.8) exprim
a
Teorema impulsului: Derivata n raport cu timpul a impulsului total al
unui sistem de puncte materiale este egala cu rezultanta generala a fortelor
exterioare.
Aceasta teorem
a, enuntat
a n esenta chiar de Newton, poate prezentat
a
sub o form
a mai sugestiv
a.
Fie ri = OP i vectorii de pozitie ai punctelor Pi fata de repeul O; i1 ; i2 ; i3
si
Pn
mi ri
r = Pi=1
(3.9)
n
i=1 mi
vectorul de pozitie al centrului de mas
a (numit si centrul de greutate) al
sistemului de puncte materiale. Notnd cu
M=
n
X
i=1
mi
MI
SCAREA SISTEMELOR DE PUNCTE
43
masa total
a a sistemului de puncte materiale din (3.9) deducem
Mr =
n
X
mi ri
i=1
si prin derivare n raport cu timpul

n
X
Mr =
mi v i = H:
(3.10)
i=1
n virtutea relatiei (3.8) rezult

a
::
Mr = F
(3.11)
relatie cunsocut
a sub numele de
Teorema centrului de masa: Centrul de masa al sistemului se mi
sca
ca si cum n el ar concentrata toata masa sistemului si asupra sa ar actiona
rezultanta fortelor exterioare.
Aceast
a teorem
a justic
a introducerea notiunii de punct material n
mecanic
a.
3.0.4
nmultind vectorial cu rj ambii membrii ai ecuatiei (3.1) si sumnd obtinem

n
d X
rj
dt
mj rj =
j=1
n
X
rj
::
mj rj =
j=1
n
X
rj
Fj +
j=1
n
X
rj
j=1
n
X
F ij : (3.12)
i=1
Dar cum n virtutea lui (3.4)

n
X
j=1
rezult
a
rj
n
X
F ij =
i=1
rj
F ij + ri
F ji = 0;
1 i<j n
n
d X
rj
dt
mj rj =
n
X
rj
F j:
(3.13)
j=1
j=1
Introducnd momentul cinetic total al sistemului de puncte materiale n

raport cu punctul O
KO =
n
X
j=1
rj
mj rj =
n
X
j=1
rj
mj v j
(3.14)
44
precum si momentul rezultant al fortelor exterioare fata de punctul O :

MO =
n
X
rj
F j;
(3.15)
j=1

dK O
= MO
dt
(3.16)
reprezentnd
Teorema momentului cinetic: Derivata momentului cinetic total fata
de un punct x O este egala cu momentul rezultant al fortelor exterioare fata
de acela
si punct.
S
a consider
am n continuare punctul mobil A si e
KA =
n
X
AP j
mj v j ; M A =
j=1
n
X
AP j
F j;
(3.17)
j=1
momentul cinetic total al sistemului de puncte materiale n raport cu punctul

A, respectiv momentul rezultant al fortelor exterioare fata de punctul A:
Avem prin urmare
KO
n
X
=
(OA + AP j )
mj v j = rA
H + K A;
(3.18)
j=1
MO =
n
X
(OA + AP j )
F j = rA
F + M A:
(3.19)
j=1
Din (3.8), (3.16), (3.18) si (3.19) obtinem teorema momentului cinetic n

raport cu un punct mobil A, exprimat
a prin relatia
dK A
= MA
dt
3.0.5
vA
H:
(3.20)
Integrale prime. Teorema ariilor
Fie
rj = xj i1 + yj i2 + zj i3
(3.21)
vectorul de pozitie al punctului Pj asupra c

aruia actioneaza fortele exterioare
F j = Xj i1 + Yj i2 + Zj i3
(3.22)
MI
45
si cele interioare
F ij = Xij i1 + Yij i2 + Zij i3 :
(3.23)
Sistemul (3.1) poate pus sub forma

P
::
mj xj = Xj + Pni=1 Xij ;
::
mj y j = Yj + ni=1 Yij ;
P
::
mj z j = Zj + ni=1 Zij ; j = 1; :::; n:
(3.24)
Vom pune n evidenta cteva integrale prime ale sistemului (3.25) decurgnd din teoremele impulsului si momentului cinetic.
De exemplu, dac
a F este perpendicular pe o directie x
a de versor u =
i1 + i2 + i3 , atunci din teorema impulsului avem
d H u
dH
u=
=F u=0
dt
dt
(3.25)
H u = Hx + Hy + Hz = const:
(3.26)
deci
unde
Hx =
n
X
j=1
mj xj ; Hy =
n
X
j=1
mj y j ; Hz =
n
X
mj z j ;
(3.27)
j=1
sunt proiectiile lui H pe axele de coordonate.

O alt
a integral
a prim
a poate furnizat
a de teorema momentului cinetic.
Fie proiectiile momentului cinetic K O pe axele de coordonate
P
:
:
Kx = nj=1 mj yj z j zj y j ;
Pn
:
:
Ky = j=1 mj zj xj xj z j ;
(3.28)
Pn
:
:
Kz = j=1 mj xj y j yj xj :
Ecuatia (3.16) (teorema momentului cinetic) ne d

a n proiectie pe axele
de coordonate
Pn
dKx
zj Yj ) = L;
dt =P j=1 (yj Zj
dKy
n
(3.29)
xj Zj ) = M;
dt = Pj=1 (zj Xj
n
dKz
yj Xj ) = N:
j=1 (xj Yj
dt =
a
Dac
a vectorul M O = Li1 + M i2 + N i3 este perpendicular pe o directie x
de versor u = i1 + i2 + i3 atunci teorema momentului cinetic (3.16)
conduce la
:
d KO u
KO u =
= MO u = 0
dt
46
de unde
K O u = Kx + Ky + Kz = C = const:
(3.30)
ceea ce constituie o integral

a prim
a a sistemului (3.25).
Relatia (3.30) are o interpretare remarcabil
a. Alegnd, la fel ca si n
cazul unui singur punct material reperul O; i1 ; i2 ; i3 astfel ca i3 = u;
relatia (3.30) se reduce la
Kx =
n
X
mj yj z j
zj y j = C;
(3.31)
j=1
dAj
1
= (xj y_ j
yj x_ j ) ale proiectiilor
dt
2
Pj0 (xj ; yj ; 0) ale punctelor P (xj ; yj ; zj ) pe planul Oxy
sau introducnd vitezele areolare
n
X
j=1
mj
dAj
= C:
dt
(3.32)
Deci, suma poduselor maselor punctelor sistemului cu vitezele areolare ale

proiectiilor lor pe un plan perpendicular pe u este constanta. Constanta C
se numeste constanta ariilor. Integrnd (3.32) obtinem
n
X
j=1
mj Aj =
C
t + C 0:
2
(3.33)
Am obtinut asadar
Teorema ariilor : Daca momentul rezultant este perpendicular pe o
directie xa, suma produselor maselor punctelor sistemului cu ariile descrise
de razele vectoare ale proiectiilor lor pe un plan perpendicular pe directia xa,
este o functie liniara de timp.
3.0.6
Teorema momentului cinetic n mi

scarea fa
ta
de centrul maselor
Teorema momentului cinetic, demonstrat

a n cazul misc
arii raportate la un
reper inertial, poate extins
a si la miscarea fata de un reper neinertial,
avnd axe de directii xe si cu originea n centrul de mas
a G al sistemului
considerat.
Fie Oxyz = O; i1 ; i2 ; i3 reperul inertial considerat si Gx0 y 0 z 0 =
G; i1 ; i2 ; i3 reperul cu originea n G; cu axe de directii xe. Punctul Pj
are fata de aceste repere vectorii de pozitie
rj = OPj ; r0j = GPj :
MI
47
Punnd OG = r; avem
rj = r + r0j
si derivnd fata de timp, ca un observator legat de axele xe,
@r0j
drj
dr dr0j dr0j
=
+
;
=
+!
dt
dt
dt
dt
@t
r0j
@r0j
=
@t
deoarece ! = 0: Asadar notnd cu v j viteza absolut

a a lui Pj si cu v 0j viteza
sa relativ
a fata de noul reper, avem
:
v j = r + v 0j :
(3.34)
Rezult
a de aici
KO =
n
X
rj
n
X
mj v j =
j=1
= Mr
r+
n
X
r0j
j=1
Din (3.9) rezult

a
r + r0j
mj r + v 0j =
j=1
mj v 0j + @
n
X
j=1
n
X
mj r0j A
r+r
0
1
n
X
@
mj v 0j A : (3.35)
j=1
mj r0j = 0
(3.36)
j=1
si prin derivare tin raport cu timpul

n
X
mj v 0j = 0:
(3.37)
j=1
n acelasi timp, dac

a not
am prin
0
KG =
n
X
r0j
mj v 0j
(3.38)
j=1
momentul cinetic al sistemului in miscarea relativ

a fata de reperul Gx0 y 0 z 0
avem din relatiile (3.35) - (3.38)
0
KO = KG + M r
Am obtinut astfel
r:
(3.39)
48
Rela
tia lui S. Koenig: Momentul cinetic n mi
scarea absoluta fata de
reperul inertial cu originea n O este egal cu momentul cinetic n mi
scarea
relativa fata de centrul de masa plus momentul cinetic, n mi
scare absoluta, fata de punctul O al centrului de masa, n care se presupune ca este
concentrata toata masa sistemului.
Din teorema momentului cinetic fata de punctul O si din (3.39) avem
0
dK G
dK O
=
+ Mr
dt
dt
::
r=
n
X
rj
Fj = MG + r
j=1
n
X
F j:
(3.40)
j=1
Din (3.40) si din teorema centrului de mas

a (3.11) deducem
0
X
dK G
= MG =
r0j
dt
F j:
(3.41)
j=1
Cum ! = 0; avem
0
dK G
@K G
=
dt
@t
si pin urmare (3.41) poate scris
a sub forma
0
@K G
= M G:
@t
(3.42)
Aceasta relatie reprezint

a:
tin mi
scarea fa
ta
de centrul maselor
conform c
areia teorema momentului cinetic este valabila si n mi
scarea relativa a sistemului fata de reperul neinertial Gx0 y 0 z 0 cu axe de directii xe.
3.0.7
Teorema energiei cinetice
nmultind n (3.1) cu v j si sumnd obtinem

n
X
j=1
mj v j
X
XX
dv j
=
F j vj +
F ij v j
dt
j=1
(3.43)
j=1 i=1
sau, sub forma diferential

a, notnd drj = v j dt;
n
X
j=1
mj v j dv j =
n
X
j=1
F j drj +
n X
n
X
j=1 i=1
F ij drj :
(3.44)
MI
49
Introducnd enegia cinetica a sistemului de puncte materiale

n
1X
T =
mj v 2j ;
2
(3.45)
j=1
lucrul mecanic elementar al fortelor exterioare

dLe =
n
X
F j drj ;
(3.46)
j=1
precum si lucrul mecanic elementar al fortelor interioare

dLi =
n X
n
X
F ij drj
(3.47)
j=1 i=1

dT = dLe + dLi
(3.48)
si ea exprim
a
Teorema energiei cinetice: diferentiala fata de timp a energiei cinetice este egala cu suma lucurilor mecanice elementare ale fortelor exterioare
si interioare.
La rndul sau, relatia (3.43) se mai poate scrie sub forma
n
X
XX
dT
=
F j vj +
F ij v j
dt
j=1
(3.49)
j=1 i=1
si a exprim
a faptul c
a derivata energiei cinetice fata de timp este egala cu
suma puterilor dezvoltate de fortele exterioare si de fortele interioare.
3.0.8
Teorema energiei cinetice n mi

scarea fa
ta
de centrul
de masa
S
a relu
am sistemul de axe Gx0 y 0 z 0 de directii xe, cu originea n centrul de
mas
a al sistemului de puncte materiale studiat si e T 0 energia cinetic
a a
sistemului n miscarea relativ
a la aceste axe. Din (3.34) si (3.45) rezult
a
n
j=1
j=1
:2
:
1X
1X
T =
mj v 2j =
mj r + 2r v 0j + v 02
=
j
2
2
n
1 :2 1 X
1 :2
0
= Mr +
mj v 02
j = Mr + T
2
2
2
j=1
50
c
aci
n
X
mj v 0j = 0:
j=1
Formula
1 :2
T = Mr + T0
(3.50)
2
datorat
a lui Samuel Koenig arat
a c
a : energia cinetica a unui sistem de
puncte materiale n mi
scarea absoluta este egala cu energia cinetica n mi
scarea relativa la centrul maselor plus energia cinetica a centrului maselor n
care se presupune concentrata ntreaga masa a sistemului.
Teorema energiei cinetice (3.48) ne conduce, tinnd cont de formula lui
Koenig (3.50) la
:
dT = dT 0 + M r rdt =
n
X
F j (dr + dr0j ) +
j=1
n X
n
X
F ij (dr + dr0j ): (3.51)
j=1 i=1
Tinnd
cont c
a
n X
n
X
::
F ij = 0; M r =
n
X
F j ; dr = rdt
j=1
j=1 i=1
obtinem din (3.51)

0
dT =
n
X
j=1
Fj
dr0j
n X
n
X
F ij dr0j :
(3.52)
j=1 i=1
Relatia (3.52) reprezint

a
Teorema energiei cinetice n mi
scarea fa
ta
a:
de centrul de mas
0
0
0
diferentiala energiei cinetice relative la reperul Gx y z este egala cu suma lucrurilor mecanice elementare relative ale fortelor active plus suma lucrurilor
mecanice elementare relative ale fortelor interioare.
Partea II
Elemente de mecanic
a
terestr
a
51
Capitolul 4
Mi
scarea punctului material
greu
Alegem un reper Oxyz astfel nct la momentul initial vectorul de pozitie
si viteza initial
a s
a e n planul Oxy iar axa Oy s
a aib
a directia si sensul
verticalei ascendente. Deci
r0 = x0 i + y0 j; v 0 = v0 cos i + v0 sin j
(4.1)
iar forta de greutate este

F =
mgj;
unde m este masa punctului iar g m

arimea acceleratiei gravitationale. Ecuatiile de miscare sunt
::
::
::
x = 0; y = g; z = 0;
(4.2)
care, integrate mpreun
a cu conditiile initiale (4.1) dau
x = v0 cos t + x0 ; y =
1 2
gt + v0 sin t + y0 ; z = 0:
2
(4.3)
Asadar miscarea are loc n planul Oxy: n acest plan ecuatia traiectoriei este
y
y0 =
g
2v02 cos2
(x
x0 )2 + tan (x
respectiv
x = 0;
53
x0 ) ;
6=
54
Parabola de siguran
ta
S
a presupunem c
a la momentul initial punctul material greu se aa n originea sistemului de coordonate (x0 = 0; y0 = 0). Ne punem problema determin
arii unghiului (unghiul vitezei cu axa orizontal
a Ox) astfel nct
traiectoria s
a treac
a prin punctul P (X; Y ). Notnd tan = u; conditia ca
P s
a apartin
a traiectoriei este
g
1 + u2 X 2 + uX;
2v02
Y =
sau echivalent
gX 2 2
u
2v02
Xu + Y +
gX 2
= 0:
2v02
Pentru ca ecuatia de gradul 2 n variabila u s

a aib
a solutie trebuie ca discriminantul s
a e pozitiv:
= X2
gX 2
2v02
Y +
gX 2
2v02
Parabola
y=
0,Y +
gX 2
2v02
v02
2g
0:;
g 2 v02
x +
2g
2v02
se numeste parabola de siguranta iar punctul vizat pentru a putea s

a se ae
pe o posibil
a traiectorie trebuie s
a se ae n regiunea delimitat
a de aceast
a
parabol
a si axa Ox.
4.1
4.1.1
Mi
scarea relativ
a a punctului material.
Ecua
tiile mi
sc
arii relative
Fie reperul cartezian x (inertial) O1 ; i1 ; j 1 ; k 1 si reperul cartezian mobil

O; i; j; k avnd n raport cu reperul x rotatia !: Fie M un punct material
mobil avnd masa m: Cu notatiile r1 = O1 M = x1 i1 + yj 1 + z1 k 1 ; r =
dr1
d2 r1
drO
d2 rO
OM = xi + yj + zk 3 ; rO = O1 O; v =
;a=
;
v
=
;
a
=
;
O
O
dt
dt2
dt
dt2
2
@r
@ r
:
:
:
::
::
::
vr =
= xi+ yj + zk; ar = 2 = xi+ yj + zk avem relatiile binecunoscute
@t
@t
din teoria misc
arii relative
v = v t + v r ; a = at + ar + ac ;
MECANICA
TERESTRA
MI
SCAREA RELATIVA.
55
unde
vt = vO + !
r; at = aO + !
(!
r) + !
r; aC = 2!
vr :
a asupra lui
Cu acestea ,notand cu F rezultanta fortelor ce actioneaz
M , legea a doua a lui Newton
ma = F ;
poate rescris
a sub forma
4.1.2
Greutatea corpurilor
Fie P1 (x; y; z) si P2 (x0 ; y0 ; z0 ) dou

a puncte materiale avnd masele m1 si
m2 . Vom spune c
a cele dou
a puncte se atrag conform legii atractiei universale dac
a m
arimea fortei de atractie exercitat
a de P2 asupra lui P1 este
F =
f m1 m2 r
; r = P2 P1 :
r3
Dac
a n locul punctului material P2 avem un corp C avnd centrul de
mas
a G (x0 ; y0 ; z0 ) si densitatea ; forta de atractie exercitat
a de corpul C
asupra punctului P1 este
F =
f m1
Z Z Z
d
d d d = f m1 grad
d3
Z Z Z
d d d
unde d = P P 1 ; P ( ; ; ) reprezentnd un punct generic n corpul C:

S
a presupunem n continuare c
a C este o sfer
a de raz
a RS . Fie R = GP 1
si r = GP . Trecnd la un sistem de coordonate sferice cu centrul n G avem
notnd = P\
OP1
Z RS Z Z 2
p
F = f m1 grad
r2 sin dr d d':
2
2
R
2rR cos + r
0
0
0
Considernd c
a densitatea depinde de dep
artarea fata de centrul sferei,
adic
a = (r) avem
F = 2 f m1 grad
RS
(r) r p 2
R
R
1
= 4 f m1 grad
R
RS
2rR cos + r2 j0 dr =
(r) r2 dr:
(4.4)
56

Tinnd
cont c
a masa corpului C este
M=
RS
(r) r2 sin dr d d' = 4
RS
(r) r2 dr;
(4.5)
deducem expresia fortei cu care corpul C avnd centrul de mas

a G atrage
punctul P1
1
(4.6)
F = f m1 M grad ; R = GP 1 :
R
M
arimea fortei F este
f M m1
:
R2
F =
(4.7)
S
a consider
am acum un punct material aat la suprafata P
amntului.
Forta de atractie exercitat
a de P
amnt este dat
a de formula (4.7) n care M
este masa P
amntului. Datorit
a acestei forte de atractie punctul material
este greu, iar greutatea sa este, ntr-o prim
a aproximatie
F = m1 g;
(4.8)
unde g reprezinta acceleratia gravitationala. Din (4.7) si (4.8) deducem

g=
fM
:
R2
(4.9)
Aplicatie. Sa se determine naltimea maxima H la care se ridica un

proiectil de masa m, lansat de la suprafata Pamntului cu viteza initiala
v0 ; sub unghiul
cu orizontala. n timpul mi
scarii proiectilul este supus
fMm
actiunii fortei de atractie a Pamntului F =
si se neglijeaza fortele
r2
rezistente.
Rezolvare. Fie R raza P
amntului, r distanta de la proiectil la centrul
P
amntului, rmax distanta maxim
a si H = rmax R: M
arimea fortei (centrale) de atractie este
mgR2
fMm
F =
=
:
r2
r2
Reamintim relatiile (2.24), (2.25), pe care le rescriem sub forma
::
:2
gR2
;
r2
(4.10)
r2 = C:
(4.11)
MECANICA
TERESTRA
MI
SCAREA RELATIVA.
57
Din conditiile initiale ale problemei

:
t = 0; r0 = R; r0 = v0 sin ;
deducem
v0
cos ;
R
= 0;
r2 = Rv0 cos ;
:
Rv0 cos
:
r2
nlocuind n (4.10) obtinem

::
R2 v02 cos2
r3
R2
:
r2
nmultind cu r si integrnd g
asim
:2
r
R2 v02 cos2
+
2
2r2
gR2
+ const:
r
si tinnd cont de conditiile initiale,

:2
R2 v02 cos2
r
+
2
2r2
gR2
r
2gR v02
;
2
(4.12)
sau, echivalent
:2
r2 r = v02
2gR r2 + 2gR2 r
R2 v02 cos2
= q (r) :
(4.13)
Membrul drept al relatiei (4.13) este o functie polinomial

a de gradul 2
n r notat
a cu p (r). Discriminantul ei este
= 4R2 g 2 R2 + v02 cos2
v02
2gR
0:
n cazul n care v0
2gR; q 0 (r) > 0 si q (r) > 0 pentru r
R: Cum la
:
momentul initial r = R, deducem n acest caz c
a r nu se anuleaz
a, r
amne
tot timpul pozitiv si distanta de la centrul P
amntului la proiectil creste n
timp.
Dac
a v0 < 2gR; cum q (0) < 0; q (R) > 0 si limr!1 q (r) < 0, deducem
:
c
a pentru r > R; r se anuleaz
a ntr-un punct (punctul cel mai nalt al
traiectoriei) unde avem
:
r = rmax ; r = 0
si din (4.13) deducem ecuatia algebric
a
2gR
2
v02 rmax
2gR2 rmax + R2 v02 cos2
= 0:
58
din care rezult

a
gR2
rmax =
2gR
p
2 :
v02
Cu conditia rmax
R din solutiile de mai sus se retine cea cu semnul +.
Rezultatele obtinute aici vor reg
asite n sectiunea care urmeaz
a.
mar = F
4.1.3
mat
maC :
(4.14)
Mi
scarea corpurilor grele. For
ta de greutate
Vom considera n cotinuare sistemul geocentric, adic

a un reper (presupus
inertial) avnd originea O1 n centrul P
amntului, axa O1 z1 orientat
a dup
a
linia polilor (adic
a linia ce uneste polul N cu polul S) iar axele O1 x1 si
O1 y1 n plan ecuatorial orientate spre dou
a stele presupuse xe.
Rotatia
:
P
amntului este ! = !k 1 cu k 1 versorul axei O1 z1 si practic ! = 0 ) ! =
const: S
a alegem un reper mobil cartezian solidar legat de P
amnt astfel
nct axa O1 z s
a coincid
a cu axa O1 z1 iar axele O1 x si O1 y s
a e n planul
ecuatorial (gura 4.1, a)). Fie la suprafata P
amntului punctul material
M de mas
a m: Asupra punctului actioneaz
a din partea P
amntului forta
de atractie newtonian
a (al c
arei suport trece prin centrul P
amntului) maT
a mai trebuie ad
augat un termen pentru a obtine greutatea)
(nu mg pentru c
0
precum si forte de alt
a natur
a a c
aror rezultant
a o not
am cu F : Rezult
a
deci
0
(4.15)
mar = F + maT ! (! r) 2m! v r :
tinnd cont c
a
!
(!
r) =
!2P M =
! 2 d;
unde P este proiectia lui M pe O1 X3; avem

0
mar = F + mg
2m!
vr ;
(4.16)
cu
g = aT + ! 2 d:
(4.17)
Atractia P
amntului maT plus forta centrifuga m! 2 d dau forta de greutate mg unde g reprezint
a acceleratia gravitationala. Suportul lui g nu trece
neap
arat prin centrul O1 dar este n planul meridian ce trece prin punctul
M:
MECANICA
TERESTRA
MI
SCAREA RELATIVA.
59
Figure 4.1: Devierea rului cu plumb
4.1.4
Devierea rului cu plumb. Varia

tia accelera
tiei gravita
tionale la suprafa
ta P
amntului
S
a studiem echilibrul rului cu plumb (gura 4.1, b)). Asupra bilei metalice
0
n echilibru actioneaz
a forta de tensiune n r F = T si greutatea mg:
Conditia de echilibru ar = 0; v r = 0 conduce la relatia
T + mg = 0:
Vectorul g se g
aseste n planul meridian al punctului M: Consider
am c
a
aT este riguros dirijat spre centrul O1 al P
amntului si not
am cu unghiul
dintre raza O1 M , suport al lui aT si verticala locului (suportul lui g).
m
asoar
a devierea rului cu plumb. Not
am cu latitudinea punctului M
(unghiul dintre O1 M si planul ecuatorial. Vectorul T de sens opus lui g face
cu planul ecuatorial unghiul + : Proiectnd relatia (4.17) pe verticala si
orizontala locului avem
g = aT cos
0 = aT sin
! 2 d cos ( + ) ;
! 2 d sin ( + ) ;
(4.18)
cu
d = R cos ;
unde R este raza P
amntului. Cum
sin
(4.19)
este mic, cu aproximatiile
; sin ( + )
sin ;
60
din (4.18) si (4.19) deducem c

a
=
! 2 R sin 2
:
2aT
Asadar devierea maxim

a a rului cu plumb de la directia perpenducular
a
pe suprafata P
amntului se obtine pentru = : La aceast
a latitudine avem
4
6 grade sexagesimale.
4.1.5
Ecua
tiile de mi
scare la suprafa
ta P
amntului
Vom considera n cele ce urmeaz

a c
a g este practic constant si dirijat spre
centrul P
amntului. Consider
am la suprafata P
amntului reperul Oxyz
solidar legat de P
amnt ales astfel (gura 4.2, a)): Oxeste dirijat pe tangenta
la paralela ce trece prin punctul O cu sensul pozitiv spre est, Oy este dirijat
pe tangenta la meridianul ce trece prin O cu sensul pozitiv spre nord iar Oz
este verticala ascendent
a. Evident avem
! = ! cos i2 + ! sin i3 :
iar n cea sudic
a
2
2
Proiectiile ecuatiei (4.14) pe axele reperului Oxyz sunt
n emisfera nordic
a0
::
mx = F10 2m! z cos

y sin ;
::
:
my = F20 2m! x sin ;
::
:
mz = F30 mg + 2m! x cos :
4.1.6
0:
(4.20)
Pendulul lui Foucault
O prob
a mecanic
a a rotatiei P
amntului o aduce celebra experienta a lui L.
Foucault efectuat
a n 1851 la Observatorul Astronomic din Paris, si repetat
a
n mod public n 1852 la Pantheonul din Paris.
Fie un pendul format dintr-o bil
a metalic
a M atasat
a de un r inextensibil al c
arui cap
at este xat n O. n acest caz
r
0
F = T = N ; r = OM ; l = OM ;
l
iar ecuatiile (4.20) devin
::
N xl1 2m! z cos

y sin
::
:
my = N yl 2m! x sin ;
::
:
mz = N zl mg + 2m! x cos ;
mx =
;
(4.21)
MECANICA
TERESTRA
MI
SCAREA RELATIVA.
61
Figure 4.2: Repere neinertiale la suprafata Pamntului

cu
x2 + y 2 + z 2 = l 2 :
:
(4.22)
:
nmultind ecuatiile (4.21) respectiv cu x; y; z; adunnd, integrnd n raport cu t si tinnd cont de (4.22) obtinem integrala prim
a a energiei
:2
:2
:2
x + y + z = 2g (z + h) :
Din (4.22) deducem
r
z=
x2 + y
=
l2
l 1
(4.23)
x2 + y 2
+ ::: :
2l2
x y
; vor mici, de
l l
ordinul lui 0 < << 1 si vom neglija sistematic termenii de ordinul O 2 :
Avem deci
y
z
x
= O( );
= O( );
= 1+O 2 ;
(4.24)
l
l
l
Lund viteza relativ
a nul
a la momentul initial avem
Vom considera cazul micilor oscilatii, adic
a m
arimile
0 = 2g ( l + h) + O
)h=l+O
(4.25)
Din (4.22) prin derivare obtinem

:
xx + yy + zz = 0;
(4.26)
62
iar (4.23) l putem rescrie sub forma

:2
:2
z
+1 +O
l
:2
x + y + z = 2gl
(4.27)
Din (4.24) - (4.27) obtinem

:
x = O( ); y = O( ); z = O
Din (4.21) obtinem

::
::
::
x = O ( ) ; y2 = O ( ) ; z3 = O
si de aici
N = mg + O ( ) :
de unde rezult
a
::
x=
::
y=
n planul z =
::
::
xi1 + yi2 =
(4.28)
g
lx
g
ly
+ 2! y sin + O
:
2! x sin + O
z = l+O 2 :
;
;
(4.29)
l avem deci ecuatia

g
xi1 + yi2
l
2! sin i3
xi1 + yi2 :
(4.30)
S
a consider
am acum un sistem de axe (gura 4.2 b)) O0 x0 y 0 (avnd ver0
0
sorii i si j ) care se roteste n planul z = l n jurul verticalei O0 z cu viteza
unghiular
a ! 1 = ! sin i3 :
Din cele cunoscute de la studiul misc
arii relative, notnd
0
= x1 i1 + yi2 = x0 i + y 0 j ;
avem
@
@2
:
:
::
::
= xi + yj;
= xi + yj;
@t
@t2
02
:
@0
:0 0 @
:: 0 0
:: 0 0
0 0
=
x
i
+
y
j
;
= x i1 + y j ;
0
0
2
@t
@t
@
@0
= 0 + !1
@t
@t
@2
@ 02
=
+ ! 1 (! 1
@t2
@ 0 t2
Din (4.30) rescris
a sub forma
@2
=
@t2
;
:
) + !1
g
+ 2! 1
l
(4.31)
+ 2! 1
@
@t
@0
:
@0t
(4.32)
MECANICA
TERESTRA
MI
SCAREA RELATIVA.
:
si din (4.31), (4.32) observnd c

a ! 1 = 0 si ! 1
63
= 0 deducem
@ 02
:: 0 0
:: 0 0
=xi +y j =
0
2
@t
=
@2
@t2
!1
adic
a
(! 1
g
+ ! 21
l
:: 0
2 0
x =
@
@t
2! 1
=
:: 0
!1
2 0
x; y =
y:
(4.33)
Ecuatiile (4.33) au solutiile

0
:0
x (0)
x (t) = x (0) cos t+
sin t; y (t) = y (0) cos t+
:0
y (0)
sin t: (4.34)
care dau ecuatiile parametrice ale traiectoriei punctului M n planul O0 x0 y 0 :

Dac
a la momentul initial viteza si vectorul de pozitie fata de reperul O0 x0 y 0
sunt paralele, adic
a
:0
x0 (0)
x (0)
= 0
;
:0
y (0)
y (0)
traiectoria este un segment de dreapt
a n planul O0 x0 y 0 : Altfel, eliminnd
cos t si sin t din relatiile (4.34) obtinem ecuatia unei conice (elipse)
h :
0
x0 y (0)
i2
:0
y 0 x (0) +
h
:0
= x0 (0) y (0)
y 0 x0 (0)]2 =
i
2
:0
y 0 (0) x (0) :
2 [x0 y 0 (0)
(4.35)
Cum n general conditia initial

a cel mai usor de realizat este
@
:
:
(0) = x (0) i + y (0) j = 0;
@t
:0
deducem din (4.31) c

a n acest caz, y (0) ; x0 (0) sunt foarte mici iar traiectoria punctului M n planul O0 x0 y 0 este o elips
a alungit
a, practic un segment
de dreapt
a. Perioada n care este parcurs
a elipsa este
s
2
l
2
=q
g
g
+ !2
l
64
n timp ce durata unei rotatii n planul O0 xy n sensul nord-est-sud-vest

(sens retrograd) a elipsei descrise de M este
T =
La latitudinea Parisului
2
2
=
:
!1
! sin
= 480 500 avem T
32h:
Partea III
Elemente de mecanic
a
cereasc
a
65
Capitolul 5
Sfera terestr
a
5.1
Elemente de referin
ta
a
de pe sfera terestr
Cum cele mai multe observatii astronomice se fac din locuri aate pe P
amnt,
este important de precizat pozitia geograc
a a observatorului O. Vom presupune, ntr-o prim
a aproximatie, ca P
amntul are o form
a sferic
a si se
roteste n jurul unui diametru pp0 (axa lumii, axis mundi n latin
a). p
reprezint
a Polul Nord geograc iar p0 Polul Sud geograc. Privit de deasupra polului Nord, P
amntul se roteste n sens invers comparatic cu acele
de ceasornic.
Alte elemente sunt:
Planul ecuatorului terestru - planul care trece prin centru T al P
amn0
tului si este perpendicular pe axa de rotatie pp .
Ecuatorul terestru - cercul mare qq 0 (gura 5.1) aat la intersectia sferei
terestre cu planul ecuatorului terestru. Ecuatorul terestru mparte sfera
terestra n dou
a semisfere: emisfera de Nord (boreala) cu vrful n Polul
Nord si emisfera de Sud (australa) cu vrful n Polul Sud.
Paralela geograca - cercurile aate la intersectiile sferei terestre cu
planele paralele cu planul ecuatorial terestru.
Tropicul Racului - paralela bb0 din emisfera boreal
a aat
a la 230 270 fata
de Ecuator.
Tropicul Capricornului - paralela cc0 din emisfera austral
a aat
a la
0
23 270 fata de Ecuator. ntre cele dou
a tropice, de o parte si alta a Ecuatorului este situat
a zona calda a suprafetei terestre.
Cercul Polar de Nord - paralela aa0 situat
a la 230 270 fata de Polul Nord
geograc.
Cercul Polar de Sud - paralela bb0 situat
a la 230 270 fata de Polul Sud
67
68
geograc.
Zona temperata de nord - regiunea de pe suprafata P
amntului cuprins
a
ntre Tropicul Racului si Cercul Polar de Nord.
Zona temperata de sud - regiunea de pe suprafata P
amntului cuprins
a
ntre Tropicul Capricornului si Cercul Polar de Sud.
Calota glaciala de nord - regiunea de pe suprafata P
amntului aat
a n
nordul Cercului Polar de Nord.
Calota glaciala de sud - regiunea de pe suprafata P
amntului aat
a n
sudul Cercului Polar de Sud.
Meridianul geograc al locului O - semicercul mare de pe suprafata
P
amntului ce trece prin cei doi poli geograci si prin punctul (locul) O.
Primul meridian (meridianul origine/zero) - meridianul geograc al observatorului astronomic dela Greenwich (Anglia). Cercul mare care include
primul meridian mparte suprafata P
amntului n emisfera estica si emisfera
vestica.
Directia verticalei geograce a locului O - directia segmentului OT .
5.2
Coordonate geograce
Coordonatele geograce ale punctului (locului) O de pe suprafata terestr

a
sunt latitudinea geograca ' 2
900 ; 900 si longitudinea geograca
2
1800 ; 1800 (gura 5.1) Fie B intersectia meridianului locului cu ecuatorul si G0 intersectia meridianului observatorului de la Greenwich cu ecuatorul. Latitudinea punctului O este m
asura unghiului ^BT O Ea are valori
pozitive n emisfera boreal
a (latitudinea nordic
a) si negative n emisfera
austral
a (latitudinea sudic
a). Longitudinea punctului O este m
asura unghiului ^G0T B: Ea are valori pozitive n emisfera estic
a (longitudine estic
a) si
valori negative n emisfera vestic
a (longitudine vestic
a). Bucurestiul are coordonatele geograce de 44 260700 latitudine nordic
a si 26 601000 longitudine
estic
a.
69
Figure 5.1: Coordonate geograce
70
Capitolul 6
Sfera cereasc
a
Motto: Dou
a lucruri umplu suetul cu mereu nou
a si crescnd
a admiratie si venerati, cu ct mai des si mai st
aruitor gndirea se ocup
a cu ele: cerul nstelat deasupra
mea si legea moral
a din mine. Immanuel Kant, Critica Ratiunii Practice.
Sfera cereasca cunoscut

a si sub denumirea de bolta cereasca , cupola
cerului , "cer " sau rmament este considerat
a ca ind aproximativ concentrica sferei terestre si pe ea sunt proiectati toti astrii (gura 6.1)
Pentru un observator, pozitia aparent
a a unui corp ceresc este dat
a numai
de unghiurile dintre dreapta de la el spre corpul respectiv si dreptele spre
diverse puncte de reper. Distanta pn
a la corpul ceresc nu afecteaz
a pozitia
aparent
a pe bolt
a a acestuia, pentru om distanta ind imperceptibil
a direct.
Privind bolta cereasc
a, vedem stelele r
as
arind, apoi culminnd periodic si
apunnd, de unde suntem condusi la aparenta c
a bolta cereasc
a, se rote
ste,
de la Est spre Vest. Numai steaua Ursa Minoris, numit
a si Steaua Polara pare imobila. Stnd cu fata spre Steaua Polar
a observ
am c
a stelele
se deplaseaz
a de la Est spre Vest, n sens contrar rotirii acelor unui ceasornic. Acest sens al misc
arii aparente diurne este sensul retrograd. Adev
arata
cauz
a a acestui fenomen aparent este miscarea real
a de rotatie a P
amntului,
efectuat
a n sens direct.
Sfera cereasc
a este o sfer
a de raz
a nedenit
a ("foarte mare"), cu centrul
n punctul n care se aa observatorul. Semidreapta de la observator spre
un obiect ceresc intersecteaz
a sfera cereasc
a ntr-un punct care constituie
"pozitia aparenta" a corpului ceresc pe sfera cereasc
a. Pozitia aparent
a
a unui obiect este descris
a cu ajutorul unui sistem de coordonate sferice
construit pe sfera cereasc
a.
Pentru obiecte ceresti ale c
aror distante fata de P
amnt sunt mult mai
mari dect diametrul P
amntului, ca de exemplu stele, galaxii si, ntr-o
71
72
prim
a aproximatie, pentru Soare si planetele din sistemul solar, diferentele
dintre unghiurile observate de diversi observatori de pe P
amnt spre corpul
respectiv sunt neglijabile. Aceste obiecte apar n aceleasi pozitii pe sfera
cereasc
a, indiferent de observatorul de pe P
amnt. Astfel se poate postula o
singur
a sfer
a cereasc
a, iar P
amntul poate considerat punctiform si aat
n centrul sferei ceresti. De la un observator la altul difer
a numai directia
vertical
a a observatorului.
Pentru obiectele ceresti mai apropiate de Pamnt trebuie precizat fata
de ce observator este considerat
a pozitia pe sfera cereasc
a. Astfel sfera
cereasc
a poate topocentrica sau locala ( dac
a centrul s
au coincide cu locul
de observare de pe suprafata P
amntului), geocentrica (dac
a centrul sferei
este acelasi cu centrul P
amntului) sau heliocentrica (atunci cnd centrul
sferei este n centrul Soarelui).
Sfera trebuie imaginat
a ntreag
a, chiar dac
a punctele situate sub orizontul observatorului nu sunt vizibile simultan cu cele de deasupra lui.
73
Figure 6.1: Sfera cereasc

a
6.1
Elemente de referin
ta
a
de pe sfera cereasc
Consider
am sfera cereasc
a topocentric
a. Principalele puncte, cercuri, axe si
plane sunt:
Axa lumii dreapta paralel
a cu axa de rotatie a Pamntului, ce trece
prin centrul sferei ceresti;
Polul Nord ceresc, Polul Sud ceresc punctele de intersectie dintre sfera
cereasca si axa lumii (proiectiile polilor geograci Nord si Sud pe sfera
cereasc
a);
Planul ecuatorului ceresc planul ce trece prin centrul sferei ceresti,
perpendicular pe axa lumii P P 0;
Ecuatorul ceresc intersectia sferei ceresti cu planul ecuatorului ceresc.
El mparte sfera cereasca n dou
a emisfere ceresti: nordica (boreala) si sudica
(australa);
Ecliptica drumul anual aparent al centrului Soarelui. " =230 270 unghiul dintre planul eclipticii cu planul ecuatorului ceresc;
Axa eclipticii dreapta care trece prin centrul sferei ceresti si este perpendiculara pe planul eclipticii;
si 0 polii eclipticii - punctele in care axa eclipticii intersecteaz
a sfera
74
Figure 6.2: Ecliptica, ecuatorul, polii

cereasc
a;
Punctele n care ecliptica intersecteaz
a ecuatorul ceresc sunt:
punctul vernal (punctul echinoctiului de prim
avar
a) si
punctul autumnal
(punctul echinoctiului de toamn
a);
Verticala locului (axa zenitala) directia rului cu plumb. Punctele de
intersectie ale acesteia cu sfera cereasc
a sunt: Z= zenit (deasupra observatorului), Z 0 = nadir (sub observator).
Plan orizontal plan ce trece prin centrul sferei ceresti, perpendicular
pe verticala locului;
Orizont matematic (orizont adevarat, astronomic) al locului intersectia
planului orizontal cu sfera cereasc
a;
Punctele cardinale est (E) si vest (V) punctele de intersectie ale orizontului matematic cu ecuatorul ceresc;
Planul meridian al locului planul determinat de axa lumii P P 0 si verticala locului ZZ 0 ;
Meridianul locului ceresc semicercul aat la intersectia dintre planul
meridian cu sfera cereasc
a;
Meridiana locului (NS) intersectia planului meridian cu orizontul locu-
75
Figure 6.3: Zenit, nadir, orizont, meridian, puncte cardinale
lui;
Punctele cardinale nord (N) si sud (S) punctele de intersectie dintre
orizontul matematic si meridiana locului;
Paralel ceresc cercul mic paralel cu ecuatorul ceresc descris n miscarea
diurn
a de rotatie retrograd
a (de la Est la Vest) de c
atre ecare stea. Punctele
comune cu meridianul locului se numesc culminatii : culminatia superioara
si culminatia inferioara.
Plan vertical al astrului - planul care contine verticala locului ZZ 0 si
astrul (steaua). Intersectia planului vertical cu sfera cereasc
a este verticalul
astrului.
Almucantarat (cerc de naltime al astrului) - cerc de pe sfera cereasc
a ce
trece prin astru si al c
arui plan este paralel cu planul orizontului astronomic;
Cerc orar (cerc de declinatie) al astrului - intersectia sferei ceresti cu
planul ce contine astrul si axa lumii.
76
Figure 6.4: Paralel ceresc, culminatii
6.2
Localizarea unui astru pe sfera cereasc

a. Sisteme de coordonate cere
sti
Localizarea unui astru pe sfera cereasc

a nseamn
a determinarea directiei
dreptei O , unde O este locul n care se aa observatorul (centrul sferei
ceresti) iar este locul n care se aa astrul. Pentru aceasta este necesar
a
cunoasterea a dou
a unghiuri (numite coordonate unghiulare sau coordonate
cere
sti ): un unghi diedru si un unghi plan. Pentru aceasta se atasaz
a locului
de observare o axa fundamentala (care intersecteaz
a sfera cereasc
a n doi
poli) si un plan fundamental care trece prin punctul de observatie si este
perpendicular pe axa fundamental
a.
6.2.1
Coordonate cere
sti orizontale
Coordonate orizontale ceresti ale astrului (gura 6.5) sunt azimutul ceresc
al astrului (A) si naltimea astrului deasupra orizontului astronumic al locului (h) sau distanta zenitala a astrului (z). Azimutul A este unghiul diedru
format de planul meridianului ceresc al locului (determinat de axa lumii si
verticala locului) cu planul vertical al astrului (determinat da astru si verticala locului). Unghiul plan al acestuia se m
asoar
a pe orizontul astronomic
77
Figure 6.5: Coordonate orizontale
78
al locului plecnd de la punctul cardinal ceresc Sud al locului, n sensul
misc
arii diurne aparente (sens retrograd) c
atre punctul cardinal ceresc Vest
al locului pn
a la intersectia 0 cu verticalul ceresc al astrului:
A = ^SO
1800 ; 1800 :
Dac
a 0 apartine semicercului SV N al orizontului astronomic avem 00
A
1800 (azimut occidental ) iar dac
a 0 apartine semicercului N ES al
orizontului astronomic avem 1800 A 00 (azimut oriental )
naltimea h a astrului este m
asura unghiului ^ 0 O format de raza
vectoare a astrului cu planul orizontal n
altimea astrului se m
asoar
a pe verticalul astrului pornind de la punctul 0 (intersectia cu orizontul astronomic)
mergnd spre zenit dac
a astrul este vizibil (00
h
900 ) sau spre Nadir
dac
a este invizibil ( 900 h 00 ).
Distanta zenitala z a astrului este unghiul f
acut de verticala locului cu
directia astrului. Ea se m
asoar
a pe verticalul astrului pornind de la Zenit
spre astrul : Avem relatiile
h + z = 900 ; 00
6.2.2
1800 :
Coordonate orare (semilocale)
Planul fundamental n acest sistem este planul ecuatorului ceresc (QV Q0 E).
Dreapta QQ0 (cu Q si Q0 pe sfera cereasc
a) se aa la intersectia planului
vertical al locului cu ecuatorul ceresc. EV este perpendicular
a pe planul
vertical al locului, deci si pe QQ0 : Coordonatele orare ale astrului sunt declinatia si unghiul orar H.(gura 6.6) Declinatia 2 900 ; 900 a astrului
este unghiul format de vectorul de pozitie al acestuia cu planul ecuatorului
_
0 de la ecuatorul ceresc la astru

ceresc; se m
asoar
a prin arcul de cerc
si
ia valori pozitive n emisfera cereasc
a boreal
a. n locul declinatiei se mai
_
foloseste distanta polara p = P 2 0; 1800 (P ind polul Nord ceresc) si

legat
a de prin relatia p + = 900 . Cum astrul ceresc descrie n miscarea
sa diurn
a un paralel ceresc, distanta polar
a si declinatia sa nu variaz
a n
timpul misc
arii diurne.
Unghiul orar H 2 00 ; 3600 este unghiul format de meridianul ceresc
al locului cu cercul orar al astrului; m
asura arcului de ecuator ceresc (care
0
0
creste n sens retrograd de la 0 la 360 ) cuprins ntre acestea este si m
asura
unghiului orar.
79
Figure 6.6: Coordonate orare si ecuatoriale
80
6.2.3
Coordonate ecuatoriale
Aceste coordonate au aceeasi ax

a fundamental
a si acelasi plan fundamental ca si coordonatele orare. Declinatia astrului se p
astreaz
a, dar unghiul
orar este nlocuit prin ascensia dreapta ( ) a stelei. Ascensia dreapta 2
00 ; 3600 sau 2 0h ; 24h a unui astru este unghiul format de planul orar
al punctului vernal cu planul orar al astrului si se m
asoar
a n sens direct.
Fiind un punct al sferei ceresti, punctul vernal particip
a la miscarea diurn
a
mpreun
a cu astrul, deci ascensia dreapt
a a astrului este constant
a. Unghiul
orar al punctului vernal (notat cu ) se numeste timp sideral si avem relatia
=
6.2.4
+ H:
Rela
tiile dintre coordonatele cere
sti
si cele geograce
n cazul trecerilor la meridianul ceresc
n cazul trecerii astrului la meridianul ceresc, latitudinea geograc

a este
egal
a cu n
altimea astrului deasupra orizontului
' = h:
Fie n meridianul ceresc al locului astrul
sud de zenit. Se observ
a (vezi gura 6.7) c
a
(6.1)
1;
n culminatia superioar
a, la
' = + zm :
(6.2)
unde ' reprezint

a latitudinea locului, reprezint
a declinatia astrului iar zm
este distanta zenital
a m
asurat
a la momentul trecerii astrului la meridianul
ceresc al locului. n cazul n care astrul 2 se aa la nord de zenit avem
'=
Pentru culminatia inferioar
a
zm :
(6.3)
este valabil
a relatia
zm + ' + = 1800 :
(6.4)
Formulele (6.1)-(6.4) sunt folosite pentru determinarea latitudinii geograce

a locului de observatie.
Stele circumpolare
Stelele circumpolare sunt acele stele care se aa mereu numai deasupra orizontului ceresc sau numai sub orizontul ceresc. Ele nu r
asar si nu apun.
81
Figure 6.7: Proiectia sferei ceresti pe planul meridianului ceresc
82
Deoarece orizontul face cu ecuatorul ceresc unghiul 900 '; pentru ca o
stea s
a e circumpolar
a n emisfera cereasc
a boreal
a.(s
a nu apun
a) trebuie
ndeplinit
a conditia
900
':
Pentru ca steaua s
a nu r
asar
a (s
a e circumpolar
a n emisfera austral
a),
culminatia sa superioar
a 4 trebuie sa e sub planul orizontului, deci
900
' :
Recapitulnd, conditia ca o stea sa nu apun

a sau s
a nu r
asar
a este
j j
900
';
(6.5)
iar conditia ca o stea s

a aib
a r
as
arit si apus este
j j
6.2.5
900
':
(6.6)
Mi
scarea Soarelui pe ecliptic
a. Zodiacul
Observatiile astronomice au dovedit c

a Soarele, pe lng
a miscarea diurn
a
la care particip
a mpreun
a cu toti astrii de pe bolta cereasc
a, se deplaseaz
a
si printre stele, executnd n interval de un an un ocol complet pe bolta
cereasc
a. Determinnd zilnic coordonatele ecuatoriale ale centrului Soarelui se constat
a c
a declinatia S a Soarelui variaz
a n timpul unui an ntre
230 270 si 230 270 . Ascensia dreapt
a a Soarelui S variaz
a n timpul unui an
0
0
h
h
n intervalul 0 ; 360 (sau 0 ; 24 ) ceea ce nseamn
a c
a n ecare lun
a,
Soarele se deplaseaz
a n medie printre stele cu 300 sau 2h . Cercul mare de
pe sfera cereasc
a pe care se misc
a Soarele n decurs de un an poart
a numele
de ecliptica.
Pe sfera cereasc
a ecliptica traverseaz
a constelatii care din antichitate au
primit mai ales nume de animale (zoon n limba greac
a), de unde numele de
zodiac al regiunii de pe bolta cereasc
a unde se aa aceste constelatii. Sunt
12 constelatii zodiacale, ca si num
arul lunilor ntr-un an. Ordinea dup
a care
Soarele str
abate aceste constelatii, andu-se n ecare aproximativ o lun
a
este: n timpul prim
averii, Pe
sti (Pisces), Berbec (Aries), Taur (Taurus), n
timpul verii Gemeni (Gemini), Rac (Cancer), Leu (Leo), n timpul toamnei
Fecioara (Virgo), Balanta (Libra), Scorpion (Scorpio) iar n timpul iernii
Sagetator (Sagittarius), Capricorn (Capricornus) si Varsatora (Aquarius).
n gura 6.8 sunt prezentate semnele (zodiacale) care identic
a ecare zodie.
Pentru un observator imaginat n Soare, P
amntul se misc
a la fel cum
83
Figure 6.8: Semne zodiacale
84
Figure 6.9: Constelatiile zodiacale

se misc
a Soarele pentru noi. Cu alte cuvinte P
amntul se misc
a pe ecliptic
a
cu aceeasi vitez
a si n acelasi sens cu care se deplaseaz
a Soarele fata de
noi. Diferenta este c
a observatorul imaginar din Soare vede P
amntul n
acel punct al eclipticii care este diametral opus punctului n care noi vedem
Soarele la momentul dat. Dup
a cum se observ
a n gura 6.9 cnd Soarele se
aa pe ecliptic
a ntr-o anumit
a constelatie (vezi elipsa exterioar
a), P
amtul
se aa n constelatia (care este accesibil
a observatiilor) diametral opus
a din
zodiac (vezi elipsa interioar
a). De exemplu pe cer, noaptea, constelatiile n
care Soarele se g
aseste prim
avara (Pesti, Berbec, Taur) se v
ad toamna.
6.2.6
Coordonate ecliptice
Sistemul de coordonate ecliptice este un sistem de coordonate ceresti care are

drept plan fundamental panul eclipticii E E 0 si ca ax
a fundamental
a axa
polilor ecliptici (perpendicular
a n centrul sferei ceresti pe planul eclipticii)
0 , polii eclipticii
si 0 ind pe sfera cereasc
a , . Cercul mare de pe sfera
85
Figure 6.10: Coordonate ecliptice
0
cereasc
a, avnd diametrul
si trecnd prin astru este cercul latitudinilor
( sau meridianul ecliptic) al astrului.
Coordonatele ecliptice ale unei stele
sunt (gura 6.10):
- latitudinea ecliptica 2
900 ; 900 : unghiul format de raza vectoare
corespunz
atoare astrului cu planul eclipticii. Are m
asura arcului de cerc al
meridianului ecliptic; masura este pozitiv
a de la ecliptic
a spre polul
si
negativ
a de la ecliptic
a spre polul 0 ;
- longitudinea ecliptica 2 00 ; 3600 : unghiul m
asurat n sens direct,
prin arcul eclipticii de la meridianul ecliptic al punctului vernal la meridianul ecliptic al astrului
86
Figure 6.11: Coordonate galactice
6.2.7
Coordonate galactice
Planul median al C
aii Lactee taie sfera cereasc
a dup
a un cerc mare numit
0
ecuator galactic de diametru LL : Polul sud galactic G0 se aa n constelatia
Sculptorul iar polul nord galactic G situat n constelatia P
arul Berenicei
are urm
atoarele coordonate ecuatoriale : ascensia dreapt
a A =12h 28min ,
0
declinatia D =28 : Planul ecuatorului galactic si axa polilor galactici GG0
determin
a sistemul galactic de referinta.
Coordonatele galactice ale stelei din gura 6.11 sunt:
- latitudinea galactica b reprezentnd unghiul format de raza vectoare a
astrului cu planul ecuatorului galactic;
- longitudinea galactica l reprezentnd unghiul pe care l face planul
meridianului galactic al astrului cu planul meridianului galactic al punctului
de intersectie a ecuatorului galactic cu ecuatorul ceresc.
este nodul
87
ascendent al ecuatorului galactic si are ascensia dreapt
a
6.3
6.3.1
= 18h 40min :
Transform
ari ale coordonatelor cere
sti
Transformarea coordonatelor orizontale n coordonate
orare
Vom stabili cum coordonatele orare azimut-distanta zenital

a (A; z) ale astrului de pe sfera cereasc
a pot transformate n coordonatele orare unghi
orar-declinatie (H; ) Pentru aceasta vom considera triunghiul sferic ZP
numit triunghi paralactic sau triunghi de pozitie al astrului. Cu formulele
lui Gauss, avem
_
[
sin P sin ZP
[
= sin Z sin P
Z ;
[
sin P cos ZP
= cos Z sin P Z
(6.7)
_
[
sin Z cos P Z cos P
Z ;
[
= cos Z cos P Z + sin Z sin P Z cos P
Z :
cos P
[ = H (unghiul dintre
Dar dup
a cum se observ
a n gura 6.12, ZP
_
= 900 , Z = z,
_
[
P Z = 900 ' (cu ' reprezentnd latitudinea geograc
a), P
Z = 1800 A
cu A reprezentnd unghiul dintre planul meridianului ceresc al locului si
planul vertical al astrului).
Relatiile (6.7) devin
meridianul ceresc al locului cu cercul orar al astrului), P
cos sin H = sin z sin A;
(6.8)
cos cos H = cos z cos ' + sin z sin ' cos A;

sin
= cos z sin '
sin z cos ' cos A;
si le rescriem sub forma

cos '
cos cos H = sin z cos A
+ sin ' ;
tan z cos A
sin '
sin
= sin z cos A
cos ' :
tan z cos A
Introducnd unghiul
prin relatia
tan
= tan z cos A;
(6.9)
88
Figure 6.12: Coordonate orizontale si orare
89
rescriem relatiile (6.9) sub forma
cos ('
cos cos H = sin z cos A
sin
sin ('
sin
= sin z cos A
sin
de unde rezult
a
tan H = tan A
sin
cos ('
tan = cos H tan ('
(6.10)
)
)
(6.11)
):
(6.12)
Calculul timpului
si locului r
as
aritului
si apusului a
strilor
La r
as
arit si la apus astrul se g
aseste la orizont, deci distanta sa zenital
a
este z = 900 . Triunghiul paralactic P Z este n acest caz un triunghi sferic
rectilater.
Timpul r
as
aritului si apusului se calculeaz
a prin aplicarea formulei cosi_
nusului pentru latura z = Z :

_
[;
cos z = cos P Z cos P + sin P Z sin P cos ZP
echivalent
a cu
0 = sin ' sin + cos ' cos cos H;
cos H =
tan tan ':
(6.13)
(6.14)
Fie H cele dou

a solutii ale ecuatiei (6.14) n intervalul 1800 ; 1800 corespunz
atoare apusului (+H) respectiv r
as
aritului ( H) : Timpii siderali ai
apusului respectiv r
as
aritului sunt
ap;ras
H;
(6.15)
unde este ascensia dreapt

a a astrului (adic
a unghiul dintre planul orar al
punctului vernal si planul orar al astrului).
Locul r
as
aritului si apusului se calculeaz
a cu formula cosinusului aplicat
a
_
pentru latura P
= 900
_
cos P
:
_
[
= cos Z cos P Z + sin Z sin P Z cos P
Z ;
echivalent cu
sin =
cos ' cos A;
(6.16)
90
cos A =
sin
;
cos '
(6.17)
de unde rezult
a cele dou
a valori ale azimutului n intervalul 00 ; 3600 : Din
relatia
sin
sin
=
1;
cos '
sin(900 ')
deducem conditia ca un astru sa e cu apus si rasarit n locul de latitudine
':
j j 900 ':
(6.18)
6.3.2
Transformarea coordonatelor orare n coordonate orizontale
n triunghiul paralactic ZP folosim prima ecuatie din formulele sinusurilor,

a patra ecuatie din formulele care contin cinci elemente si a doua ecuatie
din formulele cosinusurilor si avem:
_
[
sin Z sin P
Z
= sin P sin H;
[
sin Z cos P
Z
= cos P sin Z
cos Z
(6.19)
sin P cos Z cos H;
= cos ZP cos P + sin ZP sin P cos H;
rescrise sub forma

sin z sin A = cos sin H;
sin z cos A =
(6.20)
sin cos ' + cos sin ' cos H;
cos z = sin ' sin + cos ' cos cos H;

si echivalente cu
sin z cos A = cos cos H
cos z = cos cos H
Introducnd unghiul
(6.21)
cos '
+ sin ' ;
cot cos H
sin '
+ cos ' :
cot cos H
prin relatia
cot
= cot cot H;
(6.22)
91
relatiile (6.21) devin
sin('
sin z cos A = cos cos H
cos
cos('
cos z = cos cos H
cos
de unde rezult
a
cos
sin('
tan A = tan H
tan z =
6.3.3
(6.23)
)
(6.24)
tan('
)
:
cos A
(6.25)
Transformarea coordonatelor ecuatoriale n coordonate

ecliptice
Aplicnd formulele lui Gauss n triunghiul sferic

sin 900
sin 900
= sin 900
sin 90
cos 90
= cos 90
cos 90
= cos 90
(gura 6.13) avem:
sin 900 +
sin "
(6.26)
sin 90
cos " + sin 90
= cos cos ;
cos sin
= cos sin
sin
= cos sin
Introducnd unghiul
+ cos " ;
sin " :
prin relatia
cot
= cot sin ;
relatiile (6.27) devin

cos cos
cos sin
sin
= cos cos ;
cos("
= cos sin
cos
sin(
= cos sin
cos
(6.28)
)
")
sin " cos 90 +
(6.27)
sin "
cot sin
cos "
cot sin
cos " cos 90 +
echivalent cu
cos cos
92
Figure 6.13: Coordonate ecliptice si ecuatoriale
93
de unde rezult
a
tan
tan
6.3.4
cos(
cos
= sin tan(
")
= tan
(6.29)
"):
(6.30)
Transformarea coordonatelor ecliptice n coordonate

ecuatoriale
n triunghiul paralactic P
folosim prima ecuatie din formulele sinusurilor,
a patra ecuatie din formulele care contin cinci elemente si a doua ecuatie
din formulele cosinusurilor si avem:
cos cos
0
sin 90
= cos cos ;
(6.31)
cos 90 +
= cos 90
sin "
0
cos 90
= cos " cos 90
sin 90
cos " cos 90 (6.32);

0
+ sin " sin 90
cos 900
rescrise sub forma

cos cos
= cos cos ;
cos sin
= cos sin
sin
= cos sin
(6.33)
sin "
+ cos " ;
cot sin
cos "
+ sin " ;
cot sin
folosind notatia
cot
= cot sin ;
(6.34)
obtinem
cos cos
cos sin
sin
= cos cos ;
cos (" + )
= cos sin
;
cos
sin (" + )
= cos sin
;
cos
de unde rezult
a
(6.35)
cos (" + )
;
cos
(6.36)
tan = sin tan (" + ) :
(6.37)
tan
= tan
94
Capitolul 7
Timpul
si m
asurarea lui
7.1
No
tiuni generale
Denim scara de timp drept un ansamblu format dintr-un fenomen material masurabil, permanent si stabil, si dintr-o teorie care permite descrierea
acestui fenomen n functie de o variabil
a independent
a - timpul.
Unitatea de timp reprezint
a o valoare atribuit
a prin conventie unei anumite durate din evolutia fenomenului de referinta, la care prin intermediul
teoriei poate raportat
a orice alt
a durat
a. Raportul dintre timpul (durata) n care are loc fenomenul material si unitatea de timp este un num
ar
real pozitiv, numit si timp adimensional. Diversele dispozitive construite pe
baza teoriei aferente n scopul determinarii timpului sunt denumite uneori
orologii.
Una din problemele fundamentale ale astronomiei este s
a exploreze miscarile periodice si aproximativ uniforme ale corpurilor ceresti n scopul evidentierii unor orologii naturale.
n mod obisnuit, m
asurarea timpului se face tinnd cont de urm
atoarele
misc
ari:
- Mi
scarea de rotatie a Pamntului, deci si mi
scarea aparenta diurna a
sferei cere
sti, considerat
a aproximativ uniform
a. Timpul dedus din aceast
a
miscare poart
a numele de timp terestru.
- Mi
scarile orbitale ale Pamntului si Lunii, deci si misc
arile aparente
ale Soarelui si Lunii n jurul P
amntului. Timpul bazat pe aceast
a miscare
este timpul efemeridelor
95
96
7.2
7.2.1
Timpul terestru
Timpul sideral
n cazul n care rotatia diurn

a a sferei ceresti se studiaz
a prin miscarea
diurn
a a stelelor, se deneste timpul sideral. Datorit
a faptului c
a stelele au
si misc
ari proprii, insucient studiate, s-a convenit s
a se studieze miscarea
diurn
a a sferei ceresti prin miscarea diurn
a a punctului vernal : Modelul
matematic al misc
arii diurne a punctului vernal este n coordonate orare
( ; H) :
= 0:; H = ! rot t;
(7.1)
unde ! rot = 150 =h este viteza unghiular
a medie de rotatie a P
amntului.
Unitatea de m
asur
a a timpului sideral este ziua siderala care constituie
intervalul de timp dintre dou
a treceri consecutive ale punctului vernal la
meridianul ceresc superior (cel care contine Zenitul) sau inferior (cel care
contine Nadirul)) al locului de observatie. nceputul zilei siderale la un
meridian geograc este momentul culminatiei superioare a punctului vernal.
Ziua sideral
a este o notiune local
a; Zilele siderale ncep simultan numai
pentru locurile aate pe acelasi meridian geograc. Ziua sideral
a se mparte
n 24 de ore siderale, 24 60 minute siderale si 24 60 60 secunde siderale.
Timpul sideral este intervalul de timp (exprimat n ore, minute si secunde
siderale) scurs de la nceputul zilei siderale pna la alt moment dat. Timpul
sideral este exprimat prin acelasi num
ar de ore, minute si secunde ca si
unghiul orar al punctului vernal:
ts =
= H hmins :
Deoarece H hmins nu se poate m

asura direct, pentru determinarea timpului
sideral la un moment oarecare trebuie s
a se m
asoare unghiul orar H al
unui astru a c
arui ascensie dreapt
a este cunoscut
a
= H hmins =
+ H:
(7.2)
Indicele superior hmins arat

a c
a unghiul orar este m
asurat n ore (h), minute
(min) si secunde (s).
7.2.2
Timpul solar
Mi
scarea aparenta diurna si anuala a Soarelui, consecinta a misc
arii de rotatie si revolutie a P
amntului, permite denirea timpului solar, care reprezint
a de fapt unghiul orar al Soarelui.
97
Timpul solar adevarat se deneste cu ajutorul centrului discului solar
(numit Soare adevarat :
). Unitatea de timp solar adev
arat este ziua
solara adevarata, ce reprezint
a intervalul de timp dintre dou
a treceri consecutive ale Soarelui adevarat la meridianul superior (sau inferior) al locului. nceputul zilei solare adev
arate este momentul culminatiei inferioare a
Soarelui adevarat (miezul noptii adevarate). Intervalul de timp scurs ntre
nceputul zilei solare adev
arate si un moment dat este timpul solar adevarat
si se exprim
a cu ajutorul subdiviziunilor zilei solare adev
arate: ore, minute
si secunde solare adev
arate. ntre timpul solar adev
arat si unghiul orar al
Soarelui adev
arat avem relatia
ta = H hmins + 12h :
(7.3)
Folosirea timpului solar adev

arat are inconvenientul c
a zilele solare adev
arate nu sunt egale ntre ele. Motivele sunt miscarea neuniform
a a Soarelui
pe ecliptic
a si miscarea diurn
a neuniform
a n jurul axei lumii cauzat
a de n0
0
clinarea planului eclipticii cu un unghi de 23 27 fata de planul ecuatorului
ceresc, consecinta a nclin
arii axei de rotatie a P
amntului fata de planul
orbitei sale.
Pentru a obtine zile cu aceeasi durat
a, legate de miscarea Soarelui, se
introduce un Soare ctiv, Soarele mediu ecuatorial me , care se misc
a uniform pe ecuatorul ceresc si care trece prin punctul vernal odat
a cu Soarele
adev
arat.
Ziua solara medie (ziua medie) este intervalul de timp scurs ntre dou
a
culminatii consecutive de acelasi fel (inferioar
a sau superioar
a) ale Soarelui
mediu ecuatorial la un acelasi meridian geograc. Ziua solar
a medie se mparte n 24 ore solare medii, 24 60 minute solare medii si 24 60 60
secunde solare medii. nceputul zilei solare medii coincide cu momentul culminatiei inferioare a Soarelui mediu ecuatorial, deci cu miezul noptii mediu.
Timpul solar mediu tm , la un moment dat si ntr-un loc dat este timpul
scurs de la nceputul zilei solare si se calculeaz
a cu formula
tm = H hmins
+ 12h ;
me
(7.4)
unde H hmins
este unghiul orar al Soarelui mediu ecuatorial.
me
Ecua
tia timpului
Ecuatia (n sensul de corectie) a timpului E = tm ta se calculeaz
a tinnd
cont de ascensiile drepte
si
si se public
a pentru ecare
me ale Soarelui
zi a anului n Anuare Astronomice.
98
7.2.3
Leg
atura dintre unit
a
tile de timp mediu
si de timp
sideral
n decursul unui an tropic (timp n care longitudinea ecliptic

a a Soarelui
adev
arat creste cu 3600 ) punctul vernal execut
a n = 366:2442 rotatii n sens
retrograd. n acelasi timp, Soarele mediu aparent execut
a doar n 1 rotatii
retrograde (de la Est la Vest) deoarece n virtutea misc
arii sale aparente
(asem
an
atoare misc
arii Soarelui pe ecliptic
a) spre Est, rotatia diurn
a pe
1
sfera cereasc
a nu este complet
a ci este de 3600 1
: Cu alte cuvinte
n
365:2422 zile solare medii = 366:2422 zile siderale
si de aici
7.3
7.3.1
24h timp sideral
24h timp solar mediu
23h 56min 4s timp solar mediu,

24h 3min 56s timp sideral.
Sisteme de m
asur
a a timpului
Timpul local
Att timpul sideral, ct si cel solar, ind denite prin unghiuri orare, pentru meridianul geograc al locului de observatie, sunt timpuri locale. n
acelasi moment zic, toate localit
atile situate pe acelasi meridian geograc
au acelasi timp sideral sau solar. Se pune problema schimbarii timpului cu
schimbarea longitudinii geograce. Fie localit
atile A si B de pe suprafata
terestr
a cu latitudinile geograce LA si LB fata de meridianul Greenwich
pGp0 (gura 7.1).
Fie P P 0 cercul orar al astrului , observat simultan n localit
atile A
si B, stabilindu-i-se unghiurile orare HA respectiv HB pe sfera cereasc
a
geocentric
a. Din gura 7.1 se observ
a c
a diferenta unghiurilor orare ale
astrului este egal
a cu diferenta longitudinilor geograce ale localit
atilor,
adic
a
HA HB = LA LB ;
(7.5)
de unde rezult
a, pe baza formulelor (7.2)-(7.4):
= LA
LB ;
taA
taB = LA
LB ;
tmA
tmB = LA
LB ;
99
Figure 7.1: Diferenta unghiurilor orare este egal

a cu diferenta longitudinilor
geograce
100
adic
a, diferenta timpurilor de acela
si tip pentru doua localitati, corespunznd
aceluiasi moment zic, este egala cu cu diferenta longitudinilor geograce ale
localitatilor, exprimata n unitati de timp.
7.3.2
Timpul universal
Timpul universal TU (sau GMT=Greenwich Mean Time, sau T 0 ) este timpul solar mediu al meridianului localit
atii Greenwich (meridianul zero):
T U = tmG :
Timpul solar mediu local al unui punct de pe glob de longitudine L este
tm = T U + L:
7.3.3
Conven
tia fuselor orare
si timpul legal
Se consider
a 24 de meridiane geograce (gura 7.2) astfel nct diferenta
latitudinilor geograce a dou
a meridiane consecutive s
a e 150 = 1h : Dou
a
meridiane consecutice delimiteaz
a un fus orar. Conventia fuselor orare
atribuie acelasi timp, anume timpul solar mediu al meridianului median,
tuturor punctelor de pe glob aate n interiorul fusului orar. Acest timp se
numeste ora (timpul) fusului sau timpul legal Fusul zero are drept meridian
median, meridianul Greenwich. Ora fusului n (al c
arui meridian median are
longitudinea geograc
a n 150 ) este
Tn = T U + nh :
De regul
a timpul legal al unei tari este timpul fusului capitalei sale.
Timpul legal romn - ora Bucure
stiului este T2 = T U + 2h :
7.3.4
Timpul decretat
si timpul de var
a
Din motive practice, n cazul unei tari foarte ntinse, cum ar Rusia, se
decreteaz
a drept timp legal alt timp dect cel al capitalei. De exemplu, desi
Moscova se aa n fusul orar 2, timpul decretat este td = T U + 3:
n unele tari, n special din zona temperat
a, n timpul verii timpul legal
este cu o or
a mai mare (mai trziu) dect timpul fusului orar "normal" n
care este ncadrat locul respectiv. Ca urmare, ora legal
a se calculeaz
a ca si
cnd teritoriul respectiv ar ncadrat n fusul orar vecin spre est.
De exemplu, Romnia are n mod normal (iarna) ora legal
a egal
a cu
h
T U + 2 . n timpul verii, mai exact ntre ultima duminic
a din luna martie
si ultima duminic
a din octombrie, ora legal
a este T U + 3h .
101
Figure 7.2: Fusele orare si linia de schimbare a datei
7.3.5
Linia de schimbare a datei
Linia de schimbare a datei (linia de demarcatie) conincide aproximativ cu

antimeridianul Greenwich. Oricine traverseaz
a aceast
a linie
-dac
a merge spre Est , la miezul noptii care urmeaz
a dup
a trecerea liniei,
repet
a data calendaristic
a;
-dac
a merge spre Vest , la miezul noptii care urmeaz
a dup
a trecerea
liniei, schimb
a data cu dou
a unit
ati.
7.4
7.4.1
Calendarul solar
Stilul nou
si stilul vechi
Problema calendarului solar este de a g

asi o unitate conventional
a de timp care s
a includ
a un num
ar ntreg de zile - n asa fel nct succesiunea acestor
unit
ati s
a reproduc
a succesiunea anilor tropici.
n anul 46 . Hr. (.e.n.) Iulius Cezar decreteaz
a folosirea calendarului
conceput de astronomul Sosigene din Alexandria, calendar cunoscut sub
denumirea de calendarul iulian sau stil vechi. Durata medie a anului iulian
este de 365:250 zile solarii medii (mai mare dect a unui an tropic care are
365:2422 zile solare medii). n practic
a sunt considerati 3 ani simpli de cte
365 zile si un al patrulea - an bisect de 366 de zile.
Diferenta dintre durata anului tropic si durata anului calendaristic duce
la ntrzierea calendarului iulian fata de anul tropic cu 3 zile n 384 de ani. n
secolul XV I diferenta era deja de 10 zile. Din aceast
a cauz
a, papa Grigore
102
al XIII-lea, l-a ns
arcinat pe astronomul italian Lilius s
a fac
a o reform
aa
calendarului. Noul calendar, purtnd numele de calendar gregorian sau stil
nou. Acest calendar este adoptat n majoritatea tarilor (n Romnia din
1924). Reforma calendarului const
a n:
- ad
augarea celor 10 zile amintite;dup
a 4 octombrie 1582 a urmat 15
octombrie 1582 ;
-suprimarea a 3 zile la 400 de ani, neconsidernd bisecti anii seculari al
c
aror num
ar nu este divizibil cu 4 (1700; 1800; 1900; _; 2100; :::). n acest
mod, lungimea medie a anului gregorian este de 365:2425 zile solare medii,
de unde rezult
a o ntrziere de o zi, fata de anul tropic, numai la 3300 ani.
n prezent decalajul dintre cele dou
a stiluri este de 13 zile.
7.4.2
Cronologie
Se numeste era perioada de timp care porneste de la un eveniment istoric cu

care ncepe num
ararea anilor. n cadrul istoriei societ
atii omenesti nv
atatul
(calug
ar) Dionisie cel Mic care s-a n
ascut n urm
a cu peste 1500 de ani
n Dobrogea a stabilit dou
a ere si anume: nainte de Hristos (.Hr.) sau
naintea erie noastre (.e.n) si dup
a Hristos (d.Hr.) sau era noastra(e.n.).
7.4.3
Stabilirea datei Pa
stelui cre
stin
Regula de calcul a datei Pastelui este urm

atoarea: Pastele este n prima
duminic
a dup
a luna plin
a imediat dup
a echinoctiul de prim
avar
a.
Vom indica algoritmul lui Spencer Jones de calcul al datei Pastelui
Pa
stele Gregorian (catolic)
^
Imparte
cu cat rest
Anul x
19
a
Anul x
100 b
c
b
4
d
e
b+8
25
f
b f +1
3
g
19a + b d g + 15 30
h
c
4
i
k
32 + 2e + 2i h k 7
l
a + 11h + 22l
451 m
h + l 7m + 114
31
n
p
n reprezint
a num
arul lunii iar p + 1 ziua din lun
a n care cade Pastele.
103
Pa
stele Iulian (ortodox)
^
Imparte
Anul x
Anul x
Anul x
19c + 15
2a + 4b d + 74
d + e + 114
cu c^
at rest
4
a
7
b
19
c
30
d
7
e
31 f
g
f reprezint
a num
arul lunii iar g + 1 ziua din lun
a n care cade Pastele.
7.4.4
Fazele lunii
Far
a lumin
a proprie, doar reectnd lumina Soarelui, Luna prezint
a fenomenul
fazelor : la un moment dat nu se vede ntregul disc lunar, ci numai partea
vizibil
a din partea luminat
a de Soare.
Fie (gura 7.4.4) S-centrul Soarelui, P -centrul P
amntului si L-centrul
Lunii. n planul SLP e diametrele CD ? P L si AB ? SL. Partea lunii
n acelasi timp luminat
a si vizibil
a este fusul sferic avnd drept sectiune
sectorul de cerc BLC. Fie BQ ? CD. CQ este largimea aparenta a fusului.
[ = BLQ:
[ Raportul
Fie ' = SLP
kCQk
R + R cos '
'
=
= cos2 ;
kCDk
2R
2
ne d
a o m
asur
a a fazei si se numeste la rndul s
au faza.
Faza = 0 se numeste Luna noua, faza = 1 se numeste Luna plina,iar
faza
= 1=2 se numeste primul patrar dac
a se produce ntre Luna nou
a
si Luna plin
a sau ultimul patrar dac
a se produce ntre Luna plin
a si Luna
nou
a.
104
Determinarea fazei lunii
Capitolul 8
Problema celor dou

a corpuri
8.0.5
Ecua
tiile conicelor n coordonate polare
Fie n planul Oxy dreapta (d) de ecuatie x = k > 0: Denim o conica drept
multimea punctelor M din plan pentru care
kOM k
= e = const:
kM M 0 k
(8.1)
unde M 0 reprezint
a proiectia lui M pe dreapta (d) iar e > 0 reprezint
a
excentricitatea conicei. Punctul O se numeste focarul conicei iar dreapta
(d) este directoarea conicei. Dac
a e < 1 conica este o elipsa, dac
a e = 1 este
o parabola iar dac
a e > 1 este o hiperbola. Notnd cu (x; y) coordonatele
carteziene ale punctului M , (8.1) revine la
x2 + y 2 = e2 (x
, r2 1
k)2 , r2 = e2 (r cos
e2 cos 2
de unde deducem
r1;2 =
+ 2e2 kr cos
ek (e cos
e2 cos 2
k)2 ,
e2 k 2 = 0;
1)
;
1
sau echivalent
p
p
; r2 =
;
(8.2)
1 + e cos
1 e cos
unde p = ke este parametrul conicei.
a) Cazul elipsei. Tinnd
cont c
a e < 1 din conditia cu r > 0 deducem
c
a din cele dou
a solutii (8.2) putem alege numai solutia
r1 =
r=
p
:
1 + e cos
105
(8.3)
106
Notnd cu a semiaxa mare a elipsei
2a = p
1
1
+
1+e 1 e
2p
:
e2
Distanta dintre focarele O si O0 ( 2c; 0) este

2c = r ( )
r (0) =
2pe
:
1 e2
(8.4)
Din (8.3) si (8.4) deducem

e=
c
; p=a 1
a
a2
e2 =
c2
a
b2
;
a
unde b este semiaxa mic

a a elipsei.
b) Cazul parabolei. Cum e = 1, avem ecuatia parabolei n coordonate
polare
q
p
=
;
(8.5)
r=
1 + cos
cos2 2
unde
p = 2q = r(0):
(8.6)
c) Cazul hiperbolei (e > 1). Din (8.2) rezult

a c
a hiperbola are dou
a
ramuri
r1 ( ) =
p
;
1 + e cos
r2 ( ) =
p
;
e cos
1
e
arccos
arccos
1
e
1
e
; arccos
; arccos
1
e
Distanta ntre punctele n care cele dou

a ramuri ale hiperbolei intersecteaz
a axa Ox este
2a = r2 (0)
r1 (0) =
p
e
p
2p
= 2
:
e+1
e
1
Distanta dintre focarele hiperbolei este

2c = r2 (0) + r1 (0) =
de unde deducem
e=
p
e
p
2pe
= 2
;
e+1
e
1
c
b2
; p = ; b2 = c2
a
a
a2 :
107
8.0.6
Deducerea legii de atrac

tie newtonian
a din legile lui
Kepler
n a doua jum
atate a secolului al XVI-lea, astronomul danez Tycho Brahe
reuseste s
a strng
a o mare cantitate de observatii foarte precise referitoare
la pozitiile planetei Marte.
n anii 1609 si 1619 Johannes Kepler, prelucrnd observatiile astronomice
ale lui Tycho Brahe a enuntat n urma urm
atoarele legi:
1. Planetele asimilate cu puncte materiale descriu n jurul Soarelui traiectorii plane si anume elipse, Soarele ind plasat n focar.
2. Mi
scarea are loc respectndu-se legea (teorema) ariilor.
3. Raportul dintre a3 ; cubul semiaxei mari a elipsei si T 2 ; patratul timpului de revolutie este acela
si pentru toate planetele.
Primele dou
a legi au fost enuntate n lucrarea Astronomia nova...(1609)
iar a treia a fost dat
a n lucrarea De Harmonices mundi (1619)
Consider
am miscarea n planul Oxy; Soarele ind plasat n O: Vectorul
:
:
de pozitie al unei planete ind r = ri ; viteza sa va v = ri + r i :

:
Deducem de aici, n virtutea legii ariilor, c
a r v = r2 i3 = Ci3 : Fie F
108
forta exercitat
a de Soare asupra planetei. Teorema momentului cinetic ne
furnizeaz
a relatiile
: i
d h
d
Ci3 = 0 ) r k F
r F =
m r r =m
dt
dt
deci F este o forta central
a
F = Fi :
Fie a si b semiaxele elipsei ce reprezint
a, n virtutea primei legi a lui
Kepler, traiectoria planetei si
p
a2 b2
b2
e=
< 1; p =
a
a
excentricitatea, respectiv parametrul elipsei. n coodonate polare ecuatia
elipsei este
p
r=
:
1 + e cos
Tinnd
cont de formula lui Binet obtinem

mC 2
:
pr2
F =
(8.7)
Din legea ariilor si a doua lege a lui Kepler avem

:
r2 = C = 2
dAz
:
dt
Deducem de aici, tinnd cont si de (2.17)

Z T
dAz
CT
2 ab
ab =
dt =
)C=
:
dt
2
T
0
(8.8)
Din (8.7) si (8.8) rezult

a
F =
a3 1
m :
T 2 r2
Din legea a treia a lui Kepler deducem c

a
=4
a3
T2
este o constant
a independent
a de planet
a. Asadar forta cu care Soarele
actioneaz
a asupra unei planete de mas
a m are marimea
m
F =
:
(8.9)
r2
109
si deci
m r
:
r3
Din (8.10) deducem c
a forta F admite potentialul
m
U=
:
r
Avem deci integrala prim
a
0
1
:2
:2
2
r +r
A = const:
T U = m@
2
r
F = Fi =
(8.10)
(8.11)
(8.12)
Pornind de la principiul actiunii si reactiunii este natural s

a consider
am
c
a
= f MS ;
(8.13)
unde MS este masa Soarelui iar f este coecientul de atractie universala.
8.1
Problema celor dou

a corpuri
Poblema celor dou

a corpuri studiaz
a n esenta miscarea Soarelui S si a unei
planete P; neglijnd actiunea celorlalte planete. Cele dou
a corpuri mai pot
si Soarele si o comet
a, o planet
a si un satelit al s
au ori dou
a stele (stea
dubl
a).
8.1.1
Mi
scarea absolut
a
Raportnd miscarea la un sistem inertial Oxyz; e r1 = OS vectorul de

pozitie al soarelui si r2 = OP acela al planetei; e M masa soarelui si m
masa planetei. Ecuatiile de miscare sunt
::
M r1 =
::
f mM
u; mr2 =
2
r
cu
r = kr2
r1 k ; u =
r2
r1
r
Fie G centrul de masa al sistemului, deci
f mM
u
r2
; f = const:
M r1 + mr2
M +m
Teorema centrului de mas
a conduce la
= OG =
::
(M + m) = 0 )
(8.14)
(8.15)
= Ct + C :
Prin urmare centrul maselor se misc

a rectiliniu si uniform.
(8.16)
110
8.1.2
Mi
scarea relativ
a
Sc
aznd una din cealalt
a ecuatiile din (8.14) obtinem
::
mr =
fm
M +m
u;
r2
(8.17)
cu r = r2 r1 : Ecuatia (8.17) reprezint

a ecuatia de miscare a unui punct
material de mas
a m atras de punctul S (aat n originea unui reper cu axele
de directii xe), cu o forta de marime algebric
a
F =
m
;
r2
= f (M + m):
Problema care trebuie acum rezolvat

a poart
a numele de problema lui
Newton. And pe r si pe ; putem aa ulterior pe r1 si r2 ca functii de
timp.
8.2
Problema lui Newton
Ne propunem n continuare s
a studiem miscarea unui punct punct material
sub actiunea unei forte centrale de atractie newtoniana a c
arei expresie este
dat
a de formula (8.9). Consider
am conditiile initiale
r(0) = r0 ; v(0) = v 0
cu
v 0 = r0 i + r0 0 i :
Notnd cu
unghiul dintre vitez

a si vectorul de pozitie avem
:
r0
= v0 sin :
Deducem de aici
C = r02
:
0
= r0 v0 sin :
Din formula lui Binet

F =
deducem
m
=
r2
d2
d 2
mC 2 1
d2
+
r2
r d 2
1
r
1
= 2
r
C
1
r
PROBLEMA LUI NEWTON
111
de unde
1
= 2 + A cos + B sin :
r
C
Pornind de la conditiile initiale
1
1 d
jt=0 = ;
r
r0 d
(8.18)
1
r
r0
jt=0 =
r02
1
r0 tan
se obtine
A=
1
r0
C2
B=
1
r0
C2
cos
sin
1
r0 tan
sin
0;
(8.19)
1
r0 tan
cos
0:
(8.20)
Vom pune relatiile (8.19) si (8.20) sub forma

A=
cu
=
1
2
r0 sin 2
cos ; B =
2
2
+
=
C 2 r0 C 4
sin ;
v02
C2
(8.21)
2
2
+
C 2 r0 C 4
(8.22)
Din (8.18) si (8.21) rezult

a
1
= 2 + cos (
r
C
)=
1 + e cos (
p
(8.23)
Asadar traiectoria este o conic

a cu parametrul
p=
C2
r02 v02 sin 2
(8.24)
a c
arei excentricitate este
e=p =
1+
C2
2
v02
2
r0
focarul ind plasat n punctul O: Prin urmare dac

a
1. v02
2
< 0 ) e < 1 deci traiectoria este o elips
a,
r0
2. v02
2
= 0 ) e = 1 deci traiectoria este o parabol
a,
r0
(8.25)
112
3. v02
2
> 0 ) e > 1 deci traiectoria este o hiperbol
a.
r0
Constanta
2
;
r0
h = v02
este constanta care apare aplicnd legea conserv

arii energiei la problema
studiat
a:
T
8.2.1
m
2
U=
2
r
v2
= h = const:
Traiectorii (orbite) eliptice. Sateli

tii articiali ai p
amntului.
S
a presupunem c
a datele initiale sunt astfel nct h < 0: Traiectoria (orbita)
este o elips
a si avem
s
c
C2
b2
C2
e = = 1 + 2 h; p =
=
:
a
a
Din aceste dou
a relatii, tinnd cont c
a c2 = a2
b2
=1
a2
C2
e2 =
h;
2
b2 deducem :
b2
C2
=
;
a
de unde
a=
b= q
jCj
2
r0
2
r0
v02
r0 v0 jsin j
= q
:
2
2
v02
v
0
r0
S
a presupunem c
a un punct material este lansat de pe suprafat
a P
amntului (deci de la o distanta egal
a cu r0 = R (raza P
amntului) de centrul
P
amntului). Ne punem problema pentru ce valori ale vitezei initiale (vitezei
de lansare) v0 acest punct material devine satelit al P
amntului (descrie o
traiectorie eliptic
a). Evident, o prim
a condi
t
ie
ca
traiectoria
s
a e eliptic
a
r
2
2
este e < 1 ) v02
< 0 ) v0 <
= 11; 2 km=s (a doua viteza
R
R
cosmica ).
PROBLEMA LUI NEWTON
Figure 8.1: Cosmonauti
113
114
n cazul n care traiectoria punctului material este circular

a, unghiul de
lansare este = si a = b. Avem deci
2
2
2
r0
v02
= r02 v02 ;
adic
a
2
2 r0 v02 + r02 v04 =

r0 v02 = 0;
r
de unde deducem c
a v0 =
= 7; 9 km=s (prima viteza cosmica ).
R
8.2.2
Stabilirea legilor lui Kepler.
Reamintim cele trei legi ale lui Kepler:

1. Planetele asimilate cu puncte materiale descriu n jurul Soarelui traiectorii plane si anume elipse, Soarele ind plasat n focar.
2. Mi
scarea are loc respectndu-se legea (teorema) ariilor.
3. Raportul dintre a3 ; cubul semiaxei mari a elipsei si T 2 ; patratul timpului de revolutie este acela
si pentru toate planetele.
Primele dou
a legi rezult
a din propriet
atile misc
arii sub actiunea unei
forte centrale si din consideratiile facute cu ocazia studiului problemei lui
Newton.
Legea a treia
2
Fie T timpul de revolutie (perioada misc
arii pe orbita eliptic
a) si n =
T
viteza unghiulara medie. Vom demonstra formula
n2 a3 =
Din teorema ariilor
2
= f (M + m) :
dA(t)
= r2 = C;
dt
deducem integrnd c
a
CT = 2
dA(t)
dt = 2 ab;
dt
PROBLEMA LUI NEWTON
115
deci
C = nab:
Folosind si relatia
b2
;
a
C2 = p =
deducem c
a
n2 a2 b2 =
b2
;
a
deci
n2 a3 = :
Legea se rescrie sub forma
a3
f
= 2 = const:
2
T (M + m)
4
Legea a treia a fost dedus
a de Kepler pentru miscarea planetelor n jurul
Soarelui.(deci m << M ). n acest caz
a3
fM
m
=
1+
T2
4 2
M
'
fM
;
4 2
obtinndu-se o m
arime independent
a de planet
a.
8.3
Formulele mi
sc
arii eliptice
Deoarece cele opt planete mari ale Sistemului Solar, planetele mici precum
si un mare num
ar de comete au misc
ari eliptice n raport cu Soarele, vom
deduce formulele ce descriu acest tip de misc
ari.
Punctul cel mai apropiat de focarul n care este situat corpul de referinta
se numeste pericentru ( ) ; (peri=aproape) iar cel mai dep
artat se numeste
apocentru (A), (apo=departe). Cnd corpul de referinta este Soarele, n
loc de pericentru si apocentru se folosesc denumirile de periheliu si afeliu
(apheliu) (introduse de Kepler). Cnd corpul de referinta este P
amntul
se folosesc denumirile de perigeu si apogeu iar n cazul n care corpul de
referinta este o stea, ntr-un sistem format din dou
a stele (stea dubl
a) se
utilizeaz
a denumirile de periastru si apoastru.
Pozitia corpului P2 este dat
a n reperul cu originea n P1 de coordonatele
polare (r; ) sau de coordonatele carteziene ( ; ) (gura 8.2). Not
am cu
A apocentrul, cu
pericentrul, cu O mijlocul semiaxei mari A , cu P20
proiectia lui P2 pe semiaxa mare A a orbitei eliptice si cu P200 intersectia
116
Figure 8.2: Miscarea pe orbita eliptic

a
dreptei P2 P20 cu cercul centrat n O, de raz
a a (amintim c
a a este lungimea
semiaxei mari a orbitei eliptice) .Unghiul u = ]P20 OP200 se numeste anomalie
excentrica, unghiul u = ]P20 P1 P2 se numeste anomalie adevarata, iar r
poart
a numele de raza vectoare (denumirea n latin
a de radius vectorus a
fost dat
a de Kepler, vector,us=purtator ).
Ne propunem s
a stabilim formulele
p
= a (cos u e) ; = a 1 e2 sin u;
(8.26)
si ecuatia lui Kepler,
r = a (1 cos u) ;
r
1+e
u
tan =
tan
2
1 e
2
(8.27)
(8.29)
e sin u = n (t
(8.28)
):
ntr-adev
ar, cu notatiile din gura 8.2, obtinem
= P1 P20 = OP20
kOP1 k = a cos u
ae = a (cos u
e) :
PROBLEMA LUI NEWTON

Avem relatiile
117
b
kP2 P20 k
= = cos ;
00
0
kP2 P2 k
a
unde este unghiul cu care este rotit cercul circumscris lui A P200 n jurul
diametrului A astfel nct proiectia cercului pe planul P1 s
a e orbita
eliptic
a. De aici rezult
a c
a
= P20 P200 cos
= a sin u
De asemenea
q
q
2
+ 2 = a2 (cos u
r=
p
b
=a 1
a
e)2 + a2 (1
e2 sin u:
e2 ) sin2 u = a (1
cos u) :
Pentru a demonstra (8.28) observ

am c
a
r
r+
r r cos
r + r cos
= tan2
Pe de alt
a parte
r
r+
a (1
a (1
cos u) a (cos u
cos u) + a (cos u
e)
1 + e 1 cos u
1+e
u
=
=
tan ;
e)
1 e 1 + cos u
1 e
2
de unde rezult
a relatia ce trebuie demonstrat
a.
Pentru a demonstra (8.29) folosim legea a doua a lui Kepler (faptul c
a
viteza areolar
a are o valoare constant
a pe care o not
am cu ). Notnd cu
T timpul de revolutie avem
ab
=
:
T
Vom folosi n continuare urm
atoarele notatii:
reprezint
a momentul n
care P2 se al
a la pericentru (coincide cu ); AP1 P2 este aria suprafetei
m
arginite de segmentele P1 ; P1 P2 si de arcul de elips
a P2 ; AP1 P200 este
aria suprafetei m
arginite de segmentele P1 ; P1 P200 si de arcul de cerc P200 ;
AO P200 este aria suprafetei m
arginite de segmentele O ; OP200 si de arcul de
00
cerc P2 ; AOP1 P200 este aria triunghiului OP1 P200 :
n intervalul de timp t
este parcurs arcul de elips
a P2 . Avem
AP 1
P2
(t
)=
Dar
AP 1
P2
= AP 1
P200
cos
ab
(t
T
b
AO
a
P200
):
AOP1 P200 =
118

=
a2 u
2
b
a
de unde rezult
a
ae a sin u
2
ab
(t
T
)=
ab
(u
2
ab
(u
2
e sin u) ;
e sin u)
si de aici obtinem ecuatia transcedental

a a lui Kepler
u
e sin u =
2
(t
T
) = n (t
):
(8.30)
Rezolvnd ecuatia lui Kepler calcul

am u(t) si apoi aam cu relatiile
(8.27)-(8.28) coordonatele polare r(t) si (t) iar cu relatiile (8.26) coordonatele carteziene (t) si (t):
8.3.1
Rezolvarea ecua
tiei lui Kepler
Pentru rezolvarea ecuatiei lui Kepler vom folosi metoda iterativ

a NewtonRaphson. Conform acestei metode, x (solutia ecuatiei nelineare f (x) =
0) este limita sirului (xn )n2N , ai c
arui termeni se obtin prin formula de
recurenta
f (xn )
:
xn+1 = xn
f 0 (xn )
Asadar, cu notatia n (t
) = M (t), construim sirul (un (t))n2N , convergent
la solutia ecuatiei, punnd
un+1 (t) = un (t)
un (t)
e sin un (t) M (t)

; u0 (t) = M (t):
1 e cos un (t)
(8.31)
Functia kepler.m implementeaz

a n MATLAB metoda Newton-Raphson
pentru ecuatia lui Kepler.
%*********kepler.m*********
function f=kepler(e,Mt)
E0=0;
E=Mt;
while(abs(E-E0)>1.0e-4);
E0=E;
E=E-(E-e*sin(E)-Mt)/(1-e*cos(E));
end
f=E;
end
PROBLEMA LUI NEWTON
119
Figure 8.3: Miscarea pe orbita eliptic

a
Utiliznd formulele (8.26), am conceput programul de animatie MATLAB miscare_pe_elipsa.m care prezint
a miscarea pe orbita eliptic
a n jurul
unui pol atractiv.
%*************miscare_pe_elipsa.m*********
t=0:T/36:T;
s=size(t);
n=2*pi/T;
for i=1:s(2),
u(i)=kepler(e,n*t(i));
csi(i)=a*(cos(u(i))-e);
eta(i)=a*sqrt(1-e^2)*sin(u(i));
for j=1:N,
cs(j,i)=j*csi(i)/N;
et(j,i)=j*eta(i)/N;
end
end
M0=moviein(s(2));
for i=1:s(2),
plot(csi,eta,LineWidth,2);
hold on;
plot(cs(:,i),et(:,i));
120
plot(csi(i),eta(i),o,LineWidth,2)
M0(:,i)=getframe;
end
movie(M0);
n guea 8.3 prezent
am miscarea pe elips
a pentru valorile T = 1; a = 1;
e = 0:4; = 0:
8.3.2
Traiectoriile n cazul mi
sc
arii absolute
Consider
am miscarea corpurilor P1 (avnd masa M si vectorul de pozitie r1 )
si P2 (avnd masa M si vectorul de pozitie r2 ) relativ la un reper inertial
cu originea n centrul de mas
a. Avem asadar sistemul algebric liniar
M r1 + mr2 = 0;
r1
r2 = r;
cu solutia
r1 =
1
M=m
r; r2 =
r;
1 + M=m
1 + M=m
(8.32)
r ind calculat mai sus. n programul doua_corpuri.m scris n MATLAB

calcul
am r1 si r2 :
%***********doua_corpuri*********
t=0:T/36:T;
s=size(t);
n=2*pi/T;
for i=1:s(2),
u(i)=kepler(e,n*t(i));
csi(i)=a*(cos(u(i))-e);
eta(i)=a*sqrt(1-e^2)*sin(u(i));
csi1(i)=-csi(i)*m/(M+m);
csi2(i)=csi(i)*M/(M+m);
eta1(i)=-eta(i)*m/(M+m);
eta2(i)=eta(i)*M/(M+m);
for j=1:N,
cs1(j,i)=j*csi1(i)/N;
et1(j,i)=j*eta1(i)/N;
end
end
PROBLEMA LUI NEWTON
121
Figure 8.4: Traiectoriile celor dou

a corpuri
M0=moviein(s(2));
for i=1:s(2),
plot(csi1,eta1,LineWidth,2);
hold on;
if (rem(i,4)==0)
plot(cs1(:,i),et1(:,i),LineWidth,0.5);
plot(cs2(:,i),et2(:,i),LineWidth,2);
end
plot(csi1(i),eta1(i),o,LineWidth,2)
M0(:,i)=getframe;
end
movie(M0);
n gura 8.4 sunt prezentate traiectoriile corpurilor P1 si P2 pentru diverse valori ale raportului M=m. S-au considerat valorile valorile T = 1;
a = 1; e = 0:4; = 0:
122
Figure 8.5: Planul ecliptic. Ilustratie a lui Tim Gunthe, National Geographic
8.3.3
Sistemul Solar (material preluat din Wikipedia)
Sistemul solar este format din Soare mpreun

a cu sistemul s
au planetar (care cuprinde
opt planete mpreun
a cu satelitii lor naturali) si alte obiecte non-stelare Sistemul
este situat ntr-unul dintre bratele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (mai precis
n Bratul Orion), galaxie care are cca. 200 de miliarde de stele.
El s-a format acum 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitational
al unui gigant nor molecular. Cel mai masiv obiect este steaua central
a - Soarele,
al doilea obiect ca mas
a ind planeta Jupiter. Cele patru planete interioare mici,
Mercur, Venus, P
amntul si Marte, numite si planete terestre / planete telurice,
sunt compuse n principal din roci si metal. Cele patru planete exterioare, numite
si giganti gazosi, sunt mult mai masive dect cele terestre. Cele mai mari dou
a
planete, Jupiter si Saturn, sunt compuse n principal din hidrogen si heliu; cele
dou
a planete mai ndep
artate, Uranus si Neptun, sunt compuse n mare parte din
substante cu o temperatur
a de topire relativ ridicat
a (comparativ cu hidrogenul si
heliu), numite gheturi, cum ar apa, amoniacul si metanul. Ele sunt denumite
giganti de gheata (termen distinct de cel de gigant gazos). Toate planetele au
orbite aproape circulare dispuse ntr-un disc aproape plat numit plan ecliptic.
Sistemul solar prezint
a cteva regiuni unde se aa diferite obiecte mici Centura
de asteroizi, situat
a ntre Marte si Jupiter, este similar
a din punct de vedere al
compozitiei cu planetele terestre, deoarece o mare parte dintre obiecte sunt compuse
din roc
a si metal. Dincolo de orbita lui Neptun se aa centura Kuiper si discul
mpr
astiat; multe dintre obiectele transneptuniene sunt n mare parte compuse din
gheturi. Printre aceste obiecte, de la cteva zeci pn
a la mai mult de zece mii
PROBLEMA LUI NEWTON
123
de obiecte pot sucient de mari pentru a fost rotunjite de propria gravitatie.

Astfel de obiecte sunt denumite planete pitice. Planetele pitice identicate pn
a n
prezent includ asteroidul Ceres si obiectele transneptuniene: Pluto, Eris, Haumea
si Makemake. n plus, n aceste dou
a regiuni se aa diferite alte corpuri mici,
cum ar comete, centauri si materie interplanetar
a. S
ase planete, cel putin trei
planete pitice si multe alte corpuri mici au sateliti naturali care se rotesc n jurul
lor. Fiecare planet
a exterioar
a este nconjurat
a de inele planetare alc
atuite din praf
si alte obiecte mici.
Vntul solar (un ux de plasm
a de la Soare) creeaz
a n mediul interstelar o
bul
a cunoscut
a ca heliosfer
a, care se extinde pn
a la marginea discului mpr
astiat.
La limita sa exterioar
a se aa Norul lui Oort, care reprezint
a doar un cmp de
resturi r
amase dup
a crearea planetelor, ind considerat a sursa pentru cometele
cu perioad
a lung
a. El se ntinde pn
a la o distanta aproximativ de o mie de ori
mai mare dect heliosfera. Heliopauza este punctul n care presiunea vntului solar
este egal
a cu presiunea opus
a a vntului interstelar.
8.4
Formulele mi
sc
arii parabolice
Cometele pot avea n raport cu Soarele orbite parabolice, eliptice sau hiperbolice. Cele cu orbite eliptice se numesc comete periodice. O astfel de comet
a
este cometa Halley care a trecut la periheliu ultima dat
a n 1986, perioada
ei ind de aproximativ 75 de ani. n cazul misc
arii parabolice (gura 8.6)
avem e = 1 si ecuatia orbitei parabolice n coordonate polare
r=
p
=
1 + cos #
unde
q=
q
cos2
#
2
(8.33)
p
= kP1 k
2
(8.34)
reprezint
a distanta perihelic
a (pericentric
a). Din teorema ariilor scris
a sub
forma
d#
r2
=C
dt
si din relatia (8.33) deducem
Cdt = r2 d# =
q2
cos4
#
2
d# = 2q 2 1 + tan2
#
2
d tan
#
2
(8.35)
124
Figure 8.6: Elementele orbitei parabolice
PROBLEMA LUI NEWTON

de unde, integrnd de la t =
C (t
)=
tan
#
2
125
la momentul curent t obtinem
2q 2 1 + tan2
#
2
d tan
Cum
p=
C
2
#
2
= 2q 2 tan
# 1
#
:
+ tan3
2 3
2
(8.36)
(vezi relatia (8.24)), din (8.36) obtinem

# 1
#
tan + tan3 =
2 3
2
2q 3
(t
):
(8.37)
Rezolv
and ecuatia algebric
a (8.37) si folosind (8.36) putem calcula coordonatele ( ; ) ale corpului P2 :
= r cos # = r cos2
#
2
sin2
#
2
=q 1
= r sin # = 2r cos
8.4.1
= r cos2
tan2
#
2
#
2
#
#
#
sin = 2q tan :
2
2
2
tan2
#
2
(8.38)
(8.39)
Metoda bisec
tiei
Metoda bisectiei const

a n reducerea intervalului de c
autare prin njum
at
atirea
repetat
a si selectarea subintervalului n care se g
aseste r
ad
acina. De aceea algoritmul este logaritmic n(O(nlog{n})n). Algoritmul este similar cu c
autarea
binar
a. Ca metoda s
a functioneze trebuie ca functia, c
areia vrem s
a-i g
asim
r
ad
acina, s
a aib
a proprietatea lui Darboux (de exemplu s
a e continu
a).
Dac
a f (o functie oarecare) este continu
a pe intervalul [a; b] si f (a) si
f (b) au semne opuse, adic
a f (a) f (b) < 0, atunci exist
a o valoare c din
intervalul (a; b) pentru care f (c) = 0. Intervalul va mp
artit n dou
a
subintervale: [a; c] si [c; b], unde c = (a + b)=2}n). C
autarea r
ad
acinii se va
face n subintervalul n care functia f si schimb
a semnul, astfel:
- dac
a f (a) f (c) < 0, atunci c
autarea continu
a n intervalul [a; c];
- altfel c
autarea continu
a n intervalul [c; b].
Procesul se termin
a atunci cnd se ajunge la intervalul [a; b] pentru care
b a < " , unde " este eroarea acceptat
a.
126
Prezent
am mai jos programul MATLAB bisectie.m, care rezolva ecuatia
x3
x+
t = 0, cu necunoscuta x, ntr-un interval care va precizat ulterior.
3
%*********bisectie.m*******
function f=bisectie (a,b,tl)
while((b-a)>1.0e-4)
c=(a+b)/2;
if ((a+a^3/3-tl)*(c+c^3/3-tl)>0)
a=c;
else
b=c;
end
end
f=a;
8.4.2
Mi
scarea parabolic
a relativ
a
Vom folosi coordonate adimensionale. Adimensionaliz

am timpul prin relatia
r
t =
(t
);
2q 3
si coordonatele spatiale prin relatiile
= ;
q
Pentru a studia miscarea corpului P2 n jurul polului (corpului) atractiv P1

n intervalul adimensional t 2 [ T; T ] ; rezolv
am ecuatia polinomial
a de
T3
T3
gradul 3(8.37), folosind metoda bisectiei n intervalul
T
;T +
:
3
3
Cu formulele (8.38), (8.39) calcul
am (t ); (t ): Cu programul MATLAB
miscare_pe_parabola.m, prezent
am (gura8.7) n coordonate adimensionale
pozitiile pe orbita parabolic
a (si razele vectoare corespunz
atoare) pe care
corpul P2 le are la momente echidistante.
%*********miscare_pe_parabola.m********
T=20;N=40;
t=-T:T/101:T;
s=size(t);
for i=1:s(2),
PROBLEMA LUI NEWTON
127
a=-T-T^3/3;
b=-a;
sol(i)=bisectie(a,b,t(i));
csi(i)=1-sol(i)^2;
eta(i)=2*sol(i);
for j=1:N,
cs(j,i)=j*csi(i)/N;
et(j,i)=j*eta(i)/N;
end
end
M=moviein(s(2));
for i=1:s(2),
plot(csi,eta,LineWidth,2);
hold on;
if (rem(i,6)==0)
plot(cs(:,i),et(:,i));
plot(csi(i),eta(i),o,LineWidth,2)
end
M(:,i)=getframe;
end
movie(M);
8.4.3
Mi
scarea parabolic
a absolut
a
Folosim formulele (??) pentru a studia miscarea absolut

a n raport cu un
reper inertial cu originea n centrul de mas
a al sistemului format din cele
dou
a corpuri. Cu programul MATLAB de mai jos calcul
am orbitele corpurilor (punctelor) P1 si P2 n miscarea absolut
a.si prezent
am (gura 8.8)
pozitiile corpurilor si razele vectoare corespunz
atoare la momemnte echidistante. Considernd diverse valori ale raportului dintre mase M=m:
T=20;N=40;
t=-T:T/101:T;
s=size(t);
for i=1:s(2),
a=-T-T^3/3;
b=-a;
sol(i)=bisectie(a,b,t(i));
csi(i)=1-sol(i)^2;
eta(i)=2*sol(i);
csi1(i)=-csi(i)*m/(M+m);
128
Figure 8.7: Miscarea relativ

a pe orbita parabolic
a
csi2(i)=csi(i)*M/(M+m);
eta1(i)=-eta(i)*m/(M+m);
eta2(i)=eta(i)*M/(M+m);
for j=1:N,
end
end
M0=moviein(s(2));
for i=1:s(2),
hold on;
if (rem(i,8)==0)
plot(cs1(:,i),et1(:,i));
plot(cs2(:,i),et2(:,i));
PROBLEMA LUI NEWTON
129
Figure 8.8: Miscarea absolut

a n cazul orbitelor parabolice
end
M0(:,i)=getframe;
end
movie(M0);
8.5
8.5.1
Pozi
tia orbitei n spa
tiu
Rela
tia matriceal
a de transformarea sistemelor de coordonate
Fie P1 planul orbitei corpului P2 ; atras de P1 cu forta de atractie universal

a. Consider
am si axa P1 ? P1 astfel nct P1
s
a e un reper
ortogonal. Drept ax
a P1 lu
am axa P1 care trece prin pericentrul .
P1
se mai numeste si sistemul de coordonate orbitale carteziene. Al
aturi
de acest reper vom considera un reper ortogonal de referinta P1 xyz. Fie
dreapta N N 0 (linia nodurilor), intersectia planului P1 al orbitei cu planul
fundamental P1 xy (gura 8.9). Sensul pozitiv al liniei nodurilor este cel al
semidreptei P1 N pe care punctul P2 o intersecteaz
a trecnd din domeniul
z < 0 n domeniul z > 0.
130
Figure 8.9: Pozitia planului orbitei
PROBLEMA LUI NEWTON
131
Unghiul
= (P2\
x; P2 N ) 2 00 ; 3600 poart
a numele de longitudinea
nodului ascendent si se m
asoar
a de la axa P1 x spre axa P1 y. Fie unghiul
0
0
\
i = (P1 ; P1 z) 2 0 ; 180 numit nclinarea orbitei (sau naltimea orbitei ).
Dac
a 00 < i < 900 , miscarea este directa iar dac
a 900 < i < 1800 , miscarea
este retrograda :
Vom trece de la reperul P1 xyz la un reper ortogonal P1 x1 y1 z1 al c
arui
plan fundamental este chiar planul orbitei (deci P1 = P1 z1 ) si a c
arui
ax
a P1 x1 coincide cu semiaxa nodurilor P1 N . n planul P1 x1 y1 deplasarea
punctului P2 are loc n sensul P2 x1 ! P2 y1 . Transformarea de coordonate
(x1 ; y1 ; z1 ) ! (x; y; z) va avea loc n dou
a etape.
n prima etap
a se trece de la reperul P1 xyz la reperul ajut
ator P1 x1 y 0 z,
obtinut din P1 xyz prin rotirea n jurul axei P1 z cu unghiul . Formula de
trecere este
10
1
0 1 0
x1
cos
sin
0
x
@ y A = @ sin
cos
0 A @ y0 A :
(8.40)
0
0
1
z
z
n etapa a doua se trece de la reperul P1 x1 y 0 z la P1 x1 y1 z1 prin rotatia de
unghi i n jurul axei P1 x1 . Formula de trecere este
10
0
1 0
1
x1
x1
1
0
0
@ y 0 A = @ 0 cos i
sin i A @ y1 A :
(8.41)
0 sin i cos i
z
z1
Prin compunerea transform
arilor (8.40) si (8.41) obtinem trecerea de la reperul P1 xyz la reperul P1 x1 y1 z1 :
0 1 0
10
1
x
cos
cos i sin
sin i sin
x1
@ y A = @ sin
cos i cos
sin i cos A @ y1 A :
(8.42)
z
0
sin i
cos i
z1
8.5.2
Elementele orbitei
Fie r (t) = P1 P2 = (x; y; z) si r0 = (x0 ; y0 ; z0 ) valuarea vectorului de pozitie

P1 P2 la un moment t0 . Pentru a rezolva problema lui Cauchy pentru sistemul de ecuatii diferentiale de ordinul doi, trebuie s
a cunoastem si viteza
a cum stim din teorema ariilor
la momentul initial t0 ; r0 = x0 ; y 0 ; z 0 : Dup
r
r = r0
r0 = C = const:
132
iar miscarea are loc pe o orbit

a plan
a, aat
a n planul P1 x1 y1 : Coordonatele
vectorului C n raport cu reperul P1 x1 y1 z1 vor
C = (0; 0; C) :
(8.43)
Notnd cu (Cx ; Cy ; Cz ) coordonatele lui C n reperul P1 xyz, avem n

virtutea transform
arii (8.42):
1 0
10
1
0
cos
cos i sin
sin i sin
0
Cx
@ Cy A = @ sin
cos i cos
sin i cos A @ 0 A :
(8.44)
0
sin i
cos i
C
Cz
Din (8.44), cu teorema ariei obtinem
yz
z y = C sin i sin ;
(8.45)
zx
xz =
(8.46)
xy
y x = C cos i;
C sin i cos ;
(8.47)
relatii care permit calcularea constantelor C; i; ; cunoscnd pozitia si viteza

initial
a a punctului P2 .
n sistemul de coordonate P2 x1 y1 z1 ; miscarea avnd loc n planul P2 x1 y1 ;
z1 = 0; z 1si teorma ariilor conduce la
x1 y 1
y1 x1 = C;
(8.48)
expresie care, dup

a introducerea coordonatelor polare r = kP1 P2 k ;
\
r; P1 x1 prin formulele
x1 = r cos ;
(8.49)
y1 = r sin ;
(8.50)
z1 = 0;
(8.51)
conduce la
r2 = C:
Unghiul polar se numeste argumentul de latitudine. Din (8.42), (8.49),
(8.50) si (8.51) rezult
a coordonatele carteziene ale lui P2 n reperul P1 xyz
ca functii de coordonatele polare din planul P1 x1 y1 :
x = r (cos cos
sin sin
cos i) ;
y = r (cos sin
+ sin cos
cos i) ;
z = r sin sin i:
PROBLEMA LUI NEWTON
133
Componentele vitezei relative sunt

x
+ r ( sin cos
cos sin
r
y
y = r + r ( sin sin + cos cos
r
z
z = r + r cos sin i:
r
x = r
cos i) ;
cos i) ;
Am obtinut astfel coordonatele si vitezele parametrice ale mi

scarii relative.
n locul sistemului P1 x1 y1 z1 putem folosi sistemul de coordonate orbitale
carteziene P1
. Fie longitudinea pericentrului (periastrului)
! = (P1\
N; P1 ):
Reperul P1
se obtine din P1 x1 y1 z1 prin rotite cu unghiul ! n jurul axei
P1 = P1 z1 . Avem deci
10 1
0
1 0
x1
cos !
sin ! 0
@ y1 A = @ sin ! cos ! 0 A @ A
0
0
0
1
z1
si apoi cu (8.42) putem exprima coordonatele x; y; z n functie de si :
Reamintim c
a am notat cu momentul trecerii lui P1 la pericentru (periastru), cu e excentricitatea orbitei si cu q = kP1 k, distanta de la P1 la
pericentrul .
Elementele ( ; !; i; e; q; ) poart
a numele de elementele orbitei. Cunoscnd
elementele orbitei si valoarea constantei C a ariilor se poate calcula r (t) :
8.6
Calculul efemeridelor pentru planete, comete
si sateli
ti
Not
am S = P1 ; P = P2 . Notatia S o folosim pentru Soare iar notatia P o
folosim pentru planete si comete. Metoda de calcul a coordonatelor x; y; z
la un moment t, ntr-un sistem de coordonate inertial Sxyz const
a n dou
a
etape:
1) nti se calculeaz
a coordonatele orbitale polare (r; #) sau carteziene
( ; ):
2) n a doua etap
a se calculeaz
a coordonatele x; y; z.
Ne punem problema trecerii de la cordonatele carteziene ecliptice (x; y; z)
la coordonatele carteziene ecuatoriale (x0 ; y 0 ; z 0 ): Pentru aceasta se folosesc
134
Figure 8.10: Orbita n sistemele de coordonate ecliptice si ecuatoriale
PROBLEMA LUI NEWTON
135
formulele (8.42). Este ns

a necesar
a trecerea de la elementele orbitale ecliptice ; i; ! la elementele orbitale ecuatoriale 0 ; i0 ; ! 0 (gura 8.10). Acest
lucru se face aplicnd formulele lui Gauss n triunghiul sferic N N 0 :
sin
sin
sin
sin " = sin i sin(! 0

cos " = cos(!
0
sin i
!)
!) sin
sin(! 0
!) cos
cos i
= sin i sin
Fie X 0 ; Y 0 ; Z 0 coordonatele carteziene geocentrice ecuatoriale ale Soarelui. Cunoscnd coordonatele carteziene heliocentrice ecuatoriale ale astrului
x0 ; y 0 ; z 0 cu formulele de translatie
X 0 = X 0 + x0 ;
Y 0 = Y 0 + y0;
Z 0 = Z 0 + z0;
calcul
am coordonatele carteziene geocentrice ecuatoriale ale astrului.
n scopul compar
arii teoriei cu observatiile, coordonatele X 0 ; Y 0 ; Z 0 se
exprim
a cu ajutorul coordonatelor sferice geocentrice ecuatoriale R0 ; 0 ; 0 distanta geocentric
a, ascensia dreapt
a geocentric
a si declinatia geocentric
a:
R0 cos
cos
= X 0 + x0 ;
R0 cos
sin
= Y 0 + y0;
R0 sin
= Z 0 + z0:
Formulele precedente se folosesc pentru calculul efemeridelor planetelor,

cometelor, Lunii, satelitilor articiali ai P
amntului etc.
ntelegem prin efemerida unui astru un tabel cuprinznd un sir de pozitii
ale astrului pe bolta cereasc
a; de exemplu un tabel cu un sir de valori ale
coordonatelor ecuatoriale sferice 0 ; 0 ale astrului respectiv, calculate pentru
momente ce formeaz
a o progresie aritmetic
a.
136
Capitolul 9
Problema celor n
3 corpuri
Problema celor n 3 corpuri studiaz

a miscarea a n corpuri ceresti P0 ; P1 ; :::; Pn
de mase m0 ; m1 ; :::; mn 1 sub actiunea fortelor reciproce de atractie universal
a.
9.1
Ecua
tiile mi
sc
arii absolute
Fie reperul inertial OXY Z; e ri = OPi vectorul de pozitie al corpului

(asimilat unui punct material) Pi de coordonate (Xi ; Yi ; Zi ) si e rij = rj ri :
Vom nota cu
rij = rji = krj
ri k =
q
(Xi
Xj )2 + (Yi
Yj )2 + (Zi
Zj )2 ;
(9.1)
distanta de la Pi la Pj . Punctul Pi este atras de Pj cu forta

F ij =
f mi mj
rij :
3
rij
(9.2)
Ecuatiile de miscare sub inuenta fortelor de atractie sunt
mi
n
X1
rj ri
d2 ri
=
f
mi mj
; i = 0; 1; :::; n
3
2
dt
rij
1:
(9.3)
j=0;j6=i
n cazul problemei celor 3 corpuri, sistemul de ecuatii de miscare este

137
138
d2 r0
dt2
= f m1
d2 r1
dt2
= f m0
d2 r2
dt2
= f m1
r1
r0
+ f m2
3
r01
r0
r1
+ f m2
3
r10
r1
r2
+ f m0
3
r21
r2
r0
3
r02
r2
r1
3
r12
r0
r2
3
r20
(9.4)
;
:
n proiectie pe axele sistemului de coordonate OXY Z, sistemul (9.3) are

forma
d2 Xi
mi 2
dt
= f
mi mj
Xj
= f
d2 Zi
dt2
= f
n
X1
mi mj
Yj
mi mj
Yi
3
rij
j=0;j6=i
n
X1
Xi
3
rij
j=0;j6=i
d2 Yi
mi 2
dt
mi
n
X1
Zj
j=0;j6=i
(9.5)
Zi
3
rij
; i = 0; 1; :::; n
1:
n anul 1773, J.L. Lagrange (1736-1813) a introdus functia de forta a sistemului de puncte materiale:
U =f
n
X1 nX2
j=i+1 i=0
mi mj
;
rij
(9.6)
care n cazul n = 3 se expliciteaz

a astfel
U =f
m0 m1
m1 m2
m2 m0
+f
+f
:
r01
r12
r20
(9.7)
Sistemul (9.5) poate pus acum sub forma

d2 Xi
dt2
d2 Yi
mi 2
dt
d2 Zi
mi 2
dt
mi
=
=
=
@U
;
@Xi
@U
;
@Yi
@U
; i = 0; 1; :::; n
@Zi
(9.8)
(9.9)
1:
(9.10)
PROBLEMA LUI NEWTON
139
Ad
augnd conditiile initiale
(0)
(0)
(0)
Xi (t0 ) = Xi ; Yi (t0 ) = Yi ; Zi (t0 ) = Zi ;

(0)
(0)
(9.11)
(0)
X i (t0 ) = X i ; Y i (t0 ) = Y i ; Z i (t0 ) = Z i ;

obtinem problema lui Cauchy pentru problema celor n corpuri, a c
arei solutie
exist
a si este unic
a.
9.2
9.2.1
Integralele prime ale sistemului de ecua

tii diferen
tiale al mi
sc
arii absolute
Integralele mi
sc
arii centrului de mas
a
Din (9.3) rezult

a
n
X1
mi
n
X1
mi
i=0
d2 ri
= 0;
dt2
(9.12)
de unde, prin integr

ari succesive obtinem urm
atoarele integrale prime
i=0
n
X1
dri
= A;
dt
mi ri = At + B:
(9.13)
(9.14)
i=0
Proiectnd relatiile (9.13) si (9.14) pe cele 3 axe ale sistemului de coordonate, obtinem 6 integrale prime, numite integralele mi
scarii centrului
de masa. Din (9.14) rezult
a ca centrul de masa al celor n corpuri, avnd
vectorul de pozitie
Pn 1
mi ri
= Pi=0
;
n 1
i=0 mi
are o mi
scare rectilinie si uniforma.
9.2.2
Integralele ariilor
Din (9.3) rezult

a de asemenea
n
X1
i=0
mi r i
d2 ri
= 0;
dt2
(9.15)
140
si integrnd
n
X1
mi ri
i=0
dri
= C:
dt
(9.16)
Proiectnd (9.16) pe axele sistemului OXY Z obtinem

n
X1
m i Yi Z i
Zi Y i
= CX ;
m i Zi X i
Xi Z i
= CY ;
mi Xi Y i
Yi X i
= CZ ;
i=0
n
X1
i=0
n
X1
(9.17)
i=0
acestea ind cele 3 integrale prime ale conservarii momentului cinetic sau
integralele ariilor.
9.2.3
Integrale energiei
nmultind (9.8) cu X, (9.9) cu Y ; (9.10) cu Z si nsumnd obtinem

n
X1
mi X i X i + Y i Y i + Z i Z i
i=0
dU
;
dt
(9.18)
de unde prin integrare si cu notatia

n 1
E=
2
2 2
1X
mi X i + Y i Z i
2
(9.19)
i=0
pentru energia cinetic

a a sistemului, obtinem integrala energiei
E U = h;
h ind constanta energiei.
(9.20)
PROBLEMA LUI NEWTON
9.3
141
Rezolvarea numeric
a a problemei planare a
celor trei corpuri
Avem de rezolvat sistemul de 6 ecuatii diferentiale de ordinul 2:
m0
d2 X0
dt2
= f m0 m1
d2 Y0
dt2
d2 X1
dt2
d2 Y1
dt2
d2 X2
dt2
d2 Y2
dt2
m0
m1
m1
m2
m2
X1
X0
X2 X0
+ f m0 m2
;
3
3
r01
r02
Y1 Y0
Y2 Y0
f m0 m1
+ f m0 m2
;
3
3
r01
r02
X2 X1
X0 X1
f m1 m2
+ f m1 m0
;
3
3
r12
r10
Y2 Y1
Y0 Y1
f m1 m2
+ f m1 m0
;
3
3
r12
r10
X0 X2
X1 X2
f m2 m0
+ f m2 m1
;
3
3
r20
r21
Y0 Y2
Y1 Y2
f m2 m0
+ f m2 m1
:
3
3
r20
r21
(9.21)
Vom transforma acest sistem ntr-un sistem de 12 ecuatii diferentiale de
142
ordinul 1 :
dX0
dt
dY0
dt
dX 0
dt
dY 0
dt
dX1
dt
dY1
dt
dX 1
dt
dY 1
dt
dX2
dt
dY2
dt
= X 0;
(9.22)
= Y 0;
= f m1
= f m1
X1
X0
3
r01
Y1
Y0
3
r01
+ f m2
+ f m2
X2
X0
3
r02
Y2
Y0
3
r02
= X 1;
= Y 1;
= f m2
= f m2
X2
X1
3
r12
Y2
Y1
3
r12
+ f m0
+ f m0
X0
X1
3
r10
Y0
Y1
3
r10
= X 2;
= Y 2;
dX 2
dt
= f m0
dY 2
dt
= f m0
X0
X2
3
r20
Y0
Y2
3
r20
+ f m1
+ f m1
X1
X2
3
r21
Y1
Y2
3
r21
Notnd
y = (y1 ; y2 ; y3 ; y4 ; y5 ; y6 ; y7 ; y8 ; y9 ; y10 ; y11 ; y12 )T =
T
X0 ; Y0 ; X 0 ; Y 0 ; X1 ; Y1 ; X 1 ; Y 1 ; X2 ; Y2 ; X 2 ; Y 2
M 0 = f m0 ; M 1 = f m1 ; M 2 = f m2 ;
PROBLEMA LUI NEWTON
143
punem sistemul (9.22) sub forma

dy1
dt
dy2
dt
dy3
dt
dy4
dt
dy5
dt
dy6
dt
dy7
dt
dy8
dt
dy9
dt
dy10
dt
dy11
dt
dy12
dt
= y3 ;
(9.23)
= y4 ;
y5
k(y5 ; y6 )
y6
= M1
k(y5 ; y6 )
= M1
y1
(y1 ; y2 )k3
y2
(y1 ; y2 )k3
y1
k(y9 ; y10 )
y2
M2
k(y9 ; y10 )
M2
y9
;
(y1 ; y2 )k3
y10
;;
(y1 ; y2 )k3
= y7 ;
= y8 ;
y9
k(y9 ; y10 )
y10
= M2
k(y9 ; y10 )
= M2
y5
(y5 ; y6 )k3
y6
(y5 ; y6 )k3
y5
k(y9 ; y10 )
y6
M0
k(y9 ; y10 )
M0
y1
;
(y5 ; y6 )k3
y2
;
(y5 ; y6 )k3
= y11 ;
= y12 ;
y1 y9
k(y1 ; y2 ) (y9 ; y10 )k3
y2 y10
= M0
k(y1 ; y2 ) (y9 ; y10 )k3
= M0
y9 y5
;
k(y5 ; y6 ) (y9 ; y10 )k3
y10 y6
M1
:
k(y5 ; y6 ) (y9 ; y10 )k3
M1
Pentru rezolvarea sistemului (9.23), vom rescrie, sub o form

a prescurtat
a,
programele MATLAB prezentate de Dominik Gruntz si Joerg Waldvogel n
[DJ]. Scriem mai nti termenii din partea dreapt
a a sistemului (9.23) cu
ajutorul functiei simple_f.m:
function ydot = simple_f ( t, y )
%***********************************************
% Input, real T, the current time.
%
% Input, real Y(12), the current solution.
%
% Output, real YDOT(12), the derivatives of the current solution.
%
144

global M0
global M1
global M2
x0 = y(1:2);
x1 = y(5:6);
x2 = y(9:10);
d0 = ( x2 - x1 ) / norm ( x2 - x1 )^3;
d1 = ( x0 - x2 ) / norm ( x0 - x2 )^3;
d2 = ( x1 - x0 ) / norm ( x1 - x0 )^3;
ydot(1:2) = y(3:4);
ydot(3:4) = M1 * d2 -M2 * d1;
ydot(5:6) = y(7:8);
ydot(7:8) = M2 * d0 - M0 * d2;
ydot(9:10) = y(11:12);
ydot(11:12) = M0 * d1 - M1 * d0;
ydot = ydot(:);
return
end
Sistemul de ecuatii diferentiale de ordinul I (9.23) este rezolvat numeric cu metoda Runge-Kutta , folosind solverul MATLAB ode113. Pentru
aceasta scriem programul three_body.m
three_body.m
%******************
global M0, M1, M2;
%
% Introduceti masele
%
M0 = 5.0;
M1 = 3.0;
M2 = 4.0;
%
%Fixati intervalul de timp.
%
t_initial = 0.0;
t_nal = 10.0;
t_range = [ t_initial, t_nal ];
%
% Dati conditiile intiale (pozitii, viteze)
PROBLEMA LUI NEWTON
Figure 9.1: Solutie a problemei celor trei corpuri

%
y_initial = [ 1.0; -1.0; 0.0; 0.0;
1.0; 3.0; 0.0; 0.0;
-2.0; -1.0; 0.0; 0.0 ];
%
% Stabiliti eroarea maxima
%
options = odeset ( RelTol, 1.0e-10, AbsTol, 1.0E-10 );
%
% Integrati sistemul de ecuatii diferentiale
%
[ T1, Y1 ] = ode113 (simple_f ,t_range, y_initial, options );
%
% Asati rezultatele.
%
R1 = 1 : length ( T1 );
plot ( Y1(R1,1), Y1(R1,2), -., ...
Y1(R1,5), Y1(R1,6), :, ...
Y1(R1,9), Y1(R1,10), )
title ( 0 <= T <= 10 )
145
146
n gura 9.1 prezent

am traiectoriile corpurilor P0 ; P1 ; P2 pentru masele si
conditiile mentionate n programul three_body.m.
De asemenea, n gura 9.2 prezent
am diverse traiectorii ale corpurilor
P0 ; P1 ; P2 :
n gura 9.2.a) consider
am masele
M 0 = 10:0; M 1 = 5:0; M 2 = 0:01;
si conditiile initiale
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
X0 ; Y0 ; X 0 ; Y 0 ; X1 ; Y1 ; X 1 ; Y 1 ; X2 ; Y2 ; X 2 ; Y 2
= (0:0; 1:0; 1:0; 0:0; 0:0; 1:0; 2:0; 0:0; 0:0; 0:8; 0:0; 0:0) :
n gura 9.2.b) consider
am masele
M 0 = 2:0; M 1 = 1:0; M 2 = 1:0;
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
X0 ; Y0 ; X 0 ; Y 0 ; X1 ; Y1 ; X 1 ; Y 1 ; X2 ; Y2 ; X 2 ; Y 2
= (0:0; 0:0; 1:0; 0:5; 0:0; 1:0; 1:0; 0; 0:0; 1:0; 1:0; 1:0) :
n gura 9.2.c) consider
am masele
M 0 = 2:0; M 1 = 1:0; M 2 = 1:0;
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
X0 ; Y0 ; X 0 ; Y 0 ; X1 ; Y1 ; X 1 ; Y 1 ; X2 ; Y2 ; X 2 ; Y 2
= (0:0; 0:0; 0:1; 0:0; 0:0; 1:0; 1:2; 1:0; 0:0; 1:0; 1:0; 1:0) :
n gura 9.2.d) consider
am masele
M 0 = 2:0; M 1 = 1:0; M 2 = 1:0;
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
(0)
X0 ; Y0 ; X 0 ; Y 0 ; X1 ; Y1 ; X 1 ; Y 1 ; X2 ; Y2 ; X 2 ; Y 2
= (0:0; 0:0; 0:0; 0:0; 0:0; 1:0; 1:0; 1:0; 0:0; 1:0; 1:0; 1:0) :
PROBLEMA LUI NEWTON
147
Figure 9.2: Problema celor trei corpuri. Traiectoriile pentru diverse conditii
initiale si diverse valori ale maselor
148
Capitolul 10
Elemente de trigonometrie
sferic
a
10.1
Triunghiul sferic
Triunghiul sferic ABC este gura geometric

a de pe suprafata sferei , format
a
din trei arce de cerc mari de pe sfer
a ce se intersecteaz
a n punctele A; B si
C numite vrfurile triunghiului (gura 10.1).
Arcele a; b; c;care unesc vrfurile triunghiului sferic reprezint
a laturile
triunghiului. Numim unghi al triunghiului sferic unghiul dintre tangentele
la laturile sale ntr-unul din vrfuri, iar aceste este egal cu unghiul plan al
unghiului diedru format de planele celor dou
a cercuri mari, a c
aror intersectie contine vrful.
Trei cercuri mari determin
a pe sfer
a opt triunghiuri sferice. Dintre acestea com considera numai triunghiurile euleriene, adic
a acele triunghiuri ale
c
aror unghiuri si arce au m
asurile mai mici dect .
ntre unghiurile A; B; C si laturile a; b; c ale unui triunghi sferic avem
urm
atoarele relatii (pe care le d
am f
ar
a demonstratie)
c < a + b; a < b + c; b < c + a;
a+b+c< ;
<A+B+C <3 :
Se numeste exces al unui triunghi sferic m
arimea
"=
A+B+C
2
149
150
Figure 10.1: Triunghi sferic
PROBLEMA LUI NEWTON
151
Figure 10.2: Triunghi sferic si triunghi sferic polar
10.1.1
Triunghiul polar al unui triunghi sferic
Triunghiul polar A0 B 0 C 0 al triunghiului sferic ABC este un triunghi sferic

ale c
arui vrfuri sunt polii sferici ai cercurilor mari din care fac parte arcele
_
BC; CA si AB (gura 10.2). Avem deci

OA0 ? (OBC) ; OB 0 ? (OAC) ; OC 0 ? (OAB)
(10.1)
OA ? OB 0 C 0 ; OB ? OA0 C 0 ; OC ? OA0 B 0 :
(10.2)
si de aici
Asadar triunghiul polar al triunghiului polar este triunghiul sferic initial.

ntre elementele triunghiului sferic ABC si elementele triunghiului s
au
polar A0 B 0 C 0 avem relatiile
A + a0 = B + b0 = C + c0 = 1800 ;
(10.3)
A0 + a = B 0 + b = C 0 + c = 1800 :
(10.4)
152
Figure 10.3: Pentru deducerea formulelor lui Gauss
10.2
Formulele lui Gauss
Fie (vezi gura 10.3) triunghiul sferic ABC pe sfera de centru O. Vom
considera dou
a sisteme de coordonate carteziene cu originea n O. Primul
sistem Oxyz are axa Oz n directia OA. Consider
am Oy n plaul OAB
astfel nct Oy ? Oz.iar Ox ? yOz, de aceeasi parte cu C. Al doilea sistem
Ox0 y 0 z 0 are axa Oz 0 n directia OB. Consider
am Oy 0 n plaul OAB astfel
0
0
0
0
nct Oy ? Oz .iar Ox
Ox Fie D si D proiectiile lui C pe planele xOy
0
0
respectiv x Oy :Avem relatiile
\0 sin COB;
[ sin COA;
[ x0 = kOCk cos xOD
\ (10.5)
x = kOCk cos xOD
\0 sin COB;
[ sin COA;
[ y 0 = kOCk sin xOD
\
y = kOCk sin xOD
[ z 0 = kOCk cos COB:
\
z = kOCk cos COA;
Dar
[ =A
xOD
\0 =
; xOD
[ = b; COB
\ = a:
B; COA
(10.6)
Cum Oy; Oy 0 ; OB si OA sunt coplanare si Oy ? OA; Oy 0 ? OB, deducem
PROBLEMA LUI NEWTON
153
c
a
[0 = BOA
\ = c:
yOy
Asadar, pentru a suprapune Oy 0 peste Oy si Oz 0 peste Oz trebuie s
a facem
o rotatie de unghi ( c) n jurul axei Ox: Avem deci
x0 = x;
(10.7)
= y cos c + z sin c;
y sin c + z cos c:
nlocuind x; y; z; x0 ; y 0 ; z 0 n (10.7) cu expresiilor din (10.5) si tinnd cont de

(10.6) obtinem formulele lui Gauss:
sin a sin B = sin b sin A;
sin a cos B = cos b sin c
(10.8)
sin b cos c cos A;
cos a = cos b cos c + sin b sin c cos A;
10.2.1
Formulele sinusurilor
Prin permut
ari circulare, prima din formulele (10.8) conduce la
sin a sin B = sin b sin A;
(10.9)
sin b sin C = sin c sin B;

sin c sin A = sin a sin C:
10.2.2
Formulele care cuprind cinci elemente
A doua dintre relatiile (10.8), la care se adaug

a nc
a cinci relatii asem
an
atoare, obtinute prin permut
ari ale elementelor triunghiului sferic, tinnd
cont c
a ecare latur
a a triunghiului poate asociat
a, pe rnd, cu cte unul
din cele dou
a unghiuri adiacente, constituie formulele care cuprind cinci
elemente
sin a cos B = cos b sin c
sin b cos c cos A;
sin a cos B = cos c sin b
sin c cos b cos A;
sin b cos C = cos c sin a
sin c cos a cos B;
sin b cos C = cos a sin c
sin a cos c cos B;
sin c cos A = cos a sin b
sin a cos b cos C;
sin c cos A = cos b sin a
sin b cos a cos C;
(10.10)
154
10.2.3
Formulele cosinusurilor
Prin permut
ari circulare, prima din formulele (10.8) conduce la
cos a = cos b cos c + sin b sin c cos A;
(10.11)
cos b = cos c cos a + sin c sin a cos B;

cos c = cos a cos b + sin a sin b cos C:
Rescriind formulele (10.11) pentru elementele triunghiului polar A0 B 0 C 0
avem
cos a0 = cos b0 cos c0 + sin b0 sin c0 cos A0 ;
0
cos b
= cos c cos a + sin c sin a cos B ;
= cos a0 cos b0 + sin a0 sin b0 cos C 0 :
cos c
(10.12)
Aplicnd formulele (10.3) si (10.4) n (10.12) obtinem formulele cosinusurilor

pentru unghiurile triunghiului sferic
cos A =
cos B cos C + sin B sin C cos a;
cos B =
cos C cos A + sin C sin A cos b;
cos A cos B + sin A sin B cos c:
cos C
10.2.4
(10.13)
Expresiile unghiurilor n func

tie de laturi
Din prima formul

a a cosinusurilor obtinem
cos A =
a+b c
a b+c
sin
A
2
2
= 2 sin2 ;
sin b sin c
2
2p = a + b + c;
2 sin
1
cos A =
A
sin =
2
2 sin
1 + cos A =
cos a cos b cos c

;
sin b sin c
sin (p
b) sin (p
sin b sin c
a+b+c
b+c
sin
2
2
sin b sin c
c)
(10.14)
a
= 2 cos2
A
;
2
PROBLEMA LUI NEWTON

r
A
sin p sin (p a)
cos =
;
2
sin b sin c
s
sin (p b) sin (p c)
A
:
tan =
2
sin p sin(p a)
Asem
an
ator, folosind celelalte formule ale cosinusurilor rezult
a
r
B
sin (p c) sin (p a)
sin =
;
2
sin c sin a
r
sin p sin (p b)
B
;
cos =
2
sin c sin a
s
B
sin (p c) sin (p a)
tan =
;
2
sin p sin(p b)
r
sin (p a) sin (p b)
C
;
sin =
2
sin a sin b
r
C
sin p sin (p c)
cos =
;
2
sin a sin b
s
sin (p a) sin (p b)
C
:
tan =
2
sin p sin(p c)
10.2.5
155
(10.15)
(10.16)
(10.17)
(10.18)
(10.19)
(10.20)
(10.21)
(10.22)
Expresiile laturilor n func

tie de unghiuri
Din prima formul

a a cosinusurilor pentru unghiurile triunghiului sferic se
obtine
cos A + cos B cos C
;
sin B sin C
A+B+C
B+C A
2 cos
cos
a
2
2
1 cos a =
= 2 sin2 ;
sin B sin C
2
2" = A + B + C
;
r
sin " sin(A ")
a
sin =
;
2
sin B sin C
B C +A
B C A
2 cos
cos
a
2
2
1 + cos a =
= 2 cos2 ;
sin B sin C
2
cos a =
(10.23)
156

a
cos =
2
tan
a
=
2
sin(B ") sin(C

sin B sin C
")
(10.24)
sin " sin(A ")

:
sin(B ") sin(C ")
(10.25)
Cu celelalte dou
a formule se obtine
r
b
sin " sin(B ")
;
sin =
2
sin C sin A
r
b
sin(C ") sin(A ")
cos =
;
2
sin C sin A
s
b
sin " sin(B ")
tan =
;
2
sin(C ") sin(A ")
r
c
sin " sin(C ")
sin =
;
2
sin A sin B
r
sin(A ") sin(B ")
c
;
cos =
2
sin A sin B
s
sin " sin(C ")
c
tan =
:
2
sin(A ") sin(B ")
10.2.6
Formulele lui Delambre
Din formulele (10.14)-(10.30), obtinem formulele lui Delambre

cos
2
C
sin
2
sin
2
C
cos
2
a+b
2 ;
c
sin
2
sin
=
sin
=
2
c
sin
2
b
;
A+B
a+b
cos
2
2 ;
=
c
C
cos
sin
2
2
cos
(10.26)
(10.27)
(10.28)
(10.29)
(10.30)
(10.31)
PROBLEMA LUI NEWTON
157
A+B
a b
cos
2
2 :
=
c
C
cos
cos
2
2
sin
10.2.7
Formula lui LHuillier
Vom exprima excesul triunghiului sferic n functie de laturi. Pornim de la

formula
x y
sin x sin y
tan
=
:
2
cos x + cos y
Cum
"
A+B+C
tan = tan
2
4
avem cu formula de mai sus
A+B
sin
sin
"
2
tan =
A+B
2
cos
+ cos
2
A+B
2
= tan
C
2
2
A+B
C
cos
2
2
2:
=
C
A+B
C
cos
+ sin
2
2
2
sin
A+B
A+B
nlocuind sin
si cos
cu formulele corespunz
atoare ale lui De2
2
lambre rezult
a
a b
c
cos
cos
"
2
2 cot C ;
tan =
a
+
b
c
2
2
cos
+ cos
2
2
sau
a b+c
c a+b
sin
sin
"
C
4
4
tan =
cot ;
a+b+c
a+b c
2
2
cos
cos
4
4
deci cu formula (10.31)
p a
p bs
sin
sin
"
sin p sin (p c)
2
2
tan =
:
p
p c
2
sin
(p
a)
sin
(p
b)
cos cos
2
2
Ridicnd la p
atrat obtinem formula lui Hillier
tan2
"
p
p a
p b
p c
= tan tan
tan
tan
:
2
2
2
2
2
158
10.2.8
Aria triunghiului sferic
Fie A0 ; B 0 ; C 0 punctele diametral opuse punctelor A; B; C de pe sfer

a (gura
??). Avem relatiile:
b
SABC + SBCA0 = 2R2 A;
b
(aria fusului sferic de unghi A),
b
SABC + SCAB 0 = 2R2 B;
b
(aria fusului sferic de unghi B),
b
SABC + SABC 0 = 2R2 C;
b
(aria fusului sferic de unghi C).
Adunnd formulele de mai sus, obtinem
b+B
b+C
b :
3SABC + SBCA0 + SCAB 0 + SABC 0 = 2R2 A
(10.32)
Datorit
a simetriei fata de centru, avem
SABC + SBCA0 + SCAB 0 + SABC 0 = SA0 B 0 C 0 + SB 0 C 0 A + SC 0 A0 B + SA0 B 0 C :

Triunghiurile din relatia precedent
a acoper
a ntreaga suprafata a sferei
SABC +SBCA0 +SCAB 0 +SABC 0 +SA0 B 0 C 0 +SB 0 C 0 A +SC 0 A0 B +SA0 B 0 C = 4 R2 ;
deci
SABC + SBCA0 + SCAB 0 + SABC 0 = 2 R2 :
Sc
aznd (10.33) din (10.32) rezult
a
deci
b+B
b+C
b
2SABC = 2R2 A
b+B
b+C
b
SABC = R2 A
unde " este excesul triunghiului sferic.
= 2R2 ";
(10.33)
Bibliograe
[DJ] Dominik Gruntz, Joerg Waldvogel, "Orbits in the Planar Three-Body
Problem",in Walter Gander, Jiri Hrebicek, Solving Problems in Scientic Computing using Maple and Matlab, Springer, 1997, ISBN: 3-54061793-0.
159

Mecanica Astronomie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Mecanica Astronomie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Partea I

Cinematica punctului material

Fie O; i1 ; i2 ; i3 un reper cartezian n spatiul tridimensional euclidian E3 :

Acceleratia punctului material P este derivata vitezei n raport cu timpul,

Cum derivata a doua poate denita direct, f

P (t0 ) P (t0 + ) + P (t0 ) P (t0

abscisa curbilinie a traiectoriei. Viteza punctului material este

n cazul n care punctul material se misc

CINEMATICA PUNCTULUI MATERIAL

gij = gji = ei ej:

Folosind identitatea lui Lagrange avem succesiv

= det (gij ) = g > 0;

Baze reciproce. Componentele contravariante

Coordonatele X i poarta numele de componente contravariante al vectorului

Pentru aceasta este sucient s

unde Gij reprezint

CINEMATICA PUNCTULUI MATERIAL

nmultind scalar cu ei avem

nmultind scalar cu ek avem

(cu sumare subnteleas

de unde, n virtutea lui (1.7) rezult

Componentele zice ale unui vector

Prin normarea bazei

Cu regula de coborre a indicelui rezult

Pentru a calcula componentele covariante ale acceleratiei, n relatia

CINEMATICA PUNCTULUI MATERIAL

lui Christo el de speta nti.

Vom expune n continuare o noua metod

Aplicatii. 1) Sa se determine componentele vitezei si acceleratiei n coordonate cilindrice.

Coordonatele cilindrice sunt ortogonale deoarece

Componentele contravariante ale vitezei sunt date de relatia

CINEMATICA PUNCTULUI MATERIAL

Componentele covariante ale vitezei sunt date de relatia

iar componentele covariante zice ale vitezei le sunt date de relatia

si coincid cu componentele contravariante zice.

Componentele covariante ale acceleratiei sunt

iar cele contravariante

Componentele zice ale acceleratiei se obtin din relatia

Observatie. n cazul n care miscarea punctului material are loc ntr-un

Coordonatele (r; ) poart

sin 'i1 + cos 'i2 :

coordonatele sferice ind deci coordonate ortogonale. Vectorii bazei reciproce

v = rer + e + 'e' = rer + r

Componentele covariante si componentele covariante zice ale vitezei se

v = rer + r2 e + r2 sin 2 'e' = rer + r

+ r sin ' (r sin e' ) :

CINEMATICA SOLIDULUI RIGID

iar coordonatele covariante ale acceleratiei sunt

r2 ' sin cos ;

Cinematica solidului rigid

Fie n spatiul euclidian E3 reperul cartezian x O1 ; i1 ; j 1 ; k 1 : Fie de

Figure 1.1: Miscarea solidului rigid

CINEMATICA SOLIDULUI RIGID

Formulele (1.25) - (1.27) poart

Vom demonstra mai nti relatia

Viteza punctului generic M al solidului, raportat

de unde, notnd cu v O viteza punctului O avem

Acceleratia punctului M este

sau notnd cu aO acceleratia punctului O rezult

Vom considera reperul x O1 ; i1 ; j 1 ; k 1 si reperul mobil O; i; j; k : Notnd

putem rescrie relatia (1.32) sub forma

Pentru a obtine expresia acceleratiei absolute aa a punctului M , deriv

Vom introduce acceleratia relativ