Sunteți pe pagina 1din 1

Liviu Rebreanu este scriitor interbelic, considerat parintele romanului romanesc

modern a carui contributie la dezvoltarea literaturii consta nu doar in aparitia


romanului Ion in 1920 ci si in publicarea primului roman de analiza psihologica
Padurea spanzuratilor doi ani mai tarziu
Opera Ion este un roman datorita amplorii actiunii desfasurate pe mai multe
planuri, a personajelor numeroase, si a realizarii unei imagini ample asupra vietii.
Nicolae Manolescu a caracterizat romanul Ion drept un roman doric, datorita
acestei detasari a naratorului.
In acelasi timp, Ion este un roman realist si obiectiv intrucat naratiunea se face la
pers a III a, viziunea fiind din darat. Naratorul este omniscient si omnipresent,
avand statutul unui rezigor, iar impresia pe care o creeaza e aceea de viata
adevarata.
Tema romanului este de factura realista urmatind problematica pamantului si lupta
pentru acesta in contextual satului ardelean la inceputul secolului al XX-lea si in
acelasi timp urmarile pe care aceasta lupta le are asupra destinului uman.
Toate elementele de structura conduc la idea unei organizari perfecte a acestui
roman, simetria lui fiind conferita de cele doua parti simbolic intitulate Glasul
pamantului si Glasul iubirii. Ciclicitatea este data de asemanarea incipitului cu
finalul, romanul debutand si sfarsindu-se cu imaginea drumului care intra,
respective iese din satul Pripas. Echilibrul compositional, simetria, ciclicitatea sunt
elemente de noutate, plasand romanul in modernitate.
Personajul principal al romanului este Ion, prezentat in toate etapele actiunii,
present in toate etapele actiunii, declasand cele mai multe dintre evenimente si
determinand evolutia intamplarilor. Conflictele din roman se dasfasoara si ele in
jurul aceluiasi personaj, mai mult, avem de-a face cu un conflict interior extreme de
puternic intre cele doua glasuri. Personajul este prezentat in evolutie (involutie) care
il conduce spre degradare, intrucat patima sa pentru avere il dezumanizeaza
treptat.
Tehnica de constructive a personajului este cea a bazoreliefului, figura
protagonistului iesind in evidenta prin acumularea unor detalii comportamnetale,
psihologice si de limbaj.
Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa evolueze si sa-si dezvaluie trasaturile
notandu-le limbajul, gesturile prin caracterizare directa. Totodata fiind un narrator
omniscient cunoaste trecutul personajelor sale si il prezinta prin caracterizare
directa. Liviu Rebreanu construieste un personaj complet, cu un destin tragic, tipic
pentru catedoria sociala din care face parte: taranul sarac care doreste pamant.
Limbajul prozei narrative este caracterizat de autenticitate intrucat autorul apeleaza
la un limbaj regional care are rolul de a contura atmosfera si cadrul istoric in care se
desfasoara actiunea. In acelasi timp, limbajul este adaptat personajelor si conditiilor
sociale, intelectualii au un limbaj elevat, iar taranii vorbesc intr-un registru regional.