IV.

RUINELE URBANE SI DEZVOLTAREA DURABILA

1.Situatia actuala a oraselor si a aglomeratiillor urbane
Mizele legate de reabilitarea ruinelor urbane se inscriu in problematica generala a
dezvoltarii urbane. Fara a se pretinde o analiza completa, prezentarea ce urmeaza are ca
obiectiv punerea in evidenta a principalelor efecte induse prin modul actual de urbanizare,
cu scopul de a indentifica rolul potential al ruinelor urbane in evolutia oraselor si a
aglomerarilor urbane.
1.1.Raspandire urbana in crestere
1.1.1.Marirea generalizata a nivelului de urbanism
In intreaga istorie a umanitatii, orasele nu au gazduit niciodata atati locuitori ca
astazi, atat in numar relativ cat si in proportie relativa. In 1900, doar 10% din populatia
mondiala traia in orase. Intre 1950 si 2000, populatia urbana mondiala s-a multiplicat cu
douasprezece procente , trecand de 200 de milioane la mai mult de 2.6 miliarde locuitori.
S-a estimat ca aproape 3.3 miliarde de oameni vor trai in orase in 2010, ceea ce va fi mai
mult de 50% din populatia mondiala (Rogers 2000).
In acest context, Europa figureaza astazi printre regiunile cele mai urbanizate
deoarece in prezent proportia populatiei urbane este de 74.6 %. Intre 1980 si 1995, aceasta
din urma a crescut cu 9% si se asteapta ca aceasta crestere sa se continue in proportie de
0.3% pe an intre 2000 si 2015. Dupa previziunile demografice, in Europa gradul de
urbanizare ar trebui sa se stabilizeze in final la 82% (PNUE 2002 ).
Analizele efectuate in Elvetia de catre Oficiul federal al dezvoltarii teritoriale
confirma aceasta tendinta la mijlocul anilor 1990, 73% din populatia rezidenta si 82% din
angajati se situau in zona urbana, ceea ce ar fi cu 8% mai mult decat zece ani inainte. Deci
marirea partii populatiei in zonele urbane apare ca un proces deja puternic angajat , menit
a se continua in deceniile urmatoare.

1.3.Tipurile de ruine urbane

Natura foarte variata a ruinelor urbane fac un pic dificila intocmirea unei clasificari
tipologice stricte. Plecand de la definitia enuntata in urma, pare totusi pertinent sa
deosebim diferitele tipuri de ruine urbane referindu-ne in primul rand la activitatea
desfasurata pe acel teren inainte de a fi abandonat.
1.3.1. Ruine industriale
Primele ruine industriale incep sa apara mai ales din anii 1950, datorita
importantelor incetari de activitate in domeniul productiei energetice sau industriale. Acest
fenomen, care parea sa afecteze mai ales regiunile carbonifere din Nord (tarile denumite
negre ca Lorena in Franta sau Ruhr in Germania), s-a propagat apoi progresiv pentru a
afecta astazi marea majoritate a aglomeratiilor europene, oricare ar fi tipurile de activitati
practicate.
Cel mai adesea, aparitia unei ruine industriale este consecinta directa a unei decizii
de relocare, luata din motive economice de catre conducerea unui grup industrial sau a
unei intreprinderi. Aceasta relocare se poate face pe distante foarte variate, de la mutarea
din centrul aglomeratiei urbane la periferie pana la exportarea completa a unui sector de
productie in alte tari sau alt continent. Considerentele care duc la acest tip de situatie
depasesc adesea de departe limitele fizice ale aglomerarii urbane afectate. Mai concret,
lasarea in paragina a acestor sectoare este urmarea convergentei unor conditii foarte
variate, ca :
aparitia mai mult sau mai putin neasteptata a uzurii tehnologice (de exemplu :
sectoarele industriale legate de exploatarea carbunelui ),
incapacitatea de a rezista concurentei internationale , in special in raport cu
tarile numite emergente (de exemplu uzinele siderurgice ),
reducerea prin hotarare de stat a anumitor ramuri de productie care se inscriu
in evolutiile contextului politic ale anumitor natiuni ( de exemplu fabricile de
armament ).
Tinand cont de multitudinea conditiilor ce conduc la starea de ruina industriala in
mediu urban, dispunerea in spatiu a acestor ansambluri abandonate poate capata aspecte
foarte diferite. Deosebim mai ales :
ansamblurile de locuinte construite in secolul 19 si in prima parte a secolului
20, parasite de industriile care erau motivul existentei lor (de exemplu :
filaturi, ciocolaterii, fabrici de orologii), bine integrate in reteaua urbana si
care prezinta mai ales un interes patrimonial important;

 instalatii industriale ce acopera suprafete importante (de exemplu liniile de

productie a carbunelui dezafectate ), ansambluri diferite de echipamente
legate de productie si constructii anexe (cladiri de birouri, antrepozite,
depozite );
goluri urbane neobisnuite aparute ca urmare a inchiderii uzinelor construite
dupa razboi, care cuprind uneori anumite cladiri cu interes patrimonial
moderat, sau apar sub forma unor terenuri fara o limita anume, dupa
dezafectarea locurilor si demolarea cladirilor.
1.3.2. Ruine feroviare
In cea mai mare parte a tarilor europene, companiile feroviare se numara ,
impreuna cu armatele, printre cei mai importanti utilizatori ai terenurilor urbane.
Patrimoniul lor, atat funciar cat si construit , are o importanta considerabila, chiar daca el
nu se gaseste in mod deosebit in aglomerari si chiar daca el prezinta adesea tipologii foarte
liniare (Jolliet 2004 ).
Cu valoare informativa, patrimoniul feroviar total este estimat la aproape 110 000
hectare in Franta ( aproape 4.0% din suprafata totala construita , conform Coutellier
2003 ), 70 000 de hectare in Anglia ( aproape 2.6% din suprafata totala construita,
conform DEFRA 2003 ) si 13 000 de hectare in Elvetia ( aproape 4.7% din suprafata
totala construita , conform OFS 2003 ). Prin prisma acestui impresionant stoc de
terenuri, se dovedeste dificila evaluarea marimii exacte a spatiilor parasite in zonele
urbane. Surse diverse estimeaza ca intre 5 si 10% din suprafata ocupata de caile ferate la
sfarsitul anilor 1990 sunt in starea de ruine feroviare (Stieger 1991; Chaline 1999).
Numeroasele exemple europene releva importanta incontestabila a acestui fenomen si
permit departajarea a trei categorii principale:
prima categorie de ruine feroviare o constituie vechile gari de calatori, de
marfa sau de triaj, abandonate ca urmare a evolutiei cererii. De exemplu,
Gara Orsay din Paris, devenita muzeu dupa patruzeci de ani de abandon,
Gara Kings Cross din nordul Londrei (aproape 54 de hectare) sau Gara
Sagrera din Barcelona ( aproape 74 de hectare). In aceeasi categorie pot fi
asezate si micile gari de linii regionale a caror exploatare a fost diminuata
datorita rentabilitatii insuficiente.
a doua categorie o constituie sectoarele feroviare devenite inutile ca urmare a
anumitor evolutii tehnologice. Zone importante au fost astfel brusc
dezafectate, in special fiindca anumite tronsoane au fost abandonate in

favoarea noilor legaturi sau deoarece anumite cerinte de suprafata se

diminueaza.
o a treia categorie de astfel de locuri consta in totalitatea sectoarelor dotate cu
cai ferate in legatura directa cu ruinele industriale. Cea mai mare parte a
locatiilor de productie are intr-adevar o legatura directa cu reteaua feroviara.
Abandonul locatiei industriale conduce de fapt la scoaterea din serviciu a
cailor ferate. Totusi nu este intotdeauna posibila realizarea unei distinctii
clare intre sectoarele de ruine strict feroviare si altele.
2.2.Particularitatile proiectelor de reabilitare a ruinelor urbane
2.2.1.Scara de interventie
Proiectele de reabilitare a ruinelor urbane privesc prin definitie suprafete de cel
putin 5000 m. De aceea ele nu se limiteaza la contruirea sau transformarea unei singure
cladiri ci , cel mai adesea, vizeaza crearea unui veritabil cartier. Ratiunile care stau la baza
dezvoltarii lor se situeaza deci pe o scara intermediara intre strategiile urbane si creatia
arhitecturala. Ele se inscriu in logica armonizarii activitatilor de planificare care capata in
zilele noastre notiunea de proiect urban si poate fi alaturata proiectelor de urbanism
operational sau proiectelor de grup si cartiere urbane .(Ingallina 2001 ).
PROIECT URBAN GLOBAL
Planificare strategicica
----------------------------------

Aglomerare
PROIECT URBAN LOCAL ---------------------------------

Programare urbana
-----------------------------------

Oras
PROIECTE DE GRUP--------------------------------------SI CARTIERE URBANE

Planificare operationala

Cartier
(ruina urbana)

----------------------------------Programul operatiunilor

PROIECTE DE ARHITECTURA ------------------------Cladire

Fig. 8 Reprezentarea schematica a intrepatrunderilor ce exista intre diferitele scari ale

proiectului urban. Proiectele de reabilitare a ruinelor urbane intra in categoria
proiectelor de grup si cartiere urbane ceea ce le confrunta cu mize legate atat de oras
cat si de cladiri.
2.2.2. Transformarea unui centru deja construit
Spre deosebire de noile cartiere de la periferie, proiectele de reabilitare a ruinelor
urbane se confrunta cu o realitate urbana deja puternic construita. Ele implica luarea in
calcul, inca de la inceputul dezvoltarii proiectului, a parametrilor legati de notiunea de
patrimoniu construit, trasaturi si identitate culturala.
Intrand in interactiune cu structurile existente, proiectul de reabilitare implica luarea
unei pozitii cu privire la ceea ce merita sa fie conservat, transformat sau inlocuit. In alta
ordine de idei, reabilitarea ruinelor urbane se inscrie intr-un proiect urban caracterizat prin
recunoastere a ceea ce se gaseste acolo, a trasaturilor, a substratului, o recunoastere a
miscarii si fluxurilor in care se situeaza, fundatiile pe care se sprijina pentru a pune bazele
altora care vor veni apoi (Devillers 1994 ).
Cercetarea gradului optim de interventie, in functie de dinamica specifica
proiectului, trece printr-un anumit numar de evaluari, care fac parte integranta din
problematica de evaluare a proiectului abordata in capitolele V si VI (Zaoui 1997;Rey
2002 a).
2.2.3. Durata procesului
Marimea si complexitatea inerenta proiectelor de reabilitare a ruinelor urbane
implica in general o durata importanta intre descoperirea unui proiect potential
(colaborari, studiu de fezabilitate, etc ) si darea in folosinta a ultimelor cladiri construite
sau transformate. Este obisnuit ca acest proces sa dureze mai mult de zece ani. Aceasta
perioada indelungata implica punerea in opera a unui proces pe etape, care asociaza
participanti succesivi intr-un context puternic evolutiv.
Apoi aceasta esalonare a operatiilor obliga factorii de decizie si planificatorii la
administrarea de elemente fixe, care garanteaza coerenta conceptului initial, si elemente
fluctuante, care permit adoptarea unor anumite schimbari conceptuale.

Schimbarile pot fi legate fie de contextul inconjurator (conjunctura, trebuinte,

conditii cadru, etc.) fie direct de proiect (intrarea in lista sau retragerea unui participant la
proiect, modificarea structurilor decizionale, detalii legate de evolutia proiectului, etc. ).
2.2.4. Multitudinea participantilor implicati
Tinand cont de importanta lor strategica, proiectele de reabilitare a ruinelor urbane
se caracterizeaza prin implicarea potentiala a multor participanti, ceea ce duce
incontestabil la cresterea gradului de complexitate a procesului. Prezentand interese si
grade de influenta foarte variate, acesti participanti pot fi grupati in cinci categorii
principale.

autoritatile si serviciile publice sunt implicate prin rolul lor de garant al

interesului general si prin sustinerea directa sau indirecta a proiectului.
proprietarii de pamanturi sunt parte implicata in demararea proiectului, prin
preocuparea de punere in valoare a proprietatilor lor. Implicarea lor poate
apoi sa se continue daca investesc ei insisi sau sa se diminueze daca ei isi
vand proprietatile.
proprietarii de proiect (sau directorii de proiect) aduna diferiti investitori
(privati sau publici ) ce participa la finantarea proiectului.
planificatorii (sau mandatarii ) aduna diferiti profesionisti implicati in
conceperea si realizarea proiectului : specialisti in planificare operationala,
arhitecti, ingineri, specialisti si firme de constructii.
utilizatorii sunt direct reprezentati in structurile proprietarului de proiect in
cazul unei investitii proprii sau intr-o maniera mai restransa in cazul in care ei
nu sunt decat locatari ai proprietarului de proiect. Ocuparile temporare ale
locatiei pot determina proprietarul de proiect sa dezvolte relatii cu utilizatori
care nu sunt legati direct de proiect.