Copil fiind, bunica ma lua cu ea, duminica dimineata, la biserica din sat.

Eu, ca toti
ceilalti copii, nu aveam astampar; ma plimbam prin biserica, ieseam afara si dam
ocol bisericii, si iarasi ma strecuram inauntru.
Bunica se cufunda in rugaciune si aproape ca uita de mine; la terminarea Sfintei
Liturghi ma cauta de zor, uneori cu ingrijorare. La varsta de treisprezece ani, cand
ma deprinsesem bine cu cititul, bunica mi-a pus in mana o hartie pe care erau scrise
cateva strofe spunandu-mi sa le invat pe de rost. Nu am luat in seama cele spuse de
bunica, asa ca, am ascuns hartia la loc sigur, dupa o icoana. Dupa trei luni,bunica
ma intreaba daca am invatat poezia; eu am privit-o rusinat leganand capul in sus si
in jos. Simtind ca bunica a iesit sa caute vreo nuieluse, m-am repezit la icoana, am
insfacat hartia si am zbughit-o afara.
Mai apoi, bunica s-a linistit, mai ales ca m-a vazut citind poezia. Am spus-o aproape
zilnic vreme indelungata, si numai ma trzesc intr-o buna zi ca o spun pe de
rost.Timpul trecea destul de repede si fara sa ne dam seama ne treziram in ultima
luna de scoala, cand s-a dat semnalul de incepere a pregatirilor pentru serbarea de
sfarsit de an scolar. Doamna invatatoare ne pregatise la fiecare elev cate o poezie
pentru serbare. Din prima zi, eu am ratacit poezia primita; mare paguba, mi-am zis,
voi spune poezia bunicii, la serbare. Spre surprinderea doamnei invatatoare si a
mea, la serbare, dintre toate poeziile prezentate, a mea a fost cea mai bine primita,
ba am primit si un premiu special.
Timpul a trecut si am ajuns student la Facultatea de Teologie ortodoxa din Sibiu (pe
atunci, Institutul Teologic de grad universitar). In prima vacanta am mers la
manastirea Sihastria, unde l-am intalnit pe parintele Paisie Olaru, pe care printre
altele l-am intrebat:
- Parinte, puteti sa imi spune-ti care psalm va place cel mai mult ?
- Stii cum vine asta, ca si cum ai intreba o mama cu mai multi copii, pe care il
iubeste mai mult ? Dar totusi, iti pot spune ca am la inima Psalmul 22. Ma unge la
suflet pentru ca este un psalm al curajului, increderii, nadejdii, un psalm al
optimismului, si dupa mine cred ca este unul din cele mai frumoase texte care s-au
scris vreodata.
Cand am ajuns la Sibiu, am intrat in camera si primul lucru pe care l-am facut a fost
acela de a deschide Psaltirea la psalmul 22, si mare mi-a fost uimirea sa constat ca
era chiar poezia, pe care bunica m-a pus sa o invat la varsta de noua ani. Am cazut
cu fata la pamant, udat de lacrimi si printre suspinuri am spus: - Iti multumesc,
bunico !
Dupa aceea, m-am indreptat cu fata la icoana Mantuitorului si am rostit "poezia
bunicii":
"Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi.La loc de pasune, acolo m-a salasluit, la
apa odihnei, acolo m-a hranit.Sufletul meu l-a intors, povatuitu-m-a pe cararile
dreptatii, pentru numele Lui.Ca de voi si umbla in mijlocul mortii, nu ma voi teme de
rele, caci Tu Doamne, cu mine esti.Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au
mangaiat.Gatit-ai masa inaintea fetei mele, impotriva celor ce ma necajesc, uns-ai

cu untdelemn capul meu si paharul Tau Doamne este adaptandu-ma ca un

puternic.Si mila Ta Doamne, ma va calauzi in toate zilele vietii mele, ca sa locuiesc
in casa Ta, intru lungime de zile". (Psalmul 22)
De atunci, in fiecare an merg la mormantul bunicii mele, aprind cateva lumanari si
rostesc psalmul 22.
Stefan POPA
Cluj-Napoca