Sunteți pe pagina 1din 22

Programul kinetic in T.V.M.

acut
Scris de Daniel dimensiunea fontului micete mrimea fontului crete
dimensiunea fontului Fii primul care posteaz comentarii!
Programul kinetic in T.V.M. acut Programul kinetic in T.V.M. acut
Obiectivele programului kinetic in traumatisme vertebro-medulare acute cu sau
fara afectari neurologice sunt: posturari, mobilizari pasive, reeducare respiratorie si
prevenirea escarelor.
Posturarea la pacientul cu traumatism vertebro-medular se concretizeaza prin
impunerea in scop terapeutic a unei atitudini corective, se dobandeste in final o
amplitudine articulara corespunzatoare si se modeleaza retractiile musculotendinoase.
Sfera larga de cuprindere a acestei actiuni il obliga pe kinetoterapeut ca atunci cand
recurge la acest procedeu terapeutic sa actioneze in deplina concordanta cu
cerintele de organizare si aplicare a posturilor tinindu-se cont de urmatoarele
recomandari:
aplicarea posturii sa se bazeze pe acceptul si coordonarea deplina a pacientului,
fiind informat asupra importantei pe care o are alegerea celei mai bune pozitii a
corpului si segmentelor, precum si asupra efectelor negative pe care le poate
determina mentinerea unei pozitii incorecte;
pacientul trebuie sa fie convins de importanta posturilor si de relatia pe care
acestea le au cu diferitele procedee terapeutice utilizate in procesul de recuperare;
pacientul trebuie sa fie informat ca posturile corective nu sunt intotdeauna
confortabile, dar trebuie acceptate, avand in vedere beneficiile pe care le aduc in
final;
sunt situatii cand postura corectiva trebuie sa indeplineasca si un rol antalgic,
caz in care pacientul trebuie sa manifeste intelegere si sa coopereze cu
kinetoterapeutul pentru reusita aplicarii seriate a acestor procedee terapeutice;
durata mentinerii posturilor este variabila fiind stabilita in functie de natura,
gravitatea si stadiul de evolutie al afectiunii.
In cazul in care un segment corporal sau intregul corp trebuie mentinut anumita
perioada intr-o stare de imobilizare temporara sau intr-o pozitie corectiva se aplica
un aparat special (corset milkwaukee, minerva). Prin aplicarea acestor dispositive,

pacientul nu mai are posibilitatea de a mobiliza articulatia respectiva sau de a


deplasa voluntar segmentul supus imobilizarii.
Posturarile trebuie sa fie instituite precoce, inca din faza acuta cu bratele in usoara
abductie, antebratul in extensie, degetele in extensie membrul inferior este
mentinut intins cu laba piciorului in unghi drept sau chiar in dorsiflexie. Pe
parcursul zilei se recomanda alternarea pozitiei de cubit dorsal cu cea de cubit
lateral la fiecare 2-3 ore.
Pentru a fi benefica posturarea trebuie sa raspunda la trei cerinte:
pozitia segmentului liber supus pozitionarii sa nu depaseasca pragul de
sensibilitate dureroasa si sa ramana sub tensiune pe toata durata sedintei posturale;
sa se evite pozitiile ce pot determina in compensatie miscari de substitutie;
sa fie mentinute pe durate cat mai mari de timp mergand pana la 10-12 ore pe zi.
Posturarea in pat in decubit dorsal se realizeaza cu gatul si trunchiul in ax folosind
un sul mic plasat sub ceafa, cu membrele superioare plasate in extensie, palma in
pronatie, degetele in extensie prin intermediul unui saculet de nisip.
Posturarea in decubit lateral se realizeaza cu bratul in usoara abductie cu ajutorul
unei pernute, cotul in flexie la 90 grade, mana in pronatie tine un sul, membrele
inferioare in usoara flexie intre ele plasandu-se o perna sau o patura.
Mobilizari pasive ale membrelor superioare si inferioare la pacientul cu traumatism
vertebro-medular
Mobilizarile pasive ale membrelor superioare si inferioare la pacientul cu
traumatism vertebro-medular se efectueaza pe fiecare articulatie in parte de la
distal catre proximal. Prin mobilizari pasive se executa manipulari ale articulatiilor.
Mobilizari pasive ale articulatiilor mainii
Ca tipuri de exercitii se recurge la:
exercitii de tractiune in ax sau de compresiune articulara;
exercitii de alunecare latero-laterala sau de abductie;
exercitii de alunecare antero-posterioara sau flexie-extensie;
exercitii de rotatie axiala sau torsiune;
exercitii de flexie-extensie, abductie-adductie, circumductie (aceste exercitii
urmaresc directiile miscarilor fiziologice ale respectivelor articulatii realizandu-se

prin priza fixa a segmentului proximal cu mobilizare prin prize pe segmentul


distal);
exercitii combinate (in special se asociaza tractiunile la celelalte tipuri de
miscari).
Mobilizari pasive ale articulatiei pumnului
Ca tipuri de exercitii se recurge la:
antebrat supinat in spijin pe masa cu o mana kinetoterapeutul face prize pe
antebrat mentinand pozitia de supinatie si cu cealalta pe palma pacientului, se
executa flexia pumnului cu usoara inclinare cubitala, degetele pacientului trebuie
sa fie libere.
inversarea pozitiei tinand antebratul in pronatie prizele isi inverseaza si ele
pozitia policelui.
din pozitie neutra a antebratului se va executa flexia pumnului cu extensia
cotului.
mobilizarea prin priza bimanuala linga pumn.
Exista posibilitatea de a mobiliza in flexie diferentiat articulatia radiocarpiana,
fixarea facandu-se pe primul rand de carpiene, printr-o fixare putin mai distala, pe
cel de al doilea rand carpian, cu cealalta priza fixand unitar primul rand carpian al
antebratului, se obtine mobilizarea in articulatia mediocarpiana. Exercitiile de mai
sus sunt pentru flexia pumnului.
Mobilizari pasive pentru extensia mainii
pacientul cu antebratul pronat, kinetoterapeutul aplica o priza pe treimea distala
a antebratului si o alta pe mana, se executa extensia pumnului. Se poate efectua
acest exercitiu si cu antebratul in supinatie. Miscarea poate fi executata asupra
antebratului, priza fiind in treimea proximala, mana fiind fixata pe pat prin
apucarea marginii acestuia si prin priza kinetoterapeutului. Pentru mobilizare
pasiva prin priza bimanuala dar inversa se realizeaza trei puncte de presiune,
executand de data aceasta extensia.
prin aceleasi tehnici descrise la flexia pumnului se pot obtine extensii
diferentiate in articulatiile radiocarpiana si mediocarpiana.
Mobilizari pasive pentru articulatia cotului

Mobilizarea pasiva a cotului se face din decubit dorsal, bratul pe pat se executa
flexie si extensie, prizele fiind pe treimea distala a antebratului iar contrapriza pe
treimea distala a bratului.
Prono-supinatia se executa din decubit dorsal, priza fiind in treimea distala pe fata
dorsala a antebratului si contrapriza in treimea proximala a bratului, cotul flectat la
90 grade se executa miscarea.
Decompresiunea la nivelul articulatiei cotului se executa in decubit dorsal, priza in
treimea proximala a antebratului si contra priza in treimea distala a bratului, cotul
flectat la 90 grade si bratul in abductie la 90 grade, se executa o tractiune spre
kinetoterapeutul asezat in lateral fata de planul patului.
Mobilizari pasive in articulatia umarului
In vederea acestui scop exista doua tehnici de baza: alunecarea si tractiunea, care
in functie de caz se si pot combina. Subiectul in decubit dorsal cu cotul si doua
treimi distale ale bratului pe pat, bratul abdus, contra priza pe capul humeral si
priza dedesubt in axila; se efectueaza o apasare in jos.
Subiectul in decubit dorsal cu bratul in abductie si rotatie externa maxima,
exercitiul se poate executa si in pozitii intermediare de rotatie externa. Pozitia
pacientului este in decubit dorsal, alunecarea se face prin impingerea bratului in
sus.
Subiectul in decubit dorsal cu cotul flectat si mana pe umar, kinetoterapeutul in
spatele pacientului apuca cotul cu ambele maini si impinge bratul in sus.
Pacientul in decibit dorsal cu bratul pe langa corp, kinetoterapeutul face priza in
hamac cu ambele maini deasupra umarului; cu podul palmei impinge dorsal capul
humeral. Idem dar se impinge ventral.
Subiectul in decubit dorsal, kinetoterapeutul face o prize pe treimea superioara a
bratului (in axila) si o priza distal pe humerus; se executa tractiunea in ax.
Pacientul in decubit dorsal cu bratul flectat spre 90 grade, priza in treimea distala a
bratului se opune contra sprijin cu pieptul kinetoterapeutului.
Mobilizari pasive pentru flexia umarului

Din pozitia de cubit dorsal cu o mana kinetoterapeutul fixeaza umarul iar cu


cealalta face prize pe treimea inferioara a bratului; se executa flexia anatomica ca
si cea functionala.
Mobilizari pasive pentru extensia umarului
Din pozitia decubit dorsal, kinetoterapeutul face o contra priza pe umar si o alta pe
brat, pacientul fiind asezat la marginea patului se face o miscare de impingere spre
posterior (extensia anatomica).
Miscarea de abductie a umarului
Din decubit dorsal pacientul la marginea patului, contra priza pe umar si priza pe
brat in treimea distala, se executa abductia umarului.
Miscarea de adductie a umarului
Reprezinta miscarea de revenire explicata in exercitiul de mai sus.
Miscarea de rotatie interna a umarului
Subiectul in decubit dorsal pe pat cu bratul la 45 grade, se fixeaza umarul si se
duce antebratul pe pat cu mana spre cap. Daca pacientul este la margnea patului se
poate forta coborarea antebratului sub nivelul corpului.
Din decubit dorsal cu cotul flectat la 90 grade si brasul abdus la 90 grade; de aici
antebratul este coborat pe planul patului.
Miscarea de rotatie externa a umarului la pacientul cu traumatism vertebromedular se executa in sens invers miscarii prezentate anterior.
Miscari combinate ale umarului
In mod obisnuit din umar se executa de fapt miscari combinate si nu simple pe o
singura directie, exista miscari dublu combinate (abductie-rotatie externa,
adductie-rotatie interna, flexie-rotatie externa, extensie-rotatie interna) si miscari
triplu combinate (flexie-abductie-rotatie externa, flexie-adductie-rotatie externa,
extensie-abductie-rotatie interna, extensie-adductie-rotatie interna). Miscarile
dublu combinate se pot executa doar din articulatia glenohumerala, dar pot sa
participe si alte articulatii, la miscarile triplu combinate obligatoriu intra in actiune
toate articulatiile.
Mobilizari pasive ale degetelor piciorului
exercitii de tractiune in ax sau de compresiune articulara;
exercitii de alunecare latero-laterala sau de abductie;

exercitii de alunecare antero-posterioara sau flexie-extensie;


exercitii de rotatie axiala sau torsiune;
exercitii de flexie-extensie, abductie-adductie, circumductie (aceste exercitii
urmaresc directiile miscarilor fiziologice ale respectivelor articulatii realizandu-se
prin priza fixa a segmentului proximal cu mobilizare prin prize pe segmentul
distal);
exercitii combinate (in special se asociaza tractiunile la celelalte tipuri de
miscari).
Mobilizari pasive ale piciorului
Neputandu-se face priza direct pe astragal mobilizarea articulatiei tibiotarsiene se
realizeaza prin intermediul calcaneului. Considerand ca majoritatea prizelor se
realizaeaza la nivelul antepiciorului se va interpune articulatia mediotarsiana
uneori chiar tarsometatarsiana, se face deci in mod deliberat o abatere de la
principiile de baza ale mobilizarii pasive.
Din decubit dorsal cu genunchiul flectat la 900 si piciorul pe pat se executa
mobilizari de alunecare anterioara si posterioara a extremitasii distale a tibiei.
Realizarea decompresiunii articulatiei tibiotarsiene se face prin mai multe variante
de prize dar care toate urmaresc o separare a piciorului de pilonul tibial prin
impingerea de sus in jos a astragalului si calcaneului, fie pe fata interna fie pe cea
externa.
Subiectul in decubit dorsal, kinetoterapeutul cu priza pe calcaneu si contrapriza pe
antepicior, tragand usor in jos pentru decompresiune executa simultan flexie
plantara si flexie dorsala a piciorului.
Kinetoterapeutul face priza pe zona mediana a piciorului si contra priza pe treimea
inferioara a tibiei, executand flexie-extensie.
Pacientul in decubit dorsal cu genunchiul flectat piciorul pe toracele
kinetoterapeutului, care fixeaza pe torace cu o mina fata dorsala a antepiciorului iar
cu cealalta calcaiul in zona tendonului ahilian, flectarea trunchiului
kinetoterapeutului provoaca flexia dorsala fortata a piciorului. Pentru extensie se
va face miscarea in sens invers dar kinetoterapeutul nu mai fixeaza piciorul cu
toracele lui.

Mobilizarea de abductie la pacientul cu traumatism vertebro-medular: cu priza pe


calcaneu si contra priza pe gamba distal, se roteste gamba inauntru in timp ce
calcaneul este rotat in afara, mobilizarea in adductie se face invers.
miscarea de rotatie a genunchiului in mobilizarea pasiva miscarea de rotatie a
genunchiului in mobilizarea pasiva
Mobilizarea de rotatie a genunchiului: 1. inversie-eversie si 2. abbductie
Mobilizarea de inversie-eversie la pacientul cu traumatism vertebro-medular:
subiectul in decubit dorsal in pat cu gamba flectata la 45 grade, kinetoterapeutul
blocheaza cu o mana gamba distal iar cu cealalta prinde fata dorsala a piciorului si
executa miscarea.
Mobilizarea pasiva a genunchiului
Pacientul in decubit dorsal in pat cu soldul flectat cu planta piciorului pe pat, priza
pe treimea distala a gambei si contra priza pe fata anterioara a coapsei in treimea
distala, se executa o extensie a piciorului. Pacientul in decubit dorsal pe pat cu
piciorul intins, priza pe treimea distala a gambei contra priza pe treimea distala a
coapsei, kinetoterapeutul executa o miscare de flexie cu alunecarea plantei pe pat.
Flexia genunchiului la mobilizarea pasiva Extensia genunchiului in mobilizarea
pasiva
1. Mobilizarea in flexie a genunchiului si 2. Mobilizarea in extensie a genunchiului
Mobilizarea pasiva a soldului
Aceste mobilizari se realizeaza prin flexia femurului pe bazin sau invers.
Intotdeauna genunchiul trebuie sa fie flectat pentru a destinde ischiogambierii.
Pacientul in decubit dorsal cu un membru inferior extins, kinetoterapeutul cu priza
pe treimea inferioara a coapsei si contrapriza pe gamba executa flexia coapsei pe
bazin (genunchiul fiind flectat), o alta varianta de execitiu cu priza pe gamba cu o
mana, dar cu ajutorul antebratului care apasa pe genunchi se accentueaza flexia,
cealalta mana fixeaza bazinul.
Pacientul in decubit dorsal pe pat, kinetoterapeutul fixeaza bazinul cu o mana iar
cu cealalta executa abductia pana la marginea patului cu priza la nivelul condilului
intern al femurului.
Pacientul in decubit dorsal in pat, kinetoterapeutul face priza pe gamba in treimea
medie distala si contra priza pe coapsa in treimea medie distala, si se efectueaza
miscarea de adductie incrucisand membrul condrolateral.

Pacientul in decubit dorsal, kinetoterapeutul flecteaza articulatia soldului si executa


tractiunea de adductie avand grija sa fixeze bazinul.
Pacientul in decubit dorsal, kinetoterapeutul prinde treimea inferioara a coapsei
ruland-o inauntrul sau in afara corpului cu genunchiul intins.
Mobilizarea pasiva a soldului Mobilizarea pasiva a soldului
Rotatia soldului in mobilizarea pasiva
Pacientul in decubit dorsal, kinetoterapeutul mentine cu corpul o flexie a maxima
soldului care prin retroversia bazinului asigura extensia celuilalt picior, fixandu-l
cu o mana cu cealalta mana executa adductia si rotatia externa a coapsei.
Pacientul in decubit dorsal cu soldul si genunchiul la 90 grade, kinetoterapeutul
fixeaza bazinul pe pat cu o mana iar cu cealalta mana si antebratul realizeaza
adductia si rotatia interna sau externa a soldului.
Reeducarea respiratorie la pacientul cu T.V.M. acut cu sau fara afectari neurolgice
Sistemul toracopulmonar isi asigura variatia de volum; sagital, transversal si
craniocaudal, primele doua sunt asigutate exclusiv de grila costala ultimul fiind
rezultatul miscarii diafragmului. Miscarea predominanta a coastelor inferioare
asigura deplasarea laterala a grilei costale in timp ce jocul coastelor superioare ne
asigura mai ales deplasarea sagitala. Desi pare paradoxal o amplitudine mare a
miscarii costale nu inseamna si o eficienta ventilatorie mare, o variatie mare de
volum.
Reeducarea respiratorie la pacientul cu T.V.M. acut
Reeducarea si valoarea respiratiei diafragmatice este atribuita mai multor cauze:
activitatea diafragmului se desfasoara in regim de economie energetica avand cel
mai mic cost pentru o unitate de volum de aer ventilat deoarece este mult mai mica
decat rezistenta peretelui toracic contra careia lupta musculatura intercostalilor;
respiratia creste ventilatia bazelor pulmonare, creste capacitatea respiratorie
maxima si capacitatea vitala, mareste schimbul gazos;
se influenteaza intoarcerea venoasa prin modificarea presiunii intratoracice si
intraabdominale in timpul activitatii de ridicare si coborare a cupolelor
diafragmatice;
respiratia diafragmului are un rol psihoterapeutic asupra bolnavului;

tehnica reeducarii respiratiei diafragmatice este de fapt educarea unei respiratii


abdominale care prin jocul presiunii intraabdominale sa faciliteze mobilizarea
ampla a cupolelor diafragmului.
Jocul peretelui abdominal determina scaderea presiunii intraabdominale in timpul
inspirului ceea ce va facilita caderea diafragmului cu marirea diametrului
craniocaudal toracic, deci cu marirea volumului de aer inspirat. In expir presiunea
peretelui abdominal asupra viscerelor creste presiunea intraabdominala care va
impinge in sus diafragmul facilitand expiratia. Respiratia diafragmatica mai poate
fi accentuata si de presiunea exercitata direct de viscere asupra diafragmului prin
oscilatii posturale.
respiratia diafragmatica: inspiratie si expiratie
Viscerele presand pe diafragm vor usura expirul in timp ce postura inversa
viscerele cobora spre abdomenul inferior, vor permite cu usurinta expirul. Un
mijloc simplu si eficace de marire a ventilatiei de baza este patul oscilant care
asemanator cu un tampon cu sugativa permite cu usurinta bascularea pacientului cu
capul in jos in inspir si invers in expir, patul oscilant poate fi cu succes utilizat
chiar si in respiratia asociata.
Respiratia abdominala se invata in decubit dorsal dar apoi se va executa si din
pozitie semiculcata, din sezand, din ortostatism si din mers. Practic treptat urmarim
sa schimbam stereotipul dinamic respirator abdomino-toracic inferior mult mai
eficient. La inceputul exercitiilor respiratorii urmarim o crestere a expirului
facilitam aceasta faza prin flectarea coapsei.
Respiratia diafragmatica necesita de multe ori antrenarea acestui muschi contra
unei rezistente. S-a sustinut ca un astfel de exercitiu contra rezistentei ar avea o
actiune de crestere a fortei musculare diafragmatice. Antrenarea diafragmului
contra unei rezistente da rezultate foarte bune asupra cresterii amplitudinilor
miscarilor diafragmatice, asupra unui bun control muscular diafragmatic, asupra
disparitiei oboselii la respiratia abdominala, cat si asupra fixarii mai rapide a
stereotipului dinamic respirator abdominal. Se utilizeaza de obicei o greutate care
se aseaza pe abdomen in timpul reeducarii respiratiei diafragmatice, se incepe cu
doua kg si se creste treptat pana la sapte, opt kg. Exista cazuri in care se poate
merge si pana la o greutate dubla, cu bune rezultate. Pentru accentuarea expirului,
centrul de recuperare din New York recomanda posturarea in Trendelenburg,
ridicarea picioarelor cu 50 de cm. O buna metoda de antrenare a diafragmului este
si inspirul pe nas, sacadat ca atunci cand mirosim ceva, sau ca la adulmecarea

cainelui. Deasemenea excelenta este si antrenarea diafragmului prin inspiruri


numai pe o nara sau pe gura printr-un tub de calibru sau lungime variabila. Exista
multe tipuri de instalatii pentru antrenamet respirator si tonifierea musculara
abdominala. Se utilizeaza mai ales forma atractiva de antrenament la tineri pentru a
stimula interesul prin prezenta unui element de competitie intre pacienti. Exista
cazuri cand pacientii cu traumatism vertebro-medular nu au control asupra
diafragmului, ei fiind nevoiti sa fie conectati la aparate de ventilatie mecanica.
Prevenirea escarelor in traumatismele vertebro-medulare acute
Escarele se previn, prin mobilizari pasive a pacientului din doua in doua ore,
usoare frictiuni pe zonele care sunt predispuse stazei de decubit ( sacrat, calcaneu,
trohanterian, dorsal), la acesti pacienti se recuge la sondaj vezical pentru a preveni
suprainfectarea. Asternutul trebuiae sa fie din materiale absorbante, fara cute,
camera trebuie sa fie bine aerisita. In ultimul timp a aparut si echipamente care
ajuta la prevenirea escarelor acestea sunt:
saltea gonflabila cu proeminente pentru a favoriza circulatia aerului si
prevenirea escarelor;
saltele segmentare din cauciuc spongios;
pat Egerton.
saltele antiescara
Programul kinetic in T.V.M. fara afectari neurologice - faza post acuta
Dupa ce s-a stabilit de catre neurochirurg ca nu exista sechele post chirurgicale sau
ortopedice, in urma investigatiilor clinice si paraclinice (RMN, CT). Medicul de
R.M.F.B impreuna cu kinetoterapeutul, ergoterapeutul stabilesc un program de
recuperare si de integrare socio-profesionala a pacientului. In aceasta etapa,
programul kinetic se va efectua pasivo-activ sau activ voluntar, cu sau fara
rezistenta, in functie de statusul muscular.
In perioada de convalescenta post chirurgicala, cooperarea dintre kinetoterapeut si
pacient este esentiala, acesta trebuie sa fie bine informat asupra urmatoarelor
probleme:
ce este mobilizarea pasiva, pasivo-activa;
ce este contractia izometrica si care sunt elementele progresive;
ce parti ale corpului sunt solicitate si modul cum trebuie sa actioneze prin
intermediul contractiilor izometrice;
durata de mentinere a contractiei izometrice;

rolul respiratiei intre repetari.


In acest scop kinetoterapeutul si pacientul vor executa o actiune de proba, pentru a
stabili modul in care au fost intelese toate aspectele privind acest procedeu de
lucru. Se recomanda ca atunci cand pacientul este bine initiat in utilizarea acestor
tehnici de lucru, kinetoterapeutul sa asocieze si unele mijloace fixe (spalier, bara
fixa, etc) sau mobile (mingi, baston, elastice, gantere, mansete cu greutati, etc) prin
intermediul carora pacientul sa poata executa miscarea si cresste forta musculara.
Programul terapeutic precizeaza ce fel de exerctii fizice urmeaza a fi executate
voluntar de catre pacient, in timp ce kinetoterapeutul are rol de a localiza miscarea
de a facilita sau ingreuna miscarea in functie de scopul terapeutic propus.
Obiectivele programului kinetic sunt:
mentinerea unei posturi si a unui aliniament corect al corpului;
cresterea mobilitatii articulare;
antrenarea la efort;
reeducarea respiratorie;
cresterea fortei musculare ai erectorilor para vertebrali ai trunchiului si gatului;
cresterea fortei musculare a membrelor superioare si inferioare;
reeducarea sensibilitii;
relaxarea musculaturii.
Mentinerea posturii si a unui aliniament corect al corpului in acest stadiu se face
voluntar de catre pacient, cu supravegherea kinetoterapeutului (mentinerea unei
posturi corecte a fost explicate mai sus).
Programul se incepe cu evaluarea globala a aparatului mio- neuro-artro-kinetic
prescurtat (MNAK), prin urmatoarele metode:
testarea mobilitatii articulare cu ajutorul goniometrului plasat pe diferite
segmente (cervical, lombar, etc.)
testarea fotei musculare pe o scara de la 0-5 dupa cum urmeaza:
0
nu se percepe contractie la nivelul muschiului
1
este posibila contractia la palpare
2
se poate face miscarea fara gravitatie pe tota amplitudinea (se elimina efortul
contra greutatii segmentului)
3
miscarea se poate face contra gravitatiei invingand greutatea segmentului
mobilizat

4
miscarea se poate face contra gravitatiei invingand si o rezistenta moderata
din partea examinatorului
5
miscarea se face normal (exprima forta unui muschi normal)
Dupa ce s-a facut aceasta evaluare se va incepe programul kinetic dupa cum
urmeaza:
Mobilizarea coloanei cervicale
Mobilizarea coloanei cervicale la pacientul cu traumatism vertebromedularPacientul este in decubit dorsal trunchiul la marginea patului pana la
nivelul umerilor, kinetoterapeutul se afla in spatele pacientului, priza si contrapriza
pe parietal. Se face mobilizarea capului si gatului in toate directiile (flexie,
extensie, inclinare laterala dreapta stanga rotire spre dreapta sau spre stanga).
Aceasta miscare se poate face si din asezat. Actiunea se executa lent, miscarile sunt
executate pana la limita mobilitatii articulare fara a cauza dureri.
Pacientul in decubit dorsal cu gambele incrucisate, picioarele dezlipite pe planul
patului, kinetoterapeutul aplica rezistenta pe fata anterioara a coapsei stangi si pe
fata antero-externa a coapsei drepte, pacientul incerca sa invinga rezistenta
contractand musculatura flexoare cervicala.
Pacientul in decubit dorsal, picioarele dezlipite de pe planul patului,
kinetoterapeutul aplica rezistenta pe fata anterointerna a gambei stangi si fata
anteroexterna a gambei drepte, pacientul incearca sa invinga rezistenta contractand
musculatura extensoare cervicale.
Pacientul in decubit ventral, capul pe pat se executa extensia coloanei cervicale
invingand rezistenta pusa de kinetoterapeut pe regiunea occipitala. Se executa
aceiasi miscare explicata mai sus, capul fiind in afara patului.
Pacientul in decubit dorsal mebrele superioare intinse lateral cu palmele sprijinite
pe sol, se executa extensia capului si a gatului presand continuu solul cu mainile.
Pacientul in decubit dorsal cu un baston in maini sprijinit pe coapse, se executa
ducerea bastonului in sus peste cap concomitant cu flexia capului si a gatului.
Pacientul in decubit ventral mainile sub barbie se executa extensia capului
ajutandu-se de maini.

Din decubit dorsal cu capul in afara planului de sprijin, se executa flexia capului si
a gatului apoi revine la pozitia initiala. Aceiasi pozitie dar se executa extensia
capului si gatului.
Din decubit ventral capul in flexie in afara planului de sprijin, se executa extensia
capului si a gatului concomotent cu rotatia spre stanga sau spre dreapta a capului si
gatului.
Din patrupedie se executa extensia capului si a gatului concomotent cu extensia si
arcuirea unui mebru inferior.
Din aceiasi pozitie de mai sus se executa flexia capului concomitent cu flexia
soldului atingand genunchiul cu fruntea.
Pacientul in ortostatism in fata oglinzi cu bastonul ridicat deasupra capului executa
ducerea lui in fata la linia umerilor concomitent cu extensia capului si gatului.
Din aceiasi pozitie de mai sus, se executa ducerea bastonului pe umeri concomitent
cu flexia capului si gatului.
Pacientul in ortostatism in fata oglinzi cu bastonul la nivelul spatelui, se executa
ducerea lui in lateral concomitent cu inclinarea capului de partea opusa.
Din ortostatism bastonul tinut sub coate, se executa extensia trunchiului
concomitent cu extensia capului si gatului.
Cu fata la spalier prinde sipca de la nivelul umerilor, se executa extensia capului si
a gatului concomitent cu lasarea trunchiului pe spate.
Cu spatele la spalier prinde sipca de la nivelul feselor, se executa extensia capului
concomitent cu lasarea trunchiului in fata.
Circumductia capului, miscarea se face lent.
Mobilizarea coloanei toracale
Pacientul in decubit dorsal, kinetoterapeutul cu priza pe fata externa a coapsei, se
executa miscarea de flexie a trunchiului.
Din decubit dorsal cu genunchii flectati, bratele pe langa corp in pronatie, se
aplatizeaza lordoza cervicala si lombara, se executa supinatia membrelor

superioare, se adduc scapulele, se mentine aceasta miscare apoi se revine cu


relaxare. Din acesta pozitie se strang pumnii, se flecteaza coatele care se lipesc
strans de trunchi, se executa adductia scapulelor, se mentine aceasta miscare.
Pacientul in decubit ventral cu bratele pe langa corp se executa adductia puternica
a scapulelor cu tractionarea lor caudal, se mentine aceasta miscare, apoi se revine
cu relaxare.
Din decubit ventral mainile se prind la nivelul feselor, se executa o puternica
adductie a scapulelor, mentinerea pozitiei, apoi se revine cu relaxare.
Din decubit ventral cu fruntea pe sol, mainile cu palmele in pronatie in dreptul
urechilor se adduc scapulele ridicandu-se palmele de pe sol, se mentine pozitia,
apoi se revine cu relaxare.
Din decubit ventral, cu membrele superioare intinse pe langa cap si fruntea pe sol ,
se executa ridicarea bratelor cat mai sus posibil, dar fruntea si pieptul raman pe sol.
Daca exista tendinta la hiperextensie lombara se va pune o perna sub crestele iliace
antero-superioare.
Din asezat pe banca cu bratul la nivelul umerilor, cotul flectat la 900, antebratul
orizontal, palmele fata in fata, se executa rotatia externa a bratelor pana ce
antebratele ajung la verticala, concomitent se adduc puternic scapulele si in acelasi
timp se lasa bratele usor in jos.
Sezand pe o banca, bratele atarna liber pe langa corp, se fac rotatii ale umarului
inainte - inapoi si invers, se accentueaza tractiunile in jos si spre spate, trunchiul
ramane mereu drept.
Din asezat cu bastonul la nivelul spatelui, coatele flectate la 90 grade, cu mainile
prinde bastonul de capete, se executa ridicarea bastonului deasupra capului si
revenirea lui posterior.
Din asezat cu bastonul la nivelul spatelui cu coatele flectate prinde bastonul de
capete, executa usoare rasuciri spre dreapta sau spre stanga.
Din ortostatism cu bastonul tinut sub coate se executa inclinari laterale spre
dreapta/stanga.
Din atarnat cu spatele la spalier se executa flexia genunchilor lent.

Mobilizarea coloanei lombare


Pacientul in decubit dorsal cu genunchii flectati, se contracta puternic muculatura
abdominala fara vreo miscare, se mentine, apoi se relaxeaza. Din aceeasi pozitie se
contracta fesierii fara vreo miscare, se mentine miscarea si apoi se relaxeaza.
Din decubit dorsal cu bratele pe langa corp se contracta puternic musculatura
abdominala (se spune pacientului "suge burta") si fesierii mari, coloana lombara se
aplatizeaza pe sol cu pelvisul usor basculat in sus, se mentine pozitia si apoi se
relaxeaza. Acest exercitiu se poate repeta cu bratele in abductie la 45 grade, apoi in
abductie de 90 grade si cu bratele intinse pe langa corp.
Din decubit dorsal cu bratele pe langa corp, se flecteaza capul in timp ce se
aplatizeaza zona lombara, se contracta ambdomenul si pelvisul se basculeaza
posterior. Acest exercitiu se poate repeta cu genunchii intinsi si capul flectat, cu
bratele ridicate pe langa cap; aceste repetari se executa cu flexia permanenta a
capului.
Din decubit ventral cu bratele pe langa corp se contracta fesierii, se mentine pozitia
si apoi se relaxeaza, se contracta abdominalii apoi se relaxeaza. Se combina apoi
concomitent contractia fesierilor cu cea a abdominalilor si bascularea posterioara a
pelvisului, tot exercitiul se repeta schimband pozitia bratelor care se ridica pe langa
cap cu palmele pe podea si coatele usor flectate (se va evita contractia flexorilor
soldului).
Din decubit dorsal cu genunchii flectati bratele pe langa corp usor abduse, se trag
genunchii la piept, se mentine pozitia urmata de relaxare, se executa aceeasi
miscare dar schimband pozitia bratelor pe langa cap cu coatele usor flectate.
Din decubit dorsal se basculeaza posterior bazinul in timp ce genunchii se extind,
calcaiele alunecand pe sol, se revine apoi in acelasi fel cu genunchii flectati. Acest
exercitiu se poate executa si cu bratele intinse pe langa cap.
Din decubit se flecteaza la 90 grade coapsele, iar genunchii complet flectati,
bratele abduse la 450 ridicate peste cap prinzand picioarele unui scaun sau ale unei
mese pentru stabilitate (daca se lucreaza pe pat se prinde marginea acestuia),
coloana lombara se aplatizeaza, pelvisul basculat posterior se face un mic cerc cu
genunchii in ambele directii (treptat cercul se va mari).

Din decubit dorsal cu genunchii flectati bratele la 45 grade, mainile prinzand


marginea patului se trag genunchii spre piept, de aici se extind talpile spre zenit, se
readuc genunchii la piept apoi se reaseaza in pozitia initiala (coloana lombara va
ramane tot timpul in contact cu patul).
Din decubit dorsal cu genunchii flectati se executa "bicicleta" cu genunchii cat mai
sus si cu miscari cat mai ample.
Din pozitia "in patru labe", cu spatele drept se "suge burta", capul se flecteaza
coloana se cifozeaza.
Din decubit ventral cu bratele intinse pe langa cap se basculeaza posterior pelvisul
cu aplatizare lombara, concomitent se ridica bratele de la sol, se mentine pozitia,
apoi se relaxeaza.
Din decubit dorsal cu genunchii flectati si bratele pe langa corp se executa
ridicarea capului, trunchiului pana cand mainile ajung la genuchi. Zona lombara
ramane in contact cu solul, acest exrcitiu se poate repeta cu antebratele incrucisate
la piept.
Pacientul in ortostatism langa un zid cu calcaiele la 12-15 cm de acel zid, se
apleaca corpul in spate pana cand ceafa si spatele se sprijina pe zid, zona lombara
se aplatizeaza, se flecteaza genunchii alunecand in jos cu corpul pe zid apoi se
extind genunchii si trunchiul urca mereu in contact cu zidul.
Din decubit dorsal cu gatul extins genunchii la piept trasi de maini, pelvisul rotat
posterior zona lombara atinge podeaua, se mentine miscarea, apoi se da drumul
mainilor incercand sa se mentina postura cu genunchii la piept doar prin contractie
musculara.
Din asezat cu picoarele departate cu mainile dupa ceafa se apleaca trunchiul intre
coapse, cu contractia abdominalilor, se mentine miscarea apoi se relaxeaza.
Din asezat pe genunchi, se apleaca trunchiul cu bratele inainte pana ce fruntea
atinge podeaua si pieptul genunchii, se contracta puternic abdominalii, se mentine
pozitia si apoi se relaxeaza.
Din aceeasi pozitie de mai sus, kinetoterapeutul in spatele pacientului, cu priza pe
fata posterioara a bazinului, se executa extensia trunchiului, se mentine pozitia si
apoi se relaxeaza.

Din decubit dorsal cu pelvisul basculat posterior bratele abduse, antebratele pe


langa cap, se ridica la vertical un membru inferior, apoi se atinge solul de partea
opusa corpului la nivelul genunchiului opus, umerii mereu pe sol, iar zona lombara
tot timpul in contact cu podeaua.
Din decubit dorsal cu genunchii flectati si mainile dupa ceafa, se executa flexia
unui sold concomitent cu trunchiul, se roteaza in asa fel incat genunchiul sa vina in
intampinarea cotului opus.
Reeducarea respiratorie la pacientul cu traumatism vertebro-medular
Tehnica reeducarii respiratiei consta in primul rand in a face constient pacientul
asupra miscarii analitice a zonelor principale toracale. Principiul constientizarii
unei miscari, respectiv a comenzilor date unor grupe musculare este un principiu
general in metodologia recuperarii unui deficit muscular, contrarea respectivei
miscari, cea ce forteaza muschiul sa lucreze la o tensiune crescuta, mult mai usor
de sesizat.
Pacientul in decubit dorsal, mainile kinetoterapeutului se plaseaza pe zona dorita
(toracal superior,inferior) cu degetele dea lungul coastelor, se solicita expirul
complet in timp se executa o presiune ce creste pe masura ce se apropie sfarsitul
expirului. Aceeasi pozitie numai ca kinetoterapeutul va slabi presiunea treptat pe
masura ce se termina inspirul, in asa fel incat toracele sa fie liber de orice presiune.
Exista si alte modalitati de a crea contrarezistenta, cu ajutorul unor saci de nisip (812 kg) sau cu ajutorul unei chingi prin metoda autorezistiva.
Pacientul in decubit dorsal gatul si capul in rectitudine, kinetoterapeutul se
plaseaza la capul pacientului cu policele pe stern, degetele spre axile se executa
inspir si expir cu rezistenta, apoi fara rezistenta.
Pentru autoantrenarea respiratiei este deosebit de indicata utilizarea unei chingi de
panza groasa, lata de 8-10 cm si lunga de 1,5 m avand la capete doua manere (se
mai poate folosi si banda elastica din cauciuc). Chinga este incrucisata la baza
toracelui sau mai sus in asa fel incat mana dreapta controleaza presiunea din
hemitoracele stang si invers, in expir pacientul indeparteaza mainile, deci strange
chinga. In expir lasa treptat aceasta tractiune, este remarcat ca prin aceasta chinga
se exercita o presiune circulara si nu doar pe o suprafata limitata ca in cazul
mainilor kinetoterapeutului.
Pentru antrenarea unilaterala a bazei toracice se pot efectua cu ajutorul chingii care
se plaseaza ca pentru exercitiul ambelor baze, pentru antrenarea toracelui inferior

drept se executa o latero deviatie stanga, expirul realizat cu tractiune puternica de


ambele capete ale chingii este urmat de un inspir in timpul caruia mana dreapta
controleaza hemitoracele stang tinand strans chinga nepermitand expansiunea
bazei stangi, in timp ce mana stanga slabeste progresiv presiunea pe masura ce
inspirul se termina.
Pacientul in decubit lateral, cu o perna sub zona lombara sau cu capul lasat mai jos
pentru a se deschide hemitoracele (drept sau stang), se executa un inspir, bratul
intins se roteaza odata cu trunchiul spre spate privirea si capul urmand miscarea
mainii. In expir bratul revine spre trunchi apoi isi continua cursa depasind
marginea patului.
Din decubit lateral mainile se sprijina pe coapse, in inspir bratul se roteaza spre
spate trunchiul se torsioneaza in acelasi sens si capul urmeaza mana; in expir
miscarea este inversa.
Din asezat o mana pe crestetul capului, cealalta se sprijina pe coapsa, in inspir se
roteaza trunchiul, bratul si capul spre partea hemitoracelui antrenat, in expir se
revine si se continua miscarea intr-o rotatie inversa asociata cu aplecarea
trunchiului.
Din decubit dorsal, capul sprijinit pe perna cu genunchii flectati, in timpul
expirului pacientul va fi invatat sa-si bombeze abdomenul ca si cum aerul ar
patrunde in abdomen, expirul se executa concomitent cu "scobirea" abdomenului,
tractionarea peretelui abdominal spre coloana. Acest exercitiu poate fi ajutat la
inceput de presiunea mainilor kinetoterapeutului sau ale pacientului.
Din pozitia "patrupeda" se tractioneaza puternic peretele abdominal, acest exercitiu
facut antigravitational si mentinut 3-4 secunde tonifica traversul abdominal.
Terapii complementare in T.V.M. faza post acuta fara afectari neurologice
Hidroterapia
Este o metoda larg utilizata in cele mai diverse afectiuni, se executa in bazine mari
sau mici in grupuri sau individual. Fata de gimnastica la sala, exercitiile de
gimnastica in apa au o serie de avantaje:
caldura apei este de 32-36 grade, sedeaza durerile, relaxeaza musculatura, creste
complianta tesutului conjuctiv facandu-l mai usor distensibil, toate acestea permit o
miscare articulara mult mai ampla;

descarcarea de greutatea corpului in apa permite un mai bun control asupra


posturii corpului si o mai mare relaxare. Presiunea hidrostatica a apei poate fi
utilizata in cadrul exercitiilor fie in sens facilitator al miscarii (miscarea se executa
de jos in sus) fie in sens de contrarezistenta (miscarea se executa lateral sau de sus
in jos);
imersia corpului in apa are o serie de efecte asupra circulatiei respiratiei si
locomotiei, iar inotul in piscine este astazi recomandat ca un foarte bun
antrenament la efort.
Masajul
Manevrele masajului au capacitatea de a pregati musculatura pentru kinetoterapie:
pentru musculatura hiportona se indica masajul excitant si pentru cea hipertona
masajul sedativ. Manevrele de masaj asigura incalzirea locala a regiunii datorita
activarii circulatiei locale.
Datorita activarii receptorilor cutanati si prin hiperemia activa dezvoltata,
manevrele masajului clasic au capacitatea de a induce un puternic efect analgetic,
important pentru masaj, ca procedura de pregatire a programului kinetic de
recuperare. Manevrele masajului clasic au importanta actiune mecanica combatand
aderentele si retracturile.
Actiunea mecanica combinata cu activarea circulatiei determina scaderea
edemelor, deci fundamenteaza efectul resorbtiv al manevrelor de masaj clasic,
orice sedinta de masaj este urmata obligatoriu de mobilizarea articulatiilor vecine.
Electroterapia
1. Curentul galvanic
Curentul galvanic este indicat in: nevralgii, nevrite, pareze, paralizii, dezechilibre
neurovegetative, etc., si are urmatoarele efecte terapeutice:
analgezic, excitant;
vasodilatator, trofic;
rezorbtiv, echilibrant al S.N.V.
Contraindicatii: leziuni de continuitate tegumentare, tumori de orice fel, infectii
tegumentare, tbc cutanat, intolerant la curentul galvanic, pacienti purtatori de
material de osteosinteza, etc.

2. Curentul electric de medie frecventa (NEMEC)


Acest curent utilizeaza doua surse de curenti de medie frecventa, decalati cu 100
de Hz, efectele maxime sunt localizate la nivelul de incrucisare a celor doua surse
de medie frecventa, de amplitudini constante dar cu frecventa diferita. Modalitati
de aplicare ale acestui curent sunt de doua feluri: interferenta plana, interferenta
spatiala.
Curentul electric de medie frecventa este indicat in neurologie pentru urmatoarele
afectiuni:
nevralgii, nevrite;
pareze, paralizii.
Efecte terapeutice ale curentului de medie frecventa sunt:
excitomotor, vasodilatator;
trofic, resorbtiv, decontracturant;
analgetic, parasimpaticoton, simpaticolitic.
Contraindicatii: leziuni dormice de continuitate, infectii, implante metalice, etc.
3. Curenti de joasa frecventa (Trabert, TENS)
Acesti curenti de joasa fecventa se realizeaza prin impulsuri electrice succedate
ritmic, singulare sau in serii, cu efect excitator. Sunt caracterizati prin forma,
amplitudine, frecventa, durata impulsurilor si pauzei, modulatia lor.
Terapia de joasa frecventa se utilizeaza pe:
musculatura normal inervata;
musculatura total denervata;
musculatura spastica.
Pentru efectele sale terapeutice, curentul de joasa frecventa este indicat la:
tratamentul musculaturii abdominale hipotone;
incontinenta sfincterului anal si vezical;
spasticitatea in pareze, paralizii de origine cerebrala;
spasticitati consecutive traumatismelor la nastere;

leziuni traumatice medulare si cerebrale;


pareze spastice in scleroza in plagi;
hemipareze spastice dupa AVC, boala Parkinson.
Contraindicatii: scleroza laterala amiotrofica, scleroza difuza avansata. Purtatorilor
de material de osteosinteza stimularea se aplica la o distanta de 10-15 cm fata de
materialul de osteosinteza si cu intensitate mai mica.
EXPERIENTA PERSONALA
Reeducarea functionala a bolnavilor para sau tetraplegici este axata pe programul
kinetic mai sus mentionat. Pentru complicatiile cutanate, articulare, musculotendinoase se poate recurge la o gama destul de larga de proceduri, secretul consta
in faptul ca nu trebuie pierdut din vedere caracterul particular deosebit de complex
al deficitului functional al acestor bolnavi, pentru a caror recuperare, pe langa un
personal calificat, este nevoie de o dotare speciala de tratament.
Odata despartiti de primul stadiu al para sau tetraplegicilor recuperabili, pe langa
aspectele medicale sunt si cele de resocializare, care sa permita in final
incununarea cu succes a programului de recuperare si a efortului depus pe o durata
de mai multi ani. Redarea unei independente cat mai mari ale acestor pacienti este
foarte importanta, de foarte multe ori acestia fiind tineri. Programul de recuperare
trebuie sa fie individualizat efectuat cu multa rabdare si tenacitate, colaborarea
dintre pacient si kinetoterapeut este foarte importanta, in functie de starea
pacientului (varsta, sex, complicatii, etc), interesul pacientului fata de programul
de recuperare poate avea rezultate foarte bune. Hidrokinetoterapia in aceste
afectiuni au rezultate foarte bune, beneficiile sunt mari pentru acesti pacienti.
Presiunea hidrostatica actioneaza asupra sistemelor limfatic si venos, precum si
asupra cavitatilor mari ale corpului. In imersie un subiect cu o greutate de 70 kg va
cantari 7,9 kg, iar in apa sarata numai 2,8 kg, miscarea in aceste conditii fiind
facila. In imersie creste gradul de independenta pentru subiectii cu deficiente
motorii temporare sau permanente (hemiplegii, hemipareze, paraplegii, tetraplegii),
sunt facilitate miscarile in articulatiile dureroase sau imobile stimuland gradul de
implicare a pacientului in procesul de recuperare. Introducerea pacientului in bazin
se efectueaza cu sisteme special adaptate pentru aceste persoane cu dizabilitati. In
centrele mari din europa si america exista bazine special adaptate cu toate
accesoriile dintr-o sala de recuperare.
Programul hidrokinetoterapeutic este acelasi efectuat ca cel din sala de
kinetoterapie. Se introduc diferite procedee din inotul terpeutic, pentru cei cu para
sau tetraplegie este indicat procedeul spate, intoarceri.

Verticalizarea pacientului este mai usor de efectuat, spasticitatea cedeaza mai usor,
efectele programului se vad relativ repede, bolnavii avand mai multa incredere in
propriile lor puteri. Mersul in apa este mult mai usor de efectuat, primii pasi
efectuati de pacient au o importanta foarte mare pentru moralul pacientului, vazand
ca poate merge isi doreste sa faca mai mult, pentru a putea merge si pe uscat.
In Romania aceste centre sunt mai putin dezvoltate, speram pe viitor sa fim si noi
in rand cu lumea in acest domeniu atat de benefic, pentru pacient si societate.
Stimularea electrica functionala aplicata in cadrul programului de kinetoterapie
pentru a facilita coordonarea miscarilor de apucare la nivelul bratelor (stimulare
extensori pumn si triceps), reabilitarea suportului musculaturii trunchiului util in
faza de mentinere a ortostatiunii(stimulare pe paravertebrali si fesieri), initierea
flexiunii dorsale a piciorului si flexie la nivelul genunchiului prin stimularea
nervului sciatic popliteu extern. Dupa realizarea unor exercitii de extensie a
picioarelor, in pozitia asezat pacientul a fost in stare sa efectueze miscari complexe
ridicare-mentinere-ortostatiune-asezare.
Doua canale de stimulare au fost utilizate pentru stimularea muschilor cvadricepsi,
iar celelalte doua pentru stimularea muschilor fesieri asigurand suportul in jurul
soldurilor, in timp ce pacientul a controlat balansul trunchiului in plan transversal.
Controlul este unul cu bucla deschisa, pornirea/oprirea se realizeaza prin
intermediul unui buton general. La pornirea stimulului pacientul trebuie sa fie atent
si sa reactioneze prin preluarea unei fractiuni a greutatii corpului cu ajutorul
bratelor urmand a asigura echilibrul pe durata ortostatiunii si apoi sa reactioneze in
concordanta cu actiunea de diminuare a intensitati stimulului in faza de asezare. De
multe ori este destul de dificil pentru pacient sa se plieze perfect pe actiunea
electrostimulatorului (poate rezulta lovirea scaunului cu sezutul, la asezare).