Universitatea Al.I.

Cuza Facultatea de Educatie Fizica si Sport

FRACTURA DE MALEOLA EXTERNA

Mijloace de recuperare prin kinetoterapie

Stoenescu Flavius-Alexandru

Descrierea osului.
Ca element component al aparatului kinetic, osul asigura suportul mecanic si
parghia oricarui segment care se misca.
Epifiza inferioara sau distala.
Este formata de o proeminenta turtita dinafara inauntru, vizibila sub piele, numita
maleola laterala sau maleola externa.
Ea coboara mai mult decat maleola mediala.
Maleola externa are forma piramidala si prezinta o baza ce se confunda cu osul, un
virf, o fata laterala subcutanata, o fata mediala.
Pe aceasta fata mediala se succed de sus in jos:
- o suprafata rugoasa pe care se insera ligamentul interosos al sindesmozei tibio-fibulare;
- o fata articulara pentru tibie si talus;
- o escavatie profunda, numita fosa maleolei laterale pe care se prinde ligamentul
talo-fibular posterior;
- posterior de fosa precedenta se gaseste santul maleolar prin care aluneca tendoanele
muschilor peronieri.
Biomecanica gleznei

Articulatia gleznei este cea prin care piciorul se leaga de gamba si avand in vedere
rolul essential al piciorului in sustentatie si locomotive, prezinta o morfologie si o
functionalitate optima acestui scop.
Fortele care actioneaza in timpul mersului la nivelul acestei articulatii produc
solicitari mari in segmentele osoase.
Articulatia gleznei este formata din trei segmente osoase si dintr-o serie de
ligamente care asigura legatura intre ele.

In partea superioara, pilonul tibial si maleolele mediala si respective laterala,

formeaza o scoaba in care este introdusa a treia piesa osoasa, talusul, marginit superior de
o suprafata cilindrica, dand astfel posibilitatea piciorului sa execute miscari intr-un singur
plan.
Contactul dintre cele doua componente articulare se face pe o suprafata cilindrica,
corespunzand unui unghi la centru de circa 70-80 de grade.
Din pozitia anatomica, talusul se roteste cu circa 20-30 de grade in cazul flexiei
piciorului, si cu 30-50 de grade in cazul miscarilor de flexie plantara. Un system de
ligamente puternice, asezate de o parte si de alta, impiedicand orice miscare a talusului in
alt plan, directionand miscarea intr-un singur plan. Din punct de vedere biomecanic
glezna poate fi asimilata cu o articulatie plana.

Miscarile fortate ale piciorului in plan frontal, respective supinatia cand planta
priveste inauntru si pronatia cand planta priveste in afara, antreneaza adductia si abductia
astragalului de o parte si de alta a axei sale sagitale producand fracture maleolare sau
rupture ligamentare.
Miscarile fortate in plan orizontal, adica adductia (rotatia interna) cand varful
piciorului se apropie de linia mediana si abductia (rotatia externa) in caz invers, pot

provoca rotatia astragalului in jurul axei sale verticale solicitand atat maleolele cat si
ligamentele. In realitate, destul de des miscarile piciorului se fac in mai multe planuri.
Cel mai adesea supinatia se combina cu adductia rezultand o torsiune interna sau
inversiune iar pronatia se asociaza cu abductia realizand torsiunea externa sau eversiunea.
Fracturile prin adductie-supinatie (inversiune) sunt mai putin frecvente iar leziunile
intalnite nu au de obicei gravitatea celor din fracturile prin eversiune. Ca mechanism,
miscarea de supinatie a piciorului provoaca adductia astragalului (fracturile prin adductie
ale lui Tillaux) care intinde ligamentul lateral extern.
Daca aceasta nu se rupe limitand leziunea la o simpla entorsa se produce fractura
maleolei peroniere prin smulgere, fie la nivelul bazei , sub ligamentele tibioperoniere
inferioare, dupa traiect orizontal, fie a varfului (fractura unimaleolara externa
sibligamentara, cea mai frecventa).
Fracturile prin mecanism direct sunt mult mai rare si se produc la nivelul zonei de
impact a traumatismului.
Ele intereseaza fie maleolele, fie diafiza peroniera inferioara care antreneaza la
randul ei o fractura sau o leziune ligamentara interna secundara.
Tratamentul ortopedic
Trebuie aplicat de urgenta. Reducerea in primele ore, inainte de aparitia edemului
este de regula de aur in aceste fracturi.
Mai tarziu, in plin edem, manevrele de reducere sunt dificile si aparatul ghipsat
strans aplicat risca sa produca leziuni tegumentare, iar ulterior sa devinaa prea larg,
favorizand deplasarea sub ghips.
Osteotomia calusului urmata de osteosinteza este indicate in special in cazurile
relative recente si in fracturile Dupuytren joase fara diastazis, cu meleola externa
consolidate in valg si cu pastrarea integritatii plafonului tibial.
Cand exista insa si diastazis, dupa devierea articulatiei tibio-peroniere inferioare,
se reduce deplasarea astragalului si se face apoi, fie bulonaj tip Juvara Merle
dAubigne, fie o simpla insurubare care fixeaza maleola peroniera de tibie.
Osteoporoza algica postraumatica survine in genere dupa un tratament rau condos
(imobilizare insuficienta).
Acest sindrom algodistrofic se manifesta printr-un edem al gleznei si piciorului,
mai accentuat seara, cu dureri si redoare articulara, la care se mai adauga o decalcifiere
mai mult sau mai putin marcata.

TRATAMENT
Deoarece sub spect therapeutic leziunile ligamentare sunt identice cu cele osoase,
in cazul unei fracture isolate a maleolei externe, inainte de aplicarea a oricarui tratament,
trebuie san e convingem printr-o radiografie in pozitia mentinuta (in valgus fortat) daca
ea nu este insotita de smulgerea ligamentului lateral intern sau diastazis inter-tibioperonier.

In lipsa leziunilor ligamentare fracturile isolate ale maleolei externe sunt fara
deplasare si se trateaza prin simpla imobilizare intr-o cizma ghipsata de mers timp de 4-6
saptamani.
Cizma este bines a fie confectionata dintr-o atela ghipsata posterioara si fesi
ghipsate circulare dup ace in prealabil am tras direct pe piele un singur tur de fasa simpla.
Se masoara atela de sub spatiu popliteu, pana la varful degetelor.
In momentul aplicarii ea este crestata la nivelul maleoleor si portiunile sectionate
se petrec cu grija, una peste cealalta ,ca sa nu faca cute. Apoi in fata ghipsata se incepe
aplicarea unor tururi circulare.

Gimnastica medicala selectiva constituie cea de-a treia forma de kinetoterapie.

Gimnastica medicala selectiva intereseaza functia membrului sau segmentului lezat
si cuprinde programe de complexitate progresiva. Combaterea acestei gimnastici cu alte
forme de fiziokinetoterapie ( masaj, hidroterapie, aplicatii termice, ultrasunete, bai de
lumina etc.) dau rezultate superioare comparativ cu folosirea gimnasticii in mod izolat.
Mijloacele gimnasticii selective sunt numeroase:

- miscari imaginare care constau in a imagina miscari ce antreneaza o serie de

reactii biologice la nivelul grupelor musculare mentinant si un tonus cortical
normal. Aceste miscari reprezinta un antrenament corticoperiferic foarte bun al
noilor stereotipuri de miscare.
- contractii izometrice contine antrenamentul grupelor musculare in perioada de
recuperare sau de adaptare la noile conditii.
- posturile alternative active se deosebesc de cele passive realizate prin atele, ghips,
aparate ortopedice, prin aceea a sunt realizate de bolnav si mentinute pana la
oboseala fiziologica a muschiului sau a grupei musculare solicitate.
- miscarile passive au ca actiune asupra grupelor musculare, ele creand tensiuni
diferite care determina aparitia reflexelor de postura in aceste grupe musculare.
- miscari active cu rezistenta incep in momentul dobandirii unui tonus muscular
sufficient. Rezistentele opuse pot fi variate: mana terapeutului, greutati adaptate la
scripeti, dispozitive dinamometrice etc.
- balneoterapia reprezinta o prelungire a tratamentului, care are ca scop reeducarea
profesionaal si reinsertia pacientului in circuitul economico-social.
- Sportul curative este alt mijloc in tarile civilizate cu traditie in reabilitarea
deficientelor motorii
- Dansul curative este alt mijloc valoros al kinetoterapiei, recomandandu-se ritmuri
care corespund scopului si afectiunii respective.
EXERCITIUL FIZIC TERAPEUTIC
Exercitiul fizic este cel mai important mijloc al kinetoterapiei care are structura
completa ca descriere si mod de executie, precu si un sens terapeutic.
Cand fac referiri la exercitiul fizic se iau in vedere doua aspecte:
-pozitia de lucru si miscarile effectuate din aceasta pozitie
-tipul de contractie musculara ( concentrica, stimul sensorial cu scop de facilitare sau
inhibare).
Exercitiul fizic terapeutic se aplica cu respectarea stricta a principiului
progresivitatii. Atunci cand are ca scop tonifierea musculaturii, cresterea coordonarii,
aplicarea ei se va orienta dupa urmatoarea metodologie:
a) pentru tonifierea musculaturii:
- cresterea progresiva a lungimii si greutatii bratului parghiei
- eliminarea treptata a ajutorului dat la executarea unei miscari
- cresterea amplitudinii unei miscari executate contra gravitatiei sau cu o greutate
adaugata
- modificarea ritmului unei miscari;
- cresterea rezistentei aplicate;
- prelungirea duratei exercitiilor si a numarului de repetari

b) pentru cresterea amplitudinii:

- modificarea ritmului si executarea cu maxim de amplitudine;
- adaugarea unor tensiuni finale la limita sectorului de mobilitate articulara.
c) pentru imbunatatirea coordonarii intre nuclei si membrele superioare:
- trecerea progresiva de la miscari in articulatiile mari la miscari in articulatiile mici;
- cresterea preciziei miscarii;
- combinarea miscarii in diverse articulatii si segmente.
Din punct de vedere terapeutic exercitiile fizice se impart in doua categorii:
1. Exercitii bazate pe scaderea rezistentei la miscare
Din aceste exercitii se pot folosi:
- miscarile pasive miscarea va fi executata de o alta persoana sau cu ajutorul
segmentelor sanatoase. Miscarile pasive nu pot dezvolta forta musculara dar vor
imbunatati mobilitatea si elasticitatea articulara.
- Exercitiile combinate (pasive si active) sunt urmarea fireasca a recastigarii fortei
musculare.
- Exercitiile fizice care folosesc inertia segmentului traumatizat.
- Exercitiile cu ajutorul coorzii elastice deoarece folosesc atat la cresterea cat si la
scaderea rezistentei la miscare
- Exercitiile in care se folosesc aparate cu sisteme de parchii si greutati ce se
constituie in metoda denumita mecanoterapie.
- Exercitii efectuate din pozitii favorabile din punct de vedere biomecanic. Fiind
imposibil de realizat din pozitiile zero ele devin posibile numai cu o usoara
modificare a pozitiei initiale a segmentului.
- Exercitiile executate in apa folosind legea lui Arhimede, scade rezistenta la
miscare. Miscarile fiind realizate in toate articulatiile si toate planurile.
2. Exercitiile bazate pe cresterea rezistentei la miscare.
Ele se impart in doua categorii:
a) exercitii care folosesc gravitatia ca factor de ingreuiere
b) exercitii care folosesc opozitia unei forte externe si in sens contrar ca factor de
ingreuiere, ele fiind la randul lor de mai multe feluri, si anume:
- cu autorezistenta
- cu rezistenta pe perechi
- cu rezistenta obiectelor profitabile.
Mobilizari
1. Mobilizari pasive

Se recomanda executarea lor manuala de catre kinetoterapeut, deoarece utilizarea

scripetoterapiei pentru mobilizari autopasive este dificila pentru articulatiile mici ale
piciorului.
Mobilizarile pasive nu trebuie sa provoace dureri, se repeat de cateva ori pe zim iar
la una din sedinte este bine sa se execute in apa calda (36 de grade) intr-o baie partiala.
2. Posturari de intindere
Sunt tot un fel de mobilizari pasive executate la nivelul cursei maxime a unei
miscari pentru a realize cedarea elastica a tesuturilor retracturate sau aderentiale.
3. Mobilizari active
Se executa in apa si pe uscat din pozitii de decubit dorsal sau sezand. Aceste pozitii
usureaza sau ingreuiaza o anumita miscare. De pe uscat (gravitatia) etc. In plus
genunchiul flectat permite amplitudini mai mari ale piciorului prin eliminarea gemenilor.
a) miscarile sunt analitice: flexia dorsala si plantara, inversia si eversia , abductia si
adductia, circumductia piciorului ca si flexia , extensia recuperearea amplitudinii
maxime de miscare este mai dificila.
b) dupa executarea exercitiilor analitice se continua cu exercitii combinate
- flexie plantara + extensia degetelor
- flexie dorsala + flexia degetelor
- eversie + extensia degetelor
- inversie + flexia degetelor
- flexie plantara + inversie
- flexie plantara + eversie
- flexie dorsala + inversie
- flexie dorsala + eversie
- circumductie + eversie (extensia degetelor)
c) utilizarea unor instalatii ce faciliteaza miscarile active ale piciorului.
d) exercitiile complexe utilizate in tulburarile de statica, au rol de crestere a
amplitudinilor de miscare.
e) Mersul ca exercitiu specific pentru picior cu scop mobilizator in acelasi timp
tonifiant muscular
f) Terapia ocupationala mult mai putin importanta la picior ramane totusi o foarte
buna metoda de promovare a miscarilor active
Baza terapiei este pedalajul cu ajutorul caruia sunt puse in functiune tot felul de
activitati pur distractive sau cu character ergoterapeutic.