Cultura folk

Cultura folk poate fi definit ca motenire colectiv de instituii, obiceiuri, ndemnri, mbrcminte, i mod de
via a unei comuniti mici, stabile, unite i de regul rural, numit societate folk. Ceea ce se petrece n cultura
folk este controlat de tradiie. Rezistena la schimbare a acestei culturi este puternic, iar n cadrul ei sacrul
predomin secularul. Lucrurile fcute acas sau fcute de mn domin sfera uneltelor, pregtirii hranei,
medicinii, povestirilor i ritualulilor. Cldirile sunt nlate fr arhitect sau proiect, dar printr-un plan (design)
comun societii locale i folosindu-se materiale de construcii i unelte disponibile pe plan local. Cultura folk nu
se reduce la folclor. Acesta este de regul definit ca literatur tradiional. El cuprinde viziuni asupra lumii,
poveti, basme, credine, legende, cntece, mituri, etc. pstrate n cursul timpului relativ neschimbate i necritic
de ctre membrii unui grup sau comuniti. Cultura folk are un coninut mai larg. Ea cuprinde att elemente
tangibile (sau materiale), adic lucruri fizice, vizibile(instrumente muzicale, mobil, unelte cldiri), ct i elemente
intangibile sau non-materiare(cntece folk, povestiri, moduri de vorbire, modele de rugciuni, viziuni despre
lume, etc.).

Cultura popular
Articol principal: Cultur popular.
Cultura popular este opus culturii folk ce sugereaz individualitatea, specificitatea unui grup relativ restrns de
oameni i, mai presus de orice, tradiia. Cultura popular, n contrast, implic o mas de oameni, n principal
situat n mediul urban i care adopt n mod constant i abandoneaz rapid modurile de comportare aflate ntro schimbare nentrerupt, modelele i capriciile culturii materiale i non-materiale. Cultura popular se substituie
i nlocuiete diferenele folk i etnice. Astfel, ea devine att o for nivelatoare, ct i o for eliberatoare. Ea
servete pentru a nltura acele stiluri de via distinctive i elementele culturilor materiale i non-materiale ce se
nasc, dezvolt i exist cnd grupurile rmn izolate i egocentrice. Uniformitatea se substituie diferenierii i
identitatea grupurilor este erodat. n acelai timp individul devine mai liber prin expunerea lui la o arie mult mai
larg de oportuniti- n mbrcminte, alimente, unelte, recreaie, medicin i stiluri de via- dect au fost
vreodat disponibile ntr-un mediu cultural controlat de alegerile restrictive i limitele impuse de obicei i
izolare.(Achim Mihu, 2002, p. 86)

Rolul culturii
Rolul culturii in lumea noastra de acum este foarte important.Termenul de cultura este o caracteristica a
societatii care inglobeaza termeni intelectuali,spirituali si materiali.Cultura reflecta multe aspecte si are un
domeniu vast de referinta.Cultura se regaseste in opere de arta,opera scrisa,sculpturi.Aceasta este
mostenita de la stramosii nostrii care detineau foarte bine acest sector.Contemporan inseamna azi,in
prezent .Observam cu regret ca aceasta a scazut in intensitate comparativ cu anii precedenti.Nu s-au mai
nascut pictori,compozitori ,scriitori cu acelasi interes pentru arta si frumos.Compiuterul a inlocuit dragostea
pentru arta.Acum se fac picturi abstracte,poezii neintelese.In cunoasterea culturii ne vin in ajutor muzeele
,care ofera expozitii ale marilor artisti.Elevii,tinerii invatand de aici sa pretuiasca aceste bunuri
patrimoniale.Aici sunt pastrate si conservate diverse obiecte ,tocmai pentru a fi studiate de catre generatia
de azi.In concluzie cultura are un rol important pe plan social in dezvoltarea spirituala a omenirii.Ea ne
inalta sufletele spre frumos ,ne elibereaza de stresul cotidian,ne mangaie ochiul cu imagini inedite,ne
adoarme usor cu melodii de opera extraordinare,ne inalta spre taramuri de vix

CULTURA DEFINITIE, COMPONENTE, TERMENI INRUDITI. TIPURI DE CULTURA

Fenomenul culturii este unul foarte complex, astfel incat exista o multime de definitii. Doi autori ce
au analizat fenomenul culturii au identificat 163 de definitii diferite ale culturii. Termenul provine de la
latinescul cultura, care inseamna cultivarea pamantului. Cicero este primul care l-a utilizat in sens de
cultura a spiritului. Apoi Voltaire a preluat aceasta definitie si el a si incetatenit termenul.

1. Definitii ale culturii (exerciiul 2 dai o definiie a culturii)

Cultura este orice produs al gandirii si activitatii umane ce devine un bun comun societatii. Ea
cuprinde toate produsele materiale si nemateriale ale omului. Tot ceea ce in societatea omeneasca este
transmis mai degraba social si nu biologic.
Alte definitii:
Cultura este acel tot complex ce cuprinde stiintele, credintele, artele, morala, legile, obiceiurile si
celelalte aptitudini si deprinderi dobandite de om, ca membru al societatii. (E 343j93d dward Tylor,
antropolog).
Cultura este mostenirea sociala alcatuita din modele de gandire, simtire si actiune caracteristice unei
populatii sau unei societati, inclusiv expresia acelor modele in lucruri concrete.
Totalitatea valorilor materiale si spirituale create de-a lungul istoriei omenirii
Cultura ramane dupa ce ai uitat totul (e. Herriot)
Dupa unele definiii cultura si civilizatia sunt acelasi lucru. Insa astazi se considera ca civilizatia si cultura
nu sunt sinonime. Cultura se refera la simboluri si valori transmise social, civilizatia se refera la organizarea
societatii i la partea materiala a culturii.
2. Componentele culturii (exerciiul 4)
Cultura in sensul cel mai larg cuprinde:
Cultura materiala adica creatiile concrete si tangibile
Cultura nemateriala creatiile abstracte ale societatii.
1. componente cognitive idei, cunostinte, opinii
2. componente axiologice valori
3. componente normative normele (reguli ce ordoneaza comportamentul indivizilor in grup
legi, obiceiuri, moravuri)
4. componente simbolice simbolurile (semne conventionale asimilate prin educatie si care
dobandesc inteles prin consens social cuvinte, gesturi, imagini vizuale, obiecte), limba,
gesturile.

4. Tipuri de cultura
Exista trei mari tipuri de cultura:
1. cultura populara
2. cultura culta (inalta)
3. cultura de masa
CULTURA POPULARA

Este cultura specifica societatilor traditionale, rurale. La nivelul ei se formeaza si se dezvolta limba
fiecarui popor, cunostintele comune despre lumea inconjuratoare; tot in cadrul ei se constituie
mitologiile de baza ale colectivitatii (care sunt de fapt incercari de intelegere a lumii), se
elaboreaza valorile etice fundamentale. Expresia artistica a culturii populare este folclorul.
Caracteristici ale culturii populare (si ne referim la cultura populara arhaica, nu cea cum o stim noi azi):
Caracterul integral faptul ca ea cuprinde atat cultura materiala cat si cea spirituala. Caracterul
integral se refera de asemenea la faptul ca manifestarile artistice ca literatura (poezia), muzica,
dansul, portul popular, etc. sunt integrate si formeaza un singur bun cultural, nu sunt separate.
(Ex: in dansurile populare se si striga se si canta, oamenii poarta portul popular)
Caracterul oral si spontan se transmite prin viu grai, iar creatia artistica nu este un proces
planificat, realizat dupa un plan sau o organizare prestabilita. Ea este spontana. In satul romanesc
arhaic de ex, oricine poate crea, sau poate imbogati o creatie populara.
Caracterul anonim si colectiv creatia populara nu este personalizata nu este legata de numele unui
individ si nu e proprietatea individuala a cuiva anume. Opera are caracter deschis, neincheiat.
Permanent ea poate fi continuata, cizelata, nuantata, si in final nu se mai stie cine a fost autorul
(pentru ca au fost mai multi autori). Nu se poate face o diferenta clara intre creator, interpret si
public.

Aceasta cultura este caracteristica societatilor premoderne, traditionale, arhaice. Odata cu

modernizarea cultura populara isi pierde caracterul integral, artistii nu mai sunt anonimi, ei incep
sa-si personalizeze lucrarile, apar chiar scoli de calificare pentru diverse mestesuguri. Apare un
folclor organizat.
In modernitate cultura populara dobandeste caracter de produs industrial (la fel ca produsele culturii
de masa). Folclorul devine un gen de divertisment ca oricare altul, un produs care are piata si consumatorii
lui specifici. Cultura popualra este incorporata cu timpul in cultura de masa.
CULTURA CULTA (INALTA)
Desi este denumita inalta, nu inseamna ca ea este superioara celorlalte. Este altceva. Acest tip de
cultura este legat de inventarea scrisului si dezvoltarea tehnicilor de tiparire (inventatorul tiparului
Gutenberg).
Cultura culta se opune prin toate caracteristicile ei celei populare.
Are drept principali creatori oameni de cultura profesionisti. Creatia artistica nu mai este anonima si
colectiva, ci personalizata
Pregatirea artistului profesionist este specializata intr-unul din domeniile de creatie

 Creatorul in cultura culta traieste din creatia sa (vezi Rembrandt i Modigliani). Cultura devine o
profesie si o modalitate de existenta. Pentru a putea reusi acest lucru, creatorul are nevoie de
succes, de recunoasterea sociala a valorii creatiei sale.
Opera culta nu mai este deschisa pentru contributii ulterioare.
Cultura culta presupune separarea rolurilor de creator si consumator de cultura. Societatea moderna,
prin sistemul generalizat de invatamant, extinde tot mai mult aria beneficiarilor si a potentialilor creatori de
cultura culta.
In raport cu cultura culta, se utilizeaza termenii elitist si elitar. Cultura culta este elitara in sensul ca
este produsa de o elita culturala, dar nu e elitista, pentru ca nu se adreseaza doar unei elite, ci unui public
cat mai larg.

CULTURA DE MASA
Este caracteristica modernitatii. Aparitia culturii de masa se realizeaza o data cu industrializarea si
modernizarea. In societatile arhaice si traditionale nu exista cultura de masa, pentru ca aceasta presupune
comportamente de consum care se intalnesc doar o data cu modernizarea.
De asemenea ea presupune o productie industrializata, este o cultura produsa industrial (exista o
industrie a muzicii, a filmului, a tiparirii de carte, etc.) Ori, aceasta productie industrializata a culturii nu
exista inainte. Cultura de masa are caracteristici din cultura populara si cea inalta, dar nu este sinonima cu
nici una din ele. Cultura de masa se adreseaza maselor, este creata pentru acestea, dar nu de catre ele.
Cultura de masa este specializata pe genuri si subgenuri, si de aceea ea este subculturala, adica specifica
unor segmente specifice ale populatiei.
Caracteristica cea mai importanta a culturii de masa este ca ea e subordonata dobandirii de
profit, atat in sensul direct, cat si in sensul asocierii cu reclama comerciala pentru produsele extraculturale.
Aspecte pozitive ale culturii de masa:
Cultura de masa este un mijloc al apropierii maselor de cultura culta, care altfel, ar fi inaccesibila
pentru cea mai mare parte a oamenilor.
Cea mai mare parte a produselor culturii de masa contribuie la dezvoltarea sensibilitatii oamenilor, a
gustului artistic.
Curentul popart
Este un curent aparut la mijlocul anilor 1950 in Anglia. Cuvantul 'pop', este prescurtarea expresiei
englezesti 'popular art', in sensul de arta cu mare popularitate la public, ca fiind initial opusa 'artei
academice.' In realitate, curentul pop art se dovedeste a fi sofisticat si chiar academic. Denumirea
de pop penetreaza ulterior si in muzica, mai tarziu aparand si denumirea de muzica pop.
Curentul pop art ii propune aadar sa realizeze o arta care sa fie accesibila marelui public (spre deosebire
de expresionismul abstract care era la moda in acea vreme). Temele si motivele acestui curent sunt
desprinse din viata cotidiana, din domeniul tot mai fascinant al tehnicii, al productiei in serie.
Aparitia curentului Pop art este in mare masura legata de creatia a doi artisti neodadaisti: Jasper
Jones siRobert Rauschenberg. In anii cincizeci, acesti artisti introduc in arta obiecte de uz cotidian, in mod
direct sau doar imaginea lor.

COMPONENTELE CULTURII
Pentru a oferi o definitie cuprinzatoare, vom retine ca o cultura poate fi inteleasa ca unansamblu de reprezentari si practici
proprii unui grup social, configurate simbolic, care organizeaza si confera sens lumii. Categoriile culturale in care este impartita
lumea nu sunt simple denumiri: ele contin viziunea asupra lumii si determina, in consecinta, actiunea membrilor respectivei
comunitati. Contrar intelesului ingust pe care il are cultura in societatea moderna - sens inca apropiat de acea cultura animi a
anticilor si de sensul german, romantic - cultura nu se reduce la productiile intelectuale, considerate mai mult sau mai putin
caracteristice pentru un grup uman. Dimpotriva, cultura materiala, institutiile, expresiile, practicile si corpusurile mitice, toate sunt
deopotriva fapte definitorii ale culturii.
Imbratisand in continuare o perspectiva analitica, vom remarca faptul ca o cultura se distinge prin mai multe
componente: cognitiva, normativa, simbolica.
Componenta cognitiva se refera la ansamblul cunostintelor unei culturi date, incluzand aici cunoasterea populara (a
simtului comun), bazata pe interpretari larg impartasite in grupul respectiv. Ea include, de asemenea, cunoasterea stiintifica, adica
un ansamblu de observatii, teorii si idei despre natura care pot fi verificate, dar si credintele, extrem de importante in comunitatile
traditionale, si care uneori tin loc de opinie. Trebuie precizat ca majoritatea comunitatilor traditional cercetate de antropologie nu
dispun de o gandire stiintifica propriu-zisa. Aceasta nu inseamna ca ele nu sunt capabile de o cunoastere profunda si sistematica a
naturii, ci doar ca decupajele mentale realizate nu respecta principiile taxonomiilor moderne (veziGandirea salbatica a lui Cl. LviStrauss).
Componenta normativa este constituita dintr-un ansamblu de reguli si idei referitoare la modul in care membrii culturii
respective trebuie sa actioneze. Aceste reguli (sau norme) reprezinta caile de simtire, gandire sau actiune, inculcate prin educatie
(enculturatie) si privite ca modelele ideale si de dorit pe care un individ trebuie sa le respecte pentru viata in societatea respectiva.
In general, acestea norme sunt insotite de mijloace de sanctionare, fie pozitive (prin recompense), fie negative (prin pedepse) care
asigura controlul si perpetuarea acestor norme.
Normele unei culturii sunt si ele ierarhizate. Astfel, se pot distinge norme sociale traditionale, care nu se aplica in mod special unui
grup anume, ci reprezinta reguli institutionalizate, ce privesc comportarea sociala in general. Sunt asa-numitele Folkwaysteoretizate
de W. G. Sumner (1906), care includ, in general, modul de a te imbraca, regulile elementare de eticheta si alte aspecte legate de
rutina cotidiana. Desi ele sunt privite ca dispunand de o semnificatie morala, incarcatura lor morala nu este prea importanta, motiv
pentru care incalcarea acestor reguli nu provoaca reactii sociale prea puternice.
Obiceiurile propriu-zise (mores) au un statut diferit: ele sunt asociate cu judecati de valoare ferme si intense si cu
sentimente referitoare la bine sau rau, dreptate sau nedreptate. Regulile prescrise pe aceasta cale sunt obiectul unui atasament
ferm, si presupun reactii serioase in caz de violare: izolarea sociala sau pedeapsa. Ele reprezinta acte ce pun in pericol valorile
fundamentale ale unei culturi. Canibalismul, incestul sau infanticidul reprezinta astfel de interdictii normative in societatile moderne,
dar violul, furtul sau consumul de droguri pot starni aceleasi reactii sociale.
Normele sociale traditionale si obiceiurile nu reprezinta, in fond, decat pozitii ale unui traseu normativ continuu. In ambele
situatii, institutionalizarea lor a avut loc treptat, fara a se putea preciza momentul cand aceasta a avut loc. Cu totul alta este
situatia legilor, coduri de comportament elaborate, explicite, a caror aplicare este sutinuta de institutii specializate. Cele mai
eficiente legi sunt, firesc, cele care se bazeaza pe obiceiurile culturii respective.
In ceea ce priveste valorile unei culturi, acestea se disting de norme prin faptul ca reprezinta simple abstractii, idei despre
bine, drept si frumos si dezirabil. Ele stau la baza normelor de conduita si comportament si determina continutul acestora. Mai mult,
normele vizibile, care uneori capata caracterul obiectiv al legilor, arata orientarile valorice de baza ale unei societati.
Componenta simbolica a unei culturi este esentiala si de-a dreptul definitorie. Cultura este, in fond, un sistem de simboluri
in privinta carora exista un acord colectiv.
Pentru intelegerea acestui caracter simbolic al culturii este necesar sa lamurim ceea ce reprezinta semnul. Orice obiect care
se substituie altuia poate fi un semn. Deseori, semnul reprezinta un indicator pentru actiune. Semiologia si lingvistica structurala
au subimpartit structura semnului insemnificant si semnificat. Spre exemplu, culoare rosie este un semnificant, iar pericolul indicat
de respectiva culoare este semnificatul. Semnele culturii nu sunt numai naturale (adica caracterizate de o asociatie imediata si
curenta cum ar fi fumul cu focul), ci si, mai ales, conventionale, adica semne a caror semnificatie este acceptata prin consens.
Ch. R. Pierce, de exemplu, a plecat de la analiza raportului dintre semnificat si semnificant pentru a distinge trei astfel de
categorii de semne: iconice(care dispun de o asemanare exterioara cu obiectele semnificate); indiciale (care evoca anumite
elemente ale semnificatului prin aspecte de contingentaa spatiala, temporala sau cauzala; aici se incadreaza exemplul de mai sus:
fumul indica focul); semiotice (care nu au nimic in comun cu substanta, forma sau elementele semnificate). Aceste din urma semne
sunt formale si strict conventionale, cele mai potrivite exemple fiind cifrele sau literele.
Un concept la fel de important, corelat celui de semn este simbolul. Simbolul este un semn care reprezinta altceva decat
propria substanta fizica (vezi categoria semiotica a lui Pierce). Calitatea de simbol se obtine printr-un proces de simbolizare care
atribuie semnificantului o informatie, o stare, o judecata de valoare. Astfel, sarpele poate indica atat ispita malefica, cat si
intelepciunea sau nemurirea, focul poate fi un simbol al nemuririi etc. Cuvintele reprezinta exemplele ideale: ele tin locul pentru
ceva si nu exista o legatura imediata, naturala sau necesara intre simbol si ceea ce simbolizeaza el. Aceasta explica de ce
universurile simbolice, in calitate de ansambluri de conventii, sunt cu totul caracteristice unui grup sociale, unei etnii, unei culturi.
Antropologia a acordat o atentie deosebita acestei componente simbolice a culturii. In acceptiune restransa, termenul de
simbolic reprezinta un adjectiv care se refera explicit la acele opere culturale inzestrate cu capacitatea imediat expresiva, cum sunt
miturile, riturile, experientele religioase, primele care se recomanda ca reorganizari ale experientei sensibile in cadrul unui sistem
semantic (Cl. Lvi-Strauss). Insa nu doar aceste elaborari colective presupun functii simbolice. Dimpotriva, economia sau
inrudirea, ca si arta sau religia, sunt investite cu semnificatii simbolice. Astfel ca se poate afirma ca simbolizarea devine o trasatura
distinctiva si constitutiva a culturii, care nu este altceva decat inzestrarea lumii cu sens, stabilirea unei ordini simbolice.