Sunteți pe pagina 1din 5

Starile generale in Franta

n secolul XVIII, societatea francez era mpr it n ordine sau stri. Clerul forma prima
stare, nobilimea, starea a doua, iar starea a treia cuprindea restul popula iei, format
din burghezie, rani i muncitori urbani.
Prima stare
Existau circa 130.000 de clerici, din care 60.000 erau membri ai ordinelor monahale.
Cei 70.000 de clerici seculari lucrau n parohii. Se obi nuia ca cei mai tineri fii ai marilor
nobili s urmeze cariera bisericeasc, pentru a se putea mbog i. Mul i episcopi
deineau mai multe episcopate i nu erau vzu i niciodat slujind n vreuna dintre ele.
Acest lucru a provocat mari scandaluri i biserica a fost perceput de popula ie ca o
instituie corupt.
Biserica Catolic era cel mai mare proprietar funciar n Fran a. Clerul beneficia de pe
urma perceperii dijmei i era scutit de plata impozitelor. Preo ii ocupau o important
poziie n stat, se ocupau de sraci, spitale i coli i ineau registrele de stare civil,
notnd n registrele parohiale naterile, cstoriile i decesele.
Starea a doua
Starea a doua era cea mai puternic. Numrul nobililor varia ntre 110.000 pn la
350.000 adic 0,5% pn la 1,5% din popula ie.
Cei mai puternici erau cei 4.000 de nobili de curte, categorie limitat la cei a cror
ascenden nobiliar data de dinainte de 1400 i care i permiteau costul vie ii de la
Versailles.
Urmtoarea ca importan practic era nobilimea de rob, nobili care lucrau n
administraie i justiie, n special magistraii din parlamente.
Restul nobilimii, care constituiau majoritatea clasei nobiliare, tria la ar. Principala
surs de venit a nobilimii era pmntul, deinnd pn la 1/3 din acesta precum i
ntre 15%-25% din venitul Bisericii, ntruct to i episcopii erau nobili.
Toate funciile nalte erau ocupate de nobilime. De asemenea, se bucurau de
numeroase privilegii, fiind judecai de tribunale speciale, scuti i de serviciul militar, de
munca la ntreinerea drumurilor, aveau drepturi exclusive la vntoare i pescuit, drept
de monopol asupra morilor, cuptoarelor de pine i teascuri, beneficiau i de scutiri de
impozite.
n general nobilimea era ostil schimbrii i se cramponau de privilegiile lor ca fiind
singurele care i distingeau de oamenii de rnd. Totu i nobilimea nu era o cast nchis
ci o elit deschis, acceptnd deseori aliana cu burghezia, dac acest lucru ducea la
ntrirea puterii sale economice. De altfel, puteai deveni nobil fie prin favoarea acordat
direct de rege, fie cumprnd anumite slujbe. Dei nobili i puteau pierde titlul de
noblee dac desfurau activiti economice specifice oamenilor de rnd, cum erau
comerul sau munca manual, unii dintre ei s-au implicat n metalurgie, minerit sau
sistemul bancar.

Starea a treia
n fruntea strii a treia se afla burghezia care reprezenta un grup social eterogen care
nu aveau titluri nobiliare i nu erau nici rani, nici muncitori urbani. Cei mai boga i din
categoria burgheziei erau negustori ale cror venituri din activit ile comerciale au sporit
n numai un secol la 440% mai bogai. Ali burghezi erau bancheri, latifundiari, liberprofesioniti (medici, scriitori, avocai), funcionari publici. n total, existau circa 2,3
milioane de burghezi, circa 8% din totalul popula iei.
A doua component a strii a treia, de departe cea mai numeroas, era rnimea.
Circa 85% din populaia Franei tria n mediul rural i majoritatea o formau ranii.
Estimrile suprafeei de teren pe care o deineau variaz ntre 25 45% din total. Exista
un mic strat (circa 600.000) de mari fermieri, care cultivau pentru a vinde, angajau al i
rani cu ziua i ddeau bani cu mprumut. Mai numero i erau les laboureurs, ranii
care cultivau pentru propriul consum i care, n anii buni, ob ineau i un mic surplus.
Aceste dou componente ale rnimii au dus-o relativ bine n tot secolul XVIII pn n
anii 1770. Celelalte dou pri ale rnimii erau ranii dijma i, lipsi i de capital i care
ddeau jumtate de recolt proprietarilor pmntului, i ranii lipsi i de pmnt care nu
deineau dect casele i grdinile. ranul srac nu avea nici o speran n a tri mai
bine i tria n nesiguran deoarece vremea rea sau boala l puteau aduce n rndul
vagabonzilor, care triau din cerit, furt i slujbe ocazionale. Toi ranii erau obliga i s
plteasc dijma bisericii, impozite statului (la taille, la vingtieme, la capitation i la
gabelle) i obligaiile feudale seniorului lor (la corvee, le champart pr i din recolt -,
lods et ventes o tax pltit seniorului cnd bunurile i schimbau proprietarul).
Situaia ranilor difer de la o provincie la alta. De pild, ranii din Midi nu plteau
deloc dri, n schimb cei din Bretania i Burgundia aveau drile cele mai mari. Povara
cea mai grea pentru rani erau arenzile. Acestea au crescut accentuat n a doua
jumtate a secolului al XVIII-lea, ca urmare a cre terii popula iei de la 22,4 milioane n
1705 la 27,9 milioane n 1790.
Ce-a de-a treia component a strii a treia o formau muncitorii urbani. Majoritatea
muncitorilor de la ora triau n locuine aglomerate i insalubre. Ei erau necalifica i i
sraci. Meteugarii erau organizai n bresle. Orele de munc erau multe 16 ore pe
zi, 6 zile pe sptmn. Nivelul de trai al salaria ilor sczuse lent deoarece pre urile
urcaser n medie cu 65% n timp ce salariile numai cu 22%. Nu prea exista produc ie
pe scar mare: numrul mediu de oameni ntr-un atelier din Paris n 1789 era de 16.
Maitrii i lucrtorii munceau i triau mpreun i erau afecta i de cre terea pre ului
pinii deoarece ea constituia din hrana zilnic.

ORIGINEA SI DEZVOLTAREA PARLAMENTULUI ANGLIA


I. Sub domnia lui Eduard I apare pentru prima oara un parlament, compus din doua
Camere, dar crearea institutiilor parlamentare n-a fost un act constient. Bunul-simt al

regilor, puterea baronilor, rezistenta orasenilor opusesera pna atunci expediente


succesive dificultatilor neprevazute. Parlamentul s-a nascut din ciocnirea acestor
elemente. Convocat de rege ca un instrument de guvernamnt a devenit ncetul cu
ncetul un instrument de control n minile baronilor, apoi n ale natiunii ntregi. La
origine sta Marele Consiliu al suveranilor normanzi, a carui umbra mai da si astazi
trcoale Palatului Westminster. Daca intram n Camera Lorzilor, tronul ne aminteste ca
regele este presedintele acestei adunari. El o prezideaza realmente n ziua cnd vine
sa citeasca mesajul regal. Cancelarul se asaza pe sacul de lna. De ce este acolo?
Pentru ca el convoaca, din ordinul regelui, aceasta Camera. Pe cine convoaca? Pna
n secolul al XIV-lea dreptul de a fi chemat la Consiliu este foarte imprecis determinat.
Un pair al regatului este, literalmente vorbind, un gentilom care are dreptul de a fi
judecat numai de egalii sai, dar exista mai multe mii de asemenea seni 16516h721q
ori, pe cnd, n 1305, Consiliul nu se compunea dect din saptezeci de membri, dintre
care cinci comiti si saptesprezece baroni, ceilalti fiind functionari ecleziastici sau regali.
n fapt, regele i convoaca pe acei de care are nevoie ca sa-i consulte.
II. De pe vremea lui Simon de Montfort si a discipolului sau Eduard I a intrat n uz sa
fie consultati, n cazurile mai grave, nu numai baronii, ci si reprezentantii
"comunitatilor": doi cavaleri de fiecare shire, cte doi reprezentanti de fiecare oras mai
important. Scopul acestei convocari era dublu: pe de o parte, regele si daduse seama
ca un impozit era mai bine primit daca cereai mai nti parerea celor care trebuie sa-l
plateasca, pe de alta, neavnd, din cauza greutatilor de comunicare, nici un mijloc de
a cunoaste opinia publica, socotea ca-i necesar sa faca din cnd n cnd o expunere
cu privire la situatia regatului unor oameni care, venind din toate comitatele engleze,
puteau apoi, prin istorisirile si rapoartele lor, sa creeze n tara un climat favorabil. La
nceput, aceasta metoda nu reprezinta un privilegiu nou acordat cavalerilor;
dimpotriva, este un mijloc comod de a-i stoarce de bani si de a le face impresie. Unii
cavaleri, n clipa cnd comitatul i alegea n parlament, fugeau de aceasta corvoada.
De altfel, deputatii comitatelor si ai oraselor nu luau parte n nici un fel la dezbaterile
Consiliului. Ascultau n tacere. Un speaker (pe atunci functionar al coroanei) comunica
Consiliului asentimentul sau obiectiile lor. Dar foarte curnd se deprinsera sa discute
ntre ei si, pe la sfrsitul secolului, le fu atribuita o sala de consiliu a calugarilor din
Westminster ca loc de ntrunire. Trebuie sa remarcam ca primele sedinte ale
reprezentantilor Comunelor sunt secrete; ele sunt tolerate, nu legale. "Originea
Camerei Lorzilor este o curte de judecata; originea Camerei Comunelor este un
comitet clandestin".
III. Obiceiul de a convoca diferitele "stari" ale unui regat (militarii, preotii si plebea)
pentru a le cere consimtamntul cu privire la impozite nu era, n secolul al XIV-lea,
propriu Angliei. Ca si corporatiile, ca si comunele, el era pe atunci o idee europeana.
Aproape toti suveranii timpului recurg la aceasta metoda pentru a determina
acceptarea taxelor care devin din ce n ce mai mpovaratoare. Dar structura originala a
societatii engleze face ca parlamentul sa devina n scurta vreme cu totul altceva dect
"starile generale" din Franta. n Anglia, ca si n Franta, regele ncepe prin a cere ca
fiecare din cele trei stari sa-si stabileasca singura taxele, dar renunta repede la
aceasta, pentru ca mpartirea n stari nu mai corespunde realitatilor din Anglia: a)
episcopii faceau parte din Marele Consiliu nu n calitate de episcopi, ci ca mari vasali
si seniori feudali. Restul clerului nceta de a mai trimite reprezentanti n
parlament. Preotii preferau sa-si voteze impozitele n propriile lor
adunari: Convocarile de la Canterbury si de la York. nspaimntati de nencetatele
conflicte dintre papa si rege, doreau sa se tina la distanta de puterea civila. Ca urmare
a abtinerii lor, Anglia se vazu orientata spre sistemul celor doua Camere, b) Cavalerii

ar fi putut sta alaturi de episcopi si baroni, dar n adunarile comitatelor, n componenta


curtii judecatorilor itineranti, cavalerii intrasera n relatii constante cu orasenii. De cnd
orice beneficiar al unui venit funciar de douazeci de livre trebuia sa fie nvestit cavaler,
genul de om si genul de viata legate de acest cuvnt se schimbasera amndoua.
Clasa cavalerilor se amesteca bucuros, prin casatorii, cu negustorii bogati din orase.
Ea nsasi avea mai curnd un caracter agrar si comercial dect razboinic. Experienta
dovedi ca acesti cavaleri se simteau mai la largul lor cu orasenii. De altfel, erau
convocati, ca si acestia, de catre sheriff; ca si acestia, erau reprezentantii unor
comunitati. Din unirea micii nobilimi cu orasenii se nascu Camera Comunelor.
IV. Asadar doua circumstante deosebite: retragerea de bunavoie a clerului si
gruparea laolalta a cavalerilor si a orasenilor facura posibila formarea unui parlament
compus dintr-o Camera superioara si o Camera inferioara. Gruparea laolalta a
cavalerilor si a orasenilor este un fapt capital. Ea explica de ce Anglia nu s-a gasit
niciodata, asa cum a fost Franta n secolul al XVIII-lea, mpartita n doua clase
vrajmase*. La origine, sistemul feudal este aproape acelasi n Franta (si n toata
Europa) ca n Anglia. "Situatia taranilor se deosebeste prea putin; pamntul este
posedat, ocupat, cultivat n acelasi fel. De la granitele Poloniei pna la Marea Irlandei,
seniorul, curtea domeniala de judecata, clasele feudale, regatul, totul se aseamana..."
Dar n secolul al XIV-lea, pe cnd n Anglia clasele se ntrepatrund, n Franta se
ridica o bariera ntre nobilime si restul tarii. Nu pentru ca nobilimea ar fi fost n Anglia o
clasa deschisa, iar n Franta nchisa, asa cum s-a scris adeseori. Nici o clasa n-a fost
mai deschisa dect nobilimea franceza[1]. Numeroase functii nnobilau pe cei care le
cumparau. Numai ca, daca aceasta bariera era usor de trecut, "ea era stabila, vizibila,
marcata de semne prea evidente, odioasa pentru acela care ramnea afara". n Franta
nobilimea era scutita de impozite. Fiul unui gentilom era gentilom de drept. n Anglia,
numai baronul proprietar al unei baronii, sef de familie, avea dreptul de a fi chemat la
Camera Lorzilor printr-o convocare individuala*. Fiul sau avea libertatea sa intre n
Camera Comunelor ca sa reprezinte comitatul sau si curnd solicita aceasta onoare.
Dreptul de primogenitura si legislatia lui Eduard I cu privire la "domeniile mpartite"
lasara la voia ntmplarii mii de mezini. "Daca clasele de mijloc din Anglia, departe de
a se razboi cu aristocratia, i-au ramas att de profund atasate, aceasta nu s-a datorat
faptului ca aristocratia era o clasa deschisa, ci mai curnd din pricina formei sale
nedefinite si a necunoasterii limitelor sale; nu att pentru ca se putea usor intra n
rndurile ei, ci pentru ca nu se stia niciodata cnd faceai parte din ea". n Anglia a
existat mai curnd o aristocratie de functiuni dect una de nastere, de unde prestigiul
care se acorda nca si astazi serviciilor publice.
V. Daca regii Angliei s-ar fi gndit ca baronii, cavalerii si orasenii, chemati a face
parte din doua adunari, vor deveni o forta care, cu ncetul, avea sa acapareze toate
prerogativele regale, cu totul alta ar fi fost, desigur, politica lor. Se pot concepe manevre care ar fi slabit si poate nabusit parlamentul nca de la nasterea sa. Regii
Frantei, attnd cele trei stari una mpotriva celorlalte, convocnd starile provinciale, n
sfrsit, instituind o armata permanenta si un bir permanent, tallia (impozit neconsimtit),
vor edifica n trei secole o monarhie mult mai independenta fata de natiune dect n
Anglia. Dar nici regii Frantei, nici parlamentele engleze nu faureau n mod constient
viitorul. Numai destinul i-a mpins pe drumuri diferite. Cum ar fi putut Eduard I sa
prevada puterea de mai trziu a parlamentului? Pentru ca acesta sa devina rivalul
regelui, trebuia sa obtina: 1. nu numai dreptul de a vota impozitele, ci si controlul
folosirii lor; 2. dreptul de a face legi, drept care, pe vremea lui Eduard I, nu apartinea
dect regelui; Camera Comunelor nu putea dect sa prezinte petitii; 3. dreptul de a

conduce politica generala a tarii, idee care i s-ar fi parut de neconceput oricarui
membru al parlamentului din 1305. Politica era o treaba a regelui, de care numai el
raspundea. Or, cum regele era inviolabil si nu putea fi pus sub acuzare, un conflict
ntre parlament si coroana nu comporta alta solutie dect revocarea parlamentului sau
detronarea regelui, adica anarhia. Va trebui, pentru a iesi din acest impas, sa se
nascoceasca fictiunea responsabilitatii ministeriale. Dar oamenii nu vor ajunge la
aceasta complicata idee dect n etape. Prima sa forma va fi judiciara, si nu politica;
va fi punerea sub acuzare a ministrilor de catre Camera Comunelor, n fata Camerei
Lorzilor, care ndeplineste functia de nalta Curte de Justitie, asa ca n vremurile de
nceput ale Marelui Consiliu. Aceasta forma rudimentara si bruta a responsabilitatii
ministeriale se va numi impeachment (adica acuzare), Impeachment-ul si forma sa
agravata,attainder-ul (lege de condamnare votata de Camera, fara a se acorda
acuzatului beneficiul formelor judiciare), vor fi masuri crude, adesea nedrepte, dar
poate ca atunci era mai mic pericolul de a pedepsi pe nedrept un ministru dect acela
de a detrona pe drept un rege.