Kinetologia, termen folosit pentru prima data

de Nicolas Dally in anul 1857 este definit ca

stiinta miscarii din grecescul kinenin care
inseamna miscare si logos care inseamna
stiinta. Pentru a nu vorbi in general pentru
toate vietuitoarele, ci doar pentru om, vom
studia stiinta care se ocupa cu studiul
miscarilor omului sau kinetologia medicala

Kinetologia aplicata se bazeaza pe teste

musculare care ne vor ajuta sa punem un

diagnostic, pentru ca mai apoi sa reusim sa
stabilim metode de tratament prin miscare. Ea
cuprinde kinetoterapia profilactica (acele
tehnici prin care mentinem starea de
functionare a sistemului neuromuscular la un
nivel satisfacator) si kinetoterapia de
recuperare prin care incercam redobandirea
functionalitatii sistemului kinetic dupa diverse
patologii (neurologica, cardiologica, dupa
traumatisme, ect.) pentru a ajuta la
reintegrarea pacientului in societate.

Scopul urmarit de fiziokinetoterapeut este acela de a

restabili controlul organismului uman prin

imbunatatirea legaturii muschi-articulatie-nerv-creier,
adica forta musculara, echilibrul, cat si imbunatatirea
functionalitatii articulatiilor mai ales prin posturari
corecte. De asemenea prin exercitiul fizic se urmareste
imbunatatirea circulatiei, digestiei, regenerarii celulare
si functionarii organismului uman per ansamblu. Astfel
in functie de scopul urmarit putem vorbi de
kinetoterapie analitica, cand ne vom focusa pe un
singur segment pe care vrem sa ii recuperam
functionalitatea si kinetoterapie globala cand vom
ajuta la recuperarea musculaturii intregului organism.
Pentru kinetoterapia globala cele mai cunoscute
metode sunt tehnica lui Kabat si tehnica lui Bobath.

Obiective de baza in
kinetologie
Scopurile terapeutice in KT sunt numeroase:
Ameliorarea mobilitatii unui segment al corpului

(deficitar printr-o afectiune oarecare)

Reglarea tranzitului intestinal
Cresterea amplitudinii respiratiei
Refacerea echilibrului corpului in timpul mersului
Sa augmenteze capacitatea de munca
Ameliorarea devierilor coloanei
Ameliorarea circulatiei arteriale si venoase intr-un
membru-compromisa prin diferite afectiuni
Ameliorarea durerilor printr-un torticolis cervical

Refacerea abilitatii unei maini paralizate

Reducerea unui edem posttraumatic
Refacerea ortostatismului la un pacient imobilizat
Reeducarea mersului unui amputat
Ameliorarea unei lombalgii cronice sau prevenirea

acutizarii ei
Scaderea greutatii corporale in obezitate
Calmarea tensiunii nervoase, avand un efect
antistres si de eliberare de endorfine endogene cu
cresterea pragului durerii somatice
Cresterea performantei cardiace

Complexitate aparenta a acestei metode

raportata la marea varietate a patologiei are

la baza in fond un numar redus de elemente
de baza-fundamentale in numar de 9:
Relaxarea
Corectarea posturii si aliniamentului corpului
Cresterea mobilitatii articulare
Cresterea fortei musculare
Cresterea rezistentei musculare
Coordonarea, controlul, echilibrul
Antrenarea la efort
Reeducarea respiratorie
Reeducarea sensibilitatii

Bazele fiziologice ale

KT
In UM intra acelasi tip de fibre musculare albe
si rosii si ele se contracta in acelasi timp.
UM=neuron+axon+fibrele musculare aferente
Exercitiile in KT sunt de fapt miscari executate
cu un anumit scop, tintite si care solicita
anumite sisteme ale organismului: aparatul
locomotor, osteoartromiokinetic, SNC, CV si
respirator.

Imobilizarea (lipsa de miscare) implica alte

aparate si sisteme:
-efect negative/musc.-care isi reduce volumul
si forta musculara cu 3%/zi-se pierde masa
musculara-hipotrofie de inactivitate
-tesut conjunctiv-degradari care duc la
pierderea elasticitatii, dezvoltandu-se tesut
fibros

Periarticular: degradari, fibrozariredori articulare

si reducerea stereotipurilor de miscare complexe

-se pierd functiile de coordonare, se fac miscari
gresite, in ax vicios
-o consecinta foarte importanta a
imobilizarii=osteoporoza
-aparatul cardiovascular: prabusiri ale TA, cu
colabari la reluarea ortostatismului
-scaderea volumului pompei cardiace prin
transformari la nivelul miocardului
-scaderea functiei endocrine, SNC, ap. Respirator.

In actele de miscare se produc o serie de influente

pozitive la nivelul aparatului neuroartromiokinetic,

CV, respirator cu modificarea functiei lor, care prin
repetare beneficiaza de ameliorarea acestor functii
de la o sedinta la alta=efect de antrenament
In cadrul programelor de exercitii sunt importante
cateva elemente: sarcina, ritmul intensitatea,
complexitatea exercitiilor, coordonarea SNC, aria
muschilor interesati
Tipul de sarcina-de stress-prin programul de exercitii
va determina si rezultatul (raspunsul)
In KT stressul poate fi o miscare cu sarcina mare
intr-un timp relativ scurt sau exercitii de intensitate
moderata, repetate mai mult.

Impunerea unor exercitii de mare abilitate, de

dexteritate poate fi un stress pt. SNC. Pt. a

actiona benefic, stressul trebuie sa fie un
excitant mai mare decat cel obisnuit, ca sarcina,
ritm si intensitate.
In recuperare este vorba de refacerea unor
functii, de aceea se va imprima un stress
obligatoriu pe linia functiei pe care dorim sa o
crestem: pt. a creste forta musculara sunt
necesare miscari active cu rezistenta, statice cu
izometrie.

Deci, ca principiu, pt. cresterea adaptativa a

unei functii se aplica un stress care va duce la

cresterea functiei.
Tipurile de contractie musculara:
izometrice-statice TAsist-diast
izotonice-dinamice TA sistolica, rezistenta
periferica

Bazele fiziologice ale KT-pornind de la UM,

necesita revizuirea unor fenomene

fundamentale
In stare de repaus NMP are o polaritate (-)
intracelular, (+) extracelular, datorita
repartitiei inegale a ionilor cauzata de
permeabilitatea selective a membranei
celulare neuronale.

Astfel se realizeaza o diferenta de potential de

(-90mV)-intretinuta prin mecanismul de

pompa-consumatoare de energie. In
mecanismul de pompa rolul principal ii revine
pompei de Na, se realizeaza un transfer de: Na
expulzat activ extracelular, K patrunde pasiv
intracelular, fiind atras de sarcinile (-)
intracelulare. Datorita diferentei de concentratie
a celor 2 ioni de la nivelul membranei celulare,
in repaus se realizeaza o diferenta de tensiune
numita potential de membrana=de repaus

Potential de actiune (PA): Depolarizarea

In urma unui stimul membrana celulara devine

permeabila pentru Na, declansandu-se un flux

masiv dinspre exteriorinterior, permeabilitatea
pentru Na crescand in urma depolarizarii, proces in
care in exterior apar sarcini (-), iar in interior (+).
Pentru a declansa o excitatie stimulul trebuie sa
aiba o intensitate minima precisa, I
prag=Reobaza,. Numai un stimul peste prag
determina o reactie ce se propaga.
Legea tot sau nimic: I>I prag nu duce la o a
raspunsului.

Repolarizarea
Chiar in timpul procesului de depolarizare incep

sa apara procese care tind sa restabileasca

potentialul de repaus. Are loc o inactivarea a
transportului de Na, cu intensificarea
transferului de K spre exterior. Aceste modificari
de permeabilitate pentru K dureaza apox. 1
msec. Interiorul celulei atinge un punct maxim
al acestui process (=40mV) fata de exterior.
Deci modificarile de potential care au loc in
timpul depolarizarii si repolarizarii alcatuiesc
potent. Act. (80mV+40mV=120mV)

Concret KT consta din:

-repaus postural
-posturare corectoare, hipercorectoare
KT pasiva
-KT activa sau activa asistata
-KT activa contra rezistentei
In esenta scopul este recuperarea prehensiunii,

a mersului actionand pe toate verigile lantului

kinetic al aparatului neuroartromiokinetic.

Musculatura striata sau musculatura

scheletica, asa cum ii spune si numele este

musculatura care se gaseste inserata la
nivelul osului si este direct implicata in
miscare.

Muschiul scheletic este alcatuit dintr-o unitate

centrala numita corpul muschiului (alcatuit din

fibre musculare striate) si din doua tendoane
situate la fiecare extremitate (alcatuite din tesut
conjunctiv). Corpul muschiului este constituit din
fibre musculare: acestea sunt compuse din celule
denumite miocite, care cuprind in citoplasma lor
numeroase filamente alungite paralel cu axa
mare a celulei. Aceste filamente sunt de doua
tipuri: unele, delicate, subtiri care contin actina,
celelalte, groase sunt compuse din miozina.

Datorita diferitelor patologii care duc la

inactivitate musculara, muschii se pot atrofia,

degenera, aceasta este cauza scaderii
randamentului lor, deci a scaderii fortei
musculare.

Testing-ul muscular sau bilantul muscular

reprezinta o serie de tehnici manuale prin care

se realizeaza evaluarea musculaturii. Acesta se
aplica la nivelul membrului superior si inferior
cat si la nivelul musculaturii cervicale, pe
fiecare muschi sau pe grupe musculare. Cel mai
folosit astazi este cel al Fundatiei Nationale
pentru Paralizie Infantila din 1946. In timp
bilantul muscular a fost prelucrat, delimitanduse forta musculara normala si acceptabila (grad
5,4), de pacientii cu forta musculara scazuta
(grad 3 sau sub acest grad).

Gradele fortei musculare sunt:

-5 (normala)- pacientul poate executa toate

activitatile obisnuite fara sa oboseasca si contra

unei rezistente puternice
-4 (buna)-pacientul va executa activitatile zilnice
obisnuite, oboseala apare mai repede, rezistenta
aplicata va fi una moderata
-3+ (moderata cu +)-oboseala va aparea
repede, miscarea va fi completa contra
rezistentei
-3 (moderata)- pacientul nu-si va putea indeplini
activitatile zilnice obisnuite decat partial (pentru
membrele inferioare e nevoie de o forta
musculara mai mare decat 3), miscarea poate fi
executata contra gravitatiei

-3- (moderata cu -) mersul este imposibil daca toti

muschii membrelor inferioare vor fi notati cu 3.Miscarea contra gravitatiei va fi executata doar in
50%
-2+ (slaba cu +)- pacientul va executa doar unele
activitati, este nevoie de asistenta. Miscarea
antigravitationala va fi sub 50%
-2 (slaba)- pacientul va executa foarte putine din
activitatile zilnice obisnuite, pozitia antigravitationala
va fi exclusa (va reusi sa isi ridice membrul de pe
planul patului, dar fara a reusi sa si-l mentina ridicat)

-2- (slaba cu -) pacientul are nevoie de

asistenta permanenta, nu poate indeplini nicio

activitate
-1(schitata) exista doar contractie la nivel
muscular
-0 nu exista contractie

Articulatiile:
Sunt structuri care unesc intre ele doua sau

mai multe oase vecine. Acestea se pot

clasifica in articulatii fixe (sinartroze), se
gasesc intre oasele craniului, sau la nivelul
cutiei toracice si articulatii mobile (diartroze).
La acest nivel se produce amplitudinea de
miscare sau flexibilitatea organismului.

Prin alterarea acestui segment anatomic

poate sa apara redoarea articulara care se

poate defini ca limitarea in miscare, care de
obicei se reduce dupa cateva miscari de
incalzire articulara, sau chiar ankiloza, cand
putem vorbi de intepenirea totala a articulatiei
respective.

Pentru a putea determina corect miscarile

articulare, in vederea notarii gradului de

mobilitate se foloseste goniometria. Este
metoda masurarii unghiurilor articulatiilor cu
ajutorul unui instrument gradat numit
goniometru.

Astfel, vom putea face si o clasificare a

muschilor in functie de gruparea lor in jurul

articulatiilor in: agonisti, sinergici si
antagonisti.
Muschii agonisti sunt cei care initiaza si
indeplinesc miscarea, de aceea sunt
supranumiti si motor primar.
Muschii antagonisti sunt cei care se opun
miscarii si cu rol in franarea miscarii.

Muschii sinergici cei care au rol in a ajuta

muschii agonisti, astfel contractia devine mai

puternica.
Un alt element care ajuta la formarea
sistemului kinetic este osul si reprezinta un
sistem complex de parghii.
Sistemul nervos periferic este cel care va
conduce informatiile primite de la sistemul
muscular si articular catre sistemul nervos
central pentru a se indeplini miscarea.

O buna functionalitate a sistemului kinetic

inseamna o buna colaborare a celor 3 sisteme

(musculoscheletal, articular si nervos). Exista
doua tipuri de miscari: statica si dinamica.

Activitatea statica se efectueaza prin contractia

izometrica prin care vom putea obtine posturarea

(pozitia unui corp in raport cu alte segmente sau
alte elemente din afara lui), mentinerea unei
greutati (de ex mentinerea unui pahar in mana ),
gravitatia. Prin contractie izometrica nu vom avea
nicio modificare in lungimea muschiului, doar
tensiune la acest nivel, se produce doar caldura,
fara lucru mecanic. Prin aceasta se realizeaza
hipertrofia musculara (de ex sportivii ce practica
culturism), aceasta contractie putand fi considerata
o adevarata pompa circulatorie, putandu-se
perturba activitatea cardiaca. Contractia
izometrica poate fi: scurta, mentinuta, intrerupta.

Activitatea dinamica se realizeaza prin

contractia izotonica care permite fibrei

musculare sa isi modifice lungimea. Acest tip de
contractie este intalnita in toate activitatile
fizice obisnuite, de ex. locomotie, cat si in sport.
Daca prin modificarea lungimii fibrei musculare
se realizeaza scurtarea atunci vorbim despre
contractia concentrica (de exemplu flexia
antebratului pe brat), iar daca se realizeaza
lungimea fibrei musculare prin indepartarea
capetelor musculare , atunci vom vorbi despre
contractia excentrica (inversul contractiei
concentrice, adica extensia antebratului dupa
ce anterior s-a efectuat flexia pe brat).

Contractia izodinamica reprezinta contractia

dinamica prin care muschiul se contracta

maxim pe toata aplitudinea lui. Acest tip de
contractie va imbunatati mai repede forta
musculara decat contractia izotonica.

Posturarea reprezinta pozitionarea unui

element sau a corpului in intregime voluntar

sau cu ajutor (fiziokinetoterapeut, atele,
saculeti cu nisip, orteze) pentru o perioda de
timp pentru a corecta si recastiga pozitia
corecta a corpului. Ea poate fi corectiva sau
de facilitare.

Mobilizarile pasive sau miscarile impuse, se

realizeaza cu ajutor din exterior fara a fi

implicat pacientul in mod activ. Aceasta
mobilizare necestia personal bine antrenat,
cat si o buna colaborare intre pacient si
fiziokinetoterapeut pentru a preveni
accidentarile.

Mobilizarile active reprezinta miscarile pe care

le va executa pacientul fara ajutor din partea

fiziokinetoterapeutului. Ele urmaresc cresterea
fortei musculare, imbunatatirea activitatii
articulare (ca scop preventiv). Pot fi: mobilizari
active asistate, contra gravitatiei,
contrarezistenta.

Hidrokinetoterapia sau miscarea in apa se

efectueaza in piscine, bazine, cazi. Mediul va

fi unul placut, cu o temperatura a apei de 3536, in camera incalzite. Datorita faptului ca in
apa centrul de greutate este mentinut mai
usor, mobilitatea articulara va fi mai ampla,
scazand pragul algic.

Elongatiile reprezinta tractiuni in ax a coloanei

vertebrale cu ajutorul diferitelor aparate si au

scopul de a indeparta vertebrele intre ele. De
obicei se folosesc la nivelul coloanei cervicale
sau lombare. Ele sunt indicate in discopatiile
vertebrale ce implica atingere radiculara.
Contraindicatiile le reprezinta osteoporoza
severa, metastazele osoase, morbul Pott,
persoanele anxioase. Elongatiile pot fi:
continue, discontinue, pe uscat, in apa.

Manipularile reprezinta miscari fortate ce se

aplica la nivel articular cu scopul de a mobiliza

brusc articulatia dincolo de miscarile ei
fiziologice, fara insa a o forta. Aplicatia la nivel
articular poate fi directa, indirecta sau
semidirecta.

Manipularea directa este cea aplicata la nivelul

coloanei vertebrale, manipularile indirecte sunt

acelea care folosesc intermediari pentru a
ajunge la coloana vertebrala cum sunt
membrele sau capul, manipularea semidirecta
este acea in care va interveni
fiziokinetoterapeutul. Indicatiile manipularilor
sunt: lombalgiile, nevralgiile. Contraindicatiile
sunt: osteoporoza, boala de origine
inflamatorie a coloanei vertebrale, tumori
vertebrale.

Mobilizarile
Denumita si mobilizarea articulatiei

periferice formeaza, impreuna cu

manipularile terapia manuala.
Mobilizarile sunt pasive si active.
Mobilizarile pasive se realizeaza cu ajutor din
partea fiziokinetoterapeutului sau alta forta
exterioara in conditii de activitate scazuta a
fortei musculare sau inactivitate.