Sunteți pe pagina 1din 5

Încercarea la încovoiere prin şoc. Rezilienţa

LUCRAREA

NR.

3

ÎNCERCAREA

PRIN

Ş OC.

DE

ÎNCOVOIERE

REZILIEN Ţ A

3.1. Rezilienţa

Viteza cu care se aplică sarcina la determinarea unei proprietăţi mecanice are o influenţă foarte mare asupra comportării materialelor metalice. Oţelurile, îndeosebi, se comportă tenace la viteze mici de aplicare a sarcinii (încercări statice) şi fragil la viteze mari de aplicare a sarcinii (încercări dinamice). Pentru a determina valoarea rezilienţei, care este proprietatea materialelor de a rezista la sarcini dinamice (şocuri), este necesar să recurgem la un tip de încercare dinamică, la care sarcina să fie aplicată cu o viteză mare. Încercarea de rezilienţă permite aprecierea tenacităţii sau fragilităţii materialelor metalice şi constă din ruperea epruvetei dintr-o singură lovitură a ciocanului pendul.

dintr-o singur ă lovitur ă a ciocanului pendul. Fig. 3.1. Epruveta, ciocanul pendul, modul de a

Fig. 3.1. Epruveta, ciocanul pendul, modul de aşezare a epruvetei la încercarea de încovoiere prin şoc

33

Lucrări de laborator

În timpul solicitării epruveta, sub forma unei bare cu secţiune

pătrată (10x10mm), şi cu o crestătură la mijloc (sub formă de U sau V) este supusă unei solicitări de încovoiere prin şoc (fig. 3.1). La încercarea pe epruvete Charpy U (SR EN 10045-1:1993)

se defineşte rezilienţa ca fiind raportul dintre energia consumată

pentru ruperea epruvetei şi aria secţiunii transversale din dreptul

crestăturii.

unde:

KCU =

W

A

0

[

daJ / cm

2

]

(3.1)

K

-iniţiala cuvântului german Kerbschlagfestigheit (rezilienţă);

C

-iniţiala de la cuvântul Charpy;

U

-forma crestăturii;

W

-energia consumată pentru ruperea epruvetei, dintr-o singură

lovitură;

A 0 -aria secţiunii epruvetei în dreptul crestăturii (A 0 =b·h, unde

b -lăţimea epruvetei; h -adâncimea crestăturii). La încercarea pe epruvete Charpy V, (STAS R 10025-75) tendinţa actuală este ca rezultatele să se exprime prin energia consumată pentru rupere. În acest caz simbolul este KCV şi se măsoară în [J] sau [daJ]. Prin analogie cu încercarea cu epruvete Charpy U, uneori se mai exprimă şi prin energia de rupere raportată la unitatea de suprafaţă a secţiunii din dreptul crestăturii. Pentru efectuarea încercării la încovoiere prin şoc se foloseşte soneta, introdusă pentru prima dată de A. Martens în anul 1891 sau ciocanul pendul cu cadran. În prezent, utilajul cel

mai folosit este ciocanul Charpy, datorită simplităţii şi robusteţii construcţiei. Ciocanul Charpy (fig. 3.1) constă dintr-un pendul prevăzut

cu un ciocan de greutate P, ce oscilează în jurul lui O. Pentru

ruperea epruvetei, aşezată liber pe două reazeme de pe batiul B,

ciocanul cade de la o înălţime H 0 , dinainte stabilită. În rotaţia pendulului, ciocanul propriu-zis, prin intermediul unui cuţit din material dur, loveşte epruveta şi o rupe, consumând astfel o parte din energia cinetică a pendulului; restul de energie este folosită de pendul pentru a se ridica la înălţimea H. Energia consumată pentru ruperea epruvetei este dată de

relaţia:

34

Încercarea la încovoiere prin şoc. Rezilienţa

W

=

=

G

p

W

0

l

c

W

f

=

G

p

(

H

0

(cos β cosα)

H

)

=

(3.2)

unde: W 0 -energia potenţială a pendului în poziţia iniţială; W f -energia potenţială a pendulului în poziţia finală; G p -greutatea pendulului; l c -distanţa de la centrul de greutate al pendulului până la axul de rotaţie; H 0 -înălţimea iniţială a centrului de greutate al pendulului, măsurată pe verticală, faţă de poziţia cea mai de jos atinsă de centrul de greutate în cursa de încercare; H -înălţimea finală a centrului de greutate al pendulului, măsurată pe verticală, faţă de poziţia cea mai de jos atinsă de acesta în cursa de rotaţie; α, β -unghiurile celor două poziţii extreme faţă de axa verticală. Viteza de lovire se calculează cu relaţia:

v =

2gH 0
2gH
0

(3.3)

3.2. Aparatură şi materiale

ţ ia: v = 2gH 0 (3.3) 3.2. Aparatur ă ş i materiale Fig. 3.2. Pendul

Fig. 3.2. Pendul de rezilienţă tip Charpy; schiţă şi pendul seria PH 150-450 Joule

Pentru lucrare sunt necesare: pendul de rezilienţă (fig. 3.2), epruvete tip Mesnager (cu crestătură în formă de U) din diferite materiale cum sunt reprezentate în fig. 3.1.

35

Lucrări de laborator

3.3. Modul de lucru

Se ridică manual ciocanul (2) (fig. 3.2) în poziţia de sus, corespunzător unei energii disponibile de 30daJ sau 15 daJ (funcţie de greutatea montată) şi se blochează în această poziţie cu dispozitivul de blocare cu clichet (4). Proba pregătită anterior, prin prelucrare mecanică, se aşează pe suportul ciocanului pendul cu crestătura lateral, opus direcţiei de lovire, folosind un şablon, astfel ca deplasarea axei de simetrie a epruvetei faţă de muchia de lovire a ciocanului să fie mai mică de 0,5 mm. Se deblochează ciocanul lăsându-se să cadă asupra epruvetei, pe care o rupe şi o antrenează în direcţia de mişcare, simultan deplasând şi acul indicator pe discul gradat până la diviziunea corespunzătoare lucrului mecanic consumat pentru ruperea epruvetei. După ruperea epruvetei ciocanul se opreşte în poziţia verticală folosind pârghia de frână (5). Citirea pe cadranul divizat, direct în unităţi de lucru mecanic, se face pe scara corespunzătoare discului (3) ce asigură energia disponibilă folosită (30 daJ sau 15 daJ). În cazul când epruveta nu se rupe dintr-o singură lovitură, atunci se trece la un ciocan cu o energie disponibilă mai mare. Dacă epruveta nu s-a rupt pe toată secţiunea, însă, ea a fost antrenată cu ciocanul, deci a trecut printre reazemele aparatului, determinarea se consideră ca fiind valabilă. Pentru a afla valoarea rezilienţei unui material metalic, aceasta se ia ca media aritmetică a cel puţin trei încercări. Aprecierea caracterului ruperii epruvetei se face astfel: dacă secţiunea de rupere are un aspect grăunţos şi lucios ruperea este fragilă, dacă secţiunea de rupere are un aspect neted, mat ruperea este tenace. Materialele tenace (oţelurile cu conţinut redus de carbon) prezintă o rezilienţă ridicată, deoarece energia consumată la ruperea epruvetei este mare; materialele fragile (oţelurile aliate şi înalt aliate, fontele albe) prezintă o rezilienţă scăzută deoarece energia consumată la ruperea epruvetei este mică.

3.4. Rezultate şi concluzii

Rezultatele încercărilor se prezintă în tabelul 3.1. Rezilienţa este o proprietate de importanţă primordială pentru piesele şi instalaţiile care lucrează în condiţii de şocuri normale sau întâmplătoare, ca, de exemplu, roţile dinţate din

36

Încercarea la încovoiere prin şoc. Rezilienţa

cutiile de viteze în momentele de cuplare şi decuplare (mai ales la manevre greşite, când nu se debreiază corect). De asemenea, poansoanele şi matriţele pentru ştanţare şi găurire, cuţitele ghilotinelor de debitare şi alte scule sunt supuse la şocuri repetate. Dacă materialul din care sunt executate astfel de piese şi scule are rezilienţa scăzută, ele se sparg şi se produc avarii sau scoateri premature din uz.

Tab. 3.1.

     

Secţiunea

     

Nr.

Nr.

epruv.

W

KCU, în daJ/cm 2

crt.

Materialul

probei

cm

2

daJ

Pe

probe

Medie

Obs.

   

1

         

1

2

         

3

         
   

4

         

2

5

         

6

         

Rezilienţa materialelor metalice este mult influenţată de temperatura de funcţionare a pieselor. Prin scăderea temperaturii, rezilienţa poate scădea brusc. Cazurile cele mai grave de avarii datorate acestei cauze se produc la recipientele sub presiune (conducte, rezervoare, cisterne), la podurile metalice şi la navele oceanice, in perioadele sezoanelor reci. Astfel, în cursul razboiului al II-lea mondial, peste 100 de nave s-au rupt în bucăţi în lunile de iarnă, în zonele reci şi cu valuri mari, care au provocat şocuri puternice asupra corpului navelor. Pentru a se preîntâmpina asemenea situaţii, materialele din care se realizează astfel de instalaţii se încearcă la şoc pe epruvete speciale (cu crestatura in V) şi la temperaturi scăzute (până la -50°C) şi nu se folosesc decât acele materiale care corespund prescripţiilor standardizate sau altor norme tehnice.

37