In Tarile Romane inventarea fotografiei nu a trecut neobservata.

Interesul pentru
fotografia etnografica apare in preajma razboiului Crimeei. Pe langa activitatea de atelier ce
presupunea realizarea de portrete pentru comanditarii citadini, ochiul fotografilor a fost atras,
inevitabil, de lumea pestrita a strazilor si targurilor. Unul dintre primii fotografi atrasi de aceasta
lume a fost Ludwig Angerer (1827 1879), pasionat de fotografie,va deveni fotograful Curtii
habsburgice, realizand mai multe imagini ale Bucurestiului la 1856.
In studioul sau improvizat sau pe chiar pe strada va imortaliza figuri de negustori ambulanti:
halvitari, gabroveni, placintari sau bragagii. Prin aceste fotografii se pot reconstitui costume
specifice diferitelor tipuri de meserii dar si modul in care cosmopolitismul acestei perioade,
influente vestice dar si orientale, a marcat viata cotidiana a locuitorilor acestor zone. Dintr-o
fotografie reprezentand doi gabroveni (vanzatori de cutite) observam ca unul dintre ei poarta
turban si ilic si trage din ciubucul lung iar celalalt poarta o tunica militara ruseasca.
Personalitatea cea mai cunoscuta printre fotografii ce activau in Principate a fost Carol Szathmari
(1812 1887). Pictor si fotograf, un avid calator si pasionat al genului documentar a lasat cele
mai impresionante marturii de fotograf etnografic. Din peregrinarile sale prin tara adunase o
impresionanta colectie de costume populare, pe care le pastra in atelier si le utiliza in diverse
fotografii.
In primele luni ale Razboiului Crimeii a luat initiativa de a face portretele generalilor combatanti
ale trupelor participante (rusesti, turcesti si autriece) ce treceau prin Bucuresti.
Dupa sosirea la tronul tarii a lui Carol de Hohenzolern stimuleaza arta documentarista a lui
Szathmari. El il va insoti pe Carol I in excursiile sale de cunoastere a tarii unde va realiza
numeroase fotografii incluse in volumul Romania, Album (1867). Impulsul puternic de
modernizare a tarii instalat odata cu noua domnie au determinat o noua atitudine din partea lui
Szathmari, asemanatoare cu cea a fotografilor americani contemporani lui, aceea de a imortaliza
cat mai mult din lumea ce se ducea: a mahalaleor, a taranilor si oamenilor de la periferie. Multe
dintre tipurile de negustori sau tarani si taranci in portul de zi cu zi sau cel de sarbatoare erau
adusi in atelier in zilele de targ. In atelier fotograful elabora o adevarata scenografie tematica cu
busteni, arbusti, frunze, craci de brad sau elemente de mobilier rustic in care subiectul mai mult
sau mai putin contrariat de ce se intampla se straduia sa pastreze poza ceruta de artist. Astfel se
explica si figurile crispate din unele fotografii. O analiza comparativa, cat mai amanuntita, pe
zone etnografice, ar putea evidentia transformarile si influentele asupra portului popular din
ultimul secol si jumatate, pornind de la opera fotografica a lui Szathmari ce a strabatut pe
indelete zonele locuite de romani atat in Principate cat si in Transilvania si Banat.
O alta practica curenta in epoca ce s-a perpetuat pana in ultimile decenii a fost punerea in
vanzare, cu bucata sau la set, de fotografii format carte-de-visit, apoi in formatul cabinet,
ilustrate si vederi in secolul XX, reprezentand diverse costume si porturi populare. Fotografii

cumparau unii de la altii placile si clisee pe care se realizau fotografiile, pe care le vindeau apoi
sub nume propriu.
Franz Dushek si A. D. Reiser doi fotografi ce au activat in Bucuresti, au realizat si ei
fotografii cu caracter etnografic. Dusheck, un fotograf ce reusea sa prinda cu sensibilitate mai
ales imaginile copiilor, eludand uneori canoanele rigide ale fotografiei de atelier in fotografia cu
caracter etnografic urmand o anumita tipologie: olteanul cu cobilita pe umar la capetele careia
erau cosuri de nuiele pline cu zarzavaturi si fructe, surugiul cu costumul bogat ornamentat si
tarani in costume de sarbatoare. Si la A. D. Reiser observam utilizarea recuzitei tipice pentru
fotografiile de tip etnografic: decorul pictat sugerand o imagine idilica, un colt de natura si
elemente de mobilier rustice. Din punctul de vedere al imaginarului colectiv asistam la
nasterea elementului vizual al conceptului promovat de semanatorism in literatura satul este un
colt de Rai, un loc al inceputurilor pure, locul unde se regaseste esenta neamului.
Catre sfarsitul sec. XIX activeaza in zona Munteniei Ioan Niculescu. Fotograf al
Prefecturii Politiei, dupa ce iese la pensie, incepe sa cutreiere judetele Munteniei in cautarea de
modele de cusaturi stravechi pe care le fotografiaza.
Alexandru Bellu (1850 1921), boier cu multa educatie occidentala, iti descopera
pasiunea pentru fotografie in 1875. Prietenia sa cu Nicolae Grigorescu il influenteaza
determinandu-l sa adopte o tematica rurala in jurul anului 1890. Astfel incat in fotografie a
reprezentat scene bucolice cu femei venind la fantana, torcand rezemate de gard, sau trecand
vadul unui rau. Chiar daca pozele sunt regizate trebuie remarcate variatatea costumelor din
Urlati, judetul Prahova unde isi avea fotograful mosia.
O contributie importanta la fotografia etnografica o au maestrii transilvaneni. Ei sunt
preocupati mai mult de redarea integrala a ambientei rurale si nu doar a unor tipuri singulare.
Fotografiile sunt realizate de multe ori in interiorul autentic al gospodariei taranesti dar si in cel
reconstituit in atelierul din oras.
Spre deosebire de timizii tarani din Principate, ce sunt adeseori timorati in fata aparatului
de fotografiat cei din Transilvania sunt mult mai relaxati. Aici isi spune cuvantul gradul mai mare
de urbanizare, contactele mai stranse dintre mediul rural si cel urban.
In 1862, Theodor Glatz se asocia cu Carl Koller din Bistrita. Din aceasta colaborare au
rezultat aproximativ 200 de fotografii etnografice surprinzand atat romani cat si sasi din aceasta
zona.