MODELE CULTURALE ROMNETI

Mircea Eliade
Cea dinti i singura datorie esenial a omului este caritatea, adic o neobosit justificare a
bucuriei existenei. A face din viaa ta o permanent bucurie - n pofida tuturor mizeriilor, i ntunecimilor, i
pcatelor, i neputinelor, i dezamgirilor - iat o datorie adevrat a omului i a omeniei din tine. Cred c
binele se justific i se recunoate prin bucurie. Cel mai mare pcat contra umanitii este tristeea disperat
ridicat la valoarea suprem a spiritualitii, scria Mircea Eliade n lucrarea Oceanografie. Lumea crilor
rmne una dintre cele mai frumoase, dar, totodat, i una dintre cele mai periculoase. Marele romancier i
istoric al religiilor, Mircea Eliade (1907-1986), ne arat c aceast lume este departe de a fi cunoscut aa
cum este ea de fapt.

Corigent la coal, eminent acas

Mircea Eliade s-a nscut pe 9 martie 1907, n Bucureti. Tatl su, Gheorghe, era ofier. Iniial, numele de
familie al tatlui su era Ieremia. Admiraia nestvilit pentru Ion Heliade Rdulescu l-a fcut s adopte numele de
Eliade. n timpul colii, Mircea Eliade nu a fost deloc un elev ieit din comun. Din contr, a avut cteva corigene la
limba german i matematic. Ceea ce i lipsea era voina, nicidecum capacitatea intelectual. Acas era tot timpul
cufundat n lectur. Pasiunile copilriei nu s-au rezumat doar la cri, ci au cuprins i alte domenii, precum chimia,
biologia. Spiritul enciclopedic se manifesta nc de atunci. Interaciunea cu ceilali era un domeniu dureros pentru
tnrul Eliade. Comunicarea era mai dificil pentru c nu reuea s i nving timiditatea. Singurul domeniu n care
ceilali trebuiau s i recunoasc superioritatea era cel cultural. Eliade declara: M simeam superior tuturor colegilor
mei, mcar pentru enormul efort pe care-l cheltuiam pentru a-mi lrgi i adnci cultura (...) Dar eram mai mult dect
att. M aflam n plin criz de pubertate, m descopeream n fiecare diminea mai urt, mai stngaci,
descopeream, mai ales la ntlnirile cu fete de vrsta mea, ct sunt de timid i de neatrgtor, n comparaie cu unii
dintre prietenii mei. Criza aceasta a mers agravndu-se pn la sfritul liceului. Probabil c datorit ei n-am mai
ajuns s termin Romanul adolescentului miop. La un moment dat am simit c nu mai pot scrie dect la persoana
I, c orice fel de literatur, n afar de cea direct sau indirect autobiografic, n-avea nici un sens. Aa am nceput
Romanul adolescentului miop (Memorii). Dificultile de comunicare au continuat i dup terminarea liceului, dar
au nceput s fie depite n facultate, ncheindu-se odat cu cltoria n India.

Cltoria n India. Maitreyi

Mircea Eliade a fcut parte din elita intelectual interbelic, iar printre prietenii lui apropiai s-au numrat
Emil Cioran, Constantin Noica, Eugen Ionescu. Noica ne-a lsat un portret succint al lui Eliade: Este un om care a
trit, care triete, care lovete ideile, pentru a suferi de replica lor brutal, care se agaseaz spiritual, zdruncinndui i meninndu-i totui un echilibru, prbuindu-se i crescnd. Niciodat un cuget n-a simit mai aproape minunea
experienei plurale i indisciplinate. I-a plcut s se joace ideal, s se distrug prin chin, s ncerce i s se
aventureze. A neles cel mai bine dintre noi acest resort spiritual: aventura (Vremea, 5 decembrie 1929). La
momentul notrii acestor gnduri, Noica avea 21, iar Eliade 23 de ani. Un titan al filosofiei prefigura viitorul unui titan
enciclopedic.
Dorind s-i lrgeasc orizontul intelectual dincolo de cultura francez, pe atunci dominant n Romnia,
Eliade nva limba italian i, cu ocazia unor cltorii n Italia, i cunoate personal pe Giovanni Papini i pe Vittorio
Macchioro, care avea publicaii n domeniul istoriei religiilor.
Dup terminarea Facultii de Litere i Filosofie, n 1928, Eliade pleac la Calcutta, n India. Primise o burs
de studii i urma s fie ucenicul unui profesor renumit la vremea respectiv - Surendranath Dasgupta. Experiena
acestei cltorii i pune amprenta pe existena ulterioar. India are meritul de a fi adugat o nou dimensiune n
Univers: aceea de a exista liber (ncercarea labirintului). n casa profesorului Dasgupta, Eliade triete o frumoas
poveste de dragoste cu fiica acestuia, Maitreyi, dar este alungat fr prea multe explicaii n momentul n care
profesorul descoper legtura lor. Legat de mentalitatea asiatic, Eliade scria: Asiaticii au nenumrate pcate; sunt
cruzi, cteodat imbecili, adesea nebuni, altdat murdari; dar au dou mari nsuiri: nu idealizeaz femeia i nu
cred n evoluie (Isabel i apele diavolului). Eliade l-a neles pe profesorul Dasgupta. Legile Indiei nu erau
asemenea Europei. Maitreyi nu ar fi putut ajunge niciodat nevasta lui, deoarece sistemul castelor interzicea lucrul
acesta. Eliade s-a consolat scriind povestea lor de dragoste, realiznd astfel cel mai bun roman al su, Maitreyi.
Peste aproape 40 de ani, Maitreyi a scris i ea versiunea proprie, iar rspunsul ei a reprezentat nc o dovad c
timpul acoper multe, dar distruge puine.
Profesor de Istorie a religiilor
Domeniile n care Eliade a activat au fost extinse. A fost profesor, consilier cultural, romancier, dar a
ntmpinat multe momente dificile n via. A fost demis de la universitate dup ce realizase ediia complet a
operelor lui Hadeu, considerat trdtor, dup ce a simpatizat pentru o perioad de timp cu micarea legionar.
Occidentul a primit cu braele deschise ceea ce romnii au respins, iar Eliade i-a continuat cariera fabuloas n
Frana i Statele Unite ale Americii. i-a petrecut o mare parte din via departe de ara natal pentru c mediul
romn devenise imposibil pentru orice intelectual n perioada comunist. Timp de peste 20 de ani conduce catedra
de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago, care i va purta numele dup retragerea sa. n toat perioada
petrecut la Chicago, Eliade, mpreun cu un grup de cercettori, va crea imensa Enciclopedie n 20 de volume de
istorie a religiilor.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spaiu i timp sacru. Spaiul sacru
este, n concepia lui, centrul Universului, pe cnd timpul sacru este o repetiie a elementelor de la originea lumii,
lumea considerat ca fiind orizontul unui anume grup religios. n aceast concepie, fiinele umane arhaice erau
orientate n timp i spaiu, cele moderne fiind dezorientate. Dar i n omul modern ar exista o dimensiune ascuns,
subcontient, guvernat de prezena secret a unor profunde simboluri religioase.
Pe 22 aprilie 1986, Mircea Eliade deceda la Chicago. Imensa motenire spiritual avea s fie continuat de
numeroii si ucenici, printre care Ioan Petru Culianu, un alt savant romn de talie internaional, care i-a urmat la
catedra de Istoria religiilor, la Chicago.

Dificultatea existenei intelectuale

Nimeni nu poate afirma c Mircea Eliade nu a fost o persoan special. Ct despre trirea practic a
existenei, aceasta nu a lipsit deloc din viaa sa. Chiar dac observm c, n ediia veche a tratatului su privind
istoria religiilor, un volum din trei este plin doar cu titluri ale crilor folosite, aceasta nu nseamn c Eliade a trit
doar n lumea crilor. Cuvintele sale despre existen sunt pline de nelepciunea tririi. Eliade simise deertciunea
ocupaiilor lipsite de lumina divin. ndat ce omul este sigur c i s-a dat ceva, parc dorete mai puin acel lucru; i
se pare firesc c l are. ncepe chiar s-l irite indiferena aceasta, i poate i-ar plcea altceva; i-ar plcea s nu fie
lsat singur, ca s-i poat iubi atunci singurtatea, s-i fgduiasc i s viseze la bucuriile unor apropiate ceasuri
de meditaie, care nu se mplinesc niciodat. Cunoate demult chinul acestor bucurii care pier n clipa descoperirii lor,
vacuitatea n care se trezete atunci cnd ateapt s aib ntr-adevr ceva de fcut, s gndeasc, s lucreze
(ntoarcerea din rai). Nu este nimic mai trist dect o lume golit de sens, n care te trezeti din propria letargie
spiritual.

Mndria eecului
Aflai n faa unui eec, oamenii decid s se fereasc de responsabilitate. Toat viaa, Mircea Eliade s-a
strduit din rsputeri s i asume responsabilitatea deciziilor sale. Necazurile, provocrile existenei trebuie
nfruntate cu curaj, nu ocolite, altfel propria via devine o minciun. Orgoliul este cel care ne mpiedic s vedem
realitatea. Dup o anumit vrst, toi oamenii au impresia c au naufragiat, c i-au ratat viaa, c au trit o via
idioat, absurd - o via care nu putea fi a lor, care nu putea fi dect viaa altuia... Pentru c avem o prere prea
bun despre noi nine i nu putem crede c, dac am fi trit ntr-un adevr viaa noastr, ea ar fi putut fi att de
idioat (Noaptea de Snziene). Dac este un sfat pe care Mircea Eliade ni l-ar recomanda astzi ar fi memorabilul
scurt discurs al lui Winston Churchill: S nu te dai btut niciodat, niciodat, niciodat, repet, niciodat. Nu trebuie
s ne dm btui niciodat, indiferent dac viaa noastr a fost un eec sau nu, pentru c tria curajului este pe
msura ndejdii noastre n Dumnezeu.

Admiraia pentru cineva poate induce tot felul de atitudini: admiratorul mimeaz ticuri verbale, activiti, idei, stilul de
viata sau incearca sa-si construiasc o cariera asemntoare - ca elevii in raport cu un profesor - sau chiar sa
dezvolte acelai tip de personalitate - ca ucenicii fata de un guru. Exista insa si cazul in care nu imitam la propriu
modelul, ci urmam numai anumite trasaturi ale acestuia construindu-ne viata, in rest, diferit.
Interesant este ca Mircea si-a cptat numele de Eliade potrivit unei tradiii, pentru ca cineva din familie ii admira pe
Heliade Radulescu si i-a pasat copilului numele pentru ca acesta sa ajung la fel de mare". S-ar zice ca acest mitic
inceput, de ursitoare, a fost preluat de adolescentul Mircea de tinarul Eliade, din Romn
ia pina in Portugalia si Frana, el necontenind sa-si impun ore de lucru, de somn si de viata personala cu gindul la
modele precum lorga, Kierkegaard, Gandhi sau Goethe. Curios, cind a ajuns el insusi sa aib elevi si admiratori, la
Chicago si in alte parti ale lumii, procesul s-a inversat, Eliade devenind acum, din subiect, obiect de admiraie.
In Romnia din timpul comunismului, Mircea Eliade, fie negat, fie curtat de reprezentanii regimului, a rmas un
model pentru intelectualii romani, si mai ales pentru tinerii care nu puteau ajunge sa-l cunoasc direct, acetia
privindu-l nu numai ca pe un mare savant si scriitor, ci si ca pe un personaj legendar, a crui viata, din Romnia pina
in India si America, trecind prin Frana, si alte multe tari, prea a fi modelat ca un destin de excepie, devenind, prin
chiar aceasta, un model pentru cei ramai acasat. Cunoscut si apreciat pe toate meridianele, Mircea Eliade
savantul si scriitorul a creat o opera caracteristica printr-un profund umanism.
Personalitatea enciclopedica de tip renascentist, el face parte din familia spirituala a lui Dimitrie Cantemir, B. P.
Hasdeu, N. Iorga. Istoric al religiilor , orientalist, etnolog, sociolog, folclorist, eseist, nuvelist, romancier, dramaturg,
memorialist iata cateva dintre multiplele laturi ale activitatii sale. Cei care, dimpotriv, au reuit sa-l intilneasca au
alimentat legenda, vorbind nu numai de cariera, dar si de generozitatea lui Eliade, acesta nerefuzind sa vad practic
pe nimeni, nici mcar pe Adrian Paunescu. A sosit oare momentul sa ne intrebam, obiectiv si echilibrat, daca Mircea
Eliade ar putea fi acum un model, cu adevrat important? Dup ce a fost un model pentru generaia 1927 - sub
numele de sef" al acesteia - el si-a recistigat sau pierdut acest titlu public" in deceniile urmtoare, dar a rmas mai
tot timpul un model personal" pentru muli tineri, de la loan Petru Culianu la ultima generaie de istorici ai religiei de
astzi.
Momentul de a discuta circumstantele in care se poate vorbi despre Mircea Eliade ca ,, model ,, a venit din
urmtoarele motive. Opera lui este aproape integral publicata, excepii fiind doar ediia integrala a Jurnalului, care
poate intirzia insa foarte mult din motive testamentare, si publicarea in curind a ultimelor volume de publicistica,
cunoscuta insa in linii mari. Ediia in doua volume a scrierilor din Portugalia, inclusiv a Jurnalului portughez inedit,
reveleaz, este adevrat, un nou Eliade", dar, fata de acesta, viitoarele publicaii nu cred ca ne mai pot rezerva mari
surprize.
Micarea de balana a cercetrii in istoria religiei, de la abordarea fenomenologica la cea istorica (critica fata de
Eliade), pare a accepta din nou si relevana filozofica a faptului religios; acest lucru, mpreuna cu revival-ul credinei
in diverse tari occidentale ii face pe muli sa se ntrebe daca nevoia de sacru" sau chiar prezenta acestuia in cultura
moderna - o teza frecventa la Eliade - nu este ceva care a rezistat cu succes oricrei forme de secularizare. Putem

deci evalua acum mai simplu si mai relaxat decit cu citiva ani in urma ce inseamna Mircea Eliade in cultura. Cred ca
noi romanii trebuie sa intreprindem primii acest pas, nu pentru ca Eliade nu ar avea valoare si in alte lumi culturale si
tiinifice, ci pentru ca Eliade insusi nu a incetat niciodat sa se considere un scriitor roman, si nu un profesor
american", cum decreta de curind, cam hilar, un tinar filozof bucurestean. Ce este atunci Mircea Eliade pentru cultura
romana, ignorind deocamdat dilemele capcane cu privire la adevrata" sa identitate: naionala sau internaionala,
tiinifica sau scriitoriceasca, filozof sau istoric al religiilor, adept sau adeversar al metodei in aceasta din urma etc?
Mai intii, Mircea Eliade a scris in mai multe genuri, neacoperite la un loc de nimeni altcineva in Romnia: povestire,
roman, teatru, jurnal, memorii, ziaristica politica, critica literara si eseu cultural, istorie, eseu filozofic, istorie si filozofie
a religiei, indianistica, biografie, cursuri academice, corespondenta, conferine, traduceri.
Dei este limpede c teatrul lui, de exemplu, este mai slab decit romanul, totui, capacitatea lui Eliade de innoire a
multor genuri a fost, dup mrturia contemporanilor, remarcabila. Totui, putem fi de acord cu faptul ca imensitatea
cantitativa a operei s-a insotit de o inalta creativitate la nivelul acestei intregi opere - este si autoevaluarea din
Jurnalul portughez - rar intilnita la ali autori romani. Sa nu uitam, de asemenea, ca Eliade si-a scris opera tiinifica si
academica in mai multe limbi, dar ci a rmas la limba romana in toata opera lui literara, memorialistica si cea mai
mare parte a ziaristicii si corespondentei. Nici tipul de discurs, nici vehicolul lingvistic si nici diferentele de spaiu sau
timp nu au dus ins la denivelri de valoare sau la incompatibiliti tematice: dimpotriv, opera sa dovedete o rara
unitate. Ea degaja, de aceea, un sentiment de mplinire si de senintate puin intilnit la ali autori romani, excepie
facind poate numai Sadoveanu, Blaga si inca doi-trei alii. Din Jurnalul portughez rezulta ca aceasta senintate nu
este nici congenitala, nici exemplu de suficienta de sine, ci victoria operei asupra vieii, a voinei asupra pasiunilor.
Din acest punct de vedere, opera lui Mircea Eliade cistiga o valoare exemplara, de efort creator si lupta cu sine, rara
intr-o cultura precum cea romana, care nu cunoaste, cu citeva excepii, nici mari destine tragice, nici mari viei
eroice.
Eliade a promovat adesea, mai ales in opera sa de tineree, marea linie naionala in cultura romana, de la Cantemir
la Eminescu si de la Hasdeu la Parvan si lorga. Nu cred ca aceasta a fost singura linie importanta , dar este
indiscutabil ca ea, in ciuda unui anume conservatorism, a acordat stabilitate si specificitate culturii romaneti. Or, intro cultura moderna, formata in mare msura in epoca romantismului si a crerii statului naional, numai o linie
naionala" putea justifica adjectivul roman" din expresia cultura romana". Solidaritatea exprimata cu acest discurs
cultural, atit in tara, cit si in strintate, sugereaza ca Eliade s-a vazut el insusi ca descinzind din acesta si
continuindu-l, indiferent de faptul ca a abordat alte domenii si teme. Eu cred ca Mircea Eliade aparine acestui curent
naional, identificarea sa cu aceasta cultur naional s-a aliat cu o maxima deschidere faa de alte culturi europene
si asiatice, opus obinuitei dependente de librria francez a eseistului romn.
In fine, pasiunea lui Eliade pentru aceste diferite tipuri de creativitate s-a situat in cadrul unei spiritualiti ecumenice,
de la cea arhaica la curente moderne, in care romanii nu erau nicicum inferiori altora. Cred c putem, de aceea, vorbi
de un anume caracter de reprezentativitate a lui Eliade, nu numai prin coerenta si senintate a operei, dar si printr-o
neobinuita capacitate de integrare a unor valori culturale foarte diferite, gratie permanentei lor raportri la un acelai
triunghi normativ fundamental: romanitate-occidentalism-spiritualitate. Dar, daca inlocuim primii doi termeni cu oricare
alii locali si internaionali, nu gsim in aceasta formula tripartita cheia" oricrei mari creaii din istoria lumii, rezistenta
la eroziunea timpului? Este poate de adugat si un sens prescriptiv implicit al acestei formule eliadesti: nu pierde
relaia cu cultura din care ai pornit, precum muli refugiai in Occident, cu mediocre realizri, dar nici nu te limita la ea,
ignorind pierderea pe care o reprezint absenta crilor strine, ca la cei ramai, adesea fr voie, in Romnia, cci
atunci caziin emfaze provinciale.

Eu cred ca nu numai noi am inteles meritul sintezei lui Eliade, bucurindu-ne ca a dus elemente romaneti in contexte
internaionale, ci si muli admiratori ai lui din alte tari, in primul rind americani, pentru ca le-a adus valori romaneti,
europene si asiatice. Opera si biografia lui Eliade determina ambele atitudini. Trebuie, finalmente, subliniata nu
numai valoarea lui Eliade, ci si succesul lui.
Nenumratele traduceri in mai toate limbile mari ale lumii, distinciile de Doctor Honoris Causa si de membru al mai
tuturor universitilor si academiilor de prestigiu, obiect de cercetare a zeci de crti si teze de doctorat, Eliade
demonstreaz o recepie" de care nu s-a mai bucurat, cred, nici un alt roman, lorga a avut si el o prezenta
academica internaionala prestigioasa, Brancusi a fost in tot Occidentul cel puin egalul lui Eliade, dar numai in arta,
Eugen lonescu - in teatru si in viata publica franceza, Cioran - in anumite cercuri intelectuale. Poate am putea
adaug alte citeva nume romaneti, de mai mica anvergura. Ei au, desigur, o indiscutabila valoare exemplara. Mircea
Eliade se pare a se situa, totui, deasupra lor prin faptul ca a reunit influenta si admiraie in mai multe lumi culturale
simultan si c a tiut sa reziste schimbrii paradigmelor si conjuncturilor care i-au favorizat succesul iniial.
Ne putem insa intreba daca, vzut dinspre Romnia, dar tinind seama si de recunoaterea lui internaionala, Mircea
Eliade nu are sau nu ar trebui sa aiba valoare de model pentru secolul al XX- lea, in acelai fel in care acordam acest
credit lui Eminescu pentru secolul al XlX-lea - in ciuda recunoaterii lui tirzii, pariale si mai curind istorice in Europa si lui Dimitrie Cantemir pentru secolul al XVII lea. Nu la fel ii privim pe Mircea Eliade. Daca ii acordam aceeai
valoare exemplara, el poate inca deveni un model real in actualitate, nu ca idei - desigur, schimbtoare -, ci ca opera
globala, tip de biografie, atitudini fundamentale si rsunet internaional. Ele pot avea acea valoare de model care nu
inseamna, cum spuneam la inceput, mimetism mrunt, ci indemn la creativitate.

"Eu cred n viitorul culturii romneti..."

Adrian Punescu: V ntreb, dle Mircea Eliade, ce s-a ntmplat n cei 30 de ani de
cnd ai plecat din ar. tii probabil c n acest timp n ar s-au petrecut multe,
ca, de exemplu, naterea generaiei mele. Noi am fost nscui dup plecarea
dumneavoastr i faptul, mai mult dect simpla pronunare a cifrei 30, arat c,
totui, e un timp lung, dureros, de cnd ai prsit Romnia. S ncepem discuia
noastr, dle Mircea Eliade, cu sentimentul c lipsii de foarte mult timp din ar.
Mircea Eliade: Da. n acest an, n martie, sunt 31 de ani. Am fost trimis consilier cultural la Londra, dup aceea am
fost trimis la Lisabona. Dup rzboi am fost invitat s in cursuri la Sorbona, la Paris, i atunci am rmas. Ce-am
fcut? Evident, simind de la un moment dat c n-am s mai pot publica n romnete, m-am concentrat asupra
operei, s spunem, de istoria religiilor i filosofia culturii, i atunci, innd acele cursuri la Sorbona, am nceput s
scriu, izbutind s termin cri ncepute n ar. E inutil s intrm n detalii
bibliografice, ar fi cu toate cam 15 volume de tiin sau filozofie, iar de vreo 10-15
ani ncoace am scris i literatur, i asta ar mai fi 5-6 volume, n afara crilor pe
care nc nu le-am publicat.
Din 1932 pn n 1940, ct am stat n ar, eu am publicat destul de multe cri de
literatur i destul de puine cri de istoria i filozofia religiilor, aa c dup 1945,
publicnd mai multe cri de tiin dect de literatur, activitatea mea prea
oarecum schimbat. n ar m dedicam literaturii din mai multe motive, nti c mi
plcea foarte mult, al doilea, eram srac i trebuia s pltesc de patru ori pe an
chiria (uneori publicam 4 volume pe an chiar pentru asta).

Dei ineam cursuri la Universitate, neglijam prin activitatea mea literar istoria
religiilor, istoria i filosofia culturii, pe care le-am putut cultiva aproape cu
exclusivitate timp de 10-12 ani n strintate. Dup 1948, au aprut, cum spuneam,
vreo 15 volume de istoria religiilor i a culturii. Totui, n-am neglijat literatura,
pentru c am scris romanul pe care-l consider capodopera mea, "Noaptea de
snziene", i pe urm am scris un numr de nuvele, unele dintre ele destul de
lungi.
Absena dvs. din Romnia este mai btrn dect mine. Eu am 28 de ani i dvs. lipsii de 31 de ani. Deci sta
este ultimul dintre lucrurile pentru care eu, ca tnr scriitor romn, trebuie s respect absena dvs.: este mai
btrn dect mine! Primul motiv este c n absolut toate operele dvs. un motiv romnesc sau altul revine.
Am vorbit la un moment dat cu un american despre dvs. i era intrigat de faptul c dvs. integrai n ordinea
universal mituri romneti. Fr nici un efort special de scuz, ca s zic aa, nici unul dintre aceste mituri
nu pare strin n contextul n care l introducei dvs. Nu este un efort special pentru nimeni s observe,
citindu-v, c Romnia aparine universului. nainte de 1940, v-a interesat integrarea spiritualitii romneti
n ordine universal? Nu este acesta efectul domiciliului dvs., ca s zic aa, n univers?
Cred c asta a fost o obsesie nu numai a mea, dar a generaiei mele. Comarnescu, Sebastian, Dan Botta i alii...
Voiam toi s ne integrm universului fr a avea aerul c ncercm s facem "propagand cultural"...
"S ne integrm universului"
... i c-i o favoare a universului acceptarea culturii romne.
Capitolul din "De la Zalmoxis la Gingis-Kan" despre Meterul Manole este un rezumat al crii "Comentarii la legenda
Meterului Manole", care a fost publicat n ar n 1943, dar care, i ea, la rndul ei, nu e dect o realizare a dorinei
mele de prin 1930 de a aplica metoda istoriei religiilor universale n interpretarea miturilor noastre etnice. Cum s
spun? Greeala care mi se prea c o fceau "tradiionalitii" (n sensul bun al cuvntului) Blaga, Vasile Voiculescu,
Prvan, i anume: greeala de a izola oarecum geniul nostru etnic i a apune c e un lucru unic, care nu trebuie
comparat cu geniul altor popoare, m-a ndemnat s precizez lucrurile. Nu era vorba numai despre a compara miturile
i credinele noastre folclorice cu ale vecinilor notri - bunoar, de a compara balada Meterului Manole cu
versiunile balcanice i a arta, cum s-a artat demult, superioritatea artistic, perfeciunea poetic a baladei noastre.
Miturile i credinele noastre folclorice trebuiau, de asemenea, integrate n universalitate i introduse ntr-o serie mai
mare de valori. M gndesc c lucrurile seamn cu situaia n care, bunoar, cnd se vorbete despre tragicii
greci, faci n mod necesar aluzie la ce a fost n Mesopotamia sau n India i numai astfel poi nelege grandoarea
tragicilor greci. Tot astfel i cu aceste credine i creaii etnice romneti. Ele trebuiesc introduse ntr-o mare serie
comparativ, cci numai astfel i reveleaz mesajul i valoarea lor universal.
Este acesta i singurul mod de a potena aceste valori, am impresia.
E adevrat. Cazul culturii romneti este extrem de interesant, mai ales pentru viitorul acestei culturi. Eu cred n
viitorul culturii romneti mai mult dect cred n viitorul culturii europene. n ce sens? Noi ne aflm realmente la
mijloc, ntre dou mari culturi, Occidentul i Orientul, noi putem nla un fel de pod, putem nlesni comunicarea
valorilor din Orient n Occident i viceversa. i asta nu numai pentru c suntem unde suntem n Orient i, totui, n
Occident -, dar pentru c suntem una dintre puinele culturi europene care am pstrat nc vii anumite izvoare ale
culturii populare i, deci, arhaice. Aa se ntmpl n cultura asiatic, unde sursele sunt nc vii la nivelul folcloric. Dar
noi avem i cultura noastr modern. Noi, deci, putem avea un dialog mai rodnic cu orientalii pentru c oarecum
avem aceeai structur (aceast cultur arhaic popular). Acolo unde exist o cultur de acest fel, rdcinile merg
foarte n adnc. Acolo, n adnc, la rdcinile culturii, noi ne ntlnim cu China, cu India, cu Indochina, cu Oceania.
Frana, Germania, Suedia nu mai au asta, au numai cultura modern i doar urme de cultur steasc. Aa c, aa
cum suntem aezai i n felul cum a crescut istoria rii noastre, vd anumite posibiliti n viitor pe care numai noi le

avem. Zic noi, nu numai noi, romnii, ci noi, cei din Est. Probabil c, totui, noi, romnii, avem cele mai multe anse,
pentru c suntem legai n adnc i de romanitate, i de cultura occidental n genere.
Nimic fr sacrificiu
ntre "Mioria" i "Meterul Manole", crei balade i acordai ntietatea spiritual? Care dintre ele este mai
mult a noastr?
"Mioria" - ca balad este capodopera literar numai la noi, la romni. Sunt foarte fericit c asemenea mituri
intereseaz azi pe cititorul din Occident. ns, pe de alt parte, nu cred c trebuie s le considerm modele i s
facem o ntreag literatur i eseistic n legtur cu aceste mituri. Nu-i aa, suntem foarte mndri c aceste mituri
au fost, c fac parte din contiina noastr, s-au realizat la noi i cred c i exprim ceva din destinul nostru...
Care mai mult?
n ceea ce privete destinul, amndou, pentru c, ne spune "Meterul Manole", e de nenchipuit c ai putea construi
ceva fr sacrificiu - i pentru c, ne nva "Mioria", oracolul trebuie acceptat. Suntem, probabil, legai de
amndou aceste capodopere ale spiritualitii populare.
Totui, cum vi se pare mprejurarea c, iat, cultura romn ncepe de la anunarea unei crime, pentru c,
dincolo de orice, doi ciobani pun la cale omorrea celui de-al treilea? Mie mi se pare c ntre attea culturi
care ar fi ascuns crima cci astfel de crim s-a ntmplat pe toi munii lumii , n-a putut opri crima, dar a
putut-o transforma n prilejul unei dezvinoviri.
Eu n-a vedea-o chiar aa, am impresia c "istoricizezi" balada. nti i-nti c n "Mioria" crima este doar o
ameninare. Nu tim dac pn la urm se va ntmpla sau nu se va ntmpla crima. Ciobanul e prevenit, ca de un
oracol, c va fi omort, i atunci el i transmite mesajul. Evenimentul va veni dup. Ce este foarte interesant n acest
univers al baladei este, dup prerea mea, ce face ciobanul cnd se tie condamnat. Nu se resemneaz, cum s-a
spus, nu se lamenteaz, ci pur i simplu ncearc, cu o disperare eroic, s transforme acest eveniment personal i
negativ ntr-un mister cosmic, ntr-un sacrament. Acest element, misterul cosmic, precede crearea baladei "Mioria" i
poate fi gsit n cntece rituale, n colinde care vin de la romni. Problema este, deci, ce face un om n faa
nenorocului, n faa condamnrii la moarte. Aici vd eu un lucru extrem de interesant i, dac vrei, optimist. Pentru c
uit-te cum au reacionat anumii existenialiti sau post-nietzscheeni europeni cnd s-au simit condamnai, prin
simplul fapt de a fi oameni, la o existen absurd i la moarte: au reacionat cu un fel de exasperare, cu o exaltare a
absurdului, de la Nietzsche, pn la, uite, nu mai citez, sunt i romni admirabili care au creat n acest sens, cu geniu
i dezndejde, i uite ce superb, ce senin, ce firesc transform acest pstor condamnarea sa la moarte ntr-un
mister! Cred c de aceea suntem cu toii fascinai de "Mioria" i iat de ce strinii vd n "Mioria" nu o condamnare
la moarte, ci rspunsul dat de cioban nenorocului, ursitei tragice. Acest rspuns e dat mpotriva oricrei evidene.
Dac oracolul se realizeaz, ciobanul va fi, pur i simplu, omort. Or, el nu accept o astfel de moarte.
Transfigureaz evenimentul tragic ntr-o nunt cosmic. Este un rspuns care paralizeaz adversarul, pentru c i
anihileaz crima! Nu tiu dac n istoria spiritului s-au mai dat astfel de rspunsuri nenorocului. Evreii au dat, n
Vechiul Testament, un rspuns asemntor groaznicelor campanii ale imperiilor militare, transformnd acele
evenimente tragice, acea "teroare a istoriei", ntr-un semn divin, care, paradoxal, n cele din urm se va dovedi a fi n
favoarea acelui condamnat la moarte.