Sunteți pe pagina 1din 11

Guvernare si Politica in Romania secolelor XIX - XX

1. Modul actual de a concepe si de a scrie istorie politica in


istoriografia internationala si in istoriografia romaneasca a ultimilor
ani
Istoria politica a trecut prin mai multe etape ca orice domeniu de activitate
intelectuala, fiind cand in fruntea disciplinelor umaniste, cand lasata cumva
in umbra si devansata de alte domenii si de alte mode. Pentru istoria
politica aceste intervale sunt foarte lungi - practic exista 2 maniere de a
concepe istoria politica: o maniera traditionala si o perceptie mult mai noua
care se contureaza in jurul anilor 1980 cand incepe sa se contureze o noua
scoala de istorie politica in istoriografia franceza de unde se raspandeste si
in celelalte istoriografii. Avem o istorie politica traditionala care este in
primul rand o istorie a statului, a competitiilor politicepentru obtinerea si
pentru pastrarea puterii politice, o istorie a institutiilor in care se
concentreaza puterea politicasi a miscarilor si revolutiilor care au dus la
schimbarea acestor institutii politice. Este in mod fundamental o istorie
centrata pe eveniment, o istorie punctuala, evenimentiala si pe personalitati
pentru ca de foarte multe ori institutiile politice, mai ales pe perioadele mult
mai indepartate sunt reprezentate de personaje, de conducatori, de entitati
politice, conducatori militari, conducatori religiosi care sunt cumva asimilati
institutiei in fruntea careia ei se afla.
Este un tip de a scrie istoria politica cumva legat si de statutul scriitorului de
orice tip nu numai a istoricului. In epocile mai indepartate cand scrisul de
orice fel nu se autonomizase ca meserie pur si simplu, nu facea parte din
nomenclatorul meseriilor medievale, nu asigura supravietuirea celui care il
practica si atunci, in general, oamenii de cultura traiesc in sistemul
mecenatului, ei sunt intretinuti pe langa marile curti laice sau ecleziastice.
Prin urmare, istoria pe care ei o produc este in general o istorie comandata,
subventionata de o anume personalitate si in consecinta este centrata pe
viata, opera si activitatea personajului respectiv si pe evenimentele mai
importante legate de acesta.
O deschidere la nivelul istoriei politice se inregistreaza incepand de la
jumatatea secolului al XVIII-lea pentru a se desavarsi in secolul al XIX-lea
cand atentia celor care se ocupa de scrisul istoric se deplaseaza de la mai
marii acestei lumi, de la capetele incoronate catre popor si natiune. Termenul
de popor este un termen care incepe sa fie folosit la a adoua jumatate a
secolului al XVIII-lea si se impune odata cu Revolutia Franceza. Dupa
1

Guvernare si Politica in Romania secolelor XIX - XX


Revolutia Franceza, istoria politica se orienteaza si in directia istoriei
popoarelor, respectiv pentru secolul XIX istoria natiunilor. Chiar daca
domeniul ei de interes se largeste si sufera o serie de contaminari cu alte
domenii care sunt la inceputurile lor (antropologia si statistica), istoria
politica ramane si in secolul al XIX-lea centrata pe eveniment. Pierde cumva
din vedere suvernaul dar ramane centrata pe eveniment, in principal pe
miscarile politice si revolutionare care sunt in mod semnificativ numeroase in
secolul al XIX-lea, de alminteri si numit secolul nationalitatilor - apar statele
nationale, se constituie statele moderne deci exista o tematica foarte
generoasa pentru acest tip de istorie, foarte activ pe tot parcurul secolului al
XIX-lea, dar care cade cumva in desuetudine in secolul urmator in legatura si
cu o miscare foarte importanta de reinnoire istoriografica declansata in
spatiul cultural franco-german. Exista o miscare asumata de istoriografia
franceza care debuteaza la Strasbourg unde exista o apropiere culturala
foarte mare intre aria franceza si cea germana. Intre primii reprezentanti ai
acestei istoriografii gasim si francezi dar cetateni francezi de origine
germana familiarizati cu cultura si istoriografia germana. Acest nou curent se
numeste Scoala de la Annales. Publicatia apare in franceza, este un periodic
de istorie care se numeste Annales. conomies, Socits, Civilisations. si
care apare incepand din 1929 cu o serie de studii manifest pentru noua
scoala istoriografica. Noua istoriografie contesta centrarea pe eveniment in
primul rand si caracterul foarte subiectiv atunci cand este vorba despre
istoria personalitatilor politice importante. Ceea ce propune Scoala de la
Annales este o largire fundamentala a domeniilor de cercetare istorica
pornind de la un concept pe care ei l-au introdus si care inca este valid,
conceptul de durata lunga in antiteza cu evenimentul istoriei de pana
atunci. Ei propun un tip de cercetare istorica care nu mai urmareste
evenimente ci mai curand fenomene si procese care pot fi studiate pe
transe mari temporare si care au o mare consecventa in timp cu urmari care
pot fi urmarite pe perioade foarte indelungate. Aceasta durata lunga poate
sa insemne transe cronologice de la cateva zeci la cateva sute de ani. Si
unul dintre exemplele cele mai concludente, pentru ca e vorba de o notiune
care acopera realitati cu mare consecventa in timp este acela de cultura
politica. Pe filiera acestei scoli de la Annales s-au dezvoltat tudii care au pus
accentul pe cultura politica si pe mentalitatile politice demonstrand ca
acestea sunt persistente in timp pe transe de cateva sute de ani cu
repercursiuni adesea pana in lumea contemporana.
S-au stabilit doua mari tipuri de cultura si comportament politic, cultura
politica de tip participativ si cultura politica de subordonare. Pentru
2

Guvernare si Politica in Romania secolelor XIX - XX


ambele tipuri s-au gasit radacini, manifestari si urmari pe perioade de cateva
sute de ani, din secolul XIV uneori pana in zilele noastre. Entitatile politice
trec rar dintr-o cultura politica de subordonare intr-o cultura politica de de tip
participativ sau trec foarte greu si sunt procese destul de lungi si de
complicate.
Cultura politica participativa este de participare, in care cei mai multi
reprezentanti ai corpului politic (la un moment istoric dat) participa la luarea
deciziei sau cel putin la administrarea deciziei, la implantarea ei in teritoriu
(la aplicare). Cultura politica de subordonare - cei mai multi asteapta sa li se
dea un semnal de la treapta ierarhica superioara.
La nivelul studiilor de istorie plecam de la acest exemplu al culturii politice:
Europa a fost impartita in trei mari zone. Aceasta impartire a Europei se face
pornind de la raporturile care exista pentru societatile medievale si
premoderne intre puterea laica si puterea religioasa. In perioadele de inceput
ale Evului Mediu acestea sunt ingemanate. Cu cat tind sa se separe, cu cat
limita de demarcatie intre ele este mai clara, cu atat puterea laica , puterea
politica se autonomizeaza, isi pierde intre anumite limite, nu in totalitate,
incarcatura si vocatia tarnscendenta si se intoarce catre realitatile
pamantene, politice. Se intoarce dinspe Cetatea lui Dumnezeu spre Cetatea
Oamenilor - sintagme care apartin Sfantului Augustin si ulterior lui Toma
d'Aquino. Cetatea Terestra este copia imperfecta a Cetatii Celeste, prin
urmare cu o ordine sociala si politica prestabilita pe care este inutil sa
incercam sa o schimbam si este chiar un pacat sa incercam sa o schimbam.
In momentul in care puterea laica se autonomizeaza cumva, se intoarce
catre Cetatea Terestra ea incepe sa se reinventeze in limitele Cetatii
Terestre, sa fie negociata in intereiorul acestei Cetati Pamantesti. Cu cat
demarcatia aceasta este mai clara si separarea mai bine conturata (niciodata
definitiva) cu atat mai mult se dezvolta spiritul de intiativa si spiritul critic
pentru ca o parte cat mai mare din populatie incepe sa participe intr-un fel
sau altul la luarea deciziilor, nu neaparat a mariilor decizii. Este vorba de
intrarea la negociere pentru anumite libertati si privilegii (nu exista
drepturi pana la revolutia franceza). Comunitatile obtin libertati si privilegii
care sa le permita lor insele sa autonomizeze si sa aiba o pbucatica de viata
individuala in raport cu ceea ce va deveni puterea centrala .
1. Cel mai semnificativ aspect in aceasta directie este constituirea in secolele
XIV-XV - XVI in Europa Apuseana aparitia autonomiilor urbane, asa numita
Renasetere Urbana. Renasterea Urbana in secolele XIV - XV (ea incepe de la
Magna Carta insa aceasta este singulara la vremea respectiva) - orasele
3

Guvernare si Politica in Romania secolelor XIX - XX


obtin privilegiile de a se auto-administra, de a se autoguverna prin
reprezentantii locali alesi din sanul lor. Nu vorbim de masele largi ale
oraselor, vorbim de burghezie in sens de locuitor al burgului cu o pozitie
economica importanta insa care nu are rang nobiliar, nu apartine
aristocratiei - populatia oraseana bogata care obtine privilegiul de a organiza
orasul in cadrul comunelor urbane sau autonomii urbane. Dar acelasi tip de
libertati si privilegii se obtin si la nivelul comunitatilor locale , mai mici sau
mai putin defininte - parlamentele locale - la vremea respectiva existau
unitati administrative care aveau parlamente locale - este vorba de libertati
fiscale, dreptul de a judeca anumite delicte, de a organiza targuri, de a
percepe taxe etc. Astfel de libertati pot sa obtina si comunitatile taranesti si
e vorba de privilegii fiscale in primul rand, scutiri de contributie fiscale. Toate
aceste libertati si privilegii sunt inscrise in Cartele de libertati si privilegii
dupa modelul clasic Magna Carta, sistem care se intinde pe aproximativ doua
secole.
In Europa Occidentala se dezvolta de timpuriu obisnuinta de a participa la
negocierea propriilor interese, mai ales in spatiul urban potentat de
dezvoltarea in orase a Universitatilor , pepiniere a spiritului critic, ele insele
avand o mare autonomie fata de orasele in care functionau specificata in
"carte", au o cunducere proprie, o carte proprie, au un personal propriu si
spatii bine delimitate. Ele contribuie la dezvoltarea spiritului critic care
devine ulterior, dupa jumatatea secolului al XIX-lea spirit civic.
2. In Europa Centrala pentru care emblematice sunt Ungaria si Polonia,ca
entitati politice , dar si alte teritorii care au apartinut imperiului Habsburgic si
ulterior austro-Ungariei cum ar fi Transilvania, Slovenia si Croatia, specificul
acestor teritorii este unul isocial cu repercursiuni importante in spatiul politic.
Din punct de vedere social este caracterizata printr-o aristocratie foarte
abundenta. Daca in Europa Occidentala avem procentajul de aristocrati
undeva la 2%, in Ungaria avem 5% iar in Polonia 10%.
In Europa Centrala se dezvolta toata aceasta miscare de libertatti si privilegii
doar in interiorul aristocratiei. Cartele de libertati si privilegii nu se adreseaza
taranimii instarite sau libere sau locuitorilor oraselor. Acest lucru are
repercursiuni negative in plan politic pentru ca din aproape in aproape se
ajunge la cel mai important privilegiu: dreptul de veto in adunarile locale ale
nobilimii (dieta in cazul ungariei, seim-ul in cazul Poloniei). Prin miscarea de
proliferare a cartelorde libertati si privilegii din ce in ce mai multe factiuni
nobiliareincep sa capete acest drept de veto ceea ce face ca adunarile locale
sa devina nefunctionale pentru ca se opuneau una alteia prin dreptul de
4

Guvernare si Politica in Romania secolelor XIX - XX


veto. Acest lucru are consecinte dramatice din punct de vedere politic pentru
spatiile respective in primul rand pentru Ungaria si Polonia, ambele dispar de
pe harta politica a europei, Ungaria mai devreme in prima jumatate a
secolului al XVi-lea este transformata in pasalac, Polonia la randul ei sufera
aceeasisoarta in secolul al XVIII-lea urmare a doua partaje succesive intre
marile puteri.
Ceea ce este important insa, este dezvoltarea in aceste teritorii a unei culturi
politice participative destul de puternice chiar daca ea nu este raspndita la
nivele largi ale populatiei, este foarte activa. in Polonia spre exemplu s-au
refacut solidaritatile de fiecare data, invlusiv solidaritati politice.
3. Europa Orientala si Balcanica in care se integreaza Tara Romaneasca si
Moldova sunt caracterizate de lipsa totala a lipsei de demarcatie intre
puterea laica si puterea religioasa, nu la nivel institutional, la nivel ideologi.
Sunt emblematice Imperiul Bizantin, Imperiul Otoman si Imperiul Tarist. In
toate aceste trei imperii seful ierarhiei politice este in egala masura si seful
credinciosilor. Chiar daca Biserica in calitate de institutie are o ierarhie
proprie si exista un patriarh sau un mitropolit. Inclusiv acesta este intr-o
oarecare masura tutelat de seful statului dintr-o traditie bizantina foarte clara
care spune ca numai imparatul este egalul Apostolilor. in ideologia politica
bizantinta si in iconografia bizantina Imparatul este is apostol, este egalul
apostolilor, patriarhul nu este. Numai imparatul este figurat in aceeasi pozitie
cu apostolii, este al 13-lea sau al 14-lea daca il numaram sau nu pe Isus
Hristos in aceste infatisari. Imparatul este cel care confirma patriarhul deci
ierarhia bisericeasca il propune dar imparatul il confirma. Imparatul confirma
toate proprietatile bisericesti, confirma constitutiile, actele de functionare ale
asezamintelor religioase (biserici, manastiri, asezaminte de binefaceri).
Exista o tutela pe care statul o exercita asupra bisericii.
In Tara Romaneasca si Moldova, Domnul il confirma pe mitropolit. Daca
domnul se opune, patriarhul de la Constantinopol trebuie sa gaseasca pe
altcineva. Mai mult, la nivelul episcopilor, domnul ii alege de pe o lista de 3
candidati data de mitropolitul tarii respective. Exista o relatie de
interdependenta intre stat de biserica la vremea respectiva insa predomina
tutela statului.
Ceea ce caracterizeaza cele trei mari imperii implicit tarile romane este
situatia de egalitate in care se afla toti supusii in raport cu imparatul
indiferent de situarea lor pe ierarhia sociala sau pe ierarhia dregatoriilor - toti
sunt in egala masura si la fel supusi ai imparatului. Acest fapt va avea
5

Guvernare si Politica in Romania secolelor XIX - XX


repercursiuni importante in organizarea spatiului politic. Pentru ca in regatele
si imperiile de origine feudala medievala traditionala, principele este dintr-o
aristrocratie militara si este ceea ce se numeste pprimus inter pares, primul
intre egali. Deci el isi negociaza pana la centralizarea statelor intreaga putere
cu feudalii aflati pe diverse trepte ale ierarhiei feudale. In Europa Orientala si
Balcanica nu exista acest tip de raport intre varful ierarhiei politice si restul
clasei politice. Aristrocratia ca si societatea neprivilegiada are juridic vorbind
acelasi statut in fata sefului statului. Cazurile tipice, clasice sunt ale celor trei
imperii pe care le-am mentionat.

2. Institutiile politice ale vechiului regim romanesc : domnie si


relatiile domniei cu clasa politica, cu justitia si cu biserica

Tara Romaneasca si Moldova au o situatie putin mai speciala care tine pe deo parte de anumite caracteristici ale structurii sociale si implicit politice si de
o anume situare in zona. Tarile Romane cunosc o destul de importanta
agitatie politica la nivelul elitelor politice dar care nu reuseste sa organizeze,
sa duca pana la bun sfarsit revolutii structurate. Este o agitatie de tipul lupta
de fractiuni nobiliare sau lovituri de palat. Explicatiile care stau la baza
acestui fapt sunt

de ordin intern si
de ordin international

dar ele se potenteaza in micro.


De ordin interior este originea si relativa noutate a aristocratiei, a boierilor.
Este vorba despre ceea ce Nicolae Iorga numea aristocratie taraneasca. In
Tarile Romanesti nu avem o aristocratie la inceput, o aristocratie razboinica,
este o aristocratie de origine taraneasca, iesita dintre proprietarii de pamant
care au reusit sa acumuleze o cantitate mai mare de pamant, deci care va fi
oarecum egala cu ceialalti din punct de vedere juridic. Este o aristocratie
recenta fata de cele militare europene. Aceste lucruri fac ca aristocratia din
Tarile Romane sa sufere o lipsa de legitimitate pe plan local, o lipsa de
recunoastere. Expresia cea mai clara a acestei lipse de legitimitate
constitutive a clasei boieresti din Tarile Romane o reprezinta incapacitatea ei
de a impune principiul ereditatii in succesiunea la tron. Nu exista principiul
ereditatii pana la Constitutia din 1866. Pana atunci avem sistemul "osului
6

Guvernare si Politica in Romania secolelor XIX - XX


domnesc" - a fi de origine domneasca insa exista incapacitatea de a crea o
dinastie.
Pentru a compensa lipsa de legitimitate, fractiunile boieresti n-au apelat la
proprii supusi ci au apelat la Marile Puteri inconjuratoare - ceea ce reprezinta
al doilea factor: pozitia geo-strategica a Tarilor Romane. S-a creat un fel
de ruptura intre clasa politica si restul populatiei neprivilegiate, fapt foarte
convenabil pentru marile puteri care la randul lor n-au facut decat sa
speculuze intens aceasta situatie, pana tarziu in secolul al XIX-lea. Toate
marile momente de istorie romaneasca sunt legate de un amestec al marilor
puteri inclusiv aparitia Statului Roman Modern. Acest amestec a fost uneori
benefic pentru Tarile Romane ca entitati politice dar a impiedicat o raportare
a elitelor politice la propria populatie. In istoria romana nu exista consultari
populare. legat tot de evolutia statului international, deoarece de la un
moment dat capacitatea lor militara scade si dispare si atunci un inceput de
consultare care putea fi acea "chemare la oaste" din secolele XV dispare. Nu
mai exista obligatia de a veni la oaste, adunarile de stari se dilueaza. Nu mai
exista legatura intre clasa politica si efortul militar al tarii. Singura relatie pe
care clasa politica o are cu populatia neprivilegiata este la nivel fiscal.
Populatia raspunde indirect, prin presiune demografica, ceea ce se numeste
in literatura istorica romaneasca "spargerea satelor". Cand presiunea fiscala
creste foarte mult, taranimea din Tara Romaneasca si Moldova nu se revolta
(pana la 1907 nu exista revolte taranesti), fuge in padure sau in Imperiul
Otoman care ii primeste si le ofera privilegii fiscale si nu ii obliga sa treaca la
mahomedanism. Nu exista presiuni. Domnii sunt obligati sa reduca birurile,
pentru ca principalii beneficiari ai fiscalitatii in Tarile Romane sunt domnii, nu
boierii. Exista calcule in perioada domniei lui Constantin Brancoveanu, un
foarte bun administrator si cu un registru de socoteli bine tinut si conservat
de unde rezulta ca din venitul unei gospodarii taranesti, jumatate din
productie se da domnului, un sfert boierului si un sfert ramane la taran. Deci
presiunea fiscala o reprezinta domnia.
Toate aceste aspecte isi pun amprenta asupra evolutiei institutiilor politice
din Tara Romaneasca si Moldova, de la inceputul constituirii lor ca state si
pana foarte tarziu, in primul rand prin pozitia pe acare o are domnul in raport
cu tara intelegand prin aceasta si raporturile cu pamantul si raporturile cu
oamenii, cu supusii. Intregul proces de modernizare a Romaniei care incepe
sa se contureze de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul sec XIX de la
nivelul elitei politice, incepe prin acesasta tentativa de a defini si de a limita
puterea domneasca - este principala miza la inceputurile modernizarii.
7

Guvernare si Politica in Romania secolelor XIX - XX


Puterea domneasca are un caracter absolut care transpare si din titulatura
domnului - conotatie religioasa, asociat cu divinitatea, originea divina a
monarhiei - mostenit de la ultimul imparat roman. In aceasta calitate,
domnul este stapanul absolut al tarii si al oamenilor. Din primul punct de
vedere inseamna ca este stapanul pamantului tarii cu urmari foarte
importante in ceea ce priveste raporturile domnului cu supusii sai si cu
diverse alte entitati (orase, as religioase). Datorita acestui aspect ideologic a
functionat in Tarile Romane "o fictiune juridica" prin care domnul confirma
dreptul de a detine un pamant. Marii boieri isi detineau domenii pentru ca leau fost acordate de catre domnie. Chiar daca au fost acordate cu generati in
urma si se transmit prin mostenire acest lucru trebuie reconfirmat. La fiecare
schimbare de domnie, toti proprietarii trebuie sa vina cu actele de
proprietate in cancelaria princiara pentru a fi reconfirmate de domnul in
scaun. . Domnul are dreptul sa preia pe seama proprie domeniile in lipsa
descendentilor legitimi (in cazul stingerii neamului) si cu dreptul din sec XVII
(drept contestat de marea boierime) de a confisca averile celor care se fac
vinovati de inalta tradare.
Domnul este singurul care are dreptul sa fondeze orase. Nu avem orase
libere, autonomii urbane, nu va exista un tip de conducere iesit din oras
efectiv. Orasele se auto-conduc ele sunt intotdeauna subordonate unui
dregator domnesc. Exista reprezentanti alesi dar nu au autonomie, ei rezolva
doar problemele curente, nu au dreptul de a lua decizii foarte importante.
Orasul ramane pana in sec XIX centru administrativ si eventual un centru
comercial. Nu se dezvolta ca si centru de productie.
O alta consecinta este raportul pe care il are Domnul cu asezamintele
religioase - biserici, manastiri si la sfarsitul secolului al XVIII-lea asezaminte
de binefacere. Domnul este singurul care are dreptul sa fondeze asezaminte
religioase (cu binecuvantarea bisericii). El poate acorda printr-un act de
gratie (din mila domniei Mele) acest drept marilor boieri, obstiilor el devenind
astfel co-ctitor cu cel care fondeaza efectiv asezamantul religios ceea ce
anuleaza din punct de vedere ideologic caracterul privat care devine public.
Acest lucru are implicatii profunde, domnul are dreptul de a interveni in
administrarea ctitoririi respective (drept de care el nu uzeaza).
Pozitia domniei in raport cu societatea este atotcuprinzatoare.
In raport cu supusii sai (pana la jumatatea secolului al XIX-lea sunt
supusi nu cetateni!) Domnul are drept de viata si de moarte. Aceasta
pozitie dominanta in raport cu societatea este inregistrata si de cutuma si de
8

Guvernare si Politica in Romania secolelor XIX - XX


legea scrisa (de la jumatatea secolului al XVII-lea) si este foarte clara in
raportul cu justitia in sensul de lege si judecata. Domnul este legea vie si
insufletita - incarnarea legii - el este legea. El nu are nevoie de lege. Orice
act semnat de Domnul are putere de lege. Este modivul pentru care codurile
de legi apar foarte tarziu in spatiul romanesc, institutia notariala pentru
proprietati apare in secolul XIX in deceniul al IV-lea, regulamentele organice.
Domnul face legea si este singurul care are drept de judecata. Capacitatile
juridice ale domnului sunt la fel ca si puterea lui, absolute. In afara faptului
ca exista o suma mare de mari vinovatii care sunt si au fost intotdeauna de
resortul divanului care functiona si ca instanta de judecata, domnul se poate
desparti temporar si intre anumite limite de o parte din capacitatile sale si le
poate delega unor boieri. Initial unor boieri cu anumite atributii, nu exista
boieri judecatori decat destul de tarziu, Constantin Mavrocordat ii introduce
la jumatatea secolului al XVIII-lea si reforma lui este intarita si bine pusa la
punct de un alt domn fanariot, Alexandru Ipsilanti care creaza si sustine
functia de boier judecator si infiinteaza tribunale specializate. Pana atunci
domnul putea delega aceasta capacitate de judecata pentru delicte de mai
mica importanta. Exista cateva vinovatii capitale - crima, violul, talharia,
profanarea locurilor sfinte care tin de resortul judecatii domnesti. Chiar si
atunci cand delega capacitatea de judecata dregatorii instrumenteaza cazul
si propun sanctiunea iar domnul confirma sau infirma pedeapsa fara
justificare- doar el dispune aplicarea pedepsei.
Exista tentative de limitare a puterii domnesti care vin inclusiv de la nivelul
domniei (domni reformatori: Matei Basarab si Vasile Lupu care dispun
traducerea primelor texte de legi in limba romana, legi bizantine) pentru a
rationaliza actul de justitie. O caracteristica a acestor prime coduri de legi
este ca ele sunt destul de neunitare, ele prevad pentru aceeasi vinovatie
sanctiuni diferite in functie de originea sociala a vinovatului, dar exista si
alternative la aceeasi origine sociala. Totusi este un pas inainte in sensul in
care dosarele de judecata incep sa faca trimitere la legea scrisa. Aceeasi
raportare o avem si in ceea ce priveste cutuma (obiceiul juridic, partea
nescrisa) pe care o mentioneaza inclusiv domnul (Matei Basarab) - "din
obiceiul tarii" nu pot sa incalc.
Cu toate acestea capacitatea juridica a domnului va fi reglementata tarziu
prin regulamentele organice in 1830. Inclusiv Alexandru Ipsilanti care
tipareste doua coduri de lege: un cod civil si un cod penal cu instante
specifice spunea in introducerea legiurii sale civile care se numeste
pravilniceasca condica, ca a comandat aceasta lege pentru ca vrea sa o
aplice. Dar in continuare, in aceeasi introducere spune atunci cand nu stiti ce
9

Guvernare si Politica in Romania secolelor XIX - XX


sanctiuni sa alegeti adresati-va domniei mele. El se autolimiteaza prin
publicarea acestei pravile dar isi pastreaza pentru sine capacitatea de a
decide in ultima instanta in cazurile foarte speciale.
Contestari ale domniei din punct de vedere ideologic (ca insitutie) nu vor
exista in Tarile Romane. Originea divina a monarhiei, caracterul ei de neatins
sunt clar afirmate de la primii cronicari pana cel putin la jumatatea secolului
al XVIII-lea. Ca exemple: la Grigore Ureche care spune "pe Domn
Dumnezeu l-au lasat si judetul sau ceresc pe pamant i-au dat", Miron
Costin care afirma caracterul divin "Domnul ori bun ori rau la orice primejdie
trebuie ferit pentru ca de la Dumnezeu este". Dreptulde revolta nu a fost
niciodata justificat in Tarile Romane. "Domnul poate face incercari tiranicesti
dar asta nu-i pune in pericol nici tronul nici viata" - Cantemir. Sanctiunea
acestor incercari nu exista decat in doua variante: sanctiune divina sau
incazul in care exista incercari de tiranie - boierii fug (la Brosov si asteptau
linistirea situatiei pentru as e intoarce). Domnul nu este judecat sau
condamnat.
Domnul are puteri nelimitate in raport cu boierii. El este cel care isi alege
colaboratorii in sfatul domnesc, divan. El numeste dregatorii si insarcinarile
lor. Nu exista nici o obligatie a domnului de a numi pe cineva. Cantemir
noteaza ca domnul poate face mare logofat pe orice taran, daca doreste. Cu
toate astea, acest lucru nu se intampla niciodata. In practica guvernarii
Domnul face cu boierii un pact de guvernare la inceputul fiecarei domnii.
Dupa Matei Basarab si Vasile Lupu, din a doua jumatate a secolului al XVIIlea, domnul este numit de Poarta. In aceste conditii primul drum pe care il
face este Poarta. La intrarea in tara are loc ceremonialul intampinarii. El se
opreste la una din cetatile de granita si trebuie adus in tara de catre boieri.
Acestia se organizeaza rapid daca sunt de acord cu numirea si domnul este
uns si incoronat de mitropolit. Daca nu sunt de acord, boierii gasesc diverse
pretexte, niciodata nu se exprima deschis sau direct, pentru a refuza sa
organizeze ceremonialul.
Raporturile Domniei cu Biserica
Domnul confirma dreptul de proprietate al bisericii si acorda calitatea de
ctitor celor care doreau sa ctitoreasca asezaminte sfinte. Biserica la randul ei
are o importanta fundamentala datorita ceremonialului de mir-ungere.
Biserica si mitropolitul capata din partea domnului dreptul de judecata
morala, in cazul divorturilor. Din secolul al XVIII-lea, Biserica accepta divortul
care se judeca la tribunalul mitropoliei.
10

Guvernare si Politica in Romania secolelor XIX - XX


In secolul al XIX-lea mitropolitul si episcopul sunt personaje importante in
institutiile politice: Mitropolitul este membru de drept al adunarii obstesti, in
cazul in care este egalitate de voturi el decide. In 1848 guverneaza tara
provizoriu, iar in 1864 este senator de drept. Biserica joaca un rol important
in statele romane. Domnii pe de alta parte se implica destul de important in
alegerea mitropolitului.
Contestarea tutelei este insa rara. La safrsitul secolului XVII, Episcopul
Ramnicului Si Antim Ivireanu au incercat sa stabileasca separatia intre stat si
biserica insa au fost acuzati de catolicism - schima.

11