Comparatie intre poemul Luceafarul de Mihai Eminescu

si Noapte de decemvrie de Alexandru Macedonski

Apartinand, cel putin teoretic, la doua curente literare diferite, cele doua poeme sunt
cele mai importante sinteze ale operelor celor doi poeti.
Predecesor al simbolismului, Mihai Eminescu imbina elementele clasice cu cele
romantice intr-un fir armonios de creatii.
Macedonski ,pe de alta parte, este teoreticianul simbolismului, fiind cele care pune
bazele acestui curent in literatura romana. Activitatea sa teoretica sustine principiile
si caracteristicile simbolismului, insa in aplicare nu pune decat o parte. De aceea
poeziile sale nu pot fi considerate tipic simboliste, ele incluzand atat elemente
romantice cat si clasice si parnasiene.
Una din temele care aseamana cele doua creatii este conditia omului de geniu, cel
mai bine reprezentata fiind in tLuceafarul" si tNoapte de decemvrie".
Din punct de vedere al genezei, pentru Luceafarul, Eminescu porneste de la propria
sa viata ridicata la rangul de simbol. Spre deosebire de Eminescu, Macedonski nu
porneste de la date biografice, poemul sau numindu-se doar arta poetica pentru lirica
sa.
Izvoarele de inspiratie la Eminescu sunt multiple. in primul rand poetul a pornit de la
un basm popular romanesc publicat de un german, R. Kunisch, intitulat Fata in
gradina de aur" si care cuprindea povestea unei frumoase fete de imparat, izolata de
tatal ei intr-un castel, de care se indragosteste un zmeu, dar ea ii cere sa devina
muritor in schimbul dragostei ei. Zmeul merge la Demiurg, dorind sa fie dezlegat de
nemurire, dar este refuzat. intors pe pamant o vede pe fata fugind in lume cu un
fecior de imparat ce-o rapise si, furios, ii desparte printr-un viclesug; peste ea
pravaleste o stanca iar pe el il lasa sa moara de durere intr-o fabuloasa Vale A
Amintirii.
Mai tarziu, Eminescu va valorifica acest basm, in perioada studiilor berlineze, si pe
care il va prelucra si transforma intr-un cantec liric cuprinzator in care povestea mai
veche devine pretextul alegoric al unei meditatii romantice asupra geniului, dar si
asupra conditiei generale a omului ca fiinta antinomica, sfasiata de contradictii
adanci.
Izvoarele folclorice se impletesc cu altele filosofice, mitologice, culturale si chiar
autobiografice. De la Schopenhauer, Eminescu preia conceptia lui despre geniu si
omul comun, aflati in sfere diferite si care sunt despartiti prin trasaturi antinomice
cum ar fi inteligenta versus instinctualitate, obiectivitate - subiectivitate, aspiratia
spre cunoastere versus vointa de a trai etc.
Alexandru Macedonski porneste de la poemul in proza Meka si Meka" publicat cu
doisprezece ani inainte in ziarul Romanul". Aici el prelucrase o straveche legenda
orientala: eroul legendar era un print arab, Ali - Ben- Hassan, care a fost indemnat
de tatal sau, inaintea mortii lui, sa nu se abata niciodata de la calea cea dreapta in
tot ce va intreprinde in viata. Tanarul mostenitor a transformat indemnul patern intrun principiu moral, pe care l-a respectat cu sfintenie. El a decis sa plece in pelerinaj
catre Meka, cetatea Sfanta a tuturor musulmanilor. Primind de la tatal sau o imensa
avere, printul Ali si-a alcatuit un convoi stralucit si a ales drumul cel drept, indraznind
sa infrunte pustiul arab. O data cu el, a pornit si un cersetor, numit Pocitan- BenPehlivan, care a preferat insa calea ocolita, spre a nu-si risca viata in confruntarea cu
desertul.

Convoiul printului n-a rezistat conditiilor grele impuse de calatorie, oamenii si

animalele pierind treptat, in pustiu. inainte de a muri, Ali a avut o viziune
amagitoare, parandu-i-se a-l vedea pe cersetor intrand pe portile Mekai pamantesti
in timp ce el se pregatea sa treaca pragul Mekai ceresti.
Dupa doisprezece ani, Macedonski a simtit nevoia sa reia tema largindu-I simbolurile
si scriind astfel cea mai valoroasa dintre tNoptile" sale.
Tema principala a ambelor poeme este de factura romantica, si anume conditia
omului de geniu intr-o lume care ii aduce nefericirea.
Asa dupa cum marturiseste si Eminescu tdaca geniul nu cunoaste nici moarte si
numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte aici pe pamant nici e capabil de
a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc"
conditia omului superior este una dinainte stabilita, care presupune solitudinea.
La Macedonski geniul presupune conduita ireprosabila prin care acesta urmeaza
intotdeauna drumul cel drept, doborand toate obstacolele care ii apar in cale spre asi atinge scopul suprem.
Cele doua poeme intrunesc atat teme cat si motive de circulatie universala. Astfel
tLuceafarul" ni se infatiseaza ca o tsinteza a categoriilor lirice pe care poezia lui
Eminescu le-a produs mai inainte." intr-adevar, dragostea unei pamantene pentru o
fiinta supranaturala, melancolia singuratatii geniului, spaima demonica a femeii in
fata iubirii, labilitatea sentimentului de dragoste si dezamagire pricinuita de acest
adevar, steaua ca simbol al iubirii, cosmogoniile sunt de tot atatea teme si motive
romantice abordate de poet in creatiile anterioare si care s-au revarsat generos si
armonic in ultima creatie, cea mai deplina a geniului tutelar al poeziei noastre
nationale.
tNoapte de decemvrie" intruneste teme si motive atat simboliste cat si romantice.
Astfel insasi tema fundamentala, conditia omului de geniu impreuna cu unele motive
consacrate ca luna, noaptea, personajul exceptional in mediu neprielnic constituie
elemente romantice. Pe de alta parte se regasesc si motivele de natura simbolista
cum ar fi inspiratia, focul, himera, cultul pietrelor pretioase, predilectia nuantei
cromatice, vraja muzicala a textului precum si evadarea in exotic.
Ca si structura, poemele sunt divizate pe secvente narative. tLuceafarul" este
structurat pe patru tablouri constituite pe alternanta spatiilor uman-terestru si
universal- cosmic, aflate in succesiune: tidila dintre cele doza personaje de conditie
diferita, idila dintre pamanteni, zborul, calatoria lui Hyperion si implinirea iubirii pe
plan uman si revelatia Luceafarului."
tNoapte de decemvrie" este divizata doar pe trei parti si anume: conditia paupera a
poetului in lumea ostila, inspiratia care ii favorizeaza evadarea in exotic si alegoria
asupra conditiei omului de geniu.
La Macedonski, emirul este simbolul omului superior, al credintei nestramutate in
ideal al capacitatii de a ramane ferm pe drumul ales, de a face fata tuturor
obstacolelor ce se ivesc in calea lui spre acest ideal. El este prezentat ca un om
realizat pe plan material dar care simte chemarea catre Meka "Dar zilnic se simte
furat de-o visare / Spre Meka se duce mereu", Spre Meka-l rapeste credinta - vointa
/ Cetatea prea sfanta il cheama in ea, / ii cere simtirea / ii cere fiinta / ii vrea
frumusetea-tot sufletu-I vrea" simbol al omului mereu incercat de tentatiile
necunoscutului. in antiteza este creat personajul cersetorului, care este simbolul
omului comun, a carui viata este caracterizata de un sir intreg de compromisuri ce tin
sa - i faca existenta mai usoara. in final, visatorul, creatorul, omul curajos si drept,
pierde in existenta comuna, in timp ce impostorul, cel ce alege calea ocolita, triumfa.
insa artistul care traieste in sfera ideilor castiga in spirit Meka cereasca."

La Eminescu Luceafarul simbolizeaza geniul in permanenta cautare a absolutului, de

asta data tanjind dupa materialitatea simbolizata de Catalina. Pentru el iubirea este
un mister pe care tine in mod neaparat sa-l cunoasca, de aceea el indrazneste a se
duce la Demiurg pentru a-I da dezlegarea la moarte. insa coborarea de la statutul
sau este imposibila deoarece, astfel, Demiurgul s-ar nega pe sine iar motivul pentru
care Hyperion cere sa I se retraga nemurirea este nejustificat. Superficialitatea
omului comun si resemnarea in conditia sa mediocra este elocventa in atitudinea
Catalinei, care renunta la aspiratia sa spre absolut in favoarea realizarii pe plan
uman, prin iubirea lui Catalin. Luceafarul vede aceasta tradare" si sufera de revelatia
propriei sale conditii, prilej cu care Eminescu critica societatea contemporana lui
traind in cercul vostru stramt / Norocul va petrece / Ci eu in lumea mea ma simt /
Nemuritor si rece".
Forma poemului tLuceafarul" e narativ-dramatica prin formula de introducere ta fost
odata", prezenta unui narator, povestirea la persoana a treia, existenta personajelor,
constructia gradata a subiectului, numarul mare de verbe etc. si totusi el este un
poem liric, schema epica fiind doar cadrul, intamplarile si personajele sunt de fapt
simboluri lirice, metafore, in care se sintetizeaza idei filosofice, atitudini morale, stari
de sensibilitate, o viziune poetica.
tNoapte de decemvrie" este o arta poetica, Macedonski considerand poezia ca
mantuire, tarhanghelul de aur" redandu-I poetului tineretea si increderea in arta.
tLuceafarul" se poate incadra in romantism prin interferenta genurilor si teme si
motive caracteristice acestui curent. insa compozitia poemului ni se infatiseaza si din
perspectiva clasica, prin simetrie, datorita dispunerii partilor I si IV, si prin reasezarea
in a patra parte a poemului a tuturor elementelor la locul lor.
tNoapte de decemvrie" pe de alta parte apartine prin tema tot romantismului iar
aspectele secundare sunt clasice prin ultimele versuri, care constituie tcheia"
poemului, si versificatie precum si simboliste prin muzicalitate, culori, sinestezie,
refrene.
Ambele poeme au caracter alegoric utilizand situatii si personaje simbol. Omul de
geniu se regaseste in doua ipostaze: emirul insetat de absolut si Hyperion dornic de
cunoastere si este caracterizat prin antiteza cu oameni de rand ca cersetorul si
Catalin / Catalina.
Luceafarul" este alcatuit din 98 de catrene, structurate pe alternarea perioadelor
iambice de 8 cu cele de 7 silabe, rima incrucisata si ritm iambic.
Noapte de decemvrie" este alcatuita din sextine, rima care nu intra in tiparul clasic
iar ca ritm dominant se regaseste amfibrahul.
Desi apartin unor curente literare diferite si chiar antitetice, cele doua poeme dezbat
aceeasi tema, conditia omului de geniu, in doua moduri diferentiate prin stilul
caracteristic fiecarui poet. Daca geniul eminescian alege retragerea in lume in sfera
ideilor inalte, de unde sa contemple cu raceala nimicnicia vietii omenesti, filosofia
vitalista a lui Macedonski consta in aprecierea ca viata inseamna o necontenita lupta
pentru atingerea oricarui ideal, dar frumusetea ei sta tocmai in eroismul acestei
lupte, chiar daca telul propus nu poate fi, uneori, si atins.